Am vorbit despre Evanghelia după Pavel și ne-am uitat la o serie de aspecte ale Evangheliei lui. Ne-am intersectat și ne-am suprapus și acesta este de fapt felul în care lucrurile trebuie să funcționeze. Există o componentă a Evangheliei după Pavel și a Evangheliei prezentată de ceilalți apostoli, precum și a Evangheliei după Isus, a Evangheliei lui Dumnezeu și a Evangheliei Domnului nostru Isus Cristos, Evanghelia mântuirii. Există o componentă care nu poate fi ignorată și, bineînțeles, Pavel îi acordă o atenție specială și se referă la faptul că este o Evanghelie suverană. Puterea Evanghelie și lucrarea salvatoare a Evangheliei ne este descoperită, după voia lui Dumnezeu. Nu doar că neprihănirea coboară de sus, așa cum am învățat, ci și credința coboară de sus, și convingerea coboară de sus. Duhul Sfânt este Cel care convinge lumea în ce privește păcatul, neprihănirea și judecata. Duhul Sfânt, spune Pavel, este Cel care asigură pocăința prin credința însăși, care este un dar al lui Dumnezeu. Toate elementele mântuirii coboară de sus.

Niciunul dintre ele nu vine din interiorul nostru prin voința noastră, prin propriile noastre fapte, prin intuiția noastră, prin propriile noastre intenții bune. Noi suntem beneficiarii mântuirii care ne-a fost oferită în toate privințele prin harul suveran al lui Dumnezeu.

Acum, Pavel clarifică acest lucru în Efeseni 1, așa că haideți să începem de acolo. Efeseni capitolul 1, după care ne vom uita la o serie de pasaje pentru a vă ajuta să înțelegeți aspectul suveran al mântuirii și modul în care aceasta relaționează cu responsabilitatea umană. Ori de câte ori ți conferințe în întreaga lume, și vom aborda asta într-o sesiune de întrebări și răspunsuri, în mod inevitabil, una dintre întrebările care se va pune întotdeauna este: cum împăcăm suveranitatea divină cu responsabilitatea umană? Cum putem înțelege că mântuirea este o chestiune care ține de voința lui Dumnezeu, de alegerea lui Dumnezeu, de scopul lui Dumnezeu, de timpul lui Dumnezeu și, în același timp, îl face pe om, în orice sens, responsabil pentru ceea ce se întâmplă? Aceasta este întrebarea inevitabilă. Mă simt nevoit să vă spun că ar trebui să vă obișnuiți cu întrebarea asta. În această viață nu veți avea un răspuns suficient, așa că va trebui să vă mulțumiți cu întrebarea.

Dar dacă vă pot ajuta puțin dați-mi voie să adâncesc și mai mult disconfortul dumneavoastră. Dacă vă pun o întrebare simplă ca aceasta: cine a scris cartea Efeseni? Care este răspunsul? Am auzit două răspunsuri, am auzit Dumnezeu și Pavel. Cine a fost? Oameni buni, vorbim aici despre lucruri de bază. Cine a scris Efeseni? Nu poți răspunde la întrebare pur și simplu. Poți spune Pavel, dar trebuie să descrii asta. E vocabularul lui Pavel? Da. Este gândirea lui Pavel? Da. Este raționamentul lui Pavel? Da, și totuși fiecare cuvânt este rânduit și autorizat de Duhul Sfânt. Deci, nici măcar nu puteți răspunde la simpla întrebare cine a scris o carte din Biblie. Fără o atenție sporită, nu găsim rezolvare. Nu a fost o dictare mecanică. Este inima, mintea, sufletul, vocabularul, experiența lui Pavel, și totuși, fiecare cuvânt este de la Duhul Sfânt.

Dar dacă vă mai pun o întrebare: cine îți trăiește viața de credință? cine? Este o întrebare simplă. Hai, doar faci asta în fiecare zi. Cine o face? Tu spui, ei bine, eu. Este un răspuns prea simplu. Dacă trăiești viața de credință, tu ești cel ce face asta sau este Duhul Sfânt? Uite, nu vrei să-ți asumi meritele pentru lucrurile bune, și nu vrei să dai vina pe Duhul Sfânt pentru lucrurile rele, atunci cine e? Vezi, ai aceeași dilemă. Dă-mi voie să te ajut. Apostolul Pavel a spus: „Am fost răstignit împreună cu Cristos, și trăiesc, dar nu mai trăiesc eu”. Deci, nici el nu a înțeles; asta e realitatea.

Acest lucru e ca și cum ai încerca să descifrezi ceva imposibil de descifrat. Chiar nu poți rezolva aceste tensiuni divine. Dacă vorbim despre doctrina siguranței credinciosului, despre faptul că suntem ținuți în siguranță de Cristos, nu se poate vorbi despre asta fără a o întoarce și a vorbi despre perseverența sfinților. Vom intra în slavă dacă vom continua în credință. Fiecare doctrină importantă din Scriptură cu privire la mântuire și altele pe lângă această doctrină a mântuirii au în ele un paradox care nu poate fi rezolvat din punct de vedere omenesc. Aceasta este una dintre dovezile că Dumnezeu a scris Biblia și nu oamenii, deoarece oamenii ar fi eliminat toate aceste paradoxuri de nerezolvat.

Deci, eu nu fac altceva decât să accentuez această confuzie și mai mult, astfel încât să înțelegeți că asta nu se limitează la problema suveranității și a responsabilității umane. Va exista acest tip de tensiune care va fi înțeleasă de noi într-o bună zi când vom cunoaște așa cum suntem cunoscuți în prezența lui Dumnezeu, dar cu creierul nostru temător, apăsat, deconectat, îngust și mărunt din această lume avem limitări serioase. Așa că ca trebuie să te obișnuiești cu întrebarea, iar eu te voi ajuta puțin în această dimineață.

Să ne uităm în Efeseni 1 și vreau să începem de la versetul 3: „Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Cristos, care ne-a binecuvântat cu tot felul de binecuvântări duhovnicești, în locurile cerești în Cristos. În El, Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinți și fără prihană înaintea Lui, după ce în dragostea Lui, ne-a rânduit mai dinainte să fim înfiați prin Isus Cristos, după buna placere a voii Sale, spre lauda slavei harului Său, pe care ni l-a dat în preaiubitul Lui”. E limpede? De ce ești mântuit? Pentru că ai impresia că tu crezi Evanghelia? Nu. Pentru că Dumnezeu a avut har și te-a ales înainte de întemeierea lumii. Rezultatul final al acestei alegeri va fi că vei fi sfânt și fără prihană înaintea Lui, aceasta este justificarea prin atribuirea neprihăirii. A fost realizată prin dragostea Sa, așa cum am văzut în 2 Corinteni 5, El ne-a predestinat să fim adoptați ca fii ai Săi. Și toate acestea după buna plăcere a voii Sale, astfel încât toată lauda și toată slava să fie a Lui. Și asta se repetă prin această propoziție lungă, în versetele de la 3 la 14, o singură propoziție, este poate cea mai lungă propoziție din literatură. Toate acestea, potrivit versetului 12, spre lauda slavei Sale. Toate acestea, potrivit versetului 14, spre lauda slavei Lui. Totul, conform versetului 6, spre lauda slavei harului Său. Întregul plan almântuirii trebuie înțeles atunci ca și lucrarea unui scop divin, înainte de întemeierea lumii. Dumnezeu a stabilit cine va fi mântuit. Numele au fost înscrise în Cartea Vieții Mielului. Mielul, care a fost omorât înainte de întemeierea lumii în sensul intenției divine. Matei 25:34, un verset atât de frumos, spune astfel: „Veniți, binecuvântații Tatălui Meu, de moșteniți Împărăția care v-a fost pregătită înainte de întemeierea lumii”.

Ei bine, apostolul Pavel a înțeles acest lucru. El a înțeles cuvintele lui Isus din Ioan 15: „Nu voi M-ați ales pe Mine, ci Eu v-am ales pe voi”. Aceasta este marea doctrină a predestinării, doctrina alegerii. Este o doctrină neacceptată. Este urâtă de unii, respinsă. Este una dintre acele doctrine inacceptabile pentru oamenii care obișnuiesc să trăiască într-o democrație și cărora li se spune că viața ar trebui să fie condusă de propria voință liberă și de propriile alegeri. Oamenii care au crescut în țări cu monarhie au o mai bună înțelegere a puterii suverane și a autorității asupra vieții lor. Aceia dintre noi care am fost crescuți în această mare republică, în acest mare experiment democratic, necunoscut în istoria lumii până când națiunea noastră a fost fondată, credem că noi ar trebui să alegem totul pentru noi înșine. Noi nu am trăit niciodată sub un suveran.

Ei bine, când intri în împărăția lui Dumnezeu, trăiești sub un suveran. Iar suveranul a hotărât totul. Prin voia Lui vom deveni sfinți, fără vină și vom sta înaintea Lui în desăvârșire, îndreptățiți. Pe baza scopului Său predestinat, suntem înfiați de El. Toate acestea în conformitate cu buna plăcere a voii Sale. Limbajul lui Pavel din versetele 3 la 6 este inconfundabil. Prin voia Lui avem răscumpărarea. Prin voia Lui avem iertarea păcatelor în versetul 7. Prin voia Lui El a revărsat asupra noastră din abundență aceste lucruri. Prin voia Sa, versetul 9, El ne-a descoperit intenția bună pe care a planificat-o pentru noi în viitor. Cu alte cuvinte, El ne-a dat în Scriptură o înțelegere deplină a speranței noastre viitoare. Ceea ce ne așteaptă, moștenirea la care se referă în versetul 11, este un rezultat al predestinării noastre în conformitate cu scopul Său. Și acest lucru continuă în versetul 14, despre moștenirea care urmează să vină.

Totul, de la alegere până la glorificare, și toate lucrurile care sunt cuprinse între cele două, justificarea, sfințirea, sunt în conformitate cu voința și planul Său divin. Acest lucru este evident și în capitolul al optulea din Romani. Uitați-vă la acest capitol din Romani pentru un minut. Și acesta este doar o introducere. Vreau să vă duc la câteva texte într-un minut pe care probabil nu le-ați văzut în felul în care urmează să le privim acum.

Versetul 29 din Romani 8 spune: „Pe cei pe care i-a cunoscut mai dinainte”, expresia „ i-a cunoscut” nu se referă la faptul că Dumnezeu știe ceva dinainte, ci la faptul că Dumnezeu hotărește ceva înainte. „I-a și hotărât mai dinainte”, cuvântul „a cunoaște” poate avea un sens intim. „Adam și-a cunoscut nevasta și ea a născut un fiu”. Aici nu se referă la faptul că el a știut cine era. Ci la faptul că a avut o relație intimă cu ea. Isus a spus: „Oile mele aud glasul Meu și Eu le cunosc”, aceasta nu înseamnă că El știa cine sunt, ci înseamnă că El a avut o relație apropiată cu ele. Aceasta este o relație predeterminată pe care a conceput-o Dumnezeu. Și din această cauză El ne predestinează să fim asemenea chipului Fiului Său. Iar versetul 30 spune: „și pe aceia pe care i-a hotărât mai dinainte [predestinat], i-a și chemat; Și pe aceia pe care i-a chemat, i-a și socotit neprihăniți [justificati]. Și pe cei pe aceia pe care i-a socotit neprihăniți, i-a și proslăvit [glorificat]”. Avem așadar, predestinarea, chemare efectivă la mântuire, justificarea, glorificarea.

În capitolul șase din Ioan, așa cum am spus zilele trecute: „Tot ce-Mi dă Tatăl, vine la Mine, și pe cel ce vine la Mine, nu îl voi izgoni afară. Și voia Celui ce M-a trimis este să nu pierd nimic din tot ce Mi-a dat El, ci să-l înviez în ziua de apoi”. Aceasta este modalitatea de a înțelege această mare doctrină a predestinării, care ocupă o mare parte a teologiei lui Pavel. Și apare și în multe alte locuri.

Acum, întrebarea la care vreau să vă gândiți puțin împreună cu mine, în această dimineață, vom vedea cât timp vom avea aici. Întrebarea este: adevărul alegerii divine, suverane, elimină voința umană? Oare adevărul divin, harul suveran, predestinarea divină și alegerea, care este fără niciun dubiu în Biblie, elimină voința umană? Aceasta este întrebarea predominantă.

Acum, pentru a ne ajuta să obținem un punct de pornire asupra gândirii apostolului Pavel pe acest subiect, vreau să vă întoarceți la un profet din Vechiul Testament, la Isaia. Vreți să întoarceți cu mine la Isaia capitolul 10? Isaia capitolul 10.

Este o critică des întâlnită, desigur, împotriva acelora dintre noi care predăm teologie biblică, este o problemă supărătoare printre cei care sunt ofensați de doctrina predestinării, alegerii suverane, ei ne consideră vinovați de îndepărtarea libertății și a voinței umane. Au fost mulți pastori cu care am vorbit de-a lungul anilor, care consideră că, dacă îi înveți pe alții această doctrină, aceasta va elimina pasiunea din evanghelizare. Și îi va face pe oamenii din biserică indiferenți față de cei pierduți. Ei bine, am aflat deja, nu-i așa, din 2 Corinteni 5, că Pavel mărturisește: „Viața mea este trăită pentru un singur lucru, este condusă și controlată de dragostea pe care Cristos o are pentru mine și El a murit nu doar pentru mine, ci El a murit pentru toți cei care au murit în El și, prin urmare, eu sunt un ambasador al acestei Evanghelii glorioase și propovăduiesc, dedicându-mă în întregime acestei slujbe a împăcării”. Deci, nu a avut vreun efect negativ asupra pasiunii sale. De fapt, pasiunea sa pentru Evanghelie și predicarea Evangheliei celor pierduți l-au dus până la martiraj.

Dar acuzația este că dacă spunem că aceasta este în totalitate lucrarea lui Dumnezeu, aceasta scoate entuziasmul din evanghelizare. Așa că haideți să încercăm să înțelegem asta prin cuvintele lui Isaia, într-un context unic. Capitolul 10, versetul 5: „Vai de Asiria – zice Domnul - nuiaua mâniei Mele, care poartă în mână toiagul urgiei Mele!” Asiria va fi judecată de Dumnezeu. „Vai de Asiria”, și apoi această identificare ciudată, „nuiaua mâniei Mele și toiagul în mâinile căruia este urgia Mea”. Aceasta este o afirmație foarte, foarte ciudată. Asiria este prezentată aici ca toiagul lui Dumnezeu pe care Dumnezeu îl va folosi cu propriile Sale mâini pentru a dezlănțui urgia Sa împotriva Israelului apostat. Asiria este instrumentul de judecată al lui Dumnezeu împotriva Israelului apostat. În acest pasaj, Dumnezeu împuternicește în mod suveran Asiriei să acționeze ca distrugătorul Israelului.

Versetul 6: „I-am dat drumul împotriva unui neam neleguit”. Aici este vorba despre Israel. „L-am trimis împotriva unui popor, pe care sunt mâniat”, evreii din Israel. „Ca să-l prădeze și să-l jefuiască, să-l calce în picioare ca noroiul de pe ulițe”. Acesta este un decret divin potrivit căruia Dumnezeu va aduce invazia asiriană asupra Împărăției lui Israel. Acum, dați-mi voie să vă spun ceva. Acest lucru nu are nicio legătură cu intențiile Asiriei. Dumnezeu nu a întrebat Asiria dacă ar dori să facă acest lucru. Asiria nu avea acest lucru în plan. Observați în versetul 7. „Dar el nu judecă așa”. Asiria nu avea intenția de a fi instrumentul lui Dumnezeu în distrugerea lui Israel. Asiria nu avea niciun interes să acționeze ca agent al lui Iehova. Asiria nu avea nicio relație cu Dumnezeul viu și adevărat. Nu acesta este gândul inimii lui, spune versetul 7. Ci el nu se gândește decât să nimicească și să prăpădească neamurile cu grămada, căci el zice: „Nu sunt voievozii mei tot atâția împărați? Nu s-a întâmplat cu Calno la fel ca și cu Carchemișul? Nu s-a întâmplat cu Hamatul ca și cu Arpadul? Nu s-a întâmplat Samariei la fel ca Damascului?” Pentru ei era la fel. Ei nu aveau mai mult interes în distrugerea Israelului sau a capitalei Samaria, mai mult decât pentru orice altă națiune. „După cum mâna mea a pus stăpânire pe împărățiile idolilor, unde erau mai multe icoane decât la Ierusalim și în Samaria, cum am făcut Samariei și idolilor ei, nu voi face și Ierusalimului și icoanelor lui?”

Cu alte cuvinte, Asiria nu este discriminatorie. Sunt fericiți să distrugă toate națiunile din jurul lor. Nu au niciun interes special pentru Israel. Dar Dumnezeu va prelua controlul asupra Asiriei și va folosi Asiria ca toiag al judecății Sale pentru distrugerea Regatului de Nord, regat care, de altfel, nu s-a mai recuperat niciodată. Și totuși, asta nu pune Asiria într-o poziție favorabilă înaintea lui Dumnezeu, pentru că citim în versetul 5: „Vai de Asiria”. Dumnezeu folosește literalmente o națiune ca toiagul Său de judecată, în timp ce națiunea respectivă nu are intenția de a face asta. Ea servește scopurilor lui Dumnezeu, dar va fi blestemată, judecată și condamnată. Uitați-vă în versetul 12. „Dar după ce Domnul Își va împlini toată lucrarea Lui pe Muntele Sionului și la Ierusalim, voi pedepsi –zice Domnul - pe împăratul Asiriei pentru rodul inimii lui îngâmfate și pentru trufia privirilor lui semețe”. Uau! Ceea ce vedeți aici este suveranitatea lui Dumnezeu care acționează prin Asiria. Și totuși, pentru faptele comise de către Asiria, Asiria va fi considerată pe deplin responsabilă.

Aceasta așează împreună suveranitatea divină și responsabilitatea umană. Asiria este trufașă. Căci ea a spus: „Prin puterea mâinii mele am făcut aceste lucruri și prin înțelepciunea mea – căci sunt priceput, am împins înapoi hotarele popoarelor, și le-am jefuit visteriile, și ca un viteaz, am dat jos pe cei ce ședeau pe scaunele lor de domnie” et cetera. „Am pus mâna pe bogățiile popoarelor, ca pe un cuib, și cum se strâng niște ouă părăsite, așa am strâns eu tot pământul: niciunul n-a mișcat vreo aripă, nici n-a deschis ciocul, ca să ciripească”. Cu alte cuvinte, ca și cum ar fi jefuit cuiburile păsărilor. „Se fălește securea împotriva celui ce se slujește de ea? Sau se mândrește fierăstrăul față de cel ce-l mânuiește? Ca și cum nuiaua ar mișca pe cel ce o ridică, parcă toiagul ar ridica pe cel ce nu este de lemn”. Cu alte cuvinte, acest lucru pune puterea în toiag, mai degrabă decât în cel care-l manevrează. Dumnezeu spune: „Mă voi duce după Asiria. Îi voi nimici, „Va arde trup și suflet." Versetul 18: „strălucirea pădurii și câmpiilor lui” et cetera, et cetera.

Cum explicați faptul că Asiria nu are de ales cu privire la ceea ce face Israelului și totuși sunt considerați pe deplin responsabili pentru atrocitățile pe care Dumnezeu le-a adus asupra lui Israel prin ei? Vedeți, tocmai asta vă spun, trebuie să vă obișnuiți cu această dilemă. Scriptura nu ne oferă o explicație; nu ne oferă o apărare filosofică. Cum poți, Doamne, să folosești această națiune ca instrument al dreptății Tale sfinte și apoi să te întorci și să îi distrugi pentru păcatele care au le-au fost impuse în acest proces?

Întoarceți la Ioan capitolul 3. Apropo, știm asta? Ce nu ar trebui să facă judecătorul întregului pământ? Corect? Întoarceți la Ioan 3; vreau să vă arăt asta. Acest lucru este foarte important. Era un bărbat dintre farisei cu numele Nicodim, conducătorul evreilor, conducătorul evreilor, ceea ce înseamnă cu adevărat învățătorul evreilor. Avem în față un om care a fost un învățător notabil, unul dintre învățătorii de frunte. El venit la Isus noaptea, și i-a spus: „Învățătorule, știm că ești un Învățător venit de la Dumnezeu, căci nimeni nu poate face semnele pe care le faci Tu dacă nu este Dumnezeu cu el”. Deci, el susține faptul că toată lumea a afirmat acest lucru, fariseii, saducheii, întreaga conducere a Israelului, chiar dacă l-au respins pe Isus și L-au răstignit, nu au negat niciodată minunile Lui, nu-i așa? Niciodată. Nu au contestat niciodată minunile Sale, pentru că erau incontestabile. Erau evidente, erau peste tot. Se întâmplau în fiecare zi, în orice loc. Erau de netăgăduit. Și nu au încercat niciodată să le nege. Dar iată mărturia celui care vorbește pentru toți și spune: „Nimeni nu poate face semnele pe care le faci Tu, dacă nu este Dumnezeu cu el”. Este evident. Minuni, putere asupra demonilor, putere asupra bolilor, putere asupra morții, putere asupra naturii. Dar Isus știa că există o întrebare în inima lui Nicodim, pe care Nicodim nu o verbalizase, așa că se adresează direct inimii lui și i-a spus: „Adevărat, adevărat îți spun, că dacă nu se naște cineva din nou, nu poate vedea Împărăția lui Dumnezeu”. Iar Nicodim i-a spus: „Cum se poate naște un om bătrân?”

Acum, el îl înțelege pe Isus vorbind metaforic, trebuie să te naști din nou. Trebuie să te întorci și să începi totul de la bun început. Nu este vorba despre progres religios, ci despre naștere. Așa că, el pune întrebarea: „Cum se poate naște un om bătrân?” Cum să fac asta? Cum mă întorc la început? Acum sunt un bătrân și am fost în acest legalism în toți acești ani, toată viața mea. „Poate el să intre a doua oară în pântecele mamei sale și să se nască?” El înțelege că aici este vorba despre ceva metaforic. El nu vorbește din punct de vedere fizic aici. Nici nu face o glumă. Isus i-a răspuns: „Adevărat, adevărat îți spun, că dacă nu se naște cineva din apă și din Duh” aici El împrumută limbajul lui Ezechiel, nu? Pasajul Noului Legământ. „Că trebuie să fii spălat cu apă, curățat și să ți se dea o inimă nouă pentru a înlocui inima de piatră”. Deci, El vorbește folosind limbajul lui Ezechiel spunându-i unui învățător al Vechiului Testament că are nevoie de experiența Noului Legământ. Ai nevoie de ceea ce vorbește chiar Ieremia 31: trebuie să fii curățat și să ai o inimă nouă, trebuie să ai Duhul pus în tine înainte de a putea intra în Împărăția lui Dumnezeu. Acesta este Noul Legământ. Trebuie să fii regenerat. Trebuie să fii transformat. Pentru că „ce este născut din carne este carne iar ce este născut din duh este duh”. În carnea voastră voi continuați procesul cărnii, până când vă întoarceți chiar la început, și sunteți născuți din nou spiritual de către Duhul Sfânt, apoi puteți intra în Împărăția lui Dumnezeu. Așadar, nu vă mirați că v-am spus că trebuie să vă nașteți din nou.

Acum, în această situație, i-ai spune cuiva: „Îți spun că, trebuie să te naști din nou”. Și dacă persoana respectivă ți-ar răspunde: „Cum fac asta?” Tu i-ai spune: „O, roagă-te această rugăciune”, nu? „Repetă după mine, roagă-te această rugăciune. Trebuie doar să te pocăiești și să crezi. Ce i-a spus Isus lui Nicodim? Un lucru cu adevărat ciudat. Versetul 8: „Vântul bate încotro vrea și-i auzi vuietul, dar nu știi de unde vine nici încotro merge, tot așa este cu oricine este născut din Duh”. Ce este asta? Dacă cineva vine la tine și-ți spune: „Cred că trebuie să mă nasc din nou, cred că trebuie să ies din acest stil de viață păcătos al firii. Am nevoie de o naștere din nou. Am nevoie de o inimă nouă. Am nevoie de un Duh nou. Ce să fac?" I-ați spune: „Nu poți face nimic, nu poți face nimic. Aceasta este lucrarea Duhului, iar El vine și pleacă când vrea și la cine vrea”. Ce? Deci, ce importanță mai are formula de evanghelizare. De ce să mă limitez la: „rugați-vă această rugăciune”. Acesta este Isus; nu este un novice care nu Și-a însușit tehnica de evanghelizare. Este Isus. Ceea ce îi spune El lui Nicodim este: adevărat îți spun că, trebuie să te naști din nou, trebuie să te naști anōthen, literalmente de sus, și nu controlezi momentul în care se întâmplă asta. Ce afirmație!

Îți cunosc nevoia. De asemenea, știu că nu poți controla realitatea ei. Într-adevăr, Duhul vine și pleacă încotro vrea, de aceea oamenii se nasc din Duh. Veți zice: „Aceasta poate fi cea mai ignorată afirmație din Scriptură despre suveranitatea divină în mântuire. Uau, suveranitate divină, nu cred că poți contrazice așa ceva. Haideți să mergem puțin mai departe în acest capitol, bine? Mergem la versetul 27. Ioan Botezătorul este și el calvinist. Numai că el nu știa asta pentru că foarte puțini baptiști sunt. Ascultați ce a spus Ioan. Versetul 27: „Omul nu poate primi”, ce? Care este următorul cuvânt? „Nimic, decât ce-i este dat din cer”. Nu poți primi nimic decât dacă vine din cer. Ioan știa asta și Ioan este ultimul dintre prorocii Vechiului Testament. Suveranitatea divină, absolută în mântuire este o lucrare divină. Este o lucrare pe care o face cerul.

Acum, să ne întoarcem la versetul 15. Sunteți pregătiți pentru asta? „Pentru ca oricine crede în El să aibă viața veșnică”. Cum? Ce face acel „oricine” acolo? Oricine crede în El, va avea viața veșnică. „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea încât a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică. Dumnezeu în adevăr n-a trimis pe Fiul în lume ca să judece lumea, ci pentru ca lumea să fie mântuită prin EL. Oricine crede în El nu este judecat, dar cine nu crede a și fost judecat pentru că nu a crezut în numele singurului Fiu al lui Dumnezeu”.

De ce sunt oamenii judecați și merg în iad? Pentru că nu sunt aleși? Nu, pentru că nu cred. „Și judecata aceasta stă în faptul că odată venită lumina în lume, oamenii au iubit mai mult întunericul decât lumina, pentru că faptele lor erau rele. Căci oricine face răul urăște lumina, și nu vine la lumină ca să nu i se vădească faptele. Dar cine lucrează după adevăr vine la lumină, pentru ca să i se arate faptele fiindcă sunt făcute în Dumnezeu”.

Coborâm la versetul, ei bine, versetul 36: „Cine crede în Fiul are viață veșnică. Dar cine nu crede în Fiul nu va vedea viața, ci mânia lui Dumnezeu rămâne peste el”. Mânia veșnică a lui Dumnezeu cade asupra oamenilor, pentru că nu fac ce? Nu cred. Întâmpinați dificultăți în a pune totul cap la cap? Bun. Pentru că trebuie să aveți probleme. Asta înseamnă că le înțelegeți pe amândouă. Nu căutați o cale de mijloc care să șteargă ambele adevăruri.

Să ne uităm la Ioan 6. Spurgeon a fost criticat pentru că a predicat acest lucru și cineva a spus: „De ce nu predici doar aleșilor?” El a spus: „Păi, dacă le vei da jos hainele ca să văd dacă au un A ștampilat pe spate, o voi face.” Ioan 6, iar aici ne întoarcem la un verset pe care l-am comentat, Ioan 6:37: „Tot ce-mi dă Tatăl vine la Mine”. Aceasta este o afirmație absolută, nu-i așa? Iată că din nou, coboară din cer. Lucrarea Duhului, planul Tatălui, tot ce-Mi dă Tatăl, vine la Mine, și pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afară. Căci M-am coborât din cer ca să fac nu voia Mea, ci voia Celui ce M-a trimis. Deci, dacă voința Lui este să-Mi dea acești oameni, sunt sigur că îi voi primi. Aceasta este voia Celui ce M-a trimis, să nu pierd pe niciunul dintre cei pe care Mi-a dat El, ci să-i înviez în ziua de apoi. Așadar, uite, voi face ceea ce vrea Tatăl să fac și ceea ce vrea El să fac este să primesc oamenii pe care Mi-i dă El, să-i țin și să-i înviez la slava veșnică. Și din moment ce am venit să fac voia Tatălui, exact asta voi face.

Mergem la versetul 44, „Nimeni nu poate veni la Mine, dacă nu-l atrage Tatăl care M-a trimis”. Ați ințeles? Nimeni nu poate veni la Mine dacă nu-l atrage Tatăl care M-a trimis și Eu Îl voi învia în ziua de apoi. Aceasta este siguranța noastră, nu-i așa? Că suntem păstrați de Cristos pentru slava veșnică. Nu va pierde pe niciunul. Ne întoarcem la versetul 35, chiar în mijlocul acestui pasaj, chiar lângă ceea ce tocmai am citit, sau în jurul a ceea ce am citit. Versetul 35: „Eu sunt Pâinea Vieții, cine vine la Mine nu va flămânzi niciodată; și cine crede în Mine nu va înseta niciodată.” Ha, pe de o parte, nimeni nu poate fi mântuit numai dacă-i este dat din cer prin voința Tatălui, decât dacă cineva este ales de Tatăl, rânduit din veșnicia trecută, având [deja] numele scris în Cartea Vieții Mielului, predestinat în planul lui Dumnezeu, neinfluențat vreodată de vreun un comportament al cuiva. „Nimeni nu va fi mântuit în afara lucrării suverane a lui Dumnezeu și totuși Eu sunt pâinea vieții”, spune Isus, „Cel ce vine la Mine nu va flămânzi niciodată. Cel ce crede în Mine nu va înseta niciodată”. Versetul 36: „Dar v-am spus că M-ați văzut și tot nu credeți”. Voi nu credeți. Uitați-vă la versetul 47: „Adevărat adevărat vă spun că cel ce crede în Mine, are viață veșnică. Cel care crede”. Versetul 57: „După cum Tatăl, care este viu, M-a trimis pe Mine, și eu trăiesc prin Tatăl, tot așa cine Mă mănâncă pe Mine, va trăi și el prin Mine”.

Rezumatul este în versetul 63: „Duhul este acela care dă viaţă, carnea nu foloseşte la nimic; cuvintele, pe care vi le-am spus Eu sunt duh şi viaţă. Dar sunt unii din voi care nu cred. Căci Isus ştia de la început cine erau cei ce nu cred şi cine era cel ce avea să-L vândă”.  Şi a adăugat: „Tocmai de aceea v-am spus că nimeni nu poate să vină la Mine dacă nu i-a fost dat de Tatăl Meu”. Aceste două lucruri sunt îmbinate fără nicio explicație.

„Trebuie să crezi, trebuie să crezi, ești condamnat pentru că nu crezi. Și totuși nu poți crede dacă nu ești chemat, atras și transformat de Tatăl Meu”. Oameni buni, vă garantez că nu pot face nimic mai bun decât să vă arăt ce spune Scriptura. Pot să predic cu fiecare gram de pasiune pe care o am în inima mea despre gloria doctrinei alegerii suverane. Și pot să predic cu aceeași pasiune, realitățile doctrinei responsabilității umane. Vă pot spune că dacă nu credeți, veți muri și veți merge în iad. Dacă veți crede, veți învia pentru a intra în cer. Și vă pot spune că trebuie să vă pocăiți și că trebuie să credeți și exact asta spune Scriptura. Dar pot să spun și că este o lucrare suverană a lui Dumnezeu.

Sunt și alte pasaje din Scriptură care fac asta și încerc doar să vă arăt că Biblia nu încearcă să le explice; le împletește. Există o ilustrare bună în Fapte 2, vreți să vă uitați la asta? Credeți că diavolul l-a vrut pe Isus răstignit? Nu. Nu, diavolul nu L-a vrut răstignit, diavolul a venit la El și i-a spus: „Uite, poți evita crucea, închină-te în fața mea și îți voi da împărățiile acestei lumi” (Mt. 4:9), nu? Diavolul nu l-a dorit pe Isus pe cruce. Diavolul Îl ispitea în grădină, nu? „depărtează de la Mine paharul acesta!” Cine L-a dorit cel mai mult pe Isus pe cruce? Dumnezeu, pentru că El era Mielul lui Dumnezeu. El era Mielul lui Dumnezeu. „Bărbaţi israeliţi”, spune Petru în Ziua Cinzecimii, iar teologia lui a fost atât de exactă, „Bărbaţi israeliţi, ascultaţi cuvintele acestea! Pe Isus din Nazaret, om adeverit de Dumnezeu înaintea voastră prin minunile, semnele şi lucrările pline de putere pe care le-a făcut Dumnezeu prin El în mijlocul vostru, după cum bine ştiţi, pe Omul acesta, dat în mâinile voastre, după sfatul hotărât şi după ştiinţa mai dinainte a lui Dumnezeu, voi L-aţi răstignit şi L-aţi omorât prin mâna celor fărădelege”. Oameni fără de Dumnezeu au făcut lucrarea lui Dumnezeu. Pe Omul acesta, dat în mâinile voastre, după sfatul hotărât şi după ştiinţa mai dinainte a lui Dumnezeu, voi L-aţi răstignit şi L-aţi omorât prin mâna celor fărădelege.

A fost Israel vinovat? Ai face bine să crezi asta. Isus în ultima zi a Săptămânii Patimilor se uită la Templu și spune: „nu va rămâne aici piatră pe piatră care să nu fie dărâmată”, nu? „Iată că vi se lasă casa pustie”. Judecata a venit prin romani în anul 70 d.Hr., sute de mii de evrei au fost masacrați. Au fost masacrați în anii următori în 985 de orașe de pe întreg teritoriul Israelului, romanii au lăsat în urmă doar cadavre. Judecata a venit într-un mod masiv. Și trebuie să înțelegeți că judecata împotriva lui Israel și respingerea lui Mesia de către ei continuă și astăzi.

Nu știu ce credeți când vă uitați astăzi la națiunea Israel. Nu este o națiune sub îndurarea divină; este o națiune sub judecata divină. Și va continua să fie sub judecata divină până când va privi la Cel pe care L-au străpuns și vor plânge pentru El ca pentru singurul Fiu, precum în cuvintele lui Zaharia: „se va deschide casei lui David şi locuitorilor Ierusalimului un izvor pentru păcat şi necurăţie”, dar până când se va întâmpla asta, națiunea se află sub judecată, dar este aceeași judecată sub care se află orice păcătos nemântuit datorită respingerii lui Isus Cristos. În cazul răstignirii lui Cristos, ei au făcut voia lui Dumnezeu și totuși au fost oameni lipsiți de Dumnezeu, care sunt pe deplin responsabili pentru ceea ce au făcut.

Personal mă simt atât de confortabil cu această taină divină, deoarece înseamnă că Dumnezeu este mult mai măreț decât mine și căile Lui nu sunt căile mele. În Fapte capitolul 4 versetul 27: „În adevăr, împotriva Robului Tău Cel sfînt, Isus, pe care L-ai uns Tu, s-au însoţit în cetatea aceasta Irod şi Pilat din Pont cu Neamurile şi cu noroadele lui Israel”. Toată lumea s-a reunit în moartea lui Cristos, nu-i așa? Nu erau doar evreii. Aici scrie: era Irod, Pilat din Pont, neamuri, oameni din Israel. Dacă cineva vă pune vreodată întrebarea, cine este vinovat de răstignirea lui Cristos? Arătați-le acest verset.

Dar uitați-vă la asta. Versetul 28: „Ca să facă tot”, acesta este cuvântul lui Dumnezeu, „ce hotărîse mai dinainte mîna Ta şi sfatul Tău”. Aici, din nou, aveți întreaga responsabilitate în cazul lui Irod, în cazul lui Pilat din Pont, în cazul neamurilor, al romanilor, în cazul evreilor, al poporului Israel. Și totuși făceau lucrarea divină și suverană a lui Dumnezeu.

Acestea sunt probe ale consecvenței Scripturii în a pune împreună aceste lucruri fără a încerca vreodată să explice inexplicabilul. Vă amintiți istoria lui Iuda? A fost el responsabil pentru ceea ce a făcut? A fost rânduit de Dumnezeu să o facă? E chiar profețit în Vechiul Testament. „Cel ce mănâncă pâine cu Mine a ridicat călcâiul împotriva Mea”. Și totuși Isus a spus: „Unul dintre voi este un drac”. După care Isus a spus că va muri și se va duce la locul său.

Uitați, trebuie să înțelegem acest lucru: fiecare dintre noi poartă responsabilitatea de a crede și suntem răspunzători dacă credem sau dacă nu credem. Are consecințe veșnice. În calitate de credincioși, suntem responsabili să ne trăim viața creștină și totuși, inexplicabil, orice lucru bun în noi este lucrarea Duhului Sfânt, iar orice rău este de la noi. Pe de altă parte, trebuie să perseverăm în credință. Dar, în același timp, suntem păstrați de puterea lui Dumnezeu în mâinile lui Cristos. Sunt lucruri profunde. Dar sunt consecvente prin toată Scriptura. Iar eu sărbătoresc acest lucru. Am cugetat la asta mult, mult timp. Și cu cât trăiesc mai mult, cu atât mă bucur mai mult de aceste doctrine pe care nu le pot rezolva pentru că ele vorbesc despre măreția lui Dumnezeu.

Ei bine, aceasta a fost introducerea. Iar în următoarea oră, vă voi duce la Romani 9, 10 și 11. Trebuia să ajungem la Pavel, nu? Asta ar trebui să facem. Ne-am uitat la Ioan, Luca și Isaia, așa că vom ajunge la Pavel în următoarea oră și va fi o bucurie să privim la Romani 9, 10 și 11, una dintre cele mai controversate porțiuni din Scriptură.

SFÂRȘIT