Adevărul Divin este cel mai important lucru care există. Prin el suntem mântuiți, sfințiți, și tot prin el ne este dată nădejdea slavei. Prin el înțelegem ce vrea Dumnezeu de la noi și astfel înțelegem ce trebuie să implinim și cum trebuie sa fim. Aceasta este calea binecuvântării în viață și a răsplătirii în veșnicie. Deci adevărul contează mai mult decât orice altceva. Dumnezeu este adevărul. Scriptura spune: „toți oamenii să fie găsiți mincinoși și Dumnezeu să fie găsit adevărat”. Dumnezeu nu poate să mintă. Cristos este adevărul. Duhul Sfânt este Duhul Adevărului. Iar Scriptura, spune Domnul Isus în Ioan 17:17, este adevărul.

Suntem aici ca să ne închinăm în adevăr, așa cum ne-a învățat Domnul Isus, să credem adevărul, să vorbim adevărul să medităm la adevăr, să înțelegem adevărul, să umblăm în adevăr, să iubim adevărul, să ne găsim plăcerea in adevăr, să ne insușim adevărul. Totul este despre adevăr. De fapt, mai bine am putea fi numiți Biserica Comunitatea Adevărului pentru că acesta este chiar în centrul ei. Adevărul descrie lucrurile cum sunt în realitate. Acesta este adevărul. Este realitatea și Dumnezeu este autorul adevărului. El a hotărât ce este adevărul și El este Cel care ne descoperă ceea ce este adevărat.

Biblia este, fără îndoială, adevărată. Conține adevărul despre adevăratul Dumnezeu, adevăratul Cristos, adevăratul Duh Sfânt. Conține tot ce trebuie să știm și este o resursă inepuizabilă pentru adevăr.

Am petrecut 43 de ani trecând prin Noul Testament verset cu verset încheind cu evanghelia după Marcu. După câțiva ani în Marcu, după zece ani în Luca, opt ani în Matei, câțiva ani în Ioan și restul Noului Testament, singurul meu regret este că am mers prea repede. Am pierdut mult. Este mult mai mult acolo. M-aș putea întoarce din nou și din nou și din nou și niciodată nu aș epuiza adevărul care este acolo. Dar, din moment ce nu avem decât patru zile împreună, o parte din ziua de azi și din zilele care ne rămân până în ziua de duminică, ziua Domnului, trebuie să ne concentrăm doar pe un aspect al adevărului. Cei care sunteți puțin familiarizați cu mine știți că în urmă cu câțiva ani am scris o carte intitulată Evanghelia după Isus. Aceasta a fost o adevărată revelație pentru mine și nu doresc să vă spun prea mult, pentru că puteți să o citiți. Însă când am terminat seminarul, am fost foarte bine instruit în seminar să mânuiesc Cuvântul lui Dumnezeu, Greacă, Ebraică, Teologie, Istoria Bisericii și altele de felul acesta. Am știut cum să folosesc Cuvântul lui Dumnzeu și am crezut că știu ce probleme voi avea de întâmpinat. Am fost pregătit să dau un răspuns apologetic pentru a apăra adevărul în câteva dispute care se purtau în vremea aceea. Dar ceea ce nu am înțeles niciodată și nu am bănuit vreodată a fost legat de faptul că o mare parte din lucarea mea va necesita timp pentru a încerca să prezint evanghelia cât se poate de clar pentru Biserică. Nu atât de mult pentru lume, cât pentru o Biserică dezorientată.

Astfel am scris Evanghelia după Isus. A urmat, câțiva ani mai târziu, Evanghelia după apostoli, care a răspuns la o mulțime de argumente cu care am fost provocat când am scris Evanghelia după Isus. Apoi am strecurat lucruri precum întoarcerea la adevărul Evangheliei în câteva cărți diferite ca Războiul Adevărului și alte câteva cărți care au abordat această problemă a Evangheliei. Dar mai este o carte pe care incă nu am scris-o, însă o voi face. Va fi a treia din trilogie și este Evanghelia după Pavel, Evanghelia după Pavel. Dacă ați răsfoit programul, ați observat că aceasta este tema săptămânii. Asta e ceea ce mi s-a desemnat prin cei din bordul de conducere al Grace to you. Este un subiect valoros pentru că Evanghelia după Pavel este atacată. Probabil că ați auzit despre ceva numit Noua perspectivă asupra lui Pavel (The New perspective on Paul). Este o respingere a ceea ce a scris Pavel în Noul Testament și o respingere a ceea ce Biserica a înțeles din scrierile sale, de pe vremea lui până la redescoperirea Evangheliei, în perioada Reformei.

Evanghelia după Pavel este sub atac. Și nu mă refer aici la erori; asta nici nu are rost. Dacă aveți adevărul puteți expune chiar dumneavoastră eroarea. Dar vom privi la Evaghelia după Pavel așa că vom rămâne cu el. Avem o mulțime de material cu care să lucrăm. Avem foarte mult despre el în Faptele Apostolilor și apoi avem cele 13 epistole pe care le-a scris. Așa că este mai mult material despre Pavel decât putem noi acoperi.

El se referă la Evanghelie ca fiind Evanghelia lui Dumnezeu. El o numește Evanghelia Dumnezeului binecuvântat. O numește Evanghelia Fiului Său, Evanghelia lui Cristos, Evanghelia Domnului Isus Cristos. O numește Evanghelia harului. O numește Evanghelia păcii. O numește Evanghelia mântuirii noastre. Dar cel mai frumos este atunci când spune: „Evanghelia mea”. Apoi extinde expresia și o numește „Evanghelia noastră.” Dar ce a fost Evanghelia lui? Ce este Evanghelia noastră? Ce este Evanghelia harului, Evanghelia păcii, Evanghelia mântuirii, Evanghelia lui Isus Cristos, Evanghelia Dumnezeului binecuvântat? Ce este ea? Trebuie să știm ce este pentru că este Evanghelia pe care o propovăduim.

În Romani capitolul 1, în cuvinte care ne sunt bine cunoscute tuturor, Pavel spune în versetul 15: „Am o vie dorință să vestesc Evanghelia, căci mie nu mi-e rușine de Evanghelie pentru că ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede, întâi a iudeului, apoi a grecului.” Aceasta este în ordine cronologică. Deci ce l-a determinat să predice? De ce a fost nerăbdător să predice? A fost obligat să o facă? Ce este Evanghelia?

Privind-o negativ, pentru moment, puteți deschide bibliile la Galateni capitolul 1, aici avem doar o scurtă introducere. Galateni capitolul 1 versetul 6 ne prezintă un avertisment cu privire la pericolul de a denatura Evanghelia. Galateni capitolul 1 versetul 6 spune: „Mă mir fraților că treceți așa de repede de la Cel ce v-a chemat prin harul lui Cristos, la o altă evanghelie, o altă evanghelie”.

El spune: „sunt uimit”. Verbul din limba greacă folosit aici este taumazo. Este folosit foarte des în evanghelii cu referire la oameni care erau uimiți de minunile inexplicabile realizate de Isus. Pavel literalmente consideră de necrezut faptul că cineva ar a putea abandona Evanghelia sau să fie atras de o altă Evanghelie. Pavel folosește cuvântul taumazo pentru a exprima două realități. Una dintre ele este prezentată aici, iar cealaltă este prezentată în 2 Tesaloniceni 1:7-10, unde descrie revenirea Domnului Isus Cristos și ce mirare și uimire va fi când va veni El într-o flacără de foc ca să pedepsească pe cei ce nu ascultă Evanghelia.

Astfel el păstrează acest termen și nu îl folosește decât de două ori: „Sunt uimit că treceți așa de repede de la Cel ce v-a chemat”. Aici vorbim despre chemarea eficace, o chemare internă, o chemare reală, o chemare la mântuire. Așadar vorbim aici despre oameni care sunt chemați, care au fost convertiți și care sunt atrași și seduși de o altă evanghelie. Au fost fermecați, au fost afectați în mintea lor de o altă evanghelie. Apoi spune în versetul 7 nu doar că este o altă evanghelie, ci că „sunt unii oameni care vă tulbură și voiesc să răstoarne Evanghelia lui Cristos”. După care urmează acest avertisment: „Chiar dacă noi”, noi - aceast pronume la plural preferă să-l folosească cu privire la sine, pentru că este un mod mai smerit de a te referi la tine însuți – „noi înșine sau înger din cer ar veni să propovăduiască o altă Evanghelie, deosebită de aceea pe care v-am propovăduit-o noi, să fie anatema” - blestemat, destinat nimicirii. Este folosit, de asemenea, în 1 Corinteni 16:22: „Dacă nu iubește cinva pe Domnul nostru Isus Cristos să fe anatema.”

Deci cel mai important adevăr, chiar dacă tot adevărul este important, tot adevărul contează, cel mai important adevăr este Evanghelia, cel mai mult contează Evanghelia. Așa că ne vom uita la Evanghelia după Pavel, care este Evanghelia lui Isus Cristos și Evanghelia Dumnezeului binecuvântat. Este Evanghelia păcii, Evanghelia harului, Evanghelia mântuirii.

Voi încerca să expun aceasta în zilele pe care le vom petrece împreună. În seara aceasta voi vorbi despre Gloria Evangheliei, Evanghelia glorioasă. Mâine dimineață voi prezenta două sesiuni pe aceeași temă, a Evanghelia împlinitoare. În prima oră vom vorbi despre cum acționează Evanghelia asupra păcătosului. În a doua oră vom vorbi despre cum Evanghelia îi dă satisfacție lui Dumnezeu. Iar apoi, mâine seară, vom vorbi despre Evanghelia împacării. După care, sâmbătă dimineața vom avea două sesiuni, iar apoi duminică dimineața vom vorbi despre smerenia Evangheliei, Evanghelia care ne smerește. Duminică seara, cred că vom avea sesiune de întrebări și răspunsuri împreună și voi încerca să acopăr toate variantele. Vom avea un timp minunat!

Bun! Așadar pentru această sesiune, ne vom uita la Slava Evangheliei și vreau să știți că nu încerc să prezint asta într-o ordine cronologică. Acestea sunt imboldurile care vin în inima mea când mă gândesc la Evanghelie și nu pot scăpa de un anumit pasaj care este viu în sufletul meu tot timpul. Vă mărturisesc că nu mi-ar păsa ce temă a fost, oricum aș predica din acest capitol. E bine? Aș găsi o modalitate să ajung acolo de oriunde aș porni. Toate drumurile duc către 2 Corinteni 4. Așadar, deschideți Biblia la 2 Corinteni capitolul 4.

Am trecut prin 2 Corinteni destul de târziu în slujirea mea de învățător și sunt foarte bucuros de ceea ce am făcut. Dacă trebuia să încerc să predic cartea 2 Corinteni când am fost pastor tânăr, nu aș fi fost în stare să o înțeleg vreodată. Trebuie să ai zeci de ani în care să fi bătut pentru a putea măcar înțelege prin ce a trecut Pavel. Trebuie să ai ani buni de experiență în lucrare pentru a înțelege inima lui în această minunată epistolă. Și dacă vreți să ajungeți la inima și sufletul apostolului Pavel, permiteți-mi să vă sugerez să cumpărați comentariul pe 2 Corinteni și să citiți doar un capitol în fiecare zi și veți cunoaște acel om pe dinăuntru, pentru că vă arată inima lui în această incredibilă scrisoare, 2 Corinteni capitolul 4.

Și știți, când vă gândiți la Evanghelie, știu că vă gândiți la Galateni, vă gândiți la Romani, vă gândiți la Coloseni și la pasajele pe care le-am citit. Se poate să aveți în vedere și alte predici pe care Pavel le-a predicat în cartea Faptele Apostolilor, unde Evanghelia este clarificată. Însă sunteți pe cale să aflați că, în sesiunile pe care le avem, ne vom uita în epistolele către Corinteni în repetate rânduri pentru a găsi percepția noatră despre Evanghelie. Acestea sunt deseori trecute cu vederea în această privință.

2 Corinteni capitolul 4 ne prezintă o perspectivă despre slava Evangheliei. Tema cărții 2 Corinteni este suferința, suferința. Și acesta este un punct de plecare perfect pentru că explică foarte mult despre slava evangheliei. Dacă vom coborî la versetul 4, veți observa o frază la sfârșitul versetului 4, „Evanghelia slavei lui Cristos, evanghelia slavei lui Cristos”. Aceasta este tema pentru sesiunea de deschidere: Evanghelia slavei lui Cristos. Ne vom uita la slava Evangheliei. Este crucial să înțelegem slava Evangheliei! Altfel spus, este de o importanță covârșitoare. Este ceva supranatural. Este o realitate fascinantă. Este de o importanță inegalabilă. Slava Evangheliei este ceea ce face Evanghelia să depășească orice altceva, orice adevăr, oricare alte mesaje. Iar voi trebuie să înțelegeți că atunci când spun că 2 Corinteni este despre suferință, întrebarea imediată care vine atunci când Pavel relatează suferința sa de-alungul întregii epistole. De ce te-ai expune la o astfel de suferință? Iar răspunsul lui este: slava Evangheliei, pentru că nu este nimic altceva asemănător, nimic care să se apropie de ea, nimic care s-o atingă, nimic care să se ridice la prioritatea, proeminența și importanța ei. Este un mesaj transcendent. Este un mesaj glorios care nu are egal. Cred că realitea aceasta lipsește cu desăvârșire în bisericile evanghelice la care priviesc în ziua de azi unde evanghelia este disprețuită și ieftinită.

Când privești la viața apostolului Pavel, vezi o viață carcterizată de suferință nu-i așa? Sunt mulți oameni astăzi care au reușit să vină cu o altfel de evanghelie, care nu este de fapt o altă evanghelie, pentru că nu există o altă evanghelie; însă ei au venit cu o variantă a evangheliei care nu este evanghelie, pentru ca să poată elimina suferința în așa fel încât să facă evanghelia acceptabilă, au încercat să scoată tot ce este ofensator din ea. Nu și Pavel! Slujba lui cu evanghelia i-a făcut pe oameni mânioși, supărați, ostili, violenți și niciodată nu a schimbat mesajul pentru ei.

Când a ajuns la sfârșitul vieții, după cum auzim în cuvintele de rămas bun, care ne sunt cunoscute, din a doua sa epistolă către Timotei, el spune în capitolul 4: „Sunt gata. Sunt gata să fiu turnat ca o jertfă de băutură și clipa plecării mele este aproape”. Vă mai aduceți aminte de aceste cuvinte? „M-am luptat” – ce? – „lupta cea bună”. „M-am luptat lupta cea bună”. A fost o luptă de la început până la sfârșit și știți cum s-a încheiat totul pentru el? Și-a pus capul pe o piatră, iar un topor a lucit în soare și i-a despărțit capul de trup și a ajuns la Domnul. Înainte de asta a stat în închisoare în repetate rânduri. Când a ajuns într-un oraș nu a întrebat cum arată hotelul, ci cum arată închisoarea, pentru că era conștient că va sta acolo. „Ce fel de închisoare este în acest oraș?”

Și probabil că cineva venea la el din când în când și-i spunea: „Pavel de ce n-o lași mai moale? Chiar nu e nevoie să ajungi în închisoare în orice oraș mergi sau să fi alungat de acolo. Trebuie să trăiești toată viața înconjurat de oameni care plănuiesc să te omoare? Intrigi din partea evreilor, comploturi din partea neamurilor, planuri din partea norodului și a conducătorilor. Chiar nu este nevoie de așa ceva. Ai putea să schimbi ceva”.

Cum a răbdat toate astea? Răspunsul este că el a înțeles slava Evangheliei, slava Evangheliei. Acum, vreau să vă uitați la capitolul 4, știu că în mod normal merg foarte încet și acopăr doar câteva versete. Îmi aduc aminte când am început cartea Romani. Oamenii erau încântați. Au venit cu toții, iar Romani începe în felul acesta: „Pavel”, așa că prima mea predică a fost Pavel. Si s-au gândit „O Doamne, va merge cu câte un cuvânt. Pfuu!” Așa că sunt conștient că de obicei sap adânc, însă acum vom acoperi câteva capitole împreună.

Vreau să observați cum este așezat între paranteze acest capitol. În versetul 1, la sfârșit: „noi nu cădem de oboseală, noi nu ne pierdem inima”. Apoi dacă mergem la versetul 16, acum că ați ajuns la finalul capitolului, el spune din nou „noi nu cădem de oboseală”. Asta e foarte important. Din păcate aceasta nu este cea mai bună traducere. Este un verb în limba greacă egkakeo, iar kakeo este rădăcina cuvântului kakos, care înseamnă „rău”. A acționa cu răutate, a face rău. Pavel spune: „sunt de multe ori ispitit să fac răul, să acționez greșit deviind de la adevărul evangheliei pentru a-mi face viața mai ușoară. Dar nu fac asta. Nu fac asta”.

Urmărinm această listă lungă, din capitolul 1 versetul 3: „Binecuvântat să fie Dumnezeu Tatăl Domnului nostru Isus Cristos, Părintele îndurărilor și Dumnezeul oricărei mângâieri care ne mângâie în toate necazurile”. Pavel a început scrisoarea doar de câteva versete și deja vorbește despre necazul lui. El folosește cuvântul necaz din nou în versetul 4. În versetul 5 vorbește despre suferințele lui, suferințele lui Cristos de care are parte din belșug. În versetul 6 el spune: „suntem în necaz”. De asemenea, în versetul 6 el spune: „răbdăm aceleași suferințe”, în versetul 8 el spune: „În adevăr, fraților nu voim să fiți în necunoștință despre necazul care ne-a lovit”. Cât de mare a fost? „Am fost apăsați peste măsură de mult, mai pe sus de puterile noastre așa că nici nu mai trăgeam nădejde de viață”. El este literalmente dus în mod constat în pragul morții.

În versetul 9 el spune: „ba încă ne spunea și gândul că trebuie să murim”. Cu alte cuvinte, din câte am văzut, judecând după mintea mea, evaluând situația, s-a terminat. Vrășmașii au toată puterea, toate oportunitățile iar noi nu avem nicio încredere în noi înșine. Ne punem încrederea în Domnul, și încrederea noastră a fost pusă în Domnul nu pentru că am crezut că Domnul ne va izbăvi, ci pentru că am știut că dacă ei ne iau viața, Dumnezeu ne poate aduce înapoi dintre cei morți. El ne-a izbăvit și ne izbăvește de o astfel de moarte și avem nădejdea că ne va mai izbăvi încă. A fost o situație îngrozitoare, urmată de o alta.

În capitolul 2, vorbește despre o altfel de suferință. El spune: „m-ați întristat, corintenilor!” Aceasta este o biserică care supără pe orice pastor. „Căci dacă vă întristez, de la cine să mă aștept la bucurie, dacă nu de la cel întristat de mine? Și v-am scris cum v-am scris, ca la venirea mea, să n-am întristare din partea celor ce trebuiau să-mi facă bucurie; și sunt încredințat, cu privire la voi toți, că bucuria mea este bucuria voastră a tuturor, v-am scris cu multă mâhnire, cu strângere de inimă și cu ochii scăldați în lacrimi”. Cu alte cuvinte, voi sunteți un ghimpe pentru mine și eu sunt un ghimpe pentru voi și tot ce se întâmplă este o experiență de nedorit. Nu îmi place felul în care vă purtați cu mine, iar vouă nu vă place felul în care mă port cu voi, iar asta presupune o durere adâncă a inimii.

El a ajuns, de fapt, acolo în Corint, după ce plecase iar cineva din adunarea aceea, potrivit acestei scrisori, s-a ridicat și i s-a împotrivit în față, l-a acuzat și l-a osândit în fața tuturor și nimeni nu i-a venit în ajutor, iar el a fost nevoit să părăsească cetatea cu inima frântă. Bisericile sunt capabile de așa ceva.

Să ne întoarcem la capitolul 4 versetul 8: „suntem încolțiți în toate chipurile, dar nu la strâmtorare; în grea cumpănă, dar nu desnădăjduiți, prigoniți, dar nu părăsiți, trântiți jos, dar nu omorâți. Purtăm întotdeauna cu noi, în trupul nostrum, omorârea Domnului Isus, pentru ca și viața lui Isus să se arate în trupul nostrum”. Cu alte cuvinte, realitatea este că purtăm cu noi conceptul, noțiunea, că în fiecare zi putem muri din pricina lui Cristos.

Versetul 11 spune: „noi totdeauna suntem dați la moarte”, versetul 12: „în noi lucrează moartea”. Vom observa mai multe despre aceasta puțin mai târziu. În felul acesta și-a trăit viața. Capitolul 6 versetul 4: „Arătăm în toate privințele că suntem niște vrednici slujitori ai lui Dumnezeu, prin multă răbdare, în necazuri, în nevoi în strâmtorări, în bătăi, în temnițe, în răscoale, în osteneli, în vegheri, în posturi;” Cam așa au stat lucrurile. Versetul 8, puțin contrast: „În slavă și în ocară, în vorbire de rău și vorbire de bine. Suntem priviți ca niște înșelători, măcar că spunem adevărul; ca niște necunoscuți, măcar că suntem bine cunoscuți, ca unii care murim și iată că trăim; ca niște pedepsiți, măcar că nu suntem omorâți; ca niște întristați și totdeauna suntem veseli, ca niște săraci și totuși îmbogățim pe mulți”. Așa a fost viața lui.

În capitolul 10 vorbește despre felul în care a fost tratat. În versetul 10 contestatarii lui zic: „epistolele lui sunt cu greutate și pline de putere; dar când este de față el însuși este moale, și cuvântul lui nu are nici o greutate.” Știți ce înseamnă asta? El e hidos și nu poate comunica. Acum, dacă ești chipeș, nu contează dacă poți comunica, trebuie doar să stai acolo și toată lumea este fericită; sau dacă ești urât și poți comunica, lumea te va asculta. Dar dacă ești urât și nu poți comunica, nu ai nici o șansă. Așa că a fost un atac la persoană (ad hominem). Tocmai l-au lovit. Prezența lui este neimpresionantă. Iar discursul său este vrednic de dispreț.

Capitolul unsprezece vă este cunoscut, nu-i așa? În Capitolul 11 versetul 6 spune: „Ei spun că sunt un necioplit în vorbire”. După care urmează cu adevărat o porțiune bine cunoscută. În versetul 23 el spune: „sunt eu un slujitor al lui Cristos?” ca și acești falși apostoli la care se referă. „Iată care sunt recomandările mele!" Iată cum arată validitatea apostoliei sale! Iată-l! Nu așa mulți convertiți, nu prea multe cărți scrise, nu multe locuri în care a vorbit. Nu. Iată ce mă recomandă! Dacă nu credeți că sunt reprezentantul lui Cristos într-o lume ostilă, atunci, explicați asta: de multe ori în osteneli, în temnițe și mai mult, în lovituri fără număr, de multe ori în primejdii de moarte, de cinci ori am căpătat de la iudei patruzeci de lovituri fără una. De trei ori am fost bătut cu nuiele, romanii au făcut asta, o dată am fost împroșcat cu pietre; de trei ori s-a sfărâmat corabia cu mine, o noapte și o zi am fost în adâncul mării. Deseori am fost în călătorii, în primejdii pe râuri, în primejdii din partea tâlharilor, în primejdii din partea celor din neamul meu, în primejdii din partea păgânilor, în primejdii în cetăți, în primejdii în pustie, în primejdii pe mare, în primejdii între frați mincinoși. În osteneli și în necazuri, în priveghiuri adesea, în foame și sete, în posturi adesea, în frig și în lipsă de îmbrăcăminte! Și pe lângă lucrurile de afară, în fiecare zi mă apasă grija pentru toate Bisericile.

El nu vorbește aici despre conducere. Am auzit pe cineva predicând despre asta. „A fost împovărat de administrare”. Ce? El nu vorbește despre cârmuire. El explică despre ce vorbește în versetul 29: „cine este slab și să nu fiu și eu?” Știți ce spune de fapt? El a fost un pastor care, dacă un credincios era slab, el era îndurerat de slăbiciunea acelui credincios. De asemenea, afirmă: „cine cade în păcat și eu să nu ard?” Inima lui era frântă datorită păcatelor sâvârșite de propria sa turmă. Aceasta este o povară greu de purtat pentru un om!

Având toate acestea în minte, întoarceți, vă rog, la capitolul 4, și, bineînțeles, întrebarea spre care vreau să ne concentrăm atenția este următoarea: „Ce ai făcut atât de rău, de ai generat atâtea probleme?” Ai probleme cu cei necredincioși din cauza a ceea ce le spui, dar ai probleme și cu Biserica din cauza a ceea ce le transmiți. Renunță!

M-am întâlnit cu liderul uneia dintre cele mai mari biserici din America pe care toți o cunoașteți. Foarte, foarte mare biserica și am stat în biroul său, un birou realmente mare, iar el mi-a spus: - „MacArthur, am un mesaj pentru tine!” Am spus: -„Minunat! Care-i?” - „Relaxează-te!” - „Ce? Să mă relaxez?”

- „Da, las-o mai moale! Retrage-te.”

Știți, dacă m-ați întreba cine este eroul meu în lucrare, este el, Pavel. Este ghidul meu tot timpul. Nu cred că ar fi mers lucurile bine nici cu el. „Hei, Pavel, fii serios, relaxează-te! Fii mai îngăduitor cu necredincioșii! Las-o mai moale cu Biserica! Hai, fii serios!” Nu. De ce? Pentru că a înțeles că nu poți contrazice adevărul divin. Nu-l poți ajusta. Nu-l poți marginaliza. Nu-l poți modifica. Poți să-l accepți sau să-l repingi, dar nu poți să faci nimic cu el. Iar motivul pentru care ar merge la extremele în care a ajuns trăind o viață întreagă caracterizată de durere și suferință, iar apoi să sfârșească ca martir, s-ar datora faptului că a înțeles slava Evangheliei.

Înțelegând asta, ne întoarcem în capitolul 4, și vedem spre ce putem să ne îndreptăm aici. Nici măcar nu știu ce urmează să spun, și eu sunt curios. În felul acesta își vede Pavel viața - în lumina Slavei Evangheliei. Vă voi prezenta câteva aspecte. Pot să vă dau oricâte între patru și zece, bine? Vom acoperi câte putem.

În primul rând, el a înțeles superioritatea Noului Legământ. El a înțeles superioritatea Noului Legământ. O parte din slava Evangheliei a fost, bineînțeles, faptul că Noul Legământ a fost așteptat atât de mult. Înțelegeți la ce se referă apostolul Pavel în versetul 1 când spune: „de aceea, findcă am căpătat slujba aceasta?” Ce slujbă? Despre ce vorbește aici? La ce se referă de aceea aici? De aceea este acolo, ca să vă spună că aceasta este o afirmație de tranziție care rezultă din ceea ce tocmai a fost spus. Corect? De aceea, fiindcă am căpătat slujba aceasta! Despre ce slujbă vorbește aici? Ne întoarcem în versetul 8 din capitolul 3. Aici avem slujba Duhului. Cum n-ar fi cu slavă mai degrabă slujba Duhului? Dacă slujba aducătoare de osândă, a fost legea, corect? Legea a avut slavă nu-i așa? Știți că Legea a avut slavă? El ne prezintă asta în capitolul 3 pentru că atunci când Moise a primit Legea, fața lui strălucea de slava Domnului. Legea avea slavă, deoarece Legea a fost o reflectare directă a naturii lui Dumnezeu. A avut slavă. Versetul 9 spune: „cu cât mai mult o întrece în slavă slujba aducătoare de neprihănire?”

Pavel spune: „oamenii își dau viața pentru Lege. Legea are o slavă, dar Noul Legământ, Noul Testament, lucrarea Duhului Sfânt, dacă ne întoarcem în versetul 6, ni se vorbește despre un legământ nou, nu al slovei, ci al Duhului; căci slova omoară, dar Duhul dă viață. Slujba Duhului sau slujba neprihănirii, care este mântuirea Noului Legământ, are o slavă abundentă. Dacă am avea timp să studiem capitolul 3, am vedea acolo comparația. El compară Vechiul Legământ cu cel Nou. Noul Legământ dă viață, spune el în versetul 6. În versetele 7 la 9, Noul Legământ aduce neprihănire. În versetele 7, 10 și 11, Noul Legământ este permanent. În versetul 12, Noul Legământ aduce nădejde. În versetele 13 și 14, Noul Legământ este clar. În versetele 16 la 18, Noul Legământ este centrat în Cristos, iar în versetele 17 și 18, Noul Legământ este împuternicit de Duhul.

Am primit această slujbă, această slujbă dătătoare de viață și neprihănire, această slujbă permanentă care nu poate fi înlocuită, așa cum a fost înlocuit Vechiul Legământ, ea aduce nădejde sigură, centrată în Cristos și împuternicită de Duhul. Aceasta este minunea și slava Noului Legământ.

Știți cum și-a trăit Pavel viața înainte de experiența de pe drumul Damascului? Ce a făcut în condițiile angajamentelor pe care și le-a luat? A prigonit creștinii, nu-i așa? Din perspectiva faptului că era un legalist exigent, el a fost evreu din evrei, atent la legea alimentară (koșer). A fost un fariseu. A fost zelos după Lege, iar în ce privește Legea, din exterior a fost socotit fără prihană. Toate aceste detalii le găsim în Filipeni 3, nu-i așa? Iar pentru el toate acestea le-a socotit câștiguri până când s-a întâlnit cu Cristos și a realizat că erau un gunoi.

Cât de important credeți că a fost când a descoperit realitatea Noului Legământ? Credeți că a fost o realizare? A fost o eliberare incredibilă pentru un legalist fără nădejde. Știți ce este Pavel? O raritate în ce privește convertirea. Știți cât de mulți farisei, numiți farisei au venit la Cristos în perioada Noului Testament? Sigur nu vă puteți gândi la ei, erau atât de prinși în legalism. Doar câțiva. A fost un răsărit glorios în viața apostolului Pavel. El este exemplarul rar descris în pilda fiului risipitor prin persoana fratelui mai mare. Fiul cel mare căruia îi pare rău de fățărnicia lui, se pocăiește și își asumă păcatele.

Oamenii văd păcat în păcatele lor. Ei nu văd păcat în religia lor. Acesta a fost răsăritul unei zile glorioase, o zi incredibilă. Iar odată ce slava Noului Legământ a răsărit peste acel fariseu al Vechiului Legământ, el nu a mai fost niciodată la fel. Deci, fiindcă am primit slujba aceasta, nu umblăm cu vicleșug și nu stricăm mesajul.

Dacă ai înțeles cu adevărat slava Evangheliei mântuirii nu o vei modifica niciodată. O vei vedea în toată maiestatea, frumusețea și plinătatea. Nu trebuie să le dăm oamenilor ceva care să-i mulțumească, o perspectivă minimalistă și trunchiată a Evangheliei. Ei trebuie să primească slava deplină a Evangheliei.

Așa că Pavel, mai întâi, a răbdat tot ce a trebuit să rabde pentru că a văzut slava Evangheliei și a văzut-o dintr-o perspectivă personală. În Filipeni 3 era în punctul de a-și pune înainte propria sa neprihănire și realizează că toate acestea nu valorează nimic, după care găsește neprihănirea lui Dumnezeu în Cristos. Când ai fost cu adevărat născut din nou ai înțeles că acesta este mesajul care trebuie predicat cu orice preț.

În al doilea rând, el a acceptat slujirea ca pe o îndurare. A acceptat slujirea ca o îndurare. Poate fi un concept interesant, dar uitați-vă la versetul 1: „De aceea, fiindcă avem slujba aceasta, după îndurarea pe care am căpătat-o”. Sunt unii oameni care cred că merită dreptul de a predica Evanghelia. Cred că dețin dreptul de a reprezenta Evanghelia. Au câștigat dreptul să proclame Evanghelia. Dați-mi voie să vă spun ceva. Eu nu sunt vrednic. Tu nu ești vrednic. Nici unul dintre noi nu este vrednic să proclame această Evanghelie. Este un har că ni s-a permis să facem asta. Ascultați cuvintele apostolului Pavel din 1 Timotei capitolul 1: „Îi mulțumesc lui Cristos Isus Domnul nostru”, versetul 12, 1 Timotei 1:12 - „care m-a întărit, că m-a socotit vrednic de încredere, și m-a pus în slujba Lui, măcar că mai înainte eram un hulitor, un prigonitor și batjocoritor, dar am căpătat îndurare”.

Știți de ce sunt în slujire? Pentru că Dumnezeu este îndurător. Nu am nici un drept să fac asta. Nu am meritat asa. „Dar ai fost la seminar”. „Asta nu e suficient”. „Păi, ai darul comunicării”. „Asta nu e suficient”. Faptul că pot să stau aici, să deschid Cuvântul lui Dumnezeu și să propovăduiesc slava Evangheliei lui Cristos este o îndurare pentru un păcătos nevrednic, iar cinstea acesta este uluitoare. Privilegiul acesta este copleșitor.

Aici este vestea bună. Puterea mea n-a câștigat acest drept, iar slăbiciunea mea nu l-a pierdut. Este o îndurare. Eu nu-l merit. Dumnezeu mi-l dă ca o îndurare. Iar în ciuda falimentelor și slăbiciunilor mele, El continuă să-mi facă parte de îndurare. Și pentru că înțeleg slujirea ca pe o îndurare, nu am prea multe așteptări pe care să fiu în stare să le împlinesc. Puteți reține asta măcar?

Am auzit despre pastori care au ajuns la epuizare. Despre ce epuizare vorbiți? La ce vă referiți? Epuizarea nu are de-a face cu munca grea. Nu am văzut nici un instalator care s-a epuizat. Nu am văzut niciodată un săpător de șanțuri care s-a epuizat. Aici nu este vorba despre efort. Epuizarea este un lucru care se întâmplă oamenilor care nu reușesc să-și împlinească așteptările. „Merit mai mult de-atât! Nu poți să-mi faci una ca asta! Lucruile nu merg prea bine. Nu ar fi trebuit să fiu tratat în felul acesta!”

Cred că nu vrei să fi tratat în felul în care ai merita să fi tratat. Dumnezeu nu se poartă cu tine după cum ai merita. Oamenii se epuizează în slujire. Se cocoșează. Se ostenesc în a face binele pentru că au așteptări nerealiste cu privire la ceea ce cred că merită pentru că sunt calificați, pentru că sunt pregătiți pentru că lucrează din greu.

Adevărul este că fiecare zi din viața mea și din viața ta în care Dumnezeu ne dă oportunitatea să proclamăm Evanghelia Sa, nu este altceva decât îndurare. Este o îndurare și niciodată nu voi putea să uit îndurarea aceasta. Când am fost în liceu, nu știam ce urma să devin. Tatăl meu era predicator. Bunicul meu a fost predicator. Iar câteva generații înaintea lor au fost tot predicatori. E ca un fel de moștenire genetică, dar pe mine nu m-a influențat. Credeam că vreau să devin un atlet profesionist. Am făcut multe lucruri, înțelegeți, atunci când mingea a fost la mine. Și, știți, oamenii mă ovaționau și le plăcea de mine și am avut o oarecare popularitate.

Presupun că aș fi putut să merg pe o mulțime de căi diferite, dar Dumnezeu a avut aceasta pentru mine, iar aceasta întotdeuna mă va copleși. Nu va înceta vreodată să mă copleșească. Câtă îndurare, să pot să fac așa ceva! Am ajuns aici în fiecare duminică și sunt de mai bine de cinci decenii aici. Este un privilegiu mai mare decât acesta? Poate fi o cinste mai mare decât asta pentru un slujitor nevrednic?

Pavel n-a trecut niciodată peste asta, n-a pierdut din vedere niciodată slava Evangheliei și veți vedea aceasta din pasajele ce urmează. Așa că în loc să acordăm mai mult timp aici, aș putea spune mult mai multe în privința aceasta. Aceasta spune păstorul întotdeauna când epuizează materialul. Fraților, am putea merge înainte și voi știți că el nu are niciun gând și nici măcar o notiță.

Bine, numărul trei! De unde știu asta? Numărul trei, slava Evangheliei, slava Evangheliei este arătată în înțelegerea superiorității Noului Legământ. Este arătată prin înțelegerea slujirii ca și o îndurare. Iar în al treilea rând, este arătată în înțelegerea necesității unei inimi curate, necesitatea unei inimi curate.

Din moment ce este o îndurare, asta nu ne mai îndreptățește să păcătuim. Îmi place ce spune în versetul 2: „Ca unii care am lepădat meșteșugirile ascunse și rușinoase”. Nu am o viață secretă. Nu am o viață ascunsă. Nu vă deranjează când iese la iveală faptul că un păstor are o viață secretă? E oribil, nu-i așa? O viață ascunsă caracterizată de rușine și tot felul de lucruri neașteptate, este scandalos când apare la canalele de știri sau în ziare. Pavel spune: „eu nu trăiesc așa, nu trăiesc o viață ascunsă, nu umblu în două lumi”.

Dar cum te poți apăra atunci când cineva te acuză de așa ceva? Pentru că asta făceau ei de fapt, îl acuzau că are o viață ascunsă. De fapt, dacă citiți printre rândurile cărții 2 Corinteni, ei spun că el era în lucrare pentru bani, și am fost acuzat de asta, și că el ar fi în lucrare pentru a primi favoruri din partea femeilor. Iar el spune “Nu am o viață ascunsă, am renunțat la asta”. Apărarea lui este prezentată în primul capitol, versetul 12. El spune: „Lauda noastră este mărturia pe care ne-o dă cugetul nostru”. Ați priceput? Puteți să mă acuzați de tot ce vreți. Conștiința mea nu mă acuză.

Aici este locul unde bătălia este castigată sau pierdută, corect? Iacov 1 spune: „Păcatul este zămislit înăuntru după care se arată în exterior”. Pavel spune: „Aduceți acuzațiile voastre, mărturia pe care ne-o dă cugetul nostru este că ne-am purtat în lume și mai ales față de voi, cu o sfințenie și curăție de inimă, bizuindu-ne nu pe o înțelepciune lumească, ci pe harul lui Dumnezeu. Nu vă scriem altceva decât ce citiți și cunoașteți. Iată răspunsul meu de apărare pentru cei ce mă acuză”. Și acolo, în Corint erau învățătorii falși care au venit după Pavel cu o campanie răutăcioasă pentru a-I distruge credibilitatea chiar în acel moment. De aceea scrie epistola și spune: „Cugetul meu este curat”.

A spus asta de mai multe ori. O spune și mai târziu în viața lui, în epistolele pastorale că are cugetul curat, cugetul lui este curat. S-a confruntat cu păcatul în viață. L-a mărturisit. A renunțat la el. Și apoi le spune Corintenilor în capitolul 7: „Astfel, să ne curățim de orice întinăciune a cărnii și să ne ducem sfințirea până la capăt, în frica de Dumnezeu”. Slava Evangheliei la Pavel se vede în integritatea vieții sale. Cum este posibil să afirmi slava Evangheliei, privilegiul de nedescris al propovăduirii Evangheliei și apoi să trăiești viața ca un fățarnic? Dacă înțelegi slava evangheliei, dacă ai înțeles îndurarea care ți-a fost dată prin privilegiul răspândirii Evangeliei, atunci ești constrâns la curăția pe care Pavel o proclamă ca fiind adevărată în inima lui.

Când își prezintă mărturia în Fapte 23 și 24, el spune din nou de două ori: „Am un cuget curat. Am un cuget curat”. Dacă crezi cu adevărat în slava Evangheliei, vrei să fii sigur că viața ta este curată, pentru că vrei să fii un vas de cinste. Ce urmează? Se potrivește cu ce-i place Stăpânului.

Urmează un al patrulea punct aici. Când înțelegi slava Evangheliei, ne întoarcem la capitolul 4, când înțelegi slava Evangheliei, atunci ești dedicat să predici Scriptura cu acuratețe, să predici Scriptura cu acuratețe. Mă uit la anumite canale TV creștine și Patricia va spune inevitabil: „De ce te uiți la asta din nou?” Iar eu nu am întotdeauna cel mai bun răspuns. Să vă spun ceva. Sunt de-a dreptul indignat pe oamenii care fac ce scrie aici, care strică Cuvântul lui Dumnezeu. Și probabil că trebuie să-mi intensific mânia sfântă. Nu știu. Vă promit, în timp ce unii oameni trimit bani la astfel de persoane, rostesc psalmii de judecată peste capetele lor și mă întreb dacă Dumnezeu le va da drumul. Știți, oamenii care strică Scriptura, mă taie mai adânc ca orice pentru că aceasta este viața mea. Și aceasta este viața, aceasta este adevărul și nu poți face joc dublu(nu poți fi inconsecvent).

Ne întoarcem la versetul 17. Aici avem parte de o lecție cu privire la motivul pentru care oamenii fac așa ceva. „Căci noi nu stricăm Cuvântul lui Dumnezeu cum fac cei mai mulți” - escroci, negustori, hoți, șarlatani, impostori; erau cu grămada în piețe în lumea antică. Diluau vinul cu apă. Săpunul nu era de calitate. Vasele erau sparte și acoperite cu ceară. Se topea imediat ce le puneai la foc. Nu erau sinceri. Erau kapelos. Acesta este cuvântul pentru traficanți: kapelos - bandiți, șarlatani, impostori. Aici în capitolul 4 Pavel spune să nu umblăm cu vicleșug - panourgia. Panourgia vine de la ourgia – care înseamnă puterea de a lucra, pan - înseamnă a face tot ce se poate pentru a înșela. Stricarea Cuvântului lui Dumnezeu înseamnă modificarea lui. Este îndeosebi un cuvânt folosit pentru diluarea vinului, înseamnă a opri adevărul să se manifeste.

Acum, dacă crezi în slava Evangheliei, nu te joci cu asta. Nu vrei să o strici. Oamenii care pot să meargă la anumite televiziuni, iar acolo să schimbe și pervertească Evanghelia pentru a scoate bani din buzunarele oamenilor bolnavi, a celor bătrâni, a oamenilor care sunt pe moarte, a celor care iși doresc o minune similară celei câștigării la Loto, nu înțeleg slava Evangheliei. Astfel, el spune: „Noi nu stricăm Cuvântul lui lui Dumnezeu. Ci prin arătarea adevărului, ne facem vrednici să fim primiți de orice cuget omenesc, înaintea lui Dumnezeu”.

Știți ceva? Adevărul are puterea de a se auto-atesta. Chiar are. Adevărul are puterea de a se atesta singur, așa că și atunci când este respins lucrează în conștiința împotrivitorului. Luptă cu ea.

Cu câțiva ani în urmă am petrecut foarte mult timp cu Larry King, iar o parte dintre dumneavoastră știți asta. Chiar îmi place de el și țin la el. Am avut câteva discuții private extraordinare. A auzit adevărul, iar eu nu am crezut niciodată că vom avea o dezbatere despre asta, niciodată, pentru că are un caracter lăudăros și chiar respingător.

Într-un sens, cred că lumea necredincioasă care vede acești prefăcuți la televizor, știe că sunt excroci mai bine decât știu cei din Biserică. Dacă înțelegi slava Evangheliei, nu ai niciun interes să schimbi adevărul. Vrei să trăiești o viață curată. Înțelegi privilegiul imens prin îndurarea căruia ești în slujire, pentru că celebrezi măreția Evangheliei din acest Nou Legământ.

Unii oameni spun: “Trebuie să schimbăm ceva la mesaj pentru că nu avem rezultate. Trebuie să facem ceva cu mesajul pentru că nu e prea efficient”. Chiar așa? Următorul punct pe care vreau să vi-l prezint este acesta: dacă înțelegi cu adevărat slava Evangheliei, știi că rezultatele depind de Dumnezeu. Ați înțeles? Rezultatele depind de Dumnezeu. Vă aduceți aminte de pilda semănătorului? Ce se spune despre semănător? Nimic, absolut nimic. Nu se precizează nici dacă și-a folosit mâna stângă, mâna dreaptă, dacă a aruncat tare, încet sau cu efect. Nu se spune nimic despre semănător. Ce se spune despre traista în care a purtat sămânța? Nimic, nu spune nimic despre asta. Ce se spune despre metoda pe care a folosit-o pentru a arunca sămânța? Nimic, absolut nimic. Este o pildă despre pământ. Nu spune nimic nici măcar despre sămânță, chiar dacă sămânța este adevărul, Evanghelia. Nu este vorba de metoda pe care o folosești pentru a arunca sămânța. Ci este despre starea pământului. Eu nu pot schimba starea pământului. Aceasta este lucrarea Duhului Sfânt.

Îmi place acel pasaj din Marcu, pilda unde Domnul Isus spune că semănătorul a ieșit să samene sămânța și s-a dus să se culce, pentru că nu avea nici o idee despre procesul creșterii. Așa este. Voi ziceți “Nu avem rezultate”. Serios?! Credeți că puteți controla rezultatele? Am auzit ceva discuții despre faptul că: „Trebuie să biruim împotrivirea ascultătorilor”. Mult noroc! Împotrivirea ascultătorilor se numește depravare. Împotrivirea ascultătorului înseamnă că păcătosul este incapabil și neputincios să facă ce vrea.

Uitați-vă la versetul 3, este atât de clar! Toată prezentarea lui Pavel are logică. Curge în felul în care te aștepți. Unii dintre voi spun deja: „Bine, atunci este descurajant. Uite, Pavel, tu te duci din oraș în oraș. Bisericile sunt mici. Bisericile sunt pline de probleme. Orașul nu te acceptă. Conducătorii te dau afară, populația te respinge. Vor să te omoare. Iudeii sunt pe urmele tale. Nu prea ai parte de succes”.

Iată răspunsul lui: „Și dacă Evanghelia noastră este acoperită, este acoperită pentru cei ce sunt pe calea pierzării.” Aceasta este o categorie de oameni. Acesta este poziția implicită a întregii rase umane. Nu sunt eu problema. Dar cum au ajuns așa? Versetul 4 spune: „a căror minte necredincioasă a orbit-o dumnezeul veacului acestuia, ca să nu vadă strălucind lumina Evangheliei slavei lui Cristos care este chipul lui Dumnezeu”. Problema nu este tehnica folosită, problema este inima. Apar tot felul de oameni care vin cu metode pragmatice pentru a face evanghelizarea eficientă. Chiar așa? Pentru a birui împotrivirea ascultătorilor facem mesajul mai acceptabil. Vom spune mai multe despre aceasta în alte părți ale Scripturii.

Puneți-vă în următoare situație – eu am scris o carte- Sclav, ați văzut careva cartea Sclav? Imaginați-vă încercarea de a vinde un astfel de mesaj într-o lume plină de sclavi. Apropo, un Iudeu răstignit în Ierusalim care a fost respins de poporul Său, respins de liderii Săi și care a fost executat ca un criminal obișnuit de către Romani, a înviat din morți. El este Dumnezeul cel viu și adevărat, singurul Mântuitor și vrea ca voi să fiți sclavii lui. Serios? Și printre altele, trebuie să dai la o parte orice alți stăpâni, să-ți mărturisești păcatele, să te pocăiești, și să te întorci la El, deoarece este singura sursă a mântuirii.

Cine este acesta? Un iudeu răstignit? Acesta este mesajul pe care-l predică Pavel neamurilor. Și trebuie nu doar să te încrezi în El, ci trebuie să-L mărturisești ca Domn, iar tu să fii robul lui. Aceasta e greu de crezut. Nu poți birui împotrivirea ascultătorilor într-o lume păgână când vorbești despre un iudeu răstignit unor păgâni care nu au nici o bază a Vechiului Testament, care nu știu nimic despre sistemul de jertfe, iar tu le ceri să creadă că acest iudeu răstignit, este Dumnezeul întrupat, singurul Mântuitor, singurul Dumnezeu viu și adevărat, singura nădejde a mântuirii, iar tu ar trebui să devii robul Lui. Aceasta nu merge, omenește vorbind. De aceea scrie în 1 Corinteni 1, așa cum vom vedea mai târziu, propovăduirea crucii a fost, ce? Nebunie, nebunie.

Rezultatele depind de Dumnezeu. Aceasta a fost bucuria lucrării. Eu sunt responsabil cu semănarea. Nu sunt responsabil cu creșterea. Eu nu pot să dau viață. Doar Dumnezeu poate da viață. Iar eu ador asta. Observați vă rog versetul 5: „Căci noi nu ne propovăduim pe noi înșine”. O metodă pe care am inventat-o sau ceva istorisiri personale despre noi - „ci pe Domnul Cristos Isus”. Iar noi chemăm pe fiecare să devină rob de dragul lui Isus.

Veți zice: „Cum ai putea să te aștepți să ai vreun rezultat cu un mesaj ca acesta?” Iată răspunsul, versetul 6 spune: „Căci Dumnezeu care a zis să lumineze lumina în întuneric, ne-a luminat inimile, pentru ca să facem să strălucească lumina cunoștinței slavei lui Dumnezeu pe fața lui Isus Cristos”. Nu este acesta cel mai profund verset? Hm! Știți ce spune? El spune: Creație! Dumnezeu spune: „să fie lumină” și ce spune, ia ființă. Acesta este modelul pentru mântuire. Dumnezeu pășește în întunericul din inima omului și aprinde lumina cunoștinței slavei lui Dumnezeu pe fața lui Cristos. Aceasta face ca lucrarea să fie atât de captivantă. Dacă înpachetezi toate acestea în rezultate vei ajunge să te predici pe tine însuți, tehnicile tale și stilul tău. Te vei prinde în garderoba ta, în talentele tale, în muzica ta și în adaptările tale culturale. Însă dacă înțelegi slava Evangheliei, vei înțelege, de asemenea, cât ești de neînsemnat. Așadar, ce am spus? Dacă înțelegi slava Evangheliei, doar pentru a rezuma, înțelegi superioritatea Noului Legământ, îndurarea slujirii, necesitatea unei inimi curate, faptul că Scriptura trebuie să fie predicată cu acuratețe, că rezultatele spirituale depind doar de Dumnezeu și că tu ești neînsemnat, neînsemnat.

M-am întors la acest al șaptelea verset de o grămadă de ori de-alungul anilor. Avem această comoară. Ce comoară? Comoara Evangheliei în vase de pământ. Vasul de pământ este un vas de lut, vas de lut. Acum stați cu mine pe subiectul acesta. Vas de lut. La ce folosiți un vas de lut acasă. Puneți pământ în el, puneți o plantă acolo. În vechime, vasul de lut era fragil, urât, consumabil. Dar probabil că cea mai bună perspectivă cu privire la ce erau folosite vasele de lut o găsim în 2 Timotei capitolul 2 versetul 20: „Într-o casă mare nu sunt numai vase de aur și de argint”. Aha, deci vase de aur și de argint, ce faci cu astea? Servești mâncarea. Farfurii și boluri de aur și de argint. Însă sunt și vase de lemn și de pământ. Aurul și argintul sunt pentru o întrebuințare de cinste, iar lemnul și pământul sunt pentru o întrebuințare de ocară”. Sunteți pregătiți pentru ce urmează? Mâncarea o serviți în aur și argint. Gunoiul îl scoateți afară în lemn și pământ, în vase de lut, în găleata de gunoi. În găleata de gunoi scoateți gunoiul familiei. Știți, așa s-a spus despre Luther, că a fost o găleată de gunoi.

Așadar ne întoarcem la acest verset. Purtăm această comoară în găleata de gunoi. Aceasta este o dovadă a smereniei personale nu-i așa? Un om neînsemnat. Doar un vas de lut. În 1 Corinteni Pavel vorbește în felul acesta pentru unii oameni folosind un fel de cuvinte tulburătoare care par să minimalizeze sensul de auto-importanță pe care unii slujitorii îl aveau. Ascultați ce spune. Versetul 13 din 1 Corinteni 4 spune: „Am ajuns ca gunoiul lumii acesteia, ca lepădătura tuturor”. Aceste cuvinte se referă la mâncarea care rămâne în partea de jos a oalei după ce se răcește și se întărește și trebuie să fie răzuită. Pavel spune, într-un sens suntem doar gunoi. Suntem ultimele rămășițe pe fundul oalei. Suntem vase de lut. Știi, trebuie să te consideri foarte important ca atunci când înțelegi slava Evangheliei, să ajungi să te întreci cu ea, să te mândrești. Este ceva dezgustător.

De dragul timpului, încă puțin. Pavel a acceptat beneficiile suferinței. Așa că dacă înțelegi slava Evangheliei, acesta este un alt punct, înțelegi beneficiie suferinței, beneficiile suferinței. Vrei să fii mai eficient, vei suferi mai mult. Iacov spune: „Să priviți ca o mare bucurie când treceți prin felurite încercări, pentru ca ele să-și facă desăvârșit lucrarea”. Niciodată nu vei înțelege slujirea efectiv, dacă nu suferi. Foarte pe scurt amintesc versetele 8 la 12. Deja am citit asta: „Suntem încolțiți în toate chipurile, dar nu la strâmtorare, în grea cumpănă, dar nu deznădăjduiți, prigoniți, dar nu părăsiți, trântiți jos, dar nu omorâți. Purtăm întotdeauna cu noi în trupul nostru, omorârea Domnului Isus, pentru ca și viața lui Isus să se arate în trupul nostrum”. Versetul 11 spune la fel: „Noi, cei vii, totdeauna suntem dați la moarte din pricina lui Isus”, versetul 12: „În noi lucrează moartea, iar în voi viața”. Esențialul este chiar acolo. În noi lucrează moartea, iar în voi viața. Cel mai mare sacrificiu al vieții tale, cu cât suferi mai mult, cu atât mai puternic devii.

Întoarceți în capitolul 12 din 2 Corinteni pentru că nu putem trece peste asta. Capitolul 12 versetul 7 spune: „Din pricina strălucirii acestor descoperiri”. Pavel a avut parte de revelații strălucitoare. Știți că a avut parte de o întâlnire personală cu Cristosul înălțat pe drumul Damascului și în alte împrejurări, de asemenea, iar el putea să se mândrească cu asta. Așa că, pentru a-l împiedica să se îngâmfe – tocmai ce a vorbit despre vizita lui în rai, corect? Și a văzut lucruri despre care nu-i era îngăduit să vorbească. Aceste lucruri puteau să fie un motiv pentru a se mândri. Dar pentru a-i împiedica îngâmfarea, „mi-a fost dat”, spune el, un „țepuș” în carne. Cuvântul „țepuș” este de fapt o sferă, o suliță, literal înfiptă cumva în mândria firii. Această suliță este descrisă ca fiind solul Satanei, un anggelos al Satanei. Ce este un aggelos al Satanei? Un demon. Cum l-a atacat acest demon pe Pavel într-un mod direct? Cea mai bună explicație a situației este aceea în care un demon învățător prin intermediul învățătorilor falși a început să facă prăpăd în Biserica din Corint, pe care el o iubea, drept urmare i-au bătut un țăruș în inimă, pentru că el iubea acea biserică. Avem de-aface aici cu învățători falși călăuziți de o putere demonică, făcând prăpăd în Biserica din Corint, și chinuiundu-l. Iar Domnul a lăsat să se întâmple toate aceste lucruri pentru a-l împiedica să se îngâmfe.

Dumnezeu îți va face parte de suficiente probleme în viața ta ca păstor pentru a te împiedica să te îngâmfi, chiar dacă va trebui să se folosească de demoni pentru a le genera. El spune de trei ori “Am rugat pe Domnul să mi-l ia”, iar El mi-a răspuns: „Harul Meu îți este îndeajuns, căci puterea Mea este facută desăvârșită”. În ce? “în slăbiciuni”. Cu cât te îngâmfi mai mult, cu atât îl forțezi pe Domnul să te smerească. Dacă înțelegi slava Evangheliei, conștientizezi beneficiile suferinței. Suferința te face mai eficient, ca un instrument, pentru că îți oferă puterea perfectă în slăbiciuni. Pavel pricepe mesajul. „De aceea simt plăcere în slăbiciuni, în defăimări, în nevoi, în prigoniri, în strâmtorări, pentru Cristos, căci când sunt slab, atunci sunt tare”. Cu cât de înalți mai mult, cu atât devii mai nefolositor.

Doar două gânduri, în încheiere. Înțelegerea slavei Evangheliei presupune înțelegerea tuturor acestor lucruri. Nu voi trece peste acestea din nou, însă vreau să luăm doar două lucruri în considerare. Este necesitatea convingerii. Să înțelegi slava Evangheliei și sinteza a tot ce am spus, înseamnă a înțelege necesitatea convingerii. Încă odată, acesta este un pasaj la care mă întorc deseori - versetul 13: „Avem același duh de credință potrivit cu ceea ce este scris”, și citează din Psalmul 116: „Am crezut, de aceea am vorbit, și noi credem, și de aceea vorbim”.

De-a lungul anilor, oamenii mi-au spus: „Nu vrei să te mai oprești, nu-i așa? Nu. Cineva m-a prezentat la o conferință a vânzătorilor de cărți în felul următor: „John MacArthur este mai simpatic în persoană decât este în predicare”. Într-un sens am înțeleg la ce se referă. Nu încerc să mă lupt cu toată lumea. Eu vreau doar să proclam adevărul și înțeleg că adevărul își face proprii săi dușmani, însă aceasta ține de necesitatea convingerii. Așa arată integritatea. Nu poți predica despre ceva și apoi să fii indiferent în ce privește aplicarea. Nu poți spune: „Păi, eu cred așa, dar nu voi spune nimic pentru că oamenii vor fi ofensați.” Dacă este adevărat, ai mandatul de a proclama. Am crezut, de aceea am și vorbit. Tot ce mă auziți spunând este ceea ce cred.

Oamenii spun: „de ce ești așa de pasionat despre orice?” Pentru că atunci când ajung la convingerea că aceasta este semnificația la care se referă Cuvântul lui Dumnezeu prin ceea ce spune, devin pasionat cu privire la asta pentru că este adevărul. Am crezut, așa că vorbesc. Asta înseamnă maturitate spirituală. Asta înseamnă a te purta ca un bărbat. Asta înseamnă masculinitatea, a vorbi cu convingere.

Așadar, ce am învățat în seara aceasta? Am acoperit doar pe scurt, însă am învățat că dacă înțelegi așa cum a înțeles Pavel slava Noului Legământ, aceasta are tot felul implicații în viața ta. Nu vei putea uita niciodată superioritatea slavei Noului Legământ, întotdeauna vei înțelege privilegiul slujirii ca pe o îndurare pe care nu o meriți. Vei fi dornic să ai o inimă curată pentru că nu vrei să faci ceva care să te facă mai puțin folositor în proclamarea acestei Evanghelii glorioase. Vei fi responsabil pentru a interpreta Scriptura cu acuratețe și nu o vei strica niciodată. Conștientizezi că rezultatele depind numai de Dumnezeu care primește slava prin Evanghelie. Aceste lucruri sunt fundamentale. Te vezi ca un vas de lut, fără vreo însemnătate. Accepți beneficiile suferinței, care aduc putere divină în slăbiciunea umană. Înțelegi că aceasta este o Evanghelie vrednică de convingere, vrednică de o viață trăită în integritate, în care crezi, și aceasta este exact modalitatea în care o proclami.

Iar la final, în cele din urmă, când înțelegi slava Evangheliei, pui răsplata viitoare deasupra dificultăților prezente. În versetele 13, 14 și 15 el spune: „Am crezut de aceea am vorbit”. „Și dacă voi muri”, versetul 14: „Isus ne va învia și pe noi și ne va face să ne înfățișăm împreună cu voi. Așa că-mi voi continua vorbirea pentru ca adevărul pe care-l predic, adevărul harului, să se răspândească la tot mai mulți oameni, etc. Și să facă să sporească mulțumirile spre slava lui Dumnezeu în cer când va veni”. Cu această perspectivă a cerului introdusă pe scurt la finalul versetului 15, vine la versetul 16 și vom trece repede prin asta: „De aceea noi nu cădem de oboseală”, este ceea ce a spus, de fapt, în versetul 1 - „Pentru că noi prețuim mai mult ce-i veșnic decât ce-i trecător, viitorul mai mult decât prezentul. Chiar dacă omul nostru de afară se trece, totuși omul nostru din lăuntru se înnoiește din zi în zi. Căci întristările noastre ușoare de o clipă lucrează pentru noi tot mai mult o greutate veșnică de slavă. Pentru că noi nu ne uităm la lucrurile care se văd, ci la cele ce nu se văd; căci lucrurile care se văd, sunt trecătoare, pe când cele ce nu se văd sunt veșnice”.

Nu sunt interesat de o reputație în această viață. Nu sunt interesat nici de success. Sunt mai degrabă preocupat despre acea greutate veșnică de slavă, de credincioșia care va fi răsplătită în viitor de Dumnezeul credincios. Nu mă deranjează întristările ușoare de o clipă și nu am avut prea multe comparându-mă cu mulți alții. Nu mă uit la lucrurile care se văd și nu vreau ca viața mea să fie explicată omenește. Vreau ca viața mea să fie explicată doar divin. Așa că, Pavel a înțeles Gloria Evangheliei.

Dimineață ne vom uita la ceea ce face ca acest Nou Legământ să fie atât de glorios pe măsură ce vom vorbi despre realitatea satisfăcătoare a Evangheliei.

Tatăl nostru îți mulțumim pentru marea Ta bunătate arătată față de noi prin faptul că ne-ai oferit Sfânta Scriptură. Mulțumim pentru că în ea este adevărul, și nu contează de câte ori o citim, întotdeauna este proaspătă și vie. Mulțumim că este incontestabilă, că este viață. Mulțumim că este inteligibilă, că este clară, și o putem înțelege. Ea umple mințile noastre cu adevăr și încălzește inimile noastre cu zel și pasiune, mută picioarele noastre în supunere. Fii onorat și glorificat în zilele pe care le petrecem împreună când ne uităm la Cuvântul Tău! Împlinește țelul Tău bun în fiecare viață, ne rugăm în Numele lui Isus Cristos. Amin.

SFÂRȘIT