Cei care mă cunosc știu că sunt dependent de biserică. Sunt un fanatic pentru biserică. Iubesc biserica. Ea este viața și suflul meu. Ea este sursa celei mai mari bucurii pentru mine și a celei mai copleșitoare suferințe pentru mine. Ea este în mintea mea tot timpul. Cumva trăiesc în aura bisericii, a tot ceea ce este ea și a tot ceea ce cere, necesită și oferă.

A fi păstor este o adevărată aventură. Aș putea să nu fiu președinte, și aș putea să mă împac cu asta. Aș putea să nu fiu predicator la radio sau autor, și ar fi în regulă. Dar dacă nu aș fi păstor, ar fi cea mai mare pierdere din întreaga mea viață. Cel mai bun timp al vieții mele a fost perioada petrecută la Grace Community Church. Biserica nu a încetat niciodată să fie o aventură, aventură cu adevărat uimitoare.

Primii ani de viață în biserică au fost aproape euforici. Biserica creștea foarte rapid. Oamenii iubeau Cuvântul lui Dumnezeu. Aveau loc convertiri dinamice, mult mai multe decât se aștepta cineva. Învățam pe parcurs. Nu știam foarte multe. Descopeream ceva în timpul săptămânii, predicam duminica și puneam în practică în biserică săptămâna următoare. Așadar, eram cu toții într-o mare aventură, încercând să aflăm ce era cu adevărat biserica, încercând să înțelegem teologia, să interpretăm Biblia, să aflăm cum să o aplicăm, și a fost pur și simplu o aventură incredibilă.

Dar, încă de la început, scopul a fost să dezvoltăm biserica în așa fel încât să fie ceea ce Domnul bisericii dorea să fie, să privim Cuvântul lui Dumnezeu și să încercăm să discernem ce ne spune revelația din Noul Testament despre biserică, care sunt planurile, scopurile și așteptările lui Dumnezeu pentru biserică, și apoi să ne dăm seama cum să punem în practică toate acestea și să realizăm voia perfectă a lui Dumnezeu în biserică prin oameni total imperfecți. Aici se află marea provocare. Și toți știu că și eu sunt la fel de imperfect, iar asta face provocarea și mai mare. Dar a fost o aventură imensă.

Și când vorbesc despre biserică, nu vorbesc despre ceva care îmi vine în minte, sau despre ceva spontan, sau despre ceva ce sper că ar putea fi adevărat. Ci când vorbesc despre biserică, vorbesc despre acel lucru căruia i-am acordat cea mai mare atenție de-a lungul întregii mele vieți.

Și cred că se poate înțelege ce spune Biblia despre biserică. Nu cred că acest lucru este intenționat să fie ambiguu. Nu cred că Domnul a spus: „Acum ieșiți și zidiți biserica și totul va fi o ghicitoare și vedeți dacă puteți să o descifrați”. Cred că este evident ce trebuie să fie biserica.

Și odată ce ai înțeles asta din Scriptură, poți trece la punerea în practică a acestui lucru în viața oamenilor. Și asta am încercat să facem în toți acești ani, iar Dumnezeu ne-a permis să înființăm un seminar unde putem pregăti oameni să facă același lucru și să aibă influență în întreaga lume, alături de păstori, învățători și lideri care doresc același lucru. Și aceasta a fost marea bucurie a vieții mele.

Și, deși unii oameni pot presupune că biserica este oarecum complexă, eu sunt convins că ceea ce face biserica cu adevărat eficientă este destul de simplu. Și asta vreau să vă împărtășesc. Voi dezvălui câteva dintre ele, și vor fi lucruri care nu cred că vă vor surprinde. De fapt, s-ar putea să existe o anumită indiferență când le veți auzi.

Și înțeleg asta, pentru că am învățat ceva fiind prezent în biserică de-a lungul mai multor generații. Am fost acolo când aveam douăzeci de ani, așa că am fost acolo când tinerii erau cu adevărat inima și sufletul bisericii, iar acum acei oameni au ajuns la maturitate și au devenit prezbiterii bisericii, cei care conduc biserica. Și le-am văzut copiii, le-am văzut nepoții. Am urmărit procesul generațiilor într-un singur loc.

Și am descoperit că, cu câteva excepții, este în general adevărat că prima generație luptă pentru descoperirea și stabilirea adevărului. Există o adevărată euforie. Există o adevărată pasiune în acea primă generație, în noii creștini, în oamenii care abia se trezesc la realitățile adevărului divin. Există o pasiune de a-l învăța, de a-l cunoaște, de a-l apăra și de a lupta pentru el.

A doua generație tinde să încerce să o mențină și poate chiar să o extindă. În primii 10, 15 ani ai Bisericii Grace, poate chiar și în cei aproape 20 de ani, am muncit din greu pentru a cristaliza și clarifica doctrina. De aceea biserica are o declarație doctrinară atât de extinsă, care este și declarația doctrinară a colegiului și a seminarului.

Noi, ca personal, am lucrat la redactarea de lucrări pe tot felul de teme teologice. Organizam ședințe cu personalul și le atribuiam unor colegi sarcina de a redacta lucrări pe diverse teme teologice pe care trebuia să le discutăm și să le punem la punct, și le numeam „lucrări de poziție”. Și încă mai dezvoltăm astfel de lucruri. Dar prima generație s-a dedicat în primul rând dezvoltării adevărului, înțelegerii adevărului, sistematizării adevărului, în mod temeinic, în concordanță cu Scriptura, fără a-l impune asupra Scripturii. Stabilirea adevărului, descoperirea lui, rafinarea lui și implementarea lui.

Acum suntem în a doua generație și ceea ce vedem acum este dorința de a menține adevărul, de a păzi adevărul și, în al doilea rând, de a extinde adevărul. A apărut, cred că, în jurul celui de-al 20- lea an al meu la Biserica Grace, această dorință de a duce adevărul până la marginile pământului, de a traduce cărți în toate limbile imaginabile.

Am vorbit cu unul dintre băieții noștri care a absolvit seminarul și care tocmai s-a întors din Croația, unde au înființat un centru de formare pentru a duce adevărul în acea parte a lumii. Avem acest tip de mentalitate spirituală a tinerilor pe care o găsim în 1 Ioan, unde vorbește despre tinerii care sunt viteji pentru adevăr. Ei cunosc adevărul și vor să lupte pentru adevăr și îl biruiesc pe cel rău, care este un mincinos și tatăl minciunii și care încearcă, desigur, să distrugă adevărul.

Așadar, mă uit la asta și cred că probabil asta este, vorbind din punct de vedere generațional, acolo unde este viața bisericii noastre. Suntem pasionați de păzirea adevărului. Suntem pasionați de răspândirea adevărului. De fapt, unul dintre băieții care a fost la Conferința Păstorilor – nu mai fusese niciodată acolo, este din Texas – i-a spus unuia dintre prezbiterii noștri la sfârșitul conferinței: „Am înțeles. Am înțeles. Știu ce înseamnă această biserică. Este vorba despre proclamare și protejare, nu-i așa?” Iar prezbiterul nostru a răspuns: „Da, ai înțeles. Este vorba despre proclamare și protejare”.

Există o pasiune în asta și cred că este un loc minunat în care să te afli, să cunoști adevărul, să fi stabilit adevărul, să afirmi adevărul, să fi înțeles adevărul și acum să fii angajat cu pasiune în a păstra adevărul și a-l extinde.

Dar există o a treia fază, și istoric vorbind, cam așa decurg lucrurile. A treia generație este apatică. A treia generație este apatică. Ei nu au făcut parte din procesul de descoperire. Ei nu au făcut parte din procesul de rafinare. Așadar, ei nu înțeleg durerea, perseverența și tenacitatea de care ați dat dovadă pentru a ajunge acolo. Și chiar nu au fost, pentru că nu au fost acolo luptând pentru a înțelege acel adevăr, nu au fost acolo luptând pentru a apăra acel adevăr, ci pur și simplu au apărut la un moment dat.

Și, evident, avem oameni care vin la Biserica Grace, avem oameni care vin la facultate chiar și acum, oameni care vin la seminar, care nu au fost niciodată angrenați în lupta pentru a defini adevărul, care nu au fost niciodată angrenați în lupta pentru a apăra adevărul, care apar doar când toată munca este terminată.

Și atitudinea care tinde să existe acolo este o atitudine de apatie. Și asta este cu adevărat trist. Vedeți oameni care merg la biserică astăzi doar dacă le convine. Ei nu sunt cu adevărat energizați de descoperirea adevărului. Nu sunt deosebit de energizați de rafinarea adevărului. Nu sunt foarte interesați să protejeze adevărul, să proclame adevărul și să extindă adevărul. Vin ori de câte ori pot și apar ori de câte ori vor.

Nu prețuiești predicarea Cuvântului lui Dumnezeu, nu prețuiești adevărul, pentru că nu ai fost implicat în proces și, de aceea, ele nu au nicio valoare pentru tine. Ești ca un copil bogat care are toți banii necesari pentru a cumpăra lucruri, dar nu înțelege valoarea niciunui lucru, pentru că nu a fost necesar niciun sacrificiu pentru a le obține.

Și atunci viața bisericească devine dificilă. Atunci oamenii sunt îngrijorați dacă aerul condiționat le suflă în ceafă sau nu, dacă pot găsi un loc de parcare, dacă ora serviciului de biserică le întrerupe planurile pentru ziua respectivă, dacă predica este prea lungă sau dacă banca nu este confortabilă. Și devin absorbiți de toate aceste lucruri.

Am citit suficient despre istoria bisericii și chiar despre istoria bisericii contemporane și mai moderne pentru a ști că există un moment în viața bisericii când asta devine caracteristica dominantă a bisericii, pentru că a treia generație nu a făcut parte din luptă, și ăsta este un lucru înfricoșător. Poate că voi muri înainte să trebuiască să mă confrunt prea mult cu asta. Dar cineva în viitor va trebui să se confrunte cu asta.

Primesc multe scrisori. Cred că am primit o scrisoare de 24 de pagini zilele trecute. Este un lucru descurajant, știți voi, pentru că ești atât de ocupat. Primești o scrisoare de 24 de pagini și te întrebi: „Chiar trebuie să citesc asta?” De obicei, este de la o persoană excentrică care scrie fără spații, apoi scrie pe margine, în partea de sus, în partea de jos, pe spate și pe plic, știți?

Dar aceasta era de la o doamnă, numele ei este Dorothy. Este absolut – poate cea mai incredibilă scrisoare pe care am primit-o vreodată și am citit toate cele douăzeci și ceva de pagini. Am fost atât de mișcat de ea, încât am dactilografiat-o pentru a o păstra ca amintire. Această femeie a trecut printr-un proces incredibil de înțelegere a Evangheliei. Era din Germania. A venit în America. S-a căsătorit cu un tip care era un adevărat tont. Și viața era oribilă.

Era scriitoare și jurnalistă. A încercat să găsească adevărul. A trecut prin diverse secte. A devenit o persoană care-L ura pe Dumnezeu și pe Cristos și începe să scrie despre toate acestea – și este o scriitoare bună. Pe măsură ce anii treceau, devenea din ce în ce mai disperată. Când era mică, mama ei era implicată în ocultism. Tatăl ei era pasionat de demonologie. Nu putea dormi noaptea de teamă că va fi ucisă de demoni și avea toate aceste temeri incredibile. A fost abuzată în copilărie. Și povestea continuă.

Ei bine, pentru a scurta povestea, ea pornește radioul. Ascultă „Grace To You”. Este o serie despre domnia lui Cristos. Ea ascultă mesajul. Și ne scrie să primească o carte. Prima carte pe care o citește este „Domnia lui Cristos”. Ea și soțul ei o citesc cu voce tare, cuvânt cu cuvânt. Este o introducere destul de profundă în creștinism.

Ea a decis că nu era sigură că documentele Noului Testament erau într-adevăr exacte, așa că trebuia să afle mai multe despre asta. Așa că a mers și a cumpărat cartea lui F.F. Bruce despre documentele Noului Testament și a citit-o. A ajuns la concluzia că Isus Cristos era cine pretindea că este, iar Noul Testament era ceea ce pretindea că este. Și în timp ce mergea cu mașina, citind – din nou Evanghelia lui Isus Cristos împreună cu soțul ei – s-a convertit la Cristos.

Apoi, pe parcursul a aproximativ cinci pagini, ea descrie în cel mai clar mod această sete absolut insațiabilă de a cunoaște adevărul. Ea spune că plânge pentru a cunoaște adevărul. Ea cade cu fața la pământ înaintea lui Dumnezeu pentru a cunoaște adevărul. Ea cade în genunchi înaintea lui Cristos și Îl imploră să-i arate adevărul. Și orice subiect pe care ajunge să-l înțeleagă din Cuvântul lui Dumnezeu, ea îl crede implicit, fără să pună întrebări, și demonstrează lucrarea reală a lui Dumnezeu într-o inimă transformată.

Știți, ne-am dori să avem o biserică plină de oameni ca aceștia, care nu se satură niciodată de adevăr, care se agață de fiecare element al adevărului, pentru că este ca o hrană fără egal, pentru că satisface sufletul. Și dacă nu vă satisface sufletul, atunci înseamnă că ați dezvoltat cumva obiceiuri alimentare spirituale proaste, nu-i așa?

Cum putem să ne îndepărtăm de aceste locuri periculoase ale apatiei care se strecoară atât de ușor în viețile noastre? Și mulți dintre voi se încadrează în această categorie a celei de-a treia generații. Veniți dintr-o familie creștină. Părinții voștri provin din familii creștine. Bunicii voștri îl cunosc pe Domnul. Ați fost crescuți în biserică. Nu ați luptat pentru adevăr. Adevărul v-a fost pur și simplu oferit. Cum luptați împotriva tendinței de a fi apatici în privința asta? Cum evitați pericolul privilegiului spiritual?

Michael Griffiths, scriitorul britanic, a spus: „Creștinii par să sufere colectiv de o amnezie ciudată. O mare parte dintre oamenii care merg la biserică au uitat despre ce este vorba. Săptămână de săptămână, ei participă la slujbe într-o clădire specială. Își urmează rutina tradițională. Nu se gândesc prea mult la scopul a ceea ce fac. Biblia vorbește despre mireasa lui Cristos, dar biserica de astăzi pare o Cenușăreasa zdrențăroasă, urâtă, printre cenușă”.

Destul de grafic. Și Cenușăreasa zdrențăroasă și-a pierdut frumusețea pentru că nu a reușit să înțeleagă prioritățile vieții spirituale în biserică. Dacă vrem să ne recăpătăm pasiunea, dacă vrem să ne recăpătăm zelul pentru adevăr, trebuie să ne concentrăm asupra lucrurilor corecte. Și permiteți-mi să spun acest lucru cât se poate de simplu: trebuie să vă mutați atenția de la voi înșivă departe de voi înșivă.

Construirea unei biserici în jurul nevoilor simțite este complet contrară Scripturii. Concentrarea asupra voastră, asupra problemelor voastre, asupra dilemelor voastre, asupra circumstanțelor voastre și asupra situațiilor voastre este contraproductivă. Și, deși intenția poate fi aceea de a vă ajuta, consecința neintenționată este că voi sunteți cei venerați. Aceasta este o problemă. Voi sunteți centrul atenției. Voi sunteți centrul concentrării.

Iar consecința neintenționată este că, atunci când simțiți că nu aveți nevoi deosebite sau că ei nu fac o treabă prea bună în a împlini acele nevoi, nu mai aveți nevoie de biserică. Dacă eșuează să ofere ceea ce credeți că aveți nevoie, plecați.

Așadar, trebuie să ne întoarcem la ceea ce este cu adevărat important pentru biserică. Așa cum a spus compozitorul imnului, vrei să mergi la biserică pentru a te pierde în uimire, dragoste și laudă. Vrei să mergi la biserică pentru a te uita pe tine însuți, pentru a te pune deoparte și pentru a te pierde în gloria și minunăția lui Dumnezeu. Un predicator centrat pe Dumnezeu, un predicator centrat pe Dumnezeu, un învățător centrat pe Dumnezeu, o închinare centrată pe Dumnezeu este ceea ce vrei într-o biserică. Când cauți o biserică, asta este ceea ce vrei.

Îi vrei pe cei care sunt aduși în mod constant înaintea lui Dumnezeu, care sunt aduși în sala tronului cerului pentru a vedea slava Lui, și măreția Lui, și minunăția a cine este El, dreptatea Lui și sfințenia Lui. Este cu adevărat trist când oamenii nu înțeleg slava deplină a lui Dumnezeu, pentru că dacă nu o înțelegi, dacă nu înțelegi profunzimea ființei lui Dumnezeu, nu poți ajunge la înălțimile laudei. Și asta este ceea ce schimbă dramatic viața.

Acum, cum alegi o biserică? Uite, tu provii dintr-o biserică. Știu asta. Cu toții venim dintr-o biserică. Mergi la o biserică. Restul vieții tale vei fi implicat într-o biserică. Biserica va fi centrul vieții tale – unii dintre voi se vor căsători și vor avea copii. Îi veți crește într-o biserică.

Situația bisericilor este, sincer, înfricoșătoare. În scrisorile pe care le primim la „Grace To You” în fiecare – ei bine, în fiecare săptămână, aș spune că cea mai frecventă plângere pe care o primim este de la oameni care nu pot găsi o biserică în care să simtă că adevărul lui Dumnezeu este onorat și că slujirea se face într-un mod biblic. Aceasta nu este o frustrare minoră.

Nu este vorba că nu există multe biserici. Există multe biserici. Este vorba de a încerca să discerneți ce este o biserică bună, ce este o biserică corectă. Și vreau să vă ajut în acest sens. Vreau să vorbesc despre ceea ce ar trebui să fie o biserică. Când vorbesc despre acest lucru, știți că ajungeți la esența a ceea ce sunt eu, pentru că, în calitate de păstor, am o mare dragoste pentru biserică. Întotdeauna am iubit biserica. Chiar și când eram copil crescând iubeam biserica.

Iar Isus a spus: „Eu Îmi voi zidi Biserica Mea și porțile locuinței morților nu o vor birui”. Este singura instituție pe care Isus a promis vreodată că o va zidi, singura pe care El o zidește. Așadar, trebuie să fim dedicați bisericii. Dar, evident, nu toate bisericile sunt dedicate pentru ceea ce ar trebui să fie. Așadar, permiteți-mi să vă prezint câteva principii, bine? Ce trebuie să căutați într-o biserică. Nu doar acum, ci, cu siguranță, acum și pentru tot restul vieții voastre.

Acestea nu sunt așteptări nerealiste. Nu sunt metode, nu au nimic de-a face cu asta. Nu sunt formate. Nu au nimic de-a face cu stilul. Am călătorit în toată lumea. Am fost în biserici de la munții înalți ai Anzilor din America de Sud, la o biserică de casă din China, la biserici din Orientul Mijlociu, la biserici din Europa, la biserici din Africa de Sud. Am fost peste tot în lume. Oriunde am fost, am fost în biserici și am văzut toate stilurile imaginabile de biserici. Nu vorbesc despre asta. Vorbesc despre substanță. Nu te uita la stil, este seducător. În cel mai bun caz, stilul poate atrage doar trupul. Substanța este ceea ce cauți.

Primul lucru pe care îl căutați într-o biserică este o perspectivă înaltă despre Dumnezeu, o perspectivă înaltă despre Dumnezeu. Și acesta ar putea petrece întreaga sa viață discutând despre o perspectivă înaltă despre Dumnezeu. Proverbe 9:10 spune: „Frica de Domnul este începutul înțelepciunii”. Totul începe cu frica de Dumnezeu. Acesta este începutul tuturor lucrurilor. Și acest lucru este foarte clar în Scriptură. Sfințenia lui Dumnezeu este primul și elementul central în biserică. Slava lui Dumnezeu, înălțarea lui Dumnezeu.

În Vechiul Testament, acest lucru este, desigur, stabilit, cred, în scrierile lui Moise, mai precis în Leviticul 18-20. Dacă v-ați uita la asta pentru o clipă, este doar - sunt multe locuri unde ați putea merge, dar vom începe - doar să ne uităm la Leviticul 18 pentru o clipă.

Există un principiu care reiese din acest text foarte interesant. Domnul i-a vorbit lui Moise și i-a spus în versetul 2: „Vorbește copiilor lui Israel și spune-le: ‘Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru, așa că nu veți face’ – et cetera, et cetera. – ‘ce se face în Egipt’ – și așa mai departe. Versetul 4: „Să împliniți poruncile Mele și să țineți legile Mele: să le urmați. Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru. Să păziți legile” -versetul 5 - „și poruncile Mele: omul care le va împlini va trăi prin ele. Eu sunt Domnul.

„Niciunul din voi să nu se apropie de ruda lui de sânge, ca să-i descopere goliciunea” - adică incestul. Nu faceți asta. „Eu sunt Domnul. Să nu descoperi goliciunea tatălui tău, nici goliciunea mamei tale” – et cetera. Și continuă să vorbească despre diverse alte lucruri.

Ajungem la versetul 30: „Păziți poruncile Mele și nu faceți niciunul din obiceiurile urâte care se făceau înaintea voastră”. Acesta este genul de lucruri pe care le face lumea păgână. „Ca să nu vă spurcați cu ele. Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru”.

În capitolul 19, se repetă același scenariu. „Domnul a vorbit lui Moise și a zis: ‘Vorbește întregii adunări a copiilor lui Israel și spune-le: ‘Fiți sfinți, căci Eu sunt sfânt, Eu, Domnul Dumnezeul vostru. Fiecare din voi să cinstească pe mama sa și pe tatăl său și să păzească Sabatele Mele. Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru. Să nu vă întoarceți spre idoli și să nu vă faceți dumnezei turnați. Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru’”. În versetul 10: „Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru”. Versetul 12: „Eu sunt Domnul”. Versetul 14: „Eu sunt Domnul”, 16: „Eu sunt Domnul”, versetul 18: „Eu sunt Domnul”, versetul 25: „Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru”, 28, 30, 32, 34, 36, 37. Întotdeauna conduita voastră se întoarce la faptul că îl aveți pe Dumnezeu ca Dumnezeu al vostru.

În 20:7, „Voi să vă sfințiți și să fiți sfinți, căci Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru. Să păziți legile Mele și să le împliniți. Eu sunt Domnul care vă sfințesc”. Și continuă în același fel. Până în versetul 26, de exemplu: „Voi să-Mi fiți sfinți, căci Eu sunt sfânt, Eu, Domnul; Eu v-am pus deoparte dintre popoare ca să fiți ai Mei”. Mai multe detalii găsiți în capitolul 21. Mai multe detalii găsiți în capitolul 22, capitolul 23, capitolul 25 și așa mai departe.

Ceea ce vă spun este următorul lucru. Fundamentul întregii conduite se bazează pe înțelegerea voastră despre cine este Dumnezeul vostru. Dacă înțelegeți slava și sfințenia lui Dumnezeu, aceasta devine motivația principală pentru modul în care vă trăiți viața.

Pavel a spus-o, și este o idee foarte profundă, în Romani capitolul 10, merită să o ținem minte. Apostolul Pavel a spus această afirmație uimitoare despre evreii din Israel. Romani 10:3: „Întrucât n-au cunoscut neprihănirea pe care o dă Dumnezeu, au căutat să-și pună înainte o neprihănire a lor înșiși”.

Știți, este cu adevărat uimitor, uimitor. Ce era în neregulă cu Israelul? De ce au fost apostați? De ce l-au respins pe Ioan Botezătorul? De ce l-au respins pe Isus? De ce i-au respins pe apostoli? De ce au respins Evanghelia? De ce și-au executat propriul Mesia? Nu erau ei religioși și oarecum înțelepți? Nu cunoșteau Vechiul Testament? Nu se angajaseră, în special fariseii și cărturarii, să studieze cu rigurozitate fiecare detaliu al legii lui Dumnezeu?

Cum au putut să greșească atât de mult? Cum au putut să-L respingă pe Mesia? Cum au putut să respingă Evanghelia? Cum au putut să respingă împlinirea a tot ceea ce anticipaseră, promis lui Avraam și lui David? Cum s-a putut întâmpla asta? Și concluzia este, Romani 10:3, „întrucât n-au cunoscut neprihănirea pe care o dă Dumnezeu”. Concluzia este că ei nu au înțeles cât de neprihănit era Dumnezeu.

Din nou și din nou în Vechiul Testament, Dumnezeu a spus: „Eu sunt sfânt, Eu sunt sfânt, Eu sunt sfânt”. Dar ei credeau că El era mai puțin sfânt decât era și că ei erau mai sfinți decât erau. Dumnezeu fiind mai puțin decât era, iar ei fiind mai mult decât erau, ei credeau că neprihănirea lor era suficientă. Întotdeauna o înțelegere greșită a lui Dumnezeu duce la nelegiuire.

Cuvintele inofensive produc inimi împietrite. Țineți minte asta. Cuvintele inofensive produc inimi împietrite. Arată-mi o biserică în care se predică cuvinte inofensive și îți voi arăta o biserică plină de inimi împietrite. Ieremia a spus despre Cuvântul lui Dumnezeu că este un ciocan care sparge. Predicarea dură produce inimi moi. Iar dragostea pentru cuvintele inofensive este dragostea pentru o inimă împietrită. În mod special, trebuie să predicăm adevărul dur și zdrobitor despre sfințenia lui Dumnezeu și dreptatea lui Dumnezeu, că El nu tolerează păcatul, că urăște păcatul și pe păcătos și că îl va judeca veșnic pe păcătos.

Evreii nu știau cât de neprihănit era Dumnezeu, și asta a fost greșeala fatală. Dacă nu aveți o înțelegere suficient de înaltă despre Dumnezeu, care este repetată și reiterată și pusă înaintea voastră, tot timpul – și nu mă refer la cântări și coruri – mă refer la o înțelegere substanțială, teologică, biblică despre Dumnezeu, atunci nu aveți cea mai mare motivație pentru o viață evlavioasă.

Oamenii nu trăiesc o viață evlavioasă pentru că cineva s-a ridicat și le-a ținut un discurs motivant despre faptul că ar trebui să trăiască o viață evlavioasă. Oamenii nu trăiesc o viață evlavioasă pentru că cineva s-a ridicat și le-a spus că există multe consecințe negative și că s-ar putea să nu aibă succes dacă nu se comportă în acest fel. Oamenii sunt motivați să trăiască o viață evlavioasă în primul rând din perspectiva lor despre Dumnezeu.

Pot intra într-o biserică, pot sta acolo cinci sau zece minute și îți pot spune – îți pot spune – de obicei cât de profundă este înțelegerea lor despre Dumnezeu după felul în care se închină. Știți, responsabilitatea predicatorului, în primul rând, este să-i coboare pe oameni, pentru ca ei să poată urca. Așa îmi văd eu rolul. Și ce vreau să spun prin asta? Vreau să spun că trebuie să-i cobori pe oameni în adâncurile Scripturii, în lucrurile adânci ale lui Dumnezeu, dacă te aștepți vreodată ca ei să se înalțe în laudă.

Și dacă ai o congregație care nu înțelege lucrurile profunde ale lui Dumnezeu, care nu înțelege înălțimea, lățimea, lungimea și adâncimea slavei măreției Sale și persoana Sa, atunci ceea ce ei numesc „închinare” este doar o formă de manipulare. Și ei sunt motivați în primul rând de stilul și ritmul melodiei, și nu de conținutul cuvintelor.

Iar când aduni oameni care înțeleg lucrurile adânci ale lui Dumnezeu și ei încep să cânte și să-L laude pe Dumnezeu, ei se pierd în uimire, dragoste și laudă, nu atât pentru forma muzicală, cât pentru profunzimea captivantă a Scripturii și a teologiei puse pe muzică. Închinarea superficială este produsul secundar al teologiei superficiale. Închinarea înălțătoare, glorioasă, transcendentă, captivantă, emoțională, îmbogățitoare este produsul secundar al unei înțelegeri profunde a adevărului.

Așadar, cheia în privirea unei biserici este dacă există în mod evident, în mod vizibil, o perspectivă înaltă despre Dumnezeu? Dacă totul se reduce la succes, la ajustarea vieții tale, la a te simți mai bine în pielea ta, la rezolvarea problemelor tale, la repararea ta, et cetera, et cetera, et cetera, atunci aceasta înseamnă a reduce la prea puțin prioritatea adevărată.

Există o întreagă religie iudaică cu care s-au confruntat Isus și Pavel, care era apostată și se îndrepta spre iadul etern. Oricât de sofisticat era sistemul lor religios, toți au pierit pentru că aveau o perspectivă prea mică asupra lui Dumnezeu. Astăzi ne confruntăm cu o bătălie înfricoșătoare cu un tip de teologie centrată pe om, care vinde confort psihologic oamenilor în loc să-L slăvească pe Dumnezeu. Se spunea despre Jean Calvin că niciun om nu a avut vreodată o perspectivă mai înaltă despre Dumnezeu. Și asta se vede.

Isaia a fost cel care a avut o viziune despre Dumnezeu și aceasta l-a zdrobit până la punctul în care s-a blestemat literalmente pe sine însuși. Dar din cenușa acelei experiențe distructive de a vedea slava lui Dumnezeu a ieșit utilitatea lui. Și Isaia a fost cel care, spre sfârșitul cărții sale, în capitolul 66, ultimul capitol, primește acest cuvânt de la Domnul. „Așa vorbește Domnul: ‘Cerul este scaunul Meu de domnie, și pământul este așternutul picioarelor Mele! Ce Casă ați putea voi să-Mi zidiți și ce loc Mi-ați putea voi da ca locuință?’”. Eu sunt mai mare decât orice ați putea construi vreodată. „Toate aceste lucruri doar mâna Mea le-a făcut și toate și-au căpătat astfel ființa – zice Domnul. – Iată spre cine Îmi voi îndrepta privirile”. Dumnezeu spune: „Nu caut clădiri. Iată ce caut: „pe cel ce suferă și are duhul mâhnit” – sau frânt – „spre cel ce se teme de cuvântul Meu”. Asta caut, pe cel ce se teme de cuvântul Meu.

Aceasta este, dintre toate celelalte lucruri, o epocă ireverențioasă, complet ireverențioasă. Este o epocă fără speranță de informală, ați observat. Nu demult am citit un articol care spunea, în esență, că majoritatea oamenilor – și am uitat statisticile, cam 75% – majoritatea oamenilor nu au participat niciodată la vreun eveniment formal. Este o lume informală. Și, în cea mai mare parte, există o atitudine lejeră și neserioasă față de lucrurile serioase. Și există o evidentă prostire și pierdere a rafinamentului în lume.

Așadar, adoptăm această abordare neserioasă, lejeră, și o aplicăm față de Dumnezeu. Este foarte prezentă în cultura noastră. Am citit biografia lui Eric Liddell, destul de fascinantă, marele sprinter scoțian, care a câștigat medalia de aur la Jocurile Olimpice și nu a alergat în ziua Domnului. Mama lui l-a lăsat la o școală misionară din Londra când avea șapte ani, iar fratele lui, Rob, avea nouă ani. Amândoi s-au întors în China ca misionari. El ca profesor, iar Rob ca misionar medical, mai târziu.

Dar părinții lor au trăit toată viața în China. Ei i-au adus pe cei doi băieți acasă, la șapte și nouă ani, i-au trimis la un internat din Londra, iar mama a plecat cu inima frântă, plângând pentru că nu-i va mai vedea timp de opt ani. Biograful spune: „Eric, în vârstă de șapte ani, a primit orarul său de cursuri – sunteți pregătiți pentru asta? – engleză, științe, matematică, franceză, germană și latină”. La șapte ani. Noi suntem foarte departe de acest tip de pregătire mentală.

Și astfel, ceea ce se întâmplă este că această diluare a unei întregi culturi este adusă într-un mediu bisericesc simplificat, și aparent există foarte puțină capacitate de a te ridica deasupra acestui lucru și de a gândi lucruri mărețe, grandioase, glorioase, profunde, convingătoare și căutătoare despre Dumnezeul nostru. Dar de acolo începe totul. O perspectivă joasă despre Dumnezeu produce o perspectivă distorsionată asupra păcatului și o viziune strâmbă asupra tuturor celorlalte lucruri din Scriptură.

Așadar, când căutați o biserică, căutați o biserică în care predicarea se concentrează pe Dumnezeu, pe slava Lui, pe minunea persoanei Lui, și nu pe voi sau pe cei din jurul vostru; unde Dumnezeu este constant slăvit, unde muzica nu este doar un stil popular și plăcut, ci este plină de un conținut profund care vă ajută să înțelegeți ce se dorea să facă muzica în Vechiul Testament. Dacă vrei să știi ce rol avea, citește Psalmii, unde vei simți că ajungi să înțelegi măreția Dumnezeului tău.

Nimeni nu te poate face să fii un închinător. Tu te închini lui Dumnezeu la orice nivel îți permite înțelegerea ta despre Dumnezeu. Dacă ai o înțelegere superficială a lui Dumnezeu, atunci așa îl venerezi, pentru că esența venerării tale este conținutul credinței tale, nu-i așa? Am putea cânta un imn precum „O, Dumnezeule, ajutorul nostru în vremurile trecute, speranța noastră pentru anii ce vor veni”, și ar fi unii creștini care ar spune: „Nu e o melodie foarte frumoasă”. Ei bine, poate că ei nu știu prea multe despre Dumnezeu.

Dar dacă găsești pe cineva care cunoaște Biblia din scoarță în scoarță, când cântă „O, Dumnezeule, ajutorul nostru în veacurile trecute”, dintr-odată îi vine în minte marea istorie a răscumpărării lui Dumnezeu dezvăluită în Vechiul Testament, și apoi - „O, Dumnezeule, ajutorul nostru în veacurile trecute, speranța noastră pentru anii ce vor veni”, iar apoi mintea lui trece de la trecut la viitor și el știe suficient pentru a înțelege că, în viitor, Dumnezeu își va dezvălui toate planurile Sale glorioase în eternitate.

Cu alte cuvinte, tu aduci în conținutul închinării tale tot ceea ce știi că este adevărat. Și de aici trebuie să înceapă totul. Așadar, când căutați o biserică, găsiți una în care Dumnezeu este luat foarte în serios, foarte în serios. Și îl cunoașteți pe Dumnezeul vostru și vă confruntați cu slava Lui, cu măreția Lui și cu sfințenia Lui. Și când știți că El este Domnul Dumnezeul vostru și că El este sfânt, asta vă obligă să ascultați de legile Lui, de poruncile Lui și de preceptele Lui, așa cum citim în Leviticul.

Există un al doilea aspect, pe care îl consider la fel de important. Dacă căutați o biserică, dacă doriți ca biserica să fie ceea ce ar trebui să fie și dacă doriți să aduceți în propria experiență bisericească ceea ce este necesar, nu doar o perspectivă înaltă despre Dumnezeu, ci și o perspectivă înaltă despre Cristos, o perspectivă înaltă despre Cristos. Acum, nu știu dacă trebuie să insist asupra acestei chestiuni sau să vorbesc prea mult despre ea. Ar trebui să fie destul de evident pentru noi toți. Căutați o biserică în care Isus Cristos este slăvit, nu una în care El este introdus pe furiș ici și colo.

Îmi amintesc că am văzut un program la o biserică mare, orientată spre căutător, și în timpul acestui program a fost – era ciudat – era muzică și erau chiar și înjurături, și era un eveniment foarte necreștin. Și ideea – asta se întâmpla în biserică, oamenii erau aduși la acest lucru, și era – nu era nimic creștin în asta. La final, s-a făcut o declarație, și citez: „Într-un fel sau altul, Isus ne-a atins viețile tuturor. Noapte bună”.

Ei bine, nici măcar nu știu ce înseamnă asta. Într-un fel sau altul, Isus ne-a atins viețile? Asta nu înseamnă nimic. Dar presupun că a fost un efort de a, nu știu, sfinți evenimentul. Un lucru pe care îl veți găsi în biserica din Noul Testament este centralitatea lui Isus Cristos. El nu este un adaos. El nu este un „P.S.” El nu este o post scriptum la sfârșitul programului. El nu este un fel de adaos la sfârșit, după ce ați fost în centrul atenției predicatorului. De aceea, dacă aș avea de ales, aș prefera să predic evangheliile decât orice altă parte a Noului Testament, deoarece – și cred că de aceea cea mai mare parte a Noului Testament este constituită din evanghelii, iar evangheliile sunt viața lui Isus Cristos, viața și lucrarea lui Cristos. Iar Vechiul Testament, a spus Isus, este cel care vorbește despre Mine. Isus Cristos este centrul întregii noastre închinări. Fără El, nu ar exista nicio închinare.

Și eu sunt pur și simplu întristat. Ascult predicatori la televizor care vorbesc despre tot felul de lucruri, despre problemele și nevoile oamenilor, și pur și simplu nu simt centralitatea lui Cristos. Dacă predici Evangheliile, Cristos este prezent în fiecare verset. Dacă predici cartea Faptele Apostolilor, este lucrarea lui Cristos prin Duhul Sfânt în biserică. Dacă te uiți la cartea Romani, este marele tratat al semnificației jertfei lui Cristos. Dacă te uiți la cartea Evrei, este gloria marelui preot. Dacă te uiți la cartea Apocalipsa, vei vedea gloria lui Cristos care se întoarce și este înălțat. Și El este tema Scripturii. Trebuie să existe o perspectivă înaltă despre Cristos.

Și nu mă refer la asta într-un sens ezoteric sau într-un sens de respect. Mă refer la asta în termeni de pasiune din partea celui care se închină. Îmi place să cânt imnuri despre Cristos. Îmi place să cânt cântări despre Cristos. Îmi place să predic despre Cristos. Nu există un subiect mai măreț decât Cristos despre care să predici. Mi se pare aproape imposibil să mă dedic vorbirii despre probleme care nu au legătură nici cu măreția lui Dumnezeu, nici cu persoana lui Cristos, nici, bineînțeles, cu lucrarea Duhului Sfânt. Dar mă întristează faptul că slava lui Cristos a fost diminuată în bisericile care sunt atât de concentrate pe oameni.

Deschideți Biblia pentru un minut la Filipeni capitolul 3, și voi comenta pe scurt acest lucru. Aceasta este o porțiune cunoscută din Scriptură, Filipeni capitolul 3, atât de cunoscută, încât o recitesc tot timpul. Practic, îmi iese din Biblie. Filipeni capitolul 3, bine, putem să o luăm, știți, sunt versetele 3 la 6, unde Pavel vorbește despre toate realizările sale ca evreu religios.

El – în versetul 4 – vorbește despre „pricina de încredere chiar în lucrurile pământești. Dacă altul crede că se poate încrede în lucrurile pământești, eu și mai mult; eu, care sunt tăiat împrejur a opta zi, din neamul lui Israel, din seminția lui Beniamin, evreu din evrei; în ce privește Legea, fariseu; în ce privește râvna, prigonitor al Bisericii; cu privire la neprihănirea pe care o dă Legea” - cel puțin în exterior, cu siguranță nu în interior – „fără prihană”. Și toate acestea le-a acumulat de-a lungul întregii sale vieți, până la adevărata sa convertire.

Dar eu cred că versetul 7 este foarte puternic: „Dar lucrurile care pentru mine erau câștiguri le-am socotit ca o pierdere, din pricina lui Cristos”. El și-a petrecut întreaga viață acumulând toate acestea, toată această neprihănire proprie, toată această religiozitate. Și apoi spune: „L-am întâlnit pe Cristos și nu a fost altceva decât o pierdere. Le-am pus în coloana câștigurilor, așa cum ar face un contabil în coloana profiturilor. Le-am pus în coloana câștigurilor, ca și cum ar fi fost avantajoase pentru mine. Și L-am întâlnit pe Cristos și mi-am dat seama că totul a fost pierdere, pentru că toate eforturile de a fi neprihănit în fața lui Dumnezeu sunt eforturi condamnabile și nu acumulează nimic util”. Așadar, el spune că totul era pierdere.

Și apoi, în versetul 8, el spune: „Ba încă și acum privesc toate aceste lucruri ca o pierdere, față de prețul nespus de mare al cunoașterii lui Cristos Isus, Domnul meu”. Iată o afirmație cu care, la un moment dat în viața ta creștină, trebuie să te împaci. „și acum privesc toate aceste lucruri ca o pierdere, față de prețul nespus de mare al cunoașterii lui Cristos Isus, Domnul meu. Pentru El am pierdut toate și le socotesc ca un gunoi” – exact așa sună cuvântul grecesc – „ca să-L câștig pe Cristos”.

Totul în această lume este, în versiunea King James, „gunoi, bălegar”, în comparație cu Cristos. Adică, este o afirmație incredibilă. Nu-mi pasă ce este: realizările tale lumești, succesele tale, posesiunile tale materiale, cariera ta, orice ai avea; toate acestea și chiar sentimentul tău de bunăstare, încrederea ta, stima ta de sine. Pavel spune: „Tot ce este mai bun în mine, tot ce am acumulat de-a lungul vieții, reputația mea - ” și el avea o reputație nobilă. Era un persecutor finanțat, finanțat din banii evreilor pentru a persecuta și ucide creștinii. Era considerat un nobil apărător al iudaismului.

Și când venea vorba de realizările sale religioase, nimeni nu putea oferi o listă mai impresionantă. Și el a spus: „Toate sunt gunoi în comparație cu cunoașterea lui Cristos”. Și întrebarea care se ridică din asta este: cât de important este pentru tine să-L cunoști pe Cristos?

El spune aici: „Și acum privesc toate aceste lucruri ca o pierdere, față de prețul nespus de mare al cunoașterii lui Cristos Isus, Domnul meu”. Și totuși, în alt loc, vă amintiți că a spus: „Și să-L cunosc, ca să-L cunosc”. Mergeți la versetul 10: „Și să-L cunosc”.

Despre ce vorbești, Pavel? Tocmai ai spus că Îl cunoști, iar acum spui că vrei să-L cunoști. Despre ce vorbește aici? El spune că Îl cunoaște, dar că această cunoaștere nu este suficientă. Vreau să cunosc puterea învierii Lui. Vreau să cunosc părtășia suferințelor Lui. Vreau să mă fac asemenea cu moartea Lui. Ce vrei să spui? Vreau să-L cunosc cu adevărat. Vreau să-L cunosc mai bine decât L-aș putea cunoaște vreodată, știind ceea ce știu acum.

Ar trebui să mergi la biserică și să spui că scopul pentru care mergi acolo este că vrei să-L cunoști pe Cristos mai bine decât Îl cunoști acum. Vrei să-L cunoști mult mai bine decât Îl cunoști acum. Vrei să știi totul despre El. Vrei să știi totul despre caracterul Lui, totul despre planul Lui, despre gândul lui Cristos. Vrei să știi totul despre atitudinile Lui. Vrei să știi fiecare cuvânt pe care L-a spus. Vrei să-l înțelegi. Vreau să le înțeleg. Vreau să înțeleg profunzimea compasiunii Lui, măreția afecțiunii Lui, iubirea Lui.

Vreau să înțeleg zelul pe care l-a avut pentru adevăr și vreau să înțeleg mânia din inima Lui împotriva păcătoșilor când a făcut un bici și a curățat templul. Vreau să înțeleg fiecare nuanță pe care apostolul Pavel o dezvăluie în Scripturi cu privire la semnificația morții lui Isus Cristos. Vreau să înțeleg asta. Vreau să cunosc aceeași putere care L-a înviat din morți. Vreau să înțeleg acea putere și să o cunosc pe măsură ce El trăiește în mine. Vreau să cunosc părtășia suferințelor Lui.

Ce vrea să spună prin asta? El a spus: „Vreau să sufăr așa cum a suferit El. Vreau să am un partener în durerea mea. Vreau ca El să înțeleagă că sufăr pentru aceleași adevăruri și aceleași realități pentru care a suferit El; nu pentru ispășirea păcatelor, ci să sufăr ura celor care resping adevărul”. Pavel a spus: „Vreau să mă fac asemenea cu moartea Lui”. Vreau să mor așa cum a murit El, credincios lui Dumnezeu, pentru adevăr. Vreau să-L cunosc. Și mă întreb dacă în evanghelismul contemporan există această dorință în inimile oamenilor de a-L cunoaște pe Cristos în acest fel.

Puteți privi toate lucrurile din viața voastră și să spuneți: „Pentru mine sunt doar gunoi”? Ceea ce mă motivează cu adevărat este să-L cunosc pe Cristos, să-L cunosc pe Cristos. Așa cum am spus mai devreme, îmi place în mod special să predic Evangheliile. Îmi ia mult timp să parcurg Evangheliile, dar trebuie să vă spun că mai încet este mai bine decât mai repede, pentru că nu vreau să pierd nimic. Și unul dintre regretele profunde ale vieții mele, un regret serios cu care trăiesc și despre care nu vorbesc des, dar care este una dintre durerile cu adevărat profunde din inima mea și care există de mulți, mulți ani, este că știu unele lucruri despre Cristos din studiul meu al Scripturii, pe care nu am timp sau ocazia să le spun altor oameni.

Și asta este unul dintre - vorbiți despre pregătirea unui mesaj pentru mine, eu nu pregătesc niciodată - nu studiez Biblia pentru a pregăti o predică, studiez Biblia pentru a o înțelege. Și, după ce o înțeleg, de obicei îmi vine în minte ceva de spus. Dar ceea ce rezultă din acea predică poate fi doar o zecime din ceea ce am ajuns să înțeleg. Uneori, pur și simplu se strecoară în conversații și, ocazional, în spații ca acesta când împărtășesc aceste lucruri. Dar este una dintre frustrări.

Cineva m-a întrebat despre cartea pe care am scris-o, The Battle for the Beginning (Bătălia pentru început), și cineva mi-a spus că a apreciat cartea și m-a întrebat ce părere am despre ea. Iar eu am răspuns: „Nu sunt mulțumit de ea. Sunt foarte nemulțumit de cartea aceea. Mă deranjează foarte mult”. Și m-au întrebat: „De ce?” I-am răspuns: „Deoarece când am parcurs Geneza 1 la 3, cartea ar fi trebuit să fie atât de mare, iar era atât de mare, și sunt atâtea lucruri pe care nimeni nu le va ști”. Asta este foarte frustrant pentru mine.

Așa că, după cum am spus, aveți privilegiul că nici măcar nu merg mai încet și mai pe larg. Cineva a spus că predicarea mea este ca jocul meu de golf, lung și spre dreapta, și mereu aproape de un obstacol. Dar nu rămân fără material. Rămân fără timp, rămân fără timp. Voi muri înainte să apuc să spun totul. Și voi avea – și asta e interesant pentru un predicator – voi avea atâtea lucruri pe care le voi ști când voi muri, dar pe care nu vi le voi fi spus niciodată.

Bun, îngăduiți-mi să vă prezint un al treilea lucru la care să vă gândiți când aveți în minte o biserică și la ceea ce ar trebui să fie punctul ei central. Și, apropo, o biserică care este consumată de slava lui Dumnezeu și de măreția lui Cristos va fi cu adevărat un loc sănătos, integru și sfânt. Dar mai este un lucru evident. Adică, nici nu e nevoie să o spun, dar o voi spune în treacăt. Trebuie să fiți într-un loc unde Scriptura este înălțată, unde Scriptura este înălțată. Nu într-un loc unde ideile cuiva sunt punctate cu versete din Biblie.

Psalmul 138:2 spune: „Dumnezeu a înălțat Cuvântul Său mai presus de Numele Său (Ți s-a mărit faima prin împlinirea făgăduințelor Tale)”. Isus a spus: „Trăim cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu”, citând din Deuteronomul. Trebuie să fiți într-un loc unde Cuvântul lui Dumnezeu este proclamat și explicat. Am spus că sensul Scripturii este Scriptura și nimic nu este la fel de puternic. Când înțelegeți sensul Scripturii, tocmai ați accesat cel mai puternic adevăr din univers.

Nu are niciun sens să fii într-un loc unde Cuvântul lui Dumnezeu nu este proclamat. Știți, în 1 Timotei, Timotei este instruit în repetate rânduri despre Cuvânt și despre cât de important este să fii credincios Cuvântului, iar în capitolul 3 există un fel de rezumat al acestui lucru. El spune, în versetul 15: „Biserica Dumnezeului celui viu, care este stâlpul și temelia adevărului”.

Trăim într-un univers plin de minciuni. Satan este tatăl minciunilor. El le-a născut în grădină, după cum știm cu toții. Lumea este plină de minciuni. Trebuie să existe un loc unde să poți merge și să auzi adevărul. Nu ideile omului, nu impresiile omului, nu intuițiile omului, ci adevărul, adevărul, adevărul.

Acum câțiva ani, editorul ziarului L.A. Times și al altor cinci sau șase ziare naționale, precum și proprietarul a douăsprezece posturi de televiziune afiliate la rețea m-au invitat la prânz și mi-au pus o întrebare. Mi-au spus: „Știi, am venit să te ascult de câteva ori și vreau să-ți pun o întrebare. Ai acest public. Ai această influență. De ce nu îți dai niciodată părerea despre lucruri?”

Stăteam la masă și i-am răspuns: „Chiar vrei încă o opinie? Nu ai destule? Știi, poți beneficia cu adevărat de o altă opinie? Ai o secțiune întreagă dedicată opiniilor în ziarul tău în fiecare zi, mai vrei și altele?”

„Păi”, a spus el, „acum că mă gândesc, ai dreptate”.

I-am răspuns: „Totuși, aș fi foarte fericit să scriu pentru tine o rubrică care să nu conțină opinia mea”.

„Păi, a cui opinie ar fi?”

„Nu ar fi opinia nimănui, ar fi adevărul lui Dumnezeu. Aș fi fericit să fac asta”. Nu am mai auzit nimic despre asta. Nu mă interesează opiniile. Totul este despre a da glas lui Dumnezeu.

Stăteam într-una din acelea – pe vremuri se organizau ceea ce se numea „sesiuni de serendipitate”. Era o terapie de grup. Nu sunt un mare fan al terapiei de grup. Oamenii stăteau în cerc și spuneau tot felul de lucruri pe care nu ar fi trebuit să le spună. Așa că au spus: „Vrem să intrați în contact cu sinele vostru interior cel mai profund”. Așa că au împărțit pahare de hârtie tuturor și au spus: „Faceți cu paharul acela ceva care să reprezinte modul în care vă vedeți pe voi înșivă”.

Așa că am paharul ăsta mic în mână și stau lângă un tip, un tip destul de complex, care face un origami, știți, ca japonezii, ca păsările pe care le fac din hârtie. El - Eu stau acolo și mă gândesc: „Ce să fac cu paharul ăsta?” Și ne dau cam 45 de minute. Așa că am stat acolo și i-am observat pe toți acești tipi cu nuanțele lor, încercând să reflecte toată complexitatea personalității lor. În cele din urmă, mi-a venit ideea. Am dat un pumn în fundul paharului. Am terminat.

Apoi au venit și au decis să ceară anumitor persoane să explice ce au făcut cu paharele lor. A fost un fel de revelație pentru mine în acel moment, și m-au ales pe mine. Așa că am spus: „Păi, e destul de simplu. Mă văd ca pe un canal prin care poate curge adevărul lui Dumnezeu”.

Oh, frate, ce plictisitor. Ce unidimensional. Și așa mă văd eu. Fiecare oportunitate pentru mine, fie că este la facultate, la seminar, la Grace To You sau la Biserica Grace, este la fel. Este vorba despre adevăr, este vorba despre adevăr și este vorba despre adevărul divin. Și adevărul divin este ceea ce mă energizează. Adevărul divin este ceea ce mi-a fost încredințat. Este o comoară pe care trebuie să o păzesc și este un mesaj pe care trebuie să-l proclam, iar eu sunt răspunzător înaintea lui Dumnezeu pentru asta.

Dar nu este ceva ce fac cu reticență. Este ceva ce fac cu pasiune. Și când alegi o biserică, găsești o biserică în care oamenii care păstoresc, oamenii care predică și învață au această pasiune de a proclama adevărul divin cu acuratețe, cu fidelitate. Orice altceva este o denaturare a responsabilității lor.

Îmi amintesc că am citit despre un puritan – un puritan american de pe coasta de est din secolul al XIX-lea – care a preluat o biserică și le-a spus oamenilor că va predica din Biblie. Și liderii bisericii s-au enervat atât de tare, încât au încuiat băncile. Ați fost vreodată într-o biserică veche din New England, unde aveau o ușă batantă și un lacăt, iar oamenii își cumpărau locurile ca pe lojele de la Stadionul Dodger? Cei bogați cumpărau lojele din față, iar cei săraci primeau cele mici din spate, iar un tip stătea deasupra cu o undiță lungă cu o minge la capăt, cu care lovea în cap copiii care vorbeau. Așa era.

Ei bine, acești oameni erau atât de supărați că acest predicator urma să predice din Scripturi, încât au încuiat băncile, astfel încât oamenii care voiau să-l asculte trebuiau să stea în picioare în jurul perimetrului. Așa că el a predicat din Scripturi timp de nouă ani oamenilor care stăteau în picioare în jurul perimetrului, până când au descuiat băncile. Asta înseamnă dedicare, asta înseamnă dedicare. El știa ce trebuia să facă și a făcut-o.

Recunosc că te poți lăsa dus de val. A mai fost un puritan care a venit la o biserică din New England și a spus că va predica din Isaia. A predicat acolo peste 25 de ani și a murit la capitolul 8. E prea lent. Ați înțeles ideea.

Când găsești un loc unde se propovăduiește Cuvântul, vei găsi un loc unde doctrina este clară. Vei găsi un loc unde se urmărește sfințenia. Vei găsi un loc de autoritate spirituală, toate foarte, foarte esențiale în dezvoltarea ta spirituală și pentru slava lui Dumnezeu.

Tată, Îți mulțumim pentru timpul nostru și pentru că ne-ai reamintit care este dorința Ta pentru biserica Ta. Vrem să Te slăvim pe Tine, pe Fiul Tău și Cuvântul Tău. Și trebuie să facem un mic inventar în viețile noastre pentru a afla dacă asta este cu adevărat important pentru noi.

Mă rog pentru studenții pentru care biserica este o povară reală, care merg pentru că trebuie să meargă, care stau acolo cu indiferență și apatie. Ei nu au luptat pentru a descoperi adevărul și pentru a-l șlefui, și nu au trăit apoi pasiunea minunată de a-l proteja și de a-l proclama, ci doar au venit. Și există o apatie generală față de acel adevăr.

Mă rog, Dumnezeule, să le acorzi prin Duhul Tău Sfânt harul de a căuta să cunoască ce este sfânt, de a căuta cunoașterea lui Cristos și de a căuta cunoașterea adevărului. Și în acea cunoaștere tot mai mare și mai profundă a Ta, a Fiului Tău și a Cuvântului Tău va veni noua iubire glorioasă pentru biserica Ta, ca loc în care se împlinește cea mai profundă dorință a sufletului nostru.

Vrem să Te cunoaștem, Dumnezeule, și pe Cristos, și Cuvântul, pentru că în acea cunoaștere vine satisfacția sufletului nostru, vine puterea noastră, vine bucuria noastră. Pune-ne în astfel de locuri pe tot parcursul vieții noastre și folosește-ne chiar ca lideri pentru a ne asigura că biserica este ceea ce ar trebui să fie. Îți mulțumim în numele Mântuitorului nostru. Amin.

SFÂRȘIT