În această dimineață, avem iarăși privilegiul incredibil să privim la capitolul 53 din Isaia. Acesta este al nouălea mesaj din studiul nostru, și cred că duminica următoare dimineața vom încheia această serie cu al zecelea mesaj.

Și trebuie să vă mărturisesc că nu este nici măcar a suta parte din ceea ce am învățat legat de acest capitol. Și nici măcar nu am început să ne apropiem de adâncimea sau înălțimea sau lățimea sau lungimea nesfârșită a acestei uimitoare secțiuni din Scriptură. Este o secțiune inepuizabilă din Scriptură, atât în profunzimea, cât și în extinderea ei. Se poate predica din fiecare rând din această secțiune incredibilă din Scriptură.

Aș putea să spun că dintre toate secțiunile din Scriptură este poate singura dovadă măreață a inspirației și a originii divine a Sfintei Scripturi deoarece cu 700 de ani înainte de venirea lui Isus Cristos, sunt înregistrate detaliile care au fost împlinite în întruparea Lui, în umilirea Lui și în înălțarea Lui. Este o porțiune uimitoare din Scriptură. Și cu toate că am petrecut doar zece săptămâni asupra ei, nu a fost decât o degustare din acest minunat capitol, și vă îndemn să fiți harnici și credincioși şi să vă dedicați studiului acestui capitol dincolo de concluzia acestei serii, care va fi duminica viitoare.

Tema acestei porțiuni din Scriptură la care ne uităm, care începe din capitolul 52 versetul 13 și apoi merge în întreg capitolul 53, este Robul lui Iehova, Robul. Este o cântare a Robului, Mesia, Cel care a fost promis de Dumnezeu ca să vină și să aducă mântuirea poporului Său și lumii. Este a patra cântare a Robului în această secțiune din Isaia. Este una în capitolul 42, alta în capitolul 49, apoi în capitolul 50 și apoi aceasta, care de fapt este cea mai puternică și mai completă dintre toate aceste cântări ale Robului. De asemenea este cea mai completă și mai cuprinzătoare profeție despre Domnul Isus Cristos din tot Vechiul Testament. Și pentru că am început un studiu intitulat „Găsindu-L pe Isus în Vechiul Testament”, prima dată am început de aici pentru că acesta este locul unde Îl găsim cel mai complet și cuprinzător, în Isaia 53. Și cu toate că asta va fi tema noastră în această dimineață, nu doresc să încep de aici.

Doresc să încep cu capitolul douăzeci și patru din Luca. Așadar, dacă doriți, deschideți Biblia la capitolul 24 din Luca, capitolul 24 din Luca. În al douăzeci și patrulea capitol din Luca Îl găsim pe Domnul pe drumul spre Emaus. El fost răstignit, dar acum este duminică și este viu. El a murit și a înviat. Acum El mergea pe drumul Emausului cu doi dintre ucenicii Săi, care se plângeau de faptul că a murit și nu cunoșteau nimic despre învierea Lui.

El le-a vorbit, și acum să ne uităm de la versetul 25. El le-a spus: „Atunci Isus le-a zis: „O, nepricepuților şi zăbavnici cu inima, când este vorba să credeți tot ce au spus proorocii! Nu trebuia să sufere Cristosul aceste lucruri, şi să intre în slava Sa?” Şi a început de la Moise, şi de la toți proorocii, şi le-a tâlcuit, în toate Scripturile, ce era cu privire la El.”

Domnul nostru spune că lucrarea lui Mesia se încadra în două categorii. Două perioade mărețe, una de suferință și una de slavă, una de smerire și alta de înălțare. Ei ar fi trebuit să știe asta, pentru că profeții au vorbit despre acest lucru. Profeții din Vechiul Testament au descoperit că Mesia va avea o lucrare care va fi descrisă ca suferință și o lucrare care va fi descrisă ca slavă.

Mai târziu în acea zi, Isus Se întâlnește cu ceilalți ucenici. Și, dacă ne uităm la versetul 44, le spune: „Apoi le-a zis: „Iată ce vă spuneam când încă eram cu voi, că trebuie să se împlinească tot ce este scris despre Mine în Legea lui Moise, în Proroci şi în Psalmi.” Acestea erau trei secțiuni din Vechiul Testament care erau cunoscute evreilor. „Atunci le-a deschis mintea, ca să înțeleagă Scripturile.” Și din nou: „Şi le-a zis: „Aşa este scris, şi aşa trebuia să pătimească Cristos, şi să învieze a treia zi dintre cei morți.”

Această parte lipsea din teologia lor mesianică. Aveau o teologie a slavei pentru Mesia, dar nu aveau nicio teologie a suferinței. Domnul nostru a trebuit să le specifice că El trebuia să sufere; că va suferi. Și când le-a explicat, El deja suferise. În teologia lor un Mesia care suferă nu putea să existe. Așa cum v-am spus, dacă veți face o cercetare atentă a întregii literaturi iudaice din trecut, nu există nicio dovadă că ei ar fi crezut vreodată că Mesia va veni să sufere, că va fi o jertfă pentru păcatele lor.

Și din nou vă spun, ei aveau o teologie mesianică a slavei că Mesia va fi un împărat și un conducător măreț, dar nu aveau o teologie a suferinței. Însă Isus le reamintește că profeții au spus că El va suferi, va muri, va învia și va fi slăvit. Aceasta este lucrarea completă a lui Mesia. Acestea sunt cele două realități mărețe în lucrarea Lui. A suferit și a murit; a înviat și domnește. Petru a înțeles acest lucru. În 1 Petru capitolul 1 versetul 10 spune: „Proorocii, care au prorocit despre harul care vă era păstrat vouă, au făcut din mântuirea aceasta ținta cercetărilor şi căutării lor stăruitoare. Ei cercetau să vadă ce vreme şi ce împrejurări avea în vedere Duhul lui Cristos, care era în ei, când vestea mai dinainte patimile lui Cristos şi slava de care aveau să fie urmate.”

Nu poți înțelege persoana și lucrarea lui Isus Cristos fără aceste două categorii: suferința și slava. Acestea sunt elementele lucrării și slujirii lui Mesia, și acestea două rezumă întreaga prezentare a Vechiul Testament despre Mesia. Ele sunt un sumar al profeției mesianice din Vechiul Testament. Veți găsi în Vechiul Testament aici și în Lege, în profeți și în scrierile sfinte, afirmații despre suferința lui Mesia, despre umilirea Lui. Ele sunt răspândite în întreg Vechiul Testament. De asemenea veți găsi răsfirate în Vechiul Testament și afirmații despre slava Lui, despre înălțarea Lui. Dar nicăieri în Vechiul Testament nu sunt întâlnite atât de clar, în detaliu, așa cum sunt în pasajul dinaintea noastră, în Isaia de la 52:13 până la 53:12.

Aici este cea mai completă profeție mesianică din tot Vechiul Testament, sunt detalii cu privire la lucrarea lui Mesia cu 700 de ani înainte să vină, și aceste detalii sunt verificate cu acuratețe absolută în istorie. Acesta este cel mai complet text în care-L găsim pe Isus în Vechiul Testament. Ce aflăm aici este că vor fi două veniri ale lui Mesia. Prima venire, suferință, moarte și înviere; cea de-a doua venire, înălțare și slavă. A venit prima dată să fie o jertfă pentru păcat, a doua oară va veni să fie Împărat al împăraților care domnește și Domn al domnilor. Ambele veniri sunt prezentate de profețiile Vechiului Testament. În Isaia 53, ele sunt prezentate împreună aproape ca în Noul Testament, unde ambele sunt prezentate clar din Matei până în Apocalipsa.

Acum, pentru studiul nostru din Isaia 53, și puteți întoarce la această secțiune, am ajuns la strofa de final, la ultima strofă din cele cinci din această cântare a Robului, versetele 10 la 12. Aici Îl întâlnim iarăși pe Robul cel identificat în această secțiune din Isaia ca Robul lui Iahve, Robul lui Iehova, Robul Domnului, nimeni altul decât Mesia. În prima strofă, a fost Robul uimitor, uluitor; în strofa a doua a fost Robul disprețuit, în strofa a treia a fost Robul înlocuitor, în strofa a patra a fost Robul tăcut și înjunghiat. Și acum, când am ajuns la secțiunea de final, Îl vedem ca Robul suveran, Robul suveran.

Ca să înțelegem secțiunea finală, versetele de la 10 la 12, trebuie să ne întoarcem la secțiunea de început, versetele 13 la 15 din capitolul 52. Aș dori să vă citesc aceste două secțiuni. Isaia 52, versetul 13, este Dumnezeu care vorbește, Domnul Iahve, Însuși Iehova: „Iată, Robul Meu va propăși; Se va sui, Se va ridica, Se va înălța foarte sus. După cum pentru mulți a fost o pricină de groază-atât de schimonosită Îi era faţa, şi atât de mult se deosebea înfățișarea Lui de a fiilor oamenilor - tot aşa, pentru multe popoare va fi o pricină de bucurie; înaintea Lui împărații vor închide gura, căci vor vedea ce nu li se mai istorisise, şi vor auzi ce nu mai auziseră.”

Acum, aceasta reprezintă o enigmă mesianică, o enigmă mesianică pentru evrei, pentru cititor. Aici Îl întâlnim pe Mesia, pe Robul Meu, pe ebed Iahve, Robul lui Dumnezeu, numit sclavul lui Dumnezeu datorită ascultării perfecte. Aici Îl întâlnim și aflăm că este divin, că este Dumnezeu, pentru că în versetul 13 spune: „Se va sui, Se va ridica, Se va înălța foarte sus.” Toate aceste trei verbe care folosite ca să Îl descrie sunt folosite să-L descrie și pe Dumnezeu în Isaia 6. Și Ioan spune în Ioan 12 că descoperirea lui Dumnezeu din Isaia 6 care era ridicat, înălțat și care ședea pe scaunul de domnie și care era sfânt, sfânt, sfânt era de fapt o viziune a lui Isus Cristos. Așadar învățăm aici despre Mesia că va fi așa cum este Dumnezeu, însăși esența lui Dumnezeu.

Învățăm că va fi ridicat, înălțat. Aveau asta în teologia lor despre Mesia. Va fi o pricină de bucurie pentru multe popoare. Literal, va închide gura împăraților și a domnitorilor și a regilor, care vor fi uimiți când vor vedea maiestatea și slava prezenței Sale. Vor vedea în El lucruri pe care nu le-au mai văzut și vor auzi lucruri pe care nu le-au mai auzit. Toate acestea se potrivesc cu teologia de slavă mesianică a evreilor. El este Dumnezeu. Poate că acest lucru nu l-au văzut clar, dar este acolo. El este înălțat. El va propăși. Va avea succes. Aceasta este ceea ce înseamnă acest verb în versetul 13. Va cuceri lumea. Va supune popoarele. Va spune lucruri și va face lucruri care nu au mai fost spuse și care nu au mai fost făcute, pe măsură ce Își va exercita domnia Sa.

Însă apare o taină în această declarație de deschidere, care vine din partea lui Dumnezeu și o aflăm în versetul 14. Va fi o pricină de uimire datorită slavei Sale și de asemenea va fi o pricină de uimire datorită celui mai ciudat motiv. Înfățișarea Lui va fi așa de schimonosită și fața Lui se va deosebi atât de mult de cea a fiilor oamenilor. De două ori este identificat ca om. În versetul 13 este Dumnezeu și în versetul 14 este om. Ca Dumnezeu, este înălțat foarte sus, așa cum trebuie să fie Dumnezeu. Ca om, este desfigurat, este rănit. Este schimonosit atât de sever că nu mai poate fi recunoscut ca om, atât de mult se deosebea înfățișarea Lui de a fiilor oamenilor.

Aceasta este o enigmă, enigma cuvintelor de început din această secțiune din Scriptură. Cine este acesta? Este Dumnezeu Însuși. Dumnezeu Iehova este Cel care vorbește. Aici este misterul, aici este misterul care la prima vedere pare a fi imposibil de înțeles, cum se poate ca această persoană glorioasă, această persoană uimitoare, impresionantă, dominantă, stăpânitoare să fie în același timp desfigurată și rănită, mai desfigurată decât orice altă ființă umană și în cele din urmă în versetul 15, să fie glorificată. Cine este și ce înseamnă toate acestea? Ei bine, știm ce înseamnă. Mesia va fi și înălțat și smerit. Este Filipeni 2. S-a smerit și Dumnezeu L-a înălțat nespus de mult.

Robul care suferă Se încadrează în scopul lui Dumnezeu. Și scopul lui Dumnezeu este să vină în smerire și de asemenea să vină în înălțare. Atât smerirea Lui, cât și înălțarea Lui de aici sunt promise de Dumnezeu. Iahve este Cel care vorbește; este planul lui Dumnezeu, este promisiunea lui Dumnezeu; acestea sunt cuvintele lui Dumnezeu. Robul care suferă al lui Iehova, Mesia desfigurat, nu este o victimă, ci mai degrabă Fiul biruitor al lui Dumnezeu, ales de Tatăl, împuternicit de Duhul pentru suferință și slavă. Cum se poate? Ei bine, răspunsul la enigma din versetele 13 la 15 este capitolul 53. Acesta explică atât suferința, cât și scopul ei, atât slava cât și scopul ei.

Acest capitol 53, conține cel mai important adevăr care a fost afirmat vreodată. Vestea bună a mântuirii pentru păcătoși prin moartea Robului lui Iahve, singura jertfă acceptată care poate ridica păcatul lumii. Revelația uimitoare conținută aici începe cu Dumnezeu care vorbește în versetele 13 la 16 și încheie vorbirea începând cu mijlocul versetului 11 și cu versetul 12. Dumnezeu începe și sfârșește această mare profeție. Dumnezeu a promis planul în 13 la 15 și la sfârșit, în versetele 11 și 12 afirmă împlinirea lui. Așadar, Dumnezeu este Cel care a plănuit atât înălțarea, cât și smerirea Robului Său, Mesia. Ce s-a întâmplat cu Isus atunci când a venit a fost în planul lui Dumnezeu, nu în afara planului. A fost planul lui Dumnezeu, a fost scopul lui Dumnezeu.

Între declararea scopului lui Dumnezeu și afirmarea acelui scop, începutul și sfârșitul acestei porțiuni din Scriptură, avem această secțiune care ne este atât de familiară, de la versetul 1 la prima parte a versetului 11. Aici este o mărturisire epocală și plină de pocăință a respingerii și urii pe care au avut-o evreii față de Rob, mărturisire făcută de o generație viitoare de evrei. Am arătat asta săptămânile trecute. Începând cu versetul 1, toate verbele sunt la timpul trecut și ele continuă să fie la timpul trecut. Ce înseamnă asta? Asta înseamnă că nu este o predicție a unui fapt în viitor, ci o predicție a unui fapt din trecut.

Însă în mod clar descrie moartea și învierea lui Isus Cristos, care vor fi în viitor. Da, însă evreii care vor face această mărturisire se vor uita înapoi și vor realiza că au greșit atât de mult. Versetele 1 la 11 reprezintă de fapt conținutul mărturisirii națiunii Israel din viitor când vor face ceea ce a spus Zaharia că vor face: „Se vor uita la Cel ce L-au străpuns și un izvor de curăție se va deschide pentru popor, și vor fi mântuiți”.

Aceasta va fi mărturisirea lor. Mântuirea viitoare a lui Israel care este promisă și prezentată în Ieremia 31, la care ne-am uitat deja, inclusiv noul legământ. Este repetată în Ezechiel 36, versetele 22 la 29 și ne-am uitat și la acestea, când am văzut că Dumnezeu îi mântuiește și le dă o inimă nouă și Duhul și iertarea de păcate și le dă cunoașterea Lui în inima lor. Aceasta este promisiunea mântuirii lui Israel din viitor. Este reiterată în Zaharia 12:13. Și toate acestea sunt afirmate de Pavel în Romani 11 de la 25 la 27: „tot Israelul va fi mântuit”. O promisiune fără de greșeală cu privire la mântuirea viitoare a poporului Israel.

Și când va veni acel moment și duhul de rugăciune și de îndurare va veni asupra lor, așa cum descrie Zaharia, și dintr-o dată vor primi viață și vedere și vor realiza că L-au respins pe singurul Mântuitor și L-au omorât și au continuat să trăiască în ură, se vor întoarce, își vor schimba părerile și mărturisirea va conține tocmai cuvintele din Isaia 53. Doar atunci vor spune că a fost străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre, pedepsit pentru pacea noastră, rănit ca să fim vindecați. Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră a tuturor. A fost ca un miel pe care-l duci la măcelărie. A fost șters de pe pământul celor vii pentru păcatele poporului Meu și lovit de moarte. Va fi o mântuire viitoare pentru națiunea Israel care este promisă în Vechiul Testament și reiterată în Noul Testament.

Acum, doar în treacăt, unii oameni cred că aceasta poate fi o oarecare abordare de tip nuvelă premilenistă și mulți teologi, teologi istorici, și cu siguranță amileniști, nu vor crede asta. Ascultați, este cu neputință să scapi de ceea ce spune Biblia despre mântuirea viitoare a lui Israel. Va trebui să anulezi ce scriu Ieremia, Ezechiel, Isaia, Zaharia. Va trebui să anulezi predicarea lui Isus, predicarea apostolilor și cartea Romani.

Nu poți face asta. Mântuirea viitoare a lui Israel este atât de clară, că dacă te întorci înapoi, de exemplu, în vremea reformatorilor, în secolul șaptesprezece, iar mai apoi în secolele ce au urmat, pe vremea puritanilor și reformatorilor, vei afla că ei au crezut necondiționat într-o mântuire viitoare a poporului Israel. Nimeni altul decât Jean Calvin, care a murit în 1564, în secolul al XIV-lea, a spus: „După ce vor intra neamurile, evreii se vor întoarce din apostazia lor și vor veni la ascultarea credinței, iar astfel va fi săvârșită mântuirea întregului Israel al lui Dumnezeu, într-o asemenea manieră că evreii vor primi locul întâi, conform scopului Său veșnic. A iubit acea națiune și confirmă aceasta printr-o declarație remarcabilă, iar harul chemării nu poate fi făcut ineficient.”

Atât Calvin, cât și prietenii săi, care au lucrat asupra Bibliei Geneva, au introdus ca notiță asupra lui Romani 11 acest paragraf: „Orbirea evreilor nu este atât de universală ca Domnul să nu aibă niciun ales din acea națiune, nu va fi nici continuă pentru că va veni o vreme în care, așa cum au prezis profeții, vor accepta cu eficiență ceea ce acum resping și refuză cu atâta încăpățânare.” Întregul comitet de traducători și de teologi și de cercetători care au lucrat la Biblia Geneva au afirmat mântuirea viitoare a lui Israel, la fel și o listă lungă de scriitori puritani pe care dacă aș prezenta-o ar dura 20 sau 30 de minute.

Această idee și-a făcut loc în gândirea unor nume cu care sunteți familiarizați, teologi precum Charles Hodge și Robert Haldane, oameni precum Martyn Lloyd-Jones, și chiar înainte de el, Charles Haddon Spurgeon. Nu mai puțin John Owen care a trăit din anul 1616 până în 1683, el a spus: „În Scoția au loc zile de rugăciune și de smerire. Unul dintre motive este ca să fie grăbită împlinirea promisiunea convertirii evreilor, poporul de demult al lui Dumnezeu”. Acest adevăr este inevitabil. Toți cei care au fost traducători credincioși ai Scripturii afirmă asta. Unul dintre puritanii mei favoriți, Thomas Boston, a scris: „Va veni o zi când va avea loc o convertire națională a evreilor. Evreii care acum sunt orbiți și resping se vor întoarce la credința în Cristos.”

Ce veste minunată, nu-i așa, pentru noi care trăim în lume și vedem ceea ce este azi în Israel? Conform prietenului nostru drag Iain Murray, aceeași părere cu privire la viitorul evreilor se găsește pe larg în literatura puritană din secolul al XVII-lea. Și aș putea să-i enumăr și pe alții, pur și simplu ideea se găsește peste tot. Jonathan Edwards, în secolul XVIII în America, a afirmat mântuirea națională a lui Israel. Toți cei care sunt cercetători credincioși ai Scripturii consideră că această temă este imposibil de evitat . Așadar, atunci când va avea loc, așa cum v-am spus, acestea vor fi cuvintele pe care le vor spune. Aceleași cuvinte sau cuvinte asemănătoare cu cele din Isaia capitolul 53.

Când va veni acea zi, când va sosi, se vor uita la Cel pe care L-au străpuns și își vor schimba părerea. Și din gurile lor vor ieși aceste cuvinte de mărturisire deschisă, plină de pocăință, din inimă, când vor spune următoarele, versetul 4: „Am crezut că a fost lovit, pedepsit și zdrobit pentru hulele Lui”. Acum știm că a fost lovit, zdrobit de Dumnezeu și pedepsit pentru păcatele și fărădelegile noastre și pentru binele nostru, și pentru vindecarea noastră spirituală. „Păcatele noastre au fost asupra Lui și a fost șters de pe pământul celor vii și pentru fărădelegile noastre a fost pedepsit”.

Vor face această mărturisire, până la versetul 11, prima parte și apoi cuvintele de final din capitolul 53 sunt ale lui Dumnezeu. De la versetul 11 partea a doua și versetul 12 Dumnezeu confirmă mărturisirea lor. Dumnezeu confirmă că această mărturisire este adevărată. Dumnezeu este Cel care vorbește de la mijlocul versetului 11: „Da, Robul Meu va justifica pe mulți, va lua asupra Lui povara nelegiuirilor lor”. Versetul 12: „S-a dat la moarte, a fost pus în numărul celor fărădelege, a purtat păcatele multora și S-a rugat pentru cei vinovați”. Aceasta este confirmarea finală a lui Dumnezeu despre mărturisirea pe care o vor face evreii, și într-adevăr este o mărturisire corectă.

Dumnezeu Însuși răspunde la enigmă: Cum poate fi și înălțat și smerit? Dumnezeu spune: „Va fi umilit ca să poarte nelegiuirile lor, să poarte păcatele multora, dar” – în versetul 12 – „Îi voi da partea Lui la un loc cu cei mari și va împărți prada cu cei puternici”, aceasta este înălțarea Lui. Așadar, aceasta este imaginea de ansamblu a ceea ce vedem aici. Evreii într-o generație viitoare vor spune ceea ce tu deja ai spus și ceea ce eu deja am spus. Și anume: Isus Cristos este singurul Mântuitor, moartea Lui este o jertfă înlocuitoare, substitutivă pentru mine, realizată pentru păcătoși. Și El a murit ca fiind Mielul rânduit de Dumnezeu ca să ia păcatele lumii, pentru că nu există mântuire într-un alt nume decât în Numele lui Isus Cristos.

Acum, după această recapitulare, să trecem la strofa de final. Până în acest punct, avantajele și beneficiile morții Robului au fost analizate din perspectiva poporului, așa cum am spus. Acest lucru este adevărat, în textul nostru până la mijlocul versetului 11. Ultima parte a versetului 11 și versetul 12, este o schimbare și nu vom auzi aceste cuvinte din perspectiva evreilor, sau din perspectiva păcătoșilor; le vom auzi din perspectiva lui Dumnezeu, cele pe care tocmai vi le-am citit. Așadar, se încheie într-un mod puternic pentru că Dumnezeu este Cel care afirmă validitatea mărturisirii lor. Acest lucru ne întoarce la versetul 10, haideți să ne uităm.

Acest lucru este făcut de Domnul către Robul Său. Evreii vor avea o înțelegere soteriologică deplină a crucii lui Cristos. Acești evrei din generația din viitor care vor face această mărturisire, vor avea imaginea de ansamblu. Nu va lipsi nimic din soteriologia lor. Evanghelia lor va fi una completă. Acest lucru este uimitor pentru că, dacă vă amintiți, acestea au fost spuse cu 700 de ani înainte de venirea lui Cristos, și acestea sunt cuvinte vor fi spuse de evrei și au fost scrise cu mii de ani înainte să fie rostite, fapt care indică o înțelegere completă a crucii. Atunci vor ști realitatea. Versetul 10, ei vor ști că Domnul a găsit cu cale să-L zdrobească prin suferință, ca să poată fi o jertfă pentru păcat. Vor înțelege.

Vor înțelege ispășirea jertfitoare, înlocuitoare, substitutivă a lui Cristos, în locul păcătoșilor. Vor înțelege asta, această mare doctrină. Vor înțelege că a fost făcut păcat pentru noi, El care nu a cunoscut niciun păcat. Vor înțelege că a purtat în trupul Lui păcatele noastre pe cruce. Vor înțelege. Vor înțelege ceea ce explică în detaliu epistolele din Noul Testament. Și apropo, în ebraică cuvântul Domnul, Iahve, tetragrama, numele pentru Domnul este accentuat. „Domnul a găsit cu cale să-L zdrobească prin suferință. Dar” – spune „însă”. Putea să fie și „totuși”. „Măcar că nu săvârșise nicio nelegiuire, niciun vicleșug nu a fost în gura Lui”. Cu alte cuvinte este perfect sfânt, perfect neprihănit, perfect fără de păcat. În ciuda lipsei păcatului, Domnul a găsit cu cale să-L zdrobească prin suferință. Nu doar să-L zdrobească, ci o zdrobire care este descrisă printr-o expresie modificată: „prin suferință”.

Cu alte cuvinte, Domnul I-a făcut ceva care este oribil. Oamenii, bineînțeles, L-au zdrobit pe nedrept. Am văzut asta, nu-i așa, în versetele anterioare. Oamenii au făcut ce a fost mai rău printr-un proces incorect și cu brutalitate și abuz și hărțuire și lovire și pălmuire și lovirea cu bâtele și încoronarea cu coroana de spini și cu țintuirea și străpungerea. Oamenii au făcut ce a fost mai rău, ce pot face păcătoșii mai rău și sunt încântați să facă asta. Însă aici, Dumnezeu a găsit cu cale și Dumnezeu a avut plăcerea să-L zdrobească. În timp ce oamenii au făcut ce era mai rău din ce puteau face, în același timp Dumnezeu făcea cel mai bun lucru pe care Îl putea face.

Oamenii făceau ce puteau ei mai rău pentru Cel fără de păcat și Dumnezeu făcea ce putea mai bine pentru păcătoși. Moartea Lui a fost lucrarea lui Dumnezeu. El este Mielul lui Dumnezeu, rânduit de Dumnezeu, Fapte 2, Fapte 4, rânduit de sfatul lui Dumnezeu, scopul și sfatul lui Dumnezeu a hotărât ca El să moară. Dumnezeu a fost Cel care a pus asupra Lui nelegiuirea noastră a tuturor. Dumnezeu a fost Cel care L-a zdrobit. Dumnezeu a fost Cel care L-a șters de pe pământul celor vii. Dumnezeu, care nu găsește plăcere în moartea păcătosului, cum spune Ezechiel 18, a găsit plăcerea deplină în moartea Celui Neprihănit. Așa Îl numește în versetul 11, Cel neprihănit. Dumnezeu, care nu Se bucură de moartea păcătoșilor, a găsit plăcere deplină în moartea Celui fără de păcat.

Acum, ascultați cu atenție! Plăcerea lui Dumnezeu și încântarea lui Dumnezeu a fost în moartea lui Cristos? Dumnezeu a găsit plăcere să-L zdrobească, Dumnezeu a găsit plăcere să-L zdrobească prin suferință? Aș dori să spun mai multe despre cuvintele „zdrobit prin suferință”. Sunt cuvinte foarte puternice „zdrobit prin suferință”, pentru că au în sine ideea de a-L face să fie bolnav, nu bolnav de o boală sau de o afecțiune, ci literal, o experiență atât de zdrobitoare care să-I slăbească complet întreaga ființă. Dumnezeu nu doar că L-a zdrobit în sensul că L-a omorât, ci este o zdrobire chinuitoare și dureroasă care este de neconceput și de neimaginat. A fost zdrobit cu agonie, în durere, în chin. Și Dumnezeu este Cel care a făcut zdrobirea.

Acum, asta nu este moartea, așa cum au sugerat unii, moartea unui martir; aceasta nu este moartea unui martir. Martirii nu mor așa. Mă refer la faptul că, da, durerile fizice sunt prezente, fie că eşti ars pe rug, sau omorât altfel; dar dacă studiați istoria martirilor, veți găsi ceva interesant. Puteți să vă uitați în cartea Book of Martyrs (Cartea Martirilor) a lui Foxe și să citiți miile de relatări despre martirii de acolo. Puteți să studiați martirii din istoria Bisericii. Și veți afla că martirii mor cu cântarea pe buze. Martirii mor cântând. Martirii mor mărturisind credința în Domnul. Martirii mor cu speranță în inimi. Martirii mor, și ceea ce e uimitor, cu o măsură de bucurie pentru că martirii mor, ascultați, sub mângâierile dulci ale harului. Martirii mor sub mângâierile dulci ale harului. Martirii mor având prezența Duhului Sfânt alături de ei. Martirii mor având prezența lui Dumnezeu palpabilă alături de ei. Martirii mor sub mângâierile dulci ale harului. Martirii, când mor, încep să guste cerul pentru că acesta este harul.

Moartea Domnului nostru nu a fost așa. Nicio cântare nu a fost cântată după Paști. Nu a fost citită Scriptura, nicio mângâiere, nici Duhul Sfânt, nici Tatăl, nicio sursă de mângâiere. De ce? Pentru că Isus nu a murit sub mângâierile dulci ale harului. Isus a murit sub terorile neobosite și necruțătoare ale Legii. Isus a murit sub mânia divină și necruțătoare. Fără mângâiere, doar mânie divină. Isus a murit și a gustat iadul. „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?” Niciun credincios nu moare așa. Și fiecare necredincios moare exact așa. Fiecare credincios moare gustând cerul. Fiecare necredincios moare gustând iadul. Isus a murit gustând iadul. A murit moartea unui necredincios, fără nicio mângâiere și fără har și fără îndurare.

Evreii vor înțelege. Vor avea o înțelegere foarte bogată în ce privește moartea lui Mesia. Însă de ce a găsit Dumnezeu plăcere? De ce? Ce anume I-a produs plăcere lui Dumnezeu? Cum poate Dumnezeu să găsească plăcere? Cum poate Dumnezeu să găsească plăcere în astfel de agonii? Ascultați! Plăcerea lui Dumnezeu și încântarea lui Dumnezeu în această zdrobire a Fiului Său nu a fost în durerea Sa, ci în scopul Său. Nu în agonia Lui, ci în realizarea Lui. Nu în suferința Lui, ci în mântuirea Lui. Asta vrea să spună. De ce a găsit Dumnezeu cu cale? De ce a găsit plăcere să-L zdrobească prin suferință? Literal, în ebraică: „pentru că Și-a dat viața ca o jertfă pentru păcat. Pentru că Și-a dat viața ca să-i salveze pe păcătoși.” Rezultatul I-a adus plăcere lui Dumnezeu, nu durerea. Însă durerea și agonia erau necesare. A trebuit să moară sub realitățile divine ale Legii și ale mâniei, realități depline, necruțătoare, neîncetate și fără mângâiere.

Evreii vor înțelege. El a fost jertfa pentru păcat. El a fost jertfa pentru păcat. De ce vor spune aceste cuvinte? De ce a lăsat Duhul Sfânt ca aceste cuvinte să fie scrise de Isaia? Să fie o jertfă pentru păcat? Să vă spun. Erau cinci jertfe pe care evreii le aduceau, conform cărții Levitic, atunci când sistemul de jertfe a fost înființat de Domnul. Era arderea de tot, și apoi mai era jertfa de mâncare și jertfa de pace (n.tr. de mulțumire) și jertfa de ispășire și jertfa pentru vină. Trei jertfe erau sacrificiale. Prima, arderea de tot, apoi a patra și a cincea, jertfa de ispășire și jertfa pentru păcat, erau jertfe sacrificiale. Celelalte două, de mâncare și de mulțumire, nu.

Fără să intrăm în prea multe detalii, trei dintre jertfe erau sacrificii de animale. Trei dintre jertfele care erau sacrificii de animale erau imagini ale rezultatelor mortale ale păcatului, faptul că păcatul aduce moartea. Dar de asemenea era speranță că Dumnezeu va permite unui înlocuitor să moară în locul păcătosului. Jertfirea unui animal arăta faptul că Dumnezeu va permite un înlocuitor. Niciun animal nu putea să fie un înlocuitor, ci doar arătau către realitatea că va fi un înlocuitor. Dar dintre aceste trei jertfe care implicau jertfe de animal, arderea de tot, jertfa de ispășire și jertfa pentru păcat, ultima era cea mai cuprinzătoare, a cincea, jertfa pentru vină. Adăuga o dimensiune pe care celelalte jertfe nu o au.

Nu doresc să intru în toate detaliile, dar asta adaugă o dimensiune pe care celelalte nu o au. Cei mai mulți comentatori sunt de acord că particularitățile jertfei pentru vină, sau uneori numită jertfa pentru păcat, este același lucru, era singura jertfă care avea și dimensiunea restituirii, sau a satisfacției sau a ispășirii, verb care înseamnă a fi satisfăcut. Este ultima dintre jertfe din Levitic, prezentată în primele șapte capitole. Este un avans pentru alții. Apropo, jertfa pentru ispășire și jertfa pentru vină erau cele care se aduceau în fiecare zi, dimineața și seara. Așadar, ei aveau aceste jertfe continue. Ele includeau noțiunile și ideile jertfei pentru păcat. În jertfa de ispășire aveai comunicată ideea de pocăință.

În jertfa de ispășire aveai recunoașterea faptului că păcatul aduce moartea și speranța pentru un înlocuitor. Dar în jertfa pentru vină, pentru că întreg animalul era așezat pe altar, era o imagine a satisfacției depline sau complete, satisfacție completă. Evreii vor vedea asta, că jertfa lui Cristos a fost o jertfă pentru păcat, în sensul că a fost jertfa cea mai completă. Ea a oferit o satisfacție deplină, o restituire deplină, o ispășire deplină. Satisfacerea dreptății lui Dumnezeu este demonstrată în plenitudinea acelei jertfe. Datoria a fost plătită pe deplin și păcătosul este liber.

Cât de bogată este înțelegerea asta că El nu este arderea de tot și nu este nici jertfa pentru ispășire. El este jertfa pentru vină, fapt care le acoperă pe celelalte două și adaugă dimensiunea uimitoare a satisfacției complete, depline, jertfa Robului este plata deplină, compensatorie, dată lui Dumnezeu ca să satisfacă dreptatea sfântă și să plătească pe deplin pedeapsa pentru toate păcatele tuturor celor care cred. Aceia ale căror păcate sunt plătite vor fi iertați pentru totdeauna. Și Ioan spune: „El este jertfa de ispășire pentru păcatele noastre” – jertfa pentru păcat, jertfa pentru vină – „nu doar pentru ale noastre, ci și ale lumii întregi”.

Aceasta este înțelegerea Evangheliei că Isus Cristos este satisfacția deplină, jertfa deplină la care nu mai poate fi adăugat nimic; Dumnezeu este mulțumit. De aceea Dumnezeu este satisfăcut. A găsit cu cale să-L zdrobească, nu pentru că S-a bucurat de agonie, ci pentru că S-a bucurat de ispășire. S-a bucurat pentru că El a fost jertfa pentru vină pentru toți credincioșii de la Adam până la sfârșit, a plătit pe deplin justiția divină. Vor avea o înțelegere deplină a crucii. Dar nu se vor opri doar aici. Mai sunt elemente ale mărturisirii. Centrul versetului 10 spune: „Dar, după ce Își va da viaţa ca jertfă pentru păcat, va vedea o sămânță de urmași, va trăi multe zile, şi lucrarea Domnului va propăși în mâinile Lui. Va vedea rodul muncii sufletului Lui și Se va înviora.”

O clipă! A murit. Ce se întâmplă aici? Cum poate să vadă sămânța Lui? Cum de va trăi multe zile? Cum de va propăși lucrarea lui Dumnezeu în mâinile Lui? Cum de va fi satisfăcut? Trebuie să fie viu, nu-i așa? Trebuie să fie viu. Aceasta este și o mărturisire a învierii și este imaginea nașterii unui copil. Este magnific! „Va vedea o sămânță de urmași”. Este la timpul viitor. Acum vor schimba acești evrei, la timpul viitor rezultatele a ceea ce a făcut El. Va vedea sămânța Lui. Aceasta este o analogie atât de clară. Toți am vrea să vedem generațiile viitoare, nu-i așa?

De aceea suntem atât de preocupați de cei dinaintea noastră. Sunt site-uri web unde poți să mergi și să-i vezi pe toți care au murit din familia ta. Este un fel de rezolvare nepotrivită pentru faptul că nu poți să-i vezi pe cei din viitor. Știți că toți spunem: „Aș vrea să îmi văd copiii, aș vrea să îmi văd copiii căsătoriți, aș vrea să-mi văd nepoții, copiii copiilor. Aș dori să-i văd pe nepoții nepoților. Mi-ar plăcea să văd cum vor decurge lucrurile.

Mi-ar plăcea să văd câteva generații viitoare ca să văd dacă credincioșia față de Domnul din această generație este durabilă. Și mi-ar plăcea să văd cum se va lărgi Împărăția și cum s-au potrivit cei din familia mea cu scopurile lui Dumnezeu în viitor. Însă nu voi vedea niciodată”. Știu că eu sunt binecuvântat. În vremurile străvechi erai binecuvântat dacă după potop puteai să trăiești și să vezi o generație sau două; eu sunt binecuvântat că mi-am văzut copiii, că-mi văd nepoții. Nu știu dacă îmi voi vedea strănepoții. Cu siguranță că mai mult decât pe ei nu voi vedea, pentru că voi muri.

Așadar, dacă El își va vedea sămânța, dacă Își va vedea urmașii, atunci înseamnă că va trăi mult, și cu siguranță că va trăi multe zile. Va trăi multe zile. Acesta este o expresie specific evreiască pentru o viață lungă, foarte lungă. Acum este viu. Aici avem Romani 10:9 și 10, ei nu vor crede doar în moartea lui Cristos, ci vor și recunoaște că Dumnezeu L-a înviat din morți. Aici este învierea. Va vedea urmașii; va vedea generațiile din viitor; le va vedea pentru că El este viu, El este viu.

Și trebuie să fie viu, nu-i așa? Ca să domnească, să fie înălțat. Îmi place așa de mult asta, Evrei 2:9: „Dar pe Acela care a fost făcut „pentru puțină vreme mai pe jos decât îngerii” adică pe Isus, Îl vedem „încununat cu slavă şi cu cinste”.” Și apoi versetul 10 „Se cuvenea, în adevăr, ca Acela pentru care şi prin care sunt toate, şi care voia să ducă pe mulți fii la slavă”. Ne oprim aici.

Îi va vedea pe toți. Pe toți cei pe care îi va aduce la slavă, îi va vedea. Ioan 6 spune: „Tot ce îmi dă Tatăl vine la mine și nu voi pierde pe niciunul și îi voi învia în ziua de apoi”. Va trăi și va vedea o sămânță de urmași. Va trăi și Își va vedea copiii. El își va vedea Mireasa desăvârșită. Își va vedea turma Lui adunată în slavă. El își va vedea copiii. Ce realitate uimitoare!

Da, va propăși. De aceea spune în versetul 13 din capitolul 52: „Robul Meu va propăși”. Și aici propășirea Lui este arătată la finalul versetului 10: „lucrarea Domnului sau buna plăcere va propăși în mâinile Lui”. Și care este buna plăcere a Domnului? Aceea că prin zdrobirea Lui îi va mântui pe cei aleși. Va vedea. Nu doar că-i va vedea, ci El va realiza asta. Buna plăcere a Domnului va propăși în mâinile Lui. Tot ce Îmi dă Tatăl vine la Mine. Nu voi pierde pe niciunul. Îl voi învia. Lucrarea lui Cristos va fi desăvârșită.

Plăcerea lui Dumnezeu este în a-i mântui pe păcătoși. Și ca să-Și împlinească această plăcere de a-i mântui pe păcătoși, a trebuit să-L înjunghie pe Fiul Său. Însă, El S-a bucurat în zdrobirea Fiului Său, pentru ca să Se bucure în mântuirea păcătoșilor care Îl vor lăuda și glorifica pentru totdeauna. Toată această mântuire, așa cum spune Efeseni 1 este pentru lauda slavei Sale. Și vor avea și un cuvânt final în ce privește mărturisirea lor, versetul 11. „Va vedea rodul muncii sufletului Său și Se va înviora”. Ce va vedea? Va vedea planul dus la îndeplinire. Va vedea buna plăcere a Domnului îndeplinită. Va vedea rodul Său spiritual. Îi va vedea pe cei răscumpărați adunați.

Dumnezeu este satisfăcut de jertfa ispășitoare a lui Cristos, și Cristos este la fel de satisfăcut pentru că îi va vedea pe toți copiii adunați în jurul tronului Său pentru totdeauna. Sămânța de urmași spirituali, răscumpărații din toate veacurile, iubirea Lui veșnică, Mireasa Lui pentru totdeauna, fiii și fiicele Lui pentru totdeauna, iubindu-L, închinându-se, cinstindu-L și slujindu-L în prezența Lui în slăvile cerului veșnic. Și în special, oh, în special, Se va bucura de mântuirea acelei soții adultere, care este Israelul.

Ascultați ce spune Isaia 62: „De dragostea Sionului nu voi tăcea, de dragostea Ierusalimului nu voi înceta, până nu se va arăta mântuirea lui, lumina soarelui şi izbăvirea lui, ca o făclie, care s-aprinde. Atunci neamurile vor vedea mântuirea ta, şi toți împărații slava ta; şi-ţi vor pune un nume nou, pe care-l va hotărî gura Domnului. Vei fi o cunună strălucitoare în mâna Domnului, o legătură împărătească în mâna Dumnezeului tău.

Nu te vor mai numi Părăsită, şi nu-ţi vor mai numi pământul un pustiu, ci te vor numi: „Plăcerea Mea este în ea” şi ţara ta o vor numi Beula: „Măritată”; căci Domnul Își pune plăcerea în tine, şi ţara ta se va mărita iarăși. Cum se unește un tânăr cu o fecioară, aşa se vor uni fiii tăi cu tine; şi cum se bucură mirele de mireasa lui, aşa se va bucura Dumnezeul tău de tine.”

Dumnezeu Se va bucura de mântuirea lui Israel, despre care am vorbit, în viitor. Și Cristos Se va bucura. Și, literal, ca rod al muncii sufletului Său, Își va vedea o sămânță de urmași, inclusiv Israel, și va fi pe deplin satisfăcut. Sau în altă traducere: Se va bucura la maxim. Bucuria deplină și satisfacția Robului va veni pentru că a adus neprihănirea, răscumpărarea, iertarea și Cerul veșnic pentru copiii Săi. Ce zi va fi aceea! Ce zi va fi aceea!

Cuvintele de final sunt ale lui Dumnezeu, partea centrală a versetului 11, și abia așteptăm să le ascultăm săptămâna viitoare. Înainte să mergem, trebuie să facem ceva foarte special în dimineața asta. Am fost atât de binecuvântați să-i avem ca parte a bisericii noastre pe Don Green și Nancy. El va pleca acum ca să fie păstor într-o biserică din zona Cincinnati, la un grup remarcabil de oameni. Unii dintre liderii de acolo sunt împreună cu noi în dimineața asta, și îi salutăm și ne-am bucurat alături de ei la timpul de rugăciune al prezbiterilor.

Dar nu dorim să-l trimitem pe Don fără o afirmare corespunzătoare a faptului că suntem și noi alături de el și că îl iubim, că ne bazăm pe el, avem încredere în el și confirmăm faptul că aceasta este chemarea lui Dumnezeu pentru viața lui. Așa cum am făcut la primul serviciu, vom face din nou împreună cu prezbiterii care sunt aici. Don, te rog să vii și îi rog și pe prezbiteri să vină și ei, cei care sunt prezenți la acest serviciu. Cei mai mulți au fost prezenți de la prima oră.

Don a fost o parte esențială a lucrării noastre. Mulți dintre voi îl știți și îl iubiți pe el și familia lui foarte mult, și ne-am bucurat de modul în care i-a călăuzit Domnul pe slujitorii Lui. Îi avem alături de noi pe toți acești oameni minunați pe care Dumnezeu i-a așezat cu atâta drag în mâinile noastre, înțelegând că ei Îi aparțin Lui și nu nouă. Însă ne va lipsi Don și slujirea lui, și totuși credem din toată inima că acesta este scopul lui Dumnezeu cu el și dorim să confirmăm asta în dimineața aceasta. Rugați-vă împreună cu mine.

Tată, Îți mulțumim acum când venim la finalul închinării din această dimineață, pentru că Tu ești suveran și am cântat asta, și am văzut asta și am afirmat și am citit și am declarat-o, i-am auzit pe profeți declarând și Te-am auzit pe Tine declarând cu propriile Tale cuvinte, și, Doamne, noi confirmăm că Tu ești Cel care îi chemi pe oameni întâi la mântuire și apoi îi chemi la Biserica Ta.

Mulți sunt chemați ca păstori și supraveghetori ca să-Ți conducă Biserica, și știm că asta este chemarea Ta. Suntem atât de recunoscători și de mulțumitori să fim o mică parte a lucrării împărtășite cu Don de-a lungul anilor. Și acum credem că aceasta este mâna Ta în viața lui și în viața familiei lui ca să-l duci la un alt pas într-un loc în care slujirea lui să înflorească.

Ne rugăm pentru acel grup de oameni ca să-l primească bine și să crească în dragoste pentru familia lui, la fel ca pentru Don. Îți cerem ca să faci asta din belșug, din abundență, mai mult decât cerem sau gândim după puterea care lucrează în noi, care L-a înviat pe Cristos din morți.

Ne rugăm ca mărturia care s-a ridicat în acea parte de țară să fie răspândită nu doar în zonele învecinate, ci în lumea întreagă. Te rugăm să-l întărești pe Don și să-l folosești într-un mod plin de putere, plin de putere. Din nou, Îți mulțumim, Doamne, pentru că ne-ai dat privilegiul să investim în viețile robilor Tăi pe care i-ai ales ca să-Ți fie folositori.

Din nou Îți mulțumim pentru această adunare, biserica aceasta și pentru mulți din această biserică care au investit în viața familiei Green și în mod individual. Și ne rugăm ca tot ceea ce ne-ai permis să facem, să aibă loc, dar abia acum să fie începutul. Așadar, îl încredințăm Cuvântului harului Tău, care este în stare să-l zidească și să-i dea o moștenire împreună cu sfinții, și fie ca să aduci slavă Numelui Tău prin el în zona în care va fi trimis. Ne bucurăm de această oportunitate și privim înainte la modul binecuvântat în care va lucra. Îți mulțumim în Numele lui Cristos. Amin.

SFÂRȘIT