Suntem la capitolul 53 din Isaia și trebuie să îmi cer iertare pentru că durează așa de mult. Însă dacă ați ști câte aș avea de spus și nu pot spune pentru că timpul mă presează. Am studiat acest capitol timp de mai multe luni și am avut o serie în mijlocul altei serii. Sunt atât de multe trasee pe care poți să mergi; sunt atât de multe lucruri care își au originea în Isaia 53, și care devin ulterior trasee și piste pe care poți să le urmezi la nesfârșit. V-am mai spus că acest capitol este de o profunzime fără sfârșit, și nu-i pot găsi capătul, nu-i pot măsura amploarea, și nu pot să-i măsor înălțimea. Am citit săptămâna aceasta o carte legată de Isaia 53 în care scriitorul spunea: „Cuvintele se fărâmițează sub greutatea acestui capitol”.

Și înțeleg asta, că nu există cuvinte care îl pot cuprinde; este prea vast, prea masiv ca să fie cuprins în toate cuvintele din vocabular. Într-un sens, acesta este un capitol în care ajungi într-un astfel de stadiu când îi simți greutatea, fără să fii în stare să o articulezi. Și, bineînțeles, aceasta este întotdeauna problema predicatorului, și în special problema mea, pentru că sunt limitat în abilitatea pe care o am de a mă exprima. Mă simt uneori frustrat într-un fel și în același timp încerc să îmi diminuez acea frustrare prin faptul că mă întorc iarăși la el și mă îmbogățesc cu lucrurile despre care deja am vorbit și nu las nimic nespus din ceea ce ar trebui spus.

Această parte din Scriptură este una profundă. Nu mai există nimic asemenea ei, cel puțin după părerea mea, în toată Scriptura. Atât de plină, atât de densă și o prezentare atât de detaliată și de clară a Domnului Isus Cristos, în viața Sa, în moartea Sa, în îngroparea Sa, în învierea Sa, în înălțarea Sa și în mijlocirea Sa, încât transcende oricare alt pasaj din Vechiul Testament. Complexitatea acestui capitol este uimitoare și șocantă. Textul începe în capitolul 52, versetul 13, începe cu o călătorie cum nu mai este nicăieri în Scriptură.

Începe cu relația veșnică a Domnului cu Mesia, cu Fiul Său, și apoi arată spre slava Lui înălțată de la sfârșit, când Fiul va fi îndeplinit lucrarea Sa răscumpărătoare. Și între, ne prezintă umilirea Fiului care poartă pedeapsa în locul nostru, prin evenimentele vieții Sale, prin evenimentele din Săptămâna mare, crucea, învierea, mormântul gol, spre înălțarea în slava Cerului și lucrarea Sa neîntreruptă de mijlocire. Aici este încapsulată întreaga istorie a lui Mesia împreună cu niște detalii uimitoare care sunt copleșitoare dacă stai și te gândești că toate au fost scrise de pana profetului cu 700 de ani înainte de venirea lui Cristos.

Aici nu este prezentată doar lucrarea lui Cristos, așa cum v-am spus, începând cu viața Lui, adică de la întrupare la mijlocire și restul dintre cele două, dar de asemenea este prezentată natura lui Mesia, natura Robului. Și pentru asta vreau să mergem chiar la începutul acestui text, de la capitolul 52, versetul 13, la capitolul 52, versetul 13. Ne vom întoarce pe măsură ce trecem prin text, pentru că nu pot să vă dau totul în timp ce înaintăm. Însă să ne întoarcem acolo de unde am început, Dumnezeu vorbește la începutul și la sfârșitul acestei secțiuni minunate. Dumnezeu este Cel care vorbește la finalul din partea a doua a versetului 11 și la finalul versetului 12.

Așadar, Dumnezeu este Cel care Îl prezintă pe Robul Lui și apoi concluzionează această relatare despre Robul Lui. Pe măsură ce Dumnezeu Îl prezintă , Îi identifică natura, aici în versetul de deschidere spune: „Iată Robul Meu”. Acesta este titlul pe care Mesia îl poartă, și sunt multe referințe la El ca Rob al Domnului în această secțiune din Isaia. Sunt patru capitole despre El ca ebed Yahweh, Robul Domnului, în capitolul 42, în capitolul 49, în capitolul 50 și acum în această secțiune de aici. Ele Îl privesc pe Mesia ca pe Robul Domnului.

În porțiunile anterioare din Isaia, Israel este identificat ca robul Domnului care, cu siguranță, a fost un rob necredincios, de aceea este pronunțată judecata asupra poporului. Dar în viitor, Domnul va avea un Rob care este credincios, nimeni altul decât Mesia. Și în versetul de deschidere este identificată natura Lui sau persoana Lui. Se va sui, Se va ridica și Se va înălța foarte sus. Trei verbe. Trei verbe care vorbesc despre El: Se va sui, Se va ridica și Se va înălța foarte sus. Acestea ne prezintă relația Lui veșnică cu Dumnezeu Tatăl pentru că aceste trei verbe mai apar doar într-un singur loc în cartea Isaia și anume în capitolul șase și aceste trei verbe apar aici ca să-L descrie pe Dumnezeu ca fiind înălțat și foarte sus, Cel care este sfânt, sfânt, sfânt în această viziune a lui Isaia. Așadar, în capitolul 6 aceste verbe sunt folosite ca să-L descrie pe Dumnezeu Tatăl.

Aici, ele sunt folosite să-L descrie pe Robul Domnului, pe Robul lui Dumnezeu, pe Mesia, și așadar, ni-L prezintă pe Mesia ca fiind Cel care are aceeași înălțare, aceeași poziție înaltă , aceeași înălțime ca Dumnezeu Însuși. Și asta vrea să ne spună că ceea ce este spus despre Dumnezeu poate fi spus și despre Robul Domnului. O combinație de verbe care Îl descriu pe Însuși Domnul Yahweh, și care de asemenea Îl descriu și pe Robul Domnului.

La fel cum a spus Pavel: „În El locuiește trupește toată plinătatea Dumnezeirii”. Cum a spus și scriitorul Epistolei către Evrei: „El care este oglindirea slavei Lui şi întipărirea Ființei Lui”. La fel cum a spus și Isus: „Cine M-a văzut pe Mine, L-a văzut pe Tatăl. Eu și Tatăl una suntem”. Așadar, Robul este identificat încă din versetele de început de Dumnezeu Însuși ca fiind Cel egal cu Sine, de asemenea ca Unul așezat sus, ridicat și înălțat foarte sus. Astfel vorbim despre Dumnezeu întrupat. Robul lui Dumnezeu nu este altul decât Fiul întrupat al lui Dumnezeu. Fiul lui Dumnezeu este înălțat aici în acest verset de început.

Și apoi imediat, în versetul 14, vedem că Dumnezeu Îl prezintă pe El, care deși este înălțat și deopotrivă cu Dumnezeu, va fi umilit, versetele 13 și 14. Tranziția este într-adevăr uimitoare. Mulți au fost uimiți cu privire la Israel, dar vor fi și mai uimiți când vor vedea apariția Dumnezeului/om desfigurat mai mult decât oricare alt om și înfățișarea Lui desfigurată mai mult decât cea a fiilor oamenilor. Această umilință o cunoaștem din cuvintele lui Pavel din Filipeni 2 când spune că: „a luat chip de om, la înfățișare era asemenea oamenilor, S-a smerit până la moarte și încă moarte de cruce”. Ororile tratamentului la care a fost supus inclusiv crucificarea Lui duc la desfigurarea pe care o va avea și pe care Dumnezeu Tatăl i-a descoperit-o lui Isaia.

Când aceasta se va termina, versetul 15 spune că va fi o pricină de bucurie pentru multe popoare, iar acum privim la revenirea Sa, când Se va întoarce după moartea și învierea Sa... împărații vor închide gura din pricina Lui pentru că vor vedea ce nu li se istorisise și vor auzi ce nu mai auziseră. Așadar, atunci când Dumnezeu Îl prezintă pe Robul Lui, Îl prezintă ca Dumnezeu, ca fiind umilit și fiind înălțat. Cuvântul din versetul 13 „va propăși”, este afirmația lui Dumnezeu cu privire la faptul că El va fi biruitor.

Când Dumnezeu încheie acest capitol, El vorbește iarăși la mijlocul versetului 11 și spune asta: „Prin cunoștința Lui, Robul Meu cel neprihănit” – aici Dumnezeu vorbește iarăși despre Robul Meu, Fiul Său, Mesia – „va pune pe mulți oameni într-o stare după voia lui Dumnezeu, şi va lua asupra Lui povara nelegiuirilor lor. De aceea Îi voi da partea Lui la un loc cu cei mari, şi va împărți prada cu cei puternici, pentru că S-a dat pe Sine însuși la moarte, şi a fost pus în numărul celor fărădelege, pentru că a purtat păcatele multora şi S-a rugat pentru cei vinovați.” Dumnezeu este Cel care deschide această secțiune, în versetele de la 13 la 15, prin faptul că prezice și promite triumful lui Mesia, al Robului. Dumnezeu concluzionează prin faptul că proclamă că a triumfat. Va triumfa și a triumfat.

Așadar Dumnezeu așază o paranteză între introducere și concluzie. Și în mijlocul acestei paranteze ai versetele 1 la 11, prima parte, și anume descrierea Robului care este înălțat. Va fi înălțat. Va triumfa pentru că S-a smerit până la moarte, și încă moarte pe cruce. Partea centrală este motivul înălțării Sale. Pentru că a făcut ceea ce a hotărât Tatăl, El Îl va ridica și Îl va așeza la dreapta Sa și-I va da numele care este mai presus de orice nume, și anume numele de Domnul, și într-o zi Îl va trimite ca să-Și așeze Împărăția, ceea ce îi va șoca și îi va mira și îi va uimi pe domnitorii lumii și va aduce Împărăția cu toată strălucirea ei. Iar apoi va împărți prada. El va fi biruitorul final și singurul care va domni peste tot universul.

Așadar, avem comentariul introducerii și afirmarea concluziei de către Însuși Dumnezeu. Și în mijloc, de la versetul 1 la 11, este această privire uimitoare la motivul pentru care Robul va fi așa de înălțat. Motivul este dat de Dumnezeu în versetul 12. De ce? Pentru că S-a dat pe Sine la moarte și a purtat păcatele multora. Este datorită lucrării Sale umilitoare și de înlocuire, datorită jertfei de substituire, de aceea Dumnezeu Îl va înălța. Și exact acest lucru îl spune și Pavel în Filipeni 2: „S-a smerit până la moarte, de aceea și Dumnezeu L-a înălțat foarte mult și I-a dat numele care este mai presus de orice nume”. Pavel citează din Isaia 53 în această secțiune a kenozei din Filipeni 2.

Acum este foarte important și minunat faptul că Dumnezeu ne dă o profeție de introducere și o proclamare drept concluzie... va avea loc, a avut loc... pentru că partea centrală a capitolului este atât de tragică, atât de tragică. Am fi avut o foarte, foarte mică speranță dacă nu ar fi fost această afirmare divină a victoriei finale a lui Cristos. Ceea ce avem în introducere și în concluzie este promisiunea Celei de-a doua veniri. Ce avem în mijloc este lucrarea lui Cristos la prima venire, înțelegeți? Ceea ce avem în introducere și în concluzie este declararea lui Dumnezeu cu privire la a doua venire și domnia ca Împărat, Împărat al împăraților și Domn al domnilor. Ceea ce avem în mijloc este prima venire și smerirea Lui. Va reveni să domnească, pentru că odată a venit să moară. Și aceasta este economia lui Dumnezeu în lucrarea Domnului Isus Cristos.

Este exact partea centrală, umilirea Lui, acesta este motivul pentru care Dumnezeu L-a înălțat foarte mult. A venit, Și-a dăruit viața pe deplin împlinirii voii lui Dumnezeu ca să-i salveze pe păcătoși de la iad, și a făcut-o în modul cel mai șocant și uimitor, murind moartea rușinoasă și dureroasă a celui ticălos, moartea care a fost rânduită celor mai răi criminali și robilor. Însă El a venit ca Cel Drept, așa cum este identificat în versetul 11, ca să ia pedeapsa lui Dumnezeu pentru cei nedrepți, și să-i facă drepți. Aceasta este esența crucii și esența Evangheliei.

Acum, ne uităm de la versetul 1 la 11, prima parte, și ne uităm la acest Rob. În versetele 1 la 3, este Robul disprețuit, și ne-am uitat la acest aspect. Apoi în versetele 4 la 6, este Robul înlocuitor. Și în versetele 7 la 9, unde suntem de fapt, este Robul tăcut și junghiat. Acum, aceasta este doar ca să ne amintim, o recapitulare a ceva vrednic să ne amintim, nu-i așa? Scopul primar al acestui pasaj nu este ca să ne uităm la cruce, acesta este scopul secundar. Scopul primar al acestui pasaj este să ne uităm la triumful final al lui Mesia, Robul, triumful final al lui Mesia, Robul.

Triumful final al lui Mesia, Robul, va fi mântuirea poporului Său. Acest lucru îl spune în versetul 8: „El fusese șters de pe pământul celor vii şi lovit de moarte pentru păcatele poporului meu”. Poporul meu. Sau în versetul 11: „va pune pe mulți oameni într-o stare după voia lui Dumnezeu”. Sau versetul 12: „a purtat păcatele multora”. Mesajul principal al acestui capitol este că Dumnezeu Își va salva poporul. Și, în special, pe poporul Israel. Aceasta este o profeție despre mântuirea viitoare a lui Israel. Despre asta este această întreagă secțiune din Isaia, despre mântuirea lui Israel în viitor.

Zaharia spune că va veni vremea când se vor uita la El, la Cel pe care L-au străpuns și-L vor plânge cum plânge cineva pe singurul lui fiu. Când se vor uita înapoi în istorie, lucru pe care nu l-au făcut până acum, dar într-o zi se vor uita, se vor uita la Cel pe care L-au străpuns și vor realiza că El a fost Fiul lui Dumnezeu, și vor înțelege pe deplin ceea ce nu au înțeles, cu excepția unei rămășițe de evrei care vor veni la credința în Cristos. Israel va fi mântuit. Promisiunea din Ezechiel 36, promisiunea Noului Legământ că Dumnezeu îi va mântui, că Dumnezeu îi va ierta, că Dumnezeu va scrie Legea Lui în inimile lor, că Dumnezeu va scoate afară inima de piatră și le va da o inimă de carne și va pune Duhul Lui înăuntrul lor. Este repetată în Ieremia 31, repetată în Zaharia 12 și 13, Duhul de îndurare și de rugăciune va veni la ei. Aceasta se va întâmpla în viitor, mântuirea națiunii Israel. Sau Romani 11 „tot Israelul va fi mântuit”.

Ei, în viitor, vor face această mărturisire din versetele 1 la 11. Aceasta va fi mărturisirea lor. Ea este valabilă și acum pentru toți cei care cred, evrei sau neamuri, este mărturisirea noastră, nu-i așa? Înțelegem că a fost străpuns pentru fărădelegile noastre, că pedeapsa sau disciplina care ne dă pacea a căzut peste El și că prin rănile Lui am fost tămăduiți. Înțelegem că noi am rătăcit ca niște oi, stricați în natura noastră, și Domnul a făcut să cadă asupra lui nelegiuirea noastră a tuturor. Înțelegem asta. Asta este o înțelegere a Evangheliei, că El a murit în locul nostru, sub pedeapsa divină pentru noi și că a fost pedepsit în locul nostru, astfel noi nu vom mai fi niciodată condamnați. Pedeapsa a fost executată de înlocuitor. Înțelegem asta. Toți credincioșii înțeleg asta. Nu poți fi mântuit dacă nu accepți acest adevăr.

Însă, într-o zi din viitor, națiunea lui Israel va realiza aceasta și va privi înapoi și va mărturisi exact cuvintele, însăși mărturia aceasta din Isaia, capitolul 53. Acum, încă de la început, spune în versetul 1 că nu au crezut. „Cine a crezut în ceea ce ni se vestise?” vrea să ne spună limba ebraică. „Cine dintre noi a crezut că Isus a fost brațul Domnului care ni S-a descoperit?” aceasta este o referire explicită la prezența lui Dumnezeu cu putere. „Cine a crezut că El a fost adevărata putere a lui Dumnezeu? Cine a crezut că El este Mesia, Mântuitorul?” Foarte, foarte, foarte puțini, foarte puțini. Cinci sute în Galileea, 120 în camera de sus în Ierusalim, după o lucrare de trei ani în toată națiunea lui Israel, foarte puțini. De ce? Pentru că El nu S-a încadrat în modelul lor.

Evreii au avut întotdeauna o teologie a slavei, nu o teologie a suferinței. Ei întotdeauna au înțeles slava lui Mesia, dar nu au înțeles suferința lui Mesia. De fapt, atât cât pot să vă spun, nicăieri în literatura istorică ebraică nu găsim vreo dovadă că ar fi crezut că Mesia va muri pentru păcatele lor. Nu găsești asta nicăieri. Nu au avut nicio teologie a suferinței, a lui Mesia care moare, doar a unui Mesia slăvit. Așadar, când s-au uitat la Isus, ei nu au văzut un Mesia slăvit. Ei nu au văzut decât un lăstar, nu au văzut decât un lăstar murdar care iese dintr-un pământ uscat. Nu au văzut nimic monarhic, nimic maiestuos, nimic atractiv cu privire la El. Nu S-a încadrat în teologia gloriei pe care o aveau.

Și pe lângă aceasta, nu doar că venea de nicăieri, în ce privește originea Lui, nu doar că înfățișarea Lui nu era impresionantă, dar la sfârșitul vieții Sale, de asemenea, a fost disprețuit, uitat, întristat și îndurerat. Era omul de care ți-ai fi ascuns fața, a fost disprețuit. A fost disprețuit și nu L-am băgat în seamă. A fost un Mesia disprețuit. Au spus despre El: „Nu vrem ca omul acesta să stăpânească peste noi, să fie răstignit, să fie răstignit, nu este Împăratul nostru”, Mesia cel disprețuit. Versetele 4 la 6, este Mesia înlocuitorul.

Într-o zi în viitor, se vor uita înapoi și vor spune: „Acum vedem diferit. Durerile noastre le-a luat asupra Lui. Suferințele noastre le-a purtat. Noi am crezut că este pedepsit, lovit de Dumnezeu și smerit, pentru păcatele Lui, pentru blasfemiile Lui, pentru că era un hulitor, pentru că era un băgăcios, pentru că era un intrus. Oh, cât am greșit! Acum știm, a fost străpuns pentru fărădelegile noastre, zdrobit pentru păcatele noastre, și altele. Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră a tuturor.”

Apoi mergem la versetele 7 la 9. El este Robul disprețuit și înlocuitor. Și aici, este Robul tăcut și înjunghiat . Și am început săptămâna trecută, acum două săptămâni, cu cuvintele: „Ca un miel pe care-l duci la măcelărie”. Aceasta este culmea profeției. Va veni ca un miel care este dus la măcelărie. Când a apărut Isus prima dată la râul Iordan, ca să-și înceapă lucrarea publică, antemergătorul Lui, Ioan Botezătorul, când L-a văzut față-n față a spus în Ioan 1:29: „Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii”. El a înțeles. Apostolul Petru a înțeles, atunci când a scris în prima sa epistolă a spus: „noi nu suntem răscumpărați din felul deșert de viețuire cu lucruri pieritoare, ca aurul și argintul, ci cu sângele scump al lui Cristos, Mielul fără cusur și fără pată”.

Au înțeles că Mesia venea ca să fie jertfa pentru păcat, era jertfa spre care arătau toate jertfele. Nicio altă jertfă de animal, precum o oaie, sau țap sau taur, niciun animal jertfit nu putea să îndepărteze păcatul. Evrei 10: „este cu neputință ca sângele taurilor şi al țapilor să șteargă păcatele”. Însă același capitol spune: „căci printr-o singură jertfă El a făcut desăvârșiți pentru totdeauna pe cei ce sunt sfințiți.” Petru a înțeles asta.

Pavel a înțeles. Pavel, un evreu, în Filipeni 3, a crezut că este pe calea bună până când s-a întâlnit cu Cristos și apoi a văzut că în ce și-a pus încrederea a devenit totul un gunoi pentru el, de disprețuit, de aruncat, ca să-L câștige pe Cristos și să aibă o neprihănire care nu este a lui, ci acea neprihănire pe care o dă Dumnezeu prin credință, în Cristos. Pavel a înțeles. Petru a înțeles. Ucenicii au înțeles. Biserica primară a înțeles. Fiecare credincios de-a lungul istoriei a înțeles că Isus a murit ca o jertfă pentru păcat ca să-L mulțumească pe Dumnezeu, Mielul lui Dumnezeu care, de fapt, a luat păcatul.

Evrei 9 spune că jertfele de animale nu pot să șteargă păcatul. Evrei 10 repetă același lucru, nu pot să șteargă păcatul. Ele nu fac altceva decât să arate nevoia unui substitut, care este în stare să facă asta. Și Cristos este acel Miel ales. Ziua când a venit la Ierusalim, a fost ziua când oamenii își alegeau mieii pentru jertfa de la sfârșitul săptămânii, de Paști. Și în ziua când a venit la Ierusalim Dumnezeu L-a ales să fie Mielul Lui și la sfârșitul săptămânii El S-a oferit să șteargă păcatul. De aceea Pavel în 1 Corinteni spune: „Isus Cristos este Paștele nostru”. „Isus Cristos este Paștele nostru”.

În Psalmul 49 este o afirmație interesantă unde Dumnezeu spune: „Dar nu pot să se răscumpere unul pe altul, nici să dea lui Dumnezeu prețul răscumpărării. Răscumpărarea sufletului lor este aşa de scumpă, că nu se va face niciodată.” Ce afirmație măreață! Nu poți să răscumperi pe nimeni. Niciun om nu poate să răscumpere un alt om. Nu poți să te răscumperi pe tine însuți, nu poți să răscumperi pe nimeni. Doar Dumnezeul/om Isus Cristos, Mielul nostru de Paște, poate să plătească prețul acesta atât de mare. Un preț foarte mare, plătit nu cu lucruri pieritoare, cu aur sau argint.

Erau vremuri în istoria lui Israel, precum în Exod 30, când ei numărau bărbații pentru că își puneau încrederea mai mult în puterea lor, în numerele lor decât să-și pună încrederea în Dumnezeu, atunci când luptau cu vrăjmașii lor, și Dumnezeu i-a pedepsit și Dumnezeu a adus judecata asupra lor pentru aceasta. Dumnezeu de asemenea le-a spus că există o cale prin care pot fi răscumpărați din acea pedeapsă, prin aur și argint, Exod capitolul 30, o răscumpărare temporară. Dar, nicio sumă de bani nu poate să răscumpere sufletul pentru că prețul este atât de mare, atât de mare. Isaia a înțeles. Isaia 52:3. Isaia spune „aşa vorbește Domnul: „Fără plată aţi fost vânduți, şi nu veţi fi răscumpărați cu preț din argint.”

Nu există valori în lumea aceasta care să poată fi folosite ca să te răscumpere. Doar așa, cum spune Petru, prin: „sângele scump al Mielului fără cusur și fără pată, care nu este nimeni altul decât Cristos. Moartea Lui este astfel jertfa de răscumpărare”. Și, în același pasaj, Petru spune în 1 Petru 1:20 și 21: „Prin El sunteți credincioși lui Dumnezeu”. Ați intrat într-o relație de credință cu Dumnezeu prin El. Ei bine, aceasta este perspectiva asupra morții în ce-L privește Isus Cristos, perspectivă pe care trebuie să o aibă un om ca să fie mântuit. Evreii de azi nu cred. Ei Îl resping pe Isus Cristos. Ei și acum cred că a fost lovit, zdrobit și pedepsit de Dumnezeu pentru că a fost un hulitor. Tu și eu știm mai bine. Noi credem adevărul despre El și într-o zi vor crede și ei.

Așadar, acum ajungem la versetele de la 7 la 9. Versetele 7 la 9, când ne-am uitat la ele acum două săptămâni, ne-am uitat la versetul 7, și voi face doar o scurtă recapitulare. Aceste trei versete cuprind aspecte specifice ale evenimentelor din viața lui Cristos. Versetul 7 vorbește despre judecarea Lui. Versetul 8 vorbește despre moartea Lui. Și versetul 9 vorbește despre îngroparea Lui. Din nou, cu o precizie uimitoare, ceea ce vedem aici este Robul tăcut și înjunghiat. Ideea este aceea de renunțare voluntară la viața Sa, de bună voie, S-a supus ascultător în tăcere față de scopul lui Dumnezeu. Și a fost voia lui Dumnezeu și plăcerea lui Dumnezeu, așa cum spune versetul 10, să-L zdrobească, să-L facă să sufere, să-L dea ca o jertfă pentru păcat, aceasta a fost voia lui Dumnezeu. El a știut asta. „Nu voia Mea, ci voia Ta să se facă” și S-a supus deplin acestei voințe.

În această supunere a fost o demonstrație a comportamentului Său. A fost tăcut la procesul Său. Este evident că a fost tăcut și în moartea și în îngroparea Sa. Nu există niciun protest care să însoțească aceste chestiuni. A fost tăcut în versetele 7, 8 și 9. De fapt, ca să vă reamintesc, El este tăcut în întregul capitol. Mesia nu vorbește niciodată în acest capitol, niciodată. El este Cel care suferă în tăcere în întregul capitol. Și în special, în versetele de la 7 la 9 pentru că, mai ales aici, lucrurile se strică foarte urât. Versetul 7 este despre judecata Lui: „a fost chinuit, a fost asuprit”. Acest termen are de-a face cu tot felul de forme de nedreptate care au venit asupra Lui.

Este repetat iarăși în versetul 8 cu privire la opresiunea și judecată. Opresiunea a fost în legătură cu judecata, și judecata, bineînțeles este un termen juridic care vorbește în mod specific despre evenimentele de judecată. Așadar, aceasta a fost apăsarea împotriva Lui care a avut loc la judecată, în special. Arestarea Lui, o experiență oribilă, apoi abuzul care a urmat. Mai apoi, martorii mincinoși, falși, și toate celelalte lucruri care le-au însoțit afirmațiile; nu a fost găsită nicio vină; nu au avut nicio dovadă. În mod repetat a fost declarată nevinovăția Lui. A fost abuzat fizic, a fost scuipat, a fost lovit cu pumnii în față, bătut în cap cu bețele, încoronat cu o cunună de spini. Știți toate acestea. Toate acestea pe care le-a îndurat au fost parte a procesului și a verdictului la care au ajuns.

Doar un singur cuvânt despre verbul „asuprit”. „A fost asuprit”. Literal, este un pasiv în ebraică; a îngăduit să fie asuprit. El a îngăduit să fie asuprit. A fost sub o jurisdicție ilegală, imorală, nedreaptă și El a îngăduit să fie asuprit. Probabil că la aceasta s-a referit Pavel când a spus: „S-a smerit”, pentru că acest verbe poate să meargă până la această înțelegere. A îngăduit să fie asuprit, vânat în noapte, arestat în grădină, judecat ilegal noaptea, acuzat pe nedrept, chinuit, torturat, hărțuit, abuzat. Și apoi este pronunțat un verdict: trebuie să moară și să moară prin crucificare.

Nu a spus nimic. Nu Și-a deschis gura. A fost ca un miel pe care-l duci la măcelărie și ca o oaie mută înaintea celor ce o tund, așa nu Și-a deschis gura. A fost ca o oaie mută când este tăiată sau tunsă. Nu a spus nimic. Adică nu a spus nimic în apărarea Lui, nimic. Nu avem relatat niciun act de apărare. A acceptat judecata nedreaptă a omului ca să accepte judecata dreaptă a lui Dumnezeu, ca să-i facă pe păcătoșii vinovați niște persoane care să primească tocmai aceeași neprihănire. Așadar, în versetul 7, așa cum am văzut, avem o imagine a judecării Sale. A fost dus la măcelărie și a mers în tăcere.

Versetul 8 ne duce la moartea Lui. „Prin apăsare”, lucru care ne duce înapoi la versetul 7 și la întregul proces, „și judecată, a fost luat”. Termeni legali. Apăsarea este cea care a venit asupra Lui prin nedreptate. Judecata a fost verdictul și expresia „a fost luat” este simplul fapt că a fost condamnat să fie executat, condamnat la moarte. Toate acestea vorbesc despre procese, procese legale. Apăsarea, arestarea, detenția; judecarea a fost procedura judiciară, și verdictul final, „a fost luat”, înseamnă exact ceea ce spune, luat de la tribunal, de la judecată să fie dus și executat.

Pilat a ordonat executarea Lui și a ordonat să fie executat cum erau executați robii. A fost Robul lui Yahweh. A fost executat într-o manieră josnică, ca un sclav. Și moartea Lui este descrisă în aceste cuvinte din versetul 8 a fost „șters de pe pământul celor vii”. A fost șters de pe pământul celor vii, o expresie evreiască. Apare de mai multe ori în Vechiul Testament. Daniel 9:26 vorbește despre Mesia și spune „Mesia va fi șters”. De asemenea Daniel a profețit moartea Lui.

Așadar, El va fi executat. Asta înseamnă această expresie. Va fi omorât, este un mod dramatic de a o spune, șters de pe pământul celor vii, executat, ca un miel dus la tăiere. De fapt este aceeași expresie, apropo, folosită în Ieremia 11:19 și se referă la sine. Ieremia s-a văzut ca un miel care este dus la măcelărie. Așadar, o expresie comună, șters de pe pământul celor vii. În ciuda a tot ceea ce a fost, indiferent de ce a făcut, de ce a spus, cea mai mare nedreptate din istoria omenirii Îi este făcută Lui și este executat.

Afirmația explicativă din acest verset se află în partea a doua: „cine din cei de pe vremea Lui a crezut că El fusese șters de pe pământul celor vii”? Cine a crezut? Cine a luat în considerare faptul că a fost executat așa de violent? Cine s-a ridicat și a protestat? La asta se referă. Cine a înțeles ce însemna? De ce nu a venit marele preot să protesteze? Unde erau saducheii sau fariseii sau cineva care era un aderent pretențios al unui ordin evreiesc sau față de tradiție sau Lege? Unde erau rabinii? Unde erau cărturarii? Era cineva? Aici găsim o prorocie cu 700 de ani înainte să se împlinească, anunțarea faptului că nimeni nu Îl va apăra, nimeni nu-L va apăra.

Unde erau ucenicii Lui? Ei bine, ei trăiau cuvintele din Zaharia 13:7 „voi lovi păstorul și oile se vor” – ce vor face? – „împrăștia”. Erau dispăruți de mult. Au fugit. Matei spune că au fugit și Marcu spune același lucru, și anume că Păstorul a fost lovit și turma s-a împrăștiat. Cine să vorbească pentru El?

Apropo, era un obicei predominant. Asta este cel mai fascinant. Între evrei, în cazul în care cineva era condamnat și putea să fie executat, se cerea să existe o perioadă de timp de când a fost dat verdictul, ca să fie găsit cineva care să vină și să dovedească nevinovăția celui ce urma să fie executat. În mod normal era o perioadă de 40 de zile. Acest lucru îl găsim în literatura lor. Patruzeci de zile trebuiau să treacă de la sentința morții până la execuția în sine, o perioadă de timp în care cineva să vină și să vorbească în favoarea celui acuzat și să pledeze pentru nevinovăția lui, lucru care are sens. Însă ei nu au făcut asta. Au încheiat procesul în toiul nopții, așa că nu era nimeni care să îi deranjeze. Și în aceeași zi la răsărit, L-au trimis la procesul care I-a adus moartea exact în acea după-amiază.

Unde erau cele 40 de zile? Unde erau cele 40 de zile? De timpuriu în istoria creștinismului au început să pună această întrebare. De ce au încălcat evreii acest obicei? Există un răspuns dat de Sanhedrin la această întrebare. Ei au alcătuit o afirmație. Este scrisă în Talmudul evreiesc, folia 43, din partea Sanhedrinului. Spune în felul următor, sunt cuvintele Sanhedrinului: „Există o tradiție în ajunul Sabatului și de Paști când L-au atârnat pe Isus. Un vestitor a venit înaintea Lui și timp de patruzeci de zile a plâns, Isus va fi executat pentru că a practicat vrăjitoria și a amăgit pe Israel și l-a îndepărtat de Dumnezeu. Fie ca oricine care poate să aducă vreo cauză care să-L justifice să vină și să ne dea orice informație cu privire la El, dar nicio cauză justificatoare nu a fost găsită pentru El, așadar a fost atârnat în ajunul Sabatului și de Paști”.

Acest lucru este scris în Talmudul evreiesc, o minciună că L-au condamnat pe Isus și au așteptat 40 de zile înainte ca să-L execute și să vină cineva, dar nu a venit nimeni. Acest lucru se găsește în Talmudul iudaic publicat de Sanhedrin, ca să își acopere urmele. Un rabin, pe nume Ulla, U-L-L-A, când a comentat a spus: „Și voi credeți că El aparține celor pentru care merită să fie căutată o cauză de justificare?” Cu alte cuvinte, El nici măcar nu aparține categoriei oamenilor pentru care ai dori să cauți o cauză de justificare. A fost un amăgitor, și Dumnezeul îndurător a spus: „Să nu-l cruți sau să-l ascunzi”, închei citatul. Rabinul a spus că nici măcar nu a fost vrednic pentru o cauză de justificare.

Așadar, când Isaia 53 începe, spune: „Cine a crezut în ceea ce ni se vestise? Cine a cunoscut brațul Domnului?” Noi nu L-am cunoscut. Și cât de extremă a fost respingerea lor? Atât de extremă că după ce au făcut ce au făcut, și chiar după ce a înviat din morți și chiar după ce s-a născut Biserica și a început să crească, au născocit o minciună și au pus-o în Talmud și au spus că I-au dat 40 de zile, însă nimeni nu a apărut. Dar, de ce să vină cineva? El nici măcar nu aparținea acelei categorii pentru care cineva să merite să aducă o cauză de nevinovăție.

Au disprețuit totul despre Isus, și acest lucru era foarte profund. Și aș dori să vă mai spun ceva, dragii mei. Asta nu le-a fost de niciun folos, din cauza modului în care au fost tratați evreii de așa-zișii creștini, creștinii falși de-a lungul istoriei. Încă de la început, de la imperiul roman, încă de la începutul Sfântului Imperiu Roman, dacă doriți sistemul romano-catolic. Cu sute de ani în urmă era un anti-semitism virulent și care s-a dezvoltat de-a lungul secolelor sub ortodoxie și sub romano-catolicism. A continuat să se dezvolte chiar sub reformatori, această animozitate față de evrei. S-a propagat de-a lungul istoriei. Au ajuns la un moment dat în istorie când a venit Iluminismul, când au respins propria lor religie și au acceptat Iluminismul.

A reapărut odată cu atrocitățile hitleriste, și este atașat de creștinism, de formele false ale creștinismului. Nu este de niciun folos faptul că ei perpetuează această opoziție și astăzi. Atitudinea noastră față de poporul evreu trebuie să fie una de dragoste necondiționată, compasiune și zel evanghelistic. Ei au disprețuit totul cu privire la El. Sanhedrinul a declarat asta despre el. Ei trebuiau să justifice, nu să condamne, să salveze o viață nu să o distrugă. Acesta era un fel de cod intern al lor. În consecință, acest fel de tratament al lui Isus a depășit în rău tot ce știm despre ei. Atât de mult L-au urât.

Și ceea ce spun ei în acel pasaj talmudic pe care vi l-am citit este cum îndrăznește cineva să se ridice și să-L apere pe acest înșelător josnic. Nimănui nu i-a păsat. Și aceasta a fost exact ceea ce a spus Isaia că se va întâmpla. În ce privește generația Lui, cei din vremea Lui, cine a crezut, cine s-a gândit? Cine a luat în considerare ceea ce se întâmpla când a fost executat? Și cine a știut că a fost șters de pe pământ pentru păcatele poporului meu, evreii? Poporul meu este un termen tehnic pentru evrei, folosit în capitolul 40, folosit în capitolul 51, folosit în capitolul 52, și folosit iarăși de Isaia aici cu referire la Israel. Cine s-a gândit măcar că El, de fapt, era pedepsit de Dumnezeu, nu pentru păcatele Sale, ci pentru păcatele poporului meu. Nimeni nu s-a gândit, și nici nu se gândesc. Ei nici acum nu se gândesc.

Vă amintiți, însuși Caiafa, în Ioan capitolul 11 era preocupat de ce vor face romanii când îi vor lua puterea, pentru că a spus: „Mai bine să-L omorâm pe Isus, altfel romanii ne vor omorî pe noi. Și mai bine să moară unul singur decât întreaga națiune”. Și a făcut o profeție că El va muri pentru popor. Și într-adevăr a murit pentru popor, pentru evrei, și pentru toți aceia din toate popoarele care își vor pune încrederea în El. În capitolul 55 la versetul 5 din Isaia spune: „Într-adevăr, vei chema neamuri pe care nu le cunoști, şi popoare care nu te cunosc vor alerga la tine, pentru Domnul, Dumnezeul tău, pentru Sfântul lui Israel, care te proslăvește.”

Aceasta este promisiunea mântuirii neamurilor. Și apoi promisiunea este extinsă la toți: „Căutați pe Domnul câtă vreme Se poate găsi. Chemați-L câtă vreme este aproape. Să se lase cel rău de calea lui și cel nedrept de gândurile lui”, în continuare. Este o invitație să vină oameni din fiecare popor ca să-L cunoască pe Dumnezeu, indiferent de națiune. Tot asta a spus și Isus: „Oile dintr-un alt staul”. Evreii au știut că omul Isus a fost lovit de moarte. Au știut că a fost lovit de moarte. Ei au crezut că a fost lovit de moarte de Dumnezeu, însă pentru hulele Sale. Un astfel de hulitor care nu a fost vrednic să fie apărat de nimeni. Adevărul este că a fost lovit de Dumnezeu pentru păcatele poporului Său, inclusiv evrei și neamuri și într-o zi și națiunea lui Israel.

Acum ajungem la versetul 9, la înmormântarea Lui: „Groapa Lui a fost pusă între cei răi”. Să ne oprim puțin aici. Aici găsim niște detalii foarte interesante. „Groapa Lui a fost pusă între cei răi”. De ce a fost pusă groapa Lui între cei răi? Ei bine, pentru că a murit împreună cu niște criminali, nu-i așa? Unul la dreapta și altul la stânga. Și dacă ai murit într-un mod rușinos, pentru că ai trăit o viață ticăloasă, conform cu Ieremia 25:33, vei fi tratat în conformitate și nu vei avea o înmormântare adecvată. Aceasta a fost parte integrantă a culturii lor. Disprețul suprem era să lase trupul să se descompună sau să fie ca o mortăciune sau să fie aruncat în foc fără să aibă o înmormântare potrivită. Conform cu Ieremia 25:33, avem o imagine a acestui lucru.

Isus a fost răstignit între doi criminali, Luca 23:33; Matei 27:38. Și aici urma să fie dispoziția normală. Urmau să moară pe cruce prin asfixiere și să Îl abandoneze acolo. Să-L lase acolo mort să putrezească, să-L lase păsărilor să-I desfigureze fața. Și îi lăsau acolo ca și cum ar fi fost niște mortăciuni ca să se urce animalele pe cruce să le mănânce carnea. Îi lăsau acolo intenționat ca să-i atenționeze pe ceilalți care urmăreau ce se întâmplă celor care încalcă puterea romană și legea romană. Acesta a fost planul cu privire la El. În cele din urmă, le dădeau jos de pe cruce trupurile putrezite și le aruncau într-o groapă.

Groapa de gunoi a Ierusalimului era în valea lui Hinom; puteți să mergeți acolo și azi. Azi nu mai este groapa de gunoi, dar valea lui Hinom din partea de sud-est a Ierusalimului era groapa de gunoi, era un foc care nu se mai termina, acolo era un foc continuu. Este un loc foarte interesant, din punc de vedere istoric. A fost locul în care evreii apostați și închinătorii lui Baal și a altor zei canaaniți și-au ars copiii pentru Moloh. Aflăm asta din 2 Cronici 28:33. Ieremia vorbește despre asta, în Ieremia 7. Însă, de fapt, acesta era locul în care își dădeau copiii lui Moloh.

Aici împăratul Ahaz și-a sacrificat fiii, 2 Cronici 28. Este locul pe care Isaia îl identifică la finalul prorociei sale ca fiind locul unde viermele nu moare. Și Isus a spus că este o imagine a iadului, în Marcu, locul unde viermele nu moare, Marcu 9. Spune asta de trei ori. Un loc oribil unde aruncau ceea ce rămânea din cadavre. Rabinii descriu acest loc ca fiind un loc în care era un foc continuu care mistuia mizeria și cadavrele care erau aruncate acolo. Așadar, a fost executat împreună cu niște criminali. Și urma să sfârșească asemenea criminalilor.

Însă Dumnezeu nu avea de gând să lase să se întâmple așa ceva. Psalmul 16 spune că nu va lăsa ca Sfântul Său să vadă putrezirea. Dumnezeu nu va lăsa ca așa ceva să aibă loc. Așadar, versetul 9 spune un adevăr uimitor: „Groapa Lui a fost pusă între cei răi, şi mormântul Lui la un loc cu cel bogat”. Cum a fost posibil așa ceva? El a fost înmormântat la un loc cu cel bogat pentru că acolo era un om pe nume Iosif din localitatea Arimateea.

Acest om, Iosif, a devenit ucenic al lui Isus Cristos, pe ascuns, și era un om foarte bogat. Matei 27:57: „Spre seară, a venit un om bogat din Arimatea, numit Iosif, care era şi el ucenic al lui Isus. El s-a dus la Pilat, şi a cerut trupul lui Isus. Pilat a poruncit să i-l dea. Iosif a luat trupul, l-a înfășurat într-o pânză curată de in, şi l-a pus într-un mormânt nou al lui însuși, pe care-l săpase în stâncă. Apoi a prăvălit o piatră mare la ușa mormântului, şi a plecat.” Ar fi trebuit să rămână ca o mortăciune, ar fi trebuit să fie aruncat în groapa de gunoi, dar lucrurile se încheie cu faptul că a fost pus într-un mormânt nou, care aparținea unui om bogat. Exact cum i-a descoperit Duhul Sfânt lui Isaia că va fi.

De ce? De ce? De ce a fost important? Ne spune la finalul versetului 9; și asta este cel mai important, „cu toate că nu săvârșise nicio nelegiuire şi nu se găsise niciun vicleșug în gura Lui.” Acesta este un alt fel de a spune că a fost sfânt atât în interior și în exterior. Din prisosul inimii vorbește gura. Nu a fost niciun vicleșug în gura Lui, nu avea o natură păcătoasă. Nu a avut niciun comportament al unei naturi păcătoase. Și datorită sfințeniei Sale, datorită faptului că a fost sfânt, inofensiv, fără pată, despărțit de păcătoși, așa cum ne spune Evrei, pentru că a fost fără păcat, Mielul fără pată, Tatăl nu va îngădui să ajungă într-o groapă de gunoi.

De ce? Ascultați... este o mică mărturie a perfecțiunii Sale dată de Tatăl și primul pas către înălțarea Lui, primul pas mic. „Nu voi mai permite nicio altă umilire”. Nu mai poate fi nicio altă umilire. A mers atât de jos cum nu se mai poate, S-a dus la moarte și încă moarte de cruce, și acolo este locul unde se încheie umilirea. Și acesta a fost primul pas mic spre înălțare. Dumnezeu L-a cinstit pe Isus în înmormântarea Lui pentru că nu avea niciun păcat pe interior, și nici pe exterior. Și în câteva ore, a treia zi, a ieșit din mormânt, și în cele din urmă, S-a înălțat. O mărturie minunată a faptului că smerirea s-a încheiat.

Știți, Pavel a fost unul dintre acești evrei necredincioși. Pavel a avut o astfel de ură față de Isus Cristos că i-a omorât pe creștini, așa-i? Sufla amenințare și nimicirea bisericii, ne spune în Fapte 8, că a plecat oriunde a putut cu scrisori din partea autorităților care doreau ca toți creștinii să fie găsiți și aruncați în închisoare sau executați. Pavel era un călău; el era omul. Mergea peste tot și făcea toate acestea până când a ajuns pe drumul Damascului cu ordine ca să-i persecute pe creștini acolo. Și vă amintiți ce s-a întâmplat. Domnul l-a oprit, l-a orbit, și S-a prezentat și acolo a avut loc transformarea apostolului Pavel.

Și Pavel face o mărturie care este asemenea unui microcosmos. Este o pre vizualizare a mărturiei pe care o vor face evreii în viitor și de asemenea, mărturia mea și a ta. Pavel le spune corintenilor. 2 Corinteni 5:16: „am cunoscut pe Cristos în felul lumii”. „Am cunoscut pe Cristos în felul lumii”. Am știut despre Isus. Am știut că este un om. Am avut o atitudine tipică, standard, turbată, zeloasă, pasionată, împotriva lui Isus Cristos ca cea a evreilor. La aceasta se referă. „Am cunoscut pe Cristos în felul lumii, acum nu Îl mai cunosc așa.” Acum nu Îl mai cunoștea pe Cristos așa cum L-a cunoscut întotdeauna.

De acolo, de pe drumul Damascului perspectiva lui a fost transformată, nu-i așa? La fel s-a întâmplat cu perspectiva ta și a mea și a oricărui om care vine la Cristos. L-a văzut pe Isus pe drumul Damascului și niciodată nu L-a mai văzut la fel. Tu și eu poate că nu am fost pe drumul Damascului sau aproape de Damasc, dar ai avut o experiență ca a Damascului dacă ești un credincios, pentru că acum Îl vezi pe Isus complet diferit față de modul cum L-ai văzut înainte să Îl cunoști. Și așa va fi și cu evreii.

Pentru Pavel, cred că Romani 1 a fost scris având Isaia 53 în minte. Iată cum începe Romani: „Pavel, rob al lui Isus Cristos, chemat să fie apostol, pus deoparte ca să vestească Evanghelia lui Dumnezeu, pe care o făgăduise mai înainte prin proorocii Săi în Sfintele Scripturi”. Pavel cunoștea Isaia 53 pentru că de mai multe ori face referire la asta în scrierile sale. Evanghelia pe care el a predicat-o a fost o Evanghelie îmbibată în acest capitol. Așadar, iată Mielul tăcut, înjunghiat, șters de pe pământul celor vii şi lovit de moarte pentru păcatele poporului meu. Noi nu suntem Israel, dar Biserica este încorporată în noul legământ, și noi suntem parte a poporului Său, nu-i așa?

Doamne, Îți mulțumim iarăși pentru claritatea și puterea acestei uimitoare secțiuni din Scriptură. Nici nu e de mirare că a fost numită a cincea Evanghelie, pentru că aceasta conține toate aceste lucruri care ne sunt atât de familiare din Matei, Marcu, Luca și Ioan. Suntem uimiți de ceea ce avem în mâinile noastre, Scriptura, scrieri antice cu detalii despre viitor și fiecare dintre ele este precisă și perfect clară, fiecare dintre ele. Aceasta este cartea Ta și Tu ai inspirat-o, este adevărul și anume adevărul care mântuiește.

Cunoaștem că această credință mântuitoare vine prin auzirea adevărului despre Cristos, a cuvântului despre Cristos, a mesajului despre Cristos, și noi l-am auzit. L-am auzit. Abia așteptăm să studiem următoarea secțiune, când ne vom uita la înviere, pentru că mântuirea vine la toți cei care cred în El, în moartea Lui și în învierea Lui, care Îl mărturisesc pe Isus ca Domn, care mărturisesc că Tu L-ai înviat din morți, așa putem fi mântuiți.

Te rugăm să aduci această mântuire la cei care sunt aici astăzi și care sunt încă în afara Împărăției Tale, și care se îndreaptă către iadul veșnic fără nicio speranță. Ajută-i să vadă slava lui Cristos și Te rugăm să le schimbi perspectiva prin puterea Ta. Fie ca niciodată să nu-L mai vadă pe Cristos la fel, după ziua de azi, ci întotdeauna în slava adevărului a ceea ce este El.

Tată, acum Te rugăm să pecetluiești aceste lucruri în inimile noastre și să le sădești în mințile noastre în așa fel ca să putem le dăm mai departe și să proclamăm această minunată Evanghelie. Ajută-ne să putem ajunge seara asta să studiem relatarea uimitoare despre Maria. Fă ca această zi să fie una bogată și binecuvântată.

Îți mulțumim pentru sacrificiul care a fost făcut de mulți în slujba țării noastre. Suntem recunoscători dar suntem și mai recunoscători pentru jertfa pe care Tu ai făcut-o, binecuvântatul nostru Mântuitor, când ai primit lovitura divină pentru fărădelegile noastre. Acceptăm aceasta cu toată credința și mulțumirea și Îți dăm toată slava. Amin.

SFÂRȘIT