Am așteptat cu nerăbdare un studiu din Vechiul Testament aici la Biserica Grace, pentru toți cei care veniți împreună cu noi, după mulți ani petrecuți în Noul Testament, și doar câteva incursiuni în Vechiul Testament. Recent ne-am angajat în acest studiu din Vechiul Testament și urmează să ne uităm la o anumită profeție din Vechiul Testament, care se găsește în capitolul 53 din Isaia. Așadar, dacă aveți o Biblie la îndemână, dacă nu, se găsesc în bănci, vă rog să deschideți Biblia, și cineva din jurul vostru vă va ajuta să găsiți pasajul dacă nu știți unde se află, la capitolul 53 din Isaia. De fapt, profeția din capitolul 53 din Isaia începe la finalul capitolului 52. Dacă aș putea, aș muta capitolul 53 cu trei versete mai sus, doar ca să cuprindă întreaga profeție într-un capitol. Ea chiar începe în capitolul 52 în versetele 13 la 15.

Acesta va fi textul pe care îl vom studia în dimineața aceasta, Isaia 52, versetele 13 la 15. Aș dori să vi le citesc. „Iată, Robul Meu va propăși; Se va sui, Se va ridica, Se va înălța foarte sus. După cum pentru mulți a fost o pricină de groază - atât de schimonosită Îi era faţa, şi atât de mult se deosebea înfățișarea Lui de a fiilor oamenilor - tot așa, pentru multe popoare va fi o pricină de bucurie; înaintea Lui împărații vor închide gura, căci vor vedea ce nu li se mai istorisise, şi vor auzi ce nu mai auziseră.”

Acest text vorbește despre Isus Cristos, cu șapte sute de ani înainte să Se nască. Asta face și capitolul 53, asta face și această secțiune întreagă din Isaia cu multe capitole îndreptate spre persoana lui Mesia, care nu a fost altcineva decât Domnul Isus Cristos. Noi, creștini fiind, noi mergem înapoi în Vechiul Testament și Îl vedem pe Cristos peste tot în Vechiul Testament, pentru că promisiunile și profețiile din Vechiul Testament prezic venirea Lui. El este Mântuitorul, singurul Mântuitor, singurul Mântuitor pe care Îl va cunoaște vreodată lumea, singura cale către Cer, singurul răscumpărător.

Am înțeles că sunt cam douăzeci și ceva de religii principale în lume. Mai sunt apoi 300 de segmente separate din aceste 20 de religii. În plus mai sunt nenumărate forme de religie tribale și tradiționale. Și apoi mai sunt milioane și milioane de sisteme de credință personală. I-ar fi greu cuiva să numere toate zeitățile imaginare care există în mințile oamenilor. Oricum, toate, cu excepția creștinismului, sunt religii false. Toate, cu excepția creștinismului, sunt religii amăgitoare.

Există un singur Dumnezeu. Există un singur Mântuitor. Singurul Dumnezeu este Creatorul și Răscumpărătorul care ne este prezentat pe paginile Sfintei Scripturi, Cel care a venit în lume în persoana Domnului Isus Cristos, Cel care este singurul Mântuitor. Și apropo, singurul Dumnezeu din toate religiile care moare și învie, ca să dea iertarea și mântuirea poporului Său este Domnul Isus Cristos, Dumnezeul adevărat. Doar creștinismul, doar creștinismul prezintă un Mântuitor. Și există un singur adevăr și acesta este adevărul creștinismului. Și există un singur Mântuitor și El este Domnul Isus Cristos.

Doar creștinismul prezintă realitatea că nicio persoană nu poate să-și câștige calea către Dumnezeu. Nicio persoană nu-și poate câștiga iertarea. Nicio persoană nu poate câștiga mântuirea. Nicio persoană nu poate câștiga cerul prin bunătate, prin moralitate, prin activități religioase, prin ceremonie și ritual. Biblia este foarte clară că mântuirea este un dar pentru cei care știu că nu o pot câștiga și strigă după milă, punându-și încrederea pentru iertare și mântuire în Domnul Isus Cristos, care a murit pentru păcatele lor în locul lor. Și a înviat triumfător din morți, înviere care a fost confirmarea divină a faptului că El a satisfăcut pe deplin dreptatea și mânia lui Dumnezeu, iar astfel mântuirea este disponibilă.

Toți oamenii sunt păcătoși, toți cei care au trăit vreodată sunt păcătoși, niciunul nu este în stare să se mântuiască singur, toți au nevoie de un Mântuitor. Este un singur Mântuitor, Isus Cristos, care a murit și a înviat ca să salveze poporul Său și să-i ducă pe toți în Cer. Acesta este mesajul Scripturii și acesta este adevărul. Și de aceea moartea și învierea lui Isus Cristos sunt sărbătorite așa cum sunt de către creștini. Este cel mai măreț eveniment din istoria lumii. Însă să ne punem în locul lui Isaia, când a scris despre asta cu 700 de ani înainte să se întâmple, să ne uităm puțin înapoi. Să mergem în timp înainte ca Isus să moară și înainte să învie din morți și să vedem dacă putem pătrunde puțin în mintea evreilor.

Evreii L-au așteptat întotdeauna pe Mesia, care înseamnă Unsul, care este pur și simplu un mod de a-L identifica pe El ca Împăratul. Evreilor li s-a promis măreția. Li s-a promis prosperitate ca națiune încă de la început, pentru că tatăl națiunii era Avraam. Și Dumnezeu a făcut un legământ cu Avraam și l-a repetat fiilor lui, patriarhilor, și a fost repetat iarăși de-a lungul istoriei lui Israel, că într-o zi Dumnezeu va mântui acea națiune, atât temporal cât și spiritual, și va aduce slavă pentru acea națiune și prin acea națiune pentru lume. Dumnezeu va binecuvânta acea mică națiune, Israel, și o va face o binecuvântare. Ei s-au bazat pe împlinirea acelei promisiuni.

Promisiunea a fost făcută lui David că Cel care va veni și va aduce la îndeplinire toate aceste lucruri va fi din linia lui David, un Fiu al împăratului care va veni din linia lui David, care va fi Împăratul, Unsul, Mesia, Cel care va duce la împlinire toate promisiunile slavei și binecuvântării pentru Israel și prin Israel. Ei Îl așteptau pe Împăratul lor. Îi va izbăvi de vrăjmașii lor, din circumstanțele lor rele și din toată suferința lor. El va împlini toate promisiunile de binecuvântare ale legământului din Vechiul Testament și promisiunile binecuvântării și prosperității pentru națiune și influența ei, pace și neprihănire pentru ei și prin ei lumii.

Evreii așteptau pe Împăratul care trebuia să vină, fiecare generație era în așteptare. Poți spune că fiecare familie de evrei, din moment ce promisiunile au fost date timpuriu lui Avraam și lui David și reiterate prin profeți de-a lungul istoriei iudaice, ei așteptau cu toții sosirea Împăratului. Ei așteptau un împărat, un împărat așa cum au ales prima dată, un împărat ca Saul, cineva puternic și măreț. Ei așteptau pe cineva cu o putere militară, cineva care era un domnitor impunător, cineva care era triumfător, cineva care îi va izbăvi din toate lucrurile pe care ei le urau, din toate lucrurile față de care se împotriveau, din toate lucrurile care-i întristau, și să-i conducă la slavă și prin ei să aducă pacea și neprihănirea în lume. Ei știau după ce să se uite pentru că profetul a spus că Mesia va fi un bărbat, El va fi sămânța femeii, El va fi un bărbat.

Dar psalmistul a spus „David Îl va numi Domnul”. Va fi un om, bărbat, și totuși va fi Dumnezeu. Cum se poate aceasta? Tot Isaia le dă un indiciu când a spus: „Fecioara va rămâne însărcinată și va naște un Fiu”. Așadar, un Dumnezeu/om, născut din fecioară. Da. El va fi fiul lui Avraam, de aceea avem genealogia Lui acolo. El va fi din linia lui David. El va veni din seminția lui Iuda. Se va naște în Betleem. Aveau câteva indicii după care să-L identifice pe Mesia. Așadar, timp de secole, L-au așteptat. Și apoi a venit Isus Cristos, născut dintr-o fecioară, din linia lui Avraam, din linia lui Iuda, din linia lui David, născut în Betleem, și Și-a dovedit divinitatea prin fapte și lucrări pe care nu le-a mai văzut nimeni până atunci și nici de atunci încoace, o putere prezentată fără nicio asemănare cu alta.

Nu ar fi trebuit să se sesizeze? Nu este Acesta Mesia? A împlinit toate criteriile și nu numai. Dar problema pe care o aveau era: „Unde era fastul?” și „Unde erau circumstanțele?” și „Unde era fanfara și forța militară?” S-a născut umil într-o iesle și la nașterea Sa au participat oamenii cei mai simpli pe scara socială, niște păstori, o ocupație considerată inferioară. A trăit umil, într-o familie modestă, mai mult decât modestă, în orașul mărginaș numit Nazaret. S-a înconjurat cu oameni fără însemnătate și i-a făcut mesagerii Lui. Nu a căutat nicio funcție, nicio poziție, nu a căutat nicio educație. Nu a avut niciun prieten din clasa superioară. Nu a avut nicio armată. Nu a prezentat nicio strategie prin care să-și stabilească guvernarea.

Dar a avut această putere care a fost vizibilă neîndoielnic și incontestabilă și măreață, și în timpul lucrării Sale El a îndepărtat boala din țara lui Israel. A avut putere asupra bolii, demonilor, morții și naturii. Și chiar dacă au fost dezamăgiri cu privire la ce nu făcea El, totuși exista realitatea că ceea ce făcea era uimitor, era o putere divină, uimitoare. Și astfel, cel puțin pentru o zi, speranțele lor s-au aprins că Isus ar putea fi Mesia și a fost acea anticipare colectivă, în speranța că El ar putea fi Mesia al lor, în ciuda dezamăgirii avute. Și aceea a fost ziua când a venit la Ierusalim pentru ultimul Paște.

Și-au aruncat hainele la picioarele Lui. Au așternut ramuri de finic. Au cântat: „Osana Fiului lui David”, care era, de fapt, un titlu mesianic. L-au lăudat: „Binecuvântat este Cel ce vine în Numele Domnului”. L-au salutat ca Împărat al lor și ca Mesia al lor, pe baza minunilor Sale, ultima fiind cea foarte bine cunoscută și anume învierea lui Lazăr din morți. Și cu siguranță că s-au gândit: „Ce ar fi să forțăm puțin lucrurile... sunt sute de mii de oameni în Ierusalim pentru că era Paștele.” S-au gândit „Ce ar fi să facem presiune acum și pentru că suntem toți aici ar putea să ne adune și să facă o armată acum, și acest lucru să aibă loc.” Așadar, L-au aclamat ca Mesia, și își doreau asta ca acei doi ucenici de pe drumul Emausului care au spus: „Am sperat că El va fi Împăratul, Răscumpărătorul”. Toți au nădăjduit aceasta.

În următoarea zi S-a reîntors în oraș, după acea intrare triumfală și a început atacul. Însă nu i-a atacat pe Romani, cei care erau dușmanii lui Dumnezeu și dușmanii lui Israel. I-a atacat pe evrei, a atacat templul. A făcut un bici, și a început să-i scoată pe oameni afară. L-au transformat într-o peșteră de tâlhari. A făcut aceasta la începutul lucrării Sale; a făcut-o și în ultima săptămână a lucrării Sale. I-a atacat pe liderii religioși evrei. A atacat iudaismul la cel mai înalt nivel, la vârf, la înălțime. A atacat Templul, a atacat religia și nu S-a atins de romani.

Deja se îndoiau de El pentru că nu Se comporta ca un Împărat. Erau deja sătui să fie dezamăgiți de El, pentru că atunci când au vrut să Îl facă Împărat, El a dispărut. Așadar s-au împotrivit lui Isus. Pentru restul săptămânii El a continuat să atace teologia falsă și apostată a iudaismului în Templu și îi învăța pe oameni adevărul. Însă oamenii s-au întors împotriva Lui și în cele din urmă, în ziua de vineri au strigat pentru sângele Său: „Răstignește-L, răstignește-L”. L-au predat romanilor și exact acest lucru l-au făcut romanii. Ei au sperat că El va fi cel care va răscumpăra pe Israel. Dar nu a fost împăratul pe care L-au vrut.

Vedeți, așa cum v-am spus și săptămâna trecută, problema a fost că iudaismul s-a dezvoltat într-o religie falsă precum oricare altă religie din lume, ca orice alt set de minciuni, ca oricare altă înșelăciune. Un sistem al meritelor, un sistem al credibilității, un sistem în care îți poți câștiga tu calea către Dumnezeu și către Cer prin a fi o persoană bună, o persoană morală și o persoană religioasă. În acest fel au văzut ei religia. De fapt, ei nu aveau nevoie de un Mântuitor. Chiar și Ioan Botezătorul a spus: „Iată Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii”, și ei nu au înțeles. Iar toate acele sacrificii pe care le-au făcut de-a lungul miilor de ani, toate acele milioane de animale care au murit arătau către unul care va fi Mielul ultim de jertfă a cărui moarte Îl va satisface pe Dumnezeu și va plăti pedeapsa pentru păcatele lor.

Ei încă nu au priceput. Ei nu au avut nevoie, așa cum v-am spus săptămâna trecută, ei nu au avut nevoie de un Mântuitor. Ei au avut nevoie doar de un Împărat. Ei nu au vrut să fie izbăviți de păcatele lor. Ei erau deja neprihăniți. Ei voiau să fie izbăviți din circumstanțele lor și de suferința lor. Ei nu s-au gândit că aveau nevoie de un Mântuitor care să-i izbăvească de judecata lui Dumnezeu care urma să cadă asupra lor pentru că erau aşa de păcătoși. Erau copiii lui Avraam. Erau în siguranță, se gândeau ei. Erau copiii promisiunii, copiii legământului. Au fost înfiați de Dumnezeu. Și astfel s-au împotrivit lui Isus.

Adevărul este acesta. Isus este Regele. El a venit ca Rege. Însă nu putea să-Și inaugureze Împărăția în plinătatea ei cu împlinirea tuturor promisiunilor, până când nu a asigurat mântuirea pentru poporul Său. Împărăția Lui este o Împărăție a mântuirii. Poporul din Împărăția Sa este un popor care a fost mântuit de păcate. Nu poate fi o împărăție pentru Israel sau pentru oricine altcineva până când păcatul nu a fost plătit. Nu putea să asigure o Împărăție pentru poporul Său până când nu a asigurat mântuirea pentru poporul Său. Ei nu puteau fi izbăviți de dușmanii lor. Ei nu puteau fi izbăviți din circumstanțele lor. Ei nu puteau fi izbăviți de suferința lor până când nu au fost izbăviți de păcatul lor, și de aceea a fost nevoie să moară și să învie. Și aceasta este Evanghelia. Și acesta a fost mesajul pe care El l-a predicat, și acesta a fost mesajul pe care apostolii l-au predicat, și acesta a fost mesajul pe care l-au predicat predicatorii după înviere, și acesta este mesajul pe care l-am primit din partea scriitorilor Noului Testament și acesta este mesajul pe care adevărata Biserică l-a predicat încă de atunci și până în dimineața aceasta.

Ar fi trebuit să îl fi crezut. Ar fi trebuit să creadă că au nevoie să fie mântuiți din păcatele lor. Ar fi trebuit să creadă că Mesia urma să vină și să moară și să învie, ca apoi să domnească mai târziu în timp. Urma să vină și să asigure mântuirea, din punct de vedere spiritual, pentru copiii Săi, și apoi să-i ducă în Împărăția promisă. Poate spui „Ei bine, de ce nu au crezut aceasta?” Poate spui că ar fi trebuit să creadă prin înțelegerea sistemului sacrificial, cu toate animalele pe care le-au masacrat în fiecare zi dimineața și seara, în zilele de ispășire, și celelalte jertfe. Către ce arătau? La ce se uitau? Ar fi trebuit să știe.

Și când Ioan a spus: „Iată Mielul lui Dumnezeu” ar fi trebuit să facă legătura cu sistemul pe care-l aveau și să înțeleagă că El a venit ca să realizeze jertfa ultimă și acceptabilă spre care au arătat toate. Însă dacă nu au putut să facă această legătură, atunci ar fi trebuit să cunoască ce spune Isaia 52 și 53. Să mergem la acel pasaj, pentru că Isus apare în Isaia de la 52:13 la 53:12, când vorbește despre Robul Meu, Mesia. Acesta este al patrulea capitol despre Mesia ca Robul lui Iehova. În capitolele 42, 49 și 50, Isaia deja a prezentat caracteristicile lui Mesia care urma să vină, Cel care este Domnul Isus Cristos. Acesta este al patrulea din aceste capitole. Și începe, așa cum v-am spus de la versetul 13 din 52.

Acum, doar ca să știți, Robul lui Iehova, Mesia, nu apare de fapt aici și nu vorbește aici. Ci, așa cum a spus odată un scriitor: „El este prezent în poem. Este despre El. Nu El este cel care vorbește, ci despre El se vorbește. De asemenea, această profeție minunată cu privire la Mesia se împarte în cinci categorii, cinci secțiuni și vom trece prin toate cele cinci secțiuni. Fiecare are o lungime de trei versete. Uneori vor fi mai profunde, mai cu greutate sau mai lungi. Este o prezentare cumulativă și puternică a lui Mesia care va veni. Un lucru pe care trebuie să-l notăm despre această secțiune din Scriptură este că e tristă, este plină de durere. Are un ton de plânset. Este întunecată, și întunecimea ei și plânsetul ei și tristețea ei stabilesc cadrul întunecat în care lumina ei luminează și mai puternic.

Acum, când am ajuns la versetele 13 la 15, vom face cunoștință cu Mesia, Împăratul, și astfel cu Domnul Isus Cristos în lucrarea Sa. Această profeție este remarcabilă. Apropo, ce ne spune, de fapt introduce capitolul 53 și capitolul 53 se dezvoltă începând cu ceea ce este afirmat în sumar în capitolul 52:13 la 15. Însă ceea ce ne spune despre Mesia este că El va suferi și apoi va fi înălțat. Înainte de slavă va avea parte de suferință. Acest lucru îl vedem în cele trei versete pe care vi le-am arătat de la finalul capitolului 52, suferință și slavă. Evreii ar fi trebuit să știe aceasta. Și apoi suferința și slava sunt prezentate în detaliu în capitolul 53. De fapt, doar ca să vă dau o pre-vizualizare a capitolului 53, știm că este vorba despre moartea Robului lui Iehova, moartea lui Mesia.

Acest lucru ne este introdus când ni se spune că este un om al durerii, din versetul 3. Era obișnuit cu suferința. Îl găsim lovit, străpuns, zdrobit. Și aceasta a dus la moartea Lui. Ca un miel pe care-l duci la măcelărie, versetul 7. Versetul 8, a fost luat de pe pământul celor vii. Este o expresie ebraică pentru moarte. În versetul 9 Îl găsim înmormântat. În versetul 10 Îl găsim ca o jertfă pentru păcat. În versetul 12 aflăm că S-a dat singur la moarte. Acesta este Robul lui Iehova. Toți evreii din istorie, până în vremea lui Cristos, au interpretat această secțiune ca fiind mesianică. Acesta este Mesia. Acesta este Mesia care moare de o moarte teribilă, privită dintr-o mulțime de unghiuri, această moarte a fost zdrobitoare, vătămătoare, ca o pedeapsă, prin flagelare, ca o înjunghiere.

Dar în capitolul 53 găsim și învierea. În versetul 10, va vedea o sămânță de urmași, va trăi multe zile, şi lucrarea Domnului va propăși în mâinile Lui. În versetul 11, va vedea rodul muncii sufletului Său, și o traducere spune, va vedea lumina și va fi satisfăcut. Versetul 12: „De aceea Îi voi da partea Lui la un loc cu cei mari, şi va împărți prada cu cei puternici”. Așadar, va fi triumfător și victorios. Evreii trebuiau să fi știut că Mesia în Isaia va muri, va învia și va fi înălțat. Întâi suferința și apoi înălțarea, pentru că așa scrie. Și au știut că acest text era mesianic pentru că toate pasajele din context vorbesc despre Mesia.

Așadar, azi vreau să ne uităm la aceste trei versete care sunt introducerea acestei porțiuni, cu titlul: „Robul care șochează, uimitor”, Robul șochează. Limbajul de aici accentuează că totul despre Mesia este uluitor. Începe cu cuvântul „iată”, versetul 14, și apoi în versetul 14 apare expresia „pricină de groază”. Și apoi în versetul 15 expresia care în unele Biblii este tradus cu „pricină de bucurie”, care ar fi mai bine să fie tradusă cu cuvântul „uimitor” și vă voi explica imediat de ce. Ai apoi împărații și națiunile care vor închide gura. Limbajul „pricină de groază, pricină de bucurie, gura închisă” toate indică această imagine de uimire, de șoc și de uluire cu privire la Cel care este Mesia Împăratul.

Ei bine, să le fragmentăm. Întâi, în versetul 13, este revelația uimitoare, revelația uimitoare. „Iată, Robul Meu va propăși; Se va sui, Se va ridica, Se va înălța foarte sus.” Iată, în ebraică hinneh, toată atenția. Acordați-Mi toată atenția. Mesia este prezentat a patra oară în această profeție din Isaia ca Robul lui Iehova, Robul Meu, ebed al meu, adică sclavul, un cuvânt care se referă la cel care lucrează din greu, în ascultare de stăpânul lui, care nu are o voință a sa, ci doar a stăpânului său și el trăiește ca să placă stăpânului Său. Dumnezeu Îl identifică pe Mesia ca Robul Său, ascultător de El, un sclav supus. Robul lui Iehova, Sclavul lui Iehova este un titlu mesianic, cel care vine să facă voia lui Iehova.

El este un adevărat israelit, cel a cărui lucrare va prospera la un asemenea nivel încât va fi înălțat și ridicat și va propăși foarte mult. Și la final, literalmente, va face ca toți pe pământ să rămână muți. Dumnezeu a fost dezamăgit de națiunea lui Israel. Iată-L aici pe adevăratul Rob al lui Iehova, adevăratul israelit, care va îndeplini răscumpărarea poporului Său din păcatele sale și din circumstanțele sale și din suferințele sale și de vrăjmașii săi.

Încă o mențiune cu privire la „Robul Meu”. De patru ori apar în profeți cuvintele: „Iată al Meu” sau „Iată” cu referire la Mesia. O referință găsim aici: „Iată, Robul Meu” și de asemenea în Zaharia 3:8: „Iată Robul Meu”, cu referire la Mesia. În Zaharia 6:12: „Iată un om, un om”, fapt care ne spune că Mesia va fi Robul lui Dumnezeu, și de asemenea va fi și om. În Zaharia 9:9 profetul spune: „Iată Împăratul tău”, așadar, Mesia va fi Robul lui Iehova, un om și Împărat. Și în Isaia capitolul 40, versetul 9, spune despre Mesia: „Iată Dumnezeul tău... iată Dumnezeul tău”. Mesia va fi om și Dumnezeu, și rob și Împărat. Acestea sunt juxtapuse, nu-i așa? Om și Dumnezeu, Rob și Împărat, El este toate acestea.

„Iată”, uitați-vă la El. Și aceste titluri puternice, acest cvartet de titluri, Om, Dumnezeu, Rob, Împărat au devenit tema celor patru Evanghelii. Matei Îl prezintă ca Împărat. Marcu Îl prezintă ca Rob, Luca îl prezintă ca Om și Ioan Îl prezintă ca Dumnezeu. Uitați-vă la El. Uitați-vă la Robul Meu. Cel a cărui hrană este să facă voia Celui ce L-a trimis și dorește să împlinească lucrarea Lui, Cel care a spus: „Întotdeauna fac lucrurile care Îi sunt plăcute Tatălui Meu. Robul Meu” – spune El – „va prospera”. Aceasta este descoperirea: „El va propăși”. El nu are o viață care este bine intenționată și care a mers prost. Isus nu a murit ca un fel de martir pentru o cauză nobilă pe care El nu a fost în stare să o realizeze/îndeplinească. „Robul Meu va propăși”.

În ebraică spune de fapt, că El literalmente a făcut acest act cu inteligență, a acționat cu înțelepciune. Și în limbajul ebraic aceasta înseamnă întotdeauna că va fi însoțit de succes. Nu este ca în limbajul grecesc ce are tot felul de nuanțe, dar atunci când spui că cineva a acționat cu înțelepciune în ebraică, asta înseamnă că are parte și de succes. De aceea același verb care este tradus aici cu „va propăși” apare și în Iosua 1:8 și este tradus astfel: „vei izbândi în toate căile tale”. Succesul este rezultatul unei munci intense și al unei strategii înțelepte. Va acționa inteligent, va acționa înțelept, va avea succes, va împlini lucrarea Mea, va propăși.

Și apropo, de fapt verbul are ideea de creștere. Și acest verb nu este aplicat niciodată cuiva care are parte de succes involuntar. Nu este aplicat acelui tip de succes care este fără efort sau a oricărui succes care nu este obținut prin înțelepciune și acționare atentă. „Nu va falimenta”, iată ce spune profetul, „ci va împlini voia lui Dumnezeu”. Va face ceea ce L-am rânduit să facă. Dovada succesului Său se găsește în același verset: „Se va ridica, Se va înălța foarte sus”. Această enumerare nu este redundantă.

Știu că atunci când citiți: „Se va sui, Se va ridica, Se va înălța foarte sus” sună redundant. Dar nu este. Ci este sus, mai sus, cel mai sus. Dumnezeu Îl va face să fie sus, apoi mai sus și apoi cel mai sus. Sus, cred că se referă la învierea Lui. Mai sus se referă la înălțarea Lui. Și cel mai sus se referă la încoronarea Lui. Va avea atât de multă propășire că Dumnezeu Îl va învia din morți, Dumnezeu Îl va duce în slavă și Dumnezeu Îl va face să șadă la dreapta Lui, Filipeni 2:9 la 11.

Dumnezeu Îi va da un Nume care este mai presus de orice nume, numele de Domnul. Și în acel Nume, orice genunchi se va pleca. Îl va face stăpânitor peste tot universul. Va fi Împăratul universului, și de asemenea Capul Bisericii. Revelația uimitoare a Robului lui Iehova este aceasta, El va veni, va birui, va îndeplini scopul lui Dumnezeu prin efortul Său deosebit, și Dumnezeu va valida aceasta înviindu-L din morți, luându-L în slavă și așezându-L pe scaunul Lui de domnie. Aceasta este o apariție șocantă a lui Mesia.

Este urmată apoi de o umilire uimitoare. Acele cuvinte mărețe din versetul 13 pălesc în limbajul din versetul 14: „După cum pentru mulți a fost o pricină de groază - atât de schimonosită Îi era faţa, şi atât de mult se deosebea înfățișarea Lui de a fiilor oamenilor”. Acest lucru ni se pare bizar pentru că următorul verset vorbește despre faptul că popoarele și împărații vor închide gura, când vor vedea slava Lui. Ce se întâmplă aici? Cariera Lui va avea succes. Va fi înălțat, se va sui și va fi încoronat în slavă. Dar promisiunea succesului Robului lui Iehova în izbăvirea poporului Său include o umilință incredibilă.

Versetul 14: „După cum pentru mulți a fost o pricină de groază” și mă gândesc că acesta este cu privire la Mesia, iar unii utilizează caractere italice când menționează: „poporul Meu”. Acest lucru nu ne este util, pentru că vorbește despre Mesia și nu despre Israel. „După cum pentru mulți a fost o pricină de groază” și schimbă pronumele de la persoana a doua la persoana a treia, aceasta nu este o practică neobișnuită în limbajul profetic din Vechiul Testament. „După cum pentru mulți a fost o pricină de groază - atât de schimonosită Îi era faţa, şi atât de mult se deosebea înfățișarea Lui de a fiilor oamenilor”. Mulți vor fi șocați de El, dar nu din pricina înălțării, mulți vor fi șocați din cauza umilinței. Mulți? Da, mulți, poporul Israel în special. Ei sunt singurii care au văzut umilirea Lui.

Aș dori să vorbim puțin despre expresia: „pricină de groază”. Din nou, limba ebraică poate fi înțeleasă mai bine din context. Cuvântul poate fi tradus cu a fi pustiu, a fi risipit, a fi aruncat într-o stare de amorțeală, a fi pietrificat, a fi paralizat. De fapt înseamnă că ești așa de șocat că ți-ai pierdut controlul. Ceea ce se va întâmpla cu Mesia, este așa de șocant, aproape că te va paraliza. Și care este șocul? „Când Mesia va veni, va avea fața atât de schimonosită și atât de mult se deosebea chipul Lui de înfățișarea fiilor oamenilor.” Fața Lui se referă la chipul Lui, și înfățișarea Lui se referă la trupul Lui. Chipul Lui și trupul Lui sunt mai schimonosite decât ale oricărui om, mai mult decât ale fiilor oamenilor.

La ce se referă? Chipul și trupul Lui vor fi așa de mult transfigurate și atât de deformate că El va fi – literal în ebraică – departe de imaginea oamenilor, departe de a fi numit ființă umană. Aceasta este o deformare și o desfigurare care distruge orice asemănare cu o ființă umană. La ce se referă? Unii se referă la faptul că Mesia ar fi fost urât, că ar fi fost o persoană respingătoare când umbla pe pământ, și că va fi deformat într-un anume fel. Nu aceasta spune textul. Adevărul este că Mesia a fost Dumnezeu în carne umană. A fost idealul fără de păcat al creației umane; așadar, a fost frumos în fiecare aspect. A fost cel mai masculin bărbat, cel mai frumos bărbat care a trăit vreodată.

Dar nu asta este ceea ce vrea să spună. Acest lucru ne trimite la răstignire, și înainte de ea, a fost atât de desfigurat, atât de mutilat, atât de transfigurat că abia dacă mai semăna cu o ființă umană. Psalmul 22 ne oferă câteva detalii cu privire la ce avea să sufere pe cruce, și chiar a vorbit despre asta. „Am ajuns ca apa, care se scurge, şi toate oasele mi se despart; mi s-a făcut inima ca ceara, şi se topește înăuntrul meu. Mi se usucă puterea ca lutul, şi mi se lipește limba de cerul gurii: m-ai adus în țărâna morții. Căci niște câini mă înconjoară, o ceată de nelegiuiți dau târcoale împrejurul Meu, mi-au străpuns mâinile şi picioarele: toate oasele aș putea să mi le număr. Ei, însă, pândesc şi mă privesc”. Isaia deja a spus în capitolul 50 versetul 5 și 6 că Îi vor smulge barba și Îl vor scuipa în față.

Știm că toate acestea I s-au întâmplat lui Isus. Înțelegem că a fost biciuit, că a fost bătut zdravăn, aproape până la moarte și tot trupul Lui a fost ca o rană deschisă din care curgea sângele. Știm că I s-a pus pe frunte o coroană de spini, cu țepii lungi de cinci, șapte centimetri. Sângele Îi curgea pe față. Știm că nu a dormit în nopțile dinainte de răstignire, din cauza stresului. Știm din Scriptură că a fost pălmuit peste față, a fost lovit în față ca un sac de box. A fost scuipat. Și de asemenea trebuie să înțelegem și expresiile contorsionate pe care le avea pe chipul Lui, o față torturată și desfigurată a Celui Sfânt care a suferit. Abia puteai să Îl recunoști ca ființă umană din cauza sângelui și a rănilor deschise și a poverii care-L zdrobea când atârna pe cruce și când Îi era dislocat trupul. Așadar, spune că pentru ei era o pricină de groază.

A fost un șoc al disprețului. Acesta nu putea să fie Mesia al lor. Aceasta arată șocul oamenilor obișnuiți care se uitau la umilirea Lui. Pentru ei era un obiect respingător, nici pe departe ceea ce doreau de la Împăratul Mesia, nici măcar pe aproape. Degradarea Lui a fost cea mai adâncă posibil, cea mai profundă, cea mai oribilă. Dar și înălțarea Lui va fi la fel. Mulți au văzut aceasta, mulți din Israel. Dar și înălțarea Lui va fi văzută de toți. Trecem de la o revelație șocantă la o umilire sau mutilare șocantă și apoi în cele din urmă la o înălțare șocantă.

Uitați-vă la versetul 15. Este important: „tot aşa, pentru multe popoare va fi o pricină de bucurie; înaintea Lui împărații vor închide gura, căci vor vedea ce nu li se mai istorisise, şi vor auzi ce nu mai auziseră.” Aceasta vorbește despre înălțarea Lui. Scena se schimbă cu un alt șoc puternic. Evreii locali, care trăiau în Israel, erau șocați de desfigurarea Sa. Acum, dintr-o dată, șocul îl au toate națiunile și toți împărații, care își închid gura, vor rămâne fără cuvinte când Îl vor vedea, când Îl vor vedea.

Veți găsi în Bibliile voastre că scrie acolo și: „va stropi”. Este posibil. Și din nou, când avem de-a face cu limba ebraică, trebuie să ne hotărâm dacă vom merge într-o direcție sau în alta cu referire la cuvinte, pentru că poate să însemne mai multe lucruri. Poate însemna ceva literal sau metaforic. În acest caz, a stropi este o traducere corectă a verbului. Înseamnă literal a țâșni, ceva care țâșnește. Unii traducători au folosit cuvântul a stropi și au spus: „Ei bine, aceasta a însemnat că în moartea și umilirea și mutilarea Lui, El va oferi curățarea pentru popoare. El va curăța multe popoare, și dintr-o dată a trecut de la statutul de jertfă la cel de preot.

Chiar și atunci când am scris studiul din Biblia de studiu, cumva am acceptat acea părere. Dar de atunci încoace, după un studiu mai profund, cred că este mai bine să-l traducem, într-o manieră mai standardizată, cu cuvântul uimire, uimire. De ce? Ei bine, pentru că se potrivește cu textul paralel. Și astfel, ei au fost uimiți la zdrobirea omului și vor fi uimiți la înălțarea Lui. Datorită paralelismului, efectul produs de înălțarea Lui trebuie să fie paralel cu efectul produs de umilirea Lui. Efectul produs de umilirea Lui a fost uimirea sau tresărirea, și la fel efectul produs de înălțarea Lui este de asemenea uimirea.

Poate spui „Ei bine, este în regulă cu contextul, dar cum rămâne cu cuvintele? Pricină de bucurie și uimire se pare că sunt două cuvinte diferite.” Nu chiar, verbul nazah poate să însemne a izbucni. Dar mai poate însemna, metaforic, a sălta. Și avem dovezi textuale că poate să însemne a sălta printr-un exces emoțional. Poate însemna și uimire, metaforic. Și apropo, națiunile nu pot fi curățite oricum. Doar indivizii pot și toată lumea poate fi uimită și va fi uimită la întoarcerea lui Cristos. Va veni ziua când națiunile lumii vor tremura în uimire când va veni El. Vor fi ca și curentați.

Soarele se va întuneca, ne spune Biblia. Luna se va întuneca, stelele se vor întuneca și semnul Fiului omului va apărea în ceruri cu slavă strălucită, Matei 24:25, va veni cu slavă strălucită. Daniel ne vorbește de asemenea acest lucru. Citim de asemenea și în cartea Apocalipsa, oamenii vor striga la munți și la pietre să cadă peste ei, să-i ascundă de Fața Lui la venirea Lui. Orice ochi Îl va vedea. Orice ochi Îl va vedea. Și de ce a ales conducătorii lumii și națiunile? Pentru că atunci când va veni să Își stabilească Împărăția, va prelua conducerea întregii lumi. El îi va înlocui pe domnitori.

De ce se întărâtă neamurile, Psalmul 2? „pentru ce cugetă popoarele lucruri deșerte? Împărații pământului se răscoală, şi domnitorii se sfătuiesc împreună împotriva Domnului şi împotriva Unsului Său, zicând: „Să le rupem legăturile şi să scăpăm de lanțurile lor!” - Cel ce șade în ceruri râde, Domnul Își bate joc de ei. Apoi, în mânia Lui, le vorbește, şi-i îngrozește cu urgia Sa, zicând: „Totuși, Eu am uns pe Împăratul Meu pe Sion, muntele Meu cel Sfânt.” Când va instala Dumnezeu pe Împăratul Său în lume, ca și Împărat al lumii, națiunile vor vedea înălțarea Lui slăvită.

Au fost uimiți la răstignirea Lui, cei care L-au văzut. Întreaga lume va fi uimită când Se va întoarce și va apărea în slavă. Acest act dramatic va avea loc pe măsură ce cerul se va înnegri și Cristos va apărea în slavă, nimeni nu va rata acest eveniment. Împărații vor rămâne muți când Îl vor vedea. Cei care au avut totdeauna dreptul să vorbească vor rămâne muți. Efectul de șoc involuntar și uimire, de extremă uimire, de emoție intensă îi va face să fie tăcuți. Lumea va fi mută la venirea Lui. De ce? „Căci vor vedea ce nu li se mai istorisise, şi vor auzi ce nu mai auziseră”.

Lumii nu i s-a spus despre întoarcerea glorioasă a lui Cristos, dar când va veni, toți o vor vedea; toți vor înțelege, și vor rămâne muți de uimire. Atunci vor avea educația teologică completă despre a doua venire, într-o clipă. Așadar, desfigurarea inumană a Domnului nostru, i-a uimit pe evreii din primul secol, cei care L-au văzut. Înălțarea Lui va uimi întreaga lume; întreaga lume Îl va vedea. Acum, între umilirea Lui, care a inclus moartea Sa, și înălțarea Lui, trebuia să se întâmple ceva. Ce anume? Învierea... învierea. Trebuie să aibă loc o înviere, și aceasta nu este o presupunere, ci este afirmată în versetul 13, Se va sui, învierea, Se va ridica, înălțarea, și va fi înălțat foarte sus, încoronarea.

Psalmul 16, psalmistul spune: „Nu va lăsa ca Sfântul Lui, Dumnezeu nu va lăsa ca Sfântul Lui, Mesia, să vadă putrezirea.” Sufletul Lui nu va lâncezi. Trupul Lui nu va rămâne în mormânt. Va vedea cărarea vieții. Psalmul 16 promite învierea lui Mesia. Petru a predicat în ziua de Cincizecime acea măreață predică despre învierea lui Cristos, pentru că învierea este aici, este aici în versetul 13. Mai mult decât atât, este cea care lipsește din text, pentru că nu poți avea moartea și înălțarea dacă nu ai învierea.

Apropo, apostolul Pavel a citat versetul 15, sfârșitul. „Ceea ce nu li s-a spus vor vedea și ceea ce nu au auzit vor înțelege.” A citat asta, arătând că versetul îmbrățișează nu doar înălțarea finală și domnia lui Cristos, ci și predicarea Evangheliei care conduce la asta. Lumea va fi șocată când va avea loc pentru că nu se va aștepta. Nu i s-a spus. Nu a înțeles. Însă de-a lungul istoriei, chiar acum, oamenilor li se spune și oamenii ajung să înțeleagă. Așadar Pavel extinde ce își are împlinirea supremă în întoarcerea lui Cristos și șocul națiunilor înapoi la perioada predicării Evangheliei, când le spunem oamenilor ceea ce nu au văzut niciodată, ceea ce nu au înțeles niciodată despre slava lui Cristos.

Așadar aflăm chiar și aici că lucrarea lui Mesia va avea succes. Va împlini lucrarea lui Dumnezeu și va fi înviat, va fi înălțat la cer și încoronat. Voi lăsa ca Isaia să aibă ultimul cuvânt, și este prima parte a primului verset din capitolul 53. O revelație uimitoare, o umilință uimitoare, o înălțare uimitoare și avem acolo o respingere uimitoare. Profetul spune melancolic, cu tristețe: „Cine a crezut în ceea ce ni se vestise?” Se uita înainte, la evreii care L-au răstignit pe Isus. Evreii au avut această parte din Scriptură și după ce a fost înviat din morți. A fost acolo tot timpul. Cine a crezut-o? O mică rămășiță. Lumea a avut această porțiune din Scriptură referitoare la moartea și învierea lui Mesia. Cine a crezut-o? Aceasta este realitatea tristă a respingerii.

Și ne imploră cu întrebarea: dar voi? Această întrebare trebuie să fie pusă și azi și necesită un răspuns. Dar tu? Dar tu? Tu crezi că Domnul Isus Cristos a murit pentru păcatele tale și a înviat dintre cei morți pentru justificarea ta și că într-o zi va veni ca Împărat înălțat și Își va lua poporul în Împărăția promisă? Crezi că nu putea să vină să domnească până nu a venit să mântuiască? Crezi că nu putea să primească slava până când nu a suferit? Aceasta este Evanghelia. Și când crezi Evanghelia, este mântuire pentru tine. Asta va face din ziua de azi cea mai minunată zi a vieții tale, dacă până acum nu L-ai acceptat pe Cristos. Să ne unim în rugăciune.

Tată, Îți mulțumim pentru consistența Scripturii și pentru puterea ei. Îți mulțumim că are viață și suflare, că este vie și puternică, pentru că face o lucrare puternică de încurajare în sufletele noastre, când își prezintă adevărul. Pentru cei care nu o cunosc, Te rugăm ca să o cunoască, pentru cei care o cunosc, ca să o iubească mai mult și să o proclame cu credincioșie. Ne bucurăm de darul vieții veșnice oferit prin învierea Mântuitorului nostru și Îți mulțumim în Numele Său cel minunat. Amin.

SFÂRȘIT