În dimineața asta, vrem să deschidem din nou Bibliile noastre la capitolul 8 din Romani, pe măsură ce continuăm să ne uităm la lucrarea Duhului Sfânt. Am fost atât de binecuvântat și de încurajat când am studiat Duhul Sfânt și lucrarea Sa în viața credinciosului. Sunt atât de recunoscător pentru răspunsul pe care-l primesc din partea voastră, multe răspunsuri personale din partea celor care au ieșit din biserici unde Duhul Sfânt era insultat, unde Duhul Sfânt era hulit, unde lucrarea și persoana Duhului Sfânt erau interpretate greșit, este atât de minunat să auzi comentariile de îmbărbătare, de mângâiere și de încurajare ale fraților care încep să înțeleagă adevărul despre lucrarea Duhului și încep să fie în stare să I se închine așa cum trebuie, așa cum ar trebui să I se aducă închinare.

Astfel, m-am bucurat de privilegiul că am fost nevoit să iau de pe raft cărțile pe care le-am adunat de-a lungul anilor cu privire la persoana Duhului Sfânt, la doctrina Duhului Sfânt, și le-am studiat. Am reluat unele cărți doar pentru interesul propriu, doar ca să-mi îmbogățesc cunoștințele și inima și să-mi acordez oarecum înțelegerea cu una corectă, biblică și teologică asupra Duhului Sfânt. Pentru mine a fost foarte revigorant și m-a ajutat să-I dau cinste și închinare Duhului Sfânt, fapt pe care-l fac în mod regulat de-a lungul zilei, doar îi mulțumesc Duhului Sfânt pentru tot ceea ce face în viața mea. Pe de altă parte este descurajant să afli modul în care Duhul Sfânt a fost interpretat greșit în biserica creștină contemporană, această realitate este descurajantă în aceeași măsură în care adevărul este încurajator.

Zilele trecute am efectuat o cercetare asupra lucrurilor care-I sunt atribuite frecvent Duhului Sfânt în mișcarea carismatică și chiar dincolo de aceasta, și am găsit o listă de lucruri care sunt socotite ca fiind lucrări ale Duhului Sfânt şi sunt atribuite în principal Lui și lucrării Sale în viața credincioșilor. Lista este următoarea: trântirea oamenilor la pământ, care îi face pe oameni să chicotească sau să râdă necontrolat, îi face pe oameni să se simtă ca şi cum ar fi curentați sau să simtă o căldură în trup, îi face pe oameni să cadă într-o stare hipnotică sau într-o transă care durează ore în șir. Mai sunt apoi și convulsii de la Duhul Sfânt și sughițuri de la Duhul Sfânt.

Sunt unii care spun că atunci când Duhul Sfânt vine asupra ta, te comporți de parcă ai fi beat, te împiedici, te clatini, calci peste lucruri, poți chiar să cazi într-o stare de semi-conștiență. Duhul Sfânt de asemenea te face să tremuri și să ai frisoane și să fii paralizat temporar. Duhul Sfânt, dacă vine asupra ta, te face să vorbești lucruri fără sens, să bolborosești. Te poate face să scoți sunete de animale precum o găină sau o rață sau un câine. Duhul Sfânt te poate face să-ți murdărești hainele sau să le smulgi sau să le rupi. Duhul Sfânt te poate face să levitezi, să te ridici în aer vreo trei metri și să te deplasezi prin cameră. Și în unele cazuri, pantofii tăi se vor îndrepta într-o altă direcție. Duhul Sfânt poate împuternici sau motiva un vindecător să te lovească cu toată forța în stomac, de dragul vindecării sau poate te lovește peste față sau în maxilar, depinde unde ai nevoie să fii vindecat, și apoi este Duhul Sfânt care pălmuiește, lucru care este mai puțin dramatic și dureros. Şi mai este Duhul Sfânt care sare și Duhul Sfânt care dansează.

Și apropo, acest Duh Sfânt care face toate aceste lucruri poate fi al tău dacă îi trimiți bani evanghelistului. Mi-am adus aminte de capitolul 8 din cartea Faptele apostolilor, unde Simon magul a venit și a oferit apostolilor bani. Când a văzut că Duhul Sfânt era dat prin punerea mâinilor apostolilor, le-a dat bani spunând: „Dați-mi şi mie puterea aceasta, pentru ca peste oricine-mi voi pune mâinile, să primească Duhul Sfânt.” Petru i-a zis: „Banii tăi să piară împreună cu tine, pentru că ai crezut că darul lui Dumnezeu s-ar putea căpăta cu bani!” Nu poți să cumperi nimic de la Dumnezeu, ca să nu vorbim de puterea Duhului Sfânt, chiar dacă aceasta ne-a fost promisă.

Toate aceste lucruri și multe, multe altele Îi sunt atribuite Duhului Sfânt. Toate acestea sunt niște insulte, întristări și hule. Nu au nimic de-a face cu Duhul Sfânt, în niciun fel, modalitate sau formă, și sunt diametral opuse față de închinarea pe care o merită. Acest lucru nu este neimportant, nu trebuie tolerat, ci este intolerabil. Acesta este exact opusul adevăratei închinări. Și cred că oamenii uneori cred că Duhul Sfânt este doar cu o clasă peste Casper, fantoma prietenoasă, este ca un fel de jucărie, când de fapt ar trebui să se gândească la Duhul Sfânt ca fiind deplin și în orice sens Dumnezeu veșnic, a treia Persoană a Trinității care trebuie iubit, și adorat, și onorat, și să-I fie adusă închinarea pentru ceea ce este și pentru ceea ce a făcut și continuă să facă. Este divin și nu trebuie ignorat sau interpretat greșit, ci trebuie să I se aducă închinare.

Cred că ironia este că Duhul Sfânt este de fapt persoana divină implicată cel mai profund în viața credinciosului. Așa cum am învățat, Duhul Sfânt este Cel care ne dă viață nouă. Duhul Sfânt este Cel care ne naște din nou. Duhul Sfânt este Cel care ne adoptă în familia lui Dumnezeu. Duhul Sfânt este Cel care ne sfințește. Duhul Sfânt este Cel care, dinăuntrul nostru, ne împuternicește prin umplerea Sa. Duhul Sfânt este Cel care, prin botez, botezul spiritual, ne așază în trupul lui Cristos. Duhul Sfânt este Cel care ne iluminează și ne învață Scriptura, al cărei autor este El. Duhul Sfânt este Cel care într-o zi ne va glorifica, ne va învia trupurile noastre la o viață veșnică. Toată această lucrare este lucrarea Duhului Sfânt. De-a lungul vieții noastre, credincioși fiind, El este implicat în procesul conformării noastre la standardul sfințeniei, și anume la chipul Domnului Isus Cristos, și de obicei, ne duce din salvă în slavă, până în ziua când ne va desăvârși în ceruri. Aceasta este lucrarea Duhului Sfânt. Nu este o lucrare în care să te prostești. Este o lucrarea de sfințenie – e o mare diferență.

Acum, aș dori să aveți o parte din imaginea de ansamblu a lucrării Duhului Sfânt, așa că dacă doriți, să priviți la Efeseni capitolul 1. Acest lucru ne va fi de ajutor, cred, ca să identificăm într-o manieră unică întregul plan de răscumpărare al lui Dumnezeu. Ce face Dumnezeu în lume? Ce dorește El să îndeplinească? Care este planul Lui?

Îl avem prezentat în Efeseni 1:3-4. Aceasta este o benedicție, este o laudă adusă lui Dumnezeu. „Binecuvântat să fie Dumnezeu Tatăl Domnului nostru Isus Cristos”. Dumnezeu nu este cunoscut în Noul Testament ca Dumnezeul lui Avram, Isaac și Iacov, ci este cunoscut ca Dumnezeu și Tată al Domnului nostru Isus Cristos, fapt care înseamnă că este egal în natură, egal în esență, Dumnezeu care este una cu Domnul Isus Cristos. Ne-a binecuvântat cu tot felul de binecuvântări în locurile cerești în Cristos. Ne-a binecuvântat cu tot felul de binecuvântări în locurile cerești în Cristos, acum și în viitor, în sensul deplin și complet. Cu ce scop? Care este scopul lui Dumnezeu? Care este motivația Lui? De ce a făcut El asta? Aflăm în versetul 4: „În El, Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinți şi fără prihană înaintea Lui”.

Această afirmație este cuprinzătoare, pentru că te poartă din veșnicia trecută spre cea viitoare. Acest lucru a început înainte de crearea timpului și se încheie după ce timpul se va sfârși. Aceasta este o afirmație despre alegere și glorificare. Ne-a ales înainte de întemeierea lumii cu scopul ca noi să fim sfinți și fără prihană înaintea Lui. Asta va fi în Cer când Îl vom vedea față în față. Tatăl ne-a dat tot felul de binecuvântări cu scopul de a produce în noi sfințenie și neprihănire, dreptate, dacă doriți, desăvârșire, prin care să putem sta înaintea Lui și să nu fim mistuiți. Vechiul Testament spune: „Niciun om nu poate să Mă vadă și să trăiască”.

Nimeni nu poate să vadă slava lui Dumnezeu. Moise a putut să vadă doar o parte acoperită din slava lui Dumnezeu. Când Ezechiel a văzut o parte din slava lui Dumnezeu, a căzut într-o semi-comă. La fel a fost și cu Isaia. A pronunțat o judecată asupra sa. Același lucru s-a petrecut cu Pavel când Cristos cel glorificat i-a apărut pe drumul Damascului – a orbit, a căzut în praf. Același lucru s-a petrecut cu Ioan în primul capitol din Apocalipsa când a fost traumatizat, aproape de moarte, pentru că a avut o descoperire a slavei lui Cristos. Aceasta este o slavă la care nicio persoană imperfectă nu poate privi, dar promisiunea lui Dumnezeu este că va aduna o omenire răscumpărată, care va fi atât sfântă și de fără prihană, într-o asemenea desăvârșire, că vor putea să stea înaintea Lui în prezența Lui. Acesta este planul.

Între timp, între alegere și glorificare, Duhul lui Dumnezeu este în procesul de a-i lua pe oamenii îndreptățiți ai lui Dumnezeu și a-i sfinți; cu alte cuvinte, să îi facă sfinți în mod progresiv, în mod progresiv mai neprihăniți, în mod progresiv mai asemenea lui Cristos, care, dacă vă amintiți, este reprezentarea exactă, exactă a omului desăvârșit. El este modelul. Noi suntem făcuți asemenea chipului Său.

Așadar, care este scopul lui Dumnezeu? Scopul lui Dumnezeu este sfințenia. Scopul lui Dumnezeu este să fim fără pată. Scopul lui Dumnezeu este o neprihănire absolut desăvârșită care să ne facă în stare să stăm în prezența Lui. Acesta este planul de răscumpărare inițiat de Dumnezeu, să creeze astfel de oameni care să fie alături de El în slavă, să-L slujească și să-L cinstească. Acest lucru este inițiat de Dumnezeu, demonstrat de Cristos, apoi ratificat de Cristos pe cruce, și apoi aplicat în întregime de Duhul Sfânt. El, Duhul Sfânt este Cel care ne dă viață. Duhul Sfânt este Cel care ne înviază la slavă. Și Duhul Sfânt este Cel care ne sfințește.

Așadar, Duhul Sfânt este la lucru în noi, așa cum am văzut în 2 Corinteni 3:18, ne duce din slavă în slavă, în slavă, pe măsură ce privim slava lui Cristos. El este modelul, El este chipul. Duhul Sfânt, a spus Isus, va veni și ne va arăta lucrurile cu privire la Cristos, și pe măsură ce ne uităm la Cristos, Duhul ne schimbă după chipul Său. Și într-o zi, așa cum vedem în Romani 8 – și puteți deschide acum – într-o zi, aceia dintre noi care am fost rânduiți, și chemați, și îndreptățiți – versetul 30 spune asta – vom fi și glorificați. Cum va arăta glorificarea? Versetul 29: „i-a şi hotărât mai dinainte să fie asemenea chipului Fiului Său”.

Aceasta este lucrarea lui Dumnezeu în răscumpărare, să creeze o omenire răscumpărată care să se asemene cu Fiul Său, asemănare familială. Data trecută am învățat, nu-i așa, că Dumnezeu ne-a înfiat în familia Lui și ne-a dat toate drepturile ca moștenitori, dar de asemenea ne-a răscumpărat, ca să nu fim doar fii înfiați, suntem și fii născuți. Ca fii înfiați, avem drepturile, iar ca fii născuți, avem natura. Am devenit părtași naturii dumnezeiești. Și acum Duhul Sfânt ne modelează în asemănare cu familia, ne face asemenea Fratelui nostru, Isus Cristos. Asta este lucrarea Duhului. Așadar, Duhul Sfânt nu este interesat de prosteală, El este interesat de sfințenie. Este interesat de asemănarea cu Cristos.

Acum, în Romani capitolul 8, am văzut câteva dintre elementele acestei lucrări. Duhul Sfânt ne eliberează de păcat și de moarte. Ne-am uitat la asta în versetele 2 și 3. Duhul Sfânt ne întărește să împlinim legea, versetul 4. Duhul Sfânt ne schimbă natura, versetele de la 5 la 11. Duhul Sfânt ne împuternicește pentru a avea biruință asupra păcatului, versetele 12 și 13. Și apoi, în ultimul rând, Duhul Sfânt ne înfiază în familia lui Dumnezeu ca fii, versetele de la 14 la 16. Toate acestea sunt lucrarea Duhului Sfânt, pentru care Îi aducem laudă și mulțumire.

Acum am ajuns la ultimul punct: Duhul Sfânt ne asigură slava veșnică. Duhul Sfânt ne asigură slava veșnică. Asta este în versetele de la 17 la 30, din pasajul pe care l-am citit mai devreme. Și apoi în versetele de la 31 la 39 este, după părerea mea, cel mai înalt punct culminant de binecuvântări adunate ale slavei mântuirii, ca nicăieri în Scriptură. Este răspunsul la lucrarea măreață a Duhului Sfânt. Vom vedea asta începând de la versetul 31. Dar acum, de la versetele 17 la 30, ne vom uita în întâlnirile următoare la modul în care ne asigură Duhul Sfânt slava noastră veșnică. Veți vedea în textul pe care l-am citit mai devreme – la versetul 23 – că Duhul Sfânt este rânduit ca primul rod, ca primul rod al Duhului. Acest concept este foarte important. Un fermier știe întotdeauna cum va fi recolta atunci când apare primul rod. Primul rod va fi semnul care va arăta cum va fi restul recoltei. Duhul Sfânt ne este dat nouă; și toată slava Sa și toate binecuvântările Sale pe care le aduce sunt doar primul rod, sunt doar un angajament, doar o degustare, doar o garanție a restului lucrurilor pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei care-L iubesc.

Duhul Sfânt este numit de asemenea un angajament, arrabōn. Cuvântul este folosit pentru inel de logodnă, pentru avans, sau pentru asigurare. Duhul Sfânt este inelul de logodnă care dovedește că va avea loc căsătoria. Duhul Sfânt este avansul. Dumnezeu va face restul plății când ne va lua în slavă. El este garantul. Duhul Sfânt este numit de asemenea și pecetea. Este ștampila de autentificare a lui Dumnezeu, autoritatea, proprietatea – acela este sigiliul Duhului Sfânt. Suntem pecetluiți de Duhul, avem pecetea Duhului, avem primele roade ale Duhului.

În 2 Corinteni 1 versetul 21: „Şi Cel ce ne întărește împreună cu voi, în Cristos, şi care ne-a uns, este Dumnezeu. El ne-a şi pecetluit şi ne-a pus în inimă arvuna Duhului.” Așadar, avem și pecetea, și arvuna în același verset, 2 Corinteni 1:22. Așadar, Duhul Sfânt este în noi ca să ne pecetluiască și să fie avansul, garanția slavei noastre veșnice care urmează să vină. Aceasta este lucrarea Lui față de noi.

Acum, ca să rezumăm tot ceea ce am spus, libertatea de sub domnia păcatului pe care o avem în viețile noastre, puterea de a face ceea ce este bine, dorința de a umbla după lucrurile Duhului, puterea de a birui firea, bucuriile și încrederea sigură a înfierii, toate aceste lucruri sunt lucrarea Duhului Sfânt în regenerare și sfințire, și toate sunt o garanție a lucrării de glorificare care urmează. În Filipeni 1:6 spune: „Sunt încredințat că Acela care a început în voi această bună lucrare, o va isprăvi până în ziua lui Isus Cristos”. Lucrarea a început doar și va fi dusă la bun sfârșit. De aceea Pavel începe capitolul spunând: „Nu mai este nicio osândire pentru cei care sunt în Cristos”. Suntem asigurați că nu mai este nicio osândire; suntem asigurați, împotriva oricărei condamnări viitoare, de promisiunea lui Dumnezeu și de lucrarea Duhului Sfânt.

Așadar, Duhul Sfânt este în noi ca să ne dea siguranță în această viață până la final și apoi să ne ducă duhurile în prezența lui Dumnezeu, iar într-o zi să ne învieze trupurile ca să fie unite cu acele duhuri, iar astfel să stăm în prezența slavei orbitoare și depline a lui Dumnezeu în ceruri și să-I slujim și să ne închinăm Lui acolo. Suntem pe drumul slavei și Duhul Sfânt este cel care ne protejează în acest proces.

Am spus lucrul acesta și în trecut: dacă ar fi o posibilitate de a-mi pierde mântuirea, atunci aș pierde-o. Dacă ar fi fost posibil să mă descalific de la mântuire, atunci m-aș fi descalificat. Nu mă pot mântui singur și nu mă pot ține pe calea mântuirii singur. Nu pot fi suficient de neprihănit ca să mă mântuiesc și nici tu nu poți și nu pot fi suficient de neprihănit să mă mențin mântuit. Dumnezeu mă va mântui prin har; și mă va ține prin har. Mă va mântui prin puterea Lui, puterea Duhului Sfânt, prin regenerare; și mă va ține prin puterea Sa, prin puterea de protecție a Duhului Sfânt, până la sfârșit – și asta este promisiunea lui Dumnezeu.

Ne îndreptăm către slavă, dragilor, și acest lucru înseamnă că vom fi asemenea omului perfect, Isus Cristos. 1 Ioan 3:2: „Vom fi ca El când Îl vom vedea așa cum este”. „Vom avea un trup ca trupul Lui de slavă”, Filipeni 3:20-21. Am fost aleși înainte de întemeierea lumii ca să fim sfinți și fără prihană înaintea Lui, și nimeni nu se pierde în acest proces. Ioan 6 spune: „Tot ce Îmi dă Tatăl vine la Mine și nu voi pierde pe niciunul.” „Nu voi pierde pe niciunul, ci îi voi învia în ziua de apoi prin puterea Duhului Sfânt”, așa cum spune Romani 8:11. Duhul este Cel care L-a înviat pe Cristos din morți și ne va învia și pe noi din morți.

Așadar, care este rostul mântuirii? Este să putem fi duși în prezența lui Dumnezeu, să stăm înaintea Lui și să vedem plinătatea slavei Sale orbitoare din jurul tronului Său în noul Ierusalim, în cerul nou și pământul cel nou și să fim totdeauna cu El – să fim totdeauna cu El. Când omul vine în lume, nu are nicio slavă. Venim lipsiți de slava lui Dumnezeu, așa cum spune Pavel în Romani. Suntem lipsiți de slava lui Dumnezeu. Nu putem ajunge la ea. Nu avem nicio slavă. Chipul lui Dumnezeu în noi este foarte, foarte palid, acela pe care îl purtăm de atunci, de la creație. A fost foarte, foarte deteriorat și mutilat. Dar în Cristos putem avea slava. În Cristos putem deveni slăviți. În Cristos împărtășim literalmente însăși slava lui Dumnezeu. În Vechiul Testament, Dumnezeu a spus: „Nu voi împărți slava cu nimeni”. Cu niciun idol. Cu niciun alt dumnezeu fals. Însă va împărți slava Lui cu poporul Lui.

Pavel spune că noi trăim în nădejdea slavei. Cristos în voi, nădejdea slavei. Noi nu suntem slăviți încă în sensul deplin, cu toate că am gustat din acea slavă. Acea slavă a venit la noi, Duhul trăiește în noi, acea slavă nu este încă manifestată, de aceea în Romani 8, ce v-am citit mai devreme, spune că lumea întreaga nu a văzut manifestarea glorioasă a copiilor lui Dumnezeu. Acum suntem acoperiți. Suntem acoperiți, avem o maramă. Oamenii se uită la noi pe stradă și nu văd nicio slavă. Dar într-o zi, vom fi glorificați pe deplin și vom fi asemenea lui Cristos. Acesta este scopul mântuirii, așa cum v-am arătat la finalul versetului 30. Cei pe care i-a rânduit, vor fi și cei pe care-i va glorifica.

Așadar, Duhul Sfânt locuiește în noi ca să ne țină în siguranță de-a lungul procesului de sfințire până în slavă. El este pecetea, garantul, inelul de logodnă, avansul, primul rod al slavei noastre, slavă care trebuie să vină. Și toate acestea se bazează pe faptul că am fost făcuți fii, iar slava care va fi a noastră ne va fi dată ca o moștenire de la Tatăl nostru. Am fost înfiați în familia lui Dumnezeu, am fost născuți în familia lui Dumnezeu. Suntem fii în ambele sensuri și suntem fii ca să primim slava. Suntem copii ai lui Dumnezeu cu drepturi depline ca să primim tot ceea ce deține Dumnezeu. Este o realitate magnifică.

Acum, să ne uităm la versetele 17 și 18. Azi ne vom uita la aceste două versete. La restul ne vom uita după sărbătoarea Nașterii Mântuitorului. Și doresc să studiem asta puțin mai atent. Aici vorbim despre moștenire. Versetul 17: „Şi, dacă suntem copii, suntem şi moștenitori: moștenitori ai lui Dumnezeu, şi împreună moștenitori cu Cristos, dacă suferim cu adevărat împreună cu El, ca să fim şi proslăviți împreună cu El. Eu socotesc că suferințele din vremea de acum nu sunt vrednice să fie puse alături cu slava viitoare, care are să fie descoperită față de noi.” Versetul 18 se încheie vorbind despre slava incomparabilă, slava care nu are nicio comparație. De asemenea știm că acea slavă, pe care o vom avea alături de El, este moștenirea noastră. Suntem moștenitori ai lui Dumnezeu, împreună moștenitori cu Cristos, și ceea ce vom moșteni este slava. Asta este ceea ce moștenim.

Haideți să studiem mai atent și mai profund acest text simplu și scurt și să vorbim despre realitatea moștenirii noastre – realitatea moștenirii noastre. Aceasta vă este promisă. Versetul 17: „Și dacă suntem fii, suntem și moștenitori” – este o mică particulă aici, cuvântul „dacă”. Este o construcție în limba greacă. Când ai această particulă, ai ceea ce se numește o condiție împlinită. Iar o condiție împlinită nu este o condiție „dacă”, o condiție împlinită este o condiție „din moment ce”. Așadar, acest verset ar trebui citit astfel: „Din moment ce suntem copii” – aceasta este condiție împlinită – cum știm aceasta? Pentru că tocmai am trecut prin versetele 14, 15 și 16. Suntem copii – versetul 16 se încheie – suntem copii ai lui Dumnezeu. Versetul 14 se încheie: „Suntem fii ai lui Dumnezeu”.

Am fost înfiați. Avem tot dreptul să strigăm: „Ava, Tată” din moment ce suntem copii, și asta este o realitate, asta este o condiție împlinită, suntem așadar moștenitori – suntem moștenitori. Galateni 3:26 spune: „Sunteți fii ai lui Dumnezeu, prin credința în Cristos Isus”. Nu ești un copil al lui Dumnezeu prin faptul că te-ai născut în această lume. Ești un fiu al lui Dumnezeu și un moștenitor prin credința în Cristos Isus – Galateni 3:26 – și dacă ești un fiu și un copil al lui Dumnezeu, atunci ești și moștenitor. Atunci ești și un moștenitor.

Acum, vă amintiți de legile romane cu privire la înfiere. Un copil înfiat nu era nicidecum inferior unui copil născut natural, unui copil născut într-o familie. De fapt, copiii adoptați erau adoptați adesea pentru că părinții doreau un copil superior față de cei pe care deja îi aveau. Așadar, când cineva alegea să înfieze un copil, era pentru că doreau să aleagă acel copil cu scopul unui beneficiu în viitor și pentru bunăstarea familiei, iar acel copil urma să aibă toate drepturile de moștenire egale cu ale celorlalți copii născuți în acea familie. realitatea era că un copil adoptat era cel puțin egal și în multe cazuri era considerat a fi superior celorlalți copii.

În tradiția iudaică, primul născut avea o moștenire dublă. Dacă erau doi fii, cel mai în vârstă primea două treimi și cel mai tânăr primea o treime. Fiul cel mai mare primea o moștenire dublă. Acesta nu era cazul în legislația romană. Nicăieri în istoria romană nu găsim așa ceva. Ceea ce avem în legea romană, fapt pe care îl găsim încă este că tuturor fiilor li se acordă aceeași moștenire. Era un nivel egal de moștenire în sistemul roman, și era valabil și pentru copiii adoptați. Asta era legea. Faptul că o respectau sau nu, poate fi discutabil.

Pavel folosește obiceiul roman în analogia sa de aici și ce vrea să spună este că, sub legea romană, toți cei care sunt fii – sub analogia dreptului roman, toți cei care sunt fii ai lui Dumnezeu sunt egali moștenitori – toți sunt moștenitori egali. Dacă sunt fii, sau copii, sunt și moștenitori. Și apropo, conform legii romane, un lucru primit prin moștenire era mai sigur decât cel obținut prin cumpărare. Dacă ai primit ceva prin moștenire, era cea mai sigură posesiune pe care ai fi putut să o ai. Și asta este ceea ce spune Pavel aici. Noi, fiind copii ai lui Dumnezeu, avem o moștenire egală și este mai sigură decât orice am fi putut obține pentru noi. De fapt, tot ceea ce câștigăm pentru noi înșine, rămâne aici, nu-i aşa? Dacă suntem fii, suntem și moștenitori.

Ca să vă ajut să înțelegeți, pasajul din Galateni 4 este ideal și voi citi de la versetul 4, le-ați auzit mai devreme în timpul serviciului. „Dar când a venit împlinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub Lege, ca să răscumpere pe cei ce erau sub Lege”. Despre ce este vorba în această răscumpărare? Să primim înfierea ca fii. Cu alte cuvinte, pentru asta este mântuirea, ca să ne aducă în familie. Să ne înfieze ca fii și să ne dea toate drepturile și apoi să ne regenereze ca fii și să ne dea o natură nouă, iar apoi să putem fi conformați în asemănare cu familia, unde Cristos este modelul. Și ca rezultat al înfierii fiilor, Dumnezeu L-a trimis pe Duhul Fiului Său în inimile noastre, care strigă: „Ava, Tată”. Așadar, nu mai eşti un rob, ci fiu – ascultați – și dacă ești fiu, atunci ești și moștenitor prin Dumnezeu”.

Aceasta este realitatea moștenirii noastre – aceasta este realitatea moștenirii noastre. Această realitate este exprimată în cuvintele minunate din 1 Petru 1 și pe acestea nu vrem să le ratăm. 1 Petru 1, iarăși aceasta este o benedicție, o laudă la adresa lui Dumnezeu: „Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Cristos” – iarăși, Dumnezeu este Dumnezeu care este Tatăl lui Cristos; asta înseamnă că în esență sunt egali, sunt una în natură, este accentuată divinitatea lui Cristos – „care, după îndurarea Sa cea mare” – toate acestea sunt îndurarea Lui, toate acestea sunt har – „ne-a născut din nou” suntem înfiați în Galateni, suntem născuți din nou – asta vorbește atât despre natura cât și despre drepturile noastre – „prin învierea lui Isus Cristos din morți, la o nădejde vie”. Literalmente am fost mântuiți la o nădejde vie prin învierea lui Isus Cristos din morți.

Ce este nădejdea noastră cea vie? Iată: „la o moștenire” – ca să primim moștenirea. Ce știm despre această moștenire? Este nestricăcioasă – nestricăcioasă, nu poate muri, nu poate dispărea, nu poate fi ștearsă, nu poate fi pângărită, nu poate fi limitată, nu poate fi împrăștiată, ciuntită, nu poate păli, nu poate dispărea, nu se poate disipa și este păstrată în ceruri pentru voi. De aceea ați fost mântuiți. De aceea ați fost născuți din nou. De aceea ați fost înfiați în familie, ca să obține o moștenire care este nestricăcioasă, neîntinată, care nu va păli, păstrată în ceruri pentru voi, nu pentru alții, ci pentru voi și voi sunteți – în versetul următor, versetul 5 – păziți de puterea lui Dumnezeu. Care este puterea lui Dumnezeu? Puterea Duhului Sfânt. Veți primi o putere după ce va veni Duhul Sfânt peste voi. Aceasta este puterea pentru mărturie, dar este și puterea pentru protecție. Duhul Sfânt în noi este Cel care ne protejează prin mijloacele Lui – asta este minunat – prin puterea lui Dumnezeu prin credință.

Cum vă păstrează Duhul Sfânt în Cristos? Cum vă ține Duhul Sfânt să nu cădeți, să nu falimentați, să nu abandonați, să nu-L negați pe Cristos, să nu dați înapoi? Prin credință. Cu alte cuvinte, este Duhul Sfânt cel care vă împuternicește credința. Efeseni 2: „Prin har ați fost mântuiți, prin credință” – nici chiar credința nu este de la voi, ci este darul lui Dumnezeu. Poate spui: „Ei bine, știu pe cineva care a avut credință, dar credința lui a murit”. Nu. Cineva a avut credință și acea credință a murit, înseamnă că a fost o credință omenească. Credința pe care o dă Dumnezeu este o credință care nu poate să moară. Sunteți păstrați de acea credință, împuternicită de Duhul Sfânt. Și el continuă și spună: „pentru mântuirea gata să fie descoperită în vremurile de apoi!”. Tot rostul mântuiri este să ne facă fără pată și sfinți înaintea Lui în veșnicie unde vom primi moștenirea. Aceasta este realitatea moștenirii noastre. Este nestricăcioasă, neîntinată, nu va păli, păstrată în ceruri și Duhul Sfânt este păzitorul intern care îți va păstra credința pe tot parcursul până la sfârșit.

Cine este sursa acestei moșteniri? Acesta este adevărul. Sursa ei – în versetul 17 – moștenitori ai lui Dumnezeu. Dumnezeu este sursa. Noi suntem moștenitori ai lui Dumnezeu. Noi moștenim ceea ce a hotărât Dumnezeu să avem. Dumnezeu este Cel care ne dă moștenirea. Dumnezeu este Cel care pus-o deoparte în cer. Cuvintele din 1 Petru: „păstrată în ceruri pentru voi”. Dumnezeu este Cel care a păstrat comoara moștenirii în ceruri pentru noi. Este un lucru uimitor. „Binecuvântat să fie Dumnezeu și Tatăl care ne-a făcut să avem această moștenire”. În Coloseni 3:24 – și sunt multe versete care vorbesc despre această problemă – cred că acesta este unul care se evidențiază și cred că este atât de minunat. Coloseni 3:24 vorbește despre: „ca unii care știți că veți primi de la Domnul răsplata moștenirii”. De la Domnul, veți primi răsplata moștenirii. Când va veni, va fi de la Domnul. El și numai El este Cel care ne-o dă.

Acum, aș dori să aprofundez puțin. Poate spui: „Ce este asta? Ce anume ne-a lăsat nouă Dumnezeu?” În sensul cel mai curat, și mai adevărat, și mai cuprinzător, este desăvârșire, sfințire, curăție, neprihănire absolută, completă. Este desăvârșirea umanității glorificate. Dar este mai mult de atât. Ca să înțelegem mai bine: psalmistul vorbește despre Domnul ca fiind partea lui de moștenire. Ieremia vorbește despre Domnul ca fiind partea lui de moștenire. În Apocalipsa 21:3 citim că atunci când vom intra în ceruri în slava noastră finală, Dumnezeu va veni și ne va spune: „Eu voi fi Dumnezeul lor și ei vor fi poporul Meu și Eu voi fi între ei și le voi șterge lacrimile” et cetera, et cetera, et cetera. Moștenirea este Dumnezeu însuși. Aceasta este moștenirea.

Ce ne așteaptă pe noi? Dumnezeu – Dumnezeu. El este Cel ce strălucește pe scaunul de domnie în Noul Ierusalim, slava Lui trece dincolo de marginile infinite ale noului cer și ale pământului celui nou, și noi pășim chiar în flacăra acelei glorii și nu suntem mistuiți pentru că suntem sfinți și fără pată. Și tot ceea ce este Dumnezeu și tot ce are Dumnezeu va fi al nostru. Este o realitate uimitoare. Îl vom moșteni pe Dumnezeu. Vom împărtăși slava Lui în Cerul Lui pentru totdeauna.

Dacă ducem lucrurile puțin mai departe, aș dori să evidențiez a treia chestiune despre care vorbește acest text: extinderea moștenirii. Cât de amplă este aceasta? Atât este de amplă: suntem împreună moștenitori cu Cristos – suntem împreună moștenitori cu Cristos. Și din nou asta accentuează obiceiul roman de moștenire egală. Ce gând – tot ceea ce va fi al lui Cristos va fi și al nostru. Psalmul 2, ce Îi spune Dumnezeu lui Cristos? „Îți voi da neamurile de moștenire”. Și dincolo de asta, El oferă totul. Cristos va fi în toți și toți vor fi în Cristos. 1 Corinteni 15: „totul va fi transformat în Cristos” – totul.

Efeseni capitolul 1 vorbește despre faptul că El este Cel care domnește peste toate lucrurile, toate lucrurile Îi sunt supuse Lui, totul este al Lui, absolut totul este al Lui. Și la sfârșit, tot ceea ce este al lui va fi și al nostru. Literalmente noi vom deveni împreună moștenitori cu Cristos. Evrei 1:2 Îl numește pe Cristos ca moștenitor al tuturor lucrurilor - moștenitor al tuturor lucrurilor. În El, și noi devenim moștenitori ai tuturor lucrurilor. Este o realitate uimitoare. Vom domni împreună cu El, ne spune Apocalipsa 20. Vom sta alături de El pe scaunul de domnie, spune Apocalipsa 3:21. Vom purta chipul Lui, chipul Celui ceresc, 1 Corinteni 15:49. Acestea sunt realitățile care vorbesc despre faptul că tot ceea ce este al lui Cristos, va fi și al nostru. Noi nu vom fi divini, noi vom fi o umanitate glorificată, dar atât cât poate o umanitate glorificată să împărtășească slava lui Dumnezeu și moștenirea lui Cristos, și noi o vom împărtăși pe deplin.

Cineva ar putea spune: „Ei bine, Cristos ar putea fi puțin supărat pe treaba asta. A făcut atât de mult ca să câștige acea moștenire pe cruce și de ce să ne fie dată nouă? Este dezamăgit Cristos că Tatăl va fi atât de generos cu oameni atât de nevrednici ca mine și ca tine?” Ei bine, avem un răspuns la această întrebare. Asta nu este ceva ce Domnul evită să dea. Ascultați rugăciunea Lui din Ioan 17: „Eu le-am dat slava pe care Mi-ai dat-o Tu, pentru ca ei să fie una, cum şi noi suntem una”, Ioan 17:22. Și-a împărtășit deplin slava cu noi fără nicio reținere.

Măreția acestei moșteniri este absolut uimitoare. Este prin har, nu prin fapte. Este prin lucrarea suverană a lui Dumnezeu, nu prin efort uman. Este un legământ inițiat de Dumnezeu, care nu poate să mintă și nu Se schimbă. Această moștenire nu se micșorează pentru că trebuie să fie împărțită între mulți moștenitori pentru că rezerva lui Dumnezeu este o slavă infinită. Este glorioasă, este vastă, este păzită. Îl vom moșteni pe Dumnezeu, slava Lui, vom împărtăși slava Lui și tot ceea ce este a lui Cristos va fi și al nostru. Acesta este câștigul incomparabil al gloriei, garantat - să împrumutăm un cuvânt vechi - nouă de către Duhul Sfânt, care ne păzește și ne protejează credința până la sfârșit.

Este un al patrulea lucru în acest verset care merită luat în considerare: pregătirea pentru moștenire – pregătirea pentru moștenire. Toți primim aceeași viață veșnică, toți primim aceeași slavă, câte un dinar ca în pilda spusă de Isus, indiferent câte ore slujim. Toți primim aceeași prezență a lui Dumnezeu, toți primim aceeași moștenire cu Cristos. Însă vor fi niveluri de responsabilitate și niveluri de slujire care sunt în legătură cu slujirea din viața asta – și Domnul a lămurit clar asta în pildă – în câteva pilde. Credincios în cele mici te va face Stăpân peste cele mari.

Însă este un principiu care ne conduce să spunem că cel mai important determinant al naturii moștenirii noastre la nivel personal nu este succesul, așa cum este măsurat în lume, ci suferința. Să ne întoarcem la versetul 17. Vom trece prin asta, dacă suntem copii și moștenitori; moștenitori ai lui Dumnezeu, împreună moștenitori cu Cristos, apoi vine: „dacă suferim cu adevărat împreună cu El, ca să fim şi proslăviți împreună cu El.” Dacă ne întoarcem în secolul al XII-lea, cuvântul „dacă” era tradus de cercetătorii biblici cu: „din moment” și asta este o afirmație simplă a unei realități. Din moment ce suntem copii, suntem și moștenitori. Și din moment ce suferim împreună cu El, cu siguranță, într-adevăr, vom fi și proslăviți împreună cu El.

Cu alte cuvinte, este un aspect inevitabil al vieții unui credincios și anume că un credincios va suferi. Nu vorbesc în mod necesar de martiraj, cu toate că poate să aibă loc: „Ia-ți crucea și urmează-Mă”. Au fost oameni care au murit pentru cauza Evangheliei. Dar ceea ce spune este că din moment ce suferim, ca o chestiune reală, pentru că L-am înălțat pe Cristos și trăim pentru Cristos și Îl proclamăm pe Cristos într-o lume fără Cristos, care-L urăște pe Cristos, care-L respinge pe Cristos, există o măsură de suferință. Purtăm, așa cum este, ocara lui Cristos. Suferința este legată de asta. Nu vorbesc despre faptul că ai avut o boală sau ai avut un fel de defect sau o încercare în căsnicia ta sau o problemă cu șeful tău. Toate acestea intră în categoria suferinței umane și Domnul este preocupat de asta și este compătimitor și plin de compasiune față de asta, dar ceea ce contează în fața acelei slave veșnice și a răsplătirii veșnice este acea suferință pe care o are credinciosul pentru Numele lui Cristos.

Știu că nu suntem persecutați, că nu suntem legați, că nu suntem aruncați în ulei încins sau nu avem așchii de bambus sub unghii. Nu suntem persecutați la acel nivel, dar toți înțelegem batjocura plină de cruzime de care au parte cei care sunt credincioși și proclamă numele lui Cristos într-un mediu ostil. Toți am suferit într-un fel anume. Isus a spus: „În lume veți avea necazuri, dar îndrăzniți, Eu am biruit lumea”. În această lume vă vor trata așa cum M-au tratat și pe Mine, M-au urât, atunci vă vor urî și pe voi. Asta este calea.

Ne vom bucura de ceea ce Pavel numește părtășia suferințelor. Chiar Pavel a spus în Coloseni 1 că împlinea în trupul lui ce lipsea suferințelor lui Cristos. În acest fel vedea care este temperatura în relația sa cu Cristos. Petru, în 1 Petru 4, vorbește despre suferința pentru Cristos și despre bucurie în același timp.

Calea spre slavă este prin suferință. Vă amintiți că Isus a spus că S-a dus la cruce pentru bucuria care Îi era înainte? Nu ne-am amintit că a trebuit să predicăm, spuneau apostolii, a trebuit să predicăm faptul că Isus Cristos trebuia să sufere. De ce? Pentru că Isus le-a spus asta, Luca 24: „Nu trebuia să sufere Mesia și să intre în slava Sa?” Pe măsură ce avem părtășie cu suferințele lui Cristos, pe măsură ce purtăm disprețul lui Cristos, în acest fel mergem pe calea slavei. Acesta este un contrast izbitor față de ideea că Dumnezeu te vrea sănătos, bogat, fericit, plin de succes, popular, confortabil. Nu, Duhul Sfânt este preocupat de slava ta veșnică și El înțelege că drumul spre acea slavă veșnică este să ai parte de dispreț pentru Isus Cristos.

Așadar, în timp ce noi Îl primim pe Dumnezeu, noi suntem împreună moștenitori a tot ceea ce posedă Cristos, într-un anume fel modul în care vom sluji în gloria cerului poate fi determinat de măsura suferinței pe care am purtat-o pentru cauza lui Cristos. Creștinismul nu este tendință de evadare. Este o minciună să crezi că tot ceea ce vrea Duhul Sfânt pentru tine este să ai tot ceea ce dorești și să fii fericit. Duhul Sfânt vrea să fii glorificat și El înțelege că drumul slavei este prin suferință. Acesta este Cuvântul lui Dumnezeu pentru noi.

Bine, încă un cuvânt de final și apoi ne vom apropia de Masa Domnului. Pavel spune asta în versetul 18: „Eu socotesc că suferințele din vremea de acum nu sunt vrednice să fie puse alături cu slava viitoare, care are să fie descoperită față de noi.” Acceptați disprețul pentru Cristos. Suferiți pentru Cristos. Nu se compară cu slava care ne va fi descoperită. Ne așteaptă o slavă incomparabilă, dragul meu, în prezența Domnului. Aceasta este promisiunea Lui față de noi și este lucrarea Duhului Sfânt binecuvântat să ne asigure pe tot drumul până la sfârșit, ca să primim acea slavă. Duhul Sfânt – Efeseni 1 – care este o arvună a moștenirii noastre, pentru răscumpărarea celor câștigați de Dumnezeu, spre lauda slavei Lui. Să ne plecăm în rugăciune.

Tată, ne amintim cuvintele lui Pavel: „Să nu întristați pe Duhul Sfânt cu care ați fost pecetluiți pentru ziua răscumpărării”. Ajută-ne să-L cinstim pe Duhul Sfânt, ajută-ne să ne închinăm Duhului în felul în care merită închinarea. Acum, Doamne, când ne apropiem de Masa Ta, vrem să ne asigurăm că cinstim această celebrare a Cinei prin mărturisirea oricărui păcat pe care îl știm în viețile noastre, orice ne reține să ne pocăim, să ne întoarcem de la el și să ne închinăm la piciorul crucii, mulțumitori că toate acestea ne-au fost oferite deoarece Cristos le-a făcut posibile prin moartea Sa.

SFÂRȘIT