Avem un subiect extraordinar despre care vom vorbi în seara aceasta și mi-am alocat puțin mai mult timp decât ar fi trebuit, într-un fel, pentru că am vrut să vă împărtășesc ceea ce am făcut, așa că vom încerca să includem asta în timpul pe care-l avem. Vă rog să deschideți Biblia la Romani 8 - Romani capitolul 8 - și să începem in Romani 8, privind la o revelație din partea lui Dumnezeu foarte bine cunoscută.

Versetul 28, care ne este cunoscut tuturor, este un bun punct de plecare. Romani 8:28. „De altă parte știm că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce Îl iubesc pe Dumnezeu, și anume spre binele celor ce sunt chemați după planul Său. Căci pe aceia pe care i-a cunoscut dinainte, i-a și hotărât mai dinainte să fie asemenea chipului Fiului Său, pentru ca El să fie Cel Întâi Născut dintre mai mulți frați; și pe aceia pe care i-a hotărât mai dinainte, i-a și chemat și pe aceia pe care i-a chemat i-a și socotit neprihăniți; și pe aceia pe care i-a socotit neprihăniți i-a și proslăvit”.

În studiul nostru doctrinar, am vorbit despre preștiință. Am vorbit despre predestinare sau despre doctrina alegerii. Am vorbit puțin despre justificare. Și vom vorbi despre glorificare. Dar singurul cuvânt asupra căruia vreau să vă concentrați împreună cu mine în seara aceasta este cuvântul „chemat”. Chemat. În versetul 28, „Celor ce sunt chemați”. În versetul 30: „Pe aceia pe care i-a hotărât mai dinainte, i-a și chemat; și pe aceia pe care i-a chemat, i-a și socotit neprihăniți”.

Acum, unul dintre cele mai simple cuvinte din limba engleză este cuvântul „chemat”. Cu toții înțelegem acest cuvânt. Îl folosim zilnic. Este unul dintre cele mai comune cuvinte din vocabularul nostru. Ne chemăm copiii să vină la cină în speranța că vor veni. Sau îl chemăm pe soțul să vină la cină și sperăm că va veni. Ne sunăm prietenii și sperăm că vor respinge opțiunea robotului telefonic și vor răspunde la telefon.

Devine puțin mai important, atunci când o biserică cheamă un păstor, sperând că va accepta oferta de a veni să-i păstorească. Și când ești chemat de șeful tău, chemarea devine extrem de importantă. Îmi amintesc când eram copil că eram chemat la biroul directorului. Îmi aduc aminte că la facultate am primit ceea ce se numea un „bon de apel” pentru a veni imediat la biroul decanului. Unii dintre voi ați primit o citație de la o instanță de judecată. O citație este o chemare pe care chiar nu ar trebui să o ignorați deoarece dacă sunteți chemați în instanță, probabil că ar trebui să vă prezentați sau puteți chiar primi o vizită de la oamenii legii. Poate un pic mai puternic decât o citație este un mandat. Un mandat este o somație în dreptul unei persoane care a fost citată să se prezinte pentru o anumită acuzație, dar care nu s-a prezentat.

Așadar există mai multe feluri de chemări. Există acele tipuri de chemări minimaliste pe care le faci cu drag unora pentru a-i chema la masă, sau acele apeluri telefonice la care nădăjduiești să răspundă cineva, până la apelul mult mai serios de la șeful tău sau chemarea unei biserici, sau chemarea de la biroul directorului sau o citație de la o instanță sau o somație cu avertizare în urma neprezentării. Deci, există multe tipuri de chemări din ce în ce mai convingătoare.

Dar în toate aceste cazuri, există și opțiunea de ignorare. Vă puteți opune oricăruia dintre aceste apeluri și vă puteți continua drumul făcând ceea ce doriți. Scriptura însă dezvăluie un adevăr despre o chemare, o chemare care nu poate fi ignorată și căreia nu i se poate împotrivi nimeni. Este chemarea imuabilă a lui Dumnezeu. Este o citație pentru a te prezenta înaintea Lui, în fața scaunului de judecată în scopul de a fi declarat drept, de a fi declarat neprihănit, cu scopul de a-ți fi iertate toate păcatele și de a fi eliberat de orice osândire sau orice condamnare.

Aceasta este chemarea despre care citim în Romani 8. Este o chemare care ne îndreptățește. Este o chemare care vine conform planului divin. Este o chemare care vine la cei care sunt predestinați, cei care sunt aleși, cei care sunt rânduiți mai dinainte. Este o chemare care, prin îndreptățire, ne duce la slava veșnică. Teologii au numit această chemare o chemare eficace, o chemare eficientă, o chemare determinantă, o chemare decisivă, o chemare concludentă, o chemare operativă și o chemare irezistibilă. Este chemarea la mântuire. Este chemarea divină. Este citația divină, dar nu pentru judecată și nici pentru pedeapsă, ci pentru ca tu să fii declarat neprihănit, să fii absolvit de orice condamnare, să fii iertat. Este chemarea la mântuire.

Întrebarea este: poate fi negată? Poate fi respinsă? Poate fi călcată în picioare? Ei bine, versetul 30 spune: „Pe aceia pe care i-a hotărât mai dinainte i-a și chemat”. Deci această chemare este limitată la cei care sunt aleși. Nu vorbim aici despre o chemare generală, despre un fel de chemare generală a Evangheliei, despre genul de chemare generală pe care o pomenește apostolul Pavel, citând profetul Vechiului Testament, și nici despre cuvintele din Matei 22: „Mulți sunt chemați, dar puțini sunt aleși”. Nu vorbim despre ceea ce am putea numi chemarea generală a Evangheliei, invitația generală exterioară a Evangheliei. Vorbim despre ceva care vine doar la cei ce sunt predestinați și are ca rezultat îndreptățirea. Iată de ce această chemare se numește chemarea eficace sau chemarea eficientă.

Acum, vreau să vă uitați aici la cuvântul „chemat”. Face parte dintr-un grup de cuvinte care au aceeași rădăcină kaleō... kaleō. Kaleō înseamnă „a chema în prezența cuiva” sau „a convoca”. Este folosit, de exemplu, în Matei 2:7, unde spune: „Atunci Irod a chemat în ascuns pe magi, iar ei au venit”.

Cuvântul poate fi folosit în circumstanțe mai puțin importante, însă este cuvântul care este folosit în Scriptură pentru a vorbi despre o chemare. De fapt, este atât de descriptiv încât noi, credincioșii, suntem de fapt „cei chemați”. Noi suntem cei chemați, biserica este ekklēsia, acest cuvânt nu provine din kaleō, ci din ekkaleō. Kaleō se referă la a fi chemat. Ekkaleō este un cuvânt mai puternic, o chemare mai puternică, care înseamnă a fi chemat afară și biserica devine apoi forma substantivală a acestui verb, adică „cei chemați”. Deci, dacă vă întrebați ce este o biserică? Biserica este adunarea celor chemați, convocați.

Acum, acest lucru este cât se poate de clar în toată Scriptura, nu doar în Romani 8. Așa că vreau să fac un mic studiu biblic cu voi. Întoarceți la Romani 1. Sunt convins că veți gusta din plin acest studiu și că acest studiu vă va ajuta să ajungeți la un nivel mai înalt de înțelegere. „Pavel” - Romani 1:1, - „rob al lui Isus Cristos, chemat să fie apostol, pus deoparte să vestească Evanghelia lui Dumnezeu”. Avem aici un exemplu bun la care să privim pentru acest tip de chemare, deoarece atunci când chemarea lui Dumnezeu a venit în viața apostolului Pavel, chemarea aceasta a fost o chemare divină suverană, plină de har și irezistibilă. A fost trântit la pământ pe drumul Damascului, fără a avea vreo altă opțiune decât aceea de a răspunde. El este chemat să fie apostol.

Mai jos, în versetul 6, el vorbește despre „ascultarea credinței”. În versetul 5, ascultând Evanghelia, „între care sunteți și voi cei chemați să fiți ai lui Isus Cristos. Deci vouă care sunteți preaiubiți ai lui Dumnezeu în Roma, chemați să fiți” – chemați să fiți sfinți. Voi sunteți cei chemați, cei sfinți, cei chemați afară.

Uitați-vă la 1 Corinteni 1:1. Din nou „Pavel chemat să fie apostol”. El nu vrea să spună că acesta este titlul lui. El se referă la faptul că a fost chemat de Dumnezeu, prin voia lui Dumnezeu, să fie un apostol al lui Isus Cristos. Și, din nou, nu era o chemare la care putea să se împotrivească. Versetul 2. „Către Biserica lui Dumnezeu care este în Corint, către cei ce au fost sfințiți în Cristos Isus, chemați să fie sfinți”. Așadar, oricum ar fi această chemare, ea te face sfânt. În Romani 8 te îndreptățește. În textul de față, te sfințește. Și mai jos în versetul 9: „Credincios este Dumnezeu, care v-a chemat la părtășia cu Fiul Său, Isus Cristos, Domnul nostru”. Ați fost chemați de Dumnezeu la o părtășie de care să vă bucurați împreună cu Domnul Isus Cristos.

În versetul 23. „Noi propovăduim pe Cristos cel răstignit, care pentru iudei este o pricină de poticnire, și pentru neamuri o nebunie, dar pentru cei” – observați încă o dată – “chemați, fie Iudei fie Greci, este puterea și înțelepciunea lui Dumnezeu”. Acum observați următorul detaliu. Dacă sunteți printre cei chemați, atunci când Cristos cel răstignit este propovăduit, El devine pentru voi puterea și înțelepciunea lui Dumnezeu. Pentru Evrei este o pricină de poticnire, pentru neamuri este o nebunie, dar pentru cei chemați fie evrei fie Greci, Cristos este puterea și înțelepciunea lui Dumnezeu.

Aceasta este o chemare care îl face pe cel chemat să fie parte a celor chemați, ekklēsia. Versetul 26. „De pildă fraților, uitați-vă la voi care ați fost chemați”. Luați în considerare această chemare. Luați în considerare chemarea, citația voastră. Luați în considerare mandatul divin. „Printre voi nu sunt mulți înțelepți în felul lumii, nici mulți puternici, nici mulți de neam ales, dar Dumnezeu a ales lucrurile slabe ale lumii, ca să facă de rușine pe cele tari. Dumnezeu a ales lucrurile nebune ale lumii, ca să facă de rușine pe cele înțelepte. Dumnezeu a ales lucrurile josnice ale lumii și lucrurile disprețuite”.

Acolo aveți chemarea voastră, fraților, este o chemare bazată pe faptul că Dumnezeu a ales. Dumnezeu a ales. Versetul 30 o rezumă spunând: „Și voi prin El, sunteți în Cristos Isus”. Pentru că El a fost făcut de Dumnezeu pentru noi neprihănire, sfințire și răscumpărare. El v-a ales, voi sunteți cei predestinați și tot El v-a și chemat. Pe aceia pe care i-a rânduit mai dinainte i-a și chemat, și pe aceia pe care i-a chemat i-a și socotit neprihăniți, iar pe aceia pe care i-a socotit neprihăniți i-a și proslăvit. Vorbim așadar aici despre o chemare la părtășia sfinților, la părtășia cu Fiul Său.

Întoarceți la Galateni capitolul 1 și observați consistența acestui adevăr. Galateni 1:6. Pavel spune: „Mă mir...” Galatenii rătăceau, pe căi greșite datorită unor învățători mincinoși, cu toate că erau credincioși. El spune: „Mă mir că treceți așa de repede de la Cel ce v-a chemat prin harul lui Cristos”. Iar el spune aici că Dumnezeu v-a chemat la Sine, v-a chemat la Sine prin harul lui Cristos și sunt uimit că vă rătăciți de la acest mesaj, urmând o Evanghelie înșelătoare, distorsionată și diferită.

Mai jos, în versetul 11, el spune: „Fraților, vă mărturisesc că Evanghelia propovăduită de mine nu este de obârșie omenească. Pentru că n-am primit-o, nici n-am învățat-o de la vreun om, ci prin descoperirea lui Isus Cristos. Ați auzit, în adevăr care era purtarea mea de altă dată, în religiunea iudeilor. Cum adică prigoneam peste măsură de mult biserica lui Dumnezeu, și făceam prăpăd în ea; și cum eram înaintat în religiunea iudeilor”. Am vorbit despre asta azi dimineață, nu-i așa? Dacă vrei să avansezi în iudaism, omoară creștini. Iată cât de dedicați erau ei religiei lor. Așa era Pavel - „mai înaintat în religiunea iudeilor de cât mulți din neamul meu, de o vârstă cu mine. Eram însuflețit de o râvnă nespus de mare pentru datinile strămoșești. Dar Dumnezeu, care m-a pus deoparte din pântecele mamei mele și m-a chemat prin harul Său, a găsit cu cale să descopere în mine pe Fiul Său” - când Dumnezeu a găsit cu cale, s-a aplecat, știind că totul fusese hotărât chiar din pântecele mamei, și l-a chemat prin harul Său atunci când a găsit cu cale, și „L-a descoperit în mine pe Fiul Său, ca să-L propovăduiesc printre Neamuri”.

Pavel a înțeles că a fost prins de guler de către Dumnezeu, a fost trezit la slava lui Cristos, a fost mântuit și făcut apostol. Priviți la Efeseni capitolul 4, pentru a înțelege încă o dată că acesta este un limbaj atât de comun al Noului Testament, Efeseni 4:1. „Vă sfătuiesc” - sau vă implor – “dar, eu cel întemnițat pentru Domnul să vă purtați într-un chip vrednic de chemarea pe care ați primit-o”. Aceasta nu poate fi o referire la o chemare generală. Aceasta nu e o chemare care poate fi acceptată și apoi ignorată. Ci este o chemare prin care vi se cere să trăiți viața într-un anumit fel. Prin urmare, este o chemare transformatoare, este o chemare care vă îndreptățește și vă sfințește. Astfel încât să vă purtați - „cu toată smerenia și blândețea cu îndelungă răbdare, îngăduiți-vă unii pe alții în dragoste, și căutați să păstrați unirea Duhului prin legătura păcii. Este un singur trup, un singur Duh, după cum și voi ați fost chemați la o singură nădejde a chemării voastre. Este un singur Domn, o singură credință, un singur botez. Este un singur Dumnezeu și Tată al tuturor, care este mai presus de toți care lucrează prin toți și care este în toți”.

Aceasta este o chemare la mântuire și nimic altceva. Aceasta este o chemare la un singur trup, un singur Duh, o singură nădejde, un singur Domn, o singură credință, un singur botez, un singur Dumnezeu și un Tată pentru toți. Așadar este o chemare care necesită un răspuns al unei vieți care este trăită într-un chip vrednic. Ori de câte ori vedeți ideea unei chemări la mântuire în epistolele Noului Testament, această chemare este întotdeauna o chemare eficientă, efectivă, determinantă, operativă, este chemarea mântuitoare.

Întoarceți la Coloseni 3:15. În acest verset bine cunoscut citim următoarele: „Pacea lui Cristos la care ați fost chemați ca să alcătuiți un singur trup să stăpânească în inimile voastre”. Vedem încă o dată că ați fost chemați în trupul lui Cristos. Ați fost chemați la pace prin Cristos, care acum stăpânește în inimile voastre. Dacă întoarceți la 1 Tesaloniceni capitolul 2, observați că Pavel folosește din nou aceeași expresie care e menționată și în Efeseni 4. „Să vă purtați într-un chip vrednic de Dumnezeu” – și acum ascultați cu atenție - „care vă cheamă la Împărăția și slava Sa”.

Aceasta este o chemare la părtășie. Aceasta este o chemare la o relație cu Isus Cristos. Aceasta este o chemare la sfințenie. Aceasta este o chemare la a alcătui un singur trup în Cristos, o chemare la a fi una într-un singur Duh, într-un singur Domn, într-o singură credință, într-un singur Dumnezeu și Tată al nostru al tuturor. Totodată este o chemare la Împărăția și slava Sa. O spun încă o dată - și teologii care înțeleg Cuvântul lui Dumnezeu în simplitatea lui magnifică au spus întotdeauna – că aceasta este o chemare mântuitoare. Aceasta este o chemare divină. Îmi place să o numesc chemarea imuabilă a lui Dumnezeu.

În 2 Tesaloniceni 2:14. Începem de la versetul 13. „Noi însă, frați preaiubiți de Domnul, trebuie să mulțumim totdeauna lui Dumnezeu pentru voi, căci de la început Dumnezeu v-a ales pentru mântuire”. Aceasta este marea doctrină a alegerii. Dumnezeu v-a ales de la început, înainte ca timpul să înceapă, în veșnicie a fost un sfat, în interiorul sfintei Treimii, Dumnezeu v-a ales pentru mântuire prin sfințirea Duhului și credința adevărului. Versetul 14. „Iată la ce v-a chemat”.

Ați fost chemați pentru că ați fost aleși. Ați fost chemați pentru că ați fost aleși de la început pentru mântuire. Voi ați fost aleși să fiți sfințiți de Duhul, ați fost aleși pentru a crede adevărul, iar El v-a chemat la aceasta prin Evanghelia noastră, ca să căpătați slava Domnului nostru Isus Cristos. Iată din nou același concept. Alegerea a dus la o chemare, care a dus la mântuire, îndreptățire, sfințire și în final la proslăvire.

Din nou, versetul 14. „Iată la ce v-a chemat El prin Evanghelia noastră” – ca să ce? - „ca să căpătați slava Domnului nostru Isus Cristos”. Punând totul laolaltă, pe oricine îl cheamă Domnul, El îl cheamă la Împărăția Sa, pe oricine ar fi, El îl cheamă, El cheamă la mântuire, El cheamă la credință în adevăr, El cheamă la sfințirea Duhului și El cheamă la slava veșnică. Acesta este o chemare mântuitoare.

Doi Timotei 1:9. Ele sunt prezentate în paralel aici, la sfârșitul versetului 8. „Dumnezeu”. „El, ne-a mântuit și ne-a dat o chemare sfântă” - acestea sunt două moduri de a spune același lucru. „Dumnezeu, care ne-a mântuit și ne-a chemat cu o chemare sfântă”. Nu zice „Dumnezeu ne-a dat o chemare sfântă și pentru că am răspuns, El ne-a mântuit”. Nu spune asta.

Ci mai degrabă citim că „El ne-a mântuit”, ceea ce înseamnă că „El ne-a chemat cu o chemare sfântă, nu pentru faptele noastre, ci după hotărârea Lui și după harul care ne-a fost dat în Cristos Isus, înainte de veșnicii”. Ajungem din nou la același adevăr. El cheamă pe aceia pe care i-a hotărât mai dinainte și pe aceia pe care i-a ales. Este învățătura inconfundabilă a Scripturii.

Privim apoi la 1 Petru 2:9. Acesta este un verset foarte bogat. Versetul 9. „Voi sunteți o seminție aleasă, o preoție împărătească, un neam sfânt” - acestea sunt descrieri extraordinare – „o seminție aleasă, o preoție împărătească, un neam sfânt, un popor pe care Dumnezeu și l-a câștigat ca să fie al Lui, ca să vestiți puterile minunate ale Celui ce v-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată”.

Acum, cred că atunci când veți studia Scriptura, de fiecare dată când veți întâlni acest cuvânt „chemat” în epistole, vă va sări în ochi. Acesta nu este un act ce ține de dorința lui Dumnezeu de a te chema. Nu este ca și cum ai chema copiii la cină. Ci aceasta este o chemare eficace, eficientă, determinantă, operativă. El „v-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată”.

El nu v-a chemat din întuneric sperând că veți veni, El v-a „chemat din întuneric la lumina Sa minunată”. Acolo ați ajuns când v-a chemat El.

Când El v-a chemat, ați ajuns în fața scaunului Său de judecător și ați fost declarați neprihăniți. Când v-a chemat, ați intrat în trupul Său și ați devenit parte a trupului lui Cristos. Când v-a chemat, ați intrat în părtășie. Când v-a chemat, ați devenit sfinți. Când v-a chemat, ați fost sfințiți. Când v-a chemat El a făcut-o pentru ca în final voi să fiți glorificați. Versetul 21 spune că „la aceasta ați fost chemați... ca să călcați pe urmele lui Cristos”. A fost o chemare pentru a vă trăi viața urmând exemplul Mântuitorului.

Capitolul 3 versetul 9. „Încolo toți” - versetul 8 - ”toți să fiți cu aceleași gânduri, simțind cu alții, iubind ca frații, miloși, smeriți în duh; nu întoarceți rău pentru rău nici ocară pentru ocară, dimpotrivă binecuvântați; căci la aceasta ați fost chemați, să moșteniți binecuvântarea”. Aceasta este o chemare care v-a transformat în oameni care pot fi o binecuvântare. Aceasta este o chemare care v-a adus la o viață în care trebuie să vă purtați într-un chip vrednic. Această chemare are efect.

Unu Petru 5:10. 1 Petru 5:10. Este atât de frumos. „După ce veți suferi puțină vreme, Dumnezeul oricărui har, care v-a chemat în Cristos Isus la slava Sa veșnică”. Ce afirmație! Dumnezeu v-a chemat la îndreptățire. El v-a chemat la sfințire și sfințenie. El v-a chemat la comuniune și părtășie cu sfinții. El v-a chemat să trăiți o viață evlavioasă și credincioasă și să vă purtați într-un chip vrednic de chemarea voastră cinstind numele Lui. Și tot El v-a chemat la slava Sa veșnică în Cristos.

Și v-a chemat pentru că v-a ales și v-a predestinat acestui scop. Doi Petru 1:3, începem de la versetul 2. „Harul și pacea să vă fie înmulțite prin cunoașterea lui Dumnezeu și Domnului nostru Isus; Dumnezeiasca Lui putere ne-a dăruit tot ce privește viața și evlavia, prin cunoașterea Celui” – și acum ascultați - “ce ne-a chemat prin slava și puterea Lui”. El ne-a chemat prin slava Sa. El ne-a chemat prin puterea Sa. Și El ne-a dat tot ce privește viața și evlavia. Binecuvântări de-a dreptul copleșitoare.

Predicatorul poate chema oamenii la pocăință. Predicatorul poate implora oamenii să vină la mântuire în Cristos. Putem face tot ce ține de noi. Profeții au făcut-o, și apostolii au făcut-o, iar predicatorii încă mai fac asta. Aceasta este chemarea generală exterioară, foarte diferită de chemarea interioară care mântuie.

În cele din urmă, privim la Evrei 3:1. Iată diferența. Iată diferența. Evrei 3:1. „De aceea, frați sfinți...” Îmi place asta. Trebuie să vă vorbesc de aici mai des ca de obicei. Este adevărat, este adevărat, tot ce avem aici este adevărat, puși de-o parte, și socotiți neprihăniți. „De aceea, frați sfinți” – iată aici expresia cheie - „care aveți parte de” - ce? Care este cuvântul? - „chemarea cerească”. Nu vorbim aici despre chemarea făcută de predicator. Vorbim despre Dumnezeu. Aceasta este o chemare divină, o chemare cerească. Sunteți sfinți datorită acestei chemări divine. Acesta este un adevăr glorios. Chemarea aceasta este un adevăr glorios. Și asta nu este ceva obscur, nu-i așa? Pentru că este prezentă peste tot și mai sunt multe texte. Mai sunt multe altele.

Despre ce vorbim aici? Vorbim despre o chemare a lui Dumnezeu care are ca rezultat mântuirea unei persoane. Și o voi spune din nou. Fiecare utilizare a cuvântului „chemare” cu privire la mântuire în epistolele Noului Testament se referă nu la o chemare exterioară generală, ci la un act specific, interior, eficient și mântuitor al lui Dumnezeu. Este, în acest sens, o chemare de neclintit din partea lui Dumnezeu la care vei răspunde. De aceea teologii au numit asta „harul irezistibil”.

Îmi place mai mult cuvântul „chemare”. Și îmi place ideea unei chemări de neclintit, pentru că aceasta subliniază lucrarea imuabilă și mântuitoare a lui Dumnezeu, mai degrabă decât împotrivirea omului. Cu toate acestea însă, se potrivește cu mica schiță a harului irezistibil din teologia lui Calvin. Atunci când Dumnezeu caută să mântuiască și să cheme un păcătos din întuneric la lumina Sa minunată, întrebarea este: poate păcătosul să se împotrivească?

Apropo, avem 1 Corinteni 7:17, doar m-am gândit la acest verset, și nu vreau să-l omit. „Dar fiecare are de la Domnul darul lui. Unul într-un fel, altul într-altul”. Aici este vorba despre faptul că poți fi singur sau căsătorit sau oricum ai fi, dar, din nou, este subliniat faptul că Dumnezeu atribuie daruri fiecăruia. Citim „fiecare are de la Domnul darul lui”, un alt mod de a o spune este, „după cum a chemat Dumnezeu pe fiecare”. Deci ceea ce aveți aici în cuvântul „chemare” este o comparație cu cuvântul „atribuire”.

Dumnezeu a predeterminat acest lucru în planul Său în veșnicia trecută. El a hotărât mântuirea în dreptul unora și El se apropie să-i mântuiască prin această chemare. El îi cheamă din întuneric. El îi cheamă din necredință. El îi cheamă din confuzie și haos. El îi cheamă din păcat și ne sfințenie. Aceasta este chemarea suverană și mântuitoare a lui Dumnezeu. Și El este neclintit în exercitarea puterii Sale de a-l face pe păcătosul ales să vină în fața scaunului Său de judecător și să fie prezentat ca fiind iertat și îndreptățit și mergând pe drumul spre slava veșnică.

Vreau să vă spun că asta îi deranjează pe unii oameni. Pe mine nu mă deranjează pentru că asta spune Biblia. Însă pe unii oameni îi deranjează. Ei zic: „Bine, dar asta nu-i corect. Nu-i corect să spunem că Dumnezeu îi va aduce la Sine pe păcătoși, făcând tot ce ține de El. A spune asta înseamnă a afirma că nu te poți lupta. Că nu te poți împotrivi. Dumnezeu te va birui împotriva voinței tale și-ți va încălca libertatea”.

Și sunt mulți care spun că Dumnezeu nu va încălca liberul nostru arbitru. Aud asta tot timpul. Dumnezeu nu ne va încălca libertatea de a alege. Și vor să spună: „Bine, uite, - Dumnezeu poate să facă sugestii foarte puternice. Asta face El. Și, știi, uneori El este cu adevărat convingător. Și de multe ori El face sugestii foarte puternice prin predicatori buni care sunt cu adevărat convingătoare. Iar noi ne putem ruga și Îi putem cere lui Dumnezeu să facă astfel de sugestii puternice. Îi putem cere lui Dumnezeu să deschidă mințile oamenilor, să deschidă inimile lor, să le îndepărteze orbirea și să-i facă să răspundă, dar să nu-i forțeze să vină. Îi putem cere lui Dumnezeu să le dea oportunități și o mulțime de informații și motivații. Dar, în cele din urmă, decizia trebuie să fie a lor”.

Un scriitor foarte bine cunoscut, care-i de mare ajutor prin multe dintre scrierile sale, Norman Geisler a scris o carte numită Chosen But Free (Aleși dar liberi). Și acolo el prezintă realitatea harului irezistibil sau această chemare mântuitoare, această chemare eficace care, potrivit perspectivei lui, Îl transformă pe Dumnezeu într-un dictator puternic care ne zdrobește libertatea târându-ne în Împărăția Sa.

Ei bine, toate aceste afirmații sunt de-a dreptul inutile, pentru că nu asta spune Scriptura. Nimeni nu a fost vreodată mântuit împotriva voinței lui. Nimeni nu a fost vreodată adus în Împărăție gesticulând din mâini, țipând și protestând. Nimeni nu a fost vreodată mântuit și târât împotriva voinței sale. Nu asta ne învață Scriptura. Nimeni nu a fost vreodată mântuit împotriva voinței lui. Nimeni nu va fi vreodată. Toți cei care sunt mântuiți sunt mântuiți pentru că au dorit să creadă Evanghelia. De fapt, ei vor crede din toată inima și din tot sufletul lor Evanghelia. Nimeni nu este mântuit vreodată fără a fi implicată acolo și voința lui. A crede presupune un act de voință.

Întrebarea este ce i-a făcut să vrea? Sau mai bine, cine i-a făcut să vrea? A depins de ei? A depins de predicator? Asta ar trebui gândit până concluzionăm. Pe de-o parte, depinde de ei în cele din urmă, pentru că, deși nu și-au dorit asta, au primit cumva voință, au găsit o cale să se ridice dintr-o stare în care n-au avut nicio dorință, într-o stare în care să voiască cu adevărat. Pe de altă parte depinde de predicator care poate să le zdrobească împotrivirea și, prin predicarea sa, să le activeze voința.

Există un verset scurt în Psalmul 110. Nu trebuie să-l căutați, ci doar să-l notați. Psalmul 110:3. Spune următoarele: „Poporul Tău este plin de înflăcărare, când îți aduni oștirea”. Extraordinar. „Poporul Tău este plin de înflăcărare, când îți aduni oștirea”. Niciun păcătos nu va avea dorință până când puterea lui Dumnezeu nu va veni peste acel păcătos. Nu există nimic în păcătos care să-l facă dornic. Nu există nimic dornic în păcătos, chiar și cu cele mai bune eforturi ale predicatorului. Doar atunci când puterea lui Dumnezeu îl face să-și dorească, el devine dornic.

Pot fi sigur de asta? Absolut. Niciun păcătos nu are capacitatea de a voi. Credeți că pot să vă demonstrez asta? Uitați-vă la Romani capitolul 3 - doar câteva pasaje aici. Romani capitolul 3. Întotdeauna cred că voi avea destul timp și niciodată nu-mi ajunge. Romani 3:10. „Nu este niciun om neprihănit, niciunul măcar. Nu este niciunul care să aibă pricepere, nu este niciunul care să-L caute cu tot dinadinsul pe Dumnezeu”. Este destul de complet, nu-i așa? „Toți s-au abătut și au devenit niște netrebnici. Nu este niciunul care să facă binele, niciunul măcar. Gâtlejul lor este un mormânt deschis, se slujesc de limbile lor ca să înșele, sub buze au venin de aspidă, gura le este plină de blestem și amărăciune. Au picioarele grabnice să verse sânge. Prăpădul și pustiirea sunt pe drumul lor, nu cunosc calea păcii, frica de Dumnezeu nu este înaintea ochilor lor”.

Aș spune că este o stare destul de tristă. Aceasta este o modalitate mai detaliată de a spune că inima omului este nespus de înșelătoare și deznădăjduit de rea. Nu este nimeni care să-L caute pe Dumnezeu. Nu este niciunul care să-și dorească asta. Efeseni 2:1. Iată de ce. Efeseni 2:1. „Voi erați morți în greșelile și păcatele voastre”. Oamenii morți nu răspund. „În care trăiați odinioară, după mersul lumii acesteia, după domnul puterii văzduhului, a duhului care lucrează și acum în fiii neascultării. Între ei eram și noi toți odinioară, când trăiam în poftele firii noastre pământești, când făceam voile firii pământești și ale gândurilor noastre și eram din fire copii ai mâniei ca și ceilalți”. Iată cum ești tu. Fără nicio speranță.

Unu Corinteni 2:14. „Dar omul firesc nu primește lucrurile Duhului lui Dumnezeu, căci pentru el sunt o nebunie”. Doi Corinteni 4:3-4. „Și dacă Evanghelia noastră este acoperită, este acoperită pentru cei care sunt pe calea pierzării; a căror minte necredincioasă a orbit-o dumnezeul veacului acestuia, ca să nu vadă strălucind lumina Evangheliei slavei pentru ei”. Am trecut prin asta în detaliu. Asta este ceea ce înțelegem prin „depravare totală”, incapacitatea totală a păcătosului de a fi doritor.

Niciun păcătos prin sine însuși nu are această capacitate. Niciun păcătos prin sine însuși nu are capacitatea să înțeleagă, nu dorește să se pocăiască, să creadă, să-L aleagă pe Dumnezeu, pe Cristos și mântuirea. Corupția este mult prea profundă și prea adâncă și sistematică spiritual. Nu putem să alegem asta. Nu putem să-L căutăm. Voința păcătosului este adusă la viață doar în ziua în care Domnul intervine cu putere. Dumnezeu trebuie să-și arate puterea suverană în a ne chema, în a ne oferi voința de a crede. El trebuie să ne facă să ne dorim asta. „Poporul Tău este plin de înflăcărare când îți aduni oștirea”.

Problema nu este că păcătosul vine bătând din palme, țipând, protestând și încercând să se împotrivească, pentru că atunci când vine chemarea, păcătosul își dorește să răspundă chemării. De fapt, este pasiunea inimii lui. Când vine Evanghelia, păcătosul își dorește cu adevărat să răspundă. Ca păcătoși pierduți, oamenii au libertatea voinței. Așa este. Voia lor este – uitați-vă la ei, uitați-vă la păcătoși. Ei operează liber. Și ce fac ei? Ei aleg să păcătuiască. Ei aleg și alegerea lor este păcatul.

Păcătosul pierdut are libertatea voinței. În mântuire avem și libertatea voinței, dar în loc să alegem păcatul Îl alegem pe Cristos și diferența este că am fost chemați cu o chemare divină. Jonathan Edwards a spus: „Ceea ce alegem nu este cu adevărat determinat de voință, ca și cum ar exista independent. Ceea ce alegem”, a spus Edwards, „este cu adevărat determinat de minte și de ceea ce mintea crede că este cel mai bine”. Și apropo, mintea nu este neutră și mintea nu este obiectivă. Mintea este coruptă. Deci ceea ce crede mintea că este cel mai bine este ceea ce alegem noi. Suntem liberi să alegem ceea ce mintea noastră crede că este mai bun și, în afară de Dumnezeu și de Cristos, mintea noastră este coruptă și crede că păcatul este cel mai bun.

Edwards spune: „Când se confruntă cu Dumnezeu, mintea păcătosului nu crede niciodată că a-L urma sau a asculta de Dumnezeu este o alegere bună”. Voința păcătosului este să nu-L aleagă niciodată pe Dumnezeu. Nimic nu-l oprește, dar mintea lui nu consideră supunerea față de Dumnezeu și Evanghelia ca fiind ceva de dorit, astfel încât, dacă Dumnezeu nu schimbă modul în care gândim, mintea noastră ne va spune întotdeauna să ne răzvrătim împotriva lui Dumnezeu și a Evangheliei. Și asta este exact ceea ce facem.

Păcătosul se va împotrivi până când vine un (fel de) har din cer, o chemare cerească. Nu-mi place ideea de har irezistibil, deoarece irezistibil are în primul rând o conotație negativă și aș prefera să o văd ca o chemare imuabilă a lui Dumnezeu decât ca pe ceva negativ. În al doilea rând, pentru că harul irezistibil este redundant. Dacă harul este în întregime al lui Dumnezeu, atunci este irezistibil pentru că, scrie în Romani, Dumnezeu Însuși afirmă: „Voi avea milă de cine-Mi va plăcea să am milă”, aceiași afirmație o găsim și în cartea Exod. Este prin definiție irezistibil. Dacă Dumnezeu hotărăște să fie milostiv, atunci totul ține de El, și cu asta am spus suficient.

Așadar nu-mi place cuvântul „irezistibil” pentru că este negativ și este redundant. Și în al treilea rând, supra-califică sau subestimează harul. Harul este mult mai mult decât irezistibil. Biblia nu numește acest har irezistibil, ea numește harul ca fiind o chemare cerească, o chemare la sfințenie, o chemare la sfințire, o chemare la îndreptățire, o chemare la părtășia cu sfinții, o chemare în trupul lui Cristos. Și acest cuvânt subestimează asta.

Ce-ați zice să-i spunem simplu, o chemare la mântuire? S-ar putea să încurce puțin acrostihul, dar asta n-ar fi o problemă. Acesta este darul lui Dumnezeu pentru noi, Efeseni 2:8-9. Vă aduceți aminte ce spune? Efeseni 2:8-9. „Căci prin har ați fost mântuiți prin credință și aceasta nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni”. Totul este un dar de la Dumnezeu. Totul vine ca un dar de la Dumnezeu pentru noi.

Îmi place ceea ce se spune în Filipeni 1:29. „Căci cu privire la Cristos vouă vi s-a dat harul, nu numai să credeți în El, ci și să pătimiți pentru El”. De dragul lui Cristos, vi s-a dat harul să credeți. Chemarea v-a adus la credință. Chemarea v-a făcut să înțelegeți. V-a adus la convingere, la pocăință, și la credință. În mod cât se poate de clar, aceasta este o chemare mântuitoare și nimic altceva în afară de asta nu are nicio logică în Scriptură.

Este ca în Faptele Apostolilor 13:48, unde spune: „Toți cei ce erau rânduiți să capete viața veșnică au crezut”. Cum au crezut cei care au fost rânduiți pentru viața veșnică? Au crezut datorită faptului că Dumnezeu i-a chemat din ignoranța lor. I-a chemat din confuzia lor. I-a chemat din întunericul lor. El i-a chemat din nelegiuirea lor, i-a chemat din păcatul lor. Iar această chemare a fost o chemare eficace activată de puterea lui Dumnezeu care i-a adus la lumină, la adevăr, la pocăință și la credință.

Este ca și în cazul Lidiei din Fapte 16:14. Se spune: „Domnul i-a deschis inima”. Îmi place această expresie. „Domnul i-a deschis inima”. Aceasta este chemarea eficientă. Domnul deschide mintea și inima, iar cel care nu vrea devine dornic. Faptele Apostolilor 18:27 spune că Pavel „a ajutat mult prin harul lui Dumnezeu pe cei ce crezuseră”.

Așadar am putea numi lucrarea aceasta foarte simplu și anume har. Harul este cel care mântuie de fapt. Harul produce mântuirea. Păcătosul nu își poate schimba voința, nu își poate îndrepta voința spre Dumnezeu. Vă aduceți aminte de Ioan 1:12? „Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu, născuți nu din sânge, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu”. Nimeni nu ar dori asta dacă Dumnezeu nu ar dori mai întâi și dacă nu ar activa voința omului.

Asta nu se realizează pentru că păcătosul își vine în fire. Sau pentru că păcătosul este convins de o predicare inteligentă sau de un apel emoțional. Toate acestea sunt iluzii înșelătoare. Asta nu se realizează pentru că tu ești frumos sau pentru că L-ai făcut pe Isus să arate frumos. Oamenii sunt mântuiți pentru că Dumnezeu îi cheamă și îi cheamă ajutându-i să înțeleagă proclamarea Evangheliei. Uitați nonsens-urile. Dumnezeu folosește doar Evanghelia pentru a trezi pe omul păcătos și El îl face să-și dorească chiar dacă nu și-a dorit niciodată asta.

Există un grup de pastori și teologi numit „Alianța Evanghelicilor Mărturisitori” și, din fericire, fac parte din grupul acesta. Este un grup extraordinar de teologi de seamă din întreaga țară și sunt foarte onorat să stau în preajma lor. În 1996, Alianța Evanghelicilor Mărturisitori a publicat ceea ce se numește „Mărturisirea de la Cambridge”.

Iată ce scrie în această mărturisire: „Încrederea nejustificată în abilitățile umane este un produs al naturii umane căzute”. Foarte bună această declarație. „Încrederea nejustificată în abilitățile umane este un produs al naturii umane căzute”. Singurul motiv pentru care credem că am putea avea dorința de a fi mântuiți este deoarece gândirea noastră este coruptă.

Mărturisirea continuă și spune: „Această încredere falsă umple acum lumea evanghelică de la evanghelia stimei de sine până la evanghelia sănătății și a bogăției, de la cei care au transformat Evanghelia într-un produs care poate fi vândut și pe păcătoși în consumatori care vor să cumpere, până la alții care tratează credința creștină ca fiind adevărată pur și simplu pentru că funcționează. Harul lui Dumnezeu în Cristos nu este doar necesar. Harul lui Dumnezeu în Cristos nu este doar necesar, ci este singura cauză eficientă a mântuirii. Mărturisim că ființele omenești se nasc moarte din punct de vedere spiritual și sunt de-a dreptul incapabile să coopereze cu harul regenerator”.

Mai mult, declarația spune: „Reafirmăm că în mântuire suntem salvați de mânia lui Dumnezeu numai prin harul Său. Lucrarea supranaturală a Duhului Sfânt este aceea care ne aduce la Cristos, eliberându-ne din strânsoarea păcatului și ridicându-ne de la moarte spirituală la viață spirituală, și totodată negăm că mântuirea este în orice sens o lucrare omenească. Metodele, tehnicile sau strategiile omenești nu pot realiza prin ele însele această transformare. Credința nu poate fi produsă de natura noastră umană neregenerată”.

Vreau să știți că îmi plac imnurile. Ieri și azi am citit imnuri, citeam ieri Psalmii în forma lor ritmică, metrică, pentru că mi s-a dat o Biblie din anul 1672, veche de 330 de ani. Iar pe paginile din spatele ei, cineva a luat cei 150 de psalmi și i-a pus în ritm și rimă, iar eu îi citesc. Sunt hotărât să mai scriu câteva imnuri în anii următori. Eu iubesc o astfel de muzică. Și unul dintre scriitorii mei preferați, Charles Wesley - acum frații Wesley, trebuie înțeleși, erau anti-calviniști. Și știți ceva? Calvinismul împotriva căruia s-au opus ei a fost ceva destul de rău.

Calvinismul s-a degradat în zilele lui Wesley, a fost crud și de neclintit, iar mulți dintre oamenii care au îmbrățișat calvinismul nu erau creștini. Dar Charles Wesley, care a scris atâtea imnuri dintr-un punct de vedere arminian sau anti-calvinist, crezând în libertatea voinței și libertatea păcătosului de a alege, în ciuda teologiei sale, știa ce spune. Pentru că ascultați ce a scris. Veți recunoaște. Este dintr-un imn scris de el, intitulat „Și poate fi”. Iată ce scrie:

„Duhul meu a stat mult timp întemnițat, legat de păcat și de noaptea naturii. Ochiul tău a pătruns cu o rază fulgerătoare aducând la viață temnița în raze de lumină. Lanțurile au fost date la o parte, iar inima mea a fost eliberată. M-am ridicat, și am început să Te urmez”. Acum doar un calvinist ar putea scrie asta. Poftim? Hai, Charles, mărturisește. Ești prizonier în noapte și-n întuneric, și până când Dumnezeu nu a făcut să strălucească lumina și n-a rupt lanțurile, nimic nu s-a putut schimba. Aceasta este gloria unui astfel de adevăr. Până la urmă, totul I se datorează lui Dumnezeu.

Vreau sa mă apropii de încheiere. De-a lungul anilor, de câteva ori Dr. Jim Boice a fost invitat să predice aici. Un mare, mare slujitor al lui Dumnezeu, un mare cărturar, un mare predicator, a trăit o viață exemplară. Și cărțile lui sunt încă o binecuvântare pentru mine. Nu încape nicio îndoială că l-am considerat mentorul meu. De fapt, R.C. Sproul mi-a spus într-o zi că moartea lui Jim Boice a fost judecata lui Dumnezeu asupra Americii. A lăsat un gol uriaș. Boice, care iubește imnurile și care a scris imnuri, a scris într-una dintre cărțile sale despre John Newton. Era anul 1779 când John Newton a scris „Mărețul Har”, pe care îl știm cu toții. Dar nu știu dacă știți toți întreaga poveste a acestui om care s-a născut în 1725 și care a murit în 1807. Dați-mi voie să vă citesc puțin din ceea ce a scris Boice despre el.

„Newton a crescut într-o familie creștină în care a fost învățat versete din Biblie, dar mama lui a murit când el avea doar șase ani, așa că a fost trimis să locuiască cu o rudă care ura Biblia și batjocorea creștinismul. Astfel că Newton a fugit la mare. A fost rebel în anii aceia și era cunoscut pentru faptul că putea să înjure două ore fără să se repete deloc. A fost forțat să se înroleze în marina britanică, dar a dezertat, a fost însă capturat și bătut în public drept pedeapsă.

„În cele din urmă, Newton a intrat în marina comercială și a plecat în Africa. În memoriile sale, el a scris că, atunci când a plecat în Africa, a mers dintr-un singur motiv: „Ca să mă pot sătura să păcătuiesc”. Newton s-a întâlnit cu un negustor de sclavi portughez din Africa, în a cărui casă a fost tratat cu mare cruzime. Acest bărbat era plecat de multe ori în expediții de sclavie și, când era plecat, autoritatea sa trecea la soția sa africană, femeia cea mai importantă a haremului său. Îi ura pe toți bărbații albi și și-a vărsat ura asupra săracului Newton.

„El mărturisește că luni de zile a fost forțat să se prăbușească în mizerie mâncându-și mâncarea de pe pământ ca un câine. Era bătut fără milă dacă o atingea”. Adică trebuia să mănânce cu gura fără să folosească mâinile. „În timp, slăbit și vlăguit, Newton și-a urmat drumul spre mare, de unde a fost luat de o navă britanică care se îndrepta spre Anglia. Când căpitanul navei a aflat că tânărul știa ceva despre navigație ca urmare a faptului că fusese în marina britanică, l-a luat coleg al său.

„Însă chiar și atunci, Newton a avut parte de necazuri. Într-o zi, când căpitanul era la țărm, Newton a luat proviziile de rom ale navei și a îmbătat întregul echipaj. El însuși era atât de beat încât atunci când s-a întors căpitanul și l-a lovit în cap, Newton a căzut peste bord și s-ar fi înecat dacă unul dintre marinari nu l-ar fi adus repede înapoi la bord. Aproape de sfârșitul unei călătorii, în timp ce se apropiau de Scoția, au avut parte de o vreme foarte rea iar corabia a deviat de la cursul inițial. A început să intre apă la bord, și nava a început să se scufunde. Așa că (tânărul nenorocit) a fost trimis în groapă pentru a scoate apa. Furtuna a durat zile întregi. Newton era îngrozit. Era sigur că nava se va scufunda și el se va îneca.

„Dar în cala navei, în timp ce pompa apa cu disperare, Dumnezeul oricărui har, pe care Newton încercase să-l uite, dar care nu l-a uitat niciodată pe Newton, i-a adus aminte versete biblice pe care le învățase în casa lui când era copil. Calea mântuirii s-a deschis înaintea lui, și a avut loc în viața lui nașterea din nou chiar acolo, în încăperea din fundul corabiei. A fost transformat profund și mult mai târziu, când s-a întors din nou în Anglia, Newton a început să studieze teologia, și în cele din urmă a devenit predicator, mai întâi într-un orășel numit Olney, după care în Londra”.

Despre această furtună, William Cooper - poetul britanic unic - care a devenit foarte repede prieten apropiat cu Newton și a locuit împreună cu el câțiva ani, a scris următoarele. Cooper a scris despre furtuna din care Dumnezeu l-a chemat pe Newton. Iată ce a scris el. Vă veți aduce aminte de aceste cuvinte. „Dumnezeu lucrează într-un mod tainic, pentru a săvârși minunile Sale, El calcă pe mare și călărește pe furtună”.

„Și exact asta a făcut”, spune Boice. „Newton a fost un mare predicator al harului pentru că învățase că acolo unde păcatul creștea, harul se înmulțea și mai mult. El este dovada faptului că harul lui Dumnezeu este suficient pentru a mântui pe oricine și că El mântuiește doar prin har”.

Așa că John Newton a scris „Mărețul har m-a mântuit”, atunci când a auzit sunetul chemării harului lui Dumnezeu, și a fost adus la viață. Și de atunci credincioșii au cântat despre Mărețul Har, cerând ca acest har să vină în viața păcătosului pe care Dumnezeu îl cheamă la El. Haideți să plecăm capetele în rugăciune.

O, Tată, acest mare adevăr ne încântă inimile atât de profund și suntem copleșiți că Te-ai aplecat spre noi să ne chemi pentru că ne-ai ales pentru slavă. Te binecuvântăm, Te lăudăm, și Îți mulțumim. Și te rugăm să ne ajuți să trăim vieți vrednice de această chemare cerească, prin care am fost chemați la sfințenie, chemați la părtășie, chemați într-un singur trup, chemați la o relație de unire cu Cristos, chemați să fim mesageri. Ajută-ne să trăim într-un chip vrednic de această chemare. Și te lăudăm în numele Fiului Tău. Amin.

SFÂRȘIT