În ultimele două mesaje de duminică seara, când am fost cu voi, am vorbit despre problema alegerii divine. Cine pe cine a ales? Și sunt conștient că atunci când se vorbește despre doctrina alegerii, controversa nu este mică deloc. Sunt mulți oameni care simt, așa cum am menționat în mesajul precedent, că aceasta este o doctrină periculoasă, că o astfel de învățătură Îl transformă pe Dumnezeu într-un monstru, că așa ceva este aproape o blasfemie, că aceasta este de fapt un fel de erezie. Și totuși, nu contează cât de mult rațiunea umană preferă să se mânie împotriva acestei doctrine, ea este prezentată într-un mod cât se poate de categoric în Scripturi. Noi trebuie să ne plecăm genunchii în fața acestui mare adevăr al alegerii divine și, odată ce o facem, poate deveni pentru noi cea mai prețioasă dintre toate doctrinele.

Înțeleg ce spune Biblia despre aceste aspecte ale mântuirii. Și înțeleg că Biblia spune în 1 Timotei 2:4 că: „Dumnezeu dorește ca toți oamenii să fie mântuiți și să vină la cunoștința adevărului”. Știu, de asemenea, că Biblia spune în 2 Petru 3:9 că Dumnezeu „dorește ca niciunul să nu piară, ci toți să vină la pocăință”. Și știu că în Biblie ne este prezentată porunca de a predica Evanghelia la orice făptură. De asemenea știu că Biblia poruncește tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască și că Dumnezeu cere ca toți să-L primească pe Fiul Său, în care-și găsește toată plăcerea, și să-L asculte. Și știu că Evanghelia este în esență o poruncă.

Vorbim despre asta ca despre un dar, ca despre o ofertă, dar este în esență o poruncă să crezi în Domnul Isus Cristos. Înțeleg, de asemenea, că Biblia vorbește despre alegerea și voința umană. Că Biblia spune: „alegeți astăzi cui vreți să slujiți”. Știu că Isus a zis: „Veniți la Mine toți cei trudiți și împovărați și Eu vă voi da odihnă”. Știu și că a spus: „Oricine vrea să vină și să bea din izvorul vieții fără plată”.

Știu că Isus a făcut următoarea afirmație: „De ce să pieriți? Și de ce nu voiți să veniți la Mine”, a spus el, „ca să aveți viața”. Știu că Isus a plâns pentru Ierusalim și a spus: „De câte ori n-am vrut să strâng pe fiii tăi, cum își strânge găina puii sub aripi, și n-ați vrut”. Știu că Dumnezeu a plâns pentru un Israel încăpățânat, răzvrătit și necredincios, a plâns prin ochii lui Ieremia, așa cum este consemnat în Ieremia capitolul 13.

De asemenea știu că Biblia îi declară pe toți oamenii ca fiind păcătoși și pe toți păcătoșii ca fiind vinovați în mod personal de încălcarea sfintei legi a lui Dumnezeu și de faptul că toți merită mânia divină și pedeapsa veșnică. Și știu că Biblia afirmă faptul că toți păcătoșii au parte de suficientă revelație pentru a fi responsabili în ce privește păcatul lor. Prin creație în Romani 1 și prin conștiință în Romani 2, păcătoșilor li se dă lumină, și dacă o urmează, ajung la adevăr. Dacă nu reușesc să o urmeze, vor pieri sub mânia lui Dumnezeu.

Acum, eu înțeleg toate acestea și cred că și voi, pentru că toate acestea sunt în Scriptură. Dar, în același timp, fără nicio contradicție, doar cu o problemă aparentă în mintea noastră, există un mister descoperit pentru noi în Scripturi care ne spune că niciun păcătos nu este în stare să înțeleagă adevărul. „Omul firesc nu înțelege lucrurile lui Dumnezeu. Sunt de neînțeles pentru el. Predicarea crucii este o nebunie pentru el”. Niciun păcătos nu este capabil să se pocăiască prin propriile sale puteri.

De fapt, așa cum spune Fapte 11:18, singurul mod în care un păcătos s-ar putea pocăi este doar atunci când Dumnezeu îi oferă pocăința. Chiar și credința este dincolo de capacitatea ființelor omenești. Ioan 1 spune: „Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, li s-a dat dreptul să se numească copii ai lui Dumnezeu, născuți nu din sânge, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu”. Credința nu vine prin voia omului sau prin voia firii.

Apoi, Biblia spune că oamenii sunt incapabili să înțeleagă adevărul, adevărul Evangheliei. Sunt incapabili să se pocăiască. Sunt incapabili să creadă. Astfel încât singurul mod în care orice păcătos poate fi răscumpărat este prin lucrarea lui Dumnezeu. Dumnezeu este Cel ce oferă capacitatea de a înțelege, El oferă pocăință, oferă credință. Dumnezeu trebuie să învingă moartea spirituală și să dea viață, să biruiască orbirea spirituală și să dea vedere, să cucerească ignoranța spirituală și să ofere adevărul, să biruiască iubirea prevalentă a păcatului și să o înlocuiască cu dorința de neprihănire.

Dacă cineva ajunge vreodată să fie mântuit, este pentru că Dumnezeu trece peste toate incapacitățile naturale normale. De aceea spunem că mântuirea este în totalitate a lui Dumnezeu. Nu este doar în totalitate prin har, ci în totalitate de la Dumnezeu. Acum, asta nu se realizează niciodată separat de voința umană, pentru că niciodată nu încalcă voința umană. Realitatea profundă de necontestat este că nimeni nu L-ar alege vreodată pe Cristos dacă Dumnezeu nu l-ar fi ales mai întâi. Suntem mântuiți și avem viață pentru că Dumnezeu a găsit cu cale să ne-o dea.

Să începem în Ioan 6:64. În primele două mesaje v-am prezentat o mulțime de pasaje din Scriptură pe care să le luați în considerare. Iată încă unul de adăugat la lista dumneavoastră. Versetul 64. Isus spune: „Dar sunt unii dintre voi care nu cred, căci Isus știa de la început cine erau cei ce nu cred, și cine era cel ce avea să-L vândă” - și anume Iuda. Versetul 65. „Și a adăugat: ‘Tocmai de aceea v-am spus că nimeni nu poate veni la Mine dacă nu i-a fost dat de Tatăl Meu’”.

Nu știu cum ar putea fi spus lucrul ăsta mai clar de atât. Nu poți veni și nu vei veni decât dacă Dumnezeu îți dă capacitatea de a înțelege, puterea de a te pocăi și de a crede. Asta am afirmat în primele două mesaje, că mântuirea este o lucrare a lui Dumnezeu. Și asta ne conduce la o întrebare foarte, foarte importantă la care vrem să găsim răspuns în seara asta, și întrebarea este următoarea: De ce a făcut Dumnezeu asta? De ce a făcut această alegere? De ce a ales Dumnezeu să salveze păcătoși de judecata Sa cea dreaptă?

Răspunsul este cu adevărat uluitor. Pentru a înțelege de ce a făcut Dumnezeu asta, vreau să vă ajut să treceți prin câteva texte foarte, foarte puternice ale Scripturii. Să începem în Tit capitolul 1. Tit capitolul 1. Vreau să aveți imaginea de ansamblu a acestei glorioase doctrine a alegerii. La începutul epistolei către Tit, Pavel se prezintă pe sine și o face în moduri care sunt esențiale în ce privește chemarea sa. El se prezintă „un rob al lui Dumnezeu și un apostol al lui Isus Cristos”. Într-un sens larg, el Îi slujește lui Dumnezeu. Într-un sens mai specific, el Îl slujește pe Dumnezeu ca apostol al lui Isus Cristos.

Acum, în îndeplinirea slujbei sale înaintea lui Dumnezeu și a apostolatului său în numele lui Isus Cristos, în această slujire a sa, descoperim câteva elemente. În primul rând, el spune: „Potrivit cu credința aleșilor lui Dumnezeu”, sau așa cum au spus unele traduceri, „pentru credința aleșilor lui Dumnezeu”. Deci, primul lucru pe care Pavel îl spune este că Dumnezeu este Cel ce m-a chemat în slujba Lui.

Și apropo, convertirea și chemarea lui Pavel sunt o imagine a convertirii fiecărui păcătos. El se afla în drum spre Damasc. Inima lui era plină de ură pentru Cristos. Își propusese să prigonească pe mulți credincioși. S-a oprit însă din drumul lui și a fost mântuit într-un mod suveran de Dumnezeu. Apoi devine „slujitor al lui Dumnezeu și apostol al lui Cristos” și prima sa responsabilitate este în dreptul celor aleși „potrivit cu credința celor aleși”. Adică el este chemat să aducă Evanghelia celor aleși, astfel încât ei să o poată auzi și să creadă.

Acum, din moment ce Pavel nu știe cine sunt aleșii, din moment ce nu există nicio modalitate de a-i putea identifica, din moment ce decretul lui Dumnezeu și alegerea Sa suverană sunt secrete și ascunse, Pavel propovăduiește Evanghelia oriunde merge, știind că Domnul se va folosi de el să aducă Evanghelia celor aleși care vor crede. Asta presupune evanghelizarea și acesta a fost primul aspect al slujirii lui Pavel. Este slujba de evanghelizare. Voi duceți Evanghelia, astfel încât aleșii să o audă și să creadă.

Apoi este un al doilea aspect al slujirii sale. Începe cu evanghelizarea și se îndreaptă spre edificare. El spune nu numai că este chemat de Dumnezeu să-L reprezinte pe Isus Cristos aducând adevărul celor aleși, astfel încât să poată să-L audă și să creadă, ci celor care cred le aduce „cunoștința adevărului care este potrivit cu evlavia”. Acesta este al doilea aspect. Odată ce oamenii au crezut, ei trebuie învățați adevărul, astfel încât să poată crește în asemănarea cu Cristos. Așadar, ai putea spune că primul aspect al slujirii sale a fost mântuirea, al doilea este sfințirea. El spune: „Eu propovăduiesc Evanghelia, astfel încât aleșii să o poată auzi și să creadă și apoi învăț Cuvântul lui Dumnezeu, astfel încât cei care au crezut să poată învăța adevărul, care produce evlavia”.

Este și un al treilea aspect al lucrării și este adevărat pentru el și pentru noi toți, versetul 2. „În nădejdea vieții veșnice”. Al treilea aspect este acel element de încurajare, consolare și nădejde în ce privește slava viitoare. Așa că rezumând-o, el spune: „În primul rând, eu predic Evanghelia astfel încât aleșii să audă și să creadă. Apoi explic Cuvântul pentru ca cei care cred să poată crește în cunoștința adevărului care este potrivit cu evlavia. Și apoi, le spun despre viața veșnică care va veni, astfel încât să poată trăi cu nădejde, și nădejdea să devină marea lor mângâiere”.

Deci există, în slujirea sa, un aspect al mântuirii, un aspect al sfințirii și un aspect al glorificării. Și toți avem această responsabilitate. Adică, asta trebuie să facem fiecare, să ducem Evanghelia și apoi pe cei care cred să îi instruim ca să crească. Și apoi să umplem mintea lor cu nădejdea făgăduințelor ce se vor materializa în moștenirea glorioasă ce va să vie. Vreau însă să vă concentrați asupra versetului 2, Tit 1:2.

„Toate acestea - spune el. „Toate acestea, de la justificare, prin sfințire și până la glorificare, toate acestea vin de la Dumnezeu care nu poate să mintă și care le-a făgăduit” traducerea NAS (New American Standard) spune: - „înainte de veșnicii”. În greacă expresia s-ar traduce: „Înainte de a începe timpul”. Înainte să înceapă timpul. Înainte să înceapă timpul, Dumnezeu a promis că va mântui, va sfinți și-i va glorifica pe credincioși.

Acum întrebarea este cui a făcut această promisiune înainte de a începe timpul? Cu siguranță nu a promis asta vreunei ființe umane pentru că nu existau. Înainte ca timpul să înceapă este înainte de prima zi a creației. Cu siguranță nu le-a promis îngerilor pentru că nu există îngeri mântuiți, există îngeri sfinți care nu cad niciodată, care nu au căzut niciodată și există îngeri căzuți care nu vor fi niciodată răscumpărați și se îndreaptă spre iazul de foc pregătit pentru ei. Nu a existat niciodată mântuirea vreunui înger, așa că El nu a făcut nicio promisiune cu privire la mântuire, sfințire și glorificare a îngerilor și nu a făcut-o nici oamenilor pentru că oamenii nu existau. De fapt, este foarte probabil ca atunci când a fost făcută această promisiune să nu fi existat nici îngeri, deoarece îngerii se pare că au fost creați cam în același timp în care au fost create toate celelalte.

Atunci, cui oare îi face această promisiune? Asta nu poate fi decât o promisiune inter-trinitară. Trebuie să fie Dumnezeu care face o promisiune în Trinitate. Și cui îi face promisiunea? Uitați-vă împreună cu mine la a doua epistolă a lui Pavel către Timotei și să urmărim împreună direcția acestei promisiuni. 2 Timotei capitolul 1:9. Versetul 8 se încheie cu o referire la Dumnezeu, iar apoi versetul 9 spune, referindu-se la Dumnezeu: „El ne-a mântuit și ne-a dat o chemare sfântă nu pentru faptele noastre, ci după hotărârea Lui și după harul care ne-a fost dat în Cristos Isus” - și iată exact aceeași frază în limba greacă ca și în Tit 1:2 - „înainte de veșnicii (înainte ca timpul să înceapă)”.

Nu știu de ce traducătorii au tradus expresia din Tit 1:2 „cu mult timp în urmă” și aici aceeași frază, o traduc „înainte de veșnicii”. Asta este o referire la perioada „dinainte ca timpul să fi început”. „Înainte de a fi timpul, Dumnezeu a făgăduit că îi va mântui pe păcătoși, îi va sfinți și îi va glorifica”. Întrebarea este: cui i-a făcut această promisiune? Nu a făcut-o păcătoșilor. Ei nici măcar nu existau. Atunci cui a făcut-o?

Iată ce spune versetul 9: „Ne-a fost dat în Cristos Isus” și vă spun că exact acolo este cheia. Tatăl I-a făcut o promisiune Fiului. Mântuirea vine în întregime de la Dumnezeu. Ea ține de planul făurit în Sine Însuși și este oferită în numele lui Cristos. Astfel, pentru a înțelege această mare doctrină a alegerii avem următoarele informații. Tatăl, la un moment dat în veșnicia trecută, Îi spune Fiului: „Îi voi răscumpăra pe păcătoși și o voi face pentru Tine. O voi face pentru Tine”.

De ce ar face Dumnezeu asta? Pentru că Îl iubește pe Fiul iar în capitolul 17 din Evanghelia după Ioan, așa cum vom vedea mai târziu, Fiul sărbătorește dragostea reciprocă care există între El și Tatăl, o dragoste care se dă pe sine, așa că Tatăl hotărăște în iubirea Sa veșnică din cadrul Trinității că va exprima această dragostea a Sa pentru Fiul oferindu-I Fiului un dar, iar acel dar, în esență, va fi o umanitate răscumpărată. Dacă vreți, El îi dă Fiului Său o mireasă.

În lumea antică, tații alegeau miresele pentru fiii lor. Așa se făcea. Nimeni nu putea să aleagă pentru el. Aceasta era responsabilitatea tatălui. Iar aici avem modelul divin, pe Dumnezeu, Cel care hotărăște că va alege o mireasă pentru Fiul Său. Este felul prin care Tatăl își exprimă dragostea față de Fiul Său. Este modul în care a hotărât să o facă, și anume să-I dea Fiului Său omenirea răscumpărată.

Urmăriți această idee în capitolul 6 al Evangheliei după Ioan, este o secțiune din Scriptură la care ne referim foarte des în studiile noastre din Cuvântul lui Dumnezeu, deoarece este fundamentală. În Ioan 6:37. Vorbim despre ceva crucial aici. „Tot ce-mi dă Tatăl vine la Mine”. Asta e ceva ce trebuie înțeles. Fiecare om care ajunge să fie mântuit este un dar de la Tatăl către Fiul. Tatăl a hotărât în veșnicia trecută că va da Fiului o mireasă, a hotărât că va da Fiului o umanitate răscumpărată. Biblia ne spune că El le-a scris numele în Cartea Vieții Mielului știind că, înainte de întemeierea lumii, Mielul va trebui să fie junghiat pentru a plăti prețul pentru răscumpărarea lor.

Întotdeauna a existat un preț plătit pentru o mireasă, un preț plătit tatălui de cel care lua mireasa. În cazul acesta, Tatăl a trebuit să renunțe la Fiul său, Fiul a trebuit să renunțe la propria Sa viață pentru a plăti prețul ca să-și poată cumpăra mireasa. Fiecare om care ajunge să fie mântuit face parte din mireasa Lui. Chiar și sfinții Vechiului Testament fac parte din mireasa Lui și își au cetățenia în Noul Ierusalim, care va coborî din cer ca o mireasă împodobită pentru bărbatul ei, această cetate va fi capitala din veșnicie, orașul miresei. Întreaga istorie a răscumpărării este despre Tatăl care pregătește mireasa pentru Fiul său. Iar Tatăl a stabilit înainte de întemeierea lumii cine va fi mireasa și le-a scris numele, astfel încât fiecare persoană care vine la Cristos să fie dată lui Cristos de către Tatăl. Este un adevăr glorios și uluitor.

De fapt, uitați-vă la versetul 44. „Nimeni nu poate veni la Mine dacă nu-l atrage Tatăl care M-a trimis”. Nu puteți veni. Nu puteți înțelege. Nu vă puteți pocăi. Nu puteți crede. Este exact ceea ce am citit în același capitol, în versetele 64 și 65. „V-am spus că nimeni nu poate să vină la Mine dacă nu i-a fost dat de Tatăl Meu”. Aici este vorba de o aprobare divină.

Deci, cum ajung oamenii să fie mântuiți? Sunt aleși. Numele lor sunt scrise în Cartea Vieții Mielului înainte de întemeierea lumii. Și fiecare credincios este un dar personal pe care Tatăl îl oferă Fiului. După care, întoarceți la versetul 37, „Tot ce-mi dă Tatăl va ajunge la Mine”. Dacă sunteți dați Fiului, veți veni la El. Aceasta este ceea ce teologii de-a lungul secolelor au numit ca fiind „harul irezistibil”. Dacă sunteți aleși, dacă sunteți un dar de la Tatăl către Fiul, veți veni la El.

Vi se va da viață, capacitatea de a înțelege, pocăință și credință. Iar versetul 37 spune: „Pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afară”. De ce? Pentru că există ceva inerent valoros în păcătos? Nu. Aceasta este una dintre iluziile evanghelice de astăzi, că suntem atât de buni că Dumnezeu nu ne poate întoarce spatele și că El ne iubește atât de mult datorită a ceea ce suntem. Nu-i deloc așa. Valoarea nu este în dar. Valoarea se află în Cel care oferă darul. Fiindcă Fiul Îl iubește într-un mod perfect pe Tatăl, tot ceea ce Tatăl Îi dă Fiului capătă o valoare infinită, dar nu datorită darului, ci datorită Celui ce dăruiește.

Adică, cred că înțelegem asta în sensul normal al lucrurilor. Cadourile oferite de oamenii pe care îi iubim capătă o valoare cu mult peste valoarea lor intrinsecă de a sta pe raft. Nu pentru că a fost ceva deosebit de special sau frumos la noi, ci pentru că am fost dați Fiului de către Tatăl, din această cauză devenim prețioși pentru Fiul. Iar El nu ar respinge niciodată un dar oferit de Tatăl Său.

Observați apoi versetul 39, „Și voia Celui ce M-a trimis, este să nu pierd nimic din tot ce Mi-a dat El - “să nu pierd pe niciunul” – “ci să-l înviez în ziua de apoi”. Versetul 40. „Voia Tatălui Meu este ca oricine vede pe Fiul și crede în El” - pentru că Tatăl îi dă voie să facă asta, îl împuternicește să facă asta, oricine face asta - ”să aibă viața veșnică și Eu îl voi învia în ziua de apoi”.

Începeți să înțelegeți? Tatăl alege o mireasă, apoi scrie numele. Și pe măsură ce istoria se desfășoară, în timp, cei pe care Tatăl i-a ales sunt dăruiți Fiului. Pe măsură ce se pocăiesc și cred, Fiul îi primește. Fiul nu-i respinge. Fiul nu va pierde niciodată pe vreunul dintre ei, ci îi va învia în ziua de apoi. Și asta nu se bazează pe valoarea inerentă din noi. Ci noi devenim prețioși pentru că Fiul prețuiește darurile Tatălui Său.

Descoperim același limbaj și în capitolul 17 din Evanghelia după Ioan. Puteți întoarce la acest pasaj. Unii au numit acest capitol Sfânta Sfintelor din Scriptură. Aici ne adâncim în comuniunea din cadrul Sfintei Treimi ce are loc între Tatăl și Fiul. În Ioan 17, Isus vorbește cu Tatăl despre noi, vorbește cu Tatăl despre mireasa Sa, despre cei pe care Tatăl i-a dăruit.

Versetul 9. „Pentru ei mă rog”, spune El, „Nu mă rog pentru lume”, - Nu mă refer la lume, „ci pentru aceia pe care Mi i-ai dat Tu, pentru că sunt ai Tăi”. În sensul acesta, aleșii sunt ai lui Dumnezeu din momentul în care au fost aleși. Ei au fost întotdeauna ai Lui. Iar El îi oferă ca daruri de dragoste Fiului. De aceea Fiul spune, sunt interesat de ei. Mă rog pentru ei. Nu mă rog pentru lume, ci pentru aceia pe care Mi i-ai dat.

Versetul 11. El anticipează plecarea, apropiindu-se de cruce. El spune: „Eu nu mai sunt în lume, dar ei sunt în lume, și Eu vin la Tine, Sfinte Tată” - acum ascultați următoarea afirmație – “păzește în Numele Tău, pe aceia pe care Mi i-ai dat, pentru ca ei să fie una, cum suntem și noi”. Vorbim aici despre un moment foarte profund în această rugăciune a lui Isus. „Eu nu mai sunt în lume”, spune El, „dar ei sunt în lume iar Eu vin la Tine, și Îți cer, Părinte, să-i păzești. Până acum i-am păzit Eu. Dar acum Eu vin la Tine. Lucrurile urmează să se schimbe. Și te rog ca Tu să-i păzești”.

În versetul 12, El spune: „Când eram cu ei în lume, îi păzeam Eu în Numele Tău” - iată din nou expresia „pe aceia pe care Mi i-ai dat, și niciunul din ei nu a pierit”, cu excepția, lui Iuda, care bineînțeles că nu a fost niciodată transformat.

Observați, Isus spune: „I-am păzit, Tată, i-am păzit pentru că Tu Mi i-ai dat”. Cred că Isus simte separarea care urma să vină. De aceea El spune: „Tată, va fi un moment aici când nu voi putea să-i păzesc. Tată, ai putea să-i păzești în acea perioadă în care Eu nu-i pot păzi, și când Mă voi întoarce la Tine, îi vei păzi și atunci?”

În acel moment când Isus a fost separat de Tatăl Său, Dumnezeu a intervenit și i-a păstrat pe ai Săi. Iar din momentul în care Cristos a fost înălțat în slavă, a trimis Duhul Sfânt care este arvuna, plata în avans, Cel care ne păzește, Cel care ne pecetluiește.

De ce toate astea? Pentru că suntem prețioși. De ce suntem prețioși? Nu pentru că suntem în mod inerent mai buni decât oricine altcineva, ci pentru că am fost dați Fiului ca daruri de dragoste de la Tatăl. Din nou, în versetul 24, „Tată, vreau ca acolo unde sunt Eu să fie împreună cu Mine și aceia pe care Mi i-ai dat Tu”. Vreau să-Mi vadă slava. Tată, vreau să vină la marea nuntă și vreau să-i păzești. Iar El, nu va pierde pe niciunul. Tatăl nu va pierde pe nimeni. Iar Duhul este Cel ce ne pecetluiește spre mântuirea veșnică.

Care este scopul tuturor acestor lucruri? Păi, Tatăl a ales să dea Fiului o mireasă. Și care este scopul? Acela de a-L iubi pe Fiul pe vecie, de a-L sluji pe Fiul pentru totdeauna, de a-L lăuda pe Fiul pentru totdeauna, de a-L glorifica pe Fiul pentru totdeauna. Adică, gândiți-vă puțin la asta, dintr-un punct de vedere analogic foarte pământesc, ar fi ca și cum un bărbat ar spune soției sale: „Te iubesc atât de mult, încât pur și simplu nu știu cum să exprim această iubire, așa că ceea ce am făcut a fost să adun un grup imens de oameni care își vor petrece tot timpul și toată energia urmându-te oriunde te duci, slujindu-ți și lăudându-te. Vor fi corul tău privat care va cânta Aleluia, vor evidenția mereu calitățile tale, făcând tot ceea ce îți dorești să facă. Și nu doar asta, ci ei vor reflecta slava ta, vor fi cât se poate de mult ca tine, vor fi un cor imens ca tine ce-ți va cânta Aleluia. Tot ceea ce este frumos la tine va radia”.

Veți zice: „Asta este o nebunie”. Absolut. Pentru că nu putem concepe nicio ființă umană care să merite vreo laudă de felul acesta. Dar Cristos o merită și în gândul Tatălui, este vrednic de o omenire răscumpărată, care va umple cerurile veșnice cu laude și cinste date Fiului. Vor fi, așa cum este menționat în Apocalipsa 4 și 5, toți adunați în jurul tronului lui Dumnezeu strigând în vecii vecilor: „Vrednic este Mielul. Vrednic este Mielul”. Și Îl vor sluji pe Cristos și mai mult de-atât, vor fi făcuți ca El, pentru că Îl vor vedea așa cum este. Vor avea un trup asemănător trupului Său de după înviere, conform cu ce citim în Filipeni 3:20-21.

Omenirea glorificată va fi ca divinitatea întrupată, vom fi asemenea lui Cristos. Acesta este modul în care trebuie să înțelegem alegerea. Asta este ceea ce Pavel numește în Filipeni 3 premiul chemării cerești, premiul chemării este acela de a fi făcuți asemenea lui Cristos. Fiind făcuți asemenea lui Cristos, astfel încât să putem reflecta slava Lui, în așa fel încât El să fie prōtotokos, cel întâi născut dintre mai mulți frați, adică vor fi mulți care vor fi făcuți ca El. Vom purta chipul Său.

Istoria răscumpărării se va încheia atunci când va fi răscumpărat și ultimul nume. Atunci se va sfârși. Iar în momentul final, când toate se vor sfârși, Tatăl va fi Cel care va aduce mireasa și o va prezenta Fiului Său. Totul se va petrece în acea locație mare și glorioasă, Noul Ierusalim, cetatea care este împodobită ca o mireasă pentru bărbatul ei. Va fi pentru veșnicie orașul miresei. Toți sfinții din toate veacurile vor alcătui acea omenire răscumpărată și tot ceea ce vom face pentru totdeauna, pentru vecie, și în veci de veci va fi să-I aducem cinste Domnului nostru Isus Cristos. Și asta Îi va aduce adevărata împlinire Tatălui, care are o iubire desăvârșită pentru Fiul.

Dați-mi voie să vă prezint o altă caracteristică remarcabilă ce ține de acest subiect. Întoarceți la 1 Corinteni 15, 1 Corinteni 15. Sunt multe despre lucrurile viitoare aici, despre sfârșitul tuturor lucrurilor, însă versetul 25 vorbește despre modul în care Cristos va împărăți și, în cele din urmă, îi va pune pe toți vrășmașii sub picioarele Sale. Aceasta are în vedere momentul final al tuturor lucrurilor. Iar în versetul 26 citim că vrășmașul cel din urmă care va fi nimicit va fi chiar moartea, așa cum bine știm.

Iar în final, versetul 27 spune că: „Totul va fi pus sub picioarele Lui”. Va fi momentul în care Tatăl va lua mireasa și o va da Fiului. Toate sunt cuprinse aici. Toate Îi vor fi supuse, asta înseamnă toată omenirea răscumpărată. Vom fi toți acolo. Istoria răscumpărării va fi completă. Pământul și universul așa cum îl cunoaștem vor fi dizolvate ca elemente care se topesc de căldura focului, spune Petru. Istoria omenirii va lua sfârșit. Iar mireasa va fi întreagă și va fi dăruită Fiului, toate Îi vor fi supuse Lui.

Uitați-vă apoi la versetul 28, este ceva uimitor. „Și când toate lucrurile Îi vor fi supuse, atunci chiar și Fiul se va supune Celui ce I-a supus toate lucrurile pentru ca Dumnezeu să fie totul în toți”. Oameni buni, asta este o perspectivă copleșitoare în ce privește slava viitorului nostru.

Ce se spune de fapt? Se spune următorul lucru, că atunci când Tatăl Îi dă Fiului mireasa, când totul a fost isprăvit și toată răscumpărarea s-a încheiat, când toți cei răscumpărați vor fi adunați, și Tatăl I-a dat Fiului mireasa, Fiul într-un act de dragoste reciprocă Îi dă mireasa și se dă pe Sine Însuși înapoi Tatălui, astfel încât Dumnezeu să fie totul în toți.

Dacă aveți o înțelegere superficială și neclară a mântuirii, această învățătură v-a dus în locuri în care mintea voastră nu a ajuns niciodată. Suntem mântuiți și iubiți, pentru că am fost prinși într-o manifestare glorioasă, divină a iubirii dintre Tatăl și Fiul. Asta este dincolo de ceea ce noi putem pricepe. Într-un anumit sens, suntem mântuiți nu ca fiind noi înșine scopul, ci ca mijloace pentru un scop. Nu merităm să fim mântuiți. Iadul nu este ceva nedrept. Iadul este drept. Pedeapsa veșnică este dreaptă.

Dar Dumnezeu este îndurător față de noi, nu datorită valorii pe care o avem, ci pentru că Își prețuiește Fiul atât de mult încât dorește să-I ofere Fiului o omenire răscumpărată, care Îl va lăuda pe vecie pentru că i-a mântuit, adăugând o dimensiune de slăvire și laudă pe care îngerii nu o pot aduce, iar Fiul, care Și-a primit mireasa, se va dărui pe Sine împreună cu mireasa Lui înapoi Tatălui, într-un act de dragoste reciprocă.

În final, aici se termină totul, și asta trebuie să fi avut în vedere Pavel atunci când le-a scris galatenilor și a spus: „Simt durerile nașterii până ce va lua Cristos chip în voi”. „Vreau să vă înfățișez”, le-a zice Corintenilor, „înaintea lui Cristos ca pe o fecioară curată”. El a înțeles această învățătură. Pentru că această doctrină a alegerii nu este un lucru filosofic. Nu este ceva abstract. Este inima și sufletul lucrării de răscumpărare. Dacă ești creștin este pentru că Tatăl te-a ales, Tatăl ți-a scris numele, te-a atras, de aceea ai venit, Fiul te-a primit, și nu te va pierde, Fiul te va învia, și Tatăl te va proslăvi pentru că așa a hotărât El să facă încă de la început. Ești prețios datorită a ceea ce ai fost ales să faci pentru veșnicie.

Prețul – I-a spus Tatăl Fiului: „Este un preț pentru mireasa Ta” și a fost un preț important. El a purtat în trupul Său pe cruce păcatele noastre. Am fost răscumpărați nu cu lucruri pieritoare nu cu argint nici cu aur, ci cu sângele scump, al Mielului fără cusur și fără prihană, al lui Cristos. El, Fiul, măcar că era bogat, bogat în bogății cerești, S-a făcut sărac pentru ca prin sărăcia Lui voi să vă îmbogățiți.

Știți, atunci când vă gândiți la doctrina alegerii din acest punct de vedere, este de-a dreptul copleșitor. Tatăl Îl face pe Fiul păcat, ca să plătească prețul pentru o mireasă nevrednică. Suntem într-o situație foarte puțin diferită de soția lui Osea, care era prostituată, iar Osea s-a dus la piață și a plătit prețul pentru a o cumpăra înapoi din necurățiile pe care ea le făcea. După care, se menționează că și-a arătat dragostea față de ea ca și cum ar fi fost fecioară. Noi suntem o mireasă prețioasă, cumpărată prin actul în care Fiul S-a făcut sărac și S-a dat pe Sine pentru noi. Suntem prețioși acum pentru că am fost aleși de Tatăl pentru Fiul.

Dați-mi voie să vă prezint în încheiere cum ar trebui să vă gândiți la doctrina alegerii. Alegerea zdrobește mândria. Acesta este primul adevăr la care vreau să vă gândiți. Pur și simplu nu produce altceva decât smerenie. Tu nu ai ajuns să crezi pentru că ai fost mai deștept decât oricine altcineva sau mai bun decât oricine altcineva sau mai înțelept decât oricine altcineva. Ci pentru că ai fost ales. Spurgeon a numit această doctrină cea mai dezgustătoare doctrină din toată lumea. El a zis: „Nu știu nimic, chiar nimic care să fie mai umilitor decât această doctrină a alegerii”. El mărturisește: „Uneori am căzut prosternat în fața ei încercând să o înțeleg, dar când m-am apropiat de ea, singurul gând care-mi venea în minte era că Dumnezeu m-a ales de la început pentru mântuire, și-am fost copleșit de acest adevăr extraordinar și din acea înălțime amețitoare sufletul meu s-a prăbușit, prosternat și frânt, zicând: Doamne, eu nu sunt nimic, sunt mai puțin decât nimic, de ce eu, de ce eu?”

Asta pentru că, dragul meu prieten, zdrobirea mândriei este de fapt inima închinării, nu-i așa? Pe de altă parte, această doctrină Îl înalță pe Dumnezeu. Îi dă toată cinstea lui Dumnezeu. Această doctrină susține că înțelegerea adevărului, credința în adevăr, pocăința față de păcat și puterea de a asculta Evanghelia, toate acestea provin de la Dumnezeu, și nu de la noi, nu nouă, Doamne, nu nouă ci numelui Tău dă slavă.

În al treilea rând, cred că această doctrină nu doar că zdrobește mândria și Îl înalță pe Dumnezeu, ci produce și bucurie. De fapt, așază în inima ta o bucurie copleșitoare. Și misterul acesteia contribuie la bucurie. Slăbiciunea propriilor noastre abilități nu face altceva decât să întărească acea bucurie, și voi fi umplut în mod continuu de această bucurie.

Psalmul 65:4 spune: „Ferice de cel pe care îl alegi Tu și pe care îl primești înaintea Ta”. Dacă Domnul nu ne-ar fi ales, am fi fost distruși ca și Sodoma. În loc să stați și să puneți la îndoială sentimentele raționale care uneori se atașează de această doctrină, mai bine bucurați-vă de ea. Ați fost iubiți de Dumnezeu cu o iubire veșnică.

În al patrulea rând, este un adevăr care oferă privilegii. Ne oferă beneficii și privilegii negrăite pe care nu le-am putea câștiga niciodată. „Am fost binecuvântați cu tot felul de binecuvântări duhovnicești în locurile cerești în Cristos”.

Nu doar atât, ci în al cincilea rând, este o doctrină care produce sfințenie. Nu știu ce credeți voi, dar eu nu mă pot gândi la nimic mai motivant pentru a trăi o viață evlavioasă decât recunoștința pentru această chemare sfântă. Cred cu toată tăria că a înțelege doctrina alegerii înseamnă a produce cea mai puternică motivație pentru a trăi o viață sfântă. Spurgeon a afirmat încă odată că: „Nimic. Nimic sub influența plină de har a Duhului Sfânt nu-l poate face pe un creștin mai sfânt decât gândul că a fost ales”. Să păcătuiesc după ce Dumnezeu m-a ales? Să mă întorc împotriva unei asemenea iubiri? Să mă rătăcesc când Dumnezeu a arătat atâta îndurare? Să calc în picioare o astfel de bunătate veșnică? Doamne, din moment ce m-ai ales, Te voi iubi, voi trăi pentru Tine, mă voi dărui Ție pentru totdeauna.

Și în al șaselea rând, oferă putere. Sincer, mă ajută să am pace în orice situație. Sunt ales. Iar Filipeni 1:6 spune: „Acela care a început această bună lucrare în voi, o va desăvârși până în ziua lui Cristos”. Dacă Tatăl te atrage, iar tu vii și crezi, dacă Fiul te primește și nu te va pierde niciodată, ci te va învia în ziua de apoi, în aceasta este marea încurajare, și putere, indiferent de circumstanțele vieții.

În asta stă îndrăzneala, încrederea, siguranța, puterea, și nu mai există nicio teamă, pentru că toate acestea aparțin celor care înțeleg că sunt aleși. Pentru că lui Dumnezeu nu-I pare rău de chemarea și darurile făcute. Aceasta este binecuvântarea unei astfel de doctrine. O astfel e doctrină zdrobește mândria, Îl înalță pe Dumnezeu, produce bucurie, oferă privilegii, promovează sfințenia și aduce putere.

Îndrăznim să ignorăm o astfel de doctrină? Dacă o ignorăm, sau o negăm, sau o respingem, Îi furăm lui Dumnezeu slava. Trebuie să-L slăvim pe Dumnezeu ca răscumpărător al nostru. Trebuie să-L glorificăm pe Dumnezeu ca dătător al vieții, al iluminării personale, al pocăinței și al credinței de care noi nu suntem în stare. Dacă negăm această doctrină, atunci rămânem în neștiință în ce privește propria noastră slăbiciune și pierdem în întregime care este scopul din schema istoriei de răscumpărare.

Poate că cineva în acest moment va întreba: „Bine, dar de unde știi dacă ești ales?” Crezi Evanghelia? Te-ai pocăit de păcat? Vrei să asculți de Domnul? Îl iubești pe Domnul Isus Cristos? Aceasta este dovada, deoarece acest lucru nu se poate realiza în afara lucrării atotputernice și suverane a lui Dumnezeu.

Am putea spune mult mai multe despre doctrina alegerii, însă ne străduim să ducem la bun sfârșit câteva învățături foarte importante. Am început cu perseverarea, și am văzut că mântuirea noastră este veșnică. V-am spus că trebuie să fie veșnică deoarece se bazează pe alegere. După care am parcurs doctrina alegerii.

Acum ne vom îndrepta spre o altă doctrină, doctrina depravării umane, este motivul pentru care nu poți fi mântuit decât dacă Dumnezeu a ales să te mântuiască și asta pentru că nu ai capacitatea de a crede. Asta ne introduce în doctrina depravării totale.

Oamenii care nu înțeleg păstrarea, perseverarea sau siguranța mântuirii, nu o înțeleg deoarece nu pricep doctrina alegerii. Oamenii care resping doctrina alegerii și cred că păcătosul alege să creadă prin propriile sale puteri nu înțeleg doctrina depravării. Dacă tu crezi că păcătoșii pot fi mântuiți prin puterea lor, atunci nu mai este o lucrare exclusivă a lui Dumnezeu, ci este ceva ce păcătoșii pot realiza, și în cazul acesta nu înțelegi natura păcatului. Așadar, duminica viitoare în serviciul de seară vom continua drumul nostru prin doctrine și vom învăța despre doctrina depravării. Să ne rugăm.

Tată, Îți mulțumim pentru acest adevăr glorios, tulburător și copleșitor. Este ceva ce ne depășește. Ne lasă să șchiopătăm pe de o parte și ne copleșește de bucurie pe de altă parte. Îți mulțumim că ne-ai răscumpărat. Nu știm de ce ne-ai ales. Nu știm de ce ne-ai adus la viață sau de ce chiar în această seară aici, în această biserică, vei aduce oameni din moarte la viață și îi vei ajuta să poată înțelege ceea ce nu au înțeles niciodată așa cum am auzit în mărturiile de la botezul din seara aceasta.

Suntem uimiți de felul în care puterea Ta zdrobitoare intră și aduce viață acolo unde este moarte, aduce lumină acolo unde este întuneric, aduce adevăr acolo unde există înșelăciune și pocăință acolo unde este dragoste pentru nelegiuire. Dar, Doamne, cum să Îți mulțumim că ne-ai ales, Îți cerem să ne ajuți să te lăudăm pe deplin. Ajută-ne să fim înțelepți în viața aceasta, în a face ceea ce vom face mai apoi pentru vecie, să lăudăm și să slăvim numele Tău pentru că ne-ai răscumpărat.

Și Te mai rugăm Doamne ca în seara aceasta, Tu să mântuiești și alți păcătoși, adăugându-i la biserica Ta, la mireasa Ta și să ne folosești ca instrumente așa cum l-ai folosit pe Pavel pentru a aduce adevărul, astfel încât cei aleși să-l poată auzi și să creadă iar cei ce cred să poată avea cunoștința care duce la evlavie și să poată învăța să trăiască în nădejdea slavei veșnice.

Știm că asta ai hotărât înainte de întemeierea lumii și știm că tot ce-ai hotărât se va împlini. Te lăudăm, Îți mulțumim și suntem copleșiți de bucuria că ne-ai ales. Răspundem așa cum numai noi o putem face, în ascultare și credincioșie față de Tine pentru a ne exprima dragostea, Te iubim pentru că Tu ne-ai iubit întâi. Ne dăruim din nou Ție, în numele Fiului Tău. Amin.

SFÂRȘIT