Ne întoarcem din nou la, ceea ce cred eu că este, o delectare în Cuvântul lui Dumnezeu. Vorbim despre doctrina alegerii, despre faptul că suntem aleși de Dumnezeu, și despre cine pe cine a ales. Subiectul acesta nu poate fi lipsit de controverse, după cum bine știți. Doctrina alegerii suverane, adevărul predestinării este mult discutat și majoritatea dezbaterilor pot degenera în discuții foarte încinse.

De fapt, a spune că există oameni care urăsc ideea predestinării nu este o exagerare. Sunt oameni care urăsc gândul alegerii divine, gândul alegerii suverane. De fapt, sunt unii oameni care spun că această doctrină este demonică, că doctrina în sine este satanică. Este un fel de afront la sentimentul lor de corectitudine și la ceea ce ei cred că este corect, întrucât există oameni care se numesc creștini și care ar vedea această perspectivă ca pe un adevăr care vine de la dușmanul lui Dumnezeu și nu de la Dumnezeu Însuși.

Pentru mulți oameni, din punct de vedere rațional, pare nedrept faptul că Dumnezeu alege cine va fi mântuit. Pentru alți oameni, este greu din punct de vedere emoțional să accepte și să suporte faptul că Dumnezeu ar decide pe cine să mântuiască. Pentru alți oameni - și poate și pentru oamenii din primele două categorii - pare un fel de asalt la liberul arbitru, pentru că mulți oameni sunt convinși că alegerea este un fel de drept al omului.

Chiar înțeleg aceste sentimente. Este o doctrină greu de acceptat. Toți cei care am ajuns să înțelegem învățătura Scripturii despre doctrina alegerii, am avut de-a face cu argumentele raționale care spun că această doctrină nu pare corectă, nu pare dreaptă, nu pare echitabilă, și că nu poate fi adevărată. Toți am fost nevoiți să ne ocupăm de problemele emoționale care apar. Este tragic, este greu de acceptat că Dumnezeu trece pe lângă unii oameni păcătoși. Toți am avut de-a face cu faptul că, deși avem voință și putem alege, în cele din urmă ea nu este independentă de Dumnezeu.

Așadar, înțeleg ce simțiți. Înțeleg cu ce vă confruntați. Înțeleg toate aceste lucruri, pentru că nimeni nu ajunge la o înțelegere biblică a doctrinei alegerii suverane fără să se confrunte cu aceste probleme. Dar, din nou, ceea ce îmi împlinește rațiunea, ceea ce îmi împlinește emoția și ceea ce îmi împlinește sentimentul de libertate nu este un factor determinant al adevărului.

Așa că trebuie să revenim la acest punct. Eu nu sunt Dumnezeu. Și, deși lucrurile nu au logică pentru rațiunea mea, trebuie să țin cont de faptul că rațiunea mea este afectată de păcat. Chiar dacă lucrurile nu au logică pentru emoțiile mele, sentimentele mele sunt afectate de păcat. Și, dacă lucrurile nu par să se potrivească cu ceea ce cred eu despre libertatea mea, trebuie să țin cont de faptul că și libertatea mea este afectată de păcat. Unul dintre lucrurile pe care nu-l voi face și niciunul dintre noi nu ar trebui să vrea cu adevărat să-l facă, este acela de a-L crea pe Dumnezeu după chipul nostru, de a-L creiona pe Dumnezeu astfel încât să se potrivească rațiunii, emoției și libertății noastre. Nu putem să-L facem pe Dumnezeu să fie ceea ce credem că ar trebui să fie. Nu-L putem încadra pe Dumnezeu într-un șablon, ca să acționeze așa cum credem noi că ar trebui să acționeze.

Cu toate acestea, sunt unii care par a fi suficient de îndrăzneți pentru a încerca asta. Și se pare că nu sunt deranjați de faptul că respingând doctrina alegerii divine și a predestinării, au creat un Dumnezeu care de fapt nu este Dumnezeul Bibliei. Dumnezeul creat de ei poate fi mai rațional pentru ei, poate fi mai confortabil pentru ei. S-ar putea să se potrivească mai bine cu instinctele lor. Dar realitatea este că Dumnezeul pe care L-au făcut nu este adevăratul Dumnezeu.

Orice denaturare a lui Dumnezeu, orice prezentare distorsionată a lui Dumnezeu, orice diminuare a lui Dumnezeu conduce spre a crea apoi un Dumnezeu în mintea ta care de fapt nu este Dumnezeul cel viu și adevărat, iar astfel de denaturări ne pervertesc în mod inevitabil închinarea, ne pervertesc slujirea și pot duce atât la blasfemie, cât și la ignoranță.

O ilustrare a acestui aspect dintr-un alt domeniu care subliniază natura lui Dumnezeu ar fi creația. Dacă crezi în evoluție, dacă respingi ideea că Dumnezeu a creat universul în șase zile, dacă nu vei accepta asta ca fiind o realitate, dar crezi că totul se întâmplă printr-un proces evolutiv, tocmai ai furat o parte din slava lui Dumnezeu, nu? Deoarece El, Creatorul, trebuie glorificat.

Iar faptul că timpul este împărțit în perioade de șapte zile, după creație, este o amintire permanentă a faptului că Dumnezeu a creat totul în șase zile. Nu există alt motiv pentru a împărți lucrurile în perioade de șapte zile. Iar viața omului în sine, în toate aceste perioade de timp este o amintire continuă a faptului că Dumnezeu este Creatorul, iar El trebuie să fie cinstit ca și Creator. Și a avea perspectiva că există cumva alte forțe - sau există cumva alte puteri - care operează în creație dincolo de ceea ce Scriptura Îi atribuie lui Dumnezeu asta înseamnă o diminuare a slavei Lui. Orice pervertire a naturii lui Dumnezeu te coboară la un nivel sub realitatea lui Dumnezeu și, prin urmare, pervertește închinarea, deoarece distorsionează înțelegerea ta despre cine este El.

Avem rațiune. Rațiunea, conform cu Romani 1, ne ajută să concluzionăm că există un Dumnezeu. Avem emoții. Emoțiile ne oferă posibilitatea de a ne relaționa între noi, e ceva ce animalele și plantele nu au. Totodată emoția ne oferă și privilegiul de a ne raporta la Dumnezeu. Apoi, avem voință. Putem acționa în diferite situații cu o anumită măsură de libertate. Însă rațiunea noastră este roabă din momentul în care Adam a căzut în păcat, emoția noastră este roabă păcatului datorită căderii lui Adam, și libertatea noastră este roabă datorită păcatului săvârșit de Adam. Astfel, deși avem toate aceste facultăți ale personalității în viețile noastre, care i-au fost date lui Adam înainte de cădere, toate aceste facultăți ale noastre sunt, într-o anumită măsură, depravate. Rațiunea noastră este depravată de fire. Emoțiile noastre sunt depravate de firea noastră pământească. Voința noastră sau libertatea noastră este și ea depravată de fire.

Prin urmare, pentru ca rațiunea, emoția și voința să funcționeze așa cum vrea Dumnezeu să funcționeze, ele nu pot fi lăsate în voia lor, pentru că sunt afectate de păcat. Ele trebuie aduse sub autoritatea – cui? – a Scripturii. Ceea ce este într-adevăr rațional, nouă nu ni se pare rațional. Ceea ce este cu adevărat împlinitor se poate să nu fie împlinitor pentru noi. Ceea ce ar trebui să fie într-adevăr o dorință a voinței noastre poate să fie ceva după care să nu tânjească voința noastră căzută.

Singura modalitate în care am putea avea o imagine nepervertită a lui Dumnezeu este aceea de a merge la o sursă nepervertită. Și care ar fi asta? Cuvântul lui Dumnezeu. Și astfel, în fiecare aspect care se referă la Dumnezeu, ne ducem la Scripturi. Înțeleg că ideea potrivit căreia Dumnezeu alege oamenii pentru mântuire este un lucru greu de acceptat. Înțeleg că rațional este greu, deoarece suntem atât de preocupați de ceea ce este corect prin înțelegerea noastră. Înțeleg că este un lucru dificil din punct de vedere emoțional și cu siguranță, dificil în ceea ce privește libertatea voinței umane.

Însă negarea doctrinei alegerii sau negarea doctrinei predestinării nu schimbă nimic, pentru că dacă spun că ai capacitatea să te duci în cer pe baza alegerii tale și nu pe a lui Dumnezeu, că tu ești cel ce hotărăște destinul tău, destinul tău veșnic și că asta depinde doar de tine, și că Dumnezeu îți lasă pe deplin această responsabilitate, următoarea întrebare ar fi: „Știe Dumnezeu ce vei face?”

Iar răspunsul la această întrebare ar trebui să fie da, El știe ce vei face pentru că știe totul. Pentru că are deja o carte din veșnicie în care numele tuturor oamenilor care vor crede sunt deja scrise, așa că Dumnezeu știe deja, astfel întrebarea următoare este dacă știa că nu vei crede, atunci de ce S-a implicat și totuși te-a creat? Adică, orice ai face nu poți scăpa niciodată de dilemă.

Cineva ar putea spune, precum cei ce susțin teologia deschiderii lui Dumnezeu „Ei bine, El nu știe”. Ei bine, dacă nu știe atunci, de dragul îndurării, de ce nu aruncă totul în vânt și să îl lase să cadă la întâmplare ca un buchet de păpădii? Cu siguranță, El a știut ce urma să se întâmple, e uimitor. Știa în mod sigur că îl va arunca pe Satana din cer. Știa în mod sigur că o treime dintre îngeri vor merge cu el. Știa în mod sigur ce urmau să facă ei în Grădina Edenului. În mod sigur știa toate acestea. Atunci de ce ar face toate astea? De ce ar crea rasa umană dacă există și posibilitatea iadului? Într-un fel nu scapi niciodată de problemă.

În cele din urmă, un lucru este clar. Dumnezeu nu a planificat niciodată să mântuiască pe toată lumea. Veți întreba: „De unde știi asta?” Pentru că nu toată lumea este mântuită, prin urmare Dumnezeu n-a avut cum să planifice să-i mântuiască pe toți, altfel toată lumea ar fi mântuită, nu? Pentru că Dumnezeu poate face orice Își propune să facă. Nu-i așa? Astfel, întrebarea este atunci, de ce îi trece Dumnezeu cu vederea pe unii și îi alege pe alții? Răspunsul este pentru că toate le face pentru slava Lui. Dacă ne întoarcem în Romani 9, citim că Dumnezeu este proslăvit atât în mânia Lui, cât și în mila Lui.

Acum, aceasta este o problemă uriașă, însă negarea doctrinei predestinării sau a doctrinei alegerii nu rezolvă problema. Un lucru este clar. Dumnezeu nu a hotărât să mântuiască pe toată lumea. Este clar. Isus a afirmat foarte clar că: „Largă este calea care duce la pieire și mulți sunt cei ce se află pe ea”. Atunci întrebarea care trebuie pusă este dacă Dumnezeu, în planul Său perfect drept, sfânt și suveran, a găsit cu cale să mântuiască pe unii, prin ce mijloace a hotărât să facă asta?

A hotărât să o facă pur și simplu lăsând-i pe oameni să aleagă sau a făcut El însuși alegerea? Mai întâi, El a hotărât, după cum știm, să nu-i mântuiască pe toți, altfel nu ar exista un iad veșnic și nu ar fi „puțini” care să găsească calea spre viață veșnică. Deci, singura întrebare rămasă este cine pe cine a ales? Oamenii L-au ales pe Dumnezeu sau Dumnezeu i-a ales pe oameni? Iar răspunsul se găsește unde? În Biblie. În Biblie.

Ultima dată, v-am prezentat o listă lungă de texte biblice, deoarece este foarte important să vă ajute să înțelegeți această doctrină. Deoarece nu este o doctrină izolată. Dați-mi voie să vă mai prezint câteva, bine? Deuteronom 10:14-15. Deuteronom 10:14-15. Vreau să vă arăt că oriunde ați merge în Biblie, vă întâlniți cu același adevăr. Asta este realitatea.

Vorbind poporului Israel, Dumnezeu zice: „Iată, ale Domnului, Dumnezeului tău, sunt cerurile și cerurile cerurilor, pământul și tot ce cuprinde el”. Aici avem o declarație cu privire la autoritatea supremă a lui Dumnezeu. El controlează întregul univers. „Și numai de părinții voștri S-a alipit Domnul ca să-i iubească și după ei, pe sămânța lor, pe voi v-a ales El dintre toate popoarele”.

Acum, ceea ce scrie Moise acolo în Deuteronom capitolul 10 este că Domnul stăpânește totul. Tot ce este în ceruri și în cerurile cerurilor, tot ce este pe pământ, tot ce există aparține lui Dumnezeu. Și dintre toate acestea, Dumnezeu v-a ales pe voi, sămânța lui Avraam și pe urmașii voștri, și S-a alipit de voi ca să vă iubească mai presus de toți oamenii. A făcut o alegere. Și a lăsat la o parte toate celelalte națiuni. Privind în perioada Noului Testament vedem că acesta nu este un mod nou de a lucra. El întotdeauna a lucrat așa. El a fost Cel ce l-a ales pe Avraam.

În Noul Testament în Matei 11:27, Isus spune: „Toate lucrurile mi-au fost date în mâini de către Tatăl meu” – apoi urmează o frază importantă, - „și nimeni nu cunoaște deplin pe Fiul afară de Tatăl, tot astfel nimeni nu cunoaște deplin pe Tatăl, afară de Fiul” - și acum ascultați – „și acela căruia vrea Fiul să i-L descopere”. Singurul mod în care Îl poți cunoaște vreodată pe Dumnezeu Tatăl este dacă Fiul vrea să-L cunoști. Toate prerogativele aparțin Trinității. Toate prerogativele Îi aparțin lui Dumnezeu. Nimeni nu-L cunoaște pe Tatăl, în afară de Fiul și acela căruia vrea Fiul să i-L descopere.

În Matei capitolul 22:14 citim: „Mulți sunt chemați, dar puțini sunt” - ce? - „aleși”. Nu știu cum ar putea fi mai clar acest lucru. Mulți sunt chemați. Există o chemare largă, o chemare generală a Evangheliei, însă puțini sunt aleși. În Marcu capitolul 13 - este important să parcurgem aceste texte, deoarece acestea sunt cruciale în răspândirea acestei învățături în întreaga Scriptură. Marcu 13:20. Isus vorbește despre vremea în care va veni necazul și spune: „Și dacă n-ar fi scurtat Domnul zilele acelea, nimeni n-ar scăpa, dar le-a scurtat din pricina celor aleși” - din pricina celor aleși – “cei pe care El i-a ales”.

Iată. Cine pe cine a ales? El ne-a ales pe noi. El a a scurtat zilele. Pentru că în timpul necazului, vor avea loc lucruri groaznice, judecata va fi peste tot în lume. Iar timpul este condensat. Este scurtat. Este foarte scurt, altfel aleșii nici nu ar putea supraviețui. Nu de dragul tuturor, nu de dragul întregii lumi, „ci din pricina celor pe care i-a ales”.

În capitolul 11 ​​din Romani - și nu vă dau toate textele biblice pe care mi le-am notat. Acestea însă sunt importante. În Romani 11:4. „Dar ce-i răspunde Dumnezeu?” Vorbind despre Ilie și profeții lui Baal. „Mi-am păstrat 7.000 de bărbați care nu și-au plecat genunchiul înaintea lui Baal”.

Ce zice Dumnezeu? Știi, Ilie se apropie de finalul vieții lui și are de-a face cu profeții lui Baal după care începe să simtă că este singurul rămas și că nimeni nu mai este credincios Domnului. Versetul 3. „Am rămas eu singur și caută să-mi ia viața”. Vă aduceți aminte, cum oamenii trimiși de Izabela au început să-l urmărească. Și a fugit din cetate într-un loc pustiu, cerându-I lui Dumnezeu să-i ia viața, pentru că cineva are de gând să-l omoare. A crezut că este singurul rămas. Numai că răspunsul divin din versetul 4 este: „Mi-am păstrat 7.000 de bărbați care nu și-au plecat genunchiul înaintea lui Baal”. I-am ales. I-am păstrat.

Versetul 5 explică „tot așa și în vremea de față, este o rămășiță, datorită unei alegeri prin har a lui Dumnezeu”. Erau 7.000 de oameni care fuseseră credincioși lui Dumnezeu în vremea lui Ilie, care credeau că Dumnezeu alege și păstrează. Și erau și în momentul când Pavel scria aceste cuvinte, și în orice vreme, și astăzi, este o rămășiță datorită unei alegeri prin har făcută de Dumnezeu. Există așadar o alegere. Versetul 7. „Deci ce urmează? Că Israel n-a căpătat ce căuta, iar rămășița aleasă a căpătat, pe când ceilalți au fost împietriți”. Cei care au fost aleși au căpătat-o. Cei care nu au fost aleși au fost împietriți. Dumnezeu le-a dat de fapt un duh de adormire, ochi ca să nu vadă, și urechi ca să nu audă, până în ziua de azi. Ce vorbe puternice despre alegerea suverană.

În 2 Timotei 2:10, 2 Timotei 2:10. Pavel afirmă, înțelegând această doctrină, crezând-o din toată inima, Pavel zice: „Rabd”. El a scris și epistola către Romani. El spune în 2 Timotei 2:10. „De aceea rabd totul pentru cei aleși, pentru ca și ei să capete mântuirea care este în Cristos Isus”.

De ce ești gata să treci prin toate astea, Pavel? Am avut de îndurat atât de multe greutăți pentru El. Apoi vorbește despre a suferi ca un bun ostaș al lui Isus Cristos. El se luptă, în versetul 5, ca un sportiv sârguincios. El lucrează, în versetul 6, ca un fermier harnic. Adică toate acestea presupun sacrificiu. În versetul 9 el vorbește despre faptul că suferă, „până acolo că este legat ca un făcător de rele”. De ce face asta? De ce o face? „De aceea, rabd totul pentru cei aleși”. Este cât se poate de clar. Dumnezeu are aleșii Săi iar alegerea lor trebuie confirmată prin ascultarea Evangheliei.

În Iacov 1:18. Iacov 1:18. Haideți să ne uităm la versetul 17, este un verset bun, îl știți bine. Iacov 1:17. „Orice dar bun și desăvârșit se coboară” - de unde? Din cer. Acum, care este cel mai bun dar care ar putea coborî din cer? Mântuirea. Cel mai bun lucru, cel mai bun dar ar fi mântuirea, „darul desăvârșit” - darul desăvârșirii spirituale „se coboară de sus” - totul se coboară de sus - „de la Tatăl luminilor în care nu este nici schimbare, nici umbră de mutare”.

Orice dar bun - și mântuirea ar fi în partea de sus a listei - este de la Dumnezeu. Astfel, în versetul 18 scrie: „El de bună voia Lui, ne-a născut prin Cuvântul adevărului, ca să fim un fel de pârgă a făpturilor Lui”. El a făcut totul. A coborât din cer. Ca un exercițiu al voinței Sale, El ne-a născut din nou și a făcut-o prin Cuvântul Adevărului, adică prin Evanghelie.

Iacov 2:5. Iacov 2:5. „Ascultați, prea iubiții mei frați. Nu a ales Dumnezeu pe cei ce sunt săraci în ochii lumii acesteia ca să-i facă bogați în credință și moștenitori ai Împărăției pe care a făgăduit-o celor ce-L iubesc?” De ce majoritatea oamenilor care sunt credincioși sunt săraci? De ce? Pentru că Dumnezeu i-a ales pe cei săraci. Asta spune. „Dumnezeu a ales pe cei ce sunt săraci”. „Nu a ales Dumnezeu pe cei ce sunt săraci în ochii lumii?”

Apoi, în Apocalipsa 13:8, și 17:8, citim că numele lor au fost scrise în Cartea Vieții Mielului înainte de întemeierea lumii, printr-o hotărâre luată de Dumnezeu Însuși. Uitați-vă la 2 Timotei 2:19. Și asta este doar o introducere. 2 Timotei 2:19. Iată temelia sigură a mântuirii voastre. Dacă ne uităm în versetul 18 vedem că există oameni care s-au abătut de la adevăr, și care au răsturnat credința unora. „Totuși, temelia tare a lui Dumnezeu stă nezguduită”. Dumnezeu a așezat o temelie care nu se va clătina.

Și ce este pe această temelie? Iată ce este pe ea. Este un fundament puternic pentru biserică și ce este pe acest fundament? Sunt următoarele cuvinte, „Domnul cunoaște pe cei ce sunt ai Lui”. Domnul cunoaște pe cei ce sunt ai Lui. Știe cine sunt cei care Îi aparțin.

Dacă întoarcem înapoi în Ioan capitolul 3 – avem o porțiune foarte bine cunoscută pentru orice credincios care studiază Scriptura și mesajul Evangheliei – citim următoarele. Isus zice în Ioan 3:3, „Adevărat, adevărat vă spun, că dacă un om nu se naște din nou, nu poate vedea Împărăția lui Dumnezeu”. Nicodim I-a zis: „Cum se poate naște un om bătrân? Poate el să intre pentru a doua oară în pântecele mamei sale și să se nască?” Nicodim continuă cu metafora și înțelege că Isus folosește un limbaj spiritual. El știe asta. El doar spune: „Cum se poate realiza?” Iată răspunsul - un răspuns extraordinar. Isus nu zice: „Păi, trebuie să te rogi următoarea rugăciune și să faci una și alta.” Isus i-a răspuns: „Adevărat, adevărat îți spun, că dacă nu se naște cineva din apă și din Duh, nu poate să intre în Împărăția lui Dumnezeu”. Deci nu se poate realiza în afara lucrării Duhului Sfânt. „Ce este născut din carne este carne și ce este născut din Duh este duh. Nu te mira că ți-am zis, trebuie să vă nașteți din nou”.

În orice situație - ori de câte ori se realizează o astfel de lucrare, oriunde s-ar întâmpla, oricui i s-ar întâmpla, se realizează numai prin lucrarea Duhului Sfânt. Este o naștere de sus. În versetul 8, el spune: „Vântul suflă încotro vrea și-i auzi vuietul, dar nu știi de unde vine, nici încotro merge. Tot așa este cu oricine este născut din Duhul”. Nu este uimitor? Vântul suflă încotro vrea.

Nu poți să-i spui vântului unde să meargă. Am urmărit toate acele dâre mici, nu-i așa, acolo jos, în zona Golfului, nimeni nu le poate spune la toate acele uragane unde să meargă? Ele merg încotro vor. Așa este și cu Duhul, El merge încotro vrea El să meargă. Suflă oriunde vrea El să sufle. El face în mod suveran orice vrea să facă în viața oricui vrea să o facă. Iar în final, El primește toată slava. Adică, doar El primește toată slava.

Dați-mi voie să vă întorc puțin la 1 Corinteni capitolul 1 și vă pot ilustra acest adevăr. Cred că dacă aveți de-a face cu cineva căruia nu-i place doctrina alegerii, dacă aveți de-a face cu cineva căruia nu-i place doctrina predestinării, dacă aveți de-a face cu cineva care este, cunoscut ca Pelagian sau Arminian de la Arminius care a negat această doctrină, dacă aveți de-a face cu astfel de oameni, iată un pasaj care îi pune cu adevărat pe gânduri.

1 Corinteni 1:26. „De pildă fraților, uitați-vă la voi care ați fost chemați; printre voi nu sunt mulți înțelepți în felul lumii, nici muți puternici, nici mulți de neam ales”. Uitați-vă puțin la congregație. Bun, stai acolo în biserica din Corint și te uiți în jur. Te uiți in jur și îi vezi pe cei care au fost chemați eficace la mântuire. Câți dintre înțelepții lumii sunt acolo? Câți dintre cei puternici în felul lumii sunt acolo? Câți dintre cei de neam ales sunt acolo? Cât de mult sânge regal este în biserica voastră?

Versetul 27. „Dar Dumnezeu a ales lucrurile nebune ale lumii ca să facă de rușine pe cele înțelepte, Dumnezeu a ales lucrurile slabe ale lumii ca să facă de rușine pe cele tari, a ales lucrurile josnice ale lumii și lucrurile disprețuite, ba încă lucrurile care nu sunt ca să nimicească pe cele ce sunt pentru ca nimeni să nu” - ce? - „să nu se laude înaintea lui Dumnezeu”.

Să vă spun ceva, oameni buni, arminienii sunt pe un pârâu fără vâsle în acest pasaj. Textul spune că Dumnezeu a vrut să fie proslăvit. Dumnezeu a vrut să primească toată slava. Niciun om mântuit nu s-ar putea lăuda vreodată cu propria sa mântuire și i-a servit mai bine gloriei lui Dumnezeu să-i aleagă pe cei nebuni, pe cei slabi, pe cei de jos, și disprețuiții, pe cei nevrednici și nebăgați în seamă.

Acum, ascultați cu atenție, dacă cei slabi și nebuni L-au ales pe Dumnezeu, acest pasaj nu are niciun sens. Dacă cei slabi și nebunii L-au ales pe Dumnezeu, atunci cine primește meritul? Cei slabi și cei proști. Deci, cum rămâne cu lăudăroșia umană? Transformă întregul pasaj într-un nonsens. Iar versetul 30 spune: „Și voi prin faptele Lui” - fiindcă este Dumnezeu - ”sunteți în Cristos Isus”. Sunteți în Cristos Isus pentru că Dumnezeu a realizat această lucrare, așa că versetul 31 spune: „Cine se laudă să se laude”, - unde? - „în Domnul”.

Deci, este peste tot în Biblie. Acest pasaj nu este despre alegerea omului, nu are nimic de-a face cu alegerea omului. Aici este vorba de alegerea lui Dumnezeu. Și dacă nu este vorba de alegerea omului, atunci cum rămâne cu lauda omului? O astfel de perspectivă transformă întregul pasaj într-unul fără logică.

Bun, acum pe măsură ce avansăm în subiectul acesta, întoarceți vă rog la Romani 9. Romani 9. Vorbim aici despre învățături care sunt evidente. În versetele 8-13, se vorbește despre Iacov și Esau. Iar în versetul 13 scrie: „Pe Iacov l-am iubit, iar pe Esau l-am urât”. L-am iubit pe Iacov, l-am urât pe Esau. Apoi în versetul 11 ​​scrie: „Căci măcar că cei doi gemeni nu se născuseră încă” - Iacov și Esau - “și nu făcuseră nici bine nici rău, ca să rămână în picioare hotărârea mai dinainte a lui Dumnezeu, prin care se făcea o alegere”. Dumnezeu l-a ales pe Iacov nu din cauza a ceea ce făcuseră, nu datorită vreunui merit, nu datorită unei lucrări bune, ci pur și simplu datorită propriului Său plan.

Nu se spune nimic despre faptul că Iacov L-ar fi ales pe Dumnezeu. Iar versetul 14 pecetluiește acest adevăr. Uitați-vă la versetul 14. „Deci ce vom zice? Nu cumva este nedreptate în Dumnezeu? Nicidecum”. Înțelegeți importanța acestei probleme? Dacă Iacov ar alege, dacă oamenii ar alege, dacă cineva ar putea alege și dacă ar depinde de noi, de ce ar trebui atunci apărată dreptatea lui Dumnezeu? Corect? De ce ar trebui să se spună: „Ei bine, nu există nicio nedreptate în Dumnezeu”. Adică, dacă noi îl alegem, atunci de ce este îngrijorat Pavel că am putea crede că Dumnezeu este nedrept, dacă în fond este vorba despre alegerea noastră?

Dacă Pavel ar spune că Dumnezeu îi alege doar pe cei care Îl aleg pe El, atunci, asta nu ar fi nedrept, nimeni nu ar trebui să apere dreptatea lui Dumnezeu. Adică, nimeni nu L-ar acuza pe Dumnezeu că este nedrept dacă ar alege doar pe cei care Îl aleg pe El. Însă Pavel știe că oamenii Îl vor acuza pe Dumnezeu de nedreptate, pentru că este dincolo de rațiunea noastră căzută în păcat când auzim că Dumnezeu face alegerea în funcție de propriul Său plan.

Și apoi în versetul 20, el spune: „Dar mai degrabă cine ești tu, omule, ca să răspunzi împotriva lui Dumnezeu?” De ce ar vorbi cineva cu Dumnezeu? Nimeni nu i-ar fi răspuns înapoi lui Dumnezeu dacă Dumnezeu ar alege doar pe cei care L-au ales pe El. Există oameni care sunt atât de jigniți de faptul că Dumnezeu alege, încât Îl iau la întrebări pe Dumnezeu. Iar El răspunde „Nu cumva vasul de lut va zice celui ce l-a făcut: „Pentru ce m-ai făcut așa?”” Care este logica? Dacă Dumnezeu nu ar fi fost Cel care te-a făcut ceea ce ești, atunci nu ai mai putea pune nici o întrebare.

Întregul argument de aici nu ar avea nicio logică dacă nu ar fi clar faptul că vorbim aici despre o alegere divină. Și într-adevăr aici este ridicată problema dreptății lui Dumnezeu și problema drepturilor pe care olarul le are asupra lutului. Dacă este o alegere umană, nu este nevoie să obiectăm. Dacă este o alegere umană și Dumnezeu alege pe oricine Îl alege pe El, nu este necesar să apărăm dreptatea divină. Nu este nevoie să apărăm autoritatea suverană a lui Dumnezeu de a face ce vrea El cu oricine. Vedeți, dacă refuzați alegerea suverană, dacă negați doctrina alegerii, transformați toate aceste texte fie în ceva fără nicio logică, fie în înșelăciune directă.

Acum, în Romani 11, există o doxologie care e pusă acolo unde ar trebui să fie. Versetul 33, este o doxologie extraordinară. Și aici trebuie doar să faceți o pauză, oameni buni. „O, adâncul bogăției, înțelepciunii, și științei lui Dumnezeu”. Înțelegeți că nu puteți pricepe cunoștința și înțelepciunea lui Dumnezeu? Înțelegeți asta? Nu vă supraestimați. Ceea ce nu vi se pare logic, s-ar putea să nu vi se pară satisfăcător din punct de vedere emoțional, s-ar putea să nu vi se pară drept pentru voința și libertatea umană, dar trebuie să înțelegeți că nu puteți nici măcar să încercați să contestați în mintea voastră adâncimile înțelepciunii și științei ce aparțin lui Dumnezeu. Și cum ați putea cunoaște cât de nepătrunse sunt judecățile Sale și cât de neînțelese sunt căile Sale? Să nu vă puneți vreodată în situația de a-L lua la întrebări pe Dumnezeu.

Versetul 34, „Și în adevăr, cine a cunoscut gândul Domnului? sau cine a fost sfetnicul Lui?” Adică, e ceva strigător la cer. Poți să-I spui tu lui Dumnezeu ce poate sau nu să facă? Și să spui ce ți se pare ție logic, împlinitor din punct de vedere emoțional și drept pentru voința umană? Ai uitat versetul 36 că „din El prin El și pentru El sunt toate lucrurile. A lui să fie slava în veci, Amin”?

Acum, chiar unii dintre voi care sunteți doar puțin - sunteți încă puțin nemulțumiți în legătură cu această doctrină - înțeleg asta, chiar înțeleg. Adică, este nevoie de timp pentru a rezolva această dilemă și, când vom ajunge la final, veți vedea totul diferit. Dar, chiar dacă încă nu te simți confortabil cu asta, te-ai felicitat vreodată pentru mântuirea ta? Ai făcut asta vreodată? Ai ridicat vreodată ochii spre cer și ai zis: „Doamne, trebuie să fii cu adevărat mândru de mine, de alegerile pe care le-am făcut, de felul în care am decis să mă întorc de la păcat și să cred Evanghelia”. Adică, ți-a trecut vreodată prin minte un astfel de gând? Te-ai gândit vreodată: „Da, uită-te la toți acești oameni proști din jurul meu care resping Evanghelia. Eu sunt suficient de inteligent pentru a pricepe mesajul. Înțeleg totul?”

Te-ai gândit vreodată: „Uită-te la toate lepădăturile astea. Vă spun, eu am avut niște aspirații sfinte și am căutat Evanghelia?” Nu cred că gândești așa. Și cam ce îi spui unei persoane dragi care încă nu Îl cunoaște pe Cristos? Îi spui: „Hai, măi omule, fii deștept. Hai, trage de tine, folosește-ți inteligența”? Nu cred că vorbești așa. Dar ce faci când vrei să vezi pe cineva mântuit? Ce faci? Te rogi. De ce? Păi, nădăjduiești că Dumnezeu va alege pe cei ce Îl aleg pe El? Iar când cineva este mântuit cui îi mulțumești?

Vedeți, toți sunteți calviniști. Înțelegeți că erați pe punctul de a vă îneca, iar El v-a salvat. Ați fost morți și El v-a dat viață. Ați fost orbi și el v-a dat vederea. Erați surzi și El v-a dat auz. Înțelegeți asta. De aceea Tit 3:5 spune: „El ne-a mântuit”. A fost prin puterea Sa, prin voința Sa, în conformitate cu planul Său. Ne-am întors la El pentru că El ne-a atras. Și nu este în afara voinței noastre, însă El ne-a activat voința.

Când ați ascultat mărturiile din această seară, ați auzit vorbindu-se despre vinovăție, nu-i așa? I-ați auzit vorbind despre vinovăție, despre convingere, i-ați văzut plângându-și păcatul, dorind să fie curați, dorind să fie iertați, dorind mântuire, nu-i așa? Ați auzit vorbindu-se despre smerirea inimii. Ați auzit vorbindu-se despre dorința de a renunța la viața aceasta, și dorința de a-L iubi pe Cristos din toată inima.

El v-a ales. El v-a mântuit. Dar nu în afara lucrării Duhului Sfânt care activează toate acele adevărate răspunsuri spirituale: Pocăința, smerenia, dragostea, foamea după neprihănire. Nu, tu L-ai ales pentru că El te-a ales pe tine. Pentru a spune asta în limbajul lui Ioan, noi Îl iubim pentru că El ne-a iubit întâi. Este un subiect prezentat în Cuvântul lui Dumnezeu care nu poate fi evitat, este absolut inevitabil. Și nu vă încalcă libertatea personală, ci vă activează libertatea. Iar atunci când vrem ca cineva să vină la Domnul, ne rugăm, ne rugăm, ne rugăm, ne rugăm ca Duhul Sfânt să le întoarcă inima către Cristos, ne rugăm ca suflarea Duhului Sfânt să vină în sufletul lor. Ne rugăm ca Duhul să îi facă să dorească să se pocăiască și să dorească să creadă.

Niciodată, atunci când ne rugăm asta, nu credem că le încălcăm voința. Nu cred că v-ați ruga astfel: „Doamne, e treaba lor. E socoteala lor. Așadar, lasă-i să facă ce consideră ei. Trebuie să fie decizia lor. Trebuie să o facă din toată inima lor”. Este absolut absurd. Știți că niciun păcătos nu va face asta decât dacă Duhul îi mișcă inima.

Deci, faptul că Dumnezeu ne-a ales este un subiect prezentat peste tot în Biblie. Nu ne-a ales pentru că știa că Îl vom alege. Pentru că dacă El nu ne-ar fi ales, noi nu L-am fi ales niciodată. V-am spus atunci când am vorbit despre doctrina perseverării sau a păstrării sau siguranței eterne, că dacă aș putea pierde mântuirea, aș pierde-o. Dați-mi voie, să vă spun ceva, dacă aș putea pierde mântuirea, aș pierde-o de zece ori pe zi, în fiecare zi. Nu mă pot mântui și nu pot să-mi păstrez mântuirea. Dumnezeu m-a ales, mi-a adus la viața inima și voința, le-a activat pe toate pentru ca eu să-L pot îmbrățișa pe El.

Acum vreau să mă întorc la această idee și - o voi face - peste două săptămâni, când voi spune mai multe, va fi partea mai consistentă, deoarece există un răspuns pentru acest lucru care se ridică la orizont. Am menționat că vreau să vorbesc despre teologia deschiderii lui Dumnezeu. Unii spun că Dumnezeu nu poate alege pentru că nu știe. Serios? E o doctrină foarte importantă care plutește aici. Dumnezeu nu poate alege. Dumnezeu nu știe. Motivul pentru care Dumnezeu nu știe este că nu-i nimic de știut pentru că încă nu s-a întâmplat nimic. Nu se poate ști ce nu s-a înfăptuit încă, spun ei. Asta este opinia lor. Prin urmare, ei au creat ceva diferit de Dumnezeul viu și adevărat. Dar, oricum, de dragul dezbaterii, ei spun că El nu poate ști ce nu s-a întâmplat, deoarece din moment ce nu s-a întâmplat înseamnă că nu s-a înfăptuit nimic, prin urmare cum ai putea să știi ceva despre ceea ce nu este înfăptuit?

Aceasta este mica lor discuție. Se numește Open Theism (Teismul Deschis), Dumnezeu învață ca toți ceilalți. El trebuie să citească ziarul de dimineață la fel ca orice om pentru a afla ce se întâmplă. Cel puțin așa spun ei. Ieșirea lor din această traumă emoțională pe care doctrina alegerii o produce în ei este să spună că Dumnezeu nu poate alege pe nimeni, pentru că nu știe ce vor face până în momentul în care o vor face. Așa să fie? Așadar, Dumnezeu nu cunoaște viitorul. În felul acesta Îl prezintă ei pe Dumnezeu.

Cum se face că Isaia 46:10 spune: „Eu am vestit de la început ce are să se întâmple și cu mult înainte ce nu este încă împlinit”, ce să însemne asta? Sau, cum se face că Isaia 41:21-22, Isaia 44:7-8 afirmă că tocmai cunoașterea Sa despre viitor este ceea ce Îl deosebește de zei falși? Sau cum se prezic în Biblie evenimentele, cu secole înainte ca acestea să se fi întâmplat? Cum se face, de exemplu, în Isaia 44:28, că îl numește pe Cir stăpânitorul care va zidi Ierusalimul, de vreme ce numele lui Cir și chiar existența sa ca ființă umană depindeau de o serie inimaginabil de lungă și complexă de oameni și decizii care separă profeția de împlinirea ei? De unde a știut Dumnezeu asta?

În 1 Împărați 13:2, Dumnezeu prezice nașterea lui Iosia cu 300 de ani înainte de acel eveniment. De unde a știut asta? Iar în 2 Împărați 19:25, El afirmă în mod explicit că a rânduit și a planificat victoriile militare ale asirienilor cu mult înainte ca acestea să fi avut loc. Dumnezeu prevestește asuprirea lui Israel de către Egipteni în Geneza 15:13. El prezice că Faraon își va împietri inima față de Moise în Exodul 3:19. El prevestește respingerea mesajului lui Isaia de către israeliți în Isaia 6:9. El prevestește răzvrătirea israeliților după moartea lui Moise, Deuteronom 31:16. El prevestește că Iuda în mod voluntar Îl va trăda pe Cristos, Ioan 6:70-71. Și lista poate continua, mai departe, și mai departe.

Cei ce susțin teoria Open Theism spun: „Dumnezeu este foarte inteligent. Este foarte bun la analiza tendințelor. Și se pricepe să prezică cu exactitate ce s-ar putea întâmpla pentru că are un fel de cursivitate. Este absurd. Asta nu are cum să funcționeze. Vorbim despre evenimente profetice care sunt sfârșitul a milioane de alegeri umane. Este ridicol. Dar vă voi spune ce face ca totul să fie și mai absurd. Dacă Dumnezeu nu cunoaște viitorul - sunteți pregătiți pentru asta? Dacă Dumnezeu nu poate să cunoască viitorul, nu avea cum să știe că Isus va muri. Asta este într-adevăr o mare problemă.

Aici toate argumentele susținute de perspectiva Open Theism (Teologia deschisă) se duc proverbial pe apa sâmbetei. Faptele Apostolilor 2:23 spune: „Isus a fost dat în mâinile voastre după sfatul hotărât și după știința mai dinainte a lui Dumnezeu”. A planificat Dumnezeu arestarea lui Isus? A planificat Dumnezeu răstignirea lui Isus? A planificat Dumnezeu asta în detaliu? Ei i-au făcut, așa cum citim în Fapte 4:28, tot ce hotărâse mai dinainte mâna și planul lui Dumnezeu să aibă loc, așa se menționează în Fapte 4:28.

Doar nu crezi că Dumnezeu doar a reacționat la ceea ce i se întâmpla lui Isus pe măsură ce se derulau lucrurile? Eu cred că El a fost Mielul junghiat, înainte de întemeierea lumii, nu? Cel puțin asta spune Biblia. Acum, dacă Dumnezeu nu-Și exercită - ascultați-mă - dacă Dumnezeu nu-Și exercită puterea sau controlul asupra ființelor umane și asupra acțiunilor lor și dacă Dumnezeu nu controlează acele acțiuni sau nu direcționează acțiunile în îndeplinirea planului Său și dacă Dumnezeu nici măcar nu are un plan pentru că nu știe ce se va întâmpla, atunci de unde a știut că Isus va ajunge pe o cruce?

Dacă nu cunoaște viitorul, de unde a știut că evreii vor coopera? De unde a știut El că fariseii vor coopera? De unde a știut El că Pilat va coopera? Cum a știut că Iuda va coopera? De unde a știut că Iuda nu va pleca din cercul ucenicilor după doi ani? De unde a știut că Iuda va rămâne suficient de mult pentru a-L trăda? De unde a știut că Iuda va arunca arginții în Templu? De unde a știut asta? De unde a știut? De unde a știut El că Isus va fi înălțat ca șarpele în pustie? De unde a știut asta dacă nu cunoaște viitorul?

El nu numai că știe viitorul, ci El este Cel ce rânduiește viitorul. Și dacă El rânduiește viitorul, face ca viitorul să se împlinească. Dacă nu știa viitorul, nu știa că soldații romani Îl vor răstigni pe Isus. De unde a știut că Pilat nu va spune: „Ah, nu vreau să mă ocup de acest om drept, lăsați-L să plece? Dați-I o escortă romană, scoateți-L din oraș, lăsați-L să meargă spre Grecia, și să se piardă în mulțime.

Dacă Dumnezeu nu cunoaște viitorul, atunci Dumnezeu nu știa că Fiul Său va muri pentru păcatele voastre. Este ridicol. El nu numai că știe viitorul, ci El rânduiește viitorul. Și despre răstignirea lui Isus Cristos, spune un scriitor în felul următor. „Răstignirea lui Isus Cristos, vârful istoriei și condiția indispensabilă a mântuirii noastre nu a fost cu siguranță lăsată în voia capriciilor deciziei umane. A fost hotărât de la întemeierea lumii și este imposibil să nu se fi întâmplat. Biblia nicăieri nu sugerează și nici nu permite interpretarea că Iuda, Caiafa, Pilat și soldații erau pioni fără putere, forțați de Dumnezeu să comită o crimă îngrozitoare. Ei au acționat în mod liber și în conformitate cu propriile lor motive și scopuri, totuși au făcut exact ceea ce mâna și planul lui Dumnezeu predestinase să se întâmple”. Ce declarație extraordinară!

Dumnezeu rânduiește totul. Știe viitorul pentru că l-a scris. Toate alegerile sunt ale Lui. Și în mod sigur și alegerea ca păcătoșii pierduți, morți și orbi să fie mântuiți. Și încă odată spun ceea ce a spus Ioan: „Noi Îl iubim pentru că” - spuneți-o – “El ne-a iubit întâi”. Bun, aceasta este doar introducerea. Peste două săptămâni - nu suntem încă la mesaj, dar ne apropiem. Rugați-vă împreună cu mine. Trebuie să-mi notez unde am încheiat, pentru că peste două săptămâni s-ar putea să nu-mi mai aduc aminte.

Tată, ce bucurie este să sărbătorim privilegiile acestei doctrine uriașe! Nu ne referim aici doar la hotărârea suverană a mântuirii noastre, ci la faptul că Tu ești suveran și hotărăști totul. Aceasta este doar o componentă, însă cât de important este să înțelegem acest lucru. Tu faci totul pentru slava Ta. Nu te putem lua la întrebări. Nu am putea să ne gândim niciodată că ai putea fi nedrept sau lipsit de dragoste, Tu ești Dumnezeu și nu putem da la o parte cunoașterea Ta, nu putem ajunge niciodată la nivelul înțelepciunii Tale. Căile Tale au fost descoperite în trecut, ele nu pot fi înțelese iar noi suntem încrezători să ne odihnim în hotărârile Tale făcute pentru slava Ta.

Dar știm că, în ciuda acestei doctrine extraordinare a alegerii suverane, Tu ai spus totodată: „Dacă voiește cineva, să vină, și pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afară”. Noi nu înțelegem decretul secret. Nu înțelegem istoria până când nu se desfășoară înaintea noastră. Nu avem această abilitate. Dar știm că Evanghelia a venit la noi și știm că ni s-a spus să credem. Și în dreptul unora dintre noi, Duhul lui Dumnezeu lucrează în inimile noastre iar noi trebuie să fim ascultători și să răspundem cu credință, știind că-i vei auzi și-i vei mântui pe toți cei care vin la Tine.

Îți mulțumim pentru această promisiune. Nu trebuie să ne facem griji pentru lucrurile pe care nu le putem înțelege. Trebuie doar să răspundem la mesajul Evangheliei. Și dacă nu o facem, pe cât de tainic este, Cuvântul Tău spune că este vina noastră, este responsabilitatea noastră, este vina noastră, este respingerea noastră, este necredința noastră care ne va condamna. Cum se potrivește asta cu voința și gloria Ta suverană poate că vom înțelege doar în veșnicie, dar până atunci să strigăm după îndurare și după mântuire cât mai putem.

Îți mulțumim, Doamne, pentru harul care ne-a fost dat în Cristos și va fi dat și altora până când toată biserica va fi răscumpărată și vom intra în prezența Ta pentru totdeauna. Așteptăm cu bucurie ziua aceea, în numele lui Cristos. Amin.

SFÂRȘIT