Data trecută, ne-am uitat în versetele 24 și 25 din Geneza 1 la viețuitoarele pământului și le-am văzut, în conformitate cu acele versete, împărțite în trei categorii. Ambele versete 24 și 25 menționează aceste trei categorii, după cum și versetul 26 le repetă pe unele dintre ele. Este categoria vitelor, despre care spuneam că sunt animalele domestice, animale care pot fi îmblânzite. Este categoria târâtoarelor, care include orice trăiește la nivelul solului, de la insecte la rozătoare și multe altele, reptile și așa mai departe. Apoi sunt fiarele, care fără îndoială se referă la animalele sălbatice cu patru picioare, care sunt mai înalte și care umblă pe pământ.

Apoi Dumnezeu, creând acele animale, a aranjat ultimele detalii asupra locului în care va fi așezat omul, după care ajungem la versetele 26 și 27, unde am început să privim în detaliu data trecută. Este momentul în care Dumnezeu a spus că totul este gata acum, întregul univers a fost creat pentru ca omul să trăiască în el și să vadă mâna lui Dumnezeu proclamată de toate lucrurile create; cerurile vor spune asta, fiarele câmpului Îmi vor aduce slavă, după cum a spus profetul Isaia. Dumnezeu a creat o lume întreagă, un mediu complet pentru om, astfel încât omul să poată vedea minunatul geniu creativ al minții lui Dumnezeu și pentru ca Dumnezeu să-Și poată demonstra frumusețea, ordinea Sa prin toate lucrurile create şi pentru ca Dumnezeu să poată oferi un mediu în care să-Și arate slava.

Apoi, odată ce totul a fost realizat şi casa a fost gata pregătită pentru om, ca să încununeze, versetul 26, Dumnezeu a zis să facem om după chipul Nostru. Aici ne este prezentată coroana creației care este omul. Și totul începe cu afirmația să facem om și ne vom opri puțin aici. Există patru caracteristici în formarea omului care sunt conturate aici, patru caracteristici. Prima este cea definitorie, să facem om după chipul nostru, apoi, imediat, se spune în alt fel: după asemănarea noastră, în versetul 27 - Dumnezeu l-a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu. Se repetă de patru ori, de parcă am putea rata cumva esențialul.

Omul este făcut după chipul lui Dumnezeu. Se repetă din nou în capitolul 5, unde se precizează în versetul întâi: „Iată cartea neamurilor lui Adam. În ziua când l-a făcut Dumnezeu pe om, l-a făcut după asemănarea lui Dumnezeu”. Acum, ce înseamnă să fii făcut după chipul lui Dumnezeu? Înseamnă că nu ești un animal, înseamnă că nu ești un animal superior, înseamnă că nu ai evoluat dintr-o maimuță, dintr-un gibon, dintr-un babuin sau din orice altceva. De la bun început, omul a fost făcut după un model divin, făcut după un model divin, mai degrabă decât după un model material, doar pământesc. Apropo, omul este singura ființă vie din universul timp-spațiu care este creată după modelul divin.

Omul este transcendent, cea mai semnificativă parte a omului nu poate fi redusă la nicio formulă chimică. Cea mai importantă parte a omului nu poate fi văzută în ADN, nu poate fi găsită în cromozomi, nu poate fi găsită disecându-i creierul, nu poate fi găsită prin secționarea inimii sale, nu poate fi găsită cercetând sistemul lui nervos. Puteți aplica toate experimentele științifice pe care le doriți asupra anatomiei unei ființe umane și nu veți descoperi niciodată adevărata parte a omului, care este acea realitate intangibilă că el este o ființă transcendentă care nu are constituenți chimici. Omul este deosebit de orice altă făptură creată.

În Eclesiastul capitolul 3 versetul 11 este făcută o declarație extraordinară: „El face”, vorbind despre Dumnezeu, „orice lucru frumos la vremea lui; a pus în inima lor chiar și gândul veșniciei”, ce declarație extraordinară! El a pus veșnicia în inima lor și asta este adevărat numai în dreptul oamenilor. Mai jos, în versetul 21 din Eclesiastul 3: „Cine știe dacă suflarea omului se suie în sus și dacă suflarea dobitocului se coboară în jos în pământ?” Scriitorul spune că la om, suflarea adică duhul lui se suie sus pentru că Dumnezeu a pus veșnicia în inimile noastre, iar suflarea oricărei alte ființe create, duhul său, atunci când moare coboară, intră în pământ, dispare din existență.

Chiar dacă trupul nostru nu va mai fi, noi tot vom trăi pentru totdeauna. Deci expresia chipul lui Dumnezeu nu vorbește despre un fel de formă fizică, chipul lui Dumnezeu indică atribute care nu sunt deloc împărtășite de animale, iar cuvântul de bază pe care vi l-am prezentat a fost acela de persoană; omul este o persoană, omul are personalitate. Acestea sunt caracteristicile lui distinctive; conștiința de sine, animalele sunt conștiente, dar nu au conștiință de sine. Sunt conștiente de mediul lor, reacționează la mediul lor, dar nu știu că reacționează la mediul lor; este doar ceva pur instinctiv.

Însă omul este conștient, reacționează la mediul său și știe cum să reacționeze, pentru că reacționează cognitiv. Omul are mai degrabă rațiune decât instinct. Omul are capacitatea de a gândi abstract. Omul are capacitatea de a aprecia frumusețea, de a simți emoția, de a fi conștient din punct de vedere moral și mai presus de toate, așa cum am subliniat data trecută, omul are capacitatea și nevoia de a se raporta personal la ceilalți, la ceilalți oameni și mai ales la Dumnezeu, fiind capabil să-L iubească și să I se închine; asta este personalitatea. Omul are capacitatea de a iubi, omul are capacitatea de a avea părtășie, de a conversa, de a comunica, iar omul este singura făptură existentă în lumea spațio-temporală care vorbește (are un limbaj).

Toate acestea arată spre Trinitate şi de aceea, așa cum v-am spus ultima dată, versetul 26 indică Trinitatea, atunci când Dumnezeu spune să facem om. Pentru prima dată Dumnezeu este prezentat aici ca fiind mai mult de unul, deoarece El îl face pe om după chipul Său și omul este făcut pentru relații interpersonale, și în felul acesta Dumnezeu dezvăluie faptul că El Însuși este o Trinitate așa cum bine știm și așa cum ne este descoperit în restul Scripturii, în special în Noul Testament. Astfel încât prin relația care are loc în Trinitate Dumnezeu stabilește modelul pentru relațiile omului. Acum aceasta este esența ontologică a omului și esența etică a omului. El are capacitatea de a avea un comportament moral, are capacitatea de a fi sfânt și neprihănit, are potențialul de a fi sfințit, are capacitatea de a asculta de Dumnezeu, are capacitatea de a se supune lui Dumnezeu, are privilegiul de a primi mântuirea veșnică și divină.

Omul a fost creat după chipul lui Dumnezeu și aceasta este doar o scurtă trecere în revistă a ceea ce am văzut data trecută, indicând în primul rând personalitatea și, prin urmare, relațiile. Acum să ne uităm la cele trei trăsături ale omului care au mai rămas și care sunt descrise aici. A doua este că omul, nu doar că este făcut după chipul lui Dumnezeu, ci omul este regele pământului. Vom observa asta uitându-ne în versetele 26 și 28. În versetul 26 după ce se spune: să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră, Dumnezeu zice: „el să stăpânească”, și apoi continuă să descrie totul. Peste peștii mării, peste păsările cerului, peste vite, peste tot pământul și peste toate târâtoarele care se mișcă pe pământ.

Mai jos, în versetul 28, se spune la mijlocul versetului: „Creșteți, înmulțiți-vă, umpleți pământul și supuneți-l; și stăpâniți peste peștii mării, peste păsările cerului și peste orice viețuitoare care se mișcă pe pământ”. Omul a fost proiectat de Dumnezeu să fie suveranul planetei, să fie regele pământului. Versetul 26, „Să stăpânească”, versetul 28, „Supuneți-l și stăpâniți”. Apropo, substantivul din versetul 26 este la plural, pentru că omul este aici un termen colectiv, de aceea se spune: „Să facem om după chipul nostru” și apoi, „să stăpânească”.

Este un substantiv colectiv, omul ca specie este creat după chipul lui Dumnezeu după un model divin și i se acordă responsabilitatea de a fi suveran asupra întregii creații. Apoi Dumnezeu reia secvenţa. Aduceți-vă aminte dacă vă uitați înapoi în ziua a cincea, că mai întâi au fost creați peștii, apoi au fost făcute păsările, apoi au fost făcute vitele, apoi târâtoarele, și mai apoi fiarele sau viețuitoarele menționate la sfârșitul versetului 28, astfel secvența se repetă. Toate formele superioare de viață create pe lângă plante, care urmează a fi menționate imediat, se află sub stăpânirea suverană a omului. Acum, aceasta implică ceva foarte practic, întoarceți la capitolul 2 versetul 19 unde vedem o repetiție a aceleiași relatări despre creație, doar că aici este prezentată o perspectivă mai largă.

„Domnul Dumnezeu a făcut din pământ toate fiarele câmpului și toate păsările cerului”, am învățat deja că aceasta este doar un rezumat și o repetare, „și le-a adus la om ca să vadă cum are să le numească; și orice nume pe care-l dădea omul fiecărei viețuitoare, acela-i era numele. Și omul a pus nume tuturor vitelor, păsărilor cerului și tuturor fiarelor câmpului”. Acum, acesta a fost primul lucru pe care omul trebuia să-l facă. Dacă urma să fie suveran asupra creației, trebuia să identifice creația. Trebuia să clasifice creația și asta a și făcut, a avut capacitatea de a se uita la caracteristicile unei anumite creaturi și de a-i da un nume potrivit, ceea ce a și făcut.

O a doua responsabilitate pe care omul a avut-o în versetul 15 cu privire la suveranitatea sa asupra creației, capitolul 2 versetul 15: „Domnul Dumnezeu a luat pe om”, înainte ca Eva să fie creată, bineînțeles, „și l-a așezat în Grădina Edenului să o lucreze și să o păzească”. Acum aduceți-vă aminte că încă nu exista blestem, nu exista păcat, nu exista cădere, nu exista moarte, dar a existat un fel de îngrijire a grădinii lui Dumnezeu, așa cum au numit-o unii teologi. Omul trebuia să aibă grijă de grădina lui Dumnezeu, nu știm tot ce însemna asta, dar era responsabilitatea lui să vadă că grădina lui Dumnezeu era cultivată și prosperă.

Acum haideți să ne întoarcem puțin la versetul 8 și să aflăm câteva lucruri despre această grădină: „Domnul Dumnezeu a sădit o grădină în Eden, spre răsărit; și a pus acolo pe omul pe care îl întocmise. Domnul Dumnezeu a făcut să răsară din pământ tot felul de pomi plăcuți la vedere și buni la mâncare”, și deja ştim asta din capitolul unu. Aici avem doar o repetare a aceluiași lucru cu mai multe detalii. „Și pomul vieții în mijlocul grădinii și pomul cunoștinței binelui și răului”. Doi copaci sunt scoși în evidență ca fiind copaci unici. „Un râu ieșea din Eden și uda grădina; și de acolo se împărțea și se făcea patru brațe. Numele celui dintâi este Pison; el înconjoară toată țara Havila, unde se găsește aur.

Aurul din țara aceasta este bun; acolo se găsește și bedelion și piatră de onix. Numele râului al doilea este Ghihon; el înconjoară toată țara Cuș. Numele celui de-al treilea este Hidechel (Tigru), el curge la răsăritul Asiriei. Al patrulea râu este Eufratul. Domnul Dumnezeu a luat pe om și l-a așezat în Grădina Edenului, ca s-o lucreze și s-o păzească”. După cum știm plantele au nevoie de apă și astfel responsabilitatea omului a fost să se asigure că totul are îngrijirea corespunzătoare. Nu știu tot ce însemna asta înainte de cădere, pentru că nimic nu putea muri, dar poate că totul putea înflori într-un mod mai frumos spre slava lui Dumnezeu dacă era îngrijit cu mai multă atenție de om.

În grădină, Dumnezeu a dat omului și responsabilitatea, după cum am citit, de a da nume animalelor. Am văzut asta, dar ne întoarcem pentru câteva momente la versetul 16. „Domnul Dumnezeu a dat omului porunca aceasta: „Poți să mănânci cu plăcere din orice pom din grădină”. Te poți bucura de toate, „dar din pomul cunoștinței binelui și răului să nu mănânci, căci în ziua în care vei mânca din el vei muri negreșit”. Despre ce este vorba aici? Acesta este singurul avertisment. Astfel că, în afară de asta, Dumnezeu îl așază pe om în această grădină cu responsabilitatea de a da nume tuturor animalelor, ceea ce arată capacitățile sale intelectuale și, de asemenea, îi încredințează responsabilitatea de a îngriji grădina. Responsabilitatea omului a fost să învețe despre creația Sa și să-L glorifice pe Dumnezeu minunându-se de tot ce a văzut.

Apoi să clasifice creația și mai apoi, într-un sens, să modeleze creația, astfel încât să fie o onoare pentru Creatorul ei în toate privințele. Acum aduceți-vă aminte că nu exista teamă, nu exista moarte, nu exista vărsare de sânge, dar omul avea totuși responsabilitatea de a îngriji grădina lui Dumnezeu. În timp ce meditam la asta, m-am gândit la curtea mea. Acum am o curte afectată de cădere, am o curte în care există moarte și probabil că pot ucide lucruri la fel de bine ca orice altă persoană, chiar dacă încerc să le fac să trăiască. Am început să mă gândesc la faptul că încă trăim în grădina lui Dumnezeu, o grădină care a fost puternic afectată de cădere, de păcat și de moarte.

Însă totuși trăim într-o lume care a fost proiectată de Dumnezeu pentru a-și manifesta gloria Sa și cred că avem responsabilitatea de a îngriji grădina lui Dumnezeu. Nu știu cum sunteți voi, dar eu când ies în grădina pe care o avem acasă și văd toate plantele superbe și frumoase crescând în grădină, răspunsul meu instantaneu este să-L slăvesc și să-L laud pe Dumnezeu. Am pe cineva care vine în fiecare săptămână și care chiar știe ce are de făcut având grijă de toate acele plante, astfel încât să arate mereu frumos și să poți oricând să ieși și să tai din acei trandafiri magnifici. Ori de câte ori vine cineva la noi acasă, va găsi mici recipiente pline cu trandafiri superbi. Așa că mă uit la acel om, care se întâmplă să fie un om credincios, și îl văd într-un fel ca pe un slujitor al lui Dumnezeu care Îl onorează pe Dumnezeu prin felul în care îngrijește grădina lui Dumnezeu.

Nu mă închin în niciun caz plantelor sau păsărilor care vin la noi. Ieri – cred că a fost alaltăieri când un pui de cerb minunat s-a bucurat de curtea noastră. Este un lucru care se întâmplă ocazional, chiar și unor struți emu din zonă le place să vină în vizită. Cred că există o abordare rezonabilă pentru toate acestea, chiar cred. Cred că dacă Dumnezeu ți-a dat puțin spațiu, dacă ți-a dat o mică parte din lumea lui, este corect s-o lași să-I aducă slavă Creatorului. Nu este uimitor când te gândești la toate plantele pe care le-a creat Dumnezeu; de ce crezi că le-a creat? Pentru a face ce? Pentru a-I da slavă lui Dumnezeu, iar atunci când cultivați astfel de lucruri, asta faceți; puneți în evidență puterea creatoare a lui Dumnezeu.

Așadar tot ceea ce facem ar trebui să fie spre slava lui Dumnezeu. Avem de-a face cu un pământ blestemat și nu este ușor, dar, ca Adam după ce a păcătuit, trebuie să-l lucrăm puțin, până la punctul în care transpirăm, pentru ca frumusețea creatoare a lui Dumnezeu să fie la vedere. Suntem încă administratori ai creației Sale și cred că, în calitate de creștin, înțeleg această isprăvnicie care mi-a fost încredințată. Acum, îmi dau seama că aceasta este o planetă temporară, totul va arde. Dar cât timp sunt aici, vreau ca Dumnezeu să poată fi arătat. Așa că, lui Adam i-a fost dată această responsabilitate, iar noi, din cauza căderii, din cauza păcatului, nu putem stăpâni grădina lui Dumnezeu așa cum ne-am dori. Este o lume sălbatică și auzim totul despre moartea care are loc în lumea noastră. Avem chiar și plante care sunt mortale, nu-i așa?

Plante care sunt medicamente, avem bacterii vii și lucruri de genul acesta care ucid, care au creat ciumă care au dus literalmente la moartea a zeci de mii de oameni. Avem animale care sunt ucigașe. Nu mai este grădina care a fost la început, din cauza căderii și a blestemului. În capitolul 2 din Evrei versetul 8 se spune că El a fost încununat cu slavă și cinste în versetul 7. Apoi, în versetul 8 se precizează că: „Toate le-ai pus sub picioarele Lui”. Este adevărat, Cristos, întrupat ca om, este cu adevărat regele pământului; „În adevăr, dacă I-a supus toate, nu I-a lăsat nimic nesupus”. Dar uitați-vă la următoarea afirmație, este extrem de importantă.

„Totuși acum încă nu vedem că toate Îi sunt supuse”. Nu-i așa? Cristos este adevăratul rege al pământului, El a fost făcut cu puțin mai prejos decât îngerii. El a coborât și a devenit ca noi, așa că Și-a asumat mandatul de stăpânire și, pentru că este Dumnezeu, are cea mai mare putere de a-Și supune creația. Așa că ne uităm la creație şi vedem că ea urma să-I fie supusă Lui, versetul 8 spune că toate lucrurile Îi sunt supuse. Nu există nimic care să nu-I fie supus Lui, numai că noi încă nu vedem că toate lucrurile Îi sunt supuse Lui. Nu vedem regnul animal sub control, nu-l vedem docil și pasiv. Nu vedem plantele care cresc și înfloresc pur și simplu, fără nicio grijă și îngrijire.

Nu vedem încă lumea eliberată de război şi ură şi măcel şi aşa mai departe, de boli şi de afecțiuni. Deci încă nu vedem că toate lucrurile Îi sunt supuse Lui dar vom vedea. Vom vedea într-o zi că toate lucrurile Îi vor fi supuse, într-o zi El va inversa blestemul și va fi regele pământului. Uitați-vă la versetul 10, „Se cuvenea ca Acela”, adică Cristos, „pentru care sunt toate lucrurile”, în cele din urmă, toate vor fi ale Lui, „și prin care sunt toate lucrurile”, El le-a făcut pe toate, „și care voia să ducă pe mulți fii la slavă, să desăvârșească prin suferințe pe Căpetenia mântuirii lor”.

Prin moartea Sa, El a dobândit dreptul de a fi suveranul pământului, și El Își va lua acest drept și va intra în Slava Sa, va conduce această lume, va supune această lume și ne va duce și pe noi cu El aducând mulți fii la slavă. Deci am putea spune că înainte de cădere a existat un mandat de stăpânire dat omului, un mandat pe care omul îl putea exercita și prin care avea controlul asupra tuturor animalelor și asupra grădinii lui Dumnezeu. Numai că omul a pierdut acest privilegiu la cădere, însă va fi recâștigat atunci când Isus, care încă nu Și-a supus toate lucrurile, va face asta, și asta va avea loc în Împărăția milenară, când pământul va fi restaurat, Edenul va fi refăcut aşa cum era. Vă aduceți aminte că profetul Isaia spune că pustiul va înflori ca un trandafir, lupul va locui împreună cu mielul, pruncul care este alăptat se va juca la gura bortei năpârcii, şi dacă cineva va muri la 100 de ani, va muri tânăr. Așadar moartea în cursul ei normal va fi atenuată.

Este foarte rezonabil să presupunem că oamenii care intră în mileniul care va fi pe pământ în viață vor trăi toți cei 1000 de ani, nu vor muri. Moartea va fi atenuată, blestemul va fi atenuat. Vor mai exista elemente ale blestemului pe pământ, pentru că vor mai exista oameni născuți pe pământ care vor avea o natură păcătoasă și care se vor răzvrăti împotriva lui Dumnezeu. Așadar păcatul va fi aici, dar în mare măsură va fi supus, iar apoi, în cele din urmă, la sfârșitul celor 1000 de ani, întregul pământ va fi necreat și va fi creat un cer nou și un pământ nou unde nu va mai exista păcat și unde nu va mai exista cădere. Deci omul va domni cu Domnul Cristos în Împărăție și într-o zi când Cristos va supune creația și noi ne vom bucura de acea supunere a creației, pentru că vom domni împreună cu El.

Așadar al doilea lucru pe care îl putem spune despre om este că el e regele pământului, că el este suveran peste pământ. El nu este doar o extensie biologică a unei alte creaturi. El a fost făcut dintr-un material diferit, după chipul lui Dumnezeu pentru a conduce acest univers și va face asta în perioada glorioasă a împărăției milenare, când omul împreună cu Cristos va domni peste un univers supus, un univers adus în ascultare de Însuși Isus Cristos.

De fapt, este menționat în Scriptură în cărțile profetice și Noul Testament face referire la faptul că pământul va fi reînnoit la începutul celor 1000 de ani. Astfel că anumite trăsături ale blestemului vor fi atenuate în acel moment, omului i se va da atunci această suveranitate pe care a avut-o de la început. El se ridică deasupra ordinii create și este suveranul, regele pământului. În al treilea rând, găsim în creație, întorcându-ne la Geneza, găsim în creație că aceasta este și responsabilitatea omului, în versetul 28 se spune: „Dumnezeu i-a binecuvântat; și Dumnezeu le-a zis: „Creșteți, înmulțiți-vă și umpleți pământul”. Acum, în versetul 27 se precizează că au fost făcuți parte bărbătească și parte femeiască.

Acum aceasta este a treia responsabilitate a omului; el trebuie să manifeste imaginea personalității și relaționării lui Dumnezeu, el trebuie să fie rege al pământului, el trebuie să îngrijească grădina lui Dumnezeu și să facă tot ce poate pentru a conduce și a supune ordinea creată pentru a pune în evidență puterea glorioasă a lui Dumnezeu, şi el este propagatorul vieții umane. Așadar Dumnezeu i-a făcut parte bărbătească și parte femeiască; acesta a fost designul lui Dumnezeu pentru căsătorie și procreare. Am vorbit despre faptul că procrearea există în întreaga lume animală. Există chiar și o capacitate de procreare în rândul plantelor care se reproduc prin semințe sau prin semințele din fructe.

Dumnezeu i-a dat omului capacități relaționale și apoi Dumnezeu i-a dat omului un ajutor. În versetul 7 din capitolul 2 se spune că: „Domnul Dumnezeu a făcut pe om din ţărâna pământului, i-a suflat în nări suflare de viaţă; și omul s-a făcut astfel un suflet viu”. Pe măsură ce citiți în continuare puțin din acest pasaj, versetul 18: „Domnul Dumnezeu a zis: „Nu este bine ca omul să fie singur”, acest lucru nu va funcționa, pentru că va trebui să continui să creez oameni. El nu poate trăi așa, trebuie să-i fac un ajutor potrivit pentru el. Acum știu ce cred majoritatea oamenilor; asta înseamnă că există cineva care să spele vasele, cineva care să ducă gunoiul, cineva care să facă patul.

Însă nu se avea în vedere genul acesta de ajutor; omul avea nevoie de ajutor într-un singur lucru important și acela era procrearea, propagarea rasei umane; acesta e subiectul aici. Avea nevoie de un ajutor, avea nevoie de un partener, avea nevoie de o potrivire perfectă. Din pământ Domnul Dumnezeu a format totul, dar felul în care a format acest ajutor, după cum citim în versetul 20, a fost ceva diferit. Dumnezeu a privit în jur la creația Sa și nu a găsit un ajutor potrivit pentru Adam, nu era nimic în ordinea creată care să fie la nivelul lui. Trebuie să continuăm să afirmăm asta acum; să fii o ființă umană nu înseamnă să fii un animal glorificat. Trebuia să fie o ființă veșnică făcută după chipul lui Dumnezeu și nu a existat decât una și acea ființă era Adam.

„Atunci Domnul Dumnezeu a trimis un somn adânc peste om și omul a adormit. El a luat una din coastele lui și a închis carnea la locul ei. Din coasta pe care o luase din om, Domnul Dumnezeu a făcut o femeie și a adus-o la om. Și omul a zis: iată în sfârșit aceea care este os din oasele mele și carne din carnea mea. Ea se va numi femeie, pentru că a fost luată din om. De aceea va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa și se va lipi de nevasta sa; și se vor face un singur trup. Omul și nevasta lui erau amândoi goi și nu le era rușine”.

De ce să le fie rușine, când nu exista păcat? Acum, această secțiune pe care tocmai v-am citit-o din capitolul 2 extinde afirmația simplă din versetul 27 partea a doua care spune că i-a făcut parte bărbătească și parte femeiască și aici avem povestea despre cum a făcut asta. Capitolul 2 nu este o poveste suplimentară, ci este o extindere a originalului. Acum, în ambele locuri, bărbatul este primul, el i-a creat bărbat și femeie. În capitolul 1 se precizează asta– capitolul 2 cu versetul 7 spune că Dumnezeu a creat bărbatul, iar mai jos în versetul 18 și în versetele următoare, găsim că după aceasta El a creat femeia. Acum acest lucru este important; bărbatul este pe primul loc și acest lucru este necesar în creație.

Prin aceasta se dovedește acuratețea extraordinară a cărții Geneza. Dați-mi voie să explic ce vreau să spun. Cercetările genetice confirmă acest lucru, pentru că bărbatul are atât cromozomi X, care de altfel generează persoane de sex feminin, cât și cromozomi Y, care generează persoane de sex masculin. Bărbații au cromozomi X și Y, femeile nu au Y. Dacă femeia ar fi fost creată prima și bărbatul ar fi fost făcut din trupul ei, atunci reproducerea ar fi fost imposibilă, deoarece nu ar fi existat altceva decât cromozomi X. În acest caz, s-ar fi putut reproduce doar persoane de sex feminin, deoarece femeile nu au cromozom Y. Bărbatul a trebuit să fie creat mai întâi pentru că are un cromozom X și un cromozom Y, iar cromozomul Y produce persoane de sex masculin și cromozomul X persoane de sex feminin.

Dumnezeu știa exact ce face, așa că a întins mâna și a luat un os și acel os, dacă devenim puțin științifici aici, avea ADN-ul codificat în structura celulară care putea avea ca rezultat un bărbat. El a făcut o femeie din acel os, a făcut un partener pentru Adam și împreună au putut produce atât persoane de sex masculin cât și persoane de sex feminin. Deci cromozomii X și cromozomii Y Îi erau bine cunoscuți lui Dumnezeu, chiar dacă nu apar în cartea Geneza. Bărbatul avea materialele genetice astfel încât din el să poată fi scoasă o femeie și să fie înrudită genetic cu el în același fel, iar apoi prin relația cu ea să poată procrea atât persoane de sex masculin cât și persoane de sex feminin.

Așa că împreună împlinesc mandatul de stăpânire din versetul 28, creșteți, înmulțiți-vă și stăpâniți pământul. Creșteți și înmulțiți-vă, cuvântul tehnic pentru asta este fecunditate, care înseamnă capacitatea de a procrea și, apropo, asta este peste tot în cartea Geneza. Nu voi aloca prea mult timp să menționez toate astea, dar voi puteți să le urmăriți – capitolul 9 Dumnezeu l-a binecuvântat pe Noe după potop. Fiilor săi le-a spus că trebuie să ducă mai departe acest mandat inițial, să crească, să se înmulțească și să umple pământul, într-un limbaj mai ușor de înțeles le-a spus să facă copii. Produceți copii, iar în capitolul 17 al cărții Geneza versetul 16 se vorbește despre Avraam și Sara: „Eu o voi binecuvânta și îți voi da un fiu din ea. Da, o voi binecuvânta și ea va fi mama unor neamuri întregi; chiar împărați de noroade vor ieși din ea”.

În versetul 20, „Dar și cu privire la Ismael, îl voi binecuvânta, îl voi face să crească și îl voi înmulți nespus de mult”. Asta înseamnă a crește și a te înmulți, este o expresie a Vechiului Testament pentru procreare. Așadar, proiectarea în masculin și feminin trebuia să permită omului să procreeze, ceea ce aduce în dreptul omului o responsabilitate de-a dreptul extraordinară și anume privilegiul de a-i naște pe alții după chipul lui Dumnezeu. Ce binecuvântare extraordinară! Să poți aduce pe lume un copil mic care este o persoană eternă făcută după chipul lui Dumnezeu. Asta este [ceva unic] – de fapt nu există nimic asemănător, nu există absolut nimic asemănător.

Pentru că acea mică viață are capacitatea de a se relaționa. Fie că este o relație de care mă bucur cu un membru al familiei, cum ar fi tatăl meu, care se află la capătul vieții de aici, fie că este mica mea nepoată care alergă spre mine cu brațele deschise și mă roagă să o ridic și să-i dau o îmbrățișare; acestea sunt cele mai bogate lucruri din viață, și anume relațiile. Avem privilegiul și bucuria de a ne îmbogăți propria relație în căsătorie prin înmulțirea și aducerea în acea uniune a altora care să fie capabili de conversație și părtășie profundă, de relații personale și de comuniune. Ne putem bucura cu ei de aceleași relații personale de care ne bucurăm unul cu altul.

Prin urmare, Dumnezeu spune că poți extinde această stăpânire peste fața pământului. Umpleți pământul Geneza 9:1, umpleți pământul. Același lucru este și în Geneza 1:28 umpleți pământul. Dumnezeu a conceput căsătoria între un bărbat și o femeie, asta reiese clar din ceea ce v-am citit la sfârșitul capitolului 2, iar bărbatul va lăsa pe tatăl său și pe mama sa și se va lipi de nevasta sa. Iar ei vor deveni un singur trup, și felul în care devin un singur trup este prin viața care vine, se naşte din ei. Expresia un singur trup poate însemna că între cei doi există intimitate sexuală, însă un singur trup ar putea însemna și faptul că cei doi gândesc la fel și fac lucruri împreună. Dar cea mai mai pură semnificaţie a expresiei un singur trup este atunci când cele două persoane (bărbat și femeie) vin împreună şi dau un singur trup, o nouă viaţă.

Acesta a fost mandatul omului, pentru că făcând astfel omul multiplică chipul lui Dumnezeu. De aceea vorbim atât de hotărât cu părinții creștini care au copii mici să înțeleagă chemarea pe care o au de la Dumnezeu de a-l aduce pe cel mic, făcut după chipul lui Dumnezeu, înapoi la cunoașterea lui Dumnezeu prin credința în Isus Cristos. Așadar, Dumnezeu a stabilit această capacitate, această fecunditate așa cum este numită, această capacitate de a procrea și Dumnezeu a stabilit căsătoria între un bărbat și o femeie, pe viață, ca un mediu propice în care asta poate avea loc. A existat o resursă evoluționistă care încerca să explice comportamentul omului într-un mod evolutiv.

Nu și-au putut da seama de ce, dar aceasta a fost afirmația lor, de ce oamenii ajung aproape întotdeauna în ceea ce ei numesc legături pereche. Pentru că nu au putut să înțeleagă cum ar putea evoluția să producă așa ceva. Se pare că în cultura noastră lucrurile nu se întâmplă în felul acesta, nu-i așa, că oamenii pur și simplu ajung vrând-nevrând să aibă copii și vedem cum se nasc tot felul de copii nelegitimi. Dar de fapt realitatea este că potrivit acestei resurse a reieșit că 98 la sută dintre ființele umane de pe pământ ajung să formeze o pereche. Asta se datorează faptului că Dumnezeu ne-a făcut în felul acesta.

Bineînțeles, toate feministele și toți homosexualii vor să facă tot ce le stă în putință pentru a ataca și pentru a distruge intenția lui Dumnezeu și au avut mare succes în societate. Din această cauză, Romani 1 spune că mânia lui Dumnezeu vine peste astfel de oameni. Cred că e destul atât despre asta. Așadar omul este creat după chipul lui Dumnezeu, este creat pentru a fi rege al pământului, este creat pentru a fi propagatorul vieții. În cele din urmă, el a fost creat ca beneficiar al binecuvântării. Dumnezeu a vrut pur și simplu să-l binecuvânteze; asta se menționează în versetul 28, „Dumnezeu i-a binecuvântat”. Voia pe cineva pe care să-l poată binecuvânta.

El i-a binecuvântat. Cum i-a binecuvântat? El i-a binecuvântat cu stăpânire, i-a binecuvântat cu chipul divin, cu eternitatea ființei. El i-a binecuvântat cu capacitatea de a avea relații, i-a binecuvântat cu personalitate, i-a binecuvântat cu capacitatea de a înțelege creația Lui, i-a binecuvântat cu capacitatea de a-L cunoaște la fel de bine cum se cunosc între ei. El i-a binecuvântat cu capacitatea de a se reproduce și de a umple pământul cu alte făpturi făcute după chipul lui Dumnezeu și i-a mai binecuvântat într-un alt fel, versetul 29, „Dumnezeu a zis: „Iată că v-am dat orice iarbă care face sămânță și care este pe fața întregului pământ și orice pom care are în el rod cu sămânță: aceasta să fie hrana voastră”.

Acum v-ați întrebat vreodată de ce Dumnezeu a umplut această lume cu o asemenea varietate de hrană doar domeniul plantelor? Doar în ce privește fructele și legumele; nu luați în considerare omul pentru că în acel moment nu exista moarte, așa că omul a fost vegetarian inițial când a fost creat. Dar se pare că toată vegetația, tot ceea ce crește, tot ce atârnă de copaci, toate au fost concepute pentru bucuria omului. M-am gândit adesea că Dumnezeu ar fi putut face un cer maro și apă maro și o lume fără culoare și doar orez. Așa că tot ce ai putea face toată viața ar fi să mănânci orez sau orice altceva. Dar de ce a umplut Dumnezeu această lume cu o gamă atât de vastă de plante și legume, fructele și legumele ei pur și simplu abundă. De fiecare dată când merg într-o altă cultură, într-un alt loc din lume, mi se prezintă un alt lucru pe care oamenii îl obțin din pământ și-l mănâncă.

Este destul de uimitor, din unele dintre ele nu vreau o a doua porție, dar probabil că asta are mai mult de-a face cu modul în care sunt pregătite decât cu privire la ceea ce s-ar putea face în cazul lor, cum ar fi acoperirea cu multă brânză sau ceva de genul ăsta. Dar personal, continui să fiu uimit și Dumnezeu a potrivit asta cu o altă abilitate umană extraordinară, și aceasta este capacitatea de a simți gustul. Luați asta ca pe ceva normal, nu-i așa, însă nu luați în considerare și abilitatea de a mirosi. În primul rând crezi că guști, dar într-adevăr miroși mai mult decât guști. Numai că Dumnezeu ne-a dat capacitatea de a gusta anumite lucruri. Ce binecuvântare, astfel încât să ne putem bucura literalmente de comoara imensă pe care Dumnezeu ne-a oferit-o!

Așa că Adam și Eva au fost mai întâi vegetarieni, ei puteau mânca orice plantă care dădea sămânță pe suprafața pământului, orice pom care avea rod cu sămânță în el era hrana lor, iar tuturor fiarelor pământului, tuturor păsărilor cerului și tuturor vietăților care se mișcă pe pământ, care au în ele suflare de viață, le-am dat ca hrană toată iarba verde și așa a fost. Așa a fost, din nou acea afirmație punctuală care indică faptul că acesta a fost modelul permanent stabilit. Omul a fost vegetarian și animalele au fost și ele vegetariene la creație. De ce? Pentru că nu a existat moarte, nimic nu murea. Dumnezeu a stabilit acest lucru ca model original. Era ceva permanent la acea vreme, și așa a fost astfel era indicată permanența sa. Acum a existat o singură excepție, capitolul 2, versetul 9, era acel pom al vieții în mijlocul grădinii.

Și mai era și acel pom al cunoștinței binelui și răului. Mai jos, în versetul 16 li s-a poruncit că pot mânca după plăcere din orice pom din grădină, dar din pomul cunoștinței binelui și răului să nu mănânce. Căci în ziua în care vor mânca din el, vor muri negreșit. Ei puteau mânca din pomul vieții tot ce doreau, dar nu puteau mânca din pomul cunoașterii binelui și răului. A mânca ceea ce era interzis ar distruge designul original producând moarte și decădere. Este o poveste tristă, nu-i așa? Exact asta au făcut.

Capitolul 3 ne prezintă această istorisire îngrozitoare și nu știm cât timp a trecut, nu știm dacă au fost zeci de ani sau dacă au fost sute de ani, dar a venit vremea când Eva a fost amăgită de șarpe. Șarpele a mințit-o și ea a crezut minciuna lui. Ea nu a ascultat de Dumnezeu și a mâncat şi apoi și Adam cu bună știință a devenit neascultător față de Dumnezeu și a mâncat, după care totul s-a schimbat, totul. Capitolul 3 versetul 19, dintr-o dată, îngrijirea grădini nu a mai fost ceva ușor. Ne întoarcem înapoi la versetul 17: „Pentru că ai mâncat din pomul despre care-ți poruncisem: „Să nu mănânci deloc din el; blestemat este acum pământul din pricina ta; cu multă trudă să-ți scoți hrana din el, în toate zilele vieții tale. Spini și pălămidă să-ți dea; și să mănânci iarba de pe câmp, în sudoarea feței tale să-ți mănânci pâinea, până te vei întoarce în pământ”.

Întreaga ta viață va fi o provocare foarte, foarte mare. Va trebui să muncești din greu pentru hrana ta, din vegetația care odată era ușor de acceptat – care era accesibilă pentru tine. Apoi, în versetul 21 se spune: „Domnul Dumnezeu le-a făcut haine de piele”, acum aici avem de-a face cu prima moarte. Pentru a face o haină din piele, Dumnezeu a trebuit să omoare animalul. Dumnezeu a ucis primul animal care a acoperit goliciunea lui Adam și a soției sale. Mai jos, în capitolul 4, în versetul 4, Abel a adus întâii-născuți ai turmei și partea lor de grăsime, adică a adus o jertfă animală, a ucis un animal, iar Domnul a privit cu plăcere spre Abel și spre jertfa lui.

Domnul a acceptat moartea animalelor ca jertfă, ceea ce înseamnă că moartea animalelor a fost inaugurată de Dumnezeu și acceptată de Dumnezeu, în cadrul sistemului său de jertfe, deoarece asta bineînțeles a indicat plata păcatului care este moartea. Mai târziu, Dumnezeu a permis oamenilor să mănânce carne în capitolul 9, când Noe și fiii săi au ieșit din corabie. Dumnezeu le-a zis creșteți, înmulțiți-vă și umpleți pământul. Capitolul 9 versetul 2, „S-apuce groaza și frica de voi pe orice dobitoc de pe pământ”. Acum, dintr-o dată, vei fi rege al pământului, vei avea autoritate asupra acestor animale, dar ele nu se vor purta frumos față de tine.

Ele se vor teme de tine: „Pe orice dobitoc de pe pământ, pe orice pasăre a cerului, pe tot ce mișcă pe pământ și pe toți peștii mării, vi le-am dat în mâinile voastre. Tot ce mișcă și are viață să vă slujească de hrană. Toate acestea vi le dau, ca și iarba verde”. Să nu credeți că vegetarianismul este calea creștină. A fost inițial calea, dar odată ce a apărut păcatul, Dumnezeu a permis oamenilor să mănânce carne și cred că asta a fost foarte, foarte important. Deoarece inițial Dumnezeu a demonstrat prin acele morți că există moarte pentru păcat, moartea a necesitat o jertfă, moartea a necesitat chiar un înlocuitor.

Acum, în glorioasa împărăție milenară care va veni, ar putea apărea întrebarea dacă totul va fi la fel. Nu, animalele vor fi îmblânzite și nu vor fi sălbatice, dar vor fi unele animale ucise în timpul împărăției milenare pentru că, în conformitate cu Ezechiel 40-48, vor fi ținute jertfe în templu în acea perioadă a mileniului. Așa că unele dintre ele vor fi sacrificate cel puțin pentru sărbătoarea comemorativă care va avea loc în templul construit în perioada mileniului, iar în mileniu, așa cum am spus va exista păcat. Dar va exista o oarecare revenire la designul original. Profetul Isaia vrea să înțelegem, și am remarcat mai devreme unele referiri la acest lucru, dar el vrea să înțelegem că lumea, într-o oarecare măsură, va fi diferită.

Vaca și ursoaica vor paște la un loc și puii lor se vor culca împreună. Leul va mânca paie ca boul, iar copilul înțărcat se va juca la gura bortei năpârcii și copilul înțărcat va băga mâna în vizuina basilicului și nu va păți nimic. Cu siguranță va exista o inversare a blestemului, deși nu va fi totală. În Isaia 65:25 lupul și mielul vor paște împreună, leul va mânca paie ca boul etc. și șarpele se va hrăni cu țărână. Așadar vor fi unele schimbări.

Dacă ar fi să facem un rezumat, evident că ar fi mult mai multe lucruri pe care le-am putea aprofunda în capitolul 2 și probabil că asta ar fi ceva ce am putea aborda în viitor. Dar pentru moment Dumnezeu l-a creat pe om după chipul Său, l-a creat pe om pentru a fi regele pământului, l-a creat pe om pentru a procrea, pentru a se propaga și a umple pământul cu urmași, care vor fi făcuți după chipul lui Dumnezeu. El l-a creat pe om pentru a se bucura de bunătatea binecuvântării Sale. Când toate acestea au fost făcute, versetul 31 spune că Dumnezeu S-a uitat la tot ce făcuse și iată că erau foarte bune. Nu doar unele lucruri, Dumnezeu a zis că fiecare lucru în parte a fost bun. De data asta El spune că sunt foarte bune; aici spune acest lucru pentru prima dată.

Nu atât părțile, ci s-a uitat la întreg, la tot ce făcuse. Reiterând din nou că El este Creatorul și Făuritorul tuturor. Nu era moarte, pentru că nu exista răul, nici păcatul și nici căderea. Oameni buni, acest lucru pune capăt oricărei posibilități de evoluție, inclusiv orice fel de evoluție teistă care depinde de moarte. Nu a existat moarte, lucrurile nu au suferit mutații și nu au murit timp de miliarde de ani în tot acest timp. Când Dumnezeu spune o zi, El se referă la o zi reală. Așa că ajungeți la capitolul 2 cu versetul 1, astfel au fost sfârșite cerurile și pământul și toată oștirea lor. Asta e, oameni buni, nu mai există altceva. Asta e istorisirea.

A început și s-a încheiat în 32 de versete și astfel ne-a oferit imaginea completă a universului creat în toată perfecțiunea sa extraordinară. Credeți asta, acesta este cuvântul lui Dumnezeu, nu-i așa?

Tată, îți mulțumim în această seară pentru aceste săptămâni în care am putut să ne uităm la toate acestea și să vedem mâna Ta puternică și glorioasă. Îți mulțumim că Tu ești Creatorul, Susținătorul și Cel care va încheia universul. Îți mulțumim că ești Mântuitorul nostru, Domnul nostru, prietenul nostru. Îți mulțumim că ești Tatăl nostru; și faptul că marele Creator a devenit Mântuitorul meu este o realitate extraordinară! Îți mulțumim, amin.

SFÂRȘIT