Acum, întrebarea din seara aceasta. După cum știți întreaga serie despre Cer a fost construită în jurul unei serii de întrebări, am pus câteva întrebări de bază și am încercat să răspundem la ele din Cuvântul lui Dumnezeu. Nu este chiar o predică. Ci mai degrabă un fel de studiu biblic și asta va fi şi în această seară. Ne vom uita împreună la Cuvântul lui Dumnezeu pentru a vedea care este răspunsul. Iar întrebarea din această seară este: ce vor face cei răscumpărați în Cer?

Ce vor face cei răscumpărați în Cer? Este interesant să citești, așa cum am citit aproape opt cărți diferite despre Cer, am căutat diverse articole, am citit diverse reviste, articole și am scotocit puțin într-un dosar pe care îl am cu lucruri despre Cer pe care le-am adunat de-a lungul anilor, și este curios să vezi cum cred oamenii că este Cerul. De asemenea, este curios să vezi ce cred oamenii că vom face acolo. Unii au sugerat că ceea ce vom face în Cer va fi să stăm pe marginea unui nor și să cântăm la harpă. Și ați văzut imaginea aceasta descrisă într-un fel de desen animat. Alții au sugerat că unii dintre noi vor șlefui pietrele din temeliile Noului Ierusalim. Și există o mulțime de lucruri bizare de acest gen.

Alții au sugerat că nu vom face absolut nimic, că vom merge în Cer și nu vom face nimic. Va fi doar odihnă veșnică, făcând veșnic absolut nimic, ceea ce mie îmi sună a iad, nu a Cer. Dar, cu toate acestea, există unii care cred că așa va fi: doar mergem acolo și pentru totdeauna nu facem nimic. Eu nu pot să nu fac nimic timp de 30 de minute, darămite pentru totdeauna. Dar cu toate acestea, acest tip de concept este descris un pic în scrierile lui Rudyard Kipling, care nu este un mare teolog, dar care a scris următoarele: „Când ultimul tablou al pământului va fi pictat și tuburile de culori vor fi răsucite și uscate, când cele mai vechi culori se vor fi stins și cel mai tânăr critic va fi murit, ne vom odihni și credința ne va fi necesară. Să ne culcăm timp de un eon sau doi până când maestrul tuturor muncitorilor buni ne va pune din nou la lucru”. Ei bine, mai devreme sau mai târziu oamenii se pun pe treabă, dar pe mine mă deranjează eonii sau ideea de a nu face absolut nimic, cred că aceasta este un fel de viziune Rip Van Winkle a Cerului.

Dar oare ce vom face în Cer? Va fi doar un veșnic nimic? Pur și simplu ne vom învârti prin Cer fără scop, plimbându-ne și zdrăngănind pe drumul nostru prin veșnicie? Sau vom avea ceva de făcut, ceva de planificat, o responsabilitate, un scop și un obiectiv care ne va cere să ne punem în mișcare toate puterile pentru a avea un rezultat? Acestea sunt întrebările la care vrem să răspundem.

Și cred că o parte din înțelegerea a ceea ce vom face în Cer este să înțelegem mai întâi de toate ce nu vom face în Cer. Sunteți pregătiți pentru asta? Nu vom greși, iar asta va elimina o mulțime de probleme. Nu vom greși. Nu vom păcătui; niciunul dintre noi nu va păcătui vreodată. Nu va trebui niciodată să ne mărturisim păcatul. Nu va trebui să ne luptăm niciodată cu păcatul. Nu va trebui niciodată să ne cerem scuze pentru nimic, în fața nimănui, pentru totdeauna. Nu-i așa că este minunat? Nu vom fi niciodată vinovaţi de nimic. Nu ne vom simți niciodată rău pentru nimic. Nu va trebui niciodată să îndreptăm ceva. Nu va trebui niciodată să scriem o scrisoare pentru a corecta ceea ce am spus sau ceea ce am făcut. Nu va trebui să clarificăm nimic. Niciodată nu va trebui să sunăm pe cineva să explicăm ce am vrut să spunem cu adevărat.

Nu va trebui niciodată să îndreptăm ceva care este confuz, pentru că nimic nu va fi vreodată confuz și nimic nu va fi vreodată greșit, așa că nimic nu va fi vreodată îndreptat. Nu va trebui niciodată să reparăm nimic. Nu va trebui niciodată să cârpim nimic. Nu va trebui niciodată să ajustăm nimic. Nimic nu va fi vreodată nereglementat. Nu va trebui niciodată să înlocuim ceva, nimic nu se va uza niciodată. Nimic nu se va defecta vreodată. Nu va trebui niciodată să ajutăm pe nimeni, pentru că nimeni nu va avea nevoie de ajutor. Nu va trebui niciodată să avem de-a face cu Satan. Nu va trebui niciodată să avem de-a face cu demonii. Nu va trebui niciodată să avem de-a face cu păcătoșii. Nu va trebui niciodată să ne apărăm împotriva atacurilor, nu vom fi niciodată atacați. Nu vom fi niciodată triști. Nu vom plânge niciodată. Nu vom fi niciodată singuri. Nu vom fi niciodată părăsiți. Nu vom fi niciodată răniți emoțional. Nu vom fi niciodată răniți fizic. Niciodată nu vom avea nevoie să fim vindecați. Niciodată nu vom avea nevoie să fim consiliați. Niciodată nu vom avea nevoie să fim răsfățați. Niciodată nu vom avea nevoie de divertisment.

Niciodată nu vom fi altfel decât în totalitate plini de bucurie absolută. Nu va trebui niciodată să facem ceva special pentru nimeni, în niciun moment, pentru că tot ceea ce facem va fi special pentru toată lumea, tot timpul. Nu ne vom întrista niciodată. Nu vom pierde niciodată pe nimeni, nu vom pierde nimic, nu ne va lipsi nimeni. Nu va trebui niciodată să fim atenți pentru că oricum nu vom putea face nicio greșeală. Nu va trebui niciodată să facem planuri pentru situații neprevăzute sau urgențe. Nu va exista niciodată un „plan B”. Nu va trebui niciodată să evităm pericolul, nu va exista niciun pericol. Este incredibil să te gândești la toate acestea, nu-i așa? M-am așezat cu pixul și am început să scriu toate acestea. Cam zece minute mai târziu aveam ceea ce tocmai v-am spus. Și ăsta e doar un început. Ceea ce am spus până acum rezumând esenţa Cerului a fost că va fi o fericire sfântă și perfectă, cu o bucurie neamestecată și nesfârșită, în trup și suflet desăvârșite, locuind cu Mielul și cu Dumnezeu în părtășie intimă, văzându-i veșnic. Acesta este Cerul.

Dar, ce vom face? Nu vom face aceste lucruri, dar ce vom face? Ei bine, nu vreau să vă dezamăgesc, dar nu pot fi specific cu privire la ce veți face voi și nu pot fi specific nici cu privire la ce voi face eu, pentru că Domnul nu a ales să ne dezvăluie acest lucru. Dar, în general, putem fi oarecum specifici cu privire la ceea ce vom face cu toții în mod categoric.

Îngăduiți-mi să vă dau câteva sugestii. În primul rând, ne vom închina lui Dumnezeu și lui Cristos. Vom petrece veșnic adorându-i pe Dumnezeu și pe Cristos. Să numim asta închinare. Cerul va fi locul de adorare, va fi locul de laudă veșnică și iubitoare, pentru totdeauna, în vecii vecilor, în toată veșnicia, fără nicio pauză sau întrerupere. Îl vom lăuda mereu și mereu pe Dumnezeu. Nu va exista niciodată o întrerupere în acest sens. Nu va exista un loc în care să te duci să faci altceva, pentru că templul va fi Cerul și Dumnezeu va fi totul-în-toate, așa că nu va exista un loc în care să te duci să faci asta, pentru că vei face asta tot timpul fără întrerupere.

De fapt, scopul lui Dumnezeu în mântuire, așa cum este clar delimitat în Scriptură, a fost acela de a crea un grup etern de închinători. În Ioan, capitolul 4 din Evanghelia sa, Domnul nostru spune asta vorbind cu femeia samariteană. El spune în Ioan 4 că Tatăl caută închinători adevărați. Mântuirea este un mijloc pentru un scop, iar scopul este să existe bărbați și femei care să petreacă veșnic adorându-L, lăudându-L, cinstindu-L pe Dumnezeu. Scopul lui Dumnezeu în mântuire a fost acela de a alege un grup de închinători. Filipeni 3:3, noi suntem cei care ne închinăm lui Dumnezeu în Duhul, ne bucurăm în Cristos Isus și nu ne încredem în firea pământească. Noi suntem adevărații închinători.

Așadar, când vom merge în Cer ne vom închina. Îl vom lăuda pe Dumnezeu. Vom avea, așa cum am observat deja, o cunoaștere perfectă, adică atât de perfectă, atât cât poate fi cunoașterea unor ființe răscumpărate. Acolo vom avea o cunoaștere desăvârșită și, prin urmare, vom cunoaște lucruri despre Dumnezeu pe care acum nu le știm despre El, atunci vom şti despre faptele Sale, lucruri pe care acum nu le cunoaștem. Astfel că în această plinătate a cunoașterii atributelor Sale, în această plinătate a cunoașterii faptelor Sale și în această plinătate a prezenței Sale, vom găsi izvorâtă din noi o laudă nesfârșită și nealterată. Și ceea ce mă încântă la acest lucru este că va fi o laudă perfectă. Îmi cunosc inima, și o cunoașteți și voi pe a voastră, și sunt multe momente în care, din toată inima mea, vreau să-L laud pe Dumnezeu, dar lauda mea se aglomerează cu toate celelalte lucruri care intervin în acest proces. V-ați aflat vreodată în mijlocul laudei lui Dumnezeu și să vi se întâmple ca un gând rău să vă treacă prin minte sau un gând banal sau o noțiune prostească fără sens care să vă vină în minte și să întrerupă lauda și totodată să vă arate cât de legați de pământ sunteți? Ce lucru bolnăvicios și dezgustător este să te confrunți cu așa ceva. Ei bine, imaginați-vă că Îl lăudați pe Dumnezeu pentru totdeauna, neîntrerupt, fără să aveți vreodată un motiv necurat, fără să aveți vreodată o distragere a atenției. Vă puteți imagina așa ceva?

Avem întâlniri de mai multe ori în timpul săptămânii. Lunea, am un timp de rugăciune la colegiu. Și ne punem pe genunchi pentru o perioadă prelungită de rugăciune. În general, acel timp de rugăciune implică un timp de adorare. Ne place să citim un psalm și apoi să oferim laudă Domnului. Și chiar și în scurtele momente în care stau în genunchi și Îi ofer laudă lui Dumnezeu, constat că, încercând să Îi ofer o laudă neîntreruptă lui Dumnezeu și din toată inima, acea laudă este mereu întreruptă de alte gânduri. Pur și simplu nu reușesc să mă concentrez asupra ei. Mintea mea este atât de distrasă și, uneori, după ce mi-am stabilit cursul pentru a-mi petrece timpul lăudându-L pe Dumnezeu, plec simțindu-mă vinovat pentru că lauda mea a fost atât de paralizată de propriile mele preocupări. Va veni vremea în ceruri când lauda ta va curge mereu și neîntrerupt dintr-o inimă curată și o motivație curată fără a mai exista vreo piedică. Ce gând extraordinar!

Pentru a înțelege cu adevărat realitatea scopului laudei în Cer, trebuie să ne uităm la cartea Apocalipsa. Așadar, întoarceți la ultima carte din Biblie și uitați-vă împreună cu mine la capitolul 14 versetele 6 și 7 și vă voi face o trecere rapidă prin Apocalipsa pentru a înțelege acest adevăr. Dar în Apocalipsa 14:6 și 7 avem ceea ce este un fel de piatră de încercare în această minunată și extraordinară carte profetică. Ioan scrie: „Și am văzut un alt înger care zbura prin mijlocul cerului, cu o Evanghelie veșnică, pentru ca s-o vestească locuitorilor pământului, oricărui neam, oricărei seminţii, oricărei limbi și oricărui norod. El zicea cu glas tare: ,Temeți-vă de Dumnezeu, și dați-I slavă, căci a venit ceasul judecății Lui; și închinați-vă Celui ce a făcut cerul și pământul, marea și izvoarele apelor!’”. Iată un înger, acest înger vestește evanghelia veșnică, vestea cea bună veșnică. Și care este aceasta? Temeți-vă de Dumnezeu, dați-I slavă, venerați-L! Acesta este mesajul veșnic. Aceasta este Evanghelia. Îngerul strigă acest mesaj universal: Temeți-vă de Dumnezeu, dați-I slavă, teama însemnând reverență, respectați-L pe Dumnezeu, glorificați-L pe Dumnezeu, venerați-L pe Dumnezeu, iată ce îi cheamă Dumnezeu pe oameni să facă. Și acel înger proclamă acest mesaj. Așadar, aceasta este Evanghelia. Este evanghelia care cheamă la laudă adusă lui Dumnezeu.

Acum, ținând cont de acest lucru, să ne întoarcem la începutul cărţii Apocalipsa și să vedem accentul pus pe închinarea din ceruri. În capitolul 4, versetul 10, sunt cei 24 de bătrâni, iar aici scena este în cer. Vedem asta încă din versetul 1, o ușă care este deschisă în cer, iar lui Ioan i se spune să urce și să vadă lucrurile care au loc. Așadar, viziunea este din Cer. Și se spune că cei 24 de bătrâni vor cădea înaintea Celui care șade pe tron și se vor închina Celui ce este viu în vecii vecilor și își vor arunca cununile înaintea tronului, spunând: „Vrednic ești Doamne și Dumnezeul nostru, să primești slava, cinstea și puterea, căci Tu ai făcut toate lucrurile, și prin voia Ta stau în ființă și au fost făcute”. Așadar, iată o scenă din Cer unde se vorbește de închinare. În capitolul 5, din nou, scena este tot în Cer. Și ajungem la versetul 8, El luase cartea, Mielul menționat în versetul 6, iar cele patru făpturi vii și cei 24 de bătrâni ca răspuns au căzut înaintea Mielului, având fiecare câte o harpă și boluri de aur pline de tămâie, care sunt rugăciunile sfinților, și cântau o cântare nouă. În capitolul 4 ei se închină lui Dumnezeu. În capitolul 5 ei se închină Mielului. Ei spun în această cântare nouă: „Vrednic ești tu să iei cartea și să-i rupi pecețile: căci ai fost junghiat, și ai răscumpărat pentru Dumnezeu, cu sângele Tău, oameni din orice seminție, de orice limbă, din orice norod și de orice neam. Ai făcut din ei o împărăție și preoți pentru Dumnezeul nostru, și ei vor împărăți pe pământ. M-am uitat, și împrejurul scaunului de domnie, în jurul făpturilor vii și în jurul bătrânilor am auzit glasul multor îngeri. Numărul lor era de zece mii de ori zece mii și mii de mii”, asta aproape că transmite ideea de număr nelimitat de mii de mii. „Și ziceau cu glas tare: ,Vrednic este Mielul, care a fost junghiat, să primească puterea, bogăția, înțelepciunea, tăria, cinstea, slava și lauda!’ Și pe toate făpturile, care sunt în cer, pe pământ, sub pământ, pe mare, și tot ce se află în aceste locuri, le-am auzit zicând: ,A Celui ce șade pe scaunul de domnie, și a Mielului să fie lauda, cinstea, slava și stăpânirea în vecii vecilor!’ Și cele patru făpturi vii ziceau: ,Amin!’ Și cei douăzeci și patru de bătrâni s-au aruncat la pământ, și s-au închinat Celui ce este viu în vecii vecilor”.

Capitolul 7, versetul 9: „După aceea m-am uitat, și iată că era o mare gloată, pe care nu putea s-o numere nimeni, din orice neam, din orice seminție, din orice norod și de orice limbă, care stătea în picioare înaintea scaunului de domnie și înaintea Mielului, îmbrăcați în haine albe, cu ramuri de finic în mâini; și strigau cu glas tare, şi ziceau: ,Mântuirea este a Dumnezeului nostru, care șade pe scaunul de domnie, și a Mielului!’ Și toți îngerii stăteau împrejurul scaunului de domnie, împrejurul bătrânilor și împrejurul celor patru făpturi vii. Şi s-au aruncat cu fețele la pământ în fața scaunului de domnie, şi s-au închinat lui Dumnezeu, și au zis: ,Amin’. ‘A Dumnezeului nostru, să fie lauda, slava, înțelepciunea, mulțumirile, cinstea, puterea și tăria, în vecii vecilor! Amin’”.

Acesta este Cerul, asta se întâmplă acolo. Capitolul 11, versetul 15: „Îngerul, al șaptelea a sunat din trâmbiță. Și în cer s-au auzit glasuri puternice”, care ce făceau? „Care ziceau: ,Împărăția lumii a trecut în mâinile Domnului nostru și ale Cristosului Său. Și El va împărăți în vecii vecilor’. Și cei douăzeci și patru de bătrâni, care stăteau înaintea lui Dumnezeu pe scaunele lor de domnie, s-au aruncat cu fețele la pământ, și s-au închinat lui Dumnezeu, și au zis: ,Îți mulțumim Doamne, Dumnezeule, Atotputernice, care ești și care erai și care vii, că ai pus mâna pe puterea Ta cea mare, și ai început să împărățești”. Și aici ni se oferă viziunea laudei în ceruri.

În capitolul 15 de la versetul 2: „Și am văzut ca o mare de sticlă amestecată cu foc; și pe marea de sticlă, cu alăutele lui Dumnezeu în mână, stăteau biruitorii fiarei, ai icoanei ei, și ai numărului numelui ei. Ei cântau cântarea lui Moise, robul lui Dumnezeu, și cântarea Mielului. Și ziceau: ,Mari și minunate sunt lucrările tale, Doamne Dumnezeule, Atotputernice! Drepte și adevărate sunt căile Tale, Împărate al Neamurilor. Cine nu se va teme, Doamne, și cine nu va slăvi Numele Tău? Căci numai Tu ești Sfânt, și toate Neamurile vor veni și se vor închina înaintea Ta, pentru că judecățile Tale au fost arătate’”. Și acesta este un semn în Cer, spune versetul 15:1.

Iar în capitolul 19, găsim capitolul începând cu o mulțime mare în Cer, vorbind cu glas tare, și ce spun ei? „Aleluia”, capitolul 19 versetul 1, „A Domnului, Dumnezeului nostru, este mântuirea, slava, cinstea și puterea! Pentru că judecățile Lui sunt adevărate și drepte. El a judecat pe curva cea mare, care strica pământul cu curvia ei, și a răzbunat sângele robilor Săi, din mâna ei. Și au zis a doua oară: ,Aleluia’. Fumul ei se ridică în sus în vecii vecilor”. Apropo, aici este adusă o laudă pentru judecată. Îl vom lăuda pe Dumnezeu veșnic nu numai pentru harul Său, ci și pentru judecata Sa. „Și cei douăzeci și patru de bătrâni și cele patru făpturi vii s-au aruncat la pământ și s-au închinat lui Dumnezeu, care ședea pe scaunul de domnie. Și au zis: ,Amin! Aleluia’ Și din scaunul de domnie a ieșit un glas, care zicea: ,Lăudați pe Dumnezeul nostru, toți robii Lui, voi care vă temeți de El, mici și mari!’ Și am auzit, ca un glas de gloată multă, ca vuietul unor ape multe, ca bubuitul unor tunete puternice, care zicea: ,Aleluia! Domnul, Dumnezeul nostru Cel Atotputernic, a început să împărățească’”. Asta este ceea ce facem în Cer. Vom fi preocupați de laudă. Un accent copleșitor, atunci când privim acele scene din ceruri, este pus pe laudă.

Apropo, nu vedem niciun indiciu că va exista rugăciune în Cer, pentru că nu va fi nimic pentru care să ne rugăm. Aceasta este rugăciunea în sensul de cerere. Dar vor fi o mulțime de laude, așa că ar fi bine să exersați acum; veți petrece o veșnicie făcând acest lucru. Cel care se închină lui Dumnezeu aici se va închina lui Dumnezeu și acolo. Cel care se închină lui Dumnezeu aici în imperfecțiune se va închina lui Dumnezeu acolo în perfecțiune absolută. Aceasta va fi încântarea noastră. Va fi cea mai înaltă, cea mai nobilă expresie a ființei noastre desăvârșite. Vom recunoaște splendoarea lui Dumnezeu. Și vom vedea clar măreția lui Dumnezeu.

Vom înțelege gloria lui Dumnezeu. Vom înțelege perfecțiunea lui Dumnezeu. Și când toate acestea vor fi expuse veșnic în fața noastră, vom fi constrânși la o închinare neîntreruptă, neîngrădită, plină de adorare și iubire. Aceasta va fi încântarea noastră. Augustin, scriind în cartea Cetatea lui Dumnezeu, a scris următoarele: „Cât de mare va fi acea fericire sau acea bucurie, când nu va exista niciun rău, când niciun bine nu va fi reținut, când va exista timp liber pentru laudele lui Dumnezeu, care va fi totul în toți. Ce altă ocupație ar putea exista într-o stare în care nu va exista nicio inactivitate a trândăviei, și totuși nicio muncă constrânsă de nevoi? Nu mă pot gândi la niciuna”. Ne vom petrece literalmente veșnicia făcând ceea ce ne dorim cel mai mult să facem, și anume: să-L lăudăm pe Dumnezeu.

Dr. E.L. Mascall a scris: „Singura justificare pentru a-L lăuda pe Dumnezeu este că Dumnezeu este vrednic de laudă. Noi nu Îl lăudăm pe Dumnezeu pentru că ne face bine, deși, fără îndoială, ne face bine. Nici nu-L lăudăm pentru că Îi face Lui bine, pentru că de fapt nu-I face. Lauda este deci strict extatică, în sensul că ne scoate cu totul din noi înșine, și este pur și simplu îndreptată exclusiv asupra lui Dumnezeu, lauda este îndreptată în întregime asupra lui Dumnezeu. Ea ne ia atenția în întregime de la noi înșine și o concentrează în întregime asupra Lui”. Aceasta este valoarea laudei, iar lauda se va înălța dintr-o motivaţie curată, și anume dintr-o dragoste curată. Dragostea noastră pentru Dumnezeu va fi desăvârșită, Îl vom iubi pe Domnul Dumnezeul nostru cu toată inima, cu tot sufletul, cu toată mintea și cu toată puterea noastră. Îl vom iubi în mod desăvârșit într-o adorare transparentă, manifestată într-un mod strălucitor, care se va înălța din perfecțiunea iubirii. Îi vom aduce laudă lui Dumnezeu. Charles Gabriel a scris asta într-un imn: „Când toate muncile și încercările mele se vor sfârși, voi fi în siguranță pe acel țărm frumos, doar pentru a fi aproape de scumpul meu Domn pe care îl voi adora peste veacuri”, iar apoi a făcut o gafă scriind: „pentru a-mi fi adusă mie slavă”. Asta nu va însemna slavă pentru tine, ci pentru cine? Pentru Dumnezeu. Refrenul acelui imn m-a deranjat întotdeauna, „Pentru ca slava să mi-o aduci și mie”. Când eram copil, credeam că se cântă (în engleză) „chloroform me”, acesta ar fi fost, cred, un mod mai bun de a spune asta. Doar pentru a fi lângă scumpul meu Domn pe care îl ador, slava va fi doar a Lui. Va fi cea mai mare bucurie a noastră să-I atribuim slavă lui Dumnezeu.

Așadar, ne vom închina. Îl vom adora pe Dumnezeu în vecii vecilor cu toate energiile noastre dobândite. Cred că Îl vom adora, prin cuvântul rostit. Îl vom adora prin cântec. Îl vom adora în mod colectiv. Îl vom adora individual. Ne vom exprima prin intermediul unor instrumente colective și ne vom exprima prin instrumente foarte intime și personale. Îl vom lăuda pe Dumnezeu cu toate abilitățile și capacitățile legate de perfecțiunea noastră. În orice mod în care noi, în trup și suflet perfect, Îl vom putea adora și lăuda pe Dumnezeu, vom face asta. Vom face asta în gând, în cuvânt, în cântec.

În al doilea rând, nu numai că ne vom petrece veșnicia adorându-L pe Domnul, dar vom împărăți împreună cu El. În primul rând, Îl vom adora; în al doilea rând, vom împărăți împreună cu El. Prima activitate are de-a face cu închinarea. A doua are de-a face cu autoritatea. Cred în mod clar că Scriptura ne învață că vom împărăți împreună cu Cristos. Asta înseamnă că vom avea responsabilitate. Va trebuie să supraveghem. Vom avea îndatoriri în ceea ce privește funcționarea continuă a stării veșnice. Acum, acesta este un lucru uimitor la care trebuie să ne gândim. Dar în această viață de aici, Domnul ne-a dat un rol de autoritate în biserica Sa. El ne-a dat responsabilitate. Avem anumite îndatoriri în această biserică pe care trebuie să le îndeplinim. Acele funcții care ne-au fost date, acele daruri spirituale care ne permit să slujim în anumite moduri, acele responsabilități spirituale pe care Dumnezeu ni le dă sunt o anumită cantitate de autoritate pe care El ne permite să o avem, prin delegare, pentru a-L reprezenta în lucrarea continuă a bisericii Sale. Noi facem asta. Nu o facem perfect. De fapt, o facem foarte imperfect, dar când vom ajunge în ceruri, cred că El își va conduce Împărăția acolo în același mod în care a condus Împărăția aici. Și anume prin delegarea acestei operațiuni către ai Săi. Acolo, însă, vom fi cu toții perfecți, iar managementul nostru în cadrul acelei autorități delegate va fi, de asemenea, perfect. Și astfel, atunci, în acel timp, în acel loc, când vom merge să fim cu El și vom locui pentru totdeauna în eternitate, ni se va da o sferă de responsabilitate, o sferă de autoritate în cadrul împărăției în curs de desfășurare, pentru care vom fi veșnic responsabili.

Și lucrul cel mai minunat este că nu vom eșua niciodată în îndeplinirea responsabilității noastre. Nu vom fi ca Petru, care, având mereu responsabilități, s-a confruntat mereu cu faptul că a eșuat și, în cele din urmă, a vrut să se retragă complet din slujbă, cred că în parte pentru că nu-și putea suporta propriul eșec. De fiecare dată când i s-a dat ocazia de a reuși, el a ratat-o. Noi nu trebuie să ne confruntăm cu asta în eternitate, așa cum o facem acum. Nu știu cum sunteți voi, dar eu trăiesc cu o anumită cantitate de presiune autoimpusă și trăiesc, de asemenea, cu o anumită cantitate de presiune furnizată de Dumnezeu. Sunt sigur că trăiesc cu o oarecare vinovăție autoimpusă pentru că nu reușesc să mă ridic la nivelul presiunii autoimpuse. Dar știu, de asemenea, că trăiesc cu o oarecare vinovăție reală pentru că nu îndeplinesc ceea ce Dumnezeu vrea să fac. Întotdeauna am acest sentiment persistent că pierd timp și energie, indiferent cât de mult fac, pentru că mi se pare un bun atât de prețios faptul că sunt chemat să-L slujesc pe Cristos în această lume și vreau să profit la maxim de el, iar eu mă pedepsesc frecvent pentru eșecurile de a folosi cu înțelepciune sau la maxim energia în timpul pe care îl am. Va fi atât de minunat să mă aflu într-o zi în situația în care, indiferent ce îmi dă Domnul să fac, voi face totul perfect. Nu-i așa că va fi minunat? Ce sentiment împlinitor! Voi schimba cu plăcere sentimentul de eșec cu sentimentul care-mi va aduce împlinire.

Nu știu dacă știți ce părere am în general despre slujire. Nu vorbesc prea des despre asta. Dar aș spune că, în general, încerci să păstrezi un echilibru între faptul că Dumnezeu îți dă succes și eșec, și îngăduie ca eșecul să vină. El îți dă succesul, iar partea ta este să oferi eșecul, cam așa stau lucrurile, adică asta se întâmplă în omenire. Dumnezeu îți dă succesul și tu pui acolo eșecul. Dar mi se pare că în slujire, indiferent cât de mult succes ai avea, ești în mod constant sub povara eșecului. Pentru că nu este niciodată ceea ce vrei tu să fie. Biserica nu este niciodată tot ceea ce vrei tu să fie. Mesajul tău nu este niciodată tot ceea ce vrei să fie. Cartea pe care o scrii nu este niciodată tot ceea ce vrei să fie. Clasa pe care o predai, orice lucru pe care pui mâna nu este ce ți-ai dori, și trăiești mereu cu acest sentiment de: „Păi, este bine și îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru ceea ce a făcut, dar s-ar fi putut fi mult mai mult de atât. Chiar mult, mult mai mult”. Așadar, va veni vremea când ni se va da o sferă de autoritate. Adică, vom domni cu Cristos într-o anumită dimensiune.

Acum, haideți să examinăm asta foarte pe scurt. Uitați-vă la 1 Petru, capitolul 1. Vom încerca să studiem puțin acest gând. Nu pot fi prea explicit în această privință, pentru că nu sunt sigur că Domnul ne-a dat suficientă revelație pentru a trasa o dogmă fermă și categorică, dar dați-mi voie să vă ofer o sugestie aici. 1 Petru 1:3: „Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Cristos, care, după îndurarea Sa cea mare, ne-a născut din nou prin învierea lui Isus Cristos din morți, la o nădejde vie”. Versetul 4 „și la o moștenire”. Am fost mântuiți pentru a obține o moștenire care este nestricăcioasă, neîntinată, și care nu se poate veșteji, păstrată în Cer pentru voi. Așadar, avem o moștenire în Cer chiar acum. Este acolo. Ne așteaptă. Este păstrată pentru noi. Nu se va stinge niciodată. Este nepieritoare. Este moștenirea noastră.

Ce înseamnă asta? V-ați gândit vreodată la asta? Eu m-am gândit mult. La ce anume? Ei bine, cred că ar putea fi faptul că moștenirea noastră are legătură cu sfera autorității noastre. Înțelegeți? Domeniul de cuprindere a co-domniei noastre cu Cristos. Mi se pare că asta este, în esență, ceea ce implică o moștenire. O moștenire este ceva ce primești de la altcineva. Unii ar privi-o din punctul de vedere al unui fiu întâi născut. El moștenește ceea ce i-a lăsat tatăl său. El ar intra în moștenirea tatălui său. În contextul evreiesc, se pare că cel mai bine este să vedem moștenirea ca fiind acea sferă de responsabilitate, acea sferă de guvernare, care este responsabilitatea mea și pentru care am autoritate. Moștenirea mea este tot ceea ce mi-a delegat tatăl meu. Aceasta este sfera mea de responsabilitate. Pentru asta sunt responsabil. De asta trebuie să fiu un administrator. Și astfel, moștenirea ar putea foarte bine să fie sfera autorității noastre. Cu siguranță că ar include asta. Da, există un sens în care moștenirea noastră include viața veșnică, iar moștenirea noastră include Cerul, include sfințenia, include bucuria, pacea, include prezența lui Dumnezeu, și toate acestea.

Dar în Romani 4:13 se spune că suntem moștenitori ai lumii. Iar în Romani 8:17 se spune că suntem moștenitori împreună cu Cristos. Acum, Cristos nu a fost moștenitor al vieții veșnice; El a avut viața veșnică. El nu a fost moștenitor al bucuriei; El a avut bucurie. El nu a fost moștenitor al păcii; El a avut pace. El nu a fost un moștenitor al sfințeniei; El a avut sfințenia. El nu era moștenitor al Cerului; Cerul era locul de unde venea El. Ceea ce a moștenit El a fost această lume. El este moștenitorul unei sfere de guvernare. El este moștenitorul acestei lumi. Pentru a păstra acest lucru în perspectivă, Psalmul 2, versetul 8 spune: „Cere-Mi, și-Ți voi da neamurile de moștenire, (și marginile pământului în stăpânire)”. Aici este Tatăl adresându-I-Se Fiului. Moștenirea lui Cristos nu a fost Cerul, nu a fost sfințenia, nu a fost pacea, nu a fost bucuria. El avea toate acestea. Moștenirea Lui era o sferă de autoritate, de stăpânire peste națiuni, stăpânire peste lume, stăpânire peste îngeri, peste demoni căzuți şi peste îngeri sfinți. Și cred că ideea că sunt moștenitor comun cu Cristos subliniază atunci că există o sferă de autoritate, de conducere, și de responsabilitate pentru mine.

În Apocalipsa, de asemenea, ca să urmărim acest gând puțin mai departe, Apocalipsa, capitolul 5: „Apoi am văzut în mâna dreaptă a Celui ce ședea pe scaunul de domnie o carte, scrisă pe dinlăuntru și pe dinafară, pecetluită cu șapte peceți”, acesta este titlul de proprietate al pământului: „Și am văzut un înger puternic, care striga cu glas tare: ,Cine este vrednic să deschidă cartea și să-i rupă pecețile?’ Și nu se găsea nimeni nici în cer, nici pe pământ, nici sub pământ, care să poată deschide cartea, nici să se uite în ea”. Acesta este titlul de proprietate al pământului. Așadar, Cristos avea dreptul să rupă toate cele șapte peceți. De aceea aveți în desfășurarea judecăților din timpul Necazului șapte peceți; este vorba de desfășurarea acelui pergament care Îi dă titlul de proprietate asupra pământului. Așadar, moștenirea lui Cristos este din nou titlul de proprietate asupra pământului. Când nu se găsește nimeni care să deschidă cartea, versetul 4: „Am plâns mult”, scrie Ioan, „pentru că nimeni nu fusese găsit vrednic să deschidă cartea și să se uite în ea. Și unul din bătrâni mi-a zis: ,Nu plânge: Iată că Leul din seminţia lui Iuda, Rădăcina lui David, a biruit ca să deschidă cartea, și cele șapte peceți ale ei”. Și apoi, în versetul 6, Mielul este acolo și Mielul este gata să facă acest lucru.

Așadar, Cristos derulează apoi sulul care reprezintă titlul de proprietate al pământului. Cristos nu era moștenitor al vieții veșnice. El nu era moștenitor al Cerului, dar era moștenitor al națiunilor. El a fost moștenitor al pământului. Așadar, cred că vom împărăți împreună cu Cristos peste neamuri (națiuni); și vom împărăți împreună cu Cristos peste pământ în starea veșnică. Acum, nu știu în mod specific cum se va întâmpla asta pentru fiecare individ și care vor fi îndatoririle noastre, dar vom avea autoritate. În Apocalipsa 22:5 se vorbește despre noi, cei care suntem în Cer. Și se menționează: „Și nu vor mai avea trebuință nici de lampă, nici de lumina soarelui, pentru că Domnul Dumnezeu îi va lumina. Și vor împărăți în vecii vecilor”. Ei vor împărăți în vecii vecilor. Noi vom împărăți. Avem o moștenire. Și cred că, dacă vreți să restrângeți, deși ați putea adopta o viziune generală, cred că nu ați greși să spuneți că moștenirea noastră este tot ceea ce este Cerul, cred că, mai exact, moștenirea noastră s-ar putea concentra pe acea sferă de autoritate, de domnie, de conducere, de responsabilitate, de administrare asupra căreia noi suntem conducătorul, stăpânitorul, autoritatea. Asta este ceva extraordinar! Cred că în veșnicie, acum înțelegeți bine, vom avea o responsabilitate continuă și eternă pentru o anumită porțiune din împărăția veșnică a lui Dumnezeu. Și poate că aceasta este esența moștenirii noastre.

Unu Corinteni 6, vă amintiți că ne-am uitat la acest text mai devreme? Aici ni se prezintă o altă dimensiune a acestei autorități; în versetul 3 spune: „ Nu știți că noi îi vom judeca pe îngeri? Cu cât mai mult lucrurile vieții acesteia?” Vom avea o anumită autoritate asupra îngerilor. Vom avea o oarecare responsabilitate asupra lor. Fiecăruia dintre noi i se va da acest tip de responsabilitate.

În Matei, sunt câteva lucruri pe care aș vrea să vi le arăt, întoarceți la Matei. S-ar putea să nu trecem dincolo de asta, dar vreau să vă arăt ceva foarte pe scurt. Matei are câteva lucruri de spus. În versetul 28 din capitolul 19, Isus spune: „Adevărat vă spun că voi, care M-ați urmat”, adică voi care sunteți ucenicii Mei, care credeți în Mine, „la înnoirea tuturor lucrurilor”, adică la renaștere în împărăție, cred că se referă la aceasta, „când va sta Fiul omului pe scaunul de domnie al măririi Sale, veți ședea și voi pe douăsprezece scaune de domnie, și veți judeca pe cele douăsprezece seminții ale lui Israel”. Acum, singurele persoane pe care le pot găsi în Scriptură cărora li se dă în mod explicit moștenirea sau sfera de autoritate care le este atribuită în Cer sunt aceste 12 persoane. Apostolilor li se spune că vor domni peste cele 12 seminții. Ei au poziția lor definită. Celorlalți ni se spune doar că avem o moștenire. Va exista o sferă de responsabilitate, o sferă de domnie în care vom co-împărăți împreună cu Cristos în vecii vecilor.

Așadar, când ne uităm la Cer, vom petrece veșnicia și eternitatea lăudându-L veșnic pe Domnul. Vom avea, de asemenea, un anumit domeniu de responsabilitate asupra căruia vom avea autoritate și pentru care va trebui să îndeplinim o îndatorire. Vom guverna cu desăvârșire. Nu ne vom eschiva de la responsabilitate, ci o vom îndeplini perfect. Pentru a ne completa oarecum înțelegerea acestui lucru, există câteva pasaje pe care ar trebui să le analizăm mai departe. Ne vom uita la capitolul 25 din Matei, și încerc să ating puțin ușor aceste lucruri, dar aș vrea să le înțelegeți. În Matei 25 este pilda foarte cunoscută care începe în versetul 14 despre omul care a plecat într-o călătorie și a încredințat talanți, cinci talanți unui slujitor, doi altuia și unul ultimului. Și observați doar în versetul 21, stăpânul se întoarce și constată că primul și-a folosit talantul și l-a înmulțit. Al doilea l-a folosit și l-a înmulțit. Iar al treilea l-a risipit. Dar în versetul 21, stăpânul îi spune: „Bine, rob bun și credincios; ai fost credincios în puține lucruri”, observați următorul detaliu „te voi pune peste multe lucruri; intră în bucuria stăpânului tău”.

Acum, cred că în mare măsură ceea ce aveți acolo este o imagine a Cerului. Cerul pentru cel credincios care a profitat la maxim de privilegiul său evanghelic, care a răspuns oportunității de a veni la Cristos, care a îmbrățișat adevărul, promisiunea pentru el este că va fi așezat în stăpânirea multor lucruri și va intra în bucuria stăpânului său. Cerul este o bucurie nesfârșită, o bucurie neamestecată. Dar în același timp, Cerul înseamnă a fi pus în stăpânirea multor lucruri, într-o poziție de conducere. Observați, vă rog, că acest lucru este proporțional cu dimensiunea spirituală a acestei vieți. Acum, urmăriți acest gând. Cu cât sunteți mai credincioși în această viață, cu cât vi s-a dat mai multă responsabilitate și ați dus toate la îndeplinire în această viață, cu atât mai mult vi se va da în viața viitoare. Cumva, poziția noastră de conducere în ceruri este proporțională cu credincioșia din această viață.

Acum, asta înseamnă că puteți spune: „Ei bine, dacă Dumnezeu v-a dat doar cinci și voi i-ați dublat, și dacă Dumnezeu v-a dat doar doi și voi i-ați dublat, care ar fi diferența?”. Ei bine, Dumnezeu este corect, Dumnezeu este echitabil și Dumnezeu este drept, dar Dumnezeu este și suveran. Și Dumnezeu a ales în această viață să dea oamenilor un privilegiu evanghelic mai mare, o slujire mai mare decât altora, prin alegerea Sa suverană. Iar în veșnicie Dumnezeu va face același lucru și acesta este scopul Său suveran. Nu va exista niciun sentiment de pierdere, niciun sentiment de comparație relativă, pentru că noi toți vom fi perfecți, iar oamenii perfecți nu vor fi niciodată geloși, mândri, lăudăroși, invidioși sau oricum altcumva. Așadar, avem aici privilegii inegale. Și avem aici șanse inegale. Ascultați-mă, unii oameni au auzit Evanghelia când aveau șase sau șapte ani și L-au iubit pe Cristos, au umblat cu Cristos ani și ani, zeci de ani. Alți oameni au venit la Cristos cu o săptămână înainte de a muri. Și puteți pune aceeași întrebare: a fost Dumnezeu corect să lase acea persoană să trăiască o viață întreagă în păcat, în fire și în corupție înainte de a o mântui în cele din urmă? Nu aceasta este întrebarea. Ideea este că Dumnezeu este suveran și are dreptul să facă ceea ce vrea să facă, iar noi nu ar trebui să întrebăm astfel de lucruri. Olarul face tot ce vrea. Iar lutul nu poate pune întrebări.

Așadar, dacă Dumnezeu a acordat, în termeni de privilegii, cel puțin din punctul nostru uman de vedere, privilegii oarecum inegale aici și dacă, îndeplinind acest privilegiu, ne aflăm aici în zone inegale de responsabilitate, nu ar trebui să fim șocați să constatăm că același lucru se va întâmpla și în veșnicie. Eu nu voi domni peste nicio seminție din Israel. Nu voi avea o sferă de influență atât de mare. Dar cei 12 apostoli da. Nu este o chestiune de mai bine sau mai rău, este o chestiune de designul lui Dumnezeu pentru fiecare dintre noi. Cu toții avem capacități diferite, iar Dumnezeu va împlini aceste capacități în conformitate cu planul Său creativ și răscumpărător prestabilit pentru noi. Ceea ce vei fi tu este exact ceea ce Dumnezeu a vrut să fii în perfecțiune totală și în asemănarea lui Cristos. Ceea ce vei face tu va fi exact pentru ce Dumnezeu te-a creat și te-a re-creat să faci în perfecțiune absolută. Vei fi împlinirea a tot ceea ce Dumnezeu a vrut pentru tine, iar asta este oricum tot ce tu ai putea dori să fii.

Așadar, în slavă vom fi tot ceea ce vom putea fi. Aud Armata spunând asta tot timpul în reclama de la televizor: „Fii tot ce poți fi”. Acum, vreau să știți ceva. Armata nu va fi niciodată capabilă să facă asta. Nu poate face pe nimeni să fie tot ce poate fi. Numai Dumnezeu te poate face să fii tot ce poți fi. Mai degrabă reclama ar trebui să fie: „Dacă vrei să fii tot ce poți fi, du-te în Cer”. Acolo vei fi tot ce poți fi. Și cred că aceasta este o imagine a Cerului, deoarece comparația, dacă mergeți la sfârșitul pildei, la omul cu un singur talant, atunci când Domnul îl confruntă în versetul 30, El spune: „Iar pe robul acela netrebnic, aruncați-l în întunerecul de afară”. Și care este imaginea acestui lucru? Iadul. Contrastul de aici este acel loc în care se află unul dintre ei și anume în iad și celălalt loc în care se află ceilalți doi și anume în Cer. Cerul este locul bucuriei Domnului, care te va pune stăpân peste multe lucruri. Cred că avem un loc de autoritate, un loc de conducere, un loc de domnie în Cer.

În Luca 19, și aici această învățătură a Domnului nostru vine prin pilda: „Un om de neam mare s-a dus într-o țară depărtată, ca să-și ia o împărăție, a chemat zece din robii săi, și le-a dat zece poli” și așa mai departe. În esență, același concept. Mergeți mai jos la versetul 15: „Când s-a întors înapoi, după ce își luase împărăția, a spus să cheme pe robii aceia, cărora le dăduse banii, ca să vadă cât câștigase fiecare cu ei din negoț. Cel dintâi a venit, și i-a zis: ,Doamne, polul tău a mai adus zece poli’”. Cu alte cuvinte, el a înmulțit ceea ce i s-a dat, adică și-a folosit oportunitatea evanghelică. El a răspuns chemării lui Dumnezeu în viața sa. El, ca să spunem așa, a devenit credincios și și-a împlinit șansa și privilegiul său spiritual. Versetul 17, „Bine, rob bun. Fiindcă ai fost credincios în puține lucruri, primește cârmuirea a zece cetăți. Iar celui căruia i s-a dat mai puțin, cel de-al doilea, a venit și i-a zis: ,Doamne, polul tău a mai adus cinci poli’. El i-a zis și lui: ,Primește și tu cârmuirea a cinci cetăți”. Și din nou cred că acestea sunt imagini ale Cerului care arată că vom domni peste anumite domenii de responsabilitate. Vom avea autoritate.

Așadar, așa va fi Cerul. Va fi un loc în care vom înălța o laudă nesfârșită, neîncetată, nemărginită și curată, care va ieși din inimile noastre, care se va ridica din inimi pline de o dragoste curată și nepătată. Și, pe lângă asta, vom și împărăți. Vom avea responsabilitatea de a împărăți într-o anumită sferă. Observați în Apocalipsa 3:21, aceasta este ultimul text la care ne vom uita. Nu voi merge mai departe în această seară, pentru că nu vreau să intru în următoarea secțiune, este prea bogată, o păstrez pentru data viitoare; nu avem cum să o parcurgem. Versetul 21, mai exact de la versetul 20, cunoașteți cuvântul familiar de aici pentru Biserica din Laodiceea: „Iată Eu stau la ușă, și bat. Dacă aude cineva glasul meu și deschide ușa, voi intra la el, voi cina cu el, și el cu Mine”. Apoi, versetul 21 se referă aici la un credincios, „Celui ce va birui”, un credincios este un biruitor, 1 Ioan ne spune: „Cine este cel ce biruiește, dacă nu cel ce crede? Și ceea ce aduce biruință este credința noastră”, spune Ioan. Așadar, cel care crede este cel care biruiește. „Celui ce va birui”, spune textul „îi voi da să șadă cu Mine” unde? „pe scaunul Meu de domnie, după cum și Eu am biruit și am șezut cu Tatăl Meu pe scaunul Lui de domnie”. Așadar, există cu siguranță un accent, un accent foarte, foarte puternic pe această chestiune de a conduce, de a avea autoritate.

Acum, îngăduiți-mi să fac un rezumat, dragii mei. Cerul nu va fi un loc în care veți sta pe marginea unui nor și veți cânta la harpă. Cerul nu va fi un loc în care doar vă veți plimba pe străzile de aur. Nu va fi o imensă grădină celestă în care veți culege mereu flori. Nu va fi așa. Nu va fi deloc așa cum credeți voi că va fi, cel puțin așa cum crede majoritatea oamenilor că va fi. Cerul va fi un loc, ascultați cu atenție acest gând, în care veți fi mai ocupați decât ați fost vreodată. Veți avea autoritate. Veți avea responsabilitate. Veți avea îndatoriri. Și partea extraordinară este următoarea: o veți face la perfecție, veți face totul și nu veți obosi niciodată. Nu-i așa că e minunat? Nu veți dormi niciodată. Nu trebuie să dormiți niciodată. Nu aveți nevoie să dormiți pentru că organismul vostru nu se epuizează. Corpul vostru nu va fi niciodată obosit. Nu vă veți duce acasă, la locul vostru din casa Tatălui să spuneți: „Ce zi grea am avut, mâine ne luăm liber”. Nu vor exista zile libere. Pentru că veți împărăți neîncetat în sfera voastră de autoritate. Veți împlini pentru totdeauna, acea moștenire pe care v-a dat-o Dumnezeu. Nu veți fi niciodată obosiți. Vă veți odihni pentru totdeauna, dar vă veți odihni în timp ce faceți ceea ce Dumnezeu v-a chemat să faceți.

Acum, dați-mi voie să vă spun ceva. Asta, este pentru mine, ceva foarte încurajator. Oamenii îmi spun uneori: „Ai nevoie de odihnă”. Dacă vreți să spuneți că trebuie să nu fac nimic, asta nu mă ajută. A nu face nimic este foarte dificil. Acum, dacă ați spune: „Trebuie să faci ceva diferit”, asta este bine. Ori de câte ori îmi iau o vacanță sau o pauză, nu vreau să nu fac nimic; vreau să fac ceva diferit. Dar există ceva construit în mine, ceva în felul în care cred că sunt făcuți oamenii, iar asta înseamnă că există în noi o dorință de a excela, de a realiza, de a face, de a avea sentimentul unui țel, al unui obiectiv, al unui scop și al unei sfere de responsabilitate. Și nu spunem noi că una dintre cele mai mari plăceri umane este sentimentul de satisfacție pentru un lucru – cum? - bine făcut? Bineînțeles că da. Și cred că ceea ce ni se va încredința în Cer pentru totdeauna este doar să muncim la perfecțiune. Şi vei putea zâmbi în prezența lui Dumnezeu și în același timp să știi că fiecare lucru pe care îl faci în sfera suveranității și autorității tale delegate, este făcut la perfecțiune absolută. Și, într-un fel, asta va fi o mică parte din ceea ce îi vom oferi lui Dumnezeu în semn de laudă.

Nu-i așa că este un lucru minunat la care să te gândești? Nu doar vei sta acolo pentru veacuri întregi. Nu vei avea doar timp liber, fără nicio responsabilitate. Vei avea o sferă de responsabilitate care îți va ocupa mintea ta perfectă până la limita maximă, care îți va solicita capacitățile mentale până la limită. Capacitatea ta de a elabora strategii și de a gândi va fi exersată în perfecțiune. În tot ceea ce poți fi mai bun, vei fi și vei funcționa pentru a îndeplini sarcini pe care nu le-ai fi visat posibile, dar vei face aceste lucruri cu mare ușurință. Le vei face în tihnă, într-un fel. Este oarecum paradoxal, dar asta este ceea ce sugerează Scriptura.

Așadar, când veți ajunge în Cer veți avea o anumită responsabilitate. Cred că măsura acestei responsabilități, dacă urmărim cu atenție aceste pasaje, este cumva legată de măsura înzestrării pe care ți-a dat-o Dumnezeu aici, pentru că tu, într-un fel, ești în parte ceea ce vei fi atunci. Și Dumnezeu ne-a înzestrat în mod diferit. Unii dintre voi ați fost înzestrați într-un anumit fel aici și, cumva, în veșnicie, sfera voastră de influență și de responsabilitate va fi corelată cu felul în care ați fost înzestrați aici. Pur și simplu așa va fi.

De asemenea, aș putea adăuga că nivelul credincioșiei voastre de aici va fi corelat cu gradul de autoritate pe care îl veți avea acolo. Așadar, ceea ce faceți aici, într-un anumit sens, este răsplătit acolo prin natura moștenirii pe care o primiți. Prin modul în care trăiți, vă puteți strânge acolo o comoară. Într-un sens, chiar acum, prin modul în care trăiți în calitate de creștini, puneţi bazele pentru ceea ce veți face în veșnicie. Și nu știu ce părere aveți voi, dar eu vreau să fac tot ce pot pe parcursul veșniciei pentru a-L glorifica pe Dumnezeu și vreau să mă asigur că nu-mi irosesc privilegiul de aici ca nu cumva să nu primesc plinătatea capacității date acolo. Asta este ceea ce vom face în Cer.

Și asta nu e tot, prieteni. Vă vine să credeți că nu am reușit finalizez acest mesaj și nici măcar nu sunt pe aproape? Bineînțeles că da, pentru că asta se întâmplă destul de des. Dar mă simt copleșit de aceste lucruri. De fapt, știți, cineva a spus: „Bine, dar câte pagini de notițe aduni?” Ei bine, probabil că am avut vreo șase pagini de notițe și am acoperit două, pentru că atunci când încep să mă gândesc la aceste lucruri și încep să îmi prindă inima, așa cum au făcut-o în ultimele două săptămâni, mă trezesc captivat. Aceasta este aventura predicării, cum poți vorbi timp de 50 sau 55 de minute din cinci propoziții. Dar asta pentru că Domnul toarnă atât de multe, încât acele lucruri declanșează toate aceste gânduri extraordinare.

Vom găsi o altă dimensiune în duminica viitoare în serviciul de după-masă. Ne vom închina. Vom împărăți. Săptămâna viitoare o să vă prezint ceva despre lucrurile pe care le vom face în ceea ce privește slujirea.

Îl vom sluji pe Domnul. Acum, dați-mi voie să vă prezint un mic indiciu: cred că sfera domniei voastre este legată de ideea de moștenire. Și cred, de asemenea, că slujirea voastră acolo este legată de slujirea voastră aici. Cu alte cuvinte, răsplata voastră în Cer nu este un lucru literal pe care vi-l lipiți pe cap sau o insignă mare pe care o purtați pe haina voastră veșnică, știți voi, clasa A are panglică albastră. Nu, nu va fi așa. Răsplata voastră în Cer va fi foarte probabil legată de categoria, natura și amploarea slujirii voastre, astfel încât răsplata voastră va avea în vedere ceea ce faceți în slujirea Domnului. Dar mai există o altă dimensiune despre care nici măcar nu am de gând să vă spun, dar pe care o să v-o explic data viitoare, și anume ceea ce va face Cristos pentru voi în Cer. Așadar, nu ratați acest lucru. Haideți să ne rugăm.

Când ne gândim la aceste lucruri, Părinte, ne desprindem de legăturile noastre din această viață, și asta e bine, pentru că noi nu vrem să facem parte din această lume mai mult decât trebuie. Suntem privilegiați, da, să putem proclama adevărul Tău, să chemăm oamenii să se întoarcă de la păcat. Dar, Doamne, este cu siguranță dorința noastră de a fi cu Tine, de a intra în prezența Celui pe care Îl iubim, a Celui pe care Îl slujim, este dorința noastră de a primi moștenirea care este păstrată pentru noi. Îți mulțumim pentru această speranță minunată, pentru cunoștința pe care o avem despre credincioșia din această viață că ne asigură o greutate veșnică de slavă, o greutate veșnică de slavă. Ce gând extraordinar este acesta! Așadar, Doamne, așteptăm cu nerăbdare momentul în care ne vom putea închina Ție cu inima, mintea, vocea și trupul neîngrădite. Așteptăm cu nerăbdare acel moment în care vom intra în sfera autorității noastre, a responsabilității noastre, zona în care vom împărăți împreună cu Tine în autoritate delegată sub autoritatea Ta și a lui Cristos. Și, așa cum vom învăța data viitoare, Doamne, tânjim după momentul în care Te vom sluji într-o slujire perfectă, fără niciun eșec, fără nicio lipsă, și o vom face pentru totdeauna și în vecii vecilor. Doar fără simțul timpului, căci acolo nu va fi timp, ci doar într-o bucurie continuă, copleșiți de privilegiul de a fi în prezența Ta. Tată, ajută-ne să trăim în cele cerești, să ne așezăm acolo dorințele noastre, ca să facem ceea ce Îți place Ție, de dragul lui Isus. Amin.

SFÂRȘIT