Este privilegiul nostru astăzi să continuăm această serie. M-am uitat și am văzut că urmează părțile 16 și 17. Nu am intenționat niciodată ca această serie să fie atât de lungă și nici nu intenționez să mă opresc acum, așa că vom continua acest studiu al anatomiei bisericii. Este atât de minunat să avem învățătura clară a Cuvântului lui Dumnezeu cu privire la viața bisericii și la ceea ce ar trebui să fie biserica.

Ieri am fost la o librărie mare. Trebuia să merg acolo să semnez niște cărți și să fac unele lucruri și am întâlnit niște pastori care îmi mulțumeau pentru această serie, pentru că s-au abonat să primească săptămânal înregistrările. Și cred că vor ca eu să continui, pentru că ei le oferă oamenilor lor și îi încurajează pe oamenii lor pe aceleași direcții.

Suntem recunoscători pentru faptul că în Cuvântul lui Dumnezeu este atât de clar ce trebuie să fie biserica. Și, desigur, am vorbit despre anatomia bisericii în termeni foarte specifici, spre deosebire de termenii generali. Am vorbit despre caracteristicile specifice ale bisericii care sunt fundamentale sau structurale, care îi dau forma; este un fel de schelet, scheletul bisericii care îi dă rigiditatea, elementele nenegociabile. Și apoi am vorbit despre sistemele interne ale trupului, despre anatomia bisericii, despre acele atitudini spirituale care poartă viața bisericii. Pe această linie dorim să continuăm astăzi discuția noastră.

Dar înainte de a vorbi despre următoarea atitudine spirituală din lunga listă care ar putea exista, doar ca un fel de comentariu general aș vrea să vorbesc puțin despre… motivul pentru care cred că este atât de important să reafirmăm caracterul bisericii. Trăim astăzi într-o perioadă în care există o atitudine oarecum indiferentă față de centralitatea bisericii. Și prin asta vreau să spun că există atât de mulți oameni care nu sunt cu adevărat dedicați bisericii. Ei sunt dedicați lui Cristos. Ei sunt dedicați adevărului spiritual într-un fel sau altul.

Și mă gândeam la asta în timp ce stăteam ieri în această librărie imensă și mă uitam la toate lucrurile, de la tot felul de mărunțișuri, un fel de obiecte creștine pe care le pui pe raft, genul de lucruri pe care trebuie să le ștergi de praf și să le cureți… tablouri creștine, poezii, tricouri, curele, șosete, de toate. Discuri și casete și CD-uri creștine și apoi cărți și era un fel de parafernalia ad infinitum.

Și locul era plin ca un supermarket local, oamenii mergând în sus și în jos pe culoare și adunându-și tot ce voiau să cumpere. Mi-am dat seama că există o mentalitate de consumator în biserică și că aceasta duce la unele percepții interesante. Și am tras câteva concluzii din acestea împreună doar pentru a stabili un context pentru importanța studiului nostru.

Mi se pare că astăzi avem o lipsă de dedicare din partea oamenilor… din partea oamenilor față de biserică în sine. Și am să vă spun ce vreau să spun prin asta. Avem o viziune consumeristă asupra bisericii. Este un fel de… este un fel de stare de spirit a mulțimii în acest moment special în care trăim în cultura noastră. Oamenii au cam aceeași dedicare față de biserică pe care îl au față de mall. Dacă există ceva acolo care îi interesează, vor merge acolo.

S-ar putea chiar să facă un schimb financiar, știți. Ar putea da niște bani pentru serviciile prestate, dacă serviciile par să se potrivească nevoilor lor. Se pare că oamenii nu au mai multă dedicare față de biserică decât față de mall. Ei se uită și spun: „Ei bine, este ceva acolo ce pot obține?” Este un fel de mentalitate de piață. Chiar nu există nicio responsabilitate. Nu trebuie să dau nicio socoteală înaintea bisericii locale, dar sunt dispus să merg acolo dacă îmi oferă ceva”.

Și al doilea lucru pe care l-aș remarca, care contribuie la lipsa unui angajament real față de biserică, ceea ce, desigur, duce la o lipsă de înțelegere a bisericii, nu este doar mentalitatea consumeristă, ci și privatizarea spiritualității. Privatizarea spiritualității. Trăim într-un timp care, practic, respinge autoritatea ca atare în favoarea drepturilor personale. Nu vrem să ne supunem unei autorități; vrem să ne asigurăm că avem dreptul personal să facem, să fim, să credem și să acționăm în orice fel dorim. Asta face parte într-un fel din cultura noastră.

Drepturile personale domină cultura noastră. Iar drepturile personale contribuie la o privatizare a spiritualității. Prin asta vreau să spun că eu sunt persoana care va defini pentru mine cum va fi viața mea spirituală. Eu voi alege; eu îmi voi asambla propriul creștinism. Și cu o proliferare de casete și cărți și programe de radio și televiziune creștină și toate acestea, opțiunile nu au sfârșit. Puteți formula orice fel de creștinism doriți.

Poți să alegi din cincisprezece viziuni diferite asupra creștinismului și să-ți construiești propria ta viziune… este un fel de mentalitate Burger King, genul de lucru pe care îl faci în felul tău. Și ai individualizarea, privatizarea spiritualității și a creștinismului, iar totul este eclectic și este lăsat la capriciul oricărui individ. Iar ideea este că relația mea personală cu Isus Cristos și viața mea spirituală personală transcend orice viață comunitară constrângătoare pe care o biserică ar putea să mi-o impună sau să mă oblige să o respect.

Totodată, cred că în acest timp în care trăim există un factor trist, dar adevărat, care contribuie la lipsa de interes față de biserică, și anume dezamăgirea față de conducerea bisericii. Creștinismul este plin de oameni care au fost profund răniți și vătămați de liderii bisericii, iar acest lucru contribuie la distanțarea lor față de biserică și contribuie la indiferența lor de a se supune sub autoritatea învățătorilor și liderilor. Ei sunt reticenți în a face acest lucru pentru că au fost expuși în trecut la păstori falși și învățători falși și lideri falși care au fost fie nepocăiți în comportamentul lor, fie nepocăiți în învățătura lor, sau ambele.

Iar unii dintre voi faceți parte din această categorie. Ați păstrat distanța. Sunteți în biserică, dar nu sunteți integrați în viața bisericii, poate pentru că ați fost expuși la predicatori care au adus în secret erezia. Întotdeauna o fac în secret, și îți spun că te învață Biblia sau că au ceva ce Dumnezeu le-a dat să spună. Dar în esență sunt nebiblici și ați fost expuși la asta. Și ați ajuns să înțelegeți asta și nivelul vostru de încredere a fost grav afectat de asta.

Poate chiar ați fost exploatați de anumiți lideri pentru câștig personal. În timp ce ei vă cereau să faceți sacrificii, ei se îmbogățeau pe seama voastră. De asemenea, este posibil să fi fost sub conducerea unor lideri care și-au satisfăcut poftele sexuale și, după cum spune Noul Testament, „Le scapără ochii de preacurvie” și v-au distrus încrederea prin faptul că au fost implicați în păcate sexuale care au ieșit la iveală. Și asta continuă să fie o poveste foarte tristă. Ați fost expuși unor lideri care nu știau prea multe despre Biblie și care v-au înșelat pentru că nu v-au hrănit așa cum ar fi trebuit.

Ei au contribuit la slăbiciunea voastră spirituală, mai degrabă decât la creșterea voastră spirituală. Este posibil să fi fost expuși unor învățători autoritari sau unor pastori care doreau să vă domine viața. Este posibil să fi stat sub îndrumarea unor oameni care aveau unele abilități oratorice, dar care nu spuneau nimic de valoare. Și astfel ați interpretat biserica în lumina acestor lucruri. Este posibil să fi fost într-o congregație de oameni în care existau un număr de oameni fățarnici, în care Dumnezeu părea să facă puține lucruri, în care exista o lipsă de putere. Și toate aceste lucruri contribuie trist la un fel de distanță pe care oamenii o păstrează față de biserică.

De asemenea, vreau să adaug încă un aspect, al patrulea, care mă conduce la ceea ce vreau să vă spun în predica de azi. Cred că un alt lucru care contribuie la indiferența oamenilor față de biserică este un fel de așteptare a perfecțiunii care este cu adevărat nerealistă. Așteptarea ca biserica să fie tot ceea ce spune Biblia, tot timpul, fără niciun eșec, îi conduce pe oameni la un anumit tip de dezamăgire.

Oamenii părăsesc o biserică perfectă, minunată, o biserică extraordinară, o slujire bună, sănătoasă, întreagă, solidă, din cauza unei slăbiciuni percepute sau a unei slăbiciuni reale, sau a unei slăbiciuni involuntare, sau a unui eșec perceput sau a unui eșec real sau a unei dezamăgiri care a apărut și ei se îndepărtează. Aud despre oameni, și este întotdeauna uimitor pentru mine, care se gândesc: „Ei bine, vom părăsi Grace Church pentru că am găsit un eșec acolo și vom ieși, și toți patru ne vom începe propria perfecțiune”.

Este trist să te gândești la asta, dar nu este un lucru neobișnuit. Adesea mă întreb ce ar fi făcut astfel de oameni în vremea Noului Testament, când exista o biserică în fiecare oraș și atât. Atât de mulți oameni din atât de multe locuri din lume ar da orice pentru a avea o biserică bună, o biserică nobilă, un loc în care Cuvântul lui Dumnezeu să fie susținut cu credință. Și totuși, unii oameni vor ignora în mod nebunesc acest lucru și valoarea sa în favoarea a ceva cu mult mai puțin.

Găsiți o biserică dedicată adevăratei învățături a mântuirii, găsiți o biserică care crede în ineranța Scripturii, găsiți o biserică care interpretează Geneza de la 1 la 11 din punct de vedere istoric și literalmente, găsiți o biserică în care Isus Cristos este prezentat ca singura cale spre cer și că El este atât Mântuitor, cât și Domn, găsiți o biserică care crede în nașterea din fecioară a lui Cristos, moartea Sa înlocuitoare pe cruce, învierea Sa trupească și revenirea Sa trupească pentru a instaura împărăția Sa, găsiți o biserică care se angajează să aibă o conducere masculină în conformitate cu Scripturile, care crede literalmente într-un iad, o biserică ce exercită disciplina bisericească, proclamă o doctrină sănătoasă, iubește oamenii, îi evanghelizează pe cei pierduți și îi ucenicizează pe cei mântuiți, iar când o găsiți, mulțumiți-i lui Dumnezeu că ați găsit-o. Și turnați-vă viața în acel loc și nu aveți așteptări nerealiste de perfecțiune. Și, cel mai rău dintre toate, să nu credeți că sunteți demni de perfecțiune.

Este trist pentru mine că oamenii nu se implică în biserică, singura instituție pe care Domnul a construit-o vreodată. Mă întristează această mentalitate de consumator care vede biserica ca vânzând ceva. Și dacă vrei să-l cumperi, te duci și-l cumperi. Dar dacă într-adevăr nu te interesează, te duci în altă parte sau nu te duci nicăieri. Mă întristează privatizarea spiritualității în care oamenii își construiesc propria viață spirituală într-un mod eclectic, amestecat, controlați doar de dorințele lor personale.

Jelesc dezamăgirea continuă a bisericii față de conducere din cauza tragediei teribile a păcatului în rândul liderilor bisericii. Mă întristează acest lucru. De asemenea, mă întristează faptul că oamenii își creează așteptări nerealiste cu privire la ceea ce ar trebui să fie o biserică și se așteaptă la perfecțiune, iar atunci când nu o găsesc, au o dedicare cu jumătate de inimă sau mai puțin decât atât față de biserică.

Aceasta este biserica, oameni buni, iar Domnul nostru Isus este capul ei, El o construiește și ea este trupul Său, iar El ne-a chemat să facem parte din ea. Și dacă nu faceți parte din ea, sunteți neascultători. Renunțați la a vă aduna împreună, deși vi s-a poruncit să nu faceți asta. Trebuie să fiți împreună cu poporul lui Dumnezeu pentru că trebuie să vă stimulați reciproc la dragoste și la fapte bune.

Și trebuie să vă reamintim că biserica se adună pentru frângerea pâinii, pentru rugăciune, pentru părtășie și pentru învățătura apostolilor. Și în acest mediu acționează puterea lui Dumnezeu. De asemenea, trebuie să vă reamintim că, dacă sunteți indiferenți față de biserică în orice măsură, se pune întrebarea dacă sunteți sau nu creștini. Pentru că creștinii sunt cunoscuți, conform cu 1 Ioan 3:14, prin faptul că îi iubesc pe frați. Iar dragostea de frați are ca rezultat dorința de a fi cu cei care au o credință la fel de scumpă.

Iar creștinii sunt cunoscuți și pentru că aud Cuvântul și îl pun în practică, așa a spus Isus. Și le place să se supună autorității Cuvântului lui Dumnezeu și să-l asculte. Este un lucru foarte periculos să te izolezi de poporul lui Dumnezeu și este foarte revelator cu privire la inimă dacă nu ești credincios. Proverbe 18:1: „Cel ursuz caută ce-i place lui”.

Este foarte clar. Când cineva este necredincios adunării sfinților, necredincios închinării înaintea lui Dumnezeu, părtășiei, frângerii pâinii și ascultării învățăturii apostolilor, este pentru că are alte dorințe personale care sunt mult mai puțin nobile decât cele care îl caracterizează pe creștinul devotat.

Vă chem la credincioșie față de biserică. Vă invit la atitudinea psalmistului care, în Psalmul 122, a spus: „Mă bucur când mi se zice, haidem la casa Domnului”. Ar trebui să existe o bucurie de a face parte din poporul lui Dumnezeu, din biserica Sa. Vorbim despre biserică și despre ceea ce trebuie să fie biserica. Iar atitudinea pe care vreau să v-o prezint în această dimineață, o altă atitudine spirituală, acele atitudini spirituale din interiorul bisericii în care curge viața ei, este atitudinea de mulțumire, mulțumire.

Am vorbit despre atitudinile spirituale: credință, iubire, umilință, unitate, compasiune, iertare, bucurie, recunoștință. Și am vorbit despre cât de esențiale pentru viața bisericii sunt aceste atitudini spirituale, deoarece ele poartă viața bisericii. Ele sunt organele interne ale trupului lui Cristos prin care viața curge și generează slujire. Iar una dintre aceste atitudini esențiale este atitudinea de mulțumire, de a fi mulțumit.

Ce cuvânt bogat. Înseamnă să fii mulțumit, să fii satisfăcut. Și așa cum am spus în mica introducere pe care am făcut-o, există atât de mulți creștini care sunt nemulțumiți, nemulțumiți. Acum, acest lucru este alimentat astăzi, și este alimentat la un nivel galopant. Auzim totul despre acele slujiri care sunt îndreptate către nevoile simțite.

Săptămâna aceasta am citit o carte relativ nouă care are o poveste revelatoare. Este un proiect de cercetare asupra întregii Seeker-Friendly Church (Biserica orientată către căutător) care este construită în jurul nevoilor. Și cu ajutorul oamenilor care au inițiat această mișcare și care au fost intervievați pe larg pe o perioadă de doi ani și jumătate, aceștia afirmă că întreaga problemă principală în slujba lor este să îi aducă pe oameni la împlinirea de sine, să recunoască faptul că oamenii nu sunt împliniți, nu sunt satisfăcuți și au nevoie să fie împliniți și satisfăcuți.

Ei bine, asta poate suna bine la început. Dar când structurezi o lucrare care este concepută pentru a aborda oamenii pe baza lipsei de satisfacție și construiești totul în jurul ei și prin asta îi aduci la Cristos, încă le-ai vândut tuturor mulțumirea de sine ca fiind un obiectiv viabil. Și atunci când îi aduci pe acei oameni la Cristos, ei vor continua să fie preocupați dacă sunt sau nu satisfăcuți. Le-ați promis, Isus vă va satisface. Și nu știu ce părere aveți voi, dar există o mulțime de lucruri în viață, chiar și în Cristos, care nu sunt foarte satisfăcătoare din punct de vedere al nivelul confortului uman.

După cum spune un scriitor, „încercând să te identifici cu această persoană care nu are biserică, să-i identifici toate nevoile și să-i alegi nevoia de satisfacție, încercând să o muți din lume în biserică, tocmai ai mutat biserica în lume, pentru că ai redefinit cea mai mare nevoie a sa ca fiind satisfacția personală. Acum, aveți o biserică plină de oameni care au fost învățați că problema stringentă este satisfacția personală definită în termeni umani”. Ce situație tragică cu care trebuie să ne confruntăm.

Astfel, în cultura noastră, ni se vinde constant nemulțumirea. Așa funcționează întreaga lume a publicității, pentru a vă face nemulțumiți și nemulțumitori și pentru a face din satisfacția personală cea mai stringentă problemă din viața dumneavoastră. Adevărul este că nu contează deloc. Nimic din această lume care va arde, nimic din această lume trecătoare nu ar trebui să fie legat de mulțumirea sau satisfacția noastră, nimic. Și vom vorbi astăzi despre asta.

Mulțumirea este un cuvânt biblic. Pavel a spus în 1 Timotei 6:6: „Evlavia însoțită de mulțumire este un mare câștig”. Și apoi, în versetul 8, Pavel a spus: „Dacă avem, dar, cu ce să ne hrănim și cu ce să ne îmbrăcăm, ne va fi de ajuns”. Scriitorul din Evrei, în capitolul 13 versetul 5, a spus: „Mulțumiți-vă cu ce aveți, căci El însuși a zis: ‘Nicidecum n-am să te las, cu niciun chip nu te voi părăsi’”. Așadar, Biblia vorbește mult despre mulțumire și, practic, ne poruncește să fim mulțumiți. Este încă una dintre acele atitudini spirituale esențiale în viața bisericii. Biserica trebuie să fie mulțumită. Voi trebuie să fiți mulțumiți. Vi se poruncește să fiți astfel.

Ei bine, pe măsură ce mă gândeam la această atitudine minunată, la această atitudine minunată care ar trebui să pătrundă în viețile noastre, m-am întrebat: „Unde în Scriptură aș putea găsi cea mai bună ilustrare a acestui lucru?” Și am găsit-o cu ușurință, în primul loc unde m-am întors, Filipeni capitolul 4. Întoarceți la acel text împreună cu mine, Filipeni capitolul 4.

Acum, când apostolul Pavel scrie această epistolă către filipeni, trebuie să știți câte ceva despre circumstanțele sale. În momentul în care scrie, el este întemnițat. Este prizonier. Se află în orașul Roma, marea metropolă a Imperiului Roman. Și din cauza predicării Evangheliei sale, care a stârnit atâtea probleme printre evrei și neamuri, a fost făcut prizonier.

Este o întemnițare oarecum modificată, deoarece are un fel de încăpere privată în care se află, în loc să fie aruncat în temniță cu toți ceilalți. Se pare că exista un fel de spațiu privat în care era înlănțuit de un soldat roman. Acum știm că a fost încarcerat și în închisoarea mizerabilă, probabil închisoarea Mamertin, care se poate încă vedea dacă mergeți la Roma. Dar, cu această ocazie, se pare că este încarcerat într-un spațiu privat în care se află în condiții foarte precare, înlănțuit de un soldat roman.

El este izolat de prietenii săi, de oameni. Nu poate pleca și veni după cum alege, nu poate predica și sluji. Și-a pierdut toată libertatea și intimitatea, fiind continuu înlănțuit de un soldat roman. Are doar lucrurile de bază necesare vieții, un minim de mâncare, băutură și îmbrăcăminte. El suferă din cauza dificilei captivități. Și, în anumite privințe a fi înlănțuit de o persoană este mai rău decât să fii într-o celulă de închisoare sau chiar într-o celulă plină de prizonieri.

El are doar cele mai de bază lucruri necesare vieții. Într-un fel, aceasta este cea mai rea condiție umană posibilă. Doar câțiva prieteni, ocazional, reușeau să îl găsească și să comunice cu el. El se află în această stare în așteptarea unui proces în fața lui Nero, un proces care se putea încheia cu execuția sa. El știe asta. El a fost lipsit de orice confort uman.

El este un om singuratic, ca să spun așa, din punct de vedere uman. Fiecare mișcare a mâinii sale în timp ce scria provoca clinchetul lanțului cu care era legat de soldat. În această atmosferă citim Filipeni 4:11. „Nu zic lucrul acesta având în vedere nevoile mele; căci m-am deprins să fiu mulțumit cu starea în care mă găsesc”.

Ce lecție binecuvântată de învățat și el a învățat-o. Nu obții asta fără să înveți. Există un proces pentru a învăța să fii mulțumit. Iată-l în această condiție oribilă, izolat, fără intimitate, înlănțuit, întemnițat. Și el spune: „M-am deprins să fiu mulțumit”. Aici este descrierea unui om mulțumit. Și acesta este genul de om de la care trebuie să învățați, pentru că acesta este un om care nu are nimic, absolut nimic. Mai întâi de toate, vreau să subliniez că nu știa nimic despre mentalitatea de victimă. Nu era absolut nimic dintr-o mentalitate de victimă.

Nu are nimic de spus despre dificultatea încarcerării sale. Nu are nimic de spus despre procesul judiciar nedrept la care a fost expus. Nu are nimic de spus despre ura nemeritată din partea evreilor sau despre ostilitatea nemeritată din partea neamurilor. Nu are nimic de spus despre faptul că el însuși a fost maltratat, bătut, abuzat și așa mai departe. Nu spune nimic despre a fi o victimă. Oh, în societatea noastră este o mare diferență față de mentalitatea de astăzi, nu-i așa? Unde toată lumea este o victimă a tuturor lucrurilor. Este pur și simplu incredibil cât de grăbiți suntem să ne identificăm ca victime.

Cuvântul „mulțumit” de aici este un cuvânt foarte interesant. În principiu, înseamnă a avea suficient. Un cuvânt simplu, a avea destul, suficient. De fapt, Lightfoot, marele comentator grec, spune: „Se referă la cineva care nu are nevoie de niciun ajutor”. Se referă la cineva care nu are nevoie de nimic. Și când te uiți la Pavel și spui: „Ei bine, iată un om care nu are nevoie de nimic”, după definiția din zilele noastre ar fi ridicol. El nu are nimic, dar nu are nevoie de nimic. Asta înseamnă mulțumirea. Aceasta este mulțumirea absolută. Să nu ai nimic și să nu ai nevoie de nimic. „M-am deprins”- spune el – „m-am deprins să fiu mulțumit”.

Mai jos, în versetul 12, el o spune din nou spre sfârșitul versetului. „M-am deprins. M-am deprins”. Din nou, folosește acest verb „m-am deprins”. În limba greacă este verbul a fi inițiat în. Era folosit, de exemplu, pentru inițierea în tainele religiilor misterioase. Este… pentru studenții de greacă… mueō. Unii dintre voi mă urmăriți în micul vostru Nou Testament grecesc. Mueō. Înseamnă a fi inițiat în secretele interioare ale unei religii. De fapt, se spunea în antichitate că o persoană era un inițiat. Adică învățau secretele interioare ale religiei lor.

Pavel spune, am învățat secretul, am fost inițiat. „M-am deprins să fiu mulțumit”. Acesta este un secret care scapă celor mai mulți oameni. Și, sincer, oameni buni… și aceasta este una dintre greutățile pe care trebuie să le suportați în cultura noastră… cu cât aveți mai multe lucruri, cu atât este mai greu să învățați această lecție. Este mult mai ușor pentru oamenii care nu au nimic. Este mult mai ușor pentru oamenii din India să învețe să fie mulțumiți decât este pentru noi, pentru că definim viața atât de mult în funcție de ceea ce avem. Suntem atât de obișnuiți cu aceste lucruri. Pavel spune, am învățat.

Acum, întrebarea care îmi vine în minte este cum înveți asta? Cum poți fi atât de mulțumit? Cum poți ajunge în viața ta la un nivel la care să poți spune că nu ai nimic și că nu ai nevoie de nimic? Cum poți ajunge acolo? Cum pot învăța această lecție? Cum mă pot iniția în mulțumire? Cum pot să încetez să mă mai plimb în acel roller-coaster al dispoziției, în sus și în jos, în funcție de cum merg lucrurile? Cum pot trece peste hopul de a fi fost tratat nedrept de soțul sau soția mea, sau de familia mea, sau de părinții mei, sau de prietenii mei, sau de șeful meu, sau de profesorul meu, sau de învățătorul care mi-a dat o notă mică?

Cum pot trece peste sentimentul că sunt o victimă, că nu primesc ceea ce este corect și ceea ce este bine? Cum pot să mă ridic deasupra acestui lucru și să spun: „Hei, nu am nimic și nu am nevoie de nimic? Am de toate, sunt mulțumit. Nu am nicio nevoie. Cum pot ajunge la acest nivel și să rămân acolo și să nu urc și să cobor, dependent de cum merg lucrurile în lumea mea? Ei bine, vom afla în acest pasaj. Există cinci… cinci principii pe care trebuie să le înveți dacă vrei să fii mulțumit, cinci principii. Acestea sunt secretele mulțumirii. Și când le vei învăța, vei ajunge să fii mulțumit.

Numărul unu, încrederea în providența lui Dumnezeu. Încrederea în providența lui Dumnezeu. Aici se face doar aluzie la asta, dar cred că într-un mod minunat. Ai încredere în providența lui Dumnezeu, ai încredere în providența lui Dumnezeu. Îngăduiți-mi să spun doar un cuvânt despre providență. Providența este un termen care a fost folosit de teologi de ani de zile pentru a descrie faptul că Dumnezeu lucrează totul după voia Sa. Asta este ceea ce înseamnă. Înseamnă că Dumnezeu ia milioanele de legături între evenimentele care apar în univers și, din toate acestea, își orchestrează perfect propria voință. Și, așa cum v-am spus în trecut vorbind despre providență, providența pentru mine este un miracol mai mare decât un miracol.

Dacă Dumnezeu ar opri procesul normal al lucrurilor și ar însera un miracol, ar putea face orice dorește și ați putea înțelege asta. El are o mare putere. El a creat lucrurile astfel încât să poată opri procesele normale ale funcționării naturale a lucrurilor, modul în care se desfășoară lumea și pur și simplu să insereze un miracol. Dar ceea ce face El în providență este să lase toate aceste contingențe să aibă loc, milioane de oameni făcând milioane de alegeri, făcând milioane de lucruri, iar demonii și toate oștile lui Satan să lucreze în întregul lor sistem. Apoi avem toți factorii fizici dintr-un univers fizic, toată complexitatea acelor milioane și milioane de situații neprevăzute, iar Dumnezeu, cu toate acestea perfect îmbinate, Își creează propriile scopuri și le duce la îndeplinire.

Asta depășește orice imaginație pentru mine. Dacă pui câteva componente în viața mea, devin confuz și nu pot ajunge unde vreau dacă sunt prea multe componente. Devine prea complicat. M-am gândit de multe ori că inteligența… și aceasta este o definiție pur non-profesională, pentru mine, inteligența, pe măsură ce crește, este capacitatea de a gestiona o complexitate din ce în ce mai mare. Oamenii foarte, foarte proști, oamenii obișnuiți de zi cu zi, care nu sunt prea deștepți, nu pot gestiona prea multe lucruri complexe.

Dar pe măsură ce urci pe scara IQ-ului, cu cât ajungi mai sus, cu atât mai multă complexitate pot suporta oamenii. Dar chiar și atunci când ajungi la oamenii ciudați, știți voi, care sunt acolo în jur de 175 și peste, ei pot gestiona o multitudine de lucruri complexe, dar nu pot găsi șosetele care se potrivesc. Îi știți pe acei oameni. Ei bine, chiar și atunci când ajungi acolo sus, există o limită a ceea ce pot gestiona.

Dar când vorbești despre Dumnezeu, vorbești despre un nivel de geniu, vorbești despre o minte care poate gestiona toate complexitățile existente în univers și le poate reuni pe toate într-un plan perfect pentru a Îi îndeplini voința. Vorbim despre ceva care este de nepătruns, ca să folosesc un eufemism, și de aceea nu înțelegeți toate problemele teologice, deoarece creierul vostru se defectează, al majorității dintre noi cu mult înainte de a atinge nivelul de 175. Apropo, IQ-ul mediu este de aproximativ 100. IQ-ul mediu al absolvenților de facultate este între 120 și 125, deci ne descurcăm destul de bine pentru a înțelege lucrurile pe care le înțelegem în această lume. Dar nu ne apropiem nici pe departe de geniul lui Dumnezeu.

A existat o mică circumstanță pe care Dumnezeu a încadrat-o în întregul program din viața lui Pavel. Uitați-vă la versetul 10. El spune: „Am avut o mare bucurie în Domnul”. El a spus: „Am avut o mare bucurie în Domnul, că, în sfârșit, ați putut să vă înnoiți iarăși simțămintele voastre față de mine. Vă gândeați voi la așa ceva, dar vă lipsea prilejul”. Acum, de ce se bucură Pavel în Domnul? De ce nu le mulțumește filipenilor? De ce nu spune: „Vreau să vă mulțumesc pentru ceea ce ați făcut?” El se bucură în Domnul pentru că știe cine a adus totul la îndeplinire.

Iată care este situația, dacă pot să vă descriu puțin imaginea. Timp de zece ani, biserica din Filipi nu i-a trimis lui Pavel niciun sprijin. Iar el era practic un predicator itinerant care muncea și își câștiga existența cum putea mai bine. Dar odată ce ajungi în închisoare sau odată ce ești încarcerat, este un pic cam greu. Timp de zece ani, biserica din Filipi nu a fost în stare să îi trimită sprijin. Când intri puțin în povestea acestor zece ani și întrebi de ce, apar două răspunsuri. Unul, pentru că erau săraci și abia le ajungea pentru ei.

Amintiți-vă, cu zece ani mai devreme de la scrierea cărții Filipeni, Pavel a mers în orașul Filipi. Și s-a dus mai întâi la acea sinagogă… nu era chiar o sinagogă, era un grup de evrei de lângă râu. Nu erau suficienți pentru a începe o sinagogă. Și s-a dus acolo și erau câțiva bărbați și femei lângă râu și erau evrei și se închinau lui Iehova și el s-a dus și s-a întâlnit cu ei. Și vă amintiți cum merge povestea. El a predicat Evanghelia, iar apoi au apărut niște posedați de demoni și Satan a încercat să coopereze cu Dumnezeu pentru a câștiga puțin teren. Și Pavel a alungat demonul din fată, nu vrea publicitate din partea lui Satan.

Și apoi vă amintiți ce s-a întâmplat. Pavel a predicat în cele din urmă Evanghelia în orașul Filipi, a fost pus în închisoare. Și în timp ce se afla în temniță, el și prietenul său Sila cântau laude lui Dumnezeu în miez de noapte. A venit un cutremur, a spart zidurile închisorii, a spart toate temnițele. Vă amintiți că temnicerul a fost convertit și în Filipi, a fost plantată o biserică. Au trecut zece ani de la acel moment. Zece ani de când Fapte 16 consemnează acea poveste incredibilă. Și Pavel spune în versetul 10: „Am avut o mare bucurie în Domnul, că, în sfârșit, ați putut să vă înnoiți iarăși simțămintele voastre față de mine. Vă gândeați voi la așa ceva, dar vă lipsea prilejul”.

În acești zece ani nu au avut niciodată Kairos. Acesta este cuvântul „oportunitate”. Nu știm exact de ce, dar cu siguranță a fost parțial din cauza sărăciei lor. Pavel a fost persecutat în acel oraș și, cu siguranță, au existat unele dificultăți pentru acea tânără biserică din acel oraș. Dar chiar dincolo de asta, a existat… inaccesibilitatea lui Pavel, pentru un singur lucru.

Era mereu în mișcare și poate că era puțin cam greu de găsit. Și, în al doilea rând, era ocupat să-și câștige singur existența în timp ce lucra pielea și confecționa corturi. Dar, recent, a ajuns, bineînțeles, într-o situație în care nu mai avea cum să își câștige singur existența și nevoile sale erau mari, și a fost în acel moment foarte potrivit, la zece ani după ce a înființat acea biserică, să își reia preocuparea pentru el.

Și la ce se referă aici este la faptul că i-au trimis un dar. I-au trimis un dar. I-au trimis ceva pentru a avea grijă de el… se poate să fi fost haine, mâncare. Nu suntem siguri ce a fost în mod specific, dar el a primit i-a fost trimis un dar. Veți observa în versetul 16: „Căci mi-ați trimis în Tesalonic, o dată, și chiar de două ori, ceva pentru nevoile mele. Nu că umblu după daruri”. Deci aici, recent, au început să îi împlinească nevoile. I-au trimis câteva daruri în Tesalonic și acum, în situația în care se află, în închisoarea din Roma, i-au trimis din nou daruri. Au început să fie capabili să facă acest lucru și Domnul face ca acest lucru să se întâmple în momentul în care Pavel avea mare nevoie.

Apropo, termenul „înnoiți” este un cuvânt din horticultură, ca să înțelegeți. Și are de-a face cu ceva care înflorește sau ajunge să înflorească. Iar el spune: „Preocuparea voastră a înflorit, preocuparea voastră a înflorit. Și ați fost preocupați dinainte, dar nu ați avut ocazia sau capacitatea, iar acum o aveți. Și de aceea mă bucur foarte mult în Domnul”.

Vedeți voi, el știa că ceea ce spunea scriitorul din Evrei era adevărat, că nu trebuie să fiți niciodată altfel decât mulțumiți, pentru că eu nu vă voi părăsi și nu vă voi abandona niciodată. Adică, el știa că Dumnezeu era acolo. El știa ce spune Proverbele 16:9 că „Inima omului se gândește pe ce cale să meargă, dar Domnul îi îndreaptă pașii”. El știa ce spune Proverbele 19:21: „Omul face multe planuri în inima lui, dar hotărârea Domnului, aceea se împlinește”.

Pavel știa că nu trebuie să rezolve toate problemele pentru că, așa cum a spus în Filipeni 2:13, „Dumnezeu este Acela care lucrează în voi, și vă dă după plăcerea Lui”. El știa că viața lui era în mâinile lui Dumnezeu. El cunoștea Vechiul Testament. El cunoștea providența lui Dumnezeu în viața lui Iosif. Frații săi l-au vândut ca sclav, iar faptul că Iosif a ajuns în Egipt, a devenit prim-ministru a fost ceea ce a păstrat Israelul.

Cunoștea povestea Esterei, cum Estera a fost plasată în palatul unui rege păgân pentru a opri o conspirație care ar fi fost un genocid și ar fi distrus poporul evreu, providența lui Dumnezeu. Nici măcar nu găsim numele lui Dumnezeu sau cuvântul „Dumnezeu” sau vreo referire la Dumnezeu în întreaga carte Estera și El este nevăzut, făcându-și voia, providențial, în fiecare verset.

Vă amintiți povestea lui Rut și modul în care Dumnezeu a lucrat providențial prin această poveste incredibilă pentru a aduce linia lui David și în cele din urmă pe Mesia, Dumnezeu lucrând cu toate aceste milioane de contingențe. Și Pavel știa totul despre asta. O știa din înțelegerea pe care o avea asupra Scripturii. O știa din experiența sa. El învățase că Dumnezeu era în controlul tuturor lucrurilor.

Acum există un al doilea principiu pe care trebuie să-l învățați. Nu doar providența lui Dumnezeu, că la momentul și locul când este nevoie, Dumnezeu va acționa. Dar, în al doilea rând, trebuie nu doar să vă încredeți în providența lui Dumnezeu, ci să vă mulțumiți cu puțin, să vă mulțumiți cu puțin. Acest lucru nu este ușor. Citeam o scrisoare în această dimineață de la un misionar care tocmai ajunsese într-o zonă foarte primitivă a Africii, după ce părăsise Statele Unite și acum se îmbarca în primele câteva săptămâni în viața din Africa.

Scrisoarea spunea: „Presupun că vă întrebați cum am găsit Africa” și continua pe aproximativ două pagini să spună: „Iată ce am găsit dificil”. Și enumeră drumuri accidentate, noroi, și tot așa despre toate acestea. Locul trebuie zugrăvit, nu există decât apă rece, și continuă la nesfârșit. „Rugați-vă pentru noi, rugați-vă pentru noi”. Și pot să înțeleg asta. Aici sunt oameni care nu sunt obișnuiți cu puțin. Este o tranziție foarte mare, încercând să rezolve cum vor trăi așa, ca să nu mai vorbim de cum vor evangheliza țara cu mesajul lui Isus Cristos.

Este greu pentru noi în această societate. Aceasta este una dintre plăgile prosperității. Versetul 11 este cel în care ajungem la acest principiu. „Nu zic lucrul acesta având în vedere nevoile mele” - Pavel vrea să facă o mică precizare aici. El se bucură în Domnul pentru că filipenii tocmai la momentul potrivit i-au împlinit nevoile, dar nu din cauza nevoilor sale personale, pentru că el spune – „căci m-am deprins să fiu mulțumit cu starea în care mă găsesc”.

„Nu e… nu e vorba că mă bucur din cauza nevoilor mele. Uite, eu sunt mulțumit oricum. Nu am nicio nevoie. Adică, mă bucur de puținul pe care mi l-ai dat, dar e destul pentru mine. Nu mai am nevoie de nimic. Nu pentru că dintr-o dată nevoile mele sunt satisfăcute. Am nevoie doar de lucrurile de bază, iar prin voi Domnul mi le-a oferit. Am încredere că El va face întotdeauna asta în mod providențial. Dar nu pentru că am nevoie de mai mult”.

Vă puteți imagina pe cineva spunând asta astăzi? Eu nu am nevoi. Nu am nevoi. Este foarte greu pentru noi, în această mentalitate de consum, să spunem asta, nu-i așa? Nu am nicio nevoie. Nu am nevoie de nimic. Nu am nevoie de nimic. Iar noi avem mult mai mult decât apostolul Pavel, care spunea, nu am nevoie de nimic.

Adică, acum câțiva ani a avut loc, știți, explozia Evangheliei prosperității. Evanghelia prosperității nu a durat mult pentru că săracii au devenit tot mai săraci dându-și banii predicatorilor prosperității. Așa că Evanghelia prosperității a avut o viață scurtă. Oamenii nu s-au îmbogățit. Nu a ieșit așa. E doar ca o schemă piramidală, știți. Doar cei de la vârf s-au îmbogățit. Și evanghelia prosperității a cam dispărut, a cam dispărut. Și în locul ei a venit teologia nevoilor. Avem o mulțime de nevoi și suntem cu toții victime. Cu toții am fost loviți și bătuți, nimeni nu ne înțelege și viața nu este dreaptă.

Cum ar fi acel proces despre care am auzit, în care instanța a acordat unui angajat 11,2 milioane de dolari pentru că un alt angajat i-a spus ceva ce el a interpretat ca fiind o insultă rasială. Acum, nu cred că ar trebui să faci asta. Dar cineva i-a spus acestei persoane ceva ce ea a interpretat ca fiind o insultă rasială, ceea ce nu este potrivit să faci nimănui, iar instanța i-a acordat 11,2 milioane de dolari.

Și m-am bucurat să văd că săptămâna aceasta un alt caz a anulat asta și a spus: „Hei, așa e viața. Asta e viața, prietene, lasă-ne în pace”. Credeți că veți trece prin viață și îi veți da în judecată pe toți cei care credeți că vă fac victime ale unor declarații răutăcioase? Așa e viața, asta e lumea. Am fost recunoscător pentru acel judecător. Nu știu nimic despre el, dar e cineva acolo cu puțină sănătate mintală în mijlocul acestui lucru.

Dar avem o teologie nouă care se bazează pe nevoi. Iar ideea este: „Am toate aceste nevoi, iar Dumnezeu ar trebui să-mi împlinească mai bine nevoile, iar Isus ar trebui să-mi împlinească mai bine nevoile. Și trebuie să fiu satisfăcut și trebuie să fiu împlinit și trebuie… trebuie să am succes. Și am nevoie să înfloresc în afacerea mea, și am nevoie ca mariajul meu să fie ceea ce ar trebui să fie. Și, când pornești pe această cale, este o cale spre dezastru.

Citind despre această biserică Seeker-Friendly (orientată spre căutător), bazat pe fundamentul împlinirii și satisfacției personale, ceea ce s-a întâmplat este că mii de oameni din congregația lor merg în fiecare an la psihoterapie. De ce merg la psihoterapie? Pentru că li s-a spus că atunci când intri în această chestiune creștină, vei fi satisfăcut și nevoile tale vor fi satisfăcute.

Și trăiesc într-o cultură care le spune că nu există sfârșit pentru acestea. Așa că trebuie să fugă și să se vindece. Cineva trebuie să fie acolo să le spună: „Ești doar o biată victimă, săracul de tine”. Acest gen de lucruri sunt tragice, tragice. Nevoia imperioasă pe care o avem tu și cu mine este să scăpăm de iad și să ne închinăm Dumnezeului viu și adevărat. Nu contează cu adevărat dacă avem sau nu ceva în această viață.

Știți, câteodată… avem atât de multe. Adică, suntem atât de bogați și asta e bine. Dumnezeu ne-a binecuvântat, și am trecut prin asta în studiul nostru din 2 Corinteni. Și asta este în regulă. Puteți să primiți asta; trebuie doar să continuați să realizați că nu aveți nevoie de tot. De fapt, cu cât primești mai mult, cu atât mai mult îți dai seama că nu ai nevoie de atâtea și, destul de curând, nici nu mai vrei. Când oamenii spun: „Vreau să-ți fac un cadou”, îmi spun uneori, că vreau să îți dau… Eu le spun: „Uite, dacă nu este combustibil sau consumabil, nu mi-l da”. Dacă nu pot să îl ard sau să îl mănânc, nu vreau să îl înghesui undeva. Mai era un lucru. Dacă îl pot citi, dă-mi-l.

Pavel spune: „Am învățat să fiu mulțumit. Am învățat să fiu mulțumit în orice circumstanțe mă aflu”. El nu neagă că viața are circumstanțe dificile, asta e viața. El nu neagă că este maltratat. Dar el nu este o victimă. Nu are o mentalitate de victimă. El este triumfător. Este mulțumit cu puțin. El nu uită niciodată ce merită cu adevărat, nu? De asemenea, el nu uită niciodată ce… ce urmează. „Lucruri pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit și la inima omului nu s-au suit, așa sunt lucrurile pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc”, corect? Așa că el se încrede în providența lui Dumnezeu pentru a-i împlini nevoile. Știe că Domnul nu îl părăsește niciodată, iar el este mulțumit și satisfăcut cu puțin.

Acest… acest fel de umanism creștin care spune: „Eu sunt centrul universului și nevoile mele sunt forța motrice”, este cu siguranță o abordare nebiblică. Când spun că Pavel era mulțumit, nu vreau să spun că nu există unele… unele domenii în care nu era mulțumit. Permiteți-mi să vă sugerez câteva. A refuzat să fie mulțumit de propria sa spiritualitate. Nu era mulțumit cu asta. El a spus: „O, nenorocitul de mine”. Nu era mulțumit cu căutarea sfințeniei. Nu a fost de acord… mulțumit cu obiectivul său de a deveni ca Cristos. El a spus: „Nu că am și câștigat premiul sau că am și ajuns desăvârșit; dar alerg înainte, căutând să-l apuc”.

El nu era mulțumit de felul în care lumea îl trata pe Isus Cristos. Nu era mulțumit de blasfemia împotriva Lui. Nu era mulțumit de faptul că oamenii mergeau în iad și respingeau Evanghelia. Erau o mulțime de lucruri cu care nu era mulțumit, dar nu aveau nicio legătură cu circumstanțele sale fizice. Era suficient pentru el că Dumnezeu a vrut acele circumstanțe și că Dumnezeu Se arăta credincios și puternic în acele circumstanțe.

El ar putea spune împreună cu psalmistul: „Pe cine am eu în cer afară de Tine și pe pământ nu-mi găsesc plăcerea decât în Tine. Inima mea și carnea mea se prăbușesc, dar Dumnezeu este tăria inimii mele și partea mea de moștenire”. Să-L aibă pe Dumnezeu însemna să aibă totul, iar el nu avea nevoie de nimic. El învățase că scopul principal al omului este să-L glorifice pe Dumnezeu și că bucuria principală a omului este să-L iubească pe Domnul Dumnezeul său cu toată inima, sufletul, mintea și puterea sa.

Și, ascultați, dragostea pe care a avut-o pentru Dumnezeu în relația cu El a fost suficientă. A fost suficientă. Este ca acel tip de iubire pură și minunată pe care uneori chiar o experimentăm atunci când ne îndrăgostim pentru prima dată de partenerul de viață, sau acea iubire pe care o prețuim față de copilul mic, este atât de pură în sine încât… nu ține cont de circumstanțe. Așa că am putea spune că viața creștinului trebuie să fie o viață eliberată de nevoi, eliberată de nevoi. Fiți mulțumiți cu puțin.

Îngăduiți-mi să vă duc la un al treilea punct, iar acesta este legat de cel de-al doilea. Este al treilea element din țesătura mulțumirii. Trebuie să fiți independenți de circumstanțe. Trebuie să fiți independenți de circumstanțe. Dacă vreți să fiți o persoană mulțumită, trebuie să fiți mulțumiți cu puțin și trebuie să fiți încrezători că puținul este într-adevăr ceea ce Dumnezeu a oferit în mod providențial. Și în al treilea rând, trebuie să fiți independenți de circumstanțe. Și vedeți această independență în versetul 12. Este un verset foarte interesant. Este un verset în care el anulează totul.

Priviți cum o face. „Știu să trăiesc smerit și știu să trăiesc în belșug. În totul și pretutindeni m-am deprins să fiu sătul și flămând, să fiu în belșug și să fiu în lipsă. „În totul și pretutindeni”, aceasta este cheia, această mică expresie chiar în al doilea rând din nou, „În totul și pretutindeni”. Cu alte cuvinte, nu contează. Circumstanțele sunt irelevante. Veți învăța să fiți mulțumiți atunci când ați învățat să vă încredeți în Dumnezeu, providențial, pentru a avea grijă de toate, când ați învățat să fiți mulțumiți cu un minim și când ați învățat să fiți indiferenți față de circumstanțele voastre.

„Știu să” spune el. „Știu să. Știu să trăiesc smerit”. Literal, verbul de aici are de-a face doar cu strictul necesar de bază. „M-am deprins să fiu în perisseuō – în belșug și să fiu în lipsă”. Le știu pe amândouă. „M-am deprins să fiu sătul și flămând, să fiu în belșug și să fiu în lipsă”. Și uneori e mai greu, nu-i așa, și să-ți păstrezi perspectiva. „Pentru că în orice împrejurare am învățat din nou secretul, l-am învățat. Am învățat cum să fiu sătul și să rămân flămând, cum să am abundență și cum să sufăr nevoia”. Și ceea ce face el este să anuleze totul. El spune doar, sunt mulțumit, nu contează care sunt circumstanțele. Aceasta este adevărata maturitate spirituală.

Așa cum am spus mai devreme, atât de mulți oameni doar se dau în roller-coaster-ul satisfacțiilor lor percepute. El își găsea toată satisfacția în relația cu Domnul, toată satisfacția în speranța viitorului, toată satisfacția în a fi folositor lui Dumnezeu pentru scopurile Împărăției, toată satisfacția în slujire. Suferise profund. De fapt, cea mai mare parte a vieții sale a fost… Cred că, de când a devenit credincios, cea mai mare parte a vieții sale se încadrează în categoria mijloacelor umile, suferind de foame și fiind în nevoi, mai degrabă decât trăind în prosperitate, fiind sătul și având abundență. Cred că aceasta a fost mai degrabă excepția decât regula.

Dar ceea ce spune el este că chiar nu contează, nu este o problemă. Dacă o am, dacă Dumnezeu mi-o oferă, bine. Vreau să fiu un administrator al ei și să-I mulțumesc pentru ea și să înțeleg cum trebuie folosită. Și dacă nu o am, e bine și așa. Și și-a amintit, știți, 2 Corinteni 12, experiența prin care Dumnezeu l-a făcut să treacă de-a lungul întregii sale vieți a culminat cu acel pasaj din 2 Corinteni 12 în care spune că a fost mulțumit de persecuție, necazuri, insulte, slăbiciuni, pentru că acestea au fost lucrurile care l-au umilit, l-au atras la Dumnezeu și l-au făcut puternic.

Așadar, preaiubiților, mulțumirea este un lucru evaziv în această societate, deoarece această societate vrea să facă din tine o victimă. Această societate vrea să accentueze și să glorifice drepturile tale personale. Această societate vrea să personalizeze, să privatizeze și să individualizeze spiritualitatea și creștinismul tău, astfel încât să fie tot ceea ce crezi tu că ar trebui să fie. Această societate vrea să îl transforme pe Isus în duhul din lampă. Tu freci sticla, el sare afară și îți dă ceea ce vrei. Această societate, prin publicitate, vrea să vă nemulțumească cu absolut orice.

Și recunosc că există necazuri și probleme în viață, și există lupte în viață, dar atât de multe dintre ele provin din egoismul pe care îl generează această abordare păcătoasă. Când îți aduci… îți introduci egoismul în căsnicie, o vei da peste cap. Îl introduci în familia ta, o va distruge. Va da peste cap biserica. Va da peste cap orice relație. Te va da peste cap dacă ești condus de satisfacția de sine. Acesta este un lucru teribil. Este un lucru tragic. Și când le spui oamenilor că Isus… că ar trebui să-L primească pe Isus pentru că El va produce împlinirea și mulțumirea de sine, i-ai pus pe drumul spre dezastru.

Unii dintre ei ar putea ajunge să-L cunoască pe Domnul Isus Cristos și apoi să-și petreacă cea mai mare parte a experienței lor creștine întrebându-se de ce nu a mers așa cum ți s-a promis. Dacă vei fi egoist, dacă vei fi o victimă, dacă vei lua fiecare rană personal, dacă de fiecare dată când cineva spune ceva care te jignește sau ceva ce nu ți-a plăcut, vei lovi, atunci vei distruge toate relațiile. Îți vei distruge propria viață.

Dar dacă vei recunoaște că circumstanțele tale sunt prin providența lui Dumnezeu ceea ce El a intenționat pentru tine și că ar trebui să fii mulțumit cu puțin și complet detașat de circumstanțele tale în ceea ce privește capacitatea lor de a-ți schimba mulțumirea, atunci vei învăța să fii mulțumit. Și nu ar fi minunat dacă am fi cu toții atât de mulțumiți, pentru că aceasta s-ar transforma într-o mare laudă pentru Dumnezeu.

Acum să trecem la al patrulea principiu. Și acesta este unul foarte important și foarte evident. Acesta este adus în discuție în versetul 13. Să o spunem astfel. Dacă vrem să fim mulțumiți, trebuie să avem încredere în providența lui Dumnezeu, să fim mulțumiți cu puțin, să fim independenți de circumstanțe și să fim susținuți de puterea divină, să fim susținuți de puterea divină. Versetul 13, „În ciuda circumstanțelor în care mă aflu” - amintiți-vă că era prizonier când a scris acest lucru, înlănțuit de un soldat roman în cele mai rele circumstanțe. Dar în versetul 13 el spune – „Pot totul în Cristos care mă întărește”. Și cred că ceea ce știa Pavel aici era că nimic nu era niciodată prea greu pentru Domnul.

Capacitatea lui de a face față oricărei situații a venit pentru că a fost conectat la sursa de energie. Și ceea ce vreau să vă spun în acest moment anume este că mulțumirea va fi a voastră doar atunci când sunteți conectați la acea sursă de energie. Dacă în virtutea păcatului și dacă în virtutea nelegiuirii din viața voastră ați început să umblați în fire, vă veți deconecta de la sursa care vă susține și veți pierde acea mulțumire. S-ar putea chiar ca Dumnezeu să te priveze de lucrurile care ți-au fost promise dacă ești un credincios ascultător și te vei afunda în circumstanțe cumplite, mai mult decât poți suporta. Iar Domnul ar putea chiar să facă asta pentru a te aduce la pocăință.

Probabil asta s-a întâmplat în 1 Corinteni capitolul 5, unde un bărbat din biserică păcătuia grosolan având o aventură cu soția tatălui său, probabil mama sa vitregă, o formă de incest. Făcea paradă și era mândru de asta, iar biserica nu făcea nimic în privința asta. Iar apostolul Pavel spune: „Dați acest om pe mâna lui Satan pentru nimicirea” – a ce? – „a cărnii”.

Vor exista momente în viața unui credincios când nevoile de subzistență de bază nu vor fi împlinite. Și apostolul Pavel a trebuit să spună bisericii din Corint: „Unii dintre voi sunt slabi și unii dintre voi sunt bolnavi și unii dintre voi au murit din cauza păcatelor pe care le-au săvârșit în modul în care s-au apropiat de Masa Domnului”.

Acum, Domnul este întotdeauna suficient pentru credinciosul ascultător, întotdeauna suficient pentru credinciosul încrezător și supus, întotdeauna suficient. Și acesta este versetul 13. „Pot totul în Cristos care mă întărește”. Acea putere este disponibilă. Acesta este motivul pentru care apostolul Pavel s-a rugat în acea minunată rugăciune din Efeseni capitolul 3 versetul 16, „și-L rog ca, potrivit cu bogăția slavei Sale, să vă facă să vă întăriți în putere, prin Duhul Lui, în omul dinăuntru”.

Iar modul în care experimentați această putere este să fiți supuși Duhului în omul interior. Aceasta înseamnă să trăiești o viață controlată de Duhul, să umbli în Duhul… pentru a folosi limbajul din Galateni… să fii plin de Duhul… pentru a folosi limbajul din Efeseni capitolul 5, un alt mod de a spune să lași Cuvântul să locuiască în tine din belșug, astfel încât să răspunzi la el prin ascultare.

Suficiența vine; mulțumirea vine din faptul că ești conectat la sursa de energie, la Cel care te poate întări pentru toate. Eu pot toate lucrurile. Literalmente, el spune, sunt capabil, am puterea. Am puterea de a face toate lucrurile. Și apropo, în greacă, „toate lucrurile” este emfatic, toate lucrurile pe care sunt capabil să le fac. Toate lucrurile le pot realiza. De ce? „Datorită Celui care mă întărește”. Când ești conectat la sursa de putere, poți trece prin orice, prin orice dificultate, prin orice privațiune sau prin orice supraabundență și chiar să răspunzi la asta corect.

Și cred că „toate lucrurile” (totul), ca să ne oprim și să ne uităm puțin la aceste două cuvinte, cred că „toate lucrurile” care este în poziție emfatică are de-a face cu problemele din versetele 11 și 12. Iar acestea sunt probleme legate de confortul material și de circumstanțele lumești sau pământești. Iar ceea ce spune el este: „Pot să mă lipsesc de mâncarea pe care aș vrea să o am. Pot trăi la un nivel de subzistență.

Pot merge cu o garderobă minimă, cu confort limitat, cu mai puțină căldură decât mi-aș dori, cu mai puțină libertate decât mi-aș dori, cu mai puțină îngrijire personală decât mi-aș dori. Pot să trec prin asta. Pot îndura durerea, pot îndura amenințările, pot îndura pedeapsa și pericolul pentru că sunt infuzat cu putere de Cel care mă întărește”.

El vorbește literalmente despre abilitatea de a depăși cele mai dificile circumstanțe fizice datorită marilor milostiviri ale Domnului care i-au fost acordate. El stătea… el stătea, ca să spun așa, în viță… ca să împrumut limbajul din Ioan 15:5. Și viața Domnului era, ca să spunem așa, pompată prin el.

Afirmația de la sfârșitul versetului 13, „În Cristos, care mă întărește”, endunamoō, dunamis de la care obținem cuvântul dinamită, cu prepoziția de la începutul ei care o intensifică. Iar prepoziția en înseamnă în. Deci verbul înseamnă a infuza dinamită în, a infuza putere în, a infuza forță în. Și astfel, apostolul Pavel spune pur și simplu: „În mijlocul oricărei situații, Domnul Însuși îmi insuflă putere”.

Acum mereu doriți să fiți într-o astfel de relație cu Domnul, astfel încât să fiți infuzați cu puterea de a îndura orice dificultate. În 2 Timotei 4, există o ilustrare minunată a acestui lucru din viața apostolului Pavel. Aceasta este, desigur, ultima scrisoare pe care a scris-o, după cum știți. Și de data aceasta era în închisoare pentru ultima oară și urma să fie executat. Și în versetul 16 din 2 Timotei 4 el spune: „La întâiul meu răspuns de apărare, nimeni n-a fost cu mine, ci toți m-au părăsit. Să nu li se țină în socoteală lucrul acesta”, o rugăciune asemănătoare cu rugăciunea lui Ștefan când s-a rugat ca Domnul să nu țină în socoteală păcatul oamenilor care l-au omorât cu pietre și asemănătoare cu cea a lui Isus care s-a rugat ca Dumnezeu să îi ierte pe cei ce L-au răstignit.

Aici Pavel îi cere Domnului să fie milostiv cu cei care l-au abandonat în timpul marii sale încercări. Evident, el a fost judecat la Roma, iar creștinii, în loc să vină să fie alături de el, au fugit cu toții, la fel cum au făcut ucenicii atunci când Isus a fost luat prizonier. L-au părăsit, iar el nu vrea ca acest lucru să le fie ținut la socoteală împotriva lor. Atât de mult îi iubea. Iată-l în cele mai dificile circumstanțe și nimeni nu este acolo să îl apere.

Toate acele vieți pe care le-a influențat, toți acei oameni pe care i-a condus la cunoașterea lui Isus Cristos, toate acele biserici pe care le-a plantat, toți acei oameni, și ei au plecat și nu mai este nimeni acolo. Trebuie să fie un mod trist de a încheia o viață atât de credincioasă. Una este să fii persecutat de necredincioși, alta este să fii părăsit de creștini. Una e să fii părăsit de creștinii pe care nu-i cunoști, alta e să fii părăsit de cei în care ți-ai turnat viața.

Nu te aștepta la prea mult. Oamenii sunt foarte capabili să îl dezamăgească chiar și pe cel mai nobil dintre slujitorii creștini. Dar în versetul 17 el spune: „Însă Domnul a stat lângă mine și m-a întărit”. Și nu sunt sigur ce înseamnă exact toate acestea; nu sunt sigur ce a vrut să spună exact prin asta. Cu siguranță ar include un fel de infuzie de putere pentru a trece printr-o încercare fizică foarte grea, o încercare grea din punct de vedere emoțional și mental. Și, cu siguranță, include o mare putere spirituală, astfel încât „pentru ca propovăduirea să fie vestită pe deplin prin mine și s-o audă toate Neamurile. Și am fost izbăvit din gura leului”.

Domnul i-a dat putere în apărarea sa pentru a predica Evanghelia și putere pentru a-și folosi mintea și energia pentru a transmite orice fel de mesaj trebuia transmis pentru a amâna inevitabilul, cel puțin pentru o vreme. Și chiar și în cele din urmă, când moartea vine, versetul 18: „Domnul mă va izbăvi de orice lucru rău și mă va mântui, ca să intru în Împărăția Lui cerească”. Cel mai rău lucru pe care îl puteau face era să îl trimită în Cer. Duhul care locuiește în el este puterea lui. De aceea era smerit de Domnul, ca să învețe să aibă încredere.

Amintiți-vă din nou, 2 Corinteni capitolul 12, un text monumental, apropo, pe care toți creștinii trebuie să îl cunoască, unde Pavel are acest țepuș în carne care îi sfâșie viața. El se roagă ca acesta să fie îndepărtat. Domnul îi spune: „Nu îl voi îndepărta, dar îți voi da suficient har pentru a-l îndura. Voi mări harul astfel încât să poți îndura durerea. De fapt, durerea este bună pentru că te smerește”. Așa că el spune: „Mă voi lăuda cu slăbiciunile mele, pentru ca puterea lui Cristos să rămână în mine”. Cu cât devii mai slab, cu atât devii mai dependent de puterea lui Cristos. Dacă vrei să fii o persoană mulțumită, trebuie să recunoști că trebuie să fii conectat la sursa de putere.

Și Pavel a fost. El spune în Galateni 2:20: „Am fost răstignit împreună cu Cristos, și trăiesc, dar nu mai trăiesc eu, ci Cristos trăiește în mine; și viața pe care o trăiesc acum în trup o trăiesc prin credința în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit și S-a dat pe Sine însuși pentru mine”. L-a văzut pe Cristos viu și lucrând în el. „Căci pentru mine a trăi este Cristos”, le-a spus el mai devreme filipenilor. Și aceasta a fost pasiunea lui. Și el poate spune aici: "Am capacitatea. Sunt capabil de toate lucrurile prin Cel care îmi insuflă în mod regulat și credincios puterea Sa în mine.

Preaiubiților, dacă vă luptați cu nemulțumirea, s-ar putea să fie din cauză că nu aveți încredere în providența lui Dumnezeu. Nu ai încredere că Dumnezeu orchestrează totul pentru gloria Sa. S-ar putea să fie din cauză că nu ești mulțumit cu puțin și, din anumite motive, crezi că meriți mai mult și te-ai convins să ai o mentalitate de victimizare. S-ar putea să fie din cauză că nu trăiești independent de circumstanțele tale, ci ești absorbit cu totul de ele și te plimbi în roller-coasterul tendințelor ascendente și descendente ale vieții. Sau ar putea fi faptul că ai permis păcatul în viața ta și, ca urmare a acestui păcat, există un scurtcircuit în legătura dintre tine și sursa de putere care îți oferă puterea pentru orice situație.

S-ar putea să vi se pară că este greu să înțelegeți acest lucru. Dar vă pot spune acest lucru din propria mea experiență limitată de viață. Și anume, am învățat să îmbrățișez vesel produsul suferinței, durerii, denaturării, neînțelegerii, acuzațiilor false. Am ajuns într-un punct în care acest gen de lucruri îmi provoacă de fapt un zâmbet în inimă, deoarece înțeleg scopurile lor de perfecționare, în loc să am o atitudine de răzbunare. Și prin toate dificultățile, oricare ar fi ele. Și uneori tu crezi că ești la capătul puterilor tale, este uimitor cum Dumnezeu îți dă puterea necesară pentru a îndeplini acel lucru la care te-a chemat.

Ei bine, un ultim punct, și acesta este unul de bază și foarte important. Fără aceasta, veți continua să vă luptați cu problema mulțumirii. Trebuie să aveți încredere sau credință în providența lui Dumnezeu, satisfacție cu puțin, independență față de circumstanțele voastre, susținere prin puterea divină și, în cele din urmă, preocupare cu bunăstarea altora, preocupare cu bunăstarea altora.

Oamenii egoiști nu sunt niciodată mulțumiți, niciodată. Și acesta este un element de bază al mulțumirii oamenilor, altruismul, faptul de a fi mult mai preocupat de cum o duc alții decât de cum o duci tu, mult mai preocupat de asta. Și sunt întotdeauna încântat să intru într-o conversație cu cineva care suferă și să văd că nu vrea să vorbească despre nimic altceva decât despre cum o duc eu. Acesta este un astfel de semn al lucrării lui Dumnezeu în inimă, o astfel de dovadă a mulțumirii.

Să ne uităm la acest pasaj minunat din Filipeni capitolul 4, pentru că se desfășoară. Versetul 14, urmăriți argumentul. „Dar bine ați făcut că ați luat parte la strâmtorarea mea. Știți voi înșivă, filipenilor, că, la începutul Evangheliei, când am plecat din Macedonia, nicio biserică n-a avut legătură cu mine în ce privește ‘darea’ și ‘primirea’ afară de voi. 

Căci mi-ați trimis în Tesalonic, o dată, și chiar de două ori, ceva pentru nevoile mele”. Acum aici este problema. „Nu că umblu după daruri” – îmi place expresia aceasta – „Dimpotrivă, umblu după câștigul care prisosește în folosul vostru”. El spune: „Motivul pentru care mă bucur atât de mult că mi-ați trimis un dar este pentru ceea ce înseamnă el pentru voi”.

Ce înseamnă asta pentru voi? Foarte simplu: „Profit în contul vostru”. Ce înseamnă asta? Dacă erau săraci și au adunat puținul pe care îl aveau și l-au trimis lui Pavel, cum le-a adus profit? Foarte simplu. Își strângeau comori. Unde? În Cer, iar aceasta le aducea o răsplată veșnică. Aceasta este problema cu Pavel. El spune: „Nu am nicio nevoie. Sunt conectat la sursa de energie și Dumnezeul meu îmi acoperă nevoile și sunt capabil să fac totul prin puterea Lui. Dar mă bucur pentru dar datorită a ceea ce înseamnă asta pentru voi”. Versetul 18: „Am de toate și sunt în belșug. Sunt bogat”.

Acesta este… acesta este un limbaj destul de măreț pentru un prizonier. El se află în necaz, presiune și suferință. Spune asta când se referă la necazul său în versetul 14. Este cuvântul thlipsis, presiune. Și el spune: „Ați fost primii care m-ați ajutat”. El a fondat biserica, așa cum am observat, în Fapte 16, a marcat începutul pătrunderii Evangheliei în Europa.

Predicase la Filipi; apoi a continuat la Tesalonic și Berea. Iar când a părăsit acea regiune pentru a merge în Ahaia, filipenii au fost credincioși și l-au ajutat în acei primi ani să înceapă, iar apoi au trecut ani de zile de când nu au mai putut face nimic. Și acum, la momentul potrivit, ei trimit să îl ajute pentru a-și împlini nevoile.

Dar el le spune: „Nu că umblu după daruri, nu este pentru că aș fi vrut eu. Nu este pentru că aș putea să consum în folosul meu. Nu aceasta este sursa bucuriei mele. Sursa bucuriei mele este profitul care crește în folosul vostru. Cuvântul „folos” (profit) de aici este de fapt fruct. Este de fapt cuvântul grecesc pentru fruct. E ceva ce… produce rod în contul vostru.

Vă pune comoara în Cer, pentru care veți primi o recompensă veșnică. Împliniți Luca 6:38, „Dați și vi se va da”. Dobânda se acumulează deja la Dumnezeu, iar Dumnezeu vă va binecuvânta în viață și în veșnicie. El chiar nu voia ca ei să dea pentru că asta i-ar fi adus împlinire. A vrut ca ei să dea pentru că ar însemna o binecuvântare extraordinară pentru ei.

Aceasta este atitudinea inimii unui om mulțumit. Tot ceea ce poate vedea este beneficiul pentru altcineva. El ține totul foarte ușor, renunță foarte repede, foarte ușor, renunță foarte generos pentru că este mult mai preocupat de ceilalți decât de el însuși. Nevoile lui nu sunt o problemă. Nevoile sale de acum nu sunt o problemă. Nevoile sale din viitor nu sunt o problemă.

Ceea ce contează este ca Dumnezeu să fie glorificat, ca viața și creșterea spirituală să aibă loc. Așa că el poate spune, în versetul 18: „Am de toate și sunt în belșug”. El spune: „Nu mai am nevoie pentru că” - urmăriți în versetul 18 – „de când am primit prin Epafrodit” - care a venit din biserica lor – „ce mi-ați trimis, un miros de bună mireasmă, o jertfă bine primită și plăcută lui Dumnezeu”.

„De aceea iubesc darul vostru, nu din cauza a ceea ce înseamnă pentru mine, ci din cauza a ceea ce înseamnă pentru voi, deoarece a fost oferit pentru a-l onora pe Dumnezeu”. Apropo, acesta este un limbaj de sacrificiu, nu un limbaj contabil. Acesta este limbajul jertfei. El trece de la fructul agricol, de la terminologia contabilă care este folosită acolo, care crește în contul vostru, și se întoarce la limbajul sacrificial, și vede darul pentru ceea ce este cu adevărat. Și ceea ce este cu adevărat este o ofrandă pentru Dumnezeu.

Este un act de închinare sfântă. Este un act spiritual de jertfă din partea acestor filipeni. Și el știe că, pentru că este așa, va fi în beneficiul lor spiritual. Adică, el trăiește aici și ilustrează ceea ce le-a spus mai devreme filipenilor. Dacă vă uitați înapoi la capitolul 2, pasaj familiar, versetul 4: „ Fiecare din voi să se uite nu la foloasele lui, ci și la foloasele altora”.

Nu vei fi niciodată mulțumit până când nu vei oferi. Nu vei avea niciodată destul. Nu vei fi niciodată mulțumit. Întotdeauna vei fi lacom. Una dintre definițiile triste ale păcatului este dorința de a obține lucruri, de a le consuma după propriile tale dorințe. Pavel era recunoscător nu pentru ceea ce însemna darul pentru el, ci pentru ceea ce însemna darul pentru ei. Preaiubiților, nu pot sublinia suficient acest lucru. Oamenii mulțumiți sunt consumați cu împlinirea nevoilor altor oameni. Asta e pur și simplu de bază. Și până când nu sunteți dispuși să faceți acest lucru și până când aceasta nu este prioritatea, vă veți lupta cu tentațiile nemulțumirii.

Și te vei simți lezat personal dacă cineva îți face ceva, îți ia ceva, te înșală cu ceva, et cetera, et cetera. Sau dacă nu câștigi toate lucrurile pe care trebuie să le câștigi, sau dacă nu ai acumulat tot teancul de care crezi că ai nevoie pentru a te proteja împotriva zilei de mâine, dacă asta te consumă, te vei lupta cu mulțumirea. Dar atunci când recunoști că cea mai importantă problemă pentru tine este altcineva și împlinirea nevoilor sale, ești eliberat de nemulțumire.

El rezumă motivul bucuriei sale în versetul 19, un verset minunat. Aș fi vrut să avem timp să dezvoltăm acest verset. El spune: „Și Dumnezeul meu să îngrijească de toate trebuințele voastre, după bogăția Sa, în slavă, în Isus Cristos”. Cum poate el să spună asta? Cum poate să le spună acelor filipeni, cu încredere, „Dumnezeul meu vă va acoperi toate nevoile”, Dumnezeu vă va acoperi toate nevoile, cum poate să spună asta? Poate spune asta pentru că există un principiu care funcționează și este principiul dăruirii care spune că semeni și ce vei face? Veți culege. Tu dai și ți se va da. Acesta este un principiu spiritual. Luca 6:38, 2 Corinteni capitolul 9, cine seamănă puțin, puțin va secera; iar cine seamănă mult, mult va secera.

Problema este că ceea ce semeni cu Dumnezeu, El îți dă înapoi. Și Dumnezeu a promis și a promis că nu Îl putem depăși pe Dumnezeu. Puteți să vă întoarceți în Proverbe și se spune, aduceți lui Dumnezeu primele voastre roade și hambarele voastre vor fi pline. Acesta este principiul. Iar Pavel cunoaște acest principiu și de aceea se bucură, deoarece spune că darul tău pentru mine este un indiciu clar că te-ai încadrat în acest principiu. Iar Dumnezeu, ca răspuns la darul tău va revărsa daruri asupra ta. Dumnezeul meu vă va acoperi toate nevoile.

Există condiții pentru asta. Nu este ceva ce poți smulge din context. Dacă, într-adevăr, Îl onorezi pe Domnul cu ceea ce ai, El se va asigura că toate nevoile tale vor fi împlinite. Aceasta este problema. Iar acel pasaj, pe care l-am studiat acum câteva luni în 2 Corinteni capitolul 9, este atât de important. Se spune în versetul 7… ei bine, permiteți-mi să citesc versetele 6 și următoarele pentru a obține întregul context. „ Să știți: cine seamănă puțin, puțin va secera; iar cine seamănă mult, mult va secera. Fiecare să dea după cum a hotărât în inima lui: nu cu părere de rău sau de silă, căci ‘pe cine dă cu bucurie îl iubește Dumnezeu’”. În regulă, dacă semeni, culegi.

Cât de mult trebuie să semeni? Cât vrei tu. Îți propui în inima ta, semeni, nu o face cu ranchiună sau sub constrângere, în mod legalist. Fă-o cu bucurie; dă cât vrei. Și aici vine răspunsul: „Și Dumnezeu poate să vă umple cu orice har, pentru ca, având totdeauna în toate lucrurile din destul, să prisosiți în orice faptă bună”. Dumnezeu va revărsa binecuvântare peste tine. Scriptura spune: „Puneți-Mă la încercare și veți vedea dacă nu voi deschide zăgazurile cerului și dacă nu voi turna peste voi belșug de binecuvântare”.

„Cel ce dă sămânță semănătorului” – spune versetul 10 „și pâine pentru hrană, vă va da și vă va înmulți și vouă sămânța de semănat și va face să crească roadele neprihănirii voastre. În chipul acesta veți fi îmbogățiți în toate privințele pentru orice dărnicie”. Tu dai și semeni, iar Dumnezeu revarsă binecuvântarea. De aceea el poate spune că versetul 19 este adevărat. De aceea le poate spune filipenilor: „Și Dumnezeul meu să îngrijească de toate trebuințele voastre, după bogăția Sa, în slavă, în Isus Cristos”. Pentru că ați făcut primul pas în acest principiu operațional și ați dat cu generozitate și sacrificiu, ați semănat și veți culege. Acesta este principiul. Când învățăm acest lucru, suntem binecuvântați.

Acum, vedeți, de aceea Pavel a fost atât de încurajat. Nu a fost încurajat pentru că a primit ceea ce a primit, ci pentru că filipenii vor primi de la Dumnezeu binecuvântarea care vine datorită generozității lor. Nu este greu de înțeles de ce era mulțumit, nu-i așa? Chiar nu este greu. De fapt, este destul de evident atunci când parcurgeți acest text.

Iată un om care avea încredere absolută în controlul suveran al lui Dumnezeu asupra tuturor lucrurilor. Și știa că Dumnezeu îi cunoștea circumstanțele și că Dumnezeu era conștient de fiecare problemă din viața lui și că era responsabil de fiecare contingență existentă în univers și toate acestea lucrau împreună pentru ca Dumnezeu să își îndeplinească scopul pentru apostolul Pavel.

În al doilea rând, învățase să fie mulțumit cu foarte puțin. În al treilea rând, trăia independent de circumstanțele sale. Acestea erau cu adevărat imateriale. În al patrulea rând, el umbla în Duhul Sfânt și astfel rămânea conectat la sursa de energie care îi dădea putere pentru orice problemă a vieții. Și, în al cincilea rând, era complet preocupat de bunăstarea celorlalți.

Credință, umilință, supunere, dependență, altruism; acestea sunt tipurile de virtuți care fac un creștin mulțumit. Iar Pavel era așa. Atât de mult încât el încheie acest mic paragraf, în mijlocul împrejurărilor sale cumplite de prizonier, spunând în versetul 20: „ A lui Dumnezeu și Tatăl nostru să fie slava în vecii vecilor! Amin”. Și tot ceea ce conta pentru el era ca Dumnezeu să fie glorificat.

Mulțumirea, o binecuvântare minunată și o slavă adusă Domnului Isus Cristos. Dacă spunem că Îi aparținem, ar trebui să fim mulțumiți cu ceea ce ne-a chemat El să îndurăm și cu orice provizii ne-a pus la dispoziție. Iar pentru aceia dintre noi cărora El le-a dat mult, provocarea este și mai mare de a fi mulțumiți și de a fi dispuși să ne dezbrăcăm de aceasta în beneficiul altora, pentru pura bucurie de a-L vedea pe Dumnezeu revărsând binecuvântarea asupra lor. Ce privilegiu extraordinar. Ei bine, mai sunt multe de spus, dar ne vom opri aici. Haideți să ne rugăm.

Tată, am parcurs din nou Scriptura și ni s-au reamintit principii care sunt fundamentale în viața noastră. Nu este suficient, Doamne, nu este suficient deloc. De fapt, este o încălcare gravă, gravă a voinței Tale ca noi să știm acest lucru și să nu acționăm pe baza lui. Așa că, Doamne, mă rog ca Tu să ne conduci prin Duhul Tău în zilele următoare, să ne înveți lecțiile care produc mulțumire. Învață-ne cum să fim indiferenți la circumstanțele din jurul nostru, cum să fim mulțumiți cu puțin, cum să ne încredem în Tine pentru toate.

Învață-ne cum să ne pierdem în dragostea pentru alții și să fim mai preocupați de binecuvântările pentru ei decât de cele pentru noi. Învață-ne acest tip de smerenie. Învață-ne că trebuie să mergem pe calea neprihănirii, astfel încât să fim mereu conectați la sursa de energie de care avem nevoie în momentele de mare nevoie. Și știm că, dacă răspundem cum trebuie, Tu ne vei împlini toate nevoile, iar noi, împreună cu apostolul și mulți alții, Îți vom da slavă. În acest scop ne rugăm pentru că Tu ești vrednic. Amin.

SFÂRȘIT