Ne aflăm pe parcursul unui studiu despre biserică numit anatomia bisericii și am vorbit despre atitudinile spirituale care se încadrează în analogia cu anatomia ca un fel de sisteme interne. Am luat metafora trupului lui Cristos, am extins-o puțin și am intrat puțin mai profund în imaginea pe care aceasta ne-o oferă. Întâi am vorbit despre schelet. Există lucruri în biserică care reprezintă cadrul ei, ceea ce nu este negociabil, esențialul, lucrurile fundamentale care dau formă bisericii, structura fără de care biserica nu ar putea sta în picioare și nu s-ar putea mișca, elementele scheletului. Și am vorbit despre acestea.

Apoi am spus că, la fel cum în corpul uman trebuie să legi organele de schelet pentru ca viața să curgă de la un organ la altul, există sisteme interne în biserică. Ele sunt alcătuite din atitudini spirituale prin care curg și care poartă viața bisericii. Și am vorbit despre aceste diverse atitudini. Și există multe dintre ele în Scriptură și le luăm pe rând. Sunt atitudini spirituale precum credința, care, desigur, este un punct de plecare, ascultarea, lucruri precum smerenia, dragostea, unitatea și iertarea. Iar data trecută am vorbit despre două atitudini spirituale foarte importante, bucuria și recunoștința. Este foarte, foarte esențial în viața unei biserici ca oamenii săi să fie plini de bucurie și recunoștință.

Iar astăzi precum şi în zilele următoare vreau să vorbesc despre o altă componentă absolut esențială care trebuie să facă parte din biserică pentru a-i face viața să curgă și pentru a o face ceea ce Dumnezeu vrea să fie. Și aceasta este atitudinea spirituală de compasiune, compasiunea.

Și atunci când o biserică este atât de devotată doctrinei sănătoase cum suntem noi, atât de devotată creștinismului biblic cum suntem noi, când este atât de preocupată de precizie nu doar în doctrina sa, ci și în învățătură și în viața sa, atunci când o biserică este preocupată să mențină cel mai înalt standard posibil de virtute și sfințenie, atunci când suntem atât de sensibili la păcat cum suntem noi ca biserică matură, este ușor pentru noi să facem greșeala de a-i judeca şi de a ne așeza într-o poziție de condamnare a oamenilor cărora le este greu. Și de aceea este important să înțelegem echilibrul minunat al compasiunii în viața bisericii și cât de vitală este ea.

Biserica, apropo, nu este o galerie pentru expunerea creștinilor eminenți. Este mai degrabă un spital pentru vindecarea celor care sunt imperfecți. Noi înțelegem acest lucru. Biserica este plină de oameni care eșuează. Este plină de păcătoși. Așa cum scria Charles Morrison, „Biserica creștină este o societate de păcătoși. Este singura societate din lume în care calitatea de membru este disponibilă doar celor care nu se califică”. Nu suntem calificați să pomenim numele lui Isus Cristos. Nu suntem calificați să facem parte din biserica Sa, iar acest lucru ne califică să fim în ea. Această recunoaștere a acestui lucru și dependența de El pentru a face pentru noi ceea ce nu suntem capabili să facem pentru noi înșine.

Deci biserica are probleme. Așa cum obișnuia să spună unul dintre prietenii mei, „Lumina atrage gândacii”. Și cred că există ceva adevăr în asta. Gândacii sunt păcătoșii, iar lumina este Cuvântul și Cuvântul atrage păcătoșii, iar noi suntem o societate a acelor păcătoși și avem problemele noastre. Îmi amintesc de un tânăr care vorbea cu mine într-o zi. Era gata să plece în slujire și mi-a spus: „Voi merge să păstoresc o biserică, vreau să intru în slujirea unei biserici locale. Vreau să păstoresc o biserică, dar nu mă grăbesc pentru că vreau să găsesc o biserică care să nu aibă probleme”. Oh, Doamne! I-am spus: „Uite, dacă găsești una, nu te duce acolo pentru că la un moment dat tot vor falimenta”.

Nu există o biserică fără probleme decât dacă este o biserică fără oameni. Oamenii au probleme, deci biserica are probleme. Ne luptăm cu probleme tot timpul aici. Cu siguranță nu avem pretenții de perfecțiune la niciun nivel. Domnul este preocupat de direcția vieții noastre, evident nu de perfecțiune. Trebuie să așteptăm perfecţiunea la învierea noastră, la întoarcerea noastră acasă pentru a fi cu Domnul. Până atunci, avem probleme. Și biserica are oameni cu probleme. Și, cu toată sinceritatea, petrecem mult timp ocupându-ne de oamenii cu probleme.

Ei pot epuiza energia unui păstor; pot epuiza energia personalului, care încearcă în continuu să-i ajute pe acești oameni problematici. Cred că seamănă foarte mult cu familiile care au mai mulți copii, dintre care unul sau doi ies în evidență ca fiind mai solicitanți decât restul. Se spune că există acele personalități de tip A care sunt deja programate genetic atunci când sosesc și care, de la început, pun o mare presiune pe procesul parental. Există alți copii, ascultători, care nu solicită atât de mult timp și energie. Acest lucru este valabil în orice serie de relații, așa este viața. Vor exista acei oameni care solicită enorm conducerea, solicită enorm poporul lui Dumnezeu să lucreze cu ei pentru că se zbat atât de mult.

Acum, dacă ar fi să împart acești oameni în cinci categorii, acestea ar fi următoarele. Numărul unu sunt cei rătăciți, cei rătăciți. Ei sunt oamenii pe care încerci mereu să îi tragi de pe margini. Ei împing totul până la limită. Vor să escaladeze gardul; vor să iasă dincolo de granițe. Vor să se oprească dincolo de limite, să încalce legea.

Niciodată nu sunt cu adevărat sincronizaţi cu direcția în care te îndrepți. Ei calcă întotdeauna pe margine, niciodată nu sunt în program, niciodată implicați în mod continuu în a-și face datoria, niciodată credincioși în slujire sau în dăruire. Ei tind să fie uneori leneși, și nepăsători, stau în calea progresului sau sunt niște oameni dezordonați.

Ei pot fi absenți, pot fi apatici sau indiferenți, iar uneori pot fi chiar controversați, de la neimplicați la răzvrătiți. Ei depășesc limitele tot timpul. Poate că nu ajung în punctul în care vrei să îi disciplinezi; ei sunt doar la limită tot timpul. La limita angajamentului, la limita credincioșiei, la limita slujirii, folosindu-și darul, la limita contribuției pozitive la dezvoltarea bisericii. Ei sunt acei oameni de la periferie de acolo, chiar la marginea tuturor lucrurilor, niciodată cu adevărat preocupați și dedicați inimii și fluxului vieții bisericii.

A doua categorie de oameni. Aș numi-o cei îngrijorați. Aceștia sunt cei care nu riscă nimic și care, practic, operează cu teamă. Teama că cineva nu îi va iubi, teama că ar putea eșua, teama că problemele care ar putea apărea îi vor copleși. Dacă grupul unu testează limitele tuturor lucrurilor, acest grup se strânge la mijloc. Ei nu se apropie niciodată de margine.

Ei sunt motivați de frică. Sunt conduși de lipsa de curaj. Se pot gândi la zece motive pentru care ceva nu ar putea avea niciodată succes. Nu au simțul aventurii. Urăsc schimbarea. Se tem de necunoscut. Își fac griji cu privire la consecințele a orice. Toate problemele vieții sunt cu adevărat mai mult decât pot suporta și de aceea se simt în general dezamăgiţi și uneori deprimați.

Apoi, în al treilea rând, sunt cei slabi. Nu doar cei obosiți… sau îngrijorați, ar trebui să spun, ci cei slabi. Aceștia sunt oameni care din punct de vedere spiritual sunt pur și simplu slabi. Ei au căzut în ispită. Au căzut în păcat. Continuă să încerce să se redreseze, să se scuture de praf, să revină la normal. Dar par a fi foarte vulnerabili din cauza obiceiurilor îndelungate, din cauza influențelor rele, din cauza propriei lor slăbiciuni spirituale.

Vor să facă ceea ce este corect, au dorința de a face ceea ce este corect, dar se cam împiedică în viața creștină, se împiedică, se ridică, fac trei pași înainte, doi pași înapoi, și poate uneori doi pași înainte şi trei pași înapoi. Se fac de râs. Fac de râs biserica. Își strică mărturia și uneori sunt o adevărată dezonoare pentru Domnul. Sunt doar slabi și sensibili la ispite și la modele păcătoase.

Și, în al patrulea rând, există cei pe care i-aș numi obositori. Ei pur și simplu te frustrează. Ei sunt… ei sunt oamenii care nu înțeleg niciodată. Nu reușesc niciodată să recupereze. Ei nu se pot concentra; ei nu se pot concentra. Își târăsc picioarele, nu înțeleg esențialul sau uită esențialul, sau ignoră esențialul. Nu par niciodată să accelereze, să se alăture grupului și să se miște în ritmul în care se mișcă toți ceilalți. Te exasperează pentru că nu par să se schimbe niciodată. Și încerci asta, și asta, și asta, și ei nu par să se schimbe niciodată.

Sunt genul de oameni cu care am vorbit adesea și cărora le-am spus: „Ei bine, de ce nu faci asta? „Am făcut asta. Nu a mers”. „Oh, păi de ce nu încerci să faci asta? Ia-ți puțin timp și citește cinci psalmi în fiecare zi” – „Am încercat asta. Nu funcționează”. „Și, aici este o serie de înregistrări. Poate ați putea să le ascultați”. Se întorc, „Le-am ascultat, nu au ajutat”. Oh, ei doar… doar te exasperează. Îți epuizează opțiunile, iar tu continui să încerci și să încerci și să încerci, dar se pare că nu reușești niciodată să-i aduci acolo unde trebuie să fie. Aceștia sunt oamenii obositori.

Și apoi, în cele din urmă, sunt cei de-a dreptul răi. Aceștia sunt oamenii care pur și simplu fac rău în biserică. Fac rău altor creștini prin bârfă sau calomnie. Ei rup relații. Fragmentează unitatea Duhului. Ei încalcă legătura păcii. Nu sunt iubitori. Rup căsniciile. Ei divorțează de soții lor. Sunt răi cu copiii lor sau există copii care sunt neascultători față de părinții lor. Şi părinți care își împing fiicele și fiii la rău. Ei pur și simplu păcătuiesc.

Iar noi, ca biserică, avem de-a face cu toți acești oameni. Adică, standardul de intrare este că trebuie să fii un păcătos pentru a intra și trebuie să fii un păcătos nevrednic pentru a intra. Așa că presupunem că avem această problemă. Cei rătăciți, cei îngrijorați, cei slabi, cei obositori și cei răi. Și nu este de mirare, creșterea unei turme sănătoase este o chestiune dificilă, nu-i așa? Toți acești oameni au nevoie de ajutor.

Și cu tot ce se scrie astăzi despre biserică și despre creșterea bisericii, toate lucrurile sofisticate, toate principiile de omogenitate, demografia culturală, toate strategiile subtile, toate metodele distractive și toate tehnicile de publicitate și marketing pentru a construi biserica, se spune foarte puțin despre sănătatea spirituală a turmei, despre cum îi crești pe oameni în asemănarea cu Cristos. Aceasta este marea provocare.

Adunarea unei mulțimi nu este nici pe departe la fel de dificilă ca și construirea unui ucenic asemenea lui Cristos, care este o situație foarte provocatoare deoarece ai oameni din toate aceste categorii, în diferite puncte ale vieții lor personale, și încerci să îi aduci la unicul obiectiv al asemănării cu Isus Cristos. Bisericile cheltuiesc tot felul de bani pe lucruri care sunt pur externe, superficiale, care nu vor schimba interiorul. Iar atunci când biserica este schimbată în interior, ea devine cu adevărat o forță pentru evanghelizare și neprihănire în lume.

Apostolul Pavel, trebuie să știți pe măsură ce citiți Noul Testament, și-a pus toată energia și rugăciunile în creșterea unei turme sănătoase din punct de vedere spiritual. Și asta este… asta este adevărata lucrare a bisericii. Nu este doar munca mea; este și munca voastră. De fapt, uitați-vă pentru o clipă la Coloseni. Și există o atitudine omniprezentă pe care o vom aborda astăzi, care este esențială pentru această lucrare, și se găsește în Coloseni capitolul 3 în versetul 12.

Și veți vedea aici că se referă la noi toți, pentru că spune în versetul 12: „Astfel, dar, ca niște aleși ai lui Dumnezeu, sfinți și preaiubiți” - Aceștia sunt toți creștinii. Noi toți suntem aleși. Am fost făcuți sfinți prin neprihănirea lui Cristos și suntem cei iubiți ai lui Dumnezeu. Noi toți, toți cei din biserică – „trebuie să ne îmbrăcăm cu o inimă plină de îndurare”. Trebuie să ne purtăm unii cu alții cu compasiune, cu bunătate, spune el. Mai departe în acel verset apar „blândețe, răbdare” – iar în versetul 13 – „îngăduiți-vă unul pe altul”.

Cu alte cuvinte, trebuie să existe o compasiune răbdătoare, blândă, umilă, cu bunătate față de oameni în timp ce aceștia se luptă cu toate problemele care îi slăbesc, fie că este vorba de rătăcire, îngrijorare, slăbiciune, oboseală sau pur și simplu răutate. Toți cei care aparținem Domnului, toți cei care suntem aleși, cei sfinți în Cristos, cei iubiți de Dumnezeu suntem chemați la compasiune, nu doar la compasiune față de oamenii pierduți. Uneori, bisericile au mai multă compasiune față de cei neregenerați decât față de ai lor. Dar noi trebuie să arătăm dragoste față de toți oamenii, dar mai ales față de cei din casa credinței. Deci trebuie să fim milostivi.

Haideți să analizăm această problemă prin cele scrise de pana apostolului Pavel în 1 Tesaloniceni capitolul 5. 1 Tesaloniceni 5, după cum ați observat în ultimele săptămâni, este un pasaj foarte important pentru că oferă instrucțiuni pentru viața în biserică. Este un capitol foarte, foarte important. În versetele 12 și 13 din 1 Tesaloniceni se vorbește despre cum se comportă păstorii față de oi. Cum se comportă păstorii față de oi. De asemenea, se vorbește despre modul în care oile acționează față de păstorii lor. Așadar, în versetele 12 și 13 avem relația de la oaie la păstor și de la păstor la oaie.

Dar când ajungem la versetul 14, acum avem relația de la o oaie la alta. Cum trebuie să ne comportăm între noi. În versetul 14, el spune: „Vă rugăm, fraților” - Acum suntem de la oaie la oaie, acum vorbim despre cum să trăiești în biserică. „Vă rugăm, de asemenea, fraților, să mustrați pe cei ce trăiesc în neorânduială; să îmbărbătați pe cei deznădăjduiți; să sprijiniți pe cei slabi, să fiți răbdători cu toți. Luați seama ca nimeni să nu întoarcă altuia rău pentru rău; ci căutați totdeauna să faceți ce este bine atât între voi, cât și față de toți”.

Acum, în versetele 14 și 15, Pavel dă instrucțiuni acestor cinci categorii de oameni pe care vi le-am menționat. Toate cele cinci categorii sunt introduse acolo. Observați cum începe versetul 14. „Vă rugăm”. Acesta este tonul întregii secțiuni. Există o urgență aici, există o poruncă aici, un îndemn aici către oi să se comporte într-un anumit fel între ele. Iar acel mod indică compasiune.

Trebuie să ne purtăm unii cu alții cu bunătate, compasiune și răbdare, să ne răbdăm unii pe alții în timp ce ne luptăm cu slăbiciunile, grijile și temerile noastre, în timp ce ne luptăm cu rătăcirile și răutățile noastre, și toate aceste lucruri trebuie tratate cu dragoste și compasiune. Pe măsură ce am studiat Vechiul Testament, este uimitor pentru mine cât de neprihănit și drept este Dumnezeu și, în același timp, cât de milostiv și îndurător este El față de cei care păcătuiesc.

Pe de o parte, există întotdeauna standardul care este perfect și sfânt. Pe de altă parte, Dumnezeu este atât de răbdător, atât de înduioșător și atât de milostiv când se ocupă de poporul Său păcătos și nu îl mistuie până când nu și-a epuizat compasiunea implorându-l să se întoarcă de la nelegiuirile sale. Pe cât de sfânt, drept și corect este El, pe atât de milostiv este și El. Și așa trebuie să fim și noi. Putem să menținem standardul ridicat, o vom face. Putem chema oamenii la o viață sfântă și neprihănită, o vom face. Dar acest lucru ar trebui să fie echilibrat în egală măsură cu o inimă plină de compasiune, înțelegând lupta pe care o ducem cu toții din cauza firii noastre.

Mai întâi de toate, să vorbim despre cei rătăciți, oamenii care ies din tipare și testează limitele tuturor lucrurilor. Ei trăiesc chiar pe muchie. Pavel li se adresează în versetul 14. El spune aceasta: „Vă rugăm, de asemenea, fraților, să mustrați pe cei ce trăiesc în neorânduială”. Cuvântul „neorânduială”, ataktos, e folosit doar aici, deși are forme înrudite folosite în altă parte în 2 Tesaloniceni. Cuvântul, în esență, conținea ideea de a ieși din rând într-o coloană militară.

Atunci când toate trupele sunt aliniate, așa cum trebuie să se facă în orice armată când este timpul marșului, se aliniază și stau în ordine perfectă pentru că acesta este modelul, ar putea exista un soldat în afara rândului, în afara liniei, și acesta ar fi cuvântul pentru a-l descrie. Cineva care este indisciplinat, are un comportament dezordonat. Cineva care nu intră în rând, care nu-și găsește locul în rând acolo unde trebuie. Ar putea fi cineva care este pur și simplu prea leneș să o facă, care este dezinteresat, sau cineva care este doar în inima lui un fel de rebel. Nu vrea să se conformeze. Pur și simplu nu vrea să se implice.

Apropo, în 2 Tesaloniceni, unde există și alte forme ale aceluiași cuvânt rădăcină, acesta este folosit pentru a descrie pe cineva care este un băgăreț leneș. Lenea poate împiedica pe cineva să fie acolo în rând, conformându-se grupului pe măsură ce avansează. Se poate referi la lene, la indiferență, la o atitudine de leneș. Un fel de a sta pe margine pentru că nu ești interesat să te implici, un anumit tip de apatie. Dar se poate referi și la insubordonarea generală față de un lider, insubordonarea generală față de cineva care este la conducere, a fi în afara pasului de marș.

Și cu siguranță acest lucru este adevărat în biserică. Există acei oameni care stau tot timpul pe margine. Sunt pur și simplu rătăciți; sunt indisciplinați. Se pare că nu reușești să îi pui în rând; se pare că nu reușești să îi aduci în locul în care fac ceea ce trebuie făcut. Ei când vin, când nu vin la serviciile de închinare de duminică dimineața. Nu se implică niciodată într-un grup de părtășie. Nu se implică niciodată într-o slujire.

Ei nu se angajează niciodată cu adevărat la o viață evlavioasă și la o viață sfântă. Ei doar stau pe margine, cu o anumită doză de apatie sau o anumită doză de rebeliune în inimile lor. Ei pot fi certăreți. De obicei, sunt nesusținători atât în activitățile lor, cât și în darurile lor spirituale. Aceasta este doar o atitudine pe care o au. Sunt doar rătăciți. Ei pur și simplu nu au angajamentul față de esența a ceea ce se întâmplă.

Îmi place să mă gândesc la ei ca la niște jucători de rezervă, știi; ei nu intră niciodată în joc. Ei pur și simplu… nu pot intra în joc pentru că nu au un angajament de a juca; nu și-au perfecționat abilitățile de a juca. Nu sunt atât de devotați. Nu le pasă de cauză. După părerea mea, cei care sunt pe banca de rezerve devin de obicei critici, negativiști. De obicei, se dovedesc a fi critici față de ceea ce faci.

Ei au, în cel mai bun caz, o mentalitate de spectatori și pur și simplu nu intră în rând. Adesea, acești oameni stau în spate, cu excepția cazului în care locul este plin și nu există alte locuri. Vezi, te-am scăpat din cârlig. Cu siguranță nu stau în față pentru că nu vor ca nimeni să presupună că ar putea fi responsabili pentru ceea ce au auzit. De obicei, se așază cât mai aproape de ușă, în felul acesta nimeni nu știe dacă sunt răspunzători pentru ceva ce ar fi putut auzi. Vor să privească și, de obicei, vor să critice.

Cum te comporți cu acești oameni? Îți spune chiar acolo, în versetul 14. „Mustrați-i”. Ce înseamnă să-i mustrați? Este noutheteō. A fost într-un fel transliterat în engleză cu cuvântul nouthetic, atunci când vorbim despre consilierea noutetică. Și este un cuvânt minunat. Înseamnă a sfătui în lumina consecințelor viitoare. Înseamnă a avertiza în lumina a ceea ce va urma. În acest sens, este o instrucțiune. A.T. Robertson are un mod minunat de a exprima asta. El spune că înseamnă să dai sens la ceva, să dai cuiva un sens cu privire la ceea ce face și unde duce.

Necesită o anumită apropiere și o anumită intimitate, pentru a te apropia suficient de mult de cineva pentru a începe să îi bagi mințile în cap cu privire la comportamentul său. Este o recunoaștere a faptului că un comportament al cuiva trebuie modificat, nu prin pedeapsă, ci prin influențarea sa. Este un cuvânt pozitiv. Și ceea ce vrei să faci, conform definiției lui Kramer, este să îi influențezi mintea.

Vreți să îi învățați că drumul pe care se află este un drum spre disciplină sau pedeapsă și, cu siguranță, este un drum departe de binecuvântare. Nu are niciun element de judecată; nu are niciun element de fariseism; nu are niciun element de sentiment de superioritate, de condamnare. Dar are ideea de a veni alături de cineva pentru a-l avertiza, pentru a-l preveni.

Pentru a pune acest lucru într-un fel de paradigmă pe care ați putea-o înțelege, Pavel folosește imaginea parentală în 1 Corinteni 4, unde folosește același cuvânt. Și le spune corintenilor în versetul 14: „Nu vă scriu aceste lucruri pentru a vă face de rușine”. Cu alte cuvinte, scopul meu nu este pur și simplu să vă nimicesc, pur și simplu să vă fac de rușine, ci să vă mustru, să vă noutheteō ca pe copiii mei iubiți. Deci paradigma este cea a unui părinte.

Este genul de avertisment; este genul de instrucțiuni pe care le dai unui copil pe care îl iubești foarte mult. Uneori copilul nu înțelege că îi spui că nu îți voi permite să faci asta. Nu-ți voi permite să rămâi pe acea cale. Nu îți voi permite să păstrezi acel tip de atitudine sau acel tip de comportament sau acel tip de relație, pentru că te iubesc prea mult ca să îți permit să te expui consecințelor. Și un părinte face asta. Noi facem asta tot timpul.

Există consecințe pentru anumite căi. Și când știi asta, avertizezi și avertizezi din dragoste. Și uneori persoana pe care o avertizezi nu apreciază asta. Uneori copiii nu apreciază asta. Uneori, creștinii care sunt rătăciți, care joacă la limită tot timpul, nu înțeleg implicațiile acestui tip de viață. Iar tu îi poți avertiza din dragoste și ei pot… ei pot vedea asta ca o judecată și pot încerca să o definească ca atare, dar de fapt nu este așa.

Atitudinea cu care o faci este foarte importantă. Atitudinea cu care o faceți este esențială. Și pentru a avea o imagine a acestei atitudini, mergem la Fapte 20:31, unde este folosit același cuvânt, foarte important. Fapte 20:31, Pavel folosește acest cuvânt, și iată ce spune el. „aduceți-vă aminte că, timp de trei ani, zi și noapte, n-am încetat să sfătuiesc” – același cuvânt în original – „să sfătuiesc cu lacrimi pe fiecare din voi”. Aceasta nu este o atitudine de judecată. Aceasta este o atitudine de compasiune, este o inimă tandră, este bunătate. Este o inimă frântă care spune: „Sunt îndurerat privitor la unde te duce asta”.

Acesta este modul în care te ocupi de cei rătăciți. Nu te năpustești asupra lor, judecându-i; nu-i condamni; nu faci ravagii în viața lor abuzându-i, înstrăinându-i și izolându-i. Vii alături de ei ca un părinte care își iubește copilul și înțelege încotro se îndreaptă acesta, îi chemi înapoi, și o faci cu lacrimi de compasiune, compasiune, o atitudine frumoasă, frumoasă pe care Dumnezeu o demonstrează față de păcătoși și pe care Cristos o demonstrează față de noi.

În al doilea rând, să vorbim despre cei îngrijorați. Aceștia nu sunt oamenii care testează marginile; aceștia sunt oamenii care se îngrămădesc la mijloc, un fel de grup fără credință. Se spune: „să îmbărbătați pe cei deznădăjduiți”. Cei slabi de inimă este o descriere pentru cei îngrijorați. Literalmente, în greacă, nu este o traducere interesantă pentru că este… presupun că ajunge la subiect, dar cuvântul grecesc este suflet mic. Suflet, psuchos din care obținem psyche, psihologie, psihiatrie. Acesta este cuvântul grecesc suflet. Iar acest cuvânt oligopsuchos înseamnă un suflet mic, un suflet mic. Este opusul lui megalopsuchos, persoana cu suflet mare. Aristotel, el a definit omul ideal ca fiind cu suflet mare.

Cu alte cuvinte, el putea îmbrățișa tot felul de lucruri. Era aventuros, era curajos, era îndrăzneț. Avea loc în inima sa pentru multe lucruri. Putea să se extindă. Interesant, echivalentul sanscrit pentru acest cuvânt este mahatma, acesta este cuvântul sanscrit vechi. Iar Gandhi, liderul indian, a luat acest cuvânt mahatma și l-a folosit ca și cum ar fi fost numele său, pentru că dorea să se identifice ca un om cu un suflet mare, cu o mare cauză și o mare capacitate de a îmbrățișa o mare națiune cu toate nevoile sale.

Aceasta este persoana cu mare curaj, îndrăzneală, dispusă să riște pentru o cauză nobilă, care are simțul aventurii, care este dispusă să-și pună viața în joc și care este dornică să înfrunte provocările, care este neînfricată în fața dificultăților, care nu se teme de persecuție, care are o mare viziune, care poate mobiliza oamenii pentru o cauză mare și le poate înnobila inimile pentru acea cauză. Aceasta este persoana cu suflet mare.

Dar în biserică există suflete mici care urăsc schimbarea, se tem de necunoscut, își fac griji pentru orice. Ei sunt oamenii negativi. Ei văd partea negativă a tuturor lucrurilor. Zic mereu Vai de noi. Le lipsește curajul; nu vor să încerce nimic. Iar dacă le schimbi rutina intră în panică. Ei sunt tradiționaliștii.

Ei vor ceea ce este sigur. Vor ceea ce este lipsit de riscuri. Nu sunt siguri că vor să se asocieze cu necredincioșii, pentru că ar putea fi corupți cumva, așa că evanghelizarea lor este minimă, dacă nu chiar inexistentă. Ei se îngrămădesc unii într-alții și își contemplă împreună propria sfințenie și se simt în siguranță în micul lor grup.

Ușor descurajați, ușor înfrânți, le lipsește puterea de a se mișca, le lipsește puterea de a conduce, le lipsește chiar puterea de a urma liderii, de teamă că… trăiesc într-un fel după Legea lui Murphy: Orice poate merge prost, va merge prost. Toate crizele vieții sunt mai mult decât pot suporta. Și pot găsi un motiv pentru care nimic nu ar trebui să se schimbe vreodată.

Aceștia sunt oameni cu care este dificil să ai de-a face. Ei sunt oamenii care mărșăluiesc în parada bisericii purtând steagurile roșii. Și când toată lumea este gata să se miște, ei sunt gata să îi oprească. Le lipsește viziunea. Ei se tem de eșec. Le lipsește îndrăzneala de a mărturisi. Și, în secret, eroul lor este probabil Indiana Jones sau Rambo, dar ei înșiși, știți, nu pot intra niciodată în acel mod.

Acum ce faci cu acești oameni? Ce faceți cu acești oameni? Se spune în versetul 14, îmbărbătați-i, încurajați-i. Ce abordare pozitivă! Sensul de bază al verbului este să vorbești cu cineva apropiat de ei. Te ridici lângă acești oameni și le vorbești. Din nou, ai o responsabilitate didactică bazată pe o prietenie. Construiești o relație cu ei, o prietenie. Și… te aduci pe tine însuți alături pentru a-i alina, consola, întări, liniști, înveseli, împrospăta, reînnoi, revigora. Ești acolo doar pentru a-i mobiliza, pentru a-i încuraja, pentru a-i edifica.

Ce slujire extraordinară și minunată de încurajare este aceasta! Iar biserica trebuie să fie ocupată să facă asta tot timpul. Nu vă uitați de sus la astfel de oameni. Există probabil câteva motive pentru care sunt așa. S-ar putea să fie unele lucruri din trecutul lor, unele eșecuri, unele nesiguranțe pe care le poartă, unele dificultăți în copilărie și, mai presus de toate, o înțelegere imatură a bunătății și măreției Dumnezeului nostru. Aceste genuri de lucruri pot fi combinate pentru a-i face atât de slabi.

Ei au nevoie să fie încurajați cu tandrețe. Ei au nevoie să fie aduși alături și tu îi aduci la locul de putere. Le oferiți mângâierea părtășiei voastre, încurajarea rugăciunii. Spuneți-le că vă rugați pentru puterea lor și pentru faptul de a deveni îndrăzneți și de a păși înainte. Le oferiți mângâierea speranței și a ceea ce Dumnezeu a plănuit pentru ei în viitor și că Domnul Își zidește biserica și ei fac parte din ea. Dați-le încurajarea unei mântuiri sigure care nu se poate schimba niciodată.

Oferiți-le încurajarea scopului și providenței suverane a lui Dumnezeu, care face totul după voia Sa și pentru binele lor. Oferiși-le încurajarea iubirii nepieritoare și nelimitate a lui Cristos. Oferiți-le încurajarea învierii finale glorioase, încurajarea privilegiului de a împărtăși suferințele lui Cristos și încurajarea de a trăi prin credință și de a vedea cum Dumnezeu își demonstrează puterea atunci când riscați totul pentru a face ceea ce știți că v-a poruncit Cuvântul Său să faceți. Veniți alături de ei și, cu compasiune, bunătate și tandrețe, hrăniți-i pe acei oameni pentru a-i întări.

În al treilea rând sunt cei slabi, cei slabi. Și presupun că, într-un fel, toate categoriile sunt forme de slăbiciune, dar în mod special sunt menționați aici „cei slabi”. El spune în mijlocul versetului: „Să-i sprijiniți pe cei slabi”. Aceștia sunt oameni cărora le lipsește puterea morală și, în consecință, le lipsește puterea spirituală. Aceștia nu sunt chiar genul îngrijorat și temător. Aceștia sunt genul care pur și simplu sunt mereu doborâți de ispite. Aceștia sunt genul de oameni care foarte des vor veni la mine, în mod repetat, de-a lungul anilor și îmi vor spune: „Eu nu știu dacă sunt cu adevărat creștin, încă mă întreb dacă sunt creștin”.

Cu unii oameni din biserica noastră am purtat această conversație, vă vine să credeți, timp de șapte, opt ani? De ce? Pentru că ei se înțeleg pentru o vreme și apoi cad în tipare păcătoase și în ispită și spirala este descendentă. Și atunci când devii operativ în fire, și ai pierdut biruința și cazi în tiparul păcatului, unul dintre lucrurile care dispar este încrederea și siguranța ta.

Și apoi există acea luptă spirituală. Oamenii care sunt slabi spiritual… avem o mulțime de motive pentru asta. Ispita, desigur, este un motiv foarte evident. Ei au căzut literalmente în tipare de fărădelege și, în consecință, așa cum spune Petru, „au uitat că au fost curățiți de vechile lor păcate”. Ei nu se pot agăța de nimic pentru că au pierdut, prin neascultarea lor… încrederea și siguranța pe care Duhul lui Dumnezeu le dă unui credincios ascultător.

Unii dintre ei pot fi slabi pentru că pierd mereu în fața aceleiași ispite. Ea revine și ei cad din nou. Ea revine și ei cad din nou. Revine și ei cad din nou. Și sunt pur și simplu înfrânți și loviți de acel atac continuu. Se pare că nu reușesc niciodată să treacă peste asta. Poate că sunt imaturi din punct de vedere spiritual, poate că au tipare pe termen lung care sunt greu de spart, orice ar fi, sau sunt în poziții în care sunt influențați de lucruri rele și nu pot rezista foarte bine în fața lor.

Sunt alții care sunt doar creștini noi și poate că, la fel ca acei frați mai slabi din 1 Corinteni 8 și 9 și din Romani 14, ei provin dintr-un trecut care este atât de încărcat de nelegiuire sau atât de marcat de un anumit tip de comportament. În cazul unuia dintre neamuri, de exemplu, în 1 Corinteni 8, Pavel spune că există unele neamuri care au ieșit din idolatrie și au fost implicate în ea cu toată imoralitatea ei și răutatea ei grosolană și păcatul și prostituția și cu toată murdăria sistemelor păgâne.

Iar acum, au venit la Cristos și trebuie să fii foarte atent să nu le dai să mănânce carne care a fost vândută în piața măcelarilor idolilor, pentru că nu o pot mânca, deoarece le readuce în minte toată murdăria din trecut de care au fost izbăviți și le întristează conștiința care reacționează la acele lucruri. Și sunt încă slabi în credință. Ei nu înțeleg că un idol nu este nimic. Ei nu înțeleg că pot mânca acea carne, nu contează. Dar conștiința lor nu îi lasă din cauza felului în care obișnuiau să fie.

Îmi amintesc o conversație cu un tânăr care spunea că nu putea asculta niciodată muzică rock pentru că era implicat în droguri și sex și era adânc în cultura acestor lucruri. Și reprezenta tot ceea ce era murdar și rău și mizerabil. Și când a venit la Cristos și a fost spălat, curățat și transformat complet, de fiecare dată când auzea asta, îi reintroducea în minte tot gunoiul pe care Domnul îl spălase. Era prea mult, prea aproape de trecutul său. Și va trece ceva timp înainte ca el să poată trata vreodată acest lucru cu un nivel de indiferență cu care mulți dintre noi suntem capabili să îl tratăm.

Există povestea tipică a evreului care vine la Cristos și nu poate mânca friptură de porc. Chiar dacă nu mai există o lege ceremonială, conștiinței sale îi va lua ceva timp să accepte această libertate pentru că a trăit atât de mult timp sub restricțiile mozaice. Așadar, sunt unii care sunt slabi pentru că sunt noi în credință și nu își înțeleg libertățile. Sunt unii care sunt slabi pentru că nu par să fie capabili să obțină victoria asupra ispitei. Ei nu sunt credincioși în disciplinele… în disciplinele spirituale ale Cuvântului și ale rugăciunii, ale uceniciei, ale închinării și toate acestea, și astfel se zbat.

Ce facem cu acești oameni? În versetul 14 se spune pur și simplu să-i sprijinim. Să-i ajutăm. Literal, verbul de aici înseamnă să te ții ferm de ei, să-ți pui brațele în jurul lor și să-i susții. Ei sunt prea slabi. Trebuie să îi îmbrățișezi și ei au nevoie de puterea ta. Aici facem apel la relații apropiate. Compasiunea este oferită unu la unu. Este oferită unu la unu.

Există o ilustrare a acestui lucru care cred că este utilă în Iacov 5. Nu vreau să insist asupra acestui aspect, pentru că timpul nostru s-a scurs, dar vreau să iau câteva minute pentru a vi-l arăta. În Iacov 5, există o porțiune foarte interesantă din Scriptură. Am predicat despre ea în trecut. Credincioșii cărora le scrie Iacov erau persecutați, erau foarte serios persecutați de cei bogați. Bogații sunt condamnați începând cu capitolul 5: „Ascultați acum voi, bogaților! Plângeți și tânguiți-vă, din pricina nenorocirilor care au să vină peste voi”.

Și el spune că bogățiile voastre au putrezit, hainele voastre sunt mâncate de molii; aurul și argintul vostru sunt ruginite. Și motivul pentru aceasta a fost din cauza modului în care l-au tratat pe cel neprihănit. Versetul 6: „Ați osândit, ați omorât pe cel neprihănit care nu vi se împotrivea”. Ceea ce făceau ei era să persecute credincioșii până la moarte. Așa că Iacov le scrie acestor credincioși care sunt supuși acestei persecuții teribile.

Acum le spune în versetul 7: „Fiți, dar, îndelung răbdători, fraților, rezistați, acceptați această persecuție”. Versetul 8, „Fiți și voi îndelung răbdători, întăriți-vă inimile”. Nu este ușor. Este ușor să devii slab sub presiunea teribilă a persecuției. Devine o ispită să nu ai încredere în Dumnezeu, să devii chiar mânios față de Dumnezeu, să-ți pierzi încrederea și credința și să-ți pierzi bucuria.

Și le reamintește în versetul 10 să ia exemplu de suferință și răbdare de la proroci. Și apoi, în versetul 11, să vadă răbdarea lui Iov și rezultatul tratativelor Domnului cu el, cum că Domnul este plin de îndurare și milostiv. Dumnezeu înțelege că suferi. El a înțeles suferința lui Iov și a tuturor profeților, a lui Isaia care a fost tăiat în două și a lui Ieremia care a fost aruncat într-o groapă. Trebuie să ai răbdare. Nu te înfuria.

În versetul 13, el spune: „Este vreunul printre voi în suferință? Să se roage. Este vreunul cu inimă bună? Să cânte cântări de laudă”. Și apoi versetul 14, „Este cineva printre voi bolnav?” O traducere mai bună, cred eu, ar fi „Este cineva printre voi slăbit?”. Aceasta este traducerea principală pe care o găsesc în multe dintre lexicoane.

Vorbește despre cineva care s-a prăbușit literalmente sub acest atac, adică dificultăți, ispită, suferință, persecuție, orice ar fi. Și dacă acesta ești tu, atunci iată ce trebuie să faci: „Cheamă pe prezbiterii bisericii”. Iată o persoană care este slabă, o persoană care a comis păcate în slăbiciune. Du-te la prezbiteri și lasă-i să se roage asupra lui, ungându-l cu untdelemn în numele Domnului.

Acum, ce înseamnă asta? Ei bine, există două cuvinte pentru ungere în limba greacă. Acesta are de-a face cu ungerea cuiva cu ulei, nu cu o ungere ceremonială. El nu vorbește despre vreo ceremonie aici. Spune să te duci la prezbiteri și să-i lași pe prezbiteri să-l dea cu ulei. Ar putea fi metaforic că doar îi veți masa rănile și vânătăile de la slăbiciune. Ar putea fi chiar faptul că a fost biciuit, bătut și abuzat de cei bogați și poate că a avut nevoie de o ungere fizică reală pentru a-și vindeca unele răni.

Dar ideea este că prezbiterii devin pentru el o sursă de putere și încurajare. Iar rugăciunea, versetul 15, oferită cu credință de cei puternici din punct de vedere spiritual îl va restaura, îl va învia pe cel slab și Domnul îl va ridica, iar dacă a săvârșit păcate, acestea îi vor fi iertate. Cred că aici se vorbește nu despre o vindecare, ci despre o persoană slabă din punct de vedere spiritual care merge la cei puternici din punct de vedere spiritual pentru ca aceștia să o poată ține în brațe, să o poată bandaja și masa, să o ajute cu rănile sale, să o încurajeze, să o aline și să se roage pentru ea. Acea persoană se sprijină pe puterea lor spirituală.

Le-am spus adesea studenților de la colegiu că dacă ușa mea este deschisă, pot intra ca să se roage cu mine… când sunt acolo. Și într-o zi eram în biroul meu și a venit un tânăr care era în ultimul an, un tânăr remarcabil dintr-o familie creștină minunată care era dedicat slujirii Domnului în viitorul său.

A intrat și a spus: „Vreau doar să mă rog cu dumneavoastră”. Iar eu am spus, „De ce, Steve?” Și el a spus, „Ei bine” – a zis el – „Sunt slab, sunt foarte slab. Mi-am pierdut interesul pentru rugăciune și se pare că nu pot să studiez Cuvântul și sunt prins de ispite, și este același lucru și tot cad. Și eu doar am nevoie de cineva pe care să mă pot sprijini. Ați vrea să vă rugați cu mine?” I-am zis „Sigur”.

Nu voi uita niciodată, am apropiat două scaune și am spus: „Să îngenunchem”. Iar el dorea să se sprijine pe unul pe care îl percepea ca fiind puternic din punct de vedere spiritual în momentul slăbiciunii sale, iar eu m-am plecat… am îngenuncheat și mi-am pus mâinile și capul în scaun, am pus scaunul lângă mine pentru el. Numai că el nu l-a folosit. A îngenuncheat și și-a pus tot corpul peste spatele meu. Iar limbajul trupului său spunea ceea ce îi spunea inima. „Sunt slab și am nevoie să mă sprijin pe cineva care este puternic”.

Și cu lacrimi în ochi, a rămas așa în timp ce eu mă rugam ca Dumnezeu să ierte orice păcat pe care l-a săvârșit în acest proces și ca Dumnezeu să își reverse puterea în numele lui, să îl reînnoiască, să îl învioreze și să îl împrospăteze. Și ne-am rugat destul de îndelung, amândoi.

Și când am terminat, îmi amintesc că m-am ridicat în picioare și el m-a îmbrățișat… mă gândesc la acest verb aici, să te ții ferm de… și el doar s-a ținut de mine pentru o lungă perioadă de timp. Și, în cele din urmă, mi-a dat drumul și ne-am despărțit și în câteva zile s-a întors să-mi spună că inima lui era atât de încurajată și reînnoită și că Dumnezeu răspunsese rugăciunilor noastre și că era pe drumul cel bun; și-a terminat anul și a continuat să-L slujească pe Domnul.

Cred că acesta este spiritul acestei idei. Și atunci când găsiți pe cineva care a fost prins într-o perioadă de slăbiciune în viața sa, acest lucru este absolut crucial, o slujire personală care să fie disponibilă a celor puternici spiritual, pentru a-i ridica. Galateni 6 spune același lucru. Voi, care sunteți duhovnicești, să-l ridicați cu duhul blândeții. Când cineva a căzut, și a căzut în vreun păcat, cei tari spiritual își pun brațele în jurul lor și îi ridică.

Și apoi în al patrulea rând sunt cei obositori, obositori. Și îi vom menționa doar pe scurt. Cei obositori sunt descriși la sfârșitul versetului 14, unde se spune: „să fiți răbdători cu toți”. Vor fi tot felul de oameni care vă vor pune răbdarea la încercare. Asta este ceea ce spune el. Cei obositori, ei pur și simplu te înnebunesc. Pur și simplu te exasperează. Ai de-a face cu ei și ai de-a face cu ei și ai de-a face cu ei și ai de-a face cu ei, iar și iar și iar. Și ei se conformează marginal sau când se conformează și când nu se conformează.

Apoi se retrag și continuă să vă exaspereze, să vă frustreze, să vă dezamăgească, să vă descurajeze și chiar să vă înfurie, pentru că nu par niciodată să recupereze. Se pare că nu se prind niciodată. Ei rezistă tuturor eforturilor de a-i învăța, de a-i instrui, de a-i disciplina, de a-i îndemna, de a-i întări, de a-i inspira, de a-i motiva, de a-i încuraja. Nu fac decât să vă exaspereze. Nu par să înțeleagă niciodată. Niciodată nu par să ajungă la viteza normală, întotdeauna aleargă în cursă cu greutăți de picioare, întotdeauna poartă toate greutățile, nu au capacitatea de a se concentra, sunt indisciplinați în chestiuni spirituale. Și acești oameni dragi pun răbdarea tuturor la încercare.

Cum ne descurcăm cu ei? El spune să fim răbdători. Cuvântul este îndelung răbdător. Pregătiți-vă pentru o înțelegere pe termen lung. Nu le poți rezolva rapid. E nevoie de multă muncă. Și Dumnezeu este răbdător, nu-i așa? Aceasta este o calitate dumnezeiască, răbdarea cu oamenii, și ne pune la încercare. Cred că uneori sunt acolo… Cred că uneori Domnul spune că acest tip este testul tău pentru a vedea dacă ai răbdare Cristică.

Mă gândesc la asta uneori când am tendința să devin exasperat și să spun: „Doamne, nu el din nou. Nu ea din nou, te rog. Ce altceva pot să spun? Ce altceva pot să fac?” Și îți amintești că acesta este un test al răbdării tale Cristice. Îți amintești de răbdarea pe care El a arătat-o ucenicilor Săi, care nu păreau să reușească niciodată, chiar până la sfârșit. Ce facem noi cu ei? Doar aveți răbdare, suferiți mult, așa cum Domnul suferă mult cu voi.

Și în cele din urmă cei răi. Ei sunt subiectul versetului 15. „Luați seama ca nimeni să nu întoarcă altuia rău pentru rău; ci căutați totdeauna să faceți ce este bine atât între voi, cât și față de toți”. Aici îi avem pe cei răi, kakōs, oamenii care pur și simplu fac lucruri rele. Și aceasta este cea mai dificilă, cea mai severă problemă dintre toate, pentru că acești oameni fac răul.

Ei dăunează direct prin cuvinte rele care atacă biserica și atacă oamenii. Fac rău indirect prin bârfe, calomnii și vorbe rele. Ei fac rău prin excluderea cuiva din părtășie, prin gelozie, ură, amărăciune, invidie, mânie. Spun lucruri care nu sunt adevărate. Semănând discordie. Ei fură virtutea. Ei îi conduc pe oameni în păcat.

Ei săvârșesc nelegiuiri care poluează biserica. Ei fac rău în mod intenționat. Ce trebuie să faceți cu ei? Se spune: „nimeni să nu întoarcă altuia rău pentru rău; ci căutați totdeauna să faceți ce? Ce este bine”. Căutați ceea ce este bine pentru ei. Nu recurgeți la răzbunare, la răzbunare personală, nu este necesar, nu este permis. Dar ce să faceți? Căutați ceea ce este bine.

Ce este bine? „Să-i aducem la ce? La pocăință”. Deci îi urmărești pentru a-i aduce la pocăință. Singurul care are dreptul să se răzbune este Dumnezeu. Tu doar cauți restaurarea lor. Tu cauți puritatea lor întotdeauna. Uitați-vă ce spune. „căutați totdeauna să faceți ce este bine”. Este verbul „căutați”. Caută întotdeauna ceea ce este bun, nobil, frumos. Le oferiți acte de iubire în fața ostilității lor.

Găsiți calea bunătății, nu calea răzbunării. A învăța să faci asta este un lucru foarte, foarte important. Ori de câte ori cineva te tratează rău și cineva îți cauzează probleme, sau cineva este nelegiuit, încearcă să găsești calea bunătății. Acum, dacă ei continuă în acel păcat, există un model de disciplină al Noului Testament care este expus. Dar, în abordarea voastră, faceți tot ce puteți pentru a-i aduce la locul de pocăință, astfel încât să se poată bucura de bunătatea lui Dumnezeu în ascultarea lor.

Ei bine, așa stau lucrurile. O turmă în creștere are nevoie de mare grijă, deoarece biserica este plină de oameni cu probleme. Iar atitudinea predominantă pe care trebuie să o avem față de ei este o atitudine de compasiune, tandrețe, bunătate. Fie ca Dumnezeu să ne-o dăruiască astfel încât să ne putem bucura de binecuvântarea Sa ca o comunitate. Haideți să ne rugăm.

Tată, am parcurs atât de multe lucruri atât de repede și totuși, doar un singur mare adevăr. Și acesta este că trebuie să ne purtăm cu oamenii cu compasiune, în același mod în care Te porți cu noi, cei care te dezamăgim atât de constant, care îți încălcăm standardul perfect atât de regulat. Iar Tu ești atât de plin de compasiune. Compasiunea Ta este incomensurabilă, nesfârșită, neîncetată și mare. Îți mulțumim pentru ea, și fie ca noi să fim la fel de milostivi cu cei din jurul nostru care sunt rătăciți și îngrijorați și slabi și obositori și răi. Și fie ca biserica noastră să fie cunoscută nu doar ca o biserică cu o doctrină sănătoasă, ci și ca o biserică cu o mare compasiune, pe măsură ce împreună ne luptăm cu firea pentru a obține victoria care ne va conforma din ce în ce mai mult la asemănarea cu Cristos, în numele căruia ne rugăm. Amin.

SFÂRȘIT