Astăzi este Ziua Tatălui, un moment potrivit pentru a ne adresa acelui tată care se află aici în părtășia noastră, în congregația noastră în această dimineață. Fiind eu însumi tată a patru copii, acestea sunt lecții pe care le voi împărtăși cu voi din Cuvântul lui Dumnezeu și care au fost foarte prețioase și pentru inima mea. Nu am prea des ocazia – și nici nu o folosesc – să mă concentrez direct asupra taților, așa că vreau să fac asta în această dimineață. Definiția unui băiețel despre Ziua Tatălui suna cam așa: „Păi, e exact ca Ziua Mamei, doar că nu cheltui atât de mult”.

Ei bine, noi, tații, putem recunoaște asta. Cineva a spus: „Un tată este cineva care poartă fotografii acolo unde înainte își ținea banii”. Iar compania de telefonie ne spune că numărul apelurilor de Ziua Tatălui nu este la fel de mare ca cel de Ziua Mamei, iar majoritatea sunt cu taxă inversă. Ei bine, Ziua Tatălui este – pentru aceia dintre noi care suntem tați și care avem privilegiul de a avea copii iubitori – un moment foarte special. Știu că în această Zi a Tatălui anume, îmi lipsesc trei dintre ai mei – pentru prima dată, din câte îmi amintesc, toți sunt plecați, cu excepția unuia.

Cu toate acestea, rămâne o bucurie deosebită să vezi ce a săvârșit Dumnezeu în viața copiilor tăi și să te bucuri de unele dintre roadele dulci ale harului Său în viețile lor. A fi tată a reprezentat întotdeauna o prioritate majoră pentru mine, nu doar pentru că a fost așa pentru tatăl meu și pentru bunicul meu, ci și datorită a ceea ce spune Cuvântul lui Dumnezeu. Din păcate, acest rol de prioritate majoră al tatălui este atacat și distrus sistematic în cultura noastră.

Această societate particulară în care noi trăim a atacat rolul bărbatului cu o forță atât de devastatoare, încât cred cu adevărat că am condamnat următoarele trei și patru generații la experiențe tragice de proporții dezastruoase. Pentru că, dacă un lucru este clar în Scriptură, este acesta: păcatele părinților se răsfrâng asupra celei de-a treia și a celei de-a patra generații. Ceea ce înseamnă că, acolo unde există oameni răi în poziții de conducere, acolo unde se observă un declin al rolului tatălui, este nevoie de trei sau patru generații pentru a eradica răul pe care ei îl produc.

Nu ne confruntăm cu o situație în care, din cauza unui tată păcătos, trei sau patru generații de fii vor plăti pedeapsa – deloc – Ezechiel 18 interzice acest lucru, susținând responsabilitatea individuală. Dar ceea ce vedem este că, deoarece tații conduc o națiune, o generație de tați răi va avea un impact atât de mare asupra acelei națiuni timp de trei sau patru generații, încât este nevoie de atâta timp pentru a elimina efectul lor rău. Cred că moștenirea acestei generații de tați este o tragedie după alta în generațiile următoare.

În planul lui Dumnezeu, însă, nu așa ar trebui să fie, și cu siguranță în biserică ar trebui să urmăm acel plan; orice s-ar întâmpla în societatea din jurul nostru, ar trebui să asigurăm o generație neprihănită în biserică. Avem o responsabilitate ca tați, în special față de fiii noștri – fii care tind să fie, în mare parte, mai rebeli decât fiicele, deoarece lor le-au fost date de Dumnezeu roluri și capacități de conducere.

Dacă ne vom învăța cu credincioșie fiii, aceștia, prin exemplu și învățătură, le vor conduce și pe femei. Acolo unde există o pluralitate de tați evlavioși în națiune, aceștia vor avea un impact asupra mamelor, iar acolo unde există fii evlavioși, aceștia vor avea un impact asupra fiicelor generației următoare. Așadar, prioritatea principală a Scripturii este ca tații să-și învețe fiii și, astfel, să crească o generație de lideri evlavioși.

Pentru că Dumnezeu a rânduit acest lucru și pentru că Dumnezeu a vrut să fim siguri că este respectat cu atenție, prin inspirația Duhului Sfânt, Dumnezeu a dat un manual pe care tații să-l folosească cu fiii lor, o carte de referință fundamentală. Această carte este cartea Proverbelor – și aș dori să vă invit să o deschideți, dacă doriți, chiar acum – și vom analiza primele zece capitole din Proverbe într-un sens foarte general. Această carte este manualul de viață pe baza căruia tații își învață fiii. De fapt, acest lucru este foarte evident.

Dacă vă uitați la capitolul 1, versetul 8: „Ascultă, fiule, învățătura tatălui tău” – și, în același timp, și nu lepăda îndrumările mamei tale”. Veți găsi din nou, în capitolul 2, versetul 1: „Fiule, dacă vei primi cuvintele mele”; capitolul 3, versetul 1: „Fiule, nu uita învățăturile mele”; capitolul 4, versetul 1: „Ascultați, fiilor, învățătura unui tată” – versetul 10 – „ascultă, fiule, primește cuvintele mele” – versetul 20 – „fiule, ia aminte la cuvintelor mele”.

Capitolul 5, versetul 1: „Fiule, ia aminte la înțelepciunea mea”; capitolul 6, versetul 1: „Fiule”; capitolul 6, versetul 20: „Fiule, păzește sfaturile tatălui tău”; capitolul 7, versetul 1: „Fiule, păstrează cuvintele mele”. Și astfel, întregul pasaj este conceput pentru ca un tată să-și învețe fiul. Așa cum sunt tații, așa sunt și națiunile, așa sunt și generațiile, așa este și istoria; și astfel Dumnezeu a luat principiile – principiile de bază ale vieții spirituale – și le-a cuprins în cele 31 de capitole pe care le numim Proverbe.

Acum, un proverb este foarte simplu. Este un principiu enunțat în termeni conciși. Am putea spune că un proverb este înțelept în conținut și concis în formă. Este o scurtă, la obiect, concisă afirmație cu scopul de a instrui; o afirmație scurtă, la obiect, pentru a putea fi ținută minte. Ceea ce găsiți în Proverbe este, așadar, o compilație a acestor afirmații concise și înțelepte. Aceasta devine astfel cartea fundamentală a adevărului pe care tații o folosesc pentru a-și învăța copiii, o carte a înțelepciunii.

Și, sincer, dacă tații vor să crească o generație de bărbați evlavioși care să le conducă pe femei spre evlavie, ei trebuie să învețe adevărurile care sunt prevăzute în acest manual al tatălui. Sincer – doar ca să mă abat puțin de la acest subiect – astăzi există o mulțime de îndrumări disponibile pentru tați, menite să-și învețe fiii – multe dintre ele chiar într-un context creștin – care sunt destul de banale. O mare parte din îndrumările de astăzi se referă la a fi un prieten, a-ți asculta fiul, a merge în diverse locuri cu el, a-l duce la un meci, a te distra, a-i urma interesele etc., etc.

Ce Proverbe are de spus este mult mai profund decât atât. Dacă-ți înveți fiul lucruri banale, vei crește un tată banal, care își va învăța la rândul său fiul lucruri banale. Dacă-ți înveți fiul lucruri profunde, vei crește un fiu care va deveni un tată ce-și va învăța fiul lucruri profunde. Așadar, datoria principală a unui tată nu este ceea ce a spus un băiețel: „Datoria principală a tatălui meu este să ducă gunoiul”. Datoria principală a unui tată nu este nici măcar aceea de a aduce acasă banii de întreținere. Datoria principală a unui tată nu este aceea de a repara ce e stricat.

Datoria principală a unui tată este să-și învețe fiii să ducă o viață sfântă și, desigur, să-și învețe și copiii – inclusiv fiicele, dar în primul rând fiii. Acum, în acest proces de învățare, există o lecție de sinteză convingătoare, cuprinzătoare și desăvârșită, și anume că trebuie să-i învățăm înțelepciunea. Cuvântul care domină cartea Proverbelor este cuvântul „înțelepciune”.

Uneori apare cuvântul „învățătură”, alteori cuvântul „pricepere”, alteori cuvântul „discernere”, dar toate aceste cuvinte sunt pur și simplu elemente ale înțelepciunii; a cunoaște, a înțelege, a fi învățat, a avea discernământ înseamnă a acționa cu înțelepciune. Înțelepciunea nu înseamnă doar gândire, ci și comportament. Înseamnă a trăi în neprihănire. Trebuie să-i învățăm pe fiii noștri că înțelepciunea spirituală este cea mai nobilă, mai mare și cel mai curat obiectiv al vieții lor. În capitolul 1, versetul 20, înțelepciunea strigă pe străzi – înțelepciunea este personificată aici.

Înțelepciunea își ridică glasul în piață. Ea strigă în versetul 22 ca oamenii să se îndepărteze de naivitate, de batjocură și de nebunie și să se întoarcă spre înțelepciune. Chemarea întregii cărți a Proverbelor este această chemare, o chemare la înțelepciune. De fapt, în capitolul 2, vă rog să observați: chemarea – chemarea înțelepciunii vine la sfârșitul capitolului 1, pe măsură ce înțelepciunea personificată strigă și strigă ca oamenii să vină la ea. În capitolul 2, așadar, îl găsim pe tatăl care își încurajează fiul să caute înțelepciunea.

Versetul 4: „dacă o vei căuta ca argintul și vei umbla după ea ca după o comoară, atunci vei înțelege frica de Domnul și vei găsi cunoștința lui Dumnezeu. Căci Domnul dă înțelepciune; din gura Lui iese cunoștință și pricepere. Tatăl spune: „Urmărește înțelepciunea, urmărește înțelepciunea, urmărește înțelepciunea”. În capitolul 8, întregul capitol se referă la urmărirea înțelepciunii, la a merge după înțelepciune; versetul 11 spune: „Căci înțelepciunea prețuiește mai mult decât mărgăritarele, și niciun lucru de preț nu se poate asemui cu ea” – din nou, urmărirea înțelepciunii.

Și astfel, lecția principală pe care un tată o predă fiului său este să urmărească înțelepciunea. Iar în capitolul 10, versetul 1, se spune: „Un fiu înțelept este bucuria tatălui, dar un fiu nebun este mâhnirea mamei sale”. Acum, noi, tații, avem responsabilitatea, cu ocazia acestei Zile a Tatălui, să regândim această prioritate de a-i învăța pe fiii noștri înțelepciunea; și aș dori să ne uităm la aceste primele zece capitole și să selectăm elementele de aici care, în opinia mea, alcătuiesc zece lecții esențiale pe care un tată credincios trebuie să le predea fiilor săi.

Și vreau să vă spun, din propria mea viață, că acestea sunt lucrurile pe care ca tată, m-am străduit să le învăț pe cei doi fii ai mei. Dacă un fiu învață aceste zece lucruri, va fi o binecuvântare pentru voi și va fi binecuvântat de Dumnezeu. Dacă doriți ca fiul vostru să fie o binecuvântare pentru voi, să fie binecuvântat de Dumnezeu și să binecuvânteze cultura în care trăiește, acestea sunt cele zece lecții pe care trebuie să i le predați fiului vostru. Suma lor este înțelepciunea spirituală. Aceasta este o enumerare a componentelor înțelepciunii spirituale.

Lecția numărul unu: învață-ți fiul să se teamă de Dumnezeul tău; teme-te de Dumnezeul tău. În capitolul 1, versetul 7: „Frica Domnului este începutul științei”, iar capitolul 9, versetul 10 spune: „Începutul înțelepciunii este frica de Domnul”. Dar totul începe cu frica de Dumnezeu. Învață-ți fiul: „Fiule, teme-te de Dumnezeul tău”. Ce înseamnă „a te teme”? Ei bine, pe de o parte, are un aspect pozitiv, un respect plin de venerație, o uimire plină de venerație. Asta înseamnă că trebuie să-l învăț pe fiul meu despre Dumnezeu.

Trebuie să-l învăț pe fiul meu cum este Dumnezeu. Trebuie să-l învăț pe fiul meu atributele lui Dumnezeu. Trebuie să-l învăț pe fiul meu că Dumnezeu este atotputernic, că Dumnezeu este sfânt, că Dumnezeu este atotștiutor, omniprezent. Trebuie să-l învăț pe fiul meu că Dumnezeu este neschimbător – natura Lui nu se schimbă, că El este drept, că El este milostiv, că El este bun, că El este iubitor, că El este plin de har, că El este îndurător, că El ordonează providențial toate circumstanțele istoriei umane și ale universului spre binele Său – că El este suveran, într-un cuvânt.

Trebuie să-l învăț pe fiul meu să aibă reverență față de măreția lui Dumnezeu. Iar cealaltă fațetă a acestui lucru este că trebuie să-l învăț pe fiul meu să se teamă de nemulțumirea lui Dumnezeu; să se teamă de dreptul lui Dumnezeu de a pedepsi, de dreptul Lui de a mustra, de dreptul Lui de a judeca. Și în această uimire față de caracterul sfânt al lui Dumnezeu se regăsește un sentiment sănătos de teamă, pentru că știu că, fiind un Dumnezeu sfânt, El are dreptul să pedepsească păcatul, inclusiv pe al meu. Dacă vrei să-i faci fiului tău cel mai mare bine pe care l-ar putea face vreodată un tată, învață-l caracterul lui Dumnezeu.

Învață-l cum este Dumnezeu; din punct de vedere pozitiv, toate atributele Sale. Îmi amintesc că, atunci când copiii noștri erau mici, i-am ajutat să parcurgă o carte, „Leading Little Ones to God” („Conducându-i pe cei mici către Dumnezeu”), care îi învăța despre atributele lui Dumnezeu. Am pus întotdeauna accentul pe atributele lui Dumnezeu. Ei trebuie să știe cine este Dumnezeul lor și trebuie să învețe să se închine Lui. Aceasta face parte din frica de Domnul. Învață-ți fiii să se închine. Și nu-i înveți doar prin ceea ce spui, ci prin ceea ce faci.

Te închini cu credincioșie în ziua Domnului? Sunteți consecvenți și credincioși în închinarea față de Domnul? Sunteți prezenți aici la începutul zilei, dimineața, și la sfârșitul ei, la slujba de seară? Sunteți credincioși în a vă închina personal lui Dumnezeu prin Cuvânt? Fiul vostru se uită la voi și vede un adevărat închinător? Pentru că orice modele de închinare ați stabilit pentru voi înșivă, le-ați stabilit și pentru fiul vostru, iar el le va stabili probabil pentru fiul său; ce fel de moștenire lăsați în urmă?

Și cum rămâne cu trăirea într-o teamă sănătoasă față de dreptul sfânt al lui Dumnezeu de a pedepsi păcatul? Ai această teamă sănătoasă? Înțelegi că Dumnezeu are dreptul să te pedepsească? Trăiești astfel încât să eviți asta? Observă capitolul 3 din Proverbe, versetul 5 – aceasta este de fapt o descriere a unei inimi care se închină – „Încrede-te în Domnul din toată inima ta și nu te bizui pe înțelepciunea ta! Recunoaște-L în toate căile tale, și El îți va netezi cărările”.

Ideea fiind, că dacă sunt complet concentrat pe Dumnezeu, El îmi va păzi viața, El îmi va îndrepta calea. Vreau să-l învăț pe fiul meu cum să se încreadă în Domnul din toată inima. Cuvântul „încredere” în ebraică însemna inițial a sta întins cu fața în jos, fără putere de a te ridica, și există aici un sentiment de umilință, dar există și un sentiment de supunere față de controlul suveran total al lui Dumnezeu, în care cel care se închină spune: „Nu numai că sunt umilit în prezența Ta, ci mă închin în fața Ta cu supunere față de orice ai alege Tu să faci. Atât de mult am încredere în Tine”.

Învață-ți fiul să se încreadă în acest fel. Învață-l să nu se sprijine pe propria lui înțelegere. Cuvântul ebraic nu înseamnă „a se înclina”, ci „a se sprijini”. Învață-l să nu se sprijine pe propria lui înțelepciune, ci pe înțelepciunea lui Dumnezeu. „Recunoaște-L în toate căile tale” – cuvântul de aici înseamnă a fi conștient de, a cunoaște, a avea părtășie cu – în tot ceea ce ține de viață, învață-l să facă acest lucru în unitate, în comuniune cu Dumnezeul cel viu.

Învață-l cum să se încreadă în Dumnezeu pentru orice, cum să se sprijine pe Dumnezeu în totalitate și cum să fie conștient de prezența constantă a lui Dumnezeu în viața lui. Și dacă va trăi astfel, cu acest fel de încredere, cu acest fel de sprijinire și cu acest fel de recunoaștere, Dumnezeu îi va călăuzi calea. Învață-l să se teamă de Dumnezeul său. Și cred că atunci când este frică de Dumnezeu, este frică și față de păcat; la fel este și față de păcat. Proverbele spun că frica de Domnul prelungește viața; vrei să-i oferi fiului tău acel tip de viață bogată și plină?

Cartea Proverbe spune că frica de Domnul este mai folositoare decât bogăția. Ea aduce viață. Te ferește de rău. Ea duce la bogății și cinste și naște smerenie. Cartea Proverbe spune că cei care se tem de Dumnezeu se culcă mulțumiți și nu sunt atinși de rău. Ei au încredere, vor fi apreciați și rugăciunile lor vor fi ascultate. Ți-ai dori asta pentru fiul tău? Ți-ar plăcea să știi că viața fiului tău va fi prelungită până la plinătatea ei?

Ți-ar plăcea să știi că va fi ferit de rău; că i se va aduce onoare și bogății? Că va fi smerit, ferit de rău; mulțumit, încrezător, lăudat și că rugăciunile lui vor fi ascultate? Atunci învață-l să se teamă de Dumnezeu. Aceasta este cea mai importantă lecție pe care un tată ar putea să o predea vreodată unui fiu. Lecția numărul doi: Fiule, trebuie nu numai să te temi de Dumnezeul tău, ci și să-ți păzești mintea; păzește-ți mintea. Capitolul 3, versetul 3, printre multe altele, introduce aici noțiunea de inimă, iar autorul menționează bunătatea – chesed – acel cuvânt frumos care înseamnă iubire, loialitate, credincioșie, fidelitate, bunătate.

Și apoi cuvântul care înseamnă adevăr sau acuratețe, precizie sau dependență. Ia aceste două lucruri minunate – loialitate, credincioșie, fidelitate și toate acestea, împreună cu adevărul de încredere, de nădejde și exact – și leagă-le în jurul gâtului tău, și scrie-le pe tăblița inimii tale; cioplește-le, ca să zicem așa, în piatra minții tale. Inima se referă la minte, sediul gândirii, al emoției și al voinței. Cu alte cuvinte, învață-ți fiul să-și păzească mintea.

Ca tată, ești responsabil pentru mintea copilului tău. Doamne, ce responsabilitate uriașă în zilele noastre! Când atacul asupra minții umane a atins un nivel atât de ridicat precum cel de astăzi, prin intermediul mass-mediei, sarcina de a păzi mintea tânărului tău și de a-l învăța cum să o păzească este într-adevăr o sarcină formidabilă. Capitolul 4, ați observat versetul 23? „Păzește-ți inima mai mult ca orice” – îi spune tatăl fiului său – „căci din ea ies izvoarele vieții”.

Păzește-ți mintea cu sârguință, pentru că totul în viață izvorăște din ea. Din ea izvorăște purtarea ta. Nu ceea ce intră în om, a spus Isus în Matei, ci ceea ce iese din om îl pângărește. Așadar, nu ceea ce intră este problema; ci ceea ce pornește din interior și iese afară. De aceea, inima trebuie să fie dreaptă. Tatăl are, așadar, sarcina de a se asigura că mintea fiului său este programată cu adevăr, cu virtute, cu credincioșie, cu onestitate, cu integritate, cu loialitate, cu iubire – cu tot ceea ce pot rezuma acele două cuvinte din capitolul 3.

Tată, ai responsabilitatea de a-l învăța pe fiul tău să-și păzească mintea. Pe tot parcursul acestui pasaj – și mi-aș dori să avem timp să parcurgem cele zece capitole – putem urmări acest lucru. Încă din versetul 9 al capitolului 1, el vorbește despre faptul că o învățătură bună este „o cunună plăcută pe capul tău și un lanț de aur la gâtul tău”. Când un fiu poartă adevărul în inima sa, acesta îl onorează.

În capitolul 2, versetul 10, el dorește ca „Căci înțelepciunea va veni în inima ta, și cunoștința va fi desfătarea sufletului tău; chibzuința va veghea asupra ta, priceperea te va păzi, ca să te scape de calea cea rea”. În capitolul 3, versetul 1: „păstrează în inima ta sfaturile mele”. Capitolul 4, versetul 4: „Păstrează bine în inima ta cuvintele mele, păzește învățăturile Mele și vei trăi”. Și aceasta este esența: ca mintea – sau inima, cum i se spune – să fie păzită cu grijă.

Tată, tu ești păzitorul minții copilului tău. Trebuie să lași să intre lucrurile bune și să ții la distanță lucrurile rele. Aceasta este datoria ta înaintea lui Dumnezeu: să păzești mintea fiului tău; la fel și a celorlalți copii ai tăi. Ce responsabilitate uriașă avem! Asta înseamnă că trebuie să ne protejăm copiii de ceea ce îi expune. Aceasta este partea negativă. Partea pozitivă: trebuie să ne asigurăm că sunt expuși la ceea ce vrem noi să le umple mintea. Aici rezidă beneficiul unei educații evlavioase, al formării creștine, al expunerii la învățătura Cuvântului lui Dumnezeu.

Aceasta este datoria tatălui. Învață-ți fiul: „Teme-te de Dumnezeul tău, fiule, și păzește-ți mintea, căci din ea izvorăște purtarea ta”. A treia mare lecție: un tată trebuie să-și învețe fiul: ascultă de părinții tăi; ascultă de părinții tăi. De-a lungul întregii secțiuni, aceste afirmații despre „ascultă, fiule, învățătura tatălui tău” se repetă; capitolul 1 versetul 8, capitolul 2 versetul 1, capitolul 3 versetul 1, capitolul 4 versetul 1, și apoi, din nou, în capitolul 4, se repetă iar și iar.

Priviți la versetul 10: „Ascultă, fiule, primește cuvintele mele.” Versetul 11: „Eu îți arăt calea înțelepciunii, te povățuiesc pe cărările neprihănirii”. „Fă ce-ți spun eu”, asta este ceea ce spune el. Versetul 20: „Fiule, ia aminte la cuvintele mele, pleacă-ți urechea la vorbele mele! Să nu se depărteze cuvintele acestea de ochii tăi, păstrează-le în adâncul inimii tale” – sau în mintea ta. Aici întărim prima poruncă însoțită de o promisiune, care este: „Copii, ascultați în Domnul de părinții voștri”, aceasta este prima poruncă însoțită de promisiune.

Învățați-vă fiii să asculte de ceea ce spuneți. Acum, asta înseamnă disciplină; întoarceți la capitolul 3, versetul 11. „Fiule, nu disprețui mustrarea Domnului și nu te mâhni de pedepsele Lui. Căci Domnul mustră pe cine iubește, ca un părinte pe copilul pe care-l iubește”. Dacă vă iubiți fiul, îl disciplinați, îl mustrați, îl certați. Aici este vorba de disciplină, iar dacă vrem să avem fii ascultători și credincioși, care să ducă mai departe un model de viață neprihănit, ei trebuie să învețe să-și asculte părinții, iar disciplina face parte din acest proces.

Capitolul 10, versetul 13: „nuiaua este pentru spatele celui fără minte”. Când fiul tău nu face ceea ce vrei tu să facă, folosești nuiaua. Mai târziu, în Proverbe, se spune că el are răzvrătire în inimă; și trebuie dezlipită de la el cu nuiaua. Vorbim aici despre disciplină, aplicată nu cu mânie, ci cu dragoste – fiul pe care Tatăl îl iubește, pe acela îl disciplinează – iar această disciplină are scopul de a-l conforma pe fiul tău cu înțelepciunea.

Cu scopul de a înfrânge voința proprie, cu scopul de a îndepărta nebunia, cu scopul de a-l izbăvi pe copil de moartea spirituală și cu scopul de a-l face o bucurie pentru părinții săi; toate aceste lucruri sunt învățate în Proverbe. Învață-ți copiii să asculte și folosește nuiaua pentru a întări învățătura, deoarece Dumnezeu spune că pedeapsa fizică aplicată cu dragoste este un mijloc puternic de corectare. Astfel, copiii tăi vor învăța să-și asculte părinții.

Și dacă învață să-și asculte părinții, iar aceștia susțin Legea lui Dumnezeu, vor învăța să asculte de Legea lui Dumnezeu. Iar dacă învață să-și asculte părinții, vor învăța să se supună autorității părinților, iar mai târziu, când vor trăi în societate, vor învăța să se supună autorității sociale, sub orice formă. Un copil neascultător, vedeți voi, nu numai că provoacă un dezastru spiritual, ci devine o personalitate antisocială și, foarte adesea, un adult criminal.

Ai o îndatorire, ca tată, să-i spui fiului tău: „Trebuie să înveți să te temi de Dumnezeul tău, să-ți păzești mintea și să-ți asculți părinții. Trebuie să înveți cum să te supui autorității, și întrucât noi reprezentăm autoritatea lui Dumnezeu și te învățăm înțelepciunea lui Dumnezeu, trebuie să asculți; trebuie să asculți”. Nu cred că există vreo scuză pentru un copil răzvrătit. Cred că copiii pot fi ținuți sub control dacă sunt învățați corespunzător de către tații lor să asculte.

Există un al patrulea principiu, care trebuie, de asemenea, învățat și care este foarte, foarte important. Un tată trebuie să-și învețe fiul: „Alege-ți prietenii; alege-ți prietenii”. Trebuie să iei inițiativa. Un tată are responsabilitatea de a-și învăța copiii cum să-și aleagă prietenii. Ce a spus apostolul Pavel? Tovărășiile rele strică ce? Obiceiurile bune. „Tovărășiile rele strică obiceiurile bune”. Copiii tăi, crede-mă, nu se pot ridica deasupra cercului lor de cunoștințe.

Rareori un copil are capacitatea de a se ridica deasupra grupului din care face parte. Trebuie să-i alegeți și să-l ajutați să învețe să-și aleagă prietenii, și să nu-i lăsați pe ei să-l aleagă pe el. Întoarceți pentru o clipă la capitolul 1 – vă voi da un exemplu – versetul 10. Tatăl îi spune fiului său: „Fiule, dacă niște păcătoși vor să te amăgească, nu te lăsa câștigat de ei”. Cu alte cuvinte, nu te lăsa atras în gașcă. „Dacă îți vor zice” – și te atrag cu promisiuni caracterizate de emoție, aventură și senzații tari.

„Dacă-ți vor zice: ‘Vino cu noi! Haidem să întindem curse ca să vărsăm sânge, să întindem fără temei lațuri celui nevinovat; haidem să-i înghițim de vii, ca Locuința morților, și întregi, ca pe cei ce se coboară în groapă’” – hai să omorâm pe cineva – ‘vom găsi tot felul de lucruri scumpe și ne vom umple casele cu pradă; vei avea și tu partea ta la fel cu noi, o pungă vom avea cu toții’”. Iată cum banda îl ademenește pe copil, iar banda vine și atrage încă o persoană în scopurile lor rele.

E uimitoare, nu-i așa, o astfel de acțiune? Pentru un moment fugar de plăcere, oamenii răi sunt dispuși să ia o viață sau să provoace cuiva o traumă pe viață – violență de bandă fără rost, fără sens. Ca acei membri ai bandei care au împușcat-o pe Stacy Lim săptămâna trecută cu un Magnum 357 pentru că voiau să-i fure roțile de la mașină. Este ceva de neimaginat, ceea ce sunt oamenii dispuși să facă pentru o senzație puternică, și vor să-i atragă pe cei nevinovați, naivi și neștiutori în asta.

Gândiți-vă la acel băiețel de acum o săptămână, despre care s-a vorbit la știri, care a refuzat să consume droguri împreună cu prietenii săi din New York, așa că aceștia i-au dat foc. Tentațiile pot fi destul de puternice. Taților, avem o sarcină uriașă. Poate că nu locuiți într-un ghetou din centrul orașului, precum New York sau zona de est din Los Angeles, dar vă spun ceva: există o presiune enormă din partea colegilor asupra fiilor voștri, care îi împinge să se conformeze unui standard de comportament care este standardul de comportament al celor din jurul lor.

Trebuie să-i învățați să-și aleagă prietenii, și să nu fie aleși și apoi intimidați să intre într-o astfel de alianță. Îndemnul de aici se adresează tatălui, ca să-și îndeplinească responsabilitatea. În capitolul 2, versetul 11, tatăl trebuie să-și învețe fiul cum să fie izbăvit „de calea cea rea, de omul care ține cuvântări stricate” – nu vrei să fii în preajma acestui gen de oameni – „de cei ce părăsesc cărările adevărate ca să umble pe drumuri întunecoase” – vrei să te asiguri că copiii tăi nu sunt în preajma acestui gen de oameni.

„Care se bucură să facă răul și își pun plăcerea în răutate, care umblă pe cărări strâmbe și apucă pe drumuri sucite” – nu-ți lăsa fiii în preajma unor astfel de oameni. Trebuie să îi înveți cum să-și aleagă tovarășii, și oamenii care îi influențează. Proverbe 18:24 este un verset destul de interesant – ieșind puțin din cadrul celor zece capitole pe care le-am analizat. La prima lectură, Proverbe 18:24 pare puțin greu de înțeles în limba engleză: „Cine își face mulți prieteni, îi face spre nenorocirea lui, dar este un prieten care ține mai mult la tine decât un frate”.

Este un verset destul de interesant în ebraică. Acesta spune: „Un om cu mulți rea ajunge la ruină, dar există un aheb care este mai apropiat decât un frate”. Sunt două cuvinte diferite pentru „prieten”. Un om care dorește doar să aibă mulți cunoscuți, care vrea să fie prietenul tuturor, va avea probleme. Mai bine să ai un prieten adevărat – un aheb – un prieten iubitor, loial, sincer și care te încurajează, care te ține responsabil și te ridică.

Mai bine câteva prietenii de tipul cel bun decât multe de tipul cel greșit. Taților, aveți responsabilitatea față de Dumnezeu pentru procesul prin care copiii voștri învață cum să-și aleagă tovarășii. Aceasta este datoria unui tată. „Fiule, teme-te de Dumnezeul tău, păzește-ți mintea, ascultă de părinții tăi, alege-ți prietenii”. A cincea: stăpânește-ți trupul. Orice tată înțelept, care are măcar un pic de bun simț, își dă seama că tinerii vor dezvolta pasiuni care îi pot conduce de la o tragedie la alta, dacă nu învață să-și stăpânească trupul, dorințele trupești.

Și pe măsură ce intrați în această secțiune, aceasta este tema dominantă de-a lungul acestor prime câteva capitole din Proverbe. Întoarceți la capitolul 2 pentru un moment – versetul 16 – asta se repetă, și nu avem timp să intrăm în detalii, dar vă voi da o mică idee despre ce spune autorul – 2:16. El vorbește despre înțelepciune și numai despre înțelepciune – adică înțelepciunea lui Dumnezeu, înțelepciunea spirituală pe care un tată ar trebui să o învețe pe fiul său – care este capabilă „să te izbăvească de femeia străină”.

Dar oare ce înseamnă cuvântul „străină”? Străină. De ce trebuie să-ți faci griji pentru o femeie străină? Pentru că este departe de casă. Ei bine, ce înseamnă asta? Păi, este departe de soțul ei, este departe de familia ei, este departe de prietenii ei, este departe de orice responsabilitate și, astfel – este femeia venită din altă parte, dacă vreți – căreia îi este foarte ușor să se comporte cum dorește, pentru că nu mai are nicio constrângere. Feriți-vă de acea femeie rătăcitoare care este departe de locul responsabilității ei.

Feriți-vă de „străina care întrebuințează vorbe ademenitoare, care părăsește pe bărbatul tinereții ei” – adică pe soțul ei – „și uită legământul Dumnezeului ei” - adică jurământul de căsătorie. Feriți-vă de ea, „căci casa ei coboară la moarte, și drumul ei duce la cei morți” – de ce? Pentru că, conform prescripției biblice, adulterul era pedepsit cu moartea; ea vă va duce la moarte. Unii consideră că aceasta este o referire și la o boală venerică, sau chiar la intervenția divină a lui Dumnezeu într-un act de pedeapsă.

Dar cred că problema principală aici se întoarce cu mult înapoi la capitolul 22 din Deuteronom, unde Dumnezeu spune că cei care comit adulter trebuie executați. Pasiunea este însă atât de puternică, după cum o dovedește faptul că bărbații care ar ști că ar putea să-și piardă viața ar urma totuși pasiunea lor. În acel moment, pofta de sex cântărește mai mult decât dorința de a trăi; ține-te departe. Ca tată, trebuie să-l înveți pe fiul tău stăpânirea de sine în materie sexuală, ca să nu-și distrugă viața și să nu-și distrugă familia.

Capitolul 5 continuă pe aceeași temă. Versetul 1: „Fiule, ia aminte la înțelepciunea mea și pleacă urechea la învățătura mea, ca să fii cu chibzuință, și buzele tale să aibă cunoștință”. Iată o lecție foarte importantă pentru fiu. „Căci buzele femeii străine strecoară miere, și cerul gurii ei este mai lunecos decât untdelemnul” – sărutările ei sunt dulci și te va ademeni cu vorbe dulci – „dar la urmă este amară ca pelinul, ascuțită ca o sabie cu două tăișuri. Picioarele ei coboară la moarte, pașii ei dau în Locuința morților.

„Așa că ea nu poate găsi calea vieții, rătăcește în căile ei și nu știe unde merge. Și acum, fiilor, ascultați-mă și nu vă abateți de la cuvintele gurii mele: depărtează-te de drumul care duce la ea și nu te apropia de ușa casei ei, ca nu cumva să-ți dai altora vlaga ta” – adică, nu procreați prin intermediul altora. „și unui om fără milă anii tăi; ca nu cumva niște străini să se sature de averea ta, și tu să te trudești pentru casa altuia” – nu trebuie să întreții copiii unei femei care nici măcar nu este în casa ta.

Nu-ți da sămânța altcuiva, nu face copii prin intermediul altcuiva. Nu-ți da puterea unei alte familii și nu fi nevoit să-ți petreci restul vieții plătind o pensie alimentară sau orice altceva. În cele din urmă, trupul și carnea ta se vor consuma. Vei spune: „Cum am putut eu să urăsc certarea și cum a disprețuit inima mea mustrarea? Cum am putut să n-ascult glasul învățătorilor mei și să nu iau aminte la cei ce mă învățau?” Într-o zi, vei spune: „Îmi doresc să fi făcut ce mi-a spus tatăl meu”.

Învață-ți fiul puritatea sexuală. Capitolul 6 merge mai departe – de la versetul 20 și până la sfârșit – continuă cu versetul 24. Ți se prezintă cuvinte de înțelepciune „ele te vor feri de femeia stricată, de limba ademenitoare a celei străine. N-o pofti în inima ta pentru frumusețea ei și nu te lăsa ademenit de pleoapele ei. Căci pentru o femeie curvă, omul ajunge de nu mai rămâne decât cu o bucată de pâine” – ea te va reduce la nimic, repede – „și femeia măritată întinde o cursă unui suflet scump”.

Și iată cum un suflet scump, ajunge să fie vânat. „Poate cineva să ia foc în sân, fără să i se aprindă hainele? Sau poate merge cineva pe cărbuni aprinși, fără să-i ardă picioarele? Tot așa este și cu cel ce se duce la nevasta aproapelui său: oricine se atinge de ea nu va rămâne nepedepsit”. O să te coste, și o să te coste scump. Versetul 32: „Dar cel ce preacurvește cu o femeie este un om fără minte, singur își pierde viața cine face așa”. De ce fac oamenii asta?

„Nu va avea decât rană și rușine, și ocara nu i se va șterge”. Dați-mi voie să vă spun că, un adulterin are o ocară care nu poate fi ștearsă. Știți, este bine să țineți minte acest lucru, mai ales când vă amintiți că în 1 Timotei 3 se spune că un prezbiter trebuie să fie fără reproș. Și dacă un prezbiter sau un pastor cade în păcat sexual și adulter, acest text spune că ocara nu va fi ștearsă; iar odată ce purtați acea ocară și acel stigmat, ele par a fi permanente, o descalificare permanentă. Este un preț greu de plătit.

Capitolul 7, întregul capitol, este dedicat unui scenariu fascinant; putem începe di versetul 6. Iată victima, acest tip nechibzuit, cu capul în nori, naiv, care se rătăcește în ispită. Se află într-o parte a orașului în care n-ar trebui să fie; ea stă la fereastra casei, privind printre zăbrele. „Am zărit printre cei neîncercați, am văzut printre tineri pe un băiat fără minte” – exact genul care îi place ei, care era – „Trecea pe uliță, la colțul unde stătea una din aceste străine, și a apucat pe calea care ducea spre locuința ei”.

El știe ce face; se află într-o parte a orașului în care n-are ce căuta, rătăcește în prostia lui, fără să știe în ce se va băga. Aceasta este victima. Vânătoarea începe în versetul 10. Iată ce zice: „Era în amurg, seara, în noaptea neagră și întunecoasă” – și ea vine – versetul 10, ea – „Și iată că i-a alergat înainte o femeie îmbrăcată ca o curvă și cu inima șireată. Era bună de gură și fără astâmpăr; picioarele nu-i puteau sta acasă: când în uliță, când în piețe, pe la toate colțurile stătea la pândă” – asta e vânătoarea.

Tacticile – uitați-vă cum s-a luat după acel tânăr. Versetul 13 – asta se numește abordarea directă – „Ea l-a îmbrățișat și l-a sărutat”. Uau. Îmi amintesc că mă plimbam odată prin Ipanema, în Brazilia, și să fiu apucat de o prostituată, iar o prostituată m-a tras de haină; și literalmente, eu am continuat să merg, iar ea a continuat să mă tragă de haină, insistând să merg cu ea – asta a fost abordarea directă – iar eu am tot lovit-o peste mână ca să-mi dea drumul la haină. Nimic nou; cred că au procedat așa și înainte.

Versetul 14, ea îi spune asta: „Eram datoare cu o jertfă de mulțumire, azi mi-am împlinit juruințele”. Cu alte cuvinte: „Ajută-mă să sărbătoresc. Este o zi religioasă importantă pentru mine, așa că vrei să vii să mă ajuți cu sărbătoarea mea religioasă?” Și apoi urmează lingușirea, în versetul 15: „De aceea ți-am ieșit înainte să te caut, și te-am și găsit” – „Ești exact bărbatul pe care îl căutam” – sigur – „Exact cel pe care l-am căutat”.

Apoi urmează seducția senzuală: „Mi-am împodobit patul cu învelitori, cu așternut de pânzeturi din Egipt; mi-am stropit așternutul cu smirnă, aloe și scorțișoară. Haide, să ne îmbătăm de dragoste până dimineață, să ne desfătăm cu dezmierdări” – aceasta este seducția senzuală. Apoi ea îi oferă argumentul siguranței; versetul 19, „căci bărbatul meu nu este acasă, a plecat într-o călătorie lungă, a luat cu el sacul cu bani și nu se va întoarce acasă decât la luna nouă”.

Cu alte cuvinte, are atâția bani pentru că are atâtea afaceri de rezolvat și va sta acolo o vreme; nu ai de ce să-ți faci griji. Și după toate aceste încercări, ea încearcă în cele din urmă să-l ucidă cu cuvintele – versetul 21: „Tot vorbindu-i, ea l-a ademenit și l-a atras cu buzele ei ademenitoare”. Îl copleșește cu vorbele; doar vorbe, vorbe, vorbe, continuând seducția. Apoi vine lovitura de grație.

„Deodată, a început să meargă după ea” – tipul ăsta neînțelept, naiv și fără minte – „ca boul care se duce la măcelărie, ca un cerb care aleargă spre cursă, ca pasărea care dă buzna în laț, fără să știe că o va costa viața, până ce săgeata îi străpunge ficatul”. La sfârșitul versetului 27 se spune că el se coboară spre locașurile morții. Învață-l pe fiul tău asta. Învață-l pe fiul tău puritatea sexuală. Învață-l pe fiul tău să-și stăpânească trupul. Capitolul 9, versetele 13-18, aprofundează acest scenariu – o femeie nebună care vrea să te conducă spre mormânt.

Sigur, apa furată este dulce, iar pâinea mâncată în secret este plăcută, dar te va ucide; te va ucide. Învață-ți fiul să se țină departe mental. Să nu meargă în anumite locuri din oraș. Să nu se lase prins în anumite situații compromițătoare. Să-și țină mâinile acasă. Stai departe de femei de genul acesta. Păzește-ți pașii. Păzește-ți ochii. Păzește-ți urechile. Învață-l pe fiul tău asta; să-și stăpânească trupul pentru a rămâne curat, și el va fi o bucurie pentru tine și binecuvântat de Dumnezeu.

Există și o altă fațetă a acestei chestiuni. Veți zice: „Păi, dacă îl înveți asta prea strict, atunci când se va căsători nu va aprecia bucuriile vieții sexuale conjugale, așa că trebuie să găsești un echilibru”. Punctul numărul șase: învață-l: „Fiule, bucură-te de soția ta”. Deși este interzis înainte de căsătorie, după aceea este ceva de prețuit. Întoarceți la capitolul 5. Modul în care este formulat este atât de frumos. Versetul 15 spune: „Bea apă din fântâna ta” – și aceasta urmează după pasajul despre curvă – „Bea apă din fântâna ta și din izvoarele puțului tău”.

Când ți-e sete, găsește-ți satisfacția în propria soție; asta înseamnă. Când ți-e sete fizic, găsește-ți satisfacția în propria soție. „Bea apă din fântâna ta și din izvoarele puțului tău. Ce, vrei să ți se verse izvoarele afară? Și să-ți curgă râurile pe piețele de obște?” Știți, unul dintre lucrurile pe care oamenii nu ar fi vrut să le vadă în acea parte a lumii în vremurile străvechi era tocmai apa curgând pe stradă.

Nimeni în toate mințile nu ar fi luat pur și simplu găleți cu apă și să le fi aruncat pe stradă, sau să le fi aruncat pur și simplu pe trotuar sau pe pământ. De ce? Pentru că apa era foarte prețioasă, și nu numai atât, nu era prea multă; era greu de obținut, și nimeni nu ar fi risipit apa așa, iar el folosește asta ca o analogie. Așa cum oamenii ar fi considerați nebuni dacă ar arunca apă pe străzi, ești considerat un nebun absolut dacă ieși pur și simplu pe stradă și îți împrăștii sămânța peste tot și faci copii cu alți oameni.

Să nu faci așa ceva. Un nebun ar face asta. Fără minte și risipitor este un bărbat care face copii peste tot în oraș, peste tot pe stradă. „Lasă-le să fie numai pentru tine” – spune el – „și nu pentru străinii de lângă tine. „Izvorul tău” – capacitatea ta de a procrea – „să fie binecuvântat” – și apoi – „bucură-te de nevasta tinereții tale. Cerboaică iubită, căprioară plăcută: fii îmbătat tot timpul de drăgălășiile ei, fii îndrăgostit necurmat de dragostea ei! Și pentru ce, fiule, ai fi îndrăgostit de o străină și ai îmbrățișa sânul unei necunoscute?”

Și îi reamintește în versetul 21 că Dumnezeu veghează și vede totul. Bucură-te de soția ta, bucură-te de dragostea ei, sânii ei să te satisfacă în orice moment, bucură-te de ea – învață-l pe fiul tău asta. Învață-l pe fiul tău, prin felul în care îți tratezi soția și prin cuvintele pe care le rostești, să fie pe deplin împlinit în propria căsătorie. Învață-l ce spune cartea Proverbe, că soția este un dar de la Dumnezeu, mai prețioasă decât mărgăritarele.

Învață-l că soția îi este dată pentru a-i fi cea mai bună prietenă și tovarășă; că soția trebuie să-i împlinească nevoile lui și ale copiilor, și că ea trebuie răsplătită pentru eforturile sale și lăudată, așa cum spune Proverbe 31. Învață-l frumusețea, minunea și binecuvântarea darului unei soții și învață-l să se bucure de soția sa – și îl vei învăța cel mai bine dacă te bucuri tu de a ta. Ce face tatăl înțelept? Îi spune fiului său: „Teme-te de Dumnezeul tău, păzește-ți mintea, ascultă de părinții tăi, alege-ți prietenii cu grijă, stăpânește-ți trupul, bucură-te de soția ta”.

Acestea sunt lecțiile cheie; îngăduiți-mi să vă mai dau câteva. Numărul șapte: ai grijă la cuvintele tale; ai grijă la cuvintele tale. Învață-ți fiul să fie atent la felul în care vorbește. Capitolul 4, versetul 24: „Fiule al meu” – spune el în versetul 20; mai jos, în versetul 24, adaugă – „Izgonește neadevărul din gura ta și depărtează viclenia de pe buzele tale”. Asigură-te că nu spui minciuni. Asigură-te că nu vorbești într-un mod fățarnic. Asigură-te că nu vorbești pervers. Asigură-te că nu vorbești înșelător. Rostește cuvinte curate și adevărate.

Cu siguranță, una dintre lucrurile cu care am crescut a fost această lecție. Sunt la fel de departe de a folosi orice cuvânt de blestem sau unul care să aibă vreo legătură, chiar și vagă, cu un cuvânt de blestem, mai mult decât orice ființă umană de pe pământ, pentru că mi s-a spălat gura de nenumărate ori pentru cuvinte pe care nici măcar nu le înțelegeam sau nu le pronunțam corect. Mama mea obișnuia să-mi spele gura cu săpun Fels-Naptha. Dacă veneam acasă și spuneam: „Tati, ce înseamnă blank?”, îmi băga săpunul în gură. Am avut parte de ceea ce se numește terapie prin aversiune.

Am transmis această tradiție copiilor noștri, astfel încât ceea ce iese din gura lor să fie cuvântul – sperăm – al celor neprihăniți. Cartea Proverbe spune că buzele celor neprihăniți vorbesc cu înțelepciune; buzele celor neprihăniți sunt o fântână de viață și un pom al vieții; buzele celor neprihăniți sunt ca argintul ales. Ele sunt ziditoare, hrănesc pe alții, aduc vindecare și eliberare. Sunt răbdătoare, blânde, înțelepte, adevărate, cinstite, curate, înțelepte, blânde, încete la mânie și sunt purtătoare de cuvânt pentru Domnul. Învață-ți fiul să fie atent la cuvintele sale.

Capitolul 5, versetul 2: buzele tale să aibă cunoștința. Capitolul 6, versetul 12: Omul de nimic, omul nelegiuit, umblă cu neadevărul în gură. Capitolul 10 este magnific; observați versetul 11: „Gura celui neprihănit este un izvor de viață” – ce afirmație minunată. Versetul 13: „Pe buzele omului priceput se află înțelepciunea”. Versetul 14: „gura nebunului este o pieire apropiată” – ce contrast. Versetul 18 spune: „Cine ascunde ura, are buze mincinoase, și cine răspândește bârfele este un nebun” – nu faceți asta. Nu mințiți, nu calomniați.

Acesta este un alt lucru pe care l-am învățat pe copiii noștri: să nu mintă niciodată. Copiii noștri – și sunt sigur că acest lucru este corect, iar Patricia și cu mine am discutat despre asta amintindu-ne – nu au mințit niciodată în viața lor – din câte știm noi – mai mult de o dată, pentru că prima dată când i-am prins mințind, a avut loc un eveniment major de neuitat, care le-a rămas mult timp în memorie. Și acest lucru le-a arătat, de fapt, că este un lucru foarte rău de făcut și că este însoțit de o durere imensă. Se pare că au înțeles mesajul. Învățați-vă copiii să spună adevărul.

Versetul 19: „Cine vorbește mult nu se poate să nu păcătuiască”. Învățați-i să nu vorbească mereu. „cel ce-și ține buzele, este un om chibzuit. Limba celui neprihănit este argint ales” – și continuă în acest fel. Învățați-i să-și cearnă cuvintele; să-și cearnă cuvintele. Aceasta este o chestiune majoră de înțelepciune. Gurile oamenilor neînțelepți rostesc o vorbire nesfârșită, vorbire strâmbă, vorbire proastă, vorbire agresivă, vorbire plină de ură, vorbire răutăcioasă, certuri, ruină, calomnie, dispreț, bârfă, rușine, foc mistuitor, răutate, perversitate – și tot așa, spune cartea Proverbe. Taților, învățați-vă copiii să fie atenți la cuvintele lor.

În al optulea rând: învățați-vă fiii: „Fiule, dedică-te muncii tale; dedică-te muncii tale”. Taților, învățați-vă băieții cum să muncească, prin cuvânt și prin exemplu. „Du-te la furnică”, spune el în capitolul 6 – îi dă această lecție fiului său: „Du-te la furnică” – în versetul 6 din capitolul 6 – „uită-te cu băgare de seamă la căile ei și înțelepțește-te! Ea n-are nici căpetenie, nici priveghetor, nici stăpân” – primul lucru pe care vrei să-l faci este să-ți înveți copiii cum să muncească fără un șef în preajmă; chiar și o furnică face asta.

Acum, copiii tăi vor munci dacă stai acolo cu un bici, dar problema este dacă: o vor face și când nu ești acolo, pentru că vor fi nevoiți să o facă în viață. Și trebuie, de asemenea, să fie învățați cum să-și facă planuri pentru viitor – chiar și furnica știe să-și pregătească hrana vara, anticipând iarna care urmează. Ea „strânge de ale mâncării în timpul secerișului”. Învățați-i să muncească. „Până când vei sta culcat, leneșule? Când te vei scula din somnul tău?” Treziți-vă copiii.

Iar ei vor spune: „Să mai dormi puțin, să mai ațipești puțin, să mai încrucișezi puțin mâinile ca să dormi” – desigur – „Și sărăcia vine peste tine ca un hoț, și lipsa, ca un om înarmat”. Te vei sărăci singur dacă nu înveți să muncești. Învață-i să caute de lucru. Un leneș este un om trândav. De fapt, este doar un om obișnuit, cu prea multe scuze, prea multe refuzuri, prea multe amânări. Conform cărții Proverbe, omul leneș va suferi de foame, sărăcie, eșec; de ce? Pentru că doarme în timpul secerișului.

El își dorește, dar nu vrea să muncească. Iubește somnul, este lipit de patul său și se va dedica unor activități fără valoare, încercând să se îmbogățească repede. Pe de altă parte, omul care își urmărește munca își câștigă traiul, are hrană din belșug, este răsplătit pentru efortul său și câștigă respect chiar și în fața împăraților, spune în capitolul 22, versetul 29. Învățați-vă fiii să-și respecte munca; este foarte important. Capitolul 10, versetul 4: „Cine lucrează cu o mână leneșă sărăcește, dar mâna celor harnici îmbogățește. Cine strânge vara este un om chibzuit, cine doarme în timpul seceratului este un om care face rușine”.

Învață-ți fiul să muncească și să-și planifice munca din timp. Acum, că lucrează, mai este o a noua lecție pe care trebuie să o învețe. Iată încă una. „Fiule, gestionează-ți banii; gestionează-ți banii”. Întoarceți pentru o clipă la capitolul 3, iar printre aceste lecții repetate se află și aceasta – și există câteva principii de bază asupra cărora aș dori să vă atrag atenția. Versetul 9 – iată principiul numărul unu în ceea ce privește banii: „Cinstește pe Domnul cu averile tale și cu cele dintâi roade din tot venitul tău: căci atunci grânarele îți vor fi pline de belșug, și teascurile tale vor geme de must”.

Cu alte cuvinte, dacă ești generos cu Dumnezeu, El va fi generos cu tine, așa că cinstește-L pe Domnul cu banii tăi. Învață-l cum să-și gestioneze banii. Lecția numărul unu este să dai din ce ai mai bun, din primele roade, Domnului. Toți banii trebuie folosiți pentru a-L cinsti pe Domnul. El trebuie să-și folosească toți banii pentru a-L cinsti pe Domnul; pe toți. Învață-l cum să dea. Dacă ești un dăruitor mediocru, dacă ești un dăruitor comme ci, comme ça cu jumătate de măsură, așa va fi și el; și așa cum tu ai pierdut binecuvântarea promisă de Dumnezeu, la fel va face și el, și astfel îți condamni fiul la o viață plină de lucrurile pe care le-ai trăit tu.

Dacă vrei ca fiul tău să cunoască plinătatea binecuvântării lui Dumnezeu și ca aceasta să se revarsă asupra lui în întregime, atunci învață-l cum să-I dea lui Dumnezeu cu generozitate. Vedeți voi, ceea ce facem noi, ca tați, este pur și simplu să dăm naștere următoarei generații, iar aceasta fie se ridică, fie se coboară. Aspectul pozitiv: învață-l să-L cinstească pe Domnul cu toți banii lui, astfel încât, orice ar face cu ei, să fie pentru a-L cinsti pe Domnul. Acum, dați-mi voie să întorc puțin situația – există și un aspect negativ.

Capitolul 6, versetul 1 – și aceasta este o lecție foarte bună, iar aici se ascunde mult mai mult decât se vede la prima vedere. Versetul 1 spune – din capitolul 6 – „Fiule, dacă te-ai pus chezaș pentru aproapele tău, dacă te-ai prins pentru altul” – acum, ascultă – dacă ai semnat ca garant, Biblia spune că nu ar trebui să faci asta niciodată pentru un străin; nu semna ca garant pentru un străin. Și poate veți întreba: „De ce ar semna cineva în toate mințile ca garant pentru un străin?” Vă spun eu – știți ce înseamnă asta?

Înseamnă că a venit un străin și ți-a spus că, dacă îi dai acești bani sau dacă semnezi pentru această datorie, în final vei deveni ce? Bogat. Asta este esența întregii povești. Cu alte cuvinte: „Dacă îți investești resursele în proiectul meu, în final vei deveni bogat”. Adică, de câte ori ați auzit povestea asta? Și câți bani ați pierdut crezând în ea? Când vine un străin și îți spune: „Doar investește-ți banii în asta”, ceea ce ai făcut de fapt este să predai administrarea propriilor tăi bani unei persoane pentru care nu poți da socoteală.

Așadar, ți-ai cedat literalmente administrarea pe care ți-a dat-o Dumnezeu. Învață-ți fiul să nu facă asta. Învață-l că Dumnezeu i-a dat resursele ca să le folosească cu înțelepciune, ca administrator al lui Dumnezeu, nu ca să devină răspunzător pentru o altă persoană al cărei comportament nu-l poate controla. Cu alte cuvinte, fă investiții foarte înțelepte și asigură-te că deții controlul. Nu fi girant pentru un străin, astfel încât, în cazul în care acesta nu-și îndeplinește obligațiile, să devii tu răspunzător. Asta este esența. De ce? Pentru că ți s-au dat bani ca administrator al lui Dumnezeu și trebuie să-i folosești după propria ta judecată, așa cum te călăuzește Domnul, nu să ți se smulgă din mână după voia altcuiva; înțelegi?

Controlează-ți banii pentru a-L cinsti pe Domnul și nu te implica în scheme de îmbogățire rapidă care te vor pune într-o situație de răspundere. Și dacă ești prins, iată cum spune El să te descurci, versetul 2: „dacă ești legat prin făgăduința gurii tale, dacă ești prins de cuvintele gurii tale, fă totuși lucrul acesta, fiule: dezleagă-te” – ieși din situația aceea. Nu lăsa situația să se prelungească, ieși din ea. „Căci ai căzut în mâna aproapelui tău! De aceea du-te, aruncă-te cu fața la pământ și stăruie de el”.

Știi ce trebuie să faci? Te arunci cu fața la pământ și în genunchi, te smerești și implori, și negociezi o înțelegere. Fă-o imediat. Scapă de povara aceea, ca să nu se mai întindă la nesfârșit. Rezolvă problema, termină odată cu ea, smerește-te. Nici măcar să nu-ți dai somn ochilor, nici pleoapelor să nu le dai odihnă, până nu te eliberezi, „Scapă din mâna lui cum scapă căprioara din mâna vânătorului și ca pasărea din mâna păsărarului”, ieși din încurcătura aceea.

Rezolvă problema, fii smerit, imploră milă și fă tot ce poți ca să scapi de ea, ca să nu fii continuu sub jugul răspunderii pentru comportamentul altcuiva. Învață-i asta pe fiii tăi. O ultimă lecție: Fiule, iubește-ți aproapele. Când spunem să nu garantezi pentru un străin, nu vrem să spunem să nu dai bani cuiva care are nevoie. Nu. Capitolul 3, versetul 27: „Nu opri o binefacere celui ce are nevoie de ea, când poți s-o faci”.

Dacă ai bani, dă-le. Dacă ai bunuri, dă-le celui care are nevoie. Generozitatea față de cei săraci, împlinirea nevoilor celor din jurul tău atunci când ai resursele necesare, face parte din cinstirea lui Dumnezeu. Trebuie să fii generos în a arăta iubire jertfitoare față de aproapele tău. „Nu zice” – versetul 28 – „Du-te și vino iarăși; îți voi da mâine”. Nu face asta. Dacă ai ceva în buzunar, dă. Dacă ai, dă. Nu le spune să se întoarcă.

Dacă cineva are o nevoie; tu îi dai ceea ce are nevoie. Dacă ai la tine, nu-l trimite departe și nu-l pune să se întoarcă. Un alt aspect legat de aproapele tău, în timp ce îl iubești: nu gândi rău împotriva aproapelui tău, când locuiește liniștit lângă tine. El se simte bine lângă tine, iar tu pui la cale un complot prin care să te răzbuni pe el pentru ceva ce a făcut, sau prin care să îi confişti o parte din proprietate, sau să faci ceva ca să îi întrerupi apa, sau orice altceva ar fi.

Nu face nimic care să-i facă rău vecinului tău. „Nu te certa cu aproapele tău” – versetul 30 – „fără pricină, când nu ți-a făcut niciun rău”. Nu fi răzbunător, spune versetul 31. Nu căuta răzbunare împotriva aproapelui tău. Nu invidia pe cei care rezolvă toate problemele cu violență și nu spune: „Doamne, aș vrea să pot – dacă ar fi după mine, l-aș tăia în bucăți” – nu fi răzbunător. Nu alege niciuna dintre căile oamenilor violenți; blestemul Domnului este asupra acestor oameni.

Așadar, ai grijă de aproapele tău; iubește-l, trăiește cu el în pace, iartă-l, împlinește-i nevoile. Acestea sunt regulile; iar versetul 35 spune că vei moșteni onoarea; onoarea. Ei bine, aceasta este datoria unui tată, și închei cu asta – ascultați cu atenție. Ai această datorie ca tată, și vreau să ți-o pun la picioare cât se poate de clar. Dacă tu ca tată, eșuezi să-ți înveți fiul să se teamă de Dumnezeu, diavolul îl va învăța să-L urască pe Dumnezeu. Dacă eșuezi să-ți înveți fiul să-și păzească mintea, diavolul îl va învăța cu plăcere să aibă o minte deschisă.

Dacă nu reușești să-l înveți pe fiul tău să-și asculte părinții, diavolul îl va învăța să se răzvrătească și să le frângă inima părinților. Dacă nu-l înveți pe fiul tău să-și aleagă prietenii, diavolul îi va alege cu plăcere în locul lui. Dacă nu-l înveți pe fiul tău să-și stăpânească trupul, diavolul îl va învăța să-l predea complet poftei. Dacă nu-l înveți pe fiul tău să se bucure de partenerul de viață pe care i l-a dat Dumnezeu, diavolul îl va învăța să distrugă căsnicia.

Dacă nu-ți înveți fiul să-și stăpânească cuvintele, diavolul îi va umple gura cu murdării. Dacă nu-ți înveți fiul să urmărească munca, diavolul îi va transforma lenea într-un instrument al iadului. Dacă nu-ți înveți fiul să-și gestioneze banii, diavolul îl va învăța să-i risipească pe o viață dezmățată. Și dacă nu-ți înveți fiul să-și iubească aproapele, diavolul îl va învăța cu plăcere să se iubească doar pe sine însuși. Avem o mare responsabilitate față de această generație și de cea viitoare ca tați.

Doamne, Îți mulțumim pentru timpul petrecut în această dimineață în închinare și în Cuvântul Tău. Mă rog pentru toți cei prezenți aici care sunt tați, ca să fim credincioși în a-i învăța ceea ce trebuie să-i învățăm pe fiii noștri, pe toți copiii noștri; ca să fim instrumente ale harului Tău pentru a da naștere unor urmași evlavioși în generația următoare. Amin.

SFÂRȘIT