În studiul nostru din Cuvântul lui Dumnezeu, parcurgem împreună mărețul text din 1 Petru. Așadar, vă invit să luați împreună cu mine Biblia și să deschideți la 1 Petru capitolul 4, şi să ne uităm din nou la versetele de la 7 la 11 luând în considerare tema: „Datoria creștinului într-o lume ostilă”. Duminica trecută am început să ne uităm la acest text. Ne vom strădui să-i descoperim în continuare adevărurile și duminica viitoare, așa că ne aflăm oarecum la mijlocul acestei extraordinare porțiuni din Scriptură.
Înainte de a aborda textul de față, dați-mi voie să încerc să vă prezint tema făcând referire la un alt text, extras din Evanghelia după Luca, şi anume cuvintele lui Isus din capitolul 14 versetul 26. „Dacă vine cineva la Mine, și nu urăște pe tatăl său, pe mamă-sa, pe nevastă-sa, pe copiii săi, pe frații săi, pe surorile sale, ba chiar însăși viața sa, nu poate fi ucenicul Meu. Și oricine nu-și poartă crucea, și nu vine după Mine, nu poate fi ucenicul Meu. Căci, cine dintre voi, dacă vrea să zidească un turn, nu stă mai întâi să-și facă socoteala cheltuielilor, ca să vadă dacă are cu ce să-l sfârșească? Pentru ca nu cumva, după ce i-a pus temelia, să nu-l poată sfârși, și toți cei ce-l vor vedea, să înceapă să râdă de el, și să zică: ‘Omul acesta a început să zidească, şi n-a putut isprăvi’. Sau care împărat, când merge să se bată în război cu un alt împărat, nu stă mai întâi să se sfătuiască dacă va putea merge cu zece mii de oameni înaintea celui ce vine împotriva lui cu douăzeci de mii? Altfel, pe când celălalt împărat este încă departe, îi trimite o solie să ceară pace. Tot așa, oricine dintre voi, care nu se leapădă de tot ce are, nu poate fi ucenicul Meu”.
Fără a intra în profunzimea acestui text și rezervând o astfel de aprofundare pentru o altă ocazie, putem cel puţin să discernem din acest text că nimeni nu ar trebui să devină un urmaș al lui Isus Cristos fără să socotească prețul necesar pentru asta. Și, din acest text reiese că acest lucru implică un cost foarte mare. Să fii un creștin autentic cere disponibilitatea de a plăti prețul. Iar atunci când vorbim despre a fi un ucenic al lui Isus Cristos, trebuie avut în vedere acest lucru. Trebuie să-i încurajăm pe oameni să socotească prețul, să afle costul, să se gândească la ceea ce ne cere Cristos. Este costisitor pentru noi să Îl urmăm pe Isus Cristos. Ne putem aduce aminte că în pilda comorii ascunse și în pilda mărgăritarului de mare preț, în fiecare caz se spune că omul a vândut tot ceea ce avea pentru a cumpăra comoara sau mărgăritarul. În cazul tânărului conducător bogat, Isus i-a cerut să ia tot ce avea, să vândă, să ia banii, să-i dea săracilor și apoi să-L urmeze. Isus le-a spus unor potențiali ucenici că se așteaptă ca ei să renunțe la tot și să-L urmeze imediat, cu prețul oricăror altor activități în care s-ar fi implicat. Aceștia au fost reticenți și au spus că aveau de făcut altceva, de exemplu să-și ia rămas bun de la ai lor, să-și îngroape tatăl și așa mai departe. De asemenea, Isus, confruntându-i pe cei care au devenit ucenicii Săi, le-a spus pur și simplu: „Aruncați mrejele și urmați-Mă, renunțați la modul vostru de viață, la preocupările vieții voastre și urmați-Mă pe Mine”. Nu vom insista mai departe asupra prețului mântuirii. Dar ceea ce aș vrea să vă reamintesc este un adevăr care a fost articulat cel puțin o dată de filozoful Kierkegaard, care a spus acest lucru: „Pe un om îl costă și mai mult să meargă în iad.”
Proverbe 13:15 spune astfel: „Calea celor stricați este pietroasă”. Mersul pe calea ucenicului poate fi costisitor, dar calea ucenicului nu este grea, căci Isus a spus: „Luați jugul Meu asupra voastră și învățați de la Mine, căci jugul Meu este”, cum? „bun, și sarcina Mea este ușoară.” Adevăratul preț este plătit de cel care nu vrea să plătească prețul uceniciei. Greutatea revine căii celui care a încălcat legea. Și toată Scriptura și toată experiența umană nu fac decât să consemneze realitatea acestui fapt. A refuza neprihănirea, a refuza mântuirea, a refuza să fii ucenicul lui Isus Cristos înseamnă a alege cea mai grea cale: o viață de vinovăție zdrobitoare, o viață de întrebări fără răspuns, o viață de dezamăgire fără speranță, o viață de probleme nesfârșite și de nerezolvat; și după toate acestea, să petreci veșnicia în iad. Și astfel, ar trebui să concluzionăm și să ni se reamintească din când în când, că deși costul uceniciei este mare și deși ucenicia cere disponibilitatea de a renunța la tot ceea ce suntem pentru a-L urma pe Cristos, asta este ceva mic în comparație cu costul ridicat al refuzului de a deveni un urmaș al lui Isus Cristos.
A-L urma pe Isus Cristos este costisitor, dar în același timp este ușor. Şi acesta este paradoxul extraordinar al uceniciei. De fapt, în 1 Ioan 5:3, Ioan chiar ne amintește că poruncile Sale nu sunt grele. Suntem chemați să Îl urmăm pe Cristos. Suntem chemați să fim ucenicii Săi. Ca atare, suntem chemați să ascultăm de poruncile Sale. Ni se dau instrucțiuni clare în Biblie și ni se dă, de asemenea, puterea directă prin Duhul Sfânt, ca împuterniciţi, pentru a împlini aceste porunci. Iar rezultatul este bucuria. Și dacă suntem dispuși să ne supunem doctrinelor fundamentale ale vieții creștine prin puterea unei vieți pline de Duhul Sfânt, atunci vom descoperi că jugul este ușor și sarcina este ușoară. Și astfel, deși trebuie să vorbim despre costul uceniciei, trebuie să vorbim și despre ușurința uceniciei datorită marelui har al lui Cristos dat prin Duhul Sfânt.
Trăim într-o lume complexă. Nimeni nu ar contesta asta. Cu toate acestea, creștinismul contemporan pare înclinat să presupună că, deoarece lumea este complexă, soluțiile la problemele creștinilor sunt și ele complexe. Dar nu este cazul. Jugul este ușor, și sarcina este ușoară, iar omul de pe cale, chiar dacă este nebun, nu poate greşi. Cei înțelepți și pricepuți nu sunt la curent cu acest lucru. Oamenii obișnuiți, oamenii simpli, oamenii de rând, cei ce sunt slabi, și pruncii cunosc lucrurile lui Dumnezeu. Fundamentele vieții creștine, cred eu, nu sunt complexe, ci simple şi clare. Și cred că ceea ce ne împărtășește Petru în acest text ne duce la elementele fundamentale simple, de bază, ale trăirii unei vieți creștine. Este unul dintre acele mărețe texte de sinteză care spune atât de multe în atât de puține cuvinte.
Urmăriți-le în timp ce citesc: „Sfârșitul tuturor lucrurilor este aproape. Fiți înțelepți dar, și vegheați în vederea rugăciunii. Mai presus de toate, să aveți o dragoste fierbinte unii pentru alții, căci dragostea acoperă o sumedenie de păcate. Fiți primitori de oaspeți între voi, fără cârtire. Ca niște buni ispravnici ai harului felurit al lui Dumnezeu, fiecare din voi să slujească altora după darul, pe care l-a primit. Dacă vorbește cineva, să vorbească cuvintele lui Dumnezeu. Dacă slujește cineva, să slujească după puterea, pe care i-o dă Dumnezeu: pentru ca în toate lucrurile să fie slăvit Dumnezeu prin Isus Cristos, a căruia este slava și puterea în vecii vecilor! Amin”.
Și astfel, pe măsură ce ne apropiem de acest text și ne apropiem, ca să zicem așa, de ușurința uceniciei, de jugul ușor, de povara ușoară, făcută astfel prin oferirea lui Cristos în Duhul Său și prin revelarea adevărului Său, iată că ajungem la elementele de bază pentru viața creștină, și este un rezumat minunat. Dar înainte de a ne uita din nou în mod specific la acest sumar, dați-mi voie să vă încurajez cu un alt fel de gând introductiv. Cred că una dintre caracteristicile vieții creștine, una dintre manifestările noii naturi, unul dintre lucrurile care este implantat în inima unui credincios este dorința de a fi ceea ce Dumnezeu vrea să fii. Găsim acest lucru exprimat în capitolul 7 din Romani, deoarece Pavel vede păcatul ca fiind ceva ce nu vrea să facă, sau ceva ce face când nu ar trebui să facă, sau ceva ce nu face când ar trebui să facă. Cu alte cuvinte, există un sens în care, în Romani 7, pe măsură ce Pavel își prezintă cronologic experiența spirituală, primim foarte clar mesajul că el vrea să se supună legii lui Dumnezeu, care este sfântă, bună și dreaptă. Iar când nu o face, este acea fire infernală care se agață de natura lui răscumpărată și îl face să nu facă lucrurile pe care vrea să le facă și să facă lucrurile pe care nu vrea să le facă.
Iar ceea ce eu extrag din asta, printre multe alte lucruri, este faptul că există în credincios o dorință pentru ceea ce este corect, o tânjire după ceea ce este drept, o tânjire după ceea ce este mai bun. Am putea rezuma totul spunând că, în virtutea noii naturi, credincioșii urăsc păcatul și iubesc neprihănirea. Acum, acest lucru poate fi întunecat din cauza căderii noastre, dar acesta este impulsul de bază al noii creații. Vrem să facem ceea ce este drept. Însă, preaiubiților, acest lucru nu este suficient. Această dorință nu este suficientă pentru a duce la îndeplinire ceea ce Dumnezeu ar dori de la noi. A presupune că este suficientă, știți, este într-un fel cum gândeşte un copil, un copil care decide că vrea să fie ca altcineva.
Poate că visează să devină un jucător de baseball din Prima Ligă, așa că are propria bâtă, o bâtă mică și iese în curtea din spatele casei, are o poză cu eroul său de baseball și încearcă să stea exact așa cum stă eroul lui, să țină bâta așa cum o ține el și să lovească cu ea așa cum lovește el și să lovească cu bâta lui mică așa cum eroul lui lovește cu bâta cea mare. Sau poate că are un unchi care este un mare doctor care a tratat sute de oameni, iar acest micuț este îndrăgostit de capacitatea unchiului său și tânjește ca într-o zi să fie ca unchiul său. Așa că are propriul stetoscop micuț, sau unul pe care unchiul său nu-l mai folosește, pe care și-l pune în jurul gâtului în timp ce defilează prin casă și se joacă de-a doctorul. Sau, poate că există acel copil care de mic vrea să fie mare muzician, așa că scârțâie și chițăie interminabil la o vioară care ți-ai dori să fie cumva distrusă.
Vă spun că dorința de a obține acel lucru nu este suficientă. A dori, asta nu este suficient. Cumva, orice copilaș trebuie să înceapă având abilitatea sau capacitatea necesare și apoi să urmeze o pregătire toată viaţa. El își va petrece timpul și energia construindu-și un fundament de obiceiuri, de reacții, de puncte forte, de sincronizare, chiar și o memorie care va produce performanța extraordinară pe care o dorește. Dar a o dori nu este suficient. Se poate naște odată cu dorința, dar nu se împlinește doar dorind-o. Știm cu toții că succesul în momentul crucial într-o dispută ca în World Series, care întoarce soarta și câștigă, acea capacitate de a performa în momentul crucial în timp de criză, când totul este în joc, nu este determinată de o dorință puternică, ci de profunzimea pregătirii. Nu-i așa? A fi capabil să performezi în momentul de criză din camera de gardă de la urgențe, când viața cuiva este în pericol, și depinde de tine să menții pacientul în viață, nu se întâmplă datorită dorinței; se întâmplă datorită unei pregătiri profunde care te-a făcut să fii pregătit pentru momentul de criză. A fi capabil să stai în fața acelui public critic cu un ochi care să discearnă greșelile nu se întâmplă din dorință, ci prin profunzimea pregătirii. Da, printr-o viață de pregătire.
Și vă spun, preaiubiților, că sunt mulți creștini, poate chiar majoritatea creștinilor, care au perspectiva, ca să spunem așa, că pot vedea imaginea lui Cristos în Cuvântul lui Dumnezeu, și au dorința de maturitate spirituală, dar, ascultați cu atenție, nu au disciplina zilnică necesară pentru a o produce. Iar numai dorința nu le va permite să facă față momentului de criză. De aceea, mulți creștini binevoitori se destramă pe la cusături în timpul crizei. Pe măsură ce se apropie criza, ei ar vrea să găsească o scurtătură. Ei ar vrea să obțină un curs rapid de întărire spirituală pe măsură ce momentul de criză soseşte. Dar nu se întâmplă așa. Singurul mod în care jugul este ușor, singurul mod în care povara este ușoară, singurul mod în care sunteți pregătiți pentru criză este atunci când ați fost pregătiți prin disciplina spirituală de a umbla în ascultare față de principiile revelate ale vieții creștine. Și nu există scurtături și nu există soluții rapide. Prin disciplinele spirituale de zi cu zi se clădesc puterea, curajul, îndrăzneala și profunzimea care ne fac să performăm în momentul de criză.
Creștinii par să învețe foarte, foarte greu că nu poți avea o viață lipsită de control, iar apoi, când vine momentul de criză, să preiei controlul și să trăiești și să reacționezi instantaneu așa cum ar fi făcut-o Cristos. Nu poți face asta, dacă în restul vieții tale nu trăiești așa cum ar vrea Cristos să trăiești. Dar, tocmai acest tip de creștinism superficial este cel care alimentează superficialitatea timpului nostru.
Dallas Willard, scriind într-o carte intitulată „The Spirit of the Disciplines”, spune, citez: „Momentele de la fața locului nu sunt locul în care putem, chiar și prin harul lui Dumnezeu, să redirecționăm tendințe de acțiuni care nu sunt asemenea lui Cristos, dar înrădăcinate, spre o bruscă asemănare cu Cristos. Eforturile noastre de a prelua controlul în acel moment vor eșua în mod atât de uniform și atât de lipsit de glorie, încât întregul proiect de a-L urma pe Cristos va părea ridicol pentru lumea care ne privește”. Am încheiat citatul. El mai spune: „Cu câteva decenii în urmă a apărut un roman creștin de mare succes, intitulat ‘In His Steps’”, pe care l-am citit recent. Intriga relatează un lanț de evenimente tragice care îl fac pe slujitorul unei biserici prospere să realizeze cât de diferită de viața lui Cristos devenise propria sa viață. Slujitorul își conduce apoi congregația într-un jurământ de a nu face nimic fără să-și pună mai întâi întrebarea ‘Ce ar face Isus în acest caz?’ Acum, după cum reiese din conținutul cărții, autorul a considerat că acest jurământ este același lucru cu intenția de a-L urma pe Isus, și de a merge exact pe urmele Lui. Bineînțeles, este un roman, dar chiar și în viața reală am putea conta pe schimbări semnificative în viața creștinilor serioși care au făcut un astfel de jurământ exact așa cum se întâmplă în această carte”. Apoi, el scrie următoarele: „Există totuși o greșeală în această gândire. Întrebându-ne ‘Ce ar face Isus?’ atunci când ne aflăm brusc în fața unei situații importante, pur și simplu nu este o disciplină sau o pregătire adecvată care să ne permită să trăim așa cum a trăit Cristos. Fără îndoială că va face un anumit bine și cu siguranță este mai bine decât nimic, dar acest act nu este de ajuns pentru a ne vedea cu îndrăzneală și încredere în fața unei crize. Și ne-am putea trezi cu ușurință împinși la disperare din cauza tensiunii neputincioase prin care ne va trece.” Am încheiat citatul.
Secretul pentru a fi gata pentru criză, pentru ca jugul să fie ușor și sarcina ușoară, este să învățăm să trăim viața creștină tot timpul, astfel încât să ne dezvoltăm obiceiurile, resursele, răspunsurile, sincronizarea, forțele, memoria, credința, și curajul spiritual pentru a face față. Aceasta este problema. Să ne comportăm ca Isus Cristos este scopul nostru, dar a fi capabili să facem acest lucru nu este rezultatul dorinței. Este rezultatul unei discipline spirituale zilnice. Isus a spus în Luca 6:40: „Numai după ce este pe deplin instruit, un ucenic va fi ca profesorul său.”
Scriitorul Leo Tolstoi a scris cândva: „Întreaga viață a omului este o continuă contradicție cu ceea ce el știe că este datoria sa. În fiecare departament al vieții, el acționează în opoziție sfidătoare față de ceea ce îi dictează conștiința și bunul simț”. Am încheiat citatul. Iată un comentariu despre tragedia omului decăzut: el este incapabil chiar să facă ceea ce el, în decăderea sa, crede că este corect. Face parte din natura umană decăzută să nu fie în stare. Singurul mod în care un creștin, chiar și în viața sa regenerată, poate depăși acest impact al căderii, este prin cultivarea unor obiceiuri evlavioase.
Așadar, preaiubiților, toate acestea au fost pentru a spune următoarele: ceea ce prezintă Petru aici ne oferă modele de viață pentru fiecare zi, rezumând modul în care trebuie să trăim în calitate de credincioși.
Iată trei puncte din text la care vreau să vă conduc. Săptămâna trecută am analizat primul punct, imboldul. Imboldul se află în versetul 7, „sfârșitul tuturor lucrurilor este aproape”. Când spune „sfârșit”, telos, nu se referă la încetare. Nu este o idee cronologică. El nu se referă la încetare. El se referă la desăvârșire, la atingerea scopului, la realizare, la realizarea scopului propus, la împlinirea destinului. Și cred că el are în vedere revenirea lui Isus Cristos. Imboldul pentru o viață sfântă este să trăim în așteptarea constantă a revenirii iminente a lui Cristos. Am petrecut toată seara, duminică trecută numai pe acest subiect.
Să trecem la al doilea punct, de la imbold vin apoi instrucțiunile. Versetele 7b până la prima parte a versetului 11 ne oferă instrucțiunile pentru o viață evlavioasă: cum să îți conduci viața de zi cu zi, astfel încât să construiești genul de obiceiuri care te vor ține tare în criză. Cum să trăiești genul de viață care, deși costul uceniciei este ridicat, te va face să spui că jugul este ușor și sarcina ușoară, care te va face să spui că poruncile lui Dumnezeu nu sunt grele. Iată care sunt tiparele de viață care trebuie să fie stabilite.
Acestea se împart în trei categorii: sfințenia personală, dragostea și slujirea. Acestea sunt cele trei dimensiuni pe care ne concentrăm în viața noastră creștină. Prima, sfințenia personală, are de-a face cu relația noastră cu Dumnezeu și cu Cuvântul Său revelat. A doua, dragostea, are legătură cu relația noastră cu ceilalți. Cea de-a treia, slujirea, exprimă din nou responsabilitatea de a îndeplini planul lui Dumnezeu pentru noi în ceea ce privește slujirea în cadrul trupului lui Cristos: sfințenie, dragoste și slujire.
Să vorbim despre sfințenie. Observați versetul 7: „Sfârșitul tuturor lucrurilor este aproape. Fiți înțelepți dar, și vegheați în vederea rugăciunii”. Acest lucru chiar rezumă sfințenia. O judecată sănătoasă și un duh treaz în scopul rugăciunii ar însemna că viața mea este atât de curată și atât de corectă încât comuniunea mea cu Dumnezeul cel sfânt și viu este neîngrădită. Ce ziceți de această afirmație: „Fiți înțelepți”? Termenul provine de la un cuvânt care înseamnă a salva și un cuvânt care are legătură cu mintea. Și presupun că am putea extrapola de aici că ideea de bază este să-ți păstrezi mintea în siguranță. Să-ți salvezi mintea, să o păzești, să o protejezi, să o păstrezi limpede. Un alt mod de a spune asta ar fi să o fixezi pe prioritățile spirituale, să o fixezi pe lucrurile sfinte. Pentru a împrumuta declarația lui Pavel către coloseni: „Gândiți-vă la lucrurile de sus, nu la cele de pe pământ”. De asemenea, asta ar putea implica să nu ne lăsăm purtați de emoții, să nu ne lăsăm purtați de pasiune. Aceasta ar putea fi o parte din ea. Dacă vă aduceți aminte, este același cuvânt folosit în Marcu 5:15, unde se vorbește despre îndrăcitul pe care Isus l-a eliberat de legiunea de demoni și se spune că era îmbrăcat și întreg la minte. Același termen. Este folosit în Romani 12:3: „Nu trebuie să gândim mai mult decât ar trebui să gândim, ci să gândim bine, să gândim sănătos, să ne aducem mintea, ca să zicem așa, roabă adevărului divin”.
Și totul pleacă din minte. Biblia spune: „Așa cum gândește un om așa acționează”. O minte sănătoasă, o judecată sănătoasă reflectă o orientare sfântă. Lumea păcătoasă în care trăim, auto-indulgentă, înșelătoare și influențată de demoni este un loc în care foarte ușor îți poți pierde orientarea spirituală, nu-i așa? Este un loc foarte bun pentru a-ți pierde echilibrul mental și moral. Și astfel, Petru spune să fii sănătos din punct de vedere spiritual. Ce vrea să spună? Gândiți-vă la Dumnezeu, gândiți-vă la lucruri duhovnicești, gândiți-vă la lucruri sfinte, gândiți-vă la gândurile lui Dumnezeu. Asta mă duce cu gândul la un verset pe care l-am învățat când eram mic, Iosua 1:8. „Cartea aceasta a legii să nu se depărteze de gura ta, cugetă asupra ei zi și noapte, căutând să faci tot ce este scris în ea; căci atunci vei izbândi în toate lucrările tale, și atunci vei lucra cu înțelepciune”. Încă de la început, chiar de la început, Dumnezeu a spus: „trebuie să cugeți la Cuvântul Meu”.
În Filipeni, pe măsură ce am studiat această epistolă extraordinară pe care am încheiat-o în această dimineață, ne aducem aminte bine de capitolul 4 cu versetul 8: „Încolo, frații mei, tot ce este adevărat, tot ce este vrednic de cinste, tot ce este drept, tot ce este curat, tot ce este vrednic de iubit, tot ce este vrednic de primit, orice faptă bună, și orice laudă, aceea să vă însuflețească”. Să-ți salvezi mintea, să o păstrezi sănătoasă, să te ții de asta este vital pentru sfințenia creștină. Coloseni 3:16 ne oferă o altă perspectivă în acest sens, spune: „Cuvântul lui Cristos” ce să facă? „să locuiască din belșug în voi.” Asta păzește mintea, protejează mintea, menține mintea concentrată asupra lucrurilor sfinte. Pavel, scriindu-i lui Tit, ne amintește că harul lui Dumnezeu s-a arătat aducând mântuirea tuturor oamenilor și, odată cu el, ne învață să o rupem cu păgânătatea și cu poftele lumești și să trăim în veacul de acum cu cumpătare, dreptate și evlavie.
Oameni dragi, trebuie ca orice gând să fie adus rob ascultării de Cristos și de Cuvântul lui Dumnezeu. Caracteristica majoră a unei judecăți sănătoase, caracteristica majoră a unei minți sănătoase din punct de vedere spiritual, este că vede lucrurile în proporțiile lor corecte, în prioritățile lor corecte, în perspectivele lor corecte. Ea vede ceea ce este important. Vede ceea ce nu este important. Nu este influenţată de emoții bruște. Nu este măturată de fantezii schimbătoare. Nu este un fanatism dezechilibrat. Nu este indiferență prostească. Preaiubiților, singurii oameni care au acest tip de judecată sănătoasă sunt aceia a căror minte, așa cum spunea autorul cântării, a căror minte stă la Tine, Doamne. Așa este un creștin echilibrat, așa arată un credincios echilibrat.
Alte forme ale acestui cuvânt apar în Noul Testament. În 1 Timotei 3:2 una din ele este tradusă prin „înțelept” sau „cumpătat”. O alta în 2 Timotei 1:7 este tradusă prin cuvântul „chibzuință”, sau „stăpânire de sine”. O alta în Tit 2:2, din nou „cumpătat”. Și este folosit de trei sau patru ori, din câte îmi aduc aminte, în acel capitol; având o minte cumpătată, disciplinată, chibzuită, o minte caracterizată de stăpânire de sine. Toate aceste utilizări ale acestui termen și ale diferiților termeni înrudiți cu el poartă ideea de disciplină echilibrată, sau de gândire caracterizată de stăpânire de sine; sau mai bine zis, gândire controlată de Dumnezeu. Aceasta îl protejează pe credincios de la a fi victimă a ispitei și îl conduce spre sfințenia personală, iar când aceasta devine modelul de viață zilnică în momentul de criză, există asemănarea cu Cristos. Mintea este cheia.
Dar Petru nu a terminat doar cu asta. Observați din nou în versetul 7. El spune: „Fiți înțelepți dar”, iar apoi adaugă: „și vegheați în vederea rugăciunii”. Expresia aceasta este un sinonim sau foarte aproape de un sinonim. Înseamnă practic să ai mintea limpede, să iei lucrurile importante în serios, să fii vigilent, să fii veghetor. În Matei 24:42, este tradus(În limba engleză) „Fiți în alertă”. În Matei 26:40 și 41, „Vegheați”. Ați putea îmbina acești doi termeni, punând-o astfel: o gândire bună, clară, evlavioasă, biblică duce la vigilență spirituală, la vegherea spirituală. Ea duce la capacitatea de a privi lucrurile din perspectiva eternă, din perspectiva divină, și de a stabili răspunsuri corecte.
Acest lucru este indispensabil, și este indispensabil pentru un element foarte, foarte esențial al vieții creștine, care este menționat în versetul 7. Observați vă rog punctul culminant al acestui gând. Înțelepciunea și vegherea au ca scop rugăciunea. De ce? Pentru că sfințenia izvorăște din comuniunea directă cu un Dumnezeu sfânt. Iar când această comuniune este împiedicată de o minte aglomerată, o minte dezechilibrată, ceea ce este cel mai semnificativ în experiența creștină se pierde. O minte confuză, o minte egocentrică, o minte dezechilibrată de poftele și căutările lumești, o minte care este victimă a emoțiilor sau a pasiunii scăpate de sub control, o minte care ignoră adevărul lui Dumnezeu, o minte indiferentă la scopurile lui Dumnezeu este o minte care nu poate cunoaște plinătatea comuniunii sfinte în rugăciune cu Dumnezeu. La urma urmei, tu îți aduci mintea la această comuniune, nu-i așa? Și astfel, relația ta cu Dumnezeu, într-un sens foarte real care se exprimă în această chestiune a rugăciunii, este determinată de atitudinile pe care le aduci, atitudini care sunt rezultatul gândirii tale. Și dacă vrei să te rogi eficient și dacă vrei să te împărtășești cu Dumnezeu în mod profund și spiritual, atunci trebuie să gândești în mod biblic și duhovnicesc.
Preaiubiților, acest lucru este fundamental pentru noi. Mulți creștini din ziua de azi, știți asta la fel de bine ca mine, sunt orbiți de fanteziile lumii, clătinaţi și amețiți de toate ideile ei. Gândirea lor nu mai este sănătoasă. Ei sunt victimele cortinelor de fum nesfârșite ale lui Satan. Și, ca urmare, comuniunea lor cu Dumnezeu este pur și simplu deformată, împiedicată sau pierdută. Și, odată cu ea, puterea rugăciunii și o viață puternică. Petru este foarte preocupat de această chestiune a rugăciunii. Nu doar aici, ci aduceți-vă aminte de capitolul 3 cu versetul 7 unde se spune că ar fi bine să vă puneți la punct căsnicia pentru ca rugăciunile voastre să nu fie împiedicate. Pentru Petru, această comuniune cu Dumnezeu era de o importanță centrală. Apropo, termenul „rugăciune” este la plural în textul grecesc și indică un mod de viață care devine un obicei.
Petru a fost o bună ilustrare a unui om care a avut o viață de rugăciune mai puțin acceptabilă. Dacă citiți Marcu 14:37-40, veți citi despre asta. El avea tendința de a înlocui rugăciunea cu somnul, dacă vă aduceți aminte. Rugăciunea este inima vieții noastre, inima puterii noastre. Și nu mă refer la o rugăciune formală, ci la acea comuniune vie și nesfârșită cu Dumnezeu, care se naște din meditarea la gândurile lui Dumnezeu. Știți, eu constat, doar ca o ilustrație personală, constat că atunci când sunt profund implicat în studiul Cuvântului lui Dumnezeu, iar mintea mea doar caută adânc și sortează marile adevăruri despre Dumnezeu în momentele de studiu, există un flux de comuniune care este inexplicabil, pentru că ating, chiar dacă foarte ușor, gândul lui Dumnezeu. Mă ating de inima lui Dumnezeu. Și chiar și cu o comuniune nespusă, există un sentiment de prezență copleșitoare. Aceasta apare doar în acele momente în care mintea noastră face judecăți sănătoase și tratează adevărul divin cu sobrietate, cu vigilență. Atunci, comuniunea se revarsă cu adevărat.
Vă voi spune, oamenii îmi spun asta tot timpul când merg la conferințele pastorilor, de fiecare dată când avem o conferință, poate cu câteva excepții, nu ar trebui să spun de fiecare dată. Dar, rareori este o ocazie în care să nu mă întrebe: <
Așadar, spune Petru, dacă ar fi să rezumăm viața creștină, ea este atât de simplă: gândiți gândurile lui Dumnezeu. Ce înseamnă asta? Înseamnă că în fiecare zi din Cuvântul lui Dumnezeu, în fiecare zi trebuie să medităm, să gândim, să absorbim, să extragem, să învățăm să gândim gândurile lui Dumnezeu. Așa cum spun adesea, ar trebui să se întâmple ca tu să fii atât de profund umplut de Scriptură, încât răspunsurile tale involuntare să fie dumnezeiești, pentru că ești atât de mult stăpânit de El. Și atunci, vine dulceața comuniunii, apoi vine rugăciunea eficientă, apoi vine puterea. Aceasta este veriga pe verticală în viața creștină.
Și apoi, din nou, cu ajutorul geniului Duhului Sfânt, ajungem la legătura orizontală. Al doilea domeniu care îl preocupă pe Petru în această chestiune de instruire are legătură cu dragostea. Nu cred că se mai pot spune multe despre dragoste care să nu fi fost spuse deja de 1.000 de ori și nu vreau să ridic problema aceasta, dar vreau să subliniez ceea ce spune Petru. Uitați-vă la versetul 8: „Mai presus de toate, să aveți o dragoste fierbinte unii pentru alții, căci dragostea acoperă o sumedenie de păcate. Fiți primitori de oaspeți între voi, fără cârtire”. Aici, Petru trece de la aspectul vertical al trăirii unei vieți sfinte înaintea lui Dumnezeu la aspectul orizontal al trăirii unei vieți pline de dragoste înaintea oamenilor. Iar el este preocupat în primul rând de relațiile cu alți creștini. Veți spune: <
Și astfel, Petru ne introduce din nou în această chestiune a iubirii. Este un cuvânt esențial pentru noi și observați importanța pe care i-o dă. În versetul 8, el spune: „Mai presus de toate”, prima în importanță, în ceea ce privește relațiile, este dragostea. După ce ți-ai întărit relația cu Domnul prin dezvoltarea unor momente intense de studiu al Cuvântului lui Dumnezeu și de comuniune cu Domnul, astfel încât să gândești cu o minte biblică și cu o atitudine spirituală și să ai o viață de rugăciune care se revarsă din Dumnezeu care te pregătește pentru orice criză, atunci prima ta preocupare ar trebui să fie aceea de a te întoarce către cei din jurul tău și a rămâne aprins în dragostea ta față de cei din jur.
Există o bogăție extraordinară în acest termen. Seamănă foarte mult cu cuvintele lui Pavel din Coloseni 3:14: „Dar mai presus de toate acestea, îmbrăcați-vă cu dragostea, care este legătura desăvârșirii”. Pavel în Filipeni 2 spune: „Iubiți pe toți oamenii fără deosebire”. Apropo, verbul de aici este un participiu și completează verbele din versetul 7. Este ca și cum ar spune că, dacă ești înțelept, dacă veghezi și ai o dulce comuniune cu Dumnezeu, atunci, când te uiți încotro ar trebui să se îndrepte aceasta, primul lucru ar trebui să-l ai în vedere ar fi acela de a-ți păstra dragostea fierbinte. Acesta este un corolar al unei minți și al unui duh echilibrat din punct de vedere biblic. Îmi place cuvântul „fierbinte”, ektenēs, pentru că este un cuvânt anatomic. Înseamnă a fi întins, a fi încordat. Este folosit pentru un alergător care aleargă la randament maxim, cu mușchii încordați, întinși și împinși la limită. Este folosit în unele literaturi extra biblice pentru un cal care își încordează mușchii mari în galop la viteză maximă. Se referă la ceva intens, obositor, se referă la a ajunge cât de departe poți, la limita capacității tale.
Apropo, nu este prima dată când Petru folosește acest cuvânt. Dacă întoarcem înapoi în capitolul 1, vă aduceți aminte de versetul 22? „Deci, ca unii care, prin ascultarea de adevăr, v-ați curățit sufletele prin Duhul, ca să aveți o dragoste de frați neprefăcută, iubiți-vă cu căldură unii pe alții, din toată inima”. Cu alte cuvinte, întrucât ați devenit creștini și întrucât a fi creștin înseamnă că îi iubești pe frați, „iubiți-vă cu căldură unii pe alții din toată inima, pentru că ați fost născuți din nou”, spune el. Este ca și cum ar spune: acum că sunteți creștini și ați fost născuți din nou, reacția evidentă este să vă iubiți unii pe alții, și să vă iubiți unii pe alții nu superficial, nu marginal, nu minimal, ci întins și încordat, intens. Acesta este un adevăr creștin fundamental. El nu face apel la un fel de sentimentalism moale pe care unii obișnuiau să-l numească „agapē superficială”. El vorbește despre o iubire care cere mult. El vorbește despre o iubire intensă. El vorbește despre o iubire jertfitoare.
Veți spune: „Ei bine, cum să mă întind ca muşchii la alergare? Cum să devină dragostea mea de oameni mai intensă? Cum să mă încordez?” Iar răspunsul este să treci peste barierele emoțiilor umane. Adică să-i iubeşti pe cei neiubiți, pe cei nebăgați în seamă, adică iubindu-ți dușmanii, iubindu-i pe cei care nu te-au tratat cu bunătate, iubind atunci când nu pare rațional, nu pare rezonabil, iubind până la jertfa care te costă ceva, te costă mult, poate te costă totul. Este genul de iubire care necesită toți mușchii tăi spirituali, care se întinde pentru a-i iubi pe cei de neiubit în ciuda insultei, în ciuda rănilor, în ciuda faptului că ești respins, în ciuda faptului că ești tratat fără amabilitate, fără bunătate, în ciuda faptului că ești tratat cu ostilitate, în ciuda faptului că ești judecat greșit, tratat necorespunzător și prezentat într-o lumină falsă.
Aceasta este o dragoste fierbinte. Este genul de dragoste care este definită într-un mod extraordinar în 1 Corinteni capitolul 13. Cunoaștem cu toții acest text minunat, dar dați-mi voie să vi-l reamintesc. „Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate: dragostea nu pizmuiește; dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie, nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândește la rău, nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr, acopere totul, crede totul, nădăjduiește totul, sufere totul, dragostea nu va pieri niciodată”. Poate suporta orice, de la oricine, oricând. Crede în ce este mai bun. Nădăjduiește la ce este mai bun. Îndură ce e mai rău.
Și de ce ar trebui să ne iubim unii pe alții în acest fel? Vă spun eu de ce. Ascultați-mă cu atenție. Versetul 8: „Căci dragostea acoperă o sumedenie de păcate”. Și vă spun, preaiubiților, dacă noi ca biserică ajungem vreodată în punctul în care suntem ocupați să ne lovim unii pe alții din cauza păcatelor noastre, suntem distruși. Nu suntem perfecți și atâta timp cât suntem în acest trup căzut, vom păcătui. Și singurul lucru care va trece peste asta și ne va ține împreună este dragostea. Iubirea întotdeauna acoperă, kaluptō. Iubirea acoperă întotdeauna o sumedenie de păcate, acesta este caracterul ei. Pentru a spune mai simplu, iubirea iartă, iartă, iartă, iartă și iartă. Și dacă nu avem parte de asta în biserică, avem probleme serioase.
Petru, crezând că a ajuns la punctul de maturitate spirituală și că este mai mărinimos decât oricine altcineva L-a întrebat pe Domnul: „De câte ori să iertăm, până la 7 ori?” Și, fără îndoială, s-a apreciat singur pentru generozitatea sa, pentru că Talmudul spunea de 3 ori. Gândiți-vă cât de departe a ajuns cu acel de 7 ori. Iar Domnul i-a spus: „Petre, ce zici de 70 ori câte 7?” Pentru că dragostea acoperă o sumedenie de păcate și, preaiubiților, noi suntem păcătoși și trebuie să avem ceva care să acopere asta, nu-i așa? Apropo, această afirmație pe care o face Petru, a împrumutat-o. A împrumutat-o din Proverbe 10:12. „Ura stârnește certuri, dar dragostea acoperă toate greșelile”. Este la timpul prezent aici, cred că indică ceea ce este în mod constant adevărat. Este axiomatic. Este un adevăr de la sine înțeles. Dragostea acoperă întotdeauna, prin însăși natura ei, o sumedenie de păcate. Ea iartă, iartă, iartă, și iartă, iar marele model, marele model în acest sens este Dumnezeu. De ce a arătat Dumnezeu milă față de noi? De ce a iertat Dumnezeu păcatele noastre? În Efeseni 2:4 și 5 se spune: „Pentru dragostea Lui cea mare cu care ne-a iubit”. Este adevărat pentru Dumnezeu, dar este valabil și pentru noi.
De-a lungul anilor, comentatorii s-au luptat cu această afirmație: „Dragostea acoperă o sumedenie de păcate”. Unii au spus că se referă la Dumnezeu și la dragostea lui Dumnezeu care acoperă păcatele noastre. Iar alții au spus: „Nu, se referă la noi, la faptul că noi ne acoperim păcatele unii altora pentru că ne iubim”. Eu cred că răspunsul este foarte simplu. Este o axiomă. Se referă pur și simplu la iubire, la adevărata dragoste agapē, la adevărata iubire volitivă, spirituală. Fie că se referă la dragostea lui Dumnezeu față de om sau a creștinului față de creștin, aceasta va acoperi păcatul, este ceva axiomatic, este de la sine înțeles, este natura acestei iubiri. Și singurul mod în care am putea fi mântuiți este pentru că Dumnezeu a iubit atât de mult lumea. Și numai dragostea putea să ne acopere păcatele. Și Pavel le spune romanilor că pe când eram noi încă păcătoși, Cristos a murit pentru noi. De ce? Pentru că El ne-a iubit. Și numai iubindu-ne unii pe alții putem acoperi păcatele.
Dragii mei, aceasta este esenţa bisericii. Ca să fiu sincer cu voi, dacă ne ocupăm de asta, am împlinit întreaga lege. Nu-i așa că este adevărat? Întreaga lege. Puteți vedea din nou geniul Duhului lui Dumnezeu, cum, într-o economie de cuvinte, El spune atât de multe. Vreți să vă ocupați de întreaga dimensiune a vieții înaintea lui Dumnezeu? Trebuie să aveți o gândire biblică, o gândire duhovnicească. Fiți profunzi în comuniune cu Cristos și veți avea o viață puternică. Vreți să știți cum să funcționați în complexitatea bisericii? Fiți atât de plini de dragoste care se revarsă încât să acoperiți păcatul. Acest lucru nu exclude, de altfel, disciplinarea unui membru al bisericii nepocăit. Acest aspect este abordat în alte texte. Dar chiar și în biserică suntem mult mai dornici, cred, să arătăm păcatul decât să-l acoperim. Ura va stârni certuri. Egoismul va stârni certuri. Egocentrismul va stârni certuri. Dragostea va acoperi păcatul. Dragostea îl va ascunde. Iubirea îl va trece cu vederea în tăcere. Și ce transformare ar aduce asta în biserică! Este ceea ce se află la baza tuturor relațiilor noastre spirituale. Este o lume complexă, nu-i așa? Dar nu există soluții complexe, ci soluții simple. Nu trebuie pur și simplu executate, pur și simplu enunțate, ci împlinite doar în puterea Duhului.
Petru face un pas mai departe în această chestiune a iubirii. În versetul 9, el spune: „Fiți primitori de oaspeți între voi, fără cârtire”. Cuvântul de aici înseamnă să ai dragoste pentru străini. El trebuie să adauge acest lucru pentru că avem tendința de a fi iubitori față de prietenii noștri și avem tendința de a acoperi cu ușurință păcatele prietenilor noștri. Iar el spune: <
Iar atunci când folosește expresia: „primitori de oaspeți”, el spune pur și simplu că îi iubește pe străini într-un mod practic. Cei mai mulți au asociat acest cuvânt cu deschiderea casei. Toți cei care studiază trecutul Noului Testament înțeleg despre creștinii călători, slujitorii și predicatorii care călătoreau că nu puteau sta în hanurile din acele zile, care erau puțin mai mult decât case de proastă reputație. Probabil că primii creștini nu ar fi putut exista dacă nu ar fi existat ospitalitatea oferită de biserică. Dar este mai mult decât atât. Cu siguranță că este o parte din ea. Deschide-ți casa și fii gata să primești pe cineva. Și îmi place ce scrie în Evrei: „Să nu dați uitării primirea de oaspeți, căci unii, prin ea i-au găzduit, fără să știe, pe îngeri”, amintind de momentul din Geneza când Dumnezeu și câțiva îngeri i-au vizitat pe Avraam și Sara. Ospitalitatea a fost poruncită în Exodul 22:21, Deuteronomul 14:28 și 29. Cu siguranță Isus a pus accentul pe oferirea unui pahar cu apă rece celui mai neînsemnat dintre ucenicii Săi în numele Său. Și, cu siguranță, în Luca 14, aveți îndemnul lui Cristos de a ieși pe drumuri și de a-i chema pe săraci, pe orbi și pe șchiopi, de a-i aduce în casa voastră și de a-i hrăni. Și Dumnezeu cu siguranță răsplătește aceste modalități de a jertfi.
Dar, întreaga motivație a acestui lucru este mai mult decât a oferi doar o masă și a deschide o ușă; este vorba de a îmbrățișa faptul că trebuie să iubim oamenii din afara cercului nostru obișnuit și să o facem fără să ne plângem, fără să murmurăm, fără să ne supărăm, fără a face, ceea ce eu numesc mentalitatea „Poor Richard’s Almanac”. Poor Richard’s Almanac spune: „Peștele și vizitatorii prind miros în trei zile.” Trebuie să existe o ospitalitate generoasă față de cei pe care nu-i cunoaștem, o deschidere a inimii noastre față de ei.
Care este, așadar, datoria creștinului într-o lume ostilă? Este de a căuta sfințenia în relație cu Dumnezeu şi de a căuta iubirea față ceilalți, astfel încât să le acoperim păcatele, să le împlinim nevoile, fie că sunt prieteni sau străini. Ultimul domeniu al datoriei, îl lăsăm pentru data viitoare. Să ne plecăm împreună în rugăciune.
Tată, Îți mulțumim din nou în seara aceasta pentru acest cuvânt măreț adresat nouă. Doamne, vrem să nu fim ca acel băiețel care își dorește să fie cineva și presupune că printr-o simplă dorință totul se va materializa. Fie ca noi să avem gânduri mai mature decât acestea, să știm că totul abia începe cu dorința. Ea se împlinește prin urmărirea zilnică a poruncilor pe care Tu ni le-ai lăsat. Fie ca noi să știm că singurul mod în care suntem pregătiți pentru criză, singurul mod în care jugul devine ușor și sarcina ușoară, singurul mod în care costul ridicat al uceniciei poate deveni împlinitor este atunci când suntem pregătiți să înfruntăm inevitabilul ceas al necazului care ne pune la încercare credința. Și astfel, ajută-ne, Doamne, să urmărim sfințenia, să urmărim dragostea așa cum am fost învățați, pentru a putea împlini cu adevărat, cu credință, lucrarea la care am fost chemați. Și Te lăudăm pentru harul care ne împuternicește, al Duhului lui Dumnezeu, în numele Fiului Tău. Amin.
SFÂRȘIT
This article is also available and sold as a booklet.
