Suntem într-un studiu în desfășurare, din Întâia Epistolă a lui Petru. Ne aflăm în seara aceasta la capitolul 4 uitându-ne pentru a doua oară la versetele de la 1 la 6 și discutând subiectul care este pe inima lui Petru, și anume amintirea care ne face să evităm păcatul.

John Owen, marele puritan pe care l-am citit destul de frecvent în ultimele săptămâni a spus următoarele: „Păcatul este pentru credincios o povară care îl chinuie, mai degrabă decât o plăcere care îl încântă.” Orice credincios adevărat trăiește într-o bătălie teribilă între dorința firii neregenerate și impulsurile omului nou. Natura nouă. Așa cum a spus apostolul Pavel în Romani 7: iubim Legea lui Dumnezeu. Cum a spus Pavel în Romani 7, ne luptăm cu legea principiului păcatului și cu toate că este ceva adânc în noi, sădit acolo de Dumnezeu Însuși, în minunatul miracol al regenerării, există un nou principiu de viață care tânjește după ceea ce este drept, după ceea ce este adevărat, și după ce este bun, și ce este cinstit și nobil și sfânt și curat. Există de asemenea acea fire neregenerată în care este încarcerată acea parte nouă, și de aici lupta. Și în seara asta, întrebarea pe care o punem pe măsură ce ne uităm la acest text este cum putem să ne raportăm la acest război? Cum putem să înfruntăm realitatea acestui conflict și să știm calea către biruință? Aș dori să vă sugerez faptul că un factor care este foarte important este să ai o perspectivă întreită în ce privește păcatul. Întâi de toate, noi trebuie să avem privirea îndreptată înainte. Ar trebui să avem o anumită orientare spre viitor. Pentru aceasta, facem ceea ce a spus Isus: veghem și ne rugăm ca să nu cădem în ispită. Ca să facem ceea ce a spus apostolul Pavel. Să umblăm cu băgare de seamă, cu atenție, știind că înaintea noastră în orice moment, la mică distanță se află vreo ispită teribilă.

Așadar, trebuie să avem un simț al trăirii cu anticipație. Să trăim fiind vigilenți, să trăim veghind. Dar nu există doar o dimensiune viitoare a perspectivei noastre, ci trebuie să fie și o dimensiune prezentă de asemenea. Noi nu trebuie numai să anticipăm, noi trebuie să ne ocupăm și cu ceea ce este în prezent aici. Noi trebuie să urâm ceea ce este rău. Noi trebuie să ne lipim de ceea ce este bine. Așa cum a spus Pavel: trebuie să ne îmbrăcăm cu Domnul Isus Cristos și în prezent să nu purtăm de grijă firii pământești ca să-i trezim poftele. Așadar, fiind atenți cu privire la ceea ce este iminent în viitor şi trăind în ceea ce este real în prezent acest lucru ne va ajuta să ne ocupăm de păcat. Însă mai este o direcție, și aceasta este privirea asupra căreia Petru se concentrează în acest text. Şi aceasta este o privire înapoi. Trebuie să existe de asemenea și o perspectivă asupra trecutului. Și cred că oricine vrea să se ocupe de păcat trebuie să aibă o bună memorie. Petru ne va ajuta să înțelegem ce anume trebuie să ne aducem aminte, pe măsură ce ne uităm la text. Așadar, să începem cu versetul 1. „Astfel, deci, fiindcă Cristos a pătimit în trup, înarmați-vă şi voi cu același fel de gândire. Căci Cel ce a pătimit în trup, a sfârșit-o cu păcatul; pentru ca, în vremea care-i mai rămâne de trăit în trup, să nu mai trăiască după poftele oamenilor, ci după voia lui Dumnezeu. Ajunge, în adevăr, că în trecut aţi făcut voia Neamurilor, şi aţi trăit în desfrânări, în pofte, în beții, în ospețe, în chefuri şi în slujiri idolești neîngăduite. De aceea se miră ei că nu alergați împreună cu ei la același potop de desfrâu, şi vă batjocoresc. Dar au să dea socoteală înaintea Celui ce este gata să judece viii şi morții. Căci tocmai în vederea aceasta a fost vestită Evanghelia şi celor morți, ca să fie judecați ca oameni în trup, dar să trăiască după Dumnezeu, în duh.”

Acum, amintiți-vă că Petru le scrie creștinilor care experimentau suferința. Creștinii care experimentau respingerea. Creștinii care se aflau sub persecuție directă. Și așa cum a făcut el, a vorbit în mai multe ocazii despre dificultatea unei persoane evlavioase aflată într-o situație neevlavioasă. El a ajuns să sublinieze, la finalul capitolului 3, punctul forte că în cea mai mare suferință poate exista cel mai mare triumf. Este clar că atunci când studiezi 1 Petru suferința este fundalul și este clar că există un sens în care punctul culminant al vederii suferinței vine în acel al treilea capitol, versetele de la 18 la 22 cu înțelegerea că cea mai mare suferință poate duce la cel mai mare triumf. Și exemplul acestui lucru este nimeni altul decât Isus Cristos. Și vă veți aminti studiul nostru despre Cristos, care a arătat pe măsură ce am trecut prin acel pasaj, că Isus în ceasul celei mai mari dificultăți, în ceasul celei mai mari dureri, al celei mai mari persecuții, și anume în ceasul morții Sale a câștigat cea mai mare victorie pe care lumea a cunoscut-o vreodată.

Și ideea lui Petru a fost că indiferent cât de grea este ostilitatea, indiferent cât de severă este persecuția, trebuie să înțelegeți că ceea ce pare a fi cea mai grea perioadă poate fi la fel de bine cea mai triumfătoare perioadă. Acolo a fost Cristos omorât pe cruce și prin aceeași moarte, El a triumfat asupra păcatului. Era biruitor asupra lui Satan, era biruitor asupra demonilor. Era biruitor asupra morții. Era biruitor asupra iadului. Era biruitor, chiar asupra judecății lui Dumnezeu și la final, a fost înălțat nespus de mult de către Dumnezeu Însuși. La versetul 22 spune că șade la dreapta lui Dumnezeu, după ce toate i-au fost supuse.

Așadar, creștini, suferința poate fi triumfătoare. Pe baza acestor lucruri ajungem la versetul 1. Așadar, din moment ce există o mare biruință în suferință, din moment ce Cristos a suferit în trup, înarmați-vă și voi cu același scop, pentru că Cel ce a suferit în trup, a sfârșit-o cu păcatul. Petru spune că Cristos a suferit în trup şi a fost biruitor și voi să faceți la fel. Puteți avea biruința care este similară în unele situații cu biruința lui Cristos. Acum, ce anume avea în minte Petru? Aș dori să vă reamintesc.

Când el spune că Isus Cristos a suferit în trup, el se referă la faptul că Isus Cristos a murit. El vorbește despre răstignire, așa cum am văzut în versetul 18, Cristos de asemenea a fost omorât. Unele manuscrise spun că El a suferit, presupunem faptul că această schimbare are ca intenție același lucru, moartea și suferința asociată cu aceasta, însă amândouă merg împreună, desigur, când spune în versetul 1 din capitolul 4 că Cristos a suferit, aceasta implică faptul că a murit. Este sinonim cu a muri.

El spune: înarmați-vă cu aceeași ennonia, înarmați-vă cu același fel de gândire, același scop, același principiu, același fel de gândire și care este acest fel de gândire, scop și idee? Să fiți dispuși să muriți pentru neprihănire, pentru că știți că veți triumfa asupra ei. Acum, dacă sunteți înarmați cu același fel de gândire împotriva persecuției, dacă sunteți dispuși să muriți, dacă sunteți dispuși să faceți ce a spus Isus în Matei 10:38 și 39, și în Matei 16, să vă luați crucea și să-L urmați, fapt care implică inclusiv moartea, dacă sunteți gata să muriți pentru cauza lui Cristos, atunci va trebui să vă înarmați cu același fel de gândire pe care Cristos L-a avut atunci când a murit, pentru că El a murit pentru bucuria care I-a fost pusă înainte. Știa ce se va împlini. A înțeles biruința din spate. Și tu trebuie să înțelegi de asemenea.

Și care este această biruință, priviți la finalul versetului 1. Pentru că „Cel ce a pătimit în trup a sfârșit-o cu păcatul”, acesta este un aspect al ei. Am observat în ultimul nostru studiu, o parte din discuția cu privire la această frază și v-am împărtășit care este concluzia la care am ajuns din acest text. Şi despre ce vorbește el acolo este foarte simplu, ceea ce ne spune este că dacă te vor omorî, vei înceta să mai păcătuiești. Expresia a pătimit în trup, iarăși la finalul versetului 1, înseamnă același lucru care a însemnat la începutul versetului 1 și are de-a face cu moartea lui Cristos, are de-a face cu moartea. Ceea ce spune este că dacă mori, nu vei mai păcătui. Ideea este asta, cel mai rău lucru pe care ți-l pot face persecutorii este să te omoare, și dacă te omoară, atunci s-a terminat cu bătălia. Acest lucru sună îmbietor? Ar trebui. Aceasta este ideea. Și dacă ești înarmat cu ea, nu vei retracta nimic. Vei avea curaj, și îndrăzneală, și încredere, și putere în mijlocul oricărei încercări. Orice dificultate, orice persecuție, orice amenințare. Și apoi, acea atitudine va produce atitudinea din versetul 2, ca viața care-i mai rămâne să o trăiască în trup să nu fie după poftele oamenilor. Aceasta este cheia. Dacă sunteți dispuși să muriți, știind că veți sfârși cu păcatul, atunci ați înlăturat cea mai puternică armă pe care vrăjmașul o are împotriva voastră și anume amenințarea cu moartea, iar dacă aceasta nu mai reprezintă o amenințare pentru tine, atunci aceasta nu va mai fi o armă pentru ei. Și dacă înțelegi că scopul vieții tale este să încetezi din a păcătui și tot ce poate moartea să facă este să aducă la îndeplinire acest scop, dacă ai înțeles că acela este scopul vieții tale, atunci nu vei mai trăi restul vieții tale în trup pentru poftele omenești.

Cu alte cuvinte Petru spune că din moment ce v-ați înarmat cu realitatea că scopul vostru este să fiți liberi de păcat, aceasta va risipi amenințarea morții și va controla modul în care vă trăiți viața. Trebuie să vă trăiți viața evitând păcatul, nefiind conduși de poftele firii, fără să vă compromiteți. Pentru că moartea nu poate fi altceva decât izbăvirea de păcat și astfel ce amenințare ar putea să vă facă să vă compromiteți? Aceasta devine apoi un stimul foarte important pentru a genera evitarea păcatului. Acum, Petru începe să exploreze acest concept al aducerii aminte. Și aș dori să vă trec puțin prin el. Pur și simplu, ne-am uitat la două puncte ale schiței și acum doar condensez acest lucru. Amintiți-vă, întâi de toate, că Petru ne oferă câteva puncte, amintiți-vă ce i-a făcut păcatul lui Isus Cristos, versetul 1. L-a omorât. Dacă vrem să tratăm problema păcatului și dacă vrem să avem biruință asupra păcatului și dacă va trebui să urâm păcatul, o parte din această ură este să înțelegem ce face păcatul. Nu este ilustrație mai bună a ceea ce face păcatul decât să ne uităm la ce I-a făcut lui Cristos. Cristos a suferit. Cristos a murit, așa cum spune versetul 18 din capitolul 3.

În al doilea rând, în ultimul nostru studiu, am observat că trebuie să avem o bună memorie cu privire la ce I-a făcut păcatul lui Cristos și în al doilea rând, trebuie să ne amintim bine ce le face păcatul creștinilor. A doua parte a versetului 1. Și pe ei îi omoară. Nu doar că îi omoară, din când în când există martiri care mor pentru cauza lui Cristos. Dar îi face, vă rog să rețineți, să se lupte toată viața lor până când vor muri. Implicația de la finalul versetului 1 este că singura cale prin care se poate sfârși cu păcatul este să mori.

Ar trebui să urâm păcatul pentru că L-a omorât pe Cristos. Ar trebui să urâm păcatul pentru că îi împiedică pe credincioși să fie ceea ce a intenționat Dumnezeu ca ei să fie, desăvârșiți, sfinți, asemenea lui Cristos, liberi de păcat. Ne împiedică să fim ceea ce ar trebui să fim. Ne face să facem ceea ce nu vrem să facem și să nu facem ceea ce vrem să facem. Creează un război teribil. Are pentru noi un anumit fel de robie, din care nu putem fi eliberați pe deplin și de aceea strigăm după răscumpărarea trupului nostru, cum spune Romani capitolul 8. Acum, în al treilea rând, și de aici continuăm de fapt studiul nostru în această seară.

Dacă vrem să evităm păcatul, trebuie să ne aducem aminte nu doar de ceea ce I-a făcut lui Cristos și ce le-a făcut creștinilor, dar și de ceea ce I-a făcut lui Dumnezeu și asta doar implicit, însă cred că este un punct care trebuie discutat. Versetul 2 spune despre credincios că ar trebui să trăiască restul timpului care îi mai rămâne în trup, nu după poftele oamenilor, ci după voia lui Dumnezeu. Și aici trebuie să ne amintim ce-I face păcatul lui Dumnezeu. Și ce anume Îi face lui Dumnezeu este că Îi încalcă ce? Voia Sa. Asta este implicația.

Petru ne cheamă să realizăm că noi trebuie să împlinim voia lui Dumnezeu pentru restul timpului în trup, pentru că înainte de mântuirea noastre evident am făcut orice, numai voia lui Dumnezeu nu. El pune în contrast trăirea după poftele oamenilor cu trăirea după voia lui Dumnezeu. Una sau cealaltă. Petru spune clar că trebuie să ne uităm în urmă și să înțelegem că păcatul încalcă voia lui Dumnezeu. Și când noi trăim în păcat, când urmăm poftele omenești, încălcăm voia lui Dumnezeu.

Biblia este plină de multe îndemnuri cu privire la problema ascultării și v-aș conduce la câteva care vă sunt destul de familiare. Matei capitolul 7 ne spune la versetul 24: „De aceea, pe oricine aude aceste cuvinte ale Mele şi le face, îl voi asemăna cu un om cu judecată, care şi-a zidit casa pe stâncă. A dat ploaia, au venit șivoaiele, au suflat vânturile şi au bătut în casa aceea, dar ea nu s-a prăbușit, pentru că avea temelia zidită pe stâncă. Însă oricine aude aceste cuvinte ale Mele şi nu le face va fi asemănat cu un om nechibzuit, care şi-a zidit casa pe nisip. A dat ploaia, au venit șuvoaiele, au suflat vânturile şi au izbit în casa aceea: ea s-a prăbușit, şi prăbușirea i-a fost mare.” Întregul pasaj poate fi sumarizat spunând că judecata va veni la final și va fi asupra acelor care nu au împlinit voia lui Dumnezeu. Înapoi la versetul 21 Isus a spus: „Nu oricine-Mi zice: ‘Doamne, Doamne!’ va intra în Împărăția cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu care este în ceruri.”

Acesta este așadar, un îndemn la ascultarea de voia lui Dumnezeu. În Matei capitolul 28 ni se amintește tuturor faptul că în Marea Trimitere Isus a spus că trebuie să-i învățăm pe oameni să păzească tot ce ne-a poruncit. Aceasta este o parte integrantă în formarea de ucenici, în aducerea omului la ascultarea de poruncile care exprimă voia lui Dumnezeu. Vă amintiți bine, poate din copilărie, de memorarea lui Romani 12:2 „Să nu vă potriviți chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceți prin înnoirea minții voastre, ca să puteți deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută şi desăvârșită.” În Efeseni capitolul 5 la versetul 7 Scriptura spune: „Nimeni să nu vă înșele cu vorbe deșerte; căci din pricina acestor lucruri vine mânia lui Dumnezeu peste oamenii neascultători.” Efeseni 6:6 spune că suntem „nişte robi ai lui Cristos care fac din inimă voia lui Dumnezeu”. Îmi place mult ce spune în Coloseni 4:12, unde vorbește despre Epafra, care „totdeauna se luptă pentru voi în rugăciunile sale, pentru ca, desăvârșiți şi deplin încredințați, să stăruiți în voia lui Dumnezeu.” Și chemarea la ascultare continuă și continuă și continuă prin Noul Testament. Păcatul, pe de altă parte, începând cu Lucifer și căderea sa este o expresie a neascultării, refuzul de a face voia lui Dumnezeu.

Păcatul este rebeliune, spune Scriptura, păcatul este ostilitate împotriva lui Dumnezeu. Acum dragilor, acesta este un aspect simplu pe care-l evidențiez și vă amintesc doar acele versete care spun cât de importantă este ascultarea. Însă acesta este un simplu aspect. Ideea este aceasta: cum să mai păcătuim când înțelegem că încălcăm voia lui Dumnezeu? Dumnezeu, care a fost atât de îndurător cu noi. Dumnezeu care a fost atât de iubitor și de milostiv și de bun, și ca să spun cu cuvintele lui Petru, cum să trăim restul vieții noastre după poftele oamenilor și nu după voia lui Dumnezeu?

Nu putem. Nu putem. Dacă vreți să evitați păcatul din viața voastră, trebuie să priviți în urmă, trebuie să înțelegeți ce I-a făcut păcatul lui Cristos, L-a omorât. Este un lucru josnic, vrednic de ură și trebuie să înțelegeţi ce le-a făcut creștinilor. I-a întârziat și i-a împiedicat să fie ceea ce puteau fi și ar fi trebuit să fie, fără păcat. Trebuie să vă amintiți ce Îi face lui Dumnezeu. Încalcă voia Lui sfântă. Există un sens în care Îi dă o lovitură în fața Lui binecuvântată. Este o răzvrătire împotriva Lui. Vezi păcatul pentru ceea ce este. Ieremia capitolul 22 versetul 21 și Ieremia 35:14 spune: „V-am vorbit şi devreme, şi târziu și nu M-ați ascultat”. Aceasta este esența păcatului, răzvrătirea.

În al patrulea rând, cred că Petru ne sugerează aici că dacă vrem să evităm păcatul, trebuie să ne amintim ce a făcut păcatul unei omeniri pierdute. Nu doar ce I-a făcut lui Cristos, nu doar ce le-a făcut creștinilor prin faptul că îi face să regreseze de la ceea ce ar putea să fie, nu doar ce I-a făcut lui Dumnezeu, dar și ce i-a făcut omenirii pierdute. Și aceasta este esența versetelor de la 3 la 5, spre care vă atrag atenția. Ceea ce aveți în versetele 3, 4 și 5 este mai degrabă o descriere simbolică și tragică a efectelor devastatoare ale păcatului asupra omenirii, descriere care ar trebui să vă ofere o aducere aminte suficient de rațională ca să evitați păcatul. El spune: în vremea care vă mai rămâne de trăit în trup, trebuie să nu mai trăiți „după poftele oamenilor, ci după voia lui Dumnezeu. Ajunge, în adevăr, că în trecut aţi făcut voia Neamurilor” sau națiunilor. Cu alte cuvinte, ați avut deja suficient timp. Ați avut suficiente ocazii să trăiți în păcat. De ce să mai amânați lucrurile? Și aici el se referă la viața ta dinainte de convertire, la vremea dinainte să ajungi să-L cunoști pe Cristos și el ne spune că experiența pre-creștină cu păcatul este suficientă. Apropo, sensul cuvântului „ajunge”, sensul acestui cuvânt este de fapt „mai mult decât suficient.” Sensul este „mai mult decât suficient.” Deja ați avut mai mult decât suficient din acea viață. Ați făcut voia Neamurilor atât de mult încât nu mai trebuie să o mai faceți deloc.

Apropo, sensul cuvântului dorință este boulēma, care pare să însemne ideea unei dorințe care are un scop, este o dorință intenționată și atunci când erai nemântuit și erai fără Dumnezeu și fără Cristos, inima ta a avut ca scop să împlinească dorințele tale păcătoase. Este exact ceea ce Petru numește în capitolul 1:18 ca fiind un fel deșert de viețuire. Deja ați petrecut mai mult decât suficient timp pentru asta. Suficient timp ați trăit aşa, ați creat şi ați avut un stil de viață păgân până la limită, acum abandonați-l.

Așadar, amintiți-vă ce a făcut păcatul unei omeniri pierdute prin faptul că vă amintiți cum erați voi înainte să fiți convertiți, iar în restul timpului rămas, faceți voia lui Dumnezeu. Ați trăit suficient astfel. Acum, Petru nici măcar nu se oprește cu acea interdicție, ci mai degrabă le-o amintește și apoi devine mai specific. Observați iarăși în versetul 3. El descrie acel stil de viață din trecut ca fiind urmărirea unui curs. Verbul înseamnă a conduce viața cuiva, aceasta este ideea. Ți-ai condus viața de-a lungul acestui curs. Ai mers înainte pe cursul de păcătuire la fel ca urmând ritmul hipnotic al unui toboșar diabolic. Este diavolul cel care vă cheamă să mergeți în cadența marșului solemn și descendent către păcat și voi făceați asta. Şi e destul! Privește-ți trecutul, nu e suficient? În seara asta aici, sunt atât de mulți dintre voi, care vă uitați în trecutul vostru și spuneți: Da, ajunge, este mai mult decât suficient. Haideți să ne uităm la asta puțin mai de aproape. Cum a fost? Este descris în șase cuvinte. Ați mers pe calea desfrânării, aselgeia, cuvântul este folosit ca să descrie un duh care nu are niciun frâu. Duhul care este capabil să păcătuiască prin orice păcat. Fără frâu. Un viciu fără nicio restricție. De fapt, cuvântul vechi pentru asta este depravare.

Și acel cuvânt a însemnat o îngăduință excesivă în plăcerea senzuală. El spune că așa a fost, înainte să veniți la Cristos în starea voastră pierdută, ați trăit într-o nelegiuire fără opreliști, deschisă, scandaloasă împotriva lui Dumnezeu. V-ați și etalat viciile voastre. Și cu siguranță, acest lucru este adevărat în cultura în care trăim, care ar trebui să fie definită ca o cultură pornografică. Al doilea cuvânt pe care-l folosește este foarte apropiat de primul. El folosește cuvântul pofte, sau pasiuni, înseamnă dorințe păcătoase.

Înseamnă să fii condus de un instinct animalic, să fii condus de pasiune. Este indulgență fără minte în plăceri pe care le urmărește pasiunea. Apoi folosește un alt cuvânt, beții. Acest cuvânt înseamnă literalmente suprasaturare cu vin și vorbește despre intoxicare, beția din obișnuință, ar putea fi vorba de asemenea de îmbătarea care vine din droguri. Al patrulea cuvânt pe care-l folosește este tradus cu ospețe, kōmos. Kōmos se referă la o petrecere sălbatică, la o orgie sălbatică. Termenul a fost folosit în literatura extra-biblică și se referă la un grup de oameni beți cu comportament sălbatic care se legănau, se clătinau, se îmbrânceau, cântau mergând pe stradă, provocând haos și ravagii, niște oameni sălbatici. Beția publică. Și apropo, de obicei erau asociate cu închinarea la zei falși, cu religiile din vremurile antice, precum închinarea la zeul Dionysos sau Bacchus. Apoi mai adaugă un cuvânt care este asemănător, petreceri de beție, potos, timp de beție. Doar a bea de dragul băuturii și a te îmbăta.

Apoi mai adaugă idolatrii scârboase. Închinarea la idoli. Aceasta este o urâciune înaintea lui Dumnezeu. Dragi prieteni, aceasta este o caracterizare a unei persoane neregenerate. Nu toți, desigur, sunt atât de răi pe cât ar putea fi, dar este stilul de viață destul de tipic al unei persoane neregenerate în cultura noastră și a fost și în vremea lui Petru. El spune: Ați făcut destul aceste lucruri, destule rătăciri, o trăire ticăloasă și depravată, destul ați fost conduși de pofte. Destul cu beția. Destul cu orgiile. Destul cu petrecerile în beții. Destul cu închinarea idolatră scârboasă venerând zeii falși. Destul. De acum înainte, să nu mai trăiți în felul acesta. Aduceți-vă aminte cum ați trăit. Aduceți-vă aminte ce v-a făcut păcatul. Aduceți-vă aminte de durerea în urma senzualității și poftelor voastre. De beția și de chefurile voastre. De durerea în urma chefurilor cu beții și de idolatria scârboasă. Lucrul interesant este că toate acestea erau împachetate frumos și legate cu o panglică numită „religie” în vremurile antice. Era socotită ca o formă de închinare faţă de o zeitate.

Și în versetul 4, Petru adaugă, și este cel mai interesant: „De aceea se miră ei că nu alergați împreună cu ei la același potop de desfrâu, şi vă batjocoresc.” Oh, nu-i așa că este adevărat? Se miră când spui că viața ta s-a schimbat, nu mai faci acele lucruri, se miră. Sunt șocați când viața ta este diferită. Acesta este normalul pentru ei. Atât de mult este socotit ca un stil de viață încât atunci când nu mai trăiești în acel fel ei sunt surprinși. Verbul înseamnă a fi uimiți, șocați. Și include ideea de a fi ofensați. Te disprețuiesc. De ce? Te disprețuiesc pentru că nu alergi alături de ei la același potop de desfrâu. Vedeți, întâi de toate, când te văd transformat și că nu-ți mai trăiești viața în acel mod, pentru ei este o chestiune de mirare. Este o chestiune surpriză.

J.B. Nichols scrie: „Ei nu pot rupe legătura greșită cu obiceiurile, aprinsă de pofte pe care nu le pot stinge, atrasă descendent de o putere căreia nu i se pot împotrivi de unii singuri, sunt uimiți de schimbarea completă din viețile acelor credincioși al căror scop în viață este acum voia lui Dumnezeu”. Și așa cum M.B. Welch a scris cu mulți ani în urmă, în acel minunat poem: „Însă stăpânul vine, iar mulțimea nebună nu poate înțelege niciodată valoarea unui suflet în schimbarea pe care o face atingerea mâinii Stăpânului”. Ei nu înțeleg asta și îi deranjează foarte tare și aceasta îi face să se simtă vinovați, pentru că nu alergați alături de ei.

Voi nu mai faceți ce fac ei. Literalmente, voi nu mai continuați să alergați alături de ei. Scoțând în evidență că odată ai făcut asta și acum sunt jigniți că nu o mai faci. Acea frază scurtă „la același potop de desfrâu” este o expresie vizuală. Imaginea este a unei mari mulțimi care aleargă împreună într-o cursă nebună și sălbatică. O aglomerație, îmbulzeală. William Kelly spune că este o fugă euforică într-o cursă a căutătorilor de plăceri. Termenul potop este folosit numai aici, înseamnă o confluență de ape. Transmite ideea unor ape care se unesc într-un șuvoi. Unii sugerează că exprimă ideea unui rezervor. Alții sugerează ideea unor mizerii care se varsă într-o hazna. O astfel de imagine înfățișează viața anterioară convertirii ca pe o alergare sălbatică și nebună a unor idolatri plini de pofte, beți și căutători de plăceri, curgerea vieților lor fiind comparabilă cu vărsarea unor ape mâloase într-o hazna a murdăriei. Murdărie desemnează acea stare a nelegiuirii în care o persoană nu se gândește la nimic altceva decât la rău. Nu se gândește la sănătate, nu se gândește la bani, nu se gândește la reputație. Nu se gândește la caracter. Doar la satisfacerea poftei. Este o patimă pentru păcat atât de arzătoare încât oamenii urmăresc fără minte să-și împlinească patimile irezistibil și compulsiv îndreptându-se grăbiți într-o hazna a murdăriei. Sunt atrași de ea. Și Petru spune că nu este un spa pentru un creștin. Nu este un loc pentru tine. Amintește-ți cum a fost, adu-ți aminte cum a fost. Și el spune: vă batjocoresc.

Blasphēmeō. A batjocori, a defăima, a ataca reputația cuiva, a-i calomnia. Vă vorbesc de rău, pentru că nu mai alergați la aceeași hazna a mizeriei împreună. Iarăși, Kelly spune: „Sunt o mulțime de dovezi din surse atât păgâne cât și creștine care afirmă că tocmai reținerea creștinilor de a mai participa la rutina vieții contemporane, în special la momentele convenționale de amuzament, ceremoniile civice și orice funcție care implica un contact cu idolatria sau ceea ce ei au considerat imoral i-a făcut să fie urâți, disprețuiți și suspectați de practici ilicite.”

Acesta a fost motivul pentru care oamenii i-au urât. Omenirea pierdută este o gașcă urâtă. Ei îi calomniază pe creștini. Îi disprețuiesc pe creștini. Ei aleargă precum niște ape mâloase într-o hazna a murdăriei. Aceasta este o imagine urâtă și ceea ce spune Petru aici este: Aduceți-vă aminte că și voi obișnuiați să alergați împreună cu ei. Și voi ați alergat spre aceeași hazna a murdăriei trăind în perversiuni sexuale, beții, idolatrii și nebunii. Și ați fost mântuiți de acolo. Și ați devenit obiectul dușmăniei lor amare. Iar acum vreți să vă întoarceți la păcatele din trecut?

Este mai bine să fii neprihănit și să suferi cu biruință, decât să ajungi în acea hazna a murdăriei. Și apoi adaugă o notă în versetul 5: „Dar au să dea socoteală înaintea Celui ce este gata să judece viii şi morții.” Acest verb vor da socoteală înseamnă vor plăti. Ei vor plăti. De fapt, oamenii care fac asta, care trăiesc astfel și care aruncă cu batjocură asupra credincioșilor și care îi disprețuiesc pe creștini, ei de fapt își adună o datorie înaintea lui Dumnezeu și își vor petrece întreaga veșnicie plătind-o. Li se va cere să plătească. Acest verb este un verb care ține de contabilitate. Dumnezeu le are pe toate notate în contabilitatea Sa și ei vor plăti. Scriptura descrie acea plată. Citiți Matei capitolul 18 versetele 23 în continuare. Citiți Apocalipsa capitolul 20 de la versetul 11 la 15, va veni o zi când ei vor plăti. Și vor da socoteală înaintea Celui care este gata să judece când ei vor sta la tronul de judecată mare și alb. El spune următoarele: Cel care este gata să judece viii și morții. Cei vii, sunt cei care erau în viață în vremea lui Petru. Cei morți, cei care deja au murit, ei vor fi judecați, toți. Așa cum spune Pavel în Romani 3:19 că fiecare gură va fi astupată și toată lumea să fie găsită vinovată. Ei nu vor putea să scape de judecată. Ei vor fi muți înaintea unui Dumnezeu sfânt, înaintea scaunului de judecată, fără apărare, fără avocat, fără vreo scuză și vor fi judecați. De fapt, severitatea judecății lor poate că este cel mai bine descrisă în 2 Tesaloniceni: „Fiindcă Dumnezeu găsește că este drept să dea întristare celor ce vă întristează, și să vă dea odihnă atât vouă, care sunteți întristați, cât şi nouă, la descoperirea Domnului Isus din cer, cu îngerii puterii Lui, într-o flacără de foc, ca să pedepsească pe cei ce nu cunosc pe Dumnezeu şi pe cei ce nu ascultă de Evanghelia Domnului nostru Isus. Ei vor avea ca pedeapsă o pierzare veşnică.” Va veni și ziua lor. Va veni și ziua lor. Observați în capitolul 4 la versetul 5 cuvântul Celui. Îi vor da socoteală Lui, care este gata să judece. Cine este judecătorul? Cine este acela care Se identifică prin Celui? Putem să spunem, pe de o parte este Dumnezeu. 1 Petru 1:17 „Şi dacă chemați ca Tată pe Cel ce judecă fără părtinire”, aceasta se referă la Dumnezeu, dar dacă citim Ioan 5:22 la 27 ne vorbește despre faptul că toată judecata a fost dată lui Isus Cristos, așadar credem că Dumnezeu îi va judeca, dar Dumnezeu îi va judeca prin Fiul Său, Domnul Isus Cristos Căruia I-a dat toată judecata. Ce le-a făcut păcatul celor nemântuiți? I-a făcut să trăiască niște vieți destrăbălate. I-a aruncat într-o hazna mizerabilă de disipare. Au fost făcuți vrăjmașii poporului lui Dumnezeu. Astfel, au fost făcuți vrăjmașii lui Dumnezeu Însuși. Vrăjmașii lui Cristos și obiectul unei judecăți veşnice de condamnare.

Cred că ceea ce îl preocupă pe Petru este să ne reamintească și să spună „Uitați-vă la asta și să nu uitați”. Ar trebui să vă ajute să evitați păcatul. Ar trebui să vă ajute să fiți dispuși să suferiți de dragul neprihănirii cu bucurie, așadar, evitarea păcatului necesită o bună memorie. Să îți amintești bine ce I-a făcut păcatul lui Cristos. L-a omorât. Ce le-a făcut păcatul creștinilor. Ne oprește să fim ceea ce am putea fi pentru că singura cale în care putem să o sfârșim cu păcatul este să murim. Suntem atât de legați în carne. Să te uiți iarăși și să vezi ce I-a făcut păcatul lui Dumnezeu. L-a ofensat atât de mult, pentru că păcatul este o răzvrătire împotriva voii Sale și uită-te să vezi ce le face celor pierduți. I-a făcut mizerabili, răi și i-a condamnat.

În cele din urmă Petru mai are încă un lucru de care trebuie să ne amintim pentru a ne ajuta să evităm păcatul și să fim dispuși să suferim cu bucurie de dragul neprihănirii și anume, în al cincilea rând, să vă amintiți ce v-a promis Dumnezeu legat de biruința păcatului. Amintiți-vă ce v-a promis Dumnezeu legat de biruința păcatului, uitați-vă la versetul 6. „Căci tocmai în vederea aceasta a fost vestită Evanghelia şi celor morți, ca să fie judecați ca oameni în trup, dar să trăiască după Dumnezeu, în duh.” Acesta este un verset simplu și profund. „Pentru aceasta a fost vestită Evanghelia” și anume mesajul lui Isus Cristos. „…și celor morți” înseamnă pur și simplu cei care acum sunt morți. El are în minte pe unii credincioși care au auzit Evanghelia și acum sunt morți. Poate că unii din ei au fost martirizați. Poate că unii din cei cărora le-a fost trimisă această epistolă au murit pentru credința lor în Cristos. Așadar, întreaga idee de aici este că sub persecuție, sunt tratament nedrept, sub pedeapsă, chiar moarte, chiar moarte, credinciosul ar trebui să fie dispus să sufere știind că există biruință. Pentru că deși s-ar putea să moară în trup ca om, el va trăi în duhul conform voii lui Dumnezeu.

Ceea ce spune Petru este că Dumnezeu v-a promis aceasta, că prin moarte veți birui păcatul. Așadar, le reamintește cititorilor că Evanghelia a fost predicată celor care acum sunt morți pentru acest scop. Că deși ei sunt judecați în carne ca oameni, literalmente dați morții pentru credința lor în Cristos, ei vor trăi în duhul după voia lui Dumnezeu. Și astfel, ne duce înapoi de unde am început. Tot ce poate moartea să facă este să vă trimită în viața veșnică în prezența lui Dumnezeu. Vedeți, este o paralelă la tot ceea ce am învățat la finalul capitolului 3 versetul 18. Cristos a murit, dar El nu a rămas mort. A fost înviat în duhul. Trupul Lui a murit. Trupul Lui a fost mort, duhul Lui a fost viu. E același lucru aici. Pot să-ți omoare trupul, dar duhul tău va fi viu. Și tu vei intra în promisiunea vieții veșnice. Așadar chiar în fața marilor amenințări, în fața persecuției, și chiar a morții, se poate ca păcatul să fie evitat în mod nobil, cu neprihănire, acest lucru ne este poruncit. Iar unul din modurile în care putem să participăm la această biruință este să ne amintim. Şi anume să ne amintim ce I-a făcut păcatul lui Cristos, ce le-a făcut creștinilor, ce Îi face lui Dumnezeu și ce le face celor pierduți. Și apoi amintește-ți ce ți-a promis Dumnezeu pentru viitor.

Indiferent ce ne fac ei nouă, putem să fim biruitori. Cred că la aceasta S-a referit Isus când a spus: „Nu vă temeți de cei care ucid trupul. Ci temeți-vă de Cel care poate ucide și trupul și sufletul în gheenă.” Dragilor, noi toți, ca toți ceilalți care au venit la Cristos ne luptăm cu păcatul. Aceasta a fost o prezentare oarecum minuțioasă și poate tehnică, dar nu doresc să pierdeți contactul cu impactul pe care îl are, că toți ne luptăm cu păcatul. Și ceea ce vă oferă biruință nu este o înțelegere mistică. Nu e o anumită percepție ezoterică, ci pur și simplu focalizarea asupra stricăciunii și devastării pe care le face păcatul. Dacă am putea vreodată să vedem ce este, îl vom urî așa cum îl urăște Dumnezeu. Să vedem ce I-a făcut lui Cristos, să vedem ce Îi face lui Dumnezeu. Să vedem cum îi mutilează pe credincioși. Cum le devastează viețile, căsătoriile, familiile. Îi oprește din a fi ceea ce Dumnezeu a intenționat ca ei să fie, și trebuie să înțelegem cum conduce întreaga rasă umană într-o hazna a murdăriei și în cele din urmă judecata ar trebui să ne facă să urâm păcatul. Și apoi când întorci lucrurile și pui în balanță faptul că Dumnezeu ne-a promis că la final, indiferent ce ne vor face, vom trăi în duhul cu Dumnezeu pentru totdeauna, nu ar mai trebui să fie nicio presiune din partea acestei lumi neduhovnicești care să ne facă să cădem la standardele lor de trăire. Nici măcar amenințarea cu pierderea vieții. Ei bine, fie ca Dumnezeu să ne ajute să fim luptători credincioși și războinici împotriva acestui vrăjmaș.

Să ne plecăm în rugăciune.

Tată, ni s-a amintit că în versetul care urmează după acest pasaj Petru ne prezintă cât de important este să fim implicați în rugăciune fierbinte. Tată, vrem să realizăm faptul că și atunci când cultivăm o bună aducere aminte și când înțelegem efectele teribile ale păcatului, tot trebuie să ne rugăm știind că depindem de Tine ca resursa pentru biruință în viețile noastre. Tată, fă-ne sfinți, neprihăniți, curați, continuă să ne schimbi ca să fim după chipul lui Cristos care este atât scopul nostru cât și destinul nostru, ambele. Îți aducem mulțumiri și laude în Numele Lui drag. Amin!

SFÂRȘIT