Este bucuria noastră să studiem împreună Cuvântul lui Dumnezeu. Vă rog să deschideți Bibliile la 1 Tesaloniceni capitolul 5. Vom începe un studiu din ultima secțiune majoră a acestei minunate epistole a lui Pavel adresată creștinilor din Tesalonic. Ne vom uita la secțiunea care începe din versetul 12 până la versetul 22. Într-adevăr este o serie lungă de îndemnuri, de porunci. Acestea au de-a face cu viața practică a Bisericii. Am intitulat această secțiune „Creșterea unei turme sănătoase”.

Acum, dacă ați participat alături de noi la serviciile trecute, știți că am avut un studiu mai lung asupra secțiunii care tratează cea de-a doua venire a lui Isus Cristos. De la capitolul 4, versetul 13 până la capitolul 5, versetul 11, această întreagă secțiune are de-a face cu întoarcerea lui Cristos. Întoarcerea Lui pentru Biserică, pe care noi o numim Răpirea; întoarcerea Lui pentru a-i judeca pe cei nelegiuiți, pe care o numim Ziua Domnului. Noi suntem o Biserică precum cea din Tesalonic, care așteaptă venirea Lui; care privește spre întoarcerea lui Isus Cristos. În acest sens noi trăim în nădejdea viitoare. Noi abia așteptăm ce va veni. Dar în același timp, anticiparea celei de-a doua veniri a lui Isus Cristos nu poate să ne facă indiferenți față de prezent. Pentru că suntem un popor cu un mare viitor, nu putem fi un popor indiferent față de prezent. Așadar, făcând tranziția de la discuția importantă despre Răpire şi Ziua Domnului, apostolul Pavel începe să vorbească despre cum ar trebui să trăim practic în biserică azi. De fapt, versetul 11 face legătura cu această discuție.

Vă amintiți că după ce a vorbit despre Răpire, el spune în versetul 4: „Mângâiați-vă unii pe alții cu aceste cuvinte.” După ce a vorbit despre judecata din ziua Domnului din capitolul 5, la versetul 11 spune: „De aceea, mângâiați-vă şi întăriți-vă unii pe alții, cum şi faceți în adevăr.” Cu alte cuvinte, nu lăsați pe cineva să fie descurajat atunci când privește viitorul. Să fiți încurajați și zidiți când priviți viitorul. Întrebarea imediat următoare este cum să ne încurajăm unii pe alții? Cum să ne mângâiem unii pe alții? Cum să răspundem acelei nădejdi viitoare pe care o avem? Acesta este gândul care face legătura cu versetul 12. Trăim aici și acum în modul în care Dumnezeu vrea să trăim în timp ce așteptăm desfășurarea slavei noastre viitoare.

Această secțiune este o învățătură pentru viața Bisericii. E foarte practică, fundamentală, foarte dreaptă, foarte directă. Iar Biserica are nevoie de o doză bună și sănătoasă din această învățătură, credeți-mă. Dacă îmi este întristată inima pentru ceva cu privire la America, este că avem atât de multe biserici nesănătoase, atât de multe biserici care nu cunosc puterea lui Dumnezeu, prezența lui Dumnezeu, pacea lui Dumnezeu, bucuria lui Dumnezeu, care nu experimentează toate binecuvântările lui Dumnezeu pe care le oferă El celor care umblă conform voii Sale și doresc să fie asemenea lui Isus Cristos. Avem multe, multe biserici nesănătoase. Este o durere continuă pentru mine să vorbesc cu păstori care sunt atât de împovărați pentru că sunt într-o biserică ce nu are nicio dedicare spirituală. De asemenea este o durere pentru mine să aud din partea credincioșilor faptul că aparțin de o biserică a cărei conducere nu este dedicată creșterii spirituale și dezvoltării. Această țară este plină de biserici active, iar unele din bisericile mari pot fi și biserici nesănătoase. Un scriitor destul de cinic s-a uitat la biserică și a spus că biserica îi amintește de arca lui Noe „Dacă nu ar fi fost furtuna de afară, nu ai fi putut să reziști duhorii dinăuntru.”

Această părere asupra bisericii este cinică. Această părere este inadecvată. Și este departe de realitatea a ceea ce ar trebui să fie biserica adevărată. Biserica este cea mai binecuvântată instituție de pe pământ, singura zidită de Domnul Isus Cristos, Cel care a spus că o va binecuvânta și că porțile locuinței morților nu o vor birui. Nu vreau să spun că biserica nu are parte de dificultăți. Are. Motivul pentru care biserica are parte de dificultăți este pentru că biserica este formată din oameni care sunt căzuți, toți suntem căzuți, toți suntem imperfecți, toți suntem slabi și întâmpinăm dificultăți. Oameni căzuți și păcătoși formează biserica. Oameni slabi formează biserica. Și în multe cazuri trebuie să spunem că biserica este de fapt un spital. Nu este un loc pentru oameni perfecți. Nu este un loc pentru cei care își imaginează că sunt perfecți. Ci este un loc pentru oameni care recunosc că nu sunt perfecți și doresc ajutor. Până când biserica nu recunoaște asta nu se va îndrepta în direcția corectă. Cu siguranță că în biserică se fac și greșeli. Întotdeauna auzi oameni care spun: “Ei bine, nu vreau să mă alătur bisericii. Sunt prea mulți ipocriți.” La care răspunsul potrivit este: „Ei bine, vino, întotdeauna mai este loc pentru încă unul.”

Sigur, avem greșeli. Această recunoaștere este de fapt poziția fundamentală din care începi să crești, de la care începi să te îndrepți în direcția corectă. Trebuie să începem să ne mărturisim greșelile și slăbiciunile. Așadar, recunoaștem că biserica are parte de probleme. Nu am văzut niciodată o biserică ce nu are probleme. Aceasta este pentru că oamenii au probleme și liderii au probleme, așadar relațiile sunt tensionate și încordate și devin dificile. La toate acestea mai poți adăuga și faptul că Satan lucrează din greu împotriva bisericii, la fel și agenții lui supranaturali, dar și cei umani. Însă, adevărata biserică este de departe mai bună decât orice organizație, asociație sau instituție de pe fața pământului, pentru că dorește să fie asemenea lui Isus Cristos, pentru că Îl reprezintă pe El în lume, pentru că viața ei este energizată de Duhul Sfânt, pentru că trăiește sub îndrumarea Cuvântului lui Dumnezeu, pentru că aplică puterea spirituală atât prin părtășie cât și prin slujirea unii altora. Așadar, este cea mai măreață asociație, organizație și instituție de pe fața pământului. Dar, desigur, oamenii sunt în proces. Nu suntem unde am mai fost, însă nu suntem unde ar trebui să fim. Ne îndreptăm în această direcție.

Să ne întoarcem la capitolul 4, versetul 1 și să ne reamintim ceea ce spune Pavel. Acesta este un bun rezumat al vieții din biserică. Până la prima jumătate a versetului spune „ați învățat de la noi cum să vă purtați şi să fiți plăcuți lui Dumnezeu”. Iar apoi spune: „vă rugăm, şi vă îndemnăm în Numele Domnului Isus, să sporiți tot mai mult în privința aceasta.” Această Biserică este în creștere. Faceți bine, de fapt, excelați, însă doresc să excelați mai mult. Voi umblați și sunteți plăcuți lui Dumnezeu, însă doresc să faceți asta și pe mai departe. Aceasta este un rezumat pe scurt al procesului. M-am gândit în atâtea și în atâtea feluri – și am spus-o de mai multe ori – că biserica noastră, Grace Community Church, este în multe feluri asemănătoare cu biserica din Tesalonic. Nu este fără probleme, însă este o biserică sănătoasă, plină de oameni speciali și dedicați să umble după cum îi place Domnului. Creșterea spirituală are loc. Suntem în proces. Ne îndreptăm în direcția bună. Și pe măsură ce apostolul Pavel expune ultima secțiune, aceasta se potrivește cu biserica noastră foarte bine.

Aduceți-vă aminte că a mulţumit celor din Tesalonic de mai multe ori în această epistolă. În capitolul 1, versetul 2 spune: „Mulțumim totdeauna lui Dumnezeu pentru voi toți pe care vă pomenim necurmat în rugăciunile noastre”. Era mulțumitor pentru ei toți. Le spune și de ce în versetul 3: „căci ne aducem aminte fără încetare, înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, de lucrarea credinței voastre, de osteneala dragostei voastre şi de tăria nădejdii”. La versetul 6 spune: „Şi voi înșivă ați călcat pe urmele mele şi pe urmele Domnului, întrucât ați primit Cuvântul în multe necazuri, cu bucuria care vine de la Duhul Sfânt;”. În versetul 9 spune: „de la idoli v-ați întors la Dumnezeu, ca să slujiți Dumnezeului celui viu şi adevărat”. În versetul 10 spune: „așteptați din ceruri pe Fiul Său”. Din nou în capitolul 2 la versetul 13 spune: „De aceea mulțumim fără încetare lui Dumnezeu că, atunci când ați primit Cuvântul lui Dumnezeu, auzit de la noi, l-ați primit nu ca pe cuvântul oamenilor, ci, aşa cum şi este în adevăr, ca pe Cuvântul lui Dumnezeu, care lucrează şi în voi care credeți”. Apoi spune din nou: „voi ați călcat pe urmele Bisericilor lui Dumnezeu, care sunt în Cristos Isus, în Iudeea; pentru că şi voi ați suferit din partea celor de un neam cu voi”. Ei erau oameni dedicați și au crezut adevărul, iar credința lor era reală, și dragostea lor era puternică, având o nădejde tare.

Până la versetul 17 aflăm că era o biserică iubită, încât el dorea foarte mult să îi întâlnească. Și-a dorit asta. A încercat să vină. A încercat să vină. El spune în versetul 19: „Căci cine este, în adevăr, nădejdea sau bucuria sau cununa noastră de slavă? Nu sunteți voi?”. În versetul 20: „voi sunteți slava şi bucuria noastră.” În capitolul 3, versetul 6, Timotei se întoarce dintr-o vizită și spune că: „acum a venit Timotei de la voi la noi, şi ne-a adus vești bune despre credința şi dragostea voastră, că totdeauna păstrați o plăcută aducere aminte despre noi”. în versetul 8 spune că ei erau tari în Domnul. În versetul 9 spune: „Cum putem noi oare să mulțumim îndeajuns lui Dumnezeu cu privire la voi, pentru toată bucuria pe care o avem din pricina voastră, înaintea Dumnezeului nostru?” Erau o biserică bună. Erau o biserică minunată. Erau o biserică excelentă. Erau pe direcția bună. Erau în proces. Și totuși el spune în capitolul 3, versetul 10: „Zi şi noapte Îl rugăm nespus să vă putem vedea fața, şi să putem împlini ce mai lipsește credinței voastre”. Faceți bine, însă puteți și mai bine. Sunteți pe calea bună; însă puteți merge mai repede și să ajungeți și mai departe.

Iar indiferent de deficiențele spirituale care existau în Tesalonic, acestea nu erau o amenințare pentru viața bisericii. Nu erau fatale. Era suficient spațiu pentru creștere. Într-adevăr era o biserică mântuită. Era o biserică sfințită. Ei mergeau spre sfințenie. Era o biserică predată, dedicată domniei lui Cristos, și își urmăreau slujba creștină ca să facă voia lui Dumnezeu cu excelență. Era o biserică câștigătoare de suflete, evanghelizau, trâmbițând Cuvântul lui Dumnezeu, în lung și în lat. Era o biserică ce aștepta a doua venire, aștepta reîntoarcerea lui Isus Cristos. Toate aceste lucruri fiind considerate, putem spune că era o grupare deosebită. Însă puteau și mai bine. Nu au ajuns desăvârșiți. Nu erau perfecți. Încă mai era parte din proces de urmat. Încă se mai putea progresa.

Și cu toate că ei anticipau venirea lui Cristos și anticipau strângerea Lui împreună cu biserica și anticipau judecata zilei Domnului de la sfârșitul vremurilor, ei aveau nevoie să trăiască în timpul prezent, înaintând pe calea progresului spiritual. Astfel că avem de la versetul 12 la 22, niște îndemnuri clare, directe în care să le arate cum trebuie să trăiască în biserică, aici și acum. Vom găsi, dragilor, acestea ca fiind foarte instructive și încurajatoare pentru inimile noastre când ne vom uita îndeaproape la ele.

Acum, această secțiune se împarte în patru categorii. Este o discuție despre responsabilitatea liderilor, apoi responsabilitatea în ce privește relația dintre frați și surori, responsabilitatea în ce privește închinarea către Dumnezeu și responsabilitatea în ce privește lucrarea Duhului Sfânt. Aceste patru dimensiuni sunt discutate aici. În această dimineață vom începe cu prima categorie. Când Pavel le dă instrucțiuni despre cum să trăiască în biserică pentru ca să fie o turmă sănătoasă, el începe și vorbește despre relația dintre oi și păstori. Să ne uităm la versetul 12: „Vă rugăm, fraților, să priviți bine pe cei ce se ostenesc între voi, care vă cârmuiesc în Domnul, şi care vă sfătuiesc. Să-i prețuiți foarte mult, în dragoste, din pricina lucrării lor. Trăiți în pace între voi.” Ne vom opri aici.

Aceste două versete vorbesc despre problema relației dintre slujitori și popor, dintre păstori și oi. Și, dragilor, aș vrea să vă spun că de aici începe o biserică sănătoasă. Nimic nu este mai devastator pentru progresul spiritual al unei biserici decât o relație nesănătoasă dintre păstor și turmă. Nu poți avea o turmă sănătoasă cu acest gen de probleme. Dacă păstorii nu își îndeplinesc responsabilitatea spirituală adecvată față de oi, și oile nu își îndeplinesc responsabilitatea spirituală adecvată față de păstor, atunci biserica nu va fi niciodată ceea ce a intenționat Dumnezeu să fie. Ea nu poate să se prăbușească în acest punct atât de semnificativ. Relația pe care o avem cu voi și voi cu noi, liderii, este crucială pentru biserică. Și, la drept vorbind, are loc o mare nenorocire în bisericile în care există o nimicire a încrederii, a siguranței, a dragostei, a afecțiunii dintre păstori și turmă. Când nu mai este integritate și nici credibilitate și dispare încrederea, și siguranța dispare, și dragostea dispare și afecțiunea dispare, în acest punct al relației, atunci e distrusă viața bisericii. Și chiar dacă sunt doar două versete dedicate acestei probleme, gândurile de aici se găsesc din plin prin tot Noul Testament și am putea să petrecem luni la rând studiind ceea ce vedem în aceste două versete. De fapt, va dura vreo două săptămâni pentru noi să studiem aceste două versete, și aceasta este doar o privire superficială. Am putea petrece două luni sau doi ani, studiind această problemă.

Oricare ar fi frumusețea bisericii, sau bucuria ei sau eficacitatea ei sau puterea ei, ea este dependentă întâi de toate de relația dintre păstori și turmă, și de relația dintre oi și păstori. Acum, aș vrea să vă spun că în douăzeci și ceva de ani de când sunt la Grace Community Church, au fost vremuri când în viața unora de aici această relația a dispărut. Au fost vremuri când unii din păstorii de la Biserica Grace au devenit o mare dezamăgire pentru turmă, iar dezintegrarea relațiilor în acest punct au fost cea mai mare traumă pe care această biserică a experimentat-o. Și au fost vremuri în această biserică când oile din turmă au fost o mare dezamăgire pentru păstori, și din nou, trauma acelor ocazii a fost cea majoră dintre cele pe care le-a experimentat biserica.

Dacă am avut vreodată dificultăți în biserica noastră, dacă în biserica noastră a fost la un anumit nivel o formă de haos – și întotdeauna au fost oarecum minore – însă când le-am avut, au fost pentru că a existat o oarecare dezamăgire în mințile oamenilor, în special la acest nivel al relației. Când oamenii, indiferent de motiv, își pierd încrederea în păstorii lor, sau când păstorii, indiferent de motiv, își pierd încrederea în oi, biserica este devastată. Această relație este crucială. Și este foarte limpede că apostolul Pavel în aceste două versete vrea să sublinieze acest lucru.

Acum, tot ce trebuie să facem este să ne ațintim privirile asupra acestor două puncte, unul în această dimineață, și celălalt duminica viitoare. Să privim în această dimineață la responsabilitatea păstorilor față de turmă – responsabilitatea păstorilor față de turmă. Care este datoria noastră față de voi? Recunoaștem faptul că oricare ar fi problemele din biserică ele pot fi încadrate, într-un fel sau altul, în această chestiune a relațiilor, și trebuie să fim atenți cu ea.

Care este, atunci, responsabilitatea păstorilor față de turmă? Acum, în buletinul duminical aveți o schiță, și puteți să vă uitați la ea. Aș dori să vă dau trei puncte, așa cum ni le spune și Pavel. Să ne uităm la ele. Înainte de asta, aș dori să vă povestesc puțin din trecutul bisericii. Pe măsură ce se desfășoară Noul Testament, devine din ce în ce mai clar care sunt liderii bisericii. Liderii bisericii sunt identificați cu patru titulaturi, patru descrieri de bază în Noul Testament, sau cuvinte, sau termeni. Și suntem obișnuiți cu aceștia. Primul: termenul bine-cunoscut de prezbiter, presbuteros în greacă. Acum, acesta îl identifică pe un lider din biserică ca fiind caracterizat – ascultați cu atenție – de maturitate spirituală și de înțelepciune – matur spiritual, înțelept spiritual. Acest termen, prezbiter, este folosit din nou și din nou în Noul Testament. Încă de foarte devreme, de când s-a înființat biserica în cartea Faptele Apostolilor, a fost foarte important ca aceste biserici să aibă prezbiteri, și anume, oameni care sunt caracterizați de maturitate spirituală și înțelepciune spirituală, care pot conduce biserica. Aceste caracteristici le putem găsi foarte clar cerute unor asemenea oameni și în 1 Timotei capitolul 3, și în Tit capitolul 1. Sarcina lor este trasată fără nicio neînțelegere prin tot Noul Testament. Înțelegem foarte clar ce este un prezbiter: el este un bărbat matur și înțelept spiritual care a primit responsabilitatea să conducă biserica.

Este un alt cuvânt care este folosit să descrie o asemenea persoană, pe acest lider; este cuvântul supraveghetor, uneori tradus prin cuvântul vechi englezesc episcop. Este cuvântul în limba greacă episkopos, care înseamnă a privi peste, a supraveghea. Aceasta înseamnă că liderul bisericii nu este caracterizat doar de maturitate spirituală și de înțelepciune spirituală, ci și de supraveghere spirituală și de autoritate spirituală. În acest cuvânt, avem și supraveghere și autoritate. Ele sunt împreună. De exemplu, găsim acest cuvânt în 1 Timotei 3 și în Tit capitolul 1 fiind folosit să-i descrie pe liderii bisericii. Ei sunt supraveghetori. Este de asemenea folosit în Filipeni 1:1 și în Fapte 20:28.

Mai există de asemenea un al treilea cuvânt familiar, și acesta este cuvântul păstor. Înseamnă păstorire, vine de la cuvântul poimēn. Aceasta indică faptul că liderul din biserică este caracterizat de hrănirea spirituală și de protecția spirituală. Aici vedem datoria pe care o are să hrănească turma și să o protejeze de lupi. Așadar, liderul din biserică este caracterizat de maturitate spirituală, de înțelepciune spirituală, de supraveghere spirituală, de autoritate spirituală, de hrănire spirituală și de protecție spirituală.

Există un al patrulea termen care este folosit. Este cuvântul hēgoumenois, care înseamnă literal „cei care vă conduc.” Noi vom folosi cuvântul lider, sau conducător. Aceasta înseamnă că cel care este responsabil ca supraveghetor, ca prezbiter, sau pastor ar trebui să fie caracterizat de discernământ spiritual și de călăuzire spirituală. Cu alte cuvinte, el este eficient ca lider pentru că poate evalua condiția și poate să îi conducă pe oameni spre o condiție mai bună, să îi călăuzească pe cărarea potrivită.

Ce este atunci un lider al bisericii? Este un om cu maturitate spirituală, cu înțelepciune spirituală, cu supraveghere spirituală, cu autoritate spirituală, unul care hrănește spiritual, care protejează spiritual oamenii, care are discernământ spiritual cu privire la condiția oamenilor și oferă călăuzire spirituală către un loc mai bun. Acesta este liderul.

Acum, așezarea unor astfel de păstori în această poziție a fost un lucru crucial în biserica primară, astfel că în Fapte 4, versetul 23, îl avem pe Pavel care îi ordinează pe prezbiteri în fiecare cetate. A fost crucial ca biserica să aibă păstori, păstori care să ofere înțelepciune, și discernământ, și direcție, și conducere, și călăuzire, și învățătură și protecție, toate acestea. Aceasta a fost responsabilitatea lor.

Acum, o notă explicativă foarte importantă cu privire la biserica din Tesalonic: știm cu toții că această biserică avea doar câteva luni, astfel că avea o mulțime de noi credincioşi. Cum să găsești într-o astfel de congregație prezbiteri care să fie maturi spiritual și înțelepți spiritual și care sunt niște oameni care articulează profund adevărul, și care pot oferi oamenilor direcție pentru viitorul lor, toate acestea împreună? Cum să găsești un astfel de om într-o astfel de congregație? Ei bine, cu siguranță că nu vei găsi – cel puțin nu vei găsi oameni care să fie desăvârșiți, însă vei găsi oameni care sunt în proces. Și din moment ce în această epistolă nu este nicio mențiune cu privire la prezbiteri, nicio mențiune cu privire la supraveghetori, nici o mențiune cu privire la păstori, nicio mențiune cu privire la lideri, cu siguranță că în versetul 12 este o mențiune cu privire la oamenii care au responsabilitate asupra ta. Așadar, Pavel, cu autoritate apostolică, condus de Duhul Sfânt, a identificat anumiți oameni, și le-a dat conducerea, iar ei erau un fel de prezbiteri în procesul de pregătire. Ei nu poartă titlul, dar cu siguranță li s-a dat responsabilitatea și se îndreptau în acea direcție și într-o zi, fără îndoială, vor fi numiți prezbiteri, supraveghetori, păstori, lideri. Nepurtând încă titlul, ei învățau rolurile de conducere. Acest lucru nu era ușor, și să vă spun de ce. Toți erau proaspăt convertiți. Toți erau de aceeași vârstă în Domnul, lucru care este dificil pentru cineva ca să preia rolul de lider, când ceilalți știu că nu este cu nimic mai matur decât ei, în termenii perioadei de la convertire. De asemenea era dificil pentru că, cei mai mulți dintre membri, veneau din rândul oamenilor obișnuiți, și mulți dintre ei au fost sclavi. Și apoi când au fost aleși pentru dăruirea spirituală și identificați de către apostoli, prin lucrarea Duhul Sfânt, ca cei dăruiți de Dumnezeu să fie conducători în biserică, ei veneau dintr-un mod de viață în care nu au fost obișnuiți cu conducerea. Ei nu veneau ca lideri din cultura lor. Ei nu au avut nicio poziție de autoritate în societatea lor. Așadar, ei învățau totul despre conducere, și totul despre înțelepciunea spirituală și totul despre maturitatea spirituală, totul într-un singur proces de dezvoltare. Așadar, nu a fost un lucru ușor.

Și se pare că a existat un conflict în biserica din Tesalonic, iar unii se întrebau de ce aceștia aveau autoritate asupra lor, și cu siguranță că erau puțin nesupuși. A fost o situație de conflict într-un fel anume, fapt pentru care avem aceste două versete, ca să îi încurajeze pe oameni să trăiască în pace unii cu alții. Versetul 14 spune că erau acolo câțiva oameni nesupuși, erau unii deznădăjduiți, unii erau slabi și erau unii față de care trebuiau să arate răbdare. Versetul 15 arată că erau unii care întorceau răul pentru rău, și nu trebuiau să facă asta, așadar, era ceva conflict în biserică. Așa cum am spus, nu a fost fatal și vital, însă era prezent. Acest gen de conflict poate fi remediat dacă păstorii și turma își îndeplinesc sarcinile lor.

Dragilor, când este un conflict în biserică, și când bisericile se rup - și se rup mereu – este din cauza unui conflict, de obicei la acest nivel. Iar Pavel vrea ca acest conflict să fie rezolvat imediat. Prin urmare au fost identificați câțiva oameni ca lideri. Apropo, fără îndoială că Pavel a făcut asta, și a făcut-o sub călăuzirea Duhului Sfânt, și vă spun că deși azi nu-i mai avem pe apostoli care să facă asta, Duhul Sfânt încă mai așază prezbiteri, păstori, supraveghetori și lideri în lucrare. Doar Duhul Sfânt poate să ridice păstori în biserică. Ei nu se ridică pe ei înșiși, așa cum a fost Diotref căruia i-a plăcut să aibă întâietate. Ei nu sunt rânduiți de un vot democratic. Alegerea unor păstori duhovnicești dintr-o biserică devine cunoscută bisericii când este limpede că ei sunt duhovnicești, cârmuiți de Duhul, oameni cu daruri de la Dumnezeu, care funcționează după acest rol. Nu mai avem apostoli care să îi identifice astăzi, însă avem prezbiteri/păstori maturi care sunt în stare să-i identifice. Și chiar congregația îi poate vedea și evalua. De aceea o dată pe an vă dăm ocazia să ne anunțați care dintre voi a demonstrat capacitate pastorală și de slujire.

Acum, pentru că această relație era atât de nouă în Tesalonic, și pentru că ei se descurcau așa de bine, și creșteau așa de bine, Pavel nu a vrut să exagereze în acest caz, și nici nu a vrut să îi amenințe ca și cum ar fi fost un defect fatal, astfel cuvintele de început din versetul 12 sunt foarte gentile. Priviți la versetul 12: „Vă rugăm, fraților” – foarte amiabile. Această abordare este una foarte apropiată din partea apostolului. Îi lipsește acel ton apostolic, pe care l-a folosit uneori. Este mai mult o cerere din partea unui prieten. El utilizează aceeași frază, apropo, în capitolul 4, versetul 1, din nou, nu-i amenință, pentru că se descurcau așa de bine. Aici spune același lucru: “Vă descurcați în relația păstor-oaie și oaie-păstor. Vă descurcați de minune. Vreau doar să vă încurajez să o faceți și mai bine.” Așadar, aici găsim o cerere cu gentilețe, mai degrabă, decât o amenințare.

Acum, să ne uităm la acel prim punct. Care este responsabilitatea păstorului față de oaie? Sau care sunt responsabilitățile păstorului față de oi, la plural? Numărul unu: avem responsabilitatea de a lucra între oi. Ne uităm la versetul 12 și vom găsi cuvintele: „se ostenesc între voi.” Aici găsim primul semn distinctiv al păstorilor, al prezbiterilor, al liderilor, al celor care sunt în proces de a deveni supraveghetori. „Se ostenesc între voi”. Cuvintele sunt evidente. Nu ai nevoie de multe explicații, doar câteva detalii tehnice. Este acest cuvânt kopiaō, pe care Pavel îl folosește adesea și care înseamnă a lucra până te trec sudorile și până la epuizare. Să manifești o mare strădanie și un mare efort, să lucrezi până ești epuizat. Astfel Pavel îl caracterizează pe păstor ca fiind unul care lucrează din răsputeri, care lucrează cu sudoarea frunții, până la epuizare între cei din poporul lui. Aceasta este sfera slujirii lui. Responsabilitatea lui nu este în afara bisericii, nu este la distanță, ci este o implicare în biserică. Precum un păstor care îngrijește îndeaproape de oaie, precum un tată care este implicat direct în familia lui, el este implicat alături de oamenii săi, între oameni, în mijlocul oamenilor, alături de ei în munca spirituală. Ce face el de fapt? Explică Evanghelia, explică adevărul, aplică adevărul, îi avertizează, îi mustră, îi consiliază, îi ajută. Vă aduceți aminte că Pavel, în Fapte 20, s-a dus din casă în casă, din casă în casă, și i-a învățat lucrurile lui Dumnezeu cu multă dedicare, și cu mult efort, s-a implicat în viețile oamenilor, și-a investit viața în turma pe care Dumnezeu i-a dat-o, cum ar fi făcut oricare alt păstor credincios.

Să ne întoarcem pentru un moment la capitolul 2, versetul 8 și să vedem mai bine modelul lui Pavel. „Vă aduceți aminte, fraților, de osteneala şi munca noastră. Cum lucram zi şi noapte, ca să nu fim sarcină niciunuia din voi, şi vă propovăduiam Evanghelia lui Dumnezeu.” Când a ajuns acolo nu era nicio biserică să îl sprijine. Nicăieri nu s-a făcut o colectă pentru susținerea lui. A trebuit să lucreze cu mâinile lui, să își câștige existența, a lucrat zi și noapte și s-a îngrijit de sine și de cei care călătoreau împreună cu el, iar apoi s-a dedicat totalmente la fondarea unei biserici. Știa ce însemna să muncească din greu. Știa ce înseamnă să lucreze făcând sacrificii. Știa ce însemna să se dedice – să se cheltuiască literalmente – în câștigarea oamenilor. Apoi în versetul 7 din 1 Tesaloniceni 2, se aseamănă cu o doică care își crește cu drag copiii. Și asta, drag prieten, așa cum bine știi, îngrijirea unui copil este o slujbă continuă, 24 de ore din 24, îngrijirea unui copil. Și Pavel și-a tratat congregația cu gingășia unei doici.

Mai târziu, el vorbește despre relația particulară pe care a avut-o ca un tată cu ei, când a adus Cuvântul lui Dumnezeu chiar la nivelul lor, l-a aplicat la viața lor, în același al doilea capitol. În 2 Tesaloniceni 3 le poruncește: „să vă depărtați de orice frate, care trăiește în neorânduială, şi nu după învățăturile pe care le-ați primit de la noi. Voi înșivă știți ce trebuie să faceți ca să ne urmați; căci noi n-am trăit în neorânduială între voi. N-am mâncat de pomană pâinea nimănui; ci, lucrând şi ostenindu-ne, am muncit zi şi noapte, ca să nu fim povară nimănui dintre voi. Nu că n-am fi avut dreptul acesta, dar am vrut să vă dăm în noi înșine o pildă vrednică de urmat”.

Pastorul trebuie să lucreze cu sârguință. Vedeți ce face un pastor, de fapt le cere oamenilor care își câștigă existența să își dea viața pentru slujirea din biserică. Ei trebuie să le facă pe amândouă. Pavel spune că dacă trebuia să vă învăț cum să le faceți pe amândouă, trebuia și eu să le fac pe amândouă. Dumnezeu nu ne cere și nouă să facem asta. Și dacă nu suntem chemați să o facem în felul în care Pavel o face, cu siguranță că suntem chemați să fim atât de sârguincioși încât să ne cheltuim viețile în a ne da pe noi înșine slujirii.

Acest lucru îl făcea Pavel. A știut că dacă urma să fie un lider credincios, va trebui să demonstreze nivelul de efort, și de îndemnare, și de lucrare, și de hărnicie care era necesar. Așa că el spune – și avem această afirmație uimitoare în versetul 7: „căci noi n-am trăit în neorânduială”. Singura cale în care poți să lucrezi din greu și să fii productiv este să fii disciplinat – să fii disciplinat. Aceasta ne cheamă la o viață disciplinată, ordonată strict, ținută sub control. Apoi continuă la versetul 13 din 2 Tesaloniceni 3 și ne oferă un bun îndemn când spune: „să nu osteniți în facerea binelui.” Păstrați-vă energia, lucrați din greu, cu sudoare și până la epuizare.

Ca să faci asta, și să o faci corect, trebuie să fii foarte disciplinat. Pastorii credincioși nu sunt oameni nedisciplinați, care apar duminica. Pastorii credincioși sunt oameni foarte disciplinați ale căror vieți sunt bine delimitate, în aşa fel încât își cheltuie viața pentru turma pe care Dumnezeu le-a încredințat-o. Acest principiu este repetat de multe, multe ori, însă nicăieri nu este mai bine afirmat ca în Coloseni 1:28, unde Pavel spune: „Pe El Îl propovăduim noi, şi sfătuim pe orice om, şi învățăm pe orice om în toată înțelepciunea, ca să înfățișăm pe orice om, desăvârșit în Cristos Isus.” Este un țel absolut uimitor. Pavel nu spune: „Încerc doar să îi mântuiesc pe oameni rugându-i politicos să se pocăiască, nu încerc doar să-i fac să intre pe ușă. Ci voi mustra pe orice om, și voi învăța pe orice om cu toată înțelepciunea, ca să îl înfățișez desăvârșit în Cristos. Nu sunt mulțumit doar cu mântuirea lor, nu sunt mulțumit cu o spiritualitate marginală. Vreau să fie desăvârșiți în Cristos, și pentru acest scop voi kopiaō. Voi lucra cu multă trudă până la epuizare, voi agoniza – voi agoniza. Este un lucru care te consumă.

Un păstor credincios își cunoaște oile și se implică în viețile lor, își cheltuie întreaga viață pentru ele. Aceasta este chemarea lui. Aceasta este datoria lui. Aceasta este responsabilitatea lui. Și totuși sunt atâția în lucrare care dau atât de puțin bisericii. Ei primesc mult, își petrec timpul în alte locuri, și în alte afaceri. 1 Timotei 4:10 spune: „Noi muncim, în adevăr, şi ne luptăm, pentru că ne-am pus nădejdea în Dumnezeul cel viu, care este mântuitorul tuturor oamenilor.” Și din nou folosește cuvântul kopiaō și agōnizomai. Lucrăm cu sudoarea frunţii, până la epuizare, și agonizăm pentru că avem de-a face cu chestiuni ce țin de veșnicie.

Acest efort este major. Pavel rememorează durerea efortului propriu din nou și din nou. Vorbește despre toate dificultățile care le-a avut. El nu condamnă responsabilitatea; ci este onest cu privire la dificultate. Însă într-un text foarte interesant din 1 Corinteni 15:10, uitându-se la toți ceilalți care au predicat, și la toți ceilalți care au lucrat, el spune: „Am lucrat mai mult decât toți”, iar apoi spune că tot meritul este al lui Dumnezeu, care lucra prin el. Uneori este greu să îi faci să înțeleagă pe tinerii care vor să intre în lucrare că diferența dintre eficiența în lucrare și mediocritate este dată de efort – de efort. Nu există secrete, nu există nimic magic; ci este lucru, este efort. Îmi aduc aminte de cuvintele lui Amy Carmichael. Ea scria „Doamne, întărește-mă împotriva mea, împotriva mea, lașul care cu voce patetică tânjește după ușor, după odihnă și bucurie. Eul meu, vicleanul trădător față de mine, prietenul meu cel mai slab, inamicul cel mai mortal, obstacolul meu pe orice drum pe care merg”, am încheiat citatul. Dacă nu te birui pe tine însuți, dacă nu întreci tendința de lenevie, de indiferență, de ușurătate, nu poți avea o viață disciplinată, care să rezulte în străduință și efort care conduc la eficiență.

Acum, acesta ne este dat ca exemplu, de asemenea este modelul pentru slujba slujitorului care este caracteristică fiecărui păstor. Succesul în conducere vine la cei care sunt dispuși să lucreze până la epuizare – ascultați aici – pentru acele obiective suficient de mari care să merite sacrificiul total. Dacă obiectivele sunt suficient de mărețe, de ce să dai mai puțin? Cineva a spus: „O cruce, da, o cruce stă în calea conducerii spirituale, o cruce pe care liderul să consimtă să fie pus.” Se spune despre un lider: „A aparținut acelei clase de martiri primari al căror suflet pasionat a consumat mai devreme omul fizic.” Și Richard Baxter avea dreptate când a spus: „Aceasta nu este o povară pentru umerii unui copil.” Este nevoie de un bărbat, în întregime, ca să-și asume responsabilitatea lucrării necesare între oi. Cred că este adevărat să spui că lumea este condusă de oameni obosiți, și așa este și biserica.

Acum, aici trebuie să fie prezent și un echilibru. Îmi aduc aminte că atunci când a murit Robert Murray M’Cheyne, predicatorul scoțian, a murit la vârsta de 29 de ani. S-a întors către un prieten care stătea lângă patul lui și a spus: „Am omorât calul, și acum nu mai pot să duc mesajul.” Este un punct în care poate mergi prea departe, însă sarcinile păstorului în biserică ne cheamă la muncă epuizantă între oi. Este responsabilitatea lui să se ofere pe sine ca slujitor oilor, să întâmpine nevoile lor în fiecare domeniu în care poate. Unele lucruri implică delegarea și împărtășirea poverii, însă este o lucrare care trebuie să fie făcută.

În al doilea rând, el nu are doar responsabilitatea să lucreze între oi, ci are și autoritate asupra oilor, iar acest lucru este clar indicat. Să ne uităm din nou la versetul 12: „care vă cârmuiesc în Domnul, şi care vă sfătuiesc.” Vă cârmuiesc, proistēmi, înseamnă a sta înaintea cuiva sau a prezida sau a conduce sau a direcționa. Este folosit în 1 Timotei capitolul 3 de trei ori, în versetul 4, 5 și 12 și în 1 Timotei 5:17 cu referire la ei, la păstori și la liderii bisericii, și înseamnă a fi în conducere, a avea autoritate. Este o autoritate delegată, indiscutabil, delegată de Cristos. Însă noi stăm în locul lui Cristos – noi suntem păstori subalterni, sub marele Păstor, așa cum Îl numește Petru. Observați că spune: „Avem stăpânire asupra voastră.”

Vă prezidăm. Vă conducem. Vă direcționăm. Avem responsabilitatea să vă oferim înțelepciune spirituală, protecție spirituală, direcție spirituală, călăuzire spirituală. Este responsabilitatea noastră să acoperim toate aceste lucruri, să ne îngrijim de sănătatea generală a bisericii, să înviorăm, să ridicăm moralul de grup, tonul spiritual, să lucrăm la unitatea funcțională, să îi ajutăm pe oameni la relațiile personale, și la toate dificultățile vieții, să rezolvăm probleme prin descoperirea de probleme, să evaluăm opțiunile, să găsim soluții, să lucrăm pentru schimbare. Este responsabilitatea noastră să facem o planificare creativă, să avem strategie, să evaluăm, să analizăm, să criticăm, să găsim metode prin care să ajungem la obiective spirituale. Este responsabilitatea noastră să oferim această conducere pentru voi. Vă cârmuim.

Vă rog să observați și cuvintele „în Domnul”. Noi nu suntem rânduiți de noi înșine. Nu este mandatul unui om. Nu voi ne-ați dat această autoritate. Nu ne-am luat-o noi. Nu este de la oameni. Noi suntem chemați, echipați și rânduiți de Dumnezeu. Este datoria noastră să conducem de dragul Lui, de dragul Domnului, nu pentru putere personală, pentru prestigiu personal, pentru câștig personal, pentru o carieră personală, ci pentru Domnul. Aceste cuvinte „în Domnul” este sfera în care se găsește autoritatea noastră. Autoritatea noastră este în El. El ne-a delegat-o. Noi o avem deoarece suntem ascultători față de Cuvântul Lui și de voia Lui. Avem o autoritate delegată. Nu este autoritatea noastră proprie și nu merge dincolo de exprimarea voii Sale, în Cuvântul Lui și prin Duhul Lui. Așadar, noi am primit autoritate, însă doar în Domnul, nu dincolo de aceasta.

V-am spus de mai multe ori, când mă scoateți din Cuvântul lui Dumnezeu și din aplicarea Lui în ce privește viața bisericii, nu mai am nicio autoritate. Autoritatea mea este doar și numai în Domnul, care m-a delegat să operez prin Cuvânt, și prin călăuzirea Duhului lui Dumnezeu prin aplicarea Cuvântului. Așadar, avem sub supraveghere o mare responsabilitate. Petru spune în 1 Petru 5 că noi nu trebuie să stăpânim peste turmă, noi nu trebuie să vă dominăm, așa cum spune în Evanghelia după Luca despre neamuri, ele stăpânesc. Nu este așa. Ci este o autoritate plină de dragoste, gentilă, delegată, care nu este pentru noi ci pentru slujirea voastră, nu ne înalță pe noi ci vă ridică pe voi.

Așadar, responsabilitatea din partea păstorilor este să lucreze din greu între oi, să îi slujească pe toți cu nevoile lor, și apoi să exercite autoritate asupra lor. Aceasta înseamnă, să îi conducă în direcția corectă, să îi îndrepte, să le rezolve problemele, să aducă armonie și unitate, să îi unească pe oamenii care sunt certați, să refacă relațiile, să dea direcție, să dea tonul spiritual – toate acestea.

Și apoi în al treilea rând, și ultimul – acestea sunt directe și foarte simple – la finalul versetului 12 spune: „și care vă sfătuiesc.” A treia responsabilitate a păstorilor față de oi este să sfătuiască oile. Să lucreze între oi, să aibă autoritate asupra oilor, să sfătuiască oile – să vă sfătuiască. Aceasta este de la verbul noutheteō, care adesea este tradus în Noul Testament cu „mustrare”. Ați văzut de multe ori cuvântul „mustrare” în Bibliile voastre. Și practic este sfătuire, însă sfătuire care merge în direcția corectării. Poartă ideea că dacă tot mergi în direcția aceasta vei avea probleme, trebuie să te întorci și să schimbi direcția. Nu este nimic pretențios, nu este academic, nu sunt doar informații, nu sunt doar date, ci este sfătuire cu scopul de a-i schimba pe oameni, de a-i corecta. Le spun tinerilor când îi învăț predicarea, întotdeauna să predicați pentru schimbare, întotdeauna să predicați pentru decizie, ca cineva să spună: “Sunt aici, ar trebui să fiu într-o altă stare, iată ce trebuie să fac” – totdeauna să fie așa. În fiecare predică, de fapt, trebuie să îi duci pe oameni la punctul în care să vadă cum ar trebui să fie, unde se află, și să meargă spre locul în care ar trebui să fie. Așadar, este învățătură cu elementul de atenționare, cu un element de corectare, cu un element care să-i îndrepte spre o trăire sfântă. Putem spune că este o sfătuire delicată față de lucruri sfinte. Este folosit în 1 Corinteni 4:14 în modul în care un tată își sfătuiește copiii preaiubiți. Pavel le spune corintenilor că: „vă sfătuiesc ca pe niște copii prea iubiți ai mei.” Îi sfătuiești delicat, cu gentilețe, ca să îi îndepărtezi de acele lucruri care i-ar răni, spre acele lucruri care îi vor binecuvânta. Și, bineînțeles, sursa acestora este Cuvântul lui Dumnezeu, nu-i așa?

Păstorii sunt niște sfătuitori pricepuți – niște sfătuitori pricepuți. Apropo, aceasta este singura îndemânare specifică pe care o avem în 1 Timotei 3 și în Tit 1. Singura îndemânare dintre toate calitățile de caracter, singura îndemânare este să fie în stare să învețe, 1 Timotei 3:2, în stare să învețe pe alții. 1 Timotei 4:6 și 1 Timotei 4:16 reiterează importanța responsabilității lor de învățare. Acești lideri ai bisericii, acești păstori trebuie să fie sfătuitori pricepuți. De ce? Ei bine, dacă ne uităm la Tit 1 pentru o clipă, la versetul 9: „să se țină de Cuvântul adevărat, care este potrivit cu învățătura, ca să fie în stare să sfătuiască în învățătura sănătoasă”. Cu alte cuvinte, pentru un efort pozitiv de a te ține strâns de Cuvântul credinței, care este potrivit cu învățătura corectă. Cu alte cuvinte, ca ei să învețe adevărul. Apoi, ca să fie în stare să sfătuiască în învățătura sănătoasă, și să respingă pe cei împotrivitori, să sfătuiască atât pozitiv, cât și negativ. Vrei să îi îndemni pe cei care cred adevărul să împlinească adevărul, și vrei să îi îndemni pe cei care neagă adevărul să renunțe la concepția greșită și să accepte adevărul. Așadar, este o sfătuire atât pozitivă, cât și negativă. Trebuie să îți construiești sfatul în funcție de cunoașterea adevărului și trebuie să ai priceperea să îl aplici.

Pavel continuă și spune că vor fi mulți împotrivitori, flecari și amăgitori, și ei trebuie să fie reduși la tăcere. Cine îi va înfrunta? Tu, prin puterea și capacitatea abilităților tale de a respinge rătăcirea lor cu Cuvântul. Şi vei zidi biserica prin puterea și capacitatea abilităților tale de a articula adevărul. Efeseni 4 spune că suntem dați bisericii pentru zidirea sfinților. Cum să fii zidit? Prin Cuvântul lui Dumnezeu, care este în stare să te zidească, să te edifice, ne spune Fapte 20:32.

Așadar, dacă Cuvântul lui Dumnezeu te edifică, și slujba mea este să te edific, atunci trebuie să îți dau Cuvântul lui Dumnezeu care te poate edifica. Trebuie să fiu pregătit pentru aceasta, ca să o fac într-o asemenea manieră în care să aibă impact asupra vieții tale, într-o asemenea manieră încât să aibă impact în viețile acelora care neagă adevărul, prin faptul că le voi da argumente pe care nu le pot combate. Dacă îmi conduce ceva viața – aici devin personal – care mă forțează într-adevăr la lucrare mai presus de toate celelalte lucruri, este părerea mea asupra Scripturii. Eu cred că Scriptura este Cuvântul sfânt, fără greșeală și inspirat al lui Dumnezeu, că este atât de sacră pentru mine, că deasupra capului meu atârnă această frică extraordinară de a nu o interpreta greșit sau de a ignora vreodată vreunul dintre adevărurile sale. Când realizez că fiecare cuvânt este curat, și fiecare cuvânt vine din mintea lui Dumnezeu pentru noi, iar aceste pagini sunt pentru zidirea noastră într-un fel sau altul, trebuie să mă dedic să îi învăț pe alții din El. Oamenii spun: “De ce zăbovești asupra fiecărui verset, asupra fiecărei propoziții, asupra fiecărui cuvânt?” Pentru că este de la Dumnezeu, și cine sunt eu să Îl corectez pe Dumnezeu? Eu nu pot să Îl corectez pe Dumnezeu. Nu pot nici măcar să Îl interpretez pe Dumnezeu. Ci trebuie să las ca Scriptura lui Dumnezeu să se interpreteze cu Scriptura. Să Îl las pe Dumnezeu să Își interpreteze Cuvântul Său.

Așadar, lucrul care mă călăuzește și mă forțează este concepția pe care o am asupra Scripturii. Și, bineînțeles, în spatele ei concepția cu privire la Dumnezeu: ca fiind sfânt, Cel care ne-a vorbit prin Cuvântul Lui, ca acesta să poată fi transmis oamenilor. Făcând aceasta, nu doar că trebuie să lucrăm între voi, și să avem autoritate asupra voastră, ci trebuie să vă și sfătuim, iar aceasta trebuie făcută cu o mare îndemânare. Ascultați ce a spus Richard Baxter cu câteva secole în urmă. „Oare de ce fel de îndemânare ai nevoie ca să predici un mesaj, ca să faci adevărul limpede, să-i convingi pe ascultători, să lași lumina irezistibilă să lumineze conștiința lor, și să rămână acolo, și să îi însoțească spre casă; să le fixezi adevărul în mințile lor și să Îl prezinți pe Cristos inimilor lor, să le întâmpini fiecare obiecție și să o lămurești clar, să îi aduci pe păcătoși la un anumit nivel, în care să vadă că pentru ei nu există nicio speranță, și că ei trebuie fie să se convertească, fie să fie condamnați? Şi cum să faci toate acestea, în ce privește limbajul și stilul, așa cum se potrivește lucrării noastre și totuși fiind cele mai potrivite pentru capacitățile ascultătorilor noștri? Aceasta, și mult mai mult ar trebui făcut în fiecare predică, cu siguranță necesită o deosebită îndemânare sfântă.

Atât de măreț e Dumnezeu, al Cărui mesaj îl ducem, că trebuie onorat prin modul în care îl transmitem. Este o situație lamentabilă, că în mesajul Dumnezeului cerului veșnic primit pentru sufletele oamenilor, ajungem să ne comportăm atât de slab, atât de urât, atât de imprudent, sau atât de puțin încât toată această lucrare eșuează în mâinile noastre, iar Dumnezeu ajunge să nu fie onorat, iar lucrarea Lui rămâne de rușine, și păcătoșii se împietresc mai degrabă decât să se convertească, toate acestea pentru că suntem slabi sau neglijenți. Cât de des ascultătorii firești au mers acasă batjocorind eșecurile vizibile și rușinoase ale predicatorului? Câți dorm în timpul slujirii noastre, pentru că inimile și limbile noastre sunt adormite, și nu avem alături de noi nici îndemânare și nici zel să îi trezim?” Am încheiat citatul.

Niciun împărat, niciun președinte, niciun politician, niciun doctor, niciun avocat, niciun judecător, niciun comandant militar de pe pământul acesta nu are o responsabilitate atât de imensă cum au păstorii, când trebuie să îi sfătuiască pe oameni din Cuvântul lui Dumnezeu. Să pervertești asta este o greșeală înspăimântătoare, înspăimântătoare.

Așadar, care este responsabilitatea păstorului față de oi? Foarte simplu: să lucreze între voi, să aibă autoritate asupra voastră, să vă conducă pe calea pe care Dumnezeu a rânduit-o, și să vă hrănească consistent cu adevărul care vă va sfătui să stați departe de păcat și să trăiți o viață sfântă. Păstorii credincioși trebuie să se achite de această responsabilitate.

Acum, timpul a trecut, dar duminica următoare va fi vremea voastră. Să ne rugăm. Îți mulțumesc, Tată, pentru această dimineață împreună, pentru impactul adevărului Tău. Fă-ne niște păstori credincioși față de aceste oi minunate, și Te rugăm să ridici și alți păstori, Doamne, în zilele care vor urma, ca turma Ta să fie așa cum vrei să fie. Îți mulțumim, Doamne, că biserica este ca arca lui Noe. Nu din cauza mirosului, ci este ca arca lui Noe pentru că este un loc al siguranței și al protecției, un loc al părtășiei și al asigurării, iar mirosul dinăuntru este cu mult mai mult tolerabil decât moartea care bântuie afară. Îți mulțumim pentru că ne-ai făcut parte din biserica Ta. Vrem să o iubim, pentru că tu ai iubit-o și Ți-ai dat viața pentru ea. Vrem să o iubim ca să fim păstori credincioși și oi credincioase, până când Isus Se va întoarce, în Numele Lui ne-am rugat. Amin.

SFÂRȘIT