În studiul nostru asupra comorii prețioase a lui Dumnezeu, care este Cuvântul, ne întoarcem iarăși la Filipeni capitolul 1, Filipeni capitolul 1. Şi în mod special, textul de la versetul 9 la 11 este cel care ne va capta atenția pentru studiul din următoarele două sesiuni. Le-am intitulat: „Lucrurile esențiale pentru creșterea în evlavie.” Pentru mulți dintre voi, lucrurile despre care voi vorbi vor fi o recapitulare, pentru că acestea sunt elementele esențiale ale vieții spirituale. Aș dori să vă citesc versetele 9, 10 și 11 și vă rog să urmăriți pe măsură ce citesc. „Şi mă rog ca dragostea voastră să crească tot mai mult în cunoștință şi orice pricepere, ca să deosebiți lucrurile alese, ca să fiți curați şi să nu vă poticniți până în ziua venirii lui Cristos, plini de roada neprihănirii, prin Isus Cristos, spre slava şi lauda lui Dumnezeu.”

În esență Pavel se roagă aici pentru progresul spiritual continuu al credincioșilor din Filipi. Așa cum se așteaptă de la copilașii nou-născuți să crească şi să se maturizeze, la fel este și cu bebelușii spirituali, și preocuparea constantă a lui Pavel a fost pentru maturizarea oamenilor la care l-a trimis Dumnezeu pe el în lucrare. De fapt, în mod repetat este afirmat acest lucru. Dacă ne întoarcem la Galateni, la capitolul 4, una din incursiunile mele favorite în trăirile lui Pavel, versetul 19, el spune „Copilașii mei, pentru care iarăși simt durerile nașterii, până ce va lua Cristos chip în voi!” El a spus: sunt în travaliu, am parte de durerile nașterii pentru voi în ce privește creșterea voastră spirituală.

În Efeseni capitolul 4, când le scrie sfinților din Efes, el îşi arată în mod similar dorința ca cei care sunt în Cristos să devină „oameni mari” versetul 13 „la înălțimea staturii plinătății lui Cristos,” iar la versetul 15 găsim „să creștem în toate privințele, ca să ajungem la Cel ce este Capul, Cristos.” În epistola către Coloseni, capitolul 1 la versetul 28 spune: „Pe El Îl propovăduim noi” – adică pe Cristos – „şi sfătuim pe orice om, şi învățăm pe orice om în toată înţelepciunea, ca să înfățișăm pe orice om, desăvârșit în Cristos Isus.” Această dorință pentru maturitate și desăvârșire spirituală era totdeauna în inima lui. Petru a spus același lucru în 2 Petru 3:18 când a spus: „Creșteți în harul și cunoașterea Domnului și Mântuitorului nostru Isus Cristos.”

Pavel, așadar, a avut o pasiune pentru dezvoltarea spirituală a oamenilor săi. Aceasta a fost marea sa preocupare. Vedem acea pasiune descoperită, nu doar în predicarea, învățătura și scrierile sale, ci în special în viața sa de rugăciune. Atunci când parcurgeți Noul Testament și citiți diferite rugăciuni ale apostolului Pavel, veți observa că se concentrează asupra acestui lucru în mod deosebit. De exemplu, dacă ar fi să ne întoarcem și să ne uităm iarăși la unele din epistolele sale, vedem ce rugăciune face în Efeseni capitolul 1. Se roagă pentru oamenii lui.

Versetul 15 spune: „De aceea şi eu, de când am auzit despre credinţa în Domnul Isus care este în voi, şi despre dragostea voastră pentru toți sfinții, nu încetez să aduc mulțumiri pentru voi, când vă pomenesc în rugăciunile mele. Şi mă rog ca Dumnezeul Domnului nostru Isus Cristos, Tatăl slavei, să vă dea un duh de înțelepciune şi de descoperire, în cunoașterea Lui, şi să vă lumineze ochii inimii, ca să pricepeți care este nădejdea chemării Lui, care este bogăția slavei moștenirii Lui în sfinți, şi care este faţă de noi, credincioșii, nemărginita mărime a puterii Sale, după lucrarea puterii tăriei Lui.” Cu alte cuvinte, doresc să continuați să creșteți în înțelepciune și cunoaștere, în dragoste și putere și credință; marea lui preocupare era progresul lor.

Capitolul 3 din aceeași epistolă, versetul 14 spune: „Iată de ce, zic, îmi plec genunchii înaintea Tatălui” și ce te rogi, Pavele? Versetul 16: „Mă rog ca, potrivit cu bogăția slavei Sale, să vă facă să vă întăriți în putere, prin Duhul Lui, în omul dinăuntru, aşa încât Cristos să locuiască în inimile voastre prin credinţă; pentru ca, având rădăcina şi temelia pusă în dragoste. Mă rog ca dragostea lui Cristos care întrece orice pricepere să fie a voastră, să fiți plini de orice ați putea cere sau gândi, după puterea care lucrează în voi.” Și iarăși vă arăt că nota care răsună în rugăciunile lui a fost pentru creșterea lor spirituală, pentru dezvoltarea lor spirituală, pentru puterea și întărirea lor spirituală.

Când le scrie celor din Colose el se roagă pentru ei, ca să umble într-o manieră vrednică de Domnul, ca să aducă rod în orice faptă bună, Coloseni 1:10. Ca ei să crească în cunoașterea lui Dumnezeu, ca să fie întăriți cu toată puterea, ca să aibă statornicie și răbdare, ca să ofere cu bucurie mulțumiri lui Dumnezeu, pentru creștere spirituală, maturitate spirituală, progres spiritual. Când le scrie celor din Tesalonic spune: „Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru voi toți, vă pomenim în rugăciunile noastre.” Și desigur, pasiunea rugăciunilor sale a fost îmbunătățirea vieții lor spirituale.

Același lucru îl găsim în epistola sa către Timotei, 2 Timotei 1:3: „Mulțumesc lui Dumnezeu, căruia Îi slujesc cu un cuget curat, din moși strămoși, că neîntrerupt te pomenesc în rugăciunile mele, zi şi noapte.” Și desigur, s-a rugat pentru puterea spirituală a lui Timotei. În acea epistolă scurtă și frumoasă numită Filimon, în versetul 4 spune: „Mulțumesc totdeauna Dumnezeului meu, ori de câte ori îmi aduc aminte de tine în rugăciunile mele, pentru că am auzit despre credința pe care o ai în Domnul Isus şi dragostea faţă de toți sfinții. Îl rog ca această părtășie a ta la credinţă să se arate prin fapte.” Rugăciune pentru progresul lor spiritual, aceasta a fost pasiunea lui, aceasta a fost povara lui și o găsim la începutul tuturor acestor epistole.

Și nu e cu nimic diferit aici în Filipeni, capitolul 1, după ce i-a salutat până la versetul 8, după ce le-a spus că se roagă pentru ei în versetul 4, întotdeauna aducând rugăciune cu bucurie, el le spune acum care este conținutul acelei rugăciuni. Și conținutul acelei rugăciuni este pentru nevoile lor spirituale. Noi nu-l găsim pe apostolul Pavel rugându-se pentru nevoile sale, ci pentru succesul și binecuvântarea bisericii. El leagă rugăciunile sale direct de nevoia spirituală. Aceasta a fost pasiunea lui și aceasta a fost povara lui. Aș dori să vă sugerez, și voi reveni la această idee, că nimic nu definește mai bine adevărata spiritualitate decât natura vieții de rugăciune a unei persoane. Pavel a fost constrâns să se roage datorită lucrării uimitoare a Duhului lui Dumnezeu în inima lui. Uitați-vă cum începe în versetul 9. „Iată ce mă rog eu - iată ce mă rog eu.”

Acum, aș dori să vă spun și cred că este important pentru noi ca să recunoaștem că trebuie să ne uităm la rugăciune în două moduri. Bine? Întâi de toate, sunt de acord că rugăciunea este o datorie, este o datorie. De fapt, în Filipeni capitolul 4 versetul 6 spune: „ci în orice lucru, aduceți cererile voastre la cunoștința lui Dumnezeu.” Aceasta este o datorie. Acesta este un lucru care ne-a fost poruncit ca o responsabilitate spirituală. În Romani 12:12 spune că trebuie să stăruim în rugăciune. În Luca 18 versetul 1 Isus spune că ar trebui să ne rugăm necurmat și să nu ne lăsăm. În 1 Petru 4:7 spune că trebuie să ne rugăm cu fervoare unul pentru altul ca să ne arătăm dragostea, care trebuie să fie o dragoste fierbinte. Așadar, nu încape îndoială că Scriptura ne învață că trebuie să ne rugăm. Să ne rugăm este o datorie.

Dar este ceva mult mai adânc decât asta, ceva care trebuie pus alături de acea datorie și anume că noi trebuie să socotim rugăciunea nu numai ca pe o datorie, ci şi ca pe o constrângere - ca pe o constrângere. De fapt, sunt foarte puține versete, într-adevăr, care ne poruncesc să ne rugăm. Sunt foarte multe versete care ne spun cum să ne rugăm. Isus a spus: „Când vă rugați, rugați-vă în felul următor.” Pavel a spus: „Rugați-vă încontinuu.” Am primit multe instrucțiuni despre cum să ne rugăm, și cât de des să ne rugăm, să ne rugăm fără încetare, dar rugăciunea nu este doar o datorie, ci este și un puternic impuls. Adică, aceasta nu apare datorită cerințelor exterioare, ci apare datorită unei pasiuni interioare. De fapt, cea mai adâncă tânjire a unei inimi pline de Duhul se revarsă în rugăciune. Vedem această îndemnare din interior în întreaga Scriptură. În Psalmi, în Psalmul 55 avem o afirmație tipică din partea psalmistului care Îi spune lui Dumnezeu: „Ia aminte, Dumnezeule, la rugăciunea mea, şi nu Te ascunde de cererile mele! Ascultă-mă, şi răspunde-mi!” Cu alte cuvinte, nu este nimeni care să-i poruncească să se roage, el este constrâns din interior să se roage, și el strigă ca Dumnezeu să-i asculte rugăciunea pe care inima sa este constrânsă să o înalțe.

În Psalmul 61:1 spune: „Ascultă, Dumnezeule, strigătele mele, ia aminte la rugăciunea mea! De la capătul pământului strig către Tine cu inima mâhnită.” Iarăși, rugăciunea este o constrângere. În acel psalm măreț, Psalmul 119, în versetul 58, citim cuvintele psalmistului, „Te rog din toată inima mea: ai milă de mine, după făgăduința Ta!” Și în versetul 145: „Te chem din toată inima mea: ascultă-mă.” Așadar, rugăciunea este o constrângere interioară. Într-un sens, este ca respirația. Nu ți se poruncește să respiri, presiunea aerului exercitată asupra plămânilor tăi te forțează să respiri. Și credinciosul se află într-un fel de presiune a rugăciunii în care rugăciunea este un răspuns natural la mediul său.

În Noul Testament aflăm același lucru. În Fapte, capitolul 9, versetul 11, cred că este cu privire la Saul din Tars, spune: „Şi Domnul i-a zis: ‘Scoală-te, du-te pe ulița care se cheamă Dreaptă şi caută în casa lui Iuda pe unul zis Saul, un om din Tars. Căci iată, el se roagă.‘” Nu cred că imediat după convertire cineva i-a dat porunca să se roage. Cred că se ruga fiind constrâns de inima sa. În Romani 8:15 și în Galateni 4:6 spune că Duhul care a fost pus în noi ne face să strigăm: „Ava, Tată!” Să strigăm în rugăciune către Dumnezeu. În 1 Tesaloniceni capitolul 3 la versetul 10 spune: „Zi şi noapte Îl rugăm nespus să vă putem vedea faţa.” Cum poți să te rogi zi și noapte? Cum poți să te rogi noaptea și ziua fără încetare? Poţi numai atunci când există o constrângere interioară. În 1 Timotei 5 versetul 5 Pavel spune: „Cea cu adevărat văduvă, care a rămas singură, şi-a pus nădejdea în Dumnezeu, şi stăruiește, zi şi noapte, în cereri şi rugăciuni.”

Acum, ceea ce vă arăt este un adevăr foarte simplu și totuși unul pe care trebuie să-l înțelegeți. Rugăciunea este o datorie, pe de-o parte și nu negăm asta. Dar pe de altă parte rugăciunea este o constrângere. Rugăciunea este ceva din adâncul ființei noastre care ne constrânge. Poate spui: „Ei bine, dar de unde vine această constrângere?” Este generată de Duhul lui Dumnezeu. Este generată de Duhul Sfânt care este în noi. Acum, ascultați cu atenție, pentru că acest lucru este ceva ce trebuie să înțelegeți. Măsura spiritualității unui om – rețineți asta - măsura spiritualității unui om nu este dată de cât de bine se conformează cerinței de a se ruga, ci de cât de constrâns este din interiorul său ca să se roage, pur și simplu pentru că pasiunea lui pentru ceilalți din Împărăția lui Dumnezeu este atât de puternică. Este elementar. Trebuie să fim constrânși din interior.

Permiteți-mi să o spun alfel, mai simplu. Cele mai adânci dorințe ale inimii tale vor ieși la iveală în rugăciune. Așadar, dacă te uiți la rugăciunile tale și sunt numai despre tine și nevoile tale și despre problemele tale și întrebările tale și zbaterile tale, atunci acolo este inima ta. Și dacă te rogi foarte neregulat și foarte scurt și foarte superficial, asta înseamnă că ai o inimă rece, pentru că rugăciunea este o constrângere venită din inimă. Și să vă spun ceva foarte simplu, toate chemările la rugăciune din datorie nu pot birui o inimă rece. Nu pot. Toate chemările la datoria de a te ruga nu pot birui o inimă rece. Așadar, dacă nu te rogi, nu înseamnă numai neascultare, înseamnă că eşti egoist și inima ta este rece.

Dacă vă uitați la apostoli în Fapte 6:4 spune: „Iar noi vom stărui necurmat în rugăciune şi în propovăduirea Cuvântului”. Iar în traducerea literală în engleză spune invers: în propovăduirea Cuvântului şi în rugăciune. Aceasta a fost o constrângere. Au fost constrânși să îi învețe pe alții Cuvântul. Au fost constrânși să se roage. Aceasta este dinamica ce lucrează în cel credincios. Și Pavel a avut asta. Și apropo, aceasta a fost abia începutul, dar Pavel a avut acea constrângere. Era ceva înăuntrul lui, în special lucrarea Duhului lui Dumnezeu. El era atât de controlat de Duhul, atât de curată îi era viața, încât impulsurile Duhului din inima lui i-au dat pasiunea de a se ruga pentru oameni. S-a rugat zi și noapte - noapte și zi, s-a rugat fără încetare, tot timpul, în toate ocaziile. Nu doar pentru că încerca să îndeplinească o datorie ca un fariseu, ci pentru că inima lui l-a îndemnat la asta din adâncul ființei sale.

Acum, ce formă a avut această rugăciune? Care a fost natura rugăciunii sale? Să ne uităm la ea în versetele de la 9 la 11 când s-a rugat pentru progresul spiritual al poporului său și vă reamintesc că aceasta este datoria liderului sau a păstorului, să se roage pentru progresul spiritual al poporului său - când s-a rugat pentru ei, care erau problemele din inima lui? Iată aici cinci lucruri pentru care s-a rugat: dragoste, excelență, integritate, fapte bune și glorificare. S-a rugat ca ei, ca noi să urmărim aceste lucruri. Acum, noi nu vom ajunge niciodată la dragoste desăvârșită, la excelență desăvârșită, la integritate desăvârșită, la fapte bune desăvârșite și la glorificarea deplină a lui Dumnezeu, însă acesta este scopul vieții noastre. Așadar, ne oferă cinci lucruri care sunt esențiale pentru viața spirituală, sunt esențiale pentru evlavie.

Acum, aș vrea să rețineți - și nu vom trece prin toate azi, ne vom uita doar la primul, pentru că este atât de important - dar vreau să observați că ele se succed. Dragostea produce excelență, care produce integritate, care produce fapte bune și care produce glorificare, fiecare construiește o temelie pentru următoarea. Dacă vreți un mod prin care să le păstraţi în mintea voastră, ele sunt esențiale pentru sănătatea spirituală deplină. Bine? Sunt lucrurile esențiale pentru evlavie, pentru asemănarea cu Cristos, pentru creșterea spirituală, pentru sănătatea spirituală, indiferent ce concept vreți să folosiți. Acum, amintiți-vă, Pavel a avut o dragoste deosebită pentru filipeni. El spune: „Vă păstrez în inima mea, sunteți prețioși pentru mine, îmi sunteți dragi. Și din acest motiv îmi exprim rugăciunea pentru voi.” I-a păsat în mod profund de acești oameni care au fost atât de iubitori și de buni, în atât de multe ocazii. Și astfel, rugăciunea lui pentru ei a implicat cinci chei esențiale pe care ei să le urmărească, ca să fie ceea ce Dumnezeu a intenționat ca ei să fie.

Să ne uităm la primul. Elementar, foarte, foarte elementar, dragostea – versetul 9, „Şi mă rog ca dragostea voastră să crească tot mai mult în cunoștință şi orice pricepere.” Acum, nu suntem surprinși că Pavel aduce încă de la început în discuție subiectul dragostei, dar s-ar putea să fiți surprinși cu privire la ce spune despre dragoste. Problema dragostei ne este bine cunoscută și a fost, desigur, în multe aspecte discutată de Pavel. În introducerea epistolei către Efeseni, vorbește despre dragoste. În introducerea epistolei către Coloseni vorbește despre dragoste. În deschiderea primei epistole către Tesaloniceni vorbește despre dragoste. În deschiderea celei de-a doua epistole către Tesaloniceni vorbește despre dragoste. Și în multe alte locuri vorbește despre dragoste.

Și în acele introduceri din epistolele sale, el foarte adesea leagă dragostea de celelalte două lucruri: credință și – ce? – nădejde, așa cum face în 1 Corinteni capitolul 13, unde spune: „Acum, deci, rămân aceste trei: credința, nădejdea şi dragostea; dar cea mai mare dintre ele este dragostea.” Erau multe virtuți spirituale deosebite, credința era una din ele și nădejdea era una din ele, dar cea mai mare era dragostea. Și astfel, pentru că afirmă că dragostea este cel mai măreț lucru, nu suntem surprinși de faptul că se află în capul listei de rugăciune pentru cei care trebuie să crească în Cristos pentru maturizare spirituală.

Aș putea să vă arăt că în Coloseni 3:14 el spune că dragostea este legătura unității, dragostea este acea legătură unică ce ne leagă pe unii de alții. În 1 Corinteni 13:7: el spune că dragostea „crede totul, nădăjduiește totul”, ceea ce înseamnă că credința și nădejdea sunt cuprinse de dragoste. Așadar, dragostea este cea care le întrece pe toate. Este factorul esențial din viața spirituală, ați reținut? Pentru că indiferent ce faci, spune în 1 Corinteni 13, indiferent ce știi, indiferent câte sacrificii faci, chiar dacă ți-ai da trupul să fie ars, dacă nu ai dragoste nu ești ce? Nimic, absolut nimic, este spus foarte, foarte direct. Și singura virtute măreață în viața spirituală este dragostea. Și nu cred că el vorbește aici în special despre dragostea pentru Dumnezeu, cu toate că desigur este inclusă, dar el aici se concentrează asupra dragostei unii pentru alţii, aceeași dragoste care este menționată în capitolul 2 versetul 2, să menținem aceeași dragoste unul pentru altul, fiind în unitatea duhului, având același gând. Cel mai măreț bun pe care un creștin îl posedă este dragostea. Acum, să vorbim despre această dragoste din acest verset atât de adânc şi de profund. El ne oferă câteva aspecte ale acestei prime virtuţi esențiale. Noi trebuie să urmărim dragostea și el o definește pentru noi în moduri foarte, foarte speciale.

Întâi de toate – și vă voi da o serie de cuvinte care conţin litera D ca să le puteți reţine – este o dragoste divină. El vorbește aici despre dragostea divină. Cum de știm asta? Versetul 9, „Și iată ce mă rog, ca dragostea voastră să crească.” Acum, el îi cere lui Dumnezeu ca această dragoste să crească, așadar, putem conchide că Dumnezeu este sursa ei și prin urmare noi spunem că este o dragoste divină. Trebuie să fie o dragoste divină, altfel nu i-ar cere lui Dumnezeu să o ofere. În Romani 5:5 spune: „Dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre.” În Galateni 5: „Roada Duhului este dragostea,” și restul vine de la sine „bucuria, pacea, bunătatea, îndelunga răbdare, credincioșia, blândețea și înfrânarea poftelor.” Dar este un dar de la Dumnezeu. De ce Îl iubim? Pentru că El ne-a iubit întâi. Avem capacitatea să iubim pentru că El ne-a dat-o.

Așadar, rugăciunea de aici include adevărul măreț că Dumnezeu este sursa dragostei. Dragilor, noi vorbim despre o dragoste de sorginte divină, nu umană. Noi nu vorbim despre obiectul unei atracții. Noi nu vorbim despre sentimentalism. Noi vorbim despre o virtute divină oferită de Dumnezeu. Nu este fără sentiment. Nu este fără emoție. Dar nu aceasta este definița ei, așa cum vom vedea. Așadar, la ce ne cheamă el este dragostea divină.

Și acea dragoste divină este cunoscută pentru că este o dragoste care nu este rezultatul unei atracții emoționale. Nu este. Dumnezeu nu ne-a iubit pentru că eram atractivi. Nu aceasta este ideea. Să recunoaștem așadar, că pentru ce se roagă Pavel este divin. El nu vă cere să vă provocați dragostea umană, el nu le cere filipenilor să încerce să fie mai sentimentali, mai emoționali, mai sensibili față de oameni din punct de vedere uman. Nu aceasta este ideea. El Îi cere lui Dumnezeu să le ofere mai mult și mai mult din resursa Lui de dragoste. Este o dragoste divină, acel fel de dragoste cu care Dumnezeu iubește, cu care Cristos iubește.

Este un al doilea cuvânt pe care doresc să vi-l dau în această mică listă, de facto. Este dragostea de facto. La ce te referi? Observați iarăși în versetul 9, „mă rog ca dragostea voastră să crească.” Faptul că spune: dragostea voastră să crească, asta indică faptul că ei deja aveau ceva dragoste, și el face apel pentru ca exprimarea acelei iubiri să crească. Forma cuvintelor sale indică faptul că ei deja aveau această măsură de dragoste. Ei aveau dragoste divină, așa cum am spus în Romani 5:5: „Dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile voastre.” Este acolo. Nu este o problemă să o obținem, chestiunea este să Îl vedem pe Dumnezeu că o crește. Fiecare credincios posedă dragoste divină. Este de facto, acolo, este prezentă, este un dat.

Ascultați ce spune 1 Ioan 3:14: „Noi știm că am trecut din moarte la viață, pentru că îi iubim pe frați.” Foarte simplu. Cum știi că ești creștin? Pentru că îi iubești pe frații în Cristos. „Oricine îl urăște pe fratele său, este un ucigaș; şi știți că niciun ucigaș n-are viaţa veşnică rămânând în el.” Dacă iubești, ai viață veșnică. Dacă nu iubești, nu ai viață veșnică. Și el nu vorbește despre dragostea umană, el vorbește despre dragostea divină. Este de facto, este acolo, este în viața ta. Nu se pune problema să o ceri. „Nu am deloc, Doamne; dă-mi și mie din ea.” Este pur și simplu o chestiune de „dă-mi mai multă - dă-mi o măsură mai mare - o revărsare mai mare din dragostea pe care deja o am.”

Și iarăși vă spun, aceasta este singura virtute măreață din biserică. Ioan 13:34 și 35 spun: „Prin aceasta vor cunoaște oamenii că sunteți ucenicii Mei, dacă veți avea ce? Dragoste unul pentru altul.” Este unica mărturie măreață pe care o avem în lume că ne iubim unii pe alții. Și dacă nu ne iubim unii pe alții avem probleme mari. De fapt, Reinhold Niebuhr, teologul german, a spus odată că Biserica îi amintește de arca lui Noe, nu ai putea suporta duhoarea din interior dacă nu ar fi furtuna de afară. Dar biserica trebuie să fie mai mult decât alegerea cea mai bună dintre două alternative rele, şi dacă duhoarea din interior este doar puțin mai suportabilă decât furtuna de afară, este pentru că biserica și-a pierdut legătura cu realitatea nevoii de a iubi.

Așadar, rugăciunea lui Pavel arată că el vorbește despre o dragoste divină, sursa fiind Dumnezeu; o dragoste de facto, deja avem o măsură din acea dragoste în noi, în al treilea rând, o dragoste decizională, o dragoste decizională. Și afirm asta bazat pe faptul că termenul acesta este folosit pentru dragoste în versetul 9, este termenul agapē, și se referă la cel mai înalt și mai nobil fel de dragoste - ascultați cu atenție - care este dragostea alegerii sau dragostea voinței. Nu este atrasă de un obiect. Nu este un impuls, nu este o emoție, nu este un sentiment, nu este atrasă de ceva datorită frumuseții sale, a atractivității sale. Aceasta este dragostea lumii. Lumea spune: „Te iubesc pentru că faci ceva pentru mine.” Lumea spune: „Te iubesc pentru că simt ceva pentru tine.” Aceasta nu este dragostea alegerii, aceasta este dragostea impulsului. Aceasta nu este dragostea voinței. De fapt, oamenii spun: „M-am îndrăgostit și nu m-am putut abține.” Vine un soț acasă și spune: „Divorțez de tine.” „De ce? De ce?” „Ei bine, nu m-am putut abține, m-am îndrăgostit.”

Aceasta nu este dragostea divină. Dragostea divină se poate abține. Dragostea divină este dragostea voinței. Este dragostea alegerii. Poate să decidă. „Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea” nu a fost pentru că noi am fost atractivi, încât El nu a mai putut de emoție, și S-a îndrăgostit de noi toți. Ce gând bizar! Nu aceasta este ideea. Este dragostea alegerii și dragostea alegerii spune: „Te voi iubi chiar dacă ești prietenul sau dușmanul meu, te voi iubi chiar dacă faci rău sau bine, te voi iubi chiar dacă îmi vei da ceva sau dacă îmi vei lua totul, te voi iubi.” Și Isus a definit-o când a spus: „Nu este dragoste mai mare decât aceasta, decât să-și dea cineva viața pentru prietenii săi.”

Este dragostea sacrificială. Este dragostea alegerii. Este dragostea care a ales să-i iubească pe cei de neiubit, pe cei greu de iubit, este o alegere. Și trebuie să faci această alegere iarăși și iarăși. Mi-am spus de multe, multe ori: „Aleg să o iubesc pe acea persoană indiferent ce va face. Aleg să iubesc acea persoană indiferent ce va spune. Aleg să iubesc acea persoană indiferent cu ce ar putea să mă rănească.” Este dragostea alegerii. Și este o dragoste care se exprimă în împlinirea unei nevoi, când faci o faptă cu bunătate, când îți pasă de cineva într-un mod practic, slujindu-i cu smerenie pe alții. Acesta este felul de dragoste despre care vorbim. Nu este dragostea unui sentiment; este dragostea acțiunii. Nu este cu adevărat o emoție, cu toate că și emoțiile vor veni.

Dacă citiți 1 Corinteni 13, cel mai măreț capitol din Biblie despre dragoste, acolo este descrisă dragostea. Spune: „Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate: dragostea nu pizmuiește; dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie, nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândește la rău, nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr, acopere totul, crede totul, nădăjduiește totul, sufere totul.” Fiecare dintre acestea este un verb în limba greacă. Dragostea este o acțiune. Dragostea este o serie de acțiuni. Nu este o atitudine statică. Este ceea ce faci, nu ceea ce simți. Este ceea ce spui, nu ceea ce gândești. Este acțiune. Este dragostea care caută ca să împlinească o nevoie.

Și Isus a spus: „Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți” și apoi a venit întrebarea: „Cine este aproapele meu?” Și Isus a spus pilda despre un om care era întins pe marginea drumului cu o nevoie și a spus: „Acela este aproapele tău. Pe oricine îl întâlnești în calea ta cu o nevoie.” Aceasta este dragostea voinței. Acesta este caracterul care spune: „Indiferent cine ești sau ce vei face, te voi sluji jertfind pentru binele tău și pentru binecuvântarea ta.” Și, dragilor, biserica nu va supraviețui niciodată fără așa ceva. Aceasta ar trebui să fie semnul nostru distinctiv. Vedeți, este atât de diferit de lume. Dragostea lumii este totalmente dragostea impulsului, totalmente dragostea atracției emoționale. Cunoaște foarte puțin despre dragostea voinței. Chiar și în cele mai filantropice manifestări, se bazează pe emoție.

De exemplu, când vor să trimiți niște bani unor orfani sau unor oameni necăjiți într-o altă parte a lumii, fac fotografii cu copiii cu ochii triști. De ce? Pentru că doresc să aibă de-a face cu emoția ta, nu cu mintea ta, pentru că tot ce știe dragostea umană este să răspundă la un sentiment. Și Dumnezeu ne-a oferit o dragoste agapē decizională care este mult mai mult decât atât, care va iubi și va împlini atât nevoile unor persoane respingătoare cât și pe cele ale unui copilaș flămând cu ochii blânzi. Aceasta este dragostea biblică, dragostea divină. Și o aveți, de facto, este acolo datorită locuirii Duhului Sfânt și datorită faptului că Dumnezeu Și-a revărsat dragostea în inima voastră și este activată prin alegerea ta, prin voința ta.

Este cea mai măreață virtute din viața creștină, dacă nu pentru alt motiv măcar pentru cel din Romani 13:8-10, unde spune că dacă iubești, atunci ai împlinit toată legea, așa-i? Dacă iubești, ai împlinit toată legea. Trebuie să ai o lege „Să nu ucizi” dacă iubești pe cineva? Nu îl vei omorî pe cel pe care-l iubești. Trebuie să ai o lege care spune: „Să nu poftești?” Dacă îi iubești pe oameni, nu vei pofti ceea ce au. Nu trebuie să agăți prin casa ta o mulțime de reguli dacă îi iubești pe toți cei de acolo, pentru că tu vei acționa pentru ei, pentru binele lor, ca să le împlinești nevoile. Dragostea este împlinirea Legii, Romani 13:8. Este suma tuturor lucrurilor.

Și, dragilor, mandatul bisericii și marea povară a vieții de rugăciune a lui Pavel este ca biserica din Filipi și biserica noastră și toate celelalte biserici să experimenteze acest fel de dragoste divină, în care să hotărâm să ne iubim unii pe alții, indiferent de ce facem sau nu facem. Isus a rezumat totul când a spus: „Să-i iubiți pe vrăjmașii voștri, să faceți bine celor ce se poartă rău cu voi.” Să vă iubiți vrăjmașii, să îi iubiți pe cei greu de iubit. La ce te referi când spui că trebuie să-i iubim? Să simțim ceva pentru ei? Nu, ci să faceți ceva pentru ei, să le împliniți nevoile, oricare ar fi acelea. S-ar putea să fie o nevoie emoțională, o nevoie fizică, o nevoie spirituală, o nevoie economică, oricare ar fi. Este cheia vieții și creșterii și a eficienţei bisericii - dragostea decizională, să alegi să iubești. Este o alegere. Și dacă tu ai un caracter spiritual și o profunzime spirituală, vei alege să iubești. Dar nu așa stau lucrurile în biserică. Este atât de trist. Cineva spune ceva și ție nu-ți place și te răzbuni, astfel încât apar rupturi și fricțiuni. Este atât de trist. Ai oameni care sunt împotriva altora. Dragostea este soluția la toate acestea.

Aș dori să vă ofer încă un cuvânt, dragostea pentru care Pavel se roagă este dinamică, nu este statică, este dinamică. El spune: „mă rog ca dragostea voastră să crească tot mai mult.” Deja crește, el vrea să crească tot mai mult. Nu este statică, nu rămâne aceeași. El spune: „Văd dragostea voastră că se revarsă,” și cuvântul folosit aici perisseuō, înseamnă să se reverse, val după val, să cadă precum o cascadă. El spune: „Văd că dragostea voastră este dinamică, crește, progresează, se extinde, se mărește și vreau să fie tot mai multă și mai multă.” Este dinamică. Nu poți niciodată să devii mulțumit de cum ești. Rugăciunea lui este ca dragostea să crească mai mult și mai mult și mai mult în biserică.

Apropo, timpul prezent a verbului grecesc indică un progres continuu, mărind capacitatea pentru o măsură mai mare decât o măsură obișnuită de dragoste. Mă rog ca dragostea voastră să crească și să se mărească și să se mărească și să se mărească. Acum, trebuie să lucrezi la asta. Vedeți, cred că a doua lege a termodinamicii lucrează în dreptul virtuților spirituale tot așa cum face și în natură. A doua lege a termodinamicii spune că toate lucrurile se destramă, este legea entropiei. Cred că acest lucru nu este adevărat numai științific, ci și spiritual. Putem să facem tot ce putem mai bine ca să cultivăm dragostea, dar dacă nu lucrăm la ea și nu ne dedicăm pe noi înșine zilnic puterii Duhului lui Dumnezeu, acea dinamică a dragostei se va dezintegra și se va dezintegra și se va dezintegra și se va dezintegra. Trebuie să fie întărită încontinuu, trebuie să fie cercetată încontinuu și îngrijită încontinuu.

Este punctul elementar al evlaviei – dragostea - dragostea. Și Cristos, desigur, a așezat standardul. Spune în Efeseni capitolul 4 că trebuie: „să fiți buni unii cu alţii, miloşi, şi să vă iertați unul pe altul, cum v-a iertat şi Dumnezeu pe voi în Cristos.” apoi în versetul 1 din capitolul 5: „Urmaţi, deci, pilda lui Dumnezeu ca niște copii preaiubiți. Trăiți în dragoste, după cum şi Cristos ne-a iubit, şi S-a dat pe Sine pentru noi ca un prinos şi ca o jertfă de bun miros lui Dumnezeu.” El spune, „iubiți-i pe toți așa cum v-a iubit Cristos.” Și cum v-a iubit Cristos? V-a iubit prin faptul că Și-a dat viața ca o jertfă. Iubiți sacrificial, iubiți sacrificial. Vă amintiți momentul când Isus a spălat picioarele ucenicilor? Atunci a spus: „Să vă iubiți unii pe alții așa cum v-am iubit Eu.” Cum i-a iubit? Prin faptul că le-a spălat picioarele murdare, o slujire umilă, un sacrificiu umil. Cristos este modelul nostru.

Și iarăși spun că acesta nu este sentimentalism siropos. Este o dragostea foarte controlată. Să mergem mai departe în versetul 9 ca să vedem această dragoste dinamică. El spune: „dragostea voastră să crească tot mai mult” – acum uitați-vă la asta – „în cunoștință” spune traducerea New American. În cunoaștere reală, mai bine în deplina cunoaștere, mai bine totuși în cunoaștere avansată - acum, ascultați acest gând. Dragostea nu este o emoție necontrolată. Dragostea nu este un impuls nereglementat. Este în legătură cu adevărul din versetul 9, ca dragostea voastră să crească în cascadă mai mult și mai mult, val peste val, într-o cunoaștere reală. Lucrul care limitează dragostea și o face să se conformeze este adevărata cunoaștere, epignōsis, cunoașterea avansată, cunoașterea reală, cunoașterea adevărată, cunoașterea deplină. A cui? A descoperirii lui Dumnezeu, a adevărului lui Dumnezeu, a Scripturii.

Așadar, lăsați ca dragostea voastră să fie controlată de Scriptură. Oh, este atât de elementar! Dragostea nu este un impuls nereglementat. Este controlată de adevăr, dragostea creștină este aşa. Nu poți să spui „Ei bine, am încercat să-i iubesc, dar sunt atât de nerespectuoși cu mine că nu îi mai pot suporta.” Nu ai libertatea să faci așa ceva, pentru că Scriptura spune să iubești pe vrăjmașii tăi, așadar, dragostea este controlată de reglementările Scripturii. Am auzit-o pe o femeie săptămâna aceasta, ei bine nu am auzit-o eu, ci am auzit pe cineva care a spus despre ea că ar fi spus: „Ei bine, am o aventură, dar aceasta este voia lui Dumnezeu, pentru că El ne-a dat dragostea.” Nu. El nu ți-a dat acea dragoste. Dragostea Lui este controlată de adevăr, și adevărul spune că nu poți să comiți adulter.

Acesta nu este un impuls necontrolat. Oamenii spun: „Oh, m-am îndrăgostit și nu m-am putut controla. Pur și simplu nu m-am putut controla, m-am îndrăgostit și am pierdut controlul.” Acesta este felul de dragoste pe care lumea îl are, nu se pot controla, sunt de necontrolat. Și ei spun: „Ei bine, este dragoste și când te îndrăgostești nu te poți controla.” Așa este, aceasta este dragostea umană, nu poate fi controlată. Este construită pe impuls, este construită pe sentiment, este construită pe atracție emoțională. Nu are nimic de-a face cu dragostea din Scriptură, care se conformează deplin și respectă limitele puse de adevăr. Desigur, toți cei din lume sunt fără control, pentru că ei au propria lor definiție pentru dragoste.

Așadar, să mai adăugăm un cuvânt în mica noastră listă, și haideți să spunem că este profundă. Felul de dragoste despre care vorbește este profundă. Și prin aceasta, mă refer că este ancorată în convingerea că este bazată pe adevăr. În mod tipic ar fi să ne întoarcem la pasajul pe care deja l-am menționat, Efeseni 5, unde spune: „Umblați în dragoste.” și apoi el spune imediat după, în versetul 2, „Umblați în dragoste” și în versetul 3, „Curvia sau orice altfel de necurăţie sau lăcomia de avere, nici să nu fie pomenite între voi.” Cu alte cuvinte, să nu lăsați dragostea voastră să iasă de sub control. Poate veți spune: „Ei bine, voi umbla în dragoste, și vai, vreau să umblu în dragoste alături de ea.” Vedeți. Și tu începi să umbli în ceea ce te gândești că ar fi dragoste față de ea, dar de fapt este adulter și poftă și Biblia spune: „Stop.” Nu despre acest fel de dragoste vorbesc. Este o atitudine de jertfă de sine, smerită, de slujire care se conformează și e limitată de principiile Cuvântului lui Dumnezeu. Iar sentimentele nu sunt necontrolate, ci este o acțiune sub controlul adevărului lui Dumnezeu.

În 1 Petru, capitolul 1, versetul 22, cumva le leagă împreună. Spune: „Deci, ca unii care, prin ascultarea de adevăr, v-aţi curățit sufletele prin Duhul, ca să aveţi o dragoste de frați neprefăcută, iubiţi-vă cu căldură unii pe alții, din toată inima.” Oh, ce afirmație uimitoare! Din moment ce ți-ai curățit sufletul prin ascultarea de adevăr, ei bine, asculți de adevăr, sufletul tău este curățit, tu ai o dragoste autentică, onestă, nefățarnică pentru frați. Urmărește-o, spune el, și iubiți-vă cu căldură unii pe altii din inimă. Atâta timp cât este controlată de ascultarea de adevăr, poți iubi până la limită. Cu căldură este ektenōs, întins. Este folosit în dreptul unui mușchi care a fost întins până la extrem. Atâta timp cât dragostea ta este controlată de ascultarea adevărului, poți să iubești până la maxim - o inimă ascultătoare, factorul care controlează.

Așadar, dragostea despre care vorbim aici este foarte profundă. Coboară la nivelul convingerii și adevărului. Și acel adevăr vine din Cuvântul lui Dumnezeu. Asta este ceea ce-ți controlează dragostea. Asta este ceea ce îți obligă dragostea. Cu cât cunoști mai mult din Cuvântul lui Dumnezeu, cu cât ești mai dedicat Cuvântului lui Dumnezeu, cu cât asculți mai mult de Cuvântul lui Dumnezeu, cu atât mai mare va fi dragostea ta, cu atât mai puternică va fi exprimarea ei. Așadar, dragostea despre care scrie apostolul Pavel și pentru care se roagă este o dragoste divină, adică, vine de la Dumnezeu, nu este umană. Este de facto, este acolo, este prezentă prin locuirea Duhului. Este decizională, în sensul că nu este răspunsul unui impuls, ci este o alegere. Este dinamică, în sensul că ea crește, și înflorește, și se revarsă val după val, sub puterea Duhului, așa cum spune în Ioan 7 despre Duhul Sfânt datorită căruia vor țâșni din inimă râuri de apă vie. Și apoi este profundă, este ancorată în adevărul care o are sub control și căruia ea i se conformează. Le spun unora, „Vă iubesc, vă iubesc în Cristos” și ei intră în tot felul de păcate. Care este răspunsul meu? Să spun: „Oh, îi iubesc; îi iubesc prea mult ca să nu fiu bun?” Nu, răspunsul tău ar trebui să fie să-i iei de guler și să-i scuturi spunând: „Opriți-vă din păcat.” De ce? Pentru că expresia dragostei tale este controlată de curăție și sfințenie, care este definită în Scriptură. Acum, aceasta este o ilustrație a modului în care dragostea este controlată de cunoașterea reală, de cunoașterea avansată. Așadar, pe măsură ce înveți Cuvântul și crești în Cuvânt, acest lucru îți afectează dragostea.

Mai este apoi un cuvânt: care discerne - discerne. Dragostea aceasta discerne. În Filipeni capitolul 1 versetul 9 citim la finalul versetului că această dragoste trebuie să crească nu doar în cunoaștere, dar și în discernământ - în tot discernământul. Cuvântul grecesc este foarte interesant, aisthēsis, de unde avem forma cuvântului „estezie.” Este singura dată când acest cuvânt este folosit în Scriptură, și înseamnă înțelegere sau percepție. Are de-a face cu percepția morală, cu înțelegerea morală. Are de-a face cu aplicarea practică a acelei cunoașteri profunde, bine? Așadar, el spune că dragostea voastră trebuie să fie controlată de teologie și de înțelegerea voastră a aplicării acelei teologii, de modul cum o aplici. Este adevărul aplicat.

Prieteni, dragostea adevărată nu este oarbă. Poate spui: „Dragostea este oarbă.” Dragostea nu este oarbă, nu dragostea biblică. Dragostea biblică înțelege foarte bine, este foarte perceptivă. Cunoaște exact ceea ce este corect și ceea ce este greșit, ceea ce este fals și ceea ce este adevărat, și poate avea aplicarea corectă la momentul potrivit în viață. Este acea smerenie care slujește, care sacrifică și care împlinește nevoile altora atunci când le vede și le constată și le înțelege. Credeți-mă, dragostea ca un impuls necontrolat este periculoasă, volatilă, mortală. Dar atunci când este filtrată printr-o gândire puternică și printr-o examinare atentă și printr-un discernământ sensibil, dragostea lui Dumnezeu conformă cu Cuvântul lui Dumnezeu și aplicată prin percepție și înţelegere este ceea ce Pavel dorește cu adevărat. Este o dragoste biblică fără părtinire, sub controlul unei minți spirituale, a unei rațiuni spirituale, o dragoste înțeleaptă, rațională.

William Hendriksen, de exemplu, a scris: „Cineva care are dragoste, dar căreia îi lipsește discernământul, poate arăta o mare doză de zel și entuziasm. Poate dona pentru tot felul de cauze. Motivele pot fi vrednice și intențiile sale onorabile, totuși poate face mai mult rău decât bine.” Pentru că îi lipsește discernământul. Sunt uimit, ca să folosesc ilustrația lui Hendriksen, cât de mulți oameni bine intenționați, încercând să-și arate dragostea pentru Dumnezeu, oferă bani celor care lucrează împotriva Împărăției, pentru că nu au discernământ. Ei nu au învățat cum să-și aplice cunoștința. Trebuie - trebuie să discernem.

Acum, dacă punem toate astea împreună, suntem chemați să ne iubim unii pe alții, aceasta este rugăciunea plină de pasiune a lui Pavel. Știți cât de tare avem nevoie de așa ceva, să ne uităm pentru o clipă la ea nu din partea celui care iubește, ci din partea celui iubit. Citeam săptămâna aceasta un lucru interesant într-o carte care cumva analiza puțin cultura noastră. Spunea: „În timpul celui de-al doilea război mondial, bebelușii orfani erau plasați într-o instituție mare. Condițiile erau plăcute - mobilă nouă, acolo era plin de jucării, mâncare bună - dar fără doar și poate, sănătatea copiilor a început să se deterioreze rapid. Cu toate că nu erau semne de boală, ei nu au mai mâncat și nu s-au mai jucat. Apoi au început să slăbească și să moară.” Aceștia erau copii nou născuți. „Doctorii Națiunilor Unite au fost aduși ca să investigheze. Prescripția lor a fost: timp de zece minute în fiecare oră toți copiii trebuiau luați în brațe, îmbrățișați, sărutați, cineva să se joace cu ei și să se vorbească cu ei. Au ascultat de aceste directive și în scurt timp epidemia ciudată a dispărut. Micuții au început să strălucească. Pofta lor de mâncare a revenit. Au început să se joace iarăși cu jucăriile lor. și când veneau iarăși cele zece minute ale lor își întindeau brațele micuțe ca să fie luați în braţe de către asistente.”

„Doctorii au identificat letargia aceasta fatală numind-o marasm și este descrisă ca fiind o emaciere, o slăbire misterioasă și graduală a trupului care lovește când alții nu petrec timp suficient ca să-i arate dragoste,” am încheiat citatul. Și apoi scriitorul a spus: „Același principiu este adevărat și pentru bătrâni. Retragerea socială duce la singurătate și, în cele din urmă, la moarte. Cetățenii noștri seniori simt efectele unei astfel de izolări poate mai mult decât oricare alt grup din societatea noastră. Nu încape îndoială că de aceea senilitatea este atât de predominantă și de ce” – și acum rețineți – „viața de după pensionare este în medie de patru ani. Strigătul celor mai mulți oameni bătrâni a răsunat în mine prin strigătul tatălui meu după ce s-a pensionat. ‘Fiule, poți să mă critici, să mă acuzi, să împrumuți de la mine, să faci glume pe seama mea, dar te rog să nu mă lași singur niciodată.‘” Am încheiat citatul.

James J. Lynch a făcut o cercetare asupra vieții a șapte mii de persoane cu vârsta cuprinsă între 30 și 69 de ani. Concluzia lui a fost că „indivizii sociabili, care ies în societate trăiesc mai mult și mai sănătos decât cei care se izolează și nu se mai întâlnesc cu alții. Sunt mai rezistenți la boli de inimă și de circulație, cancer, accidente vasculare cerebrale, fiind chiar mai puțin înclinați să recurgă la suicid. Oamenii se referă la acest fenomen în multe feluri: asimilare, sisteme, legături, relații sociale sau părtășie; însă totul se reduce la o idee importantă, toți ne naștem cu o nevoie interioară avidă pentru interacțiuni semnificative cu ceilalți. Nevoia începe în prima zi a vieții noastre și continuă până când ne vom da ultima suflare.”

Înțelegeți ce spun? Dumnezeu ne-a făcut să fim împliniți în mod suprem în mediul plin de iubire al bisericii. Poate spui: „Bine, stai puțin. Noi avem grupul nostru mic.” Cu siguranță îl aveți. „Avem micul nostru grup web de prieteni.” Permiteți-mi să vă vorbesc puțin despre asta. Iarăși, știți ce intră în acțiune, legea entropiei, și lucrurile încep să se dezintegreze. Începi cu această părtășie minunată și plină de dragoste, și te gândești că aceasta este dragostea agapē, și te bucuri de ea. Și pe măsură ce te adâncești, micuțul tău grup web începe să dezvolte standarde și conform acelor standarde pe unii îi veţi adăuga în grup și pe alții îi veți elimina. Și dacă ei nu se potrivesc standardului, nu vor intra, și astfel ai micul tău grup. Cel mai rău este nepotismul, în care micul grup este în aceeași familie. Dar sunt alte forme, precum favoritismul, în care îi ai pe prietenii și amicii tăi.

Este o mică rețea de oameni cu care te asociezi tot timpul. Îți pasă într-un mod profund de ei. Și lor le pasă de tine. Sunteți ca o familie extinsă. Este micul tău grup în care te potrivești. Acolo primești direcție. Acolo te simți în siguranță. Acolo te simți flatat. Eşti acceptat fără niciun risc. Totul este absolut predictibil. De fapt, conversația este de obicei aceeași de fiecare dată când vă întâlniți. Nu te implici niciodată cu oameni imprevizibili: niciodată nu intri în treburi riscante. Nu permiți niciodată persoanelor cu un statut inferior să pătrundă în mica ta rețea și spui că aceea este dragostea. Și pot să îți sugerez că cu cât nivelul de confort este mai ridicat în grupul tău, cu atât sunt mai înalte zidurile care îi țin pe alții afară. Este adevărat. Cu cât nivelul de confort este mai ridicat în grupul tău, cu atât sunt mai înalte zidurile care îi țin pe alții afară; și de obicei este o parte a grupului tău care vorbește despre oamenii care se află dincolo de zid și despre faptul că ei niciodată nu se vor potrivi în grupul tău. Dar tu te simți bine cu privire la micul tău grup și numești asta dragoste, dar s-ar putea să ignori totalmente dragostea adevărată.

Cât de mult ar trebui să ne străduim să trecem dincolo de acest fel de izolare, și să lucrăm ca să arătăm dragoste tuturor celor care vin în calea noastră, indiferent care ar fi riscul! Și cred că poți să spui că ai ajuns la un anumit punct în această privință când te uiți numai la Dumnezeu pentru răsplata ta. Poți să știi când construiești cu adevărat relații la nivelul corect când nu aștepți nimic de la acele relații, dar privești la Dumnezeu pentru răsplată. Acesta este un țel pe care trebuie să-l ai. O inimă plină de dragoste, aceasta este ceea ce vrea Pavel să avem. Fie ca Dumnezeu să ne ajute, pentru că Duhul ne-a dat dragostea pentru ca să o exprimăm unul față de altul. Ei bine, ne vom întoarce și vom continua cu numărul doi data viitoare; să ne plecăm în rugăciune acum la încheiere.

Doresc să înțelegeți acum când încheiem acest serviciu, că noi toți ne zbatem cu aceste lucruri, inclusiv eu. Cu toții tindem către acea zonă de confort. Cu toții vrem să fugim de risc, de relații impredictibile. Ne temem să nu pătrundă în viața noastră oameni care nu ne cunosc prea bine. Ne place să fim foarte, foarte confortabili și să nu trebuiască să fim tot timpul în gardă. Nu ne place să credem că putem să pierdem din controlul asupra timpului nostru și a resurselor noastre, pentru că altcineva are nevoie de ele.

Dar la acest lucru ne cheamă Dumnezeu - să trecem dincolo de grupul nostru, dincolo de ziduri, să-i iubim pe oamenii pe care nu-i considerăm atractivi, dar care au nevoi. Toți aceia pe care Dumnezeu îi așază în calea noastră, oricare le-ar fi problemele, știind că s-ar putea ca oamenii să abuzeze de asta, dar privind la Dumnezeu pentru răsplata noastră. Uitându-ne la relații nu pentru ceea ce putem noi obține de la acea persoană, ci să vedem ce putem primi de la Domnul pentru că am făcut ce trebuie. Rugăciunea mea pentru voi este să cunoașteți acea dragoste pe care Pavel a dorit ca filipenii să o cunoască, și să o cunoașteți în deplinătatea ei. Și dacă noi ca biserică vom începe să iubim în acest mod, lumea va începe să ne remarce.

Îți mulțumesc, Tată, pentru timpul nostru din dimineața asta.

Pecetluiește în inimile noastre adevărul Tău. Lasă ca viața noastră să se conformeze cu el, pentru slava Ta. Amin.

SFÂRȘIT