Deschidem Biblia la 2 Corinteni capitolul 3 şi revenim la textul de la versetul 6 la 18 despre slava noului legământ din nou în această dimineață și vă mărturisesc că îmi este greu să parcurg acest pasaj.

Știam că va fi așa, dar îmi depășește așteptările. Este atât de multă învățătură și sunt atât de multe chestiuni care apar în acest text pe care vreau să le tratez, încât ne ia timp să îl studiem. Pe măsură ce ne uităm la acest text, vreau doar să vă reamintesc faptul că apostolul Pavel se apără aici împotriva unor acuzații cum că ar fi un învățător fals.

El spune că este un adevărat învățător din mai multe motive, unul dintre ele fiind faptul că predică noul legământ. Aşa cum spune în versetul șase, el este un slujitor al noului legământ. Pe măsură ce se apără identificându-se cu noul legământ, el se lansează într-o discuție în care compară noul legământ cu vechiul legământ. Asta din cauza învățătorilor falși, cei care erau într-adevăr învățători falși, veniţi în Corint din Iudeea, unde partida celor circumciși învățau vechiul legământ. Așa că Pavel vrea ca cei din Corint să înțeleagă că un adevărat slujitor al lui Dumnezeu, un adevărat rob, un adevărat predicator, un adevărat profet, un adevărat apostol va predica adevărul noului legământ, nu vechiul legământ și aceasta este esența care îl lansează în această discuție.

Din moment ce s-a identificat ca fiind un predicator al noului legământ, el începe să explice superioritatea noului legământ față de vechiul legământ și am parcurs acest domeniu în ultimele săptămâni, iar acest mesaj este al cincilea. Aș dori să vă ofer puțin din context, ca să vă ajut să înțelegeți mai bine acest text. Cea mai eficientă amăgire a lui Satan este religia. De aceea se preface într-un înger de lumină și de aceea și slujitorii lui se prefac de asemenea în îngeri de lumină, când de fapt sunt demoni ai întunericului și ai condamnării. Ei se maschează prin religie.

Impactul cel mai subtil și mai puternic al lui Satan este prin prezentarea unei religii care nu mântuiește, dar care îi ține pe oameni sub iluzia că totul între ei și Dumnezeu este bine. Lumea este, desigur, înghițită în această amăgire satanică, lumea este înghițită într-o religie care nu mântuiește, o religie care îi condamnă la iadul veșnic. Este religia satanică a ceremoniei sau a ritualului sau a faptelor de auto-neprihănire, este religia performanțelor, religia efortului uman, religia sacramentelor și îi trimite pe oameni într-o veșnicie fără Dumnezeu, amăgiți cu privire la condiția lor reală.

Așa cum v-am spus de mai multe ori de-a lungul anilor, sunt doar două religii în lume, doar două. Este adevăratul creștinism, cu mântuirea prin har, prin credința numai în Cristos iar cealaltă religie este o religie a realizărilor umane, a împlinirilor umane, a efortului uman, al ceremoniilor umane și orice altă religie din lume care este separată de adevăratul creștinism, este de fapt o altă formă a acelei amăgiri false care condamnă omul. Ea afirmă că o persoană poate fi în regulă cu Dumnezeu printr-un efort extern, printr-o activitate morală anume, printr-o anumită ceremonie. Aceasta este o amăgire condamnabilă în care este înghițită cea mai mare parte din lume.

Asta explică, de exemplu, de ce Papa poate spune că budiștii se închină aceluiași Dumnezeu ca şi el, şi că ar trebui să fie considerați frați cu creștinii. Asta explică de ce el poate afirma că musulmanii ar trebui considerați frați și surori care se închină aceluiași Dumnezeu căruia i se închină el. Acest lucru explică de ce Maica Tereza și centrul ei din Calcutta pentru bolnavi și muribunzi poartă o imagine a unui zeu hindus. Pentru că totul este o religie a ceremoniei, este o religie a realizărilor umane, a neprihănirii auto-dobândite sau a neprihănirii obținute prin sacrament, prin ceremonie, ritual sau orice altceva.

De fapt, Biserica Romano-catolică și anumite forme de ortodoxie și anumite forme ale Bisericii Protestante Superioare au mai multe în comun cu religiile necreștine, decât cu adevărata Evanghelie a lui Isus Cristos. Sunt mai înrudite cu ele, pentru că sunt religii ale faptelor exterioare, ale ceremoniei și sacramentului, ale performanței și ritualului. Ele se aseamănă mai mult cu religiile necreștine decât cu adevăratul creștinism. De aceea nu suntem șocați când îl vedem pe Papă că face anumite comentarii prin care îi acceptă pe oamenii care sunt în mod clar necreștini.

În acest timp, noi cei care suntem în mod distinct creștini nu putem accepta forma păgână a romano-catolicismului. Este sarcina cea mai măreață a predicatorilor să păstreze Evanghelia curată și separată de acele forme de religie. Chiar și de acelea care doar afirmă că sunt devotate adevăratului Dumnezeu al Bibliei. Este o sarcină pe care nu o putem abandona. Pavel a avut această sarcină chiar în Corint. Vă amintiți că s-a dus acolo și a predicat, a stat acolo aproape doi ani și a plantat o biserică. Totul era bine aparent, cel puțin pe partea teologică, erau anumite probleme de păcat acolo, totul era bine în ce privește înțelegerea Evangheliei până când au venit niște evrei și au spus că dacă vreți să fiți cu adevărat creștini, trebuie nu doar să-L acceptați pe Isus. Ci trebuie să păziți ceremoniile și ritualurile din Vechiul Testament.

Așadar era mântuirea prin Cristos plus ceremonie şi fapte ritualice și Pavel le combate pe acestea în această secțiune. Nu noul legământ însoțit de vechiul legământ mântuiește, ci mântuiește numai noul legământ singur. Învățătorii falși învățau că mântuirea este prin circumcizie, care este o ceremonie sau printr-un ritual sau printr-un lucru făcut mecanic, prin fapte. Şi astfel ei au întinat izvorul curat al adevărului Evangheliei. Așa că Pavel le scrie ca să-i informeze că ceea ce el predica era adevărul, noul legământ.

Ceea ce îl vedeți făcând aici este ceea ce trebuie să facă orice pastor credincios. Trebuie să-ți protejezi poporul de amăgirile satanice care vin sub formă de religie falsă. Satan este suficient de subtil ca să-i accepte pe acești oameni sub numele de creștini, dacă trebuie. Dacă acest lucru se încadrează și se potrivește cu scopul său. Şi el încearcă să-i atragă cu subtilitate în asta. Toți aceia din versetul 6 care sunt făcuți cu adevărat slujitori ai noului legământ, legământul în sângele lui Cristos trebuie să-și asume responsabilitatea pe care Pavel o exercită aici și să-i avertizeze pe oameni cu privire la religia ne-mântuitoare, amăgitoare, satanică și care condamnă, indiferent dacă poartă eticheta de creștinism sau nu.

Biserica din Corint și fiecare trebuie să respingă deplin toate eforturile care încearcă să distorsioneze Evanghelia prin fapte sau prin ceremonie sau ritual, iar noi am vorbit despre toate acestea, acum facem doar o recapitulare. Acum, în acest punct, Pavel arată modul în care noul legământ a înlocuit vechiul legământ și vrea ca ei să vadă că vechiul legământ este de acum abrogat, așa cum spune în Evrei 8, este lăsat deoparte. Întreaga carte Evrei tratează noul legământ în comparație cu vechiul legământ și este sintetizată în 2 Corinteni. Așadar, să mergem la un text mai amplu despre această problemă, Evrei capitolul 9, versetul 15. Vă rog să ascultați cu atenție.

„Şi tocmai de aceea este El” – se referă la Cristos din versetul 14 – „de aceea este El Mijlocitorul unui legământ nou”. Vă rog să urmăriți: „pentru ca, prin moartea Lui pentru răscumpărarea din abaterile făptuite sub legământul dintâi.” Ați văzut? Cu alte cuvinte moartea lui Isus Cristos a oferit o răscumpărare pentru abaterile făcute de cei care trăiau sub vechiul legământ. Asta vrea să spună. Aici vedem iarăși foarte clar faptul că cei din vechiul legământ, care au trăit în timpul Vechiului Testament înainte ca să Se nască Cristos sau înainte să moară și să învieze, oamenii care au trăit înainte de evenimentele din Evanghelii, au fost mântuiți prin ceea ce Cristos urma să facă.

Este un lucru foarte, foarte important de înțeles. Cristos, datorită morții sacrificiale perfecte pentru păcat a devenit Mijlocitorul unui legământ nou mai bun. Singura cale prin care cineva putea să vină la Dumnezeu era să aibă pedeapsa pentru păcatul său plătită pe deplin prin moarte, această plată a făcut-o Isus când a murit ca substitut pentru toți din orice vreme care cred și se pocăiesc. El a devenit podul, el a devenit Mijlocitorul, singurul Mijlocitor între Dumnezeu și om, care i-a adus împreună pentru totdeauna.

Cartea Evrei spune că El a realizat printr-o singură jertfă ceea ce toate jertfele preoților din vechiul legământ nu puteau să realizeze; ele puteau doar să simbolizeze. Numai prin moartea Lui care a luat locul pentru răscumpărarea abaterilor, prețul a fost plătit pe deplin și păcătoșii au fost împăcați cu Dumnezeu. Însă vă rog să rețineți, care păcate? Ale cui? Abaterile oamenilor care erau sub primul legământ. Nu știu cum de oamenii pot fi confuzi cu privire la asta, nu pot să-mi dau seama cum pot oamenii să creadă că cei din Vechiul Testament au fost mântuiți pentru că au păzit Legea sau că au fost mântuiți pentru că au avut în inima lor o speranță mesianică. Poate că au încercat să se supună Legii, iar acesta este un lucru nobil pentru ei.

Bineînțeles, dacă ar fi fost mântuiți atunci ar fi văzut legile care țin de calea vieții și ar fi ascultat cu bucurie, atât cât ar fi putut în starea lor căzută. Însă oamenii care cred că păzirea Legii sau a avea vreo speranță mesianică asta îi mântuiește în sine și de la sine, ratează întreaga idee. Singurul lucru care i-a mântuit pe acei oameni a fost ceea ce a făcut Isus Cristos pe cruce; de aceea spune că a fost pentru abaterile făcute sub primul legământ. Uitați-vă la acest lucru astfel: moartea lui Isus Cristos a fost retroactivă, a acoperit păcatele făcute în trecut. Uitați-vă la Romani capitolul 3, versetele 24 și 25. Ştiți bineînțeles că, dacă abordez puțin acest aspect al Evangheliei pe care l-am tratat ani de zile și am scris un număr de cărți despre el, este pentru că nu pot să cred faptul că Biserica este confuză în această privință. Nimic nu poate fi mai important decât înțelegerea corectă a Evangheliei, nu-i așa?

Romani 3:24 și 25: „Şi sunt socotiți neprihăniți, fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea, care este în Cristos Isus. Pe El Dumnezeu L-a rânduit mai dinainte să fie, prin credința în sângele Lui, o jertfă de ispășire” sau o acoperire. Bine, justificarea este un dar prin har, prin răscumpărarea oferită în Cristos, Dumnezeu L-a prezentat pe Cristos ca fiind Cel care acoperă păcatele, prin sângele Lui prin credință. Acum, ascultați următoarele cuvinte: „ca să-Şi arate neprihănirea Lui; căci trecuse cu vederea păcatele dinainte”. Acest lucru este crucial. Dumnezeu a trecut cu vederea păcatele acelora care au crezut în El înainte de venirea lui Cristos, însă Cristos a trebuit să vină și să facă această trecere cu vederea din partea lui Dumnezeu față de acele păcate un act neprihănit. Ați înțeles?

Dumnezeu ar fi fost nedrept dacă le-ar fi ignorat păcatele, dacă ar fi trecut cu vederea păcatele lor capricios, după cum voia. Cineva putea să spună: Ce fel de Dumnezeu sfânt eşti Tu? Să treci cu vederea păcatele? Unde este jertfa pentru păcatele lor? Unde este satisfacerea dreptății? Unde este satisfacerea neprihănirii? Unde este cerința Legii? Cum poți să-i ierți pe acei păcătoși? Cum poți să fii milostiv și îndurător cu acei păcătoși? Și până să vină Cristos, vă rog să urmăriți, până să vină Cristos care a adus jertfa de ispășire perfectă, Dumnezeu putea fi considerat ca fiind nedrept sau incorect sau că Și-a coborât standardul.

Așa că Pavel spune aici că Dumnezeu Și-a demonstrat neprihănirea și a trebuit să demonstreze cel fel de Dumnezeu neprihănit a fost, pentru că în trecut a trecut cu vederea păcatele comise în prealabil. Oamenii puteau spune: Cât de sfânt e Dumnezeu vostru, doar hotărăște ale cui păcate să le ierte și le iartă? Unde este dreptatea? Unde este neprihănirea? Unde este sfințenia? Unde este standardul sfânt? Unde este principiul „sufletul care a păcătuit va muri”? Așa că Îl arată public pe Cristos și vedem că Dumnezeu este drept. De fapt, este atât de drept și atât de neprihănit și atât de legat de Legea Sa inexorabilă, că păcatul nu poate fi iertat fără o moarte perfectă sacrificială.

Dumnezeu este atât de dedicat acelei Legi încât Își pune pe cruce Fiul preaiubit. Acolo este prezentată dreptatea și neprihănirea absolută a lui Dumnezeu. Așadar, El Își demonstrează neprihănirea prin faptul că Și-a pus Fiul pe cruce, ca să înțelegem că trecerea cu vederea asupra păcatelor era doar temporară, jertfa pentru acele păcate urma să vină. Pentru că sângele lui Isus Cristos nu a fost vărsat până după sute sau mai bine zis mii de ani după ce mulți credincioși din Vechiul Testament au murit, mântuirea lor era – ca să zic așa – era creditată. Era luată în avans. Prin pocăința lor, care trebuie să fie inclusă întotdeauna, și prin credința lor în Dumnezeu, care însemna să-L crezi pe Dumnezeu cu privire la orice a descoperit Dumnezeu despre Sine.

Desigur, revelația progresivă înseamnă faptul că în orice punct în istoria Vechiului Testament Dumnezeu a descoperit mai mult, și mai mult, și mai mult. Ce trebuia să creadă cineva ca să fie mântuit? Trebuia să creadă orice a descoperit Dumnezeu la acel moment și trebuia să creadă că Dumnezeu este milostiv și îndurător și că le va ierta păcatul și trebuia să creadă că nu au nimic în ei înșiși prin care acel păcat putea să fie iertat. Ei trebuiau să știe în inima lor și în mintea lor că Dumnezeu cumva, într-un fel anume va rândui o ispășire pentru păcatele lor. Așadar, ce se cerea pentru mântuirea unei persoane din Vechiul Testament să-L creadă pe Dumnezeu? Avraam L-a crezut pe Dumnezeu și i s-a socotit ca neprihănire.

Să se pocăiască de păcat și să se arunce înaintea milei și harului lui Dumnezeu, singurul care poate ierta păcatul, și să știe în inima lor că Dumnezeu va rândui o jertfă potrivită. Pe această bază, pe baza unei credințe cu pocăință, Dumnezeu le oferea mântuirea. Pentru că moartea lui Cristos urma să vină, Dumnezeu a fost răbdător până când a fost adusă jertfa și a trecut cu vederea păcatele celor care se pocăiau cu adevărat, oameni care credeau, până când avea să vină Cristos să se ocupe de păcatul lor.

Din moment ce ceremoniile și jertfele vechiului legământ, ascultați acum, au simbolizat numai jertfa lui Cristos care poate mântui, putem concluziona, așadar, că mântuirea a fost întotdeauna prin har, întotdeauna prin credință și întotdeauna prin ceea ce a făcut Cristos în noul legământ. Așadar, Pavel spune de ce ați mai vrea voi oamenilor să credeți că trebuie să considerați vechiul legământ ca o parte a mântuirii voastre? Pavel folosește ocazia ca să se apere împotriva învățătorilor falși și vrea să arate că noul legământ este mai bun decât vechiul. Acum, haideți să ne uităm la text din nou.

Faptul că noul legământ este mai bun este dovedit în mai multe moduri. Întâi de toate dă viață, am acoperit acest aspect în versetul 6. În al doilea rând, produce neprihănire, am acoperit și acest aspect în versetele 7, 8 și 9. În al treilea rând, este permanent, am acoperit asta de asemenea în versetele 10 și 11. Superioritatea noului legământ și astfel a predicatorilor noului legământ este arătată de adevărul că noul legământ oferă viață, aduce neprihănire și este permanent. Acum, să continuăm cu punctul numărul patru. Noul legământ aduce speranță, versetul 12. „Fiindcă avem, deci, o astfel de nădejde, noi lucrăm cu multă îndrăzneală”. Noul legământ aduce speranță.

Știți, dacă era un singur lucru adevărat cu privire la vechiul legământ a fost acela că nicio jertfă nu era finală, nu este adevărat? Întotdeauna aveai nevoie de încă una, însă noul legământ a avut o finalitate, și încă o finalitate absolută. A oferit o speranță reală, păcatul a fost rezolvat, speranța vieții veșnice este clară. Speranța noastră este atât de sigură, este stabilită, e irevocabilă, este atât de finală că Pavel spune că noi predicăm cu îndrăzneală. Acum, ce este speranța? Ei bine, este foarte simplu, este credința că toate promisiunile din noul legământ se vor împlini și ceea ce promite noul legământ, iertare totală și completă, permanentă, pentru totdeauna.

Îndepărtarea păcatelor tale așa cum este de departe răsăritul de apus cu siguranță că va fi o parte a ei. Dumnezeu a făcut acest lucru în Vechiul Testament. Dar l-a făcut în Vechiul Testament, vă rog să urmăriți, bazat pe împlinirea noului legământ. Noul legământ aduce viață din belșug și viață veșnică, o speranță din ceruri, iar promisiunile vor fi împlinite. Măreția noului legământ nu este încă manifestată. Are speranță în sine. Noul legământ nu ne oferă numai un prezent, dar ne aduce și un viitor. Ne oferă un viitor slăvit. A fost ratificat în trecut la cruce, este aplicat în prezent prin credință, dar deplinătatea sa va fi experimentată în viitor. Așadar, am intrat într-un nou legământ, iar plinătatea sa nu am experimentat-o încă, nu-i acest lucru adevărat? Cu siguranță.

Uitați ce spune la Romani capitolul 8, Pavel spune că trăim cu speranță. Acest nou legământ are capacitatea de a da speranță. Vedeți, vechiul legământ avea într-un sens o disperare, vechiul legământ te omora oricum cu păcătoșenia ta. Îl lovea fără încetare pe păcătos, și îl lovea, și îl lovea, și îl lovea. Noul legământ vine și aduce speranță. În Romani capitolul 8, versetul 18 Pavel spune: „Eu socotesc că suferințele din vremea de acum nu sunt vrednice să fie puse alături cu slava viitoare, care are să fie descoperită faţă de noi. De asemenea și firea așteaptă cu o dorință înfocată descoperirea fiilor lui Dumnezeu.”

Cu alte cuvinte el afirmă aici că pe noi nu ne deranjează suferința din această viață, pentru că avem o speranță a slavei care va fi descoperită. Și abia așteptăm descoperirea fiilor lui Dumnezeu. Manifestarea slăvită a fiilor lui Dumnezeu nu a avut loc încă. „Căci firea a fost supusă deșertăciunii, nu de voie, ci din pricina celui ce a supus-o cu nădejdea însă, că şi ea va fi izbăvită din robia stricăciunii, ca să aibă parte de slobozenia slavei copiilor lui Dumnezeu. Dar știm că până în ziua de azi, toată firea suspină şi sufere durerile nașterii. Şi nu numai ea, dar şi noi, care avem cele dintâi roade ale Duhului, suspinăm în noi, şi așteptăm înfierea, adică răscumpărarea trupului nostru.”

Iată de ce: „în nădejdea aceasta am fost mântuiți. Dar o nădejde care se vede, nu mai este nădejde: pentru că ce se vede, se mai poate nădăjdui? Pe când, dacă nădăjduim ce nu vedem, așteptăm cu răbdare.” Suntem mântuiți cu speranță, Pavel spune că speranța este inerentă noului legământ, o anticipare slăvită, plină de încântare și minunată a manifestării slăvite a fiilor lui Dumnezeu. Mai târziu în Romani, capitolul 15, versetul 13 el vine cu benedicția. El spune: „Dumnezeul nădejdii să vă umple de toată bucuria şi pacea pe care o dă credința, pentru ca, prin puterea Duhului Sfânt, să fiți tari în nădejde!” Vedeți, noi trăim în nădejde.

Ieri am fost la spital, am petrecut o oră cu Herb Clingen. Herb a avut încă un atac vascular cerebral ușor și ei îi făceau niște teste pentru inimă și încercau să vadă dacă a avut vreun efect asupra inimii, dacă i-a afectat în vreun fel inima. Am discutat despre dificultățile vieții la vârsta de 80 de ani și toate cele, iar el cu bucurie, exuberanță și fericire în inimă mi-a vorbit despre posibilitatea și realitatea morții, faţă de care el nu are nicio teamă, pentru că îl va duce în prezența lui Isus Cristos. Asta înseamnă să trăiești cu speranță, asta înseamnă să trăiești cu speranță.

Despre asta vorbea apostolul Pavel în Romani capitolul 13 când a spus: „Mântuirea voastră este mai aproape acum decât atunci când ați crezut”. Care aspect al mântuirii? Plinătatea ei. În Galateni capitolul 5 versetul 5 citim mai multe despre speranța care este în noul legământ: „Căci noi, prin Duhul, așteptăm prin credinţă nădejdea neprihănirii.” Ascultați, sunt mântuit, dar mă uit la viața mea și pur și simplu trăiesc cu speranță, voi nu sunteți așa? Îl înțeleg pe Pavel când spune în Romani 7: „Căci noi, prin Duhul, așteptăm prin credinţă nădejdea neprihănirii. O, nenorocitul de mine! Cine mă va izbăvi de acest trup de moarte?” Nu-i așa?

Știu ce înseamnă să fii o persoană răscumpărată pe deplin, răscumpărată total și care trăiește într-o fire nerăscumpărată și care duce acest război nesfârșit. Am această speranță că într-o zi războiul se va sfârși și atunci voi fi neprihănit pe deplin și complet. Așadar, prin Duhul prin credință așteptăm speranța neprihănirii să fie împlinită. În Efeseni capitolul 1 versetul 18: „mă rog să vă lumineze ochii inimii, ca să pricepeți care este nădejdea chemării Lui, care este bogăția slavei moștenirii Lui în sfinți”. El spune: vreau să înțelegeți la ce anume sperați, vreau să înțelegeți care este răsplata voastră veșnică, slăvile Cerului, neprihănirea, asemănarea cu Cristos. Doresc să vedeți asta, să priviți înainte, să aveți asta în vedere.

„Într-o zi, nu s-a arătat ce vom fi, dar într-o zi vom fi ca El pentru că atunci când Se va arăta El, Îl vom vedea așa cum este”. Aceasta este speranța noastră măreață și suntem mântuiți având această speranță. Avem ceea ce Pavel spune în Efeseni 4:4 „nădejdea chemării voastre”. Această nădejde, desigur, este să fim asemenea lui Isus Cristos. Petru a anticipat cu siguranță asta la fel ca în alte părți din Scriptură. Însă ascultați ce spune la 1 Petru 1:3: „Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, care, după îndurarea Sa cea mare, ne-a născut din nou prin învierea lui Isus Hristos din morți, la o nădejde vie”.

Care este speranța noastră? Să primim „moștenirea nestricăcioasă, neîntinată, care nu se va vesteji și care este păstrată în ceruri pentru noi”. Aceasta este marea noastră speranță. În versetul 13 spune: „încingeți-vă coapsele minții voastre, fiți treji, şi puneți-vă toată nădejdea în harul, care vă va fi adus, la arătarea lui Isus Cristos.” Puneți-vă speranța în harul pe care îl veți primi atunci când va veni Isus. Versetul 21: „credința voastră și speranța voastră sunt în Dumnezeu”. Așa că Pavel spune în textul nostru la versetul 12: „Fiindcă avem, deci, o astfel de nădejde – noul legământ – noi lucrăm cu multă îndrăzneală”, sau literalmente continuăm să folosim multă deschidere, o prezentare publică sau îndrăzneală, fără rezerve, fără timiditate, fără ezitare, fără reticență.

Noi predicăm adevărul noului legământ fără frică, fără nicio ezitare. Acum știți că noul legământ a fost un șoc puternic pentru poporul iudeu, știți asta. A fost un șoc puternic, însă el spune pentru că noul legământ este atât de plin de speranță, noi îl predicăm fără frică indiferent ce fel de șoc aduce și indiferent care vor fi consecințele pe care le vom suporta, care bineînțeles vor fi cel puțin dureroase. Să ne uităm puțin la cuvântul îndrăzneală, parrhēsía în limba greacă, înseamnă curaj, înseamnă fățiș. El spune: Sunt atât de încrezător în promisiunea noului legământ, prin credința în Isus Cristos, sunt atât de încrezător că îmi umple inima cu speranța pe care vechiul legământ nu a dat-o niciodată, a alungat disperarea și frica și îndoiala și a pus în locul ei bucuria și pacea și nădejdea.

Sunt atât de încrezător încât sunt curajos și deschis și îndrăzneț, fără nicio reticență și nicio ezitare, indiferent ce fel de reacție severă voi întâmpina. Nu pot să dau înapoi, nu pot ezita. Este pusă în contrast îndrăzneala lui Pavel, deschiderea lui față de purtarea lui Moise la evenimentul care este în spatele acestui pasaj. Vă amintiți de evenimentul din Exod 34 când Moise a fost pe munte, când a primit Legea și a văzut slava lui Dumnezeu despre care am vorbit data trecută? „Noi lucrăm cu multă îndrăzneală şi nu facem ca Moise, care își punea o maramă peste faţă”. Este interesant. A pus pe față o maramă. Moise nu avea acea îndrăzneală. Era ceva legat de Lege care era orbitor, arzător, care ofilea, nu puteai să te uiți fără să te distrugă și Moise a trebuit să o acopere.

Pavel prezintă abordarea sa proprie împotriva acelei chestiuni particulare pe care a prezentat-o din Exod 34. Moise a fost reticent, el vorbea și își acoperea fața imediat ca slava orbitoare a lui Dumnezeu pe care o primea atunci în darea Legii să nu-i ardă pe oameni. Era ca și cum ar privi la soare şi le-ar pârjoli ochii. A fost un legământ arzător, a fost unul devastator, vătămător și dăunător, și totuși slăvit. Așa că Pavel spune că noul legământ aduce speranță. Este permanent, aduce neprihănire, oferă viață.

Numărul cinci. Este clar. Acum doresc să vă duc înapoi la narațiunea lui Moise. Să ne întoarcem la Exodul 34 pentru o clipă. Pavel folosește așa cum am spus această relatare ca pe o ilustrație, așadar noi trebuie să ne tot intersectăm cu ea. Ne întoarcem la Exodul 34 și pentru cei care nu ați fost aici, Pavel arată superioritatea noului legământ față de vechiul legământ și el folosește ilustrația sau analogia din viața lui Moise când s-a urcat pe munte ca să primească Legea lui Dumnezeu și a văzut slava lui Dumnezeu, apoi a coborât să vorbească poporului, iar slava lui Dumnezeu era pe fața lui.

Acesta este contextul. Pavel trasează câteva concluzii din asta, un număr de concluzii spirituale din această narațiune uimitoare, uitați-vă la versetul 33 și la următoarele. „Când a încetat să le vorbească şi-a pus o maramă pe faţă.” Vă amintiți că a vorbit cu ei având slava strălucitoare pe fața sa și ei se uitau într-o parte, nu puteau să vadă strălucirea, ei nu se puteau uita direct la ea. Însă când a terminat de vorbit, ca să aibă o viață normală își punea peste față o maramă ca să acopere slava, ca să se poată mișca printre oameni și să nu aibă această strălucire orbitoare. „Şi-a pus o maramă pe față”.

„Când intra Moise înaintea Domnului, ca să-I vorbească, își scotea marama până ce ieșea; iar când ieșea, spunea copiilor lui Israel ce i se poruncise. Copiii lui Israel se uitau la faţa lui Moise şi vedeau că pielea feței lui strălucea; şi Moise își punea iarăși marama pe faţă până ce intra ca să vorbească cu Domnul.” Așadar, simplu. Era ideea că va purta marama după ce va fi transmis mesajul. Va fi ieșit din prezența Domnului unde era descoperit, apoi urma să rostească mesajul fără maramă, ca ei să vadă slava Legii lui Dumnezeu așa cum a primit-o, apoi își acoperea fața.

Așa că Pavel spune, uitați-vă la versetul 13, el spune: „Nu suntem ca Moise care își punea pe față o maramă”. Ce vrea să spună aici? Acoperirea era inerentă în slava trecătoare a vechiului legământ. Slava era foarte pătrunzătoare, era foarte devastatoare, era mortală. O expunere constantă la ea era orbitoare, dar era mai mult decât atât. Ai putea de asemenea să extrapolezi și să înțelegi că ceea ce spune de fapt Pavel este că întreg vechiul legământ era în esență o umbră, în esență era o maramă. Puteai să vezi o întrezărire a sa și apoi venea marama şi îl acoperea. Au fost tipuri, au fost imagini, au fost simboluri, taine ilustrate de maramă. Moise a comunicat slava vechiului legământ cu o anumită obscuritate.

A pus o maramă peste fața lui ca să ascundă slava ca să nu îi orbească pe oameni. A folosit marama pentru că slava de pe fața lui era puternică, era strălucitoare. El nu încerca să ascundă realitatea faptului că era o slavă trecătoare, nu voia să fie atât de nesincer. De ce ar fi vrut ca ei să creadă că o slavă trecătoare nu ar fi fost trecătoare, au știut că era trecătoare. El nu a ținut marama tot timpul; doar atunci când venea de la întâlnirea cu Dumnezeu și primea slava Lui. Când vorbea cu Dumnezeu slava se întorcea, el probabil era descoperit atunci când vorbea cu Dumnezeu, așa cum am spus, iar apoi își punea marama până când slava trecea. Dar era o anume tăinuire și aceasta este ceea ce spune Pavel. Moise și-a pus marama.

Este un element din vechiul legământ care tăinuiește, acoperă, nu-i aşa? Vă amintiți ce a spus Petru despre profeții din Vechiul Testament care au scris și au cercetat ceea ce scriau ca să afle la ce se referea ceea ce au scris. A fost o taină acolo. O bună paralelă la asta am văzut atunci când am studiat cartea Apocalipsa luni de zile. Când ne-am uitat prin cartea Apocalipsa și am făcut tot ce puteam ca să înțelegem ce anume va veni în viitor. Sincer să fiu au fost multe în acea carte pentru care am depus un efort considerabil, însă numai cei care vor trăi în acele vremuri vor înțelege lucrurile în deplinătatea lor.

Așadar, ce facem? Cercetăm și cercetăm și cercetăm. Jim Stetsinger îmi spunea cu două săptămâni în urmă că Jean Calvin a scris câte un comentariu pentru fiecare carte din Noul Testament, cu excepția cărții Apocalipsa și mi-a spus că nu înțelege de ce. Este un lucru foarte dificil de înțeles, chiar și atunci când înțelegem mari porțiuni din această carte, numai cei care vor fi în viață în acea vreme vor înțelege, așadar, ne-am uitat tot cum s-au uitat profeții la ceea ce au scris și doreau să înțeleagă. Vechiul Testament avea o anumită maramă, un anumit element de tăinuire pe care Noul Testament nu-l are. A fost un legământ tăinuit, a fost un legământ care trecea. Faptul că era trecător era un simbol al efemerității sale.

Marama de asemenea arăta partea sa acoperită, dar în Evanghelia noului legământ nu este nimic acoperit și nimic trecător. De fapt apostolul Pavel vorbește de mai multe ori în epistolele sale despre faptul că tainele au fost descoperite, așa-i? Acum Pavel spune motivul pentru care evreii din vremea lui Moise nu puteau să se uite, motivul pentru care Moise a pus o maramă a fost ca oamenii să nu se tot uite la el, pentru că nu se puteau uita intenționat la el fără să orbească. Termenul de acolo, uitați-vă iarăși la versetul 13, ca să nu-și pironească ochii, vedeți acel termen, înseamnă a se uita cu privirea fixată. Tot așa este folosit și în Luca 4:20 și este folosit de asemenea în versetul 7, unde ne-am uitat prima dată la asta, nu vom intra iarăși în detalii.

Nu a fost nimic greșit cu vechiul legământ, și-a avut slava, a fost slava lui Dumnezeu. Dar a avut un anumit element de efemeritate, nu a fost un legământ permanent ca cel nou. Vechiul legământ și-a avut vremea, a fost tăinuit și mai este mult din obscuritatea sa. Versetul 14: „Dar ei au rămas greoi la minte: căci până în ziua de astăzi, la citirea Vechiului Testament, această maramă rămâne neridicată, fiindcă marama este dată la o parte în Cristos.” Mintea lor a rămas împietrită, uitați ce spune la versetul 15: „Da, până astăzi, când se citește Moise, rămâne o maramă peste inimile lor.” Ce anume este această maramă? În esență este necredința. Ei nu au priceput slava potrivită a vechiului legământ din cauza necredinței lor.

Din cauza necredinței lor, tot sensul era obscur pentru ei. Oricum este o anumită tăinuire, însă necredința face totul obscur. Evrei 3:8: „nu vă împietriți inimile, ca în ziua răzvrătirii, ca în ziua ispitirii în pustie”. Evrei 3:15: „Astăzi, dacă auziți glasul Lui, nu vă împietriți inimile, ca în ziua răzvrătirii.” Capitolul 4, versetul 7: „Astăzi, dacă auziți glasul Lui, nu vă împietriți inimile!” Așa au făcut, mintea lor s-a împietrit, a fost o orbire poroasă, obtuză și intelectuală. Moise, vă amintiți, s-a coborât de pe munte, a încercat să le arate slava lui Dumnezeu, reprezentată în vechiul legământ de slava de pe fața sa și a fost respins.

În loc să recunoască slava, ei în mod voit s-au împietrit și în mod voit nu au crezut și la fel a fost în vremea lui Pavel până azi, când spune: „până astăzi, când se citește vechiul legământ, lucru făcut de fiecare Sabat în sinagogă”, cum a fost în Luca 4:17-21, ei merg la sinagogă și noul legământ este citit, aceeași maramă rămâne neridicată. Vechiul legământ este în continuare greu de înțeles, este în continuare obscur, ei în continuare nu îi înțeleg scopul, ei cred că ar trebui să mântuiască și nu este așa. Ei cred că este mai puțin un standard moral decât este, ei îi subestimează neprihănirea, încercarea sa de a descoperi păcatul este ineficientă; în loc să fie folosit ca să le descopere păcatul este folosit greșit ca un mijloc de a le demonstra neprihănirea.

Scopul său ceremonial a fost să simbolizeze planul de răscumpărare și pe Cristos. Şi bineînțeles L-au respins pe Cristos, aşa că nu au respins doar partea morală a Legii prin faptul că au scăzut standardul moral, ei au respins și partea ceremonială prin faptul că i-au ratat scopul și rostul său. Au fost atât de ignoranți încât apostolii au trebuit să predice prin tot Ierusalimul faptul că Isus Cristos trebuia, adică era obligatoriu să sufere și să moară ca să împlinească profeția mesianică. Nu înțelegeau nimic. Ignoranța și necredința lor în ce privește vechiul legământ i-a făcut așadar ignoranți și față de noul legământ.

Pentru că nu au înțeles corect că vechiul legământ în domeniul său moral trebuia să-i conducă spre păcatul lor, iar în Legea ceremonială să-i conducă să vadă nevoia lor după un mântuitor, pentru că au ratat toate acestea, ei nu au putut pricepe noul legământ. Așadar, evreii din vremea lui Pavel au refuzat să vadă scopul vechiului legământ și prin urmare nu au fost în stare să vadă nici scopul noului legământ. Ei nu au înțeles scopul legii și nu au înțeles că Isus a fost împlinirea Legii. Dragii mei, ei erau adevărații descendenți ai înaintașilor lor condamnați. Ei au fost adevărații descendenți ai părinților lor condamnați care i-au omorât pe profeți și i-au ucis cu pietre pe toți cei pe care Dumnezeu i-a trimis la ei. Ei au fost cei ce i-au respins.

În Ioan 5:46 Isus spune: „Dacă l-ați fi crezut pe Moise, M-ați fi crezut și pe Mine, pentru că el a scris despre Mine.” Dacă nu-l credeți pe Moise, nu puteți înțelege vechiul legământ și nu veți înțelege nici noul legământ. De aceea azi este foarte greu să mărturisești Evanghelia poporului evreu, ei nu înțeleg noul legământ, știți de ce? Pentru că nu înțeleg nici vechiul legământ. Ei cred că îl înțeleg, dar nu e adevărat. Ei nu știu că a fost rânduit să îi aducă la disperare cu privire la păcatul lor și să ilustreze prin simboluri și imagini planul de răscumpărare al lui Dumnezeu, care arăta direct spre nimeni altul decât spre Isus Cristos. Dar din moment ce ei nu înțeleg vechiul legământ, nu pot înțelege nici noul legământ.

Marama ignoranței întunecă înțelesul vechiului legământ și le împietrește inima. A fost gândit ca să-i ducă la Cristos, dar ei nu văd asta şi nu-l înțeleg. De fapt, până și ucenicii au demonstrat acest fel de ignoranță. Isus le-a spus pe drum: „oameni nepricepuți, zăbavnici cu inima când e vorba să credeți tot ce au spus profeții. Nu era necesar ca să sufere Cristos aceste lucruri și să intre în slava Sa; dacă ați fi știut ce era învățat în Vechiul Testament, ați fi înțeles asta. Și a începutul de la Moise și de la toți profeții să le spună din toate Scripturile ce era cu privire la El.” Ei nu puteau înțelege noul legământ pentru că nu puteau înțelege nici vechiul, iar Pavel demonstrează asta aici.

El spune că marama este încă în faţa lor chiar și azi. Isus a spus în Ioan 5:39: „Cercetați Scripturile, pentru că socotiți că în ele aveţi viaţa veşnică, dar tocmai ele mărturisesc despre Mine”. Unii evrei, da, de-a lungul istoriei și chiar și acum, unii evrei au văzut slava deplină a vechiului legământ, ceva nou care a arătat către stricăciunea păcatului și nevoia după răscumpărător. Acest lucru este adevărat, existau unii evrei, cum era Simeon, pe care îl găsim în Luca capitolul 2 și a fost și Ana, au mai fost și alții din rămășiță.

Însă cu privire la cei mai mulți există afirmația tristă, foarte tristă din versetul 13, despre fiii lui Israel care nu puteau să-și pironească ochii asupra sfârșitului a ceea ce era trecător din vremea lui Moise, dar ei au rămas greoi la minte: căci până în ziua de astăzi, la citirea Vechiului Testament, această maramă rămâne neridicată, şi ei nu pot înțelege. Ori de câte ori se citește Moise, rămâne marama peste inimile lor. O împietrire intelectuală, un faliment în a înțelege vechiul legământ. Respingerea vechiului legământ, faptul că nu înţeleg vechiul legământ, i-a făcut să nu priceapă semnificația noului legământ. Evrei 10:28 ascultați: „Cine a călcat Legea lui Moise, este omorât fără milă”.

Oricine „a călcat Legea lui Moise, este omorât fără milă”? Atunci „cu cât mai aspră pedeapsă credeți că va lua cel ce va călca în picioare pe Fiul lui Dumnezeu, va pângări sângele legământului, cu care a fost sfințit, şi va batjocori pe Duhul harului? Căci știm cine este Cel ce a zis: `A Mea este răzbunarea, Eu voi răsplăti!` Şi în altă parte: `Domnul va judeca pe poporul Său.` Grozav lucru este să cazi în mâinile Dumnezeului celui viu!” Dacă crezi că este grozav lucru să cazi în mâinile Dumnezeului celui viu prin faptul că ai călcat vechiul legământ, nu este nimic în comparație cu faptul că încalci noul legământ.

Pavel spune că în ziua de azi sunt evrei care încalcă vechiul legământ prin orbirea lor și astfel, ei încalcă de asemenea și noul legământ. Vechiul legământ a fost un legământ umbrit în parte, acoperit, obscur, tainic, ascuns în parte. Pavel spune că o înțelege potrivită, chiar a naturii sale ascunse care era trecătoare și care a avut afirmații ascunse care urmau să fie împlinite - afirmațiile simbolice care vor fi împlinite, mai exact cele despre Mesia - o înțelegere potrivită asupra lor va conduce către o acceptare potrivită a noului legământ. O acceptare foarte clară a noului legământ. Căci credința în Legea lui Moise i-ar fi pregătit să creadă în Cristos.

Iarăși, mă întorc la vameșul din Luca 18: „se bătea în piept și zicea: Doamne, ai milă de mine, păcătosul!” Cât de rar găsești pe cineva în Noul Testament care să fie atins în adâncul ființei lui de Legea lui Dumnezeu și să se pocăiască cu adevărat! Evreii din vremea lui Pavel și chiar cei de azi, au înțeles greșit Vechiul Testament, așadar ei resping noul legământ. Ei sunt mulțumiți cu ceremonia, sunt mulțumiți cu ritualul, au luat partea ceremonială, așa cum am spus data trecută și au folosit-o ca să-i salveze din falimentul lor de a păzi partea morală.

Moise, apropo, s-a întristat cu privire la această orbire din acele zile, el a văzut-o. A fost adevărată atunci, oamenii erau orbi, inimile lor erau împietrite, nu au înțeles care erau scopurile lui Dumnezeu, nu au crezut, le lipsea credința și încrederea în Dumnezeu. De fapt, în capitolul 32 din Exod, versetul 32 spune: „Iartă-le acum păcatul! Dacă nu, atunci, șterge-mă din cartea Ta pe care ai scris-o!” Moise a fost atât de mâhnit, a fost atât de întristat cu privire la păcatul și întunericul poporului său, că I-a spus Domnului: „Dacă nu ai de gând să-i salvezi din aceasta, atunci șterge-mă pe mine!”

Știți că Pavel a avut aceeași atitudine în Romani 9:3 când spune: „aproape să doresc să fiu eu însumi anatema pentru neamul meu, Israel”. Poporul neregenerat al lui Israel până azi are marama peste inima lor, încă nu înțeleg utilitatea vechiului legământ, încă nu văd necesitatea înțelesului clar, descoperit al noului legământ. Așa cum am spus, un adevărat credincios din vechiul legământ ar fi avut marama înlăturată și ar fi putut să vadă adevăratul sens al noului legământ.

Noul legământ este superior, pentru că oferă viață, aduce neprihănire, este permanent, aduce speranță și este clar și nu confuz. Numărul șase, nu îl voi epuiza, dar cel puțin voi face introducerea. Este centrat în Cristos. Deschideți pentru o clipă la versetul 14, sfârșitul versetului 14: „marama este dată la o parte în Cristos”, pentru că este înlăturată în Cristos. Fără Cristos, ascultați, fără Cristos Vechiul Testament este neinteligibil fără Noul. Dar când vii la Cristos atunci tot înțelesul este clar, marama este ridicată. Când cineva vine la Cristos marama este înlăturată, percepția spirituală nu mai este afectată și totul devine clar. Versetul 15 spune: „Da, până astăzi, când se citește Moise, rămâne o maramă peste inimile lor”. Ce trist!

Conform cu Fapte capitolul 13, versetul 27, Fapte 15, versetul 21, evreii erau credincioșii sinagogilor lor și locurilor lor de adunare ca să citească Legea lui Moise. Spune în Fapte 13:27: „Căci locuitorii din Ierusalim şi mai marii lor n-au cunoscut pe Isus; şi prin faptul că L-au osândit, au împlinit cuvintele prorocilor, care se citesc în fiecare Sabat”. Citesc în fiecare Sabat și nu au nici măcar habar. Ei citesc, dar nu înțeleg, pentru că inimile le sunt împietrite. Asta este o inimă împietrită: să creadă că se pot mântui singuri. Cu alte cuvinte o inimă împietrită spune: Voi păzi ceremoniile și acestea mă vor mântui, voi face fapte neprihănite și acestea mă vor mântui.

O inimă zdrobită și mâhnită spune: Nu pot, Legea lui Dumnezeu mă frânge, mă zdrobește, mă distruge. Vin ca un păcătos pocăit, supus și îmi plâng păcatul, plâng și sunt flămând după neprihănire, cer milă și iertare. Așa este o inimă zdrobită și mâhnită. O inimă împietrită va lua Legea lui Dumnezeu și va spune: Văd standardul și voi păzi standardul, trebuie să-mi adun forțele și o voi păzi, iar Dumnezeu va fi mulțumit, voi face toate aceste ceremonii și acestea vor acoperi falimentele pe care le am. Voi fi mântuit prin dedicare morală și voi fi mântuit prin păzirea ceremonială. Acest lucru este exact ceea ce face fiecare religie din lume, nu-i așa? Toate.

Aici au fost evreii, ei îl citeau pe Moise, Legea mozaică și nu o înțelegeau. Citeau vechiul legământ și nu îl înțelegeau. Fapte 15:21: „Căci încă din vechime, Moise are în fiecare cetate oameni, care-l propovăduiesc, fiindcă este citit în sinagogi în toate zilele de Sabat.” Citeau și reciteau și reciteau și niciodată nu s-au plecat în disperarea propriei lor păcătoșenii să ceară milă de la Dumnezeu, care este primită pe baza lucrării lui Isus Cristos.

Așa că el spune în versetul 15 că până în ziua de azi când este citit Moise în fiecare Sabat, o maramă este peste inimile lor. Nu e nimic greșit cu legământul, problema este cu inima, nu vrea să fie frântă, nu vrea să-și mărturisească păcatul, să recunoască păcatul și să se pocăiască. Iarăși vă spun, fraților, și am spus-o de-a lungul anilor, pentru mine este imposibil de crezut ca oricine, oriunde, oricând să inventeze o sectă în care să spună că mântuirea nu cere pocăință. Este așa de bizar, este de necrezut. Pocăința este țesătura mântuirii, este natura mântuirii, este esența mântuirii, este tot ce este mântuirea.

Împietrirea inimii este întreaga chestiune pentru poporul Israel, ei nu vor să fie frânți. Acolo unde este o inimă zdrobită și mâhnită, acolo este o înțelegere clară a rostului vechiului legământ și aruncarea cuiva înaintea milei și harului lui Dumnezeu, care este iertător. Despre care până și credincioșii din Vechiul Testament știau că El este Dumnezeu iertător. Profetul a spus: Cine este un Dumnezeu iertător ca El? Apoi la versetul 16: „Dar ori de câte ori vreunul se întoarce la Domnul, marama este luată”. Ori de câte ori vreunul se întoarce la Domnul, marama este ridicată, Pavel folosește această terminologie ca să se refere la ceea ce se întâmplă atunci când cineva vine la Cristos cu credință. Când Moise mergea înaintea Domnului el dădea marama la o parte, pentru că el dorea o viziune directă a slavei.

El se bucura de ceea ce oamenii nu se puteau bucura. Poate întrebi: Cum de a supraviețuit Moise unei asemenea slave? Nu știu. Cum se face că oamenii nu puteau să se uite la fața lui Moise care avea o slavă mijlocită și Moise se putea uita la acea slavă nemijlocit, nu știu. Poate spui: S-ar putea ca Moise să nu se fi uitat direct, poate că așa e. De fapt, Exod 33 spune: Nu pot să-ți arăt toată slava, dar Mă vei vedea de la spate. Așadar, el a văzut o slavă atenuată, dar a fost o slavă atât de măreață încât l-a cuprins cu totul. Acest lucru nu este spus despre oameni, așa că slava pe care a văzut-o Moise a fost o slavă mai măreață, pentru că i-a fost transferată lui, iar ceea ce oamenii au văzut la Moise nu le-a fost transferat lor.

Păstrând aceeași ilustrație, Pavel spune că este la fel ca Moise, când un om ajunge în prezența Domnului, adică să se întoarcă la Cristos, el îndepărtează marama și vede direct slava. Când păcătoșii se întorc la slava lui Dumnezeu care este pe fața lui Isus Cristos, marama este dată la o parte, a dispărut și noi vedem. Să mergem la versetul 6 din capitolul 4: „Căci Dumnezeu, care a zis: «Să lumineze lumina din întuneric» ne-a luminat inimile, ca să facem să strălucească lumina cunoștinței slavei lui Dumnezeu pe faţa lui Isus Cristos.” Ce adevăr! Când venim la Cristos, când venim la Domnul Isus marama este dată la o parte, slava este clară, cunoștința slavei lui Dumnezeu strălucește în inimile noastre, ca și fața lui Isus Cristos.

Phillip Hughes a scris despre asta: „Și mai multă lumină s face asupra acestui pasaj când luăm în considerare ce s-a întâmplat când a avut loc schimbarea la față a lui Cristos. Pe vârful acelui munte Moise și Ilie au apărut alături de Cristos, dar numai Cristos a fost Cel care a fost transformat cu o strălucire cerească înaintea ochilor lui Petru, Iacov și Ioan. Fața Lui a fost ca a soarelui și hainele Lui au fost de un alb strălucitor. Numai despre El a spus glasul din cer: Acesta este Fiul Meu Preaiubit în care-Mi găsesc plăcerea.” Așadar, scrie Hughes, „ucenicii nu au văzut pe nimeni care să mântuiască, decât pe Isus. El este Cel care rămâne în slava în care au apărut Moise și Ilie, nu a fost a lor, dar slava lui Cristos este slava pe care a avut-o alături de Tatăl, înainte de întemeierea lumii.

Așa cum în pustie slava care a strălucit pe fața lui Moise a fost reflecția slavei lui Yahve, de asemenea pe muntele schimbării la față slava cu care a fost înconjurat a fost slava aceluiași Dumnezeu. Numai Cristos este slava deplină, permanentă și care ține de Evanghelie. Să te întorci la El înseamnă să te întorci la Lumina lumii, să-L urmezi nu înseamnă să umbli în întuneric, ci să ai lumina vieții.” Așadar, el afirmă că ori de câte ori se întoarce la Domnul marama este ridicată imediat de Dumnezeu. Adevărata înțelegere inundă sufletul, Evanghelia devine clară, marama este înlăturată. Așadar, Pavel subliniază ilustrația din Exodul în cel mai complex argument pe care-l prezintă.

Ascultați ce spune în Romani 10:4: „Cristos este sfârșitul Legii, pentru ca oricine crede în El, să poată căpăta neprihănirea”. Cristos este scopul Legii pentru neprihănirea celor care cred. Noul legământ este un legământ superior. Este un legământ mai bun, este un legământ mult mai bun și este un legământ comparabil. Dintre toate motivele pe care ni le-a dat Pavel, acesta aduce viață, celălalt aducea moartea. Acesta oferă neprihănire, celălalt doar agrava păcătoșenia. Cel nou este permanent, celălalt a fost trecător. Cel nou aduce speranță, celălalt deznădejde. Este clar, cel vechi a fost umbrit și acoperit cu marama imaginilor și tipologiilor, iar noul legământ este centrat în Cristos.

„Marama” spune Pavel în versetul 14: „este dată la o parte în Cristos” și în versetul 16: „Dar ori de câte ori vreunul se întoarce la Domnul, marama este luată.” Ce pasaj uimitor! Acum ascultați, ne vom opri în acest punct, însă unii m-au întrebat următorul lucru: „Care este rolul Duhului Sfânt în tot acest lucru și în special, care a fost rolul Duhului Sfânt în vechiul legământ? Au fost oamenii născuți din nou? Au fost înnoiți? Au fost regenerați? Au fost umpluți cu Duhul Sfânt? Au fost împuterniciți de Duhul Sfânt? Care a fost rolul Duhului Sfânt?” Vă rog să observați, în versetul 17 avem o explicație. Așadar, data viitoare, când vom încheia cu al șaselea mesaj, nu am anticipat câte vor fi, dar lucrurile au decurs bine, ne vom uita la rolul Duhului Sfânt în vechiul legământ și de asemenea în noul legământ.

Când mă opresc și mă gândesc la harul și mila lui Dumnezeu față de mine și știu că și voi gândiți la fel, sunt absolut copleșit. Ce legământ! Acum, vă rog să-mi spuneți ce nebun este acela care să predice o religie sacramentală, ce nebun ar predica orice altceva decât Evanghelia lui Isus Cristos care este „puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede, întâi a iudeului, apoi a grecului”. Ce nebun ar vrea vreodată să accepte o erezie condamnatoare, o amăgire condamnatoare, când ai deja această realitate măreață. Dragilor, aș dori să vă avertizez să nu vă lăsați atrași în nicio religie care este implicată în mântuire prin moralitate sau mântuire prin sacrament, ritual sau ceremonie. Vă rog să nu credeți că dacă este cineva implicat în așa ceva este creștin.

Când am spus cu câteva săptămâni în urmă despre acel acord, acordul catolico-evanghelic care cerea creștinilor evanghelici să mărturisească păcatul evanghelizării catolicilor și să le ceară iertare, când am spus acest lucru atunci, a venit la mine un frate împreună cu soția lui, era în lacrimi, și mi-a spus că erau atât de îngroziți, pentru că dacă nu ar fi venit cineva la ei cu adevărata Evanghelie a lui Isus Cristos atunci când ei erau legați de catolicism, acum ar fi fost în drumul lor spre iad. Să nu te gândești nici măcar pentru o clipă la faptul că există mântuire pentru cineva sau că a existat vreodată prin fapte, prin neprihănire sau prin ceremonie! Nu mă interesează care sunt ceremoniile sau care sunt faptele morale sau care sunt faptele religioase.

Mântuirea este numai prin har, numai prin credință, numai în Cristos. Vom predica acest mesaj celor care sunt nereligioși și celor care sunt religioși și celor care sunt prinși în sisteme religioase creștine, în speranța că, în cele din urmă, unii vor înțelege calea spre adevărata mântuire, amin.

Să ne plecăm în rugăciune. Suntem atât de recunoscători, Dumnezeul nostru, pentru că ai ridicat marama și ne-ai lăsat să vedem slava lui Cristos. Îți mulțumim că ne-ai dat viață, ai adus neprihănirea, că ceea ce ai făcut pentru noi este permanent și pentru totdeauna. Ne-ai umplut cu speranță, ne-ai atras să-L vedem tocmai pe Cristos și să ne ațintim privirea spre slava Lui.

Nimic nu mai este acoperit, noi, cu fața descoperită, privim slava. Tată, între noi nu sunt mulți puternici și de neam ales și, cu siguranță, nu suntem înțelepți. Suntem oameni obișnuiți și umili, dar înțelegem ceea ce elita religioasă a lumii nu înțelege. Noi vedem slava care este acoperită pentru ei. O astfel de milă ne copleșește și Îți mulțumim și Te slăvim pentru ea, în Numele lui Cristos, amin!

SFÂRȘIT