Acum, în seara asta, vom continua studiul nostru din Romani, și ne vom uita la capitolul 12, un pasaj, foarte, foarte practic ce ne stă înainte și cred că Domnul îl va folosi în moduri minunate în viețile noastre pe măsură ce răspundem în ascultare.
Este ca un fel de listă de cumpărături, lucrurile sunt scrise unul sub altul, începând de la versetul 9 până la versetul 21. Este o anumită structură și o anumită ordine pe care o vom vedea pe parcurs, dar în esență este o listă de îndatoriri creștine practice, care arată cum dorește Domnul să ne trăim viața creștină.
Acum, aș dori să vă spun, încă de la început, ceva care sper să vă fie de folos. Atunci când menționăm oricare din aceste lucruri, și ele se succed destul de rapid, sunt peste douăzeci de îndemnuri de sine stătătoare în acest text, pe măsură ce le menționăm – și spun asta și inimii mele – dacă mă simt cercetat de ele și de urgența lor, și mă simt condamnat cu privire la lipsa lor din viața mea, atunci acela care face acest lucru este Duhul lui Dumnezeu.
Vor fi unele din ele la care, atunci când le veți auzi vă veți gândi profund la ele. Şi pe măsură ce voi prezenta succint semnificația fiecăruia din ele, la unele nu veți avea o cercetare profundă, nu veți răspunde cu o profundă convingere, și aceasta pentru că aceste lucruri se manifestă în viața voastră. Și chiar cred, că dacă aparțineți Domnului Isus Cristos și umblați în Duhul, aceste lucruri vor fi adevărate în viața voastră. Așadar, nu e nevoie să aveți un simțământ profund de oameni puşi la zid pe măsură ce vom parcurge textul.
S-ar putea uneori să vă simțiți condamnați. Știu că au fost momente în studiul meu personal, pe măsură ce am trecut prin aceste lucruri, în ultima săptămână, unele din ele m-au atins direct, altele nu atât de direct. Dar când simt că acele lucruri se referă direct la viața mea și trebuie să fiu sensibil la ele, știu că Duhul lui Dumnezeu aduce convingere. Pe de altă parte, când acel lucru nu îmi vorbește atât de puternic, atunci știu că Duhul lui Dumnezeu deja a început să îl realizeze în viața mea. Și astfel am o reacție amestecată la experiența de învățare a acestor lucruri. Una este să fiu condamnat, şi alta este să am un sentiment de încredere că ceea ce îl văd pe Dumnezeu făcând în viața mea se întâmplă cu adevărat și asta este foarte reconfortant.
Ar trebui să fiu în stare să spun <
Huxley, marele novelist englez, a făcut o afirmație interesantă odată. El a spus „Nu îi ia mult unui om să fie creștin. Îi ia totul.” Și Henry Drummond, care a fost un prieten drag al lui D. L. Moody, a spus într-unul din mesajele sale: <
Viața creștină este un mod de viață costisitor. Viața creștină este un stil de viață propriu care schiţează literalmente parametrii din jurul întregii noastre vieți. Când Isus a spus „Intrați pe poarta cea strâmtă și umblați pe calea îngustă”, exact la asta S-a referit. Trăirea creștină este foarte bine definită. Într-un sens nu are nicio libertate, însă într-un alt sens, are o mare libertate. Libertatea noastră este libertatea de a face ceea ce este corect. Libertatea noastră este libertatea de a-L cinsti pe Dumnezeu. Limitarea noastră este că trebuie să facem ceea ce ne poruncește.
Și astfel, într-un sens, am putea spune că Romani 12 de la 9 la 21 este un fel de lege a Noului Testament. Într-adevăr nu este negociabilă. Este legea față de care suntem liberi să o împlinim și spun liberi, pentru că în libertatea ascultării ne găsim binecuvântarea. Și știm, din studiul nostru din Efeseni capitolul 2, că am fost creați pentru faptele bune pe care le-a rânduit Dumnezeu mai dinainte ca să umblăm în ele. În acest fel am fost creați, așa cum spune Pavel, ca să manifestăm roadele neprihănirii. Și astfel, aceasta este definiția vieții unui creștin, ca el să trăiască într-un mod unic, iar parametrii și limitele și direcţiile vieții sale sunt înțelepte, și sunt trasate de Însuși Dumnezeu.
Așadar, aici, avem unele din principiile pentru trăirea vieții creștine. Într-un sens ele sunt generale. În alt sens, ele sunt specifice. Ele sunt generale în sensul că pot atinge tot felul de domenii din viață. Ele sunt specifice în sensul că trebuie să le aplicăm în fiecare ocazie a vieții, în fiecare acțiune și reacție din viaţă. Acum, acest lucru nu este absolut comprehensiv. Sunt şi alte lucruri pentru care suntem responsabili. Sunt și alte elementele ale stilului nostru de viață pe care Dumnezeu ar vrea să le urmăm și care nu sunt enumerate aici, însă aceasta este o mostră minunată de lucruri care ar trebui să fie adevărate cu privire la viața creștinului.
Și un alt lucru, vă rog să rețineți, este că viața creștină nu este mistică. Nu este un fel de mentalitate efemeră, iluzorie, supranaturală, care nu se poate coborî la trăirea reală. Este mai degrabă practică. Nu este mistică. Este foarte pragmatică. Este o chestiune de gândire și vorbire și înfăptuire și trăire într-un anumit fel. Şi acesta este modul în care creștinii trebuie să trăiască.
Acum, ajungem la o parte foarte esențială a cărții Romani, și cei mai mulți oameni cred că partea majoră a cărții Romani s-a terminat, dar nu este așa. Când treci de primele unsprezece capitole și de dedicarea glorioasă din capitolul 12 din versetele 1 și 2 și poate ai subliniat măreața secțiune despre darurile spirituale din capitolul 12 versetele de la 3 la 8, oamenii au sentimentul că aceea a fost secțiunea centrală a cărții, dar nu este așa.
Partea centrală a cărții începe acum. Intenția acestei epistole a fost să-i cheme pe credincioși să trăiască într-un anume fel. Primele unsprezece capitole au fost pur și simplu fundația pentru acea trăire. A fost felul lui Pavel de a spune: <
Și poate întrebați: <
Acum, secțiunea este greu de schițat cu rigurozitate. Chiar așa este partea de la versetul 9 la 21. Este foarte dificil să o împarți în porțiuni mai mici. Cel mai bun mod în care o pot explica, astfel încât să aveți o imagine în minte, este a unui cerc care se mărește continuu. Începe destul de mic și devine din ce în ce mai mare și cuprinde tot mai mulți oameni. De exemplu, la versetul 9, dacă vă uitați, este pur și simplu foarte personal. Vorbește despre dragostea mea şi despre ura mea, despre ceea ce este rău și să mă țin tare de bine. Aceasta este foarte personal. Acesta este un angajament în inima mea, așadar, cercul începe cu mine și apoi cercul începe să se lărgească în versetele de la 10 la 13.
„Iubiţi-vă unii pe alţii cu o dragoste frăţească”, și continuă să vorbească despre a-și da întâietate unii altora și despre a fi zeloși și fără preget în slujirea faţă de Domnul. Și astfel cercul se lărgește pentru a-i include pe alții în timp ce se întoarce să vorbească despre lucrurile din viața personală, cum ar fi în versetul 12, să ne bucurăm în nădejde, să fim răbdători în necaz și să stăruim în rugăciune. Așadar, cercul se lărgește dar nu mă pierde din vedere pe mine, și continuă să vorbească despre alții și despre relația mea cu ei, iar apoi revine să vorbească despre mine.
Și în a treia lărgire a cercului, ajungem la versetul 14, iar de la 14 la 16, cercul se extinde dincolo de familia lui Dumnezeu, de frații și surorile mele în Cristos, ca să-i cuprindă pe toți oamenii în general, fie că ne persecută și noi trebuie să-i binecuvântăm, fie că ei se bucură și noi trebuie să ne bucurăm cu ei, fie că ei plâng și noi trebuie să plângem alături de ei. Noi trebuie să-i socotim pe toți egali și să nu ne considerăm pe noi înșine mai buni decât ei, versetul 16, și astfel, iarăși asta vorbește despre mândria mea personală. Așadar, este un sens în care cercul se lărgește să cuprindă o nouă categorie de oameni de fiecare dată, dar încă se întoarce înapoi și îi atinge și pe ceilalți de asemenea.
Și ultima extindere a cercului are loc de la versetul 17 la 21, și cercul se mărește pentru a-i cuprinde chiar și pe cei care sunt dușmanii noștri foarte personali și declarați, care fac lucruri împotriva noastră. Dincolo de persecuția generală legată de ceea ce credem, se referă la cei care ne rănesc și ne jignesc și păcătuiesc violent împotriva noastră. Acolo se află instrucțiuni despre cum ar trebui să răspundem, cum să nu întoarcem rău pentru rău, cum să nu ținem răzbunare în inima noastră și așa mai departe. Și spun din nou, deși cercul se lărgește pentru a-i cuprinde pe dușmanii noștri personali declarați, el se întoarce înapoi pentru a atinge atitudinile din propriile noastre inimi. Iar modul nostru de trăire trebuie să fie acela de a învăța din tot ce ni se întâmplă, în versetul 18, să trăim în pace cu toți oamenii. Așadar, Pavel într-adevăr cuprinde aici unele lucruri, dar se pare că în mintea lui de fiecare dată lărgește cercul de gândire. Și cred că aceasta este cea mai bună modalitate prin care putem să înțelegem care este substratul acestor versete.
Acum, pot să vă promit ceva. Această secțiune nu va fi foarte profundă, în sensul că veți auzi lucruri care vă vor gâdila urechile sau lucruri pe care nu le-ați mai auzit niciodată sau veți descoperiți vreun adevăr măreț nou. Mai degrabă este o secțiune de amintire a lucrurilor pe care deja le știți și a multor lucruri pe care deja le practicați și, pot să mărturisesc, că sunt multe lucruri care deja sunt la lucru în viața voastră pentru care Îl binecuvântez pe Dumnezeu și Îl slăvesc. Așadar, să fie acesta un timp de îmbărbătare. Să fie un timp în care, dacă trebuie, să fii condamnat, dar să fie de asemenea un timp în care să fii încurajat pe măsură ce vezi aceste lucruri ca fiind adevărate în viața ta.
Să începem cu primul cerc și îl vom numi cel personal, îndatoririle personale, iar el oferă aici trei dintre acestea în versetul 9. De fapt, pare că preferă tripletele scurte. Sunt trei în versetul 9. Sunt trei în versetul 11. Sunt trei în versetul 12. Se pare că așa merge gândirea lui în această secțiune de deschidere.
Însă, oricum, versetul 9 este foarte personal, sunt trei atitudini esențiale, trei îndatoriri elementare care se evidențiază în modul în care trăim, în legătură cu modelele noastre personale de gândire. Versetul 9: „Dragostea să fie fără prefăcătorie. Fie-vă groază de rău, şi lipiți-vă tare de bine.” Nu e nevoie de multe explicații. Este foarte, foarte ușor de înțeles, și așa și trebuie să fie ca să nu-i pierdem înțelesul.
Însă aș dori să le separ pe acestea trei și să văd dacă pot să vi le întipăresc spunându-vă ce zice Scriptura despre ele. Primul, foarte potrivit: „Dragostea să fie fără prefăcătorie.” Cel mai măreț lucru în viața unui creștin este ce? Dragostea. În 1 Corinteni capitolul 13 Pavel spune: „Acum rămân acestea trei credința, nădejdea și dragostea, însă cea mai mare dintre ele este care? Dragostea. Toți știm asta.
În capitolul 13 din Romani, ați vrea să vă uitați pentru o clipă la versetul 8? Pavel spune: „Să nu datorați nimănui nimic, decât să vă iubiți unii pe alții: căci cine iubește pe alții, a împlinit Legea.” Apoi versetul 10, finalul versetului: „dragostea este împlinirea Legii.” Vă amintiți că Domnul nostru a spus, dacă vreți să țineți toată legea lui Dumnezeu, doar faceți asta: Iubește-L pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu tot cugetul tău și cu toată puterea ta și pe aproapele tău ca pe tine însuți.
Dragostea este lucrul suprem. Și deci, nu ar trebui să fim surprinși că Pavel începe aici cu dragostea, și nici măcar nu suntem surprinși când citim în Galateni 5, când el scrie despre faptul că roada Duhului și zice „Roada Duhului este” și care e prima? „Dragostea”, apoi bucuria, pacea și așa mai departe. Totul începe cu dragostea.
Punctul de început al experienței creștine este dragostea. Isus, în Ioan 13, le-a spus ucenicilor „Să vă iubiți unii pe alții, și prin aceasta vor cunoaște oamenii că sunteți ucenicii Mei.” Și le-a scris apoi preaiubiților săi din biserică: „Mă rog ca dragostea voastră să crească mai mult și mai mult.” Dragostea este cel mai măreț lucru. Dragostea este realitatea supremă, și astfel el începe cu faptul că ar trebui să trăim vieți de dragoste.
În 2 Corinteni capitolul 6, un pasaj mai dificil de înțeles, poate că nu așa de familiar ca altele, însă ascultați ce spune. Pavel vorbește despre lucrarea sa și spune că el este un slujitor al lui Dumnezeu, apoi începe să-și descrie lucrarea „prin multă răbdare, în necazuri, în nevoi, în strâmtorări, în bătăi, în temnițe, în răscoale” acestea au fost parte a slujirii sale, „în osteneli, în vegheri”, aceasta înseamnă să veghezi asupra vieții tale și asupra altora „în posturi, prin curăție, prin înțelepciune, prin îndelungă răbdare, prin bunătate, prin Duhul Sfânt” apoi urmează aceasta pe care ar trebui să o subliniați „printr-o dragoste neprefăcută, prin cuvântul adevărului, prin puterea lui Dumnezeu, prin armele de lovire şi de apărare pe care le dă neprihănirea” și așa mai departe.
Cu alte cuvinte, pe măsură ce începe să descrie abordarea sa faţă de slujire, să descrie atitudinile lui, una din ele este dragostea neprefăcută. Aceasta este dragostea curată, dragostea să o spunem în termenii din Romani 12:9, fără prefăcătorie. Dragostea care nu este o dragoste falsă, dragostea care este o dragoste reală, o dragoste adevărată, aceasta este prima datorie a unui creștin enumerată aici.
Și vă amintiți de 1 Petru 1:22? Petru spune: „Deci, ca unii care, prin ascultarea de adevăr, v-aţi curățit sufletele prin Duhul,” cu alte cuvinte, dacă ați fost răscumpărați, iată care trebuie să fie rezultatul – „ca să aveţi o dragoste de frați neprefăcută, iubiți-vă cu căldură unii pe alții, din toată inima fiindcă aţi fost născuți din nou.”
Cu alte cuvinte, rezultatul nașterii din nou este o dragoste neprefăcută, o dragostea ne fățarnică. Și apoi spune „iubiți-vă cu căldură unii pe alții.” El folosește un cuvânt foarte interesant, cu căldură, Petru îl folosește, este cuvântul ektenes, și în esență se referă la întinderea unui mușchi, chiar și la un cal. Ar putea fi folosit și într-o ilustrație legată de om de asemenea, însemnând să ajungă cât mai departe posibil, întinzând acel mușchi până la limita sa absolută. Și acesta este cuvântul pe care îl alege Petru, un termen anatomic, ca și cum ar spune: întindeți-vă până la limită în a vă arăta dragostea unul față de altul din moment ce ați fost născuți din nou. Deci prima datorie practică esențială a unui creștin este dragostea.
Vă amintiți 1 Petru capitolul 4 versetul 8, acel verset foarte frumos și oarecum familiar care spune: „Mai presus de toate, să aveţi o dragoste fierbinte unii pentru alții, – același cuvânt ektenes – căci dragostea acoperă o sumedenie de păcate.” Dragostea are un fel anume de a arunca o pătură peste răul cuiva, nu-i așa? Are un mod de a acoperi greșeala cuiva, vina cuiva, rănirea cuiva, și astfel dragostea este punctul de pornire.
Însă felul de dragoste pe care-l vedem în epistolele lui Petru și în 2 Corinteni 6, așa cum v-am citit, este o dragoste neprefăcută, o dragoste care nu e falsă, nu e o dragoste pretinsă, nu e o dragoste superficială, ci e o dragoste reală, profundă, adevărată. Așa cum a spus D. L. Moody „Sunt mulți care au cuvintele ca smântâna, dar trăiesc precum un lapte degresat.” Însă Pavel vorbește aici despre ceva care nu e o dragoste de tipul laptelui degresat. Este un lucru real, dragostea creștină care este curățită de motivația personală și de împlinire personală și mărire personală, o dragoste creștină care iubește curat, dintr-o inimă curată, de dragul lui Cristos, nu se preface. Așadar, ar trebui să-i iubim pe oameni cu o dragoste curată.
Când eram copil îmi aduc aminte că am auzit oameni spunând: „Pe cutare îl iubim în Domnul.” Ai auzit și tu așa ceva? Îi iubesc în Domnul. Ei bine, aceasta însemna de obicei că personal nu îi suport, dar am această obligație spirituală. Ca și cum ai avea un izvor din tine ca să-i stropești cu dragoste divină. „Uite ia asta, nu e de la mine, dar o primești de la mine datorită lui Dumnezeu.” Nu despre asta vorbește, și nu doresc să iau din timp ca să dezvolt o întreagă teologie a dragostei. Este îndeajuns să spun că este felul de dragoste care trece dincolo și împlinește nevoi.
Isus a spus: „Iubiți-vă unii pe alții cum v-am iubit Eu”, în Ioan 13 și i-a iubit prin faptul că le-a spălat picioarele prăfuite. Ei aveau o nevoie, El le-a împlinit nevoia. Este binevoitor, dar nu într-un fel negativ, nu înjositor. Este coborârea la nivelul cuiva care are o nevoie, și la drept vorbind, nu este nimic mai rău în lumea păcatului decât ipocrizia. Cel mai mare păcătos care a trăit vreodată a fost cel mai mare păcătos care a trăit vreodată datorită fățărniciei sale profunde, iar acela a fost Iuda.
Fățărnicia este păcatul cel mai dezgustător și cel mai urât dintre toate, pentru că simulează afecțiune și este plin de ură. Niciun păcat nu este mai rău decât fățărnicia. Niciun viciu nu este mai distructiv decât ipocrizia și nicio altă virtute nu este mai minunată decât dragostea. Așadar, dragostea fățarnică este o combinație de necrezut despre care teologul John Murray spune: <
Și cred că cea mai bună modalitate de a o defini, fără să petrecem prea mult timp, ar fi să vă îndrept atenția asupra lui 1 Ioan capitolul 3 versetul 14 unde spune: „Știm că am trecut din moarte la viață.” Cum de știm asta? Cum de știm că am fost mântuiți? „Pentru că îi iubim pe frați”, pentru că în inimile noastre este o dragoste pentru poporul lui Dumnezeu. „Cel ce nu iubește pe fratele său, rămâne în moarte.” Apoi la versetul 18, o afirmație foarte importantă „Copilașilor”, și iată aici testul dragostei adevărate, curate și aprinse. El spune: „Să nu iubim cu vorba, ci cum? Cu fapta și cu adevărul.”
Dragostea adevărată se manifestă nu în sentimentalism, ci în fapte de bunătate, fapte de purtare de grijă, de împlinire a nevoilor, de susținere. Dr. Barnhouse obișnuia să spună, marele învățător biblic din Tents Presbyterian Church din Philadelphia, care acum este cu Domnul, obișnuia să spună: <
Prima datorie creștină, datoria creștină supremă este să trăim o viață de dragoste ne fățarnică, cinstită, legitimă, adevărată, reală, care se manifestă într-o slujire altruistă, sacrificială față de cei în nevoie. Vă amintiți când Domnul a fost întrebat după ce a spus: „Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți”, întrebarea care a venit a fost: „Și cine este aproapele meu?” iar Isus a spus o pildă despre un om care zăcea întins pe jos în drum, vă amintiți, pe drumul spre Ierihon. Ideea povestirii era că oricine este întins pe jos în calea ta cu o nevoie este cel față de care trebuie să arăți dragoste. Datoria principală este dragostea.
De fapt, vă amintiți că Pavel spune în prima epistolă către Corinteni: „Nu vă lipsește niciun dar?” iar în capitolul 12 el descrie darurile spirituale, și arată cum să funcționeze toate acele daruri spirituale. Și după toată această descriere de daruri spirituale din capitolul 12, el vine la ultimul verset și spune: „Însă vreau să vă arăt o cale mai bună.” Cu alte cuvinte, o cale mai bună decât folosirea darurilor spirituale și merge la capitolul 13 și începe descrierea monumentală a dragostei, despre care toți știm atât de bine. „Chiar dacă aş vorbi în limbi omenești şi îngerești, şi n-aș avea dragoste, sunt o aramă sunătoare sau un chimval zângănitor. Şi chiar dacă aş avea darul prorociei şi aş cunoaște toate tainele şi toată știința, chiar dacă aş avea toată credința aşa încât să mut şi munții, şi n-aş avea dragoste, nu sunt nimic. Şi chiar dacă mi-aş împărți toată averea pentru hrana săracilor, chiar dacă mi-aş da trupul să fie ars, şi n-aş avea dragoste, nu-mi folosește la nimic.” Cu alte cuvinte, totul fără dragoste este egal cu ce? Cu nimic. Cu nimic.
Așadar, prioritatea este oferită dragostei, și trebuie să înceapă în relațiile tale cu familia ta, cu prietenii tăi, cu biserica ta, cu toți acei oameni din cercul tău de prieteni și de influență. Creștinii vor demonstra autenticitatea creștinismului lor înaintea lumii prin autenticitatea dragostei lor. Nu este acest lucru adevărat? Isus spune în Ioan 13: „Prin aceasta vor cunoaște oamenii că sunteți ucenicii Mei, când veți avea dragoste unii față de alții.”
Nu voi uita niciodată o femeie care a venit la biserica noastră. A mers la sinagoga din colț ca să fie consiliată, iar ei nu au vrut să o consilieze în problemele ei maritale pentru că nu și-a plătit contribuția pe membru, așa că era supărată. Acest lucru a avut loc cu câțiva ani în urmă, și a mers pe stradă la cea mai apropiată clădire de biserică pentru a primi ajutor, iar noi am fost cel mai aproape. Aceasta era înainte ca budiștii să se instaleze la colț. Așadar, a venit și a intrat înăuntru.
Era duminică și mergea pe trotuar. Sincer nu știu dacă iniţial a vrut să intre sau nu, dar când și-a dat seama unde era, era deja într-un grup, s-a trezit acolo. Atunci a venit la Cristos. S-ar putea să fie aici în seara asta. A venit la Cristos și mai târziu, mi-a spus mărturia ei. Ea a spus <
Acest tip de mărturie poate fi spusă din nou și din nou. Dacă voi credeți că lumea nu caută dragoste, ascultați numai melodiile de la radio. Este un curent puternic, de oameni care strigă după o dragoste cu sens, care nu poate fi găsită la nivel uman, nu la dimensiunea pe care ei o caută. Avem cel mai mare lucru pe care putem să-l oferim lumii, atunci când le oferim dragoste.
Ei bine, un al doilea lucru pe care-l spune Pavel în versetul 9 – nu vă îngrijorați, nu vom merge până la versetul 21. Puteți să vă relaxați. Chiar dacă am acoperit 16 versete în această dimineață, nu înseamnă că voi mai face asta din nou, însă cel puțin vom trece prin versetul 9. Este în regulă?
Însă la versetul 9, al doilea lucru pe care-l spune este: „Să urâți ce este rău. Să urâți ce este rău.” Este așa de simplu. Evident, vine după prima: „Dacă Îl iubești pe Dumnezeu cu toată inima și îl iubești pe aproapele tău ca pe tine și iubești frățietatea, veți urî ce este rău, pentru că răul pătează această părtășie.” Cum pot să spun că vă iubesc și să tolerez păcatul? Nu pot, pentru că păcatul distruge relația mea cu tine și relația ta cu mine. Păcatul este o invazie dezastruoasă într-o relație de dragoste. Așadar, cine iubește cu adevărat, trebuie să urască răul. De fapt, în Psalmul 97:10 este o afirmație simplă și minunată „Voi care iubiți pe Domnul, urâți răul. Urâți răul, voi care iubiți pe Domnul.” Cele două sunt în opoziție absolută. Vedeți, Dumnezeu este prea sfânt ca să tolereze păcatul. Păcatul este antiteza lui Dumnezeu.
Aș dori să vă ofer doar o mică incursiune în doctrina lui Dumnezeu. Caracteristica esențială și de bază a lui Dumnezeu este sfințenia. El este sfânt, sfânt, sfânt. Aceasta este definiția cea mai distinctivă a lui Dumnezeu, iar sfânt înseamnă separat, și ceea ce spune este că Dumnezeu este cu totul deosebit de cum suntem noi. El nu este ca noi, și motivul pentru care nu este ca noi este pentru că este sfânt și fără ce? Fără păcat. Și lipsa absolută a păcatului din viața Lui este cea care echivalează cu distinctivitatea Sa absolută, cu caracterul Lui absolut diferit de noi, dacă putem să spunem așa.
Așadar, Dumnezeu este un Dumnezeu al curăției totale și absolute și depline și fără de păcat. În consecință, El nu poate privi răul, nu poate tolera răul, iar cel care cunoaște cu adevărat dragostea lui Dumnezeu și care-L iubește pe Dumnezeu, va trebui să urască răul. Doresc să rețineți că spune acolo, pentru că este un imperativ la timpul prezent: „Urâți în mod continuu ceea ce este rău.” În mod continuu urâți ceea ce este rău. Este un termen foarte puternic.
Răul nu este ceva ce să tolerăm la orice nivel. Răul este ceva ce trebuie să urâm cu pasiune. Nu poate fi niciun armistițiu cu răul. Nu poate fi nicio tolerare minimă a răului. Noi trebuie să urâm în mod constant orice are legătură cu răul. Ascultați ce spune Psalmul 101 care, de fapt, este un Psalm care cheamă la asta, unde David spune: „Voi cânta bunătatea şi dreptatea; Ție, Doamne, Îți voi cânta. Mă voi purta cu înțelepciune pe o cale neprihănită. Când vei veni la mine? Voi umbla cu inima fără prihană, în mijlocul casei mele. Nu voi pune nimic rău înaintea ochilor mei; urăsc purtarea păcătoșilor.” Asta înseamnă să te abandonezi Cuvântului și voii lui Dumnezeu. „Ea nu se va lipi de mine. Inima stricată se va depărta de mine; nu vreau să cunosc pe cel rău. Pe cel ce clevetește în ascuns pe aproapele său, îl voi nimici; pe cel cu priviri trufașe şi cu inima îngâmfată, nu-l voi suferi. Voi avea ochii îndreptați asupra credincioșilor din țară, ca să locuiască lângă mine; cel ce umblă pe o cale fără prihană acela îmi va sluji. Cel ce se dedă la înșelăciune nu va locui în casa mea; cel ce spune minciuni nu va sta înaintea mea. În fiecare dimineață voi nimici pe toți cei răi din țară, ca să stârpesc din cetatea Domnului pe toți cei ce săvârșesc nelegiuirea.”
Oh, David este chiar antrenat! Nu-i așa? El spune: „Doamne, voi merge pe o cale desăvârșită. Voi păstra o inimă care este curată. Voi da la o parte inima stricată și când voi întâlni pe un om care este stricat, îl voi da la o parte din prezența mea. Când voi întâlni un om înșelător, îl voi scoate din viața mea. Când voi întâlni un om care este un mincinos, îl voi scoate din casa mea. Nu voi avea nimic de-a face cu nelegiuirea. Nu voi avea nimic de-a face cu oamenii stricați.” Cu alte cuvinte, David știe că nu poți avea nicio legătură cu răul. Trebuie să fugi de el. Nu-l poți tolera. Trebuie urât constant, iar el spune: „Voi face tot ce pot ca să îi tai pe acești oameni.” A tăia este o expresie din ebraica veche pentru a ucide. „Voi elimina nelegiuirea. Îi voi elimina pe făcătorii de rele”, spune el.
Vă amintiți ce a spus Domnul nostru în Matei 18? El a spus: „dacă ochiul tău cel drept te face să păcătuiești, ce să faci? Să-l scoți. Dacă mâna ta cea dreaptă te face să păcătuiești, tai-o.” Ceea ce spune Domnul acolo în esență era o afirmație proverbială, o afirmație de exagerare verbală deosebită ca să accentueze ceva și ceea ce a accentuat este acesta: să tratezi drastic păcatul. Să tratezi dramatic păcatul, pentru că păcatul este o realitate atât de teribilă împotriva lui Dumnezeu.
Vă amintiți ce spune în Proverbe 8:13? Îmi aduc aminte că l-am învățat de când eram copil. Două versete am învățat din Proverbe, Proverbe 9:10 și le țin minte din copilărie. „Frica de Domnul este începutul înțelepciunii și știința sfinților este priceperea.” „Frica de Domnul este începutul înțelepciunii.” Frica de Domnul înseamnă să iubești înțelepciunea. Frica de Domnul este să urăști răul. Mândria și aroganța și calea rea și gura stricată, iată ce urăsc. Tu urăști așa ceva? Tu urăști mândria? Tu urăști aroganța? Tu urăști căile rele ale oamenilor? Tu urăști gura stricată sau ai început să te obișnuiești cu stricăciunile afirmate de oameni? Ai început să te obișnuiești cu un stil de viață stricat? Tolerezi așa ceva? Nu te simți rău în prezența sa? Poți să reziști când ești în compania cuiva care trăiește o viață stricată, a cărui gură vorbește lucruri stricate, a căror inimă este plină de mândrie și aroganță, sau vezi aceste lucruri ca fiind atât de vrednice de urât încât spui ca David: „O astfel de persoană nu va mai fi în prezența mea, pentru că nu pot fi o victimă a călcării standardelor sfinte din viața mea”?
Aș dori să vă mai arăt încă un verset care vă vorbește despre această chestiune. Iuda, acea epistolă scurtă, chiar înainte de Apocalipsa, la versetul 23 este o afirmație foarte, foarte puternică și zguduitoare, care spune, încă din versetul 20, că ar trebui să ne zidim pe credința sfântă. Iar la versetul 21 spune: „țineți-vă în dragostea lui Dumnezeu.” Cu alte cuvinte, rămâneți scăldați în dragostea lui Dumnezeu. Continuați să trăiți o viață de sfințenie, o viață de dragoste.
Și când ați reușit, versetul 22, aveți milă. Când vedeți oameni în nevoie, să aveți milă, și versetul 23 spune: „Să mântuiți pe alți cu frică.” Cu alte cuvinte, când evanghelizezi un păcătos pentru răscumpărare, trebuie să o faci cu un simțământ de frică. De ce? „smulgându-i din foc și urând până şi cămașa mânjită de carne.” Cuvântul de aici pentru cămașă este un cuvânt interesant. Este cuvântul care are de-a face cu cămașa interioară, cămașa de corp, dacă doriți, tunica aceea care era direct pe piele, cămașa de dedesubt, simbolul a tot ceea ce atingea pielea.
Și ceea ce spune Iuda este, când mergeți în lume ca să câștigați pe cineva pentru Cristos, când mergeți în evanghelizare, trebuie să realizați acea nevoie să aveți o frică sănătoasă, și trebuie să realizați că trebuie să urâți orice este pătat, tot ce este atins de lume. Așadar, îi smulgeți ca din foc, și să aveți grijă ca haina voastră să nu fie pătată sau mânjită.
Este o avertizare foarte serioasă. Asemenea celor care lucrează în spitale și care sunt foarte atenți la noua boală intitulată SIDA și despre care se știe că este infecțioasă și are un caracter fatal, cei care au de-a face cu oameni care au acesta boală și totuși trăiesc cu frica de consecințe chiar și de a se apropia de acea boală. La fel este și în dimensiunea spirituală, urâm păcatul și urâm pe oricine trăiește o viață de păcătoșenie sfidătoare împotriva lui Dumnezeu în sensul că urâm păcatul lor, deși îi iubim ca persoane pierdute. Și când mergem să-i evanghelizăm pe acești oameni, trebuie să fie un imens simțământ de frică, ca să nu fim atinși de păcatul lor, ca nu cumva, apropiindu-ne de ei, să fim pătați de stricăciunea din viața lor, să nu ne infectăm cu boala lor.
Se pare că a fost un om care a călătorit alături de apostolul Pavel și care nu a fost în stare să rezolve această problemă. Numele său era Dima și cu toate că era în apropierea lui Pavel, cel mai bun om, l-a uitat pe Pavel, pentru că a iubit ce? Lumea de acum. Nu putea fi un misionar eficient. Nu putea fi un evanghelist eficient, pentru că atunci când s-a apropiat de sistem, a scos din el tot ce era mai rău în loc ca el să-l schimbe, l-a schimbat lumea pe el.
Astfel, noi urâm păcatul, pentru că știm ce face, cât de oribil poate fi. Așa cum a spus cineva cu mult timp în urmă: „Unica noastră siguranță împotriva păcatului este să fim șocați de el, iar când încetăm să mai fim șocați de el, atunci nu vom mai avea siguranță împotriva căilor sale de pătrundere în conștiința noastră.” Și îndrăznesc să spun, în societatea în care trăim, este greu să fim șocați de vreun păcat, nu-i așa? Ne-am obișnuit atât de mult, dar trebuie să-l urâm. Acesta este cuvântul Scripturii pentru noi.
Încă două trimiteri pe care vreau să vi le arăt, sunt atât de multe. Am putea să ne uităm la Amos 5:15 unde Amos spune: „Urâți răul și iubiți binele.” Vă amintiți de Mica? Mica a predicat judecata împotriva liderilor lui Israel în capitolul, nu-mi amintesc acum capitolul exact, dar el spune: „Problema cu voi este că urâți binele și iubiți răul.” Ei au inversat lucrurile. În 1 Tesaloniceni, vă amintiți capitolul 5 versetul 22? Cu siguranță. „Păziți-vă – de ce? – de tot ce vi se pare rău.” Și ideea nu este că ceva pare rău, dar de fapt nu e. Ce vrea să spună este că, de îndată ce răul apare, să plecați. Să plecați. Nu rămâneți acolo. Când auziți o vorbă stricată sau vedeți o cale rea, să plecați. De îndată ce apare, tu să pleci și să nu mai zăbovești să îți dai seama dacă este rău sau nu. Dacă este vreo îndoială, pleacă.
Vreți să auziți una din cele mai frumoase descrieri ale Mântuitorului din Evrei 1 cu 8? „pe când Fiului I-a zis,” Tatăl îi vorbește Fiului: „Scaunul Tău de domnie, Dumnezeule, este în veci de veci; toiagul domniei Tale este un toiag de dreptate: Tu ai iubit neprihănirea şi ai urât nelegiuirea: de aceea, Dumnezeule, Dumnezeul Tău Te-a uns cu un untdelemn de bucurie mai presus decât pe tovarășii Tăi.” Isus a fost înălțat mai presus de toate, pentru că a avut o dragoste curată pentru neprihănire și o ură deplină pentru rău. Fiecare creștin trebuie să vadă frumusețea infinită a sfințeniei și stricăciunea infinită a păcatului.
Acum, cum putem ști ceea ce este rău? Ei bine, nu este prea greu să ne dăm seama. Ar trebui să fie clar pentru fiecare din noi, dar în cazul în care sunteți blocați și nu aveți o definiție, aș dori să vă sugerez două lucruri. Întoarceți pentru o clipă la cartea Proverbe capitolul 6 și să aflăm ce urăște Domnul. Bine?
El urăște răul. Să aflăm ce anume urăște, și aici în Proverbe 6 avem o bună ilustrare, încă de la versetul 16. Sunt șapte lucruri pe care Domnul le urăște. „Ochii trufași.” Urăști mândria. Tu chiar o urăști? „limba mincinoasă, mâinile care varsă sânge nevinovat, inima care urzește planuri nelegiuite, picioarele care aleargă repede la rău, martorul mincinos, care spune minciuni, şi cel ce stârnește certuri între frați.”
Acum, Domnul urăște mândria, El urăște minciunile, El urăște crimele, El urăște planurile răutăcioase de orice fel, faptele imorale, picioarele care aleargă repede la rău ca să le înfăptuiască. El îi urăște pe cei care vorbesc minciuni și care creează discordie, lipsă de unitate, răzvrătire și necaz. Acestea sunt lucrurile pe care Domnul le urăște și ar mai putea fi și alte liste, care să se adauge la aceasta, dar din unghiuri diferite.
Însă pentru o clipă, să ne uităm la primul capitol din Isaia și ne vom uita încă o dată la acest capitol. Domnul condamnă poporul Său și aduce judecata împotriva lui Iuda și Ierusalim. În versetul 12 spune: „Când veniți să vă înfățișați înaintea Mea, cine vă cere astfel de lucruri, ca să-Mi spurcați curțile?” Cine v-a cerut să veniți? Puteți să vă imaginați așa ceva? Dumnezeu spune poporului Său: „Cine v-a chemat? V-am spus Eu să veniți?” Implicația este că nimeni nu v-a cerut, nici Eu nici altcineva. „Nu mai aduceți daruri de mâncare nefolositoare, căci Mi-e scârbă de tămâie! Nu vreau luni noi, Sabate şi adunări de sărbătoare, nu pot să văd nelegiuirea unită cu sărbătoarea! Urăsc lunile voastre cele noi şi praznicele voastre; Mi-au ajuns o povară, nu le mai pot suferi. Când vă întindeți mâinile, Îmi întorc ochii de la voi; şi ori cât de mult v-aţi ruga, n-ascult: căci mâinile vă sunt pline de sânge!” „Spălați-vă, deci, şi curățiți-vă!”
Știți ce urăște Dumnezeu? Religia falsă. Religia falsă. Nu este greu să ne dăm seama care este răul pe care Dumnezeu îl urăște. Și cine vrea să trăiască viața creștină, va începe cu o îndatorire foarte simplă și această sarcină practică este să urâm răul și să-l urâm constant și să-l urâm în orice formă și să-l urâm nu doar atunci când este descoperit, ci și atunci când începe să apară. Să-l urâm și să ne păzim de el și să stăm departe de el și să nu facem nimic care ar putea fi interpretat greșit ca fiind rău. În general asta nu are loc și mărturisesc că mă doare inima să știu că în societatea noastră, oamenii se distrează pe baza răului. Nimeni nu este cu adevărat ascultător față de această poruncă, acest lucru este important de reținut. Nimeni nu este cu adevărat ascultător față de această poruncă dacă se teme numai de consecințele răului. Ați auzit? Nimeni nu este cu adevărat ascultător de această poruncă dacă se teme numai de consecințele răului.
Problema de aici nu este consecința răului. Un om cu adevărat bun va urî cu pasiune răul, pentru ceea ce este răul, nu pentru ce va păți dacă-l face. Îl urăște pentru că aceasta este natura lui sfântă. El îl urăște pentru că Dumnezeu îl urăște și el Îl iubește pe Dumnezeu. Și totuși sunt unii care nu urăsc răul. Ei urăsc faptul că trebuie să înfrunte consecințele, acest lucru este foarte infantil, și foarte imatur, și foarte egoist, iar acest motiv nu ar trebui să fie deloc în inima unui credincios. Un om bun urăște răul, nu pentru că se teme de consecințe, ci pentru că iubește sfințenia.
Și apoi spune la finalul versetului 9 „lipiți-vă”, cuvântul a lipi este cuvântul a uni, este același cuvânt kollaō folosit într-o legătură de căsătorie. Este un cuvânt care înseamnă a lipi. „Lipiți-vă de ceea ce este bun, rămâneți legați de ceea ce este bun, să nu părăsiți, să nu fie separat de voi.” Există toate aceste noi sortimente de lipici. Sunt o bună ilustrație. Vedem o reclamă în care se pune o picătură de lipici pe o bucată de metal. Ei pun deasupra o altă bucată de metal și apoi trag un camion cu ele. Asta înseamnă să fii lipit de ceva!
Fiți legați! Fiți lipiți de ceea ce este bun, agathos, bun în mod inerent, un bun autentic, un bun calitativ. Nu este asta ceea ce a spus psalmistul în Psalmul 1? „Ferice de omul care nu se duce la sfatul celor răi, nu se oprește pe calea celor păcătoși, şi nu se așază pe scaunul celor batjocoritori!” Oh, este un verset atât de profund! Ați observat? „Ferice de omul care nu se duce la sfatul celor răi, nu se oprește pe calea celor păcătoși, şi nu se așază pe scaunul celor batjocoritori” și exact asta are loc. Întâi mergi și apoi te oprești să vezi ce se întâmplă, iar în cele din urmă te vei așeza.
Ferice de cel care nu face niciuna din acestea. „Ci își găsește plăcerea în Legea Domnului, şi zi şi noapte cugetă la Legea Lui!” Urăște răul, iubește binele, urăște răul, iubește binele. Filipeni ne spune cum să facem acest lucru în Filipeni 4:8: „Încolo, frații mei, tot ce este adevărat, tot ce este vrednic de cinste, tot ce este drept, tot ce este curat, tot ce este vrednic de iubit, tot ce este vrednic de primit, orice faptă bună, şi orice laudă, aceea să vă însuflețească.” Care este cheia? Să vă gândiți la aceste lucruri! Să vă gândiți la aceste lucruri! În acest fel vă lipiți de ceea ce este bun.
Acum, de acest lucru era însufleţit Pavel. Deschideți alături de mine pentru o clipă și aș dori să vă reamintesc Romani 7, unde avem atitudinea pe care se centrează Pavel. Este interesant pentru mine ceea ce spune în versetul 15. El era deja convertit aici. El spune „Ceea ce fac, nu înțeleg.” Considerați că asta este adevărat? Uneori poate vă angajați într-un păcat, poate un păcat de atitudine, un păcat de exprimare verbală, un păcat de indiferență și vă spuneți vouă înșivă: „Nu înțeleg asta. Urăsc asta. Urăsc asta la mine. Nu doar că urăsc când o văd în alții, dar urăsc să văd asta în mine.” Asta este reacția mea. Asta a fost reacția lui Pavel. „Ceea ce fac, nu înțeleg. De ce fac asta? Nu fac ceea ce vreau, ci ceea ce urăsc.”
Acesta este cel mai bun lucru pe care îl pot întâlni la un creștin. Un adevărat creștin este cel care urăște răul și iubește neprihănirea. Acesta este semnul. Nu este vorba de – cum se spune – dacă ai luat o hotărâre. Ci dacă iubești neprihănirea şi urăști răul. Oh, poți iubi neprihănirea și poți urî răul și să faci răul încă! Nu-i așa? Aceasta este ceea ce spune Pavel aici „Nu înțeleg asta. De ce fac ceea ce urăsc”, spune el. „Nu sunt eu. Nu asta este ceea ce vreau să fac.”
Versetul 17 din Romani 7 spune: „ci păcatul care locuiește în mine” și urăsc asta. Și de aceea el spune: „Oh, nenorocitul de mine”, cine mă va scoate din această nenorocire? Adică, cred că fiecare dintre noi, creștin fiind, poate să se identifice cu această situație problematică. Iubești neprihănirea. Iubești lucrurile lui Dumnezeu. Nu-ți place să ai o atitudine de amărăciune. Nu-ți place să te auzi fiind critic, plin de judecată, să condamni, să nu fii bun. Nu-ți place să-ți umpli mintea și ochii cu lucruri pe care nu ar trebui să le vezi. Nu-ți place să te gândești la ce n-ar trebui. Nu-ți place să fii mândru și egocentric. Nu-ți place să fii indiferent și poate-ți spui: „Urăsc asta. De ce fac asta?” și poate spui plin de frustrare, alături de Pavel: „Este păcatul care locuiește în mine. Nu asta este ceea ce doresc cu adevărat. Ci păcatul care este în mine.” Și spui: „Oh, nenorocitul de mine”, cine mă va scăpa de aici? Și te predai mai mult Duhului Sfânt, nădăjduiesc, ca în acest fel să lucreze în tine ceea ce este drept. Și chiar dincolo de asta, tânjești după ziua când vei ieși din această nenorocire, nu-i așa? Când vei rămâne fără trupul tău și fără păcatul tău și vei merge să fii cu Domnul.
Și în Romani 8 el spune că așteptăm ziua când vom fi răscumpărați nu doar în suflet, ci și în trup. Așteptăm răscumpărarea trupului nostru, eliberarea slăvită a copiilor lui Dumnezeu, când Pavel spune că acest trup de moarte va fi dat nemuririi și ce este putrezire va fi dat neputrezirii, când vom fi asemenea lui Cristos.
Așadar, Pavel ne ajută să înțelegem că ar trebui să fim caracterizați ca oameni care, în profunzimea ființei noastre în sinceritate, urâm păcatul și urâm răul, chiar dacă facem lucrurile pe care le facem. Și acesta este testul cel mai bun pe care-l cunosc pentru voi ca să vă testați dacă sunteți în credință. Când păcătuiești, urăști asta? Este înclinația inimii tale să faci ceea ce este corect, iar când faci ceea ce este greșit, este ceva ce detești și urăști și vrei să dai la o parte? Acesta este semnul despre care vorbește Pavel când spune că este un principiu al datoriei creștine.
Așadar, noi, întâi de toate, iubim fără prefăcătorie. În al doilea rând, urâm ceea ce este rău, și în al treilea rând ne lipim de ceea ce este bine. Și Pavel spune asta în versetul 19 din Romani 7. „Căci binele pe care vreau să-l fac, nu-l fac, ci răul pe care nu vreau să-l fac, iată ce fac!” însă el vorbește despre binele pe care vreau să-l fac. El vrea să stea lipit de ceea ce este bine. El vrea să se lipească de ceea ce este bine. Apropo, nu există neutralitate aici. Nu există cale de mijloc. Ori ești lipit de ceea ce este bine ori mergi după ceea ce este rău.
Poate spui: „Ei bine, cum știu ce anume este bun?” Este foarte ușor. Unde sunt lucrurile bune? Sunt în Cuvântul lui Dumnezeu. Dacă studiezi Biblia, vei afla care sunt lucrurile bune. Un om mi-a spus: „Am venit la Cristos, dar am atât de mult gunoi în mintea mea. Cum pot să-l scot? Cum pot să mă curăț?” și am spus: „Ei bine, trebuie să fii reprogramat. Vezi, ai fost programat o bună perioadă de timp și creierul tău este plin de murdărie și trebuie să fie reprogramat, spălat complet.” Singura cale prin care poate fi spălată mintea ta e aceea prin Cuvânt, nu-i așa?
Un alt element al cunoașterii unui lucru bun este în capitolul 12 la versetul 2. Aici spune: „Să nu vă potriviți chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceți prin înnoirea minții voastre.” Și asta vreau să spun. Atunci când ieși din lume și te hrănești din Cuvântul lui Dumnezeu, vei avea o minte înnoită și vei fi în stare să deosebești voia lui Dumnezeu cea bună, plăcută și desăvârșită. Vei ști ce este bine pe măsură ce vei începe să fii reprogramat și împlinit în Cuvântul lui Dumnezeu, pentru că tu nu primești doar Cuvântul lui Dumnezeu, dar cine este Cel care te învață în timp ce studiezi? Duhul Sfânt.
Ei bine, aici sunt câteva pietre de temelie, oricum, în seara asta. Datoria creștină începe cu o dragoste curată, cu o ură față de rău și cu o lipire față de ce este bine. Foarte simplu, nu-i așa? Adică, acestea sunt aspectele minime, ireductibile ale experienței creștine, și știu, în viețile multora dintre voi, poate că în cea mai mare parte a vieții, dacă ați făcut un inventar spiritual chiar acum, puteți spune: „Da, îi iubesc pe frați.” Realizați că cineva care vine la Biserica Grace și nu-L cunoaște pe Isus Cristos, nu simte acea afinitate, acea dragoste, acel duh de jertfă față de poporul lui Dumnezeu. Mai degrabă, există probabil un fel de - nu doar indiferență - ci mai degrabă puțin resentiment în acea persoană faţă de acest fel de părtășie.
Așadar, dacă tu, în inima ta, simți dragostea, dacă simți bucuria când ești cu poporul lui Dumnezeu, dacă vrei să-i evanghelizezi pe aceia care sunt în nevoie, atunci aceasta este o dovadă că înaintezi pe calea îndatoririi creștine. Și dacă, pe măsură ce te uiți în viața ta poți să te identifici cu zbaterea apostolului Pavel și să spui: „Da, vreau să mă leg de ceea ce este bun, chiar dacă nu îl fac întotdeauna. Da, urăsc ceea ce este rău, chiar dacă uneori îl fac”, dacă dorința adâncă din inima ta este să iubești poporul lui Dumnezeu, să faci ce este bine, să eviți răul, atunci tu înaintezi pe calea potrivită. Și tot ceea ce ai nevoie este să continui pe acea cale din recunoștință pentru ceea ce a făcut Domnul pentru tine. Nu este asta ceea ce a spus Pavel?
Capitolul 12, versetul 1 – pentru îndurarea lui Dumnezeu să aduceți trupul vostru ca o jertfă vie și să vă obișnuiți cu asta. La ce se referă? Înseamnă să începi să iubești cel mai profund prin puterea Duhului, să începi să urăști ceea ce este rău într-un mod constant ca un mod de viață și să vă lipiți tare de ceea ce este bun și să nu vă lăsați vreodată pătați de ceea ce este rău. Trăiți-vă viața întreagă având simțământul de frică, ca să nu te apropii prea tare de rău, pentru că pătează atât de profund și de dezastruos.
Ei bine, acesta este un început bun, iar data viitoare ne vom uita la o secțiune mai mare. Să ne plecăm în rugăciune.
Îți mulțumim, Tată, pentru că în seara asta, ne-ai reamintit câteva din aceste adevăruri esențiale. Eu am nevoie să mi se reamintească. Toți avem nevoie. Acest lucru este evident deoarece de atât de multe ori am eșuat. Nu am fost atât de iubitori cum ar fi trebuit. Nu am urât răul. L-am tolerat într-un fel sau altul. Nu ne-am ținut strâns de ceea ce este bun. Ne-am permis să abandonăm binele pentru rău.
Tată, Îți mulțumim pentru iertarea Ta. Doamne, vrem să trăim o viață care să-Ți placă Ție. Vrem să facem lucrurile care să-Ți aducă Ție slavă. Vrem să cinstim Numele Tău binecuvântat, și astfel, Tată, ne rugăm ca să putem învăța cum să iubim, nu cu putere omenească, ci să iubim cu dragostea care să se reverse din inimile noastre, cu dragostea Ta, ca să putem învăța ce înseamnă să urâm răul, să urâm până și „haina mânjită de carne”, să evităm orice ar putea atinge așa ceva.
Și Tată, vrem să învățăm mai departe cum să ne lipim tare de ceea ce este bun, dă-ne o dragoste măreață pentru lucrurile bune, lucrurile neprihănite, lucrurile drepte, pentru ca Domnul Cristos să fie înălțat în noi.
Să stăm cu capetele plecate pentru o clipă, vă rog, pe măsură ce am început să ne uităm la aceste lucruri practice, fă un legământ în inima ta cu Domnul că vrei să iei personal aceste trei elemente ale comportamentului creștin și vrei ca Domnul să le producă în deplinătatea lor în viața ta. Doar să te dedici Domnului în această privință.
SFÂRȘIT
This article is also available and sold as a booklet.
