Grace to You Resources
Grace to You - Resource

Deschideți-vă Biblia la Romani capitolul 9. Reluăm studiul acestei extraordinare epistole către Romani. Și, privind la capitolul al nouălea, în seara aceasta vreau să vă citesc versetele de la 14 la 24, vreau să vi le întipăresc în minte și apoi să începem să privim la aceste versete foarte, foarte importante.

Romani 9:14, Pavel scrie: „Deci ce vom zice? Nu cumva este nedreptate în Dumnezeu? Nicidecum! Căci El a zis lui Moise: «Voi avea milă de oricine-Mi va plăcea să am milă; și Mă voi îndura de oricine-Mi va plăcea să Mă îndur». Așadar, nu atârnă nici de cine vrea, nici de cine aleargă, ci de Dumnezeu care are milă. Fiindcă Scriptura zice lui faraon: «Te-am ridicat înadins, ca să-Mi arăt în tine puterea Mea și pentru ca Numele Meu să fie vestit în tot pământul». Astfel, El are milă de cine vrea, și împietrește pe cine vrea. Dar îmi vei zice: «Atunci de ce mai bagă vină? Căci cine poate sta împotriva voii Lui?» Dar, mai degrabă, cine ești tu, omule, ca să răspunzi împotriva lui Dumnezeu? Nu cumva vasul de lut va zice celui ce l-a făcut: «Pentru ce m-ai făcut așa»? Nu este olarul stăpân pe lutul lui, ca din aceeași frământătură de lut să facă un vas pentru o întrebuințare de cinste, și un alt vas pentru o întrebuințare de ocară? Și ce putem spune, dacă Dumnezeu, fiindcă voia să-Și arate mânia și să-Și descopere puterea, a suferit cu multă răbdare niște vase ale mâniei, făcute pentru piere; și să-Și arate bogăția slavei Lui față de niște vase ale îndurării pe care le-a pregătit mai dinainte pentru slavă (despre noi vorbesc)? Astfel, El ne-a chemat nu numai dintre iudei, ci și dintre Neamuri”.

Acum, acesta este un pasaj din Scriptură provocator, care ne stimulează gândirea. Este, fără îndoială, greu de înțeles. Accentul lui cade în mod limpede pe neprihănirea suverană a lui Dumnezeu. Cred că este unul dintre acele lucruri scrise de Pavel despre care vorbea Petru când spunea că el scrie lucruri grele de înțeles. Cred că ne este greu să înțelegem, cu mințile noastre mărginite, ceea ce se spune aici. Dar faptul că este greu de înțeles nu îi micșorează în niciun fel importanța, nu îi micșorează în niciun fel adevărul și nu îi micșorează în niciun fel binecuvântarea. Este important, este adevărat și este îmbogățitor să cunoaștem ce se află aici.

Acum, mulți oameni se luptă cu ideea acestui adevăr, că Dumnezeu este absolut suveran. Adică Dumnezeu este liber să facă tot ce vrea, Dumnezeu este liber să hotărască toate lucrurile după buna Sa plăcere. Dar aceasta este exact ceea ce ne învață Scriptura. Iar a înlătura aceasta prin raționamente sau prin argumente este păcat. Dumnezeu este Dumnezeu și Dumnezeu face exact ceea ce vrea Dumnezeu să facă. El este suveran, adică El este Cel Preaînalt, adică El este Împăratul absolut, adică El este autoritatea supremă, care Își împlinește voia în cer și pe pământ. Nimeni nu o poate împiedica și nimeni nu o poate contesta.

Dați-mi voie să adaug, ca să spun așa, din diferite pasaje ale Scripturii, câteva lucruri care v-ar putea ajuta să aveți o înțelegere mai cuprinzătoare a suveranității lui Dumnezeu, așa cum este prezentată în Biblie. Doar ascultați. Psalmul 115, versetul 3, spune: „Dumnezeul nostru este în cer, El face tot ce vrea”. În Daniel 4:35 citim: „El face ce vrea cu oastea cerurilor și cu locuitorii pământului, și nimeni nu poate să stea împotriva mâinii Lui, nici să-I zică: «Ce faci?»”

Acum, acele pasaje din Scriptură afirmă faptul că Dumnezeu este la cârmă, că Dumnezeu are, într-adevăr, control asupra tuturor lucrurilor, că Dumnezeu face, într-adevăr, ce Îi place și că nimeni nu-L poate opri sau trage la răspundere. Recunosc, ne este greu să cuprindem lucrul acesta: că Dumnezeu are dreptul să-Și cârmuiască universul, că are dreptul să facă tot ce vrea, oricând vrea, oricui vrea, dar are acest drept. În 1 Timotei 6:15 se spune că El este „singurul Stăpânitor”. Cu alte cuvinte, El este singurul care este la cârmă.

Acum, ca să vă ajut mai departe să înțelegeți cât de suveran este Dumnezeu, ar trebui să începem prin a ne aminti că Dumnezeu este suveran în creație. Oamenii care vor să conteste faptul că Dumnezeu este la cârmă trebuie să se întoarcă, în cele din urmă, la creație și apoi să pună întrebarea: „Ei bine, când Dumnezeu a creat, cine era la cârmă?” Adică, înainte să existe oameni care să-I spună lui Dumnezeu ce să facă, cine era la cârmă? În Apocalipsa 4:11 se spune: „Vrednic ești Doamne și Dumnezeul nostru, să primești slava, cinstea și puterea, căci Tu ai făcut toate lucrurile și prin voia Ta stau în ființă și au fost făcute!” Adică, înainte să fi existat vreodată ceva, Dumnezeu a creat tot ceea ce există pentru propria Sa bună plăcere, prin propria Sa bunăvoință. În Proverbe 16:4 se spune: „Domnul a făcut toate pentru o țintă, chiar și pe cel rău pentru ziua nenorocirii”. Dumnezeu a făcut totul, neprihănit, rău, după buna plăcere a voii Sale.

Prin propria Sa alegere liberă, El a creat îngerii. Prin propria Sa alegere liberă, El a creat universul. El a creat stelele, planetele, cerul, pământul. Iar pe pământ a creat munții și marea și râurile și deșerturile și câmpiile și lacurile și pâraiele și lumina soarelui și ploaia și zăpada și gheața. Și a creat insectele și elefanții și tot ceea ce se află între acestea. Și a creat păsările și peștii și fiecare varietate a tuturor lucrurilor și fiecare variație a fiecărei varietăți. Iar dacă spunem: „De ce ai făcut aceasta?”, singurul răspuns este: pentru că a vrut să facă aceasta, pentru că odinioară nu exista nimic, iar apoi toate acestea, și nimeni nu I-a dat nici cea mai mică sugestie. Și 2 Samuel 10:12 spune: „și Domnul să facă ce va crede!” Iar Isus I-a spus Tatălui: „Da, Tată, Te laud, pentru că așa ai găsit Tu cu cale!”

Așadar, dacă vă frământă întrebarea dacă Dumnezeu este sau nu suveran, amintiți-vă cum era înainte să existe ceva și poate că vă veți alarma aflând că El era suveran atunci și că tot ceea ce există există pentru că El a hotărât în mod suveran să existe. Dar El este suveran nu numai în creație, ci și în ceea ce am putea numi administrarea acelei creații. În Iov 23:13 se spune: „Dar hotărârea Lui este luată, cine I se va împotrivi? Ce-I dorește sufletul, aceea face”. El are un singur gând și face ceea ce vrea, iar nimeni nu poate schimba aceasta. În Psalmul 33 citim: „Căci El zice și se face; poruncește, și ce poruncește ia ființă. Domnul răstoarnă sfaturile neamurilor, zădărnicește planurile popoarelor. Dar sfaturile Domnului dăinuie pe vecie, și planurile inimii Lui, din neam în neam”.

În Psalmul 103, versetul 19, spune: „Domnul Și-a așezat scaunul de domnie în ceruri, și domnia Lui stăpânește peste tot”. În Isaia 14:27 se spune: „Domnul oștirilor a luat această hotărâre: cine I se va împotrivi? Mâna Lui este întinsă: cine o va abate?” În Isaia 46:9 și 10 citim: „Aduceți-vă aminte de cele petrecute în vremurile străbune; căci Eu sunt Dumnezeu, și nu este altul, Eu sunt Dumnezeu, și nu este niciunul ca Mine. Eu am vestit de la început ce are să se întâmple și cu mult înainte ce nu este încă împlinit. Eu zic: «Hotărârile Mele vor rămâne în picioare și Îmi voi aduce la îndeplinire toată voia Mea»”. Iar Ana, în cântarea ei de laudă din 1 Samuel 2, a spus: „Domnul omoară și învie, El coboară în Locuința morților și El scoate de acolo. Domnul sărăcește și El îmbogățește, El smerește și El înalță, El ridică din pulbere pe cel sărac, ridică din gunoi pe cel lipsit. Ca să-i pună să șadă alături cu cei mari. Și le dă de moștenire un scaun de domnie îmbrăcat cu slavă; căci ai Domnului sunt stâlpii pământului și pe ei a așezat El lumea”. În Faptele Apostolilor 17, Pavel a spus: „Căci în El avem viața, mișcarea și ființa”.

Acum, v-am dat doar câteva exemple ca să vă amintesc vouă și să-mi amintesc și mie că Biblia Îl prezintă pe Dumnezeu ca absolut suveran în creație și suveran în administrarea acelui univers creat. Acum, după ce am spus că Biblia arată limpede suveranitatea lui Dumnezeu în creație și suveranitatea lui Dumnezeu în administrare, dați-mi voie să merg un pas mai departe și să spun că, deși Biblia este limpede cu privire la aceste aspecte ale suveranității lui Dumnezeu, Biblia este cât se poate de limpede în privința suveranității lui Dumnezeu în problema mântuirii, în problema mântuirii. Și întregul acest pasaj ne învață aceasta: că Dumnezeu este absolut suveran în problema mântuirii. Iar El alege după buna Sa plăcere.

Acum, țineți minte că Pavel prezintă doctrina mântuirii în Romani. A început în capitolul 3, nu-i așa? Și a început să vorbească despre îndreptățirea prin har, prin credință, și vorbește despre aceasta încă din capitolul 3, versetul 21, și a vorbit despre toate aspectele, toate fațetele și toate dimensiunile mântuirii. Și a spus că acesta este mesajul lui Dumnezeu pentru lume, un mesaj al mântuirii, un mesaj al vieții veșnice, un mesaj al păcii cu El Însuși. Și astfel, în capitolele 3 și 4 și 5 și 6 și 7 și 8 a fost prezentată bogăția mântuirii.

Acum, rezultatul final al mântuirii ne-a fost arătat la sfârșitul capitolului 8, vă amintiți? Și dacă veți privi la versetul 35, vă veți aminti ce spune. Spune: „Cine ne va despărți pe noi de dragostea lui Cristos?”, apoi continuă spunând că nimic nu o va face. În versetul 39: „nici înălțimea, nici adâncimea, nicio altă făptură, nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu care este în Isus Cristos, Domnul nostru”. Acum, capitolul 8 încheie întreaga discuție despre mântuirea propriu-zisă, afirmând că mântuirea este veșnică și că nimic nu ne-o poate lua vreodată, nimic nu ne poate despărți vreodată de ea.

Acum, amintiți-vă că Pavel, după ce a spus asta, anticipează o întrebare. Iar întrebarea va fi: „Bine, dacă spui că, atunci când Dumnezeu îi dă mântuirea unui om, când Dumnezeu încheie acel nou legământ cu cineva, El nu-l schimbă niciodată, că din acel moment și de-a lungul veșniciei nu există niciodată posibilitatea despărțirii, cum rămâne cu iudeii, pentru că și ei aveau un legământ cu Dumnezeu, erau poporul Lui ales, iar acum sunt dați la o parte? Dacă, așadar, Dumnezeu Și-a schimbat relația cu națiunea Israel, ce garanție avem noi că nu-Și va schimba relația cu noi?”

Acum, iudeii erau poporul lui Dumnezeu și, ca națiune, aveau cu siguranță o relație intimă, deosebită cu Dumnezeu. Și astfel, în mod firesc, un iudeu va pune întrebarea și va spune: „Uite, Pavel, dacă noi credem Evanghelia ta, dacă noi credem mesajul pe care ni-l dai, că Dumnezeu nu-Și schimbă niciodată făgăduința și că, dacă Îl primești pe Isus Cristos și Noul Legământ, îndreptățirea prin har, prin credința în Cristos, aceasta este o relație veșnică, iar Dumnezeu nu o va schimba niciodată și nu vei fi niciodată despărțit de ea, atunci răspunde-ne: De ce Dumnezeu, după ce a avut o relație cu Israel, i-a dat acum temporar la o parte?” Este o întrebare legitimă. De ce am crede că noi suntem în siguranță, dacă Israel nu a fost? Cum poate această nouă Evanghelie să fie adevărată, spune iudeul, dacă poporul ales al lui Dumnezeu nu o crede? Și acesta este al doilea fel de întrebare pe care ar fi putut-o pune. Cum te putem crede, când chiar poporul ales al lui Dumnezeu, iudeii, respinge aceasta?

Așadar, în lumina unor asemenea întrebări: De ce nu cred iudeii, dacă sunt poporul Tău și Te cunosc cel mai bine? Dacă aceasta vine cu adevărat de la Dumnezeu, de ce nu o cred iudeii, care Îl cunosc cel mai bine pe Dumnezeu? Și apoi cealaltă întrebare: Dacă Dumnezeu i-a dat la o parte, după ce încheiase un legământ cu ei, de unde știm că nu va face la fel și cu noi? Și astfel, în lumina unor asemenea întrebări, el trebuie să petreacă un timp discutând relația unică dintre Dumnezeu și Israel, și aceasta face în capitolele 9, 10 și 11. Iar în aceste trei capitole el arată scopul și planul lui Dumnezeu pentru Israel. Este un pasaj foarte important.

Acum, pe măsură ce privim la capitolul 9, Pavel încearcă să arate că necredința lui Israel nu încalcă în niciun fel promisiunea lui Dumnezeu. Că Dumnezeu nu a încălcat, de fapt, nicio promisiune. Aceasta nu-I pune la îndoială caracterul. Nu-I tăgăduiește Cuvântul. Nu anulează ceea ce a spus El. Nu-I schimbă planul. Și mai târziu, de altfel, în capitolul 11, el va intra mai mult în problema siguranței, când va vorbi despre faptul că Israel va fi mântuit în viitor și va fi mântuit pentru veșnicie. Dar când începe această discuție despre locul lui Israel în plan, o face vorbind mai întâi despre faptul că necredința lui Israel nu schimbă caracterul lui Dumnezeu.

Acum, amintiți-vă că v-am spus că, de la versetul 6 la 33, el scoate în evidență patru lucruri. Necredința lui Israel nu este în contradicție cu promisiunea lui Dumnezeu, aceasta este în versetele de la 6 la 13; necredința lui Israel nu este în contradicție cu Persoana lui Dumnezeu, aceasta este în versetele de la 14 la 24; necredința lui Israel nu este în contradicție cu prorocii lui Dumnezeu, aceasta este în versetele de la 25 la 29; iar necredința lui Israel nu este în contradicție cu condiția cerută de Dumnezeu, versetele de la 30 la 33. Întreaga idee de aici este să spună că Dumnezeu nu Se contrazice. Dumnezeu nu Și-a încălcat Cuvântul, nu Și-a anulat promisiunile, nu Și-a pierdut credibilitatea, nicidecum.

Acum, data trecută, în studiul nostru, am privit la versetele de la 6 la 13: necredința lui Israel nu este în contradicție cu promisiunea lui Dumnezeu. Și vă amintiți că cheia răspunsului se afla în versetul 6: „Căci nu toți cei ce se coboară din Israel sunt Israel”. Cu alte cuvinte, Dumnezeu nu a intenționat niciodată ca fiecare urmaș trupesc al lui Avraam să fie un copil al făgăduinței. Dumnezeu nu a promis niciodată să-l răscumpere pe fiecare om născut din Avraam. Cu alte cuvinte, mântuirea nu a fost niciodată o problemă de neam. Și simplul fapt că Israel este acum în necredință nu înseamnă că Dumnezeu Și-a schimbat promisiunea, pentru că Dumnezeu nu a făgăduit niciodată să-i răscumpere pe toți iudeii trupești, pe toți urmașii naturali ai lui Avraam. Iar el folosește două exemple pentru a ilustra aceasta. Mai întâi spune că, dintre fiii lui Avraam, numai Isaac a fost chemat. Iar primul fiu al lui Avraam a fost Ismael. Și Dumnezeu a făcut o selecție. Și aceasta arată că nu toți cei născuți din Avraam sunt copii ai legământului; nu Ismael, ci Isaac a fost ales.

Și apoi Isaac a avut doi fii, iar numele lor care erau? Iacov și Esau. Și pe care dintre cei doi l-a ales Dumnezeu? L-a ales pe Iacov. De ce? Nu știu. Nimeni nu știe. Nu, nimeni nu știe, nici măcar unul nu știe. Singurul lucru pe care îl putem oferi ca răspuns este că Dumnezeu face așa cum Îi place lui Dumnezeu să facă și Lui I-a plăcut să-l aleagă pe Isaac și I-a plăcut să-l aleagă pe Iacov. Iar aceasta ne spune că El nu a intenționat niciodată, încă de la început, ca toată sămânța trupească a lui Avraam să fie copiii făgăduinței. Așadar, faptul că mulți din Israel nu cred nu încalcă deloc promisiunea lui Dumnezeu.

Acum să trecem la al doilea punct din acest pasaj și vreau să ascultați cu mare atenție, în timp ce facem tot ce putem pentru a vă explica aceasta. Necredința lui Israel nu este în contradicție cu Persoana lui Dumnezeu, cu Persoana lui Dumnezeu. Și aceasta este o continuare foarte strâns legată de pasajul pe care tocmai l-am încheiat. Versetul 14: Acum, iată întrebarea pe care o anticipează Pavel, da? Tocmai a spus că Dumnezeu face o selecție, Dumnezeu face o selecție, versetul 11, înainte ca ei să se fi născut vreodată, înainte ca ei să fi făcut vreun bine sau vreun rău, Dumnezeu, potrivit alegerii, l-a ales pe Iacov. Nu avea nicio legătură cu Iacov. Nu avea nicio legătură cu ceea ce făcuse el. Nicio legătură cu ceea ce urma să facă. Avea de-a face numai cu buna plăcere a lui Dumnezeu și cu scopul Său suveran în alegere. Așadar, Dumnezeu l-a ales pe Iacov așa cum l-a ales și pe Isaac.

Acum, cineva va spune asta: „Dumnezeu nu este drept. Lucrul acesta nu este drept. Lucrul acesta nu este drept”. Și asta se menționează în versetul 14: „Deci ce vom zice? Nu cumva este nedreptate”, sau lipsă de dreptate, „în Dumnezeu?” Vom spune că Dumnezeu nu este drept pentru că l-a ales pe Isaac în locul lui Ismael, l-a ales pe Iacov în locul lui Esau și încă face aceasta? Faptul că Dumnezeu îi alege pe oameni înseamnă că El este nedrept, incorect și lipsit de neprihănire? Aceasta este întrebarea. Și vreți să știți ceva? Este aceeași întrebare pe care o pun oamenii astăzi. De fapt, poți să te afli într-un grup de predicatori și într-un grup de creștini și poți să-i înveți doctrina alegerii, iar oamenii vor veni și vor spune: „Nu pot accepta doctrina aceasta, pentru că nu este drept”. Aud asta: Nu este drept. Oamenii încă mai cred că doctrina alegerii suverane Îl face pe Dumnezeu nedrept sau incorect. Nedrept înseamnă să nu faci dreptate, să nu faci ceea ce este drept. Așadar, Persoana lui Dumnezeu este pusă în discuție aici. De aceea spun că această secțiune tratează persoana lui Dumnezeu, cea anterioară se referă la promisiunea lui Dumnezeu, iar următoarea la profeții lui Dumnezeu. Deci ce vom zice? Când doctrina alegerii se întipărește în minte, că Dumnezeu îi alege pe oameni să fie mântuiți înainte ca ei să se fi născut vreodată? Că i-a ales în El înainte de întemeierea lumii? Că le-a scris numele în Cartea Vieții Mielului înainte ca o asemenea persoană să fi existat vreodată?

Și vine obiecția, pe care ne putem aștepta cu ușurință s-o auzim de la mintea firească: Nu este corect, este nedrept, asta nu este bine. Vedeți, oamenii sunt mereu înclinați să-L pună la îndoială pe Dumnezeu, mereu înclinați să pună la îndoială caracterul lui Dumnezeu. Soția lui Iov a spus: „Blestemă pe Dumnezeu, și mori!” El nu este drept. Oamenii au fost întotdeauna înclinați să-L acuze pe Dumnezeu că nu face ceea ce este drept, că nu este just, că nu este corect. Singura altă alternativă pe care o găsești în lumea seculară este că Dumnezeu este neputincios. Poate ați văzut cartea rabinului Kushner, De ce li se întâmplă lucruri rele oamenilor buni? El chiar nu vrea să-L acuze pe Dumnezeu că este nedrept, așa că spune pur și simplu că Dumnezeu este neputincios, că nu poate face nimic în privința aceasta. Nu o poate împiedica.

Care este răspunsul lui Pavel? Este Dumnezeu nedrept? Care este răspunsul lui? „Nicidecum!” Cea mai puternică negație din limba greacă: nu, nu, nu, nu, niciodată, în niciun caz, imposibil, cu totul absurd, gândul acesta este o nebunie. Gândul acesta este o nechibzuință și trebuie respins și înlăturat imediat și categoric. Este hulă. Dumnezeu este drept. Dumnezeu este just. Dumnezeu este corect. Geneza 18:25 spune: „Cel ce judecă tot pământul nu va face oare dreptate?” El nu poate fi inconsecvent, nu poate fi inechitabil, nu poate fi incorect, nu poate fi nedrept, nu poate păcătui. În Psalmul 7:9, El este numit Cel drept. În Psalmul 116:5 se spune: „Domnul este milostiv și drept”. În Psalmul 119:137 se spune: „Tu ești drept, Doamne, și judecățile Tale sunt fără prihană”. Psalmul 71, versetul 19, spune: „Dreptatea Ta, Dumnezeule... Dreptatea Ta, Dumnezeule, ajunge până la cer”. „Dreapta Ta este plină de îndurare”, spune Psalmul 48:10. Iar Psalmul 119:142 spune: „Dreptatea Ta este o dreptate veșnică”.

În Ieremia 9:23 și 24 citim aceasta: „Așa vorbește Domnul: «Înțeleptul să nu se laude cu înțelepciunea lui, cel tare să nu se laude cu tăria lui, bogatul să nu se laude cu bogăția lui. Ci cel ce se laudă să se laude că are pricepere și că Mă cunoaște, că știe că Eu sunt Domnul care fac milă, judecată și dreptate pe pământ!»” El este neprihănit.

Așadar, Dumnezeu nu ar putea niciodată să acționeze în contradicție cu cine este El, iar El nu Se schimbă niciodată. „Eu sunt Domnul”, spune Maleahi 3:6, „Eu nu Mă schimb”. El nu Se schimbă și a fost întotdeauna neprihănit.

Așadar, ceea ce pare a fi un lucru nedrept, și ceea ce pare incorect sau injust, pare așa numai minții firești, numai din perspectiva unei cunoașteri limitate a Bibliei și a unei credințe slabe. Așadar, când cineva vine și spune: „Ei bine, dacă tu crezi în alegere, atunci Dumnezeu nu este drept”, aceasta este expresia unei minți firești, a unei cunoașteri limitate a Bibliei sau a unei credințe slabe, foarte limitate.

Așadar, Pavel atacă imediat o asemenea întrebare și spune: „Nu, nu, nu, nu”. Veți zice: „Bine da, asta nu îmi este de ajuns, doar un nu. Care este dovada?” Îmi place ce spune. Pavel ia două dovezi din Scriptură. Pur și simplu citează Scriptura. Este atât de minunat, pur și simplu citează Scriptura. Și acest lucru este... acest lucru este cu adevărat uimitor. Versetul 15: „Căci El a zis lui Moise”, iar acum citează Exodul 33:19. Și apoi, în versetul 17: „Fiindcă Scriptura zice lui faraon”, iar acolo citează Exodul 9:16. Știți ce face? Dă două citate din Vechiul Testament. Acum, aici el tratează o întrebare filozofică foarte, foarte serioasă. Dacă crezi că Dumnezeu îi alege pe oameni ca să fie mântuiți și îi alege înainte să se fi născut vreodată, înainte să fi făcut vreodată ceva bine sau rău, îi alege pentru mântuire, ei bine, lucrul acesta pare nedrept. Pavel spune că nu este nedrept, pentru că Dumnezeu este drept, iar ca dovadă, iată două pasaje din Scriptură.

Și, știți, cei mai mulți dintre noi, în cultura noastră, ar spune: „Hei, am nevoie de mai mult decât atât”. Ne-am aștepta la un argument rațional, nu-i așa? Ne-am aștepta la un fel de logică. Ne-am aștepta ca el să devină elocvent, prezentând o apologetică filozofică. Ne-am aștepta să intre în niște raționamente adânci, profunde. Nu o face. El ignoră mintea umană. De ce? Mintea umană este cea care ne-a băgat în această problemă de la bun început. Neputința noastră de a ne lărgi mintea ca să înțelegem dreptul lui Dumnezeu de a alege este cea care ne-a făcut să punem întrebarea, iar mintea noastră omenească nu ne va da răspunsul. Așa că el trece peste toate acestea și merge imediat la revelația lui Dumnezeu, versetul 15: „Căci El a zis lui Moise: «Voi avea milă de oricine-Mi va plăcea să am milă; și Mă voi îndura de oricine-Mi va plăcea să Mă îndur»”. Acesta este un citat direct din Exodul 33:19.

Dați-mi voie să vă prezint contextul acelui pasaj. Moise ceruse să vadă o descoperire a lui Dumnezeu. Moise dorise să vadă slava lui Dumnezeu. Voia să privească slava lui Dumnezeu. De ce? Pentru că voia să-i fie întărită credința. Chiar voia aceasta. Vedeți, tocmai trecuse printr-o experiență foarte grea în capitolul 32. Pot să vă amintesc pe scurt despre ea? În capitolul 32, Israel era în păcat, încălcând legile lui Dumnezeu. Căzuseră de la credință și se închinau unui vițel de aur. Iar în capitolul 32, versetul 30, se spune că săvârșiseră un păcat mare.

Știți ce a făcut Dumnezeu? A omorât 3.000 dintre ei; așa este. Avea dreptul să omoare întreaga națiune pentru păcat, dar a omorât 3.000 dintre ei printr-o judecată imediată. Ei bine, aceasta i-a făcut pe toți cei rămași în viață puțin neliniștiți. Și le-a dat de înțeles că Dumnezeu este un Dumnezeu al judecății, un Dumnezeu al mâniei, un Dumnezeu al urgiei împotriva păcatului. Așadar, în capitolul 33, când Dumnezeu îl cheamă pe Moise într-o anumită poziție de conducere, Moise Îi spune lui Dumnezeu, în capitolul 33, între versetele 13 și 16: „Vei fi îndurător cu mine?”

Cu alte cuvinte, este ca și cum ar spune: Dacă voi intra în slujba Ta, Doamne, vreau să fiu sigur că vei fi îndurător cu mine, pentru că și eu sunt păcătos și aș prefera să nu fiu omorât. El chiar vrea să știe că Dumnezeu va fi îndurător cu el. Este îngrijorat în privința lui însuși, pentru că a văzut mânia lui Dumnezeu nimicind pur și simplu 3.000 de oameni. Iar ca răspuns la aceasta, în Exodul 33:17, Dumnezeu îi spune: „ai căpătat trecere înaintea Mea”. Voi fi îndurător cu tine.

Ei bine, Moise spune: Îți sunt recunoscător pentru aceasta, dar ai putea s-o dovedești? Ai putea... ai putea să-mi arăți asta? Adică, ai putea... pentru că nu vreau să-mi trăiesc toată viața în frică. Ai putea doar să-mi arăți că vei fi îndurător? Aș putea să-Ți văd slava?

Iar în Exodul 33:19, Dumnezeu spune așa: „Voi face să treacă pe dinaintea ta toată frumusețea Mea și voi chema Numele Domnului înaintea ta; Eu Mă îndur de cine vreau să Mă îndur și am milă de cine vreau să am milă!”

Aceasta este o declarație solemnă a prerogativei divine. El spune: Îți voi arăta harul Meu, îți voi arăta îndurarea Mea și amintește-ți: Îmi rezerv dreptul să fiu îndurător cu cine vreau să fiu îndurător și să am milă de cine vreau să am milă. Cu alte cuvinte, Dumnezeu spune: Îți voi arăta harul Meu suveran, îți voi arăta îndurarea Mea suverană, pe care o dau după cum vreau. Este dreptul Meu, ca Dumnezeu, să-i judec pe cei 3.000 și este dreptul Meu, ca Dumnezeu, să aleg să fiu îndurător cu tine. Aceasta este prerogativa divină.

Și, de vreme ce noi toți suntem păcătoși și noi toți merităm judecata, niciunul dintre noi nu poate pretinde că are dreptul la har și niciunul dintre noi nu poate pretinde că are dreptul la îndurare; prin urmare, niciunuia dintre noi nu i se face o nedreptate dacă îndurarea și harul nu îi sunt acordate, nu-i așa? Și astfel, aceasta nu este nedreptate. Dumnezeu este Dumnezeu. Toți oamenii merită judecata. În Exodul 33, Dumnezeu spune: „Eu Mă îndur de cine vreau să Mă îndur și am milă de cine vreau să am milă!” Și amintiți-vă că Dumnezeu alege să fie îndurător dintr-un motiv aflat în El Însuși, nu datorită vreunui merit al păcătosului. El alege datorită a ceva ce este în El Însuși.

Acum, nu vrem să despicăm firul în patru. Pavel folosește, într-un fel, propriii lui termeni când se referă la Exodul 33:19; folosește termenii „milă” și „îndurare”. Nu vrem să despicăm prea mult firul în patru în privința aceasta, dar cred că cel mai bine ar fi să privim lucrurile în acești termeni. Mila este acțiunea, iar îndurarea este simțământul din spatele acțiunii. Când Dumnezeu dorește să-Și arate îndurarea, El acționează cu milă. Așadar, Domnul nu este nedrept când alege, pentru că Scriptura spune că are dreptul să facă aceasta, iar acesta este răspunsul lui Pavel.

Cu alte cuvinte, el nu apelează niciodată la mintea omenească. Știți de ce? Pentru că propriul vostru computer nu poate procesa aceasta. Nu există niciun argument rațional pe care l-ați putea cuprinde. În timp ce Dick și cu mine vorbeam despre aceasta, el a spus: „Sistemul tău... sistemul tău electric ar exploda. Nu ai circuitele necesare ca să înțelegi aceste lucruri”. Așadar, nu vă este oferit niciun argument rațional, doar unul din Scriptură.

Și astfel, concluzia care decurge din Scriptură, versetul 16: „Așadar, nu atârnă nici de cine vrea”, de cel care are intenția lăuntrică, dorința lăuntrică după milă, dorința lăuntrică după îndurare, „nici de cine aleargă”, acesta este efortul exterior. Nu pentru că cineva o dorește în inima lui, nu pentru că cineva aleargă după ea, „ci de Dumnezeu care are milă”. Mila nu vine pentru că oamenii o doresc. Mila nu vine pentru că oamenii lucrează pentru ea. Vine pentru că Dumnezeu hotărăște mai dinainte să o dea. Ismael a dorit binecuvântarea, dar nu a primit-o. Citiți Geneza 27. Esau a alergat după binecuvântare, dar nu a primit-o. Nu atârnă nici de cine vrea și nu atârnă nici de cine aleargă, ci de Dumnezeu. Niciunul dintre ei nu a primit-o.

Vreau să priviți pentru o clipă la Evrei 11:16. Aceasta va ilustra ceea ce am văzut săptămâna trecută despre Iacov și Esau. Evrei 11, versetul 16, acolo se spune că este Isaac: „el, care primise făgăduințele cu bucurie, a adus jertfă pe singurul lui fiu! El căruia i se spusese: «În Isaac vei avea o sămânță care-ți va purta numele!»” Dumnezeu arată limpede că Isaac este cel despre care este vorba. Isaac este cel căruia îi este dată făgăduința. Acum, când Isaac are doi copii, Iacov și Esau, despre Iacov este vorba. Versetul 20: „Prin credință a dat Isaac lui Iacov și Esau o binecuvântare care avea în vedere lucrurile viitoare. Prin credință Iacov, când a murit”, și așa mai departe. Iacov devine următorul din această linie.

Observați vă rog o mică expresie: „prin credință”? Dumnezeu l-a ales pe Isaac, dar prin credință, Isaac. Dumnezeu l-a ales pe Iacov, dar prin credință, Iacov. Vreau să țineți minte că, deși Dumnezeu este Cel care face alegerea, iar alegerea este hotărâtă mai dinainte de măreția Sa suverană care alege, ea este totuși confirmată prin ce? Prin credință. Și aceasta trebuie să fie întotdeauna prezentă. Cealaltă latură, latura tragică, este că Biblia spune că Esau nu a putut primi binecuvântarea, făgăduința, chiar dacă a căutat-o cu lacrimi. Așadar, mântuirea oricărui om nu se datorează propriei lui dorințe bune. Nu se datorează propriei lui căutări stăruitoare, ci numai bunei plăceri a lui Dumnezeu, bunei plăceri a lui Dumnezeu.

Apoi el oferă un al doilea pasaj din Scriptură; priviți la versetul 17: „Fiindcă Scriptura zice lui faraon”. Și acum alege o altă ilustrație, din Exodul 9:16, unde Dumnezeu, prin Moise... Aici este numită Scriptură; când Dumnezeu vorbește, aceasta este Scriptură. Dumnezeu, vorbind prin Moise, Scriptura, spune: „Te-am ridicat înadins”, acest lucru îi este spus lui faraon, „ca să-Mi arăt în tine puterea Mea și pentru ca Numele Meu să fie vestit în tot pământul”.

Acum, Dumnezeu spune: Eu te-am ridicat, faraon. Și tu ai fost ales, nu pentru mântuire, ci pentru un scop unic. Eu te-am ridicat. Acesta este un cuvânt foarte interesant în limba greacă. Înseamnă a face pe cineva să se ridice, a face pe cineva să ajungă în prim-plan. Iar ideea de aici este de a aduce pe cineva pe scena istoriei. De fapt, același termen este folosit în Septuaginta pentru a se referi la ridicarea cuiva pe scena istoriei, a unei persoane însemnate. Veți vedea că este folosit astfel și în Numeri 24:19; puteți verifica 2 Samuel 12:11, Iov 5:11, Habacuc 1:6 și Zaharia 11:16. În pasaje ca acestea, vedem că termenul este folosit pentru a se referi la cineva care se ridică într-un moment crucial al istoriei, devenind o figură centrală.

Așadar, în Exodul 9:16, Dumnezeu îi spune lui faraon prin Moise, iar faraonul era probabil Amenhotep al II-lea: „te-am lăsat să rămâi în picioare”. Cu alte cuvinte, tu ești faraon pentru că Eu am hotărât să fii faraon. „Dar te-am lăsat să rămâi în picioare”, spune El, „ca să vezi puterea Mea, și Numele Meu să fie vestit în tot pământul”. Acum, acel faraon pe care Dumnezeu l-a pus la putere, pentru că Dumnezeu stăpânește istoria, acel faraon pe care Dumnezeu l-a pus la putere a fost omul care, mai mult decât oricare alt om, a devenit mijlocul celei mai mari manifestări din Vechiul Testament a puterii răscumpărătoare a lui Dumnezeu, nu-i așa? Când un iudeu se întoarce în trecut ca să sărbătorească răscumpărarea făcută de Dumnezeu, ce sărbătorește? Paștele. Aceasta este izbăvirea din Egipt. Acesta este reperul răscumpărării în Vechiul Testament. Și de aceea țineau iudeii Paștele, pentru că prin aceasta Îl recunoșteau pe Dumnezeu ca Dumnezeu răscumpărător, căci El îi răscumpărase din Egipt. Și aceasta simboliza și răscumpărarea sufletului lor. Așadar, Dumnezeu îl ridică pe acest faraon, spune Exodul 9:16, prin înseși cuvintele lui Dumnezeu rostite prin Moise, și spune: „Dar te-am lăsat să rămâi în picioare ca să vezi puterea Mea, și Numele Meu să fie vestit în tot pământul”. Și a făcut-o.

A fost pentru că faraon asuprea poporul lui Dumnezeu, a fost pentru că faraon nu-i lăsa să plece, Dumnezeu a adus minunile și urgiile, nu-i așa? Din cauza lui faraon a avut loc Exodul, s-a despărțit Marea Roșie, s-a înecat întreaga armată egipteană. Cu alte cuvinte, Dumnezeu S-a făcut cu adevărat cunoscut pentru că acest om I-a stat în cale. El a fost folosit de Dumnezeu pentru arătarea slăvii lui Dumnezeu.

În Exodul capitolul 15 există o minunată cântare a răscumpărării, scrisă de Moise. Se spune: „Atunci Moise și copiii lui Israel au cântat Domnului cântarea aceasta. Ei au zis: «Voi cânta Domnului, căci Și-a arătat slava: a năpustit în mare pe cal și pe călăreț. Domnul este tăria mea și temeiul cântărilor mele de laudă: El m-a scăpat. El este Dumnezeul meu: pe El Îl voi lăuda; El este Dumnezeul tatălui meu: pe El Îl voi preamări. Domnul este un războinic viteaz: numele Lui este Domnul. El a aruncat în mare carele lui faraon și oastea lui; luptătorii lui aleși au fost înghițiți în Marea Roșie. I-au acoperit valurile și s-au coborât în fundul apelor, ca o piatră. Dreapta Ta, Doamne, și-a făcut vestită tăria; mâna Ta cea dreaptă, Doamne, a zdrobit pe vrăjmași»”. Și aceasta continuă, continuă, continuă până la versetul 19. Dumnezeu Se făcea cunoscut. Dumnezeu primea slavă. Dumnezeu primea măreție. Versetul 17: „Doamne”, „Doamne”; versetul 18: „Și Domnul va împărăți în veac și în veci de veci”. Acesta, prietenii mei, este „Corul de laudă” al Vechiului Testament. Iar Dumnezeu Și-a primit slava, Și-a arătat puterea și Și-a făcut cunoscut Numele în tot pământul prin ceea ce a făcut, izbăvindu-i pe copiii lui Israel din robia acestui om, iar în Exodul 9:16 El spune: L-am ridicat pe omul acela din acest motiv, din acest motiv. Extraordinar adevăr.

Observați din nou, în versetul 17: „pentru ca Numele Meu să fie vestit în tot pământul”, și credeți-mă, exact aceasta s-a întâmplat. Când Dumnezeu a făcut aceasta, faima Lui s-a răspândit repede pe tot pământul. În Exodul 15:14 se spune: „Popoarele vor afla lucrul acesta și se vor cutremura: apucă groaza pe filisteni, se înspăimântă căpeteniile Edomului, și un tremur apucă pe războinicii lui Moab; toți locuitorii Canaanului leșină de la inimă”. Iar când s-a răspândit vestea despre izbăvirea poporului Israel de către Dumnezeu, exact aceasta s-a întâmplat.

Și puteți vedea aceasta în multe alte pasaje din Vechiul Testament, când, de exemplu, în Iosua capitolul 2, se spune că Rahav le-a zis oamenilor: „Știu că Domnul v-a dat țara aceasta, căci ne-a apucat groaza de voi, și toți locuitorii țării tremură înaintea voastră”. Aici erau canaaniții, iar iudeii au venit, vă amintiți, și voiau să cerceteze cetatea. Iar Rahav, curva, i-a găzduit. Și ea spune: Știu totul despre voi, știu totul despre voi. „Fiindcă am auzit”, Iosua 2:10, „cum, la ieșirea voastră din Egipt, Domnul a secat înaintea voastră apele Mării Roșii și am auzit ce ați făcut celor doi împărați ai amoriților dincolo de Iordan, lui Sihon și Og, pe care i-ați nimicit cu desăvârșire. De când am auzit lucrul acesta, ni s-a tăiat inima și toți ne-am pierdut nădejdea înaintea voastră; căci Domnul Dumnezeul vostru este Dumnezeu sus în ceruri și jos pe pământ”. Adică, ei au înțeles mesajul. El s-a răspândit peste tot, pretutindeni.

Și citiți, de exemplu, Psalmul 105, Psalmul 106 și Psalmul 136, iar acești psalmi sărbătoresc faptul că lumea oamenilor a auzit despre Dumnezeul care a despărțit marea și Și-a izbăvit poporul din Egipt. Așadar, faraonul Amenhotep al II-lea, dacă într-adevăr el este acela, și noi presupunem că el este, omul acela nu a fost ridicat pentru niciun alt motiv decât ca Dumnezeu să-l folosească pentru a-Și arăta puterea și a-Și face cunoscut Numele. Un scriitor spune: „El era adversarul fățiș al lui Dumnezeu, un adversar declarat, neînduplecat; și totuși, în viața lui s-a împlinit un scop divin, iar acel scop, și nimic altceva, este explicația însăși a existenței lui”.

Prin urmare, versetul 18 spune: „Astfel, El are milă de cine vrea, și” (ce?) „împietrește pe cine vrea”. Prima parte a versetului 18 se referă la ilustrația lui Moise. El are milă de cine vrea. A doua parte a acelui verset se referă la ilustrația lui faraon. El împietrește pe cine vrea, sklērunō, a face tare. Metaforic, înseamnă a face pe cineva încăpățânat sau îndărătnic.

Veți spune: „De ce era faraon atât de încăpățânat? Nu-i voi lăsa să plece, nu-i voi lăsa să plece, nu-i voi lăsa să plece?” Vă voi spune de ce. Exodul 4:21, Dumnezeu a spus: „Eu îi voi împietri inima, și nu va lăsa pe popor să plece”. De ce a făcut Dumnezeu aceasta? Pentru că Dumnezeu voia să folosească această împrejurare ca să-Și arate slava. Dumnezeu a împietrit inima lui faraon. De altfel, aceasta se spune de zece ori în acele capitole din Exodul, de zece ori: Dumnezeu i-a împietrit inima, Dumnezeu i-a împietrit inima, Dumnezeu i-a împietrit inima. De altfel, se spune și de câteva ori, de mai puține ori, dar de câteva ori: „Faraon și-a împietrit inima”. Nu numai Dumnezeu face aceasta, ci și omul o confirmă prin propria lui faptă, iar aici se află tensiunea de neîmpăcat dintre suveranitatea lui Dumnezeu și responsabilitatea omului. Este ca în cazul lui Iuda. Iuda a fost rânduit, înainte să se fi născut vreodată, să-L vândă pe Domnul Isus Cristos, și totuși a purtat el însuși vina pentru aceasta. Așadar, după cum Moise scoate în evidență îndurarea în suveranitatea lui Dumnezeu, faraon scoate în evidență împietrirea.

Pasajul spune că Dumnezeu va arăta îndurare față de cine va vrea El și că va împietri pe cine va vrea El. El este Dumnezeul suveran. Aceasta este o afirmație puternică, o afirmație puternică. Dar ceea ce încearcă Pavel să spună este: „Uite, să nu vii la Dumnezeu cu nimic din toate acestea: «Nu este drept, Dumnezeule, este nedreptate, nu este corect să-i alegi pe unii ca să fie mântuiți». Răspunsul este că este drept, pentru că Dumnezeu este un Dumnezeu drept”. Iar singurul răspuns pe care îl vei primi vreodată de la Pavel este că Biblia spune că Dumnezeu a spus: Voi avea milă de cine voi dori să am milă și voi împietri pe cine voi vrea. Iar dacă Dumnezeu o spune, aceasta încheie discuția, nu-i așa? Și dacă încercăm să ne folosim mințile noastre cât un bob de mazăre ca să deslușim aceasta, ni se vor arde siguranțele cu mult înainte de a ajunge la răspuns și vom sfârși prin a-L acuza pe Dumnezeu de nedreptate, ceea ce este nebunie și hulă.

Adică, până și ucenicilor le-a spus în Ioan 15:16: „Nu voi M-ați ales pe Mine; ci” (ce?) „Eu v-am ales pe voi”. Iar Isus a spus: „Nimeni nu poate veni la Mine, dacă nu-l atrage Tatăl”. Întotdeauna a fost așa, niciodată altfel.

Acum, aceasta ridică o a doua întrebare. Aceeași întrebare astăzi ca și atunci. Priviți la versetul 19: „Dar îmi vei zice: «Atunci de ce mai bagă vină? Căci cine poate sta împotriva voii Lui?»” Știți ce îmi veți spune? Veți spune: Dacă Dumnezeu alege cine va primi îndurare și cine va fi împietrit, atunci cum îmi poate găsi vină? Adică, dacă oricum nu am de ales, cum mă poate învinui? Înțelegeți întrebarea? Aceasta este întrebarea pe care oamenii o pun și astăzi. Mai întâi spun: „Ei bine, dacă tu crezi în alegere, atunci lucrul acesta nu este drept”. Pavel spune că este drept, pentru că Dumnezeu este Dumnezeu, iar Dumnezeu este la cârmă, și Biblia spune că Dumnezeu a spus: Voi avea milă de cine vreau și voi împietri pe cine vreau, iar aceasta lămurește lucrurile. Dacă aceasta spune Biblia, atunci aceasta are Dumnezeu dreptul să facă. Iar dacă nu înțelegi, problema nu este un Dumnezeu nedrept, problema este un om ignorant.

Și apoi, în mod firesc, cineva va spune, și am auzit spunându-se de foarte, foarte multe ori: „Ei bine, dacă Dumnezeu face toate alegerile și Dumnezeu dă îndurare cui vrea și împietrește pe cine vrea, cum îmi poate găsi vină? Dacă eu nu am avut nicio contribuție la aceasta, cum pot fi tras la răspundere?” Aceasta este o întrebare bună. Iar data viitoare vom răspunde la această întrebare.

În timp ce încheiem, ascultați cu mare atenție: Dumnezeu este un Dumnezeu care face alegeri. Acum, nu vă lăsați gândurile să se îndepărteze de ceea ce spun, rămâneți chiar aici. Dumnezeu este un Dumnezeu care face alegeri. Are dreptul să facă alegeri și le face după buna plăcere a voii Sale. În Iosua 11, versetul 18: „Războiul pe care l-a purtat Iosua împotriva tuturor acestor împărați a ținut multă vreme” (iar în versetele 16 și 17 sunt numiți). „N-a rămas nicio cetate, care să fi făcut pace cu copiii lui Israel, afară de heviți, care locuiau în Gabaon; pe toate le-au luat prin luptă”. Au intrat în țară cu Iosua, toți voiau să se lupte cu ei. De ce? „Căci Domnul a îngăduit ca popoarele acelea să-și împietrească inima și să lupte împotriva lui Israel, pentru ca Israel să le nimicească cu desăvârșire, fără să aibă milă de ele, și să le nimicească”. Un limbaj destul de puternic, nu-i așa?

Veți SPUNE: „De ce s-au luptat toate acele națiuni cu Israel?” Dumnezeu le-a împietrit inimile. Dumnezeu le-a împietrit inimile, le-a adus la luptă ca să le nimicească.

Mergeți la capitolul 11 din Romani, versetul 7. Comparați cu un pasaj din Noul Testament. În versetul 6, tocmai a vorbit despre faptul că mântuirea este prin har. Este har. Deci ce urmează? Versetul 7 spune: „Israel n-a căpătat ce căuta”. Israel nu a căpătat mântuirea prin har. De ce? Ei bine, „iar rămășița aleasă a căpătat; pe când ceilalți au fost” ce? „împietriți”. Aceasta scrie. Veți întreba: „Ei bine, de ce nu cred toți iudeii?” Cei aleși cred; ceilalți sunt ce? Orbiți. Veți zice: „Face Dumnezeu așa ceva?” Da, o face. El face aceasta, așa spune Biblia. Nu puteți contesta asta.

1 Tesaloniceni capitolul 5, versetul 9, spune așa: „Fiindcă Dumnezeu nu ne-a rânduit la mânie, ci ca să căpătăm mântuirea, prin Domnul nostru Isus Cristos”. Acum, stai puțin, vrei să spui că pe unii i-a rânduit la mânie? Așa este. Dar nu pe noi. De ce ești mântuit? Pentru că Dumnezeu nu te-a rânduit la mânie, ci te-a rânduit să capeți mântuirea. Știi de ce ești creștin, dragul meu prieten? Pentru că înainte de începerea lumii, ai fost ales. Vei întreba: De ce? Nu știu de ce. Sau vei zice: „Ce drept are Dumnezeu să facă aceasta?” Are acest drept pentru că El este Dumnezeu și Dumnezeu este drept și este drept ca El să facă aceasta și are dreptul să aibă milă de cine vrea să aibă milă și să împietrească pe cine vrea.

Veți spune: „Dar cum se poate?” Ascultați, dragii mei, pentru că noi toți merităm judecata. Noi toți merităm osânda. Noi toți merităm iadul. De ce ar fi nedrept dacă, în îndurarea Lui, El alege să-i răscumpere pe unii dintre noi? Adică, dacă vreți dreptate de la Dumnezeu, pregătiți-vă pentru ardere. Simplu spus.

În 2 Petru 2, versetul 12, se vorbește despre dobitoacele fără minte, iar aici este vorba, cel mai probabil, despre învățători mincinoși, proroci mincinoși, „din fire sortite să fie prinse și nimicite”. Uimitor! Acești oameni au fost, de fapt, făcuți pentru nimicire. Este un limbaj foarte puternic. Iar acestea sunt doar exemple din multe asemenea pasaje.

Ce ne spune asta? Unde ajungem după acestea? Și aceasta este doar jumătate. Trebuie, oameni buni, dacă atârnați de o creangă, să mai rămâneți acolo o vreme. Unde ne duce aceasta? Vă voi spune unde mă duce pe mine. Mă duce în punctul în care Îi sunt pe deplin recunoscător lui Dumnezeu pentru mântuirea mea, nu-i așa? Pentru că El m-a ales înainte să mă nasc. Și nu pe baza vreunui lucru despre care știa că îl voi face sau nu îl voi face. Iar eu merit să fiu judecat în iad pentru totdeauna. Merit să plătesc pentru propriul meu păcat. Merit să plătesc pentru răzvrătirea mea împotriva lui Dumnezeu. Dar Dumnezeu a ales să fie îndurător cu cine vrea să fie îndurător și să împietrească pe cine vrea. Iar eu Îi binecuvântez Numele pentru că m-a ales pe mine. Nu înțeleg asta. Nu înțeleg asta.

Și mai este un lucru care mă ajută, și anume acesta: Isus a spus: „și pe cel ce vine la Mine, nu-l voi” (ce?) „izgoni afară”. Iar ceea ce aduce echilibru în mintea mea, în raport cu această suveranitate absolută a lui Dumnezeu în alegere, este că El nu respinge niciodată un păcătos dornic, flămând, care dorește să vină. Acum, există aici o tensiune care nu poate fi rezolvată în mintea omenească, nu poate. Dar să știți următorul lucru: Oricine este mântuit este mântuit pentru că Dumnezeu alege persoana aceea. Asta ne învață Biblia. Iar cei care sunt pierduți au fost împietriți și orbiți de Dumnezeu. Și aceasta este prerogativa Lui. Iar dacă sunteți acum în punctul în care se află Pavel în pasaj și spuneți: „Ei bine, atunci cum îi poți trage vreodată pe oameni la răspundere pentru ceea ce fac?”, așteptați până data viitoare. Vom răspunde la această întrebare. Și trebuie să i se răspundă. Și i se va răspunde. Și aceasta va lega totul într-un mod minunat. Haideți să ne plecăm în rugăciune.

Moise era iudeu. Faraon era dintre Neamuri. Amândoi erau păcătoși. De fapt, amândoi erau ucigași. Amândoi au văzut lucrările minunate ale lui Dumnezeu. Moise a fost mântuit. Faraon a fost pierdut. Dumnezeu l-a ridicat pe faraon ca să-Și descopere slava și puterea. El a avut milă de Moise ca să-l poată folosi pentru a-Și arăta slava și puterea. Moise a primit mila și îndurarea lui Dumnezeu. Faraon a fost împietrit. Amândoi spun ceva foarte important. Dumnezeu este sfânt și trebuie să pedepsească păcatul. Faraon ilustrează aceasta. Dumnezeu este iubitor și dorește fierbinte să-i mântuiască pe păcătoși. Moise ilustrează aceasta. Presupun că, dacă toți ar fi mântuiți, nu am înțelege sfințenia lui Dumnezeu. Dacă toți ar fi pierduți, nu am înțelege dragostea Lui. Așadar, El dă îndurare cui vrea să dea îndurare. Și pe cine împietrește, împietrește. Iar noi înțelegem sfințenia Lui și înțelegem dragostea Lui.

Tată, doar atât putem face noi, și de aceea trăim prin credință. Pur și simplu ne încredem că Tu ești prea iubitor ca să fii aspru fără rost, prea înțelept ca să greșești, prea drept ca să fii nedrept și prea sfânt ca să tolerezi păcatul. Iar noi nu pornim cu raționamentele din propriile noastre minți ca să ajungem înapoi la Tine. O, Dumnezeule, păzește-ne să nu Te creăm după chipul nostru. Ajută-ne să înțelegem că Tu ești Dumnezeul suveran, care lucrează după buna plăcere a voii Sale, și totuși, în chip tainic, aceasta nu încalcă în niciun fel voința unui om care poate alege viața sau moartea, cerul sau iadul. Iar felul în care aceste două lucruri aparent opuse se armonizează Îți revine Ție să-l hotărăști, nu nouă.

Pe măsură ce ne gândim la faptul că oricine dorește poate veni la Cristos, suntem recunoscători pentru această oportunitate. Și când ne gândim la faptul că am fost aleși înainte de întemeierea lumii, suntem recunoscători pentru această suveranitate. În orice caz, Doamne, Îți aducem lauda și mulțumirile noastre, de dragul lui Cristos. Amin.

SFÂRȘIT

This sermon series includes the following messages:

Please contact the publisher to obtain copies of this resource.

Publisher Information
Unleashing God’s Truth, One Verse at a Time
Since 1969

Welcome!

Enter your email address and we will send you instructions on how to reset your password.

Back to Log In

Unleashing God’s Truth, One Verse at a Time
Since 1969
Minimize
View Wishlist

Cart

Cart is empty.

Subject to Import Tax

Please be aware that these items are sent out from our office in the UK. Since the UK is now no longer a member of the EU, you may be charged an import tax on this item by the customs authorities in your country of residence, which is beyond our control.

Because we don’t want you to incur expenditure for which you are not prepared, could you please confirm whether you are willing to pay this charge, if necessary?

ECFA Accredited
Unleashing God’s Truth, One Verse at a Time
Since 1969
Back to Cart

Checkout as:

Not ? Log out

Log in to speed up the checkout process.

Unleashing God’s Truth, One Verse at a Time
Since 1969
Minimize