În această seară ne întoarcem la studiul nostru din Romani capitolul 8, și aș dori să vă invit acum să vă luați Biblia. Dacă s-a întâmplat să veniți fără una, ar trebui să găsiți una în spatele băncii. Vă puteți uita în jur să vedeți dacă găsiți una. Și privim la capitolul 8 din Epistola către Romani, mai exact la prima parte a acestui capitol, unul dintre cele mai mărețe capitole din întreaga Biblie. Pe măsură ce avansăm în Epistola către Romani, suntem îmbogățiți din ce în ce mai mult de slava acestor adevăruri extraordinare.

Acum, pe măsură ce intrăm în această parte a capitolului al optulea din Romani, lucrarea Duhului Sfânt iese clar în evidență. Numai în acest capitol, Duhul Sfânt este menționat de aproape 20 de ori. Așadar, acesta este cu adevărat capitolul Său. Și l-am intitulat „Viața în Duhul”. Bogăția capitolului, apropo, este de necuprins. Prin urmare, depășește orice exprimare și nu găsesc cuvintele potrivite pentru a vă transmite tot ce se află aici, sau chiar tot ceea ce simt. Dar pe măsură ce îl citesc iar și iar, pe măsură ce meditez asupra lui și mă gândesc la el, mă trezesc parcurgând un traseu tot mai înălțător, care culminează în cele din urmă cu imnul de laudă care încheie acest capitol incredibil. În cele din urmă, te ridică de pe picioare și te poartă spre slava din prezența însăși a lui Dumnezeu. Este un capitol monumental și, atunci când este citit cu inima deschisă și înțeles cu mintea deschisă, poate fi incredibil de edificator. Și chiar nu cred că, dacă interiorizezi lucrurile care se află aici și dacă meditezi asupra lor, vei mai putea fi vreodată la fel. Cred că este un capitol care îți schimbă viața, așa cum sunt atât de multe în această epistolă extraordinară către Romani.

Acum ar fi bine să începem cu o scurtă introducere despre Duhul Sfânt. Dacă acesta este capitolul Său, dacă El este menționat de aproape 20 de ori și dacă El urmează să fie tema acestuia, ar trebui să înțelegem puțin despre Duhul Sfânt. Și pentru ca niciunul dintre noi să nu rămână în întuneric în privința aceasta, permiteți-mi să trec în revistă puțin din ceea ce teologii numesc „pneumatologie”, adică studiul Duhului, doar câteva lucruri generale de reținut.

În primul rând, o modalitate de a-L percepe pe Duhul Sfânt care v-ar putea ajuta este următoarea: Duhul Sfânt este pentru viața noastră spirituală ceea ce Creatorul este pentru lumea fizică. Fără Dumnezeu, Creatorul, lumea fizică nu ar exista. Și fără puterea Sa continuă de susținere, menținere și păstrare, lumea s-ar prăbuși și ar înceta să mai existe. În mod similar, în ceea ce privește dimensiunea spirituală, fără Duhul Sfânt nu am fi fost niciodată recreați. Și fără puterea susținătoare, păstrătoare și menținătoare a Duhului Sfânt, și noi ne-am prăbuși înapoi în starea de moarte spirituală din care am provenit. Așadar, Duhul lui Dumnezeu este chiar agentul prin care ni s-a dat viața și chiar agentul prin care acea viață este susținută. Și de asemenea, El este chiar agentul care, în cele din urmă, va duce acea viață la desăvârșirea deplină în slava veșnică.

Acum rețineți că Duhul Sfânt nu este o influență. Duhul Sfânt este o persoană. Nu ne referim niciodată la Duhul Sfânt ca la „acesta”. Ne referim întotdeauna la Duhul Sfânt ca la „El”. Și El este al treilea membru al Trinității, egal cu Tatăl, egal cu Fiul în divinitate și în personalitate.

Dacă studiați Biblia, de exemplu, veți descoperi că Duhul Sfânt are minte, emoții, voință. El cunoaște lucrurile adânci ale lui Dumnezeu. El îi iubește pe sfinți. El ia decizii. El vorbește. El se roagă. El învață. El călăuzește. El poruncește. El are părtășie. El mângâie. El poate fi întristat. El poate fi stins. El poate fi mințit. El poate fi pus la încercare. El poate fi respins. El poate fi blasfemiat. Și toate aceste lucruri indică faptul că El este într-adevăr o persoană.

Iar când privești la Biblie, descoperi că El are toate atributele pe care le au și ceilalți membri ai Trinității. Biblia ne spune că Duhul Sfânt este veșnic, că este atotștiutor, omniprezent, atotputernic, sfânt și glorios. Biblia Îl numește Dumnezeu, Domn, Duhul lui Dumnezeu, Duhul Domnului, Duhul lui Yahweh, Duhul Domnului Dumnezeu, Duhul Tatălui, Duhul Dumnezeului cel viu, Duhul Lui, Duhul lui Isus, Duhul lui Cristos și Duhul Fiului Său. Și El este numit Mângâietorul.

Biblia ne spune că El a fost activ în creație. Că a locuit în anumite persoane care trăiau în perioada Vechiului Testament pentru a le da o putere specială. Că El îi convinge pe oameni de păcat, că îi face pe oameni capabili să-L slujească pe Dumnezeu, că El este agentul prin care au fost scrise Scripturile, că în viața lui Cristos, de exemplu, El a fost implicat în nașterea Lui, în botezul Lui, în ispitirea Lui, în ungerea Lui, în învățătura Lui, în minunile Lui, în moartea Lui și în învierea Lui. Că, în lume, Duhul Sfânt este implicat în a-i convinge pe oameni de păcat, în a-i chema la Sine și, de asemenea, în a-i chema la slujire. El este implicat în mărturisirea mărturiei lui Cristos. El este implicat în regenerare sau în realizarea nașterii din nou.

Iar Biblia ne spune că, în cazul credinciosului, Duhul Sfânt este angajat în slăvirea lui Cristos în viața credinciosului. El locuiește în credincios. El îl umple pe credincios. El îi dăruiește credinciosului roada Duhului. El îi dăruiește credinciosului darurile Duhului. El pecetluiește, comunică, are părtășie, învață, se roagă, luptă împotriva firii, mângâie, se roagă, sfințește, dă putere pentru slujire. Și lista continuă. În toate sensurile, cea de-a treia persoană a Sfintei Treimi îndeplinește rolul lui Dumnezeu într-un mod cu totul special.

Acum toate acestea au fost prezentate în aproximativ treizeci de secunde, pentru a vă oferi o mică idee despre cine este Duhul Sfânt, pe măsură ce intrăm în acest capitol. Acum, permiteți-mi să vă prezint pe scurt contextul în care ne aflăm în Romani 8, astfel încât să puteți înțelege de ce Pavel scrie ceea ce scrie.

În Epistola către Romani, Pavel are o temă principală, iar această temă principală este îndreptățirea prin har, prin credință, bazată pe persoana și lucrarea Domnului Isus Cristos. El spune, de fapt, că singura cale prin care oamenii pot fi drepți înaintea lui Dumnezeu este prin credința în Domnul Isus Cristos. Acesta este planul de mântuire al lui Dumnezeu. Și el prezintă acest plan pe tot parcursul Epistolei către Romani. Este, practic, marea sa temă.

Și astfel, pe măsură ce ajungem la capitolul 8, observăm din nou că el continuă să vorbească despre aceeași temă. Și vă amintiți că, atunci când a început să ne prezinte mântuirea prin har, prin credință, în capitolul 3, a urmat acea introducere din capitolele 3 și 4 cu o serie de consecințe ale îndreptățirii prin credință. Le-am văzut în capitolele 5, 6 și 7: diverse lucruri care au rezultat din faptul că am fost făcuți neprihăniți în Cristos. Iar acestea ne sunt prezentate cu atenție. Lucruri precum pacea cu Dumnezeu. Lucruri precum eliberarea de sub Lege. Lucruri precum o viață nouă, moartea celei vechi, învierea celei noi. Toate aceste elemente, care sunt rezultatele îndreptățirii, ne-au fost prezentate.

Acum, pe măsură ce ajungeți la capitolul 8, ajungeți cu adevărat la un punct culminant, pe măsură ce el vorbește despre rezultatele îndreptățirii. Și el începe capitolul în versetul 1 spunând: „Acum dar nu mai este nicio osândire pentru cei ce sunt în Cristos Isus”. Și acesta este – acesta este punctul culminant. Acesta este marele rezumat al exprimărilor sale cu privire la rezultatele îndreptățirii. În cele din urmă, și în cel mai măreț, glorios și minunat mod, nu vom fi niciodată condamnați. Nu vom experimenta niciodată condamnarea pentru păcatul nostru, deoarece suntem făcuți neprihăniți în Isus Cristos. Și aceasta este o minunată, minunată realitate. Singurul mod în care puteți înțelege cât de minunat este să nu aveți nicio condamnare este să înțelegeți ce înseamnă să fiți condamnați. Și dacă vă întoarceți cu gândul la studiul nostru din Romani 1:18–3:20, s-ar putea să vă amintiți câteva fragmente despre condamnare care sunt prezentate acolo, să vă gândiți la tot ce a plănuit Dumnezeu pentru cei care L-au respins, să vă gândiți la ororile judecății condamnatoare a lui Dumnezeu și apoi să înțelegeți că am fost izbăviți de aceasta. Jonathan Edwards a exprimat-o astfel: Mânia lui Dumnezeu asupra celor răi este la fel de intensă precum iubirea Sa față de sfinți. Și când înțelegi asta, atunci poți savura realitatea lipsei condamnării.

Așadar, adevărul care deschide acest capitol, marea declarație că nu suntem condamnați, este atât de neînțeles încât parcă Pavel nu se poate limita doar la a-l spune, ci trebuie să dedice un întreg capitol explicării motivului pentru care acest lucru poate fi adevărat. Iar tema capitolului 8 este, de fapt, aceea că nu suntem condamnați. Vă amintiți versetul 1. Începe cu „nicio osândire” și se termină tot așa. Dacă trecem la versetul 34: „Cine îi va osândi?” Iar răspunsul este „nimeni”, desigur, pentru că cea mai înaltă instanță, Dumnezeu în Cristos, nu ne condamnă. Există oare o instanță mai înaltă care să ne condamne? Așadar, capitolul pornește de la gândul lipsei condamnării de la început și se încheie cu același gând la sfârșit. Iar între aceste două momente, apostolul Pavel dorește să ne convingă că acest lucru poate fi într-adevăr, adevărat. Ar fi greu pentru cineva care înțelesese că Dumnezeu era un Dumnezeu al mâniei împotriva păcatului, cum erau evreii, să-l audă pe apostolul Pavel spunând că nu există condamnare și că totul se face prin har, prin credință, nu prin ceva ce ai făcut vreodată sau ai putea face. Acesta ar fi un adevăr nou și monumental pentru ei. Așadar, Pavel face câteva afirmații foarte puternice despre motivul pentru care este adevărat. Iar ceea ce spune el este că este adevărat datorită lucrării minunate a Duhului Sfânt. Motivul pentru care nu există condamnare este ceea ce Duhul Sfânt al lui Dumnezeu a făcut și face în favoarea noastră.

Așadar, când ajungi la Romani 8, nu este doar un capitol izolat pe care îl poți scoate din context și poți vorbi despre Duhul Sfânt. Se înscrie în fluxul întregii cărți. Și ne învață că unul dintre rezultate este lipsa condamnării. Iar acest lucru este atât de neînțeles, încât ni se confirmă prin lucrarea minunată a Duhului lui Dumnezeu. Este aproape ca și cum, în capitolele 3-7, Cristos ne oferă lipsa condamnării, iar în capitolul 8, Duhul Sfânt confirmă lipsa condamnării. Măreț, măreț capitol.

Acum aș vrea să meditați împreună cu mine asupra acestui capitol în următoarele câteva săptămâni, și cred cu adevărat că aceasta va fi una dintre marile experiențe ale familiei noastre ca biserică. Încerc să redau în cuvinte toate lucrurile care îmi inundă mintea când ajung la acest capitol. Și știu că îmi va lua ceva timp să le exprim pe toate. Dar când vom termina, cred că vom avea un timp extrem de îmbogățitor. Ce face Duhul lui Dumnezeu pentru a ne confirma realitatea lipsei condamnării? Vă voi prezenta doar o mică listă. Aveți acolo o schiță; puteți să o urmăriți pe măsură ce o vom parcurge în săptămânile următoare.

În primul rând, El ne eliberează de păcat și de moarte. El ne dă puterea să împlinim Legea. El ne schimbă natura. El ne dă puterea pentru biruință. El ne confirmă înfierea. El ne garantează slava. El ne ajută în rugăciunile noastre. Și pentru că El face toate acestea, rezultatele sunt prezentate în versetele 28-39. Motivul pentru care putem să-L lăudăm pe Dumnezeu, motivul pentru care ne putem bucura de acel crescendo extraordinar și de binecuvântarea de la sfârșitul capitolului este datorită tuturor acestor lucruri pe care Duhul Sfânt le face pentru a confirma faptul statusului lipsei de condamnare înaintea lui Dumnezeu.

Să ne reamintim primul lucru pe care îl face El. În primul rând, motivul pentru care nu experimentăm nicio condamnare este că Duhul Sfânt ne-a eliberat de păcat și de moarte. Priviți versetul 2: „În adevăr, legea Duhului de viață în Cristos Isus m-a izbăvit de legea păcatului și a morții. Căci – lucru cu neputință Legii, întrucât firea pământească o făcea fără putere – Dumnezeu a osândit păcatul în firea pământească, trimițând, din pricina păcatului, pe însuși Fiul Său într-o fire asemănătoare cu a păcatului”. Săptămâna trecută am analizat acest lucru în detaliu, când am studiat primele patru versete. Vreau doar să subliniez această idee. Duhul, versetul 2, m-a izbăvit de legea păcatului și a morții.

Ce înseamnă, oare, când se spune în versetul 2: „legea Duhului de viață”? Aceasta este Evanghelia, nu-i așa? Evanghelia este o lege deoarece ne poruncește să răspundem. Ea ne stabilește o cerință și ne cere aderarea și ascultarea. Iar legea Evangheliei vieții în Cristos Isus, care a venit la noi prin Duhul, ne-a eliberat de legea păcatului și a morții. Motivul pentru care nu putem fi niciodată condamnați este că am fost eliberați de lege și de pedeapsa ei dreaptă, care este moartea. Suntem liberi de aceasta. Datorită credinței noastre în Domnul Isus Cristos, lucrarea regeneratoare a Duhului lui Dumnezeu ne-a eliberat de puterea păcatului, de autoritatea păcatului, de stăpânirea a păcatului, de suveranitatea păcatului, de dominația păcatului și, în cele din urmă, chiar și de pedeapsa păcatului. Așadar, nu vom cunoaște niciodată pedeapsa păcatului, deoarece am fost eliberați de aceasta datorită lui Isus Cristos. Măreț și minunat adevăr.

Duhul Sfânt este agentul mântuirii noastre. El este Eliberatorul care ne scoate din dimensiunea păcatului, din stăpânirea păcatului care duce la moarte. El sparge, ca să zicem așa, porțile păcatului. El rupe zăvoarele nelegiuirii. El dezleagă lanțurile fărădelegii și ne deschide calea spre libertate și ne eliberează. Așadar, când vă gândiți la Duhul Sfânt, iubiților, binecuvântați-I numele sfânt, pentru că El v-a eliberat. El v-a eliberat de consecințele propriului vostru păcat. El v-a eliberat de puterea și stăpânirea păcatului, astfel încât să nu mai fiți nevoiți să cedați în fața puterii lui.

Acum, există un al doilea lucru pe care îl face Duhul Sfânt, și vom trece destul de repede peste primele două, deoarece am discutat deja versetele 1-4. Și anume, El ne dă puterea să împlinim Legea lui Dumnezeu. El ne dă puterea să împlinim Legea lui Dumnezeu. Observați versetul 4: „pentru ca porunca Legii să fie împlinită în noi, care trăim nu după îndemnurile firii pământești, ci după îndemnurile Duhului”. Când ați fost mântuiți, ați fost eliberați de păcat și de moarte în sensul stăpânirii și al stăpânirii păcatului, dar nu ați fost eliberați încă de prezența păcatului. Încă mai există o luptă acolo. Dar păcatul nu ne mai domină și nu vom mai plăti pedeapsa finală pentru el, deoarece aceasta a fost plătită în Isus Cristos și ne-a fost însușită prin credința noastră și prin lucrarea regeneratoare a Duhului lui Dumnezeu.

Acum, când s-a întâmplat acest lucru, am devenit oameni care umblă în Duhul, conform versetului 4, după cum vă amintiți. Și pentru că acum umblăm în Duhul, suntem în stare să împlinim neprihănirea Legii. Sfântul Augustin a spus că „harul mântuitor a fost dat pentru ca Legea să fie împlinită”. Vă amintiți că am vorbit despre neprihănire; că, în cele din urmă, Dumnezeu cheamă un popor neprihănit, iar motivul pentru care Dumnezeu v-a mântuit a fost acela de a vă face neprihăniți, de a vă da capacitatea de a face ceea ce este drept, de a-I face plăcere, de a face voia Lui. Iar când un suflet este regenerat, în acel suflet se naște capacitatea de a împlini sfânta Lege a lui Dumnezeu.

Vedeți voi, împlinirea legii pentru un creștin nu este un fel de conformare minuțioasă, nu este un fel de comportament exterior bazat pe un cod etic. Nu este ceva care se află la marginea și la periferie a ceea ce suntem noi. Sfințenia creștină, neprihănirea, ascultarea pentru credincios nu sunt deloc exterioare, ci sunt interioare. Ele sunt rodul Duhului Sfânt din interior. Și când devenim credincioși și Duhul Sfânt își face locuința în noi, El începe să producă în noi o viață de sfințenie, astfel încât un creștin neascultător trebuie să lupte împotriva lui însuși. El trebuie, literalmente, să depună efort pentru a zădărnici lucrarea Duhului lui Dumnezeu. E ca și cum ți-ai ține respirația; sincer, îți este mult mai ușor să respiri. La fel se întâmplă și în viața creștinului: normalitatea înseamnă să faci ceea ce generează Duhul lui Dumnezeu și de fapt te lupți împotriva noii creații, atunci când ești neascultător.

Iar astfel, Duhul lui Dumnezeu produce în noi capacitatea și puterea de a împlini legea sfântă a lui Dumnezeu. Ce lucrare minunată! Dumnezeu nu numai că ne-a răscumpărat în mod tranzacțional și juridic, nu numai că ne-a declarat neprihăniți, ci a și sădit Duhul Său în noi, pentru ca Duhul să poată produce roada Duhului, care, în primul rând, este atitudinea de: dragoste, bucurie, pace, blândețe, bunătate, credință, smerenie, stăpânire de sine. Și apoi acțiunea Sa care rezultă din atitudine, acțiunea de a face ceea ce este plăcut lui Dumnezeu. Și astfel, pentru că Cristos ne-a dat Duhul Său, putem împlini Legea lui Dumnezeu.

Ascultați cum spune Pavel același lucru în Efeseni 2:10: „Căci noi suntem lucrarea Lui, și am fost zidiți în Cristos Isus pentru (ce?) fapte bune”. Vedeți, acesta este scopul răscumpărării. Am fost creați în Cristos Isus pentru fapte bune, pe care Dumnezeu le-a rânduit dinainte ca noi să umblăm în ele. Am fost răscumpărați pentru a trăi o viață sfântă. Am fost răscumpărați pentru a face ceea ce este drept.

Priviți la Tit 2:14 pentru o altă ilustrare. Acolo se spune că Isus Cristos S-a dat pe Sine pentru noi, apoi urmează: „Pentru ca să ne răscumpere din orice fărădelege și să-Și curățească un popor care să fie al Său, plin de râvnă pentru fapte bune”. Vedeți, din nou se spune că am fost răscumpărați pentru a face fapte bune; am fost răscumpărați pentru a face ceea ce este drept în ochii lui Dumnezeu.

Există un pasaj foarte interesant și aș dori îl aduc în atenția voastră. Deschideți acolo în Biblia voastră la Luca capitolul 1 versetul 72. Luca 1:72. Și în versetul 72 se menționează Legământul lui Avraam, iar versetul 73 spune: „potrivit jurământului prin care Se jurase părintelui nostru Avraam, că, după ce ne va izbăvi din mâna vrăjmașilor noștri, ne va îngădui să-I slujim fără frică, trăind înaintea Lui în sfințenie și neprihănire, în toate zilele vieții noastre”.

Știți, chiar și atunci când Dumnezeu și-a chemat poporul, Israel, El avea în minte să formeze o națiune neprihănită, un popor sfânt. Iar apoi, în versetul 76, se spune: „Și tu, pruncule”, și aici, desigur, este afirmația referitoare la Ioan Botezătorul, „vei fi chemat proroc al Celui Preaînalt. Căci vei merge înaintea Domnului, ca să pregătești căile Lui și să dai poporului Său cunoștința mântuirii, care stă în iertarea păcatelor lui; datorită marii îndurări a Dumnezeului nostru, în urma căreia ne-a cercetat Soarele care răsare din înălțime, ca să lumineze pe cei ce zac în întunericul și în umbra morții și să ne îndrepte picioarele pe calea păcii”. Răscumpărați pentru neprihănire, răscumpărați pentru pace, răscumpărați pentru o relație corectă cu Dumnezeu, răscumpărați pentru împlinirea legii lui Dumnezeu din inimă.

În Evrei capitolul 5, o altă ilustrare a aceluiași principiu, în versetul 8, spune: „Măcar că era Fiu” – adică Cristos – „a învățat să asculte prin lucrurile pe care le-a suferit. Și, după ce a fost făcut desăvârșit, S-a făcut, pentru toți cei ce-L (ce?) ce-L ascultă, urzitorul unei mântuiri veșnice”. Cu alte cuvinte, prin ce se caracterizează, așadar, adevărații credincioși? Ascultarea, ascultarea, acesta este semnul distinctiv. Un creștin adevărat manifestă neprihănire. Un creștin adevărat manifestă ascultare. Un creștin adevărat manifestă fapte bune, deoarece a fost mântuit în acest scop.

Așadar, spunem ceea ce au spus reformatorii și ceea ce trebuie spus din nou și din nou în zilele noastre: îndreptățirea și sfințirea sunt adevăruri inseparabile. Îndreptățirea și sfințirea sunt inseparabile. Dacă ai fost răscumpărat, există o răscumpărare evidentă în viața ta. Acum, aceasta nu este încă așa cum ar trebui să fie. Pentru aceasta așteptăm glorificarea noastră. Dar Duhul care locuiește în noi va produce unele dovezi ale împlinirii legii.

Ascultați Ezechiel, capitolul 11, versetele 19 și 20, pentru o perspectivă din Vechiul Testament asupra acelorași adevăruri. Și iată o promisiune pentru viitor, de fapt. „Le voi da o altă inimă și voi pune un duh nou în voi”, promisiunea Duhului Sfânt, „Voi lua din trupul lor inima de piatră și le voi da o inimă de carne”. Cu alte cuvinte, Dumnezeu va spune că vine ziua când, în numele poporului Meu, le voi da un Duh nou, Duhul Sfânt. Iată rezultatul: „Ca să umble după legile Mele, să păzească poruncile Mele și să le împlinească.” Aceasta este esența motivului pentru care Duhul lui Dumnezeu vine să locuiască în noi: pentru a produce în noi comportamentul neprihănit pe care Dumnezeu îl caută de la creaturile Sale.

Și, apropo, aceeași afirmație este repetată în Ezechiel 36: „Vă voi da o inimă nouă”, versetul 26, „și voi pune în voi un duh nou; voi scoate din trupul vostru inima de piatră și vă voi da o inimă de carne. Voi pune Duhul Meu în voi și vă voi face să urmați poruncile Mele, și să păziți, și să împliniți legile Mele”.

Așadar, răscumpărarea are ca scop ascultarea. Răscumpărarea este pentru neprihănire și pentru împlinirea Legii lui Dumnezeu. Așadar, când vă gândiți la lucrarea Duhului Sfânt, trebuie să începeți din capitolul 8, conștientizând acest lucru: că Duhul Sfânt, prin lucrarea Sa, ne-a eliberat de legea păcatului și a morții, astfel încât să nu mai fim sub pedeapsa acelei legi. În al doilea rând, Duhul Sfânt, prin prezența Sa interioară, ne dă puterea să păzim Legea lui Dumnezeu. Și ce realitate glorioasă este aceasta!

Și astfel, vedem două lucruri aici, nu-i așa? Că suntem în siguranță prin lucrarea Duhului lui Dumnezeu împotriva oricărei judecăți viitoare și că suntem chiar capabili acum, în prezent, să împlinim Legea lui Dumnezeu pe măsură ce ne supunem puterii Duhului lui Dumnezeu dinlăuntrul nostru.

Să trecem la un al treilea lucru pe care Duhul lui Dumnezeu îl face pentru a ne confirma starea noastră lipsită de osândire, și acesta se găsește în versetele 5-11, 5-11. Duhul Sfânt ne schimbă natura; Duhul Sfânt ne schimbă natura. Acesta este pur și simplu un adevăr extraordinar. Acum vom simplifica foarte mult lucrurile. Ascultați cu atenție. Există doar două feluri de oameni în lume, doar două, nici mai mulți, nici mai puțini, două feluri de oameni în lume. Să-i întâlnim în versetul 5: „În adevăr, cei ce trăiesc după îndemnurile firii pământești umblă după lucrurile firii pământești; pe când cei ce trăiesc după îndemnurile Duhului umblă după lucrurile Duhului”. Este suficient de departe.

Există doar două feluri de oameni în lume: cei care trăiesc după fire și cei care trăiesc după Duhul. Dumnezeu nu împarte niciodată oamenii după sex, nici bărbați, nici femei, nu îi împarte niciodată după cultură sau educație, nici după clasă socială sau rasă. Singurul mod în care Dumnezeu împarte oamenii este după relația lor cu El. Și aici, în contextul acestui pasaj, există doar două tipuri de oameni, cei care se preocupă de lucrurile trupului și cei care se preocupă de lucrurile Duhului.

Acum, desigur, există grade în cadrul fiecărei categorii. Sunt unii oameni care se preocupă de lucrurile Duhului, dar nu o fac așa cum ar trebui. Și sunt unii... unii oameni care se preocupă de lucrurile trupului și, cel puțin la exterior, se comportă mai bine decât alții. Dar, deși există grade de intensitate în cadrul fiecărei categorii, categoriile în sine sunt absolute... absolute.

David Brown a spus: „Oamenii trebuie să se afle sub influența predominantă a unuia sau altuia dintre aceste două principii, iar în funcție de care dintre ele deține controlul, așa va fi înfățișarea vieții lor și caracterul acțiunilor lor. Orientarea gândurilor, a afecțiunilor și a preocupărilor este singurul test decisiv al caracterului”. Am încheiat citatul. O afirmație foarte importantă.

Acum aș vrea să analizați acest lucru puțin mai atent în versetul 5. Prima expresie este „în adevăr” și leagă acest verset de versetul 4. La sfârșitul versetului 4 se spune: „în noi, care trăim nu după îndemnurile firii pământești, ci după îndemnurile Duhului”. Așadar, avem pe cei care umblă după îndemnurile firii și pe cei care umblă după îndemnurile Duhului. Iar acum, când ajungem la versetul 5, avem pe cei care se gândesc la lucrurile firii și pe cei care se gândesc la lucrurile Duhului.

Acum, în versetul 4, rețineți acest lucru, se pune accentul pe comportament. Cuvântul „a umbla” se referă în primul rând la comportament, la manifestarea exterioară. Dar în versetul 5, nu comportamentul este cel pe care se pune accentul. Pe ce se pune accentul? Gândirea, gândirea este cea accentuată. Și, dacă veți observa, în versetul 5 se menționează două lucruri. Cei care trăiesc după fire se gândesc la lucrurile firii; cei care trăiesc după Duhul (se gândesc, am putea deduce) la lucrurile Duhului”. Așadar, vorbim despre procesul gândirii. Deci, în versetul 4 avem comportamentul, în versetul 5 avem gândirea; în versetul 5 mai avem și altceva: „Căci cei care trăiesc după fire și cei care trăiesc după Duhul”. Aceasta este natura. Aceasta este natura. „După” se referă pur și simplu la natură, „gândindu-se la lucrurile”, adică gândirea, și „umblând”, adică comportamentul. Așadar, există aici o adevărată continuitate.

Motivul pentru care oamenii umblă după Duhul este că se gândesc la lucrurile Duhului. Iar motivul pentru care fac asta este că viața lor este orientată spre Duhul. Motivul pentru care oamenii umblă în trup este că mintea lor este orientată spre lucrurile trupului, iar aceasta este așa pentru că ei sunt după trup. Și poți merge chiar un pas mai departe; dacă dorești, poți coborî la versetul 9 și vei descoperi că problema este că ei trăiesc după fire pentru că sunt ce? Sunt în fire. Așadar, natura persoanei dă naștere modelelor sale de gândire, înclinației sale sau dispoziției sale, care se manifestă în cele din urmă în comportamentul său. Acum, acesta este firul gândirii lui Pavel: că abilitatea de a împlini Legea lui Dumnezeu provine dintr-o gândire corectă, iar gândirea corectă provine dintr-o natură nouă, o natură nouă. Așadar, spunem că versetele 5-11 subliniază faptul că Duhul Sfânt ne dă o natură nouă. Și de acum înainte, trăim după Duhul și suntem înclinați spre lucrurile Duhului. Înclinația noastră s-a schimbat, dispoziția noastră s-a schimbat.

Acum, îngăduiți-mi să privesc puțin mai adânc la acest aspect. Să începem cu prima frază din versetul 5: „În adevăr, cei ce trăiesc după îndemnurile firii pământești”. În greacă se spune literalmente „cei care sunt după trup”, cei a căror ființă este îndreptată spre trup, cei a căror ființă este firească, trupească. Este o descriere a celui care este stăpânit de trup, o persoană nemântuită controlată în mod obișnuit de asta, dominată de natura sa umană, dominată de trupul său nerăscumpărat. Un astfel de om este depravat. Este neregenerat. Iar a trăi după îndemnurile trupului este același lucru cu a fi în fire, mai jos în versetele 8 și 9, aceeași idee. A trăi după îndemnurile trupului subliniază modelul determinant. A fi în fire subliniază sfera de condiționare. Dar, de fapt, este același lucru. Iar oamenii care sunt în fire sau trăiesc după fire sunt pur și simplu dominați de corupția umană, dirijați, controlați de păcat.

Acum, când oamenii trăiesc după firea pământească sau, literalmente sunt conform firii pământești, ei se gândesc la lucrurile firii pământești – o afirmație foarte importantă. Cuvântul folosit aici, „a se gândi”, este un cuvânt foarte interesant: phroneō, phroneō. Și ați auzit... Poate ați auzit de cuvântul nous în limba greacă, care este cuvântul propriu-zis pentru „minte”. Cuvântul nous este termenul obișnuit pentru „minte”. Acesta nu este cuvântul obișnuit pentru „minte”, adică doar procesul de gândire, creierul și funcția sa. Este un cuvânt care înseamnă „dispoziție” sau „înclinație”. Provine de la rădăcina phrēn, care se referă la sediul tuturor afecțiunilor și facultăților mentale. Exprimă activitatea mentală. Înseamnă a fi înclinat sau orientat spre ceva. Astfel, oamenii care trăiesc după fire și nu sunt mântuiți, care, prin urmare, urmează firea în ceea ce privește modelele lor determinante, sunt înclinați spre lucrurile firii. Este același lucru cu ceea ce găsim în 1 Ioan 2, unde se spune că oamenii care iubesc lumea nu sunt ai Tatălui, ci sunt înclinați spre lume.

Și, apropo, este același cuvânt folosit în Filipeni 2:5, unde se spune: „Să aveți în voi gândul acesta care era și în Cristos Isus”. Iar Isus era... avea o înclinație spre smerenie și noi trebuie să avem, de asemenea, o înclinație spre smerenie. Aceasta este... Aceasta este semnificația acestui termen. Așadar, cuvântul se referă la o înclinație, la o orientare deliberată a minții într-o altă direcție decât cea către Dumnezeu. Iar persoana nemântuită este înclinată spre fire, spre depravare. Ca urmare a acestui fapt, ea caută lucrurile trupului. Care sunt lucrurile trupului? Toate lucrurile inutile, toate lucrurile trecătoare, tot gunoiul lumii. Toate lucrurile neînsemnate, toate lucrurile materiale, toate lucrurile corupătoare, toate lucrurile în descompunere, toate lucrurile care nu sunt în niciun fel, sau în niciun sens, legate de Împărăția veșnică a lui Dumnezeu. Și așa stau lucrurile cu toți oamenii nerăscumpărați din nou. Ei se află în firea pământească, așa că urmăresc lucrurile firii pământești. Și pentru că urmăresc lucrurile firii pământești, sunt înclinați spre acestea și aleargă după ele. Aceasta este o definiție clasică a unei persoane depravate.

În 2 Petru, mă gândeam la capitolul 2, versetele 9 și 10, spune: „înseamnă că Domnul știe să izbăvească din încercare pe oamenii cucernici și să păstreze pe cei nelegiuiți, ca să fie pedepsiți în ziua judecății”. Apoi, versetul 10 spune: „mai ales pe cei ce, în pofta lor necurată, umblă poftind trupul altuia”. Și acesta este doar un alt mod de a spune același lucru. Aceștia sunt oameni care pur și simplu sunt înclinați în acea direcție și așa umblă ei. Ei urmăresc lucrurile trupești.

În Filipeni, capitolul 3, versetul 19, se spune: „Sfârșitul lor va fi pierzarea. Dumnezeul lor este pântecele, și slava lor este în rușinea lor, și se gândesc la lucrurile de pe pământ”. Filipeni 3:19. Ei sunt înclinați spre lucrurile pământești. Și aș vrea să vă sugerez că, uneori, asta poate fi chiar o religie falsă? Când vedeți pe cineva înclinat spre o religie falsă, aceasta este, de asemenea, firea. Așadar, nu vrem să-i lăsăm să scape nepedepsiți. Și dacă aveți vreo întrebare în legătură cu asta, citiți Amos 4 și 5 și aflați cum i-a acuzat Dumnezeu acolo pe adepții religiilor false.

Acum, pe de altă parte, observați ce zice versetul 5 și să aflăm ce a făcut Duhul lui Dumnezeu pentru noi. „pe când cei ce trăiesc după îndemnurile Duhului”, putem deduce că sunt înclinați spre lucrurile Duhului. Aceia dintre noi care am fost răscumpărați, care trăim după Duhul, care suntem acum în Duhul, care umblăm acum în Duhul, suntem înclinați spre Duhul și constatăm că direcția vieții noastre este spre Duhul Sfânt. El este... El este scopul nostru. El este țelul nostru. Iar lucrurile pe care El le prețuiește și le consideră scumpe sunt lucrurile pe care le căutăm noi. Și de aceea găsiți în Romani 7 că Pavel spune: „fiindcă, după omul dinăuntru, îmi place Legea lui Dumnezeu”, versetul 22 din Romani 7. Pentru că aceasta este caracteristica și aceasta este esența unui om regenerat, răscumpărat; înclinația lui este spre Duhul.

Și acum, destul de interesant, chiar dacă înclinația noastră este acolo, uneori ne rătăcim pe drum, nu-i așa? Și asta ne-a învățat Romani 7: că, deși acesta este scopul meu, acesta este țelul meu și aceasta este dorința profundă și adevărată a inimii mele, sunt împiedicat în acest proces din cauza faptului că încă am acest trup omenesc și tot ce vine odată cu el. Și asta mă face incapabil să împlinesc lucrurile pe care mi-aș dori să le împlinesc, să fac lucrurile pe care mi-aș dori să le fac.

Ei bine, care sunt lucrurile Duhului? Păi, dacă citiți 1 Corinteni capitolul 2, cred că le găsiți pe toate acolo, cel puțin în termeni generali. Sunt lucrurile adânci ale lui Dumnezeu. 1 Corinteni 2 spune: „Duhul cercetează toate lucrurile”. Ce lucruri? „Lucrurile adânci ale lui Dumnezeu”. O idee măreață. Și apoi, în versetul 13, lucrurile duhovnicești. Lucrurile duhovnicești. Iar în versetul 16, gândul Domnului. Lucrurile lui Dumnezeu, gândul lui Dumnezeu, voia lui Dumnezeu – toate aceste lucruri care aparțin Duhului Sfânt.

Acum, un cercetător al limbii grecești a considerat că acestea sunt amândouă ceea ce se numește „genitive de posesie”. Poate fi adevărat că ceea ce se spune este că oamenii neregenerați au o minte stăpânită de fire, iar oamenii regenerați au o minte sau o înclinație stăpânită de Duhul, controlată de Duhul. Dar acesta este un adevăr minunat, că noi, cei care am fost răscumpărați, am primit această nouă direcție. Avem o natură nouă. Nu mai mergem pe calea pe care mergeam înainte. Mergem acum în direcția Duhului lui Dumnezeu.

Acum urmăriți foarte atenți, pentru că ceea ce vom discuta în continuare vă va oferi o înțelegere foarte clară a unor distincții importante. Să trecem la versetul 6: „Și umblarea după lucrurile firii pământești” – același cuvânt, tradus uneori prin „carnal” – a avea o gândire firească înseamnă moarte. A avea o gândire spirituală înseamnă viață și pace. Acum vom aprofunda puțin mai mult acest concept al distincției dintre cei care urmează firea și cei care urmează Duhul. Una, spune el, este moartea, iar cealaltă este viață și pace.

Acum vreau să observați ceva cu foarte mare atenție. Nu spune în versetul 6 că a avea o gândire firească duce la moarte. Se spune că a avea o gândire firească înseamnă moarte. Nu se spune că a avea o gândire spirituală duce la viață. Spune că a avea o gândire spirituală înseamnă viață. Este o ecuație, nu o consecință. Iar ideea este aceasta: o persoană care nu-L cunoaște pe Dumnezeu, care nu-L cunoaște pe Cristos, care este înclinată spre fire, și trăiește într-o stare de moarte. Aceasta este ideea. Ei sunt morți. Este la fel ca în Efeseni 2:1, unde se spune cât se poate de clar: „Voi erați morți în fărădelegile și greșelile voastre”. A fi fără Dumnezeu, a trăi în fire, după voia firii, înclinat spre fire, urmărind lucrurile firii, umblând în fire înseamnă a fi mort. A fi mort! Și tot ceea ce faci, spune Biblia, sunt fapte moarte. Iar Scriptura spune, de asemenea, foarte clar: „Cea care trăiește în plăceri este (Ce?) moartă măcar că trăiește”. Așadar, este un fel de moarte spirituală, o îndepărtare de Dumnezeu, absența vieții lui Dumnezeu în suflet. Ai viață fizică, dar nu ai viață spirituală. Viața lui Dumnezeu nu se află acolo.

În Isaia 59, cred că este interesant să ne uităm la versetul 2: „ci nelegiuirile voastre pun un zid de despărțire între voi și Dumnezeul vostru; păcatele voastre vă ascund fața Lui și-L împiedică să v-asculte”. Aceasta este moarte spirituală, despărțire de Dumnezeu, izolare de Dumnezeu, incapacitate de a răspunde lui Dumnezeu. Și am simțit întotdeauna că cel mai bun mod de a ilustra acest lucru este cu un cadavru. Dacă voi... Îmi amintesc că, cu ani în urmă, am participat la înmormântarea unui bebeluș. Bebelușul murise, iar mama supraviețuise unui accident. Mama tot întindea mâna în sicriu, ridica bebelușul, strângea acel mic trup fără viață la pieptul ei și plângea. Și, oricât ar fi încercat, nu primea niciun răspuns, pentru că a fi mort înseamnă a fi incapabil să răspunzi. Și aceasta a fost pentru mine o ilustrare elocventă a ceea ce înseamnă să fii mort spiritual. Înseamnă să ți se vorbească, să fii lovit direct de adevărul lui Dumnezeu, de tandrețea lui Dumnezeu, de iubirea lui Dumnezeu, de mesajul lui Dumnezeu sau orice altceva, și să fii total incapabil să reacționezi, să fi mort spiritual. O astfel de persoană nu va reacționa la lucrurile lui Dumnezeu mai mult decât ar reacționa un cadavru la un ac înfipt în el – mort. Și acesta este genul de moarte despre care vorbește Pavel. Așadar, oamenii care trăiesc în trup sunt morți. Ei nu-L pot simți pe Dumnezeu. Nu sunt vii față de Dumnezeu.

Întoarceți la Romani 7 și vă voi arăta acest lucru în versetul 5. „Căci, când trăiam sub firea noastră pământească, patimile păcatelor, ațâțate de Lege, lucrau în mădularele noastre și ne făceau să aducem roade pentru moarte”. Vedeți, păcatul ne-a dominat atât de mult încât tot ce a produs vreodată a fost moarte, moarte, moarte. Și astfel, bărbații și femeile fără Domnul trăiesc într-o stare de moarte. Dar ideea este că a fi firesc înseamnă a fi mort; este o echivalare.

Acum priviți cealaltă fațetă a lucrurilor, în versetul 6. „pe când umblarea după lucrurile Duhului este viață și pace”. Este viață. Acum, preaiubiților, ascultați. Când spunem că Duhul lui Dumnezeu ne-a schimbat natura, El ne-a scos din starea de moarte și ne-a adus la ce? La viață. Vii pentru ce? Vii pentru Dumnezeu, vii pentru adevărul spiritual, vii pentru realitatea spirituală, pentru a înțelege lucrurile pe care omul firesc nu le putea înțelege, conform 1 Corinteni 2:14. Acum am luat parte la viață. Și vreau doar să vedeți acest lucru atât de clar încât, atunci când o persoană este răscumpărată, rezultatul este o viața nouă.

Nu ești răscumpărat și apoi rămâi în aceeași stare de moarte. Romani 6 spune că, dacă am murit împreună cu Cristos, vom și ce? Vom și învia împreună cu Cristos. Și dacă am fost îngropați împreună cu El în moartea Sa, vom învia împreună cu El în învierea Sa și vom trăi ce fel de viață? O viață nouă. Așadar, Duhul lui Dumnezeu ne-a făcut vii pentru Dumnezeu și, dintr-o dată, lumea lui Dumnezeu ne este revelată și putem simți iubirea Lui, putem simți puterea Lui și putem înțelege Cuvântul Lui, iar El se mișcă și noi înțelegem mișcarea Lui. Îl simțim acolo pentru că avem viață.

Și nu numai că spune că avem viață, ci și că avem pace. Nu numai că suntem conștienți că Dumnezeu este acolo, ci avem și o relație de pace cu El. În timp ce înainte El era dușmanul nostru, acum este prietenul nostru. Înainte eram în război cu Dumnezeu, iar acum El este însoțitorul nostru constant. O, ce gând este acesta! Avem viață. Și în acea viață se află dulcea comuniune cu Dumnezeu. Harul Său ne este dăruit. Iubirea Sa se revarsă în inimile noastre. Avem bucurie veșnică. Și suntem în pace cu El pentru eternitate. Mare adevăr, mare adevăr.

Și astfel, contrastul este foarte clar: nu trăim după firea pământească, ci trăim în Duhul. Nu ne preocupă lucrurile firii pământești; suntem îndreptați spre lucrurile Duhului. Așadar, urmărim lucrurile Duhului și umblăm în Duhul.

Acum veți spune: „Dar oare facem asta tot timpul?” Nu. Nu, dar vedeți voi, înainte nu o făceam niciodată, niciodată. Uitați-vă la Galateni capitolul 5 și veți găsi cea mai bună perspectivă asupra acestei lupte. Galateni 5:17, și iată care este starea unui credincios: „Căci firea pământească poftește împotriva Duhului”. Acum ascultați cu mare atenție, voi relua ceva ce am învățat în trecut. Ni s-a dat Duhul; ni s-a dat o viață nouă. Nu mai suntem înclinați spre fire. Dar firea mai este încă acolo? Da, este. Nu suntem – amintiți-vă ce am spus – în fire, ci firea este în noi. Și când o să scăpăm de ea? Când vom fi glorificați. Dar până atunci, avem o luptă de dus.

Acum, o persoană nemântuită are de dus o luptă? Niciuna. De ce? Are o singură înclinație, merge într-o singură direcție. Dar acum, că avem Duhul lui Dumnezeu, firea pământească se împotrivește Duhului. Și astfel, avem această luptă. Acum, dacă vrem să câștigăm – puteți reveni la versetul 16 – tot ce trebuie să facem este să ascultăm de Duhul și nu de firea pământească. Și el continuă să vorbească despre ceea ce vrea să producă firea – toate lucrurile urâte menționate până la versetul 21 – și despre ceea ce vrea să producă Duhul în versetele 22-24. Așa că spune în versetul 25: dacă trăim în Duhul, atunci ar fi înțelept să facem ce? Să umblăm în Duhul.

Așadar, recunoaștem că va exista o luptă din cauza firii noastre, din cauza naturii noastre umane. Acum să ne întoarcem la versetul 18 din Romani 7 și să reluăm aceeași idee. În Romani 7:18: „Știu, în adevăr, că nimic bun nu locuiește...” Unde, în tine, Pavel? „ adică în firea mea pământească”.

Așadar, un credincios are, de fapt, două părți, nu-i așa? El are acea creație nouă înclinată spre lucrurile Duhului, dar trebuie să se ocupe și de trupul care rămâne în firea lui omenească, care nu va fi eliminat până când nu va părăsi acest trup muritor. Iar termenii lui Pavel sunt absolut consecvenți. El atribuie întotdeauna păcatul trupului muritor, firii, naturii umane, niciodată noii creații. Așa că, atunci când vom fi cu Domnul, nu este vorba de o transformare, ci, de fapt, de o eliminare. Ne lepădăm de fire, ceea ce eliberează noua creație, orientată spre Duhul, pentru a sluji Duhului și numai Duhului pentru totdeauna.

Acum haideți să privim la versetul 7. Iată motivul pentru care firea nu poate sluji lui Dumnezeu. Iată motivul pentru care firea nu poate înțelege lucrurile Duhului. Iată motivul pentru care mintea firească este moartă. Acum fiți atenți la asta. Este moartă pentru că este în vrăjmășie împotriva lui Dumnezeu. Vedeți, dacă sunteți în opoziție față de Dumnezeu, sunteți morți, pentru că Dumnezeu este izvorul vieții și, dacă vă opuneți lui Dumnezeu, nu aveți viață. Așadar, mintea firească este în opoziție față de Dumnezeu. Ea nu se supune legii lui Dumnezeu – fiți atenți la asta – și nici nu poate să se supună. Aceasta este o afirmație foarte, foarte importantă. Contrastul este clar. Pe de o parte, aveți o persoană absolut depravată; iar pe de altă parte, o persoană care este orientată spre lucrurile Duhului și care este capabilă să obțină biruință asupra depravării sale prin puterea Duhului.

Dar priviți la această persoană depravată. Ea trăiește în fire. Ea urmărește lucrurile firii. Ea se gândește la lucrurile firii. Ea umblă în fire. Ea este moartă. Iar motivul pentru care este moartă este că se află în opoziție față de Cel care singur poate da viață. Și dacă ești în vrăjmășie împotriva lui Dumnezeu, vei fi mort. De aceea spune el: pentru că umblarea după lucrurile firii pământești este vrăjmășie împotriva lui Dumnezeu, de aceea este mort.

Dar priviți aici. Și pentru că este mort, el nu poate să se supună legii lui Dumnezeu sub nicio formă. Veți spune: „Păi, dar ce zici de cazul în care oamenii răi fac lucruri bune?” Acestea nu sunt cu adevărat lucruri bune, ci sunt lucruri care, la suprafață, par a fi bune și umanitare. Dar, dacă nu sunt făcute pentru slava lui Dumnezeu, nu sunt bune. Dacă nu sunt făcute ca răspuns la sfânta lege a lui Dumnezeu, nu sunt bune. Și dacă oamenii nu sunt dispuși să vină la Dumnezeu și să asculte de legea Lui pentru slava Lui și scopul Lui, chiar și lucrurile pe care se întâmplă să le facă și care, la prima vedere, par bune, nu sunt cu adevărat bune, pentru că singurul lucru bun este cel făcut pentru slava lui Dumnezeu, nu-i așa? Și oamenii bine intenționați pot face lucruri care, la suprafață, par a fi bune, dar dacă nu sunt făcute cu unicul scop de a-L slăvi pe Dumnezeu și ca răspuns al unei inimi iubitoare la sfânta Lui lege, ele în sine nu sunt bune. Sunt bune doar din punct de vedere uman.

Acum aș vrea să observați ceva aici. Opoziția față de Dumnezeu este adânc înrădăcinată. Versetul 7 spune: „Cei ce sunt pământești”. Și aici revenim din nou la acest „phroneō”, sau la acest „phronēma”, această înclinație. „Fiindcă umblarea după lucrurile firii pământești este vrăjmășie împotriva lui Dumnezeu”. Ea se află în opoziție față de Dumnezeu. Acum, lăsați-mă să vă spun ceva. Preaiubiților, iată motivul pentru care necredincioșii nu ascultă de Legea lui Dumnezeu: pentru că sunt îndreptați împotriva Lui. Sunt împotriva lui Dumnezeu. Vedeți voi, această înclinație este mai adânc înrădăcinată decât neascultarea, înțelegeți asta? Neascultarea este o manifestare superficială a înclinației și a dispoziției minții.

Așadar, păcatul nu este doar o răzvrătire exterioară, ci un spirit interior de răzvrătire. Și nu există nicio posibilitate ca acesta să se supună legii lui Dumnezeu. Acum ascultați: nu există nicio posibilitate ca trupul să se supună legii lui Dumnezeu, nu se poate.

Veți zice: „Păi, am fost răscumpărat. Trupul meu este acum supus legii lui Dumnezeu?” Nu. Nu, trupul vostru nu a fost răscumpărat. Sunteți pregătiți pentru asta? Așa este. Trupul vostru nu a fost răscumpărat. Dacă trupul vostru ar fi fost răscumpărat când ați fost mântuiți, ați fi perfecți. Nu-i așa? Trupul vostru nu a fost răscumpărat. Nu cred că oamenii înțeleg acest lucru. Încă mai ai o fire nerăscumpărată. De aceea spunem că mântuirea are un timp viitor, nu-i așa? Și care este acest timp viitor? Vă voi arăta ce este. Observați vă rog versetul 23 din Romani 8. La mijlocul versetului: „...suspinăm în noi și așteptăm înfierea, adică răscumpărarea (a ce?) a trupului nostru”. Trupul nu a fost răscumpărat. Mântuirea nu răscumpără trupul. Această natură rebelă nu poate fi schimbată.

Veți spune: „Ce trebuie să se întâmple cu trupul?” Știți ce trebuie să se întâmple? Trebuie să fie exterminat. Așa este. Trebuie să fie eliminat în totalitate. Trupul nu poate sluji Legea lui Dumnezeu, firea nu poate face asta. Așadar, natura noastră umană trebuie eliminată. Și poate veți întreba: „Păi, stați puțin. Credeam că, atunci când vom ajunge în cer, vom primi trupuri glorificate”. Așa este. Nu suntem... Vom primi altele decât acestea, nu-i așa? Ar fi bine să credeți asta. Vom fi răscumpărați într-un trup, dar nu va fi acesta. Singurul lucru la care este bun acesta este eliminarea. Așadar, când ești răscumpărat, o nouă creație este așezată în tine și devii o creație cu totul nouă. Dar ești încă în trup; te afli în trup, în trupul muritor, în natura ta umană. Iar aceasta nu poate fi răscumpărată. Trebuie eliminată. De aceea Pavel o numește chiar „trupul supus morții”. Nu poate fi răscumpărat.

Versetul 8: „Deci cei ce sunt pământești nu pot să placă lui Dumnezeu”. Aceasta este incapacitatea absolută care însoțește depravarea absolută. Sunt răi. Nu pot să se supună legii lui Dumnezeu. Și nu pot face nimic în trup pentru a-I fi plăcuți lui Dumnezeu.

Acum, așa stau lucrurile în viața celor care nu-L cunosc pe Cristos: nu pot să-I fie pe plac lui Dumnezeu. Și, vedeți voi, a-I fi pe plac lui Dumnezeu este scopul pentru care am fost creați, nu-i așa? Adică, acesta este... Acesta este summum bonum al întregii creații. A-L mulțumi pe Dumnezeu este scopul pentru care a fost creat fiecare, ca să-L mulțumim pe Dumnezeu, ca să trăim spre lauda slavei Sale. Adică, acesta este motivul existenței noastre. Și dacă nu putem să-L mulțumim pe Dumnezeu, atunci am pierdut motivul existenței noastre și asta înseamnă să fii fără Isus Cristos, vedeți.

Înseamnă să fii în trup, după trup, preocupat de lucrurile trupului, umblând în trup, incapabil să te supui legii lui Dumnezeu, în răzvrătire împotriva Lui și incapabil să faci ceva care să-I fie pe plac. Și atunci vine Duhul dulce al lui Dumnezeu și, prin Evanghelia lui Isus Cristos, pune în noi o natură nouă. Și pentru că am primit acea natură nouă, acea sămânță care nu poate putrezi, acea natură divină, așa cum o numește Petru, acel principiu al vieții noi, acea viață nouă a învierii, acum putem să-I fim pe plac lui Dumnezeu.

Și noi, din acea natură nouă, putem păzi Legea Lui. Așadar, nu suntem mântuiți doar de izbăvirea viitoare... de fapt, de judecata viitoare, ci suntem mântuiți în sens prezent, de puterea păcatului asupra noastră, datorită slujirii minunate a Duhului Sfânt.

Acum, reversul acestei situații apare în versetele 9-11. Și aici el face o schimbare de direcție. Priviți la ce spune: „Voi însă nu mai sunteți pământești”, și, dintr-o dată, trecem de la „ei” la „voi”. Ei, versetul 5; voi, versetul 9. Acum se adresează credincioșilor. El spune că voi nu sunteți pământești (sau în trup). Nu este aceasta o veste bună? Nu suntem pământești. Nu urmăm trupul. Nu suntem înclinați spre trup. Nu umblăm în trup. Nu suntem în vrăjmășie cu Dumnezeu. Nu suntem incapabili să împlinim Legea Lui. Nu ne mulțumim doar pe noi înșine. Nici nu suntem în trup; ce suntem? Ce spune textul? Suntem în Duhul. Preaiubiților, iată aceasta este definiția unui creștin. Sunteți în Duhul. Sunteți în Duhul. El v-a dat o natură nouă. Trăiți și umblați în El. O, ce gând minunat! „Ce este născut din carne este (ce?) carne”, Ioan 3:6. „Ce este născut din Duh este (ce?) Duh”. Noi suntem Duh. Am fost născuți din Duhul. Nu mai suntem în trup. O, da, trupul este încă aici, dar noi nu mai suntem în el. El nu este principiul care ne controlează viețile, nu este înclinația noastră. Nu este dispoziția noastră.

Și care este dovada acestui lucru? Priviți versetul 9. „Dacă Duhul lui Dumnezeu locuiește în adevăr în voi”. Aceasta este dovada. Dacă Duhul locuiește în voi, nu sunteți în trup, ci sunteți în Duh. Ce gând minunat! Vedeți voi, a fi în Duh nu este o chestiune de mărturisire, nu este o chestiune de reputație, nu este o chestiune de frecventare a bisericii. A fi în Duhul înseamnă a-L avea pe Duhul în voi. Și, oh, îmi place foarte mult asta: „Dacă Duhul lui Dumnezeu locuiește”, acesta este cuvântul „oikeō”, își face locuința în voi, își face locuința în voi. Dacă Duhul trăiește în voi ca în propria Lui locuință, și El face asta în fiecare credincios. Știți asta? Asta spune el. Priviți restul versetului 9: „Dacă cineva nu are Duhul lui Cristos, nu este al Lui”. Așadar, dacă sunteți creștin, primiți Duhul Sfânt, iar dacă primiți Duhul Sfânt, El își face locuința în voi. Și dacă El își face locuința în voi, nu mai sunteți în fire. O, să-L lăudăm pe Dumnezeu că Duhul Sfânt a făcut asta. Ne-a scos din sfera firii și din strânsoarea ei mortală și ne-a pus în sfera Duhului.

Știți, trebuie să avertizăm, cred, pe de altă parte, că oricine nu are Duhul Sfânt nu este al lui Cristos. Adică, dacă viața ta nu dă dovadă de puterea și prezența lui, Duhul lui Dumnezeu, dacă nu există un semn vizibil al împlinirii legii drepte a lui Dumnezeu, dacă nu există o bucurie în inima ta pentru lucrurile Lui, dacă nu există o înclinație și o orientare spre lucrurile Duhului și o dorință de a umbla pe acea cale chiar dacă eșuezi tot timpul, dacă acestea nu există, atunci Duhul nu este acolo. Dacă Duhul nu este acolo, indiferent ce pretinzi, nu-I aparții.

Așadar, aceasta este o chemare la cercetare, nu-i așa? Precum în 2 Corinteni 13:5, unde se spune că ar fi bine să te cercetezi pe tine însuți pentru a vedea dacă ești în credință. Și ce cauți? Când oamenii îmi spun: „Nu știu dacă sunt creștin”, știi ce le răspund? „Lasă-mă să te întreb ceva. Ai văzut manifestări ale Duhului Sfânt în viața ta? Ai experimentat sentimentul divin al iubirii, bucuriei, păcii, blândeții, bunătății, credinței, smereniei, stăpânirii de sine? Ai văzut că din viața ta a ieșit roada neprihănirii? Au fost momente în care inima ta a tânjit pur și simplu să se împărtășească cu Dumnezeul cel viu? Ai avut o iubire pentru Cuvântul lui Dumnezeu, chiar dacă în acest moment s-ar putea să nu o mai ai? Ai tânjit să te împărtășești în rugăciune? Ți s-a înălțat inima în laudă către Dumnezeu? Îți poți aminti momente de genul acesta? Dacă da, ele au fost produse de Duhul lui Dumnezeu și El este acolo, dacă au existat vreodată, chiar dacă poate că acum nu mai ai aceste lucruri pentru că te comporți într-un mod firesc”.

În Romani, capitolul 7, versetele 17 și 20, Pavel spune: „Păcatul care locuiește în mine”. El folosește această expresie de două ori. Păcatul care locuiește în mine. El vorbește în calitate de creștin. Dar noi nu avem doar păcatul care locuiește în noi, ci avem (Ce?) și Duhul care locuiește în noi. O, ce gând minunat!

Observați vă rog că în versetul 9 El este numit Duhul? Este numit Duhul lui Dumnezeu și apoi este numit Duhul lui Cristos. Toate aceste nume, și multe altele, ne arată că El are aceeași relație cu Tatăl pe care o are cu Fiul. Un echilibru trinitar perfect. El Însuși este Duhul. El este unic. El este Duhul lui Dumnezeu, prima persoană a Trinității. El este Duhul lui Cristos, a doua persoană a Trinității. Măreț gând!

Și apoi versetul 10: „ Și dacă Cristos este în voi, trupul vostru, da, este supus morții, din pricina păcatului; dar duhul vostru este viu, din pricina neprihănirii”. Oh, asta e atât de bine. Dacă Cristos este în voi... Aveți acest conflict, nu-i așa? Trupul nu este încă ce? Mort. Trupul nu este răscumpărat. Trupul tot va muri. Tot veți ajunge în mormânt. Și de aceea, când deveniți creștini, nu veți scăpa de moarte. Trupul tot va muri. Trebuie să moară. Este necesar să fie eliminat. Trebuie să scăpăm de el. Nu-l putem târî în cer.

Veți spune: „Dar cum rămâne cu cei care sunt răpiți?” Trupul lor va fi schimbat pe drum. Dumnezeu nu lasă nimic din toate acestea să intre în cer. Te rog, Doamne, nu-l lăsa să intre. Asta este ideea. Trupul supus morții va merge spre moarte. Acest trup este pătat de păcatul lui Adam și va muri. Și va suferi de boli, dureri, încercări și toate aceste lucruri. Va slăbi, se va descompune și, în cele din urmă, va muri. Și așa trebuie să fie, pentru că eu vreau doar să scap de el. Și astfel el spune, iată dualitatea credinciosului, versetul 10: „Dacă Cristos este în voi” – și El este același cu Duhul, voi îi aveți pe amândoi și îl aveți și pe Dumnezeu, și totul vine împreună – Și dacă Cristos este în voi, trupul vostru, da, este supus morții, din pricina păcatului și nu puteți schimba asta, el va muri. „Dar Duhul”, și cred că aici este vorba atât de Duhul Sfânt... Duhul Sfânt, cât și de duhul vostru uman. Prezența Duhului în acea natură nouă este cea care va trăi datorită neprihănirii.

A cui neprihănire? A ta? A lui Cristos. A lui Cristos. Moartea trupească rămâne totuși plata păcatului lui Adam. De aceea mor creștinii. Mor pentru că trupul trebuie să moară. Dar vrei să știi ceva? Nașterea ta a fost un eveniment mai trist decât moartea ta. Înțelegi asta? Pentru un creștin, nașterea ta a fost mai tristă decât moartea ta. Nu vom putea să ne ridicăm cu aceste trupuri, pentru că ele sunt iremediabile. Trebuie să primim altele noi. Și despre asta este vorba în 1 Corinteni 15. O să discutăm despre asta mai târziu, acolo unde el spune că acesta este un fel de trup, iar acela este un alt fel de trup. Dar așteaptă să vezi ce fel de trup vei primi. Este un fel de trup despre care nu ai auzit niciodată. Și totul se datorează faptului că versetul 10 spune „din pricina neprihănirii”. O, ce gând minunat, neprihănirea binecuvântatului Domn Isus Cristos. Nu e de mirare că Pavel a spus în Filipeni 3: „Am socotit toată neprihănirea mea ca gunoi, ca să câștig neprihănirea lui Cristos.”

Așadar, deși trupurile noastre mor, duhul nostru trăiește veșnic, duhul răscumpărat, natura nouă. Și apoi, în cele din urmă, versetul 11, pe scurt, pentru că îl vom analiza în detaliu mai târziu. „Și dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus din morți locuiește în voi”. Cine este Duhul Celui care L-a înviat pe Isus din morți? Este Duhul Sfânt. Cine este Cel care L-a înviat pe Isus? Ei bine, Biblia spune în Romani 1 că El a fost înviat de Tatăl.

Deci este Duhul lui Dumnezeu Tatăl. Dacă El locuiește în voi, atunci Cel care L-a înviat pe Cristos din morți va face ce? „Va învia și trupurile voastre muritoare, din pricina Duhului Său, care locuiește în voi”. Este un adevăr măreț. Vedeți voi, acum avem o înviere spirituală și într-o zi vom avea chiar și o înviere trupească. Și vom primi trupuri glorificate. Aceasta este promisiunea. Dacă Duhul Celui care L-a înviat pe Isus din morți locuiește în voi – da, El locuiește în noi – atunci ne încadrăm în acel „dacă”. El locuiește, și dacă locuiește, atunci El va da viață trupurilor voastre muritoare. Dacă v-a regenerat spiritual, vă va da și regenerare fizică, viață fizică. Minunat, minunat adevăr.

Ce face Duhul Sfânt pentru noi? Ne eliberează de păcat și de moarte, ne dă puterea să împlinim Legea lui Dumnezeu și, minunea dintre minuni, ne schimbă natura, astfel încât să devenim cu totul noi în interior și, într-o zi, vom deveni cu totul noi și în exterior. Ce Duh binecuvântat!

Să ne plecăm în rugăciune. Tată, acesta a fost un moment minunat, minunat, de studiu biblic în această seară. Nu a fost de fapt o predică, ci doar un studiu biblic, și așa trebuie să fie. Nu avem nevoie să ni se țină predici, ci avem nevoie să fim învățați. Nu avem nevoie să auzim oameni vorbind; avem nevoie să Te auzim pe Tine vorbind. Și Tu ai vorbit prin minunea Cuvântului Tău. Și noi lăudăm Duhul Tău. Îl lăudăm pe Fiul și Îl lăudăm pe Tatăl pentru ceea ce ați făcut pentru noi. Îți mulțumim, O Dumnezeule, pentru această zi binecuvântată în care am simțit Duhul Tău la lucru printre noi. Îți mulțumim, Doamne Isuse Cristoase, pentru că ne-ai răscumpărat.

Îți mulțumim, Duh Sfânt binecuvântat, că ne-ai eliberat de păcat și de moarte, că ne-ai făcut capabili să împlinim Legea lui Dumnezeu, că ne-ai schimbat natura. Îți mulțumim. Și, o, Doamne, știm că acesta este doar începutul, încă atât de multe ne așteaptă. Și așteptăm cu nerăbdare acea zi în care ne vom lepăda de acest trup vicios și vom primi un trup, așa cum a spus Pavel, asemănător cu trupul Său glorios, un trup care nu cunoaște lacrimi, întristare, boală, durere sau moarte, și nici păcat. Și în acel trup glorificat și veșnic, asemenea lui Cristos cel înviat, vom locui cu Tine în veci de veci. Până în acea zi, fie ca noi să ne închinăm cu inimi sincere. Și fie ca noi să ascultăm de glasul Duhului care ne călăuzește să împlinim toată neprihănirea spre slava Ta, în numele lui Cristos. Amin.