Cu siguranță avem multe motive de bucurie și nimic nu ar trebui să ne aducă o bucurie mai mare decât marele adevăr din Romani, capitolul 8, versetele 1-4, la care vom privi din nou în această seară. Așadar, luați-vă Biblia și deschideți-o la Romani, capitolul 8, și priviți împreună cu mine minunatul început al acestui mare capitol.

Permiteți-mi să citesc aceste prime patru versete. Am început să le studiem data trecută; vom continua studiul nostru în această seară. „Acum, dar, nu este nicio osândire pentru cei ce sunt în Cristos Isus, care nu trăiesc după îndemnurile firii pământești, ci după îndemnurile Duhului.În adevăr, legea Duhului de viață în Hristos Isus m-a izbăvit de legea păcatului și a morții. Căci – lucru cu neputință Legii, întrucât firea pământească o făcea fără putere – Dumnezeu a osândit păcatul în firea pământească, trimițând, din pricina păcatului, pe însuși Fiul Său într-o fire asemănătoare cu a păcatului, pentru ca porunca Legii să fie împlinită în noi, care trăim nu după îndemnurile firii pământești, ci după îndemnurile Duhului”. 

Acum, cineva a spus, că dacă Scriptura ar fi un inel, iar cartea Romani piatra prețioasă a acestuia, capitolul 8 ar fi strălucirea din acea piatră. Este un capitol minunat, minunat. Așadar, ne bucurăm să aruncăm o privire asupra strălucirii orbitoare a acestei minunate porțiuni din Cuvântul lui Dumnezeu. Acum aș dori să trecem direct la pasaj, deoarece, în esență, l-am prezentat deja, dar vom face doar o scurtă reamintire și recapitulare.

Am început studiul nostru luând primele patru versete ale acestui mare capitol ca o unitate. Pe măsură ce capitolul se desfășoară, veți vedea cum totul se leagă între ele. Dar în această unitate anume observăm patru aspecte: realitatea, motivul, calea și rezultatul. Iar acestea sunt doar puncte de sprijin pe care să vă bazați gândirea, astfel încât să puteți parcurge pasajul cât de cât.

În prima noastră sesiune de studiu am privit, în primul rând, la realitate, adică marele adevăr exprimat în aceste versete. Iar această realitate ne este prezentată în versetul 1: „Nicio osândire”. Aceasta este realitatea care deschide această secțiune monumentală a Scripturii. Așa cum am remarcat data trecută, Biblia este o carte care condamnă foarte mult. Ea condamnă de la început până la sfârșit. Începe cu o avertizare și o potențială condamnare pentru încălcarea legii lui Dumnezeu. Și se încheie cu condamnarea întregii rase umane care a respins adevărul lui Dumnezeu. Iar între aceste două momente există foarte multe afirmații despre condamnare.

Acum, omul, în general, în starea sa căzută, se află sub condamnarea lui Dumnezeu. În Ioan 3:19 se spune: „Și judecata aceasta stă în faptul că, odată venită Lumina în lume, oamenii au iubit mai mult întunericul decât lumina, pentru că faptele lor erau rele”. Așadar, oamenii trăiesc sub condamnare. Ei trăiesc sub amenințarea judecății lui Dumnezeu. Dar nu așa vrea Dumnezeu să-i lase pe oameni. Vă amintiți că am sugerat că Ioan 3:17 se referă atât de direct la această problemă: „Dumnezeu, în adevăr, n-a trimis pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin El. Oricine crede în El nu este judecat; dar cine nu crede a și fost judecat, pentru că n-a crezut în Numele singurului Fiu al lui Dumnezeu”. Așadar, întreaga rasă umană se află sub condamnare. Dar Dumnezeu a asigurat, prin Isus Cristos, o scăpare de la condamnare. Iar Biblia spune acolo: „Cel ce crede nu este condamnat”.

Acest lucru ne conduce la gândul lui Pavel din capitolul 8, versetul 1: „Acum dar nu mai este nicio osândire pentru cei care sunt în Cristos Isus”. Aceasta este marea realitate a acestei secțiuni: nicio condamnare. În Ioan 5:24, Scriptura spune: „cine ascultă cuvintele Mele și crede în Cel ce M-a trimis are viața veșnică și nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viață”. Se spune din nou că osânda este asupra oamenilor, dar există o cale de scăpare pentru cel care crede în Mine, a spus Domnul Isus Cristos. Osânda este doar un alt cuvânt pentru judecată, un alt cuvânt pentru pedeapsă. Și există eliberare de judecată, promisă așa cum citim în Ioan 3, Ioan 4 și aici, în Romani, capitolul 8.

Acum, pentru a ne ajuta să înțelegem ce înseamnă să spunem că nu avem parte de condamnare, permiteți-mi să vă reamintesc ce înseamnă faptul că oamenii sunt condamnați de Dumnezeu. Puțin mai devreme, când Herb se ruga, el a menționat Efeseni capitolul 2, unde Biblia ne spune că toți oamenii sunt copii ai mâniei. Asta înseamnă același lucru cu a spune că se află sub condamnare. Marcu 16:16 o exprimă astfel: „Cine va crede și se va boteza, va fi mântuit; dar cine nu va crede, va fi osândit”. 1 Corinteni 16:22 o exprimă astfel: „Dacă nu iubește cineva pe Domnul, să fie anatema”. Literalmente, asta înseamnă blestemat. Galateni, capitolul 3, versetul 10, o spune într-un alt mod: „Căci toți cei ce se bizuie pe faptele Legii sunt sub blestem; pentru că este scris: ‘Blestemat este oricine nu stăruie în toate lucrurile scrise în cartea Legii, ca să le facă’”. În 2 Tesaloniceni, capitolul 1, versetul 8, se spune: „Domnul va veni într-o flacără de foc, ca să pedepsească pe cei ce nu cunosc pe Dumnezeu și pe cei ce nu ascultă de Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos”.

Acum, acelea sunt doar câteva moduri diferite în care Biblia vorbește despre condamnarea oamenilor. Ei se află sub mânia lui Dumnezeu. Iar mânia lui Dumnezeu este într-adevăr o judecată înfricoșătoare. Când citiți în special Evanghelia după Matei, veți găsi termeni foarte descriptivi folosiți pentru a ne ajuta să înțelegem cum este iadul: un loc al plânsului, al gemetelor și al scrâșnitului din dinți, un loc al întunericului, un loc al chinurilor fără sfârșit, unde viermele nu moare și focul nu se stinge niciodată. Astfel, vedem că oamenii sunt condamnați la o judecată foarte înfricoșătoare, care este veșnică.

Și aș dori să adaug, pentru reflecția voastră, că judecata pe care Dumnezeu trebuie să o aducă asupra oamenilor păcătoși care Îl resping este o judecată dreaptă. Este o judecată dreaptă. Și cred că există trei motive pentru care condamnarea de către Dumnezeu a omului păcătos este într-adevăr o condamnare dreaptă. În primul rând, aceasta se datorează faptului că omul a fost implicat în păcatul originar. Cu alte cuvinte, merităm să fim condamnați pentru că am făcut parte din păcatul originar. Asta se găsește în Romani 5, unde se spune în versetul 17: „Dacă deci prin greșeala unuia singur, moartea a domnit prin el”. Iar în versetul 18: „Astfel, dar, după cum printr-o singură greșeală a venit o osândă care a lovit pe toți oamenii”.

Cu alte cuvinte, Biblia spune că primul motiv pentru care condamnarea oamenilor este dreaptă este faptul că toți am păcătuit în Adam. Așadar, păcatul originar atrage asupra noastră judecata dreaptă a lui Dumnezeu.

Iar apoi în al doilea rând, judecata lui Dumnezeu asupra noastră este dreaptă deoarece natura noastră este rea. Revenind la Efeseni 2:3, se spune: „Trăiam în poftele firii noastre pământești, când făceam voile firii pământești și ale gândurilor noastre și eram din fire copii ai mâniei”. Cu alte cuvinte, prin însăși esența personalității noastre meritam să fim condamnați.

Iar al treilea lucru care atrage o condamnare dreaptă nu este doar păcatul originar și natura rea, ci și faptele păcătoase. În Romani 2:6 se spune: „Când Dumnezeu Își va arăta judecata dreaptă, va răsplăti fiecăruia după faptele lui, și va da mânie și urgie celor ce, din duh de gâlceavă, se împotrivesc adevărului și ascultă de nelegiuire”, și așa mai departe.

Așadar, avem o judecată dreaptă din cauza păcatului nostru în Adam, a naturii noastre păcătoase moștenite și a faptelor păcătoase pe care le-am săvârșit. Astfel, întreaga rasă umană se află condamnată de Dumnezeu. Nu există nicio cale de a scăpa de aceasta. Cu toții suntem sub mânia lui Dumnezeu. Și de aceea este o veste atât de bună să ajungem la Romani, capitolul 8, versetul 1, și să auzim că pentru cei care sunt în Cristos Isus nu există osândire, nu există condamnare. Aceasta este o scutire de la condamnare.

Acum, dacă ați fost alături de noi la studiul capitolului 7, vă veți aminti că, în capitolul anterior, apostolul Pavel descrie cum este să fii creștin trăind într-un trup omenesc, cum este să fii o creație nouă și totuși să trebuiască să te confrunți cu natura păcătoasă a omului, cum este să fii un credincios transformat, care este o făptură nouă, neprihănită în Cristos, dar care totuși trebuie să se confrunte cu ceea ce Thomas Manton numea „rămășițele păcatului care se agață de noi”. Ne regăsim, la fel ca Pavel în Romani 7, plângându-ne de imperfecțiunile vieții noastre. Există ceva în noi care tânjește să facă ce este drept și tânjește să fie ceea ce a fost Cristos și tânjește după Cuvântul lui Dumnezeu și se bucură de adevărul lui Dumnezeu și dorește să se supună și dorește să se înalțe până la culmile sfințeniei. Dar există și ceva în noi care ne trage în jos și care ne ține pe loc și care ne slăbește și ne limitează realizarea acelei mari dorințe.

Și, din nou, aș dori să vă spun că, datorită capitolului 7, capitolul 8 este extrem de mângâietor, pentru că chiar și în viața unui creștin, unde conștiința păcatului este accentuată, unde conștiința păcatului este intensificată, totuși nu trebuie să ne temem de condamnare, deoarece, dacă suntem în Cristos, nu există condamnare. Astfel, chiar și atunci când vedem mărturia lui Pavel din Romani 7, când a venit la Domnul și a văzut cine era cu adevărat, a văzut puritatea Legii lui Dumnezeu, a văzut că păcatul era mai păcătos decât înțelesese vreodată și s-a văzut pe sine mai rău decât se înțelesese vreodată. Dar, deși, în calitate de credincios, putea vedea lucruri despre sine pe care nu le văzuse niciodată înainte, totuși nu se afla sub condamnare.

Așadar, aș dori să vă sugerez că faptul că nu avem nicio condamnare nu are legătură cu vreun fel de perfecțiune, nu are legătură cu vreun fel de eradicare a păcatului. Ci realitatea este că noi, cei care ne luptăm cu această viață nouă în mijlocul vechii naturi omenești și vedem păcatul ca fiind păcat și oricât de atroce ar fi el, totuși suntem dintre aceia care nu avem parte de nicio condamnare. Pentru că, veți observa din nou în versetul 1, nu există nicio osândire, și asta nu pentru cei care sunt perfecți, nu pentru cei care nu păcătuiesc niciodată, ci pentru cei care sunt unde? În Cristos Isus. Asta este... Asta este cheia. În starea noastră naturală, suntem cu toții sub blestemul mâniei lui Dumnezeu. Dar Cristos a venit în lume și a devenit blestem pentru noi. El ne-a răscumpărat, după cum spune Galateni 3:13, de blestemul care era împotriva noastră. De fapt, în 2 Corinteni 5:21 se spune: „Pe Cel ce n-a cunoscut niciun păcat, Dumnezeu l-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El”. Și totuși păcătuim. De fapt, dacă spunem că nu păcătuim, ce facem din Dumnezeu? Un mincinos. Totuși păcătuim, așa cum spune 1 Ioan 1:8-10. Dar 1 Ioan 2:1 și 2 spune că, chiar și când păcătuim, îl avem pe Isus Cristos, Mijlocitorul nostru, care a făcut ispășire pentru păcatul nostru.

Și cunoașteți imnul acela binecunoscut, care sună astfel: „Nu mă mai tem acum de nicio condamnare, totul în Cristos Isus este acum al meu, viu în El, Capul meu viu, și îmbrăcat în neprihănirea divină, cu îndrăzneală mă apropii de tronul Stăpânului meu și știu că viața lui Cristos este a mea”. A fi în Cristos. Ce adevăr măreț! Ce adevăr măreț! Acesta vorbește, așa cum am văzut data trecută, despre unirea noastră cu El. Este o unire spirituală, este o unire vitală și, așa cum am spus, este o unire relațională.

Și mi-aș dori să fi avut timp, dar chiar nu avem, în această secțiune anume. Poate că într-o zi, când vom studia Epistola către Filipeni, vom aprofunda acest subiect, deoarece aceasta se concentrează pe conceptul de „în Cristos”. Dar am putea pur și simplu să parcurgem Biblia și să găsim toate lucrurile care țin de a fi în Cristos. Răscumpărarea este în Cristos Isus, dragostea lui Dumnezeu este în Cristos Isus, suntem sfințiți în Cristos Isus, libertatea noastră este în Cristos Isus, suntem în locurile cerești în Cristos Isus. Suntem opera Lui în Cristos Isus. Scopul veșnic al lui Dumnezeu este în Cristos Isus. Chemarea înaltă a lui Dumnezeu este în Cristos Isus. Bogățiile slavei moștenirii noastre sunt în Cristos Isus. Și lista continuă la nesfârșit în acest fel. Nu suntem doar credincioși care cred în cineva, ci suntem în acea Persoană în sensul cel mai deplin și total.

Iar astfel — acum ascultați cu atenție — nu mai există, prin urmare, nicio condamnare pentru noi. Suntem la fel de siguri ca Cristos, pentru că suntem în Cristos și nu avem mai multe șanse să ne pierdem mântuirea decât are Cristos să-Și piardă dumnezeirea, deoarece suntem în El. Vedeți voi, în Cristos omul se ridică la înălțimea idealului lui Dumnezeu. Așadar, nu există nimic pentru care omul să poată fi tras la răspundere, astfel încât să-și piardă răscumpărarea, deoarece i se acordă neprihănirea lui Cristos, iar toate păcatele sale au fost ispășite prin moartea lui Cristos.

Acum, când spunem că nu există nicio osândire pentru că suntem în Cristos și suntem la fel de siguri ca și Cristos, iar în Cristos ne ridicăm la idealul divin al lui Dumnezeu, asta nu înseamnă că lipsa condamnării înseamnă lipsa corectării. Nu înseamnă că Dumnezeu nu ne va pedepsi, că Dumnezeu nu ne va corecta. Nu înseamnă că nu există legea semănatului și a seceratului, pentru că există. Nu înseamnă că nu vor exista conflicte, pentru că vor exista. Nu înseamnă că nu va exista fire, pentru că vom manifesta lucruri firești, deoarece încă suntem în trup, așa cum am învățat din Romani 6 și 7. Dar preaiubiților, în ciuda tuturor acestor lucruri, și acesta este adevărul minunat, în ciuda tuturor acestor lucruri, nu există nicio osândire pentru cei ce sunt în Cristos Isus. Dacă sunteți cu adevărat în Cristos Isus, nu veți cunoaște niciodată judecata lui Dumnezeu, judecata finală. Da, pedepsirea pentru a vă desăvârși, da, consecințele pentru comportamentul vostru greșit, da, un proces de formare, da, încercări și necazuri, da, vă veți lupta cu păcatul din viața voastră și uneori veți pierde, dar niciodată nu va trebui să plătiți pedeapsa pentru păcatul vostru. A spune că o vei face înseamnă a spune că jertfa lui Isus Cristos a fost insuficientă. Și nu ai mai multe șanse să-ți pierzi relația cu Dumnezeu decât are Cristos să scape din Trinitate și să devină nedrept – este imposibil, imposibil.

Veți zice: „Bun, dacă a fi în Cristos este atât de bine, cum ajungi acolo?” Păi, este foarte simplu. Ioan 1:12 spune astfel: „Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu”. Cum ai autoritatea de a deveni un adevărat fiu al lui Dumnezeu, un adevărat copil al lui Dumnezeu? Cum ai autoritatea, dreptul sau privilegiul de a-L cunoaște pe Isus Cristos într-o relație care te aduce în Cristos? Este o chestiune de a-L primi prin credință ca Mântuitor și Domn. Este o chestiune de a-L accepta, și asta este tot. Atât. Și aceasta este esența acelui verset minunat pe care îl repetăm mereu în acest context din Epistola către Romani, unde Pavel spune: „Am fost răstignit împreună cu Cristos”. Când Îl primești, conform Galateni 2:20, ești răstignit împreună cu El. „Și trăiesc, dar nu mai trăiesc eu, ci Cristos trăiește în mine”, spune Pavel, „iar viața pe care o trăiesc acum o trăiesc în trup, o trăiesc prin credința în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit și S-a dat pe Sine pentru mine”. Așadar, el spune că sunt în Cristos prin credință. Iar viața lui Cristos devine viața mea, chiar dacă sunt încă în trup. Cristos este Cel care Își trăiește viața prin mine. Asta face credința în Cristos.

Așadar, realitatea este că nu există condamnare. Nu voi mai spune nimic, pentru că am discutat acest lucru în detaliu data trecută. Să ne uităm, în al doilea rând, la motiv. Și acesta este un lucru minunat. Motivul se găsește în versetul 2: „În adevăr, legea Duhului de viață în Cristos Isus m-a izbăvit de legea păcatului și a morții”. Expresia „în adevăr” de aici ne spune că există un motiv pentru care nu există condamnare. Nu este o simplă toană. Există un motiv pentru asta. Nu există condamnare deoarece legea Duhului vieții în Cristos Isus ne-a eliberat de condamnare. Acum, sunt sigur că am dori să știm care este această lege care ne-a eliberat de condamnare. Așadar, să analizăm acest lucru. Legea Duhului de viață în Cristos Isus – aceasta este o afirmație măreață. Și, așa cum am spus data trecută, se referă la Duhul Sfânt. Duhul Sfânt este Duhul vieții. Și într-adevăr, El este. Ioan 3: Trebuie să te naști din apă și din Duh. Duhul este Cel care dă viață. Găsim acest lucru în Romani 8, în mai multe locuri. Vom analiza acest lucru pe măsură ce avansăm, dar vom vedea că Duhul este viața, așa cum spune versetul 10. Iar versetul 11 ilustrează faptul că Duhul este Cel care ne va învia din morți. Iar în versetul 13 se vorbește despre a trăi cu adevărat prin puterea Duhului. Apoi, în versetul 15 se vorbește despre felul în care Duhul ne dă viața care ne dă dreptul să strigăm către Dumnezeu ca și cum El ar fi și este Tatăl nostru.

Așadar, Duhul este într-adevăr Duhul vieții, Duhul dătător de viață. În Tit 3:6 se spune că am fost mântuiți, iar în 3:5 se spune că am fost spălați prin nașterea din nou și prin înnoirea făcută de Duhul Sfânt, pe care El l-a revărsat din belșug peste noi prin Isus Cristos, Mântuitorul nostru. Duhul este Cel care ne naște. Duhul este Cel care ne dă viață. Așadar, ceea ce se spune de fapt aici este că Duhul Sfânt ne-a făcut vii în Cristos Isus.

Acum, el numește aceasta, veți observa, o „lege”. Este foarte interesant că folosește acest termen și cred că îl folosește ca un fel de figură de stil pentru a face legătura cu toate celelalte utilizări ale cuvântului „lege”. Legea Duhului de viață: ce este aceasta? Ei bine, veți descoperi, dacă vă întoarceți la Romani, capitolul 3, versetul 27, că există acolo și o lege a credinței. Și dacă v-ați uita în Galateni 5:2, ați găsi legea lui Cristos. Legea credinței, legea lui Cristos, legea Duhului de viață – cred că toate se referă la același lucru. Toate se referă la Evanghelia mântuitoare. Iar cuvântul „lege” are de fapt de-a face cu un principiu: principiul credinței, principiul mântuirii în Cristos, principiul Duhului vieții în Cristos. Dar cred că există un motiv întemeiat pentru a o numi „lege”. Și vă voi spune de ce. Evanghelia este, de fapt, o lege și este o lege în acest sens: ne poruncește să ascultăm de adevărul ei, nu-i așa? Evanghelia este o lege. Crede în Domnul Isus Cristos și vei fi mântuit. Aceasta este o lege care cere ascultare. Consecința respingerii legii este aducerea în fața tribunalului lui Dumnezeu pentru încălcarea legii Evangheliei. Și vor exista, evident, oameni peste tot în lume condamnați la iad pentru că au încălcat legea lui Dumnezeu, nu doar legea scrisă pe muntele Sinai, nu doar legea morală, ci legea Evangheliei, care le-a cerut, de asemenea, ascultarea. Așadar, este o lege. Iar Cristos Isus este Domnul suveran căruia oamenii trebuie să-I ofere supunerea lor ascultătoare. Iar Biblia îi cheamă în repetate rânduri pe oameni să se supună legii Evangheliei.

Iar Pavel, la care mă gândesc, în Faptele Apostolilor 17, la Areopag, unde spune că Dumnezeu a fost în trecut îngăduitor și răbdător pe măsură ce revelația Sa se desfășura, dar acum poruncește tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască. Apoi continuă să vorbească despre Isus Cristos. Când vine vorba de Isus în Evanghelia lui Isus Cristos, există o poruncă inerentă ca toți oamenii să creadă. Dacă ne întoarcem la Romani, capitolul 1, versetul 5, citim: „Prin care (vorbind despre Fiul lui Dumnezeu) am primit harul și apostolia (Ascultați aici.) ca să aducem, pentru Numele Lui, la ascultarea credinței.” Și el continuă să vorbească despre faptul că aceasta trebuie să vină în dreptul tuturor neamurilor.

Cu alte cuvinte, Evanghelia este o lege care cere ascultare sau pedeapsă. Este o lege în acest sens la fel de mult cum au fost Cele Zece Porunci sau cum este legea morală a lui Dumnezeu. Ea spune: „fă asta și vei fi îndreptățit. Dacă nu o faci, vei fi judecat”. Așadar, într-adevăr, este legea Duhului de viață în Cristos.

În Romani 16:26, ca să parcurgem de la începutul epistolei către sfârșit, există o afirmație interesantă în acea benedicție de încheiere. Ea vorbește despre Evanghelie în versetul 25, despre propovăduirea lui Isus Cristos, despre dezvăluirea Noului Legământ. Dar acum el spune: „A fost arătată acum”. Era ascunsă, acum a fost făcută cunoscută. „prin scrierile prorocilor și, prin porunca Dumnezeului celui Veșnic, a fost adusă la cunoștința tuturor neamurilor”, și iată din nou această frază, „ca să asculte de credință”.

Cu alte cuvinte, Evanghelia este legea Noului Testament care cere ascultare, la fel cum o făcea și legea Vechiului Testament. Și aceasta înseamnă ascultarea de a-ți pune credința și încrederea în Domnul Isus Cristos. Este într-adevăr o lege care cere respectare. Și am putea analiza și alte pasaje și am vedea același lucru.

Așadar, Evanghelia este o lege care trebuie respectată. Cristos este un Domn suveran care va fi judecătorul tuturor celor care resping această lege. Îmi vine în minte doar încă un pasaj. Nu aveam de gând să mă opresc asupra lui, dar permiteți-mi să vă îndrept atenția pentru un moment asupra capitolului al optulea din Epistola către Evrei. Evrei capitolul 8, unde autorul face referire la Noul Legământ care a fost promis, desigur, în Vechiul Testament, în Ieremia 31. Dar în versetul 8 se spune: „Iată, vin zile, zice Domnul, când voi face cu casa lui Israel și cu casa lui Iuda un legământ nou. Nu ca legământul pe care l-am încheiat cu părinții lor, în ziua când i-am apucat de mână să-i scot din țara Egiptului, legământ pe care l-au călcat, măcar că aveam drepturi de soț asupra lor, zice Domnul. Ci iată legământul pe care-l voi face cu casa lui Israel după zilele acelea, zice Domnul: Voi pune Legea Mea înăuntrul lor, o voi scrie în inima lor; și Eu voi fi Dumnezeul lor, iar ei vor fi poporul Meu”. 

Acum, Dumnezeu spune că Noul Legământ va fi un legământ al ce? Al legilor puse în inimă, nu doar în exterior, pe piatră, ci în inimă. Așadar, să nu credeți niciodată, nici măcar o clipă – este foarte important, și spun toate acestea pentru a sublinia acest lucru – să nu credeți niciodată că, pentru că nu există condamnare, suntem liberi de orice obligație de a face ceva. Evanghelia însăși este o lege care cere ascultare. Iar Noul Legământ este un ansamblu de legi pe care Dumnezeu, prin Evanghelie, le sădește în inimă. Așadar, ascultarea este semnul distinctiv al unui credincios, nu neascultarea și nici nesocotirea vreunei legi.

Așadar, trebuie să spun acest lucru pentru că unii oameni au folosit versetele 1 și 2 din Romani 8 și chiar până la versetul 4 ca și cum ar fi o permisiune de a trăi fără griji, fără a se gândi la responsabilitatea de a se supune. În Evanghelie există o lege obligatorie sădită în inimă. Și astfel vedem că a venit legea Duhului de viață în Cristos, adică Evanghelia. Și pentru că, spune Pavel, am crezut, aceasta m-a eliberat de legea păcatului și a morții. Acum, și păcatul este o lege. Știați asta? Păcatul dă porunci? Vă impune cerințe? Este păcatul suveranul lumii, neregenerate? Este păcatul zeul, conducătorul, stăpânul? Păcatul este cel care dictează regulile? Ar fi bine să credeți asta, iar Romani 6 spune că voi, înainte de Cristos, erați robi ai păcatului.

Păcatul este, de asemenea, o lege care impune cerințe. Păcatul este un suveran care controlează, energizează, motivează și poruncește lumii. Și întreaga lume se află sub stăpânirea, sub, ca să zicem așa, sub robia legii păcatului. Mai departe, în versetul 2, se spune că legea păcatului duce la moarte: „Plata păcatului (este ce?) este moartea”.

Și știți — este interesant să ne gândim la asta — dar vechiul legământ — aceasta este doar o notă de subsol — vechiul legământ, legământul Vechiului Testament, când a venit Noul Legământ, vechiul legământ în sine a devenit o parte a legii păcatului care duce la moarte. Pentru că, în afara lui Isus Cristos, Vechiul Legământ nu poate duce decât la moarte; aceasta se găsește în 2 Corinteni, capitolul 3, versetul 7. Acum, dacă slujba aducătoare de moarte... Ce este aceasta? Este ceea ce a fost scris și gravat în pietre. Cu alte cuvinte, el numește Legea mozaică o slujire a morții. Tot ce poate face ea este să ucidă, în afara Noului Legământ în Cristos.

Așadar, ideea versetului 2 este următoarea: oamenii se află sub legea păcatului și a morții. Stăpânul lor este păcatul. Păcatul controlează totul, conducându-i spre moarte, moarte veșnică, moarte spirituală, moarte fizică. Dar apare o altă lege, o altă poruncă, și aceasta este Evanghelia însuflețită de Duhul Sfânt. Iar când o persoană crede, ea este eliberată de legea păcatului și a morții. Un punct foarte simplu și îl vedeți. Și tocmai pentru că am fost eliberați de aceasta, nu mai există condamnare. Legea păcatului ne poate condamna. Am văzut asta, nu-i așa, în capitolul 3 și, de asemenea, în capitolul 7. Legea păcatului poate provoca păcatul. Poate stârni păcatul, așa cum am văzut în Romani 7:5-8. Legea păcatului poate aduce judecată asupra noastră, Romani 6:15. Dar nu ne poate da viață, nu ne poate face vii. Numai legea Duhului de viață în Cristos Isus poate face asta. De aceea, oamenii care se țin de vechea lege și de Vechiul Legământ, în afara lui Cristos, sunt condamnați și blestemați pentru totdeauna. Suntem liberi datorită a ceea ce face Evanghelia.

Acum permiteți-mi să vă duc la 1 Petru capitolul 1 versetul 18 și vreau să insist un timp asupra acestui verset, deoarece este foarte important. 1 Petru 1:18: „căci știți că nu cu lucruri pieritoare, cu argint sau cu aur, ați fost răscumpărați din felul deșert de viețuire pe care-l moșteniserăți de la părinții voștri, ci cu sângele scump al lui Cristos”, așa ați fost răscumpărați, „Mielul fără cusur și fără prihană. El a fost cunoscut mai înainte de întemeierea lumii și a fost arătat la sfârșitul vremurilor pentru voi care prin El sunteți credincioși în Dumnezeu care L-a înviat din morți și I-a dat slavă, pentru ca credința și nădejdea voastră să fie în Dumnezeu, ca unii care prin ascultarea de adevăr v-ați curățat sufletele (iată aici!) prin Duhul”. Vedeți, este același concept. Ați ascultat, ceea ce înseamnă Legea. Ați ascultat adevărul, adică Evanghelia care a venit prin Duhul vieții. Nu puteți fi mântuiți în niciun alt fel. Un adevăr glorios, glorios.

Ce trebuie să facă oamenii pentru a scăpa de judecata lui Dumnezeu, pentru a scăpa de iadul veșnic? Ei trebuie să fie înviați. Ei trebuie să fie eliberați de acea lege. Cum te eliberezi de a acea lege? Prin Duhul de viață din Hristos Isus. Cum se întâmplă asta? Prin credința într-o lege nouă. Care este această lege nouă? Legea Evangheliei. Și aceasta este cea care ne eliberează de blestemul legii păcatului și al morții.

Acum, așa cum am spus mai înainte, suntem eliberați de legea păcatului și a morții. În ce sens suntem eliberați? Vă rog să rețineți din nou acest lucru. Nu înseamnă că nu vom mai păcătui niciodată; asta trebuie, în primul rând, să reținem. Nu înseamnă că nu vom mai păcătui deloc. Nu este vorba despre eradicarea păcatului din noi. De asemenea, nu înseamnă că nu mai trebuie să ne facem griji pentru păcat, că nu mai trebuie să-i acordăm nicio atenție, că nu mai trebuie să ne preocupăm de el. Nici asta nu se spune. Ceea ce se spune este că, în cele din urmă, nu vom fi niciodată judecați pentru păcat. Nu înseamnă că nu vom mai păcătui; știm bine că nu este așa. Dar înseamnă că puterea păcatului de a ne condamna este eliminată. Păcatul nu va mai putea să ne oblige să plătim o pedeapsă.

Preaiubiților, aceasta este o veste minunată, minunată. Păcatul este încă acolo, știm asta. Îl dezamăgim pe Dumnezeu, nu ascultăm. Facem lucruri neevlavioase. Spunem lucruri care nu sunt asemănătoare cu Cristos. Știm asta. Ne privim pe noi înșine și ne vedem eșecurile. Și ne întrebăm: „Atunci, în ce sens sunt liber de legea păcatului și a morții?” Ești liber de ea în sensul că aceasta nu va putea niciodată să-ți impună o pedeapsă. De ce? Pentru că Duhul de viață din Cristos te-a eliberat de aceasta, deoarece, atunci când ai fost unit cu Isus Cristos, ai murit moartea Lui, ai înviat în învierea Lui, iar pedeapsa pentru păcat a fost plătită. Măreț adevăr.

Realitatea, atunci: nicio condamnare. Motivul: îndreptățirea. Să trecem la al treilea punct, calea. Cum a realizat Dumnezeu acest lucru? Iar cuvântul-cheie aici este substituția. Realitatea este că nu există condamnare. Motivul este îndreptățirea. Iar calea este substituția. Acum, aceasta este o chestiune teologică. Aceasta este esența. Aceasta definește credința noastră și trebuie să înțelegeți acest lucru. Versetul 3: „Căci – lucru cu neputință Legii, întrucât firea pământească o făcea fără putere – Dumnezeu a osândit păcatul în firea pământească, trimițând, din pricina păcatului, pe însuși Fiul Său într-o fire asemănătoare cu a păcatului”.

Acum acesta este adevărul substituției; unul dintre cele mai minunate pasaje din întreaga Biblie. Observați din nou că începe cu cuvântul „căci”, la fel ca versetul 2, deoarece se leagă. Versetul 2 este adevărat pentru că versetul 3 este adevărat. Versetul 1 este adevărat pentru că versetul 2 este adevărat. Nu avem parte de nicio condamnare pentru că am fost eliberați de ea. Am fost eliberați de ea pentru că Cristos a luat locul nostru, acesta este versetul 3.

Acum observați cum începe. „Căci - lucru cu neputință Legii...” Acum, ce nu a putut face Legea? Legea ne-a putut condamna pentru păcat. Legea a putut provoca păcatul. Legea ne-a putut chema la judecată. Dar ce nu putea face? Nu putea să rupă puterea păcatului. Nu putea face asta. Nu avea cum să facă asta. Legea era complet neputincioasă în privința asta. Și din nou suntem îndreptați spre Galateni, capitolul 3. Acolo se spune: „Căci toți cei ce se bizuie pe faptele Legii sunt sub blestem”. Tot ce va face Legea este să te blesteme, pentru că vei avea Legea lui Dumnezeu, dar nu vei putea s-o împlinești din cauza păcătoșeniei tale. Și astfel, tot ce va face este să pronunțe un blestem asupra ta, atâta tot. Doar te va blestema.

De fapt, în Galateni 3:21 el spune: „Dacă s-ar fi dat o Lege care să poată da viața, într-adevăr, neprihănirea ar veni din Lege”. Dar nu a fost dată niciodată o lege care să poată da viață. Și astfel, ceea ce Legea nu a putut face – Legea nu a putut rupe puterea păcatului, nu a putut face asta. Ea nu a putut decât să provoace păcatul.

Dacă întoarcem înapoi la capitolul 7 din Romani, versetul 10, ne putem aduce aminte de acea afirmație minunată: „Și porunca (adică Legea lui Dumnezeu), ea, care trebuia să-mi dea viața, mi-a pricinuit moartea”. „Tot ce a făcut Legea a fost să mă omoare”, spune versetul 11, pur și simplu m-a ucis. Când omul a fost creat inițial, păcatul nu avea loc. Când omul a căzut, puterea străină a păcatului a preluat controlul. Iar tot ce a făcut Legea a fost să confirme stăpânirea uzurpată a păcatului și i-a luat pur și simplu pe toți cei care au încălcat Legea – adică întreaga rasă umană – și i-a aruncat pe toți sub blestemul lui Dumnezeu. Este ca și cum păcatul l-ar trimite pe păcătos într-o închisoare pentru datornici, iar Legea devine temnicerul său.

Veți zice: „Bine, da, asta e o lege destul de jalnică”. Nu, nu e vina legii; să ne întoarcem la versetul 3. Ceea ce legea nu a putut face, fiindcă era fără putere. Asta spune textul? De ce era fără putere? (De ce?) Datorită firii pământești. Vedeți, problema nu era Legea, problema era firea. Un alt cuvânt pentru „fire” aici ar fi „corupție”. Vedeți, din cauza corupției noastre, Legea nu ne-a putut mântui, nu pentru că Legea era rea. Vă amintiți din nou, revenind la capitolul 7, că Legea este sfântă, bună și dreaptă, versetul 12. Nu este absolut nimic în neregulă cu Legea. Dar Legea lui Dumnezeu nu ne-a putut face neprihăniți, nu ne-a putut mântui, nu ne-a putut face desăvârșiți, nu a putut înfrânge puterea păcatului, nu ne-a putut elibera de sub blestem, nu a putut face toate acestea. Nu pentru că ar fi fost ceva în neregulă cu ea, ci pentru că noi eram atât de corupți. Asta... Asta este adevărata problemă. Nu este nimic în neregulă cu Legea lui Dumnezeu. De fapt, dacă aruncați o privire la versetul 4, veți descoperi că Legea lui Dumnezeu este încă în vigoare și că El încă dorește ca noi să o respectăm.

Ascultați la Faptele Apostolilor 13:39, care spune același lucru. De fapt, Pavel ține o predică similară. Și el predică despre Hristos în Faptele Apostolilor 13, iar versetul 39 spune astfel: „Și oricine crede este iertat prin El (o afirmație extraordinară) de toate lucrurile de care n-ați putut fi iertați prin Legea lui Moise”. Nu este minunat? Ați fost îndreptățiți de toate lucrurile de care nu ați fi putut fi îndreptățiți niciodată prin Legea lui Moise. Nu puteți fi îndreptățiți prin Legea lui Moise, ci numai prin Cristos. Așadar, ceea ce Legea nu a putut face, adică să rupă puterea păcatului și să-i facă pe oameni drepți înaintea lui Dumnezeu – pentru că era slabă, nu în sine, ci din cauza corupției noastre – acesta este începutul. Dumnezeu a biruit această situație, la mijlocul versetului 3, trimițându-L pe propriul Său Fiu să facă ceea ce noi nu am fi putut face niciodată.

Doar ca o precizare. Isus este o ilustrare perfectă a perfecțiunii Legii. Isus ne arată că nu Legea este problema. Isus Și-a trăit întreaga viață fără să păcătuiască niciodată, nu-i așa? Isus Și-a trăit întreaga viață respectând Legea lui Dumnezeu. Isus a spus: „Nu am venit să stric Legea, ci să (ce?) să o împlinesc”. Isus, în umanitatea Sa perfectă, a respectat perfect Legea lui Dumnezeu. Prin urmare, El nu avea nevoie de un Mântuitor. Și El ne arată cât de bună este Legea, căci cel care are capacitatea de a ajunge la perfecțiune poate fi desăvârșit prin Lege sau este revelat în mod perfect prin perfecțiunea Legii. Așadar, problema nu este Legea, problema suntem noi. Isus a respectat Legea. Ea era sfântă, bună și dreaptă. El era sfânt, drept și bun. Prin urmare, El este îndreptățit prin respectarea Legii. Dar, întrucât noi nu putem face asta, nu dăm vina pe Legea bună pe care a respectat-o Isus, ci dăm vina pe firea rea în care trăim.

Și știți, este uimitor să spun asta, oameni buni, dar există și astăzi unii care cred că pot, că pot fi desăvârșiți, care cred că pot să-I fie pe plac lui Dumnezeu respectând toată Legea, mulți oameni, prin efort propriu. Ei bine, aceștia trebuie să-și amintească câteva lucruri. Primul lucru pe care ar trebui să și-l amintească este Iacov 2:10: „Căci, cine păzește toată Legea, și greșește într-o singură poruncă, se face vinovat de toate”. Oh, asta e... Asta e atât de puternic. Adică, dacă păzesc fiecare lege tot timpul și o încalc doar o dată, sunt eliminat? Ești eliminat. Vai, ăsta e un standard foarte, foarte dur.

Și, din nou, un alt pasaj pe care ar trebui să-l rețină un om care crede că se poate desăvârși prin respectarea legii și prin a fi sfânt în sine este Matei capitolul 19 versetul 16: „Atunci s-a apropiat de Isus un om și I-a zis: ‘Învățătorule, ce bine să fac, ca să am viața veșnică?’ El i-a răspuns: ‘De ce mă întrebi: Ce bine? Binele este Unul singur (și anume Dumnezeu).’” El îi spunea că, de fapt, tocmai Îl numise Dumnezeu. „Dar dacă vrei să intri în viață, păzește poruncile. Da, păzește-le. ‘Care?’ I-a zis el. Și Isus i-a răspuns: ‘Să nu ucizi; să nu preacurvești; să nu furi; să nu faci o mărturisire mincinoasă; să cinstești pe tatăl tău și pe mama ta’ și: ‘Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți’”. Exact toate acestea. „Tânărul I-a zis: ‘Toate aceste porunci le-am păzit cu grijă din tinerețea mea’”. Le-am păzit pe toate „ce-mi mai lipsește?”.

Acum, iată un om care a respectat întreaga Lege. „Isus i-a zis: ‘du-te de vinde ce ai, dă la săraci’”. Și el a plecat întristat, pentru că avea multe avuții. Știți ceva? A respectat toate aceste porunci, dar avea o inimă mizerabilă, putredă și egoistă, lacomă, materialistă, desfrânată, iar gândul de a da ceva unui sărac l-a făcut să-I întoarcă spatele Mântuitorului și să plece. A respectat oare întreaga Lege? Cu greu, cu greu, căci întreaga Lege se poate rezuma astfel: „Să iubești pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu tot cugetul tău și cu toată puterea ta, și pe aproapele tău ca pe tine însuți”. Vedeți voi, un bărbat este un nebun, o femeie este o nebună dacă crede că poate să-I fie pe plac lui Dumnezeu respectând toate poruncile. Nu se poate face asta. Dacă încalci una, ești eliminat. Și dacă crezi că nu ai încălcat niciuna, ești eliminat oricum, pentru că ești atât de mândru.

Vedeți voi, ceea ce face Legea este că ea vine și impune cerințe asupra firii căzute la care aceasta nu poate răspunde. Așadar, dacă vreau să fiu mântuit, nu pot fi mântuit prin firea mea căzută. Pot fi mântuit doar de ceva care mă depășește. Și asta este ceea ce găsiți în versetul 3. „Dumnezeu a osândit păcatul în firea pământească, trimițând, din pricina păcatului, pe însuși Fiul Său (iată că vine) într-o fire asemănătoare cu a păcatului”. Acum, aceste fraze de aici pot părea... pot părea la prima vedere oarecum contradictorii. Dumnezeu a trebuit să facă ceea ce Legea nu putea face, iar Legea nu putea condamna păcatul. Eu credeam că Legea condamna păcatul. Se spune că Dumnezeu a trebuit să facă ceea ce Legea nu putea face; Dumnezeu, prin Cristos, a condamnat păcatul. Oare Legea nu condamnă păcatul? Nu asta am văzut în capitolul 7? Legea, începând cu versetul 7, a condamnat păcatul din viața lui Pavel? Da, dar ne uităm la două lucruri diferite. Legea îl condamnă pe păcătos, nu-i așa? Pentru că îi arată păcatul său. Dar Legea nu poate, în ultimă instanță, să condamne păcatul. Legea poate condamna păcătosul în sensul de a-i arăta păcatul său, de a-i dezvălui păcatul, de a-i trezi conștiința asupra păcatului, de a-i induce vinovăția, de a aduce condamnarea asupra păcătosului. În acest sens, Legea poate, dacă vrei să spui așa, să condamne păcatul, făcându-ne să vedem păcatul așa cum este și condamnându-ne pentru că suntem păcătoși. Dar termenul este folosit diferit aici. Aici are sensul de a-l condamna la distrugere, de a pronunța sentința definitivă. Legea nu poate distruge păcatul. Asta spune el. Legea nu poate birui păcatul. Legea nu poate înlătura autoritatea păcatului.

Adică, atunci când Isus Cristos intră în viața ta, venirea lui Cristos în viața ta condamnă păcatul. Adică, El îi ia puterea. El îi ia autoritatea. Păcatul nu mai este stăpânul tău, nu-i așa? Înainte slujeai păcatului, acum îl slujești pe Mântuitorul. Asta am învățat în Romani, capitolul 6, versetul 16 și în continuare.

Așadar, Legea poate condamna pe păcătos, dar numai Dumnezeu, în Cristos, a putut condamna păcatul, adică a distrus păcatul, a executat judecata asupra păcatului, distrugându-i puterea. Și de aceea spunem acum, în calitate de creștini, că nu mai suntem sub puterea păcatului în sensul că acesta ne-ar fi stăpânul. El nu mai este dictatorul vieții noastre. Toți cei care sunt în Cristos au fost eliberați de domnia păcatului, de stăpânirea păcatului, de sclavia sub controlul păcatului, pentru că Cristos a condamnat păcatul. Cu alte cuvinte, Cristos a stabilit pedeapsa lui, a adus judecata asupra lui. Este un adevăr măreț, măreț.

Și cum a făcut Dumnezeu asta? Priviți versetul 3. Vom încheia într-o clipă. El a făcut-o — și asta este atât de minunat — „în trup”. Ce înseamnă asta? Înseamnă următorul lucru: că Dumnezeu a condamnat păcatul devenind om. „Trupul” de aici se referă la trupul, la natura umană a lui Isus Cristos. Și Isus, literalmente, prin propria Sa moarte, a executat puterea păcatului. Un adevăr extraordinar, extraordinar. Când Isus Cristos a murit pe cruce, El a făcut ceea ce Geneza 3 spunea că va face: a dat o lovitură fatală capului lui Satan. Când a murit pe cruce, El a preluat literalmente puterea păcatului în numele poporului Său. De aceea crucea este atât de importantă pentru noi. În trupul lui Cristos, El a condamnat păcatul. Prin urmare, pentru noi, cei care suntem în Cristos, pentru noi, cei care suntem uniți cu Cristos, puterea păcatului este zdrobită, pedeapsa păcatului este plătită. Iar păcatul este distrus în sensul că nu mai are nicio stăpânire asupra noastră, că nu mai are nicio putere asupra noastră la care să trebuiască să ne supunem, că nu mai are nicio pretenție asupra noastră pentru care să trebuiască să plătim o pedeapsă. Toate acestea au fost zdrobite, toate zdrobite.

În Ioan 12, și cu aceasta voi încheia. În Ioan 12, pe când Domnul privea spre crucea și moartea Sa, în versetul 31, El a spus următoarele, privind spre cruce și exprimându-Se la timpul prezent: „Acum are loc judecata lumii acesteia”. Ce a vrut să spună prin această afirmație din Ioan 12:31, „Acum are loc judecata lumii acesteia?” El a continuat în același verset spunând: „Acum stăpânitorul lumii acesteia va fi aruncat afară”. Cu alte cuvinte, El a spus: „Când voi merge la cruce și voi fi înălțat pe cruce, aceasta va fi judecata asupra acestui sistem rău. Când voi fi înălțat pe cruce, aceasta va fi judecata asupra conducătorului său rău, Satan”. Cu alte cuvinte, prin moartea Sa, El l-a condamnat pe Satan. Prin moartea Sa, El a condamnat păcatul. El i-a sortit pieirii. Ce gând măreț, ce gând măreț!

Așadar, Isus, în trup, a purtat furia mâniei lui Dumnezeu și, făcând aceasta, a condamnat păcatul la distrugerea definitivă și i-a frânt puterea asupra noastră. Acum, întoarceți cu mine la versetul 1: „Acum dar nu mai este nicio osândire”. De ce? Pentru că legea Duhului de viață în Cristos Isus ne-a izbăvit de legea păcatului și a morții care ne-ar fi condamnat. Cum se face că am putut fi eliberați? Ei bine, pentru ceea ce legea nu a putut face, fiind fără putere din pricina firii, „Dumnezeu, a osândit păcatul în firea pământească, trimițând, din pricina păcatului, pe însuși Fiul Său într-o fire asemănătoare cu a păcatului”.

Cu alte cuvinte, nu a fost ceea ce am făcut noi, ci ceea ce au făcut Dumnezeu și Cristos pentru noi. Preaiubiților, nu există condamnare. Mă bucur de aceasta. Sunt la fel de sigur pe cât este Cristos în El și în neprihănirea Sa. Și toate acestea, nu datorită mie, pentru că eu nu aș fi putut să o fac. Legea era bună, trupul meu era corupt și, prin urmare, nu puteam să respect legea. Dar Cristos a venit într-un trup necorupt, a împlinit în întregime, total și complet Legea lui Dumnezeu pentru a-Și arăta propria sfințenie. Apoi a condamnat păcatul prin propria Sa moarte și i-a distrus puterea. Și de aceea Pavel spune: „Păcatul nu are stăpânire asupra voastră”.

Vei zice: „Dar eu încă păcătuiesc”. Dar nu ești obligat să o faci, păcatul nu este stăpânul tău. De aceea este atât de prostesc să te lași pradă lui, pentru că puterea lui asupra ta a fost zdrobită. Și chiar dacă o faci, slavă lui Dumnezeu, nu va exista niciodată ce? Condamnare, pentru că Cristos a purtat totul asupra Sa.

Și asta nici măcar nu ne apropie de versetul 3. Vă vine să credeți? Nici măcar nu am vorbit despre faptul că Dumnezeu L-a trimis pe propriul Său Fiu într-o fire asemănătoare cu a păcatului, și despre ce înseamnă asta. Nici nu am vorbit despre adevărul extraordinar din versetul 4. Dar o vom face duminica viitoare. Să ne rugăm împreună.

Aș vrea să petreceți un moment în rugăciune tăcută înaintea Domnului și să-I mulțumiți. Acesta este un pasaj care, într-un anumit sens, este greu de predicat, pentru că este un teren familiar. Nu spun nimic ce oamenii nu au auzit deja; este un pasaj foarte cunoscut. Și cred că, în inima mea, teama este că am auzit asta de atâtea ori și cunoaștem atât de bine mesajul Evangheliei, încât devenim indiferenți. Și dacă inimile noastre nu sunt încântate, entuziasmate și înălțate în imnuri de laudă, atunci asta arată doar cât de banal poate deveni ceea ce este cu totul ieșit din comun. Așadar, voi, care sunteți păcătoși, alături de mine, petreceți un moment mulțumindu-I lui Dumnezeu că nu există nicio condamnare, în ciuda faptului că noi n-avem niciun merit ci datorită a ceea ce a făcut Cristos.

Și am încredere că, în inima voastră, Îi exprimați mulțumiri lui Dumnezeu. Acesta este doar începutul, prieteni, nicio condamnare. Continuarea vine în versetul 4. Nu este vorba doar de ceea ce a făcut Dumnezeu pentru noi, în sens negativ, îndepărtând judecata, ci și de ceea ce a făcut pentru noi în sens pozitiv, dându-ne capacitatea de a împlini Legea Sa. O, cât de minunat, și vom vedea asta data viitoare.

Tată, îi încredințez pe toți în mâinile Tale și acest mare adevăr în inimile noastre. Și mă rog ca toți cei de aici să știe ce înseamnă să fii eliberat de sub judecată pentru că au ascultat de legea Evangheliei și au fost eliberați, eliberați pentru totdeauna în Cristos de legea păcatului și a morții. Nu că ar fi ceva ce ar putea face ei, ci legea care ne-ar fi putut face neprihăniți a fost slăbită de firea noastră pământească. Dar Cristos, întrupat, a zdrobit puterea păcatului și ne-a dăruit această libertate. Cât de recunoscători suntem, cât de mult binecuvântăm Numele Tău! Îți cerem aceasta în numele Mântuitorului nostru, Domnul Isus Cristos. Amin.