Acum ne îndreptăm spre cel mai înalt și mai sacru privilegiu acela de a studia prețiosul Cuvânt al lui Dumnezeu. Și vă invit, dacă vreți, să luați Biblia și să vă uitați la capitolul 7 din Romani. În această seară, în continuarea studiului nostru din Romani, în această seară ne îmbarcăm într-o aventură extraordinară în acest măreț capitol al 7-lea. Acest capitol este prima porțiune din Scriptură pe care am predicat-o la Grace Community Church. Asta a fost acum 14 ani – poate puțin mai mult de-atât. Pastorul Elvey murise în urma unui atac de cord. Am fost rugat să vin, să urc la amvon și să vorbesc.

Și la acea vreme, studiam în profunzime capitolul 7 din Romani și am venit, iar unii dintre voi își vor aminti că am vorbit timp de o oră și 30 de minute. Soția mea a crezut că mi-am pierdut mințile. Eram vorbitorul invitat. Și m-am gândit să vă dau testul suprem. Dacă ați putut să mă suportați atât de mult timp, s-ar putea să fiți în stare să mă suportați câțiva ani. Și iată-ne aici, 14 ani mai târziu, la același pasaj extraordinar.

Părerea mea despre pasaj nu s-a schimbat. Înțelegerea mea a fost îmbogățită și mai profundă, mulțumindu-i lui Dumnezeu pentru asta de-a lungul anilor. Și astfel privesc cu mare nerăbdare la încântarea noastră de a studia acest capitol extraordinar. Îngăduiți-mi să vă citesc primele șase versete care vor fi cadrul mesajului nostru de astăzi.

„Nu ştiţi, fraţilor, - căci vorbesc unor oameni care cunosc Legea - că Legea are stăpânire asupra omului câtă vreme trăiește el? Căci femeia măritată este legată prin Lege de bărbatul ei câtă vreme trăiește el; dar dacă-i moare bărbatul, este dezlegată de legea bărbatului ei. Dacă deci, când îi trăiește bărbatul, ea se mărită după altul, se va chema preacurvă; dar dacă-i moare bărbatul, este dezlegată de Lege, aşa că nu mai este preacurvă, dacă se mărită după altul”.

„Tot astfel, fraţii mei, prin trupul lui Cristos, şi voi aţi murit în ce privește Legea, ca să fiţi ai altuia, adică ai Celui ce a înviat din morți; şi aceasta, ca să aducem rod pentru Dumnezeu. Căci, când trăiam sub firea noastră pământească, patimile păcatelor, ațâțate de Lege, lucrau în mădularele noastre, şi ne făceau să aducem roade pentru moarte. Dar acum, am fost izbăviți de Lege, şi suntem morţi faţă de Legea aceasta, care ne ținea robi, pentru ca să slujim lui Dumnezeu într-un duh nou, iar nu după vechea slovă”.

De douăzeci și trei de ori în capitolul 7 din Romani se face referire la lege. Aceasta este tema acestui capitol. Acum, Legea lui Dumnezeu este ceva glorios. Și trebuie să stabilim acest lucru, deoarece acest capitol spune atât de multe despre faptul că suntem morți față de lege încât trebuie să înțelegem, pentru a echilibra acest lucru, că Legea lui Dumnezeu este într-adevăr ceva glorios, în ciuda faptului că am fost eliberați de ea.

Uitați-vă puțin, împreună cu mine la cartea Psalmilor și v-aș atrage atenția asupra Psalmului 19. În Psalmul 19 citim aceste cuvinte începând cu versetul 7. „Legea Domnului este desăvârșită, și înviorează sufletul; mărturia Domnului este adevărată, și dă înțelepciune celui neștiutor. Orânduirile Domnului sunt fără prihană, și veselesc inima; poruncile Domnului sunt curate și luminează ochii. Frica de Domnul este curată și ține pe vecie; judecățile Domnului sunt adevărate, toate sunt drepte”. Toți acești termeni: Lege, mărturie, orânduiri, porunci și rânduieli se referă la Legea lui Dumnezeu. Și apoi, în versetul 10 se spune: „Ele sunt mai de preț decât aurul, decât mult aur curat; sunt mai dulci decât mierea, decât picurul din faguri”. Acum, acest lucru în mod evident înalță legea lui Dumnezeu.

Uitați-vă din nou împreună cu mine 100 de psalmi mai încolo, la Psalmul 119. Și aș vrea doar să vă atrag atenția asupra câtorva versete. Întregul psalm este dedicat slavei Legii lui Dumnezeu, toate cele 176 de versete. Dar dați-mi voie să vă atrag atenția, în primul rând, asupra versetului 12. „Binecuvântat să fii Tu, Doamne: învață-mă orânduirile Tale”. Versetul 16. „Mă desfătez în orânduirile Tale”. Versetul 18. „Deschide-mi ochii, ca să văd lucrurile minunate ale legii Tale”. Versetul 77. „Legea Ta este desfătarea mea”. Versetul 97. „Cât de mult iubesc legea Ta! Toată ziua mă gândesc la ea”. Versetul 136. „Ochii îmi varsă șiroaie de apă, pentru că Legea Ta nu este păzită”. Versetul 142. „Legea Ta este adevărul”. Versetul 165. „Multă pace au cei ce iubesc legea Ta”. Iar în final, versetul 174. „Suspin după mântuirea Ta, Doamne, Legea Ta este desfătarea mea”.

Acum, asta onorează cu adevărat Legea Domnului, Legea lui Dumnezeu. În Deuteronomul 27:26 citim următoarele: „Blestemat să fie cine nu va împlini cuvintele legii acesteia, și cine nu le va face. Și tot poporul să răspundă: „Amin”. Blestemat este omul care nu face toate lucrurile scrise în Lege. În Eclesiastul 12:13, scriitorul spune: „Teme-te de Dumnezeu și păzește poruncile Lui. Aceasta este datoria oricărui om”. Așadar, ascultarea de lege este din nou evidențiată.

Acum, priviți cu mine la capitolul 6 din Deuteronomul, un pasaj de referință din Vechiul Testament despre caracterul, calitatea și cinstirea legii, capitolul 6 din Deuteronomul, ultima din cele cinci cărți ale lui Moise. Citim de la versetul 1. „Iată poruncile, legile și rânduielile pe care a poruncit Domnul Dumnezeul vostru, să vă învăț ca să le împliniți în țara pe care o veți lua în stăpânire, ca să te temi de Domnul Dumnezeul tău, păzind în toate zilele vieții tale, tu, fiul tău și fiul fiului tău, toate legile și toate poruncile Lui, pe care ți le dau, și să ai zile multe. Ascultă-le dar, Israele, și caută să le împlinești, ca să fii fericit și să vă înmulțiți mult, cum ți-a spus Domnul Dumnezeul părinților tăi, când ți-a făgăduit țara în care curge lapte și miere”.

„Ascultă, Israele! Domnul, Dumnezeul nostru, este singurul Domn. Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu toată puterea ta. Și poruncile acestea, pe cari ţi le dau astăzi, să le ai în inima ta. Să le întipărești în mintea copiilor tăi, și să vorbeşti de ele când vei fi acasă, când vei pleca în călătorie, când te vei culca şi când te vei scula. Să le legi ca un semn de aducere aminte la mâini, şi să-ţi fie ca niște fruntarii între ochi. Să le scrii pe ușiorii casei tale și pe porțile tale.

Domnul, Dumnezeul tău, te va face să intri în țara pe care a jurat părinților tăi, lui Avraam, lui Isaac și lui Iacov, că ți-o va da. Vei stăpâni cetăți mari și bune pe care nu tu le-ai zidit, case pline de tot felul de bunuri pe care nu tu le-ai umplut, puțuri de apă săpate pe care nu tu le-ai săpat, vii și măslini pe care nu tu i-ai sădit. Când vei mânca și te vei sătura, vezi să nu uiți pe Domnul, care te-a scos din țara Egiptului, din casa robiei. Să te temi de Domnul, Dumnezeul tău, să-I slujeşti, și pe Numele Lui să juri. Să nu vă duceți după alți dumnezei, dintre dumnezeii popoarelor din jurul vostru; căci Domnul, Dumnezeul tău, este un Dumnezeu gelos în mijlocul tău. Altfel, Domnul, Dumnezeul tău, S-ar aprinde de mânie împotriva ta, și te-ar nimici de pe fața pământului”.

Acum Dumnezeu le spune: „Ascultați de poruncile Mele sau veți fi distruși”. Iar acest lucru conferă o poziție foarte înaltă Cuvântului revelat, Legii lui Dumnezeu. În Isaia, capitolul 42 - pentru a aduce cuvântul profetic - versetul 21: „Domnul a voit pentru dreptatea Lui”. Ascultați acest lucru! „Să vestească o lege mare și minunată”. Isaia 42:21. Dumnezeu „va vesti o lege mare și minunată”. Psalmistul spune că Dumnezeu a înălțat Cuvântul Său mai presus de Numele Său.

Toate acestea pentru a spune următorul lucru. Că, atunci când studiați Vechiul Testament, nu puteți să nu fiți copleșiți de demnitatea, caracterul onorabil și centralitatea Legii revelate a lui Dumnezeu. În Exodul 18:16, când Moise i-a spus lui Ietro, socrul său despre proiectul său ca lider al poporului, el a spus următoarele. „Eu le fac cunoscut poruncile lui Dumnezeu și Legile Lui”. Exodul 18:16. Cu alte cuvinte, Moise a spus: „În calitate de conducător al lui Israel, slujba mea se poate rezuma la acest lucru: Eu îi fac pe oameni să cunoască Legea lui Dumnezeu”.

Știți care este ultima poruncă din Vechiul Testament? Ultimul îndemn pe măsură ce încheiați ultima pagină a cărții Maleahi? Ascultați-l! „Aduceți-vă aminte de Legea lui Moise, robul Meu, căruia i-am dat în Horeb, rânduieli și porunci pentru tot Israelul”.

Așadar, de la Pentateuh până la ultima carte a Vechiului Testament, și în tot ce se află între ele, Legea lui Dumnezeu este înălțată. Acum, rezultatul a fost că, în timpul vieții lui Cristos și în timpul vieții apostolului Pavel, evreii au înălțat Legea. De fapt, ei aproape că făcuseră chiar un idol din Lege, astfel încât, în multe cazuri, se închinau mai degrabă Legii decât Dumnezeului care a scris Legea. Dar ideea este că ei aveau o părere foarte bună despre Legea lui Dumnezeu. Tot ce trebuie să faceți este să vă uitați la Talmud, care este comentariul rabinic asupra revelației lui Dumnezeu, și veți citi, într-adevăr, de la un capăt la altul al Talmudului despre caracterul sacru al Legii lui Dumnezeu.

Rabbi Rabbah a spus, de exemplu: „Cel Sfânt a creat înclinația omului spre rău, dar a creat Tora pentru a o învinge”. Aceasta este o teologie eronată, dar demonstrează importanța Legii. Ei credeau că Legea poate învinge păcătoșenia omului. Rabinul Iuda a spus: „Natura Celui Sfânt diferă de cea a oamenilor muritori. Atunci când un om prescrie un remediu, acesta poate fi benefic pentru un individ, dar poate dăuna altuia. Dar Dumnezeu a dat Tora” – adică Legea – „lui Israel ca o sursă de vindecare pentru toți”.

Evreii au dezvoltat o teologie care spunea că oamenii se pot îndreptăți înaintea lui Dumnezeu prin aplicarea Legii, prin respectarea Legii. Așa că Legea era sacră. Nu numai că era sacră din cauza definiției sale onorabile în termenii Vechiului Testament, ci și pentru că ei au transformat-o într-un mod de a obține mântuirea. Iar când ajungi în Noul Testament, nimic din toate acestea nu se pierde.

Este evident în timpul Noului Testament că poporul era la fel de atașat de caracterul sacru al Legii. Vă aduceți aminte în capitolul 9 din Ioan, când Isus l-a vindecat pe orbul din naștere, iar fariseii au venit să cerceteze minunea? În Ioan 9:28, „L-au ocărât și au zis: ‘Tu’ - adică orbul – „ ești ucenicul Lui dar noi suntem ucenicii lui Moise. Noi știm că Dumnezeu a vorbit lui Moise; dar acesta nu știm de unde este”.

Cu alte cuvinte, ei au spus: „Știm că Dumnezeu a vorbit lui Moise”. Aici ei susțin Legea lui Moise ca fiind chiar adevărul revelat al lui Dumnezeu. Iar acest lucru ne oferă o perspectivă asupra modului în care percepeau ei Legea. Era, pentru ei, Cuvântul lui Dumnezeu.

Doar pentru a demonstra acest lucru mai departe, întoarceți în Biblie la capitolul 21 din Faptele Apostolilor. Faptele Apostolilor, capitolul 21. Dați-mi voie să vă arăt doar o scurtă ilustrare a acestei realități. Versetul 20. Apostolul Pavel s-a întors la Ierusalim după câteva călătorii misionare. Și a adus cu el neamuri, creștini dintre neamuri. A adus daruri de la bisericile neamurilor pentru a le da evreilor săraci din Ierusalim. După care, se întoarce și povestește despre ceea ce a făcut Dumnezeu printre neamuri.

Și versetul 20: „Când l-au auzit, au proslăvit pe Dumnezeu. Apoi i-au zis: ‘Vezi, frate’, - frate Pavel – ‘câte mii de iudei au crezut; și toți sunt plini de râvnă pentru Lege’” Aceasta este o perspectivă bună asupra atitudinii poporului față de Lege. Erau zeloși față de Lege.

Mai târziu, în același capitol, apostolul Pavel, dorind să-și arate respectul pentru adevărul revelat de Dumnezeu, a intrat în Templu - în versetul 27, de fapt versetul 26 - pentru a trece printr-un ritual de curățire. „Către sfârșitul celor șapte zile” - spune versetul 27 – „iudeii din Asia, când au văzut pe Pavel în Templu, au întărâtat tot norodul, au pus mâinile pe el și au început să strige: „Bărbați Israeliți, dați ajutor! Iată omul care propovăduiește pretutindeni, și în toată lumea împotriva norodului și a Legii”. Și, bineînțeles, a izbucnit o revoltă în care l-ar fi omorât pe Pavel. De aceea, romanii l-au luat și l-au pus în închisoare pentru a-l proteja. Și a stat acolo doi ani înainte de a ajunge la Roma. Așadar, tocmai zelul pentru Lege a fost cel care a precipitat întemnițarea apostolului Pavel.

Așadar, vă spun că, atunci când intrăm în epoca Noului Testament, nu pierdem nimic din angajamentul dominant al poporului Israel față de Lege. Mărturia lui Pavel urmează aceeași linie, nu-i așa, în Filipeni capitolul 3? Unde spune: „Măcar că eu aș avea pricină de încredere chiar în lucrurile pământești”, și apoi spune de ce: „Eu care sunt tăiat împrejur a opta zi din neamul lui Israel, din seminția lui Beniamin, Evreu dintre evrei, în ce privește Legea, Fariseu; în ce privește râvna, prigonitor al Bisericii; cu privire la neprihănirea pe care o dă Legea, fără prihană”. Așadar, omul păzea într-adevăr cu mare râvnă Legea lui Dumnezeu.

Acum, pe măsură ce parcurgeți Noul Testament, acest angajament față de sfințenia, demnitatea, respectabilitatea și natura onorabilă a Legii lui Dumnezeu nu se diminuează deloc. Când ajungi la Epistola către Evrei, de exemplu, în 2:2, se spune că Legea a fost „cuvântul rostit de îngeri”, care erau ființe sfinte. În Fapte 7:53 se spune că au primit Legea „dată de îngeri”. În Fapte 7:38, Legea este numită „cuvintele vii”. În Matei 5:17-18, Isus a spus că nu a venit să desființeze Legea, ci să o împlinească.

Chiar și apostolul Pavel - acum haideți să ne întoarcem la Romani 7 - chiar și apostolul Pavel, în acest capitol, înalță Legea. Versetul 12. „Legea este sfântă, și porunca este sfântă, dreaptă și bună”. Versetul 14. „Știm în adevăr că Legea este duhovnicească”. Versetul 22. „Fiindcă după omul din lăuntru, îmi place Legea lui Dumnezeu”. Iar lui Timotei i-a scris: „Noi știm că legea este bună”. 1 Timotei 1:8. Așadar, puteți să parcurgeți de la începutul Vechiului Testament și până la Noul Testament, Legea lui Dumnezeu este înălțată. Legea lui Dumnezeu este înălțată, atât în ochii evreilor cât și în ochii neamurilor care au venit la Cristos în biserică.

Privind acest lucru invers, cum ați defini păcatul? Cum ați defini păcatul? Unu Ioan 3:4. „Păcatul este o călcare a...” ce? – „a Legii (fărădelege)”. Așadar, Legea este realitatea esențială. Pentru a rezuma toate acestea, aș vrea să vă atrag atenția către Romani 3:31. Și în Romani 3:31 citim acest lucru, că imediat după ce Pavel a vorbit despre justificarea prin credință, el spune: „Deci prin credință, desființăm noi Legea?” Cu alte cuvinte, dacă poți veni la Dumnezeu prin credință și nu trebuie să păzești Legea, nu trebuie să respecți Legea prin puterea ta omenească, dacă Dumnezeu te acceptă prin credință, atunci facem Legea fără putere, nulă sau o facem inutilă? Iar răspunsul este mē genoito în greacă, care este cea mai puternică negație. Nu, nu, nu. În niciun caz, imposibil. „Nicidecum. Dimpotrivă, noi întărim Legea”. Așadar, Pavel vrea să stabilească locul legii.

Acum, ținând cont de toate acestea, de faptul că legea este bună, sfântă, dreaptă, sacră, onorabilă, respectabilă și toate acestea, priviți împreună cu mine la 3:19 - și ne vom îndrepta acum spre capitolul 7 - 3:19. „Știm însă că tot ce spune Legea, spune celor ce sunt sub Lege, pentru ca orice gură să fie astupată și toată lumea să fie găsită vinovată înaintea lui Dumnezeu. Căci nimeni, prin faptele legii, nu va fi” - ce? – „socotit neprihănit”.

Acum ascultați. Legea este bună. Legea este sfântă. Legea este dreaptă. Legea este onorabilă. Legea reflectă mintea și inima lui Dumnezeu. Dar nimeni, niciodată, în niciun moment, în nicio împrejurare nu va fi socotit neprihănit prin respectarea Legii.

Acum mergeți la 5:20. Mai mult decât atât - dacă nu obții mântuirea prin Lege, la ce-ți folosește Legea? „Ba încă și Legea a venit pentru ca să se înmulțească greșeala”. Cu alte cuvinte, în loc ca Legea să creeze neprihănire, Legea a făcut ca păcatul să ce? Să se înmulțească.

Acum să mai facem un pas și vom ajunge apoi la capitolul 7. 6:14. „Căci păcatul nu va mai stăpâni asupra voastră”. Iată aici o afirmație absolut șocantă pentru un evreu care toată viața lui sau a ei fusese credincios față de Lege. “Căci păcatul nu va mai stăpâni asupra voastră; pentru că nu sunteți sub Lege, ci sub har”. Acum, o astfel de afirmație trebuie să fie apărată. Pur și simplu trebuie să fie apărată. Nu se poate ca Pavel să facă această afirmație în 6:14 și apoi să plece de la ea și să scrie restul epistolei. Va lăsa un blocaj atât de masiv în mintea lor, încât el trebuie să se ocupe de ceea ce tocmai a spus. Noi nu suntem sub Lege.

Acum, ați observat că există două afirmații de bază în versetul 14? „Căci păcatul nu va mai stăpâni asupra voastră”. Aceasta este prima afirmație. Acum ascultați cu atenție! El a explicat semnificația acestei afirmații în 6:15-23. Aceasta este o expunere a acestei afirmații. Cea de-a doua afirmație, „pentru că nu sunteți sub Lege, ci sub har”, el o explică în capitolul 7. El face aceste două afirmații, o explică pe una și apoi pe cealaltă, pentru că nu le poate lăsa neexplicate. Pentru că cei care au o viziune atât de înaltă și de sacră asupra Legii vor fi devastați de afirmația sa și vor arunca la gunoi toată teologia sa atunci când spune „nu sunteți sub Lege”. Ei au trăit toată viața lor sub Lege. Este tot ceea ce au cunoscut. Așa că el trebuie să le explice. Și cred că o face în capitolul 7.

Acum înțelegeți care este rațiunea pentru capitolul 7. Pe fundalul unei astfel de afirmații a Legii lui Dumnezeu, trebuie să existe o explicație cu privire la ce înseamnă să spui că nu suntem sub Lege. Se pare că oamenii au fost sub Lege de mult timp, dar ce s-a întâmplat și cum de s-a schimbat acest lucru?

Acum dați-mi voie să vă ofer o privire de ansamblu înainte de a parcurge în mod specific capitolul 7. Și mă grăbesc cât de mult pot. Aduceți-vă aminte de contextul tuturor acestor lucruri. Tema majoră din Romani este justificarea prin credință. Cu alte cuvinte, ești mântuit nu prin respectarea Legii, ci prin credință, nu-i așa? Prin har. Am început cu justificarea prin credință în capitolul 3. Primele două capitole ne-au arătat cât de păcătoși suntem. Ajungem la 3:21 și intrăm în justificarea prin credință, iar aceasta merge până la sfârșitul capitolului 8. Capitolele 3, 4, 5, 6, 7 și 8, vorbesc toate de justificarea prin credință. Aceasta este tema tuturor acestora. Și apoi de la 9 la 11, o aplică lui Israel, iar de la 12 până la sfârșit arată cum funcționează în viață. Dar tema principală este justificarea prin credință.

După ce a prezentat doctrina în sine în capitolele 3 și 4, el prezintă apoi roadele acestei doctrine. Primul a fost capitolul 5, iar în capitolul 5 am aflat că primul rod al justificării este siguranța. Noi avem pace cu Dumnezeu. Asta este ceva stabilit. Siguranța.

Al doilea rod despre care vorbește în capitolul 6 este sfințenia. Avem unirea cu Cristos în capitolul 6, iar acum sfințenia Lui ne este împărtășită. Așadar, care este rodul justificării: Mai întâi este siguranța, în al doilea rând este sfințenia. Acum ajungem la capitolul 7 și al treilea rod este eliberarea. Eliberarea. Suntem eliberați de Lege. Extraordinar! Și vom vedea și mai mult din rodul justificării. Dar ideea pe care am încercat să o subliniem de când am intrat în acest subiect în capitolul 3 este că mântuirea are un efect extraordinar. Nu poți pretinde că ești creștin fără un efect demonstrabil în viața ta. Mântuirea îi transformă pe oameni.

Aceasta este esența a ceea ce Pavel urmărește să ne spună capitol după capitol. Avem în capitolul 5 pacea cu Dumnezeu. Avem în capitolul 6 unirea cu Cristos. Avem în capitolul 7 eliberarea față de Lege. Toate acestea sunt rodul mântuirii. Și toate acestea răspund cu adevărat la întrebarea destul de prostească din 6:1, nu-i așa? „Să păcătuim mereu, ca să se înmulțească harul?” Vedeți, asta ar spune criticul. Doctrina ta despre justificarea prin credință prin har înseamnă că poți păcătui cât vrei și de fiecare dată când păcătuiești Dumnezeu are har, așa că doctrina ta duce la o viață neevlavioasă.

Cu alte cuvinte, legalistul spune: „Păi, noi ținem ca oamenii să se conformeze. Avem toate regulile. Și vii tu și spui: ‘Nu ești mântuit prin Lege. Legea nu te poate mântui. Nu poți respecta Legea. Ești mântuit prin har, prin credință'. Pur și simplu îi lași pe oameni în libertate, iar ei o vor lua razna”. În felul acesta [Pavel] este acuzat de prezentarea unei doctrine care duce la păcat. Însă el spune exact contrariul. Adevărata mântuire duce la sfințenie, nu-i așa? Este ceea ce am văzut în capitolul 6. Nu duce la libertinaj. Ea duce chiar la opusul libertinajului. Ea duce la sfințenie, capitolul 6. Capitolul 7, duce la eliberarea de Lege.

Acum să luăm prima secțiune a capitolului 7 și să ne uităm la ea. O să vă prezint patru puncte: axioma, analogia, aplicația și afirmația. Haideți să începem.

Axioma. Vedem că Pavel se pricepe să stabilească principii axiomatice, adică evidente de la sine. „Nu știți, fraților, - căci vorbesc unor oameni care cunosc Legea - că Legea are stăpânire asupra omului câtă vreme trăiește el”. Acum, aceasta nu este vreo afirmație teologică profundă, este doar o axiomă. Prin „axiomă” înțelegem un adevăr de la sine înțeles, care nu trebuie dovedit. Este pur și simplu evident. Este pur și simplu evident. El îi numește frați”. Și trebuie, în acest moment, să intervină cu un salut afectuos pentru că, în acest moment, unii dintre iudei sunt gata să îl omoare cu pietre pentru că a spus că nu suntem sub Lege. Și prin afecțiune el poate să le atragă atenția cu o sensibilitate tandră pe care o cere un subiect plin de atâta tensiune.

Și le spune: „Nu știți”. Ideea este că nu sunteți cu adevărat ignoranți în această privință. Presupune că ei știu. El face apel la ceea ce presupune că ei știu. Este destul de diplomat. Le acordă prezumția de nevinovăție. El spune: „Voi știți acest lucru, pentru că eu mă adresez unora care cunosc Legea. Este o construcție anarhică, ceea ce înseamnă că nu există un articol hotărât. Vorbesc cu oameni care înțeleg Legea. Toată lumea știe acest lucru, fie că este vorba de Legea greacă, Legea ebraică, Legea romană, Legea mozaică, Legea biblică, Legea iudaică, orice Lege. Oricine cunoaște Legea știe că Legea nu are stăpânire decât asupra oamenilor vii.

Ați observat acest lucru la ea? Când vedeți un bețiv care e implicat într-un accident și moare, nu vedeți un polițist aplecat asupra cadavrului scriind o amendă. Legea nu se aplică unei persoane moarte. Puteți să vă aduceți aminte cu toții de asasinarea președintelui John F. Kennedy și apoi de asasinarea imediată a celui care l-a ucis, Lee Harvey Oswald, și vă veți aminti, de asemenea, că acesta nu a fost niciodată judecat, deoarece Legea are jurisdicție doar asupra persoanelor vii. Acum, acest lucru este axiomatic, este pur și simplu un adevăr evident. Legea se aplică doar persoanelor care sunt în viață. Aceasta este axioma.

El trece de la aceasta la analogie. Și este o analogie fascinantă în versetele 2 și 3. Iar el folosește o analogie din căsătorie. Și vă rog să-mi faceți o favoare, aș fi vrut să le fi putut spune asta unor comentatori care au scris despre acest pasaj, nu transformați o analogie într-o alegorie, altfel nu faceți altceva decât să vă încurcați. Dacă nu înțelegeți ceea ce tocmai am spus, nu vă faceți griji.

Versetul 2. „Căci femeia măritată” - ați înțeles? Nu e prea greu, nu-i așa? E o femeie căsătorită. „Ea este legată prin Lege de bărbatul ei câtă vreme trăiește el. Dar dacă-i moare bărbatul, este dezlegată de Legea bărbatului ei”. Nu-i așa? Legea căsătoriei nu se aplică dacă soțul tău a murit. Nu ești legată de cadavru tot restul vieții tale. Este o analogie foarte simplă. Acum, gândul cheie este „câtă vreme trăiește el“. Legea îi leagă pe oameni doar cât timp sunt în viață.

Versetul 3 o extinde într-un fel. „Dacă deci, când îi trăiește bărbatul, ea se mărită după altul, se va numi preacurvă”. Așa este, nu-i așa? Nu se poate face așa ceva. Nu numai că ai fi numită adulteră, dar ai fi numită și ce? Poligamă. Nu poți face asta. Sau bigamă. Nu poți să te căsătorești cu altcineva. Atâta timp cât ești căsătorită cu soțul tău și el este în viață, nu poți face asta. Acum nu există o situație de divorț aici. Nu sunt tot felul de complicații. Foarte simplu, atunci când ești căsătorit cu o persoană care este în viață, nu te poți căsători cu altcineva.

„Dar dacă-i moare bărbatul, ea este dezlegată de Lege, așa că nu este adulteră, dacă se mărită după altul”. Și tot scopul analogiei este acela de a spune că Legea se aplică în căsătorie doar atât timp cât ambii parteneri sunt în viață. Când unul dintre ei moare, acea Lege a căsătoriei nu se mai aplică.

Cât de liberă este ea? În versetul 3 se spune că „ea este dezlegată de Lege”. Cât de liberă este ea? Este liberă să fie exact așa cum era înainte de a se căsători cu acel bărbat. Este la fel de liberă ca atunci când era fecioară. Este atât de liberă încât se poate căsători cu un alt bărbat.

Și știm că acest lucru este subliniat în Noul Testament în 1 Timotei 5:14. Pavel spune ca văduvele mai tinere să se căsătorească, nu-i așa? 1 Timotei 5:14. Iar în 1 Corinteni 7:39 Pavel spune că acelea dintre voi care sunt cu adevărat văduve, să se căsătorească „numai în Domnul”. Aveți dreptul să vă căsătoriți, dar asigurați-vă că vă căsătoriți cu un creștin. Ideea este că moartea pune capăt cu totul Legii care leagă definitiv doi oameni în căsătorie.

Acum, când v-ați căsătorit, ați mers la altar și ați mormăit și probabil că ați uitat tot ce ați mormăit și, dacă nu ați mai fost la alte câteva nunți, nu v-ați mai fi amintit nimic din toate acestea, pentru că probabil că ați fost emoționați destul de tare în acel moment. Dar undeva, de-a lungul procesului, probabil că ai spus: „Până” - când? – „moartea ne va despărți”. Este uimitor câți oameni care se căsătoresc astăzi vor să scrie asta în jurământul lor de căsătorie. Aceasta este analogia, foarte simplă. Legea este obligatorie doar atunci când oamenii sunt în viață. Moartea pune capăt autorității Legii căsătoriei.

Acum vă rog să înțelegeți că, acest pasaj nu este menit să ne învețe totul despre divorț și recăsătorire. Divorțul nici măcar nu este pomenit aici. Pasajul nu este menit să fie declarația definitivă dintotdeauna despre căsătorie. Însă unii oameni au făcut din acest text asta și apoi au luat această afirmație pentru a spune că singurul moment în care te poți recăsători este dacă partenerul tău moare și apoi întorc acest pasaj înapoi în Matei 5, Matei 19 și peste tot în Scriptură și ajung la o viziune destul de haotică. Nu începeți de aici. Aceasta este pur și simplu o analogie. Este foarte îngustă. Este foarte limitată. Încearcă să spună un singur lucru, moartea pune capăt statului de drept în căsătorie. Și asta pentru a ilustra axioma din versetul 1.

Să trecem la aplicație. Și întrucât, apropo, nu este menită să ne învețe multe despre căsătorie, nu o voi folosi pentru a face asta. Tot ce vreau să faceți este să urmăriți principalul gând. Să trecem la aplicație, iar el o aplică în versetele 4 și 5. Toate acestea trebuie să conducă la această corelație esențială.

Versetul 4. „Tot astfel”. Acum, „tot astfel” este conectorul. Pe baza axiomei, Legea se aplică doar acolo unde oamenii sunt în viață, ceea ce este ilustrat în legea căsătoriei. „Tot astfel, frații mei” - și acum folosește din nou termenul afectuos „frați” și adaugă pronumele posesiv „ai mei” pentru a se apropia într-un mod și mai blând de ei. El spune: „Și voi ați murit în ce privește Legea”. Mai bine spus în greacă: „Ați fost dați morții”. Și aici este folosit cuvântul violent pentru moarte. „Ați fost omorâți cu violență”. Iar timpul aorist din greacă este folosit pentru a le reaminti de o mare realitate istorică care s-a întâmplat într-un moment în timp.

Acuma veți zice: „Stai puțin. Eu sunt creștin. Când am fost condamnat la moarte?” Întoarceți la Romani 6:3. „Nu știți că toți câți am fost botezați în Isus Cristos am fost botezați în” - ce? – „moartea Lui?” „Noi deci, prin botezul în moartea Lui, am fost îngropați împreună cu El, pentru ca, după cum Cristos a înviat din morți, prin slava Tatălui, tot așa și noi să trăim o viață nouă. În adevăr, dacă ne-am făcut una cu El, printr-o moarte asemănătoare cu a Lui, vom fi una cu El şi printr-o înviere asemănătoare cu a Lui. Știm bine că omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El, pentru ca trupul păcatului să fie dezbrăcat de puterea lui, în aşa fel ca să nu mai fim robi ai păcatului; căci cine a murit, de drept, este izbăvit de păcat”.

Acum, unde a fost moartea noastră? A fost la Calvar, nu-i așa? Și am învățat că atunci când îți pui credința în Isus Cristos, ești unit cu Cristos, mori cu Cristos într-o moarte spirituală reală. Despre asta vorbește.

Acum, Legea - ascultați cu atenție - înainte de a veni la Cristos, Legea nu avea capacitatea de a vă mântui. Ați înțeles asta? Nu avea capacitatea de a vă răscumpăra. Pentru că prin faptele Legii nimeni nu va fi - ce? – socotit neprihănit. Înainte de a fi mântuit, Legea nu avea capacitatea de a te răscumpăra. Tot ce putea face era ce? Să te condamne. Asta putea să facă. Acum, că ai fost mântuit, Legea nu numai că nu te poate răscumpăra, dar acum nici nu te poate - ce? - condamna. Pentru că tot ce putea cere Legea era moartea ta, nu-i așa? Plata păcatului este - ce? - moartea. Cel care păcătuiește, sufletul care păcătuiește, va muri. „Ai încălcat Legea Mea”, i-a spus Dumnezeu lui Adam, și a pus-o în aplicare, „și vei muri negreșit”.

Și tot ce poate cere Legea este moartea. Astfel, realitatea este că noi am murit. Dacă comit o infracțiune, așa cum am învățat, și mă elimină, mă execută, mă electrocutează, mă spânzură, mă împușcă sau orice altceva, și se întâmplă să înviez din morți, atunci Legea are ghinion, nu mai are jurisdicție asupra mea. I-am plătit pedeapsa. Și astfel, în Cristos murim și Legea nu ne poate răscumpăra, dar nici nu ne mai poate condamna. Dar înainte de a veni la Cristos, Legea nu te putea răscumpăra, dar te putea condamna. Și astfel erai sub dominația ei. Erai în robie față de ea.

Există o notă interesantă de remarcat și în acest verset. Spune: „De aceea, frații mei, și voi ați devenit” - sau ați fost omorâți, ați fost omorâți în ceea ce privește legea. Este un verb pasiv, ceea ce înseamnă că nu v-ați omorât singuri. Nu puteai să faci asta. A fost un act divin. Dumnezeu a fost cel care a plănuit mântuirea ta. Dumnezeu a fost cel care a pus-o în aplicare. Dumnezeu a fost cel care te-a răscumpărat. Dumnezeu a fost cel care te-a pus în Cristos. Totul este lucrarea lui Dumnezeu. Și când ați murit, dragi prieteni, Legea nu a mai avut autoritate asupra voastră. Nu mai suntem sub condamnarea Legii.

Cum s-a întâmplat acest lucru? Întoarceți la versetul 4. „Prin trupul lui Cristos”. Ce înseamnă asta? Prin oferirea trupului lui Cristos la răstignire, prin răstignirea împreună cu Cristos. Isus, în moarte, a satisfăcut Legea pentru că a murit de moartea pe care Legea o cerea. El a plătit pedeapsa în întregime pentru noi toți și ne-a eliberat de Lege. De aceea, în 2 Corinteni 5:21 se spune: „Pe Cel ce n-a cunoscut niciun păcat, El L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El”. El ne-a răscumpărat de Lege prin moarte. El a devenit blestem pentru noi, Galateni 3:13, pentru ca noi să fim eliberați de blestemul Legii.

Acum, toată această idee este paralelă cu un pasaj foarte bine cunoscut. O să vi-l citez. Îl cunoașteți bine. Galateni 2:19-20. „Căci eu, prin Lege, am murit față de Lege, ca să trăiesc pentru Dumnezeu”. Cum s-a întâmplat asta? Cum ai devenit mort față de Lege pentru a trăi pentru Dumnezeu? Cum ai murit ca să devii viu pentru Dumnezeu? „Pentru că am fost răstignit împreună cu Cristos”, nu-i așa? „Și trăiesc; dar nu mai trăiesc eu, ci Cristos trăiește în mine; și viața pe care o trăiesc acum în trup o trăiesc prin credința în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit și S-a dat pe Sine Însuși pentru mine”.

Așadar am fost dat la moarte față de Lege. Și am devenit viu în Isus Cristos. Cred că înțelegeți acest lucru, pentru că am trecut în revistă acest lucru cu lux de amănunte în capitolul 6. Dar iată care este elementul proeminent din versetul 4. „Pentru ca voi să fiți ai altuia ( în engleză: să vă căsătoriți cu altul)”. Mântuirea este o schimbare completă a relației. Nu mai aveți primul soț pe care l-ați avut. Nu mai sunteți sub robia Legii. Acum sunteți căsătoriți cu Isus Cristos.

Este o imagine frumoasă, nu-i așa? O vedem în Efeseni 5, unde biserica este văzută ca mireasă, iar El este mirele. O vedem în 2 Corinteni capitolul 11, unde suntem o mireasă logodită care va avea o căsătorie consumată cu Cristos în glorie în viitor. Așadar, suntem chemați să fim căsătoriți cu altul și ne spune și cine este acesta. „Cu Cel care a înviat din morți”. Observați că spune „a înviat”, nu „a fost înviat”. Cine „este” - cu alte cuvinte, subliniază viața Lui prezentă. Noi nu suntem identificați în uniune doar cu un Mântuitor mort în trecut, ci suntem una cu un Mântuitor viu în prezent. Este un mare adevăr.

Avem un gând extraordinar. Și aș vrea să vă întorc înapoi la 6:9 pentru o clipă, voi face o legătură aici. Întrucât știm că Cristosul înviat din morți, - ce face? - nu mai moare. Va mai muri Cristos vreodată? Oare va mai muri? Atunci ne vom pierde vreodată soțul? Niciodată. Acesta este un cuvânt foarte important în ce privește siguranța mântuirii noastre. Acesta este un cuvânt extraordinar despre siguranța legăturii noastre de căsătorie cu Cristos. Soțul nostru nu va muri niciodată. El nu va muri niciodată. Și astfel, noi vom fi mereu în siguranță în El.

Și astfel, am murit în Cristos prin minunea tainică a unirii noastre cu El, prin har și prin credință. Și înviem pentru a umbla într-o viață nouă. Și o spun din nou, oameni buni - și acesta este elementul proeminent al întregii învățături - mântuirea este o transformare totală. Ni se oferă siguranță, capitolul 5. În noi este produsă sfințenia, capitolul 6. Și eliberare față de Lege, capitolul 7. Suntem eliberați de o neprihănire bazată pe fapte, de încercarea de a ne câștiga mântuirea. Învierea lui Isus Cristos a fost cheia.

Și apoi sfârșitul versetului 4, un mare adevăr. „Și aceasta ca să aducem” - ce? - rod pentru Dumnezeu”. Acesta este scopul. Datorită lui Cristos aducem rod. Pot să vă reamintesc că aceasta nu este o poruncă, ci o afirmație de fapt? S-ar putea citi: „pentru ca noi să aducem rod”. Și o facem. Nu există un creștin fără rod. Mântuirea are un produs. Datorită unei vieți transformate, aducem rod pentru Dumnezeu. Acum duceți asta înapoi la întrebarea de la începutul capitolului 6. Atunci când predicați o mântuire prin har și le cereți oamenilor să vină la Cristos prin har, prin credință, și le spuneți că nu trebuie să facă nimic pentru a o câștiga, pentru că sunteți sub har, iar acolo unde se înmulțește păcatul, acolo harul se înmulțește și mai mult. Poate duce asta la păcat? Nu, pentru că în capitolul 6 se spune că dacă ești cu adevărat transformat, ai ca rod sfințirea, iar în capitolul 7 se spune că dacă ești cu adevărat căsătorit cu Isus Cristos, vei aduce rod pentru Dumnezeu. Exact opusul este adevărat.

Marele teolog Hodge a scris: „În ceea ce ne privește, răscumpărarea are ca scop producerea sfințeniei. Suntem eliberați de Lege pentru a ne putea uni cu Cristos. Și suntem uniți cu Cristos pentru ca să putem aduce rod pentru Dumnezeu”. El continuă spunând: „Singura dovadă a unirii cu Cristos este aducerea de roade pentru Dumnezeu. Așa cum eliberarea de pedeapsa Legii are ca scop producerea sfințeniei, este zadarnic să așteptăm această eliberare altfel decât în vederea scopului pentru care ea este acordată”.

Cu alte cuvinte, dacă ești mântuit, vei produce rod pentru Dumnezeu. Ce este rodul? Ei bine, am studiat acest lucru în trecut. Două lucruri: Atitudinea și acțiunea. Care este rodul atitudinii? Galateni 5:22-23. „Roada Duhului este” - ce? – „dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, blândețea, înfrânarea poftelor”. Aceasta este atitudinea.

Și cum rămâne cu rodul practic? Evrei, capitolul 13. „O jertfă de laudă, adică rodul buzelor noastre”. Filipeni capitolul 4. Rodul unei inimi iubitoare, un dar trimis apostolului Pavel. În Filipeni se vorbește despre rodul neprihănirii. Orice act de neprihănire, orice act care Îl slăvește pe Dumnezeu, este rod. Orice atitudine corectă sau act corect este rod. Iar atunci când Cristos îți transformă viața, când ești mort față de Lege și devii viu pentru Dumnezeu, nu este doar datorită unui eveniment istoric din trecut, ci este datorită unui Cristos prezent și viu, cu care ești una și în viața ta El produce rod pentru Dumnezeu. El este vița de vie, iar noi suntem – ce? – mlădițele. Iar vița de vie produce rod prin mlădițe.

Așadar, întrebarea din 6:1-2 primește din nou un răspuns. Mântuirea are un rezultat, dar rezultatul nu este abuzul, rezultatul nu este imoralitatea, rezultatul nu este libertinajul, rezultatul nu este permisivitatea, rezultatul nu este păcătoșenia, crezând că vei fi iertat pentru tot ceea ce faci datorită unei tranzacții care se face. Rodul adevăratei mântuiri este prezentat în capitolul 6, și anume sfințenia; în capitolul 7, rodnicia și roadele pentru Dumnezeu. Astea înseamnă roade care Îl slăvesc pe Dumnezeu.

Și asta e ceva nou, oameni buni. Este ceva nou. Înainte de a veni la Cristos, cum era? Versetul 5. „Căci, când trăiam în firea noastră pământească, patimile păcatului, ațâțate de Lege, lucrau în mădularele noastre și ne făceau să aducem roade pentru moarte”. Acest verset este atât de încărcat. Dar stați așa, am să vi-l prezint repede. Patru gânduri-cheie, iată-le: Fire, păcat, Lege, moarte. Încercuiți-le în Biblie în versetul 5: Fire, păcat, Lege, moarte. Ele merg împreună. Toate sunt asemănătoare. Ele operează în aceeași sferă.

Firea produce păcatul, care este încurajat de Lege, și care duce la moarte. Sincer, este un cvartet patetic. Sunt termeni care descriu căderea omului, starea de neregenerare a omului. Sunt o descriere tristă. Dați-mi voie să îi iau pe rând. Și aceasta este o afirmație foarte importantă la începutul versetului 5, este definitivă. „Căci, când trăiam în” - subliniez cuvântul „în” – „când trăiam în firea pământească”. „În fire”, ce vrea să spună prin asta? Ei bine, eram foarte adânc înrădăcinați în ea. Era sfera noastră de trăire. Eram în fire. Profund în fire, eram adânciți în fire, înghițiți de fire.

Ce este firea? Acest cuvânt este folosit în două moduri în Biblie și trebuie să faceți deosebire între ele. În primul rând, în mod fizic. Iar atunci când firea este folosită în sens fizic în Biblie, nu are nicio conotație malefică. Ați înțeles asta? Când este folosită în sens fizic, nu are nicio conotație rea. Pentru că Isus Cristos a venit în ce? În trup fizic. „Și Cuvântul” - Ioan 1:14 – „S-a făcut trup”. Când este folosit în sens fizic, nu are niciun fel de conotație rea.

De fapt, în 1 Ioan 4:2 se spune că oricine nu mărturisește despre Cristos că a venit în trup nu este de la Dumnezeu.

Dar ascultați, atunci când firea este folosită în sens etic sau moral are întotdeauna o conotație malefică. Întotdeauna. Când este folosit în sens etic, moral. De exemplu, în capitolul 8, firea este folosită în versetele 4, 5, 6, 7, 8, 9 și 13, fire, fire, fire, fire, fire peste tot aici. Se poate observa în Galateni 5 de cel puțin patru ori. De asemenea în Efeseni capitolul 2. Și de fiecare dată când găsești cuvântul folosit într-un sens etic, moral, are o conotație negativă. Și vorbește despre umanitatea nerăscumpărată a omului. Foarte important. Așadar, “când eram în fire” este o referire [la perioada] în care eram neîmpăcați. Când ființa noastră - adevărata noastră persoană - acel Eu care trăiește în noi era înghițită de fire, era captivă firii.

Acum, pot să vă sugerez că este o experiență la timpul trecut? Nu mai sunt în fire. Așa este. Nici tu nu mai ești, dacă ești creștin. Poate spui: „De unde știi asta?”. M-am gândit că mă veți întreba. Uitați-vă la 8:4. Versetul 4 spune că nu trebuie să trăim după îndemnurile trupului. Apoi versetul 5. „Pentru că cei ce trăiesc după îndemnurile firii“, - iată o altă frază care este exact la fel ca „în trup”, „în trup” și „după îndemnurile firii”, oameni buni, sunt același lucru. „Ei se gândesc la lucrurile firii”. Aceasta este lumea lor, sfera lor. „Pe când cei ce trăiesc după îndemnurile Duhului, umblă după lucrurile Duhului. Și umblarea după lucrurile firii pământești, este moarte; pe când umblarea după lucrurile Duhului este viață și pace. Fiindcă umblarea după lucrurile firii este vrăjmășie împotriva lui Dumnezeu, căci ea nu se supune Legii lui Dumnezeu și nici nu poate să se supună”.

Așadar, dacă ești în fire, după fire, cu gânduri firești, nu-L cunoști pe Dumnezeu. Și apoi, în versetul 8, iarăși aceeași frază: „Deci cei care sunt” - subliniez cuvântul – „pământești nu pot să placă lui Dumnezeu”. Acesta este un om neregenerat. Acum urmăriți versetul 9. „Voi însă nu mai sunteți” - ce? – pământești, firești”. Foarte important. Nu mai sunteți în fire. Sunteți în Duhul dacă Duhul lui Dumnezeu locuiește în voi, și Duhul lui Dumnezeu locuiește în fiecare creștin, nu-i așa? Pentru că dacă nu, nu aparții lui Cristos. Așa scrie în Biblie.

Și dacă în tine este Cristos, atunci trupul este mort din pricina păcatului. Duhul este viu din pricina neprihănirii. Acum ascultați cu mare atenție. Întoarceți-vă unde am fost în 7:5. Oamenii neregenerați sunt în fire. Voi nu sunteți în fire. Veți zice: „Ei bine, care este lucrul acela care continuă să stea în calea sfințeniei mele?”. Pot să vă sugerez că nu sunteți în fire, dar firea este în voi? Ea nu vă mai înghite. Nu vă mai face robii săi. Nu mai sunteți sclavii ei. Ați fost eliberați din robia ei. Nu mai trebuie să vă supuneți niciodată ei, nu-i așa?

Galateni 5 spune că nu mai trebuie. Nu umblați după îndemnurile firii, ci după îndemnurile Duhului Sfânt. Poți face lucruri firești pentru că firea este în tine, dar tu nu ești în fire. Este foarte important. Este o desemnare a neregenerării. Acum sunt o făptură nouă. Adevăratul sine este regenerat, răscumpărat. Este o nouă natură incoruptibilă, după natura lui Dumnezeu Însuși. Este sfântă, curată și nepătată.

Dar, încă mai am umanitatea mea nerăscumpărată, așa cum am văzut în Romani 8. Și aștept răscumpărarea acestui trup atunci când va fi transformat și voi pierde acea fire care este încă în mine. Așadar, ca noi făpturi, suntem în Duhul. Nu mai suntem în fire, dar firea este în noi. Oamenii neregenerați însă, sunt în fire. Și uitați ce se întâmplă - din nou versetul 5. Cele păcătoase – este un termen foarte interesant aici - pasiunile, impulsurile, firea generează impulsuri păcătoase, trimite impulsuri. Literalmente - dacă citiți așa – „impulsurile păcătoase” - sărind mai jos, - „lucrau în mădularele noastre”. Iar cuvântul „lucrau” este energeō. Ele sunt pline de energie. Firea energizează pathēma, patimile, impulsurile.

Și ce interesant, spune el: „Ațâțate de Lege”. Asta este pur și simplu incredibil, o afirmație cu adevărat incredibilă. Cum poate o Lege bună să creeze o pasiune rea? În două moduri. În primul rând, ea dezvăluie răul, nu-i așa? Tu nu ai ști ce este pasiunea rea, ci doar ce este pasiunea. Nu ai ști că este rea dacă nu ar exista un standard față de care ai păcătuit, nu?

Așadar, Legea dezvăluie păcatul prin stabilirea standardului și astfel știi că este păcat atunci când te lovești de el. Dar, în al doilea rând, Legea ațâță răul pentru că nimic nu pare mai atrăgător pentru oameni decât să facă ceva ce este interzis. Ați observat asta? Spune-le oamenilor că nu poți face așa ceva și îi vei vedea cum se grăbesc să încerce. Așadar, Legea ațâță păcatul. Vom afla asta mai târziu, în capitolul 7. El spune, Pavel spune, în versetul 10: „Și porunca, ea care trebuia să dea viața, mi-a pricinuit moartea. Pentru că păcatul a luat prilejul prin ea, m-a amăgit, și prin însăși porunca aceasta m-a lovit cu moartea”. Cu alte cuvinte, se pare că Legea lui Dumnezeu, în loc să ne ajute să trăim conform Legii lui Dumnezeu, Legea lui Dumnezeu pur și simplu ne arată răul. Și în loc să vrem să nu facem [răul], vrem să încălcăm Legea. Există ceva în noi care caută să se răzvrătească.

Așadar, suntem în fire. Firea produce impulsuri păcătoase, care sunt sporite și intensificate de Lege, iar rezultatul este roade pentru moarte. Rod spre moarte. Aceste impulsuri păcătoase, se spune, ațâțate de Lege lucrează în mădularele noastre. Iar în omul neregenerat asta înseamnă în trup și în suflet. Adică în tot ce este el. În tot ce este, în toate componentele lui, pentru a aduce moarte. Acum, după cum știți, acest verset este foarte apropiat de ceea ce am studiat în capitolul 6.

Așadar, vedem axioma, analogia și aplicația. Pavel spune că obișnuiam să fim așa, versetul 5. Dar în versetul 4, totul s-a schimbat. Acum suntem morți față de asta, și suntem vii în Cristosul înviat, și nu aducem rod pentru moarte, ci rod pentru Dumnezeu.

Acum o ultimă afirmație în versetul 6. „Dar acum am fost izbăviți de Lege, și suntem morți față de Legea aceasta, care ne ținea robi; pentru ca să slujim [lui Dumnezeu] într-un duh nou, iar nu după vechea slovă”. Acum, ascultați cu atenție în timp ce ne apropiem de încheiere. Acest lucru este foarte important.

“Dar acum”, - cuvinte mari. Cuvinte mari. Nu mai suntem în fire. Suntem eliberați de Lege. Aceasta este marea afirmație. Acesta este sunum bonum al acestei scurte porțiuni. Am fost, se spune, literal, „izbăviți de Lege”, înseamnă eliberați. Am fost eliberați de orice răspundere legală. Legea spunea: „Ești vinovat, mori”. Isus a murit, a plătit moartea noastră. Noi am murit în El. Legea nu mai are nicio pretenție. Nu avem nicio răspundere legală. Blestemul care era asupra noastră a fost luat de Cristos, Galateni 3:13. Aceasta este o mare afirmație.

Și apoi se spune: „și suntem morți”. Eram ținuți captivi de fire, de impulsurile ei păcătoase, de Lege și de moarte. Ele ne țineau captivi. Ele nu ne mai țin. Vă amintiți că am văzut în capitolul 6, că nu trebuie să păcătuim? Păcatul nu mai este stăpânul nostru. Stăpânirea lui a fost nimicită. Am fost eliberați de Lege. Ea nu ne mai poate condamna. Nu ne mai poate omorî. Nu ne poate omorî. Nu poate cere moartea. Toată chestia asta este o problemă terminată. Ce gând extraordinar! Extraordinar acest gând. Am fost eliberați.

Veți zice: „Am fost eliberați doar pentru a face ce vrem? Asta înseamnă creștinismul? Așadar, putem păcătui ca niște gangsteri? Să mergem pur și simplu așa, și să știm că harul ni se aplică, și să păcătuim în stânga și în dreapta? Să ne trăim viața așa cum vrem?” Nu, nu, nu. Priviți. „Pentru ca să slujim”. Oh, îmi place asta. Douleuō, slujirea supusă.

Și pot să sugerez că engleza de aici este oarecum ambiguă, dar greaca nu este? Din nou demonstrează un rezultat. Nu este vorba de faptul că trebuie să slujim, ci de faptul că o vom face. Am fost mântuiți pentru rod, asta spune versetul 4. Am fost mântuiți pentru slujire, acesta vedem în versetul 6. Pentru ca să slujim. Cred că Wuest traduce atât de bine acest lucru: „Am fost eliberați de Lege, după ce am murit față de cea în care eram ținuți în mod constant, în așa fel încât, în mod constant, Îi aducem lui Dumnezeu o ascultare de rob”. Frumos.

Acum, fiți atenți. Iată încă un lucru pe care să-l adăugați la lista voastră. Dacă ai fost îndreptățit prin har, prin credință, ai primit în capitolul 5 siguranță, în capitolul 6 sfințenie, în capitolul 7 eliberare, în capitolul 7 rod, tot în capitolul 7 slujire, slujire ascultătoare. Aceasta este un rod. Oare un creștin va păcătui? Oare harul îl va face să păcătuiască? Nu, harul îl va transforma în așa fel încât să producă siguranță, sfințenie, libertate, rod și slujire ascultătoare. Acesta este semnul regenerării. Și ce fel de slujire este slujirea noastră? Îmi place asta, la sfârșitul versetului 6, este „nu după vechea slovă”. Dacă vreți, nu este în supunerea față de un cod extern. Nu mai avem de-a face cu slova care omoară.

Nu este vorba doar de a produce în exterior un fel de ritual. Nu este vorba de a asculta în exterior de Legea lui Dumnezeu în timp ce inima este insensibilă. Nu este fariseism. Nu este legalism. Nu este manifestare exterioară. Nu este religiozitate. Nu este ipocrizie. Nu ne limităm doar la acțiuni exterioare. Ci slujim într-un duh nou, nou, kainos, nou calitativ, nu nou cronologic, o cu totul alt fel de slujire. Nu o slujire exterioară, ci una interioară.

Deci de aceea spunem asta, ascultați cu mare atenție. Când devii creștin, ești eliberat de Lege. Ești eliberat în sensul că Legea nu te mai poate condamna. Dar ești eliberat să slujești aceeași Lege – acum ascultați - să slujești aceeași Lege, nu într-o manieră superficială, în exterior, ci din adâncul inimii tale. Așa că, atunci când apare întrebarea: „Păi, dacă le spui oamenilor că nu mai sunt sub Lege și că sunt liberi în Isus Cristos, ei vor merge și vor încălca Legea lui Dumnezeu”, atunci nu înțelegi ce înseamnă mântuirea, pentru că ea sădește în tine o natură nouă, iar aplecarea acelei naturi noi este de a-L sluji pe Dumnezeu în duh din adâncul inimii.

Aceasta este, bineînțeles, lucrarea Duhului Sfânt. Noi încă slujim Legii. De fapt, slujim mai bine decât am fi putut-o face înainte de a fi răscumpărați. Pentru că nu slujim litera Legii, ci spiritul ei. Nu mai suntem robi ai unui set legal de valori și reguli pentru a obține favoarea lui Dumnezeu, ci acum Îi slujim lui Dumnezeu din dragoste, pentru că El ne-a oferit mântuirea. Suntem liberi, liberi să-L slujim pe Dumnezeu, nu liberi să ne slujim pe noi înșine. Am făcut asta înainte. Nu suntem legaliști care slujesc vechea slovă, ci într-un duh nou, Îl slujim pe Cristos.

Așa că cineva pune întrebarea. Dacă suntem eliberați de Lege creștini fiind, este Legea obligatorie pentru noi? Răspunsul este nu și da. Ea nu este obligatorie în sensul că acceptarea noastră de Dumnezeu depinde de ea. Este obligatorie în sensul că noua noastră viață caută să o împlinească. Vedeți, Legea nu v-a putut mântui pentru că nu ați putut să o respectați. Acum că Dumnezeu v-a mântuit, Legea nu vă poate osândi și, pentru prima dată în viața voastră, prin puterea Duhului Sfânt, o puteți respecta. Așadar, nu mai suntem sub condamnarea Legii, ci slujim Legii lui Dumnezeu din adâncul unei inimi dedicate.

Este Legea importantă? Da. Putem spune împreună cu psalmistul: „Cât de mult iubesc eu Legea Ta?” O, da. Chiar dacă nu ne poate mântui? Da. Chiar dacă ne-ar condamna? Da. Pentru că Isus Cristos a purtat acea condamnare și, prin plantarea în noi a naturii divine, ne-a permis să respectăm chiar acea Lege. Și nu o slujim din exterior, ci dintr-un duh nou.

Așadar, suntem morți față de Lege în sensul că ea ne-ar putea salva sau condamna. Dar ascultați, oameni buni, suntem mai vii față de Lege acum, în ceea ce privește păzirea ei pentru slava lui Dumnezeu, decât am fost vreodată. Acum, acesta este doar începutul. Fiți aici data viitoare pentru următoarea secțiune. Haideți să ne rugăm.

Doamne, în seara aceasta am pus bazele acestui mare capitol. Vom vorbi mai mult data viitoare despre faptul că dacă acum am fost eliberați ca să slujim Legea, de ce este atât de greu? De ce este atât de dificil? Ceva din noi spune: „Vreau să slujesc Legii lui Dumnezeu”. Și tot ceva din noi spune: „Vreau să slujesc păcatului”. Dacă am fost transformați, dacă am fost creați să producem sfințenie, rodnicie, slujire, de ce este atât de greu? De ce această luptă, Doamne? Ajută-ne să fim capabili să înțelegem acest lucru pe măsură ce ne continuăm studiul și apoi în capitolul 8, când vedem biruința care ne este dată prin Duhul Sfânt. Îți mulțumim, Doamne, pentru ceea ce ne-ai oferit în răscumpărare, pentru că nu ne lipsește nimic, pentru că nu căutăm nimic mai mult, pentru că suntem desăvârșiți în El, în Cel în care locuiește trupește toată plinătatea Dumnezeirii.

Și m-aș ruga în această seară, Doamne, pentru toți cei ce sunt prezenți aici care nu L-au acceptat pe Mântuitorul, care nu L-au cunoscut pe Isus Cristos și nu au fost eliberați de condamnare, pentru că Legea condamnă. Ea spune că mori și plătești pentru totdeauna. Doamne, ajută-ne să știm, că nici măcar veșnicia nu ar putea plăti prețul, chiar dacă am suferi veșnic, nu s-ar putea plăti prețul pentru păcatul nostru pe care Cristos l-a plătit în moartea Sa. Fie ca fiecare inimă să îmbrățișeze acest mare adevăr.

SFÂRȘIT