Deschideți, dacă vreți, Biblia la Romani, capitolul 5. Ce bucurie am în inima mea să văd o congregație atât de minunată, o biserică plină, adunată pentru studiul Cuvântului lui Dumnezeu – este atât de emoționant, atât de captivant. Și vom privi la un capitol cu adevărat extraordinar. Vă mărturisesc că este un capitol care, în multe privințe, mă depășește. Bogățiile lui sunt atât de profunde, dar cât de captivantă a fost privirea noastră limitată și sumară asupra primului verset și jumătate, pe care am început-o săptămâna trecută.

Practic, mesajul primelor unsprezece versete din Romani 5 este foarte simplu. Și nu voi ocoli nimic și nu voi ascunde nimic. Mesajul este că nu vă puteți pierde mântuirea. Mântuirea voastră este pentru totdeauna. Este eternă. Este veșnică. Este neschimbătoare.

Petru spune în 1 Petru 1:5: „Suntem păziți de puterea lui Dumnezeu”.

Ce afirmație minunată! Suntem păziți de puterea lui Dumnezeu. Și, fără îndoială, cel mai mângâietor, cel mai liniștitor, cel mai încurajator și cel mai plin de bucurie dintre toate adevărurile creștine este faptul că mântuirea noastră este veșnică. Aceasta este o realitate extrem de încântătoare. Bucuria și mângâierea credinciosului depind într-adevăr de conștientizarea siguranței mântuirii. Și astfel Pavel afirmă acest lucru în acest text minunat din Romani 5. Esența pasajului este că mântuirea noastră, că îndreptățirea noastră prin credință, este sigură în puterea lui Dumnezeu.

Acum, așa cum am remarcat data trecută — și nu vreau să mă lungesc prea mult cu introducerea, pentru că este atât de mult aici — dar data trecută am remarcat că acest subiect se încadrează în firul gândirii lui Pavel din Epistola către Romani. Vă amintiți că el începe Epistola către Romani abordând mânia lui Dumnezeu împotriva oamenilor păcătoși. Apoi oferă o cale de scăpare de mânia lui Dumnezeu. Mânia lui Dumnezeu este prezentată în capitolul 1, capitolul 2 și prima jumătate a capitolului 3, iar apoi calea de scăpare este prezentată în a doua jumătate a capitolului 3 și în capitolul 4. Și el spune că, dacă crezi în persoana și lucrarea Domnului Isus Cristos, adică pur și simplu crezi, printr-o credință mântuitoare adevărată și autentică, ești îndreptățit sau împăcat cu Dumnezeu. Nu sunt implicate fapte. Nu este nevoie de efort propriu, nu este implicată nicio inițiativă umană. Este o chestiune de a crede în ceea ce a făcut Dumnezeu în Cristos; îndreptățirea prin credință, a fi împăcat cu Dumnezeu prin credința în Isus Cristos.

Acum, asta pare atât de simplu pentru un iudeu, încât i-ar fi foarte greu să accepte acest lucru. Pentru că, vedeți voi, el a fost practic crescut într-un sistem bazat pe fapte. Ar părea incredibil chiar și pentru un om care face parte dintre neamuri, care a fost crescut într-o religie a realizărilor umane, așa cum sunt toate religiile false. Iar să audă că tot ce trebuie să faci este să crezi în Domnul Isus Cristos și poți fi împăcat cu Dumnezeu pentru totdeauna este mai mult decât ar fi putut spera. Așa că întrebarea firească care urmează este aceea pe care ți-o vei pune: „Ei bine, asta pare prea simplu, prea… prea… prea clar, prea ușor; trebuie să fie mai mult decât simpla credință”. Și astfel te întrebi: „Este asta suficient? Dacă tot ce fac este să cred, poate asta să mă mântuiască cu adevărat?” Mă poate păstra asta? Va fi suficient în Ziua Judecății, când voi sta în fața unui Dumnezeu sfânt și va veni momentul să aflu adevărata miză a veșniciei? Mă va ține acolo doar credința mea în Isus Cristos? Voi supraviețui judecății? Și de aceea, în capitolul 5, Pavel abordează această problemă. Pentru că oricine este proaspăt convertit și vine la Cristos prin credință își va pune în mod firesc întrebarea: Cât timp ține acest lucru? Cum o păstrez? Există ceva ce pot face ca să o pierd? Acum că am obținut-o, este a mea pentru totdeauna? Și acesta este motivul pentru care abordează subiectul în felul în care o face. Și nu ne surprinde acest lucru.

Uitați-vă împreună cu mine pentru un moment la Efeseni capitolul 1, și vă voi arăta o paralelă. În Efeseni, apostolul Pavel începe să dezvăluie marile realități ale Evangheliei. Iar în versetul 13 el vorbește despre Evanghelia mântuirii voastre. „ați crezut în El și ați fost pecetluiți cu Duhul Sfânt care fusese făgăduit”. Așadar, aici el vorbește despre mântuirea voastră și despre Evanghelia care v-a mântuit, iar când ați fost mântuiți, vi s-a dat Duhul Sfânt. Apoi spune: „după ce ați auzit Cuvântul adevărului (Evanghelia mântuirii voastre), ați crezut în El și ați fost pecetluiți cu Duhul Sfânt care fusese făgăduit”, v-a însemnat ca fiind autentici, v-a însemnat definitiv ca fiind proprietatea lui Dumnezeu. Iar versetul 14 spune: „Duhul Sfânt a devenit arrabōn-ul, adică avansul, inelul de logodnă, avansul sau garanția că, într-o zi, veți ajunge în cele din urmă la slava deplină.

Cu alte cuvinte, dăruirea Duhului Sfânt este, într-un anumit sens, garanția; un adevăr foarte important. Acum, fiți atenți la asta. El expune Evanghelia mântuirii în versetele 13 și 14, în toată plinătatea ei. Crezi, Îl primești pe Isus Cristos, ți se dă Duhul Sfânt și așa mai departe. Și imediat spune: „Eu…” de când am auzit despre credința în Domnul Isus (am auzit că v-ați convertit) care este în voi și despre dragostea voastră pentru toți sfinții, nu încetez să aduc mulțumiri pentru voi”. Și pentru ce s-a rugat? „Și mă rog ca Dumnezeul Domnului nostru Isus Cristos, Tatăl slavei, să vă dea” ceva. Ce anume? De ce are nevoie cel mai mult un creștin? Ce ați dori, în primul rând, să oferiți unui nou credincios în Cristos? Care ar fi prima voastră cerere în rugăciune? Iată-o: „să vă dea un duh de înțelepciune și de descoperire, în cunoașterea Lui, și să vă lumineze ochii inimii ca să pricepeți care este nădejdea chemării Lui, care este bogăția slavei moștenirii Lui în sfinți”.

Cu alte cuvinte, vreau să puteți înțelege ce este al vostru prin faptul că îl aveți pe Cristos. Vreau să aveți nădejdea chemării Sale. Cu alte cuvinte, ca ceea ce El a început în viața voastră să fie, în cele din urmă, împlinit de El; aceasta este speranța. Și bogățiile slavei viitoare a moștenirii promise sfinților. Așadar, spune Pavel: acum că știu că sunteți mântuiți, mă rog pentru voi, iar prima mea rugăciune este ca voi să înțelegeți că mântuirea voastră este veșnică, că aveți o speranță, și aveți o moștenire și aveți o slavă viitoare.

Așadar, nu ne surprinde, revenind la Romani 5, când Pavel, în Romani, face, în esență, același lucru. El abordează tema Evangheliei mântuirii în capitolele 3 și 4, iar apoi, în capitolul 5, afirmă cu adevărat faptul că această mântuire este veșnică.

Acum, apostolul ne prezintă șase verigi importante în siguranța credinciosului, șase verigi ale lanțului care ne leagă pentru totdeauna de Mântuitorul, șase realități importante. El spune că aici avem pace cu Dumnezeu, avem o poziție în har, avem nădejdea slavei, posedăm dragostea, avem certitudinea eliberării și avem bucurie în Dumnezeu. Și fiecare dintre aceste aspecte, după cum le văd eu, este o verigă în lanțul care ne asigură veșnic în Cristos. Așadar, când vrăjmașul te lovește cu îndoiala și începi să te întrebi dacă ești cu adevărat mântuit, când începi să pui la îndoială acest lucru, te poți refugia în realitățile promise din acest pasaj.

Acum, amintiți-vă primele două pe care le-am analizat data trecută. Primul se află în versetul 1: „Deci fiindcă suntem socotiți neprihăniți, prin credință”. Adică, prin actul de a crede în Isus Cristos – asta este tot ce implică mântuirea din partea omului. Pur și simplu credem. Prin acel act avem, în primul rând, pace cu Dumnezeu prin Domnul nostru Isus Cristos. Și am subliniat data trecută, așa cum spune Psalmul 7:11: „Dumnezeu este un judecător drept, un Dumnezeu care Se mânie pe cel rău în orice vreme”. Dumnezeu se află în război cu oamenii, indiferent dacă aceștia sunt conștienți sau nu că se află în război cu El. Unii oameni spun: „Păi, nu știu cum aș putea face pace cu Dumnezeu. Niciodată nu am fost supărat pe El. Niciodată nu m-am mâniat pe El. Niciodată nu am fost în război cu El”. Ei bine, nu asta este problema. Problema este că El se află în război cu tine, pentru că ești un păcătos și ești obiectul mâniei Sale. De fapt, în Efeseni 2:3, El îi numește pe aceștia „copii ai mâniei”. Cristos intervine în această situație; Cristos poartă mânia lui Dumnezeu pe cruce. Cristos este înlocuitorul care primește pedeapsa pe care ar trebui să o primim noi. El primește furia, mânia și răzbunarea lui Dumnezeu împotriva păcatului în locul nostru.

Astfel, avem pace cu Dumnezeu. Și se spune în Isaia 32:17: „Lucrarea neprihănirii va fi pacea; roada neprihănirii: odihna și liniștea pe vecie”. Așadar, când Cristos Își îndeplinește lucrarea neprihănirii, El aduce pacea cu Dumnezeu. Și asta înseamnă că suntem în pace cu Dumnezeu. Și va fi așa pentru totdeauna, deoarece Dumnezeu Și-a revărsat deja toată mânia asupra Domnului Isus Cristos.

În al doilea rând, am văzut că avem un loc în har, versetul 2: „Lui (Lui Isus Cristos) Îi datorăm faptul că, prin credință, am intrat în această stare de har în care suntem”. Am vorbit despre cuvântul „acces”. Cristos ne-a dat acces la Dumnezeu. Și pe măsură ce deschidem ușa care reprezintă accesul și pășim în Împărăție, ne găsim stând în ce? În har, iar harul este un loc în care toate păcatele sunt iertate. Harul este un loc în care toate păcatele sunt uitate, datorită a ceea ce a făcut Cristos pe cruce și pentru că „El trăiește pururea să mijlocească pentru noi”. Așadar, Isus deschide ușa către Dumnezeu. Și acolo intrăm, nu găsim nicio condamnare, nicio judecată, nicio răzbunare, ci neîncetat găsim numai har.

Acum, în acest moment, cineva — și trebuie să intervin aici — ar putea invoca un pasaj din Scriptură și să spună: „Ei bine, poți fi în har, dar poți cădea din har”. Și acesta este adesea argumentul celor care vor să nege că mântuirea noastră este sigură. Ei spun: „Ei bine, poți cădea din har”. Și ei indică un verset din Scriptură și aș vrea să vă îndreptați atenția spre el, Galateni 5:4, Galateni 5:4. Și acolo se spune: „Voi, care voiți să fiți socotiți neprihăniți prin Lege, v-ați despărțit de Hristos; ați căzut din har”. Și oamenii spun: „Vedeți, chiar acolo se dovedește că poți cădea din har”.

Așa este, chiar asta spune. Dar ați observat cui se adresează acest mesaj? Se adresează celor care încearcă să fie mântuiți prin ce? Prin Lege. Întoarceți-vă la versetul 2: „Iată, eu, Pavel, vă spun că, dacă vă veți tăia împrejur”, cu alte cuvinte, dacă credeți că puteți fi mântuiți printr-o intervenție chirurgicală, dacă credeți că puteți fi drepți înaintea lui Dumnezeu printr-un fel de operație fizică, „Cristos nu vă va folosi la nimic”. Cristos nu vă este de niciun folos. Nu aveți nevoie de El. El este inutil, deoarece puteți fi mântuiți prin operația voastră.

Iar apoi, în versetul 4, el spune: „Voi, care voiți să fiți socotiți neprihăniți prin Lege, v-ați despărțit de Cristos”. Cu alte cuvinte, dacă credeți că puteți fi drepți înaintea lui Dumnezeu prin respectarea Legii, prin propria voastră neprihănire și prin faptele voastre religioase, atunci, în mod similar, Cristos nu vă este de niciun folos. Iar aceștia sunt genul de oameni care au căzut din har. Ce înseamnă asta? Înseamnă că v-ați îndepărtat de principiul mântuirii prin har. De fapt, nu îi definește pe creștini din perspectiva mântuirii; îi definește pe necreștini, pe oamenii care vin la Dumnezeu, ca să zicem așa, sau încearcă să vină la Dumnezeu pe o altă cale decât prin har. V-ați îndepărtat, ca să zicem așa, de adevăratul principiu. Adevăratul principiu care mântuiește este harul. Nu ne învață că un creștin care stă în har poate cădea din har. Contextul ar fi complet străin de acest concept. Noi, cei mântuiți prin Duhul, versetul 5. Așteptăm nădejdea neprihănirii prin credință, nu prin Lege. Așadar, este pur și simplu căderea de la principiul harului ca modalitate de mântuire. Astfel că, moartea lui Cristos ne oferă aceste două lucruri: pacea cu Dumnezeu și rămânerea în har.

Acum vreau să vă arăt a treia verigă și nu știu dacă vom reuși să trecem mai departe de aceasta. Intenționam să abordez câte două de fiecare dată, dar acest subiect este atât de bogat. A treia verigă, din nou versetul 2: „prin credință, am intrat în această stare de har în care suntem; și ne bucurăm”, sau ne veselim, sau, de fapt, ne lăudăm, ne mândrim, „în nădejdea slavei lui Dumnezeu”. A treia verigă în siguranța noastră este nădejdea slavei.

Suntem în siguranță pentru că avem pace cu Dumnezeu. Suntem în siguranță pentru că stăm în har. Și suntem în siguranță pentru că ni s-a dat nădejdea slavei. Cu alte cuvinte, pentru a o spune într-un alt mod, Dumnezeu ne-a promis slava viitoare, nu-i așa? El a promis. Își ține Dumnezeu promisiunile? El este Dumnezeul care nu poate minți. Și vom intra în acea slavă în viitor.

Priviți Romani capitolul 8, versetul 28: „De altă parte, știm că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, și anume spre binele celor ce sunt chemați după planul Său”. Acum fiți atenți la asta: „Căci pe aceia pe care i-a cunoscut mai dinainte, i-a și hotărât mai dinainte să fie asemenea chipului Fiului Său”. Cu alte cuvinte, dacă El a stabilit dinainte o relație de iubire cu o persoană și a predestinat-o, nu a predestinat-o doar să intre, ci a predestinat-o, în cele din urmă, să fie după chipul cui? Al lui Cristos. Acum fiți atenți: El nu predestinează începutul, ci predestinează desăvârșirea. Înțelegeți asta? Nu suntem predestinați să începem, ci suntem predestinați la ce? La a duce totul la bun sfârșit. Nu suntem predestinați să fim incompleți, ci predestinați să fim desăvârșiți. Și astfel, în versetul 30: „Și pe aceia pe care i-a hotărât mai dinainte, i-a și chemat”. 

„Și pe aceia pe care i-a chemat, i-a și socotit neprihăniți; iar pe aceia pe care i-a socotit neprihăniți, i-a și (ce?) proslăvit”. Nu există nicio pierdere, pentru că, dacă ești predestinat să începi, ești predestinat să termini. Dacă ești predestinat să începi, ești predestinat să duci la bun sfârșit. Dacă ești predestinat să fii în Cristos, ești predestinat să fii asemenea lui Cristos. Nu este acesta un adevăr minunat? Vedeți, aceasta este realitatea care asigură speranța credinciosului. Iar doctrina siguranței (mântuirii) se bazează pe nădejdea slavei.

Acum, în acest moment, aș dori să mă opresc și să le pun în legătură pe acestea trei, deoarece ele trebuie corelate. Siguranța credinciosului este, în primul rând, ancorată în trecut. Cristos a făcut pace cu Dumnezeu. Apoi, siguranța credinciosului este ancorată și menținută în prezent. Stăm în har, iar Cristos trăiește veșnic pentru a mijloci în favoarea noastră. Iar apoi, siguranța credinciosului este ancorată în viitor, căci gloria noastră viitoare este garantată, pentru că am fost răscumpărați ca să ne bucurăm în nădejdea gloriei supreme. Astfel, trecutul, prezentul și viitorul se îmbină pentru a-i asigura credinciosului siguranța.

Acum, să ne uităm împreună pentru un moment la însăși expresia: „și ne bucurăm în nădejdea slavei lui Dumnezeu”. Cuvântul „a se bucura” este, așa cum am spus, kauchaomai, un cuvânt care, în esență, înseamnă o laudă plină de încredere sau o exultație jubilantă. Este un… Este un cuvânt foarte puternic, care se referă la bucurie, cred, la cel mai înalt nivel. Ne bucurăm cu adevărat de un viitor sigur, nu-i așa?

Adică, aceasta este marea noastră bucurie. Suntem în pace cu Dumnezeu datorită lucrării desăvârșite a lui Cristos din trecut, stăm în har datorită lucrării Sale de mijlocire din prezent și nu ne temem de viitor datorită declarației Sale definitive: „Tot ce-Mi dă Tatăl va ajunge la Mine, și voia Celui ce M-a trimis este să nu pierd nimic din tot ce Mi-a dat El, ci să-l înviez în ziua de apoi”. Nu este minunat? Ioan 6. Așadar, creștinul are un viitor sigur. Ne lăudăm cu un viitor sigur. Și despre asta vorbește nădejdea noastră în acest pasaj. De fapt, se spune în… Cred că este în 1 Timotei 1:1, unde se spune: „Salvatorul nostru”, sau „Mântuitorul nostru, și Domnului Isus Cristos, nădejdea noastră”. El este speranța noastră. Pentru că suntem una cu El, avem speranță. Cred că Petru se referă la aceasta în 1 Petru 1. Versetul 18 spune: „căci știți că nu cu lucruri pieritoare, cu argint sau cu aur, ați fost răscumpărați din felul deșert de viețuire pe care-l moșteniserăți de la părinții voștri, ci cu sângele scump al lui Cristos, Mielul fără cusur și fără prihană. El a fost cunoscut mai înainte de întemeierea lumii și a fost arătat la sfârșitul vremurilor pentru voi care prin El sunteți credincioși în Dumnezeu care L-a înviat din morți și I-a dat slavă, pentru ca credința și nădejdea voastră să fie în Dumnezeu”. Ideea este că, dacă Dumnezeu L-a înviat pe Isus din mormânt, atunci putem avea încredere că ne va învia și pe noi prin aceeași promisiune. Isus S-a rugat în Ioan 17, versetul 22, acea rugăciune minunată. El a spus pur și simplu: „Eu le-am dat slava pe care Mi-ai dat-o Tu”. Și la acel moment, aceasta era o împlinire încă viitoare, în deplinătatea ei. Dar noi avem speranța slavei, fraților, speranța glorificării finale. Așadar, bucuria noastră în slava viitoare nu se bazează pe vrednicia noastră, nu se bazează pe capacitatea noastră de a rămâne mântuiți, ci se bazează pe promisiunea și puterea lui Dumnezeu.

Acum, priviți sfârșitul versetului 2: „și ne bucurăm în nădejdea slavei lui Dumnezeu”. Dacă mă cunoașteți foarte bine și sunteți de mult timp la Grace, știți că acesta este unul dintre subiectele mele preferate și sunt tentat, în acest moment, să țin o serie de predici de aproximativ trei luni despre slava lui Dumnezeu. Aceasta a fost cea mai transformatoare descoperire pe care am făcut-o vreodată în tot pelerinajul meu creștin, când am descoperit realitatea semnificației slavei lui Dumnezeu. Și dacă voi… Dacă nu ați studiat cu adevărat acest subiect, procurați-vă seria de casete pe care am înregistrat-o cu tema „Slăvirea lui Dumnezeu” și caseta intitulată „Cea mai mare temă: slava lui Dumnezeu”, și veți înțelege importanța acestui lucru.

Dar, să văd dacă pot să vă dau o idee despre ce înseamnă acest lucru în textul de față. Și nu pot acoperi totul. Are… Are fațete de sens minunat de unice. Dar, aici și acum, ceea ce el vorbește de fapt este, în esență, gloria lui Dumnezeu – rețineți bine – este expresia persoanei lui Dumnezeu. Gloria este revelația intrinsecă a lui Dumnezeu despre Sine Însuși. Dumnezeu Și-a revelat slava; aceasta este expresia Persoanei Sale. Iar ceea ce spune acest verset este că, într-o zi, Dumnezeu, în modul cel mai deplin, cel mai adevărat, cel mai pur și nealterat, Își va reflecta caracterul etern prin noi. Asta este, de fapt, ceea ce spune.

În Romani 8, cred că Pavel abordează acest subiect. În versetul 18, el spune: „Eu socotesc că suferințele din vremea de acum nu sunt vrednice să fie puse alături cu slava viitoare”, acum ascultați, „care are să fie descoperită (unde) în noi”. Cu alte cuvinte, va veni un timp când Dumnezeu, fără niciun obstacol, fără nicio acoperire, va putea să-Și reverse prin noi, într-o manifestare eternă și infinită, slava Sa. Acum, însă, acest lucru nu se poate întâmpla. Așteptăm acel moment. Versetul 19, Romani 8: „De asemenea, și firea așteaptă cu o dorință înfocată descoperirea fiilor lui Dumnezeu”. Noi… noi… Nu putem face asta acum. Avem această comoară, spune Pavel corintenilor, în vase de lut, chiar acum.

Există o limitare aici. Așa că așteptăm și așteptăm, gemem și plângem, iar întreaga creație așteaptă, spune versetul 23, înfierea și răscumpărarea trupului, căci în nădejdea aceasta am fost mântuiți. Și care este nădejdea noastră? Că vom scăpa de natura noastră umană, că vom scăpa de neputința trupului, că vom scăpa de trup, de caracterul pământesc, și vom deveni persoane curați, complet curați, veșnice… persoane eterne prin care Dumnezeu își poate revela slava. Și ideea este că, dacă El v-a chemat și v-a îndreptățit, El vă va proslăvi. Aceasta este nădejdea noastră. Desăvârșirea răscumpărării noastre, împlinirea supremă a mântuirii noastre este legată de manifestarea slavei lui Dumnezeu în noi și prin noi.

Știți, când citiți despre Cer, citiți despre faptul că acolo nu există nicio lampă, știți. Și nu există lumină acolo pentru că Domnul este lampa acelui loc, Domnul este lumina, iar pe măsură ce citiți despre Cer, descoperiți că totul este transparent în Cer. Străzile de aur sunt transparente. Straturile, temeliile și așa mai departe sunt făcute din pietre prețioase prin care însăși slava lui Dumnezeu va radia. Adică, Cerul trebuie să fie asemenea unei coroane de pietre prețioase strălucitoare, cu totul de neînțeles, din care strălucește gloria lui Dumnezeu din interior, radiind prin fiecare element refractat al acesteia. Iar tu și cu mine vom fi puțin diferiți de asta. Vom fi cuprinși în acea manifestare incredibilă de glorie și vom deveni pentru veșnicie reflectoare ale întregii măreții și glorii a Dumnezeului infinit Însuși.

Și știți ceva? E greu să facem asta în situațiile astea, nu-i așa? E imposibil, și de aceea gemem așteptând răscumpărarea trupului. Pentru că trupurile noastre stau în calea acelei reflectări, nu-i așa? A slavei lui Dumnezeu. Și ori de câte ori citești în Scriptură despre venirea lui Isus, El vine întotdeauna în putere și în mare ce? Slavă, acea slavă strălucitoare care va fi radiată prin noi.

În Romani 8:29, se spune că slava este definită astfel: „Vom fi transformați după chipul Fiului Său”. Acum, nu sunt sigur ce înseamnă toate acestea, dar oricare ar fi sensul, vom fi exact ca Isus. Și sentimentul meu personal, după cum vă amintiți, când El S-a urcat pe muntele schimbării și Și-a dezvăluit slava, arătând plinătatea slavei lui Dumnezeu, iar ei au fost literalmente zguduiți până în străfundul sufletului de uimirea profundă față de ceea ce au văzut, iar El le-a arătat slava Sa – cred că aceasta este realitatea esențială a lui Cristos glorificat și noi vom fi așa. Iar aceasta devine o temă minunată în întreaga Scriptură. 2 Corinteni, capitolul 3, versetul 18, un verset pe care îl scriu sub numele meu când semnez o carte sau altceva: „Noi toți privim cu fața descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului, și suntem schimbați în același chip al Lui, din slavă în slavă”.

Vedeți voi, pe măsură ce privim slava Domnului, chiar și acum suntem transformați, iar exemplul, desigur, a fost Moise. El s-a urcat pe munte. Dumnezeu era acolo. El S-a revelat lui Moise. Și când Moise a văzut slava lui Dumnezeu, știți ce s-a întâmplat? Fața lui a strălucit de slavă. Fața lui a strălucit de slavă. A coborât de pe munte și, după cum se spune, nu știa că fața lui strălucea, era ca un bec. Iar oamenii erau uimiți, știți voi. Și se spune că și-a acoperit fața pentru că slava urma să se estompeze, iar el nu voia ca oamenii să vadă cum se estompează slava.

Vedeți voi, în aceste trupuri, în aceste instrumente umane, slava se estompează foarte repede. Chiar și atunci când a văzut revelația strălucirii rămase a lui Dumnezeu pe munte, aceasta nu a durat în cazul lui Moise. Dar va veni un timp când vom fi ridicați de la un nivel de slavă la un alt nivel de slavă, la un alt nivel și, în cele din urmă, la acel nivel suprem de slavă când vom deveni, după chipul lui Isus Cristos, vom fi capabili să manifestăm slava strălucitoare deplină a lui Dumnezeu Însuși.

În Filipeni, capitolul 3, versetul 20: „Cetățenia noastră este în ceruri, de unde și așteptăm ca Mântuitor”. Îl așteptăm ca Mântuitor din ceruri, pe Domnul Isus Cristos. Acum, ascultați: „care va schimba trupul stării noastre smerite”. Ce va face El cu el?

Îl va transforma după chipul trupului Său glorios. Vom fi asemenea lui Cristos. Vom radia slava divină a lui Dumnezeu; este pur și simplu minunat să ne gândim la asta.

Dar ce ziceți de Coloseni 3:4? Spune: „Când Se va arăta Cristos, viața voastră, atunci vă veți arăta și voi împreună cu El” (Care sunt următoarele două cuvinte?) în slavă”. Adică, nu vom mai fi aceste creaturi mărunte și neînsemnate cum suntem acum, alergând prin acest Cer al slavei. Adică, pur și simplu nu vom mai fi ceea ce suntem acum. Vom fi reflectoare ale slavei, vom fi ca Isus Cristos când S-a schimbat la față. O, ce realitate minunată și de neînțeles!

Evrei 2:10 va rezuma mica noastră călătorie rapidă pe calea slavei pentru credincios. Evrei 2:9 spune: Isus a venit; El a fost încununat cu slavă și cu cinste din pricina morții pe care a suferit-o; pentru ca, prin harul lui Dumnezeu, El să guste moartea pentru toți. El a murit pentru toată lumea. „Se cuvenea în adevăr”, se spune, „ca Acela pentru care și prin care sunt toate”, ascultați acum, „să ducă pe mulți fii la slavă”.

Care a fost scopul mântuirii voastre? Care a fost acesta? Să vă aducă la ce? La slavă. Este ridicol să presupunem că Dumnezeu mântuiește oamenii și apoi își încrucișează degetele și speră că vor ajunge în slavă. Voi, dacă ați fost inițiați, ați fost inițiați pentru a fi desăvârșiți. Ați fost răscumpărați pentru a fi glorificați. Înțelegeți asta?

Și poate veți zice: „Am citit de multe ori Romani 5, dar nu am văzut niciodată asta acolo”. Mă bucur că o vedeți acum. Vedeți, aceasta este bucuria studiului Bibliei. Puteți pur și simplu să treceți peste cuvinte și ele să nu însemne mare lucru. Dar cu cât sapi mai adânc… cu cât sapi mai adânc, cu atât devine mai profund. Motivul pentru care sunt sigur este că Dumnezeu mi-a dat speranța încorporată în mântuirea mea, că am fost mântuit pentru slavă. Și că El nu pierde pe cei pe care îi răscumpără spre slavă. Așadar, speranța slavei lui Dumnezeu este o asigurare plină de încredere că, în viitor, vom avea parte de slava divină; că El este Căpitanul mântuirii care, prin suferința Sa, aduce mulți fii la slavă. O, ce realitate minunată, minunată! Cât de siguri suntem în această anticipare!

Încă un lucru: nu încetez să mă gândesc la versete pe această temă, pentru că am studiat-o de atâția ani și mintea mi-e plină de ele. Dar Romani 9:23 mi se pare întotdeauna un verset minunat. Și poate veți zice: „trebuie să ne câștigăm drumul spre slavă. Trebuie să ne păstrăm mântuiți”. Nu, nu, nu. Nu, versetul 23 din Romani 9 spune: „și să-Și arate bogăția slavei Lui”. Acum, Domnul vrea să arate bogățiile slavei Sale. Dar, cui le va arăta? Fiți atenți. „față de niște vase (cum?) ale îndurării pe care le-a pregătit mai dinainte (Mai înainte de când? Mai înainte de orice, chiar mai înainte, înainte de orice), pentru (ce?) slavă”. Acum țineți minte asta. Aceia dintre noi care ajungem la slavă aici suntem numiți vase ale a ce? Îndurării. Dar, oare ce presupune îndurarea în dreptul nostru? Că o merităm? Că nu o merităm? Exact. Ideea este că cei care sunt rânduiți spre slavă sunt rânduiți spre slavă prin îndurare, nu prin faptul că o merităm. Vedeți asta? Deci, suntem pregătiți pentru slavă. Înainte de întemeierea lumii, eu eram pregătit pentru slavă. Și orice altă gând interpretează greșit realitatea răscumpărării noastre.

Pavel, în 1 Corinteni 2:7, spune: „Noi propovăduim înțelepciunea lui Dumnezeu, cea tainică și ținută ascunsă”. Acesta este noul legământ. Și el spune: „înțelepciunea pe care o rânduise Dumnezeu, spre slava noastră, mai înainte de veci”. Sunteți mântuiți pentru a fi glorificați, oameni buni, înțelegeți asta? Sunteți mântuiți pentru a fi glorificați. De aceea spune Pavel, așa cum am citit mai devreme: „Cetățenia noastră nu este aici”. Așa este? Este acolo sus. Așteptăm doar să scăpăm de trupul acesta, ca să putem ajunge acolo și să intrăm în slavă. Și chiar și când avem lupte în această lume, 2 Corinteni 4:17 spune: „Căci întristările noastre ușoare, de o clipă, lucrează pentru noi tot mai mult o greutate veșnică de slavă”. Oh, îmi place foarte mult asta.

Întreg Noul Testament este pur și simplu plin de glorie. Mă plimb oarecum pe aici și tot dau peste astfel de versete. Coloseni 1:27: „Cristos în voi, (Ce înseamnă să-L ai pe Cristos în tine?) nădejdea (a ce?) slavei”. Când Cristos a intrat în voi, a fost pentru a pune acolo nădejdea slavei. Oh, ce siguranță minunată.

Ce ziceți de 1 Tesaloniceni 2:12? „să vă purtați într-un chip vrednic de Dumnezeu, care vă cheamă la Împărăția și slava Sa”. Vedeți, El nu v-a adus doar acolo, ci vă va conduce până la capăt. Oh, am putea la fel de bine să ne uităm la 1 Petru 5. Îmi place foarte mult acest subiect. 1 Petru 5:1: „Sfătuiesc pe prezbiterii dintre voi, eu, care sunt un prezbiter ca și ei, un martor al patimilor lui Cristos”. Și uitați-vă cum se identifică Petru. Iată o altă definiție a creștinului. Notați-o în caietul vostru cu definiții ale creștinului. Iată-o: „și părtaș al slavei care va fi descoperită”. Nu-i așa că e minunat? Suntem părtași la slava care va fi descoperită. Minunat, părtași la slava care va fi descoperită.

Deci, aceasta este nădejdea noastră și este o nădejde sigură; niciodată nu se va clătina. Acum, vreau să adaug o notă de subsol, Evrei 3:6. Am văzut-o din perspectiva lui Dumnezeu. Vreau să o vedeți din perspectiva noastră. Poate veți zice: „Bun, asta e ceva extraordinar, o să fac ce vreau, și voi fi glorificat la sfârșit”. Iată un cuvânt pentru voi. Se găsește în Evrei 3:6. „Dar Cristos este credincios ca Fiu, peste casa lui Dumnezeu. Și casa Lui suntem noi”, și ascultați acum, „dacă păstrăm până la sfârșit încrederea nezguduită și nădejdea cu care ne lăudăm”. Acum ascultați: nădejdea este asigurată de Dumnezeu. Voi spuneți: „Avem noi vreo legătură cu asta?” Ne dovedim că aparținem cu adevărat lui Dumnezeu dacă ne păstrăm cu stăruință încrederea și bucuria acestei speranțe până la sfârșit. Cineva care se rătăcește în păcat și se îndepărtează, poate va zice: „Ei bine, presupun că voi fi glorificat la sfârșit, așa că voi trăi cum vreau eu”, tocmai a dovedit că nu a făcut niciodată parte din casa lui Dumnezeu. Da, Dumnezeu ne păzește, dar din partea noastră suntem cu adevărat casa lui Dumnezeu dacă ne păstrăm cu tărie până la sfârșit încrederea și nădejdea de care ne bucurăm.

Așadar, ascultați: nu numai că Dumnezeu îi păzește pe ai Săi în mod suveran, ci El sădește în ai Săi puterea Duhului lui Dumnezeu, care menține vie nădejdea, bucuria și ascultarea. Dumnezeu Își va ține promisiunea față de cei care sunt autentici. Versetul 14 spune același lucru. „Căci ne-am făcut părtași ai lui Hristos, dacă păstrăm până la sfârșit încrederea nezguduită de la început”. Acum ascultați, nu spune că rămâi mântuit dacă te ții strâns; spune că dovedești că ești cu adevărat mântuit dacă faci asta. Înțelegeți diferența? Vă dovediți pe voi înșivă. Din punct de vedere divin, Dumnezeu îi păstrează pe ai Săi, dar din punct de vedere uman, El le dă puterea să-și mențină cu tărie acea încredere, să-și mențină cu tărie acea speranță, să se bucure de acea speranță. Așadar, suntem în siguranță. Suntem în siguranță dacă suntem creștini adevărați. Suntem în siguranță dacă suntem cei care ne ținem de speranța noastră și ne bucurăm de speranța noastră.

Autorul imnului a înțeles corect:

Nădejdea mea este zidită pe nimic mai puțin

decât pe sângele și neprihănirea lui Isus.

Nu îndrăznesc să mă încred în cea mai plăcută înfățișare,

ci mă bizui cu totul pe numele lui Isus.

Pe Hristos, Stânca solidă, stau.

Tot celălalt pământ este — ce? — nisip mișcător.

Când întunericul Îi ascunde chipul minunat,

mă odihnesc în harul Lui neschimbător.

În orice furtună puternică și vijelie,

ancora mea rămâne neclintită dincolo de perdea.

Jurământul Lui, legământul Lui, sângele Lui

mă susțin în potopul copleșitor.

Când totul din jurul meu se prăbușește,

atunci El este toată nădejdea și sprijinul meu.

Pe Hristos, Stânca solidă, stau.

Tot celălalt pământ este nisip mișcător. Speranța noastră este sigură în lucrarea lui Cristos, în puterea lui Dumnezeu, și se dovedește a fi sigură atunci când umblăm în ascultare de voia Lui sfântă. Acum, având în vedere acest lucru, întoarceți-vă la Romani 5 și observați următoarele versete, extrem de emoționante, versetele 3 și 4: „Ba mai mult”.

Ce vrei să spui cu asta, Pavel? Nu numai că ne bucurăm în nădejdea slavei lui Dumnezeu, ci fiți atenți: „ne”. Și cuvântul care ar trebui să fie acolo este „ne bucurăm”, nu este „ne slăvim”, dacă aveți versiunea King James. Ci este cuvântul „exultăm”. Este cuvântul care exprimă o bucurie exultantă, o veselie și o laudă. „Ne bucurăm chiar și în necazurile noastre; căci știm că necazul aduce răbdare, iar răbdarea – caracter, iar caracterul – nădejde”. Acum ascultați. Ce înseamnă asta? Este extraordinar. Adică, înțeleg totul… Simt totul în mine. Vreau doar să rostesc cuvintele ca să-mi exprim sentimentele. Credinciosul nu numai că se bucură de slava viitoare, ci se bucură chiar și de necazul de acum, pentru că necazul de acum produce acel tip de caracter care are o capacitate mai mare de a se bucura de viitor. Așadar, Pavel spune că ne bucurăm chiar și în necazul nostru. De ce? Pentru că știm că, indiferent ce va veni, indiferent cât de grav va fi, indiferent cât de devastator va fi, acesta nu ne poate răpi niciodată slava promisă.

Nu ne poate fura niciodată nădejdea. Prin urmare, nu ne poate atinge niciodată bucuria. Și astfel, când vine necazul, nu-L blestemăm pe Dumnezeu, ca restul lumii, nu-L punem la îndoială pe Dumnezeu, așa cum fac alții, ci ne bucurăm în necazul nostru, pentru că vedem în necaz un rezultat. Apropo, cuvântul „necaz” este thlipsis. Înseamnă „presiune” și era folosit pentru stoarcerea măslinelor ca să se obțină uleiul, pentru stoarcerea strugurilor ca să se obțină vinul. Când ajungem sub presiune adevărată, când lucrurile astea ne sunt aplicate cu adevărat, ceea ce se scurge din noi este uleiul bucuriei, vinul bucuriei. De ce? Pentru că necazul produce răbdare. Hupomonē înseamnă răbdare și perseverență. Treci prin necazuri, înveți să înduri. Treci prin necazuri, înveți și mai mult să înduri. Cu cât sunt mai multe necazuri, cu atât înveți mai mult să înduri.

Și ce se întâmplă? Răbdarea produce, iar cuvântul este „experiență”. Vedeți acest cuvânt în Biblia voastră? „experiență”? Lăsați-mă să vă spun ce înseamnă. „Dokimion” este substantivul. Provine de la „dokimazō”, care este un cuvânt ce înseamnă a fi aprobat, a pune la încercare cu scopul de a aproba pe cineva. Așa cum testați aurul pentru a elimina impuritățile, așa cum testați argintul pentru a vă asigura că este pur, tot așa testați pe cineva. Și ceea ce spune versetul – și acest lucru este atât de frumos – este că, atunci când ai necazuri, acestea produc răbdare. Iar când treci prin necazuri și înveți răbdarea, aceasta se dezvoltă; iată motivul, iată modul în care se traduce acel cuvânt: caracter dovedit, caracter dovedit, caracter dovedit.

Apropo, termenul este folosit, în legătură cu metalul. Ar fi cam ca atunci când folosim termenul „solid”, argint solid, sau când spunem despre caracterul cuiva că are un caracter „solid”. Vrem să spunem că nu are defecte, nu are impurități. Vedeți, presiunea elimină toate acestea din noi. De ce? Pentru că învățăm să ne încredem în Dumnezeu în încercări, învățăm să ne încredem în Dumnezeu în momente de stres, învățăm să ne încredem în Dumnezeu în durere. Iar necazul nu este o problemă pentru noi. În primul rând, este o onoare să suferim pentru Cristos, nu-i așa? Pe de altă parte, este o bucurie să învățăm să experimentăm puterea Lui susținătoare în mijlocul suferinței. Aceasta ne sporește credința. Ne curăță. Ne sfințește. Ne spală. Ne întărește. Este ca și cum am ridica greutăți spirituale. Ne dezvoltă mușchii. Ne ridică nivelul de sfințenie. Așadar, privim necazul și ne bucurăm și de el. Nu spunem doar: „Hei, visuri deșarte, cândva, oameni buni, noi doar ne agățăm cu disperare de viață până ajungem în țara slavei”. Nu gemem și nu ne plângem aici, în mijlocul tuturor luptelor, sperând la acel Cer; ci ne bucurăm chiar aici, pentru că procesul necazurilor ne clădește un caracter dovedit, curățându-ne de defecte, curățându-ne de zgură.

Iacov vorbește despre asta, nu-i așa? „Ferice de cel ce rabdă ispita. Căci, după ce a fost găsit bun, va primi cununa vieții”.

Face parte din procesul de purificare. Acum ascultați, asta spune Iacov 1:12: motivul pentru care ne bucurăm de suferință, motivul pentru care o îndurăm cu răbdare, este că ea ne formează un caracter solid, un caracter nobil și un caracter tot mai fără cusur. Și cu cât creștem mai mult spiritual, cu atât speranța noastră devine mai bogată, cu atât bucuria noastră este mai mare. De ce? Pentru că, cu cât este mai mare răsplata care ne așteaptă acolo, cu atât este mai mare bucuria de a o primi și de a o arunca la picioarele lui Isus Cristos. Un adevăr măreț.

Ascultați, mântuirea nu vă rafinează caracterul. Luați o persoană amară, furioasă, irascibilă, o „mântuiți” și veți obține un creștin amar, furios, irascibil. Aceasta este o tranzacție care are loc la nivel divin. Însă ceea ce face mântuirea este să sădească în voi capacitatea de a fi desăvârșiți. Înțelegeți? Și atunci începe procesul de purificare, iar Domnul folosește încercări și necazuri și toate acestea, iar când ele intră în viața voastră, vă bucurați. De ce? Pentru că ele vă fac să fiți tari, vă îmbunătățesc caracterul. Și nu numai atât, indiferent ce aduc acele încercări, indiferent ce fac ele, un lucru pe care nu-l vor face niciodată este să vă ia speranța viitoare, pentru că aceea este sigură, nu-i așa? Așadar, orice s-ar întâmpla, oameni buni, poți să mă lovești cu toate armele pe care le vrei, poți să tragi toate săgețile pe care le vrei, Satan, poți să vii la mine cu toate necazurile pe care le vrei, Domnul poate aduce aceste lucruri în viața mea și chiar și cele mai grave atacuri care vin, necazurile severe ale vieții, nu fac altceva decât să mă întărească, pentru că îmi dezvoltă caracterul spiritual. Și cu cât caracterul meu spiritual este mai puternic, cu atât speranța mea este mai mare, și cu atât bucuria mea este mai mare pentru ceea ce Dumnezeu are pregătit pentru mine în viitor. Și de aceea 1 Tesaloniceni 3:3 spune: „pentru ca nimeni din voi să nu se clatine în aceste necazuri; căci știți singuri că la aceasta suntem rânduiți”. Am fost destinați pentru aceasta. Așadar, suntem în siguranță. Suntem asigurați de pace. Suntem asigurați de har. Suntem protejați de nădejde, pentru totdeauna.

Versetul 5, și ne vom opri aici. Iată concluzia despre nădejde: „Însă nădejdea aceasta nu (ce?) înșală”. Ceea ce înseamnă de fapt este că nădejdea nu ne dezamăgește niciodată. Nu trebuie să-ți fie rușine de Dumnezeu. Și spui: „Ah, mi-am pus toată credința în acel Dumnezeu, mi-am pus toată credința în acel Isus Cristos și El m-a înșelat, nu și-a îndeplinit promisiunea, am pierdut totul și ce înșelător, mi-e rușine că am rostit vreodată acel nume”. Nu, nu vei ajunge niciodată în acel punct. Nădejdea nu înșală, atunci când este pusă în Isus Cristos. Nădejdea nu este niciodată dezamăgită. Nu va fi niciodată rușinată. Nu va fi niciodată dezamăgită. De ce? Pentru că va primi slava promisă și anticipată; asta spune versetul.

Pentru că suntem în pace cu Dumnezeu prin moartea lui Cristos pe cruce, pentru că stăm în har, avem o glorie viitoare promisă. Și nu mi-e rușine să spun că aceasta este nădejdea mea. Nu mi-e rușine să spun oricui de pe fața pământului că într-o zi voi fi în glorie alături de Isus Cristos, strălucind în gloria veșnică a lui Dumnezeu în Ierusalimul veșnic. Acesta este destinul meu. Acolo mă îndrept, și nu o să-mi fie rușine, pentru că nădejdea în Dumnezeu, nădejdea în Domnul Isus Cristos, nu dezamăgește niciodată.

Ce înseamnă asta? Dacă îți pui nădejdea în El, nu vei fi niciodată dezamăgit. Când ai venit la Isus Cristos, L-ai îmbrățișat și ai spus: „Nădejdea mea este în Tine, Doamne, că Tu mă vei păzi până când voi fi glorificat”, nu vei fi niciodată dezamăgit. Nu vei fi. Și nu-ți va fi rușine niciodată să-I rostești umele.

Acum, ai sentimentul că ești în siguranță? Sper. Sper că este mai mult decât un sentiment. Sper că înțelegi asta. Aceasta este introducerea la partea principală a acestei secțiuni. Să reveniți săptămâna viitoare. Să ne rugăm.

Tatăl nostru, suntem copleșiți de ceea ce este al nostru în Isus Cristos, de siguranța care ne aparține, pe care nu o merităm deloc. Îți mulțumim. Îți mulțumim că ne-ai mântuit când nu meritam asta. Tu ne păzești când nu merităm asta. Și ne vei face asemenea lui Isus Cristos, lucru pe care nu-l merităm. Așa că Îți mulțumim că harul Tău s-a întins asupra noastră, că pacea Ta este a noastră și că ne-ai umplut de nădejde, iar nădejdea noastră nu va fi niciodată dezamăgită. Și, Doamne, ne rugăm în această seară să putem arăta recunoștința noastră, nu profitând de harul Tău, nu spunând: „Oh, oh, dacă sunt atât de în siguranță, voi face orice vreau”, pentru că asta ar trăda cu adevărat faptul că, în realitate, nici măcar nu suntem copiii Tăi, căci dacă am fi, nu am face uz de un astfel de har. Ci am avea o încredere puternică și am rămâne neclintiți în speranță și bucurie, statornici până la sfârșit. Îți mulțumim, Doamne, că ne-ai răscumpărat pentru a fi asemenea lui Cristos. Pentru aceasta ne rugăm. Pentru acel moment așteptăm.

Iar pentru aceia din mijlocul nostru care nu au venit niciodată la Isus Cristos, care nu au fost încă aduși în acea glorioasă siguranță a îndreptățirii prin credință, fie ca ei să-L accepte pe Mântuitorul chiar acum.

Ne rugăm în numele Lui binecuvântat. Amin.

SFÂRȘIT