Vă invit să vă luați Biblia și să o deschideți împreună cu noi la primul capitol din Romani. Romani capitolul 1. Ne uităm la versetele 8 până la prima parte a versetului 16 din acest extraordinar capitol introductiv al epistolei lui Pavel către Romani. Deja am fost îmbogățiți în studiul nostru și suntem abia la capitolul 1. Aceasta este o epistolă monumentală; unii consideră că este cea mai importantă și cea mai măreață dintre toate epistolele din Biblie, cu siguranță una care definește cel mai deplin și cel mai cuprinzător doctrina Evangheliei lui Dumnezeu.
Acum, în pasajul nostru, versetele de la 8 până la prima parte a versetului 16, apostolul Pavel își deschide inima. Și ne lasă să vedem motivele pentru care Îl slujește pe Domnul Isus Cristos. Nu a trăit niciodată un slujitor mai mare decât apostolul Pavel, cu excepția Domnului nostru Însuși. Și acest pasaj ne forțează să ne uităm în interior și să vedem ce anume îl mâna, motivele pentru care a fost ceea ce a fost, de ce a făcut ce a făcut, de ce a gândit ceea ce a gândit și de ce a scris ceea ce a scris. Și se pare că, pentru el, a fost foarte important pentru el ca în timp ce scria această epistolă, să se oprească chiar la început, după introducerea din primele șapte versete, și să-și dezvăluie inima.
Nu fusese niciodată la biserica din Roma. El nu a fondat biserica din Roma. Cei mai mulți de acolo doar au auzit de el și nu l-au cunoscut personal, deși, așa cum arată capitolul 16, i-a cunoscut pe unii dintre ei. Dar înainte să intre în această prezentare magistrală a Evangheliei, pe care unii au numit-o constituția creștină, el a simțit că nu avea nicio relație personală cu ei, astfel încât și-a deschis inima și i-a lăsat să vadă ce e în ea, ca ei să-l înțeleagă mai bine și să fie în stare să accepte mai bine ceea ce îi învață.
Și astfel, pe măsură ce ne uităm la versetele de la 8 înainte, vedem calitatea vieții lui, caracterul slujirii lui pentru Cristos și motivele care îi puneau inima în mișcare. Și descoperind aceste lucruri, găsim un model pentru noi înșine. Toți creștinii sunt chemați să fie implicați în slujirea lui Cristos. Niciunul dintre noi nu este scutit de asta. Slujirea noastră este cea mai eficientă atunci când îl înțelegem pe apostolul Pavel și de ce a slujit așa cum a slujit, pentru că ne este prezentat ca un exemplu fără egal. El vrea ca ei să înțeleagă cu adevărat inima lui, astfel încât, atunci când citesc restul epistolei, să simtă nu doar teologia, ci și pe apostolul viu, care respiră, din spatele ei.
Acum, expresia cheie din versetele de la 8 la 16 apare în versetul 9 și expresia cheie este aceasta: „Dumnezeu îmi este martor”, iar aici apare expresia cheie, „căruia Îi slujesc în duhul meu.” Pavel spune: „Eu slujesc pe Dumnezeu cu duhul meu.
Acum, vă amintiți că cuvântul „a sluji” de aici este cuvântul latreuō, care este folosit întotdeauna pentru o slujire religioasă, întotdeauna în Noul Testament. Și uneori cuvântul se traduce prin „închinare”. Pavel spune: slujesc sau mă închin, folosind același cuvânt pentru fiecare gând, pentru că adevăratul fel de închinare este slujirea, iar adevăratul fel de slujire este închinarea. Și astfel, el spune: Îl slujesc pe Dumnezeu cu o slujire de închinare și Îi slujesc cu duhul meu, sau în duhul meu. Și ceea ce vreau să spun prin asta este din adâncul ființei mele. El nu este superficial. Nu este lipsit de profunzime. Nu este exterior. Nu este liturgic. Nu este formal. Ci eu slujesc și mă închin din profunzimea ființei mele, din inimă. Așa a slujit el, din inimă. Spre deosebire de unii dintre evreii legaliști, spre deosebire de unii dintre păgânii ritualiști, el a slujit din inimă.
Și aceasta a fost caracteristica lui Pavel în toată lucrarea sa. Și acesta este modelul pentru fiecare dintre noi. Nu ar trebui niciodată să-I oferim lui Dumnezeu o slujire exterioară, superficială, liturgică; întotdeauna ar trebui să vină din inimă.
Acum cred cu adevărat că aceasta este esența a ceea ce a vrut Domnul nostru să spună. Și dacă vreți să vă uitați la un pasaj biblic comparativ, uitați-vă la Ioan 4:23 pentru o clipă. Domnul nostru a făcut o afirmație foarte importantă. El a spus în Ioan 4:23: „Dar vine ceasul, și acum a și venit, când închinătorii adevărați se vor închina Tatălui în duh și în adevăr; fiindcă astfel de închinători dorește și Tatăl. Dumnezeu este Duh și cine se închină Lui trebuie să I se închine în duh și în adevăr.”
Cu alte cuvinte, nu te poți închina lui Dumnezeu prin forme exterioare: aprinzând lumânări, recitând rozariul, făcând plecăciuni, parcurgând un ritual religios sau o rutină. Te închini lui Dumnezeu din inimă sau nu te închini deloc lui Dumnezeu. Și Pavel spune același lucru. Îi slujești lui Dumnezeu din inimă sau nu Îi slujești deloc. Cred că implică predarea omului în întregime.
Așa cum spune Efeseni 6, să slujim nu doar când sunteți văzuți ca să fiți pe placul oamenilor, ci ca robi ai lui Cristos, făcând voia lui Dumnezeu din inimă. Înseamnă să faci voia lui Dumnezeu din inimă, nu pentru că trebuie să o faci, ci pentru că îți dorești acest lucru mai mult decât orice altceva. Este slujirea spirituală pe care am văzut-o în Romani 12:1 și 2, când spune că trebuie să aduceți trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu; aceasta va fi din partea voastră o slujbă duhovnicească și să nu vă potriviți cu lumea, ci să vă prefaceți prin înnoirea minții voastre ca să puteți deosebi voia lui Dumnezeu, cea bună, plăcută și desăvârșită.
Așadar, Pavel spune: „Uitați, vreau să știți de la început că eu slujesc în duhul meu, că slujirea mea este pentru Isus Cristos și pentru Dumnezeu de dragul Evangheliei, este o slujire cu toată inima. Sunt deplin implicat în aceasta.” Aceasta este o temă recurentă în epistolele lui Pavel, apropo. Iar și iar și iar, el le reamintește oamenilor că nu slujește din niciun motiv exterior.
Acum, sunt unii oameni care Îl slujesc pe Dumnezeu pentru bani, credeți sau nu. Presupun că ei se gândesc că Îl slujesc pe Dumnezeu pentru bani. Pavel nu a făcut așa ceva și a fost foarte clar că motivul lui nu au fost banii. În Fapte 20:35 el spune: „În toate privințele v-am dat o pildă și v-am arătat că, lucrând astfel, trebuie să ajutați pe cei slabi și să vă aduceți aminte de cuvintele Domnului Isus, care însuși a zis: 'Este mai ferice să dai decât să primești.'” Pavel a știut că Isus a spus că este mai bine să dai decât să primești, așadar, el spune: „Nu am poftit nici aurul, nici argintul, nici hainele cuiva. Da, voi înșivă știți că aceste mâini au lucrat pentru necesitățile mele și pentru cei care erau cu mine. El a lucrat. Nu era în asta ca să facă bani. A trebuit să lucreze ca să-și câștige existența și, de asemenea, să și predice.
În Întâi Corinteni, capitolul 10, la versetul 24, el a spus: „Nimeni să nu-și caute folosul lui, ci fiecare să caute folosul altuia.” Să nu fii ]n slujire cu gândul să poți obține ceva din asta. Nu a slujit pe Dumnezeu din motive financiare. Nu a fost, așa cum a avertizat Petru, lacom după un câștig mârșav.
În al doilea rând, nu a slujit pe Domnul pentru că era distractiv să facă asta (credeți-mă, pentru el a fost orice, numai distractiv nu), doar pentru că a obținut o anumită plăcere personală. În Romani 15:3 spune că nici Cristos nu Și-a plăcut Lui însuși. El nu a făcut ceea ce Îi putea aduce cea mai mare plăcere personală și nici Pavel nu a făcut asta. Și nu a slujit de dragul răsplății. Nu a slujit pentru a acumula vreun fel de onoare. Pentru că el spune în 1 Corinteni 9: „Totuși predic Evanghelia și nu am nimic cu care să mă laud. Dacă fac acest lucru de bunăvoie, aș avea o răsplată, dar dacă este împotriva voii mele, atunci este o poruncă a lui Dumnezeu dată mie.”
Cu alte cuvinte, să nu mă răsplătiți pentru lucrarea pe care o fac. Nu am ales să o fac, Dumnezeu m-a chemat. Îl cinstesc pe Dumnezeu. Așadar, el nu a slujit din motive exterioare, pentru bani, plăcere și răsplată, și cu siguranță nu a slujit pentru faimă. Și sunt unii oameni care sunt în lucrare ca să fie faimoși. Pavel spune în 2 Corinteni 4:5 „Căci noi nu ne propovăduim pe noi înșine, ci pe Domnul Cristos Isus. Noi suntem robii voștri, pentru Isus.” El nu a căutat faimă.
Și mă grăbesc să adaug: el nu a slujit pentru că a fost presat să slujească nici de semenii lui. Nu a fost presiunea grupului. Îmi place ce spune în 1 Corinteni 9:19: „Căci, cu toate că sunt slobod faţă de toţi, m-am făcut robul tuturor.” Nimeni nu m-a obligat să fac această lucrare, decât Dumnezeu și inima mea, care a fost de acord.
Așadar, iar și iar (și acestea sunt doar sugestii; puteți găsi aceste teme peste tot), Pavel spune: Nu slujesc pentru bani, nu slujesc pentru plăcere, nu slujesc pentru răsplată, pentru faimă, din cauza presiunii grupului. Niciunul dintre aceste lucruri exterioare nu mă motivează. Slujesc pentru că am o inimă închinătoare. Este trist când slujirea oamenilor se încurcă din cauza tuturor acestor motive. El spune: „Eu slujesc în duhul meu.
Poate ați auzit povestirea despre bătrânul misionar care se întorcea acasă după mulți ani de slujire sacrificială în Africa. Era pe același vapor cu președintele de atunci, Teddy Roosevelt.
Teddy Roosevelt a fost și el în Africa, pentru câteva săptămâni la o mare campanie de vânătoare. Vaporul s-a oprit la New York. Mari mulțimi au venit să-l salute pe președinte. Acolo era presa ca să relateze evenimentul. Bătrânul misionar și soția lui s-au coborât de pe vapor fără să fie observați, s-au dus la un hotel ieftin ca să petreacă noaptea, înainte să ia trenul spre vest.
„Pur și simplu mi se pare nedrept”, i-a spus misionarul soției sale pe un ton destul de amar. Ne dăm viețile în Africa să câștigăm suflete pentru Cristos și când ajungem acasă, nu este nimeni care să ne întâmpine și nu există nicio răsplată. Președintele împușcă niște animale și primește o întâmpinare regală.”
În timp ce se rugau înainte de a se retrage la culcare, li s-a părut că Domnul le-a vorbit și le-a spus: „Știți de ce nu v-ați primit încă răsplata? E simplu, pentru că nu sunteți acasă.”
Cred că la asta s-a referit Pavel când a scris. El nu a slujit pentru o apreciere trecătoare și superficială. El era dispus să aștepte până când ajungea acasă, la casa finală, ca să primească ceea ce avea Dumnezeu pentru el.
Acum, să ne întoarcem la Romani 1. Când cineva slujește cu duhul lor, din toată inima, nu ca să placă oamenilor, nu de ochii oamenilor, să vadă cine se uită la ei, ci să faci lucrarea cu toată inima, ce fel de slujire este aceasta? Și cred că în aceste versete Pavel ne oferă zece semne ale unei slujiri spirituale adevărate și ele funcționează ca o listă de verificare pentru fiecare dintre noi. Știu acest lucru: în mintea mea m-am verificat asupra lor în ultima săptămână și m-am gândit la ele, la semnele unei slujiri spirituale adevărate.
Și vă rog să vă testați și voi. Poate este o slujire pe care o faci față de copiii tăi sau poate față de partenerul tău, o slujire pe care o faci când te închini Domnului aici la biserică, atunci când predai la un studiu biblic sau la un curs sau ucenicizezi pe cineva sau evanghelizezi, indiferent de slujire vă rog să vă testați. Ți-ai dat toată inima în această slujire? Slujești cu adevărat și cu închinare din adâncul duhului tău? Dacă o faci, atunci va fi caracterizată de următoarele lucruri.
Primul, de fapt, ne-am uitat la primele trei data trecută, acum doar vi le voi menționa, a fost un duh mulțumitor. În versetul 8: „Mai întâi mulțumesc Dumnezeului meu, prin Isus Hristos, pentru voi toți, căci credința voastră este vestită în toată lumea.” Cel care slujește din duhul său este întotdeauna mulțumitor, întotdeauna găsește multe lucruri pentru care să fie mulțumitor. El nu se duce peste tot văicărindu-se și plângându-se, fiind plin de amărăciune pentru că lucrurile nu merg așa cum ar trebui să fie. Și chiar și atunci când lucrurile sunt grele, ei sunt mulțumitori. Și apropo, așa cum Pavel a scris în această epistolă, a existat o intrigă din partea iudeilor ca să-l omoare. Dar în loc să fie supărat și plin de frică în ceea ce privește problemele sale, a fost plin de mulțumire cu privire la ce a făcut Dumnezeu în biserica din Roma.
Dar așa se întâmplă cu oamenii care slujesc din toată inima. Sunt oameni mulțumitori. Ei nu trebuie să aibă totul. Ei nu trebuie să aibă toate binecuvântările. Nu trebuie să fie totul așa cum vor ei. Ei sunt la fel de mulțumitori, de fapt, chiar mai mult, când vine vorba de altcineva. O mulțumire altruistă; aceasta l-a caracterizat pe Pavel și îmi dovedește că slujirea lui a fost cu duhul. Atât de mulți oameni care pretind că Îl slujesc pe Isus Cristos, dacă nu primesc slava sau faima sau aprecierea, dacă biserica nu face tot ceea ce ei cred că ar trebui să facă, dacă nu trag liniuța la „t” și nu pun punctul pe „i”, cu toată regularitatea pe care ar dori-o, ei nu pot suporta asta. Își pierd abilitatea de a găsi ceva pentru care să fie mulțumitori.
Un al doilea semn al celui care slujește cu adevărat într-un mod spiritual este un duh preocupat. Nu e doar mulțumitor, ci și un duh preocupat, versetul 9 „Dumnezeu, căruia Îi slujesc în duhul meu, în Evanghelia Fiului Său, îmi este martor că vă pomenesc neîncetat în rugăciunile mele.” Totdeauna și fără încetare, este redundant, dar așa au stat lucrurile cu Pavel. Mă rog pentru voi tot timpul. Sunt mulțumitor pentru ceea ce a făcut Dumnezeu și, totuși, sunt deplin preocupat de ceea ce încă nu a fost făcut.
Mă pot identifica cu aceasta ca păstor. Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru ce a făcut în această biserică și, totuși, mă rog neîncetat lui Dumnezeu pentru ceea ce văd că încă nu s-a întâmplat. Și cred că intensitatea rugăciunii arată cât de adâncă este preocuparea. Pavel a avut un duh preocupat. Această afirmație este remarcabilă. El spune: mă rog neîncetat pentru voi, chiar dacă nu a fondat el acea biserică și nu i-a cunoscut pe acei oameni. Cei mai mulți dintre noi nu putem nici măcar să adunăm o rugăciune stăruitoare pentru oamenii pe care îi cunoaștem foarte bine.
De obicei devenim stăruitori numai când ceva ne lovește în mod personal, ce ne devastează și apoi devenim imediat foarte spirituali.
Dar suntem de obicei la un milion de kilometri depărtare de atitudinea lui Pavel, care s-a rugat fără încetare pentru oamenii pe care nu i-a întâlnit niciodată, pentru ca Cristos să fie desăvârșit în ei.
Adevărata slujire spirituală este marcată de un duh mulțumitor și un duh preocupat și în al treilea rând, de un duh disponibil. Îmi place asta. Versetul 10 spune, „şi cer totdeauna ca, prin voia lui Dumnezeu, să am în sfârșit fericirea să vin la voi.” Cu alte cuvinte, era atât de multă sinceritate și integritate în rugăciunea lui, încât s-a rugat ca el să facă parte din soluție. „Doamne, vreau să mă rog pentru frații din Roma și aș vrea să mă ofer voluntar ca să fiu cel pe care să-l folosești ca răspuns la rugăciunea mea.” Oh, aceasta este integritate în rugăciune. Când te poți ruga pentru cineva care să vină la Isus Cristos, pentru cineva care să fie maturizat în credință, și să te rogi ca Dumnezeu să te facă o unealtă, atunci acolo este adevărata integritate în rugăciunea ta. Pavel a fost un voluntar. Pavel a fost primul care a ridicat mâna atunci când cineva a anunțat că este o nevoie.
De fapt, în capitolul 15, versetul 30 spune: „Vă îndemn, deci, fraților, pentru Domnul nostru Isus Cristos și pentru dragostea Duhului, să vă luptați împreună cu mine, în rugăciunile voastre către Dumnezeu pentru mine.” Haideți să ne rugăm împreună, deși suntem separați, să vă luptați împreună cu mine. Și ce ar trebui să mă rog? „Ca să fiu izbăvit de răzvrătiții din Iudeea, și pentru ca slujba pe care o am pentru Ierusalim să fie bine primită de sfinți; și astfel să ajung la voi cu bucurie, cu voia lui Dumnezeu, și să mă răcoresc puțin în mijlocul vostru.” Când vă rugați, rugați-vă ca să pot veni acolo. Oh, este ceva atât de minunat cu privire la asta, să te rogi până te implici pe tine însuți și să te facă Dumnezeu pe tine răspunsul.
Este același duh cu al lui William Carey, acel mare misionar din India. Își lua rămas bun de la prietenii lui, stătea pe ponton în 1793 și prietenii lui cumva îi spuneau „Ești sigur că vrei să treci prin toate acestea?” A merge în India în acele zile, cum să spun mai delicat, era precar. Se presupune că Carey a spus „Mă voi duce până în fundul gropii, dacă voi țineți de frânghie.” Mi-a plăcut aceasta. Așa arată un duh disponibil.
Mă gândesc la Domnul nostru, cel care a fost dispus să Se smerească pe sine și să vină în lumea aceasta. Și mă întreb uneori cât de dispuși suntem noi să mergem. Și avem toate aceste mici stipulații. Adică, trebuie să avem toate în regulă, știți, trebuie să ne asigurăm că vom avea confort, și avem mașina potrivită și ne oferim cu toții ca voluntari pentru lucrarea misionară din insulele Mărilor Sudului. Nu ne place să mergem prea departe, pentru că nu vrem să fim prea departe de prietenii și familia noastră. Și avem toate aceste bariere care nu ne lasă ca să avem o inimă disponibilă. Pavel spune, „Uite, vreau ca acești oameni să fie schimbați, Doamne, și sunt dispus să merg și să fiu instrumentul care să vadă cum are loc.” Data viitoare când te pui pe genunchi și te rogi pentru câmpul de misiune, cere lui Dumnezeu să te facă cel care să meargă acolo. Fii dispus să spui nu confortului și mașinii și vremii bune și casei frumoase și prietenilor și familiei și oricărui alt lucru, indiferent de cost.
Unii nu sunt dispuși să se roage nici măcar atât. Unii oameni care se roagă nu sunt dispuși nici măcar să dea ceva, ca să nu mai zic să meargă, pentru că ar însemna să sacrifice o viață luxoasă. Întotdeauna mă gândesc la John Payton. Istoria vieții lui este imposibil de șters din mintea mea, pentru că am citit-o în zilele în care eram la seminar și mi-a transformat gândirea. A plecat în Noile Hebride pentru a le sluji canibalilor, el și soția lui, nu erau căsătoriți de multă vreme. Știți, nu… nu știu cum aș reacționa dacă Dumnezeu m-ar chema să predic canibalilor. Nu știu ce ar spune umanitatea mea.
„Doamne, este o prostie. Nu voi reuși în lucrare. Mă voi duce acolo, mă vor mânca.” Așa e, adică, și care e rostul? „Știu un tip care a abandonat seminarul teologic, oricum nu va reuși în viață, trimite-l pe el acolo, îl vor mânca, va fi un erou, și cine va ști?” Nu-i așa? Adică, de ce să irosești pe unul bun? Întotdeauna poți aduce astfel de argumente.
Dar Pavel, cu toată pasiunea și fervoarea lui este dispus să fie parte a răspunsului pentru ceea ce el se roagă. Când te rogi pentru biserica lui Isus Cristos și te rogi pentru biserica Grace, ești dispus să fii parte a răspunsului? Mulți oameni sunt dispuși să vină și să spună care sunt problemele. Răspunsul meu de obicei este „Te-ai rugat pentru asta? Și dacă te-ai rugat, ești dispus să fii parte din soluție?” Lumea este plină de critici, dar nu sunt atât de mulți voluntari câți critici sunt.
Să mergem la al patrulea principiu: un duh supus, un duh supus. Finalul versetului 10 spune, „prin voia lui Dumnezeu.” Vreau să vin și vreau să fiu cu voi și vreau să fiu instrumentul, dacă este voia lui Dumnezeu. Și el spune același lucru la finalul epistolei, capitolul 15, vă citesc versetul 32: „ca să vin la voi cu bucurie, prin voia lui Dumnezeu.”
Cu alte cuvinte, deși a fost foarte motivat, mulțumitor, preocupat și dispus, a fost totuși condus de o dedicare față de voia lui Dumnezeu. Cred că Domnul era exemplul lui, care a spus: „Facă-se nu voia Mea, ci a Ta.” Și acesta este modul în care noi trebuie să ne rugăm: facă-se voia Ta, precum în cer și pe pământ. Trebuie să ne conformăm voii Sale. Și Pavel și-a trăit viața în acest fel. A fost preocupat deplin de a împlini voia lui Dumnezeu, din inimă. Desigur, s-a oferit voluntar, dar numai dacă a vrut și Dumnezeu acest lucru.
Puteți urmări, și nu voi lua mult timp, pentru că vreau să mergem mai departe, dar puteți urmări în viața lui Pavel de atâtea ori când problema a fost voia lui Dumnezeu. Dar una din situații îmi vine în minte este capitolul douăzeci și unu din Fapte și Pavel spune aici, „Dacă am văzut că nu-l putem îndupleca, n-am mai stăruit, şi am zis: „Facă-se voia Domnului!”” cu alte cuvinte, lui Pavel i se spunea de către toată lumea, dacă vei merge la Ierusalim, Pavel, când vei ajunge acolo vei avea multe probleme, vei fi un prizonier, vei fi legat. Și Agab i-a luat brâul, s-a legat și a făcut o demonstrație a acelor lucruri. Și ei au spus: „Îi tot spuneam și îi spuneam și îi spuneam, iar Pavel ne-a spus ‘De ce plângeți? De ce tot plângeți? Sunt gata nu doar să fiu legat, dar și să mor.‘ Și ei au spus: ‘Voia Domnului să se facă.‘” A trăit pentru voia lui Dumnezeu. Și, în cele din urmă, s-au resemnat cu gândul că așa trebuie să fie lucrurile pentru el.
Capitolul patru din Iacov, cred, este o observație bună. La versetul 14 sau 13 spune, „Ascultați voi care ziceți: Astăzi sau mâine ne vom duce în cutare cetate, vom sta acolo un an, vom face negustorie, şi vom câștiga!” Cu alte cuvinte, ne facem planuri pentru viitor, veți merge și veți face asta și așa mai departe. „Şi nu ştiţi ce va aduce ziua de mâine! Căci ce este viaţa voastră? Nu sunteți decât un abur care se arată puțin și apoi piere.” Este un abur și dispare. „Voi, dimpotrivă, ar trebui să ziceţi: ‘Dacă va vrea Domnul, vom trăi şi vom face cutare sau cutare lucru.’”
Cu alte cuvinte, factorul limitator din viața fiecăruia este voia lui Dumnezeu. Adevăratul slujitor este supus deplin voii lui Dumnezeu. Așadar Pavel se supune. A renunțat în favoarea voii lui Dumnezeu și nu a contat ce a adus în viața lui, fie că a fost durere sau plăcere. Și aceasta nu este fatalism. Aceasta este încrederea că știi că Dumnezeu are cel mai bun plan. Aceasta nu este fatalist. Și astfel, Pavel se roagă și își varsă inima, dar el spune: Nu vreau decât voia lui Dumnezeu.
Acum, oamenii întotdeauna au avut probleme în acest punct. Ei spun „Ei bine, el se roagă și se roagă și în cele din urmă spune: Doamne, fă ce vrei să faci. De ce să te mai rogi” Aceasta a fost întotdeauna tensiunea. Cred, și citeam acest lucru chiar săptămâna trecută, că Dr. Barnhouse a avut o bună ilustrație pentru a transmite ceva cu privire la relația dintre rugăciunile noastre și suveranitatea lui Dumnezeu și voia Lui. Ascultați ce scrie el.
„Să presupunem cazul unui om căruia îi place muzica pentru vioară. Bine? Are și mijloacele necesare pentru a-și cumpăra o vioară foarte bună și de asemenea, își cumpără cel mai bun radio pe care și-l poate cumpăra. Își alcătuiește o bibliotecă de partituri muzicale ale marilor compozitori, astfel încât să poată lua orice piesă care este anunțată la radio, să o pună pe stativ și să cânte împreună cu orchestra.
Crainicul anunță că domnul Ormandy și Orchestra din Philadelphia vor cânta Simfonia a șaptea de Beethoven. Omul este la el acasă, pune simfonia pe stativ și își acordează vioara după ce aude ce vine din partea orchestrei. Putem numi muzica de la radio predestinată. Ormandy va cânta așa cum a scris Beethoven. Omul din sufragerie începe să cânte frecând arcușul pe corzile viorii, partitura pentru vioara întâi.
Ratează timpi, își pierde locul, îl găsește din nou, i se rupe o coardă, se oprește să o repare, dar muzica merge mai departe și mai departe. Își găsește din nou locul cântă în felul lui până când se termină simfonia.
Crainicul anunță următoarea piesă care va fi interpretată și violonistul așază pe stativ acea partitură. Zi după zi, săptămână după săptămână, lună după lună și an după an își găsește plăcerea în a-și târî arcușul pe vioară alături de viorile renumitei orchestre. Muzica lor este hotărâtă dinainte. Ceea ce trebuie să facă este să învețe să cânte alături de tempoul lor, în tonalitatea lor și să urmeze partitura așa cum au fost scris mai dinainte. Dacă el hotărăște să cânte „Yankee Doodle”, când orchestra interpretează o piesă de Brahms, va exista disonanță și un dezacord în casa omului, dar nu și la Academia de Muzică.
După câțiva ani de astfel de practică, omul ar putea deveni un violonist destul de bun și poate a învățat, în cele din urmă, să se supună notelor scrise și să urmeze partitura așa cum trebuie interpretată. Armonia și bucuria vine din supunere și cooperare.”
Apoi Barnhouse spune: „Tot așa stau lucrurile și cu planul lui Dumnezeu, se îndreaptă către noi, desfășurându-se zi după zi, așa cum El l-a planificat înainte de întemeierea lumii. Există unii care luptă împotriva Lui și, în cele din urmă, sunt aruncați în întunericul de afară, pentru că El nu-i va avea în cerul Lui pe cei care I se împotrivesc cu mândrie. Acest lucru nu poate fi tolerat deloc după cum nici autoritățile nu ar permite cuiva să-și aducă propria vioara la Academia de Muzică și să începe să cânte Șostakovici când în program este anunțat Bach. Partitura planului lui Dumnezeu este prezentată în Biblie. Și în măsura în care ajung să o cunosc, mă supun ei și trăiesc sau caut să trăiesc, în conformitate cu ea, voi fi în bucurie și în armonie cu Dumnezeu și cu planurile Sale. Dacă mă hotărăsc să lupt împotriva ei sau să nu fiu de acord cu ceea ce urmează, nu poate exista pace în inima și viața mea. Dacă în inima mea doresc să cânt o melodie care nu e melodia pe care Domnul o are pentru mine, nu va fi altceva decât disonanță. Rugăciunea înseamnă să înveți să cânți aceeași melodie pe care Dumnezeul cel veșnic o cântă și să o cânți așa cum Compozitorul cel veșnic a scris-o și a intenționat să fie cântată.”
Poate că acest lucru vă ajută. Suveranitatea lui Dumnezeu așază melodia rânduită mai dinainte care trebuie cântată. Rugăciunea înseamnă să învățăm să cântăm în ton. Dar chiar și atunci când cântăm fals, nu stricăm orchestra cerească. Din fericire noi îi auzim pe ei, dar se pare că ei nu ne aud pe noi când cântăm pe lângă partitură.
În același fel, Pavel spune, vreau numai ceea ce vrea Dumnezeu. Știți, disprețuiesc acel curent confesional de credință despre care tot aud astăzi, unde oamenii merg și pretind lucruri de la Dumnezeu. Nu știu dacă ați auzit asta, la fel de mult ca mine, dar urăsc asta. Este un lucru stricat. Este eretic. Este voia proprie care nu doar că atacă voia lui Dumnezeu, dar atacă și natura lui Dumnezeu. Și dacă nu știți ce este, mulțumiți lui Dumnezeu și nu puneți alte întrebări. Nu merită să știți.
Pavel a urmărit înaintarea slavei lui Dumnezeu prin împărăția lui Dumnezeu și voia lui Dumnezeu. Așadar, ascultați acum. Adevărata slujire spirituală, să sumarizăm repede, se vede în a fi mulțumitor pentru ceea ce a făcut Dumnezeu, să fii preocupat de ceea ce mai trebuie făcut, fiind dispus să fii tu cel care o împlinește, dacă se potrivește cu voia lui Dumnezeu. Acesta este singurul mod de a trăi. Aceasta este adevărata slujire spirituală. Acestea sunt semnele.
Pot să vă ofer un al cincilea semn? O inimă iubitoare sau un duh iubitor, versetul 11: „Căci doresc să vă văd, ca să vă dau vreun dar duhovnicesc pentru întărirea voastră.” De ce ai vrut să vii la noi, Pavele? De ce ai fost așa de preocupat? Ce anume te atrăgea? Eu cred cu adevărat că nu a fost vorba despre o satisfacție personală, ci despre ceva ce a vrut să le ofere: „ca să vă dau un dar duhovnicesc.” Și vă rog să-mi spuneți care este calitatea numărul unu a dragostei? Ce face întotdeauna dragostea? Oferă. „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a (ce?) a dat…” Asta face dragostea. Dragostea oferă.
Și în acest punct putem vedea inima iubitoare. Nu vin la voi pentru că vreau să văd Via Apia și Forumul și să urmăresc cursele de care. Nu vin ca să văd dacă pot să cuceresc cetatea. Vin pentru că vreau să vă ofer ceva, nu să primesc ceva. Oh, cum ar trebui să ne întoarcem la asta.
Știu că, în lucrarea mea de aici, săptămână după săptămână, lună după lună și an după an, pe măsură ce predicăm și învățăm Cuvântul lui Dumnezeu, uneori poți să-ți spui, „Oh, știi, mă întreb dacă măcar aude cineva ceea ce spun. Mă întreb dacă oamenii apreciază Cuvântul lui Dumnezeu. Mă întreb dacă mă apreciază pe mine.” Știți, ajungi să ai un complex de genul „vai, sărmanul de mine.” „Și ei nu înțeleg cu adevărat efortul și tot cea ce se întâmplă.” Și poate tu simți la fel cu privire la grupul tău și cu privire la lucrarea în care ești implicat. Dar trebuie să îți amintești că atâta vreme cât te uiți la lucrare ca fiind ceva în care tu oferi, nu vei avea niciodată o astfel de problemă. Dacă te uiți la lucrare ca fiind ceva de la care primești, vei distorsiona realitatea și vei fi confuz. Pavel spune: vreau să vin pentru că vreau să vă dau ceva. Vreau să vă dau ceva spiritual ca să vă întăresc.
Vedeți, Pavel căuta să ajungă la ei. La fel ca în Coloseni capitolul 1, dorea cu adevărat ca ei să ajungă la maturitate deplină și el spune în versetul 27: „Dumnezeu a voit să le facă cunoscut care este bogăția slavei tainei acesteia între Neamuri, şi anume: Cristos în voi, nădejdea slavei. Pe El Îl propovăduim noi, și sfătuim pe orice om, și învățăm pe orice om în toată înțelepciunea, ca să înfățișăm pe orice om, desăvârșit în Cristos Isus.” Vreau ca toți să fie maturi. Și cu altă ocazie a spus: „Sufăr durerile nașterii până când Cristos va lua chip în voi.” Mă doare. Sunt în agonie. Sufăr.
Nu știu dacă mă pot identifica deplin cu Pavel în această privință, dar știu ce înseamnă uneori să ai o durere severă de stomac, o durere severă în adâncul stomacului, din cauza stresului legat de răspunsul oamenilor față de Cuvântul lui Dumnezeu. Pentru că dorești în mod disperat să le oferi ceva de valoare spirituală, și uneori, știți, se pare că ei nu înțeleg. Adesea am spus că unii oameni vin ca să primească învățătura într-un recipient cât un degetar, pe care îl varsă pe trepte, la ieșire. Îți dai seama că nu… nu au reușit să ajungă nici măcar până la mașină, darămite acasă, înainte să-l verse.
A vrut să le ofere ceva. A avut o inimă plină de dragoste. În al doilea capitol din 1 Tesaloniceni, cred că puteți observa puțin din inima lui plină de dragoste. El spune în versetul 7, „Dimpotrivă, ne-am arătat blânzi în mijlocul vostru, ca o doică ce-și crește cu drag copiii.” Nu poți să te gândești la nimic mai gentil decât la o mamă care alăptează un bebeluș la sânul ei. Așa am fost între voi. „Atât de scumpi ne ajunseserăți”, asta este o expresie foarte puternică.
Cuvântul „crește cu drag” înseamnă „căldura trupului, a încălzi cu căldura trupului.” V-am încălzit cu căldura trupului nostru, a persoanei noastre, precum face o mamă cu bebelușul ei, și eram atât de plini de afecțiune față de voi, tânjeam după prezența voastră și după părtășia cu voi. Și datorită acestor lucruri, am fost dispuși să vă oferim nu doar Evanghelia, ci și sufletele noastre, atât de scumpi ne ajunseserăți. Pavel spune: V-am iubit atât de mult, încât eram gata să ne dăm și sufletul, ca să nu mai vorbim de mesaj.
La sfârșitul celei de-a doua epistole către Corinteni, el spune în capitolul 12, versetul 15: „Și eu, voi cheltui prea bucuros din ale mele, și mă voi cheltui în totul și pe mine însumi pentru sufletele voastre. Dacă vă iubesc mai mult, sunt iubit cu atât mai puțin? Dacă mă urâți mai mult, tot vă iubesc. A avut o dragoste imensă. Și caracteristica principală a dragostei este dăruirea altruistă. O astfel de dragoste întotdeauna caută ce este mai bun, și astfel, ceea ce el a căutat a fost un dar spiritual. Uitați-vă iarăși la versetul 11 „ca să vă dau vreun dar duhovnicesc.” Acum, ce este aceasta? Ei bine, cuvântul este „charisma”, dar al harului, o charismă spirituală, pneumatikon, un dar al harului dat de Duhul. Înseamnă că sursa este Duhul Sfânt. Doresc să vă ofer un dar de la Duhul Sfânt.
Acum, despre ce vorbește? Ce dar spiritual este acesta? Ei bine, același termen este folosit în capitolul 5, versetele 15 și 16 când vorbește despre Cristos, marele dar al lui Cristos. Este folosit în capitolul 11 versetul 29 când vorbește despre binecuvântările pe care Dumnezeu le-a dat lui Israel, foarte general. Este de asemenea folosit în capitolul 12 versetul 6 ca să vorbească despre darurile spirituale oferite trupului, darul de învățătură și așa mai departe. Așadar, poate fi folosit în legătură cu Cristos. Poate fi folosit în legătură cu binecuvântările generale pe care Dumnezeu le oferă poporului Său. Sau poate fi folosit ca daruri spirituale specifice.
Cum îl folosește Pavel? Nu știu cum. Tind să cred că îl folosește în cel mai larg sens posibil. Pentru unii dintre voi, aș dori să vi-L aduc pe Cristos. Altora dintre voi, aș vrea să vă prezint în detaliu binecuvântările lui Dumnezeu. Iar altora, aș dori să vă slujesc cu darurile mele spirituale. Cred că vrea să cuprindă totul. Vrea să-L prezinte pe Cristos, să vorbească despre darurile binecuvântărilor lui Dumnezeu, și să folosească propriile sale daruri spirituale ca să zidească trupul. Dar ceea ce a vrut să le ofere nu a fost fizic, a fost (cum? spiritual. Eu Îl slujesc pe Dumnezeu în duhul meu; de aceea vreau să vă împărtășesc un fel de slujire a lui Dumnezeu care Îl are chiar în miezul ei pe Duhul lui Dumnezeu.
Știți, pot să înțeleg asta. Nu vreau să vă încânt urechile. Nu vreau să distrez pe oameni. Obișnuiam să… Cineva mi-a spus, „Știi, când erai mai tânăr, erai mai amuzant.” Este adevărat. Adică, nu știu dacă am fost vreodată cu adevărat amuzant, dar cu siguranță am fost mai amuzant decât sunt acum, dacă am fost vreodată amuzant. Și cred că la ce se reduce în cele din urmă este că tu ajungi în punctul în care ce vrei să le împărtășești oamenilor este atât de mult o realitate spirituală, încât îți este foarte dificil să mai fii superficial. Și prin aceasta nu mă refer la faptul că trebuie să fii plictisitor; sper că nu. Dar realizezi că este vorba de dăruirea unui lucru spiritual pe care îl urmărești, ceva profund. Adică, nu pot… nu văd niciun rost în a fi un superficial. Predicuțe pentru creștinuți. Înțelegeți. Nu văd niciun rost în frivolitate, în recenzii de carte, sau orice altceva. Nu știu ce se întâmplă în unele biserici, dar ceea ce vrem este să oferim ceva duhovnicesc. Dragostea întotdeauna oferă ce are mai bun.
Din ce motiv? La finalul versetului 11 „pentru întărirea voastră”, stērizō, ca să vă facă tari, să vă îndrepte, să vă confirme, să vă întărească, să vă stabilească. Vreau să aveți picioarele solide. Un alt fel de a spune este limbajul din Efeseni 4, „pentru desăvârșirea sfinților”. Vreau să vă dau ceva spiritual. Și unde se află sursa acelor lucruri spirituale? Este totul în carte, nu-i așa? Unde se află? Toate sunt aici. Nu le scoți din eter. Voi folosi Cuvântul lui Dumnezeu și darurile Duhului, vreau să vă dau ceva spiritual.
Știți, ca pastor, presupun aș putea să dau mâna cu voi cu fiecare și să încerc să merg de colo-colo. De fapt, știu un pastor care a spus că scopul lui este să viziteze fiecare persoană din biserica sa o dată pe an. Ridicol.
Adică, pot să trec și să dau mâna cu voi și să vă vizitez și să vă bat pe spate și să fac tot felul de lucruri drăguțe, ca acestea. Și aș vrea să fac asta. De fapt, sunt multe zile când aș vrea să fac așa ceva. Dar nu vreau să vă dau ceva superficial. Nu vreau să vă dau nimic fizic, nimic uman. Vreau să fac sacrificiul necesar ca să vă hrănesc cu Cuvântul lui Dumnezeu, pentru că este spiritual, profund, nu este ieftin și superficial. Așadar, s-ar putea să spui că iubești pe cineva. Dar dacă nu-i împărtășești Cuvântul lui Dumnezeu în profunzime, dragostea ta e discutabilă.
Îmi amintesc de o fată din biserica noastră care a fost studentă la Universitatea SC. Și într-o zi mi-a spus, Am învățat o lecție măreață săptămâna trecută.” Ea a spus, „Totdeauna mi-am spus că iubesc fetițele din grupa mea de la școala duminicală.” Avea fetițe de clasa a patra. Adică, cine nu ar iubi fetițele de clasa a patra, știți? Și a spus, „Eu… toate aveau acele rochițe cu volănașe și aveau zâmbete strălucitoare și ochi frumoși. Îmi spuneam că le iubesc și, oh, le iubeam atât de mult încât nu aș fi ratat nicio întâlnire, pur și simplu le iubesc.” Ea a continuat, „Într-o zi eram la un meci de fotbal american la USC într-o sâmbătă, așa cum mergeam totdeauna, și Domnul mi-a vorbit inimii despre faptul că întotdeauna eram la meciurile de fotbal de sâmbătă, așa că niciodată nu-mi pregăteam cu adevărat lecția decât atunci când o treceam în revistă duminica dimineața, și ceea ce le ofeream era foarte superficial. Și Dumnezeu mi-a arătat că, în inima mea, nu le iubeam deloc, pentru că nu am făcut niciun sacrificiu ca să le ofer ceva cu semnificație veșnică.” Și apoi mi-a spus: „Oh, dacă știți ceva despre o studentă SC, „nu mai merg la meciurile de fotbal.” Sacrificiul suprem. „Voi petrece timp astfel încât să le ofer ceva de valoare.”
În acest punct se afla Pavel. Inima lui plină de dragoste nu era doar un sentiment; ea se manifesta prin dorința de a le oferi un dar spiritual care să-i așeze ferm în credință. Acesta este adevăratul duh de slujire. Nu urmărești vreun scop superficial. „Oh, am scăpat de asta. Oh, Alice, haide să plecăm din oraș săptămâna viitoare și să luăm o pauză. Îți dai seama că am predat patru săptămâni la rând fără nicio pauză?
Adică, trebuie să mă odihnesc puțin.” Ei bine, ar fi bine să-ți verifici scopurile, motivele tale.
Aceasta ne deschide calea către următorul semn al slujirii spirituale adevărate. În caz că vă întrebați, nu vom reuși să le parcurgem pe toate cele zece. Ați știut asta înainte să începem. Dar vom mai parcurge încă unul.
Îmi place aceasta. Pavel a avut un duh smerit, un duh smerit. Și văd asta iarăși în versetul 11, este într-adevăr minunat. El spune: „Căci doresc să vă văd, ca să vă dau vreun dar duhovnicesc pentru întărirea voastră, sau mai degrabă…” adică, permiteți-mi să corectez asta. El spune: „Dați-mi voie să lămuresc asta, ca să nu aveți ideea greșită că eu sunt marele dar care va veni și va cădea peste voi. Adică, și eu voi fi mângâiat împreună cu voi de credința noastră comună.” Nu este acesta un lucru bun? El spune: Nu vin ca expert, ca să vă dau niște daruri spirituale. Nu, eu… eu… eu… ceea ce vreau să spun este că eu vă voi da vouă și voi îmi veți da mie și ne vom dărui unii altora. Aceasta este smerenie.
Cred că sunt unii oameni care cred că nu au nimic de învățat. Ei au numai de oferit. Ce fel de duh este duhul adevăratei slujiri spirituale? Un duh mulțumitor pentru ceea ce a făcut Dumnezeu, întotdeauna mulțumitor, întotdeauna mulțumitor. Un duh preocupat de ceea ce mai trebuie făcut, întotdeauna rugativ. Și dorința de a fi folosit de Dumnezeu pentru a face ceea ce trebuie făcut, dacă Dumnezeu voiește. Și toate acestea se nasc dintr-o inimă plină de dragoste. Și totuși cu toată această pasiune și cu toată această dorință, nu există niciodată un sentiment de superioritate, niciodată o atitudine ca și cum ar stăpâni asupra lor, ci mai degrabă inima smerită care spune: „Hei, voi veni la voi și vă voi da un dar spiritual și știu că, la rândul vostru, îmi veți da și voi ceva înapoi.”
„Voi mă veți sluji, spune el, după cum și eu vă voi sluji.” Uitați-vă la versetul 12, „ca să ne îmbărbătăm laolaltă în mijlocul vostru, prin credința pe care o avem împreună, și voi și eu.”
Jean Calvin a scris: „Uitați-vă până la ce grad de modestie s-a supus inima sa pioasă, astfel încât nu a disprețuit să caute întărire de la începătorii neexperimentați. De altfel el vorbește serios când spune acest lucru, că nu este nimeni în biserica lui Cristos atât de lipsit de daruri încât să nu poată contribui cu ceva în beneficiul nostru. Reaua-voință și mândria, oricum, ne împiedică să culegem un astfel de rod unii de la alții.” Am încheiat citatul.
Din partea unor începători neexperimentați, Pavel a spus: voi primi ceva și de la voi, de asemenea. Știți, uneori cineva care este creștin de relativ puțin timp vine și-mi spune: „Eu… eu nu știu de ce vorbesc cu dumneavoastră, adică, știu că sunt o mulțime de oameni cu care ar trebui să vorbiți și că ar trebui să faceți altceva.” Oamenii îmi spun asta tot timpul. „Adică, sunteți prea ocupat, ar trebui, ar trebui să mergeți și să faceți ceea ce ar trebui să faceți, adică, nu ar trebui să stați de vorbă cu mine.”
iar eu răspund, „De ce să nu vorbesc cu tine?” „Ei bine, adică, eu… eu… eu sunt doar… știți, sunt un nimeni.” Aud asta tot timpul, și presupunerea este că nu au nimic de oferit.
Am luat cina cu cineva nu cu mult timp în urmă și îmi tot spunea: „Oh, îmi pare rău că vă tot spun aceste lucruri, nu știu de ce tot vorbesc. Tot spun aceste lucruri. Știu că probabil nu sunteți…, îmi pare rău, îmi cer scuze.” Și eu tot spuneam, „Îmi place asta, este minunat, adică, mă întărește în duhul meu, am parte de un timp minunat.”
„Oh, nu, apreciez că spuneți asta, dar eu știu…” Într-adevăr acest lucru se întâmplă adesea. „Știu că vă plictisesc de moarte, și că tot vorbesc întruna.” Și eu petrec unele din cele mai frumoase momente din viața mea. Nu spun nimic și este așa de reconfortant. Eu doar ascult și cineva își deschide inima și îmi spune ce face Dumnezeu și mă bucur de fiecare clipă, iar ei încearcă să-mi răpească acest privilegiu.
Un scriitor a spus: „Smerenia este acea rădăcină plecată și dulce din care odrăslesc toate virtuțile cerești.” Un învățător smerit spune: „Haide să învățăm împreună.” Cred că nu este nimic mai rău decât un învățător încrezut care te tratează ca și când nu știi nimic iar el știe totul.
Cel mai mare teolog care a trăit vreodată, apostolul Pavel, este gata să se smerească și să învețe de la câțiva creștini proaspăt convertiți în Roma, pe care nu i-a întâlnit niciodată. Smerenia celui curat în inimă. Smerenia celui curat în inimă.
Întâi Petru, capitolul 5, versetul 3, Petru spune… ne întoarcem la versetul 2: „Păstoriți (sau hrăniți) turma lui Dumnezeu, care este sub paza voastră, nu de silă (nu că trebuie), ci de bunăvoie, după voia lui Dumnezeu; nu pentru un câștig mârșav (nu pentru bani), ci cu lepădare de sine (pentru că sunteți gata să învățați). Nu ca și cum ați stăpâni peste cei ce v-au căzut la împărțeală, ci făcându-vă pilde turmei. Și când Se va arăta Păstorul cel mare, veţi căpăta cununa, care nu se poate vesteji, a slavei. Tot aşa şi voi, tinerilor, fiți supuși celor bătrâni (aceasta înseamnă unul altuia). Şi toţi în legăturile voastre, să fiţi împodobiţi cu smerenie. Căci „Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar celor smeriți le dă (ce?) har.” Smeriți-vă deci.” Locul smereniei.
Smerenia este indicatorul unui slujitor cu o inimă sinceră. Ce înseamnă să fii smerit? Poate spui că înseamnă: „Oh, sunt un nimeni, sunt mai mic decât un vierme, sunt… sunt…” Nu, este o prostie să vorbești așa. Aceasta nu este smerenie, este prostie. Ce înseamnă să fii smerit? A fi smerit înseamnă, pur și simplu, să socotești nevoile altora mai importante decât ale tale. Isus a socotit nevoia noastră atât de importantă, încât a lăsat cerul ca să ne împlinească această nevoie. Și a făcut asta. Și S-a smerit. Smerenia înseamnă să mă uit nu la lucrurile mele, ci la lucrurile altora, să socotesc pe alții mai buni decât pe mine, chiar și pe aceia pe care îi învăț.
Care este atitudinea unui slujitor cu inimă sinceră? Este mulțumitor, întotdeauna mulțumitor. Cercetați-vă. Sunteți întotdeauna mulțumitori? Sau vă plângeți și cârtiți? El este întotdeauna rugativ, pentru că știe că, deși Îi poate mulțumi lui Dumnezeu pentru ceea ce s-a făcut, încă mai sunt multe lucruri care trebuie făcute. Și el întotdeauna este dispus să fie soluția la problemă, dacă este voia lui Dumnezeu, așadar, el este supus față de așa ceva. Și totul vine dintr-o inimă plină de dragoste care dorește să cuprindă pe alții, nu doar pentru ceea ce poate oferi, ci pentru ceea ce poate primi. Acesta este duhul unei slujiri adevărate.
Mai sunt încă alte principii pe care vi le voi oferi data viitoare, care mie literalmente mi-au schimbat viața, acum când închei acest studiu. Dați-mi voie să vă citesc un poem. Vă rog să-l ascultați.
Mi-am dăruit slujirea, dar cu inima împovărată,
Și odată cu ea am dăruit prea puțină dragoste sau încredere.
El era Stăpânul meu. Trebuia să-I slujesc sau să mor.
Așa că mi-am dăruit slujirea, pentru că trebuia.
Acesta este glasul destinului.
Apoi, peste monotonia apăsătoare a drumului meu,
A venit raza înviorătoare a unui gând mai bun:
Îi datoram slujirea mea unui Dumnezeu iubitor,
Așa că mi-am dăruit slujirea, pentru că se cuvenea.
Acesta este glasul datoriei.
Și iată că Stăpânul a făcut ca slujirea mea să fie dulce,
Iar, asemenea unei raze de slavă venite de sus,
A venit înțelegerea că a sluji era o bucurie.
Și astfel mi-am dăruit slujirea, pentru că iubesc.
Acesta este glasul devotamentului.
Și acolo ar trebui să fim și noi. Să slujim din inimă.
Tată, sunt atât de multe de făcut, atât de mulți la care să ajungem, pe care să-i învățăm, să-i zidim, să-i ajutăm să ajungă la maturitate, să-i întărim. Sunt atât de multe daruri spirituale de împărtășit, atât de multe de câștigat unii de la alții. Ajută-ne ca noi să slujim cu duhul, pentru ca lucrarea Ta să fie făcută așa cum vrei Tu pentru slava Ta. Amin.
SFÂRȘIT
This article is also available and sold as a booklet.
