Luați-vă Biblia acum și deschideți la primul cuvânt din cartea Romani. Vom avea o mică prezentare generală în seara asta, am încredere, așa că va trebui să vă uitați la carte.

Pornim, cred eu, în seara asta într-o aventură care vă va schimba viața. Sunt convins că oamenii vor fi complet transformați în minte și inimă pe măsură ce parcurgem această călătorie atât de specială în cartea Romani. Motivul pentru care am această încredere este că asta s-a întâmplat în trecut. Este uimitor dacă te uiți în istorie și vezi cum cartea Romani a influențat viețile oamenilor. Cele mai mari reforme și treziri pe care le cunoaștem au fost rezultatul puterii acestei cărți.

De exemplu, în vara anului 386 d.Hr., un bărbat pe nume Augustin, originar din Africa de Nord, care de doi ani fusese profesor de retorică la Milano, plângea în grădina prietenului său Alipius. A fost aproape convins să înceapă o viață nouă, dar totuși i-a fost imposibil să se rupă de viața sa veche. În timp ce stătea, istoricii ne spun că a auzit un copil cântând într-o curte vecină, "Tolle Lege, Tolle Lege", o mică melodie care spune: "Ia și citește, ia și citește."

I-a venit în minte că poate asta ar trebui să facă și a luat un sul care era așezat lângă prietenul său. Acest sul conținea o porțiune din cartea Romani. El a citit: „Ci îmbrăcaţi-vă în Domnul Isus Cristos şi nu purtaţi grijă de firea pământească, pentru ca să-i treziţi poftele.”

„Nu aș mai fi citit mai departe," a spus el, „și nici nu mai aveam nevoie." Instantaneu, la sfârșitul acestei propoziții, o lumină clară mi-a inundat inima și tot întunericul îndoielii a dispărut." Și chiar în acel moment, dintr-o propoziție din cartea Romani, biserica l-a primit pe marele Augustin, făuritorul unei mari părți din teologia sa.

În noiembrie 1515 a existat un preot pe nume Martin Luther, el însuși era cunoscut ca fiind călugăr augustinian, care era profesor de teologie sacră la Universitatea Catolică din Wittenberg. Și studenților săi a început să le expună Epistola către Romani. Iar din noiembrie 1515 până în septembrie anul următor 1516, s-a dedicat zilnic înțelegerii acelei epistole. Și pe măsură ce își pregătea zilnic prelegerile, devenea tot mai recunoscător pentru centralitatea doctrinei Pauline a justificării prin… ce?… prin credință. El scrie: "Mi-am dorit foarte mult să înțeleg epistola lui Pavel către Romani și nimic nu stătea în cale decât acea singură expresie, 'dreptatea lui Dumnezeu'. Pentru că am înțeles acea dreptate prin care Dumnezeu este drept și acționează drept în pedepsirea celor nedrepți. Zi și noapte am meditat până am înțeles adevărul că dreptatea lui Dumnezeu este acea dreptate prin care, prin har și milă pură, El ne îndreptățește prin credință. Atunci m-am simțit renăscut și că am trecut prin uși deschise în paradis, întreaga Scriptură a căpătat un nou sens, iar dacă înainte dreptatea lui Dumnezeu mă umplea de ură, acum a început să mă umple inexplicabil cu o dulce iubire. Pasajul lui Pavel a devenit pentru mine poarta spre cer." Și trebuie să spun ce contribuție a adus Martin Luther?

Era seara zilei de 24 mai; anul era 1738. Era un bărbat pe nume John Wesley. Biograful său spune că a mers foarte reticent la o societate de pe strada Aldersgate, unde un bărbat citea Prefața lui Luther la Epistola către Romani. Pe la nouă fără un sfert a scris în jurnalul său, în timp ce descria schimbarea pe care Dumnezeu o face în inimă prin credința în Cristos: "Eu însumi am simțit cum inima mi se încălzește ciudat." Wesley continuă: "Am simțit că am încredere în Cristos și numai în Cristos pentru mântuirea mea, și mi s-a dat asigurarea că El mi-a luat păcatele, chiar și pe ale mele, și m-a salvat de legea păcatului și a morții." Și astfel, pe strada Aldersgate, la citirea cărții Romani, John Wesley a fost răscumpărat. Și știm cu toții contribuția pe care a avut-o.

Luther a spus: „Romani este partea principală a Noului Testament și evanghelia perfectă." Jean Calvin a spus: „Dacă un om o înțelege, i se deschide o cale sigură spre înțelegerea întregii Scripturi." Strălucitul comentator Godet a numit cartea Romani catedrala credinței creștine. Coleridge a spus: „Este cea mai profundă lucrare existentă." Dr. John Cairns din Scoția a scris următoarele: „Valul evangheliei nu formează nicăieri atât de multe bălți adânci și întunecate în care neofitul se poate îneaca, precum în cartea Romani. Totuși aici vei avea ceva asemănător cu o frântură a profunzimii și bogăției divine."

În istoria bisericii a existat un om foarte important pe nume William Tyndale, care a scris și despre Epistola către Romani. Iar în Prologul la Epistola către Romani, pe care a scris-o pentru ediția sa din 1534 a Noului Testament englezesc, a scris următoarele: „Socotesc că este potrivit ca fiecare creștin nu doar să cunoască Epistola către Romani pe de rost și fără carte, ci să se deprindă neîncetat cu ea, ca și cu pâinea cea de toate zilele a sufletului." Am încheiat citatul.

Dr. John A. Macay, timp de 23 de ani președinte al Seminarului Princeton, a spus următoarele: „Pare din ce în ce mai clar că nevoia principală a creștinismului contemporan și a societății în general în această perioadă confuză și revoluționară este o renaștere evanghelică. Prin asta înțeleg o redescoperire a Evangheliei, Evangheliei, în dimensiunea sa deplină de lumină și putere, împreună cu ridicarea Evangheliei la statutul care îi aparține Evangheliei în gândirea, viața și activitatea tuturor persoanelor și organizațiilor care poartă numele de creștin." Iar pentru el acea afirmație a venit din Epistola către Romani.

Acum dacă ai parcurge istoria mult dincolo de ceea ce am făcut eu ai descoperi transformare după transformare atât în viețile oamenilor, cât și în națiuni și în întreaga lume, care au apărut atunci când oamenii au descoperit realitățile cărții Romani. Este adâncă, este profundă, este divină și totuși este la îndemâna fiecăruia dintre noi.

Dr. Barnhouse avea o ilustrație remarcabilă despre cartea Romani. Și, apropo, a scris patru sau cinci volume despre ea. El a spus următoarele: „Un om de știință poate spune că laptele matern este hrana cea mai desăvârșită cunoscută omului. El îți poate prezenta analiza chimică, îți poate enumera toate vitaminele și îți poate calcula numărul de calorii dintr-o anumită cantitate. Dar un copil bea acel lapte fără să știe absolut nimic despre compoziția lui și crește zi după zi. Tot așa este și cu cele mai adânci adevăruri ale Cuvântului lui Dumnezeu. Unii dintre noi le putem analiza, alții nu; dar tuturor ne face bine să bem din ele și să creștem.”

Doi mari cercetători au aplicat două adjective cărții Romani. Primul mare cercetător a fost un om pe nume Sanday, care a scris poate cel mai complet comentariu scris vreodată în limba engleză asupra cărții Romani. Iar Sanday a spus despre cartea Romani că este testamentară. Și prin asta voia să spună că este ultima dorință și testamentul lui Pavel. În ea distilează esența ultimului său cuvânt despre credința creștină. Este ultima dorință și testamentul lui Pavel. Spune tot ce intenționează el să rezume și să spună despre evanghelie. Burton, un alt comentator strălucit, a spus: „Este profilactică", iar profilactic înseamnă ceva care protejează împotriva infecțiilor. El a spus că Epistola către Romani este profilactică pentru biserică, ea este întotdeauna cea care salvează biserica de erezie, este gardianul bisericii.

Așadar, aceasta este o carte extraordinară. Și am putea vorbi la nesfârșit despre toate lucrurile pe care le-a realizat. Citează Vechiul Testament mai mult decât orice altă carte a Noului Testament, de 57 de ori. Cele mai frecvente cuvinte în Romani sunt cuvântul „Dumnezeu", de 153 de ori, cuvântul „lege", de 72 de ori, cuvântul „Cristos", de 65 de ori, cuvântul „păcat", de 48 de ori, cuvântul „Domnul", de 43 de ori, și cuvântul „credință", de 40 de ori. Este vorba despre Dumnezeu, lege, Cristos, păcat, Domnul, credință și toate ramificațiile acestor termeni.

Acum rămâneți cu mine; o să treacă foarte repede. Învățătura acestei cărți este absolut uluitoare. Îți taie respirația ceea ce se află în această carte. Răspunde tuturor întrebărilor importante, tuturor. Permiteți-mi să vă dau cele la care răspunde doar ca o privire inițială, și asta doar zgârie suprafața. Acum nu încercați să notați tot; altfel o să vă treziți sub pat repetând alfabetul grec, pentru că voi merge prea repede.

Iată întrebările la care răspunde — această singură epistolă. Care este vestea bună a lui Dumnezeu? Este Isus cu adevărat Dumnezeu? Ce dovedește că El este Dumnezeu? De ce a venit? Ce este un sfânt? Cum este Dumnezeu? Cum poate Dumnezeu să trimită oameni în iad? Ce se va întâmpla cu oamenii care nu au auzit niciodată evanghelia? De ce îl resping oamenii pe Dumnezeu și pe Cristos? De ce există religii și idoli falși? Care este cel mai mare păcat al omului? De ce există perversiune sexuală, ură, crimă și alte lucruri și de ce sunt atât de răspândite? Care este standardul după care Dumnezeu condamnă oamenii? Cum poate o persoană care nu a auzit să fie trasă la răspundere? Sunt evreii mai responsabili să creadă decât neamurile? Cine este un adevărat evreu? Este vreun avantaj să fii evreu? Cât de bun e omul? Cât de rău e omul? Poate oricine să respecte legea lui Dumnezeu? Cum știm că suntem păcătoși? Cum suntem justificați și iertați? Cum este un creștin legat de Avraam? Care este importanța morții lui Cristos? Care este importanța învierii Sale? Care este importanța vieții Sale prezente? Pentru cine a murit Cristos? Unde pot oamenii să găsească pace și speranță adevărată? Cum suntem legați din punct de vedere spiritual de Adam și cum suntem legați din punct de vedere spiritual cu Cristos? Ce este harul? Și ce face? Cum moare spiritual o persoană pentru a renaște? Care este relația creștinului cu păcatul? Cât de importantă este ascultarea? Cum sunt legate legea și harul una de cealaltă? De ce este atât de greu să trăiești viața creștină? Câte naturi are un credincios?

Am atins vreuna care vă interesează? Ce face Duhul Sfânt pentru noi? Cât de intimă este cu adevărat relația unui creștin cu Dumnezeu? De ce există suferință? Oare lumea va fi vreodată diferită? Cum pot să mă rog cum trebuie? Ce înseamnă predestinare? Cât de sigur este un creștin? Care este planul prezent al lui Dumnezeu pentru Israel? Care este planul Său de viitor pentru Israel? De ce au fost alese neamurile? Care este responsabilitatea noastră față de Israel? Cum este mântuită o persoană? Care este esența consacrării creștine? Care este relația creștinului cu lumea, cu ceilalți creștini, cu cei nemântuiți, cu guvernul? Ce este iubirea și cum funcționează? Cum gestionăm lucrurile neutre, lucrurile care nu sunt nici corecte, nici greșite? Ce este adevărata libertate? Cât de importantă este unitatea în biserică?

Acum acestea sunt doar câteva. Dar tocmai v-am purtat în fugă de la capitolul 1 la capitolul 16. Acestea sunt câteva dintre întrebările la care răspunde cartea. Oare e de mirare că Godet spune: „O, Sfinte Pavel, dacă singura ta lucrare ar fi fost scrierea Epistolei către Romani numai aceasta ar fi fost suficientă pentru a te face prețuit de orice minte sănătoasă.”

Vreți să știți care este cheia cărții Romani? Capitolul 1, versetul 17, ultima frază, „Cel neprihănit va trăi prin credință.” Aceasta este cheia. Aceasta este cheia.

Deissmann, scriind în Expository Times, a spus, citez: „Focul, focul sfânt arde între rândurile cărții Romani. Această flacără sfântă, divină, este cea care ne încălzește și pătrunde în interior. Înțelegerea profundă a suferinței omenești, cutremurul teribil înaintea puterii păcatului, dar în același timp bucuria triumfătoare a copilului răscumpărat al lui Dumnezeu, acestea asigură pentru totdeauna Epistolei către Romani stăpânirea victorioasă asupra inimilor oamenilor păcătoși și însetați după răscumpărare." Am încheiat citatul. Această scrisoare îl va încânta pe cel mai mare logician. Această scrisoare va captiva mintea celui mai strălucit geniu și în același timp va aduce lacrimi în ochii celui mai umil suflet și înviorare celui mai simplu om. Cartea, pregătiți-vă, vă va doborî și apoi vă va ridica. Vă va dezbrăca complet și apoi vă va îmbrăca cu eleganță eternă. A putut lua un căldărar din Bedford ca John Bunyan și l-a transformat în maestrul care a scris The Holy War și Pilgrim's Progress.

Iar cartea Romani vorbește pentru ziua de azi. Vorbește despre problemele morale cu care ne confruntăm astăzi, pentru că vorbește despre adulter. Vorbește despre homosexualitate. Vorbește despre perversiune. Vorbește despre ucidere, ură, minciună și nesupunere civilă. Deci ne vorbește din punct de vedere moral. Ne vorbește din punct de vedere intelectual. Ne spune de ce omul este atât de confuz pentru că are o minte reprobată. Ne vorbește din punct de vedere social. Ne spune cum trebuie să ne raportăm unii cu alții. Ne vorbește din punct de vedere psihologic. Ne spune de unde vine adevărata libertate pentru a-i elibera pe oameni de vinovăție. Ne vorbește din punct de vedere spiritual, deoarece răspunde disperării noastre prin speranța viitoare. Ne vorbește din punct de vedere internațional deoarece ne descoperă destinul final al pământului și, în mod special, planul pentru națiunea Israel. Ne vorbește din punct de vedere național, deoarece ne spune care este responsabilitatea noastră față de autorități. Ne vorbește din punct de vedere supranatural, deoarece definește pentru noi puterea infinită a lui Dumnezeu. Ne vorbește și din punct de vedere teologic pentru că ne învață relația dintre trup și duh, lege și har. Dar, mai presus de toate, ni-L aduce pe Dumnezeu într-un mod profund.

Un poet anonim a scris aceste cuvinte minunate. Ascultați. „Lungi și întunecoase au fost treptele pe care le-am urcat, cu picioare tremurânde, căutând să-L găsesc pe Dumnezeu. Câștigam câte puțin teren, apoi alunecam înapoi și îl pierdeam. Fără să înaintez cu adevărat, mă străduiam mereu, cu o putere care slăbea și cu o voință care se clătina. Sângeram încercând să urc spre Dumnezeu, în timp ce El mă privea liniștit, fără să pară că mă observă. Apoi a venit clipa când am slăbit strânsoarea și am căzut până la cea mai de jos treaptă, ca și cum nici nu aș fi urcat vreodată. Și când zăceam acolo, în deznădejde, am auzit pași pe scară. Pe aceeași scară pe care eu mă clătinasem, căzusem și zăceam înspăimântat. Și iată, când orice speranță dispăruse, Dumnezeul meu a coborât treptele până la mine.” Și asta este cartea Romani. Este Dumnezeu venind să îl găsească pe păcătosul disperat.

Ei bine, sper că aceste gânduri îți dau un simțământ de anticipare. Nu vei mai fi niciodată la fel. Acum, cu asta vom trece la carte.

Primul cuvânt, „Pavel", și preaiubiților, trebuie să spun că pur și simplu nu am putut trece dincolo de acel cuvânt. L-am citit, l-am rostit apoi am continuat să spun doar: „Pavel." Cum ai putea înțelege cartea Romani fără să-l înțelegi pe Pavel? Cum ai putea să-i simți bătăile inimii fără să cunoști ceva despre el? Așadar, oferindu-vă în această seară o oarecare privire de ansamblu, vreau să abordez lucrurile doar din perspectiva lui Pavel. Însuși cuvântul îmi umple inima. Petrec ore întregi cu această persoană, citind ce a scris, disecând fiecare cuvânt pe care l-a scris, încercând să-l imit. Numele în sine vorbește inimii mele.

Și nu știu dacă am predicat vreodată o predică doar despre Pavel, ca să-l pun în perspectivă. Și nu sunt sigur că acesta este genul de predică care ar trebui predicată despre el. El merită mult mai mult decât sunt eu în stare să spun, totuși aș vrea măcar să vă ofer o scurtă privire asupra acestui om incredibil, Pavel.

Acesta nu a fost mereu numele lui, știți. Acesta era noul lui nume. Vechiul lui nume era Saul. Și el a fost un bun băiat evreu, numit după un bun rege evreu, Saul. S-a născut la Tars; Tars pentru că tatăl său, deși evreu, era implicat în cultura romană ca cetățean roman. S-a născut în Tars, iar Tars era un oraș universitar. Era un centru al culturii grecești. Tars se afla în Cilicia, iar aceasta se află în colțul de nord-est al Mării Mediterane. Mergi spre est, pe lângă Spania și Africa de Nord, cât poți ajunge spre coasta Israelului, iar în colțul de nord-est era Tars. De asemenea, a primit o parte din educația sa la Ierusalim sub îndrumarea celui mai distins doctor în Lege, un om pe nume Gamaliel, care, apropo, era nepotul lui Hillel, poate cel mai faimos rabin care a trăit vreodată. A studiat sub îndrumarea acestui doctor foarte distins și, astfel, nu a fost erudit doar în chestiuni de cultură și filosofie grecească, ci și în chestiuni de lege evreiască.

Se spune că în acele vremuri existau trei mari universități în lumea greacă, una la Atena, una la Alexandria și una la Tars. Ele erau Harvard, Yale și Princeton ale vremii lor. A fost educat la Tars, apoi a continuat educația în școala evreiască a lui Gamaliel.

Acum, în conformitate cu tradiția într-o familie evreiască, a trebuit să învețe o meserie. Așa că a crescut învățând meseria tatălui său. A fost învățat să lucreze cu piele, să fie lucrător în piele, fabricant de corturi. Iar istoria ne spune că aceasta era o ocupație destul de comună în Tars. A fost educat până în jurul vârstei de 13 ani, iar aparent la 13 ani a fost trimis la Ierusalim să studieze cu Gamaliel, care, apropo, era numit, citez: "Frumusețea Legii", întrucât întruchipa legea, legea mozaică și legea tradițională a Israelului.

Acum, felul de educație pe care l-ar fi avut sub Gamaliel ar fi constat în memorarea și interpretarea Scripturii între el și Gamaliel, într-un format de întrebări și răspunsuri. Astfel, de la vârsta de treisprezece ani, el se afla într-un schimb de întrebări și răspunsuri cu cea mai mare minte a iudaismului. Deoarece nu L-a întâlnit niciodată pe Isus în timpul vieții Sale pământești, probabil că și-a încheiat educația și apoi s-a întors înapoi la Tars. Și unii istorici cred că probabil a devenit conducătorul unei sinagogi de acolo. Indiferent unde era, devenea mereu liderul, nu conta unde. Și pare foarte evident că asta este ceea ce s-a întâmplat în Tars.

Și astfel, iată-l în Tars. A avut o educație grecească desăvârșită. A avut o educație evreiască desăvârșită. Are toate acreditările necesare pentru a se mișca în lumea romană. Tatăl său este cetățean roman și asta îl face unul, dar are toată evreitatea care îi oferă acces la întreaga zonă. Așa că este minunat de pregătit. Și devine un evreu zelos, extrem de zelos, absolut zelos, complet dedicat iudaismului care i-a fost dat. De fapt, în Filipeni 3:5 scrie că a fost circumcis în a opta zi. Era de origine din Israel. Era din seminția lui Benjamin. A fost un evreu din evrei. În ceea ce privește legea, era un fariseu. Și nu puteai fi mai dedicat de atât. A avut un zel care a ajuns până acolo încât a început să persecute biserica. Și, în ceea ce privește neprihănirea care era în legea iudaică, el era fără vină. A fost un legalist de primă clasă, a ținut legea.

La un moment dat, probabil când era la Tars, s-a întâmplat acest lucru cu Isus. Și a început să audă despre faptul că creștinii umpleau cetatea Ierusalim cu învățătura despre acest Isus ca fiind Mesia. Era furios pe această erezie. Era furios din cauza acestei ofense aduse iudaismului tradițional. Și astfel îl găsim în orașul Ierusalim, la începutul cărții Faptelor Apostolilor. Izbucnește o persecuție și el este chiar în mijlocul ei.

Acum, întoarceți împreună cu mine la cartea Faptele Apostolilor și vreau doar să subliniez câteva lucruri, capitolul 8, versetul 1. Trebuie să aflați puțin context înainte să intrăm în capitolul 8, iar acest lucru apare în mărturia pe care a dat-o în fața lui Agrippa în capitolul 26. Ascultați doar, asta este ceea ce i-a spus lui Agrippa. El a spus: „Și eu, ce-i drept, credeam în mine însumi că trebuie să fac multe lucruri împotriva Numelui lui Isus din Nazaret." . El spune: „Am hotărât în mine însumi că voi pune capăt acelei secte legate de Isus din Nazaret. „Și așa am și făcut în Ierusalim. Am aruncat în temniță pe mulți sfinți, căci am primit puterea aceasta de la preoții cei mai de seamă; și, când erau osândiți la moarte, îmi dădeam și eu votul împotriva lor. I-am pedepsit deseori în toate sinagogile și îi sileam să hulească; și, în pornirea mea nebună împotriva lor, îi prigoneam până și în cetățile străine.”

Acum este foarte, foarte cuprins de mânie. Și găsim în versetul 1 din capitolul 8 că Saul își dădea consimțământul la moartea lui. Moartea cui? Moartea lui Ștefan, moartea lui Ștefan. Pentru că în capitolul 7 îl aveți pe Ștefan ucis cu pietre. Și dacă te uiți la versetul 58, „L-au scos afară din cetate și l-au omorât cu pietre. Martorii și-au pus hainele la picioarele unui tânăr al cărui nume era… care? …Saul.” Saul. Asta era un lucru obișnuit pentru el, să fie implicat în execuția unui creștin. Luca spune literalmente că el prăpădea biserica. În acea vreme, versetul 1 spune că a existat o mare persecuție împotriva bisericii din Ierusalim și au fost împrăștiați în regiunile Iudeii și ale Samariei. Versetul 3, „Saul, de partea lui, făcea prăpăd în Biserică; intra prin case, lua cu sila pe bărbați și pe femei și-i arunca în temniță.” Rezultatul, ei au fost împrăștiați pretutindeni. El i-a curățat literalmente din Ierusalim.

Acum avea o abordare organizată. Apropo, expresia „făcea prăpăd” sau „devasta” este un cuvânt grecesc care descrie un mistreț sălbatic devastând o grădină. De asemenea, este folosit pentru a desemna o armată care pustiește un oraș. Omul era la fel de fanatic atunci așa cum avea să devină mai târziu pentru numele lui Cristos.

Ei bine, în timp ce era în Ierusalim și i-a împrăștiat pe toți, el spune în Faptele Apostolilor 26: „I-am prigonit chiar și până în cetățile străine.” A primit vestea că era un grup mare dintre ei într-o cetate numită Damasc. Mergeți la capitolul 9. „Și Saul," versetul 1, „încă sufla amenințarea și uciderea.” Și el este ca un taur sălbatic, doar pufnește și suflă furie. Și suflă asta și îi urmărește pe creștini. Iar versetul 2 spune că a mers la marele preot și a cerut scrisori care să-i dea dreptul, un fel de document de împuternicire, care să-i dea permisiunea să-i aresteze pe acești creștini într-o altă cetate; scrisori către sinagogile din Damasc, pentru ca acestea să-i dea voie să intre, să-i lege pe acești bărbați și femei și să-i târască înapoi la Ierusalim. Așadar nu se mulțumește doar să curețe Ierusalimul, asta a devenit literalmente o vendetă pentru omul acesta. Este consumat de capturarea și executarea creștinilor. Ca un cal de război cu mirosul bătăliei în nări, suflă furie și caută noi câmpuri de cucerit. Păcatul său seamănă cu cel al lui Haman Agagitul, care dorea ca toți evreii să fie exterminați.

Așa că s-a îndreptat spre Damasc. Este un oraș incredibil, apropo. Încă există. Am fost acolo. Poate cel mai vechi oraș din lume, îl precedă pe Avraam. Și acolo era o populație de aproximativ 150 de mii de oameni, după câte ne putem da seama. Se afla la 257,5 kilometri nord-est de Ierusalim. Și unei caravane îi lua șase zile să ajungă acolo. Așa că și-a adunat grupul de însoțire și timp de șase zile a mers spre nord-est și în sus, bineînțeles, deoarece este o zonă mai muntoasă. El a coborât mai întâi, și a coborât prin valea Iordanului poate, apoi a urcat pe Înălțimile Golan, și apoi a traversat spre Damasc. Și, după câte știm, acolo exista o mare sinagogă evreiască.

Dar veți observa în versetul 2 o expresie foarte interesantă. El a cerut scrisori către Damasc, capitolul 9, către sinagogi, dacă ar găsi vreunii din „Calea aceasta”. O expresie interesantă: „Calea aceasta”. Aceasta a devenit un titlu pentru creștini. Ei făceau parte din „Cale”. Și a spus că dacă ar găsi pe vreunii — nu conta cine erau — îi va lega și îi va aduce înapoi. Apoi s-a întâmplat ceva cu totul uimitor. Versetul 3: „Pe când era pe drum și se apropia de Damasc, deodată…” Și, oameni buni, odată cu cuvântul „deodată”, întregul curs al istoriei omenirii s-a schimbat în mod dramatic.

„A strălucit împrejurul lui o lumină din cer.” Și dacă citiți Faptele 22 și 26, unde el își relatează mărturia, acolo scrie că era amiază. Iar la amiază, în mijlocul zilei, în partea aceea a lumii, soarele însuși este suficient de strălucitor încât să te orbească. Și aceasta trebuie să fi fost o lumină care întrecea soarele. „Și a căzut la pământ și a auzit un glas care îi zicea: ,Saule, Saule, pentru ce Mă prigonești? ‘”

Știți, unii oameni chiar au nevoie să li se întâmple ceva dramatic ca să le fie atrasă atenția. Așa era el. El a spus: „Cine ești Tu, Doamne?” Domnul a spus: „Eu sunt Isus, pe care tu Îl prigonești. Îți este greu să lovești cu piciorul într-o țepușă.” Țepușele erau niște bețe lungi, iar la capăt aveau un cui ascuțit, iar dacă voiau ca boul să miște puțin mai repede cu plugul, îi dădeau pur și simplu un ghiont zdravăn cu țepușa. Uneori îl aplicau pe călcâiul boului și el își ținea picioarele în mișcare ca să nu fie împuns în partea sensibilă, în spatele călcâiului. Îți este greu să faci asta, nu-i așa? Iar versetul 6 spune: "El, tremurând și uimit…" Și nu există nicio șansă ca acele puține cuvinte din engleză să vă poată transmite panica absolută care este în inima lui. Adică, el a ucis creștini peste tot și acum se confruntă cu cel pe care l-a persecutat, Isus Domnul, și este panicat. Nu există niciun mod de a înțelege realitatea înspăimântătoare a cuvintelor: „Eu sunt Isus, pe care tu Îl prigonești.”

Isus, care umbla făcând bine, care umbla vindecând, care scotea demonii și îi izbăvea pe oameni de moarte. Isus, care a fost răstignit, respins de Israel. Isus, pe care Ștefan L-a chemat în clipa morții sale. Isus, pe care el Îl ura. Isus, ai cărui urmași îi ucisese fără milă. Isus era viu. Și toată vărsarea aceea de sânge l-a cufundat pe Saul într-o mare de întristare. Era zdrobit. Era pocăit. Era frânt. Era devastat. Era distrus.

Și apoi apare câte un tip nesăbuit care spune că a avut o criză epileptică pentru că nu vrea să recunoască un miracol. Un alt scriitor a spus: "Dacă asta e epilepsie, oh, este o epilepsie dulce." Păcatul lui a fost enorm, oameni buni. A fost enorm. Întreaga sa viață a fost concentrată anihilării bisericii. Și dacă planul său ar fi reușit, biserica ar fi fost înăbușită încă de la naștere. Ar fi fost înecat în propriul sânge. Și, știți, nu a uitat niciodată enormitatea păcatului său. Nu a uitat niciodată asta. Îmi pot imagina că atunci când privea înapoi la toți acei creștini ale căror vieți le luase, simțea un fior adânc în inimă. De aceea, în 1 Timotei, el spune: „Mulțumesc lui Cristos Isus, Domnul nostru, care m-a întărit, pentru că m-a socotit vrednic de încredere, punându-mă în slujba Lui, pe mine, care mai înainte eram un hulitor, un prigonitor și un om violent. Dar am căpătat îndurare, pentru că am lucrat din neștiință, în necredință; iar harul Domnului nostru s-a înmulțit peste măsură, împreună cu credința și dragostea.” Și aceasta este o afirmație vrednică de crezare, spune el: „Dintre toți păcătoșii, eu sunt (ce?) cel dintâi.” Nu a uitat niciodată lucrul acesta. Vorbea serios.

Dar pe acel drum a fost transformat în chip minunat. Era orb. A rămas fără cuvinte. Era complet zdrobit. Versetul 9 spune că a stat trei zile fără vedere și nu a mâncat și nu a băut. Și-a încredințat viața lui Cristos. Și îmi amintesc când am predat cartea lui Iuda, am spus că nu exista niciun creștin om care să poată avea de-a face cu el, înțelegeți asta? Vedeți, dacă un creștin s-ar fi apropia de el, totul s-ar fi terminat. Singura modalitate de a ajunge la tipul ăsta era ca Dumnezeu să facă lucrul acesta de unul singur. Chiar și după ce s-a convertit și a încercat să aibă o întrevedere cu apostolii, apostolii s-au temut prea mult să-l primească. Nimeni nu putea ajunge la el. Era un tăciune smuls din foc. Dumnezeu a trebuit să facă asta. A fost transformat în chip minunat.

Îmi place asta, versetul 20, pur și îmi place. Acesta este el, acesta este el, asta este tot ce se poate spune despre personalitatea lui: „Și îndată a început să-L propovăduiască pe Cristos.” Adică, dacă ai spune doar „Pavel” și „îndată”, s-ar potrivi perfect. Așa făcea totul. Era pe deplin și total dedicat oricărui lucru. Și de îndată ce a fost transformat, s-a dedicat din toată inima predicării lui Cristos în sinagogă și predica că El este Fiul lui Dumnezeu. Astfel, a început lucrarea de evanghelizare a Damascului.

Ei bine, versetul 21: „Toți cei care îl auzeau rămâneau uimiți. Ei spuneau: 'Nu este acesta cel care îi nimicea în Ierusalim pe cei ce chemau Numele acesta? Și n-a venit aici tocmai cu scopul de a-i duce legați la preoții cei mai de seamă?'" Adică, ce se întâmplă aici? Tipul și-a schimbat barca în mijlocul râului. „Dar Saul se întărea tot mai mult și îi punea în încurcătură pe iudeii care locuiau în Damasc, dovedind că Acesta este Cristosul.” Ei nu puteau face față acestui lucru.

Voi spuneți: „De unde a luat toate informațiile astea atât de repede?" Inspirație divină; Dumnezeu i le-a dat. Nu a durat mult, versetul 23: „După ce au trecut multe zile, iudeii s-au sfătuit să-l omoare.” Știți ce a făcut atunci? A plecat din oraș, primul lucru pe care l-a făcut. Și apoi textul ne spune că a petrecut câțiva ani în Arabia. Și dacă citești Galateni 1 — nu voi lua acum timpul să fac asta — vă spune că a mers în Arabia. Și este foarte probabil că a petrecut aproape trei ani acolo. Cred că aceia au fost anii în care și-a făcut pregătirea de seminar și a primit-o direct de la Domnul. Cred că a fost instruit prin revelație directă de la Dumnezeu, pentru că în Galateni spune: „Nu mi-am primit mesajul de la niciun om; nu m-am dus la Ierusalim să-l primesc; nu l-am primit de la ceilalți apostoli; nu l-am primit de la nimeni altcineva decât de la Domnul Însuși.” Și asta l-a calificat, cred, să fie apostol. În primul rând, îl văzuse pe Domnul înviat, iar în al doilea rând, Cuvântul lui Dumnezeu i-a fost dat personal de la Domnul însuși.

După acei ani, știi ce a făcut? A hotărât să se întoarcă la Damasc și să mai predice. Și știi ce s-a întâmplat? Au încercat din nou să-l prindă. Doi Corinteni 11 se spune că l-au coborât într-un coș peste zidul cetății. Și apoi, în cele din urmă, a plecat la Ierusalim. Și, așa cum am spus mai devreme, când a ajuns la Ierusalim a încercat să se alăture celorlalți apostoli. Uitați-vă la versetul 26: „Când a ajuns în Ierusalim, Saul a căutat să se lipească de ucenici; dar toți se temeau de el, căci nu puteau să creadă că este ucenic.” Dar toți se temeau de el și nu credeau că este un discipol. Ei au spus: „Stați puțin, acesta este un vechi șiretlic. O să spună: «Sunt unul dintre voi, sunt unul dintre voi.» Apoi intră în mijlocul tuturor ucenicilor și s-a terminat cu noi. Ne va omorî pe toți.” Au spus: „Nu vom face asta.” Dar Barnaba l-a luat, l-a dus la apostoli și le-a istorisit cum Îl văzuse pe Domnul pe drum, cum Domnul îi vorbise și cum propovăduise cu îndrăzneală în Damasc, în Numele lui Isus. Și astfel era împreună cu ei, intrând și ieșind în Ierusalim. Barnaba a devenit însoțitorul lui. Ei l-au primit. Și ce a făcut el în versetul 29? „Vorbea și se întreba și cu evreii care vorbeau grecește; dar ei căutau (să facă ce) să-l omoare.”

E chiar un tip de treabă, nu-i așa? Pur și simplu nu poate sta departe de necazuri, așa este el. Și, în cele din urmă, dragii frați l-au trimis departe. Ajunseseră la limita a ceea ce puteau gestiona; el crea atât de multe probleme. Așa că l-au trimis înapoi la Tars, versetul 30. Din Galateni 1, cred că putem concluziona că a petrecut doar 15 zile cu Petru. Uneori e greu să pui toate aceste locuri, cum ar fi exact când a plecat în Arabia și unele dintre aceste părți ale puzzle-ului. Dar pare cel mai bine, din Galateni 1:18, să presupunem că a petrecut 15 zile cu apostolii și cu Petru, apoi s-a întors direct la Tars. Și conform cu Faptele Apostolilor 15:41, cel mai probabil în Tars a fondat o biserică și probabil a fondat mai multe biserici. Întotdeauna a fondat biserici, a evanghelizat și a fost ocupat. Dar în Faptele Apostolilor 15:41 scrie că a trecut prin Siria și Cilicia întărind bisericile, iar dacă s-a dus să le întărească, înseamnă că ele trebuiau să fi fost deja fondate, iar singura dată în care a fost acolo a fost atunci când s-a întors acolo după ce fusese în Ierusalim.

Acum, rămâneți cu mine și vom vedea o tranziție foarte importantă. După lucrarea sa minunată de fondare de biserici în zona Cilicia, la Tars, Barnaba a hotărât că ar fi bine să-l aducă la Antiohia. La șapte ani după ce biserica din Ierusalim fusese cu adevărat formată, au trimis să întemeieze o biserică în Antiohia, care era mult la nord de acolo, în Siria. Iar Barnaba a considerat că Pavel ar fi un păstor excelent pentru biserica din Antiohia. Astfel el a mers la Antiohia. Și el și Barnaba au devenit cumva colaboratori acolo. Și găsim în capitolul 11 și versetul 30 pe Barnaba și Saul slujind împreună, aducând ajutoare creștinilor iudei într-o perioadă de foamete.

Așadar au slujit împreună din Antiohia. Acum, după ajutorarea din capitolul 11, s-au întors la Antiohia, iar Pavel și-a continuat slujirea acolo. Acum veniți la capitolul 13 și aici este cheia. „Acum erau în biserica din Antiohia," versetul 1, niște proroci și învățători: Barnaba, Simon, numit Niger, Luciu din Cirena, Manaen, care fusese crescut împreună cu cârmuitorul Irod, și Saul.” Și Saul. Era unul dintre acei cinci prezbiteri, cinci conducători, cinci păstori. Și veți observa că îi slujeau Domnului, versetul 2, și posteau, iar Duhul Sfânt a zis: „Puneţi-Mi deoparte pe Barnaba şi pe Saul pentru lucrarea la care i-am chemat.” După ce au postit și s-au rugat, și-au pus mâinile peste ei și i-au lăsat să plece.

Astfel, fiind trimiși de Duhul Sfânt, au plecat." Și asta e tot ce trebuie spus. Și atunci a început lucrarea la care a fost chemat să fie apostolul neamurilor.

Și de la capitolul 13 până la capitolul 21, Pavel face trei mari călătorii misionare. În cele din urmă, în timpul celei de-a treia călătorii, merge până la Efes și rămâne acolo câțiva ani. Părăsește Efesul, merge în Macedonia și, în cele din urmă, ajunge la Corint, pentru a treia oară. Și acolo, la Corint, scrie epistola către romani. Și astfel, într-o scurtă privire, ai văzut amploarea vieții lui.

Acum ascultați. De ce a scris Romani? Întoarce-ți-vă la carte și să vedem. De ce a scris-o? În primul rând, voia să meargă acolo din mai multe motive, de dragul lor. Capitolul 1, versetul 11: „Căci doresc să vă văd,” de ce? „ca să vă dau vreun dar duhovnicesc pentru întărirea voastră.” Vreau să vă slujesc. Vreau să vă întăresc. Voia să meargă acolo de dragul lor, deoarece biserica aceea nu fusese întemeiată de un apostol, pentru că spune în capitolul 15: "Nu aș merge să zidesc pe temelia altuia." Nu fuseseră fondați de un apostol, ci cel mai probabil fuseseră fondați de niște călători veniți din Iudeea. De fapt, dacă citiți Faptele Apostolilor 2:10, se spune că în ziua Cincizecimii, când Duhul Sfânt a coborât, erau acolo și oaspeți din Roma. Și în minunata convertire a celor 3.000 și apoi a celor 5.000 și cine știe a câte mii care s-a petrecut în câteva săptămâni, fără îndoială că unii dintre acei oaspeți din Roma au luat evanghelia cu ei. Probabil că aceasta este cea mai bună explicație. Așadar, nu a existat nicio întemeiere apostolică. Și cred că, în inima lui Pavel a conștientizat poziția extraordinar de strategică a Romei în inima imperiului și știa că ei aveau nevoie să fie întăriți și el spunea: „Vreau să vin ca să vă dau vreun dar duhovnicesc, pentru ca să vă întăresc.”

De asemenea, versetul 15 spune: „Astfel am o vie dorință să vă vestesc Evanghelia vouă, celor din Roma.” Nu vreau să vin doar pentru biserică, ci și pentru cei pierduți. Inima lui putea vedea literalmente potențialul extraordinar de a câștiga Roma pentru Cristos. Și apoi cred că s-a gândit și la el însuși. Capitolul 15:32, el spune: „și să ajung la voi cu bucurie, cu voia lui Dumnezeu, și să mă înviorez puțin în mijlocul vostru.” Adică, pur și simplu vreau să am părtășie cu voi. Așadar, voia să meargă acolo de dragul bisericii, de dragul celor pierduți și pentru el însuși. Și cred, de asemenea, că voia ca ei să-l cunoască din mai multe motive. În primul rând, ca să se roage pentru el. Capitolul 15, versetul 30: „Vă îndemn dar, fraților, pentru Domnul nostru Isus Cristos și pentru dragostea Duhului, să vă luptați împreună cu mine în rugăciunile voastre către Dumnezeu pentru mine.” Voia ca oamenii să se roage pentru el. Voia ca ei să se roage pentru el.

Cred că, de asemenea, voia ca ei să-l cunoască deoarece avea un alt plan în minte. Versetul 28 din capitolul 15: „După ce-mi voi împlini dar însărcinarea aceasta și le voi încredința aceste ajutoare, voi pleca în Spania și voi trece pe la voi.” Avea acest vis măreț de a merge în Spania. Și spunea: „Aș vrea să știu că, atunci când voi ajunge până la Roma, îmi veți da cele necesare ca să ajung în Spania.” Așadar, existau motive spirituale să zidească biserica, să întărească biserica, să câștige pe cei pierduți, să se învioreze el însuși, să câștige sprijinul lor în rugăciune. Voia ca ei să-l cunoască. Tânjea să meargă acolo. Și voia ca ei să-i asigure resurse. Voia să zidească acea biserică strategică.

Și astfel, scrisoarea avea, în realitate, rolul de a-l prezenta pe el însuși ca apostol și de a le prezenta învățătura lui, pentru ca ei să nu aibă nicio îndoială cu privire la aceasta.

Astfel el scrie un tratat monumental pentru a-i întemeia în adevăr, pentru a arăta că era cu adevărat un apostol, pentru a le da încredere în el însuși și, în caz că nu va ajunge niciodată acolo, pentru a le da cuvântul final absolut cu privire la evanghelia lui Isus Cristos, astfel încât să fie întăriți. Și astfel el scrie.

A ajuns acolo, știți. Dar a ajuns acolo pe cheltuiala guvernului roman, care l-a luat prizonier. Și lucrarea lui la Roma a fost ca prizonier, nu-i așa? Dar de pe platforma prizonierului a avut o lucrare minunată. Și, așa cum le-a spus filipenilor: „Toți sfinții din casa lui Cezar vă salută." Dumnezeu l-a pus direct în casa lui Cezar. Și îi câștiga pe acei oameni pentru Cristos. În cele din urmă, i s-a tăiat capul la Roma pentru mărturia lui Cristos.

Preaiubiților, triumful Evangheliei în timpul acelor trei călătorii ale lui Pavel este dincolo de ceea ce pot exprima cuvintele. Omul era incredibil. Energizat de Duhul lui Dumnezeu, a realizat lucruri mult dincolo de ceea ce ne-am putea imagina. Știi că istoria ne spune că la sfârșitul perioadei apostolice se crede că existau o jumătate de milion de creștini? Destul de uimitor: o jumătate de milion. Numai cerul știe câți dintre ei au fost rodul lucrării lui Pavel. Ce unealtă eficientă a fost, și fără pagina tipărită și fără media, cu viața lui reproductivă. Cu adevărat, a fost pus deoparte încă din pântecele mamei sale pentru a proclama Evanghelia.

Și nu era cine știe ce de privit. Am căutat o descriere a lui Pavel din secolul al II-lea scrisă de un prezbiter pe undeva. Și aceasta era descrierea. „Scund de statură — și există un raport neconfirmat că avea aproximativ 137 de cm înălțime — chel, cu picioare strâmbe, nas încovoiat și cu cicatrici pe toată fața în urma loviturilor cu pietre și a bătăilor îndurate." Iar scriitorul a spus: „Plin de bunăvoință.” Ar fi trebuit să fie, altfel te-ar fi speriat de moarte dacă arăta în felul acela. Dacă studiați relatarea Noului Testament, este foarte probabil, de asemenea, că avea o boală gravă la ochi, cu secreții, care îl făcea mai puțin plăcut la vedere. Nu era tipul de lider carismatic cu care sunteți obișnuiți voi. Nu era superstarul cu care sunteți obișnuiți voi.

Ce l-a făcut grozav? Pot să închei cu asta? Ce l-a făcut grozav? Trei lucruri și acestea sunt lucrurile pe care vreau să le învățați în seara asta. Trei lucruri, ascultă cu atenție.

Numărul unu, avea o minte biblică. Avea o minte biblică. Omul era complet pătruns de Cuvântul lui Dumnezeu. Pentru început, avea un intelect remarcabil. Avea o cunoaștere profundă a Vechiului Testament și lucrul acesta se vede. Cunoștea Cuvântul lui Dumnezeu.

Pot să vă ilustrez lucrul acesta foarte repede? În Epistola către Romani, de exemplu, vorbește cu mare ușurință despre Avraam. Vorbește cu mare ușurință despre Adam. Înțelege Legea și harul. Înțelege firea și Duhul. Ascultați asta, îl citează pe Moise, îl citează pe Osea, citează din Isaia, îl citează pe David, citează Psalmii, arată că e familiarizat cu Geneza, Exod, Leviticul și Deuteronomul. El citează pe Malahi. Citează din Ieremia. Face aluzie la Daniel. El citează din Ioel capitolul 2, Naum capitolul 1. El face referire la 1 Samuel, face referire la 1 Împărați și construiește pe Ezechiel 37. De cincizeci și șapte de ori folosește Vechiul Testament. Gândurile lui se intersectează constant cu Vechiul Testament, în special cu Isaia, ceea ce îmi indică faptul că probabil a stăpânit profețiile lui Isaia.

Ce l-a făcut grozav? Cred că ceea ce l-a făcut grozav a fost o minte biblică. Mintea lui era plină de Cuvântul lui Dumnezeu. Adică, asta iese la iveală tot timpul pe măsură ce parcurgi Epistola către Romani. Mi-aș dori să avem timp să dezvoltăm asta, dar este peste tot, această minte biblică, această ușurință cu ea. De exemplu, în 9:33: „după cum este scris: ‚Iată că pun în Sion o Piatră de poticnire și o Stâncă de cădere; și cine crede în El nu va fi dat de rușine.’” Pur și simplu vorbește liber din Isaia.

`În capitolul 10 găsiți că face asta în mod repetat. Versetul 11: „Căci Scriptura zice…” Acesta este versetul 11. Versetul 15: „după cum este scris…” Versetul 17: „Astfel, credința vine în urma auzirii; iar auzirea vine prin Cuvântul lui Cristos.” Versetul 20: „Și Isaia merge chiar așa de departe că zice…” Versetul 21: „Cât despre Israel, zice…” Era foarte, foarte liber cu asta. În versetul 2 din capitolul 11 scrie: „Nu știți ce zice Scriptura…” Versetul 8: „după cum este scris…” Și continuă în felul acesta. Eu doar le aleg pe măsură ce îmi arunc privirea mai departe în text. Versetul 26 din capitolul 11: „Și atunci tot Israelul va fi mântuit, după cum este scris: ’Izbăvitorul va veni din Sion…’” Capitolul 12, versetul 19: „căci este scris: ’Răzbunarea este a Mea; Eu voi răsplăti’, zice Domnul.” Și pur și simplu continuă, 14:11: „Căci este scris…” Și capitolul 15 conține, de asemenea, câteva citate din Vechiul Testament. Capitolul 15, versetul 3: „după cum este scris…” Cu alte cuvinte, pur și simplu gândea biblic. Și cred că 15:4 ar fi punctul culminant. „Și tot ce a fost scris mai înainte a fost scris pentru învățătura noastră, pentru ca, prin răbdarea și prin mângâierea pe care o dau Scripturile, să avem nădejde.” Totul era bazat pe Scriptură, avea o minte biblică.

În al doilea rând, avea o voință neclintită. Avea o voință hotărâtă; Poate că e un cuvânt mai potrivit. Avea o voință hotărâtă. O minte biblică și o voință hotărâtă; nu-l puteai abate pe omul acesta de la drumul lui. Adică, era de neclintit. Puteai să-l bagi la închisoare și nici măcar nu-l clătina. Tocmai a început o întâlnire evanghelistă în închisoare. Ai putea să-l lapidezi, așa cum au făcut în cartea Faptelor Apostolilor, și să-l arunci la gunoi și Dumnezeu l-ar învia din morți și s-ar întoarce imediat în oraș să-și termine predica. Predica în miez de noapte, un tip a căzut pe fereastră și a murit, a căzut până jos, și-a rupt gâtul și a murit. Pur și simplu a coborât și l-a înviat din morți, l-a readus la viață și l-a făcut să asculte restul predicii. O voință hotărâtă; Era dedicat acestei sarcini. Adică, a mers peste tot, de la Ierusalim până la țărmul estic al Adriaticii, vizavi de Italia, și a predicat înainte și înapoi, iar și iar. A fost mereu un constructor de fundații; 15 ani de muncă, semănând sămânța, lucrând și lucrând și muncind, atât de credincios, atât de credincios.

El a spus: "Oh," a spus el, „în fiecare cetate mi se spune Faptele Apostolilor 20:23, „că mă așteaptă lanțuri și necazuri, dar niciuna dintre aceste lucruri nu mă clintesc." Îmi place asta. "Ce-mi pasă mie de asta? Eu vreau doar să-mi sfârșesc alergarea cu bucurie și slujba pe care am primit-o de la Domnul Isus, ca să mărturisesc Evanghelia harului lui Dumnezeu. Nu-mi spuneți despre asta; nu-mi pasă de asta.” A spus în 1 Corinteni 9: „Vai de mine, dacă nu vestesc Evanghelia!” Și puteai; au încercat orice să-l oprească. Iată ce spune el, spune în 2 Corinteni 11: „Am avut parte de osteneli mult mai mari, de temnițe mult mai dese, de bătăi peste măsură, de nenumărate primejdii de moarte. De la iudei am primit de cinci ori câte patruzeci de lovituri fără una. De trei ori am fost bătut cu nuiele, o dată am fost împroșcat cu pietre, de trei ori s-a sfărâmat corabia cu mine, o noapte și o zi am fost în adâncul mării, în călătorii adesea. Și apoi mai este și aceasta: primejdii pe râuri, primejdii din partea tâlharilor, primejdii din partea celor din neamul meu, primejdii din partea neamurilor, primejdii în cetăți, primejdii în pustie, primejdii pe mare, primejdii între frații mincinoși; osteneală și trudă, privegheri adesea, foame și sete, posturi adesea, frig și lipsă de îmbrăcăminte. Și, pe lângă toate acestea, trebuie să port grija Bisericii. Uf!

Și a trăit toate acestea înainte să scrie Epistola către Romani. Nu s-a abătut niciodată de la convingerile sale. Și i-a spus lui Timotei: „Propovăduiește Cuvântul. Stăruie asupra lui la timp și ne la timp.” El spune: „Și trebuie să faci lucrul acesta și să preiei lucrarea, pentru că vremea plecării mele este aproape. Sunt gata să fiu turnat ca o jertfă de băutură. Am nevoie de cineva care să preia mantaua.” Oh, ce hotărâre neclintită, ce bărbat, activ, animat, determinat, dinamic. Și în mijlocul tuturor acestor lucruri a fost blând, umil, smerit, incredibil.

O minte biblică, o voință hotărâtă; În al treilea rând, o inimă iubitoare, o inimă iubitoare. Nu poți spune nimic despre Pavel dacă nu spui asta. Oh, cât de mult iubea. Avea un profund simț al dragostei lui Dumnezeu. Romani 5:5: El a spus: „dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt, care ne-a fost dat.” În Romani 8 spune: „Cine ne va despărți pe noi de dragostea lui Dumnezeu?”

Avea un simț profund al iubirii lui Dumnezeu. Și avea, de asemenea, o mare dragoste pentru Dumnezeu. Găsiți în Romani 15:30 el spune: „Vă îndemn dar, fraților, pentru Domnul nostru Isus Cristos și pentru dragostea Duhului…” Și le spune corintenilor: „Căci dragostea lui Cristos ne strânge.” El a înțeles dragostea lui Dumnezeu și L-a iubit la rândul său. De asemenea, avea o mare dragoste pentru Israel. În capitolul 9 spune că dragostea lui pentru Israel era atât de profundă, încât aproape și-ar fi putut dori să fie el însuși despărțit de Cristos, dacă aceasta ar fi putut însemna mântuirea fraților lui. O, ce dragoste!

Avea o mare dragoste pentru biserică. Ajungeți la capitolul 16 și îi vedeți dragostea pentru Biserică. El îi enumeră pe toți acei oameni dragi care l-au ajutat în slujire, iar capitolul acela pur și simplu se revarsă de dragostea lui pentru sfinți. Și avea o mare dorință să-i vadă și pe alții iubind. De aceea, în capitolul 13 spune că singura poruncă pe care Dumnezeu vrea să o păziți este să vă iubiți unii pe alții. Este plin de dragoste. Acum arătați-mi un om cu o minte biblică și o voință hotărâtă de a asculta planul lui Dumnezeu cu orice preț și un om plin de iubire și vă voi arăta un om care va răsturna lumea cu susul în jos. Acum vreau doar să ajung în punctul culminant și apoi voi încheia, și este acesta. mai presus de orice altceva, lucrul pentru care a trăit omul acesta a fost să-L glorifice pe Dumnezeu. Nu este acesta cel mai mare lucru dintre toate? Acesta este. A trăit ca să-L glorifice pe Dumnezeu.

Uitați-vă la capitolul 11, versetul 36. El spune: „Din El, prin El şi pentru El sunt toate lucrurile. A Lui să fie slava în veci! Amin.” Capitolul 15, versetul 6: „pentru ca toţi împreună, cu o inimă şi cu o gură, să slăviţi pe Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Cristos.”

Versetul 9: „şi ca Neamurile să slăvească pe Dumnezeu.” Oh, asta era pasiunea lui. Capitolul 16, versetul 27: "Numai lui Dumnezeu, care singur este înțelept, să fie slavă prin Isus Cristos în veci. Amin."

Acesta, acesta era lucrul pentru care trăia. A trăit pentru glorificarea lui Dumnezeu, iar aceasta cerea de la el o minte biblică, o voință hotărâtă și o inimă iubitoare. El este omul care a scris această carte. Ce om! Nu a putut niciodată să uite groapa din care fusese scos. Și astfel și-a păstrat întotdeauna smerenia. Și totuși a fost cel mai mare dintre oameni. Cuvintele lui Ioan Hrisostom, acel părinte al bisericii primare și predicator cu gură de aur din Antiohia, îi aduc lui Pavel cel mai mare omagiu. Hrisostom a scris o omilie despre epistola lui Pavel către Romani și iată ce a spus: Ioan Hrisostom iubea orașul Roma mai mult decât orice pentru că acolo a murit Pavel și acolo urma să fie înviat să-L întâmpine pe Domnul în văzduh. Și Hrisostom a spus că ar vrea să vadă "praful trupului lui Pavel care a semănat evanghelia pretutindeni, praful acelei guri care a ridicat adevărul sus, și prin care Cristos a vorbit lucruri mari și tainice și mai mari decât însăși persoana lui, praful acelor mâini (care, din care) a căzut șarpele în foc și prin care au fost scrise scrierile sfinte, praful acelor picioare care au străbătut lumea și nu s-au obosit, praful acelor ochi care au orbit glorios, dar care și-au recăpătat vederea pentru mântuirea lumii, praful acelei inimi pe care un om nu ar putea greși să o numească inima lumii, o inimă atât de mărită încât să poată primi orașe, națiuni și oameni, dar care ardea pentru fiecare pierdut, care disprețuia atât moartea, cât și iadul, și totuși era frânt de lacrimile unui frate." Așadar, omagiul lui Hrisostom.

Ce îți spune toate acestea? Ce îți spune asta ție? Iată ce îți spune ție. Lasă-l pe Pavel să vorbească. Întâi Corinteni 11:1. Ascultă, nu căuta, doar ascultă. A spus asta: „Călcați pe urmele mele.” 1 Corinteni 4:16, el a spus: „Călcați pe urmele mele.” Filipeni 3:17, el a spus: „Urmați-mă pe mine.” Același verset: „Mă aveți pe mine ca pildă.” În 2 Tesaloniceni, el a spus: „Căci știți cum trebuie să ne urmați” și „să ne facem pe noi înșine o pildă pentru voi, ca să ne urmați.” Lăsați-l să vorbească.

Ce spune el? Fii ca mine. Cum e el? O minte biblică, o voință hotărâtă și o inimă iubitoare, al cărei scop suprem era să-L glorifice pe Dumnezeu.

Tatăl nostru, îți mulțumim în această seară că am avut un timp atât de minunat abia începând să ne uităm la acest om și la această carte, o carte incredibilă. O, umple-ne, Doamne, cu voința, dorința și dragostea lui Pavel. Să experimentăm, măcar puțin, ce a fost acest om, știind că posedăm același Duh Sfânt. Dă-ne acea minte biblică, acea voință hotărâtă, acea inimă plină de compasiune și iubire. Ajută-ne să trăim pentru slava Ta, indiferent de preț. Folosește-ne, dacă nu în aceeași măsură, în măsura în care ai planificat pentru noi pentru înaintarea Împărăției Tale și Te vom lăuda în numele lui Cristos. Amin.

SFÂRȘIT