Deschideți Biblia, la Luca 23. Capitolul 23 din Luca. Cred că trebui să dau niște explicații cu privire la alegerea titlului pentru mesajul de astăzi. Fără îndoială când v-ați uitat în buletinul duminical și ați văzut „Comedia de la Calvar”, posibil să fi rămas uimiți de titlul acesta. Este o idee șocantă. Nu pare o noțiune prea reverențioasă. De fapt, în aparență este crunt și chiar blasfemiator să te gândești la ce s-a întâmplat la Calvar ca la ceva comic. Cu siguranță la așa ceva nu vă puteți gândi.

Când te gândești la Calvar, te gândești la ororile lui, la cruzimile și agoniile care au avut loc acolo. Nu poți să te gândești la Cavar în termenii unei comedii, n-ar trebui să te gândești. Eu personal nu mă pot gândi la Calvar ca la o comedie. Dar, cei implicați, când răstignirea a avut loc, au transformat-o într-o comedie. Pentru ei, calvarul a fost o glumă. Dicționarul clasic Webster definește comedia ca fiind: „un act ludic și înțesat de farse”. Dacă vreți un sinonim pentru această definiție a comediei ne putem gândi la satiră, farsă, parodie, burlesc, vodevil sau îi poți spune simplu glumă - mai degrabă o glumă amplificată.

Din punctul de vedere al celor care l-au crucificat pe Isus, întregul eveniment a fost transformat într-o amplificată și pervertită glumă. Într-adevăr, în opinia lor, evenimentul a fost o comedie și Isus fost ținta glumei lor. Care era de fapt gluma? „Acesta este regele Iudeilor”. Era de râs pentru ei.

Amintiți-vă, vă rog, că Isus a fost dezbrăcat de libertate când a fost arestat, i s-au luat drepturile când a fost pe nedrept condamnat, lăsat singur de prieteni când aceștia l-au părăsit, i-a fost oprită lucrarea. A fost dezbrăcat de haine, în schimbul unei haine de pânză și asta nu a fost totul. Doreau să-i ia chiar și viața, dar în procesul acesta dorința lor era să se asigure că Îl dezonorează și Îl dezbracă de tot respectul de care încă se mai bucura. Așa ca execuția lui Isus se dorește a fi o mare comedie, o satiră comică. Acesta este un Împărat?

Luca folosește cuvinte puține pentru a descrie răstignirea, foarte puține, dar folosește multe cuvinte să scoată în evidență atitudinea oamenilor care erau acolo. Dispreț, înjosire, batjocură, sarcasm, toate la adresa ridicolului Împărat al Iudeilor. Evident, că din perspectiva lui Dumnezeu, ce era ironic, ridicol și amuzant pentru cei care L-au crucificat pe Domnul Isus, pentru Dumnezeu era în joc moartea Fiului Său și era extrem de serios.

Evreii s-au alăturat jocului comic care-L avea pe Isus ca țintă a sarcasmului și a ridiculizării, probabil pentru a-și liniști conștiința vinovată. Soldații romani, sigur, s-au unit în jocul batjocoritor avându-l pe Isus drept țintă fiindcă erau prea plictisiți. Luca descrie, pentru noi, din acest unghi, Calvarul ca pe o comedie. Cât pot greși oamenii? Cât de departe de realitate pot merge?

Ascultați ce scrie Luca începând cu versetul 33 din Luca 23, „Când au ajuns la locul numit Căpățâna, L-au răstignit acolo pe El și pe făcătorii de rele, unul la dreapta și altul la stânga. Dar Isus zicea, „Tată, iartă-i căci nu știu ce fac”. Ei și-au împărțit hainele Lui între ei, trăgând la sorți. Norodul stătea acolo și privea. Fruntaşii îşi băteau joc de Isus şi ziceau: „Pe alţii i-a mântuit; să Se mântuiască pe Sine Însuşi dacă este El Hristosul, Alesul lui Dumnezeu”. Ostaşii, de asemenea, îşi băteau joc de El; se apropiau, Îi dădeau oţet şi-I ziceau: „Dacă eşti Tu Împăratul iudeilor, mântuieşte-Te pe Tine Însuţi!” Deasupra Lui era scris cu slove greceşti, latineşti şi evreieşti: „Acesta este Împăratul iudeilor”. Unul din tâlharii răstigniţi Îl batjocorea şi zicea: „Nu eşti Tu Hristosul? Mântuieşte-Te pe Tine Însuţi şi mântuieşte-ne şi pe noi!”

Sunt trei acțiuni, subliniate de verbele descrise aici în text: Își băteau joc, Îl batocoreau, Îi aruncau cuvinte jignitoare. Aceste acțiuni definesc pentru noi atitudinea norodului, a mulțimii, deopotrivă evrei și romani, toți manifestându-și disprețul față de Domnul Isus.

De asemenea, sunt trei afirmații care întăresc intenția acestor acțiuni, trei afirmații batjocoritoare, sarcastice și ironice:

„I-a mântuit pe alții, să Se mântuiască pe Sine Însuși”.

„Dacă ești Fiul lui Dumnezeu, mântuiește-Te pe Tine Însuți și mântuiește-ne și pe noi”.

„Dacă ești Tu Cristosul, mântuiește-Te pe Tine Însuți și mântuiește-ne și pe noi”.

Toate aceste afirmații au fost făcute cu intenția de a-L ironiza pe Cel deasupra capului căruia era scris: „acesta este Regele Iudeilor”.

A fost de fapt mai mult decât tonul lor, care a făcut ca la Calvar să asistăm la o comedie. Cu foarte mare grijă au plănuit comedia asta. L-au întronat pe Isus ca rege, este întronat, deasupra oamenilor, numai că pe o cruce. I-au pus pe cap o coroană. Nu o coroană de aur, ci una de spini, apăsată tare pe fruntea Lui, făcând să i se scurgă sângele pe față. Și apoi în regizarea diabolică a comediei au răstignit un tâlhar la dreapta și unul la stânga. Este o parodie pentru un rege care are la dreapta și la stânga Lui doi conducători de la curte; al doilea și al treilea cei mai de seamă oameni de la curtea Sa. Așa că ei au pus doi criminali, unul de fiecare parte a acestui rege, ca și când ar fi cei mai respectați oameni de la curtea Sa, și, în batjocură, îi oferă Domnului Isus vinul regal, ca și când și-ar face datoria servindu-L pe regele lor.

Nu a început totul aici. A purtat coroana de spini de ceva timp, chiar de mai devreme, când a fost în sala de judecată în fața lui Pilat l-au îmbrăcat cu o haină în batjocură - o robă regală pe El, în batjocură - apoi I-au pus un sceptru în mână, o trestie, și-L aclamau ca rege, apoi luau trestia și-L loveau în cap cu ea și-L scuipau ca să-și arate disprețul față de ce înseamnă noțiunea de rege.

Întreaga glumă a început într-un fel acolo, apoi a escaladat și romanii au transformat-o într-o adevărată melodramă comică; și toate sub pretextul titlului acordat lui Isus: „Acesta este Regele Iudeilor”. Asta stârnea râsul, mai ales al evreilor. Pentru ei, crucea, spune apostolul Pavel, era o piatră de poticnire. Sub nicio formă Mesia al lor, Fiul lui Dumnezeu, nu va putea fi vreodată crucificat. Era de râs să te gândești la El ca și rege al lor, Mesia - un om răstignit, răstignit de inamicul lor principal, păgânii și idolatrii romani? Deopotrivă, spune Pavel în 1 Corinteni 1, era ridicol și pentru romani, ei, care privesc crucificarea unui om care pretinde că e Dumnezeu, ca o nebunie. Imposibil de crezut. El a pretins că este rege, dar nu a avut nicio armată. A pretins că este împărat, dar nu avea suită. A pretins că este rege, dar nu a stăpânit niciun teritoriu. A pretins că este rege, dar nu a cucerit pe nimeni niciodată. Ce glumă bună! Așa că au extins gluma la o parodie totală în care totul era luat în râs. Și erau atât de cruzi, încât în râs, îi aruncau Cristosului crucificat toate insultele în față. Așa cum vedem în text, mai sus, nu era vremea râsului.

Dacă vă uitați la versetul 27, „o mulțime îl urmează pe Isus, pe drumul spre cruce, mulțime de popor, și printre ei femei care se boceau și se tânguiau după El. Erau bocitoarele oficiale, contractate care mergeau și plângeau la evenimente ca acestea. Dar Isus, în versetul 28 spune, „Fiice ale Ierusalimului, nu mă plângeți pe mine, plângeți-vă pe voi și pe copiii voștri”. Nu e vremea pentru râs, de fapt, este timpul plânsului, și nu mă plângeți pe mine, ci plângeți-vă pe voi, pentru că așa cum voi m-ați respins pe Mine, și Dumnezeu vă va respinge pe voi. Mai bine v-ați apropia de cruce cu o atitudine corectă. Nu cred că ați dori să luați în râs veșnicia voastră.

Dat fiind, din start, caracterul brutal al răstignirii, ar fi fost suficient ca Isus să fie crucificat fără insulte, batjocuri și momentul răstignirii să nu fie transformat într-o glumă în care El este ironizat în timp ce atârna pe lemn în agonie.

Să ne întoarcem la versetul 33. „Când au ajuns la locul Căpățânii, L-au răstignit acolo pe El și pe făcătorii de rele; unul la dreapta și altul la stânga”. E nevoie să vă spun că în Noul Testament sunt puține detalii când vine vorba despre descrierea răstignirii Domnului Isus? Foarte puține. Sunt trei cuvinte în limba greacă, „ L-au răstignit acolo”. Este tot ce ni se spune. Acolo, ei L-au răstignit. E tot ce știm. Atât ne spune Matei, Marcu, Luca și Ioan. Nu avem detalii suplimentare. Nici unul. Nimic despre ciocane, nimic despre cuie, nimic despre orice altceva fizic ce s-a întâmplat acolo. Doar trei cuvinte, „L-au răstignit acolo”. De ce oare nu sunt și alte detalii despre ce s-a întâmplat acolo? Răspunsul este pentru că toți cititorii din perioada când Noul Testament a fost scris știau foarte bine ce însemna răstignirea.

Răstignirea era ceva obișnuit. Se spune că nu mai puțin de 30. 000 de oameni au fost crucificați în țara lui Israel în timpul Domnului Cristos. 30.000. Romanii îi răstigneau întotdeauna în locuri publice, pe marginea drumurilor, pe dealuri, ca tot poporul să vadă pedeapsa pe care o primesc cei care se revoltă împotriva Romei. Știau foarte bine ce implică răstignirea. Nu era nevoie de nicio descriere, și nici pentru scriitorul biblic nu e nevoie să descrie răstignirea Domnului Isus și ce a îndurat pentru că era exact la fel, aceeași suferință îndurată ca și ceilalți condamnați la moarte prin răstignire. Vă reamintesc, deși este evident, că textul spune, „L-au răstignit pe El și pe făcătorii de rele”. Ce i-au făcut Lui, le-au făcut și celor doi tâlhari. Răstignirea, așadar, nu este o experiență solitară pentru Domnul Isus, în niciun fel. Erau zeci de mii de oameni care au fost răstigniți în antichitate, până când s-a prescris în secolele al III- lea și al IV-lea, după Cristos. Zeci de mii, dacă nu sute de mii au fost crucificați și într-un fel sau altul regimul pedepsei era la fel pentru toți. Așa că Biblia nu este preocupată să ne dea detalii despre elementele fizice prezente la răstignire; nu aceasta este ideea și această procedură era cunoscută de toți.

Răstignirea, mergem în urmă de fapt, în 500 î. Hr., secolul 6. Se pare că a fost inventată de persani. Darius a răstignit 3000 de babilonieni. E prima referire despre care citim. Alexandru cel Mare, în marele imperiu grecesc a răstignit 2000 de locuitori ai Tirului drept răzbunare pentru felul în care s-au purtat față de el, și i-a pus pe marginea drumurilor care să-i poată vedea oricine. În jurul anul 100, î. Cr. Alexandru Janeus a crucificat 800 de farisei și a obligat soțiile și copiii lor să se uite cum sunt răstigniți. Romanii au venit la putere în anul 63 î. Cr. și au folosit răstignirea și au perfecționat-o ca o artă fină de tortură. În anul 70 d.Cr., când romanii au cucerit Israelul, au distrus Templul și i-au măcelărit pe evrei, istoricii spun că Titus a folosit atât de multe cruci pentru a răstigni evrei, că au rămas fără materialul pentru confecționarea crucilor. Răstignirea era ceva comun, cunoscut. Nu necesita explicații. Dar, evreii nu puteau accepta că Mesia al lor, ar putea fi crucificat. El ar fi trebuie să vină ca și cuceritor, nu ca un învins. Și, mai ales, nu crucificat și respins de liderii poporului Israel și apoi executat de idolatrii păgâni romani. Acesta nu este pentru ei Mesia, este un agent al diavolului, care face ceea ce face prin puterea diavolului și moare de o moarte comună, ca și acei zeci de mii de oameni răstigniți sau ca alți neînsemnați, lepădături ai societății, criminali obișnuiți, fiindcă doar crucificarea le era rezervată acestora. Ideea că Isus era cu adevărat regele iudeilor, era imposibilă, de-aceea pentru ei era totalmente o glumă. Gluma a întârziat, apropo, după răstignire.

Vizitând de câteva ori Roma, sunt întotdeauna fascinat când am posibilitatea să o fac, vizitez Dealul Palatino, aproape de Circus Maximus, și merg în locul unde odată a fost cazarma soldaților Romani. Acolo este o inscripție graffity veche, din primele secole. Pictura este zgâriată pe piatră și prezintă un trup de om răstignit cu cap de măgar. Sub omul cu cap de măgar crucificat stă un creștin aplecându-se și zgârietura spune, „Alexamenos se închină zeului lui.” Ce glumă. Un Dumnezeu crucificat. Nimic mai mult decât a aduce închinare unui măgar.

Iustin Martirul, un apologet creștin, în prima lui apologie, în 152 d. Cr. a sumarizat perspectiva conform căreia oamenii au crezut că arestarea lui Cristos a fost în esență o glumă. Ei spun, scrie Iustin, „nebunia noastră constă în aceea că noi considerăm un om crucificat pe picior de egalitate cu veșnicul și neschimbatul Dumnezeu Creator”. Așa că, dacă crezi că un om crucificat este Dumnezeul etern și Creator, ești lipsit de minte și asta este glumă. Ar fi fost curată nebunie pentru torționarii lui Isus să-l considere diferit de alți condamnați la moarte prin răstignire. De fapt, pentru evrei răstignirea a pecetluit ideea că Isus nu este Mesia, pentru că Deuteronomul 21:23 spune „blestemat este oricine este atârnat pe lemn, blestemat de Dumnezeu”.

Oricine, de altfel, era crucificat era tratat cu dispreț, cu desconsiderare. Răstignirea era rezervată pentru cei mai răi, pentru cei mai de jos, paria societății, pentru cei proscriși.

Când au venit la cruce, în mod obișnuit au venit pregătiți să-l disprețuiască, iar ideea că Isus a pretins că El este împăratul, Unsul lui Dumnezeu și Mesia, nu putea stârni decât râsul și era bizar, absurd, atât de ridicol, încât și-au plănuit să transforme totul într-o melodramă comică. Pentru ei, un om ca Isus, care pretinde că este împărat, demonstrează doar că se califică să fie internat într-un azil pentru alienați mintal.

Totuși, El era Împărat și o persoană l-a recunoscut. Uitați-vă la versetul 42. „Unul dintre tâlhari, parte și el la comedia de la cruce a spus: ,Doamne, adu-ți aminte de mine când vei veni în Împărăția Ta.” El a putut vedea dincolo de glumă, dincolo de farsă, de parodie, de vodevil, adevărul. Pentru moment Isus pare a fi prințul nebunilor. Ce greșită este această evaluare!

Să ne întoarcem la versetul 33. „Când au ajuns la dealul căpățânii - nu știm unde este locul acesta. Este propus un loc tradițional și unul contemporan. Se dezbate unde este unul și unde este celălalt sau poate fi vorba chiar de un alt loc. Nu se știe. Nimic în Noul Testament nu spune că ar fi fost un deal, nimic, dar era parte din practica tradițională romană răstignirea să aibă loc într-un loc mai înalt ca oamenii să-i poată vedea pe răstigniți.

Au vrut să-și ducă la îndeplinire planul, așa că, potrivit tradiției, se consideră că ar fi fost un loc înalt numit Căpățâna, probabil pentru că avea configurația unui craniu. Asta e tot ce știm. Știm că a fost numit Căpățâna, Golgota în Aramaică sau în Ebraică, Calvaria în latină sau Calvar.

Unii au spus că se numește Căpățâna datorită craniilor celor care au fost crucificați și care erau împrăștiate peste tot de jur împrejur. Nu cred așa ceva. Nu cred că evreii ar fi avut vreun loc unde peste tot erau împrăștiate cranii. Dar, e interesant că numele este asociat cu realitatea macabră a ceea ce avea loc acolo - moartea. „Și acolo L-au răstignit”. Această propoziție se repetă în toate cele patru evanghelii. Foarte scurt. „Ei” sunt soldații romani. Se poate vedea asta în Marcu 15 paralel cu 16:24. Erau soldații romani care, de fapt, L-au răstignit pe Isus. Înainte de a-L răstigni, potrivit cu Matei 27:34, i-au dat vin să bea amestecat cu fiere. Ce înseamnă asta? În ciuda cruzimii lor, s-a mai găsit o fărâmă de sensibilitate și în ei și au dat persoanei care era răstignită un calmant, un sedativ ușor; probabil nu ușura foarte mult agonia răstignirii, dar îi putea liniști pe condamnați suficient de mult, cât să poată fi răstigniți în cuie, pe cruce, fără să se împotrivească. Nu a fost nevoie să-L anestezieze pe Domnul Isus, care, după ce a gustat amestecătura, a refuzat s-o bea.

A dorit să treacă prin toate cu simțurile neanesteziate. N-a dorit să fie sedat ca să poată fi pironit pe cruce. Și-a pus mâinile și picioarele să fie străpunse de bună voie. Asta e tot ce știm. L-au răstignit, a refuzat băutura oferită de soldați, dar nu a fost răstignit singur. Doi criminali, făcători de rele, probabil ceva colaboratori conspiraționiști de-ai lui Baraba, fiindcă Baraba, cel mai probabil era un criminal, unul care s-a răsculat și nu conduci o răscoală de unul singur.

Baraba a fost eliberat fiindcă era un obicei să i se ofere libertatea unui prinzonier cu ocazia Paștelui, iar mulțimea l-a ales pe Baraba, nu pe Domnul Isus. Probabil acești doi condamnați au complotat împreună cu Baraba și erau vinovați pentru că stârniseră răscoala. Scriptura când vine vorba de ei se referă în mai multe feluri: criminali, tâlhari, făcători de rele. Nu știm siguri de ce erau vinovați. Toți însă au parte de răstignire în același fel.

În Luca 23, „ei L-au răstignit și pe făcătorii de rele”. Uneori, cred că am vrea să-L scoatem pe Domnul Isus din scena asta, dar nu o putem face. Ce a pătimit Domnul Isus, au pătimit și ei. Toți trei au avut parte de același tratament. Toți trei au fost crucificați în exact același fel, ca și mii de alți condamnați, înainte de ei și după ei.

Știu, că după ce citim, „acolo ei L-au răstignit”, am dori să știm mai mult și avem dreptul să știm mai mult. Cei din primul secol care au citit asta, au înțeles mult mai mult, pentru că procesul răstignirii ca pedeapsă a durat până în secolul IV d.Cr.

Am vrut să fac un rezumat, ca să înțelegeți cum au stat lucrurile, dar ce aș vrea să rețineți este că toți cei trei condamnați, nu doar unul, au avut parte de același tratament și procedura aceasta a fost aplicată și altora. Mii și mii de oameni înainte și alții, după momentul acesta al răstignirii Domnului Isus, au experimentat aceeași tortură.

De-a lungul anilor s-au făcut multe studii despre asta. Au fost mulți oameni interesați care s-au uitat la răstignirea Domnului Isus din perspectivă istorică, biblică și chiar patologică, și au scos în evidență tot ce au putut din istoria altor răstigniri și forme de tortură și chiar mai recent în lumea modernă privind la răstignire din perspectivă medicală.

Probabil cea mai concisă și de ajutor abordare a apărut în 21 Martie 1986 în Jurnalul Asociației Medicale Americane (JAMA), o revistă prestigioasă, după cum se știe. Și acest studiu specific despre răstignirea Domnului Isus a fost făcut de Departamentul de Patologie al Clinicii Mayo din Rochester, Minnesota, o instituție cunoscută pentru exigența ei. Au luat afirmațiile clare ale celor patru Evanghelii, cele mai precise surse istorice și informațiile lor patologice și medicale și le-au pus împreună într-un articol care este de mare folos și care poate fi citit de fiecare dintre voi. JAMA, 21 Martie 1986.

Tot studiul lor include faptul că oricine era răstignit, mai întâi era bătut bine. Asta era procedura întotdeauna. Curele de piele împletite cu bucăți de metal sau oase de oaie sau chiar oase din alte animale împletite în ele erau folosite pentru biciuirea victimei, de la gât în jos până în partea din spate a genunchilor. În timpul biciuirii, mâinile erau întinse în sus și legate de un stâlp. Astfel, era într-o poziție dezavantajată. Doi lictori (soldați romani care însoțeau marii demnitari, purtând fasciile) îl biciuiau pe condamnat cu lovituri alternative. Nu știm dacă au urmat sau nu regula evreiască, nu mai mult de 40 de lovituri de bici. Nu știm câte lovituri de bici au primit acești oameni. N-avem nici o precizare în privința aceasta. Dar, ce rezulta în urma biciuirii era carne spintecată de oasele și metalul din curele de piele ale biciului, răni adânci, lacerații în țesuturile subcutanate sau în țesuturile musculare. Durere, sângerare și urmarea inevitabilă a șocului circulator (colaps vascular). Toți trei condamnați au fost supuși la această procedură. Se poate spune că Domnul Isus a suferit un pic mai mult, pentru că ni se spune despre Domnul Isus că atunci când l-au luat din nou în sala de judecată, după aceasta, l-au îmbrăcat cu o haină. Haina era probabil una veche, făcută din lână, scorțoasă care n-ar fi făcut nimic altceva decât să-i agite și să-i irite rănile deschise. Și apoi i-au trântit și i-au presat pe cap o coroană de spini, l-au lovit în cap cu o trestie și l-au scuipat, iar la un moment dat i-au smuls haina de pe el, din nou, lucru care i-a iritat și i-a agitat din nou rănile deschise pe care le avea în urma biciuirii.

A fost o durere intensă, sângerare abundentă, iar hematidroza(sudori cu sânge) făceau pielea foarte sensibilă producând mari usturimi. Adăugați la toate acestea lipsa somnului, lipsa de mâncare, de apă. Și după toate acestea a urmat apoi crucificarea pentru toți trei. Romanii nu au inventat crucificarea, ei doar au perfecționat-o. Răstignirea însemna o moarte lentă într-o agonie maximă.

Victimele își purtau crucea, probabil o bucată din cruce, în spatele gâtului și de-alungul umerilor având mâinile legate strâns de bucata de lemn. Domnul Isus a primit ajutor pentru că se pare că nu se mișca destul de repede sau poate din altă cauză. Așa că Simon din Cirena a fost luat și pus să-I ducă crucea, fie că a luat bucata de lemn jos de pe umerii Domnului Isus și a purtat-o el în locul Lui, fie că Isus își purta de fapt toată crucea și Simon a apucat doar capătul crucii care atârna fiind târât pe drumul pietruit, fiindcă Luca spune despre Simon că a cărat-o în spatele lui.

Ajungând la locul răstignirii, le-au oferit acea băutură pe care Domnul Isus a refuzat-o, apoi erau trântiți la pământ pe spate. Erau puși cu umerii pe cruce și brațele erau bătute în cuie, în bucata aceea de cruce. Romanii foloseau cuie. Arheologii au găsit rămășițe de victime răstignite din primul secol sau chiar mai devreme, și cuiele, erau bucăți de fier conic ascuțit, de 18 cm lungime și 1, 15 cm grosime. Erau mai degrabă bătute prin încheieturi decât prin palme ca să poată ține toată greutatea corpului care atârna și putea cădea brusc. Fiind întinși pe spate pe pământ, fiecare din aceștia trei au fost țintuiți pe cruce cu aceste cuie ascuțite prin fiecare încheietură. Victima pironită era apoi ridicată și lemnul vertical care forma crucea era atașat celui orizontal, deseori numiți stâlpi. Picioarele erau apoi bătute în cuie, iar genunchii erau îndoiți. Picioarele erau pironite cu un singur cui, un picior peste altul, ca victima să se poată împinge în sus ca să respire, să inspire și să expire și, de asemenea, să se tragă în sus pe rănile deschise. Și dacă se trăgeau în sus din încheieturi sau se împingeau în sus din picioare, efortul ar fi fost totdeauna în sensul invers al rănilor deschise. În treacăt fie zis, starea de colaps, de a se prăbuși în care se aflau și poziția genunchilor îndoiți era atât gravă că era imposibil să respire în acea poziție. Soldații putea provoca moartea victimei în câteva minute prin faptul că îi putea rupe picioarele. Dacă le-ar fi rupt picioarele și victima nu s-ar fi putut împinge în sus, ar fi murit în câteva minute pentru că nu putea respira. Ca să supraviețuiască, victima trebuia să se împingă în jos și în sus pe rănile deschise pe spate provocate de loviturile de bici. Insectele, muștele dădeau târcoale rănilor deschise, intrau în ochi, în urechi sau în nas. Păsările de pradă ar rupe din rănile deschise. Apropo, nimeni, niciodată nu a supraviețuit unei răstigniri.

Ca să confirme moartea în ore sau zile, când romanii credeau că persoana ar trebui să fie moartă, trupul era străpuns cu o suliță exact în inimă, din care sângele și apa care curgeau, așa cum descrie și Biblia, indica faptul că victima este moartă. Toți soldații romani erau instruiți cu privire la locul exact din trupul unui om, unde să-și înfigă lancia. Pentru că erau soldați, trebuiau să știe să ucidă.

Orice efort al persoanei de pe cruce pentru a respira, însemna că trebuie să se tragă sau să se împingă singur în sus, iar mai apoi rănile deschise se frecau de crucea cioplită care din nou rupea și spinteca rănile deschise, din nou și din nou.

Cuiele din încheieturi zdrobeau și despărțeau nervul senzorial median drept și când un nerv este afectat sau străpuns, durerile sunt necruțătoare. Cuiele din picioare, de asemenea, au străpuns adânc nervul peronier - nervul plantar - având același rezultat. Așadar, ai dureri îngrozitoare prin picioare și prin mâini, produse de nervii deteriorați, greutatea trupului atârnând împotriva acestor dureri agonizatoare și care torturau trupul, chinul de a te împinge sau de a te trage în sus și respirația îngreuiată. Ce se întâmplă dacă nu te oxigenezi suficient? Tetanie(cârcei), crampe musculare. Adaugă la asta deshidratarea, aritmia, insuficiență cardiacă congestivă, efuzii pleurale. Nu se poate cuprinde înțelesul unor asemenea suferințe. Este un cuvânt pentru asta: abominabil.

În limba engleză este un cuvânt pentru asta - excruciating - chinuitor, cel mai puternic cuvânt în limba engleză care poate descrie suferința și vine din latină excrucia - de la cruce.

Aceasta este experiența celor trei bărbați, toți trei trec prin această suferință, dar pentru unul dintre ei era destinul hotărât din veșnicie. Nu doar destinul lui, ci și al nostru, de asemenea.

Evreii ar fi trebuit să știe că Isus este Mesia, dar, în loc să dovedească că Isus nu este Mesia, s-a demonstrat contrariul. Răstignirea a dovedit că Isus este Mesia. Să ne uităm la Psalmul 22. Să mergem 1000 de ani în urmă, Psalmul 22, 1000 de ani mai devreme, în vremea lui David. Nimeni n-a văzut vreodată vreo răstignire. N-a avut loc așa ceva decât cu 500 de ani înainte de Cristos. Suntem cu 1000 de ani în urmă. Psalmul 22 versetul 12, „o mulțime de tauri sunt împrejurul meu, nişte tauri din Basan mă înconjoară”. Ce avem aici? Cine sunt acești tauri din Basan? Basanul a fost inițial țara Amorită, la est de Iordan și la sud de Muntele Hermonului, sus în nordul Israelului, o țară bogată, luxuriantă. Zăpada Muntelui Hermon dădea multă apă în zona de nord a Israelului. Aici erau pășunile bine udate ale țării. Prin urmare, erau pășunile pe care se puteau crește turme frumoase de vite. Tauri mari și puternici erau crescuți în ținutul Basanului. Amos 4:1 spune că era ținutul unde se creșteau vaci; unde ai tauri ai și vaci, și aceasta era o zonă prosperă și fertilă. Odată teritoriul era al amoriților, dar Dumnezeu l-a dat lui Israel. Basanul reprezintă puterea, tăria și este astfel un simbol pentru evrei; evreii cei puternici, prosperi, bine hrăniți, bine adăpați. Ei, spune psalmistul, m-au înconjurat, m-au încercuit. Ei și-au deschis gura împotriva mea ca un leu care sfâșie și care răcnește. Aici este scoasă în evidență ura, dușmănia, ostilitatea, exact ceea ce au făcut cei bine hrăniți, cei bine poziționați dintre liderii lui Israel față de Domnul Isus, când l-au înconjurat pe Domnul la cruce.

Apoi psalmistul începe să descrie puțin ceva din ceea ce va fi răstignirea, chiar dacă nimeni niciodată nu a văzut așa ceva. „Am ajuns ca apa care se scurge şi toate oasele mi se despart; mi s-a făcut inima ca ceara şi se topeşte înăuntrul meu. Mi se usucă puterea ca lutul şi mi se lipeşte limba de cerul gurii; m-ai adus în ţărâna morţii. Căci nişte câini mă înconjoară, o ceată de nelegiuiţi dau târcoale împrejurul meu, mi-au străpuns mâinile şi picioarele”. Uau. „Toate oasele aş putea să mi le număr. Ei însă pândesc şi mă privesc; îşi împart hainele mele între ei şi trag la sorţi pentru cămaşa mea”. Nicio surpriză, dragii mei. Ce s-a întâmplat la cruce a fost împlinirea unei profeții făcute de Dumnezeu cu 1000 de ani înainte.

Trei sute de ani mai târziu, în anul 700, a venit un profet pe nume Isaia și în Isaia 53, un capitol foarte important în profeția sa, Isaia descrie răstignirea înainte ca cineva să fi văzut măcar așa ceva. Isaia spune așa, în Isaia 53:5, „dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa care ne dă pacea a căzut peste El, şi prin rănile Lui suntem tămăduiți”. În versetul 6, Isaia continuă, „Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră, a tuturor”. Un psalmist cu 1000 de ani înainte spune că El va fi străpuns. Mâinile și picioarele lui vor fi străpunse. Cu șapte sute de ani înainte, profetul Isaia, spune că el va fi străpuns nu pentru nelegiuirile Sale, ci pentru ale noastre. Așa că, dragilor, puteți vedea ce-L face pe Isus diferit de ceilalți doi făcători de rele. Ei erau străpunși pentru propriile lor greșeli, El a fost străpuns pentru ale noastre.

Nu doar suferința fizică experimentată de Domnul Isus este unică, ci și ceea ce evreii împlinesc odată cu răstignirea Domnului Isus este unic.

O sută cinzeci de ani mai târziu, încă înainte ca evreii să fi luat parte la răstignire, este ridicat un alt profet, pe nume Zaharia. Și Zaharia, uitându-se în viitor, spune în capitolul 12:10, „atunci voi turna peste casa lui David și peste locuitorii Ierusalimului un duh de îndurare şi de rugăciune şi îşi vor întoarce privirile spre Mine, pe care L-au străpuns. Îl vor plânge cum plânge cineva pe singurul lui fiu şi-L vor plânge amarnic, cum plânge cineva pe un întâi născut”.

Chiar dacă odată au râs, când L-au străpuns, în viitor ei vor plânge când se vor uita în urmă la ceea ce au făcut.

David a prezis străpungerea Domnului Isus. Isaia a prezis străpungerea Domnului Isus. Cinci sute cincizeci de ani înainte de răstignire Zaharia prezice străpungerea Domnului Isus și vremea când evreii vor privi înapoi și vor realiza ce au făcut. Cum au putut ști așa ceva? Cum să poată ști că Mesia va fi străpuns? Răstignirea nici nu a existat. Acesta devine semnul distinctiv al mesianității Sale. Ascultați ce spune Apocalipsa 1:7, „iată că El vine pe nori. Şi orice ochi Îl va vedea; şi cei ce L-au străpuns. Şi toate seminţiile pământului se vor boci din pricina Lui!” Cine sunt cei care L-au străpuns? Evreii. Într-o zi se vor uita la Cel pe care L-au străpuns - L-au străpuns pe El, și pe tâlharul din dreapta și pe cel de la stânga. Cei doi făcători de rele au fost străpunși pentru fărădelegile lor. El a fost străpuns pentru fărădelegile noastre. Nu doar elementele fizice ale răstignirii au făcut momentul acesta unic. Nu erau unice. Scopul și ce a îndeplinit răstignirea lui Isus este ceva unic. El era blestemat și a fost făcut blestem pentru noi. Da, a fost străpuns, dar a fost străpuns pentru fărădelegile noastre. O nebunie pentru greci, o piatră de poticnire pentru evrei, un moment pe care l-au transformat într-o glumă, într-o farsă, într-o batjocură. Într-o zi, în viitor, evreii Îl vor vedea diferit. Ei nu vor mai râde, ci vor plânge.

Odată ce Isus a murit și evreii au mințit și au mituit soldații romani cu privire la învierea Lui, va trebui odată să justifice ce au făcut. A trebuit să țină totul așa ca o glumă, și anume, că Isus a fost Regele. Trebuiau s-o țină așa.

Și după ce s-a dus, chiar și după ce a murit și după ce i-au negat învierea, după ce S-a înălțat la ceruri, trebuiau să păstreze totul ca pe o glumă.

Ghiciți însă ce s-a întâmplat, în anul 70 d.Cr.? Comedia a luat sfârșit. Sfârșitul a fost unul serios și aducător de moarte.

Tu poate nu râzi când vorbești sau te gândești la răstignirea Domnului Isus și poate nu o vezi ca pe o comedie. Cei mai mulți oameni nu o privesc așa, și vă pot asigura de asta. Mulți oameni însă, prea mulți poate, nu iau răstignirea Domnului Isus în serios.

Cât de serioasă este crucea? Atât de serioasă, încât nu este mântuire, nu este iertare, nu există viață veșnică în cer fără să crezi în Isus ca Domn și Mântuitor și în sacrificiul oferit de El la cruce pentru a plăti plata păcatelor tale. Ori iei în serios lucrarea de la cruce a Domnului Isus, ori vei avea parte de tragedie veșnică.

Data viitoare ne vom uita un pic mai aproape la comedia de la cruce.

Așa cum am spus, cei mai mulți poate nu râd atunci când vine vorba de răstignirea Domnului Isus. Aceasta a fost ultima blasfemie și e uimitor când te uiți la relatare și realizezi că Luca nu spune prea multe detalii despre răstignirea lui Isus; doar atât, acolo, L-au răstignit. Toate cuvintele lui Luca au de-a face cu atitudinea oamenilor fiindcă el zugrăvește pentru noi această apostazie finală a Israelului, grozăvia unei asemenea blasfemii de a-L transforma, chiar pe Fiul lui Dumnezeu într-o glumă.

Scena aceasta vorbește, de asemenea, despre harul lui Dumnezeu pentru că de la cruce, în mijlocul celei mai josnice comedii, Isus a spus, „Tată, iartă-i”. Poate fi o altă cale mai măreață de a ilustra harul?

Sper că perspectiva voastră despre cruce este cea corectă, este cea mântuitoare.

Tată, trimite-ne acolo unde vrei să mergem. Adu-i în rugăciune pe cei pe care Tu-i dorești să vină. Înalță-Ți Fiul între noi. În Numele Lui mă rog. Amin.