Este un mare, un mare privilegiu, care nu trebuie tratat niciodată cu ușurință, privilegiul de-a auzi Cuvântul Domnului și vom face asta împreună în această dimineață.

Deschideți Biblia la Luca 19 și vom privi la ultima secțiune din acest capitol 19 - Luca 19, versetele de la 45 până la 48.

Când ne apropiem de acest text, trebuie doar să ne reamintim pe scurt că Domnul nostru Isus Cristos și-a început atunci ultima săptămână a vieții Sale pe acest pământ. În ziua de vineri, El va muri. Este ziua de marți, a doua zi după umila Sa încoronare, a doua zi după intrarea Sa în Ierusalim. Vă amintiți foarte bine, sunt sigur. Dacă ați fost cu noi în ultimele săptămâni, ne-am amintit ziua de luni când El a intrat în oraș în mijlocul mulțimii care striga Osana. În acea zi de luni, El S-a prezentat poporului său Israel ca Împăratul adevărat, iar oamenii au strigat că El este cel care vine în Numele Domnului, Fiul lui David, moștenitorul tronului, Mesia, Unsul. Procesiunea din acea zi de luni a implicat zeci de mii de oameni, unii estimează undeva la peste două sute de mii, posibil când El cobora versantul vestic al Muntelui Măslinilor, urcând pe Munte din orașul Ierihon și apoi intrând în Ierusalim prin poarta estică. A fost o sărbătoare cum nu se mai ținuse niciodată la Ierusalim de mult, mult timp.

Când a intrat pe acea poartă de răsărit în acea zi de luni, în mijlocul strigătelor continue ale unei mulțimi nestatornice, El a intrat imediat în Templu care se află chiar după intrarea pe poarta de răsărit. În Marcu capitolul 11:11, ni se spune că sărbătoarea s-a încheiat în Templu și pentru că era târziu, Isus s-a întors la Betania pentru a petrece noaptea cu prietenii Săi, Maria, Marta și Lazăr și ucenicii Săi care erau acolo cu El. Doar cu o zi în urmă, în acea zi de luni, călărind pe un mânz, pe mânzul unui măgărițe oamenii își aruncau hainele și ramurile de finic la picioarele Lui și L-au salutat ca pe Mesia care vine.

A intrat direct în Templu și în amurgul acelei zile de luni și trebuie să fi cercetat condițiile din Templu care nu puteau fi ascunse în curtea mare exterioară, numită Curtea Neamurilor. Ceea ce a văzut Isus în amurgul acelei zile a stabilit programul pentru ceea ce a făcut El a doua zi, dar în acea seară de Luni, în primul rând, Isus s-a retras în Betania pentru a se odihni. Betania era un loc de relaxare pentru El, un loc unde era iubit, și chiar avea nevoie de odihnă după o zi lungă și intensă în mijlocul mulțimii, după o zi lungă cu oamenii care veneau să-L viziteze în Betania și după un drum lung de la Ierihon la Betania. Oboseala acumulată trebuie să îi fi cerut o odihnă bună. Dar, găsirea unui loc de odihnă era o problemă. Era în timpul Paștelui. Până la două milioane de evrei erau prezenți la Ierusalim și în jurul Lui. Erau hanuri. S-au umplut toate foarte repede, probabil mai ales cu oameni bine cunoscuți de hangii, dacă nu chiar de familiile și rudele lor.

Erau anumite grupuri religioase răspândite prin oraș, esenienii, zeloții, fariseii, saducheii și alte grupuri religioase care aveau oameni care veneau în pelerinaj. Aceștia îi găzduiau și ei pe oamenii care făceau parte din grupurile lor. Probabil și cei ce erau credincioși adevărați în Domnul Isus îi adăposteau pe alții veniți din Galileea care erau și ei credincioși în Domnul Isus.

Și au fost răspândiți mulți străini prin tot Ierusalimul, prin sinagogi, sinagogi care adăposteau oameni care veniseră din alte țări și vorbeau alte limbi și totuși erau prozeliți ai iudaismului, iar acele sinagogi pentru străini ofereau găzduire pentru oamenii lor care veneau la această sărbătoare a paștelui, vizitând Ierusalimul cu această ocazie deosebită. Exista un număr de evrei care erau suficient de bogați pentru a locui în altă parte în țara Israelului, dar care dețineau și o casă în Ierusalim, așa că aceștia veneau la ei acasă și își ofereau locuința și altor prieteni și oaspeți. Existau chiar familii foarte bogate care dețineau palate mari în Ierusalim și în jurul său, unde aveau să-i găzduiască pe oameni.

Dar când toate aceste locuri s-au umplut, Ierusalimul nu a oferit suficient loc pentru mulțimea de oameni prezentă. Așa că Ierusalimul a devenit un oraș plin de corturi. Și peste tot, existau corturi ridicate de oameni în jurul perimetrului orașului, care se întindeau cu siguranță pe distanța scurtă, de trei kilometri spre Betania și pe drumul spre sud spre Betleem sau în orice altă direcție. Legea iudaică impunea ca oricine dorea să participe la sărbătoarea Paștelui să petreacă noaptea dinainte în Ierusalim. Acest lucru era imposibil, deoarece mulțimile de oameni erau foarte mari. Așa că, pentru această ocazie, au extins granițele oficiale ale Ierusalimului, practic pentru a controla și a găzdui orașele de corturi formate care înconjurau orașul în sine și chiar zidul cetății.

Unii oameni chiar au rămas în jurul templului, ei nu au putut rămâne în interiorul templului, dar au rămas cât de aproape au putut. Templul avea, de asemenea, clădiri adiacente și în perimetrul lui existau apartamente și locuri unde puteau sta oamenii, iar acele locuri erau închiriate. S-o spun mai simplu, orașul era plin până la refuz de oameni, chiar peste capacitatea sa. Era interzis ca Templul să fie loc de campare, așa că era foarte bine că Isus și ucenicii Săi aveau prieteni în Betania și că aceștia aveau o casă suficient de mare pentru a-i găzdui pe El și pe cei doisprezece.

Deci, culminând cu acea intrare în Ierusalim în ziua de luni, când vine amurgul, pentru că este târziu, Marcu ne spune în capitolul 11 că Isus a părăsit Ierusalimul, a mers pe jos 3 km cu ucenicii Săi, înapoi, pe versantul Muntelui Măslinilor, pe coama muntelui, în Betania, pentru a petrece noaptea acolo. În mintea Lui, în timp ce umbla în întuneric, în mintea Lui, în timp ce mergea să se odihnească, trebuie să fi fost tot ceea ce văzuse în Templu. Nu I-a fost nimic necunoscut. L-a văzut de multe ori, dar aceasta a fost ultima Sa vizită acolo și El urma să acționeze potrivit cu ceea ce văzuse acolo. El asta face.

Marți dimineață, El se întoarce și Luca ne spune de la versetul 45: „în urmă, a intrat în Templu şi a început să scoată afară pe cei ce vindeau şi cumpărau în el. Şi le-a zis: „Este scris: „Casa Mea va fi o casă de rugăciune. Dar voi aţi făcut din ea „o peșteră de tâlhari.” Isus învăța în toate zilele pe norod în Templu. Şi preoții cei mai de seamă, cărturarii şi bătrânii norodului căutau să-L omoare; dar nu știau cum să facă, pentru că tot norodul Îi sorbea vorbele de pe buze.”

Acesta este un eveniment uimitor și semnalează manifestarea Domnului Isus ca Împărat. Acest moment oferă dovezi ale acreditărilor Sale regale. Ceea ce face El aici și răspunsul pe care îl generează, toate indică spre El ca spre adevăratul Rege al lui Dumnezeu, adevăratul Mesia al lui Dumnezeu, Fiul etern al lui Dumnezeu. El face ceva șocant. Oamenii care sperau că El va fi Mesia s-ar fi așteptat ca El să atace Fortul Antonia, unde erau garnizoanele armatei romane, sau s-ar fi putut aștepta ca El să atace casa lui Pilat, jalnicul dregător al Israelului numit de romani.

Dar El nu atacă păgânii, pe cei idolatrii, ocupația romană. El atacă Templul. Atacul lui se îndreaptă spre inima iudaismului. El atacă sufletul națiunii. El îi atacă pe cei mai respectați, pe cei mai elevați, cei mai de încredere dintre toți oamenii din țară, cei care aparent Îl reprezentau pe Dumnezeu. El atacă „cea mai coruptă parte din tot ce este în Ierusalim, religia. Este uimitor! Acest lucru este șocant și demonstrează, din nou, acreditările Sale.

Permiteți-mi să vă arăt câteva lucruri care arată că El este într-adevăr Împăratul venit de la Dumnezeu. În primul rând, El demonstrează că are o misiune divină. El demonstrează că se află într-o misiune încredințată de Dumnezeu, versetul 45, „și El a intrat în Templu ...” Acest lucru este suficient punctat pentru moment. Într-o mulțime de locuri ar fi putut merge. Asta spune tot ce trebuie să știm.

Oamenii sperau că El se va îndrepta către Pilat sau către armata romană. Ei sperau că El va aduce eliberarea de asuprirea și ocuparea romană. Ei sperau că El va dezrobi acea țară de toate simbolurile idolatriei care se aflau în țară datorită stăpânirii romane, că va ataca sistemul de impozitare a Romei impus asupra lor.

Au vrut și au așteptat acest lucru tot timpul, încă de la prima mare demonstrație a puterii Sale în Galileea, la începutul slujirii Sale. Au încercat să-L facă Rege cu forța când au înțeles că El are putere să facă minuni, are putere asupra bolilor, asupra demonilor și când au știut că El poate crea hrana. Ei au văzut în El Eliberatorul Ultim care îi va elibera din punct de vedere militar, politic, social, economic.

Ei au fost tot timpul concentrați asupra problemelor pământești, dar Isus, care fusese instaurat ca rege, neoficial, cu o zi înainte, a venit fără arme și fără armată și nu a atacat nicio instituție pământească. El a atacat Templul. El nu a avut demnitari cu El, ci doar niște necunoscuți obișnuiți. Dar, cu toate acestea, ne este clar că El este Regele venit de la Dumnezeu pentru că El se află într-o misiune divină.

Luca ne spune că a intrat în Templu. Matei spune că a intrat în Templul lui Dumnezeu. Într-adevăr, este Templul lui Dumnezeu și Dumnezeu era profanat, dezonorat și hulit în acel Templu. Pentru Isus, problema în Israel nu era ocupația romană; problema era corupția religioasă evreiască. Domnul nu este preocupat de relația oamenilor cu Roma. El este preocupat de relația oamenilor cu Dumnezeu. El nu este preocupat de politica lor. Nu este preocupat de problemele lor sociale. Existau multe lucruri care ar fi putut fi atacate. Existau multe lucruri greșite, nedreptăți, lipsuri, manifestări nepotrivite, abuzuri. Nu s-a adresat niciodată niciuneia dintre acestea.

El și-a început slujirea, dacă vă amintiți, în Ioan capitolul 2, curățind Templul. El a intrat în Templu când a sosit pentru prima oară în Ierusalim la începutul slujirii Sale, a venit intenționat la Templu, a făcut un bici de ștreanguri și a curățat Templul. Așa și-a început lucrarea în Ioan 2, versetele de la 13 la 17, și așa își termină lucrarea, 3 ani mai târziu, cu al doilea asalt asupra corupției de la Templu. Asta pentru a sublinia cât de puțin s-au schimbat lucrurile în acei trei ani, ascultați descrierea primului Său atac asupra templului, Ioan 2:13: „Paştele iudeilor erau aproape şi Isus S-a suit la Ierusalim. În Templu a găsit pe cei ce vindeau boi, oi şi porumbei şi pe schimbătorii de bani şezând jos. A făcut un bici de ştreanguri şi i-a scos pe toţi din Templu, împreună cu oile şi boii, a vărsat banii schimbătorilor şi le-a răsturnat mesele. Şi a zis celor ce vindeau porumbei: „Ridicaţi acestea de aici şi nu faceţi din casa Tatălui Meu o casă de negustorie.” Ucenicii Lui şi-au adus aminte că este scris – Psalmul 69:9 – „Râvna pentru casa Ta Mă mănâncă pe Mine.” Așa și-a început lucrarea. Așa și-a încheiat-o.

Întreaga sa lucrare este întotdeauna axată pe partea spirituală. Se concentrează întotdeauna pe ceea ce privește relația oamenilor cu Dumnezeu. El este preocupat întotdeauna de închinarea adevărată adusă adevăratului Dumnezeu, în adevăratul mod în care trebuie adusă și nu de politică, nu de lucrurile pământești. El a spus, în Ioan 4, în conversația cu o femeie samariteancă, „Dumnezeu dorește închinători care I se închină în Duh și în adevăr”. Este întotdeauna vorba despre închinare.

Trei ani nu au schimbat nimic. Preocuparea Sa rămâne aceeași, nealterată, înapoi la Templul lui Dumnezeu. A avut de trecut peste multe probleme - probleme sociale, economice, politice, de dreptate și echitate între oameni. A văzut tot ce era în armonie cu voia lui Dumnezeu. El a văzut tot ce nu era așa cum ar trebui să fie, dar știa, de asemenea, că singura modalitate de a remedia orice este printr-o relație corectă cu Dumnezeu. Slujirea Sa a fost întotdeauna despre Împărăție și despre închinarea adevărată.

Erau lucruri în acea națiune pe care numai soldații le puteau îndrepta. Existau lucruri în acea națiune pe care numai lideri drepți le puteau îndrepta. Erau lucruri în acea națiune pe care numai filantropii plini de compasiune le-ar fi putut corecta. Acolo existau lucruri care pentru a fi puse în ordine necesitau o reformă socială, dar nimic din toate acestea nu conta cu adevărat. Astea sunt doar o rearanjare a scaunelor pe Titanic - pentru că ce contează cel mai mult este relația unei persoane cu Dumnezeu. După cum a spus-o Petru foarte bine, „judecata trebuie să înceapă de la casa lui Dumnezeu”.

Dacă Domnul ar veni astăzi în lumea noastră, aici și acum, El nu ar merge la Washington și nu ar ataca puterile politice ale lumii. El ar merge în biserici și i-ar ataca pe eretici și pe ipocriți și pe cei care îi exploatează pe alții și pe cei nesinceri și pe cei care își trăiesc viața cu falsitate și i-ar chema pe oameni la adevărata închinare dorită de Tatăl Său. Atâta timp cât lucrurile merg rău în Templu, toate celelalte sunt în haos. Măsura oricărei societăți este dată de relația ei cu Dumnezeu. Închinarea este întotdeauna problema esențială. Întotdeauna. Judecata trebuie să înceapă de la casa lui Dumnezeu.

Eu stau alături de Cristos. Nu mă pot lăsa prins în probleme politice, militare, sociale. Mă întristează că există atâta nedreptate care predomină în instituțiile din lume. Dar, în cele din urmă, îngrijorarea mea este puritatea bisericii, deoarece singurul remediu este ca Evanghelia adevărată să fie predicată într-o biserică adevărată. Isus s-a dus la Templu. Acela a fost singurul loc unde puteai merge pentru a lucra pentru Dumnezeu.

Ce a găsit El când a ajuns acolo? Cuvântul „templu” aici este termenul general, este un cuvânt generic care denumește templul „hieron”. Se referă pur și simplu la toată zona imensă pe care o cuprindea Templul, la terenul pe care era așezat Templul cu toate facilitățile sale de găzduire, pe Muntele din estul Ierusalimului, chiar pe creastă, de la pârâul Chedron. Zidul de est al orașului era într-adevăr zidul de est al Templului - era pe pământul care aparținea Templului. Acesta este un termen general pentru templu și tot ce cuprinde acesta, ceea ce ar însemna că Isus s-a dus în prima deschidere către vasta întindere pe care era așezat Templul - cuvânt diferit de un alt cuvânt tradus templu, naos.

Dacă întoarceți la Luca 1, citim că Zaharia a fost preot și, versetul 9 din Luca 1 ne spune că, „el a intrat în Templul Domnului pentru a arde tămâie”. Cuvântul Templu de acolo este naos, și acesta este tot drumul în interiorul locului în care doar preoții, singuri, puteau merge să ardă tămâie și să aducă ofrande trecând prin mai multe uși și curți diferite către partea interioară a Templului.

Nu ați ști asta din exprimarea în limba engleză, deoarece ambele cuvinte sunt traduse prin „templu”. Acesta este un cuvânt care înseamnă terenul vast al Templului. Locul sacru era situat chiar pe platou, chiar în vârful dealului. Era un loc foarte, foarte mare, în mod evident, pentru a găzdui zeci de mii de oameni care erau acolo. Împrejurul Templului erau ziduri mărețe, colonade, tot felul de clădiri și trepte care urcau spre Templu.

Acum, existau acolo, în această zonă măreață, care cuprindea și zidul exterior al cetății, câteva curți interioare care deveneau din ce în ce mai înguste până când, în cele din urmă, puteai intra în Templul din interior, care era alcătuit din Locul Sfânt și locul Preasfânt sau Sfânta Sfintelor. Mai întâi, puteai intra în Curtea Neamurilor, numită așa pentru că doar până acolo puteau ajunge neamurile. Oricine putea merge acolo. Absolut oricine putea intra în Curtea Neamurilor, dar dacă cineva dintre neamuri ar fi mers dincolo de curtea aceasta trebuia omorât.

În interiorul marii Curți a Neamurilor se afla o altă curte numită Curtea femeilor. Acolo puteau merge femeile, și de asemenea acolo putea merge orice evreu. Acolo se putea intra printr-o poartă numită Poarta Frumoasă - poartă cunoscută pentru cerșetorii care stăteau înaintea ei ca să ceară milă. Orice evreu putea intra în ceea ce se numea Curtea femeilor.

Bărbații puteau intra apoi în următoarea curte interioară, care este Curtea Evreilor. Era marcată de o poartă numită Poarta lui Nicanor, realizată în vremea Templului Irodian din bronz corintic și era atât de masivă încât era nevoie de 20 de oameni pentru a o deschide și pentru a o închide. Aici, oamenii se adunau pentru a se închina și puteau privi prin ușa aceasta în curtea următoare, care este Curtea Preoților. Și, deși nu puteau intra, oamenii puteau privi în timp ce preoții ofereau tămâie și aduceau jertfele de animale.

În spatele Curții Preoților se afla Templul propriu-zis. Acolo este Locul Sfânt și Sfânta Sfintelor. Astfel, oamenii puteau să privească prin ușile deschis să vadă preoții în anumite momente ale zilei, fie aducând jertfa de dimineață și de seară, fie atunci când ardeau tămâie și, bineînțeles, la sărbătoarea Paștelui, când se aduceau jertfe întreaga zi. Întregul complex este așadar ceea ce se numește Templul lui Dumnezeu.

Acum, Curtea Neamurilor este locul spre care vreau să vă îndrept atenția. Dacă mergi în Curtea Neamurilor, în partea de est a vechiului oraș Ierusalim vei fi șocat de ceea ce vezi acolo. Iar dacă îl iubești pe Dumnezeu și dacă crezi în închinarea adevărată și curată, ești realmente șocat de ce se întâmpla acolo. Domnul Isus era supărat de ceea ce a văzut. Fusese intrigat de când văzuse locul acela cu o seară înainte.

Ce se întâmpla acolo? Curtea Neamurilor fusese transformată practic într-un centru de afaceri. Afacerea însemna vânzarea animalelor pentru sacrificiile necesare. V-am spus acum câteva săptămâni că o înregistrare a sacrificiilor cu ocazia unei sărbători de Paște indică faptul că 260.000 de miei au fost sacrificați, astfel puteți înțelege câte animale erau acolo.

De asemenea, trebuia să cumperi tot ce era nevoie pentru ofrande și sacrificii, și acolo erau schimbătorii de bani. Toată partea aceasta s-a numit practic Bazarul lui Ana. Ana și Caiafa, amândoi erau mari preoți, ei conduceau toate aceste operațiuni, și au devenit bogați conducând aceste afaceri necurate. Au vândut oamenilor permisiunea de a-și putea vinde astfel animalele, au făcut locuri de schimbat banii și au comercializat uleiul necesar și toate celelalte lucruri care trebuiau folosite pentru jertfe. Au vândut aceste francize la prețuri foarte, foarte mari și apoi luau un procent foarte mare din profitul pe care l-a obținut proprietarul tarabei, și astfel Curtea Neamurilor era plină de astfel de tarabe.

Lightfoot scrie că întotdeauna a existat o piață constantă în Templu în acel loc. Au fost numite „magazinele” unde, în fiecare zi, se vindeau vin, sare și ulei și alte lucruri necesare pentru jertfe. De asemenea, acolo se vindeau și animalele.

Acum, iată cum au funcționat de fapt lucrurile. S-ar putea să-mi spuneți: „dar de ce nu își aduc animalele lor?” Asta ar fi trebuit să facă. Ei puteau să facă asta. Trebuia ales cel mai bun animal din turmă , cel care era fără niciun cusur, cel care era fără vreo meteahnă. Dar dacă îți aduceai propriul animal, era o afacere destul de riscantă, deoarece fiecare animal care trebuia sacrificat trebuia să treacă inspecția preoțească. Astfel că era în beneficiul preoților să respingă animalul adus de tine, pentru că atunci când ți-au respins animalul, trebuia să cumperi animalul vândut de ei. Și erai forțat să faci lucrul acesta la un preț exorbitant, din care un procent imens, așa cum am spus, era stors și plătit în mâinile marilor preoți.

Tu îți aduceai animalul tău. Ei îl respingeau, iar după unele consemnări ni se spune că plăteai de zece ori mai mult decât prețul real. De zece ori. Asta este jefuire, asta era exploatarea practicată de preoți. Zgomotul acelui loc, mizeria de acolo, mirosul tuturor animalelor, haosul unei curți din Templul lui Dumnezeu i-a provocat greață lui Cristos; corupția, jaful, hoția, genul de oameni care operau în felul acesta și nu aveau nicio mustrare de conștiință să-i înșele pe cei săraci.

Apoi erau acolo vânzătorii de porumbei și de turturele, pentru că erau unii oameni atât de săraci încât nu-și puteau permite nici măcar un miel, ca acești oameni săraci să poată aduce o jertfă, potrivit cu Leviticul 12 versetele 6 și 8, doi porumbeii ar fi valorat probabil în banii noștri de astăzi, cam 10 cenți fiecare. În curtea Neamurilor ar fi costat aproximativ 10 dolari fiecare. Travestirea, prostituția, perversiunea, corupția au fost evidente și flagrante.

Apoi au fost schimbătorii de bani, kollubos este cuvântul care denumește această categorie numită „schimbătorii de bani”. Literal înseamnă „monede mici”.

Fiecare evreu apoi trebuia să plătească o taxă de templu de jumătate de siclu în apropierea sărbătorii Paștelui. Cu o lună înainte, puteai să plătești această taxă în localitatea de unde provii, dar dacă ajungeai la Ierusalim și nu ai plătit-o înainte, trebuia să plătești taxa în templu și trebuia să o plătești doar cu o anumită monedă. Dacă nu aveai exact suma necesară, atunci trebuia să îți schimbi banii în acea monedă, și ți se percepea un comision de 25% pentru acest schimb.

Este ca și cum ai călători în străinătate și ar trebuie să schimbi banii la aeroport, nu-i așa? Ar fi mai profitabil să mergi la bancă înainte de a ajunge la aeroport. Comisionul era foarte ridicat. Tot ce era acolo în tot bazarul lui Ana era o ticăloșie. A devenit un loc de întâlnire pentru orice escroc, șarlatan și înșelători de tot felul care se aflau acolo ca să-și facă afacerile murdare. Acolo a mers Isus.

Religia era coruptă. Într-acolo și-a îndreptat Domnul Isus toată atenția. Cu toată ființa Sa a simțit repulsie față de tot ce a văzut, a mirosit și a auzit. Isus venise pe proprietatea Lui. „Casa mea”, spune El în versetul 46. Acesta este Cuvântul lui Dumnezeu preluat din Vechiul Testament din Isaia 56. „Casa mea - aceasta este casa Mea. Ați adus corupția voastră în casa Mea. ”

Casa Lui nu este instituția politică meschină a lumii, unde există tot felul de instituții sociale. Casa lui este casa peste care este pus Numele lui Dumnezeu. „Mi-ați corupt lumea mea, casa Mea, slava Mea, puritatea închinării”. El este Domnul Sabatului. Matei 12:6 ne spune că El este și Domnul Templului și prin urmare, El se află într-o misiune divină, și anume aceea de a ataca închinarea falsă adusă în Numele adevăratului Dumnezeu. Asta este din nou o descoperire a ceea ce este El. El merge să-L apere pe Dumnezeu și casa lui Dumnezeu împotriva hulitorilor.

În al doilea rând, putem descoperi că regalitatea persoanei Sale este demonstrată nu numai printr-o misiune divină, ci și prin autoritatea divină. A început să-i scoată afară pe cei care vindeau. Nu pot explica în totalitate acest lucru în modul în care apare viu în mintea mea. Cum poate o singură persoană să închidă toată acea operațiune?

Iată primul act oficial al regelui recunoscut. Este un act de putere, un act de putere. Îi alungă de acolo pe cei care vindeau. Câte sute sau mii erau acolo? Și oare presupunem că toți s-au aliniat și au plecat de bună voie fără luptă, fără ceartă, fără rezistență?

A început să-i alunge pe cei care vindeau acolo. El a început procesul de a-i scoate pe toți afară, i-a izgonit literalmente pe toți din locul acela. Liderii religioși nu aveau niciun zel pentru gloria lui Dumnezeu, pentru onoarea lui Dumnezeu, dar El a făcut-o. Poate că El a mai făcut din nou un bici, ca prima dată. Nu știu. Nu spune nimic despre ceea ce a făcut El, dar dacă mergi la Matei 21 - nu trebuie să întoarceți acolo, doar vă voi reaminti lucrul acesta. În Matei 21, aveți o prezentare a acestui eveniment începând cu versetul 12. Aveți de asemenea o altă prezentare în Marcu 11, începând cu versetul 15.

În Matei ni se spune: „El a răsturnat mesele schimbătorilor de bani”. El nu a venit și le-a spus politicos: „uite, băieți, trebuie să vă opriți din asta și să plecați de aici”. El a făcut ceva fizic cu privire la asta. I-a luat fizic de mână și i-a scos afară. A răsturnat mesele lor cu mâna Lui. Pe schimbătorii de bani, în limba greacă, cei care fac mici schimburi, kollubos, El i-a dat jos de pe scaun și, i-a luat de mână și i-a scos afară de acolo.

Nu știu cât a durat acest lucru, dar la o asemenea scenă merită privit, și toți trebuie să fi fost îngroziți de puterea Sa fizică pentru că toți au plecat de acolo. Le-a răsturnat mesele și le-a împrăștiat banii peste tot.

Matei ne mai spune că a răsturnat scaunele celor care vindeau porumbei. Probabil că aveau porumbeii în lăzi mici și stăteau așezați pe scaune mici, iar El i-a ridicat și le-a aruncat lăzile, le-a răsturnat scaunele, le-a aruncat să se rostogolească pe pământul Templului. Marcu adaugă în capitolul 11, versetul 16, că: „nu a îngăduit nimănui să poarte vreun vas prin Templu”. Cu alte cuvinte au plecat fără să ia nimic din lucrurile lor. Cum poate o persoană să curețe, să golească un asemenea loc?

Mi-aș fi dorit să fiu acolo. Sper, de fapt, că Dumnezeu l-a înregistrat și că există un DVD în cer. Vreau sa vad scena asta. Dacă nu, vreau să vorbesc cu unii dintre ucenicii care au fost acolo, să primesc o relatare de primă mână și perfect corectă. A dat cu piciorul peste scaune, a răsturnat mesele, a scos oamenii afară, nu le-a permis să ia absolut nimic. Cu ce putere, cu ce autoritate și ce lucru uimitor să poți face acest lucru, să ataci poporul Israel, să ataci Templul, nu dușmanii și păgânii lui Israel?

Sunt convins că dacă Domnul Isus ar ajunge astăzi în lumea noastră, El ar ataca biserica, nu Washingtonul, nu universitățile mari ale lumii. El ar ataca biserica cu autoritatea divină pe care o are.

De fapt, ar fi legitim să spunem lucrul acesta ca o rugăciune: „Doamne, curățățește-ți Biserica.” Ca și Petru odinioară, „judecata trebuie să înceapă de la casa lui Dumnezeu”. Unde sunt cei ca Martin Luther, care să atace schimbătorii de bani și hulitorii care, în numele lui Cristos, înșală și își promovează ipocriziile și ereziile pe cheltuiala oamenilor?

Avem și noi proorocii noștri mincinoși, așa cum au existat și atunci, și sunt în această lucrare pentru câștiguri murdare. De aceea, Petru ne-a amintit în textul pe care l-am citit în această dimineață să nu ne îndeplinim slujba pentru bani. O, cum îi urăște Domnul pe cei care pervertesc închinarea, în special pe cei care pervertesc închinarea în Numele Său, în Numele lui Dumnezeu și o fac pentru bani și o fac necinstit și exploatează oamenii, ipocriții și falșii învățători care promit vindecări și prosperitate. Ei fac acest lucru în Numele lui Dumnezeu, în Numele lui Cristos.

Vă spun că nu aș vrea să fiu în pielea lor când va veni timpul curățirii și vă spun că acest timp va veni. Astfel vedem cine este El prin misiunea Sa divină și prin autoritatea Sa divină.

În al treilea rând, El demonstrează devotamentul Său față Scriptura divină. El demonstrează dedicarea față de Scriptura divină. În versetul 46, El le spune și este ceea ce El a spus în mod repetat în timp ce făcea această curățire: „Casa Mea va fi o casă de rugăciune, dar voi ați făcut din ea o peșteră de tâlhari” și El citează două texte din Scripturile Vechiului Testament - unul din Isaia și unul din Ieremia. Aceasta este Casa lui Dumnezeu. Acesta este un loc în care oamenii vin să se întâlnească cu Dumnezeu. Acesta este un loc de rugăciune. Rugăciunea este însăși esența închinării.

Ce este rugăciunea? Înseamnă a vorbi cu Dumnezeu și asta faci când vii la închinare, nu-i așa? Asta faci în închinare. Îl înalți pe Dumnezeu. Îl onorezi pe Dumnezeu. Vorbești cu Dumnezeu. Îi cânți lui Dumnezeu. Îl slăvești pe Dumnezeu. Aceasta este o formă de rugăciune. Îți mărturisești păcatul. Te pocăiești. Și pentru asta a fost proiectat Templul.

El citează, în primul rând, din Isaia 56:7: „Și Casa Mea va fi o Casă de rugăciune”. Isaia adaugă: „Pentru toate popoarele”, și Marcu include expresia lui Isaia în pasajul său paralel.

Templul a fost întotdeauna conceput și intenționat de Dumnezeu pentru a fi un loc de rugăciune, un sanctuar de închinare, un loc al devoțiunii, un loc de meditație, liniștire, de pocăință, de frângere, de mărturisire și de laudă. A fost însă transformat într-un circ, un loc al blasfemiei și jafului, în ceva zgomotos. Gândiți-vă la una dintre marile mame ale Bibliei, Ana. Mergem înapoi la 1 Samuel, capitolul 1, ea s-a dus la templu și s-a rugat. Ea a găsit, în templu, un loc prielnic pentru meditație și rugăciune în liniște. Nu s-ar fi putut întâmpla așa ceva în Templu în vremea lui Isus.

Poate vă e mai ușor de înțeles, întoarceți la 1 Împărați capitolul 8. Când primul Templu a fost construit de Solomon, Solomon s-a rugat o rugăciune la dedicarea Templului, iar rugăciunea sa ne spune care a fost scopul Templului. Versetul 27, 1 Împărați 8: „Va locui Dumnezeu într-adevăr pe pământ? Iată, cerurile cerurilor nu Îl pot cuprinde, cu atât mai puțin această casă pe care am zidit-o eu?” Casa aceasta nu-L va găzdui pe Dumnezeu. Nu-L va putea ține pe Dumnezeul infinit. „Totuși, ia aminte la rugăciunea robului Tău, la rugăciunea lui, Doamne, Dumnezeul meu, ascultă strigătul și rugăciunea pe care robul Tău o înalță în fața Ta astăzi”. Știu că nu Te va putea cuprinde locul acesta, spune Solomon, dar vreau doar să mă rog ca să-și îndeplinească scopul pentru care a fost construit. Care este scopul ei? Versetul 29, „Pentru ca ochii Tăi să fie deschiși spre această casă, zi și noapte, spre locul acesta despre care ai spus Tu: Numele Meu va fi acolo pentru ca să ascult rugăciunea pe care robul Tău o va înălță din acest loc”.

Este un loc de rugăciune. Acest scop a fost inaugurat chiar în rugăciunea lui Solomon. Versetul 30: „Ascultă rugăciunea robului Tău, a poporului Tău Israel, când se roagă către locul acesta”. Așa că te puteai ruga în Templu, în jurul Templului sau pur și simplu cu fața către Templu din orice altă locație. Acesta a simbolizat prezența lui Dumnezeu. „Și când se vor ruga către acest loc care simbolizează prezența Ta” - versetul 30 „-ascultă-l din cer din locuința Ta; ascultă-i și iartă-i”.

Ce fel de rugăciuni înălțau? Rugăciuni de mărturisire, pocăință, de frângere înaintea lui Dumnezeu. Versetul 31: „Dacă va păcătui cineva împotriva aproapelui său şi va fi silit să facă un jurământ şi va veni să jure înaintea altarului Tău, în casa aceasta ascultă-l din ceruri, lucrează şi fă dreptate robilor Tăi; osândește pe cel vinovat şi întoarce vina purtării lui asupra capului lui; dă dreptate celui nevinovat şi fă-i după nevinovăția lui! “Când poporul Tău Israel va fi bătut de vrăjmaș pentru că a păcătuit împotriva Ta, dacă se vor întoarce la Tine şi vor da slavă Numelui Tău, dacă-Ţi vor face rugăciuni şi cereri în casa aceasta, ascultă-i din ceruri, iartă păcatul poporului Tău Israel şi întoarce-i în țara pe care ai dat-o părinților lor!" și această rugăciune continuă în întregul capitolul.

Când poporul se roagă în acest loc sau îndreptat înspre acest loc, ascultă-l. Versetul 35: „Când se va închide cerul şi nu va fi ploaie din pricina păcatelor făcute de ei împotriva Ta, dacă se vor ruga în locul acesta şi vor da slavă Numelui Tău şi dacă se vor abate de la păcatele lor pentru că-i vei pedepsi, ascultă-i din ceruri, iartă păcatul robilor Tăi şi al poporului Tău Israel, învață-i calea cea bună pe care trebuie să umble şi să trimiți ploaie pe pământul pe care l-ai dat de moștenire poporului Tău! Versetul 38: „dacă un om, dacă tot poporul Tău Israel va face rugăciuni şi cereri şi fiecare îşi va cunoaște mustrarea cugetului lui şi va întinde mâinile spre casa aceasta, ascultă-l din ceruri, din locul locuinţei Tale…”

Scopul acestui loc era să fie un loc de rugăciune. Iar jertfele care se aduceau -jertfa de dimineață și jertfa de seară - erau pur și simplu acte simbolice ale rugăciunii pe care Dumnezeu o asculta pentru că pentru popor s-a făcut ispășirea necesară.

Apoi continuă în versetul 42: „căci se va şti că Numele Tău este mare, mâna Ta este tare şi brațul Tău este întins, când poporul Tău va veni să se roage în casa aceasta". Apoi continuă și continuă până la versetul 61: „inima voastră să fie în totul a Domnului Dumnezeului nostru, cum este astăzi, ca să urmați legile Lui şi să păziți poruncile Lui. Acum, Împăratul şi tot Israelul împreună cu el au adus jertfe înaintea Domnului”. Îi aduci lui Dumnezeu o jertfă pentru a opri mânia lui Dumnezeu. Aduci o jertfă pentru ca Dumnezeu să fie satisfăcut și acest gest deschide drumul spre Dumnezeu și această Casă devine o Casă de rugăciune.

Este o Casă de rugăciune. Asta a fost Templul. Aici puteai merge să te rogi. Ai fi putut să-i aduci laude? Bineînțeles că da. L-ai fi putut adora pe Dumnezeu și te-ai fi putut închina Lui? Desigur, puteai face acest lucru. Dar, în primul rând, înainte de a face toate acestea, ți-ai mărturisit păcatul și spuneai rugăciunea vameșului din Luca 18, care bătându-și pieptul spune în rugăciune: „Doamne, ai milă de mine păcătosul. Aplică-mi, te rog, jertfa de ispășire adusă chiar în momentul acesta.

Psalmul 27: 4: „Un lucru cer de la Domnul și-l doresc fierbinte, aș vrea să locuiesc în Casa Domnului în toate zilele mele”. Acesta este Templul. Apoi psalmistul continuă: „să văd frumusețea Domnului și să mă minunez în templul Său”. Este un loc de meditație, este un loc al mărturisirii. Este un loc de rugăciune.

Psalmul 65:4: „Ferice de cel pe care-l alegi Tu şi pe care-l primești înaintea Ta, ca să locuiască în curțile Tale! Ne vom sătura de binecuvântarea Casei Tale, de sfințenia Templului Tău”, un loc al bunătății, un loc al mărturisirii , un loc de laudă, un loc de comuniune cu Dumnezeu. Orice altceva în afară de toate astea s-au întâmplat în anul 30 d.Hr. în haosul Templului lui Irod, la Sărbătoarea Paștelui.

„De fapt”, spune Isus, „ați făcut din Casa Tatălui meu o peșteră de tâlhari”, este limbajul împrumutat din Ieremia capitolul 7, versetul 11. „Ați transformat acest locaș de legătură cu cerul, această casă de rugăciune și închinare într-o peșteră de tâlhari”. Ieremia 7 vorbește despre toate urâciunile posibile făcute de popor. „Numele Meu a devenit o peșteră de tâlhari”, spune Dumnezeu în Ieremia 7.

Hoților le plăcea să se ascundă în peșteri. Mă gândesc că tâlharii de la drumul mare și alții ca ei s-ar ascunde în peșteri. Ei bine, Templul devenise ascunzătoarea tâlharilor. Devenise o peșteră pentru hoți, mai degrabă un refugiu pentru tâlhari decât pentru închinători, un loc pentru protejarea celor blasfematori. Nu era nevoie să mergi și să te ascunzi într-o peșteră. Puteai merge doar să cumperi o tarabă în Templu.

Ce s-a întâmplat acolo a fost foarte urât. Această reacție a fost un act provizoriu din partea lui Isus, 40 de ani mai târziu în anul 70 d.Hr. - Dumnezeu a trimis armata romană și a distrus în totalitate Templul și nu a mai fost niciodată reconstruit în 2000 de ani. Așa de rău a fost ceea ce s-a întâmplat acolo. Acolo s-a dus Isus prima dată pentru că acela este locul Lui. Și, așa cum am mai spus, dacă El s-ar întoarce astăzi pe pământ, El nu ar ataca instituțiile acestei lumi. El ar ataca biserica, biserica coruptă, infidelă, neadevărată. Deci, Îl vedem pe Rege într-o misiune divină cu autoritate divină, împlinind Cuvântul divin.

În al patrulea rând, descoperim că El a demonstrat compasiune divină. Din nou, manifestarea a ceea ce este El scoate în relief o altă parte a Lui - compasiunea divină. Versetul 47: „Și El îi învăța zilnic în Templu”. Aceasta este într-adevăr o declarație simplă, uimitoare. Învăță oamenii zilnic în Templu. Ce îi învăța El pe oameni? Care să fi fost lucrurile pe care El le-ar fi spus acestor oameni?

Priviți la capitolul 20, versetul 1. „într-una din zilele în care El învăța oamenii în Templu și predica Evanghelia ...” Este aceasta o dovadă de compasiune? Ce face Isus? Predică Evanghelia. Ce este Evanghelia? Vestea bună cu privire la ce? Mântuire, iertare, cer, viață veșnică. Aceasta este ceva cu adevărat frumos după urâțenia văzută.

Credeți-mă, vă rog! Curtea Templului nu era deloc îngrijită. Trebuie să fi fost animale care mâncau peste tot prin curte, ai căror stăpâni fuseseră aruncați afară, bani împrăștiați, păsări fluturând atârnate, mese răsturnate, scaune rostogolite, tot felul de rămășițe împrăștiate în toate direcțiile. Însă, profanarea Templului a fost oprită pentru câteva zile și, pentru o vreme, Fiul lui Dumnezeu era stăpân în Casa lui Dumnezeu și Își arăta compasiunea învățând oamenii în zilele care I-au mai rămas - marți, miercuri, joi.

Mântuitorul, pentru ultima dată, proclamă evanghelia mântuirii unui popor împotrivitor. „Zilnic” înseamnă că asta a fost activitatea Sa în fiecare zi rămasă din săptămâna aceea.

Iată conținutul învățăturii Sale, Evanghelia Sa: Luca capitolul 20 versetul 21 ne spune că au venit la El și I-au zis: „Învăţătorule, știm că vorbești şi înveți pe oameni drept şi că nu cauți la faţa oamenilor, ci-i înveți calea lui Dumnezeu în adevăr.” Propovăduiești Evanghelia. Înveți pe oameni adevărata cale a lui Dumnezeu.

La sfârșitul capitolului 21, care prezintă concluzia slujirii Lui de învățare în zilele acelea - apropo, ceea ce El a învățat în zilele acelea este inclus în capitolele 20 și 21, la sfârșitul capitolului 21, versetul 37 Biblia spune: „Ziua, Isus învăța pe norod în Templu, iar noaptea Se ducea de o petrecea în muntele care se cheamă Muntele Măslinilor. Şi tot norodul venea dis-de-dimineață la El în Templu, ca să-L asculte”

Așadar, în fiecare zi, El îi învăța și oamenii veneau să-L asculte. Ei au umplut locul acela pentru a-L asculta pe Isus învățând cu compasiune oamenii și prezentând Evanghelia și calea lui Dumnezeu, calea lui Dumnezeu de a trăi, calea lui Dumnezeu către cer. Aceasta este dragostea lui Dumnezeu demonstrată. A fost furios? Da; L-a cuprins mânia sfântă? Da; A arătat compasiune, dragoste? Da, cu siguranță a făcut-o.

Cu o mare indignare, Isus i-a alungat pe cei care vindeau acolo. Cei care și-au înțeles vinovăția au plecat, dar unii au rămas. Autoritățile Templului erau furioase, așa cum vom vedea într-o clipă, dar acolo erau și alți oameni veniți să Îl asculte, iar El a vrut, pentru ultima oară, să discute cu ei.

Pe măsură ce trecem prin capitolele 20 și 21, vom descoperi că de fapt asta este ceea ce El i-a învățat pe oameni - Evanghelia, calea lui Dumnezeu. Acesta este aspectul pozitiv din toată scena asta. Apoi, El a prezentat și alte lucruri foarte, foarte negative. A vorbit împotriva liderilor, împotriva ereticilor, împotriva ipocriților. El a profețit distrugerea Ierusalimului și a promis reîntoarcerea Sa pentru judecată. Și prin acestea și-a arătat mila, compasiunea.

Să predici Evanghelia înseamnă să îți arăți compasiunea. Să predici calea lui Dumnezeu este compasiune. Să tragi semnale de alarmă împotriva falșilor lideri, eretici și ipocriți este o dovadă de compasiune. Este o dovadă de compasiune să-i avertizăm pe oameni cu privire la judecata divină. Toate aceste abordări sunt pline de compasiune, este milă în a chema oamenii la mântuire în lumina judecății.

Dar Matei ne mai spune ceva. Matei spune că El nu doar învăța oamenii, ci prezintă foarte frumos că orbii și șchiopii veneau la El și erau vindecați. Orbii și șchiopii veneau la El și erau vindecați și astfel Isus demonstra în continuare compasiunea Sa, puterea Sa. A demonstrat tot ceea ce am auzit cântându-se cu privire la El în Psalmul 103. El îți vindecă toate bolile tale. El dă afară, da, o face. El răstoarnă, da.

El de asemene vindecă și predică, cu compasiune, Evanghelia și cei vinovați fug și ceilalți rămân, mânia și dragoste sunt arătate într-un echilibru perfect și divin. Îi sperie pe cei vinovați, dar îi atrage pe cei în suferință.

Ei au venit fără frică la Blândul Vindecător, fără frică la Propovăduitorul Evangheliei, și totuși El i-a atenționat cu privire la Judecată.

Cei orbi și cei șchiopi, despre care Matei vorbește, au avut tendința să stea în jurul templului pentru că acolo veneau oamenii care se simțeau religioși. Acesta a fost un loc bun pentru cerșetorie. De data aceasta, au primit mai mult decât câteva monede. Au primit vederea și posibilitatea de mișcare. Acestea sunt lucrurile minunate pe care le-a făcut Isus, dovezi minunate și uimitoare ale divinității Sale.

Privind la toate acestea ai fi putut crede că aceste lucruri ar fi suficiente, o mare manifestare glorioasă de minuni în această zi de marți pentru a sigila pentru totdeauna în mintea oamenilor că Acesta este cu adevărat Mesia, dar răspunsul liderilor religioși a fost doar o mânie și mai mare. Și, în cele din urmă au instigat mulțimea care, mai târziu în acea săptămână, ne spune Luca în capitolul 23 cu 21, a strigat: „Răstignește-L! Răstignește-L! Răstignește-L!” Liderii din toată această scenă a compasiunii arătate de Isus devin iritați.

Sunt agitați, ne spune Matei în continuare, pentru că erau copii în Templu care Îl lăudau și vedeau în El împlinirea Psalmului 8. Conducătorii sufereau văzând că pierdeau controlul, dar noi citim despre ultima demonstrație a caracterului Său divin. El a fost într-o misiune divină, cu autoritate divină, credincios revelației divine, arătând compasiunea divină și împlinind scopul divin.

Nu este un șoc pentru noi că lucrurile au luat întorsătura pe care au luat-o. Versetul 47, mijlocul versetului, „... dar preoții cei mai de seamă, cărturarii și fruntașii, dintre ei încercau să-L omoare. Și nu au putut găsi nimic împotriva Lui ca să-i poată face ceva pentru că norodul Îi sorbea cuvintele.”

Mai era încă o cantitate uriașă de emoție de gloată în favoarea Lui care rămăsese de la sărbătoarea de luni. El curățase Templul. Pentru majoritatea oamenilor, sincer vă spun, a fost un câștig, nu-i așa? Pentru că ei, oamenii de rând au fost cei care erau abuzați. După toate acestea minunile au continuat, și apoi a urmat această învățătură incredibilă de la un om care făcuse ceea ce făcuse în Templu cu o prezență fizică și spirituală atât de impunătoare. Desigur, ei au fost atrași spre El din interes pentru o vreme.

Preoții cei mai de seamă, cărturarii și fruntașii iudeilor - preoții cei mai de seamă au fost cei care au controlat tot ce se întâmpla la templu, cărturarii au fost avocații, avocații religioși, cărturarii erau cei care i-au susținut pe preoții cei mai de seama cu presupusele lor studii ale Scripturii, iar fruntașii sunt grupul de oameni responsabili, poate Sanhedrinul, cel puțin vorbim de clasa conducătoare. Împreună, ei erau în înțelegere unii cu alții. Ei Îl voiau pe Isus mort. Acum Îl doreau mort mai mult ca oricând. Și conform cu Marcu 11:18, ei căutau „cum” să-L omoare. Le era însă greu să vină cu ceva, pentru că El era atât de popular în acest moment. Toți oamenii erau prinși de cuvintele Lui.

Limbajul din versetul 48 este destul de plastic. Ei au fost în mod constant în imposibilitatea de a găsi o strategie împotriva Lui, deoarece toți oamenii - iată o altă exprimare plastică - „erau atârnați de buzele Lui” este traducerea literală a termenilor grecești, care înseamnă că i-au dat o atenție foarte mare. Desigur, nimeni nu a vorbit niciodată ca El.

Din păcate, însă în câteva zile, mulțimea se subțiază și strigă cerând sângele Lui. După învierea Sa, doar 120 de credincioși din Iudeea se adună și 500 în Galileea. El este respins, respins de națiune, respins de lideri, dar toate astea pentru a îndeplini scopul lui Dumnezeu. Isaia 53: „El a fost disprețuit și respins”.

Exact după program. Încercau să-L distrugă, căutând o modalitate de a face acest lucru, și o vor face însă exact la timp, pentru că El va muri vineri, ca Mielul ales de Dumnezeu, care va fi jertfit. Aveau nevoie doar de o modalitate de a ajunge la El. Au găsit-o în cele din urmă, prin Iuda și prin manipularea mulțimii căreia, până vineri, nu i-a fost împlinită așteptarea cu privire la ceea ce dorea ca Isus să facă.

Într-un sens, tot așa este și astăzi. Liderii religioși, teologii, cărturarii, birocrații se opun lui Isus și majoritatea oamenilor Îl resping pentru că El nu se potrivește cu imaginea lor despre ceea ce ar trebui să fie un mare Mesia, un Eliberator și un Rege. Și există întotdeauna doar un grup mic de credincioși fideli, dar cu toate acestea, măreția Sa este arătată la fel de clar, este clară în misiunea Sa, în autoritatea Sa, în devotamentul Său față de Scriptură, în compasiunea Sa, și chiar în respingerea Sa. Exact așa cum a plănuit Dumnezeu să fie.

Și Isus Cristos, preaiubitul nostru, este Curățitorul divin. El este perfect în dragoste, însă El este perfect și în sfințenie. El este perfect în bunătate, însă este perfect și în judecată. El este perfect în compasiune și El este perfect în răzbunare. El nu poate tolera nedreptatea sau înșelăciunea. Și când El este respins ca Mântuitor, El devine Judecătorul fiecărui om. Rugăciunea mea pentru tine este ca tu să-L cunoști ca Mântuitor și nu ca Judecător.

Tatăl nostru, venim acum la sfârșitul timpului nostru de închinare, în aceste momente ajunși la un punct de importanță veșnică. Vom trăi veșnic fie onorându-L pe Isus Cristos ca Mântuitor, sau blestemându-L ca Judecător, fie în bucuriile și gloriile fericirii cerului, fie în ororile și agoniile chinurilor iadului. Și știm că judecata trebuie să înceapă de la casa lui Dumnezeu. Și aceasta este biserica. Sunt oameni aici, Tată. Locul acesta este casa Ta. Isus vine la noi aici și ne spune: „Este adevărată închinarea ta? Sau ești un tâlhar care se ascunde în acest loc? Ești un om fals, un ipocrit, un înșelător?”

Doamne, fă prin harul Tău lucrarea Ta de mântuire. Vino la această adunare chiar astăzi și la biserica Ta și la cei care mărturisesc Numele Tău. Apropie-te de noi cu compasiune. Vino să vindeci și să ierți, să mântuiești și să arăți calea lui Dumnezeu în adevăr. Vino cu Evanghelia ca păcătoșii să se pocăiască înainte să vii să-i scoți afară ca pe niște blasfematori.

O, suntem mâhniți Doamne. Îți iubim biserica pentru că te iubim. Suntem mâhniți de toți ipocriții, de cei ce trăiesc în falsitate, de mincinoșii și de cei care manipulează, de hulitorii care rostesc Numele Tău și apoi exploatează oamenii pentru binele și câștigul lor. Și îți cerem, Doamne, să-ți cureți biserica, să-ți purifici biserica de sus în jos, dintr-o parte întra-alta, din față în spate, pentru ca aceasta să poată aduce cu adevărat glorie Numelui Tău.

Cercetează profund această biserică și scoate literalmente la lumină fiecare suflet care nu L-a îmbrățișat încă pe Cristos cu credință și pocăință, pentru a putea face asta chiar astăzi. Te-am putea cunoaște ca Mântuitor și vom cunoaște plinătatea bucuriei pe care o aduci acum și pentru totdeauna, și nu ca Judecător. Pentru slava Ta, Doamne, fă-Ți lucrarea. Curăță acest loc și această biserică aducând prin harul Tău mântuirea Ta în inimile oricui are nevoie disperată să Te cunoască.

Îți mulțumim, Părinte, că L-ai trimis pe Fiul Tău în lume nu ca să ne judece, ci ca să ne mântuiască. Ne rugăm ca Tu să Îți faci lucrarea mântuitoare astăzi, să faci această lucrare pentru propria Ta bucurie. Aceste lucruri le cerem în numele Fiului Tău. Amin.

SFÂRȘIT