Luați-vă Bibliile împreună cu mine dacă vreți și ca întotdeauna în Biserica Grace să ne uităm împreună în Cuvântul lui Dumnezeu. Ne vom uita la capitolul 9 din Daniel. Daniel capitolul 9. Acesta este cadrul pentru mesajul din această seara, așa cum a fost pentru mesajul de duminica trecută și nu va fi atât de mult o predicare așa cum este ea, cât va fi un capitol din Scriptură predicat. De fapt, în întreaga carte, apar multe astfel de locuri. Nu sunt atât de preocupat să vă îndemn sau să proclam, pe cât sunt să vă împărtășesc lucrurile ce decurg din acest text minunat.

Dacă ar fi să revenim la capitolul 6, un capitol cunoscut din cartea lui Daniel, unde îl găsim pe Daniel în groapa cu lei și dacă ar fi să mergem înainte de groapa cu lei pentru a descoperi ce anume l-a făcut să fie aruncat acolo, am fi la versetele 10 și 11. Și acolo citim următoarele cuvinte: „Când a aflat Daniel că s-a iscălit porunca, a intrat în casa lui, unde ferestrele odăii de sus erau deschise înspre Ierusalim, şi de trei ori pe zi îngenunchea, se ruga şi lăuda pe Dumnezeul lui, cum făcea şi mai înainte. Atunci, oamenii aceștia au dat năvală în casă şi au găsit pe Daniel rugându-se şi chemând pe Dumnezeul lui.” Găsim așadar în capitolul 6, încă unul dintre secretele marii puteri spirituale a lui Daniel, Daniel era un om dedicat rugăciunii. Sunt sigur că ați auzit multe mesaje despre rugăciune, probabil mai multe decât v-ar plăcea să auziți. Probabil vă întrebați dacă nu ați înțeles deja totul atât de bine încât ce urmează să fie chiar inutil, și totuși, se pare că indiferent câte mesaje auzim sau câte mesaje transmitem, există întotdeauna un factor de condamnare în fiecare. Pentru că niciodată nu simțim că ne rugăm așa cum ar trebui.

Când studiem cartea lui Daniel din nou și din nou, capitol cu capitol, descoperim că sunt prezentate într-o manieră atât de simplă trăsăturile minunate ale caracterului lui Daniel. Și una dintre este dedicarea pentru rugăciune. El a înțeles că rugăciunea însemna trăirea în prezența lui Dumnezeu și nimic nu putea să schimbe lucrul acesta. Nici amenințarea cu moartea, nici amenințarea cu pierderea reputației sau a poziției sale. Nimic. Rugăciunea era o legătură vitală cu Dumnezeu. El era cumva ca Iacov, dacă vă aduceți aminte, când Iacov s-a luptat cu Dumnezeu și în Geneza 32 ni se spunea că Iacov a zis: „nu te voi lăsa să pleci până nu mă vei binecuvânta.” El s-a prins de Dumnezeu până când a cunoscut binecuvântarea din partea Lui. Ei bine, așa a fost Daniel.

Daniel a biruit în rugăciune împotriva edictului dat de rege. El a biruit în rugăciune, și în capitolul 9, în mijlocul a ceea ce a reprezentat o situație de criză în viața poporului și a națiunii sale iubite. Și vedem în capitolul 9, primele 19 versete, rugăciunea lui Daniel. Este singura rugăciune de orice fel a lui Daniel pe care o avem și este una magistrală. Și vedem răspunsul în versetele de la 20 până la 27. Și răspunsul este infinit de monumental încât ne va lua săptămâni bune de studiu doar pentru a înțelege răspunsul. Și vom rezerva asta pentru un timp în viitor, dar deocamdată vreau să privim la rugăciune, pentru că vreau să vedem măreția acestei rugăciuni minunate de mijlocire.

Cum Daniel, omul lui Dumnezeu, îl cheamă pe Dumnezeul pe care îl iubește și în care se încrede. Și așa cum v-am spus data trecută, această rugăciune, cum obișnuiesc să spun eu cât de simplu o pot face, devine o rugăciune model pentru noi. Nu pentru că Daniel se roagă cu scopul acesta. Nu pentru că devine instructivă pentru noi în și prin sine. Ci pentru că însuși exemplul său devine un model pentru rugăciunea noastră și Daniel trăia o viață în care rugăciunea constantă îi curgea literalmente prin vene. D.L Moody a spus: „cei care au avut cel mai profund impact pe acest pământ blestemat de păcat au fost bărbați și femei ai rugăciunii.” Robert Murray McShane, un mare om al rugăciunii a spus: „petrec o mare parte din timpul meu pentru a-mi acorda inima pentru rugăciune, pentru că rugăciunea este liantul care leagă pământul de cer”. Dr. Guthrie un bătrân sfânt al lui Dumnezeu care a trăit cu un secol în urmă a spus: „primul semn al adevăratei vieți spirituale este rugăciunea. De asemenea, este și mijlocul de menținere a vieții spirituale. Omul poate trăi la fel de bine din punct de vedere fizic fără a respira, precum poate trăi din punct de vedere spiritual fără să se roage.”

Acum, dacă este adevărat, așa cum spune D.L. Moody, că oamenii care au avut cel mai mare impact asupra pământului au fost oameni ai rugăciunii, atunci ne-am aștepta ca Daniel să fie un om al rugăciunii. Și dacă rugăciunea este atât de normală ca respirația, ne-am aștepta din nou, ca viața lui Daniel să fie o viață care mustește de rugăciune. Și tocmai așa este.

Când privim la capitolul 9 din nou, vom descoperi modelul rugăciunii lui Daniel, deoarece el devine un model pentru propria noastră rugăciune de mijlocire. Acum vă reamintesc faptul că data trecută am observat contextul. Acum priviți la versetul unu, vreau doar să vă împrospătez memoria. „În anul dintâi al lui Darius, fiul lui Ahaşveroş, din neamul mezilor, care ajunsese împărat peste împărăţia haldeenilor, în anul dintâi al domniei lui, eu, Daniel, am văzut din cărţi că trebuia să treacă şaptezeci de ani pentru dărâmăturile Ierusalimului, după numărul anilor despre care vorbise Domnul către prorocul Ieremia.” Este primul an al Imperiului Medo-Persan. Babilonul a căzut. Sărbătoarea organizată de Belşaţar a avut deja loc. Mezii și perșii au preluat controlul. Cir este acum marele monarh al lumii. Poate că Darius nu este altceva decât un titlu de onoare care se referă la împăratul Cir. A venit însă vremea medo-perșilor, Darius sau Cir stă pe tron ca împărat. El nu este doar al Persiei, ci i s-a acordat statutul de descendent al Mezilor, pentru a putea fi aprobat de ambele popoare care se reuniseră în acest imperiu. Nu au fost absorbiți numai perșii și mezii, ci și domeniul caldeenilor care sunt de fapt babilonienii și astfel a fost format un imperiu mondial, mai mare decât Babilonul, mai mare decât Babilonul în putere și în măreție. Și în primul an Daniel se trezește citind cărțile și, așa cum am menționat și data trecută, mă gândesc că nu există nicio îndoială că poporul evreu, poporul lui Iuda care era în exil, a reușit să ia cu el în robie, unele dintre scrierile Vechiului Testament. Evident, aveau cu ei cartea lui Ieremia, care a fost scrisă și distrusă și apoi rescrisă așa cum ne spune Ieremia.

Printre cărțile pe care le aveau și din care au citit în exil, se numărau și cuvintele lui Ieremia și în timp ce Daniel citea versetul doi din Ieremia, a dat peste profeția că pustiirea Ierusalimului va ține 70 de ani. Lucrul acesta l-a pus pe gânduri pe Daniel pentru că știa că era deja în robie de aproape 70 de ani. Cea mai bună estimare ar putea fi că Daniel era deja acolo de cel puțin 67 de ani. Era un bărbat de peste 80 de ani și știa că atunci când Dumnezeu a făcut o profeție, profețiile lui Dumnezeu se împlinesc. Și mai știa că Ieremia a spus că vor fi 70 de ani și când a și citit lucrul acesta în cartea lui Ieremia, și pentru că cel puțin în cazul lui au trecut deja 67 de ani, a înțeles că vremea era aproape. S-ar putea să te gândești că dacă așa stau lucrurile, așa cum am spus data trecută, Daniel nu ar fi avut pentru ce să se mai roage. Ar fi trebuit să pună totul pe seama suveranității lui Dumnezeu și să spună, „Bine Doamne, vei împlini planul cu privire la cei 70 de ani, fă-ți lucrarea și lasă lucrurile așa cum sunt. Dar Daniel știa că, într-un fel, integrarea în suveranitatea lui Dumnezeu este alegerea omului. Este ca și în mântuire. Biblia spune că Dumnezeu ne-a ales în El înainte de întemeierea lumii. Biblia ne spune că noi suntem aleși după știința mai dinainte a Lui Dumnezeu și suntem predestinați să fim răscumpărați. Biblia ne spune că Dumnezeu îi cunoaște pe cei care sunt ai Lui.

Biblia ne spune că Dumnezeu a spus: „am mult popor în cetatea aceasta” la care vreau să ajungi, afirmând în felul acesta că știa cine erau aceştia. Cu alte cuvinte, Dumnezeu ne-a ales și totuși mântuirea noastră depinde și de faptul că noi luăm o decizie, nu-i așa? Daniel știa că suveranitatea lui Dumnezeu se va împlini, dar nu fără răspunsul alegerii umane. Și astfel, având în vedere suveranitatea lui Dumnezeu pe de-o parte, știind că trebuie să existe o acceptare din punct de vedere uman, o dorință a inimii ca Dumnezeu să pună capăt pedepsei, el începe să se roage. Ca apostolul Ioan din cartea Apocalipsa care, auzind Cuvântul din partea lui Dumnezeu, „iată, Eu vin curând” spune, „amin, vino, Doamne Isuse”. El își aliniază rugăciunile cu ceea ce știe că Dumnezeu va face. Cred că am putea spune că acesta este caracterul fiecărui „amin” din Biblie, pentru că „amin” înseamnă „așa să fie”. Și când îi spunem lui Dumnezeu, „Doamne, împlinește!”, noi pur și simplu afirmăm că voia lui Dumnezeu se va face. Și când înțelege lucrul acesta, omul trebuie să-și alinieze inima la planul lui Dumnezeu pentru a cunoaște plinătatea acestui scop care se va împlini.

Rugăciunea este așadar necesară, chiar dacă Dumnezeu este suveran și absolut și își va împlini voia. Au fost momente când Dumnezeu a prelungit lucrurile și au fost momente când Dumnezeu a scurtat lucrurile. Și astfel, în privința suveranității Lui, nu-i putem pune limite. El poate scurta lucrurile sau poate prelungi lucrurile. Așa că Daniel începe să se roage știind cumva că spiritul de corectitudine al omului trebuie să se încadreze în actul suveran al lui Dumnezeu. Și așa se roagă Daniel. Și timp ce se roagă, vom descoperi opt principii ale unei rugăciuni veritabile de mijlocire, care decurg din această rugăciune minunată. Și, după cum v-am spus, nu sunt predate explicit, ci se pot descoperi în mod implicit. Ele nu sunt scopul rugăciunii, și totuși ele devin un scop foarte bun pentru noi fiindcă ne ajută să vedem ce este o rugăciune de mijlocire adecvată.

Acum, sincer, dragii mei avem două probleme de bază când vine vorba de rugăciune, prima, nu o facem suficient, nu-i așa? Biblia spune din nou și din nou, stăruiți în rugăciune, rugați-vă neîncetat. A doua problemă este că nu știm pentru ce să ne rugăm, și de aceea Romani 8 ne spune că, deși nu știm pentru ce să ne rugăm, din cauza neputinței firii noastre pământești, Duhul Sfânt mijlocește pentru noi. Așadar avem două probleme, nu ne rugăm suficient și nu știm pentru ce să ne rugăm. Și astfel, pe măsură ce examinăm acest model al rugăciunii lui Daniel, vom descoperi o perspectivă. Şi despre fervoarea în rugăciune a unui singur om, dar și despre caracterul mijlocirii unui singur om. Îngăduiți-mi să trec în revistă cele trei puncte din cele opt la care ne-am uitat săptămâna trecută și voi face acest lucru pe scurt, pentru că vreau să le acoperim astăzi pe celelalte cinci.

Adevărata rugăciune de mijlocire este generată de Cuvântul lui Dumnezeu. Mergem la Dumnezeu în primul rând ca un răspuns la Cuvântul Său care acționează asupra inimii noastre. Și v-am împărtășit că știu acest lucru din propria mea experiență, că momentele celei mai credincioase rugăciuni sunt pentru mine cele în care primesc Cuvântul lui Dumnezeu. De fapt, săptămână de săptămână, în timp ce stau și studiez Cuvântul lui Dumnezeu, mi se pare imposibil ca aceasta să fie o stradă cu sens unic. Nu pot să-L aud pe Dumnezeu vorbind fără să-i răspund în rugăciune.

Și devine o conversație. Și rugăciunea lui Daniel a fost așa, versetul doi spune: „eu, Daniel, am înțeles din cărți.” Și apoi, în versetul 3, „și mi-am îndreptat fața către Domnul Dumnezeu, ca să-L caut cu rugăciune.” Rugăciunea a apărut ca urmare a înțelegerii Cuvântului lui Dumnezeu. Acum, dacă studiezi Biblia, descoperi că din nou și din nou, Biblia spune „vegheați în rugăciune, vegheați în rugăciune.” Domnul Isus spune asta în mod repetat, Petru o spune, „vegheați în rugăciune.” Și despre ce anume vorbesc toți aceștia este practic chemarea de a privi la ceea ce se întâmplă, de a înțelege ce se întâmplă. Ține-ți ochii deschiși. Fii specific cu privire la ceea ce te rogi. Acum ascultați-mă, singurul mod în care poți să veghezi și să știi pentru ce să te rogi este când știi ce spune Cuvântul lui Dumnezeu despre ceea ce vezi, înțelegeți? Trebuie să înțelegi lumea și evenimentele. Biserica și evenimentele ei. Poporul Israel și evenimentele lui. Trebuie să fii capabil să vezi ce se întâmplă în lumina Cuvântului lui Dumnezeu, sau nu vei înțelege scopurile lui Dumnezeu în istorie și nu te poți ruga în mod înțelept așa că să urmărim nu numai scena din jurul nostru, ci să urmărim Cuvântul lui Dumnezeu pentru a determina cât de atent și de corect trebuie să ne rugăm.

În Neemia capitolul 1, Neemia spune în versetul 11: „ah, Doamne, să ia aminte urechea Ta la rugăciunea robului Tău şi la rugăciunea robilor Tăi, care vor să se teamă de Numele Tău! Dă astăzi izbândă robului Tău şi fă-l să capete trecere înaintea omului acestuia! ’Pe atunci eram paharnicul împăratului.’” Pentru ce se ruga? Pentru ce se ruga? A primit vorbă că orașul Ierusalim era în ruine. Şi ce dacă? De ce asta l-a făcut să se roage? Pentru că știa că orașul Ierusalim este cetatea pe care Dumnezeu o iubește și ceea ce a văzut a fost filtrat prin cunoașterea Cuvântului lui Dumnezeu și l-a adus pe genunchi. Nu vom putea niciodată să înțelegem ce se întâmplă în jurul nostru decât dacă înțelegem ce se întâmplă în contextul Cuvântului lui Dumnezeu. Și când descoperim Cuvântul lui Dumnezeu, la fel ca Daniel, care a văzut scena din jurul lui: robia, pedepsirea poporului, timpul petrecut de Iuda în robie în Babilon și acum sub dominația medo-persană. O vreme în care au fost subjugați de păgânism. El a putut să analizeze ce se întâmplă și încotro vor merge lucrurile doar atunci când a înțeles Cuvântul lui Dumnezeu, și a văzut că urmau să treacă cei 70 de ani, și asta l-a motivat la rugăciune. Așadar, cu cât înțelegem mai bine Cuvântul lui Dumnezeu, cu atât vom putea să înțelegem mai bine scena istoriei, și cu atât mai mult rugăciunile noastre se vor conforma cu ceea ce Dumnezeu are în minte. Atunci dragii mei, rugăciunea de mijlocire, este generată de Cuvântul lui Dumnezeu.

Oamenii cărții sunt și oameni ai rugăciunii. În afara Cuvântului lui Dumnezeu, rugăciunile noastre vor fi vorbărie superficială și lipsită de sens. În al doilea rând, rugăciunea de mijlocire nu este generată doar de Cuvântul lui Dumnezeu, ci este întemeiată pe voia lui Dumnezeu, și Daniel știe asta și el spune în versetul doi : „Ieremia spune că vor fi 70 de ani și eu îți spun Doamne”, versetul 3, „chiar pentru lucrul acesta vreau să mă rog” și jos la versetul 19, el spune: „Doamne, ascultă, fă lucrul acesta, nu zăbovi.” Cu alte cuvinte, Doamne, fă ceea ce spune Ieremia că vei face. Împlinește-ți voia. Așa cum am văzut data trecută, aceasta este în esență centrul tuturor rugăciunilor. Dacă cerem orice, ne spune 1 Ioan 5, după voia Lui, știm că ne ascultă și știm că primim lucrurile pe care i le cerem. Voia Lui. Voia Lui. Rugăciunea cunoscută spune: „Tatăl nostru care ești în ceruri, sfințească-se Numele Tău, vie Împărăția Ta, și facă-se voia Ta.” Rugăciunea nu este pentru a încerca să-i schimbi planurile lui Dumnezeu, pentru că Dumnezeu dorește deja ce este cel mai bine. Ai știut lucrul acesta? Ai știut că Dumnezeu dorește ce este cel mai bine pentru tine? Nu cred că vrei să-și schimbe gândul cu privire la asta, nu-i așa?

Rugăciunea înseamnă să te aliniezi la voia lui Dumnezeu care este deja cea mai bună. Poate spui, „dacă nu cunosc voia Lui.” Ei bine, aici intervine Romani 8:26. Ce promisiune! Ce spune? Ei bine, acolo sunt trei versete pe care ar trebui să le înțelegeţi pentru că toate merg împreună, și iată ce spun aceste versete: „la fel, Duhul ne ajută în slăbiciunea noastră. Căci nu știm cum trebuie să ne rugăm.” Oh, acesta este adevărul! Știi care este voia lui Dumnezeu în fiecare situație? Eu nu. Adică, dacă studiez Cuvântul lui Dumnezeu, știu care este în unele cazuri. Știu că voia lui Dumnezeu este ca oamenii să fie mântuiți. Știu că voia lui Dumnezeu este ca ei să fie puși deoparte sub călăuzirea Duhului lui Dumnezeu și să fie plini de Duhul, Efeseni 5:17 și 18. Știu că voia lui Dumnezeu este să ne păzim de orice imoralitate sexuală, 1 Tesaloniceni 4:3. Știu că voia lui Dumnezeu este ca tu să fii supus autorităților care sunt rânduite de Dumnezeu. Știu că voia lui Dumnezeu este ca pentru toate lucrurile să fii mulțumitor, 1 Tesaloniceni capitolul 5. Știu că voia lui Dumnezeu este să suferi pentru că faci binele și nu pentru ca faci răul. Știu multe lucruri care exprimă voia lui Dumnezeu. Dar nu știu întotdeauna. Dar când nu știu, și nu știu cum să mă rog, Duhul mijlocește pentru mine într-o limbă care nu poate fi rostită. Nu este vorba despre niște gemete grăite, nu este vorba despre un discurs extatic. Este ceva ce nu știm. Este o comuniune dumnezeiască între Duhul lui Dumnezeu și Tatăl, iar „Tatăl care cercetează inimile știe care este năzuința Duhului pentru că El mijlocește pentru sfinți după voia lui Dumnezeu.” Când eu nu cunosc voia lui Dumnezeu, Duhul o cunoaște. Și în numele meu, rugăciunile se ridică. Nu este asta ceva extraordinar? Și acesta este motivul pentru care știm că toate lucrurile lucrează împreună pentru ce? Pentru bine. Nu doar la întâmplare, ci pentru că Duhul lui Dumnezeu mijlocește pentru noi acolo unde nu cunoaștem voia Lui. În viața mea, vreau un singur lucru în rugăciunile mele, unul singur, doar unul, și anume vreau ca Dumnezeu să-și împlinească voia.

Pentru că mă iubește voia Lui este cea mai bună. Asta îl pune pe Dumnezeu în locul în care trebuie să fie. Rugăciunea așadar este generată de Cuvântul lui Dumnezeu și întemeiată pe voia lui Dumnezeu. În al treilea rând, este caracterizată de fervoare, versetul 3: „mi-am îndreptat fața către Domnul Dumnezeu”, și v-am spus că ideea de a-și îndrepta fața către El a presupus hotărâre, angajament, intensitate, pasiunea de a-L căuta pe Dumnezeu prin rugăciune și o rugăciune cu post și în sac și cenușă. Acum, postul, sacul și cenușa mergeau împreună cu o rugăciune simțită din adâncul inimii. Au fost multe lucruri despre care Biblia spune că au însoțit fervoarea. Dacă vei studia Biblia vei găsi următoarele: îmbrăcarea în sac, șezutul pe cenușă și turnarea cenușii în cap, ca în Iov capitolul 2. Capul ras, Iov 1, lovirea pieptului din Luca 18, plânsul, 1 Samuel 1 și în multe alte locuri. Aruncarea cu praf pe cap, sfâșierea hainelor, postul, suspinul, geamătul, plânsul puternic, transpirație cu sânge, agonie, inima zdrobită, vărsarea inimii, sfâșierea inimii, facerea de juruințe, aducerea de jertfe și multe alte lucruri pe care Biblia le precizează ca fiind cele care însoțesc fervoarea în rugăciune. Și noi îl vedem pe Daniel în acea rugăciune ferventă, fierbinte. El este dedicat față de asta. El își revarsă inima. Ca Ana, care, vărsându-și inima înaintea Domnului, nu a vrut să mănânce. Pentru că nu avea poftă de mâncare? Nu, ca în Estera capitolul 4. Cred că este în versetul 16, „du-te și adună pe toți evreii care sunt prezenți în Susa și postește pentru mine”, spune Estera, „nici să nu mănânci nimic și nici să nu bei nimic trei zile și trei nopți, și eu voi posti cu slujnicele mele și apoi voi intra la împărat în ciuda legii, și dacă va fi să pier, voi pieri.” Rugăciune fierbinte. Găsim o altă rugăciune fierbinte în Luca capitolul 11, în relatarea minunată pe care Domnul nostru o spune în Luca 11 de la versetele 5 până la 10. Doar vă amintesc pe scurt de ea. „Apoi le-a mai zis: „Dacă unul dintre voi are un prieten şi se duce la el la miezul nopţii şi-i zice: ‘Prietene, împrumută-mi trei pâini, căci a venit la mine de pe drum un prieten al meu şi n-am ce-i pune înainte şi, dacă dinăuntrul casei lui, prietenul acesta îi răspunde: Nu mă tulbura; acum uşa este încuiată, copiii mei sunt cu mine în pat”, așa reușeau să se încălzească, „nu pot să mă scol să-ţi dau pâini’, vă spun: chiar dacă nu s-ar scula să i le dea, pentru că-i este prieten, totuşi, măcar pentru stăruinţa lui supărătoare, tot se va scula şi-i va da tot ce-i trebuie. De aceea şi Eu vă spun: Cereţi, şi vi se va da; căutaţi, şi veţi găsi; bateţi, şi vi se va deschide.”

Cu alte cuvinte, Dumnezeu răspunde fervorii.

Iona, vă amintiți în capitolul 3, rugăciunea făcută cu fervoare în locul acela și Daniel se roagă intens. Rugăciunea nu poate rămâne doar ceva făcut în treacăt. Este o îndreptare a inimii către ceva. Brooks a spus, cu ani în urmă, „așa cum un foc pictat nu este un foc adevărat, și după cum un mort nu este un om, tot așa rugăciunea rece nu este rugăciune. Într-un foc pictat nu există căldură. Într-un mort nu există viață, într-o rugăciune rece nu există atotputernicie, devotament și nici binecuvântare. Rugăciunile reci sunt ca săgețile fără vârf, ca săbiile fără tăiș, ca păsările fără aripi. Nu străpung, nu taie. Nu se pot înălța până la cer. Rugăciunile reci îngheață întotdeauna înainte de a ajunge în cer. O, dacă creștinii s-ar simți mustrați de rugăciunile lor reci și dacă starea de spirit ar deveni mai fierbinte atunci când își aduc cererile înainte Domnului!” Jeremy Taylor a adăugat: „o dorință superficială este un mare dușman al succesului rugăciunii unui om bun. Trebuie să fie o rugăciune operativă intensă, plină de zel, vie. Să consideri ce uriașă indecență este ca un om să-I vorbească lui Dumnezeu despre un lucru pe care nu îl prețuiește. Rugăciunile noastre ar trebui să aducă mustrare în duhul nostru când cerem apatici acele lucruri pentru care ar trebui să murim. Lucruri care sunt mai prețioase decât sceptrele împărătești, mai valoroase decât prăzile de pe mare sau decât comorile de pe culmile indiene.”

Astfel Daniel s-a rugat cu ardoare, urmează al patrulea principiu și apoi continuăm până la al optulea. Semnul rugăciunii autentice de mijlocire este că ea este generată de Cuvântul lui Dumnezeu. Apoi ea este întemeiată pe voia lui Dumnezeu. Este caracterizată de fervoare. Numărul patru, este făcută cu lepădare de sine. Este făcută cu lepădare de sine. Versetul patru. „M-am rugat Domnului Dumnezeului meu și i-am făcut următoarea mărturisire.” Să ne oprim puțin chiar aici, inima oricărei rugăciuni adevărate, notați vă rog, este o conștientizare inițială că tu nici măcar nu ai ce căuta în prezența Domnului, să începem cu asta. Observați? Adică, tu nici măcar nu aparții prezenței lui Dumnezeu. Nu este nimic în tine și din tine care să te recomande înaintea Lui.

De unde începe totul? Cu acea recunoaștere. „I-am făcut următoarea mărturisire.” De ce ai făcut lucrul acesta, Daniele? Pentru că știam că nu am niciun merit să intru în prezența Lui și mai ales dacă ar fi să trag acolo după mine și vreun păcat. Compară atitudinea aceasta cu rugăciunea fariseului din Luca 18, care spune: „Doamne, îți mulțumesc că nu sunt ca ceilalți oameni.” De ce? „Eu postesc și dau zeciuială”, și așa mai departe. Dumnezeu nici măcar nu a auzit acea rugăciune. În termenii oferirii unui răspuns. Şi asta pentru că omul se credea neprihănit în sine, era centrat pe sine, și încrezător în sine.

Daniel însă începe cu recunoașterea că nu are ce căuta acolo. Presupun că Daniel poate a adus în discuție tot felul de lucruri în inima lui. Sunt sigur că și-a cercetat toată viața și a găsit tot ce stătea între el și Dumnezeu. Răutatea pozitivă, indiferența față de vocea lui Dumnezeu, neascultarea de poruncile clare și ferme ale lui Dumnezeu, disprețul față de domnia suverană a lui Dumnezeu. Toate aceste lucruri l-au adus pe Daniel în punctul în care s-a smerit și, preaiubiților, vă spun, smerenia este singurul loc din care pornește rugăciunea adevărată. Singurul. Când Avraam a rămas înaintea lui Dumnezeu, în Geneza capitolul 18, el a zis: iată, am îndrăznit să vorbesc Domnului, eu, care nu sunt decât praf şi cenuşă.” Eu nici măcar nu am dreptul acesta. Isaia L-a văzut pe Dumnezeul măreț și înălțat în capitolul 6 și a zis: „vai de mine, căci sunt pierdut.” Apostolul Pavel a recunoscut același adevăr despre sine. El știa că nu are niciun drept să fie în prezența lui Dumnezeu, el era primul dintre păcătoși. Ioan a văzut același lucru despre sine și când a văzut frumusețea Domnului Isus Cristos revelat, a căzut înaintea Lui în smerenie. Și Daniel înțelege asta. Daniel înțelege că nu are ce căuta în prezența lui Dumnezeu. Așa că, înainte de a putea mijloci pentru altcineva, trebuie să se asigure că se vede pe sine așa cum trebuie. Dacă ești slab în viața ta de rugăciune, poate că este din cauză că acolo nu există lepădare de sine. Și lepădarea de sine, prieteni, presupune să renunți la voia ta pentru a urma voia lui Dumnezeu nu-i așa? Și dacă ești acolo încercând să-L faci pe Dumnezeu să facă ceea ce îți dorești tu aceasta nu este lepădare de sine. O rugăciune pe care am făcut-o deseori spune așa: „Doamne, știu că deseori fac lucrarea Ta fără puterea Ta. Și păcătuiesc înaintea Ta prin slujirea mea fără inimă, care aduce moarte și întuneric, păcătuiesc prin lipsa mea de lumină interioară, de dragoste și de desfătare. Mintea, inima și limba mi se mișcă fără ajutorul Tău. Caut păcatul în inima mea și caut aprobarea altora. Aceasta este ticăloșia de care sunt vinovat, de a face din părerile oamenilor regula mea, în vreme ce ar trebui să văd ce bine am făcut și să-Ți dau glorie. Îmi dau seama de păcatul meu și plâng pentru asta.

Mă înșel singur când caut să predic și să mă rog și să stârnesc emoții spirituale altora ca să fiu lăudat, în timp ce în viața personală, regula mea este să mă consider mai important în ochii mei decât oricine altcineva. Nu cred că cineva va putea vreodată sluji pe altcineva prin rugăciune, predicare sau în orice alt fel până când nu va merge pe calea lepădării de sine. Fiindcă oricum trebuie să te lupți cu eul tău, ai putea foarte de bine să scapi de el încă de la început. Daniel știa lucrul acesta. Și astfel s-a ocupat de această chestiune. El a venit înaintea lui Dumnezeu cu o pocăință profundă, a fost îngrozit de păcat și i-a fost teamă chiar de apropierea Lui. Și-a dorit ca Dumnezeu să privească la El și să-l curețe. Unul dintre scriitorii puritani a spus lucrul acesta așa minunat: „ară adânc în mine Dumnezeule măreț, fermierule ceresc, fă ființa mea un câmp bine lucrat, rădăcinile harului să se întindă în lung și-n lat până când vei fi văzut doar Tu în mine, frumusețea ta aurie ca recolta de vară, iar roadele tale ca belșugul de toamnă.”

Adevărata mijlocire este generată de Cuvântul lui Dumnezeu, este întemeiată pe voia lui Dumnezeu, este caracterizată de fervoare și este realizată prin lepădare de sine și în al cincilea rând, adevărata rugăciune de mijlocire este să te identifici cu poporul lui Dumnezeu. Daniel se identifică cu poporul lui Dumnezeu. Veți observa că el spune: „m-am rugat Domnului Dumnezeului meu”, versetul 4 și I-am făcut următoarea mărturisire.” Începe cu el însuși, dar nu se oprește aici. Priviți versetul 5, vom încerca să trecem cât mai repede, „noi am păcătuit,” versetul 5. Versetul 6: „noi nu am ascultat.” Versetul 7: „Tu Doamne ești drept, iar nouă ni se cuvine astăzi să ni se umple fața de rușine.” Versetul 8: „o, Doamne, nouă ni se cuvine să ni se umple fața de rușine.” Versetul 10: „noi nu am ascultat.” Versetul 11: „da, tot Israelul a călcat Legea Ta și blestemul tău a venit asupra noastră”, iar la sfârșitul versetului spune din nou „pentru că am păcătuit împotriva lui Dumnezeu.” Versetul 12: „El a împlinit cuvintele pe care le rostise împotriva noastră, împotriva căpeteniilor care ne-au cârmuit”, și apoi versetul 13, noi, ale noastre și iarăși noi. Versetul 14, peste noi, noi n-am ascultat. Versetul 15: „noi am păcătuit și am săvârșit nelegiuire.” Versetul 16: „păcatele noastre, părinții noștri, o ocară pentru toți cei ce sunt în jurul nostru.” Acum ascultați, adevărata rugăciune de mijlocire îl identifică pe cel care se roagă cu oamenii pentru care se roagă. Este un lucru extraordinar!

Pavel a făcut și el lucrul acesta când a spus, rugați-vă întotdeauna pentru toți sfinții, apoi a adăugat în Efeseni 6:19 și mai ales pentru mine. Concentrarea rugăciunilor noastre, dragii mei, trebuie să fie asupra altora. După ce ne-am ocupat să ne punem pe noi înșine deoparte, vii în rugăciune și realizezi că nu ai niciun merit, dar Cuvântului lui Dumnezeu te-a chemat acolo și cauți voia lui Dumnezeu și lași la o parte voia ta și apoi îți verși inima înaintea lui Dumnezeu pentru alții.

Și Daniel se vede legat de alții de asemenea, a fost adevărat pentru cei din Israel, că ei s-au văzut pe ei înșiși ca parte a întregului, și eu cred că lucrul acesta este adevărat și în ce privește trupul Domnului Isus Cristos. Nu-i așa? Cred că este foarte clar că, atunci când studiezi 1 Corinteni capitolul 12, descoperi că toți suntem un singur trup, nu-i așa? Iar când un mădular suferă, suferă tot trupul, iar când cineva se bucură, tot trupul se bucură. Trebuie să mă identific cu păcatele bisericii. Trebuie să mă includ și pe mine. 1 Samuel 12:23 prezintă lucrurile foarte simplu: „departe de mine iarăși să păcătuiesc împotriva Domnului încetând să mă rog pentru voi.” Și eu am învățat cu mult timp în urmă că punctul central al vieții mele de rugăciune nu sunt eu. Încep să recunosc voia lui Dumnezeu, mă scot pe mine din peisaj și încep să mă rog pentru voi, înțelegeți? Există în creștinismul de astăzi, în țara noastră și în lume, creștini care au pierdut oportunitatea în rugăciune, pentru că tot ce au în rugăciune este eu, mie, al meu. Ei nu îmbrățișează nevoile poporului lui Dumnezeu. Pavel s-a rugat întotdeauna pentru alții și „noi” este cuvântul care cuprinde întregul tablou. „Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi, și ne iartă nouă greșelile noastre, și nu ne duce pe noi în ispită.” Putem vorbi despre un sens în care ne cuprindem unii pe alții, acela că rugăciunea nu este un exercițiu personal, privat, doar pentru noi, pentru a obține bunătățile lui Dumnezeu. Înțelegeți? Însă mulți oameni cred că asta este.

Și nu este așa. Galateni 6:2 ne învăță că trebuie să ne purtăm unii altora poverile și astfel împlinim Legea lui Cristos. Și care este legea lui Cristos? Legea lui Cristos este o poruncă nouă „pe care v-o dau, să vă iubiți unii pe alții.” În Filipeni 1, Pavel spune: „mă rog întotdeauna pentru voi” și în Coloseni 1, el spune: „mă rog neîncetat pentru voi”. În Filimon 4 și 5, Pavel spune, „mă rog pentru tine”, ca mai apoi în 2 Corinteni 1:11 să reafirme că „și voi înșivă ne veți ajuta cu rugăciunile voastre” era reciproc. Eu mă rog pentru voi și voi vă rugați pentru mine. În felul acesta niciunul dintre noi nu devine egoist, nu-i așa? În felul acesta funcționează trupul. Ar trebui să învățăm lucrul acesta și să-l învățăm bine. Trebuie să ne rugăm pentru cei care au autoritate asupra noastră. Să ne rugăm pentru lideri, pentru cei aflați în nevoi. Daniel și-a văzut poporul și și-a adunat poporul în brațe, dar știți ceva, ceva minunat despre Daniel, s-a inclus și pe sine în păcatele lor. El s-a inclus pe sine în nevoile lor. El s-a inclus pe sine în slăbiciunile lor, în eșecurile și chiar în abaterile lor.

S-a cuprins și pe sine în rugăciunile sale. Noi am fost, noi am făcut. Nu ei. Nu s-a separat de ei ca și cum el ar fi fost neprihănit prin sine. Un om neprihănit prin sine ar refuza o astfel de identificare cu păcătoșii care au ajuns pedepsiți, și poți spune pe bună dreptate că Daniel avea tot dreptul să se ridice și să spună, ce mă bucur că nu fac parte din poporul acesta. Eu, mi-am păstrat integritatea în acești peste 80 de ani. Sunt pe aici de atâta timp, prin palatul acesta și mi-am făcut bine treaba și eu, vă aduceţi aminte de mine, eu sunt tipul ăla din împărăție care are parte de toate vedeniile. Eu sunt omul care poate închide gura leilor. Eu sunt omul care l-a depășit și pe Nebucadnețar, și așa mai departe. Ar fi putut să se ridice mult deasupra tuturor și să se înalțe pe sine. Sunt atâția care astăzi își etalează meritele și nu acceptă să se identifice cu păcatele altora. Daniel însă nu a făcut-o. Daniel i-a îmbrățișat fiindcă ei erau poporul Lui și pentru că a știut că și el este păcătos și are căderile lui și nu i-a fost rușine să se identifice pe sine cu nevoile lui.

Daniel vede, la fel ca toți evreii, solidaritatea poporului lui Dumnezeu și noi trebuie să o vedem în biserică, în trupul lui Cristos. Astfel, Daniel mijlocește cu pasiune pentru poporul său. Observ același lucru și la Pavel în Romani 9, unde Pavel spune că se roagă atât de mult pentru mântuirea Israelului, încât, pentru ca ei să fie mântuiți, aproape că și-ar dori să își piardă propria mântuire, dacă acest lucru ar fi suficient pentru ca ei să fie mântuiți, atât de preocupat a fost el de ceilalți. Ce exemplu minunat și emoționant! Secretul mijlocirii, vreți să-l cunoașteți într-un singur cuvânt? Acesta este ca în rugăciunile voastre să spuneți noi, noi. Nu eu. Astfel încât rugăciunea voastră, fiți atenți la asta, să nu fie atât de egoistă încât să fie direcționată către voi, indiferent de cum îi afectează pe alții, ci să vă rugați cu adevărat pentru ceea ce este mai bine pentru întregul trup al lui Hristos, pentru acel noi. Astfel, rugăciunea este generată de Cuvântul lui Dumnezeu, fundamentată în voia lui Dumnezeu, caracterizată de ardoare, realizată prin renunțarea la sine, identificată cu poporul lui Dumnezeu, și, numărul șase, întărită în mărturisire.

Întărită în mărturisire. Acum am văzut deja că Daniel s-a negat personal în exprimarea mărturisirii sale și, dacă vă uitați la versetul 20, el spune: „În timp ce vorbeam și mă rugam și îmi mărturiseam păcatul și păcatul poporului meu Israel", vedeţi, din nou se identifică, el spune: „Acum, când mă rugam și mărturiseam păcatul meu și păcatul poporului meu". Este atât de minunat că nu a devenit doar un critic al bisericii și nu a spus: „Doamne, eu sunt singurul drept. Eu sunt singurul care face totul bine și îi condamn pe toți ceilalți din biserică și îi trag pe toți în fața lui Dumnezeu pentru a fi pedepsiți și judecați." Nu, el știa că și el era un păcătos. Așadar, întreaga rugăciune este cu adevărat o mărturisire. Acesta este un absolut, când Dumnezeu lucrează într-o viață, și vreau să ascultați ce spun, când Dumnezeu lucrează într-o viață, pocăința și mărturisirea devin norma, norma. De fapt, cu cât sufletul tău este mai devotat, cu cât este mai profundă iubirea ta pentru Dumnezeu, cu cât este mai înalt standardul tău de sfințenie, cu cât este mai adevărat angajamentul tău față de Hristos, cu atât mai mare va fi conștientizarea păcătoșeniei tale. Acum, dacă crezi că, pe măsură ce te maturizezi în calitate de creștin, vei deveni tot mai puțin sensibil la păcat, este exact opusul. Cu cât te maturizezi mai mult în calitate de creștin, cu atât devii mai sensibil la păcat. Cu cât te apropii mai mult de Dumnezeu, cu atât devine mai hidos. Pe când David s-a maturizat și a comis păcatul teribil pe care l-a comis și și-a vărsat inima în Psalmii 32 și 51, era atât de evident că păcatul l-a distrus literalmente. L-a zdrobit pentru că știa atât de multe și umblase cu Dumnezeu și era un om după inima lui Dumnezeu și apoi, când a comis acel păcat groaznic cu Bat-Șeba și cu soțul ei, Urie, pe el l-a sfâșiat și a scris acel Psalm 51 minunat în care spune: „O, spală-mă, ca să fiu curat. Curăță-mă." Îl ura. Și Ezra, în fața poporului, în capitolele 9 și 10 din Ezra, vede același lucru, pe măsură ce poporul se angajează față de Dumnezeu și, pe măsură ce aud vocea lui Dumnezeu și se apropie de Dumnezeu, primul lucru pe care îl simt este că sunt copleșiţi de păcatele lor. Și mărturisesc. Găsim asta în capitolul 9 din Neemia: cuvântul vine în capitolul 8 și, pe măsură ce se apropie de Dumnezeu și se află în prezența lui Dumnezeu, sunt copleșiți de păcătoșenia lor. Cu Pavel a avut loc asta. În capitolul 7 din Romani, când Pavel a înțeles cu adevărat legea lui Dumnezeu și când a înțeles ce spune legea lui Dumnezeu și care sunt standardele reale ale lui Dumnezeu, atunci a spus: „m-am văzut pe mine însumi și păcatul din firea mea pământească atât de viu și mi-am dorit să mor. Asta m-a dus la agonia de moarte.”

Mărturisirea păcatului este partea zilnică a vieții unui bărbat evlavios și a unei femei evlavioase. Și a fost o parte a rugăciunilor lui Daniel: mărturisirea păcatelor sale și a păcatelor acelor oameni care erau peste tot în jurul lui. În Ieremia capitolul 3, capitolul 8, capitolul 14 și în primul capitol din Plângerile lui Ieremia, care este scrisă tot de Ieremia, în toate aceste patru locuri, Ieremia vine înaintea lui Dumnezeu cu mărturisire în timp ce simte iminența judecății viitoare, în timp ce Dumnezeu este aproape să aducă pedeapsa. În vreme ce Dumnezeu este pe cale să intervină în cursul istorie umane, Ieremia conștient de prezența lui Dumnezeu începe să-și dorească curățirea inimii. Cu cât te apropii mai mult de Dumnezeu, cu atât te simți mai murdar, și pasajul cunoscut, așa cum am menționat mai devreme, este Isaia 6, în care Isaia a spus: „am văzut pe Domnul și poalele mantiei Lui au umplut Templul și îngerii și serafimii erau acolo și ziceau, Sfânt, Sfânt, Sfânt este Domnul”, iar el a zis: „vai de mine.” Așadar mijlocirea autentică este întărită prin mărturisire. Un fermier a mers cu fiul său într-un lan de grâu. Voia să vadă dacă era gata de recoltat. „Vezi tată,” a zis băiatul, „vezi cât de drept își țin spicele vârfurile. Cele care au vârful atât de drept, trebuie să fie cele mai bune. Cele care sunt aplecate și lăsate în jos nu sunt de o valoare foarte mare.” Fermierul a smuls câteva din fiecare categorie și a spus: uită-te copil prostuț. Motivul pentru care stau atât de drepte este că boabele de grâu sunt foarte mici. Cele care s-au aplecat sunt cele mai bune spice. Cele care stau drepte sunt aproape inutile. La fel este și în lumea lui Dumnezeu, cei care sunt îndoiți și zdrobiți sunt folositori pentru că mărturisesc. Îngăduiți-mi mai departe să citesc lucrurile acestea pentru că nu este nevoie să petrecem timp la fiecare verset fiindcă lucrurile se repetă. Versetul 5: „noi am păcătuit, am săvârşit nelegiuire, am fost răi şi îndărătnici, ne-am abătut de la poruncile şi orânduirile Tale.” Sunt patru lucruri importante pe care le spune: noi am păcătuit, ceea ce înseamnă a rata ținta, a rătăci de pe cale. Am săvârșit nelegiuire care înseamnă a denatura lucrurile sau a acționa cu perversitate. Am făcut rău, asta înseamnă să faci ceva rău despre care știi bine că este greșit, rău cu premeditare. Și în final, el spune ne-am răzvrătit, am sfidat autoritatea. Îți dă patru termeni diferiți pentru păcat în limba ebraică, să ratezi ținta, să deformezi, să faci răul cu intenție și să sfidezi autoritatea. Și el spune că: „suntem vinovați oricum ai privi.” Ne-am abătut de la poruncile Tale și de la rânduielile Tale și când am plecat nu ne-am mai întors. Versetul 6: „n-am ascultat pe robii Tăi prorocii, care au vorbit în Numele Tău împăraţilor noştri, căpeteniilor noastre, părinţilor noştri şi către tot poporul ţării.” Nu i-am ascultat nici pe purtătorii Tăi de cuvânt. Am mers pe drumul nostru fără să-i ascultăm. „Tu Doamne ești drept, iar nouă ni se cuvine să ni se umple fața de rușine.” Treceți acum la versetul 8, vom reveni la versetul 7. Versetul 8: „Doamne, nouă ni se cuvine să ni se umple fața de rușine.” Ce poate însemna asta oare? Înseamnă să roșești la față de rușine, o modalitate mai simplă și mai bună de a o traduce. Le era rușine, inimile lor erau pline de rușine și aceasta se vedea pe fața lor. Le era rușine de ei înșiși. Le spunem des asta copiilor noștri, nu îți este rușine de tine făcând asta? Am ajuns să ne fie rușine de noi înșine. Cândva eram cineva. Țara noastră a fost una glorioasă. Poporul nostru era un popor glorios. Eram mândri și acum am devenit niște proscriși, am fost niște pribegi și acum suntem refugiați. Împărăția de Nord a fost dusă în robie în Asiria și nu s-a mai întors niciodată. Împărăția de Sud a fost și ea dusă în robie, ceilalți fugiseră în Egipt când Ghedalia a fost asasinat, și Ieremia ne spune lucrul acesta, și suntem cu toții împrăștiați și ne este rușine. Înșelăciunea păcatului ne-a făcut să fim alungați și acum fețele noastre sunt acoperite de rușine. Împărații noștri sunt de rușine, prinții noștri de rușine, părinții noștri au ajuns de rușine, pentru că am păcătuit împotriva Ta. Ceea ce urmează tot timpul este mărturisirea. În versetul 10, din nou, el spune: „n-am ascultat glasul Domnului Dumnezeului nostru, ca să urmăm legile Lui pe care ni le pusese înainte prin robii Săi, proorocii,” din nou repetă același lucru „noi nu i-am ascultat nici pe profeți. Nu le dăm atenție. Nu îi ascultăm.” Și încheie în vesetul 11 și spune: „tot Israelul a călcat Legea Ta şi s-a abătut astfel ca să n-asculte de glasul Tău. De aceea, ne-au şi lovit blestemele şi jurămintele scrise în Legea lui Moise, robul lui Dumnezeu, pentru că am păcătuit împotriva lui Dumnezeu.” Dumnezeu le-a făcut cunoscute blestemele, Deuteronomul 28:15 ne spune asta. Dumnezeu a făcut să vină peste ei aceste blesteme, nu ascultați, le veți primi. Dumnezeu își ține cuvântul. El își ține cuvântul pozitiv și cuvântul negativ și rușinea și judecata au venit peste ei pentru că Dumnezeu a spus că va veni peste ei dacă nu vor asculta și ei nu au ascultat și a venit. Și ce vreau să observați din versetul 11 este că unul dintre cele mai autentice elemente ale mărturisirii, să notați acest lucru undeva, unul dintre elementele mărturisirii autentice este că atunci când Dumnezeu te pedepsește pentru păcat, accepți responsabilitatea pentru acea pedeapsă și nu dai vina niciodată pe Dumnezeu.

Oamenii vor să-l învinovățească pe Dumnezeu, la fel ca Adam. El a zis, „femeia pe care mi-ai dat-o Tu.” Nu eu am cerut să mă căsătoresc. M-am trezit într-o dimineață că eram căsătorit. Tu mi-ai dat-o pe această femeie. De ce ai păcătuit? Femeia pe care mi-ai dat-o Tu. Tu ai făcut asta. Nici nu știam ce este o femeie și m-am trezit și am fost căsătorit. Acum îmi vei cere socoteală pentru acest păcat. Femeia pe care mi-ai dat-o Tu. A dat vina pe Dumnezeu. În cartea Apocalipsa, capitolul 6, ni se spune că va fi un mare măcel în vremea necazului, iar oamenii îl hulesc pe Dumnezeul cerului. Nu merităm asta. Oamenii spun și astăzi, cum poate exista Dumnezeu în lume? De ce, dacă există un Dumnezeu de ce au loc toate aceste dezastre? Dacă există Dumnezeu cu siguranță trebuie să fie un fel de monstru. Vedeți, ei nu sunt dispuși să accepte faptul că există consecințe rele în lume, deoarece lumea este plină de fapte rele făcute de oameni răi care aduc acele consecințe asupra lor înșiși. Unul dintre elementele mărturisirii adevărate este că, în final, blestemul vine asupra noastră împreuna cu toate jurămintele scrise în Legea lui Moise slujitorul lui Dumnezeu pentru că am păcătuit. Este vina noastră, ne-o asumăm. Versetul 12 spune: „El a împlinit astfel cuvintele pe care le rostise împotriva noastră şi împotriva căpeteniilor noastre, care ne-au cârmuit, şi a adus peste noi o mare nenorocire, aşa cum niciodată şi nicăieri sub cer nu s-a mai întâmplat o nenorocire ca aceea care a venit acum asupra Ierusalimului.” Nimic și niciodată în istoria omenirii nu a avut loc ceva să egaleze ce s-a întâmplat cu poporul acesta. Nu s-a întâmplat nimic mai dezastruos vreodată în istoria lumii față de ce s-a întâmplat poporului lui Iuda și Israel. S-a întâmplat însă exact așa cum a spus Dumnezeu că se va întâmpla. A scris în cartea Sa că în felul acesta va fi. El a spus, dacă nu veți asculta veți primi toate aceste pedepse și noi nu ne-am supus și toate acestea au venit peste noi. Și noi nu dăm vina pe Dumnezeu.

Versetul 13: „după cum este scris în Legea lui Moise, toată nenorocirea aceasta a venit peste noi.” El continuă să revină și să spună, iată ce este scris în Carte, iată ce scrie în Legea lui Moise, Dumnezeu ne-a spus deja acest lucru. Am fost avertizați bine. Ascultați-mă, când păcătuiești și lucrurile merg rău în viața ta, nu-l învinovăți pe Dumnezeu, tu ești de vină. Tu ești de vină. Dumnezeu nu acceptă această responsabilitate. Nu-l blestema pe Dumnezeu. Nu-L lua la întrebări pe Dumnezeu. Păcatul aduce plata care i se cuvine. Este scris în Legea lui Moise, spune Daniel în versetul 13, și toate aceste nenorociri au venit peste noi, „și noi n-am rugat pe Domnul, Dumnezeul nostru, nu ne-am întors de la nelegiuirile noastre și n-am luat aminte la adevărul Tău.

Ascultați asta. El spune, chiar și atunci când au venit necazurile, noi tot nu am înțeles și tot nu ne-am mărturisit păcatul. Nu am căutat iertarea. Nu ne-am întors să ne pocăim. „De aceea, şi Domnul a îngrijit ca nenorocirea aceasta să vină peste noi; căci Domnul Dumnezeul nostru este drept în toate lucrurile pe care le-a făcut, dar noi n-am ascultat glasul Lui.” Observați la sfârșitul versetului 14: „Domnul Dumnezeul nostru este drept în toate lucrurile pe care le-a făcut.” Acum, preaiubiților, nu pot accentua suficient de mult că cel mai autentic element al mărturisirii adevărate este că toate circumstanțele grele prin care trecem, toate pedepsele care vin peste noi vin din cauza păcatului ca niște lucruri pe care le merităm pentru păcătoșenia noastră. Oh, ce perspectivă matură este asta. Voi spune mai multe despre asta, dar nu în seara aceasta. Vreau doar să închei citind versetul 15: „și acum, Doamne, Dumnezeul nostru, Tu, care ai scos pe poporul Tău din ţara Egiptului prin mâna Ta cea puternică şi Ţi-ai făcut un Nume, aşa cum este şi astăzi: noi am păcătuit, am săvârșit nelegiuire.” El sumarizează asta.

Luați aminte, dragii mei, rugăciunea autentică de mijlocire este generată de Cuvântul lui Dumnezeu, este întemeiată pe voia lui Dumnezeu, este caracterizată de ardoare, este realizată cu lepădare de sine, este identificarea cu poporul lui Dumnezeu și este întărită prin mărturisire.

SFÂRȘIT