Pe măsură ce ne îndreptăm atenția spre Cuvântul lui Dumnezeu în această dimineață, vreau să vă reamintesc că trecem prin ceea ce a fost cunoscut, în mod tradițional, ca patimile Domnului Isus Cristos — acele evenimente care înconjoară moartea Sa pe cruce. Le privim prin ochii lui Matei, inspirat de Duhul Sfânt să consemneze alături de Marcu, Luca și Ioan aceste evenimente extraordinare. Ne aflăm în capitolul 26 și ne uităm la versetele de la 47 la 56. Această secțiune specială se ocupă de trădarea și arestarea lui Isus Cristos. Ea aduce în prim-plan, la o finalitate și în punctul culminant planul și complotul lui Iuda, care uneltise să meargă și să obțină o compensație pentru ceea ce el considera că au fost pentru el ani pierduți urmând pe cineva care nu s-a dovedit a fi regele pământesc care credea că va fi. Betleemul a dat lumii cea mai iubită și respectată persoană, Isus Cristos. Un orășel numit Kerioth, aflat la 37 de km sud de Ierusalim, format dintr-un grup de sate agricole, a dat lumii cel mai disprețuit personaj, Iuda. Cei doi intră într-o confruntare dură chiar în acest pasaj.

Joi seara, Isus a sărbătorit Paștele cu ucenicii Săi, a spus că unul dintre ei este trădător, l-a identificat pe trădător și apoi l-a trimis să facă repede ceea ce era gata să facă. Și în timp ce el era plecat, ei au avut parte prima dată de Cina Domnului, iar Isus i-a învățat și s-a rugat Tatălui în numele lor. Iar când rugăciunea a fost terminată, El, împreună cu cei unsprezece ucenici rămași, a mers pe Muntele Măslinilor, într-un loc foarte special numit Grădina Ghetsimani, unde mergea foarte des, ne spune Ioan. Și acolo Domnul a intrat în rugăciune. În timp ce Satan venea în trei valuri de ispită împotriva Lui, El s-a rugat lui Dumnezeu Tatăl, a fost întărit de un înger și s-a pregătit cu hotărâre să meargă la cruce. În timp ce El se ruga, ucenicii dormeau. Ar fi trebuit să se roage, dar ei dormeau.

După a treia ocazie, a treia oară în care s-a rugat, Domnul Isus s-a întors la ucenicii adormiți și i-a trezit, spunându-le să se ridice, pentru că venise momentul trădării Sale. El putea vedea în depărtare torțele și felinarele și mulțimea de oameni condusă de Iuda care se îndreptau spre grădină, și i-a trezit pentru momentul pe care l-a prezis că va veni. Tocmai la acel moment ajungem în versetul 47 din Matei 26. Acum, în timp ce privim această scenă, în timp ce parcurgem cu atenție elementele ei, cel mai bun mod de a o înțelege și de a surprinde tot ceea ce este acolo este să ne uităm la participanții care sunt implicați în acest eveniment. Mai întâi este atacul mulțimii, apoi sărutul trădătorului, apoi este înfrângerea sau dezertarea ucenicilor și, în cele din urmă, triumful Mântuitorului. Pe măsură ce parcurgem textul și ne uităm la fiecare dintre acestea, el se va desfășura în toată frumusețea și în toată realitatea sa electrizantă, pentru că este o scenă dramatică, dramatică.

Acum, dați-mi voie să vă duc înapoi, dacă se poate, la locul unde am fost ultima dată și să încep cu atacul mulțimii. Observați versetul 47. „Pe când vorbea El încă”, aș putea să mă opresc aici și să spun că vorbirea Lui este pentru a-i trezi pe ucenicii adormiți. Ei erau adormiți. Într-un fel somnul lor nu era nemeritat. A fost o săptămână plină. A fost o zi plină. Era trecut de miezul nopții. Tocmai au făcut o plimbare lungă și au urcat un deal foarte abrupt. Au mâncat o masă copioasă de Paște. Toate aceste lucruri adunate împreună, împreună cu indiferența lor spirituală și împreună cu sentimentul lor de victorie, sentimentul lor de invulnerabilitate, pe care nu ar fi trebuit să îl aibă, au contribuit la faptul că au adormit în loc să se roage. Și astfel, ei sunt treziți de Domnul nostru și, în timp ce El încă îi trezește, sosește Iuda. Era vineri dimineața devreme, iar Isus urma să fie răstignit înainte ca ziua de vineri să se termine. De fapt, El urma să fie în mormânt înainte de apusul soarelui. Și astfel, totul urma să se întâmple destul de rapid, în câteva ore. Și totul începe cu arestarea, puțin după miezul nopții de vineri dimineață.

Acum, veți observa că Iuda este identificat, așa cum am arătat data trecută, cu această afirmație foarte interesantă, „unul dintre cei doisprezece”. Iar această afirmație este folosită despre Iuda în mod repetat în Scriptură și are un fel de sens șocant inerent în ea. Iuda de neimaginat, Iuda de neexplicat, Iuda de neconceput, unul dintre cei doisprezece - ca și cum ar spune că această identificare demonstrează mai bine decât oricare alta misterul modului în care o persoană a putut fi parte din acel grup și a putut să facă ce a făcut acest om. „Iată că vine Iuda, unul din cei doisprezece, cu o gloată mare, cu săbii și cu ciomege, iar Ioan adaugă „cu felinare, cu făclii și cu arme”, „trimiși de preoții cei mai de seamă și de bătrânii norodului”. Și știm că în spatele întregii acțiuni se aflau preoții cei mai de seamă și bătrânii. Evreii erau în spatele acestui lucru. Ei înrolaseră mulțimea. Solicitaseră trupa romană, sau speira, cohorta romană de 600 de oameni, a zecea parte dintr-o legiune, care a venit cu ei. Ei erau în spatele a tot ce s-a întâmplat.

Ei au fost cei care au vrut ca Isus să fie eliminat. Romanii nu aveau cu adevărat nimic împotriva lui Isus. Chiar și curățarea Templului de către El a fost limitată la un loc evreiesc foarte privat și nu a avut niciun impact asupra dominației romane, a legii romane sau a autorității romane. Isus nu li s-a părut că ar fi o amenințare la adresa puterii romane. Dar liderii evrei îi convinseseră pe romani că, într-adevăr, El era un pericol. Așa cum am spus data trecută, fără îndoială că avuseseră o întâlnire clandestină cu Pilat, în care îl convinseseră pe Pilat că Isus era ca Baraba. Spuneau că El era un insurecționist și ar fi pornit o revoluție dacă acest caz nu ar fi fost rezolvat imediat. Astfel că au apelat la ajutorul romanilor. Ei nu aveau de gând să meargă singuri. Au încercat asta în Ioan 7. Poliția Templului s-a dus să îl ia pe Isus și s-a întors cu mâinile goale, așa că nu aveau de gând ca [planurile lor] să fie zădărnicite din nou. De data aceasta, ei îi înrolează pe romani, iar romanii trebuie să fi fost într-o oarecare măsură convinși de amenințarea pe care Isus o reprezenta pentru securitatea romană, așa că au fost de acord. Și o mulțime foarte probabil undeva în jur de 1.000 de oameni, vine înghesuindu-se în grădină pentru a-l lua pe Isus Cristos prizonier.

Și când ne-am uitat la această scenă data trecută, v-am sugerat că este o ilustrare foarte bună a răutății lumii care îl respinge pe Cristos; că ceea ce s-a făcut acolo și ceea ce ne îngrozește atât de mult nu este diferit de ceea ce i se face în orice moment lui Isus Cristos. Pentru că există încă o lume de oameni care Îl atacă pe Cristos, ca să spunem așa, o lume de oameni care Îl resping, care nu vor să-L aibă ca Domn al lor, nu vor să-L aibă ca Dumnezeu al lor, nu vor să-L aibă ca Rege al lor, Îl văd ca pe o amenințare, ca pe cineva care trebuie înlăturat, dat la o parte, eliminat. Și am sugerat care erau caracteristicile acelei mulțimi în acea zi. În primul rând, era o gloată nedreaptă. Cu alte cuvinte, ei executau ceva nevinovat (pentru care nu exista vinovăție). Cu alte cuvinte, Isus nu făcuse nicio crimă. Era absolut nedrept să-L ia prizonier și să-L execute. Dar lumea este la fel de nedreaptă și astăzi, iar mulțimea care Îl respinge pe Isus Cristos, și oamenii care nu vor să aibă parte de El, și cei care sunt împotriva Lui, și cei care refuză dragostea și adevărul Său, sunt la fel de nedrepți. Pentru că, dacă s-ar cunoaște adevărul, El este Împăratul dreptății. Iar a-L maltrata sau a-L respinge reprezintă o nedreptate totală. Și astfel, mulțimea de astăzi este la fel de nedreaptă, respingându-L pe Isus Cristos, refuzându-L, negându-L ca fiind Fiul lui Dumnezeu și Mântuitorul lumii, acesta este un act nelegiuit, nedrept, incorect, inechitabil. Iar mulțimile de oameni de astăzi care Îl refuză pe Cristos nu sunt cu nimic diferite de mulțimea clamând care a urcat pe Muntele Măslinilor.

În al doilea rând, mulțimea nu numai că a fost nedreaptă, dar ultima dată când am văzut-o a fost și fără minte. Tipic pentru orice mulțime, ei erau conduși de câțiva. Majoritatea face fără minte ceea ce câțiva oameni furioși vor să facă. Și așa este și astăzi; există oameni pe tot cuprinsul acestei țări și în întreaga lume care Îl resping și Îl refuză pe Isus Cristos pur și simplu pentru că aceasta este mintea mulțimii. Aceasta este atitudinea lipsită de minte a celor pe care îi au în preajmă, iar ei sunt cuprinși de amărăciunea și ura celorlalți și nu au făcut nicio evaluare personală a lui Isus Cristos. Lumea ticăloasă care Îl respinge astăzi este la fel de lipsită de minte, în multe cazuri, așa cum a fost mulțimea din acea zi.

În al treilea rând, am observat că erau lași. Lumea rea, care respinge, este lașă. Își găsește puterea în respingerea lui Cristos în număr mare, iar atunci când acești oameni sunt izolați, sunt singuri și se confruntă cu Isus Cristos, nu sunt nici pe departe atât de îndrăzneți ca atunci când se unesc într-o gloată fără minte și nedreaptă care vine împotriva lui Isus Cristos. Și apoi, în al patrulea rând, am sugerat că ei sunt o ilustrare a lumii rele, care este profană. Isus a spus că va fi dat în mâinile păcătoșilor; este un lucru de neconceput ca Fiul lui Dumnezeu, care este cu totul sfânt, să fie pus în mâinile păcătoșilor, să fie pătat de murdăria păcatului celor care L-au prins. Ale căror mâini păcătoase I-au ținut trupul, ale căror mâini păcătoase L-au legat, ale căror mâini păcătoase L-au bătut, L-au pălmuit, I-au smuls barba, I-au așezat o coroană de spini pe cap, I-au înfipt o suliță în coastă și L-au bătut în cuie pe cruce. Este de neconceput ca El să fie atât de profanat, să fie tratat cu atâta sacrilegiu, și totuși așa este și astăzi. Mulțimea fără minte, nedreaptă și lașă face același lucru. Îl tratează pe Isus Cristos cu propriul lor fel de profanare respingându-L. Așadar, am văzut atacul mulțimii.

În al doilea rând, data trecută ne-am uitat la sărutul trădătorului. Vedem asta, nu-i așa, în versetul 48. „Vânzătorul le dăduse semnul acesta: ‘Pe care-L voi săruta eu, Acela este; să puneți mâna pe El!’ sau 'prindeți-L'. Îndată, Iuda s-a apropiat de Isus și I-a zis: ‘Plecăciune, Învățătorule!’ Și L-a sărutat”. Avem aici, un sărut accentuat, un sărut prelungit, un sărut de afecțiune, iar îmbrățișarea este semnul trădării. Ce fel de minte dereglată ar alege așa ceva? Doar una posedată de Satan însuși; așa cum a spus Isus, Satan a intrat în Iuda. Isus a vorbit atunci când Iuda a venit la El și a început acest lucru, și i-a spus: „Iudo, cu o sărutare vinzi tu pe Fiul omului?” Luca 22:48. Iar Marcu 14:45 pare să indice că în acel moment Iuda nu a răspuns, ci pur și simplu a spus: „Învățătorule, Învățătorule” și L-a sărutat. Așadar, Isus urma să îndure acest sărut josnic. De fapt, în versetul 50, Isus îi spune - și textul ar trebui să spună, tovarăș sau asociat, în niciun caz „prieten” – „ce ai venit să faci, fă repede”. Domnul nu-l spulberă, nu-l transformă în cenușă cu focul mâniei Sale; mai degrabă se supune acestei indignări și acestei rușini.

Acum, ceea ce vedem aici, așa cum am văzut în cazul mulțimii, este o altă ilustrație. Nu o ilustrație a lumii rele, ci o ilustrație a ucenicului fals. Iată cea mai urâtă dintre toate ilustrațiile: cineva care s-a prefăcut că iubește și că este loial și L-a trădat pe Cristos. Iuda este un exemplu clasic. El este întruchiparea tuturor exemplelor de oportunitate pierdută. Nimeni nu a avut vreodată o oportunitate mai mare și a pierdut-o. El este exemplul suprem de privilegiu irosit și este o imagine perfectă a iubirii de bani. Nu se putea găsi o ilustrare mai bună a iubirii de bani, pentru că nu exista nimic mai de preț decât Cristos, iar el L-a vândut pentru 30 de arginți. El este ilustrația clasică a fățarnicului. El este falsul ucenic suprem, care își pierde oportunitatea, care își irosește privilegiul incomensurabil, care iubește banii mai mult decât pe Fiul lui Dumnezeu și care este ipocritul ipocriților, care îl poate trăda pe neprețuitul Fiu al lui Dumnezeu cu un sărut. Și mulți astăzi sunt la fel. Ei sunt falși ucenici. Biserica este plină de ei. Ei se prefac că sunt loiali lui Cristos. Se prefac că Îl iubesc pe Cristos. Se prefac că le pasă, dar nu le pasă, și L-ar vinde pe Isus pentru orice altceva care li s-ar părea mai valoros în orice moment, și o fac. Și când văd că nu merge așa cum au crezut ei că va merge, și că nu primesc de la Isus ceea ce au crezut că le va oferi, se vor îndrepta spre altceva, și astfel am analizat chestiunea uceniciei false. Nici asta nu este ceva izolat în grădină, ci există şi la noi chiar și astăzi.

Acum, asta ne aduce la ultimele două puncte. Cel de-al treilea este înfrângerea ucenicilor. Observați din nou versetul 50. La mijlocul versetului, după ce Iuda a aplicat sărutul pe fața lui Cristos și L-a îmbrățișat, „atunci oamenii aceia s-au apropiat, au pus mâinile pe Isus și L-au prins”. După sărutul de identificare, autoritățile nu pierd timpul. Semnul a fost sărutul, Iuda oferă sărutul, iar ei acționează rapid. Ioan ne spune în capitolul 18, versetul 12, în timp ce privește aceeași scenă, că ei erau soldații romani, care făceau parte din poliția templului şi autoritățile iudaice, toți au făcut-o împreună, toți au lucrat împreună. Au venit și L-au prins. Ei L-au apucat pentru a-L lega, așa cum ai face cu orice prizonier pe care ai vrea să-l iei și să nu cumva să scape sau să-ți facă probleme. Dar înainte de a-L lega, trebuie să aducem în acest pasaj textul lui Luca. Și în Luca 22, cred că este versetul 49, Luca spune că în acel moment, ucenicii L-au întrebat: „Doamne, să lovim cu sabia?”. Să lovim cu sabia? Doamne, vrei să ne luptăm? Vrei să Te apărăm? Vrei să avem o luptă aici, în grădină?

Ei bine, nu există nimic în Scriptură care să indice că Domnul a avut șansa de a răspunde la întrebare, pentru că imediat ce a fost pusă întrebarea din Luca 22:49, ghiciți cine a acționat? Încercați doar o presupunere hazardată - Petru. Iar versetul 51, din Matei 26, spune: „Și unul”, începe cu un șoc, o exclamație, surprinzător, „și unul din cei ce erau cu Isus a întins mâna, a scos machiaua”, sabia sa scurtă. Matei nu ne spune cine a fost. Marcu nu ne spune cine a fost. Iar Luca nu ne spune cine a fost. Ioan ne spune cine a fost. Și poate veți întreba: „De ce ne-a spus Ioan?”. Pentru că evanghelia după Ioan a fost scrisă mult, mult timp după asta, mulți, mulți ani după asta. Evanghelia lui Ioan a fost ultima scrisă și atunci se putea spune în siguranţă cine a fost. Este ca și cum scriitorii anteriori, Matei, Marcu și Luca, nu vor să-l identifice pe Petru, ca nu cumva Petru să fie pus în dificultate pentru fapta sa împotriva evreilor și împotriva romanilor, când a scos sabia. Așadar, există o anumită măsură de protecție abordată chiar și de Duhul lui Dumnezeu în acest text, iar nouă nu ni se spune cine este până mai târziu, când scrie Ioan și totul este scos la iveală. Așadar ni se spune că a fost Petru, dar noi am fi putut ghici, nu-i așa?

„A întins mâna, a scos sabia”, sabia scurtă „a lovit pe robul marelui preot”. Iar Ioan ne spune și numele acestuia; nimeni altcineva nu o face în afară de Ioan. Numele lui era Malhu, și trebuie să fi fost o personalitate foarte importantă, ca un adjunct al marelui preot – „și i-a tăiat urechea”. Acum, pot să vă garantez că Petru nu se îndrepta spre urechea lui; nu era atât de bun cu sabia. Se ducea spre cap, iar el s-a ferit, evident. Ideea lui Petru a fost: „Îi vom înfrunta, pe toți”. Tipul ăsta a fost primul la rând. L-ar fi prins și ar fi trecut prin mulțime. Veți spune: „Bine, dar ce i-a dat lui Petru atâta îndrăzneală?”. Ei bine, este destul de simplu. Vedeți, când toată mulțimea aceea a venit în grădină, așa cum vom vedea peste puțin timp în Ioan 18, imediat ce Isus a ieșit și le-a spus: „Eu sunt”, toți au căzut la pământ. Așa că Petru a avut în minte ideea: „Dacă intru în necazuri, Domnul oricum îi va doborî pe toți”. Trebuia să scoată sabia și să facă ceva; la urma urmei, nu trebuia să-și păstreze reputația și nu spusese el: „Nu mă voi lepăda niciodată de Tine, și chiar dacă voi muri primul, eu nu voi găsi niciodată în Tine o pricină de poticnire”, nu spusese el asta? Trebuia să facă acum cum a afirmat.

În plus, era parte din natura sa impetuoasă să reacționeze destul de tare și violent la o astfel de scenă. Și apoi, bineînțeles, știa că oricum se afla cu cineva care putea să-i doboare pe toți, așa că nu avea cum să piardă, cel puțin așa putea gândi el. Așa că i-a tăiat urechea robului marelui preot. Acum, de unde a făcut rost de o sabie? V-ați întrebat vreodată despre asta? Ce faci tu cu o sabie, Petre? Luca 22, versetele 36-38, ne spun că, mai devreme, ucenicii reușiseră să facă rost de două săbii. Și în Luca 22, probabil că este bine de reținut versetul, versetul 38 din Luca 22, ei au spus: „Doamne, iată” - asta este chiar înainte de trădare, chiar înainte de agonia din grădină – „iată, iată două săbii”. Doamne, suntem pregătiți pentru orice, avem două săbii. „Și Domnul le-a zis: ‘Destul’”. Acum, unii oameni cred că ceea ce a vrut să spună Domnul a fost „asta va fi de ajuns pentru a câștiga bătălia”, dar evident că nu asta a vrut să spună Domnul, pentru că Domnul i-a spus lui Petru imediat ce și-a scos sabia, ce să facă? „Bagă-ți sabia în teacă!”. Ceea ce a vrut să spună Domnul prin „destul” este: „Uite, este de ajuns - este de ajuns - nu ne interesează asta”. Petru nu avea de ce să aibă acea sabie și să acţioneze așa.

Veți zice: „Ei bine, stați puțin, nu a spus Domnul că a fost o vreme când v-am spus să nu aveți cu voi traistă, și a fost o vreme când v-am spus să nu vă luați o haină în plus, și a fost o vreme când v-am spus să nu vă luați o sabie, iar acum vă spun să vă luați traista, haina și sabia? Nu despre asta a fost vorba și în Luca 22?” Da, versetul 36. „Acum, dimpotrivă, cine n-are sabie să-și vândă haina și să-și cumpere o sabie”. Da, Domnul a spus asta, dar nu asta a vrut Domnul să însemne. Vedeți, Domnul le vorbea din nou în termeni spirituali, iar ei, cap pătrat cum erau, vedeau totul doar în forma fizică. Ceea ce Domnul nostru a vrut să spună a fost că va veni un moment în care vei avea nevoie de resurse, va veni un moment în care va trebui să-ți aperi viața. Dar, în cuvintele Duhului Sfânt din 2 Corinteni 10:4, „Căci armele cu care ne luptăm noi nu sunt” – cum? – „supuse firii pământești, ci sunt puternice, întărite de Dumnezeu ca să surpe întăriturile”. Astfel că, atunci când au scos cele două săbii și au spus: „Avem aici două săbii”, Domnul a spus: „Destul - nu asta am vrut să spun”.

Creștinismul nu face progrese prin arme. Nu există războaie sfinte - niciunul. Și orice așa-zis război sfânt în numele lui Cristos este complet profanator. Împărăția lui Dumnezeu nu avansează cu arme trupești. Noi nu cucerim în acest fel, ci cucerim cu arme duhovnicești, dărâmând stăpânirea lui Satan care domnește și stăpânește în inimile bărbaților și femeilor. Așa că Petru a ieșit din rând. El nu este sincronizat cu realitatea spirituală aici. Începe să își legene micuța sabie machaira așa cum un soldat roman ar învârti o rhomphaia, care este o sabie de un metru și jumătate, și îi taie urechea acestui biet om. Vă amintiți ce i-a spus Isus lui Pilat în Ioan 18:36? El a spus: „Dacă Împărăția Mea ar fi din lumea aceasta, slujitorii Mei ce ar face? Ar lupta”. Dacă Împărăția Mea ar fi din lumea aceasta, slujitorii Mei s-ar lupta. Ce a vrut să spună cu asta? Împărăția Mea nu este din această lume, așa că slujitorii Mei nu se luptă. Împărăția Mea este din altă lume. Creștinismul nu câștigă nimic prin folosirea puterii militare - nimic. Nu există războaie sfinte. Toate sunt complet profane. Și orice lucru făcut astfel în numele lui Cristos este un afront adus lui Cristos Însuși, cum ar fi Cruciadele, sau chiar lucrurile teribile de tip terorist care s-au întâmplat în Irlanda. Bătăliile spirituale nu se câștigă niciodată cu putere militară.

Așadar, în Ioan 18:11, Isus spune: „Bagă-ți sabia în teacă”, pune acel lucru deoparte. „Nu voi bea paharul pe care Mi l-a dat Tatăl să-l beau?”. Asta trebuie să fie, Petru, pune-o deoparte. Și apoi, după ce L-au prins, iar Petru a reacționat, i-a tăiat urechea, Biblia spune că Isus a întins mâna, S-a atins și a vindecat urechea lui Malhu - i-a dat o ureche nouă. Apropo, aceasta este singura minune consemnată în Scriptură în care Isus vindecă o rană proaspătă, deci este unică. De asemenea, cred că este foarte perspicace, deoarece nu a existat credință din partea lui Malhu. Minunile lui Isus erau minuni suverane. Uneori a existat credință, alteori nu a existat. Omul acesta a stat acolo, și-a pierdut urechea și, în clipa următoare, a primit alta. Nu era vorba de credința lui. Ci a fost un act suveran al lui Cristos. Așa că, Petru, pune sabia deoparte! Voi, oameni buni, îngăduiți-mi atât; eu îi voi da o ureche nouă, și o lăsăm așa – e o scenă remarcabilă.

Acum, de ce nu a permis Domnul un război? Huh - așa cum am spus, nu aceasta a fost abordarea Sa. Dacă Împărăția Sa ar fi fost din această lume, El ar fi luptat. Dar El oferă câteva motive foarte interesante aici, iată trei dintre ele. El spune: „Petre, bagă-ți sabia în teacă, așa trebuie să se întâmple”. Și aici El dă trei motive. Trei cuvinte cheie vor dezvălui aceste motive. Cuvântul numărul unu este „fatal – fatal”. Versetul 52:

„Atunci Isus i-a zis: ‘Pune-ți sabia la locul ei’ pune-ți sabia deoparte. Așa cum a spus și a consemnat în Ioan 18, pune-ți sabia deoparte. Aici vine motivul numărul unu: „căci” – sau pentru că – „toți cei ce scot sabia de sabie vor pieri”. Știți ce spune El acolo? Nu este o filozofie, nu, nu, nu. El nu spune: „Oameni buni, dacă trăiți așa, e posibil să vă alegeți cu asta”. Nu asta spune El. Ceea ce spune El este următorul lucru: oamenii care folosesc o sabie pentru acte personale de violență vor fi pedepsiți cu execuția, asta spune El. Dacă folosești o sabie, vei muri de o sabie. Ascultați: asta se întoarce direct la Geneza 9:6. Aici este Domnul nostru care, din propria Sa gură, pledează pentru pedeapsa capitală. Aici este Isus Însuși spunând ceea ce s-a spus în Geneza 9:6: „Dacă varsă cineva sângele omului, și sângele lui să fie vărsat de om”. Dacă ucizi pe cineva, mori.

Aceasta este legea lui Dumnezeu. Și Isus o reiterează chiar aici. „Petre, pune acel lucru deoparte. Pentru că dacă iei o viață și ei au dreptul să ia viața ta”. Aceasta este legea divină a lui Dumnezeu pentru păstrarea sanctității vieții umane. Și, apropo, în studiul nostru din Romani 13, vom aprofunda acest aspect pe măsură ce vom parcurge acest pasaj foarte puternic. Pentru că în Romani 13:4 se spune acest lucru, se spune: „Stăpânirile nu degeaba poartă sabia”. Acum, de ce dă Dumnezeu o sabie stăpânirilor celor mai înalte? (guvernului). Cu sabia nu ești bătut – cu sabia ești omorât. Iar stăpânirile (guvernele) au o sabie, și nu degeaba, ci pentru un scop, iar scopul este să o folosească. Dumnezeu a dat stăpânirilor (guvernului) dreptul de a lua viața ucigașilor, iar Isus spune: „Dacă ucizi pe cineva, ei au dreptul să îți ia viața; vei muri în acest fel”. Apostolul Pavel a spus-o chiar și el. Când a fost confruntat cu legea, a spus: „Dacă am făcut ceva greșit, luați-mi viața”. El susținea legea lui Dumnezeu. Dacă merit moartea, atunci luați-mi viața. Aceasta este legea lui Dumnezeu. Este un lucru inacceptabil pentru oricine să ia o viață.

Petre, nu-mi pasă dacă este nedrept, nu-mi pasă dacă este incorect, nu-mi pasă dacă este inechitabil, nu-mi pasă dacă este ceva nelegiuit, nu-mi pasă dacă este ceva neevlavios, nu-mi pasă ce este, nu ai dreptul la răzbunare personală, pentru că dacă iei o viață, îți pierzi viața. Este atât de simplu. Aceasta este legea rânduită de Dumnezeu. Și astfel, niciun creștin, în nicio circumstanță, nu are dreptul să ia vreodată o viață, nici măcar pentru a apăra onoarea lui Isus Cristos. Acum, nu mă refer la autoapărare și la a te apăra de cineva care încearcă să te ucidă pe tine sau pe cei din jurul tău. Vorbesc despre un act de răzbunare violentă împotriva altcuiva. Pentru că în felul acesta vei atrage pedeapsa pentru crimă.

În al doilea rând, nu numai că este fatal, spune El, dar este și neînțelept (fără minte), din cauza a ceea ce este Cristos. Observați versetul 53. „Crezi că n-aș putea să-L rog pe Tatăl Meu, care Mi-ar pune îndată la îndemână mai mult de douăsprezece legiuni de îngeri?” Vedeți cât de neînțelept este? Ce faci cu sabia aia inutilă Petre? Dacă am nevoie de ajutor, îi voi spune Domnului, iar El îmi va trimite douăsprezece legiuni de îngeri, șaptezeci şi două de mii de îngeri, mai mult de douăsprezece legiuni, mai mult de 72.000 de îngeri. Acum, știți cât de puternici sunt 72.000 de îngeri? Ei bine, conform cu 2 Împărați, cred că este vorba de capitolul 19, acolo este menționat un înger care a omorât 185.000 de asirieni de unul singur, deci 72.000 de îngeri ar putea face mult rău. Vezi cât de neînțelept este [un astfel de gest]? Nu trebuie să aperi Împărăția lui Dumnezeu cu sabia ta. Dumnezeu nu este lipsit de resurse. Asta e o prostie. Domnul nu are nevoie de așa ceva. El spune: „Credeți că n-aș putea?” - arti, acum înseamnă acum, imediat, în prezent – „să-L rog pe Tatăl, care Mi-ar pune îndată”, cuvântul „îndată” este cuvântul arti, înseamnă imediat. Pot să mă rog acum, iar El îmi va da acum, sau imediat, pe loc, tot ajutorul de care am nevoie. Nu vă dați seama că pot face asta?

Dar Eu nu fac asta. Nu am nevoie de așa ceva. Creștinismul nu are nevoie să cucerească în acest fel. Dumnezeu va cuceri la timpul şi locul potrivit ales de El, în felul lui Dumnezeu, prin propria Sa putere. Așa că El cedează de bunăvoie în fața complotului ucigaș. Nu este un atac împotriva Lui în afara legii, fie că vă vine să credeți sau nu. Este nedrept, dar o fac în cadrul unei presupuse abordări legale. Cu alte cuvinte, nu Îl linșează în grădină, ci Îi vor face un proces, și așa mai departe și așa mai departe. Este guvernul acelei națiuni, este legea acelui popor, care este exercitată, chiar dacă este nedreaptă, și ilegală, și ilegală din punctul de vedere al Domnului și al ucenicilor Săi. Este totuși un act al acelui guvern, iar El spune: „Nu aveți dreptul să recurgeți la violență personală împotriva lor. Și dacă Dumnezeu ar vrea să Mă apere, ar putea să o facă”. Și astfel, atunci când guvernele fac lucruri nedrepte, iar oamenii fac lucruri nedrepte în numele guvernului, nu avem dreptul să scoatem sabia. Dacă Domnul vrea să ne elibereze, El poate să ne elibereze. Dacă folosim răzbunarea și violența personală, aducem asupra noastră pedeapsa cu moartea.

Și mai este un al treilea lucru și foarte important, și anume cuvântul „împlinire”. Am avut cuvântul „fatal”, „neînțelept (fără minte)” și apoi El folosește cuvântul „împlinire”, versetul 54. „Dar cum se vor împlini Scripturile care zic că așa trebuie să se întâmple?”. Știți că Scriptura spune că așa trebuie să fie. Isus trebuie să fie prins. Isus trebuie să fie dus ca o oaie la tăiere, nu cu un război, deoarece o oaie este dusă la tăiere în liniște, pașnic, calm, nu cu violență. Așa trebuie să se întâmple. Trebuie să fie așa cum am fost trădat. Trebuie să fie ca în Psalmul 41:9, că acela în care îmi puneam încrederea și care mânca din pâinea mea, ridică și el călcâiul împotriva mea. Trebuie să fie ca în Psalmul 55, că cel cu care am împărțit pâinea s-a întors împotriva Mea. Trebuie să fie ca în Zaharia capitolul 11, care spune că am fost trădat pentru 30 de arginți. Trebuie să fie așa cum spune Psalmul 22, cu toate evenimentele răstignirii. Trebuie să fie ca în Isaia 53. Trebuie să fie ca în Ieremia 23. Trebuie să fie ca Zaharia 13:1. Trebuie să fie așa cum au spus toți profeții că va fi. Așa trebuie să fie. Așa că, puneți acel lucru deoparte, altfel Scripturile nu se pot împlini.

Petru, care s-a lăudat prea tare, s-a rugat prea puțin, a dormit prea mult, a acționat prea repede, era încă în afara bazei. Bagă-ți sabia în teacă, așa trebuie să fie. Și apoi, în versetul 56, o spune din nou: „Dar toate aceste lucruri s-au întâmplat ca să se împlinească cele scrise prin proroci”. Trebuia să fie așa. Așa că El îi dă trei motive întemeiate pentru a nu folosi sabia. Mai întâi, îți este fatală dacă o folosești. În al doilea rând, este neînțelept, pentru că Dumnezeu nu are nevoie de ea. Și în al treilea rând, trebuie să urmezi planul lui Dumnezeu, iar acesta este planul - acesta este planul. Și apoi se spune la sfârșitul versetului 56: „Atunci toți ucenicii L-au părăsit și au fugit”. Și „toți” este clar, și asta a spus El în versetul 31, nu-i așa? El a spus: „În noaptea aceasta, toți veți găsi în Mine o pricină de poticnire”, și toți au fugit, fiecare dintre ei. Au fugit. Au fugit de frică.

Vedeți, Isus a spus: „Nu ne vom lupta”. Deja Isus era legat, fiind scos de acolo. Petru, când a scos sabia, s-a gândit că, dacă va avea probleme, Domnul îi va doborî pe toți. Dar Domnul nu a făcut asta. Domnul S-a lăsat legat, iar acum le era frică. Și chiar dacă Domnul îi făcuse pe acei romani și pe acei conducători să spună că au dreptul doar să-L ia pe Isus din Nazaret, ucenicii știau că vor veni și după ei. Și nu au avut încredere că Isus îi va elibera, așa că probabil că au ratat o mare minune a propriei lor eliberări. Nu știu cum ar fi fost eliberați, dar știu că a fost cineva care a fost eliberat. Poate că nici măcar nu ați citit vreodată despre el. În Marcu 14, în versetul 50 se spune: „Atunci toți ucenicii L-au părăsit și au fugit”. Bine, Marcu se uită la aceeași scenă, și toată lumea fuge. Dar, „după El mergea un tânăr”, acum nu știm cine este, este un tânăr, atâta tot, acesta este singurul loc în care este menționat, nu știm nimic mai mult despre el, doar un tânăr; evident, cineva căruia îi păsa de Cristos. „Un tânăr care n-avea pe trup decât o învelitoare de pânză de in”. Nu înseamnă complet dezbrăcat; avea pe el o învelitoare, iar apoi peste aceasta aruncase o pânză de in, ceea ce înseamnă că probabil venise în grabă.

Poate că văzuse mulțimea care se mișca pe străzi, nu știa ce se întâmpla, poate că bănuia ceva, poate că era chiar - unii oameni presupun că ar fi fost o persoană din casa în care se afla camera de sus. Unii oameni presupun că era casa lui Ioan Marcu, iar acesta era Ioan Marcu, dar nu știm asta. Este posibil să fi fost acolo și, astfel, el urmărea într-un fel scena. Și și-a aruncat în grabă haina de in pentru a merge și a fi acolo, și acolo era în grădină, iar când toți ceilalți au plecat, el a continuat să-i urmeze. „Și tinerii”, adică restul mulțimii,

„au pus mâna pe el”, l-au apucat „dar el și-a lăsat învelitoarea și a fugit în pielea goală”. Aici el Îl urma într-un fel pe Cristos, iar ceilalți trebuie să fi presupus că era într-adevăr un urmaș al lui Cristos, și l-au prins, iar el a fugit de sub pânza de in și a scăpat.

Acum, este greu de înțeles - din punct de vedere dogmatic, adică - de ce Domnul a pus acest mic incident acolo și nu ne-a mai spus nimic despre el, dar poate fi cel puțin un indiciu al faptului că dacă Domnul ar fi permis acestui om să scape, ar fi avut în plan o eliberare minunată pentru ucenici, dacă aceștia ar fi fost credincioși, nu? Dacă L-ar fi urmat. Dar ei nu au știut niciodată care ar fi putut avea parte de acea izbăvire, pentru că au fugit repede chiar de la început, înainte de a se putea întâmpla ceva. Nu puteau face față, vedeți. Nu au putut face față. Nu au fost la înălțimea momentului. Încercarea era prea mare. „Doamne, vom merge cu Tine până la moarte - Doamne, nu vom găsi în Tine o pricină de poticnire niciodată, nu ne vom lepăda niciodată - vom fi credincioși până la capăt”, și toți au făcut asta, nu-i așa? Toți au împlinit ce-au spus? Nu, nu s-a întâmplat așa; când a venit încercarea și viața lor era în joc, au fugit. Acum, ne uităm la ei și spunem: „Bine, dar cum au putut să-i facă așa ceva iubitului Fiu al lui Dumnezeu?”. Și apoi ne uităm la noi înșine și spunem: „Stai puțin, am fi făcut noi asta?”. Oare voi ați fi fugit din momentul încercării, ați fi fugit în momentul testării, L-ați fi abandonat pe Cristos? Ați fi fost necredincioși în a sta alături de El atunci când Îi era greu, când încercarea s-ar intensificat, când a fost un preț de plătit și când ar fi trebuit să fiți sinceri împotriva celor care erau acolo? Adică, sunt ilustrații bune ale unui ucenic dezertor, ale unuia care fuge când ar trebui să stea alături de Domnul său.

Și au fost câteva lucruri care i-au marcat. Am văzut semnele unei mulțimi ticăloase. Am văzut semnele unui ucenic fals. Dați-mi voie să vă dau câteva semne ale unui ucenic doar de suprafaţă. Mai întâi de toate, erau nepregătiți. Dormeau în loc să ce? Să se roage. De ce? Oh, pentru că ei credeau că sunt bine. Vedeți, ei au confundat bunele intenții cu puterea. Au confundat dorințele bune cu adevăratul curaj. Erau prea încrezători, așa că nu aveau nevoie să se roage. Nu au avut nevoie să ia în considerare minunatele învățături pe care Isus le-a dat și care i-ar fi întărit, promisiunile din Ioan 13-16, date chiar în acea noapte. Dacă ar fi ascultat rugăciunea Lui din Ioan 17, când S-a rugat ca Tatăl să-i țină, să-i păstreze și să-i susțină la Sine, dacă ar fi ascultat asta și dacă ar fi înțeles esența a ceea ce a spus El în Ioan 13 la 16, despre faptul că toată puterea este a lor și toate resursele și că orice aveau nevoie puteau cere și ar fi primit. Dar ei nu au ascultat cu urechile cu care ar fi trebuit să asculte, așa că am putea spune că au ignorat Cuvântul și au ignorat rugăciunea, și astfel au fost nepregătiți. Și pot să vă spun că este o garanție pe viață și pe moarte că, dacă ignorați aceste două lucruri, veți fi și voi nepregătiți. Oamenii dezertează atunci când sunt slabi în Cuvânt și atunci când sunt slabi în rugăciune.

În al doilea rând, au fost impulsivi. La fel ca mulți dintre noi, au acționat mai degrabă din impuls decât din rațiune. Au acționat mai degrabă pe baza emoțiilor decât a revelației. Nu s-au gândit bine la ceea ce era corect. Nu s-au gândit la ce era mai bine. Pur și simplu au reacționat pur şi simplu la moment. Iese sabia, și poc — urechea cade. Următorul lucru pe care îl știm este că au fugit de acolo, total sub impulsul momentului, fără să aibă habar de ceea ce se întâmpla și care ar fi fost reacția potrivită. Și mă tem că atât de mulți creștini care nu sunt pregătiți, care nu sunt în Cuvânt, care nu sunt saturați de gândirea biblică, care nu petrec timp în comuniune cu Dumnezeu, astfel încât să existe o legătură de încredere și să existe acolo o linie de comunicare și comuniune care să fie mereu deschisă, iar ei să simtă gândurile din inima lui Dumnezeu pentru o anumită situație. Oamenii care nu fac asta trebuie să reacționeze la impulsurile, emoțiile și sentimentele lor, și aleargă încoace și încolo, în funcție de ce simt instantaneu. Și am mai spus acest lucru în anii trecuți, vreți să ajungeți în viața voastră creștină în locul în care răspunsurile voastre involuntare și imediate să fie evlavioase, iar acest lucru se întâmplă doar atunci când sunteți stăpâniți de Cuvântul lui Dumnezeu și de Duhul lui Dumnezeu. Dacă ești o victimă a propriilor tale anxietăți, vei avea probleme.

Al treilea lucru pe care îl văd la acest tip de ucenici superficiali este că sunt nerăbdători. Ei nu pot aștepta eliberarea lui Dumnezeu. Ei nu pot aștepta să vadă ce lucru minunat ar fi făcut Dumnezeu. Tânărul care a încercat să fie prins a fost eliberat și poate că, prin providența lui Dumnezeu, poate că ei, așa cum am spus, ar fi putut vedea o minune mai mare dacă ar fi așteptat cu răbdare să vadă cum Dumnezeu îi eliberează. Sunt mulți creștini așa, și cu toții, din când în când, suntem așa. În loc să așteptăm să-L vedem pe Dumnezeu eliberându-ne, luăm calea ușoară de scăpare și Îi aducem ocara Mântuitorului pentru că nu suntem la înălțimea sarcinii. Iar dacă am vedea până la capăt și am îndura, am vedea mâna eliberatoare a lui Dumnezeu și I-am da slavă și laudă. În plus, au fost firești. Adică erau dependenți de puterea lor trupească, de armele lor firești, iar atunci când își pierd armele lor firești și resursele lor trebuie să fie puse la loc în teasc, nu știu unde să se ducă. Nu știu ce înseamnă să aibă încredere. Nu știu ce înseamnă să creadă. Așa că am putea spune, în concluzie, că ucenicii superficiali sunt, practic, inconsecvenți. Ei promit tot felul de lucruri, dar nu se țin de cuvânt; sunt atât de mulți ca ei astăzi.

Și apoi, în cele din urmă, ultimul și cel mai minunat dintre toți participanții la scenă este, bineînțeles, Cristos Însuși. Și vedem triumful Mântuitorului, care este de-a dreptul maiestuos. Se pare că este bucuria specială a lui Matei de a-L feri pe Cristos de orice diminuare a slavei Sale, indiferent cât de urâtă devine scena. Adică gândiți-vă la asta în felul următor: lumea te urăște și te vrea mort. Unul dintre ai tăi, care a petrecut trei ani alături de tine, te vinde pentru prețul unui sclav. Iar restul ucenicilor tăi fug ca să-și scape viața lor. Acum, ce spune asta despre tine? Nu prea multe, la prima vedere. Nici măcar nu poți să te bazezi pe cei care îți sunt cei mai devotați prieteni atunci când stresul situaţiei este dificil. Iar cel care te cunoaște atât de bine te-ar vinde pentru prețul unui sclav, iar lumea căreia îi slujești de trei ani te vrea mort. Asta nu are prea multe de spus despre tine, la prima vedere. Și ai putea privi o astfel de scenă și ar putea părea ceva care dărâmă gloria lui Cristos, ceva care Îi răpește orice măreție. Dar, pe de altă parte, dacă asculți cu atenție, prin cuvintele Duhului lui Dumnezeu și prin inima lui Matei, vezi exact contrariul. În ciuda tuturor acestor lucruri vezi triumful lui Cristos.

În primul rând, se poate observa triumful lui Cristos în confruntarea cu mulțimea. Uitați-vă din nou la versetul 49. Acolo spune că mulțimea a venit și semnul a fost dat, semnul trebuia să fie o sărutare. Imediat Iuda vine la Isus și spune: „Plecăciune, învățătorule” și Îl sărută. Acum, în acel moment, cred că se întâmplă ceva. Nu știu unde se întâmplă exact, dar undeva în momentul în care Iuda sosește și vine să-L sărute pe Cristos, unii spun că înainte de sărut, alții după sărut, dar în acel moment se întâmplă ceva remarcabil. Și trebuie să observați asta în capitolul 18 din Ioan.

„Isus, a mers spre ei”, versetul 4 „și le-a zis”. Acum s-ar putea să fi fost după sărut; eu tind să cred că așa a fost. El merge spre mulțime și spune: „Pe cine căutați?”. Ca și cum ar spune că nu aveți nevoie de acel sărut, pentru că nu mă ascund. Ca și cum l-ar lipsi pe Iuda de orice satisfacție că ar fi realizat ceva, sau că ar fi făcut ceva semnificativ sau necesar în vreun fel. Se îndreaptă direct spre mulțime și spune: „Pe cine căutați?” Cu alte cuvinte, pe cine aveți comandă să prindeți? „Și ei I-au spus: ‘pe Isus din Nazaret’. Isus le-a zis: ‘Eu sunt’. Iuda, vânzătorul, era și el cu ei. Când le-a zis Isus: ‘Eu sunt’, ei s-au dat înapoi și au căzut jos la pământ”.

O mie de oameni au căzut ca niște pești morți, loviţi, întinşi la pământ. Cine credeți că deține controlul aici? Un singur cuvânt din gura Lui: „Eu sunt (Acela)”, sau, literal, El spune „Eu sunt”, numele lui Dumnezeu. „Eu sunt”, și ei au căzut direct la pământ. Vedeți, ideea este că, în confruntarea Sa cu mulțimea vedem cine era la conducere, nu-i așa? Pentru o clipă, ați putea crede că Isus a fost o victimă. Oh, nu, nu, nu, El nu este o victimă. Faptul că li s-a permis să se ridice din nou în picioare a fost pentru că El le-a permis să o facă. Și apoi i-a întrebat din nou, presupun că în timp ce toți zăceau acolo, pe jos, și dacă urcau dealul, stăteau înclinați. I-a întrebat: „,Pe cine căutați?’ Ei au spus: ‘Pe Isus din Nazaret’. 'V-am spus că Eu sunt. Deci dacă Mă căutați pe Mine, lăsați pe aceștia să se ducă’”. Vedeți, El lucra la eliberarea ucenicilor, eliberare pe care ei nu au experimentat-o niciodată din cauza nerăbdării lor. El o pregătea. Dar ceea ce este uimitor este că El avea un control total asupra acelei mulțimi. Dar gloata este atât de lipsită de minte și atât de neînțeleaptă, încât se ridică de jos și continuă să facă ceea ce făcea ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic.

Acum, asta vă spune ceva? Iuda a fost posedat de Satan și Isus a spus „Acesta este ceasul vostru”, în Evanghelia după Luca, „și puterea întunericului”. Iadul are stăpânire totală pentru acest ceas, așa că veți răspunde iadului, nu Mie. Dar El era în control. Acum întoarceți-vă la Matei și vom observa că există o altă scenă, un alt element aici, care ne arată confruntarea Lui cu mulțimea, versetul 55. Am sărit peste el mai devreme, așa că ne vom uita la el acum. „În clipa aceea, Isus a zis gloatelor: Ați ieșit ca după un tâlhar cu săbii și cu ciomege, ca să Mă prindeți”. În mod literal, cuvântul se referă la un făcător de rele. „Ați ieșit ca după un tâlhar cu săbii și cu ciomege, ca să Mă prindeți”. Mă tratați ca pe un tâlhar? „În toate zilele ședeam în mijlocul vostru și învățam norodul în Templu, și n-ați pus mâna pe Mine”. Și se prea poate ca El să fi mers acolo chiar și joi, în timp ce ucenicii făceau pregătiri pentru Paște. Scriptura nu spune. „De ce nu M-ați prins atunci?”. Vedeți, este ca și cum El le spune: „Știți că nu Eu sunt tâlharul, ci voi. Știți că M-ați fi luat în orice zi a acestei săptămâni în Templu, dacă ați fi avut o justificare pentru asta. Dar nu M-ați luat atunci pentru că știați că nu aveați dreptul să faceți asta și vă temeați de oameni.

El le demască răul. Nu L-au luat pe Isus în public, pentru că știau că nu au nimic împotriva Lui. Și se temeau de mulțime, care credea că El este Mesia. Nu El era tâlharul, ci ei. Nu El era hoțul, ei erau. Și, bineînțeles, ei erau conduși de Satan. Dar El spune: „Acesta este ceasul vostru și puterea întunericului”. Sunteți sub controlul iadului. Prin suveranitatea lui Dumnezeu, El a dat iadului acest moment. Aceasta este ziua iadului, de la miezul nopții până duminică, imediat după zorii zilei, când mormântul este zdrobit. Acesta a fost momentul iadului. Așadar, sunteți sub controlul iadului. De ce nu M-ați prins atunci? Pentru că atunci nu sosise momentul. Acesta este momentul iadului și voi sunteți agenții iadului. Așadar, cred că există o dublă intenție, în această afirmație. În primul rând a avut intenția de a le arăta că ceea ce au făcut era rău și că știau acest lucru, altfel ar fi făcut-o în public; în al doilea rând, le-a comunicat că acționau sub conducerea lui Satan însuși și că el a adus lucrurile în acest punct. Și astfel vedem triumful Său total, chiar în timp ce înfruntă mulțimea. Dumnezeu este Cel care controlează totul. Mulțimea este o victimă. Ea cade la pământ când Îl întâlnește pe El și face ceea ce face sub puterea iadului, pentru că Dumnezeu a făcut să fie așa.

În al doilea rând, vedem triumful Mântuitorului în confruntarea Sa cu Iuda, nu-i așa? „Ce ai venit să faci, fă”, spune El în versetul 50. Fără luptă, fără mânie, fără furie, fără agresiune, fără venin; calm absolut, angajament absolut, încredere absolută, punându-se total în mâinile lui Dumnezeu - ce frumusețe! El nu reacționează așa cum ar reacționa un criminal în acest caz. Nu reacționează așa cum ar reacționa un om nevinovat, și nu strigă că e nevinovat, nevinovat, nevinovat. El este calm. El deţine controlul. El este maiestuos. Și vedem triumful Său și în confruntarea cu Petru. Petru nu are încredere. Petru nu Îi înțelege resursele spirituale, dar Cristos le înțelege, iar noi Îl vedem pe El în comparație cu Petru, și El este în totalitate calm. El se pune în mâna Tatălui. El are o loialitate cerească despre care Petru și ucenicii nu știu nimic. Ei sunt neloiali, ei fug. El este loial, El rămâne. Iar ispita Lui a fost infinit mai puternică decât a lor. Și astfel cred că vedem triumful Mântuitorului chiar în această scenă.

Acum ascultă cu atenție: tu unde ești? Unde te afli în scena aceasta? Tu ești acolo, la fel și eu, toată lumea este acolo. Ești cu mulțimea care Îl respinge? Isus a spus: „Cine nu este cu Mine este împotriva Mea”. Ești acolo? Ești cu acel grup de oameni nedrepți, fără minte, lași și lumești, care pur și simplu Îl neagă pe Cristos, și nu-L vor în viața lor? Ești acolo? Nu ești cu nimic mai bun sau diferit decât acea gloată. Sau poate că ești unul dintre acei falși ucenici, care pretinde că Îl iubește pe Dumnezeu, că Îl iubește pe Cristos, că Îl slujește pe Domnul și că vrea voia Lui, dar adevărul este că urmărești ceea ce poți obține, iar dacă nu obții ceea ce vrei, vei căuta să obții altceva. Și L-ai vinde pe Isus dacă ar apărea ceva mai bun. Sau faci parte dintre acei ucenici care sunt atât de slabi încât, atunci când ispita se încinge, fug și pierd lupta? Sau stai alături de Mântuitorul triumfător, victorios, dispus să înduri orice ar veni? Te afli undeva, și tu știi unde. Şi Dumnezeu știe unde te afli.

Haideți să încheiem cu rugăciune. Părintele nostru, după această scenă vie, vrem să ne examinăm inimile; nu ale altcuiva, ci ale noastre. Unii dintre noi au auzit atât de multe lucruri de atâta timp încât nu mai înțeleg nimic decât fascinația acestei istorisiri. Vrem să trecem dincolo de asta și să ajungem la convingerea intenției sale. Și mă rog, Doamne, pentru cei care ar putea fi în mulțime, în mulțimea nedreaptă, fără minte, lașă, lumească, care Îl ia pe Cristosul cel sfânt în mâini nesfinte și Îl împing afară din viața lor. Doamne, fie ca aceasta să fie ziua în care ei să-L cunoască pe Mântuitorul pentru ceea ce este. Fie ca ei să se îndepărteze de mulțime și să vină la Cristos, să caute să-L cunoască. Mă rog pentru cei care ar putea fi falși ucenici, care sunt neghină crescută printre grâu, care sunt sămânța care răsare pentru puțin timp, dar nu dă roade, iar când vin încercările, pleacă. Pentru cei care se prefac, care nu sunt [ucenici] adevărați, care caută doar câștigul personal. Mă rog pentru aceia dintre noi care sunt adevărați ucenici, dar cărora le este greu, în stresul ispitelor, să rămână [ucenici] adevărați. Doamne, ajută-ne să rămânem în Cuvânt și în rugăciune, să ne încredem și să așteptăm cu răbdare să vedem mâna lui Dumnezeu în eliberare. Și Îți mulțumim pentru cei care stau alături de Mântuitorul în mijlocul dificultăților, încercărilor, victorioși și triumfători. Fie ca noi să ne regăsim pe noi înșine, Doamne, și apoi să facem imediat pașii necesari pentru a ajunge în locul biruinței.

SFÂRȘIT