Haideți să deschidem împreună Bibliile noastre la capitolul 24 din Matei. Matei capitolul 24. Acest capitol măreț este chiar predica Domnului nostru despre a doua Sa venire. El ne detaliază evenimentele din jurul revenirii Domnului Isus Cristos spuse de propria Sa gură. Ce privilegiu extraordinar să studiem acest text măreț!

Știți, oamenii din lumea noastră își doresc mereu o zi mai bună, speră mereu la un timp mai bun, doresc mereu să vadă atenuarea suferințelor și a problemelor care afectează societatea umană. Dar mesajul Scripturii este că, înainte de a exista vreodată un timp mai bun, va exista un timp infinit mai rău. De fapt, societatea umană trebuie să aștepte cu nerăbdare un timp care va fi mai aspru decât orice alt timp pe care l-a cunoscut vreodată. Acest timp este descris destul de pe scurt pentru noi într-un singur verset din acest capitol anume, și vreau să vă atrag atenția asupra lui, este vorba de versetul 21: „Pentru că atunci va fi un necaz așa de mare, cum n-a fost niciodată de la începutul lumii până acum și nici nu va mai fi”.

În această declarație foarte scurtă, Domnul spune că lumea trebuie să se aștepte la un timp care va fi mai rău decât orice alt timp pe care l-a cunoscut vreodată. Și Domnul îi dă chiar și un nume: „Necazul cel Mare”. Acum, acest lucru nu este ceva nou, pentru că au existat și alți profeți în afară de Domnul nostru Isus Cristos care au vorbit despre aceeași perioadă. Este un timp de necazuri imense, care cuprind lumea, dar care se concentrează asupra națiunii Israel. Pentru a vedea cum au vorbit despre aceasta profeții lui Israel, să ne întoarcem la Isaia capitolul 10. Isaia capitolul 10. Și în timp ce Isaia privea cu nerăbdare spre acea zi, spre acea zi a Domnului, acea zi a marii judecăți, acea zi a stabilirii împărăției lui Mesia, acea zi a mântuirii lui Israel, acea mare zi de apogeu în care lucrarea omului pe pământ, ca să zic așa, făcută de mâna sa și prin proiectul său, este terminată și Dumnezeu preia conducerea, el spune următoarele în versetul 20: „În ziua aceea” - acea zi extraordinară, sfârșitul zilei omului, începutul zilei lui Dumnezeu – „rămășița lui Israel și cei scăpați din casa lui Iacov nu se vor mai sprijini pe cel ce îi lovea; ci se vor sprijini cu încredere pe Domnul, Sfântul lui Israel”.

Acest lucru ne spune că va veni un timp de mare apăsare pentru Israel, un timp în care vor fi uciși. Și va exista o rămășiță care va scăpa și va învăța lecția de a nu se mai sprijini niciodată pe altcineva în afară de Domnul. Indicația este că în acea zi măreață, în acea zi a sfârșitului, poporul lui Israel se va sprijini pe cineva care se va dovedi a fi nu prietenul lor, ci dușmanul lor, care se va oferi ca sprijin și apoi îi va distruge. Și vor învăța în acea zi să se sprijine doar pe Domnul. „Rămășița se va întoarce” - spune versetul 21 – „rămășița lui Iacov, se va întoarce la Dumnezeul cel puternic. Chiar dacă poporul tău, Israele, ar fi ca nisipul mării, totuși numai o rămășiță se va întoarce, căci nimicirea este hotărâtă, făcând să se reverse dreptatea. Și nimicirea aceasta care a fost hotărâtă, Domnul Dumnezeul oștirilor o va aduce la îndeplinire”. Cu alte cuvinte, în momentul sfârșitului deplin, în momentul sfârșitului, în acea zi a judecății, în acel moment de instaurare a timpului de dreptate, a împărăției lui Mesia, Israel va trece printr-o trădare masivă din partea unuia în care a avut încredere și care se va dovedi a fi un ucigaș. Vor trece printr-o perioadă de mari necazuri din care vor încerca să scape.

Acum, să ne uităm la ea în cuvintele profetului Ieremia din capitolul 30, și să vedem ce alte dimensiuni adaugă el la viziunea sa atunci când privește acest timp. Ieremia, capitolul 30, versetul 5: „Așa vorbește Domnul: „Auzim strigăte de groază; e spaimă, nu este pace”. Ieremia se uită departe, și nu vede pace, ci cutremur și frică. „Întrebați și vedeți dacă nu cumva naște vreun bărbat! Pentru ce văd pe toți bărbații cu mâinile pe coapse ca o femeie la facere?” – durerile nașterii – „pentru ce s-au îngălbenit toate fețele?”. Cea mai chinuitoare durere umană, aceea de a da naștere unui copil fără niciun anestezic, fără nicio grijă, așa cum făceau în mod obișnuit femeile din acea vreme, simbolizează într-un fel durerea societății din viitor. Când Ieremia privește înainte, el vede, ca să zicem așa, în imaginile viziunii profetice, oameni cu mâinile pe genunchi, ca să zicem așa, în dureri chinuitoare din cauza a ceea ce urmează să se întâmple. Lumea în durere, Israelul în durere.

„Vai” - spune versetul 7 – „căci ziua aceea este mare; niciuna n-a fost ca ea”. La fel ca și în Matei 24:21, aceasta este o zi ca nicio altă zi. „Niciuna n-a fost ca ea! Este o vreme de necaz pentru Iacov; dar Iacov va fi izbăvit din ea. În ziua aceea, zice Domnul oștirilor, voi sfărâma jugul de pe grumazul lui, îi voi rupe legăturile, și străinii nu-l vor mai supune. Ci vor sluji Domnului Dumnezeului lor și împăratului lor David (adică lui Mesia) pe care li-l voi scula”. Așadar, va fi o zi de mare judecată, o zi de mare strâmtorare, vremea necazului lui Iacov, și din ea va ieși mântuirea și din ea va ieși ridicarea lui Mesia și a Împărăției Sale. Așadar, atât Isaia, cât și Ieremia așteaptă cu nerăbdare un timp de necazuri grele, un timp de durere grea, un timp de moarte, un timp din care Israel va alerga să scape, timp urmat de împărăția lui Mesia.

Acum, observați ultimul capitol al profeției lui Daniel, capitolul 12, versetul 1. Și profetul Daniel vorbește tot despre aceeași zi și spune în versetul 1: „În vremea aceea, se va scula marele voievod Mihail” - Mihail este un înger – „ocrotitorul copiilor poporului tău”. Rolul unic al lui Mihail în economia lui Dumnezeu este de a proteja poporul Său special, iar Mihail se va ridica pentru protecția lor. „Căci aceasta va fi o vreme de strâmtorare cum n-a mai fost de când sunt neamurile și până la vremea aceasta. Dar în vremea aceea, poporul tău va fi mântuit, și anume oricine va fi găsit scris în carte”.

Va fi o vreme de necaz pentru Iacov, spune Ieremia. Va fi o vreme de necaz, spune Daniel. Un timp de devastare, un timp de purificare, un timp de judecată din care Dumnezeu va răscumpăra o rămășiță și va aduce împărăția lui Mesia.

Acum observați, vă rog, Zaharia capitolul 13, versetul 8. „În toată țara”, - chiar în toată țara – „zice Domnul, două treimi vor fi nimicite, vor pieri, iar cealaltă treime va rămâne”. Cu alte cuvinte, va veni o vreme în țara lui Israel când două părţi din trei vor muri, iar pe a treia parte o va trece prin foc și o va curăța așa cum se curăță argintul și o va testa așa cum se testează aurul. „Ei vor chema Numele Meu, și îi voi asculta; Eu voi zice: ‘Acesta este poporul Meu!’ Și ei vor zice: ‘Domnul este Dumnezeul meu!’”. Cu alte cuvinte, un timp de purificare, un timp de judecată, un timp de moarte pentru două treimi. O treime din ei este păstrată şi ei sunt aduși la conștiența faptului că Domnul este Dumnezeu. Și aceasta - spune versetul 14 - este ziua Domnului. Este ziua Domnului. Este ziua - spune versetul 2 - când națiunile se vor aduna împotriva Ierusalimului pentru luptă și cetatea va fi luată, iar casele vor fi jefuite și femeile batjocorite și jumătate din cetate va pleca în robie, dar rămăşiţa poporului nu va fi nimicită din cetate. Și vă puteți opri în acest punct.

Acum, îngăduiți-mi să le adun pe toate laolaltă foarte simplu. Isus a spus că va veni în viitor un timp care nu seamănă cu niciun alt timp, un timp de o groază extraordinară, un timp de nedescris pentru lume, dar care se va concentra în special asupra națiunii Israel. Este un timp despre care a vorbit Isaia, despre care a vorbit Ieremia, despre care a vorbit Daniel și despre care a vorbit Zaharia. Așadar, ceea ce spune Domnul nostru nu este cu adevărat ceva nou. El reiterează ceea ce s-a spus din vechime, va fi un timp ca niciun alt timp. Dacă Israelul crede că a îndurat holocausturi groaznice în trecut, atunci trebuie să ia aminte la ceea ce au spus profeții și la ceea ce a spus Domnul Isus, că nu au îndurat încă ceea ce vor îndura în viitor. Pentru că va veni un holocaust fără precedent. Și nu va avea un impact doar asupra Israelului, ci și asupra lumii. Și lucrurile nu se vor îmbunătăți, ci se vor înrăutăți. De fapt, vor deveni mai rele decât au fost vreodată cele mai rele dintre toate.

Da, chiar înainte de cel mai rău moment dintre toate, va exista o scurtă perioadă de pace falsă. Așadar, când privim în viitor, analizând evenimentele din zilele omului, ne-am putea aștepta să avem o perioadă de pace falsă urmată imediat de un holocaust fără descriere și fără precedent, urmat imediat de venirea Domnului Isus Cristos. Asta au spus proorocii. Asta spune Domnul Isus, pentru că în versetul 29 din Matei 24, El spune că imediat după necaz, ce se va întâmpla? Soarele se va întuneca, luna nu-și va mai dă lumina, stelele vor cădea, iar puterile cerului vor fi zguduite. Și atunci apare semnul Fiului Omului în cer, toate semințiile pământului se jelesc și văd pe Fiul Omului venind pe norii cerului cu putere și cu mare slavă. Așadar, aceasta este perioada care precede imediat venirea lui Cristos.

Acum, este imposibil să nu vezi această imagine profetică, această cronologie, așa cum este prezentată aici de Domnul nostru, de Isaia, Ieremia, Daniel și Zaharia. Un timp de mare strâmtorare, de mari necazuri pentru lume, centrat pe națiunea Israel, urmat de mântuirea purificatoare a lui Israel, de venirea lui Mesia pentru a întemeia împărăția Sa glorioasă și veșnică. Așadar, Isus predică aici o predică legată de a doua Sa venire. Este o predică nu numai despre a doua Sa venire, care apare în versetul 29, ci și despre perioada de dinaintea celei pe care El însuși o numește, în versetul 21, Necazul cel Mare.

Acum, ce a dus la această predică? De ce predică El această predică și cui o predică în capitolul 24? Îngăduiți-mi să vă spun de ce. Isus a intrat în ultima săptămână a vieții Sale pământești. Vineri El urma să moară. Astfel că nu mai avea mult timp la dispoziție. Așa că și-a petrecut toată ziua în Templu. L-a curățat marți, i-a dat afară pe schimbătorii de bani, pe cumpărători și vânzători și l-a curățat în exterior. Și odată ce l-a curățat Marți, atunci putea să se întoarcă la el și să nu fie pângărit de el. Așa că a făcut asta. Și-a luat ucenicii și a dat învățătură toată ziua. Învățătura a fost publică, pentru început, deoarece El a învățat mulțimea care se îmbulzea în acel loc din cauza săptămânii Paștelui. Dar după o parte din învățătura Sa, conducătorii lui Israel s-au supărat, așa că L-au oprit din drum și au început să Îi pună întrebări. Prima dintre ele a fost: Cu ce putere (autoritate) faci Tu aceste lucruri? Cine Ți-a dat voie să înveți așa cum înveți și să faci ceea ce faci? Și asta L-a angajat într-un dialog care a continuat pentru tot restul zilei cu acești falși lideri evrei.

Rezultatul acelui dialog, practic, a fost o oportunitate pentru El de a articula faptul că Dumnezeu îl punea deoparte pe Israel. Timp de secole, națiunea Israel a deținut custodia asupra Cuvântului lui Dumnezeu, Israel a fost custodele adevărului lui Dumnezeu. Dar toate acestea urmau să se schimbe pentru că Dumnezeu avea să le ia Împărăția și să o dea unui popor care era mai vrednic decât ei. De fapt, El a spus acest lucru în capitolul 21, versetul 43, cât se poate de explicit. „Împărăția lui Dumnezeu va fi luată de la voi și va fi dată unui neam care va aduce roadele cuvenite – „un popor care va aduce roadele cuvenite”. El le spunea liderilor religioși iudei că ei: „Nu vor mai fi numiți poporul lui Dumnezeu în sens național. Că nu vor mai fi păzitorii adevărului lui Dumnezeu”. Acum, după cum aflăm în Romani 11, aceasta a fost doar o punere deoparte temporară, dar totuși o punere deoparte reală. El le spune: „Împărăția va fi dată unui neam care aduce roadele cuvenite”.

Și apoi, în capitolul 22, aduceți-vă aminte, tot în întâlnirea cu liderii, că le-a dat o pildă despre un ospăț de nuntă organizat de un împărat pentru fiul său, iar toți invitații - care simbolizează Israelul - au refuzat să vină. Iar versetul 7 spune: „Când a auzit împăratul” - capitolul 22 – „a trimis oștile sale, a nimicit pe ucigașii aceia și le-a ars cetatea”. Cu alte cuvinte, Dumnezeu va acționa în judecată împotriva unui popor care a refuzat să vină la ospățul de nuntă al Fiului Său. Și apoi, în versetul 9, El a spus slujitorilor săi: „Duceți-vă, dar, la răspântiile drumurilor și chemați la nuntă pe toți aceia pe care-i veți găsi.” Și astfel, un nou popor este adus pentru a fi deținătorul special al Cuvântului lui Dumnezeu și al adevărului lui Dumnezeu. Iar Icabod, slava a plecat, pentru o vreme, după cum este scris în dreptul națiunii lui Israel.

Însumarea acestor lucruri se află la sfârșitul capitolului 23, în versetul 37, în ultima predică publică a lui Isus, ultimul Său mesaj către poporul Israel. Ultimul Său cuvânt către liderii religioși: „Ierusalime, Ierusalime, care omori pe proroci și ucizi cu pietre pe cei trimiși la tine! De câte ori am vrut să strâng pe copiii tăi cum își strânge găina puii sub aripi, și n-ați vrut! Iată că vi se lasă casa pustie”. Rămășițe fără viață. Aceasta este declarația finală a judecății asupra lui Israel pentru respingerea lui Mesia. Asta este. El i-a pus sub acuzare, i-a pus sub acuzare pe conducătorii lor și, punându-i sub acuzare pe conducători, i-a pus sub acuzare pe toți cei care i-au urmat pe conducători. Și acum spune că casa lor este lăsată pustie - Ichabod, slava se îndepărtează. Dumnezeu se îndepărtează dinspre Israel spre un alt popor.

Dar mă bucur foarte mult că predica nu s-a încheiat cu versetul 38. În versetul 39 a spus: „Căci vă spun că de acum încolo nu Mă veți mai vedea până când veți zice: ‘Binecuvântat este Cel ce vine în Numele Domnului!’” Acesta este un epitet mesianic. Când Isus a intrat călare în cetate și ei au strigat: „Osana Fiului lui David!”, au spus și: „Binecuvântat este Cel ce vine în numele Domnului”. Aceasta este o afirmație mesianică. Iar El le spune: „Nu Mă veți mai vedea până când nu Mă veți recunoaște ca fiind Mesia al vostru”.

Este foarte optimist, nu-i așa? Pentru că asta ne spune că, deși Israelul este pustiit și chiar dacă națiunea este pustiită din cauza respingerii lui Mesia, va veni o zi când, într-adevăr, ei îl vor recunoaște pe Mesia al lor și vor spune: „Binecuvântat este Cel care vine în numele Domnului”. Este ceea ce a văzut Zaharia când a spus: „Vor vedea pe Cel ce L-au străpuns și Îl vor plânge ca pe un singurul fiu”. Așadar, da, casa lui Israel este pustiită, dar da, există un timp viitor în care ei îl vor recunoaște pe Mesia al lor.

Acum, trebuie să vă imaginați ucenicii în acest moment, pentru că ei ascultă toate acestea. Ei aud predica, care devastează sistemul religios din Israel. Îl văd pe Isus curățând Templul și știu că pune capăt acelui sistem malefic și ipocrit. Îl aud vorbind despre distrugere în capitolul 24, versetul 2, cum că Templul va fi ras R-A-S până la pământ și nu va mai rămâne nici piatră pe piatră, ci totul va fi dărâmat. Și este exact ceea ce s-a întâmplat literalmente. Așa că îl văd pe El venind în forță cu toate aceste declarații despre devastare și distrugere. Oare îi deranjează acest lucru? Nu prea. Pentru că, așa cum am subliniat în studiul nostru anterior, vă amintiți, că dacă orice ucenic era un învățăcel al Scripturii, ar fi știut că în marea împărăție a lui Mesia urma să existe un nou Templu, Templul din Ezechiel 40-48, acel Templu glorios. Nu acest Templu construit de un împărat ne-evreu, idumeu, pe nume Irod, ci un Templu care avea calitățile acelui Templu glorios văzut în Ezechiel de la 40 la 48. Așa că ei nu ar fi avut o problemă cu faptul că El ar fi ras Templul la pământ. Nu ar fi avut o problemă cu faptul că El ar fi devastat religia ipocrită – iar proorocii au spus că asta se va întâmpla. Proorocii au spus că națiunea trebuia să fie purificată.

Așa că, atunci când Îl aud pe Isus spunând: „Templul acesta va fi dărâmat și nu Mă veți mai vedea până când veți spune: ‘Binecuvântat este Cel ce vine în numele Domnului!’” ideea lor este că El va dărâma acel Templu foarte curând și se va întoarce în plină prezență mesianică pentru a-și instaura Împărăția, pentru că, vedeți, ei nu văd niciun decalaj între prima și a doua venire. Profeții din Vechiul Testament nu au delimitat o primă venire, o perioadă lungă de timp și apoi o a doua venire; pur și simplu au adunat totul într-un singur lucru. De aceea, timpul dintre ele este cunoscut sub numele de taină, ceva nedezvăluit în Vechiul Testament. Ei nu au văzut că va exista o primă venire, apoi întoarcerea în ceruri, mii de ani, apoi o a doua venire. Nu, ei au văzut totul în acelaşi moment. Escatologia lor spunea că Mesia vine, Mesia îi judecă pe vrăjmașii Săi și pe cei nelegiuiți, Mesia curăță Israelul, curăță Templul, îi adună pe cei aleși și Își instaurează împărăția. Și astfel, ei puteau vedea toate acestea întâmplându-se în câteva zile sau săptămâni.

Și cred că la sfârșitul capitolului 23 din Matei și la sfârșitul acestei predici, ei au o speranță mai mare a Împărăției decât au avut vreodată în toată experiența lor cu Isus, pentru că L-au văzut călare în cetate în laude și osanale și au auzit afirmația: „binecuvântat este Cel ce vine în numele Domnului”, de către copiii din Templu care I-au spus asta a doua zi, după care, El a curățat Templul, iar acum vorbește despre dărâmarea lui și apoi vorbește despre venirea în plină prezență ca Mesia, iar ei cred, cred, mai mult decât au crezut vreodată, că momentan totul se va dezlănțui și nu înțeleg că va urma o perioadă lungă de timp până atunci.

Astfel că, în entuziasm și anticipare, versetul 3. Au părăsit acum zona Templului, și se menționează că era doar Isus cu ucenicii în particular. S-au dus pe vârful Muntelui Măslinilor, în drumul lor de întoarcere spre Betania, unde stăteau cu Lazăr și familia sa. El se oprește în vârful muntelui, se așază și ei Îl întreabă: „Când se vor întâmpla aceste lucruri?” Și aproape puteți simți febra, anticiparea extraordinară că acest lucru trebuie să explodeze în curând, din cauza a ceea ce au văzut deja în acea săptămână. Totul se adună. L-au văzut pe precursor, pe Ioan Botezătorul, apoi a venit Mesia. El a făcut minuni, a învățat, a predicat, iar acum a venit în laude și osanale și a curățat Templul, iar acum vorbește despre dărâmarea acestei clădiri idumeene iar asta trebuie să însemne că marea clădire înălțată din Ezechiel se va ridica și El Își va întemeia Împărăția, iar oamenii vor spune: „Binecuvântat este Cel ce vine în numele Domnului”. Și astfel ei întreabă: „Când?” Și chiar mai târziu, în Faptele Apostolilor 1, ei spun: „În vremea aceasta vei aduce Împărăția?”. Ei credeau că era ceva iminent.

Și nu numai că întreabă când, ci și în versetul 3 spun: „Care va fi semnul venirii Tale?”. Cuvântul „venire” - parousia - înseamnă „prezență”. Nu înseamnă că ei credeau că El va pleca și se va întoarce, ci că ei credeau că va veni în plinătatea prezenței Sale. Parousia este prezența, prezența deplină a gloriei mesianice. Care este semnul prezenței Tale și al sfârșitului veacului omenesc? Ce trebuie să căutăm? Este un înger care vine din cer cu o trâmbiță? Ce este? Este o reconstrucție cataclismică a Templului în mod supranatural? Este vorba de dărâmarea Templului? Ce se întâmplă? Care este evenimentul care semnalează venirea Ta în plină prezență?

Acum, aceasta fiind întrebarea, Domnul predică apoi mesajul referitor la venirea Sa. Și le dă lucrurile pe care trebuie să le caute, semnele pe care trebuie să le caute. Și nu pentru ei, pentru că sunt morți de mult, ci pentru toți cei care vor citi vreodată Scriptura. Și începând cu versetul 4, avem semnele celei de-a doua veniri. Semnele celei de-a doua veniri.

Acum, vreau să adaug ca o notă de subsol aici, ca să nu fiți confuzi, răpirea bisericii nu este discutată în niciun loc în Matei 24 sau 25. Aceasta nu este aici. Vom vedea puțin mai târziu o înțelegere mai completă a acestui aspect. Acesta este un mesaj dat în contextul acelor evrei despre a doua venire a lui Cristos. Răpirea este un subiect care apare în epistole. Ne vom ocupa de asta mai târziu. De fapt, probabil că undeva în acest studiu vom insera câteva lucruri despre asta. Dar El le oferă o descriere a timpului celei de-a doua veniri și a semnelor care duc la aceasta.

Acum, El începe în versetul 4, dându-le o serie de semne generale pe care oamenii care vor fi în viață în timpul viitor ar trebui să le aștepte. El nu le spune cât de îndepărtat este viitorul. Nu le spune pentru că fiecare credincios a trăit întotdeauna cu un sentiment de intimitate – un sentiment de iminență, mai degrabă, cu privire la faptul că Cristos ar putea veni în orice moment. Așa că El nu le spune niciun moment. El spune doar „semne”.

Observați, vă rog, că primul semn este înșelăciunea. Versetul 4: „Vor veni mulți (în Numele Meu) și vor înșela pe mulți”. Și versetul 5 spune același lucru. Al doilea semn este disensiunea, războaie, vești de războaie, etc. Versetul 7, un neam se va ridică împotriva altui neam, o împărăție împotriva altei împărății. Al treilea semn este devastarea - foamete, cutremure. Al patrulea este profanarea. Versetul 9, îi vor trăda pe sfinți. Al cincilea, dezertarea - mulți dintre ei vor cădea și se vor trăda unii pe alții, se vor urî unii pe alții și așa mai departe. Iar ultimul este declararea, versetul 14, predicarea la nivel mondial a Evangheliei Împărăției.

Așa că El spune uitați-vă după înșelăciune, disensiune, devastare, profanare, dezbinare și declarare. Acestea sunt semnele. Am analizat toate aceste semne în detaliu și v-am arătat cum se așază în paralel cu Apocalipsa 6-19. Niciunul dintre acestea nu s-a întâmplat în epoca bisericii, niciunul dintre acestea nu s-a întâmplat la distrugerea Ierusalimului. De la versetul 4 încolo, nu se vorbește despre distrugerea Ierusalimului. Este un subiect absolut străin de acest text. Și asta este uimitor, pentru că am citit vreo 12 comentarii săptămâna aceasta, 11 dintre ele încadrează distrugerea Ierusalimului aici undeva, iar celălalt nu este sigur. Aici nu există nicio referire la distrugerea Ierusalimului în anul 70 d.Hr. Este vorba de viitor, înainte de venirea Domnului Isus Cristos. Distrugerea Ierusalimului a fost o judecată la timpul ei, cu rostul ei, pentru oamenii din acea vreme. Nu este sfârșitul veacului, nu este semnul venirii lui Mesia - asta va fi în viitor.

Așadar, toate aceste șase lucruri marchează vremea sfârșitului. Și v-am arătat cheia pentru asta. Ați observat versetul 8? Toate aceste lucruri care înconjoară versetul 8 sunt începutul durerilor nașterii. Vă rog, cuvântul „durere” nu ne ajută să interpretăm acest text, dacă așa scrie în ediția dumneavoastră a Scripturii. Este vorba de durerile nașterii, acesta este termenul grecesc. Și vă aduceți aminte că v-am spus: când apar durerile nașterii? La începutul sarcinii? Pe tot parcursul sarcinii? Nu, ele vin chiar la sfârșitul sarcinii. Și când încep să apară durerile nașterii, știți că nașterea este aproape. Isus alege în mod intenționat să folosească expresia durerile nașterii, la fel cum prorocul din vechime i-a văzut pe oameni, ca să zic așa, în travaliu, trecând prin chinurile care vor duce la nașterea împărăției. Toate aceste evenimente se îngrămădesc chiar în momentul venirii Împărăției și sunt paralele cu pecețile, trâmbițele și urgiile din Apocalipsa. Și vă amintiți că pecețile se întâmplă într-un fel tărăgănat. Și apoi trâmbițele sunt mai rapide. Iar apoi, urgiile sunt la foc automat, deoarece există o frecvență și o intensitate tot mai mare a acestor dureri finale, așa cum se întâmplă la nașterea unui copil. Este uşor de imaginat.

Așadar, toate aceste lucruri nu au nimic de-a face cu răpirea bisericii. Ele nu au nimic de-a face cu distrugerea Ierusalimului. Ele au legătură cu timpul Necazului și cu accelerarea evenimentelor, evenimente dureroase, care aduc stabilirea Împărăției lui Mesia. Așa că El le oferă această imagine de ansamblu a lucrurilor generale, dar știe că nu este chiar ceea ce Îl întreabă ei, pentru că întrebarea lor era: Care este semnul? Care este evenimentul care spune că știm că acesta este, pentru că am putea vedea războaie și am putea vedea înșelăciuni și înșelătorii și am putea vedea dezertori și am putea vedea că Evanghelia este predicată. Am putea - am putea vedea asta chiar și acum, astăzi. Ar putea fi o mulțime de lucruri pe care să le vedem. De unde știm că este cu adevărat vorba de asta? Așa că El spune: „Bun, vă voi da un semn care va da startul la toată treaba”. Și în versetul 15, El spune: „Când veți vedea”, - opriți-vă puțin. Când veți vedea asta - sfârșitul versetului 15 - veți înțelege mai bine.

Așa că le-a dat câteva semne generale, durerile nașterii la sfârșitul epocii omului, care au ca rezultat nașterea Împărăției. Însă El le dă aici declanșatorul care porneşte totul. Acesta este un verset absolut fabulos. Însă nu vom trece peste acest verset, pentru că este atât de plin de adevăr. Și nici măcar nu îl vom epuiza astăzi, dar este un verset cheie pentru a înțelege această tranziție de la ceea ce a spus El până la versetul 14 la ceea ce va spune de la 15 la 31 – este crucial.

„Acum, când voi, care veți fi în viață în ziua aceea” - și El folosește termenul profetic „voi”, așa cum am arătat în ultimul nostru studiu. „Când voi, cei care veți fi în viață în ziua aceea, veți vedea acest lucru, veți ști că sunteți în Necaz. Iată declanșatorul care dă drumul pe pământ la durerile nașterii din versetele 4 - 14. Acesta este evenimentul cheie”.

Și poate veți întreba: „Ce eveniment este acesta?” Uitați-vă la el. „De aceea, când veți vedea ‘urâciunea pustiirii’, despre care a vorbit prorocul Daniel, ‘așezată în Locul Sfânt’ – cine citește să înțeleagă!” – Când veți vedea asta, veți putea înțelege. Acesta este semnul. Acum să ne întoarcem la Daniel 11 și poate că voi intra puțin mai mult în explicare, ca să înțelegeți încotro ne îndreptăm. Acum, în Daniel 11, întâlnim o personalitate foarte importantă, pe care o numim Anticrist. El este numit aici împăratul „voluntar”, regele care își împlinește propria voință, care nu ține cont de Dumnezeul părinților săi, de dorința femeilor și nici de vreun alt dumnezeu. El se preamărește pe sine mai presus de toate - versetul 37. În moșia lui va fi cinste, el cinstește pe dumnezeul cetăților, pe dumnezeul puterii și așa mai departe. Și aceasta este o descriere a marelui Anticrist, marele împărat „voluntar” care își face propria voință, care își etalează antipatia și ura față de adevăratul Dumnezeu și față de Cristosul Său, și își ridică propria putere și propria tărie.

Iar ceea ce se întâmplă dacă punem cap la cap imaginea biblică este că, în Daniel 2, aflăm că la sfârșitul vremurilor va avea loc o ridicare a vechiului Imperiu Roman. Forma finală a Imperiului Roman are zece degete. Și este Roma reconstruită din punct de vedere teritorial. Vechiul Imperiu Roman a ocupat Europa de Vest și o parte din Europa de Est, de asemenea, dar în noua formă finală a Imperiului Roman, care este zdrobită de venirea lui Mesia, se arată această imagine mare, forma finală o reprezentare cu zece degete a Imperiului Roman, care este zdrobită de Mesia, care este numit „piatra tăiată și fără mâini”. Așadar, Mesia vine și zdrobește o confederație finală de zece națiuni, care este ca vechiul Imperiu Roman. Dar ceea ce se va întâmpla este că, din acel sistem - conform lui Daniel și conform cărții Apocalipsa - se va ridica un mare conducător.

Și acest personaj se va ridica din acea confederație europeană și va deveni un salvator pentru Israel. El va fi cel care va fi protectorul lui Israel. Ei vor face o alianță cu el, așa cum vom vedea peste puțin timp, pentru propria lor protecție împotriva alianței arabo-ruse, care va ajunge într-o formă finală, așa cum o descrie Ezechiel 38, și va veni împotriva lor. Ei o fac pentru propria lor protecție. Apropo, el este cel despre care se vorbește în Isaia 10, care este cel pe care se sprijină și care îi lovește. Pentru că în mijlocul acestei alianțe el îi distruge. Israel a făcut o alianță cu acest personaj. Iar el va deține controlul. Puterile lumii se vor muta în Israel, așa cum este descris în capitolul 11 din Daniel. Este descris cu lux de amănunte. La vremea sfârșitului - versetul 40 - vine împăratul de la miazăzi, vine împăratul de la miazănoapte, și toate aceste puteri intră (în scenă) și apoi vine vestea de la răsărit, acea mare armată de la răsărit. Și în această conflagrație inițială care are loc, Anticristul și puterea lui de la apus este victorioasă. Dar în acel moment, când a făcut alianța cu Israel, când a devenit protectorul lui Israel, când lumea vine să lupte împotriva lui, să lupte împotriva lui și să ia Israelul, în acea bătălie, el învinge - el învinge. Și când câștigă, el săvârșește mai apoi urâciunea pustiirii, așa cum vom vedea în Daniel.

Acum să ne întoarcem la Matei și să începem să adunăm toate aceste lucruri și să le punem cap la cap. În Matei, capitolul 24, ne uităm doar la acest verset, versetul 15. Când veți vedea urâciunea - acum, ce este o urâciune? Bdelugma - este un cuvânt ciudat - înseamnă, în esență, ceva ce este detestabil, ceva ce este dezgustător, ceva ce este cu totul respingător pentru Dumnezeu. Cuvântul este folosit în principal pentru a vorbi despre lucruri asociate cu idolatria. Este folosit în Apocalipsa 17:4 și 5 cu referire la urâciunile sistemului religios fals cunoscut sub numele de Babilonul cel mare, curva cea mare, sau prostituata. Este folosit în Apocalipsa 21:27, unde se vorbește despre faptul că în rai nu va exista acolo nimic spurcat, nimic care să fie respingător pentru Dumnezeu. Vechiul Testament îl asociază în mod predominant cu idolatria și cu artefactele, cu activitățile, ritualurile, ceremoniile și idolii care însoțesc idolatria. Așadar, este un cuvânt care are de-a face, în principiu, cu zeii păgâni, cu idolii, care sunt o spurcăciune pentru singurul Dumnezeu adevărat.

Acum, veți observa că există o formă de genitiv aici în greacă. Este lucrul mizerabil care pustiește, care risipește, care lasă în urmă ruină, care profanează. Așadar, va veni un mare eveniment în viitorul lui Israel în care va exista un act idolatru care este o urâciune pentru Dumnezeu, care este un lucru spurcat pentru Dumnezeu și care va cauza ruinarea, distrugerea, devastarea și pustiirea locului sfânt. Vedeți această expresie acolo? Locul sfânt.

Acum, ce este locul sfânt? Unii oameni spun că este pământul. Alții spun că este națiunea, poporul. Ei bine, ce este? – sunt unii care spun că este orașul Ierusalim. Ce este locul sfânt? În Faptele Apostolilor 21:28, se spune, foarte simplu ce este. Aici Pavel s-a întors la Ierusalim după călătoriile sale în zona neamurilor. Și a dorit să-și reafirme angajamentul față de evrei. A vrut ca ei să știe că nu a fost un trădător al lor în niciun sens. Așa că s-a dus în Templu pentru a trece printr-un ritual de curățite cu unii dintre prietenii săi evrei. Și când a fost acolo, erau niște evrei din Asia care îl cunoscuseră acolo și știau că predicase Evanghelia. Așa că au pornit o revoltă. Și aceasta a fost acuzația lor împotriva lui Pavel în versetul 28 din Fapte 21: „Bărbați Israeliți, dați ajutor. Iată omul” - adică, Pavel este omul – „care propovăduiește pretutindeni și în toată lumea împotriva norodului, împotriva Legii și împotriva Locașului acestuia; ba încă a vârât și pe niște greci în Templu și a spurcat acest Locaș sfânt”. Acel loc nu poate însemna altceva decât Templul. Nu poate însemna nimic altceva decât Templul. Și nu văd niciun motiv pentru care să însemne altceva decât asta în versetul 15 din Matei 24. Este vorba de Templu, de locul sfânt.

Nu este nimic nou pentru noi. Vechiul Testament îl numește locul sfânt. Exista locul sfânt și apoi exista Sfânta Sfintelor, bineînțeles. Dar întregul loc era numit locul sfânt, acel loc pus deoparte pentru Dumnezeu. Și este un loc specific. Așa că eu cred că indică foarte clar Templul. Și se întâmplă când este stabilit în Templu și anume faptul că există ceva detestabil pentru Dumnezeu care devastează, ruinează și pustiește acel Templu. Acum, voi spuneți: „Ei bine, de unde știm ce este asta?” Păi, ne ajută, ne dă o cheie în versetul 15, o vedeți acolo? Este acea „urâciune a pustiirii”, nu orice urâciune, nu orice eveniment, ci cea despre care a vorbit profetul Daniel. Cea despre care a vorbit profetul Daniel. Acum tot ce trebuie să facem este să ne întoarcem și să aflăm ce a spus Daniel. Haideți să facem asta. Capitolul 11.

Acum, în capitolul 11, prima parte a capitolului - și acesta este un capitol destul de lung. Este dedicat unor lucruri istorice, iar ultima parte este dedicată lucrurilor legate de vremea sfârșitului. Dar în timp ce vă uitați în capitolul 11, observați versetul 31. Și aici, în versetul 31, avem o descriere foarte, foarte clară a unei figuri istorice interesante. Și, apropo, nu știu dacă vreun comentariu biblic pe care l-am citit vreodată, indiferent de punctul lor de vedere cu privire la profeție, a interpretat acest lucru altfel, cel puțin niciun cercetător de renume nu a făcut-o, decât ca o referire la o figură istorică cu numele Antiohus Epifanes. Acesta a fost un rege sirian care, practic, a domnit între aproximativ 175 și 165 î.Hr. El s-a autointitulat Epifanes, care înseamnă „cel mare”. Nu era un personaj foarte modest, așa că s-a numit Antiochus Epiphanes, Antiochus, cel Mare. Poporul îi spunea Antiochus Epimanes, ceea ce înseamnă „maniac”. Așadar - presupun că nu-i spuneau așa în față, dar așa îl numeau.

Dar, oricum, acest om este o figură foarte interesantă. În versetul 31 se spun următoarele despre el și, dacă studiați întregul text, este clar despre cine este vorba. Istoria face această descriere foarte evidentă. „Niște oști trimise de el vor veni și vor spurca Sfântul Locaș, cetățuia, vor face să înceteze jertfa necurmată și vor așeza urâciunea pustiitorului”. Iată din nou aceeași frază. El va aduce o urâciune a pustiirii, adică Antiohus Epifanes. Așadar, avem aici o imagine istorică a ceea ce va fi urâciunea de la sfârșitul vremurilor. El a fost un mare persecutor al poporului lui Israel. Dacă citiți - aveți o Biblie catolică veche sau puteți obține Apocrifele, și acolo veți găsi cărțile Macabeilor, 1 și 2 Macabei. Dacă vă uitați acolo, veți avea o întreagă descriere a lui Antioh, pentru că a fost scrisă în perioada în care a trăit, o perioadă de aproximativ 400 de ani după profeția lui Daniel și înainte de perioada Noului Testament. Dar citiți acolo şi veți observa că a încercat să elimine religia evreiască și, în acest fel, a măcelărit mii și mii de evrei, inclusiv bărbați, femei și chiar copii. În cel mai grav act, în ceea ce privește istoria evreiască, a profanat Templul. A spurcat Templul, intrând acolo și sacrificând un porc pe altar, apoi băgând carne de porc pe gâtul preoților și apoi instalând un zeu în acel loc. O urâciune - un zeu grec. Cred că era Zeus.

Și astfel a existat un astfel de moment - nu a fost doar un singur act, ci l-a pus pe Zeus acolo, iar Templul a devenit pustiu, evreii nu s-au mai întors niciodată. Nu s-au mai apropiat de acel loc. Nu s-ar fi dus într-un loc pângărit. Iar jertfele zilnice au fost complet oprite. Și asta este exact ceea ce scrie în Daniel 11:31 că va face. El va veni, va spurca locul sfânt, a făcut-o, a ucis un porc pe altar, a oprit jertfa zilnică, și exact asta s-a întâmplat, pentru că nu au mai adus jertfe acolo, iar locul era atât de spurcat încât a devenit pustiu, evreii nu s-au mai întors niciodată, și asta este exact așa cum trebuia. Și nu a fost schimbat până când revoluția macabeană nu i-a răsturnat puterea și au putut să se întoarcă la religia lor.

Acum, acel sacrilegiu comis de Antiohus Epifanes în secolul al II-lea î.Hr. este o pregustare și o avanpremieră a ultimului tip de sacrilegiu care va fi săvârșit la sfârșitul vremurilor. Va fi ceva foarte asemănător - foarte asemănător. Iar Daniel vorbește despre acesta în capitolul 9. Așa că haideți să ne întoarcem la capitolul 9. Apropo, Daniel menționează urâciunea pustiirii de trei ori - de trei ori.

Acum, înapoi în capitolul 9 - și nu vreau să mă lungesc prea mult, nu avem timp, dar în capitolul 9, Daniel are o profeție extraordinară despre istoria răscumpărării lui Israel. Și el spune în versetul 24 că 70 de săptămâni - 70 de heptadeci, 70 de săptămâni de ani - săptămânile de aici sunt săptămâni de ani - 70 de săptămâni de ani, de șaptezeci de ori șapte sau 490 de ani „Șaptezeci de săptămâni au fost hotărâte asupra poporului tău și asupra cetății tale celei sfinte, până la încetarea fărădelegilor, până la ispășirea păcatelor, până la ispășirea nelegiuirii, până la aducerea neprihănirii veșnice, până la pecetluirea vedeniei și prorociei și până la ungerea Sfântului sfinților”.

Iată, oameni buni: 490 de ani până la sfârșit, 490 de ani până la împărăția lui Mesia, când păcatul se va încheia și neprihănirea va domni în Împărăție. Voi veți spun: „Uau, dacă putem afla când începe, putem afla și când se termină”. Ei bine, putem afla când începe în următorul verset. „Să știi, dar, și să înțelegi că de la darea poruncii pentru zidirea din nou a Ierusalimului”. Cine a făcut asta? A fost Artaxerxe. Artaxerxe, în anul 440, a dat un decret de reconstruire a Templului, de reconstruire a orașului și i-a lăsat pe evrei să facă asta. Atunci a început totul. Și astfel puteți începe să numărați de acolo - șapte săptămâni, șaizeci și două de săptămâni, asta înseamnă 69 de săptămâni. Vor fi 69 de săptămâni până la Mesia Prințul, 69 de săptămâni până la Mesia (Prințul), și a fost calculat cu exactitate până în ziua în care a venit Mesia.

Acum, câte săptămâni mai rămân? O săptămână. Mai e o săptămână liberă și asta e problema. Știm că cele 69 s-au încheiat când a venit Mesia. Dar cea de-a 70-a nu a venit încă, așa că avem un interval de timp nedeterminat între săptămâna 69 și 70.

Acum, în versetul 27, există un „domn”, mai exact în versetul 26 care va veni în viitor. Acest „domn” va veni și va aduce pustiire. Iată din nou acel cuvânt care înseamnă ruină, devastare. Și el va veni și va face un legământ cu Israel pentru o săptămână. Iar la mijlocul acelei săptămâni, el va face să înceteze sacrificiile și jertfele - exact așa cum a făcut Antiohus Epifanes. Dar noi știm că nu se vorbește despre Antioh, pentru că toate acestea sunt legate de venirea lui Mesia, nu-i așa? Toate acestea sunt legate de ispășirea păcatelor, ispășirea nelegiuirii, aducerea neprihănirii veșnice, de ungerea Celui Prea Sfânt și de vremea Împărăției. Deci trebuie să fie la a doua venire.

Numai că el va intra la jumătatea celor șapte ani, care vor fi trei ani și jumătate, 42 de luni, 1260 de zile, și va face ca jertfa să înceteze, iar apoi va aduce o răspândire a urâciunilor care pustiesc. Va exista urâciunea pustiirii. Și va face acest lucru până la desăvârșire și ceea ce este hotărât va fi vărsat peste pustiu. Cu alte cuvinte, o va face până la sfârșit și până la judecata finală a lui Dumnezeu. Așadar, viitorul conducător, viitorul domn, prințul, împăratul care face ce voiește, cornul cel mic, Anticristul, fiara din mare, cum vreți să-l numiți, omul fărădelegii, fiul pierzării - sunt mai mulți termeni, el va face un legământ cu Israel în timpul acelei săptămâni finale.

Așadar, ceea ce avem este venirea lui Cristos și, chiar înainte de aceasta, avem o perioadă de șapte ani. Acea perioadă de șapte ani este inițiată atunci când Israel încheie un legământ cu acest domn, acest rege care este liderul confederației occidentale și care va fi un protector pentru Israel. La jumătatea săptămânii, el se întoarce împotriva lui Israel, le oprește jertfele, ridică un idol în mijlocul Templului, oprește toată închinarea lor, îi face să se închine la acest dumnezeu fals, la acest idol fals, spurcă locul, astfel încât acesta ajunge în ruină, iar evreii nu se vor mai apropia de el.

Acum întoarceți la capitolul 12 din Daniel. Ascultați cu mare atenție în aceste ultime momente. În Daniel, capitolul 12, versetul 11, vă rog, el menționează acest lucru din nou. „De la vremea când va înceta jertfa necurmată” - aceasta este urâciunea pustiirii, și urâciunea care pustiește a fost instalată - vă rog să observați că este instalată, nu se întâmplă pentru un moment, ci devine permanentă. De aceea Matei 24:15 spune că va fi „așezată în locul Sfânt”. Nu este un lucru de moment, ci este ceva așezat acolo care este o urâciune, care distruge locul și care devine ceva permanent acolo. Rămâne acolo.

Așadar, din momentul în care jertfa zilnică va fi înlăturată și urâciunea care pustiește va fi instalată, vor fi o mie două sute nouăzeci de zile. Acuma veți spune: „Stai puțin, de la momentul de la mijloc, 1290 de zile, sunt cu 30 de zile mai mult de trei ani și jumătate. De unde au apărut cele 30 în plus? Apocalipsa 12:6 spune că vor fi 1260 de zile, Daniel spune 1290 de zile. De ce această diferență?” Cred că cea mai bună explicație este că în acele 30 de zile după ce Necazul cel Mare s-a încheiat, Domnul, când vine pe Muntele Măslinilor, așa cum se spune în Zaharia, creează o mare vale în care sunt adunate toate națiunile lumii pentru a fi judecate. Și cred că Daniel ne-a dus cu 30 de zile mai departe pentru a ne da acel interval de timp în care va avea loc judecata națiunilor descrisă în Matei 25 ca fiind judecata oilor și a caprelor, în care toți oamenii vii care se mai află pe pământ la sfârșitul Necazului sunt adunați la Domnul pentru a fi judecați în ceea ce privește adecvarea lor la cer și la iad. Și tocmai această perioadă de 30 de zile, pe care o vedem aici în Daniel, este adăugată în textul Apocalipsei.

Mai departe, uitați-vă la versetul 12: „Ferice de cine va aștepta și va ajunge până la o mie trei sute treizeci și cinci de zile”. Acum, mai avem încă 45 de zile. Binecuvântații oameni vor mai rezista încă 45 de zile. Adică, dacă ești acolo - deci implicația aici este că o judecată are loc în perioada celor 1290 de zile și asta cred că este descrisă. Există o perioadă de 30 de zile în care are loc acea judecată a națiunilor. Binecuvântați sunt cei care trec în următoarea perioadă de 45 de zile. Ce este aceasta? Cred că următoarea perioadă de 45 de zile care merge până la 1335 este o perioadă de tranziție pentru instaurarea Împărăției. Domnul Își așază tronul în Ierusalim. Domnul ne așază în locuri de conducere, în locuri de reprezentare ca trimiși în întreaga lume și Își stabilește Împărăția, începe să aducă națiunile la El, începe să disemineze regulile și principiile pentru mileniul mesianic și aceasta este acea perioadă de 45 de zile.

Așadar Daniel vede apoi urâciunea pustiirii. Apoi Apocalipsa ne duce la 1260 de zile, la sfârșitul Necazului. Încă 30 de zile pentru judecata națiunilor. Încă patruzeci și cinci de zile pentru stabilirea Împărăției milenare și apoi în Împărăție. Profeția este atât de explicită. Dar lucrul care declanșează totul este urâciunea pustiirii, profanarea locului sfânt.

Acum, veți spune: „Bine, am înțeles asta. Dar ce este?” Îngăduiți-mi să vă arăt ce este. Întoarceți la capitolul 13 din Apocalipsa, și aici totul este cât se poate de specific. Apocalipsa 13. Ar trebui să vă dăm o diplomă pentru acest mesaj din această dimineață. Acum, în Apocalipsa 13, îl întâlnim pe Anticrist. El este fiara care se ridică. Iar în versetul 5 din Apocalipsa 13: „I s-a dat o gură care rostea vorbe mari și hule. Și i s-a dat putere să lucreze patruzeci și două de luni”, sunt aceiași trei ani și jumătate. El merge doar pentru 1260 de zile, trei ani și jumătate, 42 de luni. El nu durează mai mult de atât. Aceasta este perioada lui de timp. Acea perioadă de 30 de zile este un timp după ce Necazul s-a încheiat. Deci, 42 de luni își face blasfemia. Vedeți, el începe cu acest pact frumos și pașnic. El face un legământ. Iar la mijloc, începe blasfemia sa. Începe să-L hulească pe Dumnezeu. Își deschide gura - versetul 6 - și hulește împotriva lui Dumnezeu. Îi hulește numele, cortul Său și pe cei care locuiesc în ceruri.

Așadar, el începe să Îl atace pe Dumnezeu în acel punct de la mijlocul săptămânii și vedem în mod specific cum Îl atacă. Observați că el face război cu sfinții, îi învinge. I se dă putere peste toate neamurile, limbile și națiunile; și toți cei ce locuiesc pe pământ ce vor face? I se vor închina. Ce este urâciunea pustiirii? Cine este idolul așezat în locul sfânt? Este el. El se pune pe sine ca idol. El se pune pe sine ca obiect al închinării mondiale.

Și apoi, începând cu versetul 11, întâlnim cohorta sa, falsul profet, care este o altă fiară. El vine și face semne și minuni mari. La sfârșitul versetului 14, treaba lui este să aducă lumea să se închine chipului fiarei. El dă putere icoanei - versetul 15 - pentru ca aceasta să poată vorbi, și așa mai departe și așa mai departe. Nu știu, cu toată robotica pe care o avem astăzi, dacă acest lucru ar fi o problemă. Ar putea arăta atât de bine încât să nu ne dăm seama că nu este de fapt o ființă umană. Dar, din nou, s-ar putea să fie. Cine știe ce lucruri satanice pot ieși din acest tip de situație? Dar el face ca întreaga lume să se închine, iar toți cei care nu se vor închina chipului fiarei vor fi măcelăriți. Acum, iată abominația.

Antiohus Epifanes a instaurat un zeu grec. Dar acesta se va auto-instaura. Acum, ați înțeles ideea. Pe măsură ce ne îndreptăm spre sfârșitul istoriei omenirii, Israel va fi din ce în ce mai mult într-o poziție vulnerabilă. Și pentru a se proteja de acel holocaust, care nu doresc să li se întâmple, se vor alinia cu o putere vest-europeană aparent prietenoasă, condusă de un domn (prinț), un lider, un mare lider, un lider atractiv. Acest lider va fi forța, sprijinul și ajutorul lor. Lumea se va îndrepta împotriva lui și a Israelului la un moment dat, din cauza urii lor față de Israel. El îi va învinge pe toți și, în acel moment, își va trăda adevărata inimă și va prelua puterea și asupra Israelului. El va profana locul lor sfânt. Acum, după ce v-a învinge lumea și îi v-a avea pe toți la picioarele sale, el se va auto-instaura pentru a fi venerat.

El va deveni zeul tuturor zeilor în fața cărora lumea trebuie să se închine și el creează urâciunea pustiirii. Din momentul în care stabilește acest lucru, și jertfa zilnică, care va fi în Templul reconstruit în acel moment, încetează, iar poporul evreu nu se mai apropie de acel loc. Din acel moment, începe Necazul cel Mare. Acesta durează 42 de luni, 1260 de zile, trei ani și jumătate, urmate de o perioadă de 30 de zile de judecată și o perioadă de 45 de zile de tranziție către Împărăția milenară.

Acum, ar mai fi poate un pasaj de care ar trebui să țineți cont și anume, referirea lui Pavel la acest personaj care face acest lucru în 2 Tesaloniceni capitolul 2, unde se spune că el este - în versetul 4 – potrivnicul care se înalță mai presus de tot ce se numește „Dumnezeu” sau de ce este vrednic de închinare. Așa că se va așeza în Templul lui Dumnezeu, dându-se drept Dumnezeu. Și va veni - în versetul 9 – prin puterea Satanei, cu tot felul de minuni, de semne și puteri mincinoase și cu toate amăgirile nelegiuirii, și așa mai departe. Așadar el vine și de fapt se dă drept Dumnezeu. Acum, aceasta este urâciunea pustiirii.

Acum, îngăduiți-mi să închei foarte repede. Ascultați, vreau să vă citesc câteva lucruri din istoria contemporană. Ce va aduce Israelul în această situație? Vă voi spune despre ce este vorba. Este frica lor de Rusia și de arabi. Când am fost acolo, am vorbit cu câțiva oameni de frunte din Israel din cadrul armatei, care sunt profesori și așa mai departe, iar ei au spus că le este frică de arabi. Nu le este teamă de capacitatea lor fizică, nu le este teamă de capacitatea lor mentală, ci nu au încredere în ei, pentru că știu că ura este atât de profundă. Le este frică de Rusia. Ori de câte ori se pare că reușesc să pună mâna pe un depozit de arme printre arabi, sunt întotdeauna arme rusești. Ei știu că există o alianță ruso-arabă și știu că ura este profundă. Și știu că acesta este vrăjmașul de care trebuie să se teamă. Și sunt din ce în ce mai mult înconjurați de această alianță ruso-arabă.

Mă fascinează faptul că, în Ezechiel 38, Biblia spune că, la sfârșitul vremurilor, împăratul de la miazănoapte, „Roș”, Rusia, va veni împotriva Israelului. Iar aliată cu împăratul de la miazănoapte va fi Persia. Acum, Persia antică ocupă teritoriul a două națiuni contemporane, Iran și Afganistan. În urmă cu cinci ani nu-mi puteam da seama cum se potrivește Afganistanul în această situație, acum știu. Afganistanul este acum ocupat de ruși, controlat de ruși. Libia, în sud, nu știam acum câțiva ani de ce Libia a fost inclusă în același tip de profeție - acum știm cu Gaddafi și știm care sunt înclinațiile sale. Există o alianță rusă care se învârte în cerc și care reprezintă o amenințare imensă pentru Israel. Și s-ar putea să nu înțelegem acest lucru. Dar haideți să vă ajutăm să o înțelegeți.

Expertul islamic Lance Lambert a spus următoarele: „Islamul are în inima sa o credință dogmatică că trebuie să triumfe. În cele din urmă, cei care mărturisesc că Mohamed nu este profetul și Coranul nu este ultimul cuvânt al lui Dumnezeu sunt demni doar de moarte. Occidentalii nu pot concepe națiuni care își bazează întreaga politică și programul pe teologia islamică. Dar tocmai asta se întâmplă în Iran, Libia și Arabia Saudită. Este aceeași situație la care am asistat în ceea ce a însemnat ascensiunea fascismului în Italia cu Benito Mussolini sau la ascensiunea nazismului în Germania cu Adolph Hitler. Nu este doar ceva ideologic, ci și teologic. Musulmanii cred de fapt că zeul lor le-a dat arma petrolului pentru a învinge în cele din urmă. Nu vedeți că Israelul este un afront adus islamului? O națiune evreiască cu o conducere evreiască, o armată evreiască este o obscenitate în ochii islamului. De aceea, Biblia spune că va fi război după război, toate centrate pe acei câțiva metri pătrați de pământ unde a fost Templul, unde acum se află Moscheea lui Omar și Al-Aqsa. Nu este interesant faptul că președintele sirian Assad a dezarmat fiecare om al OEP care a plecat în Siria? Ei știu că produc teroriști pentru subversiunea întregii lumi libere în acest mic și frumos pământ al Libanului. OEP a creat o bază mondială pentru terorism. De fapt, centrul mondial al KGB pentru terorism se află în Beirut”.

Știm că lumea islamică îi urăște pe evrei. Și este un război teologic. Iar soldații de acolo mi-au spus că este foarte simplu: tratatele nu înseamnă nimic, pactele nu înseamnă nimic. Dacă Allah spune să-i omoare pe evrei, ei îi omoară pe evrei. Și tot ce trebuie să se întâmple este ca cineva ca Khomeini sau altcineva să se ridice și să spună: „Allah spune să-i ucidem pe evrei”. Nu are nimic de-a face cu promisiuni sau cu orice altceva.

Iar ura Rusiei este aceeași. Arkady Polishchuk este un evreu rus născut la Moscova, educat la Universitatea din Moscova. S-a specializat în filozofie marxistă. A devenit un important jurnalist sovietic, scriind pentru Izvestia și Pravda. A devenit comentator radio/TV. Deziluzionat, a devenit un disident activ, a călătorit în tot URSS-ul, documentând încălcările sovietice ale acordurilor de la Helsinki, în special în ceea ce privește persecuția evreilor și creștinilor. Și, în cele din urmă, Polishchuk a devenit creștin. Iată ce spune el:

„Comunismul a fost religia mea. Când eram copil, primul meu cântec a fost despre Lenin, prima mea poezie a fost despre Stalin, iar visul meu era să devin membru al partidului comunist. Am fost unul timp de aproape 15 ani. De aceea îmi este atât de greu să scap de ideologia marxistă, pentru că este religia mea. Nu este o idee frumoasă să construim paradisul pe pământ? Comunismul este singura ideologie care promite acest lucru. Ei au luptat împotriva creștinismului timp de 65 de ani, ucigând milioane de creștini în lagărele și închisorile sovietice. Comunismul poate exista doar acolo unde nu există nicio altă ideologie. Ei au ucis alte ideologii, dar creștinismul continuă să crească. De aceea este un pericol atât de mare. De când am venit în Occident, am aflat că și voi, occidentalii, sunteți spălați pe creier. Să fii liberal aici e bine. A fi conservator este rău. Dacă vreți să puneți cea mai puternică etichetă pe un dușman, îl numiți fascist nazist, nu-l numiți niciodată comunist, și totuși Stalin a ucis mult mai mulți oameni decât Hitler. Și orice societate comunistă de astăzi se bazează pe putere și crimă, pe frică și spălare pe creier. Înalți oficiali bisericești din Uniunea Sovietică vin în Occident pentru a vorbi despre libertatea religioasă în Rusia. Sovieticii îi folosesc pe acești oameni ca diplomați, ca parte a mașinii lor de propagandă, pentru a vă face să credeți că există libertate de conștiință în Rusia. Când eram copil, pe străzile Moscovei, am fost bătut de multe ori pentru că eram evreu. Acolo există un antisemitism real. Am intrat la Universitatea din Moscova doar prin circumstanțe foarte neobișnuite”.

Și acum ascultați asta. „Uniunea Sovietică este cel mai puternic imperiu din istorie. Ca orice alt imperiu, trebuie să continue să crească. De aceea încearcă mereu să se extindă în Africa, în Orientul Mijlociu, etc. Dar Orientul Mijlociu este un loc foarte special pentru sovietici - nu doar din cauza petrolului și a strategiei militare, ci și din cauza urii sovietice față de evrei. Oficialii sovietici pur și simplu îi urăsc pe evrei. Ei vor să distrugă statul Israel. Există o anumită dimensiune demonică în legătură cu acest lucru care este imposibil de explicat”.

Vreți să știți de ce vor ataca? Pentru că sunt îndemnați de Satana însuși, care a generat ura împotriva evreilor pentru a încerca să nimicească acest popor. Și când vedeți că o alianță ruso-arabă se dezvoltă, știți că întregul tablou profetic se conturează. Iar ei vor fi înconjurați de această putere. Ei vor încerca să scape căutând o alianță cu un om care este, de asemenea, energizat de Satan. Ei cred că au găsit siguranța, iar el se transformă în trădătorul lor, devastează și distruge națiunile lumii, inclusiv Israelul, se erijează în Dumnezeu, iar asta aduce Necazul. Acum, odată ce acest declanșator se lansează, care ar trebui să fie reacția lor? Aceasta este predica de duminica viitoare.

Haideți să ne rugăm.

Îngăduiți-mi să spun doar atât, și vă mulțumesc că mi-ați acordat câteva momente în plus pentru a termina acest lucru. Iar înainte de a pleca și de a rosti un ultim cuvânt de rugăciune, aș vrea ca voi toți să rămâneți acolo unde vă aflați pentru o clipă, să fiți politicoși cu cei din jurul vostru care ar putea fi distrași. Vreau doar să vă dați seama că, toate acestea fiind spuse, este important ca voi, în inima voastră, să fiți pregătiți să înfruntați viitorul. Iar acest lucru se poate face doar prin credința în Isus Cristos. Acestea sunt gânduri care ar trebui să ne ascută atenția asupra priorităților pentru ziua în care trăim. Și sper că primul obiectiv este relația voastră cu Dumnezeul cel viu prin Cristos. Și ce faceți cu timpul și darul vostru și unde vă investiți în zilele care urmează pentru slava lui Dumnezeu?

SFÂRȘIT