Avem privilegiul în dimineața asta să ne întoarcem la studiul nostru din Evanghelia lui Matei.

Vă rog să deschideți Biblia și să ne uităm la Matei capitolul 8. Matei capitolul 8. E sfârșitul perioadei sabatice din această vară, ne-am depărtat de studiul nostru din Matei, ca să ne uităm la câteva lucruri din 2 Petru, capitolul 1 și cred că lucrurile au fost după voia Domnului. Dar acum, cu mare bucurie și anticipare, ne întoarcem la studiul nostru regulat din Evanghelia după Matei. Am acoperit primele șapte capitole și acum dorim să mergem înainte cu studiul din această Evanghelie uimitoare și nemaipomenită.

Secţiunea de la capitolul 8 până la capitolul 12 este într-adevăr în multe privințe o secțiune crucială privind înțelegerea vieții lui Cristos și a mesajului lui Matei. În această secțiune, Matei relatează o serie de minuni înfăptuite de Isus Cristos. Sunt mii de minuni înfăptuite, dintre care nouă sunt relatate ca exemplu al puterii lui Isus Cristos. Într-adevăr acestea sunt acreditările Lui ca fiind Mesia. Sunt acele semne care ne îndreaptă cu convingere către divinitatea Lui, pentru că numai Dumnezeu putea să facă lucrurile pe care El le-a făcut. Partea tristă este că, după ce au avut loc minunile din capitolul 8 și 9, după predicarea care a urmat, evreii concluzionează în capitolul 12 că Isus este de la diavolul. Aceasta a fost concluzia lor. Așadar, în multe privințe, aceasta devine esenţa mesajului lui Matei. Cristos face posibilă manifestarea divinităţii Sale, iar ei concluzionează exact contrariul. Și apoi în capitolul 13, trece de la evrei la stabilirea Bisericii între neamuri. Aceasta este o secțiune monumentală în Scriptură. Veți observa că începe cu trei minuni: minunea vindecării leprosului în primele patru versete; vindecarea unui om paralizat, de la versetul 5 la 13 și vindecarea femeii prinse de friguri, în versetele 14 și 15. Aceasta este triada de început a minunilor. Sunt nouă minuni în aceste două capitole. Ele vin în trei secțiuni de câte trei: trei minuni, apoi un răspuns; trei minuni, apoi un răspuns; trei minuni, apoi un răspuns; toate rânduite ca să manifeste divinitatea lui Isus Cristos.

Minunile, vedeți, au fost modul lui Dumnezeu de a dovedi divinitatea Fiului Său. Ele sunt minuni creative. Ele manifestă o putere care este definită doar de natura lui Dumnezeu. Ele sunt lucruri pe care omul nu le poate face niciodată. Sunt supranaturale. Acum, această abordare de a oferi credibilitate lui Mesia prin minuni nu este doar abordarea lui Matei, ci este și abordarea lui Ioan. Să ne uităm pentru o clipă la Evanghelia după Ioan, și doresc să o avem ca ilustrare pentru a vedea importanța acestei chestiuni. Ioan 1:14 citim astfel „Şi Cuvântul (bineînțeles că se referă la Divinitatea Însăși, la Dumnezeu) S-a făcut trup, şi a locuit printre noi” ne spune Ioan. Apoi adaugă „Şi noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl.” Ioan spune că Divinitatea a devenit om, și noi am văzut divinitatea Lui. Aceasta este ceea ce spune: „Am văzut slava Lui. Am văzut Divinul în formă umană. L-am văzut pe Cel Divin în esență. L-am văzut pe Dumnezeu”. Cum, Ioane? Cum ai văzut asta? Unde S-a manifestat? Pentru Ioan a fost ușor. Ioan începe de la acea afirmație ca să ne ofere un șir de minuni în Evanghelia sa, minuni înfăptuite de Isus, care sunt manifestarea faptului că El a fost plinătatea Dumnezeirii Însăși. Și, de-a lungul Evangheliei, Duhul Sfânt ne cheamă să ajungem la o astfel de concluzie.

Deschideți la Ioan 5, versetul 19. Vreau doar să vă ofer o scurtă privire de ansamblu a acestei Evanghelii. Ioan 5:19 „ Isus a luat din nou cuvântul, şi le-a zis (evreilor): ’Adevărat, adevărat vă spun, că, Fiul nu poate face nimic de la Sine; El nu face decât ce vede pe Tatăl făcând; şi tot ce face Tatăl, face şi Fiul întocmai.’” Cu alte cuvinte, Isus spune „Ce Mă vedeți pe Mine că fac, este exact același lucru pe care Tatăl îl poate face”. Acum, această afirmație este de-a dreptul monumentală. Versetul 20 „Căci Tatăl iubește pe Fiul, şi-I arată tot ce face; şi-I va arăta lucrări mai mari decât acestea, ca voi să vă minunați.” Cu alte cuvinte, Isus spune „Uitați-vă, ceea ce fac Eu este numai ceea ce Dumnezeu poate face”. Acest lucru ar trebui să vă facă să vă minunați. Versetul 36 din același capitol „Dar Eu am o mărturie mai mare decât a lui Ioan; căci lucrările pe care Mi le-a dat Tatăl să le săvârșesc, tocmai lucrările acestea pe care le fac Eu, mărturisesc despre Mine că Tatăl M-a trimis.” Cum Și-a manifestat divinitatea? Nu doar prin ceea ce a spus, ci mai mult prin ceea ce a făcut: prin puterea Sa creativă minunată și miraculoasă. Numai Dumnezeu poate crea și minunile lui Isus au fost minuni creative.

În Ioan capitolul 10 la versetul 25 aflăm iarăși „V-am spus” le-a răspuns Isus (evreilor). Adică „V-am spus și nu M-ați crezut. Nu ați crezut cuvintele Mele. Lucrările pe care le fac în Numele Tatălui Meu sau în puterea Tatălui Meu, ele mărturisesc despre Mine. Voi negați vorbele Mele, dar cum puteți să negați faptele Mele?” Versetul 32 „Isus le-a zis: ’V-am arătat multe lucrări bune, care vin de la Tatăl Meu: pentru care din aceste lucrări aruncați cu pietre în Mine? ’” Sarcasm. Este evident că aceste lucrări au fost supranaturale. „Pentru care din aceste lucrări aruncați cu pietre în Mine?” Versetul 37 „Dacă nu fac lucrările Tatălui Meu, să nu Mă credeți.” Dacă nu fac ceea ce Dumnezeu face, să nu Mă credeți. Dacă nu pot să vă arăt că sunt Dumnezeu, atunci să nu le credeți. Dar dacă pot, chiar dacă nu credeți în Mine, ce vă spun este să credeți aceste lucrări… ca să cunoașteți și să credeți că Tatăl este în Mine și Eu sunt în El”. Capitolul 14, versetul 10 spune în esență același lucru: „Nu crezi că Eu Sunt în Tatăl, şi Tatăl este în Mine?” cu alte cuvinte în Ioan 14:10 spune „Nu credeți că Eu și Tatăl suntem Una? Aveți o problemă cu asta? Cuvintele pe care vi le spun, nu le spun de la Mine, ci Tatăl care locuiește în Mine, El face aceste lucrări. Credeți, literalmente, cuvintele Mele pentru că Eu sunt în Tatăl și Tatăl este în Mine, sau credeți în Mine datorită lucrărilor pe care le fac”.

Capitolul 15, aveți același lucru în versetul 24 „Dacă n-aș fi făcut între ei lucrări pe care nimeni altul nu le-a făcut, n-ar avea păcat (este vorba de păcatul respingerii); dar acum le-au şi văzut, şi M-au urât şi pe Mine şi pe Tatăl Meu.” Le-au văzut. Nu puteau nega că era Dumnezeu și s-au manifestat nu doar prin faptul că M-au urât, dar ei Îl urăsc și pe Dumnezeu”. Vedeți, aceasta este problema din Evanghelia după Ioan. Vedeți minunile? Atunci concluzia este că e Dumnezeu. Și acest lucru este afirmat încă o dată ca scop al cărții în capitolul 20 versetul 30. Ioan 20 versetul 30, o afirmație cheie „Isus a mai făcut înaintea ucenicilor Săi multe alte semne care nu sunt scrise în cartea aceasta.” Ioan spune „V-am dat doar o mostră, la fel ca Matei. Este doar o mostră. Multe altele au mai fost făcute. De ce? Acestea sunt scrise ca voi să credeți că Isus este Cristos”. Acestea sunt scrise. Care acestea? Aceste semne, aceste minuni, iar voi „crezând să aveți viața în Numele Lui”. Înțelegeți?

Întreaga teză a lui Ioan este să prezinte minunile lui Isus ca fiind o afirmare a divinității Sale, ca oamenii să cunoască și să creadă și să fie mântuiți. Acum întoarceți la Matei 8 și aflați că, de asemenea, exact acesta este scopul lui Matei. Acestea sunt acreditările pentru Împărat. Aceasta este dovada că este divin. Acum, apropo, ajungem la un punct foarte strategic în Evanghelia după Matei, pentru că Isus tocmai a rostit o predică usturătoare în capitolele 5, 6 și 7. Literalmente le-a răsturnat lumea lor religioasă cu susul în jos. Le-a spus, de fapt, că învățătura lor este greșită și trăirea lor este greșită. Atitudinea lor era greșită. Lucrurile pentru care ei trăiau, în care credeau, și nădejdea lor erau greșite, și El niciodată nu S-a obosit să citeze din rabinii lor sau dintr-o altă sursă bine-cunoscută. El a spus în mod repetat, de fapt, în mod absolut, dogmatic „Acesta este adevărul”. De fapt, în mod repetat, a spus „Ați auzit că s-a spus, dar Eu vă spun. Ați auzit că s-a spus, dar Eu vă spun”. Din nou și din nou și din nou, a tot spus, iar când a terminat, în versetul 28 „După ce a sfârșit (capitolul 7 versetul 28) Isus cuvântările acestea, noroadele au rămas uimite de învăţătura Lui;” – de ce? – „căci El îi învăța ca unul care avea putere, nu cum îi învățau cărturarii lor.”

Adică, doar a spus aceste lucruri, dogmatic. Cum făceau cărturarii lor? Citeau din ceilalți rabini. Aceștia erau supuși greșelii, așadar, aveau nevoie de o grămadă de alte surse supuse greșelii ca să-și susțină învățătura. Isus doar a spus-o: autoritate de necrezut. Și le-a răsturnat întregul sistem religios. I-a lăsat goi. I-a demascat ca fiind niște măscărici spirituali, și bineînțeles, acest lucru, a ridicat o întrebare foarte dramatică. Un evreu din primul secol ar fi spus: „Cine este acesta care spune astfel de lucruri? Cu ce autoritate vorbește? De ce ar trebui să ascultăm astfel de lucruri? De ce trebuie să ascultăm așa ceva? De ce ar trebui să credem asta? Ce anume Îi dă dreptul să spună aceste lucruri și să afirme că sunt adevărate?”

Iar capitolele 8 și 9 conţin răspunsul la această întrebare. Vă voi spune ce anume Îi dă dreptul acesta. El este Dumnezeu. Este suficient, și asta este ceea ce spune Matei în capitolele 8 și 9. El prezintă dincolo de orice umbră de îndoială faptul că Isus este Dumnezeu. Și cum știi că este Dumnezeu? Pentru că numai Dumnezeu poate să creeze, iar în două capitole, sunt nouă exemple, când Isus creează situații, circumstanțe care nu pot exista, chiar și părţi ale corpului, astfel că Îl vedem pe Dumnezeu la lucru. Asta reprezintă răspunsul la întrebarea „Cu ce autoritate spune El astfel de lucruri?”

Acum, să ne uităm, întâi la început, la primele trei minuni. Aș dori să vă ofer câteva gânduri generale cu privire la ele. Sunt trei: vindecarea unui lepros, vindecarea unui paralizat (cauzele puteau fi multiple) și vindecarea unei femei bolnave cu febră. Acestea trei. Și sunt câteva lucruri cheie care trebuie notate cu privire la aceste trei minuni de început. Primul: au început la cel mai de jos nivel al nevoii umane, nevoia fizică. Viața este mai mult decât fizicul, da, dar Isus de asemenea este înțelegător în ce privește nevoile din domeniul fizic. Este minunat faptul că minunile lui Isus nu au fost doar minuni care au tratat lucrurile spirituale, sau S-a ocupat de mângâiere sau bogăție sau circumstanțe sau aspecte providențiale, ci s-au atins de om la nivelul primar, la nivel fizic. A pătruns în profunzimile bolii umane. Mai târziu, la cel de-al doilea set de minuni, tratează mai mult aspectul spiritual, iar la cel de-al treilea set de minuni, tratează dușmanul suprem al omului, moartea însăși, înviindu-i din morți. Dar în acest punct iniţial, El Se ocupă cu acel nivel primar al nevoii umane, care ne arată nu doar puterea lui Cristos, dar și înțelegerea lui Cristos.

Al doilea lucru pe care îl văd, și aceasta este doar o privire de ansamblu, este faptul că El răspunde în toate aceste trei cazuri la rugăminţi, la rugăminţi. Aceasta ne arată mila Lui. În primul caz, leprosul spune „Dacă vrei, poți să mă curățești”. În al doilea caz, prietenii sutașului spun „Robul este în casă, zace bolnav”, iar El spune „Am să vin”. În al treilea caz, conform la ce adaugă Luca în pasajul paralel, prietenii familiei lui Petru Îi spun lui Isus „Știi, soacra lui este bolnavă, și ar fi minunat să mergi și să Te îngrijești de ea”. În toate aceste trei cazuri, El răspunde la apelul din inima oamenilor.

Al treilea lucru pe care-l notăm în aceste trei minuni este că El acționează conform voinței proprii, în fiecare caz. Cu toate că este înțelegător și cu toate că este în același timp plin de milă, El de asemenea este suveran, acesta fiind un lucru important. În fiecare caz, El acționează conform voinței proprii. „Vreau, fii curățit”. „Voi veni și-l voi vindeca”. „Și-a întins mâna și S-a atins de ea și au lăsat-o frigurile”.

Și al patrulea rând, acesta este minunat. În fiecare dintre aceste minuni, S-a atins de cineva care, în termenii înțelegerii fariseilor și evreilor, era la cel mai de jos nivel al existenței umane: întâi un lepros, care era ca un gunoi pe pământ; al doilea, un păgân; și al treilea, o femeie. Sub acest aspect, aici este o subtilitate care devastează mândria evreiască, mândria fariseilor și puteți vedea limpede unde pune Isus accentul: pe cei smeriți, pe cei umili și pe cei proscriși. Știți că prima persoană față de care Și-a descoperit mesianitatea a fost o destrăbălată în Samaria, care nici măcar nu era evreică? Aceasta spune ceva societății evreiești din ziua de azi. Așadar, încă de la început, El afirmă clar că Își va stabili autoritatea prin puterea minunilor, dar de asemenea Își va arăta simpatia față de cei care suferă la cel mai inferior nivel uman. Plin de compasiune va răspunde strigătelor prietenilor lor și acelora care au nevoi, și totuși, va acționa suveran, pentru că este Domnul. Iar partea tristă, partea care ne frânge inima, este faptul că, în ciuda acestor lucruri, ei I-au întors spatele, și au concluzionat, în capitolul 12, că ceea ce El făcea, era prin puterea lui Beelzebul, domnul demonilor. L-au urât. De fapt, a trebuit să-l omoare, pentru că le-a deranjat siguranța lor religioasă.

În această secțiune, puterea Lui este uimitoare, fraților. Este uimitoare. A curățat un lepros, a vindecat un rob, a pus pe picioare o femeie, a controlat marea, a exorcizat, i-a făcut pe orbi să vadă, i-a făcut pe șchiopi să umble, pe muți să vorbească, a vindecat toate bolile care au fost aduse înaintea Lui. O prezentare incredibilă a puterii Sale, și dacă vă uitați în Matei, de la început, veți vedea că acestea nu sunt decât încă o afirmare măreață a mesianității lui Cristos. În primul capitol: avem genealogia. Aceasta atestă calificările legale ale lui Mesia. Al doilea capitol: nașterea, și toate împlinirile profetice atestă calificările profetice ale lui Mesia. Ajungem apoi la botezul Lui: atestarea aprobării divine a mesianității Sale. Avem apoi ispitirea Lui: atestarea calificărilor Sale spirituale ca fiind Mesia. Ajungem apoi la Predica de pe munte: calificările Sale teologice. Ajungem apoi la minuni, calificarea cea mai esențială dintre toate, dovada că este Dumnezeu. El este Dumnezeu.

Apropo, capitolul 8 începe acolo unde capitolul 4 se încheie, predica de pe munte este așezată între. Când ne-am uitat la capitolul 4, vă amintiți ce făcea? Versetul 23 „Isus străbătea toată Galilea, învățând pe norod în sinagogi, propovăduind Evanghelia Împărăției, şi tămăduind orice boală şi orice neputință care era în norod. I s-a dus vestea în toată Siria; şi aduceau la El pe toți cei ce sufereau de felurite boli şi chinuri: pe cei îndrăciți, pe cei lunatici şi pe cei slăbănogi; şi El îi vindeca. După El au mers multe noroade din Galilea, din Decapole, din Ierusalim, din Iudea şi de dincolo de Iordan.” Vedeți, acesta este punctul unde a rămas, nu-i așa? S-a dus pe munte, a predicat o predică, S-a coborât și Și-a reluat lucrarea. Mii de oameni, vindecări nenumărate, și i-a vindecat pe toți care au venit la El. Iar primele trei vindecări ne-au fost prezentate. În această dimineață, ne vom uita la prima.

O narațiune frumoasă, foarte frumoasă. Aș dori să v-o citesc: versetele 1 la 4, este scurtă. „Când S-a coborât Isus de pe munte, multe noroade au mers după El. Şi un lepros s-a apropiat de El, I s-a închinat, şi I-a zis: „Doamne, dacă vrei, poți să mă curățești.” Isus a întins mâna, S-a atins de el şi a zis: „Da, vreau, fii curățit!” Îndată a fost curățită lepra lui. Apoi Isus i-a zis: „Vezi să nu spui la nimeni; ci du-te de te arată preotului, şi adu darul pe care l-a rânduit Moise, ca mărturie pentru ei.”” Până aici.

La prima vedere poate spui „Ei bine, nu este frumos?” O narațiune minunată. Aș dori să vedem dacă putem să ne uităm la ea mai în profunzime, ca să vedem ce se întâmplă cu adevărat. Versetul 1 „Când S-a coborât de pe munte”. Care munte? Ei bine, este vorba de muntele pe care tocmai a ținut predica, aproape de satul Capernaum. „Multe noroade au mers după El”. De ce? Știți de ce? Nu a fost pentru că L-au iubit. Nu a fost pentru că L-au adorat. Nu a fost pentru că au crezut în El. Ci pentru că erau curioși, întâi de toate. Pentru că nu au auzit niciodată vorbind pe cineva cu o asemenea autoritate, și nu au văzut niciodată pe nimeni care să poată să meargă peste tot vindecând oameni. A atras o așa de mare mulțime, că s-au coborât de pe munte împreună cu El, și erau gata să vadă ce se va petrece, și a avut loc în versetul 2. „Şi un lepros s-a apropiat de El(sau literal în limba greacă, s-a apropiat, este un cuvânt interesant, s-a apropiat)”. Acum, ceea ce este interesant este că leproșii nu se apropie. Însă acesta a făcut-o. Cunoașteți ceva despre leproși, ce reprezintă un lepros în Biblie? Vine de la cuvântul grecesc lepros, care are ca și rădăcină cuvântul lepis, care înseamnă solz sau solzos. În esență lepra așa cum este tradus în limba engleză, reflectă cuvântul grecesc lepros. În Vechiul Testament aveți un alt cuvânt ebraic care de asemenea se traduce cu lepră și vine de la cuvântul ebraic care înseamnă solz sau solzos, de asemenea. Așadar, în ambele cazuri, este o referință la o piele pe care vedeau solzi, cel puțin, pielea era parte a bolii. Pielea făcea vizibilă boala. O boală de piele solzoasă. Putea să fie mai adânc decât atât, așa cum arată Levitic 13, dar acela a fost termenul pe care l-au folosit.

Acum, este multă discuție și multă dezbatere cu privire la dacă această lepră, așa cum e numită, și lepra din Vechiul Testament este aceeași cu cea pe care o cunoaștem azi, care este numită boala lui Hanson, care de fapt este lepra pe care noi o cunoaștem azi. Sunt mulți oameni care pun la îndoială dacă cuvintele care sunt folosite reprezintă sau nu același fel de lepră. Ei bine, nu putem fi siguri, pentru că de-a lungul secolelor, bolile pot lua noi forme din diferite motive, oamenii își dezvoltă imunitatea, sau datorită lucrurilor care au loc în societatea umană, și a germenilor specifici care există, a bacteriilor și așa mai departe. Bolile pot lua diferite forme. Unele pot fi eliminate cu totul și astfel, nu știm dacă a fost aceeași boală. Dar se pare că cel mai bine să presupunem, din descrierea lui Leviticul 13, pasaj în care ne vom uita imediat, că era extrem de similară, și singura comparație reală pe care o putem avea față de această boală vine din înțelegerea noastră față de boala leprei. De-a lungul istoriei studiului acestor lucruri, majoritatea oamenilor au făcut paralela, și voi continua așa pe măsură ce ne vom uita în dimineața asta.

O boală oribilă a apărut în viața copiilor lui Israel. Această boală, lepra, aşa cum este numită în Biblie, fără îndoială a fost adusă din Egipt. Cei mai mulți scriitori clasici au concluzionat că originea leprei era Egiptul și apropo, este cauzată – au aflat în știința medicală – de un bacil sau o bacterie numită mycobacterium leprae. Această boală a fost găsită în cel puțin o mumie care a fost descoperită în Egipt și s-a observat pe trupul fizic (rămas datorită mumificării) că această persoană a avut lepră. Așadar, știm că merge până în vremurile antice. Așadar, această boală, datorită faptului că Israel a fost în țara Egiptului, le-a fost transmisă, iar când ei au ajuns în țara promisă, au adus această boală cu ei.

Acum, exista o problemă datorită groazei acestei boli în sine. Astfel, când le-a dat legile pentru conviețuirea lui Israel ca să-i protejeze de boli și de alte lucruri, le-a dat și legi cum să se raporteze la lepră, ca să nu contacteze această boală. Acum, lepra modernă este transmisibilă doar la mai puțin de 10% din populație. Cu alte cuvinte, peste 90% din populația de ziua de azi nu poate face lepră, chiar dacă ai bacilul în tine, pentru că așa suntem noi în ziua de azi. Nu știm dacă boala din acele vremuri era mai transmisibilă. Este o afirmație în Luca 4:27 care spune că erau mulți leproși în Israel, însă doar Naaman a fost curățit. Așadar, se prea poate ca să fi fost ușor transmisibilă, când azi este mai greu transmisibilă.

Apropo, poate sunteți interesați să știți că lepra este în creștere în Statele Unite ale Americii, iar statul cu cea mai mare incidență de lepră este California. Cu zece ani în urmă, aveam între 30 și 40 de cazuri noi pe an, iar acum avem peste 300. Așadar, azi este controlabilă prin ceea ce se numește DDS Dapsone, așa cred că se numește. Este un medicament care este folosit, și poate să controleze numai elementele superficiale ale leprei. Nu poate fi eliminată în întregime, pentru că este o boală pe care nu o poți eradica. Este prezentă până când vei muri, din cât se poate da seama. S-ar putea să fie cazuri în care să se vindece deplin, dar în mod normal, așa este ea.

Așadar, în Israel a venit această boală, și Dumnezeu, având dorința să-i protejeze le-a specificat clar cum să o trateze. Doresc să vă citesc din capitolul 13 din Leviticul. Voi citi din traducerea NAS, pentru că ne clarifică din termeni. Puteți asculta sau dacă aveți această traducere puteți urmări. Voi citi câteva versete, pasaje mai lungi care să evidențieze asta. Este fascinant să vezi cum i-a instruit Dumnezeu.

„Domnul a vorbit lui Moise (Leviticul 13:1) şi lui Aaron şi a zis: „Când un om va avea pe pielea trupului o umflătură, o pecingine sau o pată albă, care va semăna cu o rană de lepră pe pielea trupului lui, trebuie adus la preotul Aaron sau la unul din fiii lui, care sunt preoți.” Cu alte cuvinte, oricine avea lepră, trebuia să vină la preot. „Preotul să cerceteze rana de pe pielea trupului. Dacă părul din rană s-a făcut alb, şi dacă rana se arată mai adâncă decât pielea trupului(cu alte cuvinte, este mai mult decât o boală superficială de piele și dacă părul devine alb de la rădăcină, atunci este infectat, și dacă este mai adâncă decât pielea), este o rană de lepră: preotul care va face cercetarea, să declare pe omul acela necurat. Dacă pe pielea trupului va fi o pată albă, care nu se arată mai adâncă decât pielea, şi dacă părul nu s-a făcut alb, preotul să închidă șapte zile pe cel cu rana.” Aceasta este ca să-l țină izolat și să fie un test ca să vadă ce se întâmplă. „A șaptea zi preotul să-l cerceteze iarăși. Dacă i se pare că rana a stat pe loc şi nu s-a întins pe piele, preotul să-l închidă a doua oară încă șapte zile.” Două săptămâni. „Preotul să-l cerceteze a doua oară în ziua a șaptea. Dacă rana a mai scăzut şi nu s-a întins pe piele, preotul va spune că omul acesta este curat: este o pecingine”. Ar fi putut fi psoriazis, o eczemă, sau cum îi mai spune vitiligo, o mulțime de lucruri; nu este ceva serios. „Dar dacă pecinginea s-a întins pe piele, după ce s-a arătat el preotului şi după ce acesta l-a declarat curat, să se mai supună încă odată cercetării preotului. Preotul îl va cerceta. Dacă pecinginea s-a întins pe piele, preotul îl va declara necurat: este lepră.” Se va înrăutăți.

Acum, erau unele cazuri clare unde nu aveai nevoie de testul celor două săptămâni, și în versetul 9, el vorbește despre ele. „Când se va arăta o rană de lepră pe un om, să-l aducă la preot. Preotul să-l cerceteze. Şi dacă are pe piele o umflătură albă, dacă umflătura aceasta a făcut ca părul să albească, şi în umflătură este şi o urmă de carne vie, atunci pe pielea trupului omului acestuia este o lepră învechită: preotul să-l declare necurat; să nu-l închidă, căci este necurat.” Și nu te mai deranja să-l izolezi pentru o săptămână, pentru că este foarte clar deja ce are. „Dacă lepra va face o spuzeală pe piele, şi va acoperi toată pielea celui cu rana, din cap până în picioare, pretutindeni pe unde-şi va arunca preotul privirile, preotul să-l cerceteze; şi dacă va vedea că lepra a acoperit tot trupul, să declare curat pe cel cu rana: fiindcă s-a făcut toată albă, el este curat.” Cu alte cuvinte, dacă tot ce se întâmplă este că se va albi pielea pe el, și nu supurează, nu este rană deschisă, atunci nu este lepra, acea boală serioasă. Herodot și Hipocrate, în scrierile vechi, au scris despre o boală cunoscută ca leucodermie, ceva care ataca pigmentația pielii și păta pielea persoanei cu o culoare neuniformă albă, și se prea putea să fie aceea. Sau putea fi o eczemă sau psoriazis sau vitiligo sau oricare alta, care nu este periculoasă, care nu este o boală atât de serioasă de piele ca lepra. Cu alte cuvinte, dacă ceea ce avea era această afecțiune peste tot, dar limitată în natura ei, care doar făcea pielea să devină albă sau de o culoare deschisă și neuniformă, atunci nu era chestia reală, și persoana putea fi considerată inofensivă. De fapt, dacă vă uitați la lepra de azi, și la asta se poate referi și aici, este de două feluri. Este un fel numit lepromatos, care este severă, serioasă, și mai este un fel numit lepră tuberculoidă, care este un fel inofensiv, care depigmentează pielea neuniform, și dispare între un an și trei ani.

Așadar, acestea sunt testele care erau date și ei trebuiau să fie examinați cu foarte mare atenție. Acum, dacă era varianta severă, restul capitolului 13 tratează modul de raportare la ea. Ce faci cu persoana? Ei bine, versetul 38 spune „Când un bărbat sau o femeie va avea pete pe pielea trupului, şi anume pete albe, preotul să-l cerceteze. Dacă pe pielea trupului lui sunt pete de un alb gălbui, acestea nu sunt decât niște pete care au făcut spuzeală pe piele”, acesta este modul în care au tradus acel cuvânt din ebraică, ceva care este inferior față de boala gravă. „Este curat. Când unui om îi va cădea părul de pe cap, este pleșuv: este curat.” Unii din voi răsuflați ușurați. „Dar dacă în partea pleșuvă dinainte sau dinapoi este o rană de un alb roșietic, este lepră, care a făcut spuzeală în partea pleșuvă” și te uiți la el și se umflă și așa ai departe, atunci este lepră. Cu alte cuvinte, încă o examinare.

Acum, versetul 45 este cheia. „Leprosul, atins de această rană, să-şi poarte hainele sfâșiate, şi să umble cu capul gol; să-şi acopere barba, şi să strige: „Necurat! Necurat!”” Lepra se transmite – am citit aceasta într-un jurnal medical de actualizare a bolii lui Hanson, din L.A. Times – lepra este transmisă prin inhalarea aerului. De la gură către gură. Acesta este un mod în care este transmisă, și de aceea, atunci când merge, trebuie să-și acopere gura. De asemenea, s-a descoperit că oamenii au contactat lepra atunci când au atins același obiect; că bacilul rămâne pe obiecte. De exemplu, au fost oameni care s-au dus să fie tatuați, și când au fost tatuați cu același ac, au avut același fel de lepră. Așadar, trebuiau să-și sfâșie hainele și să meargă cu fața acoperită tot restul vieții strigând „Necurat! Necurat!” El trebuia să anunțe peste tot unde s-ar fi dus. Nimeni nu s-ar mai fi apropiat de el. Talmudul spunea că nu te puteai apropia la mai puțin de 2 metri și dacă bătea vântul, limita era de 45 de metri. În iudaism erau 61 de întinări. Prima întinare, din capul listei, era un corp mort, iar a doua era lepra. Să nu te apropii. Să nu-l atingi. R.K. Harrison spunea într-un articol foarte interesant despre lepra din Vechiul Testament că toate simptomele din Leviticul 13 puteau prevesti lepra clinică. Putea foarte ușor și era necesar să fie identificată, acesta este motivul tuturor acestor teste; iar în cazul în care lepra era evidentă, persoana trebuia izolată. Acum, fraților, lepra era o boală foarte, foarte teribilă. În primul rând, putem oarecum să o controlăm azi, ca oamenii să trăiască o viață normală. Dar în acele vremuri, putea să fie doar controlată. Primul lucru pe care îl făcea lepra era că ataca – pe lângă simptomele fizice vizibile, precum depigmentarea neuniformă – ea ataca sistemul nervos și anestezia membrele.

Oamenii spun „Ei bine, le cade nasul, le cad degetele”. Nu chiar. Parte a problemei era că atunci când nu mai simţeau, ei literalmente își frecau extremitățile. Acest lucru l-au aflat la leprozeria de la Carville, Louisiana, din USA, atunci când au studiat leproșii, pentru că așa s-a întâmplat. De exemplu, un lepros are niște pantofi care nu-i sunt buni, și pentru că nu simte că nu-i sunt potriviți, îi va strânge degetele și le va freca. O femeie care lucrează cu mâinile ei descoperă că și-a frecat degetele, pentru că nu simte nimic în ce privește mâinile sale. La fel se întâmplă și cu fețele, și dacă mai pui și faptul că lepra atacă măduva spinării, ei se și infectează, și apare sângerarea. Oasele vor începe să se contracte, iar când încep să se contracte, vor trage pielea și țesuturile, și va fi ca și cum în loc de degete va avea gheare și restul. Atunci vor apărea și supurările, de asemenea ca și boală de piele va avea și infecții; toate acestea împreună, când folosești degetele infectate şi atrofiate, rezultatul va fi căderea lor. Un lucru oribil. Ei își pierd literalmente membrele.

Lepra atacă ochii și aduce orbire, dinții, și ei cad. Atacă organele interne, astfel că produce sterilitate. De fapt, nu este atât de dureroasă. Ci de fapt este cel mai urât lucru imaginabil din lume. Începe cu o pată albă sau roșiatică la sprânceană, la ureche, la nas, la bărbie sau pe obraz. Apoi începe să se mărească și să devină buretoasă, tumorală, bulboasă, umflându-se pe toată fața. Apoi devine sistemică, când în cele din urmă ajunge la ficat și la măduva spinării, la rezerva de sânge. Îți pierzi capacitatea de a simţi, orbești.

Dr. Huizinga a scris despre ea „Boala pe care azi o numim lepră începe în mod general cu o durere în anumite zone ale corpului. Urmează amorțeala. Apoi pielea în acele zone își pierde culoarea originală, începe să se îngroașe, devine lucioasă și solzoasă. Pe măsură ce boala înaintează, petele îngroșate devin solzi murdari, şi ulcerează, datorită vascularizării slabe. Pielea, în special în jurul ochilor și urechilor, începe să se adune ca niște brazde adânci între umflături, astfel că fața celui infectat începe să se asemene cu fața unui leu. Degetele încep să cadă și sunt absorbite falangele în trup. În mod similar și cu degetele de la picioare. Sprâncenele și pleoapele încep să cadă. Din acel moment, se poate vedea că persoana aflată în această condiție demnă de milă este un lepros. Poți să simți lepra prin atingere. Poți și să o miroși, pentru că un lepros emite un miros foarte neplăcut. Mai mult, având în vedere că boala produce agenți care atacă laringele, vocea leprosului devine de o calitate joasă. Gâtul său este răgușit, și nu doar că poți vedea, simți sau mirosi un lepros, poți și să auzi un lepros; iar dacă stai o anumită perioadă de timp alături de el, vei simți și un gust ciudat în gură. Toate simțurile umane resping un lepros.”

Această boală a fost înspăimântătoare, groaznică, și indiferent dacă ataca populația în întregime sau doar pe câțiva, era suficient ca să îi dorești în afara taberei, ca să îi protejezi pe ceilalţi oameni. Trebuiau să iasă afară din tabără. În 2 Samuel 3:29 avem o afirmație uimitoare. David a spus un blestem asupra lui Ioab, și David a spus „Fie ca familia lui să aibă totdeauna un lepros”. Este lucrul cel mai rău pe care-l puteai spunea despre cineva, iar boala nu avea niciun leac.

Și știți ce era mai rău de atât? De necrezut? Nu era suficient de rău să fii urât dincolo de orice imaginație. Pe lângă aceasta, ei erau socotiți și necurați ceremonial, și Dumnezeu a avut un scop. Lepra, rețineți, era simbolul cel mai ilustrativ pentru păcat folosit de Dumnezeu. Păcatul spurcă întregul trup. Păcatul este urât. Păcatul este dezgustător. Păcatul este incurabil. Păcatul contaminează. Păcatul îi separă, îi înstrăinează și îi face pe oameni să fie niște proscriși. Așadar, fiecare lepros nu doar că trăia cu stigma propriei boli, dar el trăia ca fiind o ilustrație vie a păcatului. Necurați ceremonial. Nenorocit. Unul dintre rabini a scris în Talmud „Când văd leproși, arunc cu pietre în ei ca să nu se apropie de mine”. Un alt rabin a spus „Prefer să nu mănânc oul care a fost cumpărat de pe strada pe care a trecut un lepros”. Erau urâți. Erau disprețuiți. Se temeau de ei. Nu este șocant că Isus prezentând acreditările mesianității Sale începe cu un astfel de om și îi ignoră pe toți fariseii bolnavi din cetate.

Să ne uităm la El. Înapoi la versetul 2. Oh, mă simt copleșit de lucrurile astea! Aproape că am uitat că este un verset aici. De ce cuvântul iată este aici? Hm? Iată sau uite sau, în limbaj popular, nu vă vine să credeți. „Un lepros s-a apropiat”. Leproșii nu se apropie. Este interzis. Este de necrezut. Este o rușine personală. Adică nu vrei să fii văzut. O stigmă socială. Legea din Vechiul Testament. Ceremonial. Nu faci așa ceva. Tu mergi acoperit, strigând „Necurat! Necurat! Necurat!” În așa fel ca nimeni să nu se apropie. Însă este incredibil. Patru lucruri se evidențiază cu privire la acest lepros. Primul, a venit cu încredere, pentru că „iată, a venit un lepros”. Îmi place mult. Nu a venit târâș sau furișându-se „Psst, psst”. A venit direct. Îmi place, iar verbul din limba greacă este potrivit „S-a apropiat”. A venit imediat. Îmi și imaginez că mulțimea imediat s-a dat la o parte. Repede, chiar atunci. Știți ce văd aici? Văd un om care atât de disperat și-a văzut nevoia că nu i-a mai păsat de ce cred ceilalți, nu-i așa? Îmi place mult. Înțelegeți, oameni ca el ar fi fost așa de devastați social că nu s-ar mai fi arătat în mulțime. Dar acesta a venit. A pierdut orice simțământ de rușine. A pierdut orice simțământ de stigmă socială. S-a apropiat. Nici măcar nu s-a mai gândit. Atât de adâncă a fost nevoia lui. Iosefus ne spune că leproșii erau tratați ca niște morți. Acest lucru nu l-a mai oprit. Poate că era mort în ochii tuturora, dar a venit. A venit pentru că a văzut că are o nevoie foarte profundă și a dorit ajutor, mai mult decât a dorit să-și salveze reputația. Vă rog să notați asta.

Al doilea lucru, a venit cu reverență. Oh, îmi place așa de mult. „Şi un lepros s-a apropiat de El, I s-a închinat, şi I-a zis: ’Doamne ’” Oh, nu putem spune prea multe despre trupul lui, dar putem spune despre sufletul lui, nu-i așa? Acolo erau fariseii care erau împodobiți, cu hainele lor extravagante, cu robele lor deosebite. Cu acele pălării mici pe care le purtau. Cu bărbile lor tunse în forma literei T. Dar pe dinăuntru: stricați, putrezi, oase de oameni morți. Aici era un lepros: pe dinafară era putred și nenorocit și stricat, dar pe dinăuntru era frumos, smerit, gata de închinare. Știți ce cred? Cred că atunci când a spus „Doamne” nu l-a folosit ca pe apelativul domnule. Cred că a știut că era în prezența lui Dumnezeu, de altfel, de ce s-ar mai fi închinat? Proskuneo. S-a aruncat. Iată-l cum vine la Isus, cade prosternat înaintea lui Isus și spune „Doamne”. Nu știu de unde a primit această informație, însă multe lucruri s-au petrecut în zona lui ca să poată ști. Au fost vindecări peste vindecări, peste vindecări. Poate că unul dintre prietenii lui a fost vindecat. Însă el vine și se închină, iar oamenii se închină înaintea împăraților și înaintea lui Dumnezeu. Cred că a venit pentru că a avut o inimă închinătoare. Cred că a fost în prezența lui Dumnezeu și el a știut asta, și este minunat să vezi că sufletul lui era îndreptat către Dumnezeu, iar când a venit, prima dată s-a închinat. Asta pentru că a înțeles că sufletul este mai important decât trupul. A venit cu închinare. A venit înălțându-L pe Dumnezeu. Înainte să caute ceva pentru sine, a căutat ceva pentru Dumnezeu. Vă rog să notați asta undeva. Acesta este un alt lucru important.

Al treilea, a venit cu smerenie. Nu vă place acest aspect? El spune „Doamne, dacă vrei”. „Dacă vrei”. Aceasta este smerenia. Nu a avut nicio pretenție. Nu a vorbit ca și cum Cristos trebuia să Se conformeze voii sale. El nu a venit cu o listă în care să motiveze de ce să fie vindecat. El nu a venit ca să-și prezinte vrednicia. El nu a venit să se plângă că el are boala aceasta și alții nu. El nu a vorbit despre drepturile sale. El nu a vorbit nici măcar de dorințele sale. El nu a spus „Aș vrea să fiu vindecat”. El nu a spus asta. El a spus doar „Dacă vrei, poți. Eu nu spun că trebuie să mă vindeci, pentru că Tu ești Domnul”. Nu vă place asta? O rugăminte care e departe de lucrurile pe care le auzim azi, în care oamenii pretind vindecare de la Dumnezeu, pretind deplinătate, pretind vindecarea lor. Acest om nu avea nimic de pretins. El prima dată s-a închinat, nu a cerut nimic, doar a spus „știu că poți, dacă vrei”. Mă gândesc că sunt de acord cu Lenski asupra faptului că leprosul era dispus să rămână așa, în moartea lui vie, dacă așa ar fi dorit Isus. Presupun că ar fi plecat încă crezând, dacă era un lepros, sau nu s-ar fi închinat la început și nu ar fi omis nici o cerere în dreptul său. A manifestat o inimă curată.

În cele din urmă, a venit cu credință. „Dacă vrei, poți să mă curățești”. Dunasai, dunamai, dunamis. Putere, dinamită. Acesta este cuvântul în limba greacă. „Tu ai puterea. Tu ești în stare. Știu asta. Sunt convins de aceasta.” Și, apropo, Luca ne spune, iar Luca ne dă de fiecare dată analiza medicală a tuturor lucrurilor, pentru că era medic. El spune „era plin de lepră”. Iar el a spus „Poți să o faci”. De unde a avut el această informație? Hey, poate că era prezent și el în Matei 4 și a văzut cum s-au petrecut lucrurile. „Poți să o faci”. Dragilor, când un om spune „Dacă vrei, poți să o faci”, atunci aceasta este credință la cel mai înalt nivel, pentru că știe că Dumnezeu este capabil, și se supune suveranității lui Dumnezeu. Sunt o mulțime de oameni care cred, spun că ei cred că El este în stare, dar doresc să-L încolțească pentru ca să trebuiască să facă lucrurile. Sunt alții care pun la îndoială că El ar putea. O credință adevărată spune „Știu că poți. Nu știu dacă vrei”. Acesta este cel mai înalt nivel al credinței: fie oricum, este alegerea Ta. Așadar a venit cu încredere, pentru că a avut o nevoie profundă; a venit cu reverență, pentru că L-a văzut pe Dumnezeu; cu smerenie, pentru că a realizat că Dumnezeu este suveran și cu credință, știa că poate să o facă. Ce s-a întâmplat apoi?

Versetul 3 „Isus a întins mâna (vă rog să urmăriți), S-a atins de el”. Acum, doar atât spune în acest text, dar putea să mai adauge „Și întreaga mulțime a rămas uimită”. Dragilor, de leproși nu te atingi. Leviticul 5:3 spune că nu este îngăduit niciodată să te atingi de un om necurat. Dar știți de ce avea nevoie cel mai mult din lumea asta un lepros? Tocmai atingerea cuiva care era curat. S-a atins. Nu era necesar să Se atingă de el. Putea să Se urce pe un acoperiș și să spună „Fii curățit”, iar îngerii să cânte, pământul să se cutremure, să fie tunete. Nu a fost nimic dramatic. Îmi place mult. Îmi place, îmi place mult simplitatea. Una dintre dovezile cele mai simple ale inspirației Bibliei este lipsa de comentarii din partea scriitorilor Bibliei. Adică, dacă eu aș fi spus asta, dacă aș fi văzut, aș fi scris vreo 18 pagini „și apoi degetul a început să ...”. Dar nu a fost aşa. Lipsesc detaliile. Una din marile dovezi ale inspirației este absența acestora, pentru că oamenii le-ar fi socotit ca fiind de mare valoare. Nu, doar S-a atins de el.

„El a spus ’Vreau (Vreau. Este voia Mea). Fii curățit! ’”. Și îndată l-a lăsat lepra lui. Imediat. Tate minunile lui Isus au fost imediate. Mă deranjează când oamenii spun „Ei bine, am fost la vindecător, și am fost curățit, și de atunci am început să mă simt în mod progresiv mai bine”. Aceea nu este vindecare. „Isus a întins mâna, S-a atins de el”. Știți, când noi ne atingem de ceva întinat, ne întinăm și noi. Când El Se atinge de ceva întinat, întinarea dispare. Când noi ne atingem de o boală, devenim contaminați. Când El Se atinge de o boală, boala se curățește. Asta înseamnă putere. Adică nu știu cum a fost acea scenă, dar pot să-mi imaginez. Acele gheare contorsionate au devenit în mod instant niște mâini frumoase, la fel cum este pielea unui bebeluș. Picioarele, fața, incredibil. Isus S-a atins de el. A fost curățit îndată. Ce putere avea: șocant! Fruntea care a fost mâncată. Ochii cu sprâncenele și genele absente. Solzii, pielea sângerândă s-a dus. Nasul și gâtul și ochii erau distruși. Degetele de la mâini și de la picioare care erau ca niște gheare și erau tocite. Și dintr-odată, este întreg. Știți, doar îmi spun „Toată această așa zisă vindecare pălește în negură absolută în comparație cu această prezentare a omnipotenței. Ascultați – poți să aliniezi pe toți așa-zișii vindecători din lume, și să aleagă orice lepros vor, și nu vor realiza așa ceva. Să rămână de rușine acei așa-ziși vindecători. Afirmațiile lor sunt nebunie în comparație cu puterea lui Cristos. Atât de multă nebunie când citești că în lumea întreagă, în fiecare, în fiecare civilizație au existat pretinși vindecători. Însă nu așa. Ei nu au creat degete. Ei nu au creat picioare. El a creat, instantaneu.

Versetul 4, priviți „Apoi Isus i-a zis: „Vezi să nu spui la nimeni”” Nu spune la nimeni nimic. „Oh, vai, este dureros, la nimeni?” „Ci du-te de te arată preotului, şi adu darul pe care l-a rânduit Moise, ca mărturie pentru ei.” Care este primul test când știi că Isus a venit în viața ta? Un singur cuvânt. Începe cu A. Ascultare. Spune „Bine, acum că ai fost vindecat, fă aceasta. Două lucruri. Primul, fă ceea ce a spus Moise. Păzește legea lui Dumnezeu”. Și Moise, în Vechiul Testament, prevedea un lucru uimitor. Când un lepros era curățit, trebuia să meargă la Templu și, ce să spun, era uimitor. Doar ca să vă ilustrez, vreau să vă spun pe scurt. Leviticul 14. Iată ce se întâmpla. Omul crede că nu mai are lepră, bine? Atunci aceste lucruri se întâmplau și, pot să spun, se prea poate să fi fost cazuri izolate când avusese loc o vindecare.

Întâi de toate, trebuia să iei două păsări și trebuia să omori una din ele în apă curgătoare. În plus, se lua lemn de cedru, cârmâz și isop. Le luai împreună cu pasărea cea vie, le înmuiai în sângele păsării moarte și apoi dădeai drumul celei vii să zboare. Este o imagine a învierii. Apoi te spălai pe tine și hainele tale, și te bărbiereai. Trebuia să treacă șapte zile și erai reexaminat. Apoi îți rădeai părul, capul și sprâncenele. Urma apoi să fie aduse jertfe care constau din doi miei fără pată, un miel de un an, trei zecimi de floare de făină amestecată cu untdelemn, și o altă măsură de untdelemn. Trebuia apoi să le pui pe vârful urechii tale drepte, pe degetul mare de la mâna dreaptă și pe degetul cel mare de la piciorul drept, amestecate cu sângele; și apoi urma examinarea finală, și dacă vindecarea era reală, primeai un certificat care să-l atârni la tine acasă „Aici locuiește un fost lepros”. Ei bine, aceasta este ceea ce voia să facă, să împlinească Leviticul 14: Du-te și împlinește toate acestea. Poate spui „Ei bine, pot să înțeleg aceasta. A vrut ca el să asculte”. Vedeți, Isus nu a vrut să distrugă legea, ci ce să facă? Să împlinească Legea. Și în timp ce nimicea sistemul fariseilor, nu a vrut o clipă ca ei să creadă că El încălca Cuvântul lui Dumnezeu.

Acum, poate spui „Ei bine, de ce i-a spus să nu zică la nimeni?” Să ne gândim puțin. Unii zic „Ei bine, nu a vrut să adune o mulțime care să-L urmeze numai ca un făcător de minuni”. Și aceasta este foarte posibil, pentru că devenea dificil pentru El să mai lucreze – nu-i așa? După această lucrare, pentru că mulțimile erau atât de mari, că a fost nevoie să plece. Alții spun „Ei bine, pentru că Isus nu a vrut ca oamenii să Îl vadă ca o putere care să distrugă Roma și să-L privească ca un lider politic”, lucru care s-a și întâmplat. Vă amintiți că în Ioan spune că au vrut să-L ia cu forța și să-L facă împărat ca să răstoarne stăpânirea romană? Alții spun „Pentru că acesta era timpul lui de smerire și nu dorea înălțarea”. Da, poate fi ceva adevăr în toate acestea, dar lăsați-mă să vă spun adevăratul motiv. Dacă citiți restul versetului „vezi să nu spui la nimeni”. Doar citiți restul și veți știi de ce. „Ci du-te și te arată preoților” De ce? Iată aici întreaga chestiune. „Mergi la templu și treci prin tot acest ritual mozaic. Ajungi în a opta zi de examinare. Aduci jertfa alături de prietenii tăi ca și fost lepros care a fost curățat. Ei trec prin tot ritualul de testare și după ce au terminat, vor concluziona „Acest lepros a fost curățat”. Și apoi poți să spui „Vreți să știți cine a făcut aceasta? Isus din Nazaret a făcut-o”, iar ei erau prinși în propriile lor concluzii. Vedeți? Destul de puternic. Preoții vor confirma că este vindecat și ei vor descoperi că a fost Isus, și prin mărturia lor și prin examinarea lor, ei vor confirma puterea lui Cristos. Oh, totul atârna de faptul că el se grăbea spre Ierusalim și nu a răspândit vestea, ca să nu vină vestea înaintea lui acolo că Isus l-a vindecat și atunci ei nu mai erau interesați în examinarea lui.

Ei bine, știți ce s-a întâmplat? Omul nu a ascultat. Și-a deschis gura peste tot. Marcu ne spune acest lucru. A fost atât de încântat că a falimentat să mai asculte – iar narațiunea, în acest sens, este oarecum tristă că nu a făcut ce i s-a spus să facă – dar în această dimineață doresc să ne oprim aici.

Vreau să vă gândiți la acest lucru. Isus a spus „Ce este mai greu? Să vindeci sau să ierți păcatul?” A spus acest lucru de două ori, dar cu cuvinte diferite. Știți de ce? Pentru că în timp ce făcea acest fel de minuni, El nu doar că-Și arăta puterea asupra bolii, dar fiecare dintre ei era o ilustrare a puterii Sale asupra cui? A păcatului. A păcatului. Și văd aici o analogie. Acest text este o analogie la convertire. Vă rog să urmăriți acest raționament în concluzie: lepră, necurăție ceremonială, demonstrarea păcatului, este ca un păcat. Păcatul este universal. Păcatul este urât. Păcatul este dezgustător. Păcatul este transmisibil. Păcatul este incurabil. Păcatul te face un proscris. Dar leprosul a venit cu încredere. De ce? Pentru că a fost disperat și sătul de lepra lui, așa-i? Așa începe o convertire. Oamenii nu sunt mântuiți până nu sunt disperați şi dezgustaţi de boala păcatului lor. Și, dragilor, acest lucru lipsește atât de mult din evanghelizările de azi. Omul vine. A trecut peste toată stigma socială. A pierdut toată frica de a fi ostracizat. Nu i-a mai păsat de nimic. Este copleșit de dezgustul bolii sale. A veni la Cristos nu înseamnă să te alături mulțimii. Înseamnă să fii nenorocit și să știi asta.

În al doilea rând, a venit cu închinare. Cred că adevărata convertire are loc atunci când oamenii disperați vin să se închine lui Dumnezeu, fără să caute lucruri pentru ei, ci să caute gloria lui Dumnezeu, o recunoaștere a maiestății Sale, într-o uimire de slavă, şi anume domnia Lui. „Doamne” – spune el – „fă cum vrei Tu”. Cred că adevărata mântuire cere acel fel de nevrednicie și acest fel de afirmare în reverență a închinării față de El ca Domn.

În al treilea rând, a venit cu smerenie. Cred că adevărata mântuire nu include perspectiva că Îi faci lui Dumnezeu o favoare. Nu există aici voință proprie, nu auto-centrare, nu există un simțământ de vrednicie, de merit, de valoare, de drepturi, de afirmații, nu nimic. Cei blânzi vor moșteni împărăția.

În cele din urmă, a venit cu credință. A crezut că El poate, și nu poți fi mântuit fără credință. Trebuie să fie o ticăloșie a păcatului. Trebuie să există o închinare față de domnia lui Cristos. Trebuie să existe umilință și credință, iar tu vei fi atins și curățat când ai venit în acești termeni; și aș vrea să mai spun că boala păcatului este infinit mai rea decât boala leprei. Și apoi după ce ești mântuit, știi ce spune Domnul? „Fă două lucruri, vrei? Primul: vrei să asculți de legea lui Dumnezeu? Vrei să asculți de legea lui Dumnezeu? Și al doilea: lasă-i pe oameni să descopere ei că Cristos ți-a schimbat viața, să nu fie doar verbal.” Nu este interesantă această analogie? Mai bine să nu spui nimic și să lași lumea să vadă că Isus ți-a schimbat viața, să deducă ei, decât să trâmbițezi și să nu poți să dovedești prin modul de trăire. Uite aici pe unul care spune „Isus mi-a schimbat viața. Oh, uitați-vă la mine. Am fost un lepros. Osana!”

Iar altcineva îi spune „Hei, de ce nu te cobori și să te arăți preoților?” „O să mă arăt!” O viață de neascultare în mijlocul unei mărturii este fără însemnătate. Mărturia devine invalidă. Fii ascultător și, în mijlocul mărturiei tale, Dumnezeu va manifesta puterea transformatoare a lui Cristos. Viața ta este cea care vorbește. Așadar, vedem în această narațiune atât de frumoasă vindecarea unui suflet din păcat, ca analogie. Ei bine, într-o zi când voi ajunge în cer, îi voi spune acelui om – pentru că eu cred că va fi acolo, el este acolo acum – îi voi spune „Poftim? Cum de nu te-ai dus la Ierusalim?”

Să ne rugăm.

Îți mulțumesc, Tată, pentru timpul din dimineața asta, și ce experiență uimitoare este să vedem iarăși puterea Ta, care ne vorbește la peste 2000 de ani din ziua când acest om trăia, și care este la fel de vie și acum. Te rugăm să atingi viețile noastre azi, în special ale celor care sunt în mijlocul nostru și sunt atinși de păcat. Curățește-i. Te rugăm să-i cureți înainte să se termine ziua.

În timp ce suntem cu capetele plecate și ochii închiși doar o clipă, dacă nu Îl cunoști pe Domnul Isus Cristos, dacă lepra o vezi ca fiind înspăimântătoare, să știi că nu cunoști nici măcar o parte din ceea ce înseamnă să fii în păcat și sub judecata lui Dumnezeu pentru totdeauna. Lasă să fie ziua de azi ziua când vii la Isus Cristos. Dacă Duhul lui Dumnezeu îți vorbește inimii și Îl simți înăuntrul tău, dacă simți cum glasul Lui te cheamă, nu vrei să fii ascultător de El? Nădăjduiesc că vei fi. Se va atinge de tine și te va curăța. Îți va ierta neascultarea, cu toate că Îl întristează.

Îți mulțumesc, Tată, pentru timpul nostru, pentru puterea Ta minunată, așa cum am văzut-o exprimată în Cristos, și suntem atât de mulțumitori că S-a atins de noi și ne-a curățat. Lasă să fim credincioși ca să ascultăm, și lasă ca lumea, în examinarea sa atentă, să știe că Isus Cristos ne-a transformat viețile. El merită toată lauda. Atrage-i la camera de rugăciune pe cei care vrei să vină. Îi putem ajuta în această decizie critică. În numele lui Cristos ne-am rugat. Amin.

SFÂRȘIT