În dimineața asta ajungem la ultimul mesaj din rugăciunea ucenicilor, din Matei 6:9-13. Spun ultimul mesaj nu pentru că nu vom mai vorbi despre ea, ci este ultimul mesaj din seria pe care o studiem acum aici la Grace. Matei 6. Aș dori să citesc în auzul vostru de la versetul 9 la 13 ca să așezăm mai întâi bazele la ceea ce vreau să vă spun și apoi vom încheia studiul în această dimineață cu versetul final 13.

„Tatăl nostru care eşti în ceruri! Sfințească-se Numele Tău; vie împărăția Ta; facă-se voia Ta, precum în cer şi pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi; şi ne iartă nouă greșelile noastre, precum şi noi iertăm greșiților noștri şi nu ne duce în ispită, ci izbăvește-ne de cel rău. Căci a Ta este împărăția şi puterea şi slava în veci. Amin!”

Am învățat cum să ne rugăm. Cred că ne-am învățat bine lecțiile. Învățătorul nostru a fost nimeni altul decât Domnul Isus Cristos, care ne-a dat acest model de rugăciune. Îndrăznesc să spun că se cuvine să ascultăm bine, și să învățăm bine, și să aplicăm bine lucrurile despre care însuși Domnul nostru scump ne-a învăţat. Știu din viața mea că rugăciunea a fost remodelată ca să se potrivească cu modelul pe care Domnul ni l-a dat aici, de aceea această rugăciune cunoscută ca „Rugăciunea domnească” sau „Rugăciunea ucenicilor” este un schelet pentru toate în viața de rugăciune. Cuprinde toate aspectele rugăciunii pentru că ingredientele acestei rugăciuni ating fiecare domeniu al nevoilor și fiecare element de glorificare și slăvire a lui Dumnezeu. Este o capodoperă cuprinzătoare în ce privește tot ce este necesar și este parte într-o rugăciune adevărată.

Isus prezintă un contrast uimitor în această rugăciune, un contrast uimitor față de modul de rugăciune sub standard, inadecvat și neacceptat care era comun în vremea Lui. Și dacă ați fost cu noi când am studiat porțiunea anterioară, de la versetul 5 la 8 din capitolul 6, vă amintiți că întâi de toate Domnul a arătat rugăciunea inadecvată și care eşuează ce avea loc în cultura vremii Sale. Și El a împărțit-o mai exact în două categorii. Era rugăciunea fariseilor și rugăciunea păgânilor. Rugăciunea fariseilor, veți observa în versetul 5, era caracterizată de ipocrizie. Se rugau stând în picioare în sinagogi și în locurile deschise și pe străzi la intersecții ca să fie văzuți de oameni. Ei erau niște măscărici spirituali. Ei făceau paradă. Ei nu se rugau pentru slava lui Dumnezeu sau de dragul lui Dumnezeu sau pentru exprimarea adevăratei religii, ci mai degrabă se rugau ca să fie văzuți. Era ipocrizie josnică la cel mai înalt nivel.

Mai erau apoi în acea cultură și păgânii. Dacă observați, în versetul șapte, spune că păgânii se rugau și bolboroseau „cărora li se pare că, dacă spun o mulțime de vorbe, vor fi ascultați.” Fariseii se rugau într-un mod fățarnic, iar păgânii se rugau mecanic. Pentru farisei rugăciunea era doar un pretext la o pioșenie presupusă, iar pentru păgâni era un ritual fără să gândească, bolboroseau, ca o rutină, cu scopul de a-L convinge pe Dumnezeu să le răspundă. Și astfel, dacă păcatul fariseilor era egoismul, păcatul păgânilor era păcatul lipsei de gândire. Dacă păcatul fariseilor era fățărnicia, păcatul păgânilor era ritualismul; rugăciunea mecanică. Și Isus așază atunci, într-o opoziție absolută și directă, modul corect de rugăciune.

Și astfel, învățăm încă de la început că rugăciunea noastră nu ar trebui să fie niciodată fățarnică. Nu trebuie să fie niciodată mecanică. Nu ar trebui să ne rugăm cu fățărnicie. Nu ar trebui să ne rugăm ca să afișăm presupusa noastră spiritualitate. Și nu ar trebui niciodată ca rugăciunea să fie un ritual, o rutină, o formă. Și totuși cât de uimitor este faptul că această rugăciune a fost folosită de-a lungul timpului ca un vehicul atât pentru rugăciunea fățarnică, cât și pentru rugăciunea mecanică. De câte ori oamenii nu s-au ridicat și n-au bolborosit rugăciunea domnească fiind fățarnici, având inima necurățită și în neregulă înaintea Domnului? De câte ori până acum voi ați bolborosit în mod mecanic rugăciunea domnească la finalul unui ritual sau al unei rutine sau la finalul altor rugăciuni, ați bolborosit cuvinte fără să le gândiți? Și astfel, chiar dacă Domnul a așezat această rugăciune în contrast cu fățărnicia și aspectul mecanic, aflăm că aceasta poate cădea în această categorie când inima nu este pregătită.

Poate spui: Pe ce ar trebui să ne concentrăm ca să avem inima în regulă? Dacă ați studiat alături de noi atunci știți că ne-am concentrat atenția asupra lui Dumnezeu, pentru că mai mult ca orice, această rugăciune îl înalță pe Dumnezeu. Este o rugăciune în care, în orice fază, în fiecare cerere, de la început până la sfârșit și pe parcurs, totul se axează asupra lui Dumnezeu, asupra Persoanei Sale, atributelor Sale și lucrărilor Sale minunate. Și astfel ca să prevenim faptul că rugăciunea să nu fie fățarnică sau mecanică, noi trebuie să ne rugăm concentrându-ne asupra lui Dumnezeu, astfel cât să existe această moarte a eului și o finalitate a lipsei de gândire, de nemulțumire și de părtășie. Adevărata rugăciune așadar, este expresia absolută a dependenței de Dumnezeu într-un mod smerit și la acest lucru Se referă Domnul. Această rugăciune este centrată pe Dumnezeu, nu centrată pe sine. Este centrată pe adevăr, pe gândire, nu centrată pe cuvinte. Pe măsură ce medităm la adevărurile despre Dumnezeu, noi rostim o rugăciune care are ca scop slava Lui.

John Stott spune, rezumând gândurile pe care tocmai vi le-am spus: „Când venim la Dumnezeu în rugăciune noi nu venim cu fățărnicie precum actorii care caută aplauzele oamenilor, nici nu venim mecanic precum păgânii care bolborosesc, cei care nu se gândesc la ce rostesc. Ci noi venim ca niște copii la Tatăl nostru și ne gândim la ce spunem, în smerenie și cu încredere, și aceasta este esența rugăciunii noastre.” Realitatea elementară a acestei rugăciuni tratează adevărul despre Dumnezeu, pentru că până când nu cunoaștem adevărul despre Dumnezeu, nu știm cu adevărat cum să ne rugăm lui Dumnezeu, iar astfel noi trebuie să fim învățați, ca apoi să ne rugăm ca răspuns la ce ştim. Fățarnicii se roagă pentru că ei au o concepție greșită despre Dumnezeu. Ei cred că sunt mai importanți decât El. Ritualiștii se roagă, dar au o concepție greșită despre Dumnezeu. Ei nu înțeleg că Dumnezeu este un Dumnezeu al dragostei, care dorește să le ofere lucruri, astfel că ei insistă înaintea Lui cu bolboroselile lor nesfârșite, ca și cum El trebuie să fie intimidat ca să răspundă.

În ambele cazuri este o teologie inadecvată care face ca rugăciunea lor să fie sub standard, și astfel noi, atunci când ne rugăm, trebuie să ne încingem și să ne susținem viaţa noastră de rugăciune cu un concept despre Dumnezeu, care este adevărat și cuprinzător. Și cu cât cunoști mai mult despre Dumnezeu, cu atât viața ta de rugăciune va deveni mai bogată și mai plină de însemnătate. Așadar, ca să te rogi potrivit trebuie să lași Scriptura să-ți formeze cunoștința ta despre Dumnezeu. Îndrăznesc să spun că viața mea de rugăciune este total diferită de viața mea de rugăciune de acum 15 ani sau de acum 10 ani sau cinci ani, pentru că cu cât Îl cunosc mai mult pe Dumnezeu, cu atât mai mult rugăciunea mea urmează modelul biblic și cu atât mai mult văd ca urmare expresia potrivită și răspunsul potrivit din partea lui Dumnezeu.

Aș dori să mai adaug o notă explicativă pe măsură ce vă uitați la această rugăciune. M-a șocat, pe măsură ce am studiat rugăciunea aceasta iarăși și iarăși, că fiecare cerere din această rugăciune ne promite ceva ce deja Dumnezeu a garantat. Fiecare cerere deja este o promisiune poleită cu aur din partea lui Dumnezeu așa că nu are nici un rost ca noi să Îl implorăm pe Dumnezeu pentru ceea ce deja ne este promis, ci mai degrabă este o afirmare clară sau o confirmare deja făcută cu privire la ceea ce deja este al nostru. De exemplu, ca numele lui Dumnezeu să fie sfințit. Aceasta este și dorința Lui. Împărăția lui Dumnezeu va veni. Este dorința Lui să vină. El deja a promis să ne dea pâinea cea de toate zilele. El deja ne-a promis în Cristos iertarea absolută și totală. El deja ne-a promis că ne va conduce și ne va călăuzi și ne va direcționa departe de rău, pe calea neprihănirii. Așadar, atunci când ne rugăm, dragilor, ceea ce facem de fapt este că noi afirmăm ceea ce deja ne-a fost promis. Așadar, cu cât înțelegem mai mult despre promisiunile lui Dumnezeu, cu atât mai bogate vor fi rugăciunile noastre. Noi nu-L implorăm pe Dumnezeu pentru ceea ce El deja ne-a promis, noi doar confirmăm promisiunea. Este ca și cum am avea o înțelegere cu Dumnezeu și când vrem să venim cu o cerere, noi deja avem dreptul la acea cerere. Varianta cea mai scumpă a fost plătită de Cristos, asigurarea este a noastră, toate beneficiile ne-au fost acordate și noi tot ceea ce avem de făcut este să venim cu cererea.

Și astfel, noi ne rugăm aici, nu într-o manieră de implorare. Și cred că de aceea această rugăciune este atât de scurtă. Tot ce avem de făcut este să ducem nevoia noastră înaintea Domnului și pentru că sunt îndeplinite condițiile, El va răspunde. Acum, sunt câteva condiții. Am văzut aceasta, nu-i așa? Una din ele este „sfințească-se numele Tău”, însă dacă este necurăție în viața mea și lipsă de sfințenie în viața mea și lipsă de virtute în viața mea și păcat în viața mea, numele Domnului nu poate fi sfințit prin mine. Însă dacă împlinesc condițiile și viața mea este curată, numele Lui este sfințit. Și dacă viața mea este curată, Împărăția Lui va fi manifestată. Și dacă mă supun voii Sale în ascultare, voia Lui va fi împlinită. Și dacă trăiesc așa cum trebuie să trăiesc înaintea Lui, El va împlini nevoile mele zilnice. Și dacă am făcut ce este bine cu frații și surorile mele și i-am iertat şi m-am îngrijit de aceste lucruri, atunci El mă va curăța și mă va ierta. Și dacă doresc să umblu pe calea neprihănirii, atunci El mă va duce departe de ispită și mă va îndrepta spre lucrurile care sunt bune și drepte. Cu alte cuvinte, pe măsură ce îndeplinesc condiția, pot să vin cu cererea pentru promisiune. Asta este rugăciunea. Asta este rugăciunea.

Și dincolo de asta, dragilor, dincolo de ceea ce este promis de Dumnezeu în Cuvânt, cu referire la ceea ce pretindem, noi trebuie să spunem „Doamne, despre acest lucru nu vorbești în Cuvântul Tău, însă mă rog cu privire la el și pur și simplu accept răspunsul Tău.” Însă în această rugăciune noi afirmăm ceea ce deja ne-a fost garantat. Acum, așa cum am văzut, toate caracteristicile acestei rugăciuni ne vorbesc despre Dumnezeu. „Tatăl nostru”, este paternitatea lui Dumnezeu faţă de noi. „Sfințească-se numele Tău” este prioritatea lui Dumnezeu pentru noi. „Vie Împărăția Ta”, este programul lui Dumnezeu. „Facă-se voia Ta, precum în cer așa și pe pământ”, este planul lui Dumnezeu. „Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi”, este purtarea de grijă a lui Dumnezeu. „Și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri”, aceasta este iertarea lui Dumnezeu. Şi acum, în dimineața asta „nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel rău”, aceasta este protecția lui Dumnezeu.

După care se încheie cu preeminența lui Dumnezeu în măreața doxologie cu care se termină această rugăciune. În Matei 6:9-13 sunt şase cereri, primele trei sunt relaționate la Dumnezeu și la slava Lui, iar ultimele trei sunt legate de om și de nevoia lui.

Ajungem așadar, la versetul 13, la a șasea petiție și ultima. Cred că este una, nu sunt două. Este un gând continuu. „Nu ne duce în ispită”, adică la necaz „ci ne izbăvește de cel rău.” Cele două sunt legate ca fiind împreună. Aceasta este protecția lui Dumnezeu. Trecem așadar de la nevoia noastră fizică la nevoia noastră spirituală, la ceea ce puteți numi ca fiind nevoia noastră morală. Dumnezeu se îngrijește de pâinea noastră zilnică. Aceasta este susținerea fizică. Iar Dumnezeu se îngrijește de păcatul din viețile noastre prin iertare și Dumnezeu se îngrijește de standardul moral din viața noastră prin faptul că ne îndepărtează de păcat. Versetul 12 tratează păcatele din trecut, versetul 13 le tratează pe cele din viitor. Aș dori să mai adaug o observație aici. Dacă eşti un adevărat credincios, aș dori să-ți spun asta. Dacă ești un adevărat credincios, cred în inima mea că ești preocupat ca păcatele tale din viitor să fie evitate, pe cât ai fost ca cele din trecut să fie iertate. Ați înțeles asta? Toți suntem fericiți că trecutul ne este iertat și dacă acest lucru reprezintă o expresie autentică a unei credințe mântuitoare, cred că suntem la fel de nerăbdători să fim izbăviți și de păcatele din viitor.

Când cineva vine și spune „Ei bine, sunt atât de bucuros că păcatele mele din trecut sunt iertate. Este așa de minunat să știi că El continuă să ierte totul, așadar, eu voi continua să fac ce vreau și să trăiesc așa cum vreau. Voi păcătui ca să se înmulțească harul, pentru că totul este iertat.”, mă îndoiesc de legitimitatea unei astfel de afirmații ca fiind mântuire. Pentru că un adevărat fiu al lui Dumnezeu - rugăciunea spune asta - nu doar că dorește ca trecutul să-i fie iertat, dar și păcatele din viitor să fie evitate. De ce? pentru că dacă vrei să fii un credincios trebuie să ai o atitudine schimbată față de păcat. Pe de o parte este Doamne, Îți mulțumesc pentru iertarea față de trecut și Te rog, Doamne, izbăvește-mă de păcatele din viitor. Sunt la fel de preocupat de viitor și de a nu păcătui, cât sunt de preocupat de trecut și de ceea ce am făcut. Păcătosul ale cărui păcate din trecut au fost iertate tânjește să fie izbăvit de tirania păcatului din viitor. Știu ce a făcut păcatul în trecut. Nu vreau să mai fiu implicat în el iarăși și în viitor. Dumnezeu a fost atât de plin de har ca să-mi ierte trecutul, eu nu sunt dornic să calc în picioare harul Lui în viitor.

Așadar, Domnul nostru vrea să spună următorul lucru, pe măsură ce atingem nivelul nevoii primare a fiinţei umane: noi nu doar că avem nevoie de iertare, avem nevoie de mai mult decât atât. Avem nevoie și de conservare. Avem nevoie de izbăvire. Da, avem nevoie să fim iertați atunci când păcătuim, dar avem nevoie de asemenea să fim izbăviți ca să nu mai păcătuim. Și acesta este strigătul din versetul 13. Adevăratul creștin nu caută o permisiune. El nu găsește har într-un mod în care să-L nesocotească pe Dumnezeu, într-un mod în care să abuzeze de dragostea Lui, într-un mod în care să-L forțeze pe Dumnezeu să-l ierte constant, ci mai degrabă el caută sfințirea. Acum, unii oameni au fost confuzi în ce privește această cerere. Uitați-vă la asta în versetul 13. La prima vedere pare a fi simplu „Nu ne duce în ispită, ci ne izbăvește de cel rău.” Când spunem asta, la prima vedere, totul este limpede. Doamne, păzește-ne de necaz. Păzește-ne de necaz. Însă pe măsură ce te uiți din ce în ce mai în profunzime, câteva întrebări se ridică imediat și îți atrag atenția. Prima. Nu ne duce în ispită. Adică trebuie să-I cerem asta lui Dumnezeu? Ne va duce Dumnezeu în ispită dacă nu-I cerem să nu ne ducă? Poate un Dumnezeu care este sfânt, neprihănit, curat, neîntinat, fără pată, fără pată de păcat, virtuos să ducă pe cineva în ispită? Și să-I cerem lui Dumnezeu să ne izbăvească de cel rău, adică, dacă nu-I cerem, atunci ne va da celui rău?

Aceasta este dilema. Oamenii spun: dacă se referă la ispită, nu ne duce pe noi în ispită, ar putea Dumnezeu să facă acest lucru? Pe de-o parte oamenii spun nu. Vedeți, cuvântul ispită de acolo înseamnă încercare, iar rugăciunea spune „nu ne duce să fim încercați.” Acum, stai puțin, stai puțin! Iacov a spus „Să socotiți ca o mare bucurie când treceți prin felurite încercări, pentru că știți că încercarea credinței voastre, lucrează răbdare, dar răbdarea trebuie să-și facă desăvârșit lucrarea.” Așadar, dacă iei lucrurile ca o ispită, ai o problemă: Ne ispitește Dumnezeu? Iacov 1:13 spune „Nimeni să nu zică Sunt ispitit de Dumnezeu, pentru că Dumnezeu nu poate fi ispitit să facă răul și El însuși nu ispitește pe nimeni.” Așadar, cum anume putem să spunem „Doamne, nu ne ispiti, când Biblia spune că El nu va face oricum așa ceva?” Pe de altă parte, dacă spunem „Nu ne duce în încercare, Doamne” atunci negăm un alt verset din Iacov capitolul 1 care spune „Socotiți ca o mare bucurie când treceți prin încercări.” Acum, vedeți puțin din problemă?

Indiferent cum te raportezi la termenul de aici, se pare că rămânem cu o problemă. Haideți să vedem dacă putem să rezolvăm această problemă de-a lungul studiului, și cred că veți prinde ideea. Aș dori să vă spun în acest punct ceea ce trebuie să reţineţi. În esență, și cred că Crisostom, unul dintre părinţii bisericii timpurii, are dreptate atunci când spune „Această cerere specială este apelul cel mai natural al slăbiciunii umane atunci când întâlnește pericolul.” Cu alte cuvinte, nu este atât de cognitivă, nu este atât de rațională, cât este de emoțională. Este strigătul unei inimi și se prea poate să nu fie afirmația cea mai rațională teologic, însă este problema și dorința fierbinte a unei inimi care disprețuiește păcatul și urăște puterea lui. Așadar, nu ne uităm la ea într-un cadru de referință teologic și foarte precis, pe măsură ce o auzim ca fiind durerea unei inimi care strigă către Dumnezeu după izbăvirea de răul care o înconjoară.

Acum, realizez că întărirea caracterului creștin se face prin încercări. Realizez că eu cresc prin încercările prin care trec. Realizez că încercările au o lucrare de perfecționare. De asemenea realizez că Dumnezeu nu mă ispitește. Dumnezeu nu ispitește niciodată pe nimeni ca să facă răul. Aceasta ar însemna să-Și nege propria Lui natură. Poate spui: Ceea ce am aici este un paradox. Este adevărat, însă nu este un paradox care să nu fie cunoscut și în alte părți în Scriptură. De exemplu, în Matei 5, vă amintiți că Biblia spune acolo: Să vă bucurați atunci când sunteți prigoniți. Însă dacă mergeți la Matei 10:23 spune: Să fugiți de persecuție. Acesta este paradoxul. Acum, ce trebuie să facem: să stăm acolo și să ne bucurăm sau să fugim? Este un paradox aici. Este un sens în care fugim de persecuție, însă atunci când suntem prinși de ea putem să cunoaștem bucuria în mijlocul ei.

Într-un sens ne împotrivim încercării. Nimănui nu-i place încercarea. Nimeni nu dorește încercarea. Noi fugim de încercare. Există o groază și o frică în inimile noastre atunci când trecem prin anumite încercări, însă știm că exact în mijlocul acestor încercări este o putere care lucrează. Ele sunt exerciții de antrenament muscular spiritual și prin asta suntem mai buni și mai puternici în faţa lor. La fel cum Domnul nostru a spus „Tată, îndepărtează de la Mine paharul acesta.” Adică, era ceva în umanitatea Sa care nu dorea încercarea, și totuși prin aceasta a răscumpărat lumea, înțelegeți? Așadar, este ceva în inima omului care spune „Doamne, dacă poți să mă izbăvești de încercare, Te rog să faci asta. Dar dacă trebuie să trec prin încercare, atunci izbăvește-mă de răul potențial care este acolo”, înțelegeți? Aceasta este esența. Este o rugăciune care nu se bazează pe sine. Este smerenia lipsei de încredere în sine care reiese din cererea anterioară. Pentru că știu că sunt un păcătos, pentru că îmi simt datoria, pentru că am trecut prin durerea mărturisirii de atâtea ori, pentru că sunt atât de bătut și de învinețit de lumea căzută din jurul meu care continuă să mă lovească, Îi cer lui Dumnezeu, izbăvește-mă de aceste lucruri.

Nu am încredere în mine. Nu știu cum e în dreptul vostru. Trebuie să pun un străjer la ochii mei. Trebuie să pun un străjer la urechile mele. Trebuie să pun un străjer la limba mea. Trebuie să fiu atent unde mă duc și ce văd și cu cine vorbesc și despre ce. Pentru că nu mă încred în mine și când trec printr-o situație de încercare, în acel moment fug în prezența lui Dumnezeu și spun „Doamne, voi fi copleșit în acest lucru dacă nu vii Tu în ajutorul meu.” Și astfel este o rugăciune care nu se bazează pe sine. Copilul Împărăției realizează că el trăiește într-o lume coruptă și acea lume căzută îl atacă cu ispite foarte puternice, cărora el, în propria sa umanitate, nu se poate împotrivi.

Fraților, această lume este căzută. Uitați-vă la natură. Ce vedem? Omul trebuie să se confrunte cu vulcani și cutremure. Are de înfruntat incendii și inundații și epidemii și accidente și boli și moarte, doar la nivel natural. Uitați-vă la lumea intelectuală, cât de greu este pentru om să afle adevărul. Judecățile sale sunt parțiale și nedrepte. Omul se grăbeşte izbindu-se de pereţi prin haosul gândirii relativiste până ajunge la distrugere, fapt inevitabil, împins de prejudecăți și concluzionând că el este Dumnezeu, iar logica lui este dominată de mândrie. Intelectul este dominat de poftă. Câștigul material îi face pe oameni mincinoși. Iată care este ciocnirea constantă a părerilor oamenilor. Toate aceste lucruri ne vorbesc despre căderea lumii intelectuale.

Uitați-vă la lumea emoțională. Durerea și grija și frica, incapacitatea de a gestiona atitudinile au schimonosit duhul omului. Sufletul lui este iritat de faptul că fiecare viață se freacă de cealaltă. Invidia îl pândește, ura îl amărăște, lăcomia, asemenea unei cangrene îl consumă. Emoțiile sale nu sunt la locul potrivit. Dragostea lui este călcată în picioare. Încrederea lui este trădată. Dacă e bogat, calcă peste săraci. Dacă este sărac, încearcă să-i detroneze pe bogați. Închisorile și spitalele și instituțiile și ospiciile, penitenciarele arată revolta emoțională și morală a omului.

Uitați-vă la lumea spirituală. Este cea mai neagră întunecime dintre toate. Omul nu este în armonie cu Dumnezeu. Mecanismul naturii morale a omului este vizibil scos din viteză. El nu este sincronizat cu planul divin al lui Dumnezeu. Tendințele răului îl domină pe om încă din trecutul său viciat și căzut. El poate să vrea să facă binele, însă se simte tras în jos de o atracție gravitațională irezistibilă a răului. Și este o lume căzută indiferent pe ce parte o întorci. Omul este confruntat cu un rău mai puternic decât el. Omul este divizat. El este răvășit. El este un monstru. El este cel înclinat față de orice este rău, conștient de incapacitatea sa de a se împotrivi. Și astfel trăim cu această cunoștință. Trăim în această cădere. Și strigătul inimii credinciosului este „Doamne, condu-mă în afara potențialitatea răului care se găsește în încercările mele.”

Să ne uităm la fraza în sine. „Și nu ne duce pe noi în ispită.” Să ne ducă oare Dumnezeu pe noi în mod deliberat în ispită? Uitați ce spune la Iacov 1 pentru câteva momente. Ar face El așa ceva? Iacov 1:13 spune „Nimeni când este ispitit să nu zică Sunt ispitit de Domnul. Pentru că Dumnezeu nu poate fi ispitit ca să facă răul și El însuși nu ispitește pe nimeni.” Dumnezeu nu ispitește pe nimeni. Acum, Dumnezeu poate să îngăduie lui Satan să aducă anumite încercări în viața lui Iov, dar Satan face ispitirea, nu Dumnezeu. Dumnezeu îngăduie, 1 Corinteni 5:5, ca un credincios rău din biserică să fie dat pe mâna Satanei pentru nimicirea cărnii, ca în 1 Timotei 1:20 „I-am dat pe mâna Satanei ca să se învețe să nu mai hulească.” Și Dumnezeu a permis ca Isus Cristos să simtă atacurile violente ale iadului împotriva Lui pe cruce, însă nu Dumnezeu este cel care face ispitirea. Uneori este o voie a Sa cuprinzătoare. El îngăduie lucrul acela. Voia lui Dumnezeu îl include. Apropo, dragilor, veți observa că Dumnezeu îngăduie tot ceea ce are loc, pentru că El este în controlul tuturor lucrurilor, așadar nu este o problemă pentru teologia voastră. Dumnezeu trebuie să permită tot. Dacă nu, acel lucru nu poate exista.

Și sunt vremuri când Dumnezeu îngăduie ca noi să trecem prin anumite încercări. Sunt vremuri când Dumnezeu îngăduie lui Satan să facă ce vrea în viețile noastre, pentru că am fost neascultători și necredincioși. Sunt vremuri, precum în cazul lui Iov, când Dumnezeu îi îngăduie lui Satan să facă anumite lucruri care să dovedească cât de neprihăniți suntem. Însă Dumnezeu nu este ispititorul. Răul niciodată nu-L atinge pe Dumnezeu, ba chiar din contră. Iacov 1 spune la versetul 14 „orice om când este ispitit – nu de Dumnezeu – când este atras de pofta lui însuși și momit.” Cred că aici el este atras de pofta lui, care este acea atragere interioară a cărnii. Și când este momit, poți să pui în paranteze de Satan, este acea atragere exterioară a lui Satan. Oamenii păcătuiesc pentru că sunt ispitiți și ei sunt ispitiți din interior de pofta lor și din exterior de momelile lui Satan. „Apoi pofta când a zămislit, dă naștere păcatului și păcatul, odată înfăptuit aduce moartea.” Însă vă rog să observați „Nu vă înșelați, preaiubiții mei frați.” Să nu faceți o greșeală în acest punct. Când păcatul vine și când pofta vine și când ispita vine, să vă amintiți. „Orice dar bun și desăvârșit vine de sus, de la Tatăl luminilor, în care nu este schimbare, nici umbră de mutare.”

Să știți asta. Fiecare dar pe care Dumnezeu îl dă vreodată este un dar bun și desăvârșit, iar acest lucru nu se va schimba și Dumnezeu niciodată nu Se va întoarce din acest punct, așadar atunci când răul vine, nu vine niciodată de la Dumnezeu. și este important să înțelegem acest adevăr teologic. Oamenii își bat capul cu aceasta tot timpul. Dumnezeu îngăduie răul. Aceasta este propria Lui alegere și va trebui să așteptăm o veșnicie, deși nu-i sigur, ca să aflăm de ce. Însă Dumnezeu permite răul. Dumnezeu nu face răul sau nu ispitește pe cineva să facă răul. Tot ceea ce vine de la Dumnezeu este un lucru bun și desăvârșit. Trebuie să păstrați în mintea voastră această tensiune între cele două. Dumnezeu îngăduie anumite lucruri, însă ele nu sunt expresia inimii Lui, minții Lui, voii Lui sau a caracterului Lui. De fapt, dacă vreţi să știţi ce simte Dumnezeu față de ispită, ascultați ce spune Isus în Matei 26:41. Isus a spus „Vegheați și rugați-vă să nu cădeți în ispită.” Cu alte cuvinte, El a vrut ca ei să evite ispita. Și cum ne ispitește Satan? Cu pofta ochilor, cu pofta firii pământești și care este a treia, 1 Ioan 2? Lăudăroșia vieții. Și spune „nu este de la Tatăl, ci din lume.” Vedeți? Aceste lucruri nu vin de la Tatăl, ci din lume, din fire și de la diavolul. Acum, toate se încadrează în faptul că Dumnezeu îngăduie, pentru că El a dat oamenilor o posibilitate de alegere. Nu ne-a făcut roboți ca să-L iubim și să facem ce este bine, pentru că atunci nu am fi avut nici o posibilitate de alegere. Și astfel, Dumnezeu nu ne ispitește ca să facem răul, ci mai degrabă dorința lui Dumnezeu este ca să veghem și să ne rugăm și să nu cădem în ispită.

Ascultați, atunci când păcătuiți, să nu dați vina pe Dumnezeu. Pofta vine, așa cum spuneau latinii ab intra „dinăuntru” sau ab extra „din afară.” De la Satan, nu de la Dumnezeu, nu de la Dumnezeu. Așadar, primul lucru pe care vrem să-l facem este să ne întoarcem la Matei și să aplicăm ceea ce deja am spus. „Nu ne duce în ispită.” Acum, vedem cuvântul „ispită.” Ascultați. Vedem cuvântul ispită și este un lucru foarte important să ne oprim ca să vedem ce înseamnă acest cuvânt. Este cuvântul peirasmos și este folosit adeseori în Scriptură. Este un cuvânt neutru. Nu înseamnă rău, nu înseamnă bine, ci înseamnă testare sau încercare. Este tot ce înseamnă. Acum, cuvântul ispită înseamnă în limba noastră seducere să facă răul, însă cuvântul ispită nu este întotdeauna cea mai bună traducere pentru termenul din verset. Uneori acest cuvânt este tradus cu „test.” Alteori este tradus cu „dovedire.” Alteori este tradus cu „încercare.” Alteori este tradus cu „ispită.” Și asta pentru că poate fi oricare din aceste lucruri. Este un test. Este un cuvânt neutru. Ne gândim la ispită ca la un act seducător care ne atrage în păcat, însă cuvântul peirasmos de aici, sunt convins, ar fi cel mai bine să fie tradus cu „încercare.” Haideți să citim în acest fel. „Nu ne conduce pe noi în încercare, în testare.” Acum, aș dori aici să vă ofer un gând. Ori de câte ori este o încercare legitimă sau o testare, există posibilitatea să treci sau să ce? Să cazi, altfel nu ar fi un test. Trebuie să ai posibilitatea să treci sau să cazi la test, să ai succes sau să n-ai.

Așadar, atunci când Dumnezeu aduce o încercare – vă rog să rețineți – întotdeauna este posibilitatea ca încercarea să se transforme într-o ispită. Iosif a spus în Geneza capitolul 50 versetul 20 despre faptul că frații lui l-au vândut în Egipt „voi v-ați gândit să faceți răul, dar Dumnezeu a schimbat răul în ce? În bine.” Fiecare vicisitudine sau zbatere sau încercare a vieții, e adusă de Dumnezeu ca să ne testeze, ca să ne exerseze mușchii spirituali, ca să ne întărească, să ne crească în maturitate, însă în mijlocul acestui lucru, trebuie să ne uităm la ea prin ochii lui Dumnezeu, dedicați față de Dumnezeu, rezistând prin puterea Lui. Dacă nu, Satan o poate schimba în ispită, ne momește pofta și ne atrage în păcat.

Așadar, să rețineți. Cuvântul încercare este un cuvânt foarte potrivit ca traducere. Când rugăciunea spune „nu ne duce pe noi în încercare”, cred că implicația din rugăciune este „Doamne, să nu ne duci într-o încercare în care ne va fi prezentată o astfel de ispită faţă de care să nu putem rezista.” Ați reținut? „Nu ne conduce în ceva pe care să nu putem să-l biruim. Nu ne da o încercare care să devină o ispită irezistibilă, ci mai degrabă izbăvește-ne de orice încercare ce ne-ar putea aduce răul asupra noastră ca o consecință naturală. Nu ne pune într-o situație pe care nu o putem birui.” Și știți, aceasta este o afirmație legată de o promisiune, așa cum vom vedea imediat. Termenul implică testarea. Implică un proces. Și apropo, ori de câte ori vedeți un cuvânt precum peirasmos, cu asmos la finalul său, acesta este un substantiv grecesc, iar asmos de la final implică un proces. Nu ne pune în nici un proces, în nici o procedură, în nici o serie de circumstanțe, în nici o situație care să ne ducă într-un păcat irezistibil. Acum, Iacov presupune și cred că tot așa este presupus și aici, că Dumnezeu nu va face acest lucru. Un Dumnezeu sfânt, fără de păcat, absolut neprihănit nu ne va provoca la păcat. Nu ne va ademeni să păcătuim. Nu ne va ispiti să păcătuim. Însă El va aduce lucruri în viața noastră care vor deveni teste pentru noi.

Mergi pe stradă și treci pe lângă o anumită revistă, pe lângă o anumită carte, pe lângă un cinematograf, pe lângă un anumit program de televizor. Acela este un test. Este un test. Poate fi un test ca să-ți arate puterea ta spirituală, să te facă să crești sau dacă tu cazi, se va schimba într-o poftă și te va atrage la păcat. Ești concediat de la locul de muncă. Poate fi un test. Cum te vei raporta? Poți să depășești, ești pozitiv, plin de bucurie, te dedici Domnului? Ai trecut testul. Dar în mijlocul acestui lucru, Satan îţi spune că pe acel om nemernic, adică fostul tău șef, ar trebui să faci tot posibilul să-i ruinezi reputația. Să vorbești despre el, să-l bârfești, să te iei de el, să te plângi, să spui câteva cuvinte lui Dumnezeu, de asemenea, că e prea dur cu tine. Satan este preocupat de sfârșitul ispitei din aceea situație, în timp ce Dumnezeu este preocupat de încercare. Este asemănător cu ce este în Matei capitolul 4. Spune că Duhul L-a dus pe Isus în pustie ca să fie peirasthēnai, să fie testat. Pentru Dumnezeu era un test ca să dovedească virtutea lui Isus. Pentru Satan a fost o ispită ca să-I distrugă virtutea, înțelegeți? Și astfel, acesta va fi modul în care vor fi lucrurile și în dreptul nostru. De aceea încercările sunt atât de valoroase. Trebuie să treci prin ele ca să crești. În același timp, ele pot amplifica păcatul.

Iov a spus „dacă m-ar încerca, aş ieși curat ca aurul”, pentru că s-a apropiat de încercarea sa în modul potrivit. Iacov 1 spune „să socotiți ca o mare bucurie când treceți prin felurite încercări, necazul trebuie să-și facă desăvârșit lucrarea.” Petru a spus „În ea voi vă bucurați mult, cu toate că acum, dacă trebuie, sunteți întristați pentru puțină vreme, prin felurite peirasmos – încercări – pentru ca încercarea credinței voastre, cu mult mai scumpă decât aurul, să aibă ca urmare lauda, slava şi cinstea, la arătarea lui Isus Cristos.” cu alte cuvinte, încercarea trebuie să scoată aurul curat din credința voastră. Peirasmos este o încercare. Scopul lui Dumnezeu este spre bine, însă Satan încearcă să îl schimbe în rău. În concluzie, la ce ne referim? O încercare este un test care vrea să dovedească puterea voastră, să vă exerseze mușchii spirituali, să vă dezvolte puterea spirituală, așa cum Dumnezeu l-a testat pe Avraam când l-a adus ca jertfă pe Isaac, ne spune Evrei 11:17. Însă Satan vrea să o transforme în ispită. Iar strigătul versetului este acesta „Oh, Doamne, nu ne conduce” sau „nu îngădui ca noi să fim conduși” sau „nu ne face ca să fim conduși.” „Nu îngădui ca să fim conduși în peirasmos, care va deveni o ispită irezistibilă față de care nu ne putem împotrivi.”

Și vreți să știți ceva interesant? Asta înseamnă că Domnul trebuie să aibă în vedere întreaga ta viață, pentru că sunt anumite lucruri de care ai nevoie pentru a crește. Însă dacă ele vin la momentul nepotrivit din viața ta, în vremea când erai prea tânăr în credință, nu te-ai fi putut descurca cu ele și în loc să crești, ai fi căzut în fața lor. De exemplu, sunt anumite ispite care vin la mine acum, pe care nu aș fi putut niciodată să le birui atunci când am fost tânăr în credință. Niciodată. Însă pe măsură ce am fost întărit, sunt în stare să mă descurc cu ele mai mult decât am fost atunci. Domnul trebuie să-ți ordoneze viața, în așa fel încât în nici un punct din viața noastră să nu fim ispitiți și să fim într-o situație în care să nu avem puterea să ne împotrivim. Așadar, Satan și firea intervin în încercările noastre, încercări care ar trebui să ne perfecționeze, încercări pe care Dumnezeu le aduce ca să ne ajute să-i întărim pe alții, încercări pe care Dumnezeu le aduce ca să ne învețe să ne încredem în El, încercări pe care Dumnezeu le aduce ca să ne aducă la Cuvântul lui Dumnezeu și pe genunchii noștri. Și în aceste încercări vine Satan cu ispitele lui și povestea se va spune depinzând de modul în care răspunzi.

Așadar, această cerere, dragilor, este o măsură de protecție împotriva infatuării și o măsură de protecție împotriva simțământului fals de securitate. Când tu crezi că stai în picioare, ar trebui să fii foarte atent ca nu cumva să ce? Să cazi. Tu crezi că ai ajuns sus din punct de vedere spiritual, dar nu este așa. O frază simplă și bogată. Apropo, cuvântul în – nu ne duce pe noi în – este un cuvânt interesant. Este eis din limba greacă și unii l-au comparat cu cuvântul din limba ebraică „în puterea lui” sau „în mâinile lui.” Așadar ceea ce încearcă să spună aici este „Nu ne face să fim conduși în mâinile încercării.” Cu alte cuvinte, dacă încercarea este lângă noi, asta este una, însă nu ne lăsa să ajungem în mâinile acelei încercări. Atunci ea va deveni o ispită. Cu alte cuvinte, atâta vreme cât suntem în barcă, marea se poate agita cât vrea, însă ajută-ne să rămânem în barcă. Nu ne lăsa să ajungem în mare, că ne vom îneca. Nu ne lăsa să fim prinși în vârtejul încercării. Ține-ne în mâinile tale în mijlocul acelei încercări.

Apropo, dragul nostru Domn s-a rugat aceeași rugăciune în Ioan 17:15 când a spus „Tată, nu Îți cer să-i iei din lume, ci să-i păzești de cel rău.” Nu-i lăsa să cadă în mâinile sau în fața puterii celui rău. Martin Luther a spus „Nu putem să nu fim expuși atacurilor, însă ne rugăm să nu cădem în fața lor și să pierim.” Și aceasta este esența lor. Este o rugăciune ca Dumnezeu să ne păzească atunci când ne încearcă, astfel încât Satan și firea să nu transforme încercările Lui în ispite, care să devină irezistibile și să ne atragă în poftă și pofta în păcat. Acum, cum să ne descurcăm cu asta în mijlocul încercării? Când începem să simțim că vine ispita și suntem în încercare. A murit cineva. Ai pierdut pe cineva drag, ai pierdut o slujbă, ești supărat pe soție sau pe copii, conflicte în relație, supărat pe biserică, orice ar fi, este o încercare – financiar sau emoțional, psihologic, social sau spiritual. Suntem în această încercare și spunem „Doamne, acesta este un timp de creștere.”

Și Satan începe să ne lovească și vrea să ne amărâm și să ne mâniem, și astfel, cum putem să rezolvăm asta? Cred că Iacov 4:7 ne dă un cuvânt simplu. Nu avem timp să intrăm în detalii, însă vreau să vă adun gândurile. Iacov 4:7 spune „Supuneți-vă așadar lui Dumnezeu.” „Supuneți-vă așadar lui Dumnezeu.” Și acum, cum să faci aceasta? La ce te referi când spui: supuneți-vă lui Dumnezeu? Ei bine, aceasta înseamnă să vii sub domnia lui Dumnezeu. Sunteți de acord cu aceasta? Stai sub domnia Lui. Ce înseamnă asta? Înseamnă că dacă vreau să mă supun lui Dumnezeu și domniei Lui, înseamnă că voi face ce? Ce spune El? Ce înseamnă să mă supun lui Dumnezeu atunci? Înseamnă să trăiesc în supunere față de principiile biblice. Este citat în versetul 5 „Credeți că degeaba vorbește Scriptura?” El vorbește despre Scriptură. „Supuneți-vă lui Dumnezeu.” Cum Și-a descoperit principiile domniei Sale? Cum a manifestat Dumnezeu ceea ce vrea ca noi să facem? În Cuvântul Lui. Și astfel, atunci când ajungem într-o situație de încercare, ceea ce facem atunci este că vom începe să ne ordonăm răspunsurile la acea încercare conform principiilor Cuvântului lui Dumnezeu și astfel ne supunem lui Dumnezeu. Pe măsură ce ne ordonăm viața conform principiilor Cuvântului lui Dumnezeu, aflăm în acest fel, noi ne împotrivim diavolului și el ce face? Va fugi de la noi.

Este un cuvânt minunat, nu-i așa? Supunerea față de Dumnezeu nu este un lucru ezoteric. Nu este o traumă fizică sau emoțională. Supunerea față de Dumnezeu înseamnă să-mi ordonez viața ca să răspund în acord cu descoperirea biblică a voii lui Dumnezeu. Și astfel, în mijlocul încercării spun „Oh, Doamne, am nevoie de puterea Ta în viața mea și mă supun adevărurilor din Cuvântul Tău. Și răspunsurile mele, și atitudinile mele, și acțiunile mele, și gândurile mele, și faptele mele toate vor fi în supunere față de Cuvântul Tău.” Te poți ruga să te supui lui Dumnezeu cât vrei, însă până când nu-ți vei pune viața în ordine, nu va avea nici un efect faptul că te rogi. Poți să spui „Doamne, mă supun Ție, protejează-mă” și să tot continui și să reacționezi greșit, tu ai încălcat exact lucrul pe care-l ceri.

Supunerea față de Dumnezeu înseamnă să te supui Cuvântului Lui. Cuvântul Lui este cel care taie ramurile neroditoare prezentate în Ioan 15. Este Cuvântul Lui ascuns în inima noastră ca să nu păcătuim. Cuvântul Lui este sabia care ne apară împotriva atacurilor, Efeseni 6. Acest lucru vrea să-l spună. Cum vom fi izbăviți din mijlocul încercării? Prin supunerea faţă de Dumnezeu. și pe măsură ce ne supunem adevărurilor Cuvântului Său și luăm sabia Cuvântului lui Dumnezeu, începem să o folosim în viața noastră. Apoi, în acest fel, ne împotrivim diavolului și el va fugi de la noi, iar acea încercare va rămâne o încercare și nu va deveni niciodată o ispită irezistibilă. Ce vrea să spună această cerere, dragilor? Ascultați acum, doresc să rețineți. Confruntă pericolul de a trăi într-o lume blestemată în care suntem loviți de răul din jurul nostru. Ea mărturisește despre incapacitatea noastră de a avea de a face cu acel rău. Este o mărturie a slăbiciunii firii noastre pământești. Mărturisește lipsa absolută de resurse umane. Ia în calcul faptul că suntem neputincioși și cere protecția unui Tată iubitor, pe măsură ce ne supunem Cuvântului Lui. Inima mea se strânge când aude de încercări. Nu-mi plac încercările. Nu le caut. De multe ori m-am rugat în viața mea „Doamne, adu în viața mea ceea ce am nevoie ca să fiu omul care vrei Tu să fiu”, dar de fiecare dată când spun asta, mă gândesc în mintea mea „Oh, nu știu ce cer.” Și nu sunt dornic să intru în încercări. Și pe măsură ce intru într-o încercare, singurul lucru la care mă gândesc este cum să ies mai repede. Nu mă gândesc să rămân acolo, mă gândesc să ies de acolo. Mă uit înapoi la necazurile din trecut și de fapt mă bucur că s-au terminat. Nimănui nu-i plac.

Nu mă bucur când moare cineva sau când cineva este rănit sau când apare o problemă în viața mea. Nu-mi place deloc acest lucru. Așadar, nu spun „Doamne, vreau să știi că este așa de minunat. Te rog să mai adaugi şi altele.” Nu mă rog așa. Cristos nu S-a rugat așa. El a spus „să treacă de la mine paharul acesta.” Dar apoi S-a întors și a spus „Dacă acest lucru este necesar, Doamne, atunci să aibă loc.” Lasă să aibă loc. Așadar, noi strigăm împreună cu Cristos „Tată, scutește-mă de încercare, dar dacă încercarea se potrivește cu înțelepciunea Ta și dacă încercarea se potrivește cu calea Ta și dacă încercarea se potriveşte cu voia Ta și dacă încercarea se potriveşte cu planul Tău, atunci protejează-mă când trec prin încercare, astfel ca să ies din ea precum cei trei prieteni ai lui Daniel, fără niciun miros de fum. Așadar, pot să ies precum a ieșit și Daniel din groapa cu lei, neatins.” Daniel a avut nevoie de protecția lui Dumnezeu în groapa cu lei și de asemenea și noi avem nevoie când trecem printr-o încercare, nu-i așa? Nu putem singuri. Este nevoie de o resursă divină. Ei bine, credeți că Dumnezeu va asculta o astfel de rugăciune? Eu cred, și se bazează pe versetul pe care doresc să-l vedeți, 1 Corinteni 10:13, unul din cele mai mărețe versete din toată Biblia. Ați știut că voi ajunge la acest verset, mai devreme sau mai târziu, nu-i așa?

1 Corinteni 10:13, ce spune? „Să nu vă bazați pe puterea voastră”, versetul 12 „cine crede că stă în picioare să ia seama bine să nu cadă.” Apoi versetul 13 „Nu v-a ajuns nici o peirasmos” – nici o încercare și nici o ispită – „de la Satan ca să fie peste puterea omului.” Nu veți avea una care să fie într-un fel supraomenească. Nu veți avea una pe care nimeni nu a mai avut-o. Și în mijlocul acestor lucruri, Dumnezeu este credincios. Știți că în fiecare încercare, Dumnezeu este credincios. El a promis să nu vă lase niciodată, să nu vă părăsească, și El este credincios. Sunt așa de bucuros. Nu vă bucurați că Dumnezeu nu a spus „Știi, veți avea o mulțime de necazuri în viață și voi îndepărta unul din zece de la voi.” Ar fi destul de rău. El spune „Sunt credincios. Voi fi acolo în fiecare din ele.” Dumnezeu este credincios. El nu va îngădui să peirazō, „să fiți încercați sau testați sau ispitiți” peste măsura puterii voastre. Niciodată. Niciodată nu poți să spui „Ei bine, este prea mult pentru mine.” El nu va îngădui asta, El va spune întotdeauna că împreună cu încercarea a pregătit și mijlocul de ieșire. Ekbasis, „calea de ieșire.” Și știți care este modul de ieșire? Modul de ieșire este „prin.” Trebuie să treci prin încercare precum printr-un tunel. Calea de ieșire este „prin.”

Dacă ai deraiat în ispită sau păcat, ai ratat scopul încercării. Calea de ieșire este prin, ca să fii în stare să o rabzi. Ce spune acest lucru? Dumnezeu niciodată, niciodată nu va îngădui o încercare care este mai mult decât poți suporta. Acesta este răspunsul la cererea „nu ne duce în încercări, ci izbăvește-ne de cel rău” sau de „rău”, atât firea pământească cât şi diavolul. Și Dumnezeu va spune „Bine. Nu te voi lăsa să fii ispitit mai mult decât ești capabil.” Cu alte cuvinte noi doar afirmăm o promisiune și dacă împlinim condiția, avem dreptul să pretindem împlinirea promisiunii. Care este condiția? Supuneți-vă Domnului și împotriviți-vă diavolului. La asta se rezumă rugăciunea. Se încheie cu o doxologie. Doxologia este aceasta „Căci a Ta este Împărăția și puterea și slava, în veci. Amin.” Aceasta este o doxologie. Tu doar o afirmi. Tu doar te gândești la ea. Tu doar o oferi lui Dumnezeu. Nu o diseci. Și apropo, este o dovadă într-un manuscris că Isus nu a spus asta. De aceea nu este inclusă în unele versiuni din Bibliile voastre. Nu știm dacă a spus-o sau nu. Unele manuscrise o au, altele nu.

Vă voi spune un lucru, doxologia este adevărată. Amin? A Lui este Împărăția și puterea și slava din veci în veci. Amin. Această doxologie este adevărată și îmi place că este acolo la final. Pare a fi un punct culminant potrivit. Unii comentatori spun că ei se gândesc că trebuie să fi fost acolo, pentru că evreii nu ar fi încheiat niciodată rugăciunea într-un ton negativ, cum ar fi fără. Și astfel, pentru că este acolo și pentru că este adevărată noi o rostim frumos și minunat. Este un ecou al lui 1 Cronici 29:11 care în esență spune același lucru. Fie că această doxologie a fost rostită de Isus sau a fost adăugată mai târziu de cineva, cu siguranță este adevărată. A Lui este Împărăția și puterea și slava în veci de veci. Ce am învățat din această rugăciune? Că tot ceea ce avem nevoie avem la dispoziția noastră. Întâi Dumnezeu trebuie să aibă locul central, primele trei cereri, și apoi nevoile noastre sunt aduse la El și împlinite prin purtarea Lui de grijă minunată și veșnică. Să ne rugăm cu toții.

Tată, rezonăm cu această rugăciune în inimile noastre. Izbăvește-ne de cel rău. Izbăvește-ne de pedeapsa păcatului, de dominarea păcatului, de vina păcatului. Izbăvește-ne de consecințele păcatului care ne afectează intelectul și emoțiile noastre. Izbăvește voința noastră din robie, judecățile noastre din pervertire, imaginațiile noastre din falsitate. Izbăvește amintirile noastre de la resentimentele amare. Izbăvește instinctele noastre de la alunecarea păcătoasă. Izbăvește afecțiunile noastre de la ceea ce este pământesc. Izbăvește-ne de slăbiciune, ca să cunoaștem plinătatea puterii Tale. Îți mulțumim pentru această dimineață, Tată. Îți binecuvântăm numele. Îți mulțumim pentru această rugăciune. Fie ca numele Tău să fie sfințit, Împărăția Ta să vină, voia Ta să se împlinească. Așa cum ai făcut și în trecut, continuă să ne dai pâinea cea de toate zilele. Ajută-ne să fim iertători față de alții, ca să cunoaștem plinătatea iertării Tale părinteşti și Îți mulțumim pentru promisiunea că nu ne vei duce niciodată în ceva pe care să nu putem să-l răbdăm. Însă Doamne, nu putem să ne descurcăm cu nici o încercare dacă nu ne supunem Ție și dacă nu ne împotrivim diavolului. Ajută-ne să împlinim condițiile, să cunoaștem plinătatea promisiunilor inestimabile ale acestei rugăciuni, și să ne rugăm așa cum trebuie pentru slava Ta. Căci a Ta este Împărăția și puterea și slava în veci. Amin.

SFÂRȘIT