Să ne uităm împreună la capitolul 6 din Matei. Matei, capitolul 6. Suntem la al unsprezecelea mesaj din Rugăciunea ucenicilor și doresc să vă citesc rugăciunea, apoi cele două versete care sunt nota explicativă, versetele 14 și 15, iar ulterior să intrăm în studiul nostru din această dimineață.

Matei 6, începând cu versetul 9. „Tatăl nostru care eşti în ceruri! Sfințească-se Numele Tău; vie împărăția Ta; facă-se voia Ta, precum în cer şi pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi; şi ne iartă nouă greșelile noastre, precum şi noi iertăm greșiților noștri şi nu ne duce în ispită, ci izbăvește-ne de cel rău. Căci a Ta este împărăția şi puterea şi slava în veci. Amin! Dacă iertați oamenilor greșelile lor, şi Tatăl vostru cel ceresc vă va ierta greșelile voastre. Dar dacă nu iertați oamenilor greșelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greșelile voastre.” Versetul 12 este cererea la care aș dori să vă îndrept atenția iarăși în dimineața aceasta, pentru a treia oară.

„Iartă-ne datoriile noastre, precum și noi iertăm celor ce ne sunt datori.” Cuvântul iertare ne atrage atenția imediat. Iertarea este poate cel mai minunat cuvânt din orice limbă. Nu este nimic mai minunat decât să știi că păcatele tale sunt iertate de Dumnezeu. Nu este nimic mai minunat în sfera umană decât să știi că ai fost iertat de cineva față de care ai greșit grosolan sau pe care l-ai rănit sau căruia i-ai provocat o durere. Iertarea este un cuvânt emoționant.

Există un epitaf într-un cimitir în afara orașului New York. Este o mare piatră funerară. Pe piatra funerară nu apare numele persoanei care se află în acel mormânt. Nu este menționată data la care el sau ea s-a născut sau când el sau ea a murit. Nu spune iubită mamă sau tată, soț, soție, frate, soră, fiu sau fiică. Doar un singur cuvânt se întinde de la un capăt la celălalt al pietrei funerare și acesta este cuvântul „Iertat.” Cineva a vrut să fie cunoscut faptul că a putut să moară în pace pentru că a fost iertat. Și asta este tot ceea ce contează cu adevărat.

Henry Ward Beecher a spus: „Lasă-mă să mă duc să tai o ramură din unul dintre copacii care acum înmuguresc în grădina mea și toată vara va rămâne o cicatrice urâtă acolo unde a fost făcută tăietura. Dar până toamna următoare, va fi complet acoperită de scoarța care crește, și până în toamna următoare va fi ascunsă de tot, iar în patru sau cinci ani va fi doar o firavă cicatrice în acel loc, iar în zece sau douăzeci de ani nu vei mai suspecta că acolo a fost vreodată o amputație. Acum, copacii știu cum să-și acopere rănile și să le ascundă, iar dragostea nu așteaptă atât de mult precum copacii.” Îmi plac aceste cuvinte. Petru a spus că „dragostea acoperă o sumedenie de ce? De păcate.” Dragostea se grăbește mult mai mult decât se grăbesc copacii. Iertarea este un serviciu vital al dragostei.

Acum, Dumnezeu a spus în Scriptură multe despre acest domeniu al iertării. Iertarea, vedeți, este cea mai profundă nevoie spirituală a omului. Notați. Este cea mai profundă nevoie spirituală a omului. Pentru că fără iertare, omul nu poate niciodată să intre într-o relație cu Dumnezeu. Fără iertare, își plătește singur plata pentru păcatul său. Fără iertare va petrece veșnicia în iad. Iertarea, așadar, devine cea mai profundă nevoie spirituală a omului. Este ceva ce trebuie să aibă dacă vrea să-L cunoască pe Dumnezeu, dacă vrea să se bucure de cer. De asemenea, este cea mai profundă nevoie spirituală a omului, pentru că este singura cale prin care este eliberat de frică și de presiunea vinei păcatului, care vine asupra vieții sale. Astfel, când ajungi în versetul 12 la acest aspect, la primele două cereri spirituale din această rugăciune, pui degetul pe cea mai profundă nevoie a omului. Să vii la Dumnezeu pentru iertare este cel mai vital lucru dintre toate.

Presupun că ar trebui să ne punem nouă înșine câteva întrebări în această dimineață.

A fi iertat este cea mai profundă nevoie spirituală a omului, ai experimentat iertarea care vine din Cristos? Aceasta este prima întrebare. Dacă ai experimentat-o, atunci chiar în calitate de creștin, pe măsură ce mergi prin lume, tu îți duci păcatele înaintea Domnului în fiecare zi pentru acea curățire de care ai nevoie zilnic, ca să-ți spele praful lumii de pe picioarele tale? Experimentezi utilitatea, bucuria și apropierea de Dumnezeu care vin din mărturisirea zilnică? Cum rămâne cu iertarea celorlalți? I-ai eliberat pe alții de povara unei ofense prin iertarea lor deschisă și din toată inima? Acestea sunt întrebări pe care, cred, trebuie să ni le punem. Iertarea este o virtute binecuvântată.

Acum, am vorbit timp de două săptămâni despre faptul că Dumnezeu ne iartă. Azi aș dori să vorbesc despre noi iertându-i pe ceilalți. Pentru că la finalul versetului 12 spune: „după cum și noi îi iertăm pe cei care ne sunt datori” și versetele 14 și 15 spun: dacă nu iertăm, nu vom fi iertați; dacă nu iertăm, nu vom fi iertați. Și astfel, doresc să merg la conceptul de a ne ierta unii pe alții. Acum, aș dori să vă spun următoarele și vă rog să notați: sunt câteva motive pentru care noi trebuie să ne iertăm unii pe alții. Și vă voi oferi o listă. Notați-le, pentru că eu cred că trebuie să le cunoașteți.

Primul motiv: trebuie să ne iertăm unii pe alții pentru că acesta este caracterul sfinților. Acesta este caracterul sfinților. Creștinii sunt caracterizați ca fiind cei ce iartă. Matei capitolul 5 versetul 43. Ne întoarcem la capitolul 5 și găsim gândirea rabinică evreiască și tradițională: să iubești pe aproapele tău și să urăști pe vrăjmașul tău. Ei învățau că principiul era să-l iubești pe aproapele și să-l urăști pe vrăjmaș. Însă Domnul a spus: Iubește pe vrăjmaș. Binecuvântează-i pe cei ce te urăsc. Să faci bine celor care te urăsc. Să te rogi pentru cei care te disprețuiesc și te prigonesc, ca să arăți că ești fiu al Tatălui tău. Cu alte cuvinte, iertarea altora, binecuvântarea celor care vă blestemă, care este sinonimă cu iertarea, iubirea vrăjmașului, care este aceeași idee, toate sunt o caracteristică ce se manifestă pentru că ești un fiu al lui Dumnezeu. A ierta este o caracteristică a sfinților. Adică, noi suntem cei iertați, nu-i așa? Am uitat așa de repede ce ni s-a iertat și nu vrem să-i iertăm pe alții? Știți, în calitate de creștin, când falimentezi să ierți pe cineva, tu te socotești un judecător mai mare decât Dumnezeu, pentru că Dumnezeu iartă infinit. Și aceasta este idolatrie, pentru că tu te închini ție însuși ca și cum ai fi Dumnezeu; ai uzurpat locul Lui.

În al doilea rând, cred că noi trebuie să ne iertăm unii pe alții nu doar pentru că asta îi caracterizează pe sfinți, ci și pentru că urmează exemplul lui Cristos. 1 Ioan 2:6 spune: „Dacă zicem că rămânem în El, trebuie să umblăm cum a umblat El.” Așa-i? Cum a umblat El? A umblat în iertare. Și de aceea spune în Efeseni 4:32 că trebuie să ne iertăm unii pe alții așa cum Dumnezeu, de dragul lui Cristos ce a făcut? Ne-a iertat. Cristos a stabilit un model, un tipar, prin care moartea lui Cristos și iertarea lui Dumnezeu, oferite nouă prin Cristos, nu sunt doar pentru ele însele. Ele sunt într-adevăr, pentru ele însele, dar în plus de asta, sunt pentru a ne oferi un model de iertare. Pe cruce, iertarea era pentru cei cărora I-au străpuns mâinile cu cuie, era pentru cei care L-au scuipat și batjocorit și I-au pus o cunună de spini pe cap. Pentru ei a spus: „Tată,” - fiţi atenţi - „Iartă-i.”

Acolo găsim modelul. Severitatea oricărei ofense pe care o primim de la alții nu poate egala ce a suferit El, așa cum spune scriitorul către Evrei: n-ați suferit până la sânge. Niciunul din noi nu a îndurat atât cât a îndurat Cristos și ne-a iertat și ne-a oferit un model și un exemplu și un tipar. Noi trebuie să ne iertăm unii pe alții pentru că aceasta este caracteristica sfinților: să fie astfel, și în al doilea rând, pentru că în acest fel urmăm modelul lui Cristos.

În al treilea rând, noi trebuie să ne iertăm unii pe alții pentru că aceasta exprimă cea mai mare virtute a omului. Cea mai înaltă virtute a omului. Cred că omul poate manifesta măreția creației sale văzută în chipul lui Dumnezeu atunci când exprimă iertarea. Și cred că acest lucru este indicat în Proverbe capitolul 19 la versetul 11. Spune: „Înțelepciunea îl face pe om răbdător.” Și ascultați, „și este o cinste pentru el să ierte greșelile.” Cel mai înalt mod de manifestare a virtuții unui om este atunci când poate să treacă cu vederea o greșeală a altuia. Noi trebuie să ne iertăm unii pe alții pentru că acest lucru este caracteristic sfinților, datorită exemplului lui Cristos și pentru că este cea mai înaltă virtute a unui om.

În al patrulea rând, noi trebuie să ne iertăm unii pe alții pentru că asta eliberează conștiința de vină. Eliberează conștiința de vină. Când există o nevoie de a fi iertat și de a ierta, atunci există vină. Mă gândesc la David, care în mijlocul unei situații de neiertare, avea tot felul de probleme. Fluidele sale vitale s-a uscat, sistemul limfatic, sistemul sanguin, fluxul din sistemul nervos, saliva. Totul era în neregulă. Era bolnav. Oasele lui se topeau, așa cum erau, și suspinul lui dura toată ziua. Are legătură cu o inimă neiertătoare, un avantaj pentru Satan, conform cu 2 Corinteni capitolul 2, o rădăcină de amărăciune care creează în conștiință tot felul de înlănţuiri. Și astfel, noi trebuie să ne iertăm unii pe alții, ca să ne eliberăm conștiința.

Știți, oamenii care păstrează ranchiună și amărăciune și care mențin o atitudine de mânie față de cineva care continuă fără a fi ușurată, literalmente se rănesc singuri. Dale Carnegie spune o întâmplare despre momentul când s-a dus la Yellowstone ca să hrănească urșii grizzly. Se pare că trebuie să-i hrănești de la distanță. Dar administrația a făcut curățenie când el a fost acolo și au adunat grămada de gunoi, iar ghidul le-a spus: „Acum, ursul va veni și va mânca din gunoi. Cu siguranță, ursul va veni.” Iar ursul grizzly este probabil cel mai fioros animal de pe continentul nord-american. Singurul animal care cu siguranță ar putea să facă față unui urs grizzly ar fi poate un urs kodiak sau poate un bizon sălbatic cu adevărat înfuriat. Însă ursul grizzly nu are mulți dușmani. Domină teritoriul propriu destul de bine. Iar acest grizzly a venit și a început să mănânce, lor nu le place ca cineva să le invadeze teritoriul, spunea ghidul. La un moment dat un mic animal negru dungat cu alb a venit aproape de grămada de gunoi: era un sconcs. Și sconcsul și-a băgat nasul în locul unde era ursul, a început să mănânce și să se bucure, petrecea un timp minunat luând hrana ursului.

Acum, Carnegie spunea că a observat că sconcsul era foarte neobrăzat, însă ursul nu făcea nimic. Împreună scotoceau după hrană. Și Carnegie s-a întrebat: De ce? Răspunsul era foarte simplu: din cauza costului mare al răzbunării sconcsului. Ursul nu a vrut să plătească prețul. Deștept urs. Mai deștept decât mulți oameni pe care-i cunosc, care ajung să aibă probleme cu tiroida, fac atac de cord și li se inflamează colonul din cauza faptului că țin ranchiună.

Un tată a mers într-o zi la doctor cu băiatul lui de 14 ani și în cabinet i-a spus doctorului: „Domnule doctor, am venit să mai iau niște medicamente pentru colonul inflamat al soției.” Copilul imediat a spus: „Poftim? Cu cine e în conflict acum?” Doctorul McMillan a scris o carte în care are un capitol numit: „Nu este ceea ce mănânci, ci este ceea ce te mănâncă.” Aceasta este adevărata problemă. De ce să ne iertăm unii pe alții? Întâi de toate pentru că este caracteristica sfinților. În al doilea rând, pentru că urmează exemplul lui Cristos. în al treilea rând, este cea mai înaltă expresie a virtuții unui om. Și în al patrulea rând, ne eliberează conștiința de vină, iar vina aduce multe boli ale minții și trupului.

În al cincilea rând, noi trebuie să ne iertăm unul pe altul pentru că acest lucru ne scapă de disciplinare. Ne eliberează de disciplinare. Acolo unde este un duh neiertător, acolo este și păcat, iar acolo unde este păcat este și disciplinare. Și pe orice fiu pe care Domnul îl iubește îl pedepsește și îl disciplinează, ne spune Evrei 12. În 1 Corinteni aflăm că animozitatea pe care o aveau unul față de altul și amărăciunea lor și duhul de partidă și fracțiunile au transformat praznicul de dragoste în ceva oribil, ceva foarte rău. Și datorită acestui lucru, mulți dintre ei erau slabi și bolnavi și unii chiar au murit, iar Domnul i-a pedepsit până în acel punct din cauza lipsei unei relații adecvate de dragoste între ei. Acum, toate acestea sunt motive importante pentru care ar trebui să ne iertăm unii pe alții. Însă mai este unul, care este mai important decât acestea cinci.

Noi trebuie să ne iertăm unul pe altul, pentru că dacă nu o facem, nici noi nu vom fi iertați. Acest lucru îl aflăm în pasajul nostru. Acum, aceste versete sunt șocante și surprinzătoare, versetele 14 și 15. Și mulți oameni nu înțeleg aceste versete. Trebuie să vă spun. Pentru aceia dintre voi care nu ați fost aici, trebuie să obțineți ultimele două mesaje ca să aveți o înțelegere deplină asupra a ceea ce vreau să spun astăzi, pentru că nu pot să repet întreg contextul. Însă voi încerca să vi-l ofer cât de succint pot. Acum amintiți-vă acest lucru: în această rugăciune, ne concentrăm asupra primei cereri referitoare la nevoile spirituale ale omului. Primele trei cereri se referă la Dumnezeu: „Sfințească-se numele Tău, vie Împărăția Ta, facă-se voia Ta.”

Cu alte cuvinte, înainte să ajungi la tine însuți, Dumnezeu trebuie să aibă locul Lui de drept în rugăciunea ta. Imediat vei lăsa deoparte toate dorințele tale egoiste odată ce ai trecut prin profunzimea acestor trei cereri. Apoi recunoști că Dumnezeu este susținătorul care îți dă pâinea cea de toate zilele. Tu nu ai avea o viață spirituală cu nevoi, dacă nu ai avea o viață în primul rând, așadar El trebuie să se îngrijească de asta. Apoi ajungi la aspectul spiritual și aici ai de-a face imediat cu păcatul. Dumnezeu este în locul principal și apoi avem nevoia omului, spirituală și fizică. Când am ajuns la acest verset, am împărtășit împreună patru lucruri pe care trebuie să le știți: problema este păcatul, exprimat prin cuvântul datorie, și în versetele 14 și 15 prin cuvântul greșeli. Iertarea purtătoare de grijă, de două ori în versetul 12 și de două ori în versetul 14 și de două ori în versetul 15. Problema este că suntem păcătoși, iar păcatul aduce vină și condamnare. Purtarea de grijă este iertarea, bazată pe temeiul morții lui Cristos.

Acum, ce am spus noi despre iertare? Am spus că sunt câte tipuri de iertare? Două. Vă amintiți? Prima la care ne-am uitat a fost iertarea judiciară, a doua, iertarea parentală. Dacă nu înțelegeți asta, atunci nu veți putea niciodată să interpretați aceste două versete. Iertarea judiciară este acea iertare pe care Dumnezeu o oferă unui individ nenăscut din nou, nerăscumpărat și nemântuit care vine, își pune credința în Cristos, Dumnezeu îi atribuie neprihănirea lui Cristos, îl declară veșnic neprihănit, lovește ca judecătorul cu ciocanul şi este iertat, declarat neprihănit, justificat pentru totdeauna. Iertarea juridică cuprinde întreaga veșnicie și ne este atribuită neprihănirea lui Cristos. Este un act așezat pentru veșnicie. Asta are loc o dată pentru totdeauna. Toate nelegiuirile tale sunt iertate. Ne-am uitat în detaliu la acest lucru acum două săptămâni. Și întrebarea care se ridică este aceasta: dacă eu sunt o persoană iertată juridic și fiecare păcat este sub sângele lui Cristos, cel din trecut, prezent și cel din viitor, iar toate sunt rezolvate pentru totdeauna și acest lucru nu poate fi modificat, ce treabă am să spun: „și ne iartă nouă greșelile noastre?” Poate spui: s-ar putea ca această rugăciune să fie a unui necredincios. Nu. Care sunt primele două cuvinte din rugăciune? Care sunt? „Tatăl nostru.” Aici nu vorbim despre un necredincios. Trebuie să faci parte din familie ca să poți să spui această rugăciune. Acesta este modul în care ar trebui să te rogi în calitate de credincios.

Păi, tu spui, dacă sunt credincios și din punct de vedere juridic este rezolvat totul în ce privește mântuirea, atunci de ce să mai cer iertare? Noi numim aceasta iertarea parentală. Asta nu are nimic de-a face cu aspectul mântuirii, ci are de-a face cu bucuria ei. Iar noi folosim acea ilustrație magnifică și cuprinzătoare din Ioan 13 în care Isus îi spune lui Petru: te-ai îmbăiat o dată. Nu mai e nevoie să te mai îmbăiezi încă o dată. Tot ce ai nevoie este să ai picioarele spălate, au fost murdărite în timpul zilei. Dumnezeu ne-a îmbăiat în neprihănirea lui Cristos. Tot ceea ce El vrea să facă este să înlăture murdăria de pe picioarele noastre, pe care o adunăm pe măsură ce mergem prin lume.

O iertare este pozițională, cealaltă este practică. Una are de-a face starea noastră și cu statutul nostru înaintea lui Dumnezeu, cealaltă are de-a face cu trăirea noastră în lume. Iar Domnul ne curăță picioarele de praf. Așa cum Ioan a spus în 1 Ioan, nu-i aşa? Avem părtășie cu Tatăl, dar vă scriu aceste lucruri, nu ca să aveți și voi părtășie, voi deja aveți părtășie prin mântuire, ci ca bucuria voastră să fie cum? Deplină. Este bucurie, este folosire, este productivitate și aici este discutată sănătatea voastră spirituală. Iar un credincios, când devine mântuit, răscumpărat din punct de vedere juridic și toate păcatele lui sunt acoperite, el nu încetează să se confrunte cu păcatul, el nu devine insensibil la păcat, nu ignoră păcatul, ci mai degrabă continuă să mărturisească păcatul. 1 Ioan 1:9, așa-i? Ca un mod de viață.

Suntem mântuiți prin credință și oare ne oprim în momentul în care păcătuim și abandonăm credința? Nu. Noi umblăm prin credință. Noi pășim și mărturisim păcatul. Noi nu ne oprim, noi continuăm. Este un mod de viață. 1 Ioan 2 spune că dacă Îl iubim pe Dumnezeu și suntem în Domnul, atunci vom iubi și pe aproapele nostru. Vom continua să fim ascultători față de legile lui Dumnezeu. Dacă întoarcem la 1 Ioan 1 spune același lucru: dacă ești cu adevărat un credincios, vei continua să-ți mărturisești păcatul, pentru că sensibilitatea ta la păcat este mai mare decât era înainte să fii mântuit, pentru că înainte de a fi mântuit ai umblat în întuneric. Așa-i? Nimic nu era descoperit. Când ai devenit creștin, ai început să umbli în lumină și totul este arătat, până și păcatul tău. Așadar, aici vorbește despre acea spălare a picioarelor pe care Domnul o realizează pe măsură ce ne curăță zilnic, prin purificare și spălare, nu ca să ne aducă mântuirea, ci să facă cât mai deplină acea părtășie pe care o avem.

Am folosit ilustrația din familia mea. Dacă un copil din familia mea păcătuiește împotriva mea și împotriva standardelor pe care le-am stabilit, atunci el nu este alungat din familie. Nu trebuie să facă ceva ca să se întoarcă în familie, însă el trebuie să vină și să îndrepte niște lucruri pentru ca intimitatea părtășiei familiei să fie menținută și restaurată, înțelegeți? Despre aceasta vorbim noi.

Și astfel, am văzut că problema este păcatul, purtarea de grijă a fost iertarea și în al treilea rând, cererea a fost mărturisirea. Pledoaria și cererea este ca să ne mărturisim păcatele, să le recunoaștem înaintea lui Dumnezeu. Vă spun, dragilor, dacă nu faceți acest lucru, vă scurtcircuitați eficiența voastră spirituală. Pur și simplu. Poate spui: Dar atunci când mărturisești, la ce te referi? Ei bine, nu vreau să petrec tot timpul din dimineața asta asupra acestui subiect, însă vreau să spun numai atât.

A mărturisi păcatul, cuvântul a mărturisi înseamnă a fi de acord cu Dumnezeu în ce privește păcatul tău. Este homologeō, să spui la fel. Înseamnă să fii de acord cu Dumnezeu în ce privește păcatul tău. Să-ți recunoști păcatul. Să te pocăiești de păcatul tău. Să uiți păcatul tău. Să Îi mulțumești lui Dumnezeu că te-a iertat. Şi orice ar fi mai puțin de atât, nu este adevărata mărturisire.

Sunt de acord cu Tine, Doamne, în privința păcatului meu. Ai dreptate. Și imediat ce faci acest lucru Îl eliberezi pe Dumnezeu de disciplinarea ta, ești lipsit de pedeapsă. Realizezi asta? Pentru că deja ai admis că o meriți. Dumnezeu are dreptul asupra ta şi când recunoşti acest lucru, pentru că atunci când oamenii nu își recunosc păcatul şi Dumnezeu îi disciplinează ei adesea Îl acuză pe Dumnezeu. De aceea Iosua i-a spus lui Acan în Iosua 7:19: „Dă slavă lui Dumnezeu și mărturisește păcatul tău.” Cu alte cuvinte, Dumnezeu te va judeca. Ai putea la fel de bine să recunoști că meriți judecata pentru ca Dumnezeu să fie întâi de toate glorificat. Așadar, atunci când îți recunoști păcatul Îl slăvești pe Dumnezeu atunci când te disciplinează, El fiind Cel care are dreptul să facă acest lucru. Și atunci tu trebuie să te pocăiești , să te întorci de la păcat. Tu trebuie să-l uiți și atunci să-I mulțumești lui Dumnezeu pentru iertarea primită. Acesta este lucrul pe care Dumnezeu vrea ca tu să-l faci zilnic, ca o parte a vieții tale.

1 Ioan 1:9: – noi suntem cei care în mod continuu ne mărturisim păcatul și suntem cei care suntem iertați. La timpul prezent. Este un mod de viață. Și totuși aflu că mulți creștini nu și-au mărturisit niciodată păcatele așa cum ar trebui. Din când în când, atunci când devii disperat, o faci, și frecvența variază, şi intensitatea variază, și uneori aruncăm totul în mâinile lui Dumnezeu într-un mod general. Dar trebuie să ne ocupăm de păcatul nostru. Cred că aceasta face parte din cunoașterea deplinătății binecuvântării în viețile noastre. Și de fiecare dată când îți exprimi păcatul înaintea Domnului și I-l încredințezi într-un mod foarte specific, devine foarte dificil să-l iei din nou asupra ta și să-l repeți. Pe de altă parte, cred că majoritatea oamenilor nu-și mărturisesc păcatele în mod specific pentru că vor să le păstreze ascunse, în caz că vor să le folosească din nou. E destul de rău să fii păcătos, dar să mai fii și mincinos în privința asta, așa că preferă să nu le mărturisească deloc. Acum, ce vom învăța atunci când vom examina al patrulea punct? Am văzut că problema este păcatul și purtarea de grijă este iertarea, iar acesta este numai începutul, pentru că rugăciunea este pentru mărturisire. Însă este o condiție prealabilă de asemenea, iar această condiție prealabilă este iertarea altora. Iertarea altora. O condiție prealabilă deosebit de semnificativă. Versetele 14 și 15 elucidează afirmația de la finalul versetului 12: așa cum și noi iertăm datornicilor noștri.

Acum gândiți-vă împreună cu mine. Condiția prealabilă este să-i iertăm pe alții. V-am dat la început cinci motive pentru care ar trebui să vă iertați unii pe alții. Cinci motive pentru a fi iertători. Caracterul sfinților, exemplul lui Cristos, slava omului, libertatea conștiinței, izbăvirea de disciplinare și în cele din urmă: pentru a primi noi înșine iertare, trebuie să îi iertăm pe alții.

Uitați-vă la versetul 12 și permiteți-mi să încep de aici. Ai putea să-l traduci astfel: „Ne iartă nouă datoriile noastre așa cum și noi am iertat.” Ideea este că înainte să căutăm iertarea pentru opheilēma noastră, pentru păcatul nostru împotriva lui Dumnezeu, înainte să facem acest lucru, noi deja i-am iertat pe cei care au păcătuit împotriva noastră. Acest aspect este destul de convingător, prieteni. Întâi iertăm, apoi suntem iertați. Aceasta este ordinea de aici. Acum, acesta este un alt motiv și nu poate fi vorba de un necredincios, pentru că un necredincios nu are capacitatea, nu are virtutea spirituală să facă actul de iertare și astfel să poată câștiga iertarea. Aici e vorba despre un credincios. Înainte să venim să avem picioarele spălate în fiecare zi, înainte să ducem păcatele noastre înaintea Domnului și să spunem: „Doamne, curăță-mă și folosește-mă”, noi trebuie să fim siguri că i-am iertat pe alții. Aceasta este condiția prealabilă.

Uitați-vă înapoi la pașii voștri, pentru o clipă, vreți să faceți acest lucru? Te uiți la viața ta și spui: „John, vin la biserică tot timpul. Citesc Biblia. Ascult înregistrări. Merg la seminarii sau altele asemenea. Dar nu am bucuria pe care ar trebui să o am. Simt că pierd ocazia de a fi folosit de Dumnezeu. Simt că viața mea nu este tot ceea ce ar putea fi. Mă simt obosit de rutina încercării de a atinge un anumit standard spiritual. Și cineva spune ’ar trebui să te rogi mai mult’, așa că încerc asta. Sau: ’ar trebuie să participi la niște cursuri de creștere spirituală. Sau să-ți citești Biblia; nu citești suficient Cuvântul. ’ Sau: ’iată aici o carte pe care ar trebui s-o citești. ’ Sau: ’treci prin toate aceste informații online. Studiază acest material și toate aceste căutări ca să afli unde lipsește realitatea spirituală.

Și poate răspunsul este foarte simplu. Tu nu îți mărturisești păcatele. Tu nu te duci înaintea lui Dumnezeu ca să spui: „Sunt un păcătos, recunosc asta. Admit acest lucru. Iată aici care-mi sunt păcatele. Curăță-mă.” Și poate spui: „Da, dar eu fac acest lucru. John, deja am făcut acest lucru. Eu mă duc înaintea Domnului și spun: ’Doamne, am păcat în viața mea și acesta este. Unii oameni pe care i-am întâlnit au o listă, știți asta? Şi le notează. Și tot nu am bucurie. Și tot nu am împlinire. Și tot nu văd ce ar trebui să văd în viața mea. ’

Nu ai mers suficient de departe. Fă încă un pas. Poate că toată această mărturisire nu-și atinge scopul și Domnul nu ți-a dat eliberarea de acele păcate pentru că tu încă mai ai pe cineva față de care eşti mânios și nu l-ai iertat și astfel ți-ai scurtcircuitat sănătatea spirituală. Asta spune Isus. Nu sunt cuvintele mele; aici este Domnul Isus Cristos și știm că El știe.

Începeți să vă examinați viața, fraților, la acel nivel. Știu că eu îmi examinez viața cu privire la asta. Oswald Saunders spunea: „Isus aici enunță un principiu, și modul în care Dumnezeu își tratează copiii.” El ne tratează așa cum noi îi tratăm pe ceilalți. El ne măsoară cu unitatea de măsură pe care o folosim pentru alții. Rugăciunea nu este: „Iartă-ne pentru că și noi îi iertăm pe alții, ci iartă-ne așa cum i-am iertat pe alții.” Aceasta este ideea. Dumnezeu va trata cu noi așa cum noi tratăm cu El.

O altă ilustrație care este foarte clară. Isus a spus asta: „dați” și ce? „Vi se va da.” Cu ce măsură măsurați Dumnezeu vă va măsura. Hm. Luca 6, ce ziceți de asta? „Cine seamănă puțin, puțin va secera. Cine seamănă mult”, cât va secera? „Mult va secera.” Dumnezeu tratează cu noi așa cum noi tratăm cu El. Orice investim în Împărăția Lui, primim înapoi. Dacă ne muncim cu păcate și amărăciuni și altele, noi singuri ne oprim binecuvântările pe care le putem avea, datorită acestor lucruri. V-am spus de atâtea ori că pe măsură ce dăruiești, tu investești cu Dumnezeu, tu primești un beneficiu în schimb. Același lucru este adevărat și în ce privește mărturisirea păcatului tău și căutarea iertării. Dumnezeu te tratează în modul în care îi tratezi pe alții, și poate scurtcircuitul din viața ta spirituală este că ai unii oameni față de care păstrezi o amărăciune sau o supărare, iar acest lucru este constant.

Până și evreii știau acest lucru. În anul 200 î.Cr. evreii spuneau: „iertarea greșelilor aproapelui înseamnă că atunci când te rogi păcatele tale vor fi iertate.” Ei știau asta. Ei puteau pricepe principiile spirituale. Talmudul, comentariul rabinic asupra Vechiului Testament spune: „Cel care este îngăduitor cu greșelile altora, va primi milă din partea judecătorului suprem.”

Cum rămâne cu viața ta? Tu ești iertător? Pentru că dacă nu ești, Dumnezeu nu te va ierta și vei trece prin lume cu picioarele murdare. Oh, din punct de vedere juridic tu ești justificat și neprihănirea lui Cristos îți este atribuită, însă nu mai ai bucuria și părtăşia nu mai este acolo, și nu mai ești folosit de Dumnezeu. Acum, poate spui: „Ei bine, John, am un resentiment față de cineva, cum să mă ocup de asta?

Sunt trei pași. Cred că sunt practici. Primul: du asta înaintea lui Dumnezeu ca păcat. De aici începe totul. Adu-l înaintea lui Dumnezeu ca păcat. „Doamne, există această persoană și uite așa mă simt și este păcat, îl recunosc și îmi pare rău și îl admit, și mă pocăiesc și îl abandonez.” De aici începi.

Pasul doi: mergi la persoană. Greu, nu-i așa? Ei bine, vă spun ca să puteți avea bucuria spirituală. Tu iei decizia, la ce vrei să renunți ca să nu-ți mai ascunzi judecata și ranchiuna. În al doilea rând, du-te la persoană. Spui: „Vreau să obțin iertarea ta”. Știi, am avut astfel de oameni care au venit la mine de multe ori și am văzut libertatea care vine apoi. Eu s-ar putea să-i fi iertat. S-ar putea ca eu să nu știu că am făcut ceva prin care ei să fie ofensați. Deci, du-te la acea persoană.

În al treilea rând, e practic: oferă-i acelei persoane ceva ce tu prețuiești foarte mult. Este o abordare foarte practică. Aș dori să vă spun de ce. Isus a spus: „Unde este comoara voastră, acolo este și inima voastră.” Poate ai un resentiment față de cineva sau o amărăciune sau poate este cineva din familia ta sau din afara familiei tale sau cineva din biserică. Indiferent ce ai împotriva cuiva întâi de toate trebuie dus înaintea lui Dumnezeu, în al doilea rând, du-te la acea persoană, și trei, oferă-i ceva valoros. Vă spun acest lucru, așezi ceva valoros, ceva care este valoros pentru tine în mâinile lor și inima ta se va duce în acea direcție și se va schimba ceea ce simți față de ei.

Aș dori să vă fac o mărturisire în acest punct. Nu voi mărturisi totul, voi selecta anumite lucruri. Au fost momente în viața mea când am simțit ceva pentru cineva, ceva care nu trebuia să fi simțit: o amărăciune, un simțământ rău, mi-a greșit. Și au fost vremuri când m-am eliberat din robia acelui gând prin acest proces și cheia a fost în momentul când m-am dus la ei. Poate le-am dus o carte. Poate le-am dat un cec. A variat. Însă când le-am dat un dar, atunci a fost momentul când am început să experimentez libertatea în duhul meu. Nu există bucurie așa cum este bucuria dărniciei. Asta ne spune Domnul aici. Mărturisește-i lui Dumnezeu tot ce vrei, însă nu vei experimenta libertatea iertării dacă nu te-ai ocupat de aspectul uman mai întâi.

Acum, să vedem acest lucru în câteva pasaje, iar apoi vom încheia. Foarte pe scurt. Matei 5:7. Doar voi enunța principiul. Nu avem timp să intrăm în detalii. Le-am văzut în trecut. Matei 5:7 ascultați: „Ferice de cei milostivi.” Avem un întreg capitol prezentat într-o carte. Ce afirmație uluitoare. „Ferice de cei milostivi, pentru că ei” - vor ce? – „vor avea parte de milă.” Cu alte cuvinte, dacă vrei să obții milă de la Dumnezeu, atunci trebuie să fii cum? Milostiv. Este un principiu de viață spirituală. Oamenii din Împărăția lui Cristos sunt milostivi. Ei vor suporta insultele oamenilor răi și inimile lor vor fi cucerite de compasiune. Acum, în acel context, el are un înțeles mai larg. Și nu vreau să revin asupra textului, dar principiul este același. Poate fi comparat. Vrei milă, oferă milă. Vă voi mai spune încă unul: capitolul 5 versetul 21. „Ați auzit că s-a spus”, această afirmație este o trimitere la tradiția rabinică. Tradiția voastră rabinică spune „Să nu ucizi, oricine va ucide va cădea sub judecată.” Cu alte cuvinte, învățătura era aceasta, și cu siguranță conținea adevăr, însă nu era tot adevărul pentru că atât a fost limita sa.

Tradiția voastră spune că dacă nu omori atunci ești în regulă, dacă omori, atunci ai probleme cu legea. Însă Eu vă spun: oricine se mânie pe fratele lui fără un motiv, va fi în pericolul judecății. Oricine va spune fratelui său raka și apropo, acesta este un epitet intraductibil. Se referă la vorbire, nu se știe exact. Nu este ca și cum ai spune ceva. Ține mai mult de tonul vocii, decât de un cuvânt anume. Pentru ei, este ca și cum ar spune: „Ești fără minte, un idiot prost. Ești un rarara”, oricare ar fi apelativul. Ați văzut desenele cu Charlie Brown când se enervează și începe să vadă steluțe și bolborosește? La aceasta se referă. Oricum, de neînțeles.

Când tu spui asta cuiva sau îi spui „Prostule” ai trecut într-o categorie foarte periculoasă, foarte periculoasă. De ce? versetul 23 „Aşa că, dacă îți aduci darul la altar, şi acolo îți aduci aminte că fratele tău are ceva împotriva ta, lasă-ţi darul acolo înaintea altarului, şi du-te întâi de împacă-te cu fratele tău; apoi vino de adu-ţi darul.”

Ne oprim aici. Ideea este aceeași. Iarăși, contextul este puțin diferit așa cum am văzut în studiul nostru, însă ideea este aceeași. Nu poți să vii și să Îi aduci un dar Domnului prin care să te ocupi de viața spirituală, până când nu te-ai împăcat cu cealaltă persoană. Du-te și îndreaptă lucrurile.

Acum, unii din voi ați venit în dimineața asta la închinare înaintea Domnului, însă nu puteți să vă închinați.

Puteți primi învăţătură, însă nu puteți oferi închinare lui Dumnezeu pentru că nu o va accepta. Ați venit să-I aduceți închinare lui Dumnezeu. Ați spus: „Doamne, vreau să știi că Te laud. Și Doamne, vreau să mă curățești azi”, iar tu vei pleca așa cum ai venit, pentru că ai relații care nu sunt rezolvate și eşti neiertător în unele situații. Așadar, ai pierdut adevărata închinare. Pleacă de la altar, întoarce-te, îndreaptă situația și revino. Astfel, tu nu te poți închina azi și nu poți avea păcatele tale rezolvate, însă poți să fii instruit să începi procesul care poate să facă asta o realitate.

Cine sunt eu să nu iert? Cine cred eu că sunt? Ei bine, cu siguranță că nu te pot ierta. Dumnezeu i-a iertat. Cine cred eu că sunt? Psalmul 23 spune: „îndurarea mă va însoți în toate zilele vieții mele.” De ce? Pentru că eu trebuie să arăt milă toată viața mea, datorită păcatului meu. Și dacă Dumnezeu este așa de milostiv, fără ca mila Lui să se diminueze, cine sunt eu să nu fiu milostiv față de cineva. Nici nu e de mirare că atât de mult din creștinism este scurtcircuitat în ce privește puterea sa. Sunt atât de multe conflicte nerezolvate cu oamenii. Așadar, pleacă de la altar până când îți îndrepți viața. Dacă ai nelegiuire în inima ta, Psalmul 66 spune: „Domnul nu te va asculta.” Dacă tu adăpostești ceva rău în inima ta, nu te va asculta.

Și Iacov spune asta din nou; numai că nu este în Evanghelii. Iacov spune în 2:13 „judecata va fi fără milă, pentru cel ce nu a avut milă.” Te așezi într-o poziție de disciplinare. Domnul Își va desfășura pedeapsa dacă nu ești milostiv faţă de alții. Adică, fiecare avem aceeași slăbiciune în moduri diferite. Haideți să fim iertători. Robert Louis Stevenson a trăit în South Seas și avea obiceiul să-și adune copiii în fiecare zi în jurul lui. La finalul discuției, ei spuneau Rugăciunea domnească, așa cum o numea el. A început să rostească și la jumătatea ei s-a oprit, s-a sculat și a plecat. În acea vreme din viața lui sănătatea lui era destul de precară, așa că soția lui a bănuit că nu se simțea bine. S-a dus la el și i-a spus: „S-a întâmplat ceva?” El a răspuns: „Numai atât, nu sunt pregătit să mă rog astfel azi.” Ei bine, cred că de aici începe, nu-i așa? Cu o recunoaștere că nu eşti pregătit. Să nu vii să ceri iertare dacă nu ești dispus să o oferi. Matei capitolul 18 ne va oferi o privire de final ca să ilustrez acest uimitor adevăr. Matei capitolul 18, versetul 21. Întregul text dinainte, apropo, până la versetul 15 tratează aceeași problemă, dar nu avem timp să intrăm în discuție. Atunci când cineva a păcătuit și întâi tu te duci și dorești reconcilierea, apoi mai iei pe cineva cu tine și apoi îl spui bisericii. Tratează aspectul păcatului, această chestiune în întregime, și iertarea. Așadar, Petru, ca răspuns la ce a spus Domnul despre păcătuirea fratelui în biserică și restul, Petru spune: Doamne, de câte ori să iert pe fratele meu când a păcătuit împotriva mea?

Acum, rabinii i-au învățat că doar de trei ori. Trebuie să ierți de trei ori. Petru a crezut că el era mărinimos. „De șapte ori? Să dublăm ceea ce a spus tradiția iudaică și să mai adăugăm încă o șansă?” Isus i-a răspuns: „Nu îți spun de șapte ori, ci de șaptezeci de ori câte șapte.” Pe termen nelimitat, infinit, fără sfârșit. De ce? Pentru că noi trebuie să iertăm așa cum ne-a iertat și pe noi Dumnezeu în Cristos. Și de câte ori ne-a iertat Dumnezeu pe noi? De 490 de ori? Sper că nu. Pentru că dacă ajungi la 491 înainte să mori, atunci chiar ai probleme. Ne-a iertat nelimitat. La acest lucru se referă Domnul.

Apoi El spune, aș dori să vă ilustrez, versetul 23. „De aceea, Împărăția cerurilor se aseamănă cu un împărat, care a vrut să se socotească cu robii săi. A început să facă socoteala, şi i-au adus pe unul, care îi datora zece mii de galbeni.” Acum, să ne oprim pentru o secundă. Acest om era un nenorocit, vreau să știți, un gunoi, foarte rău. Zece mii de galbeni este o sumă pe care noi nici măcar nu putem să o concepem, iar el datora zece mii de galbeni. Poate spui: Cum se poate ca un rob să fie atât de dator? Probabil a furat coroana împărătească și a amanetat pietrele scumpe și a pierdut totul într-o investiție neinspirată. Cumva, el furase din visteria împărătească. Să ajungi atât de îndatorat este de neconceput în acea vreme în istorie. 10 milioane de dolari ar fi dincolo de capacitatea cuiva de a înțelege. Acest om îl jefuia pe împărat în mod sistematic.

Deci, versetul 25: „Nu avea cu ce să plătească.” Oh, a risipit totul, întreaga sumă. Dacă voi credeți că este de necrezut modul cum a ajuns să o obțină, gândiți-vă cum a reușit să o risipească! Ce persoană nechibzuită! Poate spui: omul nu e doar necinstit, ci este și un nebun. Una este să furi. Aceasta este necinste, dar este o nebunie și să pierzi totul. Așadar, el trebuia să vândă tot ce avea și tot ce avea era numai soția și copiii. Așadar, în versetul 25 el spune: „ei bine, îi voi vinde ca sclavi și voi câștiga ceva.” Uitați ce spune la versetul 26: „Robul s-a aruncat la pământ, i s-a închinat şi a zis: „Doamne, mai îngăduiește-mă, şi-ţi voi plăti tot.” Oh, asta chiar e nebunie. Ce vrei să spui? Omul acesta, chiar e fără minte, oricum l-ai lua. Și știi care ar fi și reacția ta? Te-ai înfuria. Poate ai pe cineva care nu-ţi dă înapoi câteva mii, iar tu ești un pachet de nervi. Și uitați, împăratul acelui rob era așa de mișcat cu compasiune încât l-a eliberat și l-a iertat de datorie. Acum, nu e extraordinar? Ghiciți pe cine reprezintă împăratul? Pe Dumnezeu. Ghiciți cine e robul? Fiecare dintre noi. Eram datori cu o datorie pe care nu o puteam plăti? Da? Ar fi bine să credem. Și el l-a iertat. De ce? Era plin de milă. Poate spui, cum poate cineva să ierte ceva atât de astronomic?

Aș dori să vă mai spun ceva despre acest om. Același rob, versetul 28, s-a dus și a găsit pe unul din tovarășii lui de slujbă care îi datora 100 de dinari. Știți cât era asta? Era cât 3 luni de muncă. Era o nimica toată. Nimic. Robul s-a dus, cel care deja a fost iertat de 10 milioane s-a dus și l-a găsit pe cel care-i datora suma pe trei luni de lucru. L-a luat de gât, aflăm, l-a prins de gât și îi spunea: „Plătește ce-mi ești dator!” Iar tovarășul lui a căzut la pământ și l-a rugat: „Ai răbdare cu mine și-ți voi plăti totul. Acesta putea să-i plătească. Însă el nu voia. L-a aruncat în închisoare până când va plăti toată datoria. Acum, el nu putea să plătească stând în închisoare, pentru că nu putea lucra fiind la închisoare, deci acest lucru arată răutatea inimii acestui om. Așadar, când tovarășii lui au văzut ce a făcut, le-a părut rău și s-au dus și au spus stăpânului tot ce s-a întâmplat. Ceilalți tovarăși s-au dus și i-au spus împăratului ce a făcut acest om.

Stăpânul l-a chemat și i-a spus: „Rob viclean! Eu ţi-am iertat toată datoria, fiindcă m-ai rugat. Oare nu se cădea să ai şi tu milă de tovarășul tău, cum am avut eu milă de tine?” Şi stăpânul s-a mâniat şi l-a dat pe mâna chinuitorilor, până va plăti tot ce datora. Tot aşa vă va face şi Tatăl Meu cel ceresc, dacă fiecare din voi nu iartă din toată inima pe fratele său.”

Aceasta este imaginea fraților, aceasta este imaginea cuiva care dorește să beneficieze de toată iertarea lui Dumnezeu, dar nu este dispus să o ofere altcuiva. Te vezi pe tine aici? Ai o supărare asupra cuiva? Oh, ai uitat deja? Chiar așa de rău stai cu memoria că nu mai știi cât de multă milă ai primit? Thomas Manton a spus „Nimeni nu este atât de plin de îndurare față de alții decât cei care deja au primit milă, pentru că știu cât de îndurător a fost Dumnezeu cu ei.” Acum, ascultați-mă, unul din motivele pentru care trebuie să-ți recunoști păcatul așa cum este și să-l mărturisești pe nume într-un mod constant este că în acest fel îți reamintești ce mare păcătos ești tu, cât de multă iertare ți-a dat El în mod continuu, și astfel, în cadrul acestui lucru pe care tu ți-l amintești, vei fi mai îndemnat să îi ierți pe alții. Însă dacă tu ratezi să-ți recunoști păcatul și-l acoperi și nu-l rezolvi, nu doar că îți vei pierde intimitatea cu El și bucuria, și plinătatea folosiri tale, însă te vei găsi fiind neiertător față de alții, pentru că nu ești corect față de ce ți-a iertat Dumnezeu în viața ta.

Cred că lordul Herbert a spus foarte clar „Cel care nu poate să îi ierte pe alții, dărâmă podul peste care chiar el trebuie să treacă.” Ce am învățat? Avem o problemă. Este păcatul. Dumnezeu manifestă o purtare de grijă, este iertarea. Dumnezeu face o cerere, mărturisirea. Există și o condiție prealabilă, și anume iertarea altora. Un creștin neiertător este o contradicție: este o ființă mândră, egoistă, cu memorie de scurtă durată care a uitat că păcatele lui au fost spălate. Învățați să mărturisiți, dragilor, și înainte să mărturisiți, învățați să iertați.

SFÂRȘIT