Primim o mulțime de scrisori la Biserica Grace de la oameni care ascultă înregistrări, programe radio, care citesc cărți, vizitează biserica noastră și așa mai departe; sute și sute de scrisori pe săptămână. Câteodată una dintre scrisori atrage atenția tuturora. Am avut o astfel de scrisoare care a venit acum câteva săptămâni și doresc să v-o împărtășesc în această dimineață, pentru că se leagă atât de bine de subiect. Este de la un om care se află într-o închisoare din nordul statului New York. El ne scrie ca să ne mulțumească pentru lucrarea cu casetele, pe care le-a primit. A ascultat cu mare atenție casetele și și-a exprimat mulțumirea. Iată parțial ce scrie.

„Frate, am primit frumosul tău cadou, un set de casete cu John MacArthur, pastorul tău. Încă le ascult și le mai dau și altor frați, după cum mă călăuzește Domnul. Îmi iau notițe de pe fiecare casetă pe care o ascult, slăvit să fie Domnul.

Nu doar că voi înțelege Cuvântul Său mai bine, dar voi fi capabil să îi învăț și să-i conduc pe cei față de care m-a împuternicit și pe care El mi i-a dat în grijă.” Aș dori doar să mai adaug o notă explicativă, se pare că acest om a devenit pastorul a ceea ce el numește Biserica Închisorii Green Haven. El spunea: „Aș dori să vă mulțumesc pentru darul vostru frumos și să vă împărtășesc puțin din ceea ce face Domnul în viața mea, așa cum am promis într-o scrisoare anterioară. Frate, Domnul m-a mântuit cu șapte ani în urmă. În acea vreme eram într-o celulă de închisoare întunecată și murdară și așteptam oportunitatea să termin ce începusem cu câteva zile în urmă, în viața mea fără valoare și mizerabilă.

Familia mea a venit în Statele Unite din Puerto Rico când aveam nouă ani. Tatăl meu a fost omorât într-un accident auto când aveam 12 ani. Ne-am mutat în nordul statului New York în acea vreme și am fost cruțat să cresc în orașul cel mare. Mama era însărcinată atunci când tatăl meu a murit și ea a rămas cu mine, cu fratele meu Tony și cu surioara mea care urma să se nască. Am fost săraci, aparțineam unui grup minoritar și locuiam într-un orășel în care nu ne cunoșteau prea mulți oameni. Însă niciunul din aceste lucruri nu m-a împiedicat, și nici nu sunt o scuză. Am crescut în Rockland County în orașul Haverstraw, New York. Acolo am mers la școală și am practicat toate sporturile. Chiar mi-a plăcut școala și după absolvire m-am căsătorit cu iubita mea din copilărie, pe care o cunoșteam din clasa a șasea.

Amândoi am avut slujbe destul de bune și doi ani mai târziu am devenit ofițer de poliție la vârsta de 21 de ani. Între timp, Dumnezeu ne-a dăruit doi copii și am început să prosperăm din punct de vedere material. M-am născut și am fost crescut catolic, însă niciodată nu am auzit de nevoia de a fi născut din nou. Am urât uscăciunea şi lipsa de viaţă a bisericii, astfel că am început să nu mă mai duc. Am început să am o viață de adulter și desfrâu. Judecata lui Dumnezeu nu a venit dintr-odată, deși au fost o mulțime de avertizări. Credeam că sunt important. Nimeni și nimic nu mă putea atinge, iar Dumnezeu mi se părea cel mai îndepărtat lucru din mintea mea. Aveam acum mulți bani, acum că lucram pentru biroul avocatului districtual. Eram singurul ofițer vorbitor de limbă spaniolă din întreaga zonă și eram foarte solicitat pentru abilitățile mele de traducător.

Soția mea câștiga suficienți bani ca secretară. Aveam casa noastră și eu eram Domnul Cetățean Respectabil în drumul meu spre iad. Cu toate aceste beneficii materiale și plăceri carnale și de asemenea cu satisfacția de a fi apreciat printre prietenii mei din comunitate, de fapt pe dinăuntru eram gol și plictisit de viață. Căutam întotdeauna noi aventuri și de fapt nimic nu mă putea satisface permanent. În cele din urmă, ca membru al biroului de Narcotice, am început eu însumi să folosesc drogurile. Am început cu canabis, apoi am folosit pilule și acid. Nu mi-am injectat nici un drog pentru că mă temeam de ace, însă am ingerat, am inhalat, am băut și fumat ce puteam, în afară de drogurile puternice, pentru că am văzut ce le făcuseră altora. E inutil să spun că viața mea de familie, la fel ca și slujba mea, a început să sufere și să se deterioreze de îndată ce am început prostia cu drogurile. Și cum am spus, nu s-a întâmplat imediat, iar Cuvântul lui Dumnezeu spune asta, și dacă nu de altceva, putem fi siguri de un singur lucru și anume că păcatele noastre ne vor ajunge din urmă.

A durat aproximativ 10 ani, dar din momentul în care am început să o înșel pe soția mea până în clipa în care am făcut trei lucruri pe care nu aș fi crezut vreodată că le voi face, păcatele mele mă ajungeau și în final, își urmau cursul natural: distrugerea. Deși o înșelam pe soția mea, mereu susțineam că o iubesc și cred că o făceam. Desigur, nu cunoșteam dragostea lui Dumnezeu, așa că era doar o iubire omenească, care pur și simplu nu este suficient de puternică. Când am făcut primul lucru pe care nu aș fi crezut că-l voi face vreodată, a fost atunci când mi-am părăsit soția și copiii. Am zburat către California împreună cu o tânără și mi-am abandonat familia. Drogurile, conștiința mea rănită și păcatul m-au făcut paranoic și cât am stat în San Francisco am fost tot timpul drogat și întotdeauna mă uitam în spatele meu. Pentru că în trecut am fost un ofițer de poliție, uneori mergeam în patrulare cu un revolver gol, pentru că niciodată nu m-aș fi văzut rănind fizic pe cineva. Nu eram o persoană violentă, chiar dacă eram un ticălos. Nu cred că în întreaga mea viață m-am bătut mai mult de două ori, și totuși am ajuns să omor o altă persoană.

Am făcut al doilea lucru pe care nu aș fi crezut vreodată că-l voi face, iar atunci am vrut să mor. Nu puteam să trăiesc cu mine însumi. Timp de trei zile groaznice am încercat diverse metode în care să-mi pun capăt zilelor într-o cameră de motel, însă Dumnezeu nu a îngăduit. Am încercat să iau o supradoză, iar apoi m-am trezit după 17 ore după ce am vomitat toată otrava, în mod normal ar fi trebuit să mă înec cu propria vomă, așa cum este cazul celor care iau o supradoză de alcool și narcotice. Când m-am trezit am încercat să mă electrocutez în cada de baie, însă pe când încercam să pun cablurile în apă, cele două fire s-au atins și am rămas în întuneric, toate luminile din cameră s-au stins. Însă lucrurile nu s-au oprit aici. Eram un om posedat. Am intrat în cada de baie și m-am tăiat cu o lamă până când am ajuns să-mi pierd cunoștința din cauza pierderii de sânge, ca să mă trezesc apoi în a treia zi de nebunie și groază. Dumnezeu a încercat să mă cucerească de multă vreme. Mama mea a devenit creștină cu câteva luni înainte. Alți oameni au încercat să-mi spună despre Isus, dar nu voiam să-i ascult. În cele din urmă m-am predat autorităților și mi-am mărturisit crima de care ei nici măcar nu erau conștienți. Când am fost dus la închisoare am fost ținut sub observație câteva zile pentru că știau că aveam tendințe suicidale, și frate, chiar aveam din plin intenţia să mă sinucid. Chiar am luat o lingură și am așteptat momentul potrivit ca să o ascut și să mi-o înfig în gât. Apoi a sosit o scrisoare. Îmi vorbea despre Isus Cristos.

‘Ray,‘ spunea: ‘Isus este real. El te iubește și vrea să fie prietenul tău. El poate să deschidă o cale acolo unde nu este niciuna. Fă asta pentru familia ta, Ray. Vino la Isus.‘ Ei bine, credeam că Dumnezeu era real în viața mamei și era prietenul ei, însă să mă iubească pe mine – niciodată. Nici mie nu-mi plăcea de mine. Cum putea Isus să mă iubească? Ce cale ar putea găsi? Am încercat orice cale posibilă. Ce puteam să mai fac pentru familia mea? I-am abandonat și m-am izolat de ei. Însă a venit răspunsul. Mi-a venit în minte, însă acum știu cine a pus acele cuvinte acolo. Cel mai bun lucru pe care poți să-l faci este să te sinucizi și să ieși din viața tuturor. Însă Dumnezeu a folosit acea scrisoare ca să-mi oprească mâna auto-distrugătoare, iar oamenii veneau și-mi spuneau mai mult despre dragostea lui Dumnezeu pentru păcătoși, chiar și pentru criminali ca mine. Mi-au spus despre vestea bună a lui Isus Cristos și nu doar că cerea o viață nouă din partea mea, dar El era singurul care putea să-mi dea putere să o și trăiesc. Trebuie să fiu născut din nou, mi-au spus, și mi-au spus că dacă este cineva în Cristos, cele vechi s-au dus. Trebuia să las deoparte tiparul vieții vechi. Aveam nevoie de o viață nouă. În cele din urmă, din disperare, m-am plecat pe genunchi în celula mea. Meditam la sinucidere și diavolul făcea presiuni asupra mea. Mi s-a permis să dau un telefon acasă. M-am destăinuit mamei mele și i-am spus că diavolul este la mine și-mi spune să mă sinucid. A dat telefonul unui alt om devenit creștin de curând care era cu ea și în loc să fie blând cu mine așa cum am așteptat, el a spus: ’Ray, trebuie să te pocăiești înaintea lui Dumnezeu. Trebuie să-I ceri să-ți dea o viață nouă și să te ierte.’

Ei bine, acest lucru m-a șocat, pentru că m-am așteptat să mă cocoloșească. Am realizat că deși îmi păruse rău pentru lucrurile pe care le-am făcut, nu i-am cerut lui Dumnezeu iertare. Aveam mâhnirea lumii care lucrează moartea, însă mâhnirea după voia lui Dumnezeu lucrează pocăință care duce la mântuire. Așadar, m-am pus pe genunchi și am strigat către Dumnezeu și I-am cerut iertare, ca să-mi ia povara vinei care mă făcea să înnebunesc. I-am cerut să-mi dea o nouă viață. I-am spus că nici măcar nu știam dacă El era prezent sau nu, însă dacă mă aude: ’Te rog, Te rog, iartă-mă și ajută-mă să trăiesc o viață nouă prin El. ’ Ei bine, pentru prima dată în viața mea am știut că Dumnezeu m-a auzit și că am fost iertat. Am știut că m-a iertat pentru că povara pe care am purtat-o, povara vinei și rușinii a fost ridicată. Am simțit o pace pe care nu am experimentat-o niciodată înainte. Am simțit o libertate pe care nu am cunoscut-o niciodată dincolo de aceste ziduri. Puteam să mă accept deoarece conștiința mea era curată, ştiam asta. Am fost iertat și conștiința mea a fost curățită. Am știut care e adevărul și realitatea. Am luat o viață și trebuia să mă confrunt cu procesul. Am făcut multe lucruri de care îmi era rușine și erau consecințe. Oamenii nu aveau să uite sau să ierte, însă am știut că Dumnezeul meu a făcut aceasta o dată pentru totdeauna în viața mea, și că puteam să am pace cu El și cu mine. Din acel moment aveam să-L slujesc și toți cei care au același gând vor înțelege că am fost iertat, că am devenit un om nou. Vechiul Ray a murit. Biblia a devenit vie pentru mine. Am devenit un fanatic. Și oamenii m-au avertizat să nu citesc prea des Biblia că voi înnebuni. Omule, înainte am fost un nebun. Biblia este singurul lucru care mă ajută să cunosc adevărul. Acum pot să înțeleg Cuvântul spiritual al lui Dumnezeu și pentru mine nu mai este un puzzle încrucișat gigantic așa cum a fost în trecut. Am fost născut din nou și acum pot vedea Împărăția lui Dumnezeu. Am fost condamnat la 15 ani de închisoare până la închisoare pe viață. Acest lucru înseamnă că trebuie să execut minim 15 ani în închisoare înainte de a fi luat în considerare pentru eliberare condiționată, și chiar și atunci nu sunt obligați să mă lase să plec.

Însă frate, pentru nimic nu aș schimba libertatea pe care Isus Cristos mi-a dat-o în spatele acestor ziduri ale închisorii cu temnițele pe care le-am avut în ceea ce lumea numește libertate. Desigur că m-aș bucura să fiu acasă cu familia mea într-o zi, însă Isus mi-a oferit ceva în această închisoare ce mulți de afară nu au sau nu cunosc. Familia mea a fost dezbinată în toți acești ani. Timp de doi ani am strigat către Domnul și am cerut promisiunea ca soția mea și copiii mei să vină la Cristos. Deși nu am mai auzit de soția mea în toată această perioadă, eu continui să mă încred în El și să-L slujesc. El mi-a dat o lucrare. Timp de trei ani nu am citit nimic decât Biblia, nu cărți, nici comentarii, nici ziare, nici reviste, doar Biblia și Cuvântul Lui a devenit real pentru mine. Și în cele din urmă Dumnezeu a lucrat la inima soției și a mântuit-o, iar ea a venit să mă vadă. Mai târziu a adus-o pe fiica noastră Debbie și am avut privilegiul să-mi conduc fiica la Domnul, și fetița mea de noua ani, Christine, L-a primit de asemenea pe Domnul. Frate, ce pot să spun? Iartă-mă că m-am lungit, însă mai sunt multe alte lucruri pe care aș putea să le spun. Dumnezeu mi-a încredințat o lucrarea de a preda și de a predica Cuvântul Său. Doresc să-L slujesc cu toată puterea. Am văzut mulți oameni zdrobiți și disperați venind la Domnul și fiind transformați. Slăvit să fie Domnul. Salutări sfinților. Fratele tău în Cristos, Ray.”

Așadar, voi sunteți sfinții și ați fost salutați. Este minunat, nu-i așa? Pot să adaug o observație? A mai fost un prizonier în închisoarea Green Haven. Ne-a scris pentru niște casete și când a plecat de acolo l-a rugat pe Dumnezeu să le ajute să ajungă în mâinile potrivite. Au ajuns în mâinile lui Ray. El este a doua generație de ascultători de mesaje din închisoarea Green Haven, și prin studiul Cuvântului lui Dumnezeu, a devenit pastor la biserica din închisoare. Despre aceasta este vorba când ne referim la iertare. Nu știu ce are rezervat viitorul pentru el în această lume, însă știu ce are pentru el în veșnicie și pentru aceasta nu putem decât să fim încântați. Să ne deschidem Bibliile în această dimineață la Matei 6, pe măsură ce continuăm seria noastră din Rugăciunea ucenicilor. Astăzi ajungem la o continuare a ceea ce am început data trecută când ne uităm la versetul 12, însă noi trebuie să-l vedem în context, așadar haideți să citim rugăciunea și cele două versete care urmează. Matei 6, începând cu versetul 9: „Iată, deci, cum trebuie să vă rugați: ’Tatăl nostru care eşti în ceruri! Sfințească-se Numele Tău; vie împărăția Ta; facă-se voia Ta, precum în cer şi pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi; şi ne iartă nouă greșelile noastre, precum şi noi iertăm greșiților noștri şi nu ne duce în ispită, ci izbăvește-ne de cel rău. Căci a Ta este împărăția şi puterea şi slava în veci. Amin! Dacă iertați oamenilor greșelile lor, şi Tatăl vostru cel ceresc vă va ierta greșelile voastre. Dar dacă nu iertați oamenilor greșelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greșelile voastre. ’”

Așa cum bine știți, dacă ați fost cu noi săptămâna trecută, am început să ne uităm la versetul 12, a doua cerere din cele trei care ne privesc pe noi.

Prima cerere este în legătură cu întreținerea părţii noastre fizice, a doua și a treia sunt în legătură cu natura spirituală. Dacă ne întoarcem la versetul 12, ni se reamintește această cerere: „ne iartă datoriile noastre, precum și noi iertăm celor ce ne sunt datori.” Și această cerere este explicată în versetele 14 și 15. Acum, ne străduim, pe măsură ce examinăm această cerere extraordinar de importantă, să înțelegem cu adevărat și deplin această prolemă a rezolvării păcatului din viața noastră creștină. Chiar dacă suntem credincioși, noi încă avem problema păcatului și trebuie să înfruntăm această problemă. Această cerere din versetul 12 este făcută în rugăciune de cel care deja Îi aparține lui Dumnezeu. Rugăciunea începe cu „Tatăl nostru”, rugăciunea care afirmă că este o relație vie și vitală cu Dumnezeu prin credință, așadar în calitate de credincioși, noi ar trebui să ne rugăm „ne iartă datoriile noastre” după ce am afirmat că numele lui Dumnezeu trebuie să fie sfințit și Împărăția lui Dumnezeu trebuie să vină și voia lui Dumnezeu trebuie să fie împlinită. Și după ce am recunoscut iarăși că Dumnezeu este sursa susținerii noastre fizice, venim cu problema noastră spirituală, a păcatului și trebuie să recunoaștem iarăși că avem nevoie de iertarea lui Dumnezeu.

Noi vorbim despre creștini. Știu că sunt unii oameni care cred că atunci când devii creștin, nu trebuie să te mai preocupi de mărturisirea păcatului sau să cauți curăția și iertarea lui Dumnezeu. Însă acest lucru nu este adevărat, pentru că dacă aici ne găsim noi, cei care-L chemăm pe Dumnezeu „Tatăl nostru”, noi de asemenea trebuie să spunem „ne iartă datoriile noastre.” Acum, în înțelegerea profundă a ideilor din versetele 12, 14 și 15 există o explicație, a trebuit să descoperim că sunt patru cuvinte cheie pentru noi în acest studiu. Am început studiul nostru data trecută. Nu-l vom finaliza astăzi, însă îl vom încheia data viitoare. Și mesajul combinat al acestor trei zile, când am examinat acest subiect, cred că ne va da o înțelegere mai amplă și mai profundă a acestei chestiuni numită păcat în viața credinciosului. Întâi de toate, problema este păcatul. Am văzut asta data trecută. Ne iartă implică faptul că am făcut ceva care are nevoie de iertare. Termenul datorie din versetul 12 implică păcat. Problema de aici este păcatul. Păcatul este o realitate în viața unui creștin. Când devii creștin, nu încetezi brusc să păcătuiești. Nu îți pierzi brusc sensibilitatea la păcat. De fapt, adevărul este că atunci când devii credincios, devii mai sensibil la păcat. Pe măsură ce te maturizezi în calitate de creștin, în experiența ta de maturizare spirituală, frecvența păcatului scade, dar, odată cu scăderea frecvenței păcatului, crește sensibilitatea ta la acesta atunci când apare.

Noi ne cunoaștem păcatul. Aceasta este problema. Problema centrală este că păcatul ne face vinovați și aduce judecata. Păcatul ne face vinovați și aduce judecata. Acolo unde este păcat în viața noastră, va fi și judecată. Pe cine iubește Dumnezeu – ce-i face? Îl pedepsește. Și orice fiu este pedepsit. Și parte din asta este disciplinarea pentru păcătoșenia noastră. Am vorbit data trecută despre cinci cuvinte folosite în Noul Testament pentru păcat. Hamartia care înseamnă a rata ținta. Noi nu nimerim ținta, noi suntem lipsiți de slava lui Dumnezeu. Parabasis care înseamnă a trece dincolo. Dumnezeu a trasat o linie și a spus „Stai aici”, iar noi trecem dincolo. Anomia care înseamnă fărădelege. Călcăm legile Lui. Paraptōma, care înseamnă nelegiuire, din versetele 14 și 15, care înseamnă că alunecăm sau cădem. Nu putem rămâne drepți pe calea îngustă. Cădem. Nu putem să rămânem tari în neprihănire. Al cincilea cuvânt este opheilēma. Acesta este cuvântul pentru datorie. Din cauza acestor lucruri, noi am călcat sfințenia lui Dumnezeu și suntem datori față de El, iar noi trebuie să rezolvăm acea datorie căutând iertarea Lui. Așadar, problema este păcatul, și dacă tu îl negi, aceasta este cea mai mare problemă dintre toate, pentru că dacă spunem că nu avem păcat, atunci îl facem pe Dumnezeu mincinos și adevărul nu este în noi.

În al doilea rând, data trecută am văzut că există această rezolvare din partea Lui. Problema este păcatul, iar purtarea de grijă din partea lui este iertarea. Apare de șase ori în acest pasaj, de două ori în versetul 12, de două ori în 14 și de două ori în 15. De șase ori este cuvântul iertare. Al doilea principiu este „Iertarea este oferită de Dumnezeu pe baza morții lui Cristos.” Problema noastră poate fi rezolvată, pentru că există iertare. Un creștin care spune că nu păcătuiește este într-o situație disperată, pentru că el nu caută soluția. Sunt unii care învață că un creștin poate ajunge la un anumit nivel în viața sa în care nu mai păcătuiește. Acest lucru nu este adevărat. El va continua să păcătuiască, doar că nu va căuta iertarea și va pierde semnificația relației sale cu Dumnezeu. Acum, cum este posibil ca Dumnezeu să ne ierte și cum funcționează iertarea? Ei bine, acest lucru este posibil datorită morții lui Cristos, așadar, pe baza morții lui Cristos iertarea este disponibilă, pentru că prețul este plătit. Acum, când am terminat data trecută, am rămas la acest punct. V-am sugerat că sunt două aspecte ale iertării și la acest lucru vrem să ne uităm în această dimineață.

Sunt două aspecte ale iertării. Și acest lucru este cutremurător pentru mine. Primul aspect a fost iertarea judiciară și am vorbit despre ea. Iertarea judiciară este oferită de Dumnezeu ca judecătorul moral al universului și prin ea păcatele noastre trecute, prezente și viitoare, sunt iertate în totalitate, complet și pentru totdeauna. Noi suntem justificați, declarați neprihăniți pentru veșnicie. Acest lucru are loc atunci când ești mântuit. Când ți-ai pus credința în Isus Cristos, în acel moment, neprihănirea lui Cristos îți este atribuită ție și tu, cel care ai păcătuit și ești lipsit de slava lui Dumnezeu, ești făcut neprihănit instantaneu în Cristos, Romani capitolul 3.

Neprihănirea lui Cristos vă este atribuită. Dumnezeu a lovit cu ciocanul suveranității Sale. A lovit în masă și spune: Declarat neprihănit în Cristos. Acest lucru este un absolut, este un adevăr pozițional, este la fel de veșnic precum Dumnezeu este veșnic. Este inviolabil, neschimbabil și pentru totdeauna. Din moment ce mi-am pus credința în Cristos, neprihănirea lui Dumnezeu îmi este atribuită mie. Îmi este acordată mie. Este așezată asupra mea. Este pusă în dreptul meu. Este veșnică. Dumnezeu este satisfăcut. Acest lucru este stabilit. De aceea spune în Romani 8: „Nimeni nu ne va despărți de dragostea lui Cristos.” De aceea Romani 8 spune: „nimeni nu-i poate osândi pe cei aleși.” Acest lucru este hotărât. Am văzut, nu-i așa, când ne-am uitat la iertarea judiciară, că sunt multe cuvinte care o pot descrie. Am spus atunci că acest lucru implică faptul că Dumnezeu este cel care ne ia păcatul, acoperă păcatul nostru, Dumnezeu șterge păcatul nostru și Dumnezeu ne uită păcatul. Este hotărât din punct de vedere judiciar că s-a terminat cu el pentru totdeauna. Acum, dacă avem creștini care se roagă această rugăciune „Tatăl nostru”, și toate păcatele lor sunt iertate pentru totdeauna și Dumnezeu judecătorul a lovit cu ciocanul și ne-a declarat neprihăniți, atunci de ce mai spunem „și ne iartă nouă greșelile noastre?” De ce să Îi cerem lui Dumnezeu iertare? Dacă această chestiune este rezolvată, ce rost are să ne rugăm o astfel de rugăciune? Rostul este dat în al doilea tip de iertare. Nu există numai o iertare judiciară, ci și o iertare parentală. Și poate aveți un cuvânt mai bun decât parental, însă este cel care mi-a rămas în minte bazat pe faptul că rugăciunea începe cu „Tatăl nostru.” Iertarea parentală.

Acum, noi nu avem de-a face cu Dumnezeu doar ca fiind un judecător drept, noi avem de-a face cu Dumnezeu care este şi un tată iubitor. Acum, ascultați, chiar dacă am fost iertați judiciar și pentru totdeauna, acest lucru este validat pentru veșnicie și nu se schimbă niciodată, noi încă păcătuim, nu-i așa? Și când păcătuim, ceva se întâmplă în relația noastră cu Dumnezeu. Relația nu se încheie, însă ceva este pierdut în ce privește apropierea, așa-i? Dacă copiii mei, băieții și fetele mele, păcătuiesc împotriva mea prin neascultare, relația nu s-a încheiat. Ei sunt în continuare copiii mei. Eu sunt încă tatăl lor. Și este o anumită iertare în inima mea care este automată, pentru că ei sunt familia mea. Însă este ceva în relație care a cauzat pierderea apropierii, până când ei vin și spun „Tati, îmi pare rău” și atunci intimitatea este restaurată. Sunt căsătorit și fericit cu soția mea. Nu mi-aș dori altceva; e din ce în ce mai bine. Și dacă eu păcătuiesc împotriva soției mele printr-o faptă necugetată sau printr-un cuvânt sau prin lipsă de bunătate, acest lucru nu ne schimbă relația. Este un sens în care sunt iertat, doar pentru că sunt în mod constant sub umbrela iubirii ei continue. Însă se pierde ceva în ce privește apropierea, până când nu-i cer iertare, iar acel lucru este regăsit de îndată ce îmi cer iertare. Despre asta vorbim aici. Nu este vorba de rugăciunea unui necredincios pentru mântuire. Aceasta nu este o cerere a unui creștin ca Dumnezeu să-i ierte păcatele. Precum acel om care l-am auzit la televizor când oamenii îi puneau întrebări și cineva a spus: „Dacă eu păcătuiesc și mor înainte să-mi mărturisesc păcatul, voi merge în ceruri?” Iar omul a răspuns „Nu, vei merge în iad.” Ce minciună teribilă, teribilă este aceasta, să pui pe cineva sub o astfel de teamă. Nu despre asta vorbim. Aici vorbim despre iertarea care ne oferă plinătatea bucuriei în intimitatea cu Dumnezeu ca relația să fie deplină. Despre asta vorbește aici.

Aș dori să vă ilustrez asta folosind Psalmul 51. Să întoarcem la Psalmul 51. Aici îl găsim pe David. Acum David este răscumpărat. Vă rog să rețineți. David era mântuit. David a primit mântuirea din Vechiul Testament. Neprihănirea a fost atribuită lui David. El credea în Dumnezeu. El Îl iubea pe Dumnezeu. El se încredea în Dumnezeu. Credința lui era în Dumnezeu. El primise mântuirea. Neprihănirea lui Cristos deși nu era arătată, urma în viitor, i-a fost atribuită lui prin credință. Era un om regenerat, răscumpărat, dar care a căzut în păcat. Un păcat teribil, păcat care nu este diferit de cel al prietenului nostru Ray despre care am citit în dimineața asta, pentru că David a comis adulter și apoi a comis crimă, și dacă nu ar fi fost rege, probabil că și-ar fi pierdut viața.

Dar era ceva mai presus de lege, ceva deasupra legii și, chiar dacă păcatele erau îngrozitoare, a fost iertat din cauza poziției sale. Vă rog să observați natura rugăciunii sale din Psalmul 51 pentru că aceasta este o rugăciune care s-a născut dintr-o inimă copleșită de vină, pătată de sânge, pe măsură ce el reflectă asupra păcatului său. Și aș dori să știți întâi de toate, versetul 14. „Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele!” vă rog să urmăriți. „Izbăvește-mă de vina sângelui vărsat.” Ascultați. David afirmă faptul că este mântuit. El strigă după un Dumnezeu a cărui prezență este acolo, al cărui Duh este acolo și a cărui mântuire este a lui. Cred faptul că David era într-adevăr răscumpărat. El era răscumpărat și Dumnezeu încă era prezent acolo ca şi Duhul Său și El este „Dumnezeul mântuirii mele.” Însă deși afirmă că iertarea judiciară este prezentă, David nu poate să nu spună că există pierderea unui aspect ce ține de relație, și la aceasta se referă când strigă în versetul 2. „Spală-mă cu desăvârșire de nelegiuirea mea, şi curăță-mă de păcatul meu! Căci îmi cunosc bine fărădelegile, şi păcatul meu stă necurmat înaintea mea. Împotriva Ta, numai împotriva Ta, am păcătuit şi am făcut ce este rău înaintea Ta.” Versetul șapte „Curăță-mă cu isop, şi voi fi curat; spală-mă, şi voi fi mai alb decât zăpada.”

Dacă doriți să observați, există un sens în care iertarea judiciară și parentală sunt diferite. David era mântuit, însă era ceva între el și Dumnezeu care l-a făcut să piardă însemnătatea acelei mântuiri. De aceea el spune în versetul 8: „Fă-mă să aud veselie şi bucurie, şi oasele pe care le-ai zdrobit Tu, se vor bucura.” El a dorit să aibă iarăși bucurie, nu-i așa? Acest lucru l-a dorit. „Zidește în mine o inimă curată, o, Dumnezeule”, versetul 10, „pune în mine un duh nou și statornic.” Punctul culminant este în versetul 12: „Dă-mi iarăși ce? Bucuria mântuirii Tale.” Nu spune: dă-mi iarăși mântuirea. El spune: „dă-mi iarăși ce? Bucuria” ei. Fraților, iată cum stau lucrurile. Iertarea judiciară se referă la mântuire. Iertarea parentală se referă la bucuria ei. Înțelegeți? Eu pot fi iertat, dar dacă sunt păcătos și nu-mi mărturisesc păcatul și nu mă pocăiesc cu privire la păcatul meu, am pierdut bucuria plinătății acelei relații. Aceasta este problema. Uitați-vă puțin împreună cu mine la 1 Ioan 1. 1 Ioan 1. Ioan începe această minunată epistolă afirmând că-L predică pe Cristos, Cuvântul vieții, având o experiență de primă mână. „Ce era de la început, ce am auzit, ce am văzut cu ochii noştri, ce am privit şi ce am pipăit cu mâinile noastre.” El spune în versetul 1: L-am experimentat pe Cristos în mod personal. „Cu privire la Cuvântul vieții, pentru că viaţa a fost arătată, şi noi am văzut-o, şi mărturisim despre ea, şi vă vestim viaţa veşnică, viață care era la Tatăl, şi care ne-a fost arătată.” Cu alte cuvinte, noi Îl predicăm pe Cristos. Noi predicăm Evanghelia. De ce?

Versetul 3. „Ce am văzut şi am auzit, aceea vă vestim şi vouă, ca şi voi să aveţi părtășie – de aceea. Şi părtășia noastră este cu Tatăl şi cu Fiul Său, Isus Cristos.” Ioan spune: noi vă predică ca să vă aducem în părtășie, înțelegeți? Vrem să vă aducem în părtășie. Vrem să vă legăm de Dumnezeu și de Cristos și de toți ceilalți care cred în Dumnezeu și Cristos. vrem să vă aducem în familie. Aceasta este iertarea judiciară. Vrem să vă aducem în părtășie, să participați la viața veșnică pe care și noi o avem, să fim una în koinonia. De aceea Îl predicăm pe Cristos. El merge un pas mai departe în versetul 4 „Şi vă scriem aceste lucruri” – care lucruri? Cele pe care vi le scriem, epistola pe care o scriem – „pentru ca bucuria voastră să fie deplină.” Acum, pe de o parte, noi predicăm Evanghelia ca voi să veniți în părtășie și pe de altă parte vă scriem această epistolă ca să cunoașteți plinătatea bucuriei. Faptul că sunteți mântuiți vă așază în părtășie. A fi ascultători față de standardele și principiile pe care le prezentăm vă va face să cunoașteți bucuria acelei părtășii.

Înțelegeți? Pe de o parte iertarea judiciară vă așază în părtășie, iar iertarea parentală este cea care vă face să cunoașteți plinătatea bucuriei de a fi în părtășie. Și încă din capul locului el spune că dacă sunteți în această părtășie, versetul 9, vă veți mărturisi păcatele, iar El care este credincios și drept vă va ierta de păcate și „vă va curăța de orice nelegiuire.” Acum, vă rog să vă uitați, el spune: „v-am scris aceste lucruri pentru ca bucuria voastră să fie deplină, dacă vreți bucurie deplină, atunci trebuie să continuați să vă mărturisiți” ce? „păcatele.” Aceasta este ideea. Evanghelia aduce neprihănire juridică, iertare juridică, ascultare. Iar ascultarea de a mărturisi, pentru început, îți aduce plinătatea bucuriei care vine din iertarea parentală. Uitați ce spune la Ioan 13. Sper că ați reținut asta. Ioan 13, unul din capitolele mele favorite. De multe ori l-am împărtășit cu voi, însă voi extrage un gând din el pe care poate nu l-am acoperit până acum. Ioan 13, Domnul nostru scump vorbește despre dragostea Lui pentru ucenici în acest capitol, în ciuda stării lor capricioase și păcătoșeniei lor, în ciuda faptului că ei se tot certau care va fi mai mare în Împărăție. Erau ego-centrați, egoiști, posesivi, indiferenți față de Cristos, nepreocupați de moartea Lui care era aproape, se certau, erau mândri și plini de egoism. Erau foarte urâți în această clipă. În mijlocul acestor lucruri, Domnul Își dă jos haina și ia ștergarul și începe să le spele picioarele, un lucru umilitor pentru El și pentru ei, pentru că ei ar fi trebuit să-I facă Lui asta. Nu El trebuia să le facă acest lucru lor.

Vine la Petru. În versetul 8 Petru spune: „niciodată nu-mi vei spăla picioarele.” Acest lucru nu va avea loc. Nu voi îngădui asta. Cred că Petru este convins. Cred că nu voia ca Domnul să facă acest lucru. Cred că el se confruntă cu propriul lui păcat. Faptul că s-a certat cu privire la cine este mai mare în Împărăție, că a fost egoist, centrat pe sine, insensibil față de Cristos, pur și simplu nu vrea acest lucru. Nu-mi vei spăla picioarele. Isus i-a răspuns: „Dacă nu te spăl Eu nu vei avea parte cu Mine.” El ia toată această scenă legată de partea fizică și o transformă într-un adevăr spiritual uimitor. El spune: Petru, dacă vrei să știi într-adevăr ce înseamnă să fii în părtășie cu Mine, dacă vrei să știi ce înseamnă să fii în mod esenţial parte la ceea ce sunt Eu, dacă vrei plinătatea relației, atunci ai face bine să Mă lași să te spăl. Petru spune: „Doamne, nu-mi spăla numai picioarele. Spală-mi și mâinile și capul.” Fă lucrul pe deplin. Iarăși, o afirmație stupidă. Isus îi spune: „Cel ce s-a spălat sau s-a îmbăiat nu trebuie să-și spele decât picioarele. El deja este cu totul curat și tu ești curat. Petru, vreau să-ți spăl doar picioarele.” Întâi îi spune ce să nu facă, iar apoi îi spune ce să facă. Petru, nu mai vorbi, sunt interesat doar de picioarele tale, pentru că aici este un adevăr spiritual uimitor. Tu stai la această masă păcătuind. Tu deja ești curat, versetul 10, cu excepția lui Iuda. Nu toți sunteți curați, unul din voi nu este curat. Unul din voi nu este răscumpărat. Însă restul sunteți deja curați. Deja ați fost răscumpărați. Deja ați fost făcuți neprihăniți prin credință. Nu vorbesc despre faptul că trebuie să vă mai spăl încă o dată. De câte ori ați fost făcuți neprihăniți? O dată. Nu mai aveți nevoie de asta încă o dată.

De ce sunt eu interesat este să vă țin picioarele curate. Acum, în acele zile, desigur, te îmbăiai dimineața când te trezeai și făceai o îmbăiere a întregului trup, apoi începeai ziua și pentru că purtai sandale în acea parte de lume, drumurile ori erau noroioase, ori prăfuite, erau noroioase atunci când ploua. Gândiți-vă ce noroi era. Și când era uscat, praful era peste tot, iar picioarele tale erau murdare. Și de fiecare dată când intrai într-o casă sau la un loc de afaceri sau în părtășie cu cineva sau mâncai undeva, era necesar ca să-ți speli numai picioarele, ca o chestiune de cuviință foarte evidentă. Și Domnul îi oferă un adevăr spiritual măreț. El îi spune simplu următoarele. Tu deja ai fost iertat juridic. Tu deja ai avut parte de îmbăierea spirituală atunci când ai crezut. Tot ce este necesar ca Eu să fac ca să păstrez plinătatea relației noastre deschise este să-ți spăl picioarele. Aceasta este iertarea parentală, înțelegeți? Și în fiecare zi când umblăm prin lume adunăm praful lumii. Acela reprezintă păcatele pe care le comitem și pe măsură ce le mărturisim, ele sunt spălate. Și pe măsură ce le mărturisim, 1 Ioan 1:9: „El este credincios și drept ca să ne ierte și să ne curețe.” Ce adevăr glorios. El spune pur și simplu că odată ce ai fost curățit, îmbăiat în sângele mântuitor al lui Isus Cristos, deja ai primit iertarea juridică. Aceasta nu mai trebuie repetată, însă iertarea parentală este ceva care trebuie să aibă loc în fiecare zi, pe măsură ce plinătatea comuniunii e deschisă. Curățirea pozițională nu are nevoie să fie repetată, însă curățirea practică trebuie să fie repetată în fiecare zi. Ascultați, dragilor, când vă rugați, ar fi bine să vă rugați în conformitate cu Matei 6. Undeva în rugăciunile voastre, după ce ați recunoscut că numele Lui trebuie să fie sfințit și Împărăția Lui trebuie să vină și voia Lui să fie împlinită, și după ce ați recunoscut că Dumnezeu este sursa existenței voastre fizice și de fiecare zi, trebuie să vă confruntați cu faptul că picioarele voastre sunt murdare și trebuie să recunoașteți faptul că atâta vreme cât ele sunt murdare și voi nu îl mărturisiți și nu vă pocăiți de acel păcat, există o pierdere a plinătății bucuriei în ce privește comuniunea apropiată pe care o puteți avea cu Dumnezeu. Credincioșii trebuie să-și deschidă inima zilnic după acea iertare care ține picioarele curate.

Mă gândesc la David. Natan i-a spus lui David: „David, Domnul ți-a îndepărtat păcatul.” Oh, ce ușurare! David a comis acest păcat teribil cu Bat-Șeba și Urie, iar Domnul l-a iertat. El spune: Ai primit iertarea judiciară. Umbrela este asupra ta, omule. S-a terminat cu păcatul. Astăzi poate găsești pe cineva care este în aceeași situație, realizez asta, însă Domnul deja S-a ocupat de acest lucru. Nu mă voi mai îngrijora. Însă nu și David. Nu după multă vreme Natan i-a spus: „Domnul a îndepărtat păcatul tău.” Dumnezeu S-a ocupat de acest lucru. Aceasta este răscumpărarea. Acest lucru l-a scris David în Psalmul 32 și iată ce a spus „Recunosc înaintea Ta păcatul meu. Nelegiuirea mea nu-Ți este ascunsă. Voi mărturisi Domnului fărădelegile.” Înțelegeți asta? Ascultați, când deja știa că elementul judiciar era rezolvat, el încă strigă în mărturisire să fie deschis canalul parental, ca să păstreze intimitatea relației. Așadar, care este mesajul în prima parte a acestei cereri? Iartă-ne datoriile noastre? Este simplu o cerere prin care să experimentăm clipă de clipă curățarea care vine în momentul în care ne recunoaștem păcatul înaintea Domnului. Foarte elementar, foarte necesar și știți ce anume mă face atât de mult să mă cutremur? Este faptul că Dumnezeu este gata să ne ierte. Știi, ai putea crede că, dacă ai fi într-o religie păgână sau ceva de genul acesta, și ai crede că zeii sunt ca oamenii, Dumnezeu ar putea să ajungă să fie atât de sătul de ascultat rugăciunile tale încât într-o zi ar spune: „Știi, aceasta este ultima dată când te ascult, prietene.” Din această clipă, vei suporta consecințele. Ți-am dat mai multă iertare decât au primit alți zece la un loc.” Însă nu așa este Dumnezeu. Cred că Neemia este cel care spune „Tu ești un Dumnezeu gata să ierți.” Tu ești un Dumnezeu gata să ierți. Așa e. E dornic. Îl iubesc pe Mica. El își găsește bucuria în milă. Poate spui: „Însă eu în fiecare zi mă întorc și spun Doamne, am făcut asta și Doamne, am iarăși această problemă.” În fiecare zi vii înaintea lui Dumnezeu. Nu Se satură El? Nu, pentru că se bucură să arate milă, pentru că mila este un act al naturii Sale care Îi aduce slavă, pentru că noi slăvim un Dumnezeu atât de milostiv.

De aceea spune în Romani 5: „unde s-a înmulțit păcatul, acolo harul s-a înmulțit şi mai mult.” Dumnezeu se bucură să ierte și știți, poți să folosești toată iertarea pe care o are și nu se va diminua deloc. Poți să vii ori de câte ori vrei și tot nu va scădea dragostea Lui. Niciodată. Te va ierta de atâtea ori de câte ori vei veni. Cineva mi-a spus săptămâna trecută „Cred că predica ta despre iertarea juridică mi-a ruinat fiul.” Am întrebat: „De ce?” „Ei bine, ai spus că poate să păcătuiască și este iertat pentru veșnicie, așadar s-a dus și a păcătuit și a spus că oricum este iertat.” Ei bine, mă îndoiesc că Îl cunoaște pe Cristos, întâi de toate, pentru că dacă știu că Dumnezeu mi-a iertat tot păcatul și dacă știu că indiferent de câte ori mă întorc și Îi cer iertare, El este gata și dornic să o facă, o astfel de dragoste mă oprește de la a păcătui, și nu mă va îndemna să păcătuiesc, pentru că nu pot să profit de acea dragoste. Nu pot abuza de ea. Dr. Barnhouse a spus o întâmplare minunată prin care relata acest lucru. El vorbea cu un profesor universitar și i-a spus povestea unui cuplu. Iată ce spune. Omul trăia o viață de păcat şi imoralitate, însă a fost convertit și în cele din urmă a venit să se căsătorească cu o minunată femeie creștină. I-a mărturisit natura vieții sale trecute în câteva cuvinte. Pe măsură ce-i relata aceste lucruri, soția i-a luat capul în mâinile ei, l-a apropiat de umărul ei și l-a sărutat spunându-i: „John, vreau să înțelegi ceva foarte clar. Îmi cunosc bine Biblia și așadar, știu care sunt subtilitățile păcatului și viciile păcatului care lucrează în inima omului. Știu că ești cu adevărat un om convertit, John, însă știu că încă mai ai natura păcătoasă și că nu ești deplin învățat în căile Domnului, așa cum vei fi în viitor. Diavolul va face tot ce poate ca să-ți ruineze viața creștină. El va dori să facă asta prin ispite de tot felul, care vor fi puse în calea ta și o astfel de zi va veni, John – oh, Doamne, ce bine ar fi să nu vină – însă s-ar putea să vină când vei cădea în fața ispitei și vei păcătui. Și John, imediat diavolul îți va spune că nici nu mai are rost să încerci. S-ar putea să-ți continui viața trăind pe calea ta de păcat. Și mai presus de toate, îți va spune să nu-mi spui ca să nu mă rănești. Însă, John, vreau să știi că în brațele mele este o casă pentru tine. Când m-am căsătorit cu tine, m-am căsătorit cu vechea ta natură și de asemenea cu noua ta natură și vreau să știi că este iertare deplină în avans pentru orice rău care va veni în viața ta.”

Acum, așa este cu Dumnezeu. Când Barnhouse a terminat povestirea, profesorul de la facultate a ridicat ochii în reverență și a spus „Dumnezeul meu, dacă ar putea ceva să îl mențină pe om pe calea dreaptă, genul acesta de iubire iertătoare oferită în avans ar reuși sigur.” Exact acesta este modul în care Dumnezeu vede relația Lui cu noi. Ascultați, am văzut problema păcatului. Am văzut soluția ca fiind iertarea. Aș dori să închei cu o cerere pentru mărturisire. O cerere pentru mărturisire. Al treilea principiu este simplu: noi primim iertarea Lui prin mărturisirea păcatului. Noi primim iertarea Lui prin mărturisirea păcatului. Ideea centrală a acestui verset implică mărturisirea. Tu poți cunoaște multe despre păcat și poți cunoaște multe despre iertare, dar dacă nu-ți mărturisești păcatul, nu vei primi niciodată iertarea. Atâta vreme cât îmi acopăr păcatul și nu-l mărturisesc niciodată și nu mă pocăiesc niciodată de el și nu mă depărtez de el și nu i-l dau lui Dumnezeu și să fiu de acord cu El cu privire la păcat, nu voi fi niciodată liber să cunosc bucuria pe care El vrea s-o cunosc, pentru că bariera este acolo și îmi periclitează intimitatea părtășiei. Așadar, eu trebuie să mărturisesc. Eu trebuie să-mi deschid inima și să admit păcatul meu și acest lucru este greu, nu-i așa? Este greu. Încearcă să obții mărturisirea de la copiii tăi atunci când au făcut ceva rău. E greu. Îmi aduc aminte că eram copil și împreună cu un alt băiat am vandalizat școala în care tatăl meu avea o întâlnire de studiu biblic într-un oraș mic din Indiana. La mijlocul săptămânii, băiatul acela și cu mine ne-am dus acolo și am făcut niște lucruri rele. S-au dus din casă în casă, era un oraș micuț, și au venit la casa în care eram noi și au chemat proprietarul casei şi a venit la ușă. Omul a întrebat: „Cineva a vandalizat școala, copiii voștri știu ceva despre asta?”

Îl țineam pe tata de mână și aveam cel mai angelic chip cu putință, făcând tot ce puteam ca să arăt că sunt la fel de spiritual precum tatăl meu, care era un evanghelist. Nu voi fi prins niciodată. M-am ținut tare. „Fiul meu nu ar face niciodată așa ceva” și m-a bătut ușor pe creștet. „Nu Johnny. El este un copil minunat.” Și celălalt om a spus: „Și fiul nostru de asemenea este minunat și nu înțeleg cum ar fi putut să aibă loc acest lucru.” S-au uitat lung și tatăl meu exprima o dragoste și încredere deosebită față de mine. În acea seară la biserică a făcut apel și eu am ieșit în față. M-am rugat cu el pe treptele bisericii. Am spus: Cred că am nevoie de Isus în inima mea. Nu a știut niciodată de ce. Au trecut zece ani până să-i spun. Zece ani. Nu am avut curajul să-i spun. Însă nu sunt singur. Adam și Eva au păcătuit și obișnuiau să meargă și să vorbească cu Dumnezeu în răcoarea zilei, însă în momentul când au păcătuit, următorul lucru care a fost? S-au ascuns. Este greu să mărturisești. Atâta vreme cât nu faci asta îți periclitezi bucuria. Proverbe 28:13 spune că dacă îți acoperi păcatul nu vei prospera. Dacă îți acoperi păcatul nu vei prospera. Dar cine-l mărturisește și se lasă de el capătă îndurare. Este în joc prosperitatea noastră spirituală. De aceea El spune că mai bine zici „și ne iartă nouă datoriile noastre.” Mărturisirea păcatului este vitală. Este vitală. David i-a spus lui Natan: „Am păcătuit împotriva Domnului”, 2 Samuel 12:13. David i-a spus lui Natan iarăși în 2 Samuel 24:10: „Am păcătuit împotriva Domnului Atotputernic prin ce am făcut. Am lucrat ca un nebun.” În 1 Cronici 21:8: David I-a spus lui Dumnezeu „Eu sunt cel care a păcătuit și a făcut ce este rău.” Isaia a spus: „Sunt un om cu buze necurate și trăiesc în mijlocul unui popor tot cu buze necurate.” Daniel a spus în capitolul 9 la versetul 20: „vorbeam și-mi mărturiseam păcatul.” Petru a spus în Luca 5 cu 8: „Pleacă de la mine că sunt un om păcătos, Doamne.” Pavel a spus: „vrednic de primit este cuvântul care zice: „Isus Cristos a venit în lume să mântuiască pe cei păcătoși, dintre care cel dintâi sunt eu” care? – „cel dintâi.”

Mărturisirea păcatului nu este ușoară, însă este necesară pentru ca să participăm la bucuria care vine din iertarea parentală. Nu vă ascundeți păcatul, mărturisiți-vă păcatul. John Stott spune, și este adevărat, că cel mai sigur antidot pentru procesul de împietrire este practica disciplinată a descoperirii păcatelor făcute cu gândul și cu privirea, precum și prin cuvinte și fapte, și renunțarea la ele cu pocăință. Dacă nu faci asta, te vei împietri. Am văzut creștini, iertați juridic și asigurați pentru veșnicie, care sunt atât de împietriți, atât de vinovați, atât de nemărturisitori, atât de insensibili la păcat și totalmente fără bucurie, care nici măcar nu știau ce înseamnă părtășia plină de iubire și apropierea de Dumnezeu. Au blocat-o prin faptul că au baricadat un păcat nemărturisit. Mărturisirea lui. Săptămâna aceasta stăteam în camera mea din Indiana și am urmărit pe fereastră cum ningea. Meditam că lumea arată așa de albă. Orășelul în care eram are trei străzi și un indicator cu Stop. Atât. Câmpurile din împrejurimi erau albe. Se vedeau cărări pe unde au mers oamenii, iar copacii erau plini de zăpadă. Mă gândeam la păcatele noastre ca fiind albe ca zăpada. Apoi pe măsură ce m-am uitat la viața mea, citeam o carte mică Rugăciunile puritanilor, de care v-am spus uneori, am dat peste una care a pus în contrast viața mea cu puritatea pe care o vedeam pe fereastră. M-am gândit că ar fi un gând potrivit pentru noi azi. Mărturisirea este așa de necesară, fraților, sau îți vei pierde curăția care îți aduce bucurie. Iată ce am citit.

„Dumnezeul harului, Tu care ai imputat păcatul meu Celui care m-a înlocuit și I-ai atribuit neprihănirea Lui sufletului meu, care m-ai îmbrăcat cu haina de mireasă, care m-ai împodobit cu podoabele sfințeniei, însă în umblarea mea creștină sunt tot în zdrențe. Cele mai bune rugăciuni ale mele sunt pătate de păcat. Lacrimile de pocăință sunt atât de mult pătate. Mărturisirile greșurilor mele sunt atât de multe agravări ale păcatului. Primirea Duhului este îmbibată de egoism. Trebuie să mă pocăiesc de pocăința mea. Am nevoie ca lacrimile mele să fie spălate. Nu am nicio haină de adus pentru a-mi acoperi păcatele, niciun război de țesut pentru a-mi țese propria neprihănire. Întotdeauna stau îmbrăcat cu haine murdare și prin har primesc totdeauna haine de schimb pentru că Tu întotdeauna justifici pe cel neduhovnicesc. Eu sunt totdeauna cel care merge în țara depărtată și întotdeauna mă întorc ca un fiu pierdut și întotdeauna Îi spun Tatălui să mă ierte, iar Tu întotdeauna aduci cea mai bună haină. În fiecare dimineață Te rog să mă lași să o port, în fiecare seară o predau, zilnic merg și lucrez cu ea, să fiu căsătorit purtând-o, să fiu rănit de moarte purtând-o, să stau în fața tronului de judecată mare și alb, să intru în ceruri purtând-o, strălucind ca soarele. Ajută-mă să nu pierd niciodată din vedere păcătoșenia deosebită a păcatului meu, neprihănirea deosebită a mântuirii, slava deosebită a lui Cristos, frumusețea deosebită a sfințirii și minunea deosebită a harului. Sunt vinovat, dar iertat. Sunt pierdut, dar mântuit. Sunt rătăcitor, dar găsit. Sunt păcătos, dar curățit. Lasă-mă să am inima zdrobită neîncetat. Ajută-mă să rămân agățat necontenit de cruce. Hrănește-mă în fiecare clipă cu harul care se coboară și deschide-mi izvoarele cunoștinței divine din care să țâșnească apa nespus de curată și nepătată prin pustietățile vieții mele.”

Mărturisirea; curățirea sufletului. Aceasta este pledoaria acestei cereri. Este ea parte a rugăciunii tale?

SFÂRȘIT