Este o mare bucurie în dimineața asta să ne întoarcem la Matei capitolul 6, versetele de la 9 la 13.

Aș dori să ne rugăm împreună acum când începem. Tată, următoarele momente Ți le încredințăm Ție și Te rugăm să fii Învățătorul nostru. Ne dorim să fim nimic mai mult decât un canal curat prin care Tu să vorbești. Vrem ca adevărul Tău să fie debarasat de erori umane sau de înfrumusețări omenești. Și vrem să auzim că ne vorbești și să fim plini de uimire în fața puterii Tale și harului Tău pe care l-ai arătat față de noi. Fie să știm mai bine cum să ne rugăm datorită acestui timp petrecut împreună! În numele lui Cristos, amin.

A învăța cum să te rogi este foarte important. A învăța cum să te rogi înseamnă a învăța cum să comunici cu Dumnezeu și nu pot să mă gândesc la ceva mai important decât acest lucru. De fapt, este atât de important încât Scriptura spune că trebuie să ne rugăm fără încetare. Noi trebuie să ne rugăm totdeauna. Și dacă trebuie să ne rugăm totdeauna și să ne rugăm fără încetare și dacă rugăciunea este comuniune cu Dumnezeu și dacă „mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit”, atunci rugăciunea eficientă este foarte, foarte importantă. Cât de potrivit este atunci să știm de fapt cum să ne rugăm!

Cât de tragic ar fi să ne petrecem o viață întreagă ratând modul corect de a comunica cu Dumnezeu. Şi știți că există posibilitatea aceasta? Pentru că, potrivit apostolului Pavel în Romani 8 „Duhul mijlocește pentru noi adesea, din pricina slăbiciunii noastre”, ceea ce înseamnă că nu știm să ne rugăm așa cum ar trebui. Așadar, iată-ne având această resursă incredibilă, rugăciunea, pentru a comunica cu Dumnezeu și a accesa resursa divină. Și noi ar trebui să fim implicați în asta tot timpul și totuși, cât de adesea carnea inhibă legitimitatea și corectitudinea acestor rugăciuni. Și îndrăznesc să spun că dacă am putea să învățăm de la cineva cum să ne rugăm, cel pe care ar trebui să-L alegem este Domnul nostru, care a știut cel mai bine cum să comunice cu Tatăl. Și exact asta este ceea ce avem în Matei 6 de 9 la 13.

Îl avem pe Isus care ne învață cum să ne rugăm și ne oferă elementele și ingredientele unei perspective potrivite de rugăciune. Nu știu cum ați răspuns la această serie în care am fost implicați, dar inima mea i-a acordat o mare atenție în timpul studiului, pentru că simt că aici, așa cum simțiți și voi atunci când studiați în special cuvintele lui Cristos în relatările evanghelice, că literalmente ești învățat de Cristos Însuși. Dacă am fi anunțat că Isus va fi învățătorul nostru în această dimineață și El ar fi stat în acest loc, îndrăznesc să spun că am asculta și am auzi cu urechi atente acea poruncă ce ne stă în față în versetul 11 pentru ziua de astăzi. „Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi.”

Și dorim să aflăm tot ceea ce este de știut cu privire la însemnătatea acestei afirmații minunate. Ei bine, într-un sens, El nu este aici, dar într-un alt sens, El este. Nu este prezent în termenii limitărilor trupului meu omenesc, dar este aici prin adevărul nelimitat al Cuvântului Său, așa că vom fi atenți la ceea ce Cuvântul Său are de spus către noi și pentru noi.

Să citim iarăși versetele de la 9 la 13, ca să avem cadrul. „Iată, deci, cum trebuie să vă rugați: „Tatăl nostru care eşti în ceruri! Sfințească-se Numele Tău; vie împărăția Ta; facă-se voia Ta, precum în cer şi pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi; şi ne iartă nouă greșelile noastre, precum şi noi iertăm greșiților noștri şi nu ne duce în ispită, ci izbăvește-ne de cel rău. Căci a Ta este împărăția şi puterea şi slava în veci. Amin!”

Acum aduceți-vă aminte, vă rog, pe măsură ce ne apropiem din nou de acest pasaj, că Isus pune în contrast standardul Lui de rugăciune cu cel al cărturarilor și al fariseilor. Și în esență, ca să rezumăm totul într-o afirmație simplă, standardul de rugăciune al lui Isus se concentrează pe Dumnezeu, în timp ce standardul lor de rugăciune se concentrează pe ei înșiși. În versetul 5 Isus a spus: „Vă place să vă rugați stând în picioare la colțurile ulițelor și în drumuri, ca să fiți văzuți de oameni.” În versetul 7 El spune că de fapt: voi folosiți repetiția inutilă cum fac și păgânii de parcă ați putea să-l convingeți pe Dumnezeu sau să-L sâcâiți ca să vă dea ceea ce vreți. Versetul 8, presupuneți că aveți ceva informații pe care să I le dați lui Dumnezeu, pe care El nu le-ar avea la dispoziție, dacă nu ar fi implicarea voastră specială. Așadar, aceasta este atitudinea voastră și acțiunea voastră și fiecare mod de rugăciune pe care voi îl aveți se concentrează pe voi.

Și în contrast cu asta, Isus a spus, când vă rugați, totul trebuie să fie concentrat asupra Lui. „Tatăl nostru” înseamnă paternitatea lui Dumnezeu. „Sfințească-se numele Tău” este prioritatea lui Dumnezeu. „Vie Împărăția Ta” este programul lui Dumnezeu. „Facă-se voia Ta”, este planul lui Dumnezeu. „Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi” este purtarea de grijă a lui Dumnezeu . „Și ne iartă nouă greșelile noastre ” este iertarea lui Dumnezeu și așa mai departe. Totul se concentrează pe Dumnezeu. Așa ar trebui să fie rugăciunea. Rugăciunea nu este pentru mine; este pentru El. Nu este pentru ca eu să obțin ceva; este pentru slava Lui. Și am învățat acest lucru pe măsură ce am înaintat prin această rugăciune extraordinară. De fapt primele trei cereri „sfințească-se numele Tău, vie Împărăția Ta, facă-se voia Ta, precum în cer așa și pe pământ” așază rugăciunea din perspectiva că nicio cerere în ce ne privește pe noi nu are loc până când Dumnezeu nu este așezat la locul potrivit. Nu cer nimic care să nu sfințească numele Lui. Nu cer nimic care să nu coboare Împărăția Sa într-o anumită formă. Nu cer nimic care să nu fie o expresie a voii Sale.

Acum, după ce am stabilit acest lucru, trecem de la acele elemente care sunt legate în mod specific și direct de Dumnezeu la cele care se referă la nevoile umane, și ajungem la versetul 11. „Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi.” Acum ne vom uita la cinci aspecte și deja am văzut primele două, iar acum doar vi le voi reaminti, cinci aspecte ale acestei simple cereri. Întâi de toate, substanța care este cerută. Care este aceasta? Este pâinea. „Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi.” Vă amintiți că am spus că conceptul de pâine de aici este de fapt un simbol pentru toate cerinţele noastre fizice, probabil cuprinzând cele trei nevoi elementare: hrană, îmbrăcăminte și adăpost. Pâinea cuprinde nevoia fizică, nevoia temporală și necesitățile elementare ale vieții. Suntem de puțin folos lui Dumnezeu în îndeplinirea scopurilor și obiectivelor Sale în această viață dacă El nu ne împlinește nevoile fizice de bază pentru a ne menține în viață. Așadar, pentru a fi utili în această lucrare a Împărăției Sale, pe care o aduce pe pământ, este necesar să ne fie împlinite nevoile noastre fizice.

Acum, al doilea lucru despre care am vorbit, este nu doar substanța, ci și sursa. Presupunerea acestei cereri este că sursa este Dumnezeu. El este implicat în spatele verbului dă-ne. Ne uităm la Dumnezeu ca fiind sursa tuturor lucrurilor. Ne-am uitat în detaliu cu trei săptămâni în urmă în ultimul nostru studiu. Într-un sens regret că am avut această pauză, dar în alt sens nu regret, pentru că am putut astfel să-mi clarific gândurile în ce privește acest verset între timp. Așadar, cred că acum poate acum sunt mai multe adevăruri semnificative de spus decât ar fi fost acum două săptămâni. Aşadar Dumnezeu este sursa tuturor lucrurilor. Nu deții nimic dacă El nu îți dă. El este creatorul și susținătorul și Cel ce ține întregul univers. Tot ceea ce avem este din mâna Lui, totul. Astfel, sursa este Dumnezeu și partea materială este pâinea.

Prima cerere, atunci, care se ridică din inima unui copil al lui Dumnezeu către Tatăl este cererea care are legătură cu nevoia fizică. Nu este nimic greșit în a căuta fața lui Dumnezeu în această privință, atâta timp cât motivul este ca prin asta numele Lui să fie sfințit și prin asta Împărăția Lui să vină și prin aceasta voia Lui să fie împlinită. El este Cel care dorește să împlinească nevoile noastre fizice. Și desigur știm din Iacov 1:17 că „orice ni se dă bun şi orice dar desăvârșit este de sus, pogorându-se de la Tatăl luminilor, în care nu este nici schimbare, nici umbră de mutare.” Știm din 1 Timotei capitolul 4 „toate lucrurile trebuie luate cu mulțumiri, pentru că sunt sfințite prin Cuvântul lui Dumnezeu și prin rugăciune.”

Dumnezeu ne dă toate lucrurile bune ca să ne bucurăm de ele. Am spus data trecută că ideea cererii „pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi” nu este doar o rugăciune a unui cerșetor, deși poate fi rugăciunea unuia care nu are nimic pentru următoarea masă. Este, de asemenea, recunoașterea de către noi toți că Dumnezeu este Cel care este sursa tuturor proviziilor fizice. Pentru unii oameni ar putea fi: „Doamne, nu am nimic de mâncat pentru următoarea masă. Te rog să-mi dai pâinea de toate zilele, ca Tu să fii slăvit prin faptul că Te-ai îngrijit de mine.” Pentru noi s-ar putea să fie: „Doamne, Te-ai îngrijit de atât de multe lucruri, Îți mulțumesc și recunosc că Tu eşti sursa și Te rog să continui să Te îngrijești cu astfel de binecuvântări, ca numele Tău să fie glorificat.” Așadar, fie că nu ai și ceri ca să primești de la El, fie că ai și ceri să continue să-ți dea, cererea este aceeași. Îl recunoaște pe Dumnezeu ca sursă.

Acum, care este cererea? Este verbul a da. „Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi.” Aceasta este esenţa acestei cereri, și pe acest lucru ne vom concentra în dimineața asta.

Acum, ce drept avem să-I cerem lui Dumnezeu asta? Avem vreun motiv sau vreun drept ca să-I spunem lui Dumnezeu „Tată, dă-ne pâinea noastră cea de toate zilele?” Există vreo bază pe care această cerere să fie validă? Ei bine, singura bază ar fi că Dumnezeu a promis că va face asta, așa-i? Dumnezeu a promis să împlinească cerinţele mele fizice. Și dacă El a făcut această promisiune, atunci eu am dreptul să-I cer să o împlinească. Și aceasta este de fapt promisiunea pe care El ne-a făcut-o.

Deschideți odată cu mine la Psalmul 37, doresc să aduc în atenţia voastră o considerație elementară despre care vom vorbi și care nădăjduiesc să vă fie de folos ca să înțelegeţi cum Dumnezeu dorește să împlinească nevoile voastre fizice. Acum, nu cred că Dumnezeu este obligat, ascultați ce spun, să împlinească cerinţele tuturor din punct de vedere fizic. Cred că sunt anumite condiții. Sunt anumite condiții și vom vedea aceste lucruri de câteva ori, pe măsură ce vom înainta cu studiul în această dimineață.

Însă nu cred că Dumnezeu este obligat să împlinească nevoile fizice ale tuturor. Să ne uităm la Psalmul 37 versetul 3: „Încrede-te în Domnul și fă binele.” Acum, această afirmație simplă este profundă, prieteni, pentru că ea cuprinde semnificația mântuirii. Mântuirea înseamnă să-L crezi pe Dumnezeu, lucru care rezultă în fapte bune, nu-i așa? „Credința fără fapte este moartă.” Așadar, simplu spus „Încrede-te în Domnul și fă binele” este ca sumarizarea soteriologiei, sumarizarea întregii doctrine a mântuirii, crezând, și rezultatul acelei credințe adevărate sunt faptele bune.

Acum, dacă tu ești unul care crede și această credință este manifestată în fapte, atunci ai promisiunea că „vei locui în țară și vei fi cum? Hrănit.” Nu este acest lucru minunat? Acum, acest lucru înseamnă ceva foarte practic. Acum, cred că unii din noi simt că cele mai multe promisiuni din Biblie au de-a face cu adevărul spiritual, și este adevărat, însă niciodată nu este exclus fizicul. Am fi de foarte puțin folos spiritual Domnului în această lume dacă nu ne-ar împlini nevoia noastră fizică. Și apropo, dacă aveți nevoie de o comparație mergeți la 2 Corinteni capitolul 9. Nu e nevoie să întoarceți acum, ci doar să notați, 2 Corinteni capitolul 9. Vorbește despre modul în care ar trebui să dăm „nu cu părere de rău sau de silă, căci „pe cine dă cu bucurie, îl iubește Dumnezeu.” Şi Dumnezeu poate să vă umple cu orice har, pentru ca, având totdeauna în toate lucrurile din destul, să prisosiți în orice faptă bună.”

Cu alte cuvinte, când noi Îi dăm lui Dumnezeu și investim în Împărăția lui Dumnezeu, Dumnezeu nu ne va oferi numai rod spiritual, ci, așa cum spune 2 Corinteni 9, va oferi și pâine pentru hrana noastră. Purtarea de grijă a lui Dumnezeu din punct de vedere fizic este o promisiune biblică. Mai departe în versetul 4 spune: „Domnul să-ți fie desfătarea.” Apoi spune: „Încredințează-ţi soarta în mâna Domnului.” În versetul 7 spune: „nădăjduiește în Domnul.” La versetul 8 spune: „Lasă mânia, părăsește iuțimea.” Merge mai departe și face o comparație între o persoană neprihănită care face acest lucru și una păcătoasă. Versetul 9: „cei răi vor fi nimiciți.” Vor fi nimiciți. Cel rău este menționat în versetul 12 și apoi în versetul 13: „Domnul râde de cel rău, căci vede că-i vine şi lui ziua.”

Cu alte cuvinte, pentru cel neprihănit este o promisiune, pentru cel rău este judecată. Acum, să sărim la versetul 18 „Domnul cunoaște zilele oamenilor cinstiți; şi moștenirea lor ține pe vecie. Ei nu rămân de rușine în ziua nenorocirii,” ci – ascultați – „au de ajuns în zilele de foamete.” Nu este minunat? Este promisiunea purtării de grijă a lui Dumnezeu pentru poporul Lui într-o vreme de foamete. Cu toate că cel rău va pieri, cel neprihănit va avea de ajuns. Versetul 20: „Dar cei răi pier, şi vrăjmașii Domnului sunt ca cele mai frumoase pășuni: pier, pier ca fumul.” Acel fel de grăsime într-adevăr arde, şi așa vor sta lucrurile cu cel rău. Dumnezeu nu are nicio obligație să Se îngrijească de ei, ci face asta pentru noi.

Nu cred că în mod necesar întotdeauna va fi un ospăț, dar la urma urmei în Proverbe 15:17 spune: „Mai bine un prânz de verdețuri, şi dragoste, decât un bou îngrășat, şi ură.” Când relațiile sunt corecte, nu trebuie să fie sofisticate. Permiteți-mi să vă ofer o ilustrație în acest sens dacă pot. Nu am intenționat să o folosesc, dar aș dori să aloc timp și să o prezint aici. 1 Împărați capitolul 16. Cred că aceasta este o ilustrație grafică a principiului că Dumnezeu Se îngrijește de ai Săi în mijlocul foametei.

Istoria lui Israel în Împărăția divizată, a fost o istorie tragică. Au avut doar regi răi și deși au mers din rău în mai rău, până când au culminat cu cel mai stricat împărat, unul pe nume Ahab, care era fiul lui Omri. Și în 1 Împărați 16 versetul 25 aflăm că Ahab îi ia locul tatălui său Omri, după ce Omri a murit. Ahab urcă pe tron și domnește în Israel timp de 22 de ani. Iar Ahab a adus 22 de ani de probleme la drept vorbind, în țara lui Israel. S-a căsătorit cu acea femeie nelegiuită, Izabela, care se închina lui Baal și a adus cu ea toată închinarea la Baal, a ridicat un altar pentru Baal în casa lui Baal. Versetul 32: „Ahab, fiul lui Omri, a făcut ce este rău înaintea Domnului, mai mult decât toţi cei ce fuseseră înaintea lui.” Națiunea s-a scufundat în hăurile nelegiuirii. Ca rezultat, versetul 1 din 17: „Ilie, Tişbitul, unul din locuitorii Galaadului, i-a zis lui Ahab: ‘Viu este Domnul, Dumnezeul lui Israel, al cărui slujitor sunt, că în anii aceștia nu va fi nici rouă, nici ploaie, decât după cuvântul meu.‘”

Cu alte cuvinte Dumnezeu spune că aceste lucruri vor fi pentru purtarea de grijă a lui Israel. Dacă nu e ploaie, nu vor fi recolte, dacă nu e recoltă, nu va fi nici mâncare, și dacă nu e mâncare, va fi foamete. Dar în mijlocul acestui lucru, la versetul 2 spune „Şi cuvântul Domnului a vorbit lui Ilie, cu aceste vorbe: ‘Pleacă de aici, îndreaptă-te spre răsărit, şi ascunde-te lângă pârâul Cherit, care este în faţa Iordanului.‘”

Nu este uimitor? Cui a poruncit să-l hrănească? Corbilor. Dumnezeu i-a organizat pe corbi să aducă de mâncare profetului Lui. De ce? Pentru ca cei răi să piară, dar în foamete, cel neprihănit să fie păzit, pentru că Dumnezeu a făcut promisiuni ale purtării de grijă fizice față de ai Lui. „Corbii” – versetul 6 – „îi aduceau pâine şi carne dimineața, şi pâine şi carne seara, şi bea apă din pârâu.” Bine, în cele din urmă a secat pârâul și prorocul avea nevoie să mănânce. Așadar, Domnul i-a spus „‘Scoală-te, du-te la Sarepta care ține de Sidon, şi rămâi acolo. Iată că am poruncit acolo unei femei văduve să te hrănească.‘ Ilie s-a sculat, şi s-a dus la Sarepta. Când a ajuns la poarta cetății, acolo era o femeie văduvă care strângea lemne. El a chemat-o şi a zis: ‘Du-te şi adu-mi, te rog, puțină apă într-un vas, ca să beau.‘”

Acum, acest lucru a fost destul de dur pentru sărmana văduvă care aduna vreascuri, ca și cum ar fi trebuit să știe cine este acesta. Însă se pare că Domnul i-a pregătit inima, aflăm din versetul 9. „Pe când se ducea ea să-i aducă, a chemat-o din nou şi a zis: ‘Adu-mi, te rog, şi o bucată de pâine în mâna ta. ‘” Acum, acest lucru introduce o problemă severă. Ea spune: „Viu este Domnul, Dumnezeul tău, că n-am nimic copt, n-am decât un pumn de făină într-o oală şi puțin untdelemn într-un ulcior. Şi iată, strâng două bucăți din lemne, apoi mă voi întoarce şi voi pregăti ce am pentru mine şi pentru fiul meu: vom mânca şi apoi vom muri.” Atât. Ne-a rămas suficient ca să facem o plăcintă. Eu și cu fiul meu o vom împărți și apoi vom muri de foame.

„Ilie i-a zis: ‘Nu te teme, întoarce-te şi fă cum ai zis. Numai, pregătește-mi întâi mie cu untdelemnul şi cu făina aceea o mică turtă, şi adu-mi-o; pe urmă să faci şi pentru tine şi pentru fiul tău. Căci aşa vorbește Domnul, Dumnezeul lui Israel: ‘Făina din oală nu va scădea şi untdelemnul din ulcior nu se va împuțina, până în ziua când va da Domnul ploaie pe faţa pământului.‘ Ea s-a dus, şi a făcut după cuvântul lui Ilie. Şi multă vreme a avut ce să mănânce ea, și familia ei, și Ilie. Făina din oală nu a scăzut, nici untdelemnul din ulcior nu s-a împuținat, după cuvântul pe care îl rostise Domnul prin Ilie.”

Nu este uimitor? Acea oală a rămas plină tot timpul și acel ulcior cu untdelemn a rămas plin tot timpul. Și ei continuau să mănânce, iar Dumnezeu în mod miraculos îi hrănea pe acea văduvă și pe fiul ei și pe proroc în mijlocul foametei. De ce? Pentru că Domnul este legat de promisiunea Sa față de poporul Său că cel care se încrede în Domnul și face fapte bune va fi hrănit. Și cred din toată inima că uneori uităm că Dumnezeu este preocupat de nevoile noastre fizice și că putem să pretindem acea promisiune din mâna Lui cea bună și plină de har.

Să mergem iarăși la Psalmul 37, dacă ați plecat de acolo. Doresc să ajung la superlativ cu acest adevăr minunat. Versetul 22 spune: „Căci cei binecuvântați de Domnul stăpânesc ţara, dar cei blestemați de El sunt nimiciți. Domnul întărește pașii omului, când Îi place calea lui; dacă se întâmplă să cadă, nu este doborât de tot, căci Domnul îl apucă de mână.” Punctul culminant este atât de minunat în versetul 25. David spune: „Am fost tânăr, şi am îmbătrânit, dar n-am văzut pe cel neprihănit părăsit, nici pe urmașii lui cerșindu-şi pâinea.” David spune: Sunt de multă vreme pe pământ și niciodată nu am văzut pe cel neprihănit uitat și nici pe urmașii lui cerșind pâinea. De ce? Versetul 26: „Ci el totdeauna este milos, şi dă cu împrumut; şi urmașii lui sunt binecuvântați.”

Versetul 27, acesta este un motiv bun pentru ca să te „depărtezi de rău, să faci binele, şi să dăinui pe vecie.” Aceasta este promisiunea lui Dumnezeu pentru purtarea de grijă fizică. Dumnezeu Îi hrănește pe ai Lui, dragilor. Am citit chiar în Biblie despre faptul că Dumnezeu îi adăpostește pe ai Lui, dacă trebuie face să crească un curcubete asupra capului lui, să-l păzească ca să nu-l bată soarele. Domnul a spus în Luca 18:28 la 30: „Nimeni nu a lăsat tată sau mamă sau case sau frați ca să Mă urmeze”, și veți avea aceste lucruri însutit: „în această viață și în cea care urmează.” Cred că Dumnezeu a pregătit case și pământ și tați și mame și case pentru ai Lui în această viață, de asemenea și viața care urmează să vină.

Acum, acest lucru este uimitor, dragilor, să știi că Dumnezeu este un Dumnezeu care a promis că Se va îngriji fizic de nevoile noastre. Imaginați-vă dacă ați fost în afara cunoașterii lui Dumnezeu și nu ai fi avut nicio astfel de aşteptare de la Dumnezeu. Imaginați-vă de exemplu că ați fi Irasema De Silva care trăiește într-o favelă în Brazilia, favele pe care eu personal le-am văzut și care sunt niște barăci de hârtie și carton construite pe pantele dealurilor din Rio, în Sao Paolo. „Uneori cred,” spunea ea, „că dacă aș muri nu va mai trebui să îmi văd copiii suferind așa cum suferă acum. Uneori mă gândesc la sinucidere, pentru că îi văd plângând de foame și iată că sunt aici fără niciun ban pentru a le cumpăra pâine.”

Stan Mooneyham de la World Vision spune povestea sfâșietoare a vizitei în casa lui Sebastian și Maria Nociamento, o altă familie săracă dintr-o favelă din Brazilia. El a descris casa ca fiind o singură cameră înclinată, cu un acoperiș de paie și cu podea de nisip, un singur scaun, o sobă de cărbune și patru pătuțuri din saci de cartofi umpluți cu paie. El spune: „Emoțiile mele abia puteau să suporte ceea ce am văzut și auzit: acei gemeni de trei anișori întinși dezbrăcați, care stăteau nemișcați într-un pătuț, erau în ultimul act al dramei lor personale. Îndurătoare, cortina cobora peste apariția lor scurtă. Malnutriția era dușmanul lor. Tatăl este fără loc de muncă și amândoi, el și Maria, sunt chinuiți de existența lor, însă sunt prea mândri ca să ceară ajutor. El încearcă să lustruiască pantofi, iar Maria nu poate vorbi despre situația lor. Ea încearcă, încearcă, însă nu-i vin cuvintele. Dragostea ei de mamă este profundă și tandră, iar deteriorarea pe zi ce trece a copilașilor ei este mult mai mult decât poate suporta.”

Iar Dumnezeu nu este obligat să Se îngrijească de cei care nu se încred în El și nu fac binele. Oh, s-ar putea ca Dumnezeu în alegerea Sa plină de har și suverană, să hrănească uneori și pe cel rău, dar nu este obligat. Și într-o zi cei care sunt răi vor răbda foamea. Luca 6:25 spune: „Vai de voi care sunteți sătui acum, căci voi veți flămânzi.” Dumnezeu este obligat numai să Se îngrijească de nevoile celor care sunt copii ai Lui.

În India oamenii își abandonează soțiile și copiii numai ca să găsească de mâncare. Familiile se sinucid împreună. Mamele își aruncă copiii în apele învolburate ale Gange-ului și-i văd cu mor, ca un act de jertfă pentru zeii lor, pentru că oricum vor muri de foame. Și dacă ei mor de foame, nu există nicio virtute religioasă în acest act, astfel că mai bine îi îneacă, ca cel puțin zeii să fie potoliți. Și din moment ce vor muri, pot avea vreun scop religios. Însă știți ceva? Cu toate problemele și zbaterile și foametea din lume, dragilor, problema nu este că pământul nu poate să ofere hrană. Nu aceasta este problema.

Indira Gandhi însăși a spus: Sunt suficiente resurse în India ca să hrănească întreaga populație și să mai şi exporte două treimi din ceea ce produce. Unii din noi credem că lumea nu poate produce hrana pentru toată omenirea. Nu este adevărat. Știți ceva? Citeam săptămâna asta că cu cât avem mai mulți oameni în lume, cu atât avem mai multă productivitate, pentru că omul este o ființă productivă. Citeam de asemenea săptămâna asta că poți să pui întreaga populație a lumii în statul Montana. Asta înseamnă că a mai rămas suficient spațiu. Numai 15 la sută din terenul arabil de pe glob este folosit pentru asta și doar jumătate din acest procent în fiecare an. Problema noastră nu este lipsa de resurse. Problema noastră nu este suprapopularea. Azi sunt mai puțini oameni pe kilometru pătrat în New York decât erau acum 50 de ani. Resursele sunt acolo, însă ceea ce îi oprește pe oameni de la accesarea acestor resurse este problema spirituală și imediat voi ajunge la acest aspect, pentru că dacă ei ajung să-L cunoască pe Dumnezeu, știu că Dumnezeu a creat o lume care să se îngrijească de cerinţele lor.

În Psalmul 33, mergem de la Psalmul 37, la versetul 18 spune: „Iată, ochiul Domnului privește peste cei ce se tem de El, peste cei ce nădăjduiesc în bunătatea Lui, ca să le scape sufletul de la moarte şi să-i țină cu viață în mijlocul foametei.” Acum, este uimitor pentru mine faptul că Dumnezeu are grijă de poporul Lui în mijlocul foametei și-i păzește. Acum, s-ar putea să nu o facă prin corbi sau cum a fost în cazul lui Isus, prin îngeri, sau s-ar putea să nu-i ocrotească printr-un curcubete care să crească deasupra capului lor. De obicei se îngrijește de poporul Lui prin intermediul altor oameni, nu-i așa? Însă Dumnezeu Se îngrijește de ai Lui în timpul foametei. Capitolul 34, versetul 10 din Psalmul, la versetul 9 spune: „Temeți-vă de Domnul, voi, sfinții Lui, căci de nimic nu duc lipsă cei ce se tem de El! Puii de leu duc lipsă, şi li-i foame, dar cei ce caută pe Domnul nu duc lipsă de nici un bine.” Ei nu vor flămânzi. Ce promisiune deosebită din partea lui Dumnezeu!

În Proverbe capitolul 3 versetul 5: „Încrede-te în Domnul din toată inima ta, şi nu te bizui pe înțelepciunea ta! Recunoaște-L în toate căile tale, şi El îți va netezi cărările.” Și care este rezultatul? Versetul 8: „Aceasta va aduce sănătate trupului tău, şi răcorire oaselor tale. Cinstește pe Domnul cu averile tale, şi cu cele dintâi roade din tot venitul tău: căci atunci grânarele îți vor fi pline de belșug, şi teascurile tale vor geme de must.” Dumnezeu Se îngrijește de nevoile noastre fizice în purtarea Sa de grijă plină de har, asemenea unui Tată față de copiii Lui.

Proverbe 10:3: „Domnul nu lasă pe cel neprihănit să sufere de foame, dar îndepărtează pofta celor răi.” Astfel Dumnezeu lasă să se înțeleagă foarte clar în Scriptură că este preocupat să se îngrijească de poporul Lui. Poate spui: „Ei bine, John, vorbești de principiile din Vechiul Testament.” Nu, nu vorbesc. Uitați ce spune la Matei 7:7 și imediat vom trece la Noul Testament. Matei 7, apoi vreau să ilustrez. Ce spune? „Cereți, şi vi se va da; căutați şi veţi găsi; bateți, şi vi se va deschide.” De obicei punem în dreptul lucrurilor spirituale acest verset. De fapt acest verset este folosit cu privire la venirea cuiva la Cristos să ceară mântuirea. Apoi spune în versetul 8: „Căci oricine cere, capătă; cine caută, găsește; şi celui ce bate, i se deschide.” Însă exact acesta este lucrul la care se referă Cristos, cel arătat în versetul 9: „Cine este omul acela dintre voi, care, dacă-i cere fiul său o pâine, să-i dea o piatră? Sau, dacă-i cere un pește, să-i dea un șarpe? Deci, dacă voi, care sunteți răi, știți să dați daruri bune copiilor voștri, cu cât mai mult Tatăl vostru, care este în ceruri, va da lucruri bune celor ce I le cer!” Și care este ilustrarea lucrurilor bune? Este pâine și carne.

Dumnezeu este preocupat cu oferirea lucrurilor elementare ale vieții pentru poporul Lui, exact cum un tată este preocupat față de fiii lui. Și aceasta urmează imediat după capitolul 6 versetul 25 în continuare. Și ce extraordinar este acest text, care spune că nu trebuie să te îngrijorezi cu privire la ce vei mânca sau ce vei bea sau cu ce te vei îmbrăca, pentru că Dumnezeu Se va îngriji. Tu doar cauți mai întâi Împărăția Lui și restul lucrurilor se vor așeza fiecare la locul potrivit.

Acum, ascultați, au fost vremuri când hrănirea, adăpostul și îmbrăcarea au fost acte supranaturale ale lui Dumnezeu, însă de obicei Dumnezeu împlinește nevoile poporului Său prin alți oameni ai Săi. Așadar, acolo unde este o comunitate creștină, găsești acest schimb. De asemenea, prin faptul că un copil al lui Dumnezeu are o asemenea concepție superioară cu privire la valoarea omului, el va căuta nu doar să-și împlinească nevoia sa, ci și nevoile altora. În Iacov 2:16, de exemplu, spune: dacă vine cineva gol și flămând, iar tu îl bați pe spate și spui: ’Frate, nădăjduiesc ca Domnul să-ți împlinească nevoile’ este discutabil dacă ești cu adevărat regenerat. Și în 1 Ioan 3 spune că dacă vine un frate la tine cu o mare nevoie: „şi îți închizi inima faţă de el, cum rămâne în tine dragostea lui Dumnezeu?”

Cu alte cuvinte, este aproape o reacție instinctivă a celui care-L cunoaște pe Dumnezeu să se îngrijească de nevoile altora. Mai departe, el va fi implicat în muncă pentru a-și împlini propriile nevoi, și vom vedea mai multe despre asta imediat. Acum, permiteți-mi să dezvolt puțin acest lucru și să vă ofer câteva ilustrații. Dumnezeu ne-a oferit o ilustrație literală și globală cu privire la acest adevăr; că acolo în lume unde există o moștenire creștină și rădăcini creștine, ai de asemenea și o concepție înaltă cu privire la valoarea vieții umane. Și acolo unde este o concepție înaltă față de valoarea vieții umane, trebuie să ai și resurse pentru acești oameni. În acele părți ale lumii unde nu sunt rădăcini creștine, există o concepție inferioară despre viața umană, iar acolo întâlnim foamete și sărăcie.

De exemplu, națiunile care au fost sub influența Evangheliei, națiunile care au cunoscut învățătura creștină, au un mare respect pentru valoarea omului ca fiind creat după imaginea lui Dumnezeu și obiect al răscumpărării divine. Și ele nu sunt atât de predispuse la foamete și la sărăcie precum națiunile care nu sunt creștine. Acum, pot exista situații izolate în care aceste lucruri să nu fie adevărate, însă în general, de departe acest lucru este adevărat. Luați, de exemplu, America. America este națiunea fondată pe principii creștine, iar creștinismul a oferit acestei țări o concepție superioară asupra vieții umane, așadar suntem dedicați începând de la Declarația drepturilor să împlinim nevoile oamenilor. Și iată-ne astăzi, în 1980, încă preocupați cu legea salariului minim. Suntem preocupați cu egalitatea pentru toți, de acces egal la educație, plată egală pentru muncă egală și așa mai departe. Suntem foarte preocupați ca fiecare să beneficieze de îngrijire medicală, ca toți care nu lucrează să beneficieze de un sistem de asistență socială, astfel ca nevoile lor să fie împlinite. De unde am scos noi asta? Nu umanismul nostru ni le-a oferit. Umanismul nostru este gata să nimicească partea de populație care nu este necesară. Cei care susțin avortul, sunt cei care pur și simplu nimicesc ființe umane. Cei care susțin eutanasia și cei care vor să-i dea la o parte pe cei care sunt în detrimentul societății noastre și cei care susțin contracepția și care spun cine ar trebui să se nască și unde. Așadar, acești oameni nu sunt ei cei care ne-au oferit o concepție superioară asupra vieții. America, în centrul ateismului său și al umanismului său și al imoralității sale și a depărtării sale de adevărul creștin, încă nu poate să elimine impactul care a rămas din partea Cuvântului lui Dumnezeu pentru o concepție superioară despre om, chiar dacă nu recunoaște sursa ei. Și chiar și cei care sunt neduhovnicești din națiunea noastră, precum cei din 1 Corinteni 7, sunt sfințiți de credincioși și au parte de binecuvântare.

Pe de altă parte, uitați-vă la India, pentru că India este probabil națiunea cea mai influentă din lume, pentru că India este locul unde s-a născut hinduismul. În esență hinduismul a generat întreaga rețea de religii care a cuprins întregul Orient, întreaga zonă de Est. Și întreaga rețea de moștenire religioasă, întreaga moștenire a hinduismului din Orient este depravarea, datorită faptului că acea concepție despre om este atât de inferioară. Ei nu cred că omul este creat după chipul lui Dumnezeu, acest lucru nu este semnificativ pentru ei. În primul rând, ei cred că zeii lor sunt păcătoși. Resursele naturale ale Indiei pot împlini nevoile Indiei. Nu există limită în ce privește resursele lor, însă religia lor este cea care i-a prins în capcană. Aș dori să vă arăt de ce.

Șase din zece oameni din Calcutta trăiesc pe stradă. Șase din zece oameni sunt fără mâncare, fără adăpost, fără îmbrăcăminte. Iar în India sunt 660 de milioane de oameni.

15 milioane mor anual, 27 de milioane se nasc în fiecare an. Au din ce în ce mai mulți oameni, iar asta înseamnă că au din ce în ce mai mulți oameni care trăiesc pe străzi. Se întâmplă acest lucru pentru că nu au hrană? Nu. Aș dori să vă spun de ce. Se închină la 330 de milioane de zei. Fiecare are zeul lui. Zeul suprem care este deasupra mulțimii de zeități este numit cu trei nume, depinde de modul cum s-a manifestat (el sau ea): Vișnu, Brahma și Șiva sunt trei nume diferite ale acestei zeități supreme. Sub el este această mare mulțime de zei. Acum, zeii sunt personificați în vaci în India, așa-i? Vacile sunt încarnarea zeilor. De acolo avem expresia „vacă sfântă”. Astfel, ele devin centrul închinării. Tot ceea ce vine de la vacă, este sfânt, inclusiv bălegarul și urina. Apropo, dacă vedeți pe cineva dintr-o castă hindusă inferioară pe stradă că adună urina unei vaci în mâini și o soarbe, nu ați fi surprinși, dacă înțelegeți religia, pentru că acest lucru este destul de obișnuit.

Să ucizi și să mănânci o vacă în hinduism este mai rău decât canibalismul, deoarece o vacă este o zeitate, iar vacile consumă 20% din rezervele de hrană ale Indiei. Apropo, au case de odihnă pentru vacile bătrâne, cele care nu mai dau lapte. Nu au case de odihnă pentru bătrâni, dar pentru vacile bătrâne au. Fiecare vacă consumă cât șapte oameni, și în India sunt 200 de milioane de vaci. Aceasta înseamnă că ele consumă suficientă hrană cât pentru 1,4 miliarde de oameni. Aceasta înseamnă că India produce suficientă hrană, iar dacă înlături vacile, sau mai bine spus, dacă le consumi și pe ele, ai putea să-i muți pe toți oamenii din Antarctica, din Australia, din Africa și din Europa în India, și pe toți cei din celelalte națiuni ale lumii, și toți ar avea mai mult de mâncare decât au oamenii din India acum și ar avea suficient.

Cincisprezece la sută din toată rezerva de hrană a Indiei este mâncată de șoareci și nimeni nu omoară nici șoarecii, pentru că s-ar putea să-l omori pe bunicul tău. Permiteți-mi să vă spun cum sunteți mântuiți în sistemul hindus. Ești mântuit prin oprirea nașterilor. Ei cred în reîncarnare, așadar te naști iarăși și iarăși și iarăși și iarăși și iarăși și iarăși. Iar nirvana, starea de inexistență la care dorești să ajungi este atunci când nu te mai naști, pentru că ai ajuns atât de sus cât poți ajunge, și astfel vei intra în nirvana. Și astfel ei sunt constant într-un ciclu prin aceste nașteri. Acum, te poți naște în regnul animal sau în regnul uman și de aceea au sistemul de caste, pentru că dorești să urci din ce în ce mai sus în sistemul de caste. Dacă cobori pe o treaptă inferioară în regnul animal, este pentru că ai făcut lucruri rele când erai om, sunt vreo 84000 de nivele diferite din regnul animal prin care poți trece ca să ieși din nou de acolo.

Și astfel, toate animalele, vedeți, sunt reîncarnarea cuiva care fie urcă sau coboară în sistemul de caste. Nu vrei să omori un animal, pentru că atunci vei încurca ciclul karma, prin faptul că împingi pe cineva în viața altcuiva, lucru care nu este intenționat și vei fi în încurcătură, iar data viitoare vei fi tu reîncarnat în animal.

Mântuirea așadar vine prin acest ciclu nesfârșit de nașteri până când ajung în nirvana. Efectele sociale ale acestui lucru sunt dincolo de a putea fi descrise. Vezi un om sărac, lipsit, nenorocit, care nu are nimic și nu poți să-l ajuți în nevoia lui pentru că singura cale prin care cineva poate trece de la nivelul acela la următorul este prin penitența din acest nivel. Așadar, o lași pe acea persoană în acea stare pentru că aceasta este karma lor și dacă le ușurezi durerea, dacă le ușurezi situația, atunci tu ai înlăturat pedeapsa pe care ei ar trebui să o plătească. Ei nu vor trece la următorul nivel data viitoare, înțelegeți?

Așadar, nu este nicio considerație pentru viața umană. Când vezi un cerșetor, răspunsul tipic hindus este: Mă întreb ce a făcut de merită să fie așa? Sper să poată să iasă de aici. Așadar, vedeți, ceea ce a sărăcit India nu este lipsa de rezerve de hrană. Ceea ce sărăcit India este păgânismul. Fără o moștenire creștină, fără puterea lui Dumnezeu în acea societate prin influența oamenilor credincioși, nu este nicio concepție potrivită cu privire la om, ca fiind creat după chipul lui Dumnezeu. Iar aceasta reprezintă condamnarea lui. Dumnezeu Își hrănește oamenii și Dumnezeu de asemenea îi hrănește pe cei care nu sunt din poporul Lui, însă care sunt pe lângă ei. Dacă nu Îi aparții Lui, nu ai nicio garanție că El Se va îngriji de nevoile tale.

Acum, tot ceea ce încerc să fac este să vă ajut să vedeți că problemele din lume nu sunt probleme ce țin de resurse și voi vorbi mai multe atunci când voi ajunge la capitolul 6 mai târziu. Sunt o mulțime de resurse disponibile pentru noi în această lume. Nu sunt sigur că îi cred pe toți acești oameni care se socotesc profeți ai destinului și care ne spun că vom rămâne fără hrană, și vă voi spune de ce în câteva săptămâni. Însă știu un lucru: niciodată nu va fi suficientă hrană pentru lumea celor care nu-L cunosc pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este sursa, înțelegeți?

Acum, vă rog să vă uitați împreună cu mine la Matei 6:25. Și doresc să fiu foarte specific cu privire la acest text cu toate că îl voi acoperi în detaliu pe viitor. Din moment ce Dumnezeu spune „pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi” și mai departe, ideea asupra căreia nu e nevoie să petrecem mult timp deja este în mintea noastră. Acum, vă rog să urmăriți, Dumnezeu nu vrea ca noi să fim preocupați de cele fizice. Preocuparea de aspectele fizice, nevoia fizică este la nivelul cel mai inferior al nevoii umane. Nevoia de resurse fizice este cea mai inferioară nevoie umană. Dumnezeu nu vrea ca noi să fim preocupați de acel nivel. Așadar, El spune „Eu Mă voi îngriji de aceasta.” Versetul 25: „De aceea vă spun: Nu vă îngrijorați de viaţa voastră, gândindu-vă ce veţi mânca sau ce veţi bea; nici de trupul vostru, gândindu-vă cu ce vă veţi îmbrăca”, precum sănătatea. El Se îngrijește de păsări, versetul 26. El Se îngrijește de crini, versetele 28, 29. El are grijă de iarba de pe câmp, versetul 30. Versetul 31: „Nu vă îngrijorați, deci, zicând: „Ce vom mânca?” Sau: „Ce vom bea?” Sau: „Cu ce ne vom îmbrăca?”” Uitați ce spune versetul 32: „Pentru că toate aceste lucruri neamurile le caută.”

Vedeți, aceasta este viața fără Dumnezeu. Se rezumă la nivelul fizic și atât. „Tatăl vostru cel ceresc știe că aveți trebuință de ele.” Dumnezeu știe că trebuie să Se îngrijească de nevoile tale spirituale. Se va îngriji de ele. Versetul 35: „Căutați mai întâi” – ce? – „Împărăția lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, şi toate aceste lucruri” – ce va fi cu ele? – „vi se vor da pe deasupra.” Lasă-L pe Dumnezeu să Se îngrijească de nivelul inferior, de cel fizic. El spune: Voi să vă îndreptați mintea la cele spirituale. Dumnezeu nu vrea ca noi să fim preocupați de cele inferioare. Pavel spune: „Umblați după lucrurile de sus, nu după cele de pe pământ.” Este aceeași idee. Cred că motivul pentru care Dumnezeu spune: Eu Mă voi îngriji de acest domeniu, numai dacă recunoști că Eu sunt sursa ta, Eu Mă voi îngriji de acest domeniu, astfel ca tu să nu rămâi împotmolit la acest nivel, iar tu să-ți investești viața în Împărăție și în aspectul neprihănirii, iar restul lucrurilor se vor îngriji de ele însele, pentru că Eu Mă îngrijesc de ele. Fraților, acest principiu este uimitor. Lumea pe care neamurile o caută, la nivelul uman, la nivelul fizic. Noi nu o căutăm, pentru că Dumnezeu a promis că Se va îngriji. Cum se va îngriji?

Ei bine, în esență prin două moduri. Unu, și acesta este primul mod în Geneza 3:19: „Omul trebuie să-și câștige pâinea prin sudoarea frunții.” Acum, noi nu ar trebui să spunem: „Oh, sunt atât de ocupat spiritual și aștept să vină corbii.” Vedeți, nu aceasta este ideea. „Doamne, ai putea să faci să crească un curcubete, este așa de cald aici. Am nevoie de niște umbră.” Nu. Nu. Avem o valoare suficient de mare a noastră și a vieții noastre înaintea lui Dumnezeu pentru a fi ascultători de El și pentru a munci, a face ceea ce trebuie pentru a ne hrăni și a rămâne sănătoși. Trebuie să muncim. Nu stăm doar degeaba. De fapt 1 Timotei 5:8 spune: „Dacă nu se îngrijește cineva de ai Lui, și mai ales de cei din casa lui, este mai rău decât un necredincios.” Așadar, noi trebuie să lucrăm. Noi trebuie să fim dedicați unui astfel de implicări. Și apoi, cred că Pavel într-adevăr spune lucrurilor pe nume în 2 Tesaloniceni când afirmă în capitolul 3 la versetul 10 următoarele: „Căci, când eram la voi, vă spuneam lămurit: „Cine nu vrea să lucreze, nici să nu ce? Nici să nu mănânce.” Nu lucrezi, nici nu mănânci. „Auzim însă că unii dintre voi trăiesc în neorânduială, nu lucrează nimic, ci se țin de nimicuri. Îndemnăm pe oamenii aceștia şi-i sfătuim, în Domnul nostru Isus Cristos, să-şi mănânce pâinea lucrând în liniște.” Așadar este această dedicare să muncim și să ne mâncăm pâinea noastră. Însă în aceasta este un echilibru minunat. Sunt unii care nu pot să lucreze sau care sunt neputincioși sau care au nevoi sau indiferent care le sunt motivele, noi de asemenea trebuie să ne îngrijim de nevoile lor.

Așadar aici aproape că este un echilibru. Pe de-o parte inima lui Pavel dorește să meargă la cei care sunt în nevoi până într-acolo să cutreiere Asia mică adunând bani ca să aibă grijă de sfinții din Ierusalim, iar el va fi implicat deplin în promovarea unei colecte ca să întâmpine nevoile celor care sunt săraci, dar în același timp nu are niciun fel de simpatie pentru cei care sunt săraci pentru că nu lucrează. Așadar, Dumnezeu Se va îngriji de nevoile noastre prin eforturile noastre și prin generozitatea și harul și bunătatea și dragostea altora care sunt în jurul nostru.

Acum, dragilor, este un lucru minunat să știi că Dumnezeu Se va îngriji de nevoile noastre fizice, dar trebuie să mai adăugăm ceva. Cineva poate să spună: „Ei bine, cum rămâne cu Evrei 11 cu toți acei oameni care erau sfinți ai lui Dumnezeu de nivel superior și de care lumea nu era vrednică și care au fost persecutați și măcelăriți și nu aveau unde să doarmă și nu se puteau odihni, nu aveau mâncare și erau săraci, uitați și goi și așa mai departe?” Oare acest lucru nu contrazice ceea ce am adus noi în discuție adineauri? Nu, este foarte simplu. Dumnezeu Se îngrijește de nevoile tale până când vine vremea să mori. Atât. Apoi El poate alege ca acela să fie modul în care să mergi acasă, să fii alături de El, prin lipsuri și nevoi. Însă până în acel moment, în planul Său suveran, nevoile tale vor fi împlinite, și numai Dumnezeu cunoaște dimensiunea specifică a acelor nevoi. Dumnezeu Se îngrijește de nevoile fizice până în momentul în care viața fizică se va încheia și apoi intrăm într-o abundență care este de neconceput.

Seamănă foarte mult cu Matei 18 unde vorbește despre copilași când spune că: „Îngerii lor veghează asupra lor.” Apoi se ridică adesea întrebarea: Ce se întâmplă când moare un copil? Asta înseamnă că îngerul dormea sau avea de lucru? Nu, îngerul își împlinește slujba până când suveranitatea lui Dumnezeu consideră că acea viață ar trebui să se termine. Vedeți? Cu alte cuvinte, Dumnezeu spune: „MacArthur, ai atât de mult timp în planul Meu suveran și ești chemat la o lucrare. Acum, dacă îți vei pune inima și mintea să cauți Împărăția Mea și neprihănirea Mea și lucrurile de sus, atunci Eu mă voi îngriji de nevoile tale.” Și cred asta cu toată inima mea, așadar, preocuparea din viața mea nu este cea fizică. Și când Domnul socotește să înlăture protecția fizică, eu voi înceta din a mai exista în această lume și voi intra în plinătatea existenței în următoarea lume care îmi va oferi resursele eterne cum nici măcar nu am visat.

Așadar când ne rugăm „pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi” ce spunem de fapt? Spunem că ne încredem în Dumnezeu ca fiind sursa care să împlinească toate nevoile fizice din viața noastră și afirmăm aceasta pentru că suntem copiii Lui și pentru că umblăm în neprihănire și în ascultare și umblăm într-o supunere din inimă față de voia Lui și știm că El Se va îngriji de toate aceste lucruri. Ne înălțăm inimile cu recunoștință în timp ce ne gândim la lucrurile de sus.

Așadar, ce căutăm noi ca parte materială? Pâinea. Și cine este sursa? Dumnezeu. Și care este cererea? Dă-ne. Aș mai dori să vă ofer două puncte acum la final. Căutătorii? Cine sunt căutătorii? Noi. Nu pot să nu subliniez că spune „dă-ne”, nu „dă-mi pâinea cea de toate zilele” pentru că biserica lui Cristos nu este izolată. Folosirea pluralului exclude tot egoismul din rugăciunile noastre. Și eu cred că rugăciunea „dă-ne” cuprinde întreaga comunitate creștină. Vrea să spună de fapt că nu pot avea niciodată abundență în timp ce fratele meu are mai puțin decât suficient. Așa-i? Aceasta cuprinde întregul concept al împărțirii resurselor.

Și astfel, materialul este pâinea, sursa este Dumnezeu, cererea este a da și căutătorii suntem noi, iar în cele din urmă programul. „Dă-ne”, cât de des? „Astăzi.” Astăzi. Înțelesul exact al acestui concept este pâinea pentru ziua care urmează. În simplitatea ei, în moderația ei, în frumusețea ei deosebită, este o expresie care spune că trebuie să fie în fiecare zi. Tată, Îți accept purtarea de grijă. Vrea să sublinieze mulțumirea care vine atunci când trăim zilnic cu încredere în Dumnezeu și nu ne îngrijorăm cu privire la viitor.

Permiteți-mi să vă mai dau un mic indiciu. Cei mai mulți credincioși se îngrijorează, și se îngrijorează de lucruri care nu au loc, nu-i așa? Pentru că ei nu sunt atât de siguri că Dumnezeu Se va îngriji de pâinea din ziua de mâine. Asta înseamnă să te îndoiești de Cuvântul Lui. Asta nu înseamnă să nu faci economii. Trebuie să fii precum furnica, ne spune cartea Proverbe, și să planifici pentru viitor. Asta nu înseamnă că nu trebuie să-ți faci planuri, ci înseamnă să fii mulțumit să te încrezi în Dumnezeu care îți va întâmpina nevoia în viitor. Noi spunem „Ce va fi după ce nu va mai fi? Oh, dacă va fi așa? Oh, dacă va fi în felul următor?” Noi cerem numai provizii fizice pentru ziua de azi.

Astfel, dragilor, rugăciunea se concentrează asupra lui Dumnezeu ca fiind Cel care poartă de grijă. Și recunoaștem că El este sursa pentru toate nevoile noastre fizice și ne învață să trăim zilnic cu încrederea că El va purta de grijă de nevoile noastre. Ce cerere măreață, deosebită este aceasta! Sper că pe măsură ce ne rugăm în fiecare zi, ne vom ruga cu încredere și ne vom concentra asupra aspectelor spirituale, pentru că Dumnezeu Se va îndura plin de har și față de nevoile noastre fizice. Oh, nu doresc să rămân împotmolit în cele materiale. Nu lăsați ca modul vostru de gândire să fie la acest nivel. Să nu vă pierdeți bucuria și oportunitatea slujirii prin faptul că sunteți împotmoliți în lucrurile zilnice. Umblați după lucrurile de sus. Căutați mai întâi Împărăția și lăsați-L pe Dumnezeu să Se îngrijească de restul.

Știți, aș dori să mai spun doar următorul lucru acum la încheiere, deoarece cred că este atât de important. Se discută mult azi cu privire la hrănirea celor flămânzi și la hrănirea săracilor, însă știți ce cred? Cred că este bine și necesar, însă cred că este mai bine să-L dăm pe Isus Cristos, decât să le dăm de mâncare. Dacă îi dau unui om de mâncare, în următoarea zi iarăși va fi flămând. Dacă i-L dau pe Isus Cristos, Dumnezeu Se va îngriji de el din acel punct și pentru restul veșniciei. Aceasta este cea mai mare nevoie. Și unul din lucrurile pe care vi le putem promite este că Dumnezeu vă va lua sub ocrotirea Lui ca un Tată iubitor, atunci când veți intra într-o relație cu Fiul Său. Ce adevăr glorios! Să ne rugăm.

Tată, realizăm nevoia noastră urgentă după Tine. Realizăm aceasta pentru că dacă Tu ai fi vrut, noi nu am fi avut pâinea cea de toate zilele. Tu poți să oprești soarele și influența lui. Tu poți să oprești ploaia. Tu poți să faci acest pământ totalmente sterp, astfel încât fermierul cu toate implementările și produsele sale chimice moderne nu poate să facă să crească recolta. Tu lași să fie recolta pe care o vrei. Noi suntem absolut în mâna Ta. Și cred, Doamne, una din nebuniile acestui secol este stupiditatea de a crede că am acumulat o cantitate suficientă de cunoștințe și astfel, noi nu mai depindem de Tine.

Tată, noi nu putem trăi o zi fără Tine. Nimic nu poate continua dacă nu este susținut și păzit de Tine. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi. Învață-ne că acesta este un lucru bun cel puțin o dată pe zi și cred că cu cât e mai des cu atât mai bine, vrem să ne reamintim că vremurile noastre și sănătatea noastră și casele noastre și hainele noastre și hrana noastră sunt daruri primite din mâna Ta cea bună, care vin necontenit la cel care se încrede în Domnul și face binele.

Și astfel, învață-ne să ne dăruim aspectelor spirituale și să știm că Tu împlinești și cealaltă dimensiune. Și vrem să știm că chiar și acel lucru pe care-l facem este o slujire spirituală pentru Tine când este făcut pentru slava Ta. Îți mulțumim, Doamne, pentru tot ce ne-ai dat și pentru că ne-ai deschis plinătatea acestor adevăruri. Te rugăm să continui să ne înveți pe măsură ce cercetăm Scriptura, în numele lui Cristos. Amin.

SFÂRȘIT