Matei capitolul 6, versetele de la 9 la 13. Aș dori să citesc din nou acest pasaj în auzul dumneavoastră, ca un cadru pentru ceea ce Duhul lui Dumnezeu vrea să ne spună în studiul din această dimineață.

Începând cu versetul 9 din Matei 6. „Iată dar cum trebuie să vă rugați: „Tatăl nostru care eşti în ceruri! Sfințească-se Numele Tău; vie împărăția Ta; facă-se voia Ta, precum în cer așa şi pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi; şi ne iartă nouă greșelile noastre, precum şi noi iertăm greșiților noștri şi nu ne duce în ispită, ci izbăvește-ne de cel rău. Căci a Ta este împărăția şi puterea şi slava în veci. Amin!”

Biblia ne învață puterea rugăciunii. Eu chiar cred asta. Cred că rugăciunea schimbă ceva; cred că rugăciunea este eficientă; cred că rugăciunea funcționează. Robul lui Avraam s-a rugat și Rebeca a apărut, Iacov s-a luptat și s-a rugat și a biruit cu Cristos, iar mintea lui Esau a fost transformată după douăzeci de ani de dorința de răzbunare. Iosua s-a rugat și Acan a fost descoperit. Ana s-a rugat și Samuel s-a născut. David s-a rugat și Ahitofel s-a spânzurat. Asa s-a rugat și victoria a fost câștigată. Iosafat s-a rugat și Dumnezeu i-a îndepărtat pe dușmanii lui. Isaia și Ezechia s-au rugat și în douăsprezece ore o sută optzeci și cinci de mii de asirieni au fost măcelăriți. Mardoheu și Estera s-au rugat, iar complotul pentru a-i nimici pe evrei a fost zădărnicit, și Haman a fost spânzurat pe spânzurătoarea făcută de el. Ezra s-a rugat la râul Ahava și Dumnezeu a răspuns. Neemia s-a rugat și inima împăratului a fost înmuiată într-o clipă. Ilie s-a rugat și au fost trei ani de secetă, s-a rugat din nou și a plouat. Elisei s-a rugat și un copil a fost înviat din morți. Credincioșii s-au rugat și Petru a fost eliberat din închisoare. Și așa mai departe.

Cred că rugăciunea funcționează. Cred că rugăciunea este eficientă, pentru că există dovezi ale eficienței sale dezvăluite în Scriptură. Însă dincolo de aceasta, este o afirmație explicită în Cuvântul lui Dumnezeu despre faptul că rugăciunea este eficientă. În Iacov capitolul 5 la versetul 16 spune: „Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit.” Mai departe, spune, dând o ilustrație a rugăciunii eficiente, fierbinți a unui om neprihănit, foarte folositoare: „Ilie era un om supus acelorași slăbiciuni ca şi noi; şi s-a rugat cu stăruință să nu ploaie, şi n-a plouat deloc în țară trei ani şi șase luni. Apoi s-a rugat din nou, şi cerul a dat ploaie, şi pământul şi-a dat rodul.”

Poate spui: „Oh, dar acela este Ilie, adică Ilie a fost un proroc.” Însă Iacov mai adaugă mica observație „Ilie era un om supus acelorași slăbiciuni ca și noi.” Dacă Dumnezeu a răspuns la rugăciunea lui Ilie, Dumnezeu va răspunde și la rugăciunile noastre. S-ar putea să nu fim în stare să ne rugăm pentru aceleași lucruri pentru că nu avem aceeași revelație de la Dumnezeu că asta este voia Lui. Noi, în acord cu voia lui Dumnezeu, avem același drept să așteptăm ca Dumnezeu să lucreze. „Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit.” Noi trebuie să ne rugăm. Isus a spus că trebuie să ne rugăm necurmat și să nu ne lăsăm. Pavel a spus că trebuie să ne rugăm fără încetare, cu toată rugămintea și insistenţa. Cred că Dumnezeu răspunde la rugăciune, foarte special și foarte direct, Dumnezeu răspunde la rugăciune.

Acum, acesta ridică o problemă foarte interesantă – o problemă foarte interesantă. Afirmația asupra căreia vreau să ne concentrăm în dimineața asta este „Facă-se voia Ta, precum în cer așa și pe pământ.”

Și doar spunând aceste cuvinte, imediat ne confruntăm cu o dilemă. Chiar trebuie să spunem „Doamne, facă-se voia Ta?” Nu este Dumnezeu suveran oricum? Nu sunt aceste cuvinte spuse inutil? Nu este evident faptul că voia lui Dumnezeu oricum se va face? Acum, unii oameni au dus acest concept atât de departe, încât ei pun la îndoială cu totul validitatea rugăciunii. Întrebarea care se ridică întotdeauna este: Nu e Dumnezeu suveran absolut? Nu cunoaște el nu doar începutul, ci și sfârșitul, nu determină și lucrurile care sunt între ele? Nu este Dumnezeu în controlul tuturor lucrurilor? Și dacă este și dacă toate sunt după planul Său și dacă toate merg în felul în care El dorește să meargă, atunci de ce ne rugăm, „Facă-se voia Ta?” Nu se împlinește oricum?

Și atunci se mai ridică o întrebare „Se răzgândește Dumnezeu?” Ne rugăm cu adevărat pentru a-L determina pe Dumnezeu să facă ceva diferit de ceea ce plănuise să facă? Altcineva poate spune „Ei bine, poate voia noastră să biruiască voia lui Dumnezeu? Dacă Dumnezeu dorește ceva, iar noi suntem suficient de insistenți, El va spune ’Bine, dacă ești așa de insistent, uite, poți avea asta.’” Trebuie ca Dumnezeu să răspundă rugăciunilor noastre? Cum se potrivește rugăciunea cu cine este Dumnezeu? Cred că puteți să le sumarizați pe toate acestea prin două întrebări foarte simple: dacă Dumnezeu este suveran, de ce să ne rugăm? Dacă Dumnezeu este suveran de ce să ne rugăm? Sau poate fi o altă întrebare: dacă rugăciunea este poruncită, atunci cum poate Dumnezeu să fie suveran?

Acum, cred că există un răspuns la aceste întrebări, însă nu știu care este, pentru că eu cred că acesta este unul din paradoxurile Scripturii care îmi spune iarăși că mintea lui Dumnezeu este infinit superioară minții mele, aceasta este o dilemă imposibilă pentru mine - dar nu pentru Dumnezeu. Măreția lui Dumnezeu, prăpastia incredibilă între cea mai înaltă gândire a omului și cunoștința lui Dumnezeu, îmi este ilustrată de faptul că nu am nicio abilitate să rezolv o asemenea contradicție aparentă, care de fapt nu este nicio contradicție în mintea lui Dumnezeu. Și poate fi ilustrată în multe feluri. De exemplu, dacă vă întreb „Cine a scris Matei?” probabil voi primi două răspunsuri, unii vor spune „Matei” și alții vor spune „Duhul Sfânt”, care este răspunsul corect? Ei bine, poate spuneți, a fost Matei și Duhul Sfânt. La ce te referi? Matei a scris un verset și apoi a spus „Bine, Duhule Sfânt, versetul tău” și tot așa? Nu. Nu au spus pe rând versete sau capitole sau secțiuni. A fost Matei numai un robot și Duhul Sfânt a dictat prin el? Nu, pentru că este inima și sufletul lui Matei, sunt sentimentele lui Matei, este vocabularul lui Matei, este Matei, dar este de asemenea și Duhul Sfânt. Poate spui „Nu poți fi 200% din ceva.” Nu în mintea ta. Și aceasta este doar o reamintire bună a unde ești tu în comparație cu unde este Dumnezeu.

Dacă vă întreb „Cine trăiește viața ta creștină?” poate spui „Nu eu, ci Cristos care trăiește în mine.” Și totuși Pavel a spus „Mă port aspru cu trupul meu și-l țin în stăpânire.” Cine face asta, tu sau El? Amândoi. Trebuie să fie totul din partea ta, dedicare totală – să aduceți trupurile voastre ca o jertfă vie – însă și totul din partea Lui – nu eu, ci Cristos. Cum se poate ca să fie totul din partea mea și totul din partea Lui? Ei bine, nu se poate să înțelegem cu rațiunea noastră, însă aceasta este dovada că Dumnezeu este infinit superior nouă. Dacă ar fi să vă întreb „A fost Isus Dumnezeu sau om?” Care este răspunsul? Da. Este ca vechea întrebare, este mai frig în munți sau iarna? Da. Iarăși, ai un paradox. El este Dumnezeu, 100%. El este om, 100%. Numai în mintea noastră nu poți să fii 200% din ceva, datorită limitărilor concepțiilor noastre. Acesta este un paradox.

Cum ai devenit creștin? Poate spui „A fost rânduit înainte de întemeierea lumii. Am fost ales în El. Mi-a scris numele în cartea vieții Mielului. Totul a fost predeterminat.” Însă cum ai devenit un creștin? „Am venit pentru că L-am ales pe Isus Cristos.” Ai fost tu sau El? Amândoi. Totul tu? Da, cu toată inima. Totul El? Da, deplin rânduit în suveranitate. Ei bine, cum ai putea să le înțelegi pe ambele în acelaşi timp? Ascultați, le cred pe amândouă și vă rog să-mi faceți o favoare, când găsiți astfel de paradoxuri în Scriptură, și le veți găsi în toate aspectele marilor doctrine, să nu inventați ceva la mijloc și să le stricați pe amândouă. Aceasta este ispita. Este ca acel om care a spus „Mântuirea înseamnă că Dumnezeu dă un vot pentru tine și diavolul dă un vot împotriva ta, iar tu dai votul decisiv.” Acest lucru nu este adevărat. Să nu încerci să găsești un teren de mijloc; lasă-le pe amândouă să existe.

Ascultați: Dumnezeu este suveran. Dumnezeu a predeterminat cursul universului. Dumnezeu știe sfârșitul încă de la început. Dumnezeu va face ce Dumnezeu va face. Pe de altă parte, rugăciunea funcționează. Dacă nu înțelegi cum sunt așezate acestea două împreună, să nu lași ca teologia ta să-ți distrugă viața de rugăciune, dacă aceasta are loc. Există acea atitudine care spune „Ei bine, dacă lucrurile vor fi oricum în acest fel, de ce să mă mai rog”, aceasta neagă literalmente Scriptura.

Acum, când ne uităm la expresia „facă-se voia Ta” ne deschidem un orizont deosebit de înțelegere și puteți să vă relaxați pentru că nici măcar nu vom începe să le acoperim în dimineața asta. Ne va lua ceva timp. „Facă-se voia Ta.” Acum, cum rămâne cu această rugăciune? Să ne uităm la ea pentru un minut. Este un ritual care trebuie spus în rugăciune în fiecare duminică dimineața? Nu. Este în regulă să facem asta. Cred că uneori familiaritatea prea mare cumva poate nimici înțelesul, însă nu este greșit. Însă ce este asta? Ei bine, acesta este un model pentru fiecare rugăciune. Și ultimul lucru pe care Dumnezeu vrea ca cineva să-l facă este pur și simplu să-l recite ca o rutină. Trebuie să fie ceva care vine dintr-o inimă dedicată cu adevărat. Adică, aceasta ar trebui să fie o definiție a duhului tău, a atitudinii tale față de Dumnezeu, a interiorului tău, și ar trebui să fie în termeni diferiți și în cuvinte diferite, toate centrate în jurul acestor gânduri.

Permiteți-mi să vă spun la ce mă refer prin asta. Un autor necunoscut a spus-o în felul următor „Nu pot să spun al nostru dacă sunt închis într-un compartiment ermetic. Nu pot să spun ‘Tată‘ dacă nu mă străduiesc în fiecare zi să mă comport în calitate de copil al Lui. Nu pot să spun ‘care ești în ceruri‘ dacă nu-mi adun comori acolo. Nu pot să spun ‘sfințească-se numele Tău‘ dacă nu urmăresc sfințenia. Nu pot să spun ‘vie Împărăția Ta‘ dacă nu îmi dau toată silința ca să grăbesc acel eveniment minunat. Nu pot să spun ‘facă-se voia Ta‘ dacă sunt neascultător de Cuvântul Lui. Nu pot să spun ‘precum în cer și pe pământ‘ dacă nu Îl slujesc aici și acum. Nu pot să spun ‘pâinea noastră cea de toate zilele‘ dacă sunt neascultător sau dacă urmăresc lucruri prin subterfugii. Nu pot să spun ‘și ne iartă nouă greșelile noastre‘ dacă port ranchiună împotriva cuiva. Nu pot să spun ‘nu ne duce pe noi în ispită‘ dacă în mod deliberat mă așez în calea ei. Nu pot să spun ‘izbăvește-ne de cel rău‘ dacă nu iau toată armura lui Dumnezeu. Nu pot să spun ‘a Ta este Împărăția‘ dacă nu Îi ofer Împăratului loialitatea care I se cuvine așa cum trebuie să facă un supus credincios. Nu pot să Îi atribui Lui puterea dacă mă tem de ce pot face oamenii. Nu pot să-I atribui Lui slava dacă urmăresc slava numai pentru mine însumi. Și nu pot să spun ‘în veci‘ dacă orizontul vieții mele este legat complet numai de timp.”

Ce spune el? El spune că aceasta trebuie să fie o expresie a atitudinii inimii, a unei relații corecte cu Dumnezeu. În acest fel devine un model de rugăciune, care va domina toate rugăciunile noastre. Când concentrarea inimii noastre este corectă, așa va fi modul în care ne vom ruga. Ce am văzut până acum? Ei bine, rugăciunea se deschide cu paternitatea lui Dumnezeu „Tatăl nostru care ești în ceruri” și apoi prioritatea lui Dumnezeu „sfințească-se numele Tău.” Și apoi programul lui Dumnezeu „vie Împărăția Ta.” Și acum, planul lui Dumnezeu „facă-se voia Ta precum în cer așa și pe pământ.” Și din nou ne îndreptăm atenția asupra lui Dumnezeu. Am văzut paternitatea lui Dumnezeu. Când ne rugăm recunoaștem încă de la început că Dumnezeu este un Tată plin de dragoste, noi nu mergem înaintea unui dragon înspăimântător, noi nu mergem înaintea unei zeități pline de răutate, noi nu ne ducem ghemuiți plini de frică de ceea ce ne va face, ci Dumnezeu este Tatăl nostru iubitor, și El dorește ce este mai bine pentru noi și caută ce este mai bine pentru noi. Nu doar atât, El este în ceruri, spune rugăciunea, ceea ce înseamnă că El are la dispoziția Sa toate resursele veșniciei ca să împlinească dorințele inimii Sale față de copiii Săi preaiubiți. Așadar, noi venim înaintea Celui care este „Tatăl nostru care este în ceruri.”

Prima cerere pe care o avem este „sfințească-se numele Tău.” Aceasta este prioritatea lui Dumnezeu. Aceasta dorim să fie în noi și prin noi, ca numele Lui să fie sfânt, numele Lui să fie sfințit. Și apoi vedem programul lui Dumnezeu „vie Împărăția Ta.” Dorința noastră este pentru manifestarea Împărăției Lui pe pământ, dorința noastră este ca El să domnească și domnia Lui să fie văzută aici, și v-am arătat că aceasta vine în trei moduri. Întâi de toate, prin convertire: Împărăția vine la cel care crede, atunci când Cristos devine stăpânitorul vieții Sale. În al doilea rând, prin dedicare: pe măsură ce un credincios trăiește în neprihănire, bucurie și pace în Duhul Sfânt, Romani 14, Împărăția lui este manifestată în viața Sa, și în al treilea rând, prin revenirea Lui, atunci când El se va întoarce ca să-Și așeze Împărăția pământească și milenară.

Acum, am ajuns la acest gând măreț din planul lui Dumnezeu „facă-se voia Ta.” Ori de câte ori ne rugăm trebuie să ne rugăm în acord cu voia lui Dumnezeu, noi trebuie să ne rugăm în acord cu voia lui Dumnezeu. Acum, doresc să vă gândiți la acest lucru foarte profund, pentru că este o afirmație foarte importantă. Toate rugăciunile noastre ar trebui să fie filtrate prin această afirmație „Doamne, facă-se voia Ta.” Acum, dacă luăm literal în limba greacă această afirmație simplă, ea spune ceva de genul „Voia Ta să se împlinească, indiferent ce vrei tu să se întâmple, să se întâmple imediat.” Și apoi limba greacă spune „precum în cer”, așază cerul primul, apoi „aşa și pe pământ.” Cu alte cuvinte „Doamne, fă ce vrei.” La aceasta se reduce rugăciunea. „Fă ce vrei, fă ceea ce este în inima Ta ca să fie făcut.” Aceasta este cererea.

Cred că David s-a rugat în acest fel în Psalmul 40 versetul 8 când spune „Mă bucur să fac voia Ta, o, Dumnezeule.” A vrut să o cunoască și a vrut să o împlinească, aceasta a fost în inima Lui. Vedeți acest lucru și la Cristos, nu-i așa? În Ioan 4:34 El spune „Mâncarea Mea este să împlinesc voia Celui care M-a trimis.” În Ioan 6:38 el spune „Am venit nu să împlinesc voia Mea, ci voia Celui ce M-a trimis.” În 3:35 spune „Oricine face voia Tatălui, Îmi este mamă, soră și frate.” Și în câteva dintre Evanghelii îl prezintă pe El în grădină, rugându-se în agonie și spunând „Totuși, facă-se nu voia Mea, ci voia Ta.” Isus S-a rugat întotdeauna ca voia lui Dumnezeu să Se împlinească. „Facă-se voia Ta.”

Acum, ascultați, ce înseamnă să aibă loc acest lucru? Ce spunem noi de fapt? Astăzi aș dori să acopăr aspectul negativ și săptămâna viitoare, pe cel pozitiv. Și aș dori să ascultați, cred că aceasta vă va oferi o perspectivă nouă asupra rugăciunii. Sunt o mulțime de oameni care se roagă „Facă-se voia Ta”, însă ei se roagă având o înțelegere greșită. Întâi de toate, sunt oameni care spun „facă-se voia Ta” - cu o amărăciune mânioasă, cu o atitudine de mânie amară. Cu alte cuvinte, este o afirmație a cuiva care crede că nu poate scăpa de inevitabil și este mânios în această privință. Acum, cred că aceasta este clădită pe o lipsă de cunoaștere despre Dumnezeu. Ei cred că Dumnezeu este un individ opresiv, dictator, poruncitor, egoist, crud și astfel spun „facă-se voia Ta” cu amărăciune şi mânioşi.

William Barclay a spus „Unii oameni spun ‘Facă-se voia Ta‘ nu pentru că doresc să o spună, ci pentru că au acceptat că nu pot să spună nimic altceva. Au acceptat faptul că Dumnezeu este prea puternic pentru ei și este inutil să dea cu capul de zidurile universului.” Poate că ați trecut prin asta în viață. Poate ați ajuns într-o situație în viață când ați spus facă-se voia Ta‘ aproape cu dinții încleștați. Poate la pierderea unui copil scump, unei persoane iubite, a unei relații, a vreunui mădular și ați spus ‘Doamne, facă-se voia Ta‘, cu amar. Omar Khayyam a avut o înțelegere uimitoare asupra lui Dumnezeu, ascultați ce a scris. „Dar suntem Piese neajutorate în Jocul pe care El îl joacă pe această Tablă de șah a Nopților și Zilelor; Ne mișcă ici și colo, ne dă șah și ne ucide, și pe rând, unul câte unul, ne pune înapoi în cutie.”

L-a văzut pe Dumnezeu ca un jucător de şah, cu putere absolută asupra pieselor, mișcându-le după cum Îi place, iar când a terminat le pune pe toate în cutie. A mai scris o strofă, în care Îl vede pe Dumnezeu ca un jucător de crichet cu o bâtă de crichet, iar omul fiind mingea, care nu are nicio alegere asupra direcției în care merge, astfel că el scrie: „Mingea desigur că zice da sau nu, dar merge aici sau acolo așa cum o lovește Jucătorul; Căci El te aruncă pe teren, El știe totul despre tine - El știe - El știe.” Resentiment amar față de inevitabilul „facă-se voia Ta.”

Primul imn pe care l-am cântat în dimineața asta a fost „Te-adorăm în fericire”.

Melodia a fost compusă de Ludwig van Beethoven, însă Beethoven nu înțelegea cuvintele în engleză. Apropo, am înțeles că traducerea în limba engleză a fost foarte favorabilă față de originalul german, care nu a exprimat deloc aceeași idee. De fapt, în loc de dragostea lui Dumnezeu, originalul are magia lui Dumnezeu. Întreaga idee este de umanitarism și vorbește despre fraternitatea oamenilor. Traducerea în engleză i-a dat un sens creștin. Beethoven a scris o muzică frumoasă, dar sunt destul de sigur că nu s-ar fi identificat cu cuvintele creștine din limba engleză, pentru că Beethoven a avut o viață foarte grea. Pentru un om al cărui suflet a fost dedicat total muzicii, probabil că a fost un destin de neînchipuit să devină surd. Biografii lui ne spun că atunci când Beethoven a murit, i-au găsit trupul, și pumnii îi erau încleștați, unghiile îi erau literalmente înfipte în palme, ca și cum ar fi dorit să-L lovească pe Dumnezeu; și buzele îi erau trase înapoi, ca și cum ar fi vrut să scuipe în sfidare și amărăciune împotriva lui Dumnezeu care l-a făcut surd. Vedeți, unii oameni abordează viața în acest fel; ei devin mânioși cu amărăciune împotriva lui Dumnezeu. „Facă-se voia Ta” devine o afirmație a inevitabilului, faţă de un Dumnezeu care este crud și nepăsător.

Sunt alți oameni care spun „facă-se voia Ta” și asta nu se referă în mod necesar la un resentiment amar, ci se referă la ceea ce numesc ca fiind o resemnare pasivă. „Facă-se voia Ta. Indiferent ce vrei să faci, Doamne, nu pot să fac nimic împotrivă. Facă-se voia Ta.” Aici nu este vorba atât de mult despre o lipsă de cunoaștere a lui Dumnezeu. Pe primul lucru îl văd ca pe o lipsă de înțelegere că Dumnezeu este un Tată iubitor, o lipsă de înțelegere că lui Dumnezeu Îi pasă, că Dumnezeu este îndurerat de durerea omului, o lipsă de înțelegere a faptului că Dumnezeu iubește atât de mult, încât a murit datorită profunzimii iubirii Sale. Este o lipsă de înțelegere în această perspectivă a resentimentului amar, însă este și o lipsă de credință, e resemnarea pasivă care se simte în cuvintele „Știi, nu mă preocup prea mult de toată treaba asta, pentru că rugăciunea oricum nu face prea multe. E suficient să te resemnezi, este voia lui Dumnezeu.” Este ca și cum ai admite înfrângerea, într-un mod pasiv.

Cred că personal pot să mă identific cu asta în viața mea. După anul meu de debut la colegiu, când, unii dintre voi știți, am avut un accident de mașină care aproape mi-a luat viața, am fost aruncat din mașină la viteza de 120 km/h, am alunecat 100 m pe asfaltul autostrăzii, am pierdut o mare parte din spate, fricțiune și arsuri de gradul trei, și niște rupturi, și tot ce se întâmplă atunci când aluneci pe asfalt - nu vă recomand așa ceva. A fost o experiență uimitoare. În tot timpul am fost treaz, nu mi-am pierdut deloc cunoștința. Ochii îmi erau deschiși - am rămas chiar pe banda mea. Însă când totul s-a terminat, îmi amintesc foarte clar că eram în continuare conștient și nu am avut nici un os rupt datorită modului în care am alunecat, pentru că nu m-am rostogolit sau să mă prăbușesc.

Și m-am dat la o parte de pe autostradă și am stat pe margine, pot să-mi amintesc foarte limpede, printre multele gânduri care mi-au trecut prin minte a fost și următorul „Bine, Doamne, dacă vrei să lupți în acest fel, atunci mă predau. Adică, nu pot să rezist la așa ceva.” Știam că Dumnezeu mă chemase în lucrare, dar am încercat să-mi îndrept viața într-o altă direcție și cred că Dumnezeu m-a prins de ceafă și m-a dat de asfalt de câteva ori și mi-a spus „Acum vrei să asculți?” și în punctul acela, am realizat că nu pot să mă opun, nu-i aşa? Și de fapt am avut o renunțare pasivă; am spus „Bine, Doamne, dacă e așa mare lucru, dacă eşti interesat în privința asta și dacă rostogoleşti această mașină cu alți cinci copii în ea și dacă mă vei târî pe spate până la jumătatea statului Alabama, dacă este atât de important pentru Tine, atunci bine, bine.” Acesta a fost momentul când am renunțat și când am înțeles că planurile mele s-au încheiat. Și în următoarele trei luni, acea renunțare pasivă a devenit o dedicare activă, pe măsură ce Dumnezeu a început realmente să îmi schimbe viața și să mă atragă la El.

Ştiu că sunt oameni care spun „Facă-se voia Ta” la finalul unei rugăciuni, însă ceea ce spun ei de fapt este „Doamne, nu am niciun strop de credință că rugăciunile mele au vreun rost și în acest fel voi spune aceste cuvinte, pentru că asta va cuprinde totul.” Așa te rogi tu? „Facă-se voia Ta.” E doar un singur lucru pe care îl spui în plus, ca să cuprinzi inevitabilul, pentru că tu de fapt crezi că oricum rugăciunea ta nu va face vreo diferență. Aceasta este acceptarea că totul va ieși în felul în care vrea Dumnezeu să iasă, într-un mod lipsit de bucurie, într-o manieră relativ obosită, slăbită, învinsă, resemnată și fără nicio emoție. Așa o numește Barcklay, și personal cred că este o propoziție excepțională „Rugăciunea însoțită de o acceptare gri”, „Rugăciunea însoțită de o acceptare gri.”

Această perspectivă, vedeți, este foarte, foarte des întâlnită în dreptul creștinilor. Manifestăm asta iarăși și iarăși. Motivul principal, cred eu - motivul principal – chiar cred tot ce spun, şi m-am gândit să menționez acest fapt. Motivul principal pentru care cred că viața noastră de rugăciune este așa de slabă este pentru că oricum nu prea credem că va face ceva. Renunțăm cu o resemnare pasivă. Vorbim cu Domnul despre ceva și într-un fel lăsăm asta acolo și mergem mai departe, pentru că nu credem că va fi vreo diferență. Spunem „Facă-se voia Ta”, ca și cum știm mai dinainte că ceea ce cerem probabil nu se va întâmpla.

O ilustrație bine cunoscută, Fapte capitolul 12. Petru este în închisoare și biserica este îngrijorată, de ce? „Ei bine – poate spui – Petru a mai fost în închisoare și înainte. De ce sunt atât de supărați? Aceasta este doar o nouă misiune pentru el.” Ei bine, sunt îngrijorați pentru că încă unul dintre ai lor care fusese în închisoare, chiar înaintea lui Petru, sub Irod, a fost omorât, numele lui era Iacov, fratele lui Ioan. Așadar, ei au văzut un nou val de ură și astfel, atunci când Petru a fost în închisoare s-au temut că același lucru i se va întâmpla și lui Petru ca și lui Iacov, fratele lui Ioan, și anume că va fi decapitat sau altceva.

Și astfel, au ajuns la casa Mariei, mama lui Ioan Marcu, unde au avut această întâlnire de rugăciune din Fapte 12, au început să se roage: „Oh, Doamne, eliberează-l pe Petru, oh, Doamne, eliberează-l pe Petru”, aveau o mică întâlnire de rugăciune și îngerul Domnului a venit și l-a scos din închisoare. Petru s-a gândit că ar trebui să meargă în celălalt capăt al cetății la întâlnirea de rugăciune și să-i vadă pe frați, astfel că s-a dus și a bătut în ușă, iar Roda, micuța slujnică a venit la ușă și nici măcar nu a deschis ușa. A întrebat numai cine este, i-a recunoscut vocea și a alergat înăuntru. Iar acesta este un răspuns rapid la rugăciune, prieteni, nici nu au terminat cu întâlnirea de rugăciune, că el bate la uşă. Și ea a fugit înapoi înăuntru și a spus: „Este Petru la ușă, este Petru la ușă.” Și au spus „Oh, Roda, nu știi că el este la închisoare? De aceea ne rugăm noi aici. Avem această întâlnire de rugăciune, pentru că el este în închisoare. Acum, să ne întoarcem pe genunchi.” Ea a insistat și a spus: „Este Petru.”

Și un teolog mai isteț a spus „Poate este îngerul lui.” Ce afirmație stupidă! Dacă este îngerul lui Petru, când ar fi avut mai mult nevoie Petru de îngerului lui, decât atunci când era în închisoare? Ce făcea îngerul lui, încercând să intre la această întâlnire de rugăciune? Și în cele din urmă, ea a insistat și ei au ieșit, l-au adus pe Petru înăuntru și Biblia spune „Au rămas încremeniți.” De ce? pentru că erau ca atât de mulți alți evanghelici; chiar și în acea vreme, când văzuseră mâna lui Dumnezeu, s-au întrebat dacă rugăciunile lor au vreun folos. Cât de ușor este pentru noi să cădem în acea resemnare pasivă care ne face rugăciunile insipide.

Și permiteți-mi să vă prezint asta dintr-un alt unghi care mă deranjează – vrem numai să clasificăm toate lucrurile. Este voia Ta, înseamnă voia Domnului, este a Domnului - acum, acest lucru ar putea să vă șocheze, dar afirmația „facă-se voia Ta pe pământ”, presupune faptul că asta nu este întotdeauna cum? Adevărat. Înţelegeţi? Este atât de clar că este absurd, dar ideea este profundă. Să spui „facă-se voia Ta pe pământ”, presupune faptul că nu se împlinește întotdeauna. Spune „Sfințească-se numele Tău.” Sunt momente și locuri în care numele Lui nu este sfințit? Da. „Vie Împărăția Ta.” Sunt inimi care resping domnia Lui? Cu adevărat, sunt. Așadar, când spunem „facă-se voia Ta precum în cer și pe pământ”, spunem că acel lucru nu are loc, și anume voia Lui. Ascultați, în acest sens, nu tot ce se întâmplă în lume este voia Lui. Acum, trebuie să înțelegeți asta, altfel rugăciunea este fără sens și Domnul ne cere să bolborosim lucruri fără sens.

Poate spui „La ce te referi?” Foarte adesea, auzi despre mersul la priveghi, cineva merge într-o casă unde este o durere teribilă, pentru că a murit un copilaș. Poate că a murit din cauza unei boli fatale sau poate copilul a fost omorât de o mașină sau a avut loc un accident groaznic și cineva spune „Ei bine, este voia Domnului, este voia Domnului.” Sau poate intri într-o casă în care o mamă, de care are nevoie atât soțul cât și copiii, este chinuită de cancer și se stinge rapid din viață, iar cineva spune „Ei bine, este voia Domnului.” Sau poate auziți de un dezastru sau o inundație, un cutremur, un incendiu sau despre deraierea unui tren, prăbușirea unui avion sau despre foamete sau un grup de refugiați care mor de foame, poate spui „Ei bine, este voia Domnului.” Și știți ceva? Dacă începeți să vă uitați la lucruri în acest fel, pur și simplu vă va absorbi întreaga energie din viața voastră de rugăciune. Vă va face neputincioși atât de repede, dacă acesta este modul în care percepeți lumea. Acum, poate că aceste cuvinte sună eretic, dar în acest context, prieteni, aceasta nu este voia lui Dumnezeu. Acestea sunt lucrurile pe care Isus a venit în lume să le oprească. Pentru că „Dumnezeu vrea ca niciunul să nu piară” și credeți-mă că sunt oameni care pier peste tot. Dumnezeu, care vrea ca toți oamenii să fie mântuiți și să vină la cunoștința adevărului. Şi nu toți oamenii vin. Voia lui Dumnezeu este făcută în ceruri, dar nu totdeauna este făcută pe pământ.

Poate spui „Ei bine, așteaptă un minut - Dumnezeu trebuie că îngăduie.” Este adevărat. Dar să nu o faceți expresia voii Sale, aceasta este o expresie, thelēma, care înseamnă o dorință puternică. Nu este dorința puternică a lui Dumnezeu ca oamenii să moară, atunci de ce ar fi venit ca să nimicească moartea? Nu este dorința puternică a lui Dumnezeu ca oamenii să meargă către iad, atunci de ce ar fi murit și ne-ar fi adus o mântuire care să ne schimbe direcția de la iad? Clar, sunt încrezător că Dumnezeu a îngăduit omului să aleagă între bine și rău. Cred că omul are de ales; însă de asemenea cred că Dumnezeu este suveran. Acesta este încă unul din paradoxurile cu care trebuie să trăiesc. Dumnezeu a îngăduit păcatul, Dumnezeu a îngăduit ca paharul de nelegiuire să fie plin. Nu este o expresie a voinței Sale, El îl tolerează. Dumnezeu nu este responsabil pentru păcat și nu este responsabil pentru consecințele sale, nu este voia Lui. Aș dori să vă arăt la ce mă refer. Este o tensiune aici, știu că este o tensiune și unii dintre voi vă luptați cu ea în minte. În Matei 10:28 spune „Nu vă temeți de cei ce ucid trupul, dar care nu pot ucide sufletul; ci temeți-vă mai degrabă de Cel ce poate să piardă şi sufletul şi trupul în gheenă.” Acesta este Dumnezeu. Dumnezeu va nimici sufletul și trupul în iad. Acesta nu este Satan, ci este Dumnezeu. Satan este cel care va fi nimicit, nu el este cel ce face aceste lucruri. Dumnezeu va nimici sufletul și trupul în iad. Poate spui „Ei bine, trebuie să fie voia lui Dumnezeu ca acestea să fie nimicite.” Nu, 2 Petru 3:9 „Dumnezeu voiește ca nimeni să nu piară.” Sfințenia lui Dumnezeu și dreptatea lui Dumnezeu și neprihănirea lui Dumnezeu trebuie să asigure rezolvarea problemei păcatului, dar aceasta nu este voia lui Dumnezeu. Aceasta nu este dorința Lui puternică, aceasta intră în cadrul îngăduinţei Lui. În Ioan 5:40 Domnul nostru scump a spus „Nu veniți la Mine ca să aveți viață.” A plâns pentru cetatea Ierusalim și a spus „Ierusalime, Ierusalime, care omori pe prooroci şi ucizi cu pietre pe cei trimiși la tine! De câte ori am vrut să strâng pe copiii tăi cum își strânge găina puii sub aripi, şi n-aţi vrut!”

Vedeți același lucru, cred, în Ieremia 13. Dumnezeu vorbește prin Ieremia și spune „Nu ați auzit Cuvântul Meu, nu ați ascultat de poruncile Mele.” El spune „Vă voi nimici, vă voi îmbăta, vă voi arunca unii împotriva altora, voi aduce peste voi întunericul morții” și toate aceste judecăți teribile și înfricoșătoare din Ieremia 13, iar în următorul verset spune „Și dacă nu ascultați și dacă nu vă întoarceți la mine voi face acest lucru, apoi ochii mei vor plânge cu lacrimi amare.” De ce? Pentru că aceasta nu a fost niciodată expresia celei mai mari dorințe a lui Dumnezeu pentru om. „Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe Fiul Său.” De ce? Ca omul să fie scutit de aceste judecăți. Aș dori să vă vorbesc puțin despre acest lucru. Poate spui „Ei bine, atunci de ce îngăduie Dumnezeu păcatul?” Știți, sunt tată, și dacă spun fiului meu celui mai mare „Știi, Matt, ai cincisprezece ani. În câțiva ani vei părăsi această casă. Acea zi va veni mai devreme decât vreau să mă gândesc. Vei fi pe picioarele tale, fiule.” Și dacă fiul meu, Doamne ferește, dacă fiul meu se va duce și va avea o viață de păcat, este aceasta voia mea? Nu, aceasta îmi va frânge inima. Și totul el trăiește în cadrul alegerilor sale. Pentru că i-am oferit libertatea, nu înseamnă că ceea ce face este voia mea și ca tată trebuie să înfrunt consecințele și să le iau din viața lui, dacă încă mai pot.

Dumnezeu este un Tată iubitor. Tu ca fiinţă umană într-un sens foarte general, și chiar și în calitate de credincios, ai dreptul să-ți exprimi voința, nu-i așa? Poți să alegi să păcătuiești sau să fii neprihănit în fiecare zi. Credeți că Dumnezeu vrea să alegeți păcatul? A fost cineva care mi-a spus acum doi ani „Voia lui Dumnezeu este exprimată în păcatul tău.” Și am spus „Nu văd acest lucru în Biblie.” El a spus „Însă aceasta este concluzia logică și necesară, din moment ce Dumnezeu este suveran.” I-am spus apoi „Logica ta este greșită. Ai face bine să realizezi că mintea ta și a lui Dumnezeu nu lucrează în același fel.” Ochii lui Dumnezeu sunt atât de sfinți că nu pot să vadă răul. Dumnezeu nu ispitește. Dumnezeu nu te va duce niciodată în păcat ca o expresie a voinței Sale și totuși, Dumnezeu a dat omului libertatea.

Poate spui „Ei bine, atunci de ce a îngăduit Dumnezeu păcatul?” Nu știu. Oamenii spun întotdeauna „Frate păstor, am o singură întrebare: de ce Dumnezeu a îngăduit păcatul?” Nu știu, dar am o presupunere şi v-o spun. Și aceasta este o chestiune discutată de teologi de multă vreme. Când Lucifer a căzut, acum mă veți întreba „Cum a avut loc acest lucru?” Nici acest lucru nu-l știu. Oamenii zic „A venit mândria dinăuntrul lui?” Nu, pentru că era desăvârșit. „A venit din afara lui?” Nu, pentru că mediul era desăvârșit. „De unde a venit?” Nu știu. Dumnezeu știe. Însă Lucifer a păcătuit. Bine, acum, Dumnezeu a avut două opțiuni. Prima opțiune: să-l nimicească pe Lucifer imediat, pe loc, să fie nimicit. Și dacă ar fi făcut acest lucru, poate alți îngeri ar fi spus „Știi, trebuie să fie ceva legat de păcat care chiar Îl supără pe Dumnezeu. Mă întreb dacă nu cumva Se teme de el. Mă întreb dacă Dumnezeu se teme de potențialul păcatului. Mă întreb despre ce este vorba.” Și poate că Dumnezeu ar fi petrecut întreaga istorie și întreaga veșnicie făcând nimic altceva decât să nimicească îngeri răzvrătiți.

Pe de altă parte când Lucifer a păcătuit, Dumnezeu putea să spună „Bine, voi îngădui ca păcatul să-și continue întregul curs în aşa fel încât să i se vadă adevărata față și dacă are un lucru de dovedit, atunci să fie dovedit.” Cred că Dumnezeu a ales să facă asta, decât să existe posibilitatea constantă a unei alte răzvrătiri, El a lăsat ca răzvrătirea să ajungă la maxim și în cele din urmă să i se arate adevărata față, asemenea unei comete care pălește, fiind moartă pentru totdeauna, care nu se va mai arăta niciodată. Așa încât toată veșnicia este protejată etern de expresia păcatului. Dumnezeu a permis să continue, a lăsat ca păcatul să câștige toți îngerii care doreau asta, a lăsat să câștige inimile oamenilor, în același timp oferind în întreaga istorie umană, pentru fiecare om care vine, o cale de scăpare. Însă a lăsat ca răul să-și continue cursul, pentru că Dumnezeu vede imaginea de ansamblu a întregii veșnicii, când o dată pentru totdeauna s-a stins, astfel încât să nu mai apară niciodată. Și ascultați: în această perioadă când răul ajunge la culme, dragilor, sub nicio formă nu este voia lui Dumnezeu. Aceasta nu este dorința Lui. Se încadrează în toleranța Sa și numai ca să fie nimicită. Așadar nu poți spune „Facă-se voia Ta” cu un resentiment amar și să ai înțelegerea acestui lucru. Nu poți spune „Facă-se voia Ta” cu o resemnare pasivă: „Ei bine, totul este în voia lui Dumnezeu.” Nu este așa.

În al treilea rând, deja ne-am uitat la asta, sunt unii oameni care spun „Facă-se voia Ta” cu o reținere teologică și am început deja cât de cât acest punct. Pentru ei este teologie, Dumnezeu va face ce vrea și controlează totul, totul este deja hotărât, așa că nu trebuie să te mai îngrijorezi. Nu mai e nevoie de implorare, de intensitate, de pasiune. Nu pot să spun sincer că am întâlnit pe cineva care să o fi luat pe această direcție, și care să fi avut o viață de rugăciune. Reținerile teologice spun „Ei bine, nu este nevoie să mă rog, pentru că la urma urmei totul este hotărât, totul este așezat, este voia lui Dumnezeu, totul este voia lui Dumnezeu.” Știți cum mai sună „Ei bine, Dumnezeu este sus și este mare și controlează totul.

La fel cum a scris June Bingham într-o carte numită Courage To Change, care este un studiu asupra lui Reinhold Neibuhr, care a fost un teolog liberal. Povestește despre faptul că odată Neibuhr a spus unei fetițe, cred că era fetița lui „Dragă, hai să ne plimbăm”, iar ea a răspuns „Nu vreau să mă plimb.” El a zis „Oh, păsărelele vor cânta și florile se vor legăna în adierea vântului, copacii vor fi acolo și soarele va străluci. Oh, va fi atât de frumos, hai să mergem la o plimbare.” Și în cele din urmă s-a plimbat cu el, și când s-au întors și i-a spus acestei fetițe „Ți-a plăcut plimbarea, așa-i că a fost frumoasă?” ea a răspuns „Nu, de fapt nu am decis să mă plimb, chestia e doar că tu ești mai mare.” Cred că o mulțime de lucruri pe care le fac copiii sunt pentru că noi suntem mai mari, nu-i așa?

Și poate că aceasta este concepția cuiva despre Dumnezeu, Dumnezeu este persoana cuprinzătoare, măreață, care este mult mai măreț decât suntem noi și nu avem prea multe opțiuni, așa că doar mergem înainte. Însă mă întreb în inima mea dacă această atitudine poate vorbi ca inima lui David, care a spus „Oh, cât de mult iubesc Legea Ta!” Această reținere teologică, care cuprinde o definire teologică a lui Dumnezeu și tot restul, este atât de impersonală pentru mine. Acestea sunt toate fataliste, doar fataliste. Însă nu despre aceasta vorbim când spunem „Facă-se voia Ta”. Deloc. Noi nu renunțăm în mod fatalist înaintea voii cuprinzătoare a lui Dumnezeu, față de care nu avem nicio alegere sau alternativă.

Ascultați: întotdeauna este o alegere. Aș dori să vă arăt o ilustrație, și cu asta doresc să închei, în Luca 18 și voi finaliza. Acum, rămâneți cu mine, nu vreau să vă opriți din gândit în acest punct, pentru că aici este punctul culminant a tot ceea ce am spus. „Le-a spus o pildă”, care era scopul pildei? Ce voia să-i învețe? Încerca să-i învețe „că trebuie să se roage necurmat și să nu se ce? Să nu se lase.” Cu alte cuvinte, să nu te oprești din rugăciune, să nu renunți, să nu obosești, să nu abandonezi, ar trebui să te rogi necurmat și să nu te oprești. Ar trebui să te rogi și să nu obosești niciodată, să nu renunți niciodată. Aceasta este ideea. Și apoi el spune o întâmplare: „Într-o cetate era un judecător, care de Dumnezeu nu se temea şi de oameni nu se rușina. În cetatea aceea era şi o văduvă, care venea des la el, şi-i zicea: ’Fă-mi dreptate în cearta cu pârâșul meu.’” Ea a spus, „mi s-a făcut o nedreptate domnule judecător. Aici este o nedreptate și te rog să o îndrepți.”

Ei bine, pentru o vreme judecătorul nu a vrut să facă nimic. „Dar în urmă, şi-a zis: ’Măcar că de Dumnezeu nu mă tem şi de oameni nu mă rușinez, totuși, pentru că văduva aceasta mă tot necăjește, îi voi face dreptate, ca să nu tot vină să-mi bată capul. ’” Cu alte cuvinte „Atât de mult m-am săturat să o ascult pe această femeie, încât voi face ceea ce a cerut, pentru că trebuie să mă scap de ea.” Cunoașteți acest lucru, l-ați experimentat cu copiii voștri. Ei vă cer ceva, și primul răspuns este „nu”, iar a cincisprezecea oară cedezi și spui „Da, da, da, te rog, du-te acum.” Ei bine, cam așa au stat lucrurile și ce vrea să ne spună aici? Domnul spune: „Auziți ce zice judecătorul nedrept? Şi Dumnezeu nu va face dreptate aleșilor Lui, care strigă zi şi noapte către El, cu toate că zăbovește faţă de ei? Vă spun că le va face dreptate în curând.” Cu alte cuvinte, ascultați, dacă un judecător nedrept va face dreptate unei femei care l-a implorat, cu atât mai mult un Dumnezeu drept, iubitor, neprihănit, care poartă de grijă copiilor Săi va răspunde,” vedeți, este fabulos, „dacă ei insistă? Paralela pe care Isus o face e limpede și nu e între Dumnezeu și judecător – pentru că nu este nicio paralelă deloc – ci între văduvă și omul care se roagă.

Acum, aș dori să vă spun două lucruri, sunt deosebite, două lucruri pe care această femeie le-a adus în discuție. Primul: a refuzat să accepte o situație nedreaptă, nu voia să accepte. Și al doilea, a insistat cu cazul ei. „Nu voi accepta această situație nedreaptă, nu voi tolera acest lucru” și a continuat și nu s-a lăsat. Acum ascultați, acesta este un cuvânt bun pentru noi. Avem dreptul, dragilor, acum ascultați-mă, avem dreptul să nu acceptăm anumite situații din lume. Avem acest drept. Avem dreptul să refuzăm să acceptăm modul cum sunt lucrurile și să ne rugăm cu insistență ca Dumnezeu să le facă în felul cum ar trebui să fie. Acum, la ce ne referim aici? Ei bine, ce încerc să spun este că „facă-se voia Ta” nu înseamnă acceptare oarbă. Cred că atunci când ne rugăm „facă-se voia Ta” – ascultați-mă – în multe cazuri nu este nimic altceva decât răzvrătire. Poate spui „Stai puțin. Vrei să spui că rugăciunile noastre sunt o formă de răzvrătire?” Da, cred că sunt o formă de răzvrătire. Poate spui „Împotriva a ce ne răzvrătim?” Ascultați: cred că rugăciunea făcută în acest fel este răzvrătire împotriva lumii în starea ei căzută. Este răzvrătire împotriva acceptării ca fiind normal ceea ce nu este normal. Este răzvrătire împotriva uzurpatorului. Este răzvrătire împotriva fiecărei agende și fiecărui plan și fiecărei interpretări și fiecărui cuvânt și fiecărei mișcări care se împotrivește voii lui Dumnezeu. Este ca aceia care sunt sub altar din Apocalipsa 6 și strigă „Până când, Stăpâne Doamne, vei tolera lucrurile așa cum sunt?” Este ca atunci când David s-a rugat „O, Doamne, nu lăsa ca vrăjmașii mei să prospere, nu lăsa ca celor nelegiuiți să le meargă bine.”

Ascultați, cred că atunci când ne rugăm „Facă-se voia Ta” este răzvrătire împotriva răului lumii, este răzvrătire împotriva inevitabilității păcatului, este răzvrătire împotriva consecințelor păcatului. Cred că noi în mod literal trebuie să luăm cu asalt porțile cerului, așa cum sunt, cu răzvrătirea noastră. Noi nu vom vedea numai și nu vom lăsa ca teologia noastră și resemnarea noastră pasivă sau resemnarea noastră amară să spună „Oh, bine, totul este voia Domnului”, pentru că nu este. Pot să spun ca păstor „Ei bine, știți, anumite familii s-au despărțit, a fost voia Domnului.” Nu a fost voia Domnului și mă împotrivesc acestui lucru și voi continua să mă rog. Sau când se prăbușește o anumită biserică „Ei bine, este din partea Domnului”, nu este voia Domnului. O anumită persoană păcatuiește, aceasta nu este voia Domnului. Noi trebuie să ne rugăm „Facă-se voia Ta precum în cer și pe pământ”, pentru că nu este făcută pe pământ, înțelegeți? Acesta nu este un lucru pasiv. De aceea Isus a spus „Să vă rugați neîncetat și să nu vă lăsați.” Ce înseamnă să nu te lași? Să nu accepți lucrurile așa cum sunt.

Acum, știți ceva? După ce ați făcut toate acestea, poate că nu vor ieși lucrurile așa cum v-ați așteptat. Știți, creștinii s-au rugat de multă vreme pentru venirea lui Isus, nu-i așa? „Chiar așa, vino, Doamne Isuse. Vino, Doamne Isuse. Nu meriți acest fel de tratament. Oh, Doamne, vino și așază-Ți Împărăția, vino și fii glorificat, vino și fii proslăvit.” Ne-am rugat de două mii de ani și vom continua să ne rugăm – de ce? pentru că ne împotrivim față de căderea lumii, ne împotrivim față de lucrurile care-L rănesc și lovesc în Domnul Isus Cristos, ne împotrivim față de lucrurile care sunt împotriva Cuvântului Său prețios și ar trebui să avem acel spirit. Ar trebui să avem asta. Isus, Îl văd proslăvit în grădină, Se roagă, și dragilor, trebuie să vedeți: rugăciunea Lui este o rugăciune de răzvrătire. Spune că El a zis în Matei 26:3 „Tată, dacă este cu putință, depărtează de la Mine paharul acesta! Totuși nu cum voiesc Eu, ci cum voiești Tu.” Și nu S-a oprit acolo, versetul 42 „S-a depărtat a doua oară, şi S-a rugat, zicând: „Tată, dacă nu se poate să se îndepărteze de Mine paharul acesta, fără să-l beau, facă-se voia Ta!””

Și apoi spune mai încolo „A venit la ucenicii Lui și i-a găsit dormind.” Acum, ascultați: de trei ori S-a rugat Domnul acea rugăciune și a venit la ucenici și i-a găsit dormind. Știți ceva? Este trist. Isus nu a acceptat lucrurile așa cum sunt. El nu a spus „Oh, bine, crucea, crucea este voia Ta, este voia Ta.” El a spus „Oh, Doamne, trebuie să fie această cale? Mă împotrivesc față de această păcătoșenie, Mă împotrivesc față de puterea păcatului care vrea să-Mi ia viața, mă împotrivesc față de necesitatea de a purta păcatul, Mă împotrivesc față de aceste lucruri care încalcă sanctitatea universului Tău sfânt.” Și El era în mijlocul răzvrătirii Sale împotriva căderii lumii și ucenicii erau complet adormiți. De ce? Au adormit numai pentru că erau indiferenți.

Cum rămâne cu viața ta de rugăciune? Tu te rogi „facă-se voia Ta pe pământ”, pentru că nu întotdeauna este împlinită? Tu te rogi fără încetare, nu doar pentru niște câștiguri private sau personale, ci pentru că dorești ca Dumnezeu să fie glorificat? „Facă-se voia Ta.” Nu este pentru acele lucruri. Săptămâna viitoare ne vom uita la partea pozitivă; să ne rugăm.

Tată, Îți mulțumesc pentru că ne-ai atins iarăși inimile cu adevărul Tău; Paul a cântat cu ceva timp în urmă că a atins inima lui Dumnezeu în rugăciune și cu siguranță că reversul este adevărat, ne atingi prin Cuvântul Tău. Îți mulțumim pentru oamenii dragi pe care ni-i trimiți în fiecare zi la studiu, la închinare, la a lăuda numele Tău. Tată, acesta nu a fost o sală de curs, nu este studiu academic, aceasta este o chemare la închinare, o chemare la laudă și la slăvire, o chemare la glorificarea numelui Tău. Vrem să o auzim cu credincioșie. Amin.

SFÂRȘIT