Matei, capitolul 4. Este unul dintre cele mai frumoase texte din Cuvântul lui Dumnezeu pentru că aici găsim acea minunată declarație a Domnului: „Veniți după Mine, și vă voi face pescari de oameni.”

Cu câțiva ani în urmă, citeam The Presbyterian Jurnal (Jurnalul Prezbiterian), și am dat peste această istorioară. Mă gândeam că este o modalitate potrivită de a introduce gândurile noastre din Matei 4, în seara asta. Iată ce spunea: „Undeva, într-o zonă periculoasă pe malul mării, unde adesea aveau loc naufragii, funcționa o stație de salvare, mică și sărăcăcioasă. Clădirea era o colibă, aveau o singură barcă, însă erau câțiva membri devotați care urmăreau continuu marea și care, fără să se gândească la ei înșiși, ieșeau in larg neobosiți zi și noapte în căutarea celor pierduți. Multe vieți au fost salvate de această stație de salvare mică și extraordinară. Astfel a devenit renumită. Unii dintre cei care au fost salvați și mulți alții din zone apropiate au vrut să devină asociați cu stația de salvamari și au dat din timpul și din banii lor și au depus efort pentru a susține activitatea stației. Au fost cumpărate noi bărci, a fost instruit un nou echipaj iar micul punct de salvamari a crescut. Unii dintre membrii stației erau nemulțumiți deoarece clădirea era precară și slab echipată. Ei au spus că ar trebui realizat un loc mai confortabil pentru cei salvați din mare. Așa că au înlocuit priciurile de urgență cu paturi și au pus o mobilă mai bună în clădirea deja mărită. Acum, stația de salvamari a devenit un loc de întâlnire foarte popular pentru membrii ei și au decorat-o frumos și au aprovizionat-o cu marfă rafinată pentru că o foloseau ca pe un fel de club.

Acum erau tot mai puțini membri care erau interesați să meargă în largul mării în misiuni de salvare, așa că au angajat un alt echipaj de salvamari care să facă această treabă. Decorul cu tema salvării de vieți încă predomina în club și era o barcă de salvare simbolică în camera în care clubul își avea inițierile. În acea perioadă, o navă mare a naufragiat pe coastă, iar membrii echipajului angajat au adus înăuntru mulțimi de oameni înfrigurați, uzi și pe jumătate înecați. Ei erau murdari și bolnavi, iar unii dintre ei aveau pielea neagră și alții aveau pielea galbenă.

Frumosul club era acum dat peste cap. Iar comitetul proprietarilor a construit imediat o cabină de dușuri în afara clubului, unde victimele naufragiate puteau să fie spălate înainte să vină înăuntru. La următoarea întâlnire, a apărut o ruptură între membrii clubului. Cei mai mulți membri au vrut să oprească activitățile de salvare pentru că erau neplăcute și împiedicau viața socială normală a clubului. Dar unii membri au insistat asupra faptului că salvarea de vieți este scopul lor principal și au scos în evidență că ei încă se numeau stație de salvare. În cele din urmă au supus la vot și le-au spus că dacă ei vor să salveze viețile unor oameni naufragiați în apele mării, pot să își construiască propria lor stație de salvamari mai în jos pe coastă, ceea ce au și făcut.

Cu trecerea anilor, noua stație de salvamari a experimentat aceleași schimbări care au avut loc în vechea stație. Au evoluat și ei într-un club și iată, că din nou s-a construit o nouă stație de salvamari. Istoria a continuat să se repete, iar dacă vizitezi astăzi zona aceea, vei vedea de-a lungul coastei mării mai multe cluburi exclusiviste înființate acolo. Naufragiile sunt frecvente în acele ape, însă cei mai mulți oameni se îneacă.”

Ce ilustrație simplă și izbitoare a istoriei bisericii! Însă lucrarea de salvare și de evanghelizare este fără îndoială, lucrarea cea mai curată, adevărată, nobilă și esențială pe care o poate face vreodată Biserica. Lucrarea de evanghelizare, de pescuire a oamenilor, așa cum sunt, scoși din marea de păcat. Lucrarea de salvare a oamenilor din talazurile iadului este cea mai mare lucrare pe care Biserica o poate face vreodată. Este preocuparea principală a lui Dumnezeu. 1 Ioan 4 ne spune: „Noi Îl iubim pentru că El ne-a iubit întâi”. Ioan 3:16 ne spune: „Dumnezeu atât de mult a iubit lumea că a dat”. Cea mai mare lucrare din inima lui Dumnezeu, cea mai mare preocupare din mintea lui Dumnezeu este evanghelizarea. Câștigarea celor pierduți este marea preocupare a lui Dumnezeu. De asemenea este marea preocupare a lui Cristos.

Luca 19:10 spune: „Fiul omului a venit să caute și să mântuiască ce era pierdut.” Lucrarea de câștigare a celor pierduți este preocuparea lui Dumnezeu și preocuparea lui Cristos, și de asemenea marea preocupare a Duhului Sfânt. Pentru că Duhul Sfânt este Cel ce vine, conform cu Ioan 16, ca să îi convingă pe oameni în ce privește neprihănirea și păcatul și judecata. Duhul Sfânt este Cel ce vine peste Biserică și după ce

L-am primit pe Duhul Sfânt, noi suntem martori, a spus Isus, „în Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria și până la marginile pământului.” Marea preocupare a lui Dumnezeu este evanghelizarea. Marea preocupare a lui Cristos este evanghelizarea. Marea preocupare a Duhului Sfânt este evanghelizarea, câștigarea celor pierduți.

Când ajungi în Noul Testament, găsești această mare preocupare și în viața apostolilor. Cu siguranță, acest lucru este adevărat despre Pavel. În Romani capitolul 1, Pavel a dat glas unui simțământ divin: „Eu Sunt dator şi Grecilor şi Barbarilor, şi celor învățați şi celor neînvățați. Astfel, în ce mă privește pe mine, am o vie dorință să vă vestesc Evanghelia vouă celor din Roma. Căci mie nu mi-e rușine de Evanghelia lui Hristos; fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede: întâi a Iudeului, apoi a Grecului”. Mai târziu în aceeași minunată epistolă către Romani, Pavel și-a deschis inima în capitolul 9 când a spus: „Spun adevărul în Hristos, nu mint; cugetul meu, luminat de Duhul Sfânt, îmi este martor, că simt o mare întristare, şi am o durere necurmată în inimă. Căci aproape să doresc să fiu eu însumi anatema, despărțit de Hristos, pentru frații mei, rudele mele trupești.” Era cea mai mare preocupare a lui.

În capitolul 10:1 spune: „Fraților, dorința inimii mele şi rugăciunea mea către Dumnezeu pentru Israeliți, este să fie mântuiți.” În 1 Corinteni 9:20-22 spune: „Am fost slab cu cei slabi, ca să câștig pe cei slabi. M-am făcut tuturor totul, ca, oricum, să mântuiesc pe unii din ei.” Ascultați, asta a fost cea mai mare preocupare a lui Dumnezeu: să îi câștige pe oameni pentru Sine, cea mai mare preocupare a lui Cristos, cea mai mare preocupare a Duhului Sfânt, cea mai mare preocupare a apostolilor, și cea mai mare preocupare a bisericii primare. Când au fost împrăștiați în Fapte 8, s-au dus peste tot și L-au predicat pe Isus Cristos, și se străduiau să îi câștige pe oameni pentru El.

Chiar și în Vechiul Testament, nu era nicio diferență. În Vechiul Testament inima mare a lui Dumnezeu era o inimă preocupată, pentru cei care erau pierduți. De fapt în Proverbe 11:30 întâlnim această afirmație: „Cel înțelept câștigă suflete”. Cine? „Cel înțelept”. Ce știm despre „înțelept” în cartea Proverbe? știm că termenul înțelept este sinonim cu a trăi o viață neprihănită. O persoană cu adevărat neprihănită, cel care trăiește cu înțelepciune, cel care nu doar știe, ci și împlinește, este cel care câștigă suflete. El este cu adevărat înțelept.

La sfârșitul cărții Daniel, în capitolul doisprezece la versetul trei spune: „Cei înțelepți vor străluci ca strălucirea cerului, şi cei ce vor învăța pe mulți să umble în neprihănire vor străluci ca stelele, în veac şi în veci de veci.” Cei care îi învață pe alții să umble în neprihănire sunt înțelepți, și vor străluci ca stelele, în veac și în veci de veci.” Cred că aceasta este originea expresiei: „Stea luminătoare”, a unei clase de studiu din biserica noastră. Cuvântul lui Dumnezeu este clar. Textul nostru este ecoul aceluiași sentiment; uitați-vă. În Matei capitolul 4, măreața afirmație a Domnului nostru Isus Cristos din versetul 19 spune: „El le-a zis: „Veniți după Mine, şi vă voi face pescari de oameni.” Ce promisiune! El nu spune doar: „Vreau să faceți acest lucru”. El spune: „Vă voi transforma în cei care pot.”

Aceasta este sarcina noastră. Ați știut că termenul „a evangheliza” este un termen grecesc, și este folosit de cel puțin 53 de ori în Noul Testament? Totul este rezumat în Marea trimitere din Matei 28 când Domnul a spus: „mergeți în toată lumea”, câștigându-i pe oameni pentru Cristos și „botezându-i,

învățându-i să împlinească tot ce v-am poruncit Eu.”

Cineva a spus: „Evanghelizarea este plânsul lui Dumnezeu. Evanghelizarea este strigătul de durere al lui Isus când plânge pentru un oraș condamnat. Evanghelizarea este strigătul lui Pavel când a spus, așa cum am citit, „Căci aproape să doresc să fiu eu însumi anatema, despărțit de Hristos, pentru frații mei, rudele mele trupești.” Evanghelizarea este strigătul din inimă a lui Moise când a spus: „Au păcătuit, acum iartă-le păcatul, dacă nu, atunci șterge—mă, din cartea Ta, pe care ai scris-o.” Evanghelizarea este strigătul lui John Knox, care a spus: „Dă-mi Scoția sau mor.” Este strigătul lui Wesley care a spus: „Lumea este parohia mea”. Evanghelizarea este plânsetul plin de durere în noapte al unor părinți pentru fiul pierdut.”

Aceasta este sarcina cea mai importantă, și trebuie să fim implicați în această sarcină. În același timp, evanghelizarea este un paradox. Câștigarea oamenilor pentru Isus Cristos este într-un sens ceva paradoxal. Isus a spus: „Cine își va păstra viața, o va pierde; şi cine își va pierde viața, pentru Mine, o va câștiga.” Cu alte cuvinte, în salvarea altora ne pierdem pe noi; sau prin pierderea noastră în această sarcină, îi vom câștiga pe alții. De fapt, putem să o spunem astfel; cel care va câștiga lumea trebuie să fie respins de lume. Nu le poți avea pe amândouă.

În Ioan capitolul 15, Isus a spus următoarele, în versetul 25: „Dar lucrul acesta s-a întâmplat ca să se împlinească vorba scrisă în Legea lor: „M-au urât fără temei.” Când va veni Mângâietorul, pe care-L voi trimite de la Tatăl, adică Duhul adevărului, care purcede de la Tatăl, El va mărturisi despre Mine. Și voi veți fi martori.” Cu alte cuvinte, Isus spune: „Veți fi martorii Mei. Veți merge în lume și veți depune mărturie.” Ce se va întâmpla? Versetul 2 din capitolul 16: „Au să vă dea afară din sinagogi: ba încă, va veni vremea când, oricine vă va ucide, să creadă că aduce o slujbă lui Dumnezeu.” Cel care va câștiga lumea, cel care va avea un impact în lume, trebuie să fie respins de lume. El, cel care își va câștiga viața, trebuie să o piardă. El, cel ce își pierde viața, o va folosi pentru salvarea altora. Aceasta este calea lui Isus. Domnul nostru, care ne-a salvat de la moarte cucerind moartea, Și-a dat viața morții.

Așadar, evanghelizarea, într-un fel, este jertfa celui superior pentru cel inferior. A celui vrednic pentru cel nevrednic. Este cel puternic care moare pentru ca să trăiască cel slab. Nu este teoria lipsei de iubire în care supraviețuiește cel mai puternic, ci sacrificiul lui ca să trăiască cel slab. Biblia este clară cu privire la necesitatea dedicării noastre pentru asta, că trebuie să ne dedicăm ca să îi confruntăm pe oamenii din lumea aceasta fără Isus Cristos și să ne pierdem pe noi înșine ca să îi câștigăm.

Săptămâna aceasta am frunzărit o carte veche, îmi place să fac asta pentru că asta îmi amintește că toate lucrurile despre care credem că sunt noi și minunate și recent descoperite de această generație de creștini alerți, întotdeauna sunt îngropate într-un tezaur din trecut. Duhul Sfânt al lui Dumnezeu a descoperit aceste adevăruri mărețe poporului Său de-a lungul anilor. Răsfoiam o carte scrisă în anul 1877. Am găsit această notiță și mi s-a părut interesantă. Scriitorul încerca să îi îndemne pe oameni la evanghelizare. Acest om al lui Dumnezeu, indiferent cine a fost – era anonim, cu siguranță un predicator – printr-un discurs înflăcărat încerca să îi motiveze pe oameni să meargă și să îi câștige pe alții pentru Cristos. Probabil a spus bisericii: „Fiți un echipaj de salvamari, nu un club.” Acestea au fost cuvintele lui și m-am gândit că erau interesante.

„Dacă presupunem că populația actuală de pe tot globul este de 16 sute de milioane de oameni” – care înseamnă în anul 1877 1,6 miliarde – „probabil este o supraestimare, să presupunem că în toată această mulțime imensă, ar exista doar un creștin adevărat. Și el să fie un instrument în mâinile Duhului binecuvântat pe parcursul anului următor pentru convertirea a doi oameni la Cristos, și fiecare dintre acești doi nou convertiți să fie instrumente folosite ca să aducă alți doi oameni la Cristos în primul an după convertirea lor. Dacă această lucrare se continuă cu fiecare convertit care aduce alți doi oameni la Cristos în primul an după convertirea lui, cât credeți că va dura să fie aduși toți cei 1,6 miliarde de oameni la Cristos? Răspunsul îi va uimi fără îndoială pe mulți din cititorii noștri, însă dacă ne-am baza pe cifre, întreaga lume ar fi convertită în mai puțin de 30 de ani și jumătate, în mai puțin de o generație.”

„Este această lucrare prea mare pentru Duhul lui Dumnezeu ca să o înfăptuiască sau pentru Biserică ca să încerce să o îndeplinească? Dar haideți să modificăm puțin condițiile. În loc să presupunem, cum am spus mai devreme, că ar exista doar un creștin autentic în toată lumea, haideți să încercăm o aproximare cât mai aproape de adevăr, că numărul credincioșilor ar fi de cel puțin 20 de milioane. Acest număr este probabil cu mult sub numărul real. Dacă fiecare dintre cei 20 de milioane de creștini ar aduce la Cristos un singur suflet anul acesta, întregul număr ar fi dublat înainte de finalul acestui an, 1877. Dacă rezultate similare ar fi urmate de rugăciune și de efort și în 1878, și ar continua an de an, ca fiecare creștin autentic să fie un instrument în rugăciune și efort personal pentru mântuirea unui singur suflet pe an, cu mult înainte de anul 1883, am termina de evanghelizat populația. Marele cor s-ar auzi în ceruri, împărăția acestei lumi a devenit împărăția Domnului și a Cristosului Său.”

Vreți să știți ceva? Nu au împlinit acest lucru. Ați știut asta? Așa este. Nu au împlinit acest lucru. Vreți să auziți ceva interesant? Dacă o singură persoană de la Grace Community Churh ar instrui alte două persoane despre cum să Îl prezinte pe Isus Cristos și fiecare dintre aceștia ar aduce câte un om la Cristos, dacă acest proces ar continua timp de șase luni, în șase ani și jumătate toată valea San Fernando ar fi convertită la Cristos, și ce ar mai rămâne din Los Angeles, în ultimele șase luni. Acum, motivul pentru care spun asta nu este ca să pornesc discuția dacă Dumnezeu vrea întregul oraș Los Angeles mântuit sau nu, ci doar ca să vă arăt că nu este imposibil. Trimiterea nu s-a schimbat. Trebuie să înceapă de undeva, fraților. Poate să înceapă cu noi.

Trebuie să înceapă cu tine acolo unde ești, nu aștepta să înceapă de aici. O sirenă pentru ceață își are valoarea ei, însă nimeni nu a fost salvat din mare printr-o sirenă fixă de ceață. Pot veni aici duminică de duminică să strig și să insist pe această temă, dar este nevoie de oameni pregătiți, de echipaje de salvare care să meargă în larg și să adune sufletele din mare, oameni care să fie pescari de oameni.

Henry Ward Beecher, marele predicator, a spus următoarele: „Cu cât trăiesc mai mult, cu atât am o încredere mai mare în acele predici în care un om este predicatorul și alt om este congregația, unde nu există nicio urmă de îndoială legată de cui i-a spus predicatorul: „Tu ești omul acela.” Am încheiat citatul. Evanghelizarea este împlinire în timp a scopului veșnic de răscumpărare al lui Dumnezeu. Evanghelizarea personală, câștigarea oamenilor pentru Isus Cristos. Dragul meu, totul a început în Matei 4:18-22. Să ne uităm la acest text.

„Pe când trecea pe lângă marea Galileii, Isus a văzut doi frați: pe Simon, zis Petru, şi pe fratele său Andrei, care aruncau o mreajă în mare; căci erau pescari. El le-a zis: „Veniți după Mine, şi vă voi face pescari de oameni.” Îndată ei au lăsat mrejele, şi au mers după El. De acolo a mers mai departe, şi a văzut pe alți doi frați: pe Iacov, fiul lui Zebedei, şi pe Ioan, fratele lui, care erau într-o corabie cu tatăl lor Zebedei, şi își cârpeau mrejele. El i-a chemat. Şi îndată, ei au lăsat corabia şi pe tatăl lor, şi au mers după El.”

Acesta a fost primul echipaj de salvamari care a fost adunat în Noul Testament, primul grup care urma să fie instruit pentru evanghelizare ca să înceapă procesul pentru împlinirea marii trimiteri. Totul a început aici. Să ne uităm din nou la context. Matei ni-L prezintă pe Împăratul, pe Împăratul Isus. Aceasta este tema lui până la final, în capitolul 28 din Evanghelie, și peste tot în această Evanghelie vom găsi regalitatea lui Isus Cristos. Îl vedem pe El ca Rege. V-am mai spus că Matei 4:12-25, această mare secțiune este, de fapt, o unitate singulară. În Matei 4:12-25, se concentrează pe lucrarea oficială a Împăratului. Aici este locul în care începe lucrarea regală oficială a Împăratului, o numim „Lumina răsare”. În sfârșit, a venit Împăratul. După toți anii de pregătire, după lucrarea lui Ioan Botezătorul, după botez, după ispitire, în cele din urmă, Isus Își începe lucrarea în mod oficial. Răsare Lumina în Galileea. Totul este în ordine perfectă. Totul este gata.

Vă reamintesc schița, momentul când începe lucrarea lui Isus. Este tipărită și în buletin dacă aveți nevoie să vă reîmprospătați mințile. Și-a început lucrarea chiar aici în versetele de la 12 la 25, și vă oferim câteva puncte pe care să le luați în considerare. Întâi de toate, în versetul 12, am văzut că Și-a început lucrarea la momentul potrivit, la momentul potrivit. În al doilea rând, de la versetele 13 la 16, în locul potrivit, în Galileea. În al treilea rând, printr-o proclamare corectă. Vă amintiți de versetul 17? „De atunci încolo, Isus a început să propovăduiască, şi să zică: „Pocăiți-vă, căci Împărăția cerurilor este aproape.” ”

Ascultați, Isus era după un orar divin, după un calendar divin, care funcționa ca răspuns la planul lui Dumnezeu. El Și-a început lucrarea la momentul potrivit, atunci când Ioan a fost aruncat în închisoare, la locul potrivit , în Galileea neamurilor unde avea cea mai mare audiență, unde era cea mai mare deschidere, cel mai mare potențial și cea mai mare nevoie și cu proclamarea corectă. Urma să vină o împărăție, însă era nevoie de oameni convertiți care să devină parte a ei.

Dumnezeu are o împărăție, a spus Isus, și dacă vreți să fiți parte a ei trebuie să vă pocăiți și să fiți convertiți. Așadar, a început la momentul potrivit, la locul potrivit și cu proclamarea potrivită, iar acum – ajungem la versetul 18 – cu partenerii potriviți, cu partenerii potriviți. Isus nu a intenționat niciodată să facă lucrarea de unul singur. Niciodată nu a intenționat asta. Oh, ar fi putut. Sigur, ar fi putut. Avea puterea. Avea dreptul, însă nu acesta era planul. Nu a intenționat niciodată să o facă singur. Țineți minte acest lucru, niciodată nu a intenționat să o facă doar prin predicare. Trebuia să fie și pescuirea de oameni.

Dr. Duryea, a spus cu mulți ani în urmă: „Sufletul bolnav are nevoie de mai mult decât de un curs de medicină. El are nevoie de o rețetă personală.” Isus a avut nevoie de unii oameni care să meargă dincolo de lecția de medicină pe care El ar fi putut-o da, oameni care să ducă rețete personale pentru sufletele oamenilor pe care îi vor întâlni. Nu știm cum au fost chemați toți cei doisprezece ucenici ca să fie pescari de oameni, însă știm că toți au fost chemați în mod personal de Isus Cristos. Știm circumstanțele pentru șapte dintre ei. Despre ceilalți cinci, nu știm cu exactitate, însă știm că Isus i-a chemat la Sine. El Și-a ales echipajul. I-a ales pe cei pe care i-a dorit să meargă și să fie parte a acestei extraordinare oportunități a pescuirii de oameni. Ascultați, Dumnezeu Își alege întotdeauna partenerii cu atenție.

Ne putem uita și în Vechiul Testament și vom vedea cu uimire că Dumnezeu l-a ales pe Israel să fie partenerul Său în evanghelizarea lumii. Ei erau cei care trebuiau să fie gura Lui. În Isaia 49 El spune: „Tu ești robul Meu, Israel, în care voi fi slăvit.” A ales poporul evreu ca să fie partenerul Său în Vechiul Testament. Apoi a ales dintre ei niște oameni deosebiți precum Ieremia și Isaia și Ezechiel și mulți, mulți alții. Când ajungem în Noul Testament, Isus Și-a ales partenerii la fel de atent. În Ioan 15:16, Isus S-a uitat la cei doisprezece și le-a spus: „Nu voi M-ați ales pe Mine; ci Eu v-am ales pe voi; şi v-am rânduit să mergeți şi să aduceți roadă, şi roada voastră să rămână.” Nu voi m-ați ales pe Mine, ci Eu v-am ales pe voi. Isus Și-a ales partenerii foarte, foarte atent.

În Ioan 6:70 spune: „Nu v-am ales Eu pe voi cei doisprezece?” Ioan 13:18: „cunosc pe aceia pe care i-am ales”. Luca 6:13 întâlnim același adevăr: „Când s-a făcut ziuă,i-a chemat pe ucenicii Săi, şi a ales dintre ei doisprezece”. Când Isus Își alege partenerii, îi alege cu foarte mare atenție. Poate spui „Oh, crezi că m-a ales pe mine să fiu un pescar de oameni?” Oh, da. Fiecare credincios care este în Cristos are această chemare. Toți suntem chemați să fim martori. Toți trebuie să-L predicăm pe Cristos. Toți trebuie să vorbim despre Cristos. Toți trebuie să lucrăm pe ogoare, care sunt albe, gata pentru seceriș, fiecare dintre noi. Găsim acest lucru în timp ce citim cartea Faptele apostolilor, iar Biserica crește, aflăm că fiecare devine parte a echipajului de salvamari.

Așadar, de la profeții din Vechiul Testament, la apostolii și ucenicii din Noul Testament, fiecare dintre cei care vin la Isus Cristos are această sarcină. Este sarcina noastră. În Luca 24:46 spune: „Şi le-a zis: „Aşa este scris, şi aşa trebuia să pătimească Cristos, şi să învieze a treia zi dintre cei morți. Şi să se propovăduiască tuturor neamurilor, în Numele Lui, pocăința şi iertarea păcatelor, începând din Ierusalim. Voi sunteți martori ai acestor lucruri.”

Ați remarcat că pocăința și iertarea de păcate trebuiau să fie predicate în Numele Lui între toate neamurile și că la Ierusalim era doar începutul? Trebuiau să treacă dincolo de Ierusalim. Toți erau parte a acestei continuități. De aceea în Fapte 1:8 El merge un pas mai departe: „Ci voi veți primi o putere, când Se va pogorî Duhul Sfânt peste voi, şi-Mi veți fi martori în Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria, şi până la marginile pământului.” De aceea spune Pavel în 2 Corinteni 5:20: „Noi, deci, suntem trimiși împuterniciți ai lui Dumnezeu; şi, ca şi cum Dumnezeu ar îndemna prin noi, vă rugăm fierbinte, în Numele lui Hristos: Împăcați-vă cu Dumnezeu!” Petru a repetat același refren când a spus în 1 Petru 2:9 „Voi însă sunteți o seminție aleasă, o preoție împărătească, un neam sfânt, un popor pe care Dumnezeu Şi l-a câștigat ca să fie al Lui, ca să vestiți puterile minunate ale Celui ce v-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată”. A început cu cei doisprezece. S-a extins la Biserica primară din Ierusalim și apoi în Iudeea, apoi în Samaria, și ulterior în toată lumea și la noi. Aceasta este lucrarea noastră. Noi, de asemenea, trebuie să îl urmăm pe Isus și să fim pescari de oameni.

Cred că acest cuvânt este destul de puternic pentru noi cei de la Grace (Harul), pentru că eu cred că este vremea să accentuăm acest lucru în Biserica Grace (Harul). Cineva mi-a spus zilele trecute: „De ce accentuezi evanghelizarea acum? Accentuezi cumva o nouă profunzime și dimensiune a vieții spirituale?” I-am spus: „Da, știi, este pentru că eu sunt prins de ceea ce face Cristos aici.” Nu am calculat aceste lucruri. Nu stau să mă gândesc și spun: „Bine, hai să vedem. Ar trebui să fac asta și asta. Ar trebui să accentuez aceasta și aceasta.” Într-o oarecare măsură, trebuie să fac așa, dar aici este vorba de Biserica lui Cristos. El o zidește, iar eu sunt purtat de acest val al lucrării. Uneori nu știu ce fac până când cineva nu îmi atrage atenția. Ei îmi spun: „Ai observat că în ultima vreme vorbești cam mult despre evanghelizare?” Oh, cred că da. Aceasta este aventura de a fi parte la ceea ce face Duhul lui Dumnezeu.

Nu sunt eu cel care duce lucrurile în această direcție. Eu mă mișc împreună cu lucrarea și mă încred în Dumnezeu că El conduce lucrurile. Cred că asta este vremea pentru ca Grace Church (Biserica Harul) să acorde mai multă atenție subiectului evanghelizării. Am avut o părtășie bună. Am învățat mari adevăruri. Putem să fim atât de absorbiți de bogățiile minunate pe care le avem încât să uităm de oamenii pierduți. Ajungem să fim atât de preocupați să cântăm cântările noastre, încât uităm că și ei au nevoie să audă aceste cântări. Ajungem să ne placă atât de mult aici, încât uităm ce este afară.

Era un om pe nume Luigi Tarisio. Luigi Tarisio a fost găsit mort într-o dimineață în casa lui, în care nu era niciun pic de confort. Însă, în casa lui Luigi erau depozitate, atenție, 246 de viori de mare valoare, pe care le-a colecționat întreaga viață și care erau înghesuite în pod, cele mai bune erau în sertarul de sus al unui birou șubred foarte vechi. Luigi, în marea sa devoțiune pentru viori, a văduvit lumea de muzica lor. Cât timp el a prețuit aceste viori, lumea nu le-a auzit muzica. Și alții înaintea lui au făcut la fel. Știți că cea mai bună vioară Stradivarius care a fost făcută vreodată a cântat la 147 de ani după ce a fost făcută, pentru că cineva a ținut-o ascunsă?

Mă întreb câți creștini sunt precum bătrânul Luigi Tarisio? În dragostea ta deosebită pentru Biserică, în dragostea ta deosebită pentru Cuvântul lui Dumnezeu, ajungi să fii absorbit și lumea nu aude niciodată această muzică. Este tragic.

Cineva mi-a spus o statistică pe care nu vreau să o cred. Nouăzeci și cinci la sută dintre creștini nu au condus pe cineva la Isus Cristos. Nouăzeci și cinci la sută dintre viorile spirituale lumii nu au cântat niciodată . Ajungi să te ții atât de tare de lucrurile pe care le iubești în Biserică, dar trebuie să mergi și tu să le spui altora despre Isus.

Îmi place mult întâmplarea pe care obișnuia Moody să o spună. El a spus că a vizitat odată galeria de artă de la Chicago, și a stat înaintea unui picturi numită după cântarea pe care a cântat-o Ruth în seara asta „Stânca veacurilor”. Pictura reprezenta pe cineva care se ținea cu ambele mâini de o cruce fixată în stâncă. În timp ce marea furioasă izbea stânca, el se ținea de cruce. Moody a spus „Cred că a fost cea mai frumoasă imagine care am văzut-o vreodată. Ani mai târziu,” spunea el, „am văzut o imagine similară. Era această persoană care se ținea de o cruce într-o mare înfuriată, însă cu cealaltă mână ținea pe cineva care se putea îneca.” Moody a spus: „Aceasta a fost de departe cea mai frumoasă.” Suntem bogați la Grace Church (Biserica Harul). Sper să nu-i uităm pe cei care au nevoie disperată de ceea ce avem noi.

În una din cărțile sale, S.D. Gordon îl prezintă pe îngerul Gavril într-un dialog cu Domnul Cristos imediat după înălțare. Îngerul L-a întrebat pe Cristos despre planurile de evanghelizare și Isus a răspuns „Ei bine, le-am spus lui Petru și lui Pavel și lui Iacov și lui Ioan și lui Andrei și altora să își dedice viața să spună oamenilor. Apoi, aceștia le vor spune altora și, în cele din urmă, întreaga lume va auzi despre Evanghelie și îi va simți puterea.” În acest dialog imaginar, Gavril spune: „Dacă nu vor spune altora, ce se va întâmpla atunci?” Isus a răspuns: „Oh, nu am alte planuri . Mă bazez pe ei. Nu am alte planuri.”

Ce înseamnă să fii pescar de oameni? Haideți să aflăm. În versetul 18: „Pe când trecea pe lângă marea Galileii, Isus a văzut doi frați: pe Simon, zis Petru, şi pe fratele său Andrei, care aruncau o mreajă în mare; căci erau pescari.” Pe când trecea pe lângă marea Galileii, Gary a menționat ceva cu privire la zona pitorească de acolo. Am mâncat ceea ce ei numesc acum „Peștele Sfântului Petru”. Este un pește care trăiește doar în Marea Galileii. Arată urât, însă are gust deosebit. Unii dintre voi ați fost acolo, și cunoașteți aceste lucruri, acea zonă frumoasă. Una dintre cele mai frumoase zone de pe pământ. Un lac mic, Marea Galileii. Apropo, Luca era un om care a călătorit în întreaga lume și nu a numit-o niciodată mare. El întotdeauna a numit-o din perspectiva lui – lac. Lățimea cea mai mare este de 12 km și lungimea lui maximă este de 21 de km, nu este foarte mare. Este oval, mai lat în partea nordică decât în partea sudică, la 188 de m sub nivelul mării. Se află în partea superioară a văii care merge până la Marea Moartă, care este la 609 metri sub nivelul mării. Este una din cele mai fertile zone din lume.

În vremea lui Isus, poate vi se pare interesant, în vremea în care prezintă textul acțiunea, erau nouă cetăți foarte populate pe malul mării. Până în 1930, încă exista un mic sat, Tiberias. Astăzi, a mai rămas doar o cetate, Tiberias. În vremea lui Isus era literalmente ticsit cu bărci de pescuit. De fapt, Iosefus scrie că o flotă de pescuit avea 240 de bărci. Asta înseamnă că erau multe bărci pe un lac lat de 12 km și lung de 21 de km. Pe acolo a mers Domnul și i-a întâlnit pe cei doi frați. Cine erau ei? Ni se spune că erau Simon, care a fost numit și Petru și Andrei, fratele lui.

Acum, aceasta era chemarea lor, însă vreau să observați ceva. Aceasta a fost faza a doua a chemării lor. O să vă ajut cu un detaliu tehnic în studiul Evangheliilor. În Evanghelii avem diferite chemări ale ucenicilor. Fiecare scriitor, datorită scopurilor sale, a ales să-i prezinte pe unii sau pe alții. A fost o succesiune de lucruri. Cu alte cuvinte, au fost cel puțin cinci momente diferite în care putem spune că Isus i-a chemat; pe fiecare la un nivel diferit, așa cum s-a întâmplat cu noi. Odată ai fost chemat la mântuire, așa-i? Apoi, poate a fost un moment în viața ta, și în viața mea, când ai fost chemat la un nou nivel de dedicare. Apoi, poate a fost un moment în viața ta, cum a fost și în viața mea, când ai fost chemat să-L slujești pe Isus Cristos într-un mod aparte. Apoi, poate a fost un timp în viața ta când ai fost chemat într-un loc aparte, poate la Grace Church (Biserica Harul) sau la o lucrare specifică. Cu alte cuvinte, modul în care Dumnezeu ne conduce poate avea diferite faze, și acest lucru este adevărat în cazul ucenicilor.

Prima chemare este în Ioan capitolul 1. O poți studia de unul singur, nu vom petrece timp asupra acestui lucru. Asta a fost chemarea lor la mântuire. Andrei, Ioan, Simon, Filip, Natanael și Iacov au fost chemați la mântuire. Asta a fost chemarea inițială și vă amintiți când Ioan Botezătorul a spus: „Nu mă mai urmați pe mine. Urmați-L pe El.” Au mers după Isus Cristos și asta a fost chemarea la mântuire.

Acum, asta este faza a doua, în Matei 4:18. Aceasta este chemarea de a fi pescari de oameni. Acum Îl vor urma pe Isus, dar era doar un fel de chestiune de moment aici. Nu este despărțirea finală de tot. Acum ei Îl urmează pe El. În acest moment, în această zi, în acest timp, ei sunt chemați să fie câștigători de suflete. Ei au fost chemați să fie pescari de oameni. Au fost chemați să meargă după El.

Mai este o a treia chemare. Luca o precizează în capitolul 5. Aceasta are loc după cea din Matei, este diferită. Sunt câteva similarități, însă există câteva diferențe distincte. Dacă privim în Luca 5, le vom vedea. Aș dori să vă arăt nivelul de chemare acum. În Luca 5 Domnul vine de-a lungul mării și situația este puțin diferită. Ei încă pescuiesc, lucru care indică faptul că erau la faza a doua, ei nu și-au părăsit pentru totdeauna profesia. Ei L-au urmat pe Domnul doar pentru acel moment și acum lucrurile vor fi mai concrete . El nu le spune doar: „Vreau să fiți pescari de oameni ”, la modul general. El spune: „Eu vreau să fiți doar pescari de oameni.” Acesta este pasul următor, are loc când stătea El pe malul lacului Ghenazaret, care este un alt nume al mării Galileii. Bineînțeles, Luca o numește lac, așa cum am spus, pentru că el a călătorit mai mult ca ei. A văzut multe în viață și știe că aceea nu este o mare.

A văzut două bărci pe marginea lacului și pescarii nu erau în ele. A urcat într-o barcă, a lui Simon, și acum găsim diferența. Dintr-o dată, suntem în barcă. Este diferit față de situația din Matei. El spune: „Depărteaz-o la adânc, şi aruncați mrejele pentru pescuire”, iar acum are loc minunea cu pescuirea minunată. Această relatare este complet diferită. Ce este diferit pentru ei e că acesta este un timp în care să se confrunte cu un angajament real, și Isus reiterează acest lucru în versetul 10. Erau acolo „Iacov şi Ioan, fiii lui Zebedei, tovarășii lui Simon” și Isus le spune: „Nu vă temeți de acum încolo. Nu contează că nu mai puteți prinde pești. Vă amintiți narațiunea? Nu mai puteau prinde pești de unii singuri, ci doar cu Domnul. El urma să controleze peștii.

El a spus: „Vreți pește? Aruncați mreaja unde vă spun și veți găsi pește. Fără Mine, nu veți găsi nimic. Să nu vă gândiți că puteți să-i prindeți fără Mine. Din acest moment voi veți” – ce anume? „ prinde oameni. Când și-au adus bărcile la mal au lăsat” – ce? „tot și L-au urmat.” Vedeți, este un alt nivel de dedicare.

Mă gândesc că asta face parte din viața noastră, nu-i așa? La un moment dat vii la Cristos și nu durează mult până când cineva îți spune: „trebuie să prinzi pește.” Poate că va fi la mult timp după asta sau poate nu e pentru mulți oameni să lași tot ca să pescuiești oameni.

În Marcu 3 mai exista o chemare. Ei nu trebuiau să pescuiască doar oameni. Ei trebuiau să fie oficial apostoli. În versetul 14: „A rânduit dintre ei doisprezece, ca să-i aibă cu Sine, şi să-i trimită să propovăduiască. Le-a dat şi putere să vindece bolile şi să scoată dracii.” Oh, acum au primit putere să facă minuni și au primit putere, de asemenea, să vindece bolile. Așa că au trecut de la mântuire la o chemare generală, apoi la o dedicare specifică în mod total și acum au primit o putere miraculoasă.

În cele din urmă, cea de-a cincea fază este relatată în Matei 10:1: „Apoi Isus a chemat pe cei doisprezece ucenici ai Săi, şi le-a dat putere să scoată afară duhurile necurate, şi să tămăduiască orice fel de boală şi orice fel de neputință.” El le-a spus: „Mergeți”, în versetul 7, și le-a spus tuturor să meargă, i-a trimis, versetul 16: „ca niște oi în mijlocul lupilor”, iar ei s-au dus să predice.

Acum, vedeți progresia de aici, dragilor? Trebuie să fie la fel cu noi. Totul începe în momentul când Îl întâlnim pe Isus Cristos și Îl primim ca Mântuitor. Apoi, puțin mai încolo, primim îndemnul Duhului lui Dumnezeu ca să pescuim oameni. Apoi, nădăjduim că mai târziu, renunți la tot și viața ta este orientată în această direcție. Apoi vine timpul când, în mijlocul tuturor acestor lucruri, simți puterea lui Dumnezeu, și te duci ca un trimis oficial să Îi faci lucrarea.

Ei bine, aceasta este doar faza a doua, însă este un început. I-a întâlnit pe aceștia doi, Simon și Andrei. Ce făceau ei? Ni se spune: „Aruncau mrejele în mare, pentru că erau pescari.” Acum, în acele zile erau trei metode de pescuit. Prima era să stea în linie, genul de undiță și mulinetă, numai că ei foloseau un băț care avea o ață în capăt. Ei pescuiau în linie.

A doua metodă era ceea ce se numea tragerea năvodului. Un năvod era aruncat din barcă, sau mai bine, din două bărci. Era aruncat în mare, legat la cele patru colțuri cu frânghii și avea legată o greutate ca să fie tras în jos în apă. Când pescarii vâsleau, prindeau peștii. Trăgeau frânghiile în sus și năvodul era plin de pești. Biblia vorbește despre momentul tragerii năvodului în Matei capitolul 13.

Așadar, în timp ce bărcile vâsleau, năvodul devenea asemenea unui con în mare. Greutatea atașată făcea năvodul de forma unui con și prindea peștii. Legau funiile și astfel îi prindeau. Mai era încă o metodă, aceea de a arunca mreaja, și această metodă o găsim aici. Ei aruncau mreaja; nu sagēnē, care este tragerea năvodului. Aici o aruncau. Era o plasă circulară de vreo 3 m în diametru, și erau destul de pricepuți la această muncă. Știau cum să arunce mreaja de pe mal, de la marginea lacului. Nu era nevoie să fie apă adâncă, avea atașat pe margine niște pietre, un fel de greutăți care să tragă mreaja în jos, sau altceva de felul acesta. Mreaja se lăsa în apă și înconjura peștii, apoi trăgeau de frânghie și îi prindeau.

Asta făceau ei. Poate spui: „Pentru ce îmi spui toate astea?” Eu cred că este interesant. Cuvântul folosit este amphiblēstron, de unde avem cuvântul amfibie, care are de a face cu a sta pe mal și a arunca ceva în apă, un singur lucru în două moduri. Însă ce mă interesează pe mine este asta, Isus spune: „Veți fi pescari de oameni”. A folosit această metaforă. Modul în care o făceau era că aruncau o mreajă mare și prindeau o mulțime de pești, îmi place acest gând. Îmi place că nu aruncau doar după unul singur. Îmi place că Isus a spus că „Vor fi mulți”.

Când Domnul S-a gândit la evanghelizare, a avut în minte mulți oameni. Așa că i-a chemat pe aceștia, pe Simon și pe Andrei, dar priviți vă rog în versetul 21: „De acolo a mers mai departe, şi a văzut pe alți doi frați: pe Iacov, fiul lui Zebedei, şi pe Ioan, fratele lui, care erau într-o corabie cu tatăl lor Zebedei, şi își cârpeau mrejele. El i-a chemat.” Aici a chemat patru și a avut un plan cu ei. Erau ca niște piere de mare valoare, însă neșlefuite. Erau oameni duri, ursuzi, erau obișnuiți cu greul. Cu siguranță erau și oarecum needucați. Știm asta în dreptul lui Petru, și fără îndoială că era adevărat și pentru ceilalți într-o anumită măsură. Aveau o mulțime de probleme. Le lipsea percepția spirituală. Nu a contat ce le-a spus Isus în primele momente ale lucrării Sale, ei niciodată nu au înțeles.

El le vorbea și pentru ei era ceea ce evreii numesc mashal, ca un văl, se gândeau și întrebau: „Ce vrei să spui? Noi nu înțelegem.” Aveau o înțelegere foarte limitată cu privire la dimensiunea spirituală a lucrurilor. Pildele din Matei 13 au trecut pe lângă ei. Nu au priceput mesajul. Isus a continuat să le vorbească în termeni pe care ei nu au putut să-i înțeleagă. Multă vreme s-au tot gândit ce înseamnă acele cuvinte. A fost nevoie ca Isus să le traducă de fiecare dată. Aveau multe de învățat. Le lipsea sensibilitatea. Erau oameni duri.

Dacă citim în Matei 14:15 - Când s-a înserat, ucenicii s-au apropiat de El, şi I-au zis: „Locul acesta este pustiu, şi vremea iată că a trecut; dă drumul noroadelor să se ducă prin sate să-şi cumpere de mâncare.” Scapă-Te de norod sau vor deveni flămânzi. Va trebui să îi hrănim. Ei bine, acesta nu este cea mai bună formă de ospitalitate. Nu erau sensibili deloc .

De asemenea le lipsea și smerenia. Erau un grup de bărbați mândri și îmi imaginez că atunci când erau pe lângă Isus se simțeau mai bine ca oricine. A venit un copilaș, Matei 18, și ei au spus: „Pleacă de aici! Nu avem nevoie să fim deranjați de copii.” Nu erau nici foarte iertători. Petru a spus: „Doamne, dacă mă jignește cineva, de câte ori ar trebui să îl iert?” Domnul i-a spus: „De patru sute nouăzeci de ori”. Oh!

De asemenea stăteau rău și la capitolul rugăciune. Ei adormeau. Nu aveau nici foarte mult curaj. Când păstorul lor a fost lovit, turma s-a împrăștiat, așa-i? Ce gașcă bună! Nu aveau nici percepții spirituale, nici empatie, nici smerenie, nici dorință de iertare, nu erau în stare să persevereze în rugăciune și erau și niște lași. „Veniți după Mine și vă voi face pescari de oameni.” Vă spun, asta poate face Domnul cu tine și cu mine. El este specializat în material brut, care prezintă puțin potențial sau chiar deloc. Ce bună lecție este aceasta!

Cu toate acestea, știu ceva. Isus a văzut ceva acolo, nu-i așa? A văzut ceva în ei. Știa ce face. A ales potențialul. L-a văzut acolo. Meditam, când am studiat aceste lucruri, la faptul că a ales niște pescari într-un fel este o mustrare pentru întregul sistem iudaic, nu-i așa? De ce nu a ales în grupul lui rabini, rabini care să fi fost pricepuți, abili, inteligenți, deosebiți sau mari lideri ai lui Israel? Pescari? Ce știu ei? Nu au fost niciodată la școală. Poate sunt analfabeți. A mizat El pe ceva mai bun decât înțelepciunea umană, nu-i așa? Ceva mai bun decât influența umană, ceva mai bun decât religia formală, ceva mai bun decât educația, ceva mai bun decât ritualul. „Nici mulți puternici, nici de neam ales”, spune Pavel. „A ales lucrurile nebune ale lumii”, cele inferioare din lume.

Matthew Broadus, marele comentator biblic, care a scris minunata lucrare despre Evanghelia după Matei spune: „Poate că erau mai puțin predispuși nebuniilor tradiției fariseice, și astfel erau pregătiți pentru primirea și transmiterea noii învățături, și ei erau în special oameni ai poporului. Cel mai probabil că toți cei doisprezece erau oameni cu o viață relativ umilă, fără învățătura școlilor rabinice.” În Fapte 4:13 oamenii au spus: „Cine sunt aceștia și ce știu ei?” Galileeni.

Uitați-vă la versetul 19 „El le-a zis: „Veniți după Mine, şi vă voi face pescari de oameni.”” Priviți, dragii mei, noi creștinii pierdem esența. De atâtea ori spunem: „Dacă cutare persoană faimoasă s-ar întoarce la Dumnezeu, cât de mulți oameni ar câștiga pentru Domnul.” Știți ceva, Dumnezeu nu a ales niciodată astfel de oameni din start. „Dacă cutare s-ar pocăi, ce influență ar avea!” Nu i-a ales pe ei. Nu a venit să aleagă echipa olimpică. Acum, nu este nimic în neregulă cu ei. Nu a venit să aleagă cele mai mari genii. A ales niște pescari umili. Erau oameni dintre oameni și Dumnezeu este întotdeauna identificat cu poporul, cu cei săraci, de asemenea cu cei săraci în Duhul.

Acum, observați vă rog versetul 19. Îmi place asta. „El le-a zis: „Veniți după Mine, şi vă voi face pescari de oameni.” Nu este aceasta o promisiune măreață? Vă voi face pescari de oameni. Nu voi cere ceva ce nu mă angajez să Îl fac. Ei erau deja credincioși, așa cum aflăm în Ioan 1, iar acum este a doua fază a lor. Am o sarcină: „Veți fi pescari de oameni”. Oh, au primit mesajul. Aceasta este o imagine atât de clară pentru ei; ei știau exact despre ce vorbea.

Te-ai gândit vreodată cum ai putea să aplici pescuitul? Nu cunosc prea multe despre pescuit, în special pescuirea cu mreaja. Însă te-ai gândit cum ai putea să aplici abilitățile de pescuit în câștigarea de oameni? Adevărații pescari au anumite calități. Prima, este răbdarea, nu-i așa? Când cineva îmi spune „Nu suport pescuitul,” știu că este o persoană nerăbdătoare, chiar de la început. Pescarii învață să aștepte; la fel și noi dacă vrem să fim buni la pescuirea de oameni. Trebuie să fii răbdător. În al doilea rând. Pescarii au această calitate a perseverenței. Este uimitor. Fac acest lucru din nou și din nou și din nou și din nou, și se duc și vin iarăși. „Ei bine, chiar dacă nu am prins nimic, nu renunțăm”, din nou și din nou. Perseverența.

În al treilea rând, pescarii au curaj. „Barca mea este așa de mică, și marea este așa de mare”, este refrenul pe care îl reauzim. Ei înfruntă marea datorită peștelui.

Pescarii de asemenea au un ochi pentru momentul potrivit și locul potrivit. Dacă ai vorbi cu un pescar care își cunoaște meseria, îți va spune când și unde trage peștele. La fel, un bun câștigător de suflete își alege momentul, își alege locația cu atenție. Ați observat că un bun pescar îți va spune că trebuie să nu stai la vedere? Îmi aduc aminte când eram copil, și am mers la pescuit cu unchiul Charlie. Mă jucam în barcă și el îmi spunea „Nu te agita să fii văzut în afara bărcii”. Mă aplecam peste marginea bărcii. Era preocupat că peștele m-ar vedea și s-ar speria. „Nu te apleca pe marginea bărcii. Nu trebuie să fii văzut. Dacă vrei să prinzi pește, trebuie să stai în așa fel ca să nu te vadă.” Oh, nu știu dacă acest lucru este adevărat, însă este o bună analogie.

Un bun câștigător de suflete se ține departe de cadru. Își ascunde prezența, chiar și umbra lui, și se asigură că privirea lui este ațintită asupra lui Isus.

Așa că El spune „Trebuie să ai răbdare. Trebuie să ai perseverență. Trebuie să ai curaj. Trebuie să știi momentul și trebuie să știi cum să stai ascuns ca să ai succesul propus. Te-am ales să fii pescar de oameni.” Apoi le zice: „Vă voi face pescari de oameni.” Știți ceva? Aceasta era dedicarea lui Isus ca să îi echipeze, să îi învețe.

Este o singură cale să înveți pe cineva cum să îi câștige pe oameni, și aceea este să îl iei și să facă acel lucru. De aceea cred eu că lucrarea noastră de aici prin lucrarea „Evanghelizare explozivă” este așa de minunată, pentru că oamenii din această lucrare își transformă oamenii în pescari de oameni. Nu te poți ridica să spui: „Bine, toată lumea afară și fiți pescari de oameni!” Trebuie să îi înveți. Trebuie să îi înveți. Unii din ei nici măcar nu știu să pună momeala în cârlig. Unii nici măcar nu știu cum să învârtă mulineta. Unii nici măcar nu știu cum să arunce mreaja. Isus a spus „Vă voi face pescari de oameni”. Vă voi învăța, și a făcut-o.

Știți cât timp I-a luat ca să îi pregătească pe acești ucenici? Cât timp? Trei ani, trei ani. Nu e uimitor? Întâi, ceea ce a făcut este asta; a petrecut puțin timp cu ei, i-a instruit, și apoi i-a trimis doi câte doi. Matei 10. Să meargă doar și apoi să se întoarcă, și s-au dus și s-au întors, și au adus raportul. Doi câte doi, au mers și s-au întors. În cele din urmă, în Matei 28 le spune „Eu plec, sunteți pe cont propriu. Ați graduat.” Care a fost metoda lui Isus? I-a chemat la Sine, le-a făcut cunoscută trimiterea, i-a trimis și s-au întors cu raportul. S-au întors și au spus: „S-a întâmplat asta și asta și știți ce s-a întâmplat aici? Știți ce s-a întâmplat acolo?” I-a trimis din nou. S-au întors din nou. În cele din urmă, au fost pregătiți și El a plecat.

Cum a făcut-o? Ai analizat cum i-a pregătit Isus pe câștigătorii de suflete? Aș dori să vă ofer câteva idei scurte. Timpul nostru aproape a trecut. Întâi, ascultați aici. Dacă te uiți în Noul Testament, vei găsi următorul lucru. Cum I-a câștigat Isus pe oameni? L-au urmărit. Nu le-a dat 45 de cărți de citit. Doar a făcut și ei l-au urmărit și au învățat.

Întâi de toate, aici găsim pe scurt metodele folosite de Isus. Prima, a fost disponibil. Pe măsură ce studiez viața lui Isus, remarc faptul că El întotdeauna era înconjurat de mulțimi. Ați observat acest lucru? El era acolo unde era și mulțimea. Era acolo unde erau și păcătoșii. De fapt, ei au spus despre El: „Te însoțești cu păcătoșii”. Era acolo, și au înțeles mesajul care trebuia înțeles.

În al doilea rând, nu a avut favoriți. Nu S-a însoțit cu vedetele. Nu s-a însoțit cu cei bogați. Nu S-a însoțit cu cei faimoși. Nu S-a însoțit cu cei religioși. Nu a contat care a fost statutul lor social. Oh, l-a câștigat pe bogatul Iair, dar a petrecut timp și cu o destrăbălată. Nu a avut favoriți. A fost disponibil și nu a avut favoriți.

În al treilea rând, Îl văd pe Isus în câștigarea sufletelor ca fiind totalmente empatic. Oh, imediat știa care inimă este deschisă. Tu ai putea? Ai învățat să vezi o inimă deschisă? Vă amintiți când a fost Isus în mulțime în Marcu 5 și fiecare Îl îmbulzea și abia putea să înainteze datorită presiunii ? Ei doar – și nu e presiunea pe care o cunoaștem noi, ci presiunea mulțimii. Abia putea să înainteze. Era înghesuit și Biblia ne spune că S-a întors și a spus: „Cine M-a atins?” Poate spui: „Glumești? Cine Te-a atins?” „Da, cine M-a atins?” Era acolo o femeie cu o problemă hemoragică, care a întins mâna și a atins unul dintre cei patru ciucuri care atârnau la hainele rabinilor și l-a atins. Domnul a știut că acolo era o inimă sensibilă și a chemat-o pe femeie. A vindecat-o pe femeie de boala ei și a obținut din partea ei mărturia de credință în El.

Era sensibil. Putea să vadă în mulțime pe cineva care are o inimă deschisă. Sensibil în Duhul. Știi că poți să faci aceasta? Dacă umbli în Duhul, cred că Duhul lui Dumnezeu te va conduce la acea persoană.

Era disponibil. Nu avea favoriți. Era sensibil, empatic. În patrulea rând, și deja am atins acest aspect, a cerut oamenilor o mărturie publică. Nu i-a lăsat pe oameni să plece. Îmi aduc aminte de femeia din Marcu 5. A făcut-o să mărturisească. Nu a putut să plece. Ea a atins poala hainei Lui. A fost vindecată, dar nu era suficient. Apropo, Marcu spune prin ce a trecut. A suferit multe a trecut prin mâinile multor medici. Marcu spune asta. Luca nu precizează acest lucru, motivul este ușor de înțeles.

Ucenicii I-au spus: „Ce vrei să spui că cine te-a atins? Nu vezi mulțimea?” însă Isus a scos-o pe femeie din mulțime. A spus „Fiică, credința ta te-a mântuit. Du-te în pace și fii vindecată de boala ta.” A obținut din gura ei mărturisirea de credință. Și noi trebuie să facem la fel. Ca să fim eficienți cu oamenii, trebuie să îi faci să ajungă la momentul în care să Îl mărturisească public cu gura lor pe Isus ca Domn.

Un alt lucru despre Isus – S-a folosit de dragoste și gingășie. Mă gândesc la asta în multe feluri. Uitați ce a făcut în Ioan capitolul 8 cu acea femeie desfrânată, acea femeie care a fost abuzată de tot felul de bărbați, care era o desfrânată de cea mai joasă speță. Dar Maria Magdalena? Dar exemplele din Matei? De exemplu, în Matei 8 – ați știut că în Matei 8, Isus S-a atins de un lepros? A arătat gingășie către un păcătos.

Apoi, un alt lucru. Întotdeauna I-a luat timp. Întotdeauna I-a luat timp. Of, Domnul îmi spune mie acest lucru. Întotdeauna mă grăbesc, totdeauna sunt pus pe fugă, întotdeauna cu un proiect măreț, întotdeauna într-o întâlnire la care trebuie să ajung. Am atât de mult timp pentru lucrare că nu mai am timp de oameni. Lui I-a luat timp. În mijlocul acestei mulțimi de oameni din Marcu 5, vine Iair și Domnul Își face timp pentru el. Iair îi spune o poveste lungă despre fiica lui. Mulți oameni, dar Și-a făcut timp.

Timp de trei ani, Isus i-a pregătit pe oameni cum să fie disponibili, cum să nu aibă favoriți, cum să fie atenți, cum să obțină o mărturie publică, cum să folosească dragostea și gingășia și cum să își aloce timp ca să aplice tot ce au știut ca pescari; răbdare, perseverență, curaj, un ochi deschis pentru momentul potrivit și cum să stea ascuns în mijlocul acestor lucruri. Cred că a avut dreptate cel care a spus „Evanghelizarea nu este ceva ce se învață, ci ceva ce se prinde”, ca și celelalte lucruri din viața creștină.

Așadar, ei au învățat. I-a pregătit și asta este și dorința noastră, fraților. Cu câțiva ani în urmă, l-am adus în comitetul nostru, așa cum toți știți, pe Jim George. Puteam să angajăm un om care să facă vizite, care să meargă și să evanghelizeze. Știți ce am făcut? Am hotărât să susținem un om, care să îi pregătească pe alții să evanghelizeze. Dacă angajam un om care doar să evanghelizeze, știți ce am fi avut acum după cinci ani? Am fi avut un om care evangheliza, dar în schimb acum avem între 200 și 300 de oameni pregătiți pentru a pescui oameni. Acest lucru l-a făcut Isus.

Ei bine, care a fost răspunsul lor? Aceasta este concluzia. „Ei au lăsat totul și L-au urmat.” Versetul 22 spune despre ceilalți, Iacov și Ioan: „Şi îndată, ei au lăsat corabia şi pe tatăl lor, şi au mers după El.” Îmi place asta. Ascultare imediată. Oh, așa cum a spus și Jerry, asta vorbește despre autoritate. Când mergi pe malul mării și le spui acestor pescari „Veniți după mine” și ei chiar fac asta, acest lucru spune ceva despre tine, nu-i așa? Ori de câte ori văd o imagine a lui Isus ca fiind o persoană slabă, vlăguită, mică, pipernicită care arată că n-ar fi în stare să sperie nici măcar un purice – nu acesta este Cristosul de aici.

Mergi alături de acești bărbați voinici și spui: „Veniți după mine” și ei lasă totul și vin, își lasă tatăl și vin să te urmeze? Este ceva cu privire la tine. Ei asta au făcut. Ascultare. Poate spui: „Bine, au avut o mare pasiune pentru suflete?” Mă îndoiesc, cu siguranță mă îndoiesc. Sunt încrezător că de fapt nu aveau nicio pasiune. Atunci de ce au făcut-o? Ascultați, vreți să aflați ceva? Știți cum se poate dobândi pasiune pentru suflete? Încearcă să începi cu ascultarea. De acolo începe totul. Doar fii ascultător. Spun în felul următor: ascultarea este scânteia care aprinde focul pasiunii. Modul în care poți obține pasiunea pentru suflete, modul în care poți să faci ca inima ta să ardă pentru cei pierduți este să Îl asculți pe Dumnezeu și să mergi mai departe, și să vezi cum Dumnezeu ia lumina inițială a ascultării și o aruncă într-o pădure ce începe să ardă.

David Brainerd, acel mare misionar între amerindieni, care a murit de tânăr, în jurul vârstei de 30 de ani a spus: „Oh, dacă aș fi o flacără de foc pentru cauza Stăpânului.” Henry Martyn a spus: „Acum, lăsați-mă să ard pentru Dumnezeu.” Alexander MacLaren, marele predicator a spus: „Arată-mi adâncimile compasiunii unui creștin și eu îți voi spune măsura folosinței lui.” Ei bine, de unde începe totul? De unde să ai o astfel de pasiune? De unde să iei o astfel de dorință ca să arzi pentru Dumnezeu? De unde vine? Vine chiar din lumina inițială a ascultării.

Dr. Cortland Myers, în cartea sa „How Do We Know” (Cum știm?) scrie despre Robert Murray M’Cheyne, unul dintre cei mai mari predicatori ai Scoției care a murit la vârsta de 29 de ani. Iată ce spune Meyers: „Pe oriunde a mers, Scoția a tremurat. Oriunde și-a deschis gura, o forță spirituală se revărsa în toate direcțiile. Mii l-au urmat și au capitulat la picioarele lui Isus.”

Un călător era dornic să vadă unde a predicat M’Cheyne și a mers în orașul scoțian și a găsit vechea biserică. Bătrânul om de serviciu, cu părul alb, a fost dispus să îi arate biserica. L-a dus în camera de studiu a lui M’Cheyne. „Stai în acel scaun”, i-a spus bătrânul. Călătorul a ezitat pentru un moment, apoi s-a așezat. Pe birou era deschisă o Biblie. „Lasă-ți capul pe Carte și plângi. Așa făcea păstorul nostru înainte de predică”, a spus bătrânul. Apoi l-a dus pe vizitator la amvon înaintea unui Biblii deschise. „Stai aici”, a spus, „lasă-ți capul în mâini și lasă lacrimile să curgă. Așa a făcut păstorul nostru întotdeauna înainte să înceapă să predice.”

Cortland Myers a spus: „Cu o astfel de pasiune pentru sufletele pierdute și în nevoie, nici nu e de mirare că Duhul Sfânt i-a dat lui M’Cheyne o personalitate magnetică, fapt care i-a adus pe atât de mulți la Mântuitorul!”

Bine, de unde începe totul? Poate spui: „Pentru mine aceste lucruri sunt așa de străine.” De unde să încep? Totul începe cu ascultarea. Aceasta este scânteia care aprinde focul. Așa că Domnul, ascultați, are nevoie de oameni speciali care să lucreze cu El. Are nevoie de un echipaj de salvamari bine antrenați la Grace Community Church (Biserica Comunitatea Harului). El nu are nevoie de un club confortabil. Nu are nevoie de așa ceva. Biserica a avut suficiente astfel de lucruri. Are nevoie de echipaje de salvamari bine antrenați. Are nevoie de pescari de oameni. Poate spui „Pot să fac asta?” Da. Te întrebi: „Cum?” Ascultați, întâi, trebuie să fii un credincios. Nu poți face parte din echipaj dacă nu ești credincios.

În al doilea rând, fii disponibil. Învață cum să câștigi oameni pentru Cristos. Dacă asta înseamnă să fii implicat în lucrarea de evanghelizare, atunci implică-te. Dacă asta înseamnă să citești Noul Testament și să subliniezi tot ce găsești despre evanghelizare și să cataloghezi și să înveți, atunci fă-o. Fii un credincios și fii disponibil.

Trei, fii preocupat, fii preocupat. Poate că asta înseamnă să citești câteva cărți. Cu siguranță că înseamnă să te întâlnești cu oameni nemântuiți. Totul începe cu ascultarea, așa că fii ascultător. Du-te și fă-o. Chiar dacă pasiunea nu este acolo, fă-o. Du-te la acel vecin. Spune-i cuvintele pe care întotdeauna ai vrut să i le spui și nu ai avut curajul. Apoi, gândește-te că Isus îți este modelul. Studiază modul în care a făcut-o El. Apoi găsește pe cineva care să îți fie model și urmează-l.

Fii credincios, fii disponibil, fii preocupat, fii ascultător, fii un urmaș al lui Isus și lasă-te învățat de cineva care îți este exemplu. Așadar, Isus Și-a început lucrarea la momentul potrivit, în locul potrivit, cu proclamarea potrivită și cu partenerii potriviți. Lumina a răsărit, dragilor, și suntem datori să o ducem la restul lumii.

Închei cu aceste gânduri. Când eram în facultate, Dave Hocking, eu și Bruce Peterson, care este diacon în biserica noastră – Dave Hocking este pastor la Grace Brethren Church din Long Beach. Ed Byrd, pastor asociat la Calvary Baptist Church din Los Gatos, Lenny Seidel, pe care vi-l amintiți că slujește în partea de est a țării. Am format un cvartet. Am avut un cântec ca temă, titlu pe care cu siguranță l-ați auzit, „Lăsați luminile de jos să lumineze”. Vi-l amintiți. Obișnuiam să cântăm adesea această cântare. De fapt, știu partea de bariton atât de bine, că nu cred că știu melodia. Aceea a fost tema noastră.

Nu știam exact ce însemna. Obișnuiam să cântăm „Lăsați luminile de jos să lumineze”, iar cineva a venit și ne-a întrebat „Care sunt aceste lumini de jos?” Am fost puțin stânjenit și am spus: „Este o melodie frumoasă.” Care sunt luminile de jos? Această cântare a fost scrisă în urma unei întâmplări povestite de D.L. Moody. Ascultați.

Moody spunea că un vapor intra în portul Cleveland într-o noapte furtunoasă. Ca navele să știe unde era portul, acesta avea două seturi de lumini, unul pe faleză sus și unul pe linia de coastă. Așa că întotdeauna aveau o perspectivă în întuneric și se puteau vedea atât luminile de sus, cât și cele de jos. Însă în această noapte, ofițerul a văzut luminile de sus, de pe faleză, însă nu le-a văzut pe cele de jos. Așa că, ofițerul l-a întrebat pe căpitan dacă nu ar fi mai bine să se întoarcă cu vaporul înapoi pe lac, ca să nu meargă prea aproape și să se lovească de stânci. Însă căpitanul se temea atât de mult de furtuna de pe lac, că s-a gândit că e mai bine să încerce să ancoreze în port.

Moody spune că au reușit, însă aproape au naufragiat și mulți s-au înecat din cauză că luminile de jos au fost deconectate din cauza furtunii. Hm, și apoi Moody a spus, ascultați, „Luminile de sus din cer ard și strălucesc întotdeauna la fel de tare. Cum rămâne cu luminile de jos?”

Tată, îți mulțumim, Îți mulțumim pentru chemarea pe care o avem ca să lucrăm împreună cu Tine. Îți aducem laudă, și Te rugăm să ne faci acei oameni care să fim pescari de oameni, de dragul lui Isus. Amin.

SFÂRȘIT