În dimineața aceasta suntem la studiul nostru intitulat „Anatomia bisericii”.

În ultimele șase săptămâni, pur și simplu mi-am deschis inima și nădăjduiesc să fi fost de folos reînnoirea înțelegerii privind biserica Domnului Isus Cristos. Am încercat să reexaminăm cine suntem și ce am fost chemați să fim, să facem și să spunem.

Domnul chiar mi-a arătat, săptămână după săptămână, că această serie este necesară. Astfel, am avut un puternic simțământ de confirmare din partea Lui că suntem în locul în care El vrea să fim, pe măsură ce am împărtășit aceste mărețe adevăruri împreună.

Viața mea este biserica, în multe feluri. Eu nu am o slujbă de la 9:00 la 5:00. Nu se termină niciodată. Nu termini niciodată ceea ce faci atunci când slujești Împărăția Domnului Isus Cristos. Și în calitate de credincios, de asemenea. Pentru mine viața este biserica lui Isus Cristos. Fiecare pas al vieții mele, fiecare gând din mintea mea are de-a face cu Împărăția Lui, cu lucrarea Lui, cu poporul Lui și cu Cuvântul Lui. Este o saturație totală.

Am o chemare unică, înțeleg asta și îmi exprim cu mulțumire aprecierea față de Dumnezeu. Deși este o bucurie imensă, o mare încântare și un privilegiu minunat, de asemenea există o serioasă responsabilitate, plină de greutate.

Adesea îmi sunt reamintite câteva pasaje de cercetare a inimii din Scriptură, precum cel din Iacov 3:1 care spune „Să nu fiți mulți învățători, pentru că știți că vom avea o judecată mai aspră”. Iacov ne spune „Să nu vă grăbiți să fiți într-un loc de responsabilitate spirituală decât dacă sunteți gata să suferiți consecințele căderii”.

De asemenea îmi aduc aminte de Evrei 13:17 unde spune că noi suntem cei care veghează asupra sufletelor oamenilor, ca cei care trebuie să dea socoteală Domnului. Așadar este un factor de dare de seamă în lucrare. Este un factor de dare de socoteală în pastorală și păstorire. Este un factor de dare de socoteală în conducerea bisericii lui Isus Cristos, iar acest lucru este foarte serios. În timp ce pe de o parte viața este plină de bucurie și fericire și binecuvântare, pe de altă parte este întotdeauna acea realitate persistentă a seriozității imense care are de-a face cu biserica.

În 1 Corinteni capitolul 4, este un text care poate să ne ofere o perspectivă cu care putem să începem. Deschideți Biblia, dacă doriți, la acest capitol. În 1 Corinteni capitolul 4 apostolul Pavel exprimă către credincioșii din Corint percepția lui despre locul lui în lucrare. Și el spune, în versetul 1 „Cum ar trebui să fim priviți”, cu alte cuvinte, „Iată cum trebuie să fim priviți noi: ca niște slujitori ai lui Cristos”. El folosește cuvântul hupēretēs, care înseamnă cel-ce-trage-la-rame-jos, cel mai jos dintre sclavi. „Să se spună despre noi, când totul este spus și făcut și suntem evaluați, că suntem sclavii de nivelul cel mai de jos ai lui Cristos, și ispravnici ai tainelor lui Dumnezeu”. „Tainele lui Dumnezeu” sunt acele adevăruri prezentate de Pavel în Noul Testament, iar „ispravnic” este cel care administrează ceea ce nu este al lui pentru altcineva.

Așadar, el spune „Să se spună despre mine că am fost un rob al lui Cristos de la nivelul inferior, de pe treapta cea mai de jos a robiei, că am fost un rob care nu a avut nimic, dar a administrat lucrurile bine, mai exact tainele lui Dumnezeu”.

În versetul 2 spune „Încolo, ce se cere de la ispravnici, este ca fiecare să fie găsit credincios”. Credincios, vrednic de încredere. Pavel spune „Iată ce vreau să fie viața mea, să fiu un rob credincios, să administrez ce mi-a dat Dumnezeu și El să spună ’Este vrednic de încredere. Este credincios cauzei și chemării’”.

Și el spune, în versetul 3, „cât despre mine, prea puțin îmi pasă dacă sunt judecat de voi sau de un scaun omenesc de judecată. Ba încă, nici eu însumi nu mă mai judec pe mine.” El spune „apropo, în acest proces, nu caut nici un fel de evaluare umană. Prea puțin contează pentru mine care este opinia publică despre mine. Contează prea puțin pentru mine care este opinia voastră. Contează prea puțin care este opinia mea față de mine. Adevărul este: voi nu cunoașteți inima mea și nici măcar eu nu cunosc inima mea, datorită păcătoșeniei mele, sunt orb la unele din slăbiciunile mele. Așadar, în cele din urmă, nici voi și nici eu nu putem să stăm în locul de judecată adevărată”.

În versetul 4 spune „Căci n-am nimic împotriva mea” – cu alte cuvinte „nu pot găsi nici un păcat flagrant, fățiș exterior pe care să-l identific, chiar și atunci când nu pot să găsesc” – nu sunt justificat prin asta – „aceasta nu mă face neprihănit”, ci Cel ce mă judecă este Domnul”. Serios, nu-i așa?

El spune „Sunt în lucrare, și să se spună că am fost un rob al lui Cristos și un slujitor al tainelor lui Dumnezeu, și că nu sunt preocupat de judecata oamenilor, nici nu sunt preocupat de propria mea evaluare de sine, pentru că oamenii nu știu toate faptele și ei pot fi părtinitori; și eu sunt părtinitor și nu cunosc toate faptele. Cel ce mă judecă este Domnul”.

Toți care Îl slujesc pe Cristos vor fi judecați de El, pentru că toți trebuie să se înfățișeze înaintea scaunului de domnie al lui Cristos ca să primească lucrurile pe care le-au făcut pe când erau în trup, fie că au fost bune sau fără folos. Fiecare dintre noi.

Așadar, în versetul 5 el spune „De aceea să nu judecați nimic înainte de vreme”. Și când va fi vremea? Vremea va fi atunci când va veni Domnul. Iar când El va veni „va scoate la lumină lucrurile ascunse în întuneric, şi va descoperi gândurile inimilor.” Cu alte cuvinte, adevărata problemă este ceea ce e în interiorul vostru. Se poate să nu fie vorba de cât de priceput ești sau cât de superficial sau cât de bun predicator sau cât ești de dinamic ca lider, însă ceea ce Dumnezeu va evalua va fi inima ta. Iar oamenii nu pot vedea inima ta și nici chiar tu nu ești întotdeauna în stare să vezi adevărul. Numai atunci „fiecare își va căpăta lauda de la Dumnezeu.”

Așadar, vă mărturisesc că pentru mine biserica poartă cu ea o mare cantitate de seriozitate. În caz de faliment sunt sub o condamnare dublă și așa sunt toți care slujesc și învață Cuvântul. Eu trebuie să dau socoteală lui Dumnezeu pentru modul în care am păstorit oile și am hrănit turma și în cele din urmă voi fi judecat de Domnul Însuși. Și nu vreau să trăiesc având vreo iluzie că pot fi mulțumit de evaluarea foarte recunoscătoare și plină de bunătate a oamenilor, nici pentru tendința de a mă evalua pe mine într-o manieră pozitivă.

Așadar, vă împărtășesc din inimă că acestea sunt poverile pe care le port și pe care toți care-L slujesc pe Cristos le poartă. Și am nevoie ca voi toți să le purtați alături de mine, să împărtășiți din povară. Așadar, am vorbit despre cum vrea Dumnezeu să fim noi ca biserică. Și este atât de importat să înțelegem că acesta nu este un lucru opțional.

Știți, atunci când apostolul Pavel i-a chemat pe bătrânii din Efes la Milet, când mergea la Ierusalim, aceștia au venit să-l viziteze atunci când corabia lui era ancorată în port. L-au înconjurat și el le-a spus aceste cuvinte atât de importante „Fiți cu luare aminte”. Cu alte cuvinte „Pe măsură ce îi conduceți pe oameni, întâi să faceți un inventar al propriilor voastre vieți”.

„Luați seama, deci, la voi înșivă şi la toată turma peste care v-a pus Duhul Sfânt episcopi ca să păstoriți Biserica Domnului”. Cu alte cuvinte „Întâi faceți propriul vostru inventar spiritual, apoi să examinați unde se află biserica voastră, biserica pe care Domnul v-a dat-o să o conduceți și să o hrăniți”.

Și apoi le spune - ce este biserica? „Biserica Domnului pe care a câștigat-o cu însuși sângele Său”. Și aici se află problema. Noi nu tratăm aspecte banale atunci când vorbim despre biserică. Nu tratăm o chestiune care este neînsemnată. Noi avem de-a face cu materialul cel mai prețios care există din toată veșnicia, pentru că a fost câștigat cu sângele Fiului lui Dumnezeu. Prețul plătit pentru Biserică a fost infinit de mare. Și când acea Biserică este lăsată în grija poporului lui Dumnezeu, trebuie să fie avut grijă cu conștiința prețului care a fost plătit.

Și astfel, am încercat puțin să vă împărtășim vouă din povara inimii mele și a prezbiterilor și păstorilor noștri. Ca astfel, împreună cu noi, să puteți înțelege ce vrea Dumnezeu să fim, ca darea noastră de socoteală înaintea Lui să-I fie plăcută.

Și pe măsură ce ne uităm la Biserică și la ce ar trebui să fie Biserica, am folosit analogia paulină a trupului. Am încercat să vedem Biserica ca fiind un trup. Cu toate că folosim analogia paulină ne-am uitat la ea într-o manieră ne-paulină, mai mult ca o privire tematică. Și am spus că un trup poate fi în esență divizat în patru elemente: scheletul, sistemele interne, musculatura și exteriorul. Și tot așa este şi cu Biserica.

Întâi de toate, trebuie să fie un schelet, care îi dă cadrul și fundația. Acestea sunt adevărurile elementare, nenegociabile și de bază care trebuie să fie corect formate și încadrate.

Am spus apoi că este nevoie de ceva circulatoriu în Biserica, trebuie să fie anumite sisteme interne. Le-am numit atitudini spirituale și am vorbit despre ele câteva săptămâni. Ultima dată am început să vorbim despre musculatură, iar musculatura reprezintă funcționarea. Acum că înțelegem forma noastră și avem fundația noastră și circulaţia care reprezintă atitudinile spirituale corecte, ce ar trebui să facem? Și musculatura reprezintă modul în care începem să funcționăm.

Doresc să finalizez și să spun puțin despre exterior acum, iar duminica următoare, vreau să închei seria cu un mesaj special despre Capul Trupului, care este Cristos și despre modul în care El le ține pe toate împreună.

Dar să vorbim acum despre musculatură, funcționarea Bisericii, cum se mișcă, cum slujește și cum operează. Săptămâna trecută am spus întâi de toate, despre una din funcții – o funcție vitală – este predicarea și învățarea. Predicarea și învățarea.

În 2 Timotei 4:2 Pavel îl învață pe Timotei „Predică Cuvântul”. Și el de asemenea a spus în același verset „la timp și ne la timp, mustră, ceartă îndeamnă cu toată răbdarea și învățătura”. Așadar, predicarea și învățătura sunt funcții de bază în Biserică.

În al doilea rând, săptămâna trecută am vorbit de asemenea despre evanghelizare și misiune, faptul că suntem mandatați ca să mergem în toată lumea și să predicăm Evanghelia la orice făptură. Faptul că suntem chemați, ca unii care cunoaștem frica de Domnul, să-i îndemnăm pe oameni. Cu alte cuvinte, pentru că vedem nenorocirea iminentă asupra celor nemântuiți, avem mandatul să mergem și să-i avertizăm. Astfel, suntem chemați la misiune și evanghelizare ca funcție a Bisericii.

În al treilea rând am vorbit despre închinare. Atât individuală, cât și congregaţională, prin urmare noi trebuie să fim un grup care se închină. Ar trebui să ne închinăm în inima noastră, așa cum spune în Filipeni 3:3, care este cea mai bună definiție pentru un creștin pe care o cunosc din toată Biblia „Căci cei tăiați împrejur Suntem noi, care slujim lui Dumnezeu, prin Duhul lui Dumnezeu, care ne lăudăm în Cristos Isus, şi care nu ne punem încrederea în lucrurile pământești.” Noi suntem adevărații închinători, Ioan 4, care se închină în duh și adevăr.

Așadar, individual, suntem numiți închinători și de asemenea, colectiv, suntem templul Duhul lui Dumnezeu, iar Dumnezeu locuiește în mijlocul laudelor poporului Său răscumpărat. Așadar, noi ne închinăm nu doar individual, ci și colectiv. Iar Evrei 10 ne spune să ne apropiem de Dumnezeu cu mâinile curate, cu o inimă curată.

Apoi, în al patrulea rând, am spus că funcția noastră de asemenea cere rugăciune. Noi trebuie să funcționăm în rugăciune. Aceasta este o prioritate, dragilor. Când citiți la Efeseni 6:10-18 Pavel descrie care este armura creștinului și el prezintă toate elementele armurii, iar în final, tocmai la sfârșit, după toate acestea el spune „rugați-vă totdeauna” care de fapt este arma supremă. Este arma supremă, pentru că spune „cu tot ce aveți să vă rugați pentru mine, sunt dependent totalmente de Dumnezeu”. Și cu toată armura luată și având cunoașterea Cuvântului lui Dumnezeu și cu sabia în mână, vreau să mă rog, pentru că indiferent ce aș ști sau ce aș fi, nu pot funcționa independent de sursa de putere. Rugați-vă întotdeauna.

Iar în biserica primară apostolii au spus „Uitați, noi ne vom dedica necurmat rugăciunii – asta e prima – și lucrării Cuvântului.” Prioritate are rugăciunea. De ce? Pentru că noi trebuie să fim contopiţi totdeauna și continuu cu Dumnezeu. Adică, suntem scoşi din priză dacă nu suntem așa, iar carnea nu poate face nimic bun. De aceea îi spune Pavel lui Timotei „întâi de toate să faceți rugăciuni, cereri și mulțumiri”. Toți bărbații, în orice loc ar fi să ridice mâini sfinte în rugăciune. Întâi de toate suntem chemați să ne rugăm.

Acum, aș dori să vorbesc despre alte câteva funcții azi și ne vom uita rapid la ele. Am putea petrece mai mult timp, dar ne-am uitat de mai multe ori la ele de-a lungul timpului, doar le voi menționa. Următoarea este ucenicia. Aceasta este o funcție a Bisericii.

În Matei 28:19-20 Domnul nostru a spus, să mergem în toată lumea, să facem ucenici – mathēteusate, să faceți ucenici. Cuvântul mathēteuō este cuvântul ucenic sau cel care învață. Faceți ucenici, faceți pe alții care să învețe, „botezați-i” – acesta este modul în care îi faci să înceapă „și învățați-i tot ce v-am poruncit”, în acest fel îi faci să înainteze. Ucenicia, așadar, este aducerea oamenilor la Cristos și călăuzirea lor în Cristos spre maturitate. Acesta este procesul de ucenicie.

Îmi place ce spune în Evanghelia după Matei când spune Isus l-a avut ca ucenic și pe Iosif din Arimatea. Textul de fapt spune „și Iosif din Arimatea, care a fost ucenicizat de Isus”. Ce gând minunat!

Toți suntem în acest proces. În Fapte 1:1 Luca scrie „Teofile, în cea dintâi carte a mea – asta e Evanghelia după Luca – am vorbit despre tot ce a început Isus să facă şi să învețe”. Nu este un lucru minunat? El spune „Scrisoarea anterioară a fost despre cum a început Isus, iar aceasta – cartea Faptele – este despre continuarea acelei lucrări”. Isus a ucenicizat 12 oameni, iar acum în cartea Faptele apostolilor găsim ce au făcut cei 12 în generația lor. Iar cartea Faptele continuă de unde a început Isus. Și aici suntem și tu și eu, 2000 de ani mai târziu încă lucrăm la ceea ce a început Isus.

Cineva le-a dat apostolilor ştafeta, iar ei au dat-o altora, și aceia altora și altora și alții ne-au dat-o nouă. Și noi suntem în aceeași succesiune ca fiind cei care am auzit aceste lucruri care ne-au fost încredințate, 2 Timotei 2:2, să le dai oamenilor credincioși care să fie în stare să învețe și pe alții. Vedeți, fiecare creștin este într-o cursă de predare a ștafetei. El preia ştafeta și predă ştafeta. Nimeni dintre noi nu este într-o zbatere singuratică. Adică toți suntem într-o alergare. Cineva a investit în noi și noi trebuie să investim în altcineva, care de fapt este un credincios „Tu trebuie să fii ucenicizat și să ucenicizezi”.

Poate spui „Eu nu știu prea multe”. Găsește pe cineva care știe mai puțin decât tine și spune-i ce știi. Găsește pe cineva care știe mai mult decât tine și ascultă-l. Conectează-te undeva, rămâi conectat, învață pentru tine și învață-i pe alții. Adică îmi deschid inima față de cineva, într-un proces de ucenicizare, și eu de asemenea îmi extrag învățătura de la altcineva. Noi nu suntem oameni izolați, noi suntem într-un tranzit. Suntem un lanț, legați și conectați împreună.

La 1 Corinteni 4, textul la care tocmai ne-am uitat, cred că aveți o abordare indirectă și minunată asupra procesului de ucenicie. Pavel scrie o scrisoare care în esență este o mustrare pentru biserica din Corint, pe care el însuși a adus-o în existență prin îndurarea lui Dumnezeu și prin puterea Duhului. În multe feluri ei s-au depărtat de lucrurile inițiale care ar fi trebuit să fie elementare credinței lor. Și ei s-au angajat în tot felul de lucruri păcătoase.

Așadar, Pavel le scrie ca să-i corecteze, iar el începe în versetul 14 cu o concepție corectă ca să ne ajute să înțelegem relația dintre un învățător și un ucenic. În versetul 14 el spune „Nu vă scriu aceste lucruri, ca să vă fac rușine; ci ca să vă sfătuiesc ca pe niște copii prea iubiți ai mei. Căci chiar dacă aţi avea zece mii de învățători paidagōgous” – care înseamnă paznici morali sau oameni care dau un sfat spiritual – „în Cristos, totuși n-aveţi mai mulți părinți; pentru că eu v-am născut în Cristos Isus, prin Evanghelie.”

Acum, el adaugă asta pentru că până acum, își spuneau unii altora după patru capitole și jumătate de mustrare „Cine se crede? Ce îi dă dreptul să vorbească așa cu noi?”

El se oprește și spune „Iată de ce. Întâi de toate, sunt tatăl vostru spiritual. Adică, v-am adus în existență”. Și acesta este primul lucru pe care-l aflăm despre ucenicizare.

Oamenii spun „Ei bine, biserica ta tratează numai ucenicizarea, care este părerea ta despre evanghelizare?” Nu poți să faci ucenicizare dacă nu faci evanghelizare, pe cine ai de gând să ucenicizezi? Trebuie să dai naștere înainte ca să poți să zidești. Așa-i? Trebuie să ai un copil, înainte ca să crească. Bineînțeles că suntem dedicați acestui fapt. Și cel mai sigur loc pentru ucenicizare este să începi să conduci pe cineva la Isus Cristos, iar acolo se va forma o legătură care nu ar fi existat dacă nu ai fi fost tu acea persoană cheie. Oh, cu alții ar putea fi destul de tare, dar este ceva uimitor cu privire la acea legătură de regenerare.

Când Dumnezeu te folosește ca să aducă pe cineva la Cristos, este o îndatorire și un simțământ de responsabilitate, un simțământ de dragoste faţă de tine din partea lor, despre care te-ai simți puțin stânjenit ca să-l împărtășești altcuiva. Dar când ei știu că tu ești agentul lui Dumnezeu ca să-i aduci la Cristos, are loc ceva minunat acolo care vă va lega împreună. Așadar, ucenicia începe cu evanghelizarea.

Acum, cu toții ne-am izbit de faptul că am luat pe cineva pe care nimeni nu voia să-l ucenicizeze, ca un copil care țipă și dă din picioare, iar acest lucru e minunat. Este minunat și trebuie să continuăm să facem asta. Să continuăm să facem asta. Dar legătura dintre doi oameni, unul care îl conduce pe altul la Cristos este uimitoare. Totul începe de la evanghelizare.

Și apoi ucenicia continuă. Uitați ce spune la versetul 14. El spune „copii preaiubiți ai mei”. Atitudinea în care are loc ucenicia este o atitudine de dragoste, iar dragostea, așa cum am spus, nu este o emoție, ci este o dedicare de slujire smerită și de sacrificiu față de cel în nevoie. Așadar, ești într-un mediu al dragostei, care spune „Îmi voi da viața pentru tine, îmi voi da timpul pentru tine, mă voi ruga pentru tine, mă voi gândi la tine. Mă dau pe mine ție”. Acela este un element pe care nu poți să-l vezi decât dacă îți pasă de acea persoană, și numai dacă ești dispus să faci un sacrificiu, altfel niciodată nu vei avea un proces de ucenicizare care să funcționeze la cel mai înalt potențial.

Apoi în al treilea rând, în versetul 14 el spune „v-am sfătuit” și cuvântul este noutheteō, care înseamnă a mustra sau a avertiza în vederea judecății, dacă nu își schimbă comportamentul. Este corectiv. Acesta este al treilea lucru despre ucenicizare. Întâi de toate începe cu mântuirea. Ea există într-un mediu de dragoste și este caracterizată de avertisment. Este precum un copil. Trebuie să-i avertizezi pe copii să stea departe de anumite lucruri. Nu poți doar să dai o instruire folosind partea pozitivă copiilor tăi, trebuie să le dai și o instruire folosind partea negativă, de asemenea. De aceea Pavel a spus bătrânilor din Efes, în același pasaj din Fapte 20, la Milet „Nu am încetat să vă sfătuiesc cu lacrimi zi și noapte, pe fiecare dintre voi”. Să vă avertizez. Să vă avertizez. Să vă avertizez.

Am fost întrebat acum o săptămână „Cât de importantă este pentru tine lucrarea de avertizare?” Este esențială.

Și în ucenicie, trebuie să spunem oamenilor „Nu poți să continui să faci asta. Trebuie să te oprești.” Trebuie să ridici garduri și bariere, iar asta este o parte a uceniciei.

Apoi cred că cheia pentru toate este în versetul 16 „De aceea vă rog să călcați pe urmele mele”. Trebuie să poți să spui ucenicului „Uite, trebuie să fii ca mine”.

Poate spui „Oh, aici este locul unde mă retrag, dragilor. Trebuie să fii ca mine?”

Este adevărat. Cu alte cuvinte, tu trebuie să fii înaintea lor pe cale în dezvoltarea ta spirituală. Trebuie să fii în stare să oferi conducere. Acum, Domnul nostru nu vorbește despre perfecțiune, ci Se referă la direcție. Nu se referă la faptul că ai fi atins perfecțiunea, ci la faptul că ești în direcția potrivită, iar celălalt te va urma fiind alături. Și imperfecțiunea ta poate doar să consolideze cât de important este să te urmeze.

Dacă voi erați perfecți, nu știu despre voi, dar eu aș fi fugit. Nu aș vrea să urmez pe cineva care este o persoană perfectă, ar fi foarte dificil. Imperfecțiunea unei persoane este cea care mă face să o urmez și care mă ajută să înțeleg calea. Așadar, trebuie să fie exemple, aceasta este ideea. Pavel a spus „urmați-mă pe mine căci și eu Îl urmez pe cine? Pe Cristos”.

Așadar, trebuie să fii în stare să spui cuiva „Vreau să mă urmezi pe mine în modul în care eu Îl urmez pe Cristos”. Acest lucru să nu-l spui cu mândrie. Ci să-l spui cum? – cu smerenie, înțelegând slăbiciunile tale.

Mai este un element în ucenicie. În versetul 17 el spune că îl va trimite pe Timotei. Și ce va face Timotei? „El vă va aduce aminte de felul meu de purtare în Cristos şi de felul cum învăț eu pe oameni pretutindeni în toate Bisericile.” Timotei urma să vină și să-i învețe și acesta este un alt ingredient. Trebuie să fie o comunicare a adevărului divin, pentru că oamenii funcționează dependent de adevăr.

Așadar, ucenicia înseamnă să aduci pe cineva la Cristos, să zidești o relație de dragoste sacrificială cu acea persoană, să mustri acea persoană ca să-și schimbe comportamentul, dacă va ajunge în stadiul de mustrare sau de pierdere a binecuvântării, să așezi un model sau un tipar pe care ei să-l poată urma și să așezi în ei adevărul lui Dumnezeu. Pavel spune „Și aceasta este ceea ce încerc să fac cu voi, fraților, de aceea vorbesc cum vorbesc. De fapt, dacă nu vă veți conforma atunci când voi veni, voi aduce cu mine și o nuia” – în versetul 21 – „pe care o veți primi. Acum, dacă vă veți conforma voi veni cu dragoste și cu duhul blândeții”. Așadar, el chiar creștea copii spirituali, nu-i așa?

Acum, dragilor, faţă de această funcție noi suntem dedicați. Aceasta a fost întotdeauna inima bisericii noastre. Și Isus a spus „Și când cineva este ucenicizat pe deplin, va fi ca învățătorul lui”. Nu e minunat? „Când cineva este ucenicizat pe deplin” – spune în Evanghelia după Luca – „el va fi ca învățătorul lui”. Încercăm să ne reproducem pe noi înșine, să ne reproducem. Vedeți, una din caracteristicile vieții este reproducerea. Viața care nu se multiplică nu este viață; este moarte.

Viața produce din nou. Și tu te investești pe tine în altcineva: poate un partener de căsătorie, poate copii, poate un prieten drag, poate o persoană pe care ai condus-o la Isus Cristos, poate mai mulți copilași pe care-i ai în grupă, poate o clasă FOF (n.tr.: Foundations of Faith – fundamente ale credinței) alcătuită din creștini proaspăt născuți din nou, poate prieteni de la lucru – cine știe? – dar îți investești viața, înțelegeți? Și construiești ceea ce se numește dare de socoteală. Așa-i? Pentru că dacă ai pe cineva care se uită la tine și spune „Arată-mi cum, arată-mi cum, învață-mă, învață-mă” trebuie să știți cum să acționați împreună, iar darea de socoteală este benefică.

Scopul final, bineînțeles, este în 1 Ioan 2:6. Dacă spunem că aparținem lui Cristos, dacă spunem că suntem în El, atunci trebuie să umblăm și noi așa cum a umblat și El. Așa-i? Așadar, modelul nostru este Cristos și vrem să-i creștem pe oameni pe calea umblării cu Cristos. Biserica noastră este dedicată acestui lucru, întotdeauna am fost dedicați acestei funcții, întotdeauna am dorit să facem asta. Aceasta este o funcție pe care trebuie să o îndeplinim fiecare dintre noi. Nu, nu este opțional, nu este opțional. Toți trebuie să mergem, să aducem oameni la cunoașterea Mântuitorului și să începem procesul de creștere și de dezvoltare. Toți trebuie să-i adunăm pe aceia pe care Domnul îi aduce în drumul nostru și care au nevoie să fie ucenicizați. Și s-ar putea să fie tot felul de relații diferite implicate.

Întotdeauna am spus că ucenicizarea nu este nimic mai mult decât zidirea unei prietenii cu un centru spiritual. Aceasta este. Așadar, nu sunteți prieteni pentru că la amândoi vă place baseball-ul sau nu sunteți prieteni pentru că amândurora vă place același fel de muzică sau amândoi lucrați în același loc sau vă place acelaşi lucru sau nu vă place, sau aveți același hobby sau amândoi cunoașteți pe cineva din Indiana. Voi nu sunteți prieteni datorită unui lucru superficial. Sunteți prieteni și este foarte profund, foarte profund, pentru că miezul acelei prietenii este o deschidere față de chestiunile spirituale, aceasta este ceea ce duce ucenicizarea mai departe.

Vedeți, ceea ce faci în esență este să-i înveți pe oameni un stil de viață evlavios. Îi înveți răspunsuri biblice. Și întotdeauna am spus că maturitatea spirituală este atunci când răspunsurile tale involuntare sunt duhovnicești. Când reacțiile tale involuntare sunt virtuoase, atunci știi că Supraveghetorul de la Dumnezeu este în control. Încercăm să-i aducem pe oameni în locul în care ei să nu trebuiască să gândească corect, ci să reacționeze corect. Acesta este procesul.

Și știți, de-a lungul căii veți avea și falimente. Am petrecut o oră, de la 6:30 la 7:30 în fiecare dimineață, timp de șase luni, cu un om, un profesor de filosofie cu doctorat la UCLA. A spus că a venit la Cristos și dorea să cunoască adevărul. El a spus „Ai vrea să te întâlnești cu mine?” Mă întâlneam timp de o oră, în fiecare dimineață, de la 6:30 la 7:30 marțea, în fiecare săptămână timp de șase luni. La final a spus „Ei bine, am auzit tot ce am vrut să aud” și a plecat. Acum este rector episcopalian pe undeva.

Te uiți la acestea și spui „Care a fost rostul la tot efortul acela, la timpul acela?” Și dacă nu este nimic altceva, ai părtășie doar cu suferințele lui Cristos, care a avut parte și de ceva mai rău. Unul din ai Lui L-a vândut pentru 30 de arginți ca să fie răstignit. Și dacă nu e pentru nimic altceva, capeți o înțelegere nouă și extraordinară a suferințelor lui Cristos, doar într-o mică măsură în comparație cu ucenicizarea pe care El a făcut-o.

Mai este încă o funcție a Bisericii care este implicată și anume păstorirea. Și am putea vorbi multe despre aceasta, dar aș dori doar să spun că suntem dedicați faptului că sunt oi și sunt păstori și fiecare trebuie să aibă grijă de fiecare. Trebuie să fim implicați în purtarea de grijă reciprocă și să întâmpinăm nevoile oamenilor.

Isus a spus lui Petru „Mă iubești? Mă iubești? Mă iubești?”

Petru a spus „Știi că Te iubesc. Știi că Te iubesc. Știi că Te iubesc.”

Și Isus a spus „Paște oile Mele. Paște mielușeii Mei. Paște oile Mele.” Păstorirea. În esență înseamnă hrănirea și conducerea lor, 1 Petru ne spune aceasta. Paște turma, să fii supraveghetor. Fapte 20:28 ne spune același lucru: hrănește și conduce, hrănește și conduce, hrănește și conduce. Asemenea unui păstor. Vrem să facem asta, deoarece cum am putea să spunem că Îl iubim pe Dumnezeu, dacă îl vedem pe fratele nostru în nevoie și nu ne arătăm compasiunea față de el? Așa-i? Cum locuiește dragostea lui Dumnezeu în voi, dacă nu vă pasă de oameni, dacă nu vă pasă de nevoile lor?

Aș putea să vă sugerez și să vă spun că toți suntem implicați în procesul de păstorire. Adică ești acolo, te lovești de oi, trebuie să afli ce le doare. Să le împlinești nevoile cu atenție. Dacă ai suficientă hrană în farfuria ta, iar ele nu au nimic, împarte cu ele. Dacă ai suficientă înțelegere ca să împărtășești cu ele, iar ele sunt pierdute și rătăcesc, adu-le înapoi. Vedeți, procesul de păstorire are loc peste tot. 1 Petru spune că Domnul este Marele Păstor. Iar implicația este că noi suntem sub-păstorii Lui și suntem cu toții implicați în purtarea de grijă a oilor. Este așa de esențial.

Știți, vrem să păstorim și este greu uneori. Oamenii ne scapă printre degete, nu încape îndoială. Întotdeauna mi se frânge inima, știți, când cineva spune „Ei bine, nu m-a sunat nimeni. Am fost bolnav” sau „Am avut o problemă și nimeni nu m-a sunat. Se pare că nimănui nu-i pasă”. Uneori primesc câte o scrisoare de la oameni mai ciudați care spun „Știi, s-a întâmplat așa și așa și nici măcar nu ne-ai sunat și nu ți-a păsat și nimeni de la biserică nu a venit”. Mă doare inima când aud asta.

Nu știu, uneori poate așteptările oamenilor sunt dincolo de realitate, ei se așteptă ca eu să fiu prezent peste tot. Cât de mult mi-aș dori să fiu astfel, dar nu este posibil. Dar de obicei nu aceasta este problema. De obicei nu e că nu am fost eu acolo, ci că nu a fost nimeni acolo. Adică nimeni se pare că nu a pășit în acel moment acolo. Și asta are loc de obicei când a plecat cineva din familie la Domnul. Imediat ce a avut loc moartea, toți înconjoară persoana îndurerată și are loc o întărire uimitoare. Iar apoi după înmormântare se întoarce la viața obișnuită. Și atunci are loc o depresie uimitoare. Toată puterea și toată susținerea s-au disipat și toți se întorc la normal, iar persoana este lăsată singură tocmai în momentul când adevărata durere începe să se instaleze. Și astfel pierdem acea atingere sensibilă.

Ca păstorul, știți, despre care spune în Ioan 10, spune acolo „Eu sunt Păstorul” și apoi zice „Eu sunt Ușa”. Se referă la faptul că El este păstorul care se așază pe pragul ușii. Fiecare oaie care vine sau iese trebuie să treacă peste El. El Își lăsa toiagul când ele intrau și le oprea pe fiecare din ele ca să le verifice pentru vânătăi sau zgârieturi. Iar când acolo era o nevoie, El lua ulei și alina. De aceea spune „Paharul meu este plin de dă peste el” și „toiagul mă mângâie” în Psalmul 23. Păstorului Îi pasă de oile Sale. Există acolo acea responsabilitate pastorală.

Știți, și am realizat de asemenea, sunt unii oameni minunați, prieteni tăcuți și ei nu pot să fie păstoriți pentru că ei sunt acolo afară, ei sunt tăcuți și noi nu știm despre asta. Ei primesc păstorirea minimală. Apoi sunt alții care totdeauna sunt în păcat și în mizerie și totdeauna trebuie să fie păstorii lângă ei și să-i țină în grupuri, încercând să-i îndrepte. Adică, pe bune.

Avem întâlniri de comitet, opt slujitori când vorbim despre unii oameni „Ce vom face cu ei?” Ei bine, într-o dimineață la rugăciune am vorbit despre unul din aceștia „Ce vom face cu acest om? Este necredincios soției sale. Acest om, păcătuiește a nu-știu-câta-oară și de fiecare dată trecem prin acest proces, el iarăși cade. Ce vom face cu el?” Astfel îl aducem în rugăciune înaintea lui Dumnezeu. Știți, în aspectul uman, ne cam dăm bătuți. Dar totuși el este păstorit.

El nici măcar nu vrea să fie păstorit, el doar vrea „Plecați din viața mea”.

Și mai sunt și alții care stau tăcuți într-un loc undeva și spun „Te rog să vii și în viața mea”, iar noi nu știm asta. Realizez acest lucru. De aceea, vedeți, nu putem purta toată povara. Toți trebuie să ne vedem ca oi și ca păstori de asemenea, într-un sens, purtând de grijă unul altuia. Și chiar vreau să păstorim. Trebuie să dăm socoteală lui Dumnezeu pentru aceasta. Știți, este biserica voastră, nu a lui John MacArthur. Este a voastră, este biserica lui Cristos. A dat-o în isprăvnicia voastră, este a voastră și a mea și a noastră, și tuturora ne pasă și toți trebuie să dăm socoteală.

Păstorirea este o funcție de purtare de grijă mutuală, de împlinire a nevoilor, de asigurare a faptului că oamenii înaintează pe calea spirituală. Credeți că vă cerem degeaba să completați cardurile de înregistrare duminica? Aceste carduri sunt predate unor frați în fiecare săptămână și ele sunt date celor care pot să-i sune pe cei care sunt absenți pentru o perioadă de timp, să încerce să-i păstorească pe acei oameni, să afle de ce nu mai vin „Care sunt nevoile tale? Care sunt problemele tale?” Este atât de esențial.

Primul lucru pe care l-am făcut la biserica Grace, în prima săptămână în care am venit la această biserică, într-un mic birou din fața capelei, a fost să dezvolt o modalitate în care să-i păstoresc pe oameni. Știam că puteam să-i hrănim, dar voiam de asemenea să ne asigurăm că putem să-i conducem, pentru că păstorul hrănește și conduce. Și îi conduce în asemănarea cu Cristos.

Mai este încă o funcție și aceasta este funcția de zidire a familiilor. De zidire a familiilor. Cred că familia este unitatea lui Dumnezeu pentru transmiterea neprihănirii de la o generație la alta. Cred că acest lucru este prezentat foarte clar în Deuteronom capitolul 6, faptul că Dumnezeu a rânduit ca familia să fie unitatea de bază a păstrării dreptății în lume și trebuie să transmită adevărul de la o generație la alta.

Acum, voi știți la fel de bine ca și mine, că ceea ce Dumnezeu a rânduit, Satan a nimicit. Așa-i? Orice a creat Dumnezeu ca să păstreze neprihănirea, Satan atacă. Și în esență, aceasta se reduce la trei entități: familia, biserica și guvernul. Și acolo unde Dumnezeu a rânduit un guvern pentru pedepsirea făcătorilor de rău și pentru cei buni care sunt drepți, Satan va distruge asta dacă va putea. Și oriunde este o biserică în care Cristos este înălțat și Cuvântul este proclamat, el o va ataca. Și oriunde este o familie care vrea să transmită neprihănirea, va face tot ce va putea ca să o dezintegreze. Acestea sunt unități de bază pentru păstrarea ordinii în societate: familia, biserica și statul.

Iar oamenii spun „Crezi că este vreo conspirație care să răstoarne guvernul nostru?” Sigur că este, iar aceasta are și succes. Societatea noastră este pe tobogan în jos. De ce? Pentru că masa societății este formată din oameni fără Dumnezeu. Astfel, în mod natural, ei sunt pionii lui Satan, iar sistemul va intra în colaps.

Și crezi că atacă biserica? Bineînțeles. Biserica se așază în rând cu liberalismul, și este revoltător. Am citit săptămâna aceasta despre noua biblie non-sexistă pe care Consiliul Național al Bisericilor tocmai a publicat-o, unde toți termenii sexiști sunt înlăturați, precum „Cristos este Fiu lui Dumnezeu”. El nu mai este Fiul lui Dumnezeu în această biblie, ci este copilul lui Dumnezeu. Este nonsexistă. Nu au nici o preocupare dacă sau nu Duhul Sfânt a spus că El este Fiul lui Dumnezeu. Și aceasta atacă biserica și este din partea Consiliului Național al Bisericilor, frații mei!

Apoi este atacată familia, dezintegrată și zguduită din stâlp în stâlp de către atacurile unei societăți imorale și pline de poftă, abia dacă mai poate supraviețui. Iar biserica rămâne ca un loc vital pentru păstrarea acelei unități în societate, a familiei. Și suntem dedicați acesteia ca o funcție, nu-i așa? Suntem dedicați să-i învățăm pe copii și pe tineri la liceu și la facultate. Suntem dedicați să-i ucenicizăm. Sunt atât de încântat când văd oameni ucenicizând, unu la unu, copii de clasa a șasea. Sunt uimit să văd oameni care sunt în legătură cu tinerii noștri, pentru că ei sunt cei care trebuie să păstreze acest lucru pentru generația următoare. Vreau ca ei să știe care sunt standardele lui Dumnezeu în familie și căsătorie. Este minunat faptul că avem consilieri, că avem lucrare cu familiile, un centru pentru familii acolo și multe alte lucruri care funcționează pentru păstrare, pentru zidirea unei biserici duhovnicești care este formată din familii.

Efeseni 5, știți, spune „Nu vă îmbătați de vin”. Iar textul, bineînțeles, din 5:18 vorbește despre beția religioasă. Sectele din zilele apostolului Pavel obișnuiau să creadă că puteau să ajungă în comuniune cu zeitățile dacă se îmbătau. Așadar, ei se îmbătau, așa cum fac oamenii în Orient când se droghează, ca să intre în comuniune cu Dumnezeu, să acceadă la un nivel superior. Și în stupoarea lor de beție, ei credeau că pot comunica cu zeii prin orgiile lor la templele cu prostituate. Și Pavel spune „Dacă voi credeți că vreți să comunicați cu Dumnezeu, nu va fi prin beție, ci va fi prin plinătatea Duhului lui Dumnezeu. În acest fel veți putea comunica cu Dumnezeul cel viu”.

Și ca rezultat, unul din lucrurile care va avea loc va fi că vă veți supune unul altuia. Și cum se va înfăptui aceasta? Soțiile se vor supune soților lor. Soții se vor supune soțiilor lor prin faptul că le vor iubi cu o dragoste care îngrijește și hrănește, o dragoste curată. Copiii se vor supune părinților lor și părinți se vor supune nevoilor copiilor lor, nu prin a-i provoca la mânie, ci crescându-i în mustrarea și învățătura Domnului. Toate acestea vin dintr-o viață controlată de Duhul. Și aceasta este ceea ce vrem să vedem. O funcție a bisericii este să aduci familiile sub controlul Duhului lui Dumnezeu, unde pot vedea supunerea, pentru că numai în supunere relațiile pot avea însemnătate și binecuvântare. Într-o vreme în care toți se luptă pentru supremație, se luptă pentru drepturile lor, are loc o dezintegrare a posibilității oricărei relații cu însemnătate. Așadar, familia este o funcție. Vrem să susținem familia fiecăruia. Vrem să ajutăm copiii fiecărei familii, să ne rugăm pentru copiii fiecăreia. Te rogi pentru copiii prietenilor tăi, când vezi că unul dintre copii este bătăuș și neascultător sau nu este așa cum ar trebui să fie, care este reacția ta? Te rogi pentru ei? Îi suni și le spui „Aș vrea să vă ajut, dacă pot să vă ajut cu ceva, să lucrez cu copilul vostru”. Trebuie să-ți pese de familie; este o funcție.

O altă funcție este pregătirea. Pregătirea. Și prin aceasta mă refer la echiparea oamenilor, la echiparea lor pentru slujire, echiparea lor pentru o slujbă. „A dat pe unii apostoli, pe alții profeți, evangheliști, păstori și învățători” – Efeseni 4:11 „pentru desăvârșirea sfinților” – sau să-i aducă la desăvârșire sau să-i facă utili într-un loc, să-i echipeze, pentru echiparea sfinților, desăvârșirea sfinților, pentru lucrare – Efeseni 4:12.

Încercăm să-i pregătim pe oameni pentru lucrare, aceasta este dorința noastră. Nu doar să le dăm un adevăr spiritual în termeni generali, ci să-i pregătim pe oameni în așa fel ca să fie utili. Te înscrii la un curs de evanghelizare și te uiți la toate aceste versete care abundă în mintea ta, le sortezi și obții un plan în care vezi cum funcționează. Și ieși afară cu un zel nou și sfânt și cu îndrăzneală pentru că ești încrezător în modul în care ar trebui să meargă prezentarea ta.

Sau poate simți în inima ta că ești chemat pe câmpul de misiune și mergi la cineva să-i spui „Oh, Dumnezeu m-a chemat pe câmpul de misiune”. Nu te vom lua și n-o să te trimitem săptămâna viitoare. Vom petrece cu tine câțiva ani ca să te pregătim. Atunci când vei pleca să fii echipat la maximum. Biserica trebuie să fie o lucrare de echipare, o lucrare de pregătire, care să pregătească oameni în mod constant.

Avem cursuri – nu știu dacă știți aceasta – în biserica noastră pentru pregătirea oamenilor, să-i pregătim în mod deosebit să fie diaconi și prezbiteri. Sunt cursuri pentru pregătirea lor în evanghelizare și sunt cursuri de pregătire a misiunilor. Avem multe lucruri. Nu știu dacă știți, dar Logos are un program în al doilea an pentru pregătirea oamenilor să lucreze cu tinerii. Acela este un curs în lucrarea cu tinerii care durează un an întreg. Pregătirea oamenilor în seminar pentru predicarea Cuvântului lui Dumnezeu și învățare. Pregătirea tinerilor pentru lucrare în biserica prin Logos. Nu doar să le dăm generalități, ci să-i urmărim în modul în care pot fi pregătiți și echipați pentru lucrare. Biserica trebuie să funcționeze în domeniul pregătirii. Trebuie să-i pregătim pe copii în așa fel încât ei să știe cum să fie părinții potriviți, cum să știe cu ce fel de parteneri să se căsătorească, cum să știe ce fel de lideri să fie în biserica. Pregătirea. Asta înseamnă să luăm învățătura și să le punem toate împreună într-un fel în care să dea persoanei un traseu de unde să pornească, dintr-un loc nedezvoltat, și să ajungă într-unul dezvoltat, dintr-un loc minim în ce privește utilitatea la un loc în care să fie maxim de utili. Pregătirea este esențială. Și echiparea sfinților face parte din aceasta. Ar trebui să fii implicat în așa ceva? Ar trebui să fii pregătit pentru o sarcină specifică, potrivită cu darurile tale.

O altă funcție – mi-aș dori să pot să spun mai multe, dar timpul nu mă lasă – alta ar fi dărnicia. Dărnicia. Aceasta este o funcție a bisericii. Dărnicia. Este o funcție. Ar trebui să te întrebi următoarele „Eşti implicat în păstorire? Funcționezi în păstorire? Funcționezi în rugăciune? Funcționezi în ucenicie? Funcționezi în ajutorarea familiilor ca să fie așa cum a rânduit Dumnezeu ca să fie? Funcționezi în pregătirea altora sau ești tu în pregătire? Funcționezi în dărnicie?”

Mă întreb aceasta „Doamne, vrei cumva mai mult? Fac ceea ce vrei tu să fac?” Și doresc să-L ascult pe Duhul lui Dumnezeu când mă îndeamnă în inimă cu privire la aceste lucruri, cum să fiu mai credincios. Adică doresc să-mi cheltuiesc viața, nu doresc să păstrez ceva din ea. Vreau să-mi dau ultima suflare, atunci când Dumnezeu va avea ultima mea zi aici pentru mine. Doresc să sfârșesc când ajung la linia de sosire. Nu vreau să fiu plin de energie şi să merg în cer. Așa cum a spus Henry Martyn „Doresc să ard pentru Dumnezeu”. Doresc să mor atunci când am terminat, dar doresc să maximizez asta.

Și văd atât de mulți creștini care par că se joacă cu lucruri de suprafață și nu fac nici o investiție majoră în dinamica funcției și a lucrării. Și astfel, nu au nici un sens de realizare și va veni oricum o vreme de dat socoteală și de pierdere a unor lucruri.

Cum rămâne cu dărnicia? Macedonienii au dat din plin din sărăcia lor lucie. Niciodată nu a fost vorba de cât ai, nu are nimic de a face cu aceasta. Oamenii spun „Oh, dacă aș avea mai mult, aș da mai mult”. Nu, nu este adevărat. Pentru că nu este o chestiune de cât ai, ci este o problemă de inimă, nu-i așa?

Și Pavel a spus în 2 Corinteni „Cine seamănă puțin, puțin va secera și cine seamănă mult, mult va secera”. Dai puțin, primești puțin înapoi, dai mult, primești înapoi mult. Cu alte cuvinte, orice dai, Dumnezeu îți va da cu dobândă. Investești cu Dumnezeu. Tu de fapt nu dai, tu doar investești. Isus a spus „Dați și vi se va da o măsură clătinată, care dă pe deasupra”. Și astfel, Dumnezeu încearcă să ne învețe că ne putem încrede în El cu lucrurile noastre. Ați înțeles? Este doar reversul a ceea ce îţi cere El. Îți dă lucruri și spune „Pot să am încredere în tine cu aceste lucruri?” Și tu Îi dovedești că El poate avea încredere în tine cu lucrurile tale când Tu te încrezi în El cu lucrurile tale şi I le dai înapoi.

Vedeți, cea mai bună lecție pe care o vei învăța vreodată, în termenii administrării, este că nu posezi nimic, nimic. Nimic din ce ai nu este al tău, ci este al Lui. Le ai doar ca să le administrezi ca să dovedești dacă ești sau nu un administrator vrednic, atât. Asta e tot. Și dacă nu poți să le administrezi, El nu îți va da adevăratele bogății. Aceasta este ceea ce spune în Luca.

Dar cum rămâne cu dărnicia? Unii oameni, unii din voi nu dați deloc. Nu dați deloc. Oh, poate simbolic, dar nu dăruiți. Nu ştiu de ce, dar nu o faceţi. Noi nu avem nevoie de banii voștri, eu nu vreau banii voștri. Biserica Grace nu va dispărea. Însă pierdeți ceva minunat pentru că nu atingi nivelul ascultării și al binecuvântărilor înmulţite.

Unii oameni dau puțin, adică aruncă doi dolari la colectă sau dau foarte puţin și nu pot să dea mai mult pentru că ei cheltuiesc totul pe lucruri care vor arde. Și aceasta este oarecum trist. Este chiar trist. Și mă întristez, nu pentru noi, ci pentru ei. Sper că dați cu generozitate, pentru că vreau să atingeţi nivelul binecuvântării. Nu îi dăruiți lui Dumnezeu doar în mod simbolic.

David spune „Nu voi da lui Dumnezeu ceva care să nu mă coste”, este o batjocură. Întâi trebuie să înveți că nu îți aparține ție nimic. Și din moment ce i-ai dat drumul, ești liber. Apoi trebuie doar să le administrezi. Și dacă altcineva are nevoie mai mult decât ai tu, atunci este al lor. Și acesta este duhul cărții Faptele, aveau toate lucrurile în comun, vindeau și dădeau celor care erau în nevoie.

Unde suntem noi în toate acestea? Cineva mi-a descris următorul lucru. O biserică ce are participanţi cu jumătate mai puțin decât noi și care are la colectă de două ori mai mult. Și m-a întrebat: „De ce crezi că este așa?”

Am spus „Nu știu”. Și apoi am început să mă gândesc „Ei bine, poate din motive greșite? Poate au un sistem legalist, în care trebuie să dea și dacă acesta este cazul, nu contează cât dau. Pentru că dacă este dăruit cu motiv greșit, care este diferența?” Așa-i? Pentru că nu le va aduce nici o binecuvântare.

Dar pe de altă parte, dacă dau dintr-o inimă plină de dragoste, este foarte bine. Însă știu asta, dragilor, o mulțime de oameni din biserica aceasta nu fac ce ar trebui să facă. Și săptămână după săptămână spune „Puneți deoparte acasă ce aveți în prima zi a săptămânii”, trebuie să-mi cercetez inima, pentru că sunt săptămâni în care nu am făcut nici eu ceea ce trebuia făcut și nu sunt ascultător Duhului lui Dumnezeu și vreau să mă lupt cu aceasta în fiecare săptămână. În fiecare săptămână.

Dărnicia este o funcție. Și nu este vorba de a da ca să funcționeze lucrarea de aici, ci dărnicia este și dincolo de această biserică. Vedeți, singurul motiv pentru care vrem o lucrare aici este ca să înainteze Împărăția lui Dumnezeu dincolo de noi. Ați înțeles? Adică tot ceea ce intră aici va merge acolo. Noi nu vrem să adunăm o avere. Vorbeam în dimineața asta, acest auditoriu în esență, doar această parte din clădire a fost construit și mobilat la prețul de 750 000$, poate puțin mai mult. Este foarte frumos. Însă nu ai nevoie de el ca să te închini, nu ai nevoie de o mulțime de lucruri care să atârne peste tot, nu-i așa? Vitralii și restul? Nu ai nevoie de toate aceste lucruri. Iar banii pe care îi avem, încercăm să fim niște buni ispravnici și să dăm restul, să-i pregătim pe oameni ca să plece, să-i ajutăm pe cei în nevoi. Adică, Dumnezeu a dat, nu-i așa? Cristos a dat. Atunci cum se poate ca poporul lui Dumnezeu din biserica lui Cristos să nu dea? Să fim consecvenți.

În cele din urmă, părtășia este o funcție. Și știu că voi credeți că aceasta este o funcție esențială. Părtășia înseamnă simplu: o viață comună împreună. Și cred, într-un fel, că însumează tot ceea ce am spus. Este doar comuniune, înseamnă a fi împreună, să ne iubim unii pe alții, să împărtășim viața unii cu alții. Înseamnă să stai la masă și să auzi pe cineva cum își revarsă inima. Înseamnă să te rogi cu cineva care este în nevoie. Înseamnă să-i vizitezi la spital. Să stai în clasă. Să mergi la cineva pentru studiu biblic. Înseamnă să cânţi o cântare cu cineva pe care nu l-ai întâlnit niciodată, să ţii în mână aceeași carte de cântări și poate să spui ce înseamnă Cristos pentru tine. Este momentul când creștinii proaspăt convertiți împărtășesc din bucuria lor. Înseamnă să spui o cerere de rugăciune despre cineva iubit care este bolnav. Înseamnă o mulțime de lucruri. Este o viață comună. Înțelegeți? Este o viață comună. Înseamnă a avea toate lucrurile în comun, toate. Este părtășie. Și aceasta este funcția.

Aparții de o biserică? Ai părtășie? Îți deschizi viața? Te expui pe tine, cu toate rănile tale, toate problemele tale altor frați care și ei au cicatrici și probleme de asemenea, așa ca împreună să puteți sluji? Părtășia.

Așadar, care sunt funcțiile? Foarte simplu, chiar așa – predicarea, învățarea, evanghelizarea, misiunea, închinarea, rugăciunea, ucenicia, păstorirea, familia, pregătirea, dărnicia, părtășia, acestea sunt cele esențiale. Acum, ascultați, poate spuneți „John, am vorbit despre schelet”. Așa-i. „Am vorbit despre sistemele interne”. Așa-i. „Am vorbit despre funcții. Cum rămâne cu exteriorul?”

Vreți să știți ceva? De fapt nici nu contează. De fapt nici nu mai contează. Adică, dacă poți să împrumuți analogia trupului, omul se uită la ce izbește ochiul, dar Domnul Se uită la ce? – la inimă. Vreți să știți ceva? O biserică este ceea ce este în inima ei. Ceea ce vreau să știu despre o biserică este scheletul ei. Este o biserică care este dedicată unei concepții înalte despre Dumnezeu? Este dedicată priorității absolute a Scripturii, clarității doctrinare, sfințeniei personale și autorității spirituale? Și care sunt atitudinile care o tranzitează? Ascultarea și dragostea și slujirea și unitatea și toate acestea? Și care sunt funcțiile sale? Și apoi, dragilor, nici nu mai contează cum arată în afară sau cum se înfăţişează sau cum îi arată programele. Înțelegeți asta?

Când Dumnezeu în harul Său minunat m-a adus la Biserica Grace, am spus în inima mea, întâi de toate și le-am spus fraților „Dumnezeule, știu aceasta, dacă vom fi ceea ce vrei tu să fim, nu va fi nici o problemă în slujirea eficientă”. Pentru că ceea ce suntem este problema. Exteriorul – este cum este. Și de atâtea ori, așa cum am spus mai devreme în această serie, atunci când vin pastorii la biserica noastră, cum a fost în săptămâna aceasta, ei se uită la exterior ca să îl tragă și să-l implementeze în biserica lor. Și nu va funcționa, nu va rămâne, nu va trăi pentru că nu are în sine toate aceste lucruri care reprezintă viața sa, înțelegeți. Și toate aceste lucrurile sunt acolo, exteriorul nu este neapărat atât de important. Nu este atât de important cum arată în afară, ci frumusețea care este în interior este cea care vorbește despre realitatea sa.

Noi suntem cei care întrupăm lucrarea noastră. Cum o facem? Aș vrea să vă vorbesc despre aspectul exterior doar pentru un minut. Ce este exteriorul, manifestarea exterioară a predicării sau învățăturii? Ei bine, are loc tot timpul. Are loc duminica dimineața, duminica seara, vineri seara, în studiile biblice de acasă, în turmă, în grupuri, grupuri de părtășie, la cursuri, în programul Logos, la școala noastră creștină, la seminarul nostru. Adică noi învățăm, învățăm, învățăm. Predicarea – este predicare în biserică, predicare în închisori, predicare în misiunile de salvare, predicare prin înregistrări, predicare la radio. Adică, are loc tot timpul. În fiecare duminică, mulți dintre prezbiterii noștri merg și predică în alte locuri. Suntem tot timpul în lucrare.

Dar cum rămâne cu evanghelizarea și cu misiunea? Avem evanghelizarea ca mod de viață. Avem evanghelizare prin relații de prietenie, studii biblice care sunt solicitate, fundamente ale credinței pentru cei care sunt proaspăt convertiți, evanghelizare și ucenicie, programe de pregătire. Sunt tot felul de lucruri. Serviciile de botez în esență sunt o mărturie a harului lui Dumnezeu și a faptului că sufletele sunt salvate și sunt un impuls pentru continuarea evanghelizării.

Ne uităm la misiuni și vedem dezvoltarea unei strategii în întreaga lume. Avem grupuri de oameni în pregătire care sunt în proces și se întâlnesc lunar. Este un grup destul de mare, gata să meargă pe câmpul de misiune atunci când Dumnezeu are pregătite toate lucrurile. Dezvoltăm lucrarea la radio în străinătate în Filipine și Guam, ca să-i câștigăm prin centrele de înregistrare din Singapore și Bombay și nici nu mai știu – Manila. Am ajuns în America de sud, Australia, Noua Zeelandă, Europa. În ce privește întruparea, lucrarea are loc. Știți? Am înțeles că sunt în lucru seriile pe tema familiei în limba japoneză și toate bisericile evanghelice din Japonia mă vor vedea vorbind în japoneză. Este greu de imaginat.

Acum suntem în dezvoltarea lucrării video. Vom începe să facem video pentru că biserica din Liberia, care este o biserică vorbitoare de limba engleză în Africa, ne-au cerut să le trimitem material și personal, echipe care să meargă în Liberia ca să-i pregătească pe frații din Liberia. Și toate aceste lucruri reprezintă întruparea și toate acestea pot avea loc în moduri diferite, numai dacă inima este în regulă. Înțelegeți?

Închinarea colectivă. Ne închinăm în ziua Domnului. Scopul serviciului nostru de dimineață este să înalțe pe Dumnezeu și să cânte laude Numelui Lui, să laude numele Mântuitorului, să cânte cântări despre slava Sa, despre atributele Sale și tot ceea ce este El pentru noi. Și noi ne închinăm la Masa Lui. Ne închinăm în serviciile speciale. Muzica noastră este orientată pentru închinare.

Ca păstor, în timpul de rugăciune de dimineață, încerc să fiu asemenea unui preot: să vă înalț către Dumnezeu, ca să intrați în prezența Sa și să vă închinați Lui. Și toată învățătura pe care o dăm este ca să puteți să-L cunoașteți mai bine, ca din această cunoaștere să poată veni închinarea. Rugăciunea are loc tot timpul.

În fiecare marți dimineață, comitetul nostru se întâlnește și petrecem o oră în Cuvântul lui Dumnezeu, și apoi o oră în rugăciune și închinare, aducându-I înaintea lui Dumnezeu nevoile bisericii.

Prezbiterii se întâlnesc în fiecare duminică dimineața la rugăciune și fac aceasta de ani de zile, purtând poverile poporului. Și în toată săptămâna, sunt grupuri de rugăciune aici și acolo și peste tot: în case, în grupuri, în grupuri de oameni, și aici în cadrul comitetului și liderilor.

Ucenicia are loc peste tot. Fiecare grup din biserica noastră este dedicat procesului de ucenicie – fiecare grup. Ucenicia liderilor și ucenicia membrilor fiecărui grup, de la copii până la cel mai în vârstă dintre adulți, prin toate grupurile și toate lucrările.

Și cum se întrupează păstorirea? Cu bătrâni și diaconi și surori care slujesc și cărora le pasă de oameni. Avem o lucrare de acțiune făcută cu dragoste. Poți să suni, dacă ai o nevoie, și avem oameni care sunt gata să vină în întâmpinarea acelei nevoi. De fapt, în grupurile noastre, știți, avem acum un întreg sistem în care dacă cineva are o nevoie, ne spune care este și putem să găsim pe cineva în zona lor care este voluntar, gata să întâmpine acel fel de nevoie: totul începând de la repararea transmisiei până la chemarea cuiva care este la spital. Toate acestea fac parte din păstorire.

Familia – tot felul de cursuri și de mijloace de pregătire care să lucreze cu copiii tăi și copilașii tăi și cu bebelușii, avem acest centru de familie, Harul Fiecărei Femei. Avem cursuri pentru femei ale căror soți nu sunt creștini. Și apropo, când cineva devine creștin, au o întâlnire de graduare. Și este o mare sărbătoare când o persoană graduează după acel curs. Tot felul de lucruri: Programul Proverbe pentru Părinți, antrenamentele taților, ajutor pentru tați ca să-i învețe cum să fie preoți în familie. Clase premaritale, un curs minunat, minunat pentru cei care se căsătoresc. Îi pune în legătură cu lucrurile pe care trebuie să le știe. Sunt cursuri de pregătire în evanghelizare și pentru lucrarea de la închisoare și lucrarea pentru misiune, sunt tot felul de lucruri în domeniul de pregătire, totul felul de lucruri se petrec.

În domeniul dărniciei, avem colectele de duminica. Și mă refer la timpul pe care-l acordați și efortul pe care-l oferiți în sacrificarea timpului și energia și slujirea lui Cristos, toate acestea au loc tot timpul.

Părtășia. Părtășia este întrupată peste tot, în tot timpul. Grupurile de părtășie de duminica reprezintă ceva de mare interes, de mare interes. Grupurile și multe altele. Însă nu aceasta este chestiunea. Întruparea are loc când toate lucrurile pe interior sunt în regulă.

Cred că Dumnezeu a chemat biserica noastră în existență și are un loc unic. Are un loc unic. Rareori se întâmplă duminica să treacă când stau la locul de primire a vizitatorilor care sunt pentru prima dată, și să nu vină un grup care să spună „Oh, suntem de acolo și de acolo”. Săptămâna trecută au fost din Florida și din Michigan. Săptămâna trecută au fost din Michigan și cu o săptămână în urmă au fost din Florida sau vice-versa. Și au spus „Suntem din” – să zicem – „Michigan”.

„Oh, ce frumos. Sunteți în vizită?”

„Nu, noi doar ne-am mutat aici”.

„Oh, da? De ce?”

„Ca să fim parte a acestei biserici”.

„Oh”.

Iar ei continuă. „Știi cumva un loc unde să putem sta sau o cauză și poate și o slujbă?”

„Adică vreți să spuneți că ați luat toate lucrurile și ați lăsat totul și ați venit aici?”

„Da, vrem să fim parte a Bisericii Grace”.

Și de multe ori s-a întâmplat așa ceva, nu a fost un caz singular sau de două ori, dar de mai multe ori. Și ei spun „Știi pe cineva care ne poate ajuta ca să găsim un loc unde să stăm? Noi credem că viața se centrează în jurul bisericii, nu în jurul slujbei”.

Și când are loc așa ceva, simt un nod în gât și spun „Doamne, ajută-ne să fim ceea ce vrei tu să fim”. Înțelegeți? O mulțime de frați – o mulțime de frați caută aceasta. Vrem să fim biserica Lui, zidită cum a vrut El, pentru slava Lui. Amin?

Îți mulțumesc, Tată, pentru timpul din dimineața asta. Ce timp binecuvântat. Au fost cântări minunate pe care le-am auzit. Și gândul că ești prezent în locul acesta, și chiar ești, reprezintă atât de multă dragoste pentru noi. Suficientă bucurie, suficientă speranță, suficientă putere ca să alunge orice întuneric. Oh, ce gând încurajator este acesta. Îți mulțumim pentru ce ai făcut în părtășia noastră și în această biserică, pentru tot ceea ce este bun, ce Tu ai făcut. Iar ce este mai puțin de atât, este făcut de noi. Ajută-ne să Te lăsăm să lucrezi în felul Tău.

SFÂRȘIT