Am studiat în textul acesta adevărul important legat de războiul credincioșilor cu forțele iadului; respectiv puterea și resursa extraordinară a creștinului subliniate pentru noi de Pavel în epistola către Efeseni. El nu vrea ca noi să devenim prea încrezători în noi înșine. El nu vrea ca noi să trăim cu vreo iluzie că, datorită resurselor noastre, va fi ușor pentru că am fost binecuvântați cu tot felul de binecuvântări duhovnicești în locurile cerești, pentru că suntem în stare să facem mai mult decât putem cere sau gândi, pentru că putem fi umpluți de Duhul lui Dumnezeu, pentru că Îi putem îngădui Duhului să ne umple cu puterea Sa. Pentru că toate aceste resurse sunt ale noastre, și pentru că avem în mâinile noastre însuși adevărul lui Dumnezeu, și pentru că planul suveran ultim al lui Dumnezeu este de a înfăptui fapte bune nu înseamnă că va fi ușor să trăim viața creștină.
Așa că, după ce a spus toate acestea, mai are de spus următorul lucru, prezentat în versetul 10. „Încolo, fraților, întăriți-vă în Domnul şi în puterea tăriei Lui. Îmbrăcați-vă cu toată armura lui Dumnezeu, ca să puteți ține piept împotriva uneltirilor diavolului. Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutății care sunt în locurile cerești. De aceea, luați toată armura lui Dumnezeu, ca să vă puteți împotrivi în ziua cea rea, și să rămâneți în picioare, după ce veți fi biruit totul. Stați gata dar, având mijlocul încins cu adevărul, îmbrăcați cu platoșa neprihănirii, având picioarele încălțate cu râvna Evangheliei păcii. Pe deasupra tuturor acestora, luați scutul credinței, cu care veți putea stinge toate săgețile arzătoare ale celui rău. Luați și coiful mântuirii și sabia Duhului, care este Cuvântul lui Dumnezeu”.
Acum, în acest pasaj, așa cum am văzut în ultimele săptămâni, apostolul Pavel ne prezintă strategia, planul, dușmanul, întreaga arie a luptei credincioșilor, iar concluzia tuturor este că trebuie să ne îmbrăcăm, așa cum spune în versetul 11, „cu toată armura,” iar în versetul 13 repetă, „luați toată armura,” dacă vrem să fim victorioși.
Acesta este, așadar, un pasaj de natură crucială în viața unui creștin. Indiferent cât de iscusită este teologia ta, indiferent cât de solidă este temelia înțelegerii tale, indiferent cât de multe știi despre Scriptură, cât de multe informații ai despre adevărul lui Dumnezeu, tot ești un posibil învins, pentru că acesta este un război care se câștigă și se duce cu adevărat zi de zi.
Așadar, toate resursele pe care le ai din punct de vedere intelectual, în plus față de toate resursele pe care le ai din punct de vedere spiritual, precum și puterea și prezența Duhului lui Dumnezeu, pot fi lăsate deoparte chiar și de un credincios, până la punctul în care începem să pierdem lupta. Așa că Pavel ne amintește că trebuie să fim foarte conștienți că viața de credință este un război și cu cât vom învăța mai repede acest lucru, cu atât mai repede vom experimenta biruința pe care Dumnezeu o are pentru noi.
În Luca, îmi aduc aminte că este un verset care are legătură cu un alt context, dar care poate ne va da de gândit. În Luca 14:31 se spune: „Sau care împărat, când merge să se bată în război cu un alt împărat, nu stă mai întâi să se sfătuiască dacă va putea merge cu zece mii de oameni înaintea celui ce vine împotriva lui cu douăzeci de mii?” Acum, doar gândiți-vă la asta, ce împărat a intrat vreodată într-o bătălie fără o examinare atentă a resurselor sale și o elaborare a strategiei sale? În esență, este exact ce facem noi în Efeseni capitolul 6. Având în vedere că suntem în război, trebuie să luăm în considerare pe lângă faptul că acesta este un război și necesitatea evaluării atente a strategiei, a planului, a vrăjmașului și a resurselor de care dispunem pentru a câștiga războiul, pentru că nimic altceva în afară de o dedicare deplină nu va putea aduce biruința.
Acum, dacă vă uitați la versetul 14, am văzut data trecută prima componentă a armurii. Pavel spune, imaginându-și un soldat roman în ținuta sa completă de luptă: „Stați gata dar, având mijlocul încins cu alētheia”. Și am observat în primul rând că el are în vedere aici să fim autentici sau să avem o atitudine de disponibilitate, de dedicare ne fățarnică.
Termenul de aici, „mijlocul încins”, este asociat în gândirea ebraică cu ideea de promptitudine sau de pregătire. Poporul evreu, literalmente timp de secole, a arătat o disponibilitate de a se pune în mișcare prin expresia „mijlocul să fie încins”. Când au părăsit țara Egiptului în momentul Paștelui, li s-a cerut să aibă mijlocul încins. Aceasta este o formulare foarte obișnuită în gândirea evreiască. Apostolul Pavel cere același lucru în sens spiritual.
Petru spune, de exemplu, în 1 Petru 1:13: „Încingeți-vă coapsele minții voastre”. Cu alte cuvinte, pregătește-ți mintea pentru lucrurile lui Dumnezeu, asta spune Pavel. Un evreu care se pregătește pentru o călătorie nu ar pleca la drum cu hainele fluturându-i în vânt. Își încingea coapsele cu o centură şi își trăgea hainele pe sub aceasta, astfel încât să fie strânse pe lângă corp, ca să fie pregătit pentru mișcare, să fie gata pentru deplasare. Același lucru era valabil și pentru un soldat roman. Își lua tunica pe el, o trăgea pe sub această curea care era legată strâns, astfel încât haina să nu îl împiedice în luptă. Așadar, ceea ce ne spune apostolul nostru Pavel este că trebuie să ne pregătim pentru luptă. Trebuie să fim pregătiți și dedicați luptei. Așa că ideea sugerată aici este ideea de angajament.
Știți, unul dintre lucrurile care se întâmplă - și am discutat acest lucru în calitate de prezbiteri în ultimele două zile - când o biserică începe să crească precum a noastră, oamenii încep să se adauge într-o zonă periferică a bisericii care este din ce în ce mai departe, din ce în ce mai departe, pe măsură ce biserica devine tot mai mare, tot mai mare, și tot mai mare. Și se pare că există, în general, o diminuare în ce privește credincioșia celor ce se află la periferie, deoarece acei oameni nu se simt parte din nucleu și devin un fel de spectatori. Nivelul de angajament începe să scadă, iar nouă ne revine sarcina de a-i provoca în mod constant pe oameni la credincioșie deoarece, cu cât harul crește mai mult, cu cât este mai mare este impactul potențial, cu atât mai mare este împotrivirea vrăjmașului, și cu atât mai disperată este nevoia de dedicare, înțelegeți?
Jerry Mitchell mi-a oferit privilegiul de a lua prânzul săptămâna aceasta cu el și cu prietenul său, generalul Zonich Shaham, care a vorbit la cursul Homebuilders, dacă nu mă înșel, duminica trecută, el un general israelian cu un șir de medalii de luptă lung cât brațul tău, dar este un om deosebit - nu este creștin, el are o orientare foarte sionistă, crede în suveranitatea statului Israel și are o mare considerație pentru măreața tradiție în istorie a acestui măreț popor. Și am avut privilegiul de a lua prânzul cu el și, ca să nu vă spun mai mult, este într-adevăr o persoană fascinantă.
I-am pus mai multe întrebări despre multe lucruri, iar apoi mi-a spus: „Am apreciat predica dumneavoastră. Am venit și v-am ascultat predica duminica trecută”. Mi-a zis: „Apreciez ceea ce ați spus despre dedicare, pentru că,” spunea el, „dedicarea este întreaga problemă la noi”. El a continuat: „Oamenii cred că suntem un popor super, sau că avem un super intelect sau o super putere, și de aceea câștigăm. Dar, de fapt, este vorba de angajament”. Și apoi a adăugat: „Și apropo, ceea ce ați spus despre mijlocul încins, ceea ce înseamnă dedicare, înseamnă a fi gata și pregătit, este exact ce trebuie. Încă folosim această expresie”.
El a continuat zicând: „Dați-mi voie să vă prezint o ilustrație în acest sens.” El a spus: „Am un prieten din San Fernando Valley care este evreu și care are un fiu, iar fiul său dorea să vină în Israel să trăiască acolo. Și astfel a venit să locuiască într-un chibuț”. Și a continuat: „După câțiva ani acolo, cred că aproximativ doi ani, a ajuns la vârsta la care ar fi trebuit să intre în armată sau să se întoarcă în Statele Unite.” Și a mai spus: „Sincer, simțindu-se la fel ca alți americani, ar fi putut alege viața ușoară și s-ar fi putut întoarce în America mai degrabă decât să se înroleze în armata israeliană. Am fost surprins să aflu că s-a înrolat în armată. Ei bine, următorul lucru pe care l-am știut despre el a fost că am primit o scrisoare de la el în care îmi cerea să ne întâlnim în privat, pentru că îl cunoșteam și am presupus că la fel ca orice băiat american, va spune: <
El mi-a spus că: „S-a prezentat la birou și aceasta a fost cererea lui. El a spus: «Generale, misiunea mea în armată este prea ușoară». A spus: «Nu asta este ceea ce vreau». A spus: «Vreau să fiu în cel mai bun, cel mai strategic, cel mai sârguincios, în cel mai dificil regiment din toată armata israeliană. Care este și cum pot să intru în el? »” Iar generalul l-a informat despre faptul că era un regiment de parașutiști de linia întâi, care au cea mai precară misiune și sunt în prima linie, aruncându-se în orice bătălie, astfel că ei vor fi înaintea oricui altcuiva.
El a spus: „Ăsta e grupul”. Dar generalul a spus: „Este incredibil ce trebuie să îndeplinești pentru a face parte din acel grup. Se încheie în cele din urmă cu patru zile de marș neîntrerupt, care durează toată ziua, urcând pe muntele care duce la Masada în mijlocul deșertului, cărând un rucsac plin. Și ăsta este doar finalul”. El a spus: „Asta e ceea ce vreau”. S-a înscris și, la scurt timp după aceea, a terminat antrenamentul, întins pe burtă, incapabil să își miște corpul pentru că niciun mușchi nu mai funcționa, dar a reușit. Generalul Shaham mi-a spus: „De aceea câștigăm. Câștigăm pentru că oamenii ca el sunt dedicați”.
Și în esență, asta ne spune apostolul Pavel în tot acest concept al mijlocului încins cu adevărul. Oameni buni, acesta este un război! Lumea ne amăgește cu o viață bună, dar noi suntem în mijlocul unei bătălii spirituale și vom învinge atunci când luăm în serios această bătălie. Biserica Grace este în pragul de a deveni cu un potențial nemaivăzut în acest oraș, și în această țară, și în întreaga lume. Cred că nu există nicio limită cu privire la ceea ce poate face Dumnezeu, în afară de propria noastră lipsă de dedicare. Cred că de aici trebuie să înceapă totul, așa cum a subliniat Pavel.
Continuăm şi vom observa în versetul 14 unde spune că un soldat roman are și o platoșă, iar Pavel o numește „platoșa neprihănirii”. Niciun soldat roman sănătos la cap nu ar merge vreodată într-o bătălie fără platoșa sa. Chiar dacă ar putea să lupte cu un soldat dușman faţă în faţă, ar putea fi străpuns de o săgeată venită dinspre celelalte forțe care să-l lovească într-o zonă vulnerabilă. Astfel că întotdeauna ar trebui să poarte o platoșă. Și cu siguranță că într-o luptă corp la corp oricum ar fi vulnerabil, și ar fi unele lovituri care ar fi parate dacă ar fi protejat.
Așa că, Pavel se uită la un soldat roman care intră în luptă și spune că nu este doar dedicat și are mijlocul încins, având centura pusă, și că este responsabil în privința mișcării, în așa fel încât să intre în luptă pentru a o câștiga. Dar are și zona sa vitală protejată de platoşă. Acum, soldații romani aveau diferite tipuri de platoșe. Unele erau făcute din in, o pânză foarte grea care atârna foarte jos și care era acoperită cu os – ei luau copitele unui animal și le tăiau în felii destul de subțiri, apoi le atârnau, agățate una de alta, astfel încât era aproape de natura cornului de animal, folosind acel fel de material; fie din copită, fie din corn.
În plus, uneori foloseau un fel de lanț de postav. Uneori foloseau pânză și atârnau de ea mici bucăți de metal. Și apoi, bineînțeles, cea mai obișnuită pe care o cunoaștem este placa mare de metal turnat, aproape de piept, care merge de la baza gâtului până la coapse, acoperind toată această zonă vitală, cea pe care o vedeți cu vulturul pe ea sau cu „SPQR” sau cu orice altceva, și pe care o asociem cu armura soldatului roman. Aceasta era, bineînțeles, pentru a proteja această zonă de-a dreptul vitală.
Acum, sincer, am încercat de-a lungul anilor, pe măsură ce am examinat armura creștinului, să văd dacă există vreo ierarhie a priorităților, dacă există unele piese mai importante decât altele, și asta este foarte greu de făcut, aproape imposibil, pentru că trebuie să îmbraci întreaga armură, nu-i așa? Întreaga armură. Fiecare piesă este dedicată în mod special pentru a îndeplini un anumit factor absolut esențial. Așa că nu putem spune că una se clasează în mod specific pe primul loc, alta pe al doilea și alta pe al treilea. Și totuși, mi se pare că la toate acestea cheia este platoșa neprihănirii.
Dacă nu există neprihănire în viața ta, sunt șanse să nu fii dedicat. Dacă nu există o neprihănire autentică în viața ta, nu vei avea scutul credinței, nu vei fi încălțat cu încălțămintea păcii. Nu vei avea coiful mântuirii și nu vei mânui sabia dacă nu ești dedicat pentru neprihănire în viața ta. Iar „neprihănirea” este doar un mod de a spune „o relație corectă cu Dumnezeu”. Lucrurile trebuie să fie corecte între tine și Dumnezeu, asta mi se pare că este factorul fundamental. De fapt din asta se naște dedicarea. Atunci când ești neprihănit înaintea lui Dumnezeu, va avea loc și dedicarea.
Acum, dați-mi voie să vorbesc puțin despre acest concept numit platoșa neprihănirii. Este evident, știți că într-o bătălie, zona care trebuie protejată este chiar asta. Coiful ar proteja zona capului, iar în tipul de bătălie pe care o duceau - corp la corp - foloseau o sabie scurtă și nu era genul de sabie cu care să poți tăia capul cuiva, așa că aceasta era zona vitală aici. Ceea ce se străduiau să protejeze era zona inimii, de sus, și apoi zona inferioară, pe care evreii obișnuiau să o numească „măruntaiele” (zona abdominală). Aceasta însemna secțiunea mediană, unde se află toate celelalte organe interne, organele funcționale ale corpului. Așadar, o platoșă acoperea două zone vitale: Inima și abdomenul.
Acum, pentru evreu, acest lucru avea o mare semnificație. În mod simbolic, inima reprezenta mintea, Biblia spune: „Cum gândește un om” - în ce? – „în inima lui, așa este el”. Din inimă ies gândurile rele. Inima este aspectul gândirii al vieții. Inima, în termeni ebraici sau simboluri înseamnă mintea. „Inima omului este nespus de înșelătoare și deznădăjduit de rea”. Gândirea este asociată cu inima.
Intestinele (sau măruntaiele) sunt asociate cu sentimentele și emoțiile. Există expresii cum ar fi măruntaiele compasiunii sau comparația tubului digestiv cu blocarea iubirii în cazul în care nu iubești pe cineva așa cum trebuie. Și asta pentru că emoțiile ne dau senzații în stomac, nu-i așa? Emoțiile ne lovesc în stomac. Ne doare efectiv stomacul atunci când simțim anumite emoții. Și astfel, pentru evrei, acesta este un mod potrivit de a demonstra acest lucru. Așadar, inima înseamnă procesul de gândire, iar abdomenul se referă la emoții.
Și dacă putem atrage atenția asupra imaginii noastre în ceea ce privește armura, iată ce putem afirma. Satan vrea să-l atace pe credincios în principal, în două domenii. Unu, în gândirea sa; doi, în emoțiile sale. Pe de o parte, în modul în care gândește și simte, pe de altă parte, în modul în care răspunde emoțional. Iar credinciosul trebuie să fie protejat, pentru că aici este locul în care Satan își desfășoară atacul. El îți alimentează procesele de gândire cu informații false. El îți hrănește emoțiile cu informații false. El vrea să-ți întunece mintea cu doctrine false, cu minciuni, cu neadevăruri religioase, cu orice poate, și vrea să apeleze la aspectele greșite ale emoțiilor tale. El vrea să genereze răspunsuri emoționale rele. El vrea să sucească și să-ți pervertească afecțiunea.
Așadar, iată cum stă treaba, prieteni. Ascultați-mă! Dacă vă protejați gândirea și sentimentele de atacurile lui Satan, sunteți invincibili. El va încerca să vă deruteze mintea cu o doctrină falsă sau va încerca să vă deruteze emoțiile care vă fac să tânjiți, să poftiți, să simțiți și să aveți afecțiune pentru lucruri greșite.
Acum, dacă luăm mintea și emoțiile împreună, ele cuprind tot ceea ce ne determină să acționăm. Ele înglobează conceptul de cunoaștere. Aceasta este prima cheie pentru a răspunde. Trebuie să ai o anumită cantitate de cunoștințe. Înțelegerea, conștiința, voința, dorințele, impulsurile, afecțiunile, sentimentele, emoțiile, toate aceste lucruri care ne determină să acționăm sunt protejate de platoșa neprihănirii.
Satan vine în viața ta și are câteva lucruri pe care vrea să le facă. Vrea să smulgă Cuvântul lui Dumnezeu din mintea ta și să o umple cu minciuni, nu-i așa? Să o umple cu perversiuni, să-ți umple mintea cu gunoaie, să-ți umple mintea cu o moralitate care nu este a lui Dumnezeu, să-ți umple mintea cu o teologie care nu este a lui Dumnezeu, să-ți umple mintea cu tot felul de neadevăruri și jumătăți de adevăr. Astfel că atacă mintea. El vrea ca tu să înțelegi greșit lucrurile. Nu vrea să poți interpreta corect lucrurile. El vrea să spui despre păcat: „Oh, nu-i chiar așa de rău”, așa că te îneacă literalmente într-o mare de păcat, astfel încât să devii foarte tolerant față de el, și te face să te simți bine cu el, astfel încât să nu crezi că este atât de rău pe cât este în realitate.
Așa că te face să râzi de păcate văzute la televizor sau în filme. Te face să auzi păcatul în melodii și muzică frumoasă, astfel încât îți întunecă și îți derutează gândirea clară a minții tale. De acolo, el trece la distrugerea conștiinței tale, la a te face să faci lucruri pe care nu ar trebui să le faci pentru a toci conștiința care odată te-a avertizat și care în curând nu te va mai avertiza. El vrea să-ți slăbească voința, vrea să-ți dărâme voința. El vrea să-ți zăpăcească emoțiile, făcându-te să ai sentimente greșite față de anumite lucruri. Vrea să-ți corupă dorințele. El vrea să-ți atragă afecțiunea spre lucruri greșite. Iar toate aceste atacuri vin din partea lui Satan în acea zonă vitală, și apostolul Pavel spune simplu că ea poate fi protejată de neprihănire, de neprihănire.
Am observat recent, citind presa, că Departamentul de Poliție din New York a inițiat o campanie de strângere de fonduri pentru a cumpăra veste antiglonț pentru toți ofițerii săi. Putem înțelege acest lucru. Acesta este un domeniu vital. Așa era și cu soldatul roman. Aceasta este zona vitală. Așa este și cu credinciosul. Și aceasta este zona vitală. Protejează-ți gândirea și simțirea și vei fi de neînvins în fața lui Satan.
Acum, care este neprihănirea despre care vorbește Pavel? Despre ce vorbește el cu adevărat? Există doar trei lucruri posibile de luat în considerare. Unul ar fi neprihănirea de sine, doi ar fi neprihănirea atribuită, iar trei ar fi neprihănirea trăită practic. Fie vorbește despre propria noastră neprihănire, fie vorbește despre neprihănirea lui Cristos care ne-a fost dată nouă, fie vorbește despre trăirea neprihănirii lui Cristos care ne-a fost dată nouă. Ne vom uita și vom vedea la ce se referă.
Să ne uităm mai întâi la conceptul de neprihănire proprie. Știți, sunt unii oameni care cred că sunt în regulă doar pentru că sunt oameni buni. Oare de ce? Ce vrea Satan, în cele din urmă, să facă cineva? Gândiți-vă la asta. Care este scopul final al lui Satan cu oamenii? Ei bine, vă spun eu care este. Scopul final al lui Satan este să atragă oamenii în iad împreună cu el, și să îi împiedice să vină la Dumnezeu. El nu vrea să populeze împărăția lui Dumnezeu. El nu vrea ca oamenii să se plece în fața lui Isus Cristos. El nu vrea cetățeni ai cerului. El vrea să populeze iadul. Și astfel, scopul final al lui Satan este să distrugă, oamenii să fie în iad. Acum, cam asta este ceea ce va face Satan.
Dar sunt unii oameni care spun: „Eu cred că neprihănirea mea va fi suficientă pentru a preveni acest lucru”. Satan vrea să-ți strice viața pe tot parcursul drumului, iar unii oameni cred că sunt suficient de buni pentru a se descurca. În vremurile biblice, fariseii erau așa. Ei credeau că sunt suficient de buni. Credeau că pot reuși și de aceea, în Matei 5:20, Isus spune: „Dacă neprihănirea voastră nu va întrece neprihănirea cărturarilor și a fariseilor, cu niciun chip nu veți intra în Împărăția cerurilor”. Acești oameni s-au înșelat. Nu erau suficient de buni. „Căci prin har ați fost mântuiți prin credință, și aceasta nu vine de la voi. Ci este darul lui Dumnezeu, - nu al cui? – nu al faptelor. Nu poți să fii neprihănit prin faptele tale. Și totuși, ei credeau că pot.
În capitolul 18 din Luca găsim atitudinea tipică a unui fariseu, a unui legalist, a cuiva care crede că poate reuși prin propria bunătate. Avem astfel de oameni și astăzi. De fapt, orice sistem religios din lume, în afară de creștinism, se bazează pe faptul că omul poate reuși singur, că poate fi suficient de bun de unul singur. Astfel, în Luca 18:9, Domnul spune o pildă: „Doi oameni s-au suit la Templu să se roage; unul era Fariseu și altul vameș. Fariseul sta în picioare și a început să se roage astfel: ‘Dumnezeule, Îți mulțumesc că nu sunt ca ceilalți oameni, hrăpăreți, nedrepți, preacurvari sau chiar ca vameșul acesta’”. Cu alte cuvinte, mă bucur că sunt atât de bun. Sunt atât de fericit în ceea ce mă privește, nu-i așa? Am reușit de unul singur. Am ajuns aici. Sunt neprihănit prin mine însumi.
„Eu postesc de două ori pe săptămână”, - în mod normal, trebuia să postești doar de câteva ori pe an, dar el chiar se străduia – „‘dau zeciuială din toate veniturile mele’. Vameșul sta departe, se bătea în piept și zicea: ‘Dumnezeule ai milă de mine, păcătosul’. Și Isus le-a zis: ‘Eu vă spun că mai degrabă omul acesta s-a pogorât acasă socotit neprihănit decât celălalt. Căci oricine se înalță, va fi smerit; și oricine se smerește, va fi înălțat’”.
Un alt cuvânt pentru „justificare” este expresia „socotit neprihănit”. Cine a fost cu adevărat neprihănit? Omul care credea că poate face asta de unul singur sau omul care știa că nu poate? Isus a spus că omul care știa că nu poate. Poți numi această istorisire: „Un om bun care a ajuns în iad și un om rău care a ajuns în rai”.
Atâta timp cât crezi că poți să o faci de unul singur, rămâi blocat cu neprihănirea ta de sine, și nu ai nicio platoșă. Nu te vei putea apăra niciodată împotriva Lui Satan. El vrea să fii aruncat în iad pentru totdeauna. Chiar dacă Dumnezeu are dreptul suprem de a face asta, Satan este cel care face tot ce poate ca să te ademenească acolo. Binele pe care îl poți face nu are niciun rezultat. Isaia 64:6 spune: „Toate faptele noastre bune sunt ca o haină mânjită”. Asta este tot ce avem mai bun. Dacă speri să intri în cer prin bunătatea ta, ești cea mai amăgită persoană dintre toate.
În Romani 3:10 citim aceste cuvinte foarte provocatoare. „Nu este niciun om neprihănit, niciunul măcar”. Dacă ar fi spus doar: „Nu este niciun om neprihănit”, cineva ar fi spus: „În afară de mine”. Așa că Biblia spune: „Nu, nici măcar tu. Niciunul măcar”. „Nu este niciunul care să aibă pricepere. Nu este niciunul care să caute cu tot dinadinsul pe Dumnezeu. Toți s-au abătut, și au ajuns niște netrebnici. Nu este niciunul care să facă binele, niciunul măcar. Cuvântul „netrebnici” înseamnă „a se acri ca laptele”. Întreaga rasă umană s-a acrit. Nu mai este nimeni neprihănit, nu mai este nimeni bun în toate. Ca urmare, se spune la sfârșitul versetului 19: „pentru ca orice gură să fie astupată, și toată lumea să fie găsită vinovată înaintea lui Dumnezeu”. De ce? Versetul 23: „Căci toți au păcătuit și sunt lipsiți de slava lui Dumnezeu”. Neprihănirea de sine nu este platoșa neprihănirii. Vei fi cu siguranță o victimă a forțelor iadului dacă încerci să te protejezi cu propria neprihănire. Probabil că cea mai bună ilustrare a acestui lucru o găsim deschizând la Filipeni 3:4 și vreau să observați cum tratează Pavel acest aspect.
Pavel începe prin a analiza aspectul neprihănirii de sine și spune în versetul 4: „Măcar că eu aş avea pricină de încredere chiar în lucrurile pământești”. Acum, cu alte cuvinte, dacă neprihănirea de sine ar fi posibilă, dacă aș putea intra în Împărăția lui Dumnezeu fiind suficient de bun, dacă aș putea să o fac, atunci eu, dintre toți oamenii, aș avea dreptul să încerc. Aș putea avea încredere în lucrurile pământești. Aș putea spune: „Am fost un tip destul de bun”. „Dacă altul”, spune el „crede că se poate încrede în lucrurile pământești, eu şi mai mult”.
Cu alte cuvinte, dacă privim lucrurile din punctul de vedere al dreptății omenești, probabil că pot depăși majoritatea oamenilor. Probabil că sunt cel mai bun dintre cei buni. De ce? Versetul 5. „Eu, care sunt tăiat împrejur a opta zi, din neamul lui Israel” - cu alte cuvinte, eram un israelit adevărat și, oameni buni, chiar de la tăierea împrejur încoace, totul s-a derulat cum trebuie, începând cu tăierea împrejur în ziua potrivită, în ziua a opta. „(Eu sunt) din seminția lui Beniamin” - și, apropo, nu exista o seminție mai evreiască decât cea a lui Beniamin. Dacă studiați seminția Beniamin în Vechiul Testament, veți vedea cum ei figurează în tot planul lui Dumnezeu și cum Dumnezeu se ocupă de această națiune ca de o seminție foarte specială.
Beniamin, de exemplu, conform cu Geneza 35, nu era doar un fiu al lui Israel, ci și fiul celei mai iubite soții a lui Israel, Rahela. Dintre cei doi fii preferați, Beniamin și Iosif, doar Beniamin a fost cel care, împreună cu Iuda, a format Israelul reconstituit în 1 Împărați capitolul 12. Beniamin a fost cel care a restaurat Israelul după întoarcerea din robie, Ezra 4:1. Beniamin a fost cel care a fost agentul principal al lui Dumnezeu în eliberarea lui Israel în vremea Esterei de răutatea lui Haman. Acum, Beniamin este o seminție foarte specială, o seminție foarte specială. Așa că el a spus: „Am o genealogie adevărată. Sunt un evreu din evrei” - dacă ați văzut vreodată un evreu, eu sunt unul. Eu sunt unul. Apoi el continuă – „în ce privește legea, fariseu” - Nu numai că sunt evreu, și un evreu adevărat, și încă unul din seminția lui Beniamin, dar aparțin celei mai stricte, mai religioase și mai legaliste partide din întregul sistem. Sunt un fariseu. „În ce privește râvna” - nu ați întâlnit niciodată un evreu mai zelos. „Un prigonitor al Bisericii; cu privire la neprihănirea, pe care o dă Legea, fără prihană”.
Este uimitor! El spune: „Dacă vrei să te bazezi pe propria neprihănire, uită-te la cel care are mai multe în favoarea sa decât oricine altcineva. Dacă neprihănirea de sine ar fi calea de intrare, aș pretinde asta”. Versetul 7 începe cu un cuvânt cheie, Filipeni 3:7. Care este acesta? „Dar”. „Dar lucrurile, care pentru mine erau câștiguri” – ceea ce am câștigat prin puterea mea - „le-am socotit ca o pierdere, din pricina lui Cristos. Ba încă, şi acum privesc toate aceste lucruri ca o pierdere”, - toate aceste lucruri nu înseamnă nimic, sunt inutile – „față de prețul nespus de mare al cunoașterii lui Cristos Isus, Domnul meu. Pentru El am pierdut toate și le socotesc ca un gunoi, ca să câștig pe Cristos”, - și acum aici în versetul 9 este cheia – „și să fiu găsit în El, nu având o neprihănire a mea, pe care mi-o dă Legea, ci aceea care se capătă prin credința în Cristos, neprihănirea, pe care o dă Dumnezeu, prin credință”.
Cu alte cuvinte, Pavel spune: <
Și din acel moment și până în vecii vecilor, când Dumnezeu se uită la tine, vede neprihănirea lui Isus Cristos. El, care nu a cunoscut niciun păcat, a fost făcut păcat pentru noi, pentru ca noi să fim făcuți neprihănirea lui Dumnezeu în El. Dumnezeu pune un văl peste tine și, de fiecare dată când te vede, te vede ca fiind neprihănit în Cristos. Aceasta este „neprihănirea atribuită”, așa au numit-o teologii. A ta este inutilă. Pavel însă spune: „Dar toate aceste lucruri le-am socotit ca un gunoi”.
Augustus Toplady a scris: „Eu sunt dator numai milei, și doar milei legământului îi cânt, Eu nu mă mai tem cu neprihănirea Ta oferită ființei mele și cu jertfa pe care Ți-o voi aduce, spaimele legii și ale lui Dumnezeu cu mine nu pot avea nimic de-a face, ascultarea și sângele Mântuitorului meu ascund toate fărădelegile mele”. Dumnezeu nu le mai vede, deoarece noi stăm îmbrăcați în neprihănirea lui Cristos.
Dar mai există și un alt pas. Știți ceva? Nu poți fi acoperit și protejat de neprihănirea propriei tale vieți. Și vrei să auzi asta? Chiar și neprihănirea lui Dumnezeu care ți-a fost acordată prin mântuire este doar baza platoșei tale. Trebuie să faci un pas mai departe. Ne aflăm în Filipeni 3. Uitați-vă la versetul 10. Pavel recunoaște că are această neprihănire atribuită, că neprihănirea lui Dumnezeu în Cristos este a lui, dar nu se oprește aici.
Apoi spune: „Și să-L cunosc pe El” – aici este o clauză de scop, pentru ca să-L cunosc – „și puterea învierii Lui, și părtășia suferințelor Lui, și să mă fac asemenea cu moartea Lui”. Versetul 12: „Nu că am şi câștigat premiul, sau că am și ajuns desăvârșit; dar alerg înainte”. Versetul 13: „Fraților, eu nu cred că l-am apucat încă.” „Alerg” - versetul 14 – „spre țintă”. Ceea ce vreau să spun, pe scurt, este următorul lucru. El spune: <
Astfel că ceea ce spune el cu adevărat este următorul lucru. Neprihănirea atribuită este de fapt aceea care face posibilă neprihănirea practicată, dar nu o face neapărat o realitate. Acum ajungem la subiect, prieteni. Sper că rezistați.
Ascultați vă rog! Când ați fost mântuiți, ați primit neprihănirea lui Isus Cristos. Această neprihănire vă va acoperi pentru toată veșnicia. Dar, pentru ca voi să trăiți genul de viață care să câștige bătălia împotriva Lui Satan, trebuie să aplicați principiile neprihănite pe care vi le pune la dispoziție neprihănirea Lui în chestiunea vieții voastre zilnice. Știți, există creștini, care cred că, deoarece au parte de neprihănirea lui Cristos, nu contează ce fac.
Nu voi uita niciodată când l-am auzit pe tatăl meu povestind despre un om care era în lucrare, era împreună cu el odată și a înjurat rostind un șir de blesteme. Iar el l-a întrebat șocat: „Ce te-a apucat să spui asta?” El a răspuns: „Oh, nu contează. Sunt acoperit de neprihănirea lui Cristos. Asta este doar vechea mea natură. Oricum, ce poți să faci cu vechea ta natură?”
Într-o altă împrejurare, omul respectiv a zis că a decis că i-ar plăcea să viziteze un bar de nudiști, la care cineva din compania sa a răspuns: „Cum adică? Cum adică vrei să faci asta?” „Păi”, a spus el, „nu prea contează. Vedeți, eu sunt acoperit de neprihănirea lui Cristos. Aceasta este doar vechea mea natură”.
Nu se poate face această dihotomie. Nu poți separa asta. Faptul că suntem acoperiți de neprihănirea lui Isus Cristos nu garantează că vom trăi fiecare moment așa cum ar trebui. Garantează doar că putem, nu-i așa? Că există posibilitatea. Este o diferență între poziționare și practică. Poziția ta este sigură pentru totdeauna, dar practica ta nu corespunde întotdeauna. Aceasta este adevărata problemă. Așa că Pavel spune: „Sigur. Mi s-a dat neprihănirea lui Dumnezeu, dar asta nu înseamnă că am obținut-o. Asta nu înseamnă că am apucat-o. Asta nu înseamnă că am ajuns. „Astfel dar” - așa cum spune el în capitolul 2, - „trebuie să duc această mântuire până la capăt, astfel încât să pot realiza ceea ce Dumnezeu vrea să facă în viața mea”.
Abia acum, oameni buni, este momentul în care veți primi platoșa. Platoșa este pusă atunci când trăim o viață neprihănită și sfântă. Și în mod sigur și absolut, temelia este de la Cristos. Contele Zinzendorf a scris acel măreț imn tradus de John Wesley. Îmi place să îl cânt și l-ați cântat și voi. Spune așa: „Isuse, sângele și neprihănirea Ta, frumusețea mea stă în haina mea glorioasă. În mijlocul lumilor în flăcări, în acestea îmbrăcat, cu bucurie capul îmi voi ridica. Îndrăzneț voi sta în ziua cea mare. Căci cine va trebui să pună pe seama mea ceva, când prin Tine pe deplin absolvit sunt de păcat, de frică, de vină și de rușine. O, lasă-i pe cei morți să-ți audă acum glasul. Și să se bucure cei alungați de tine. Aceasta este frumusețea lor, îmbrăcămintea lor glorioasă, Isuse, este sângele și neprihănirea Ta”.
Are dreptate. Standardul este neprihănirea Lui. Ceea ce ne acoperă este neprihănirea Lui. Neprihănirea lui Cristos ne este atribuită nouă. În Romani 3 se vorbește în continuare despre faptul că nu este niciunul neprihănit, niciunul neprihănit; iar în versetul 22 se spune: „neprihănirea lui Cristos ne este dată nouă”. Perfecțiunea lui Cristos devine a noastră, iar poziția noastră înaintea lui Dumnezeu este perfectă.
Nu putem atinge niciodată neprihănirea standard a lui Dumnezeu pe cont propriu, așa că aceasta vine ca un dar de la Isus Cristos. Oh, ce gând extraordinar este acesta! Dar nu neprihănirea lui Cristos este cea asupra căreia Pavel se concentrează aici. Nu acesta este gândul principal aici. Este ceea ce vechii puritani obișnuiau să numească „neprihănirea împărtășită”. Trebuie să ți-o însușești.
Poți trăi o viață neprihănită. Este o chestiune de alegeri zilnice, clipă de clipă. Neprihănirea practică îți pune armura. Pavel spune: „O, cât de mult îmi doresc asta”, Filipeni 3:10. „Oh, cât de mult vreau să văd asta. Vreau să ajung la premiu”. Iar premiul este asemănarea cu Cristos. Vreau ca neprihănirea mea – observați vă rog ce zice - neprihănirea mea practică să se potrivească cu neprihănirea mea pozițională.
Preaiubiților, viețuirea sfântă este platoșa. Știți ce cred eu? Cred că undeva pe parcurs, această practică a fost uitată în biserică. Știți, aceasta este problema de fond. Dacă nu trăiești o viață sfântă, ai de pierdut. Veți întreba: „Bun, da ce ai de pierdut?” În primul rând, îți vei pierde bucuria. Vă garantez asta. Dacă nu trăiești o viață neprihănită, Dumnezeu Își reține binecuvântarea în ce te privește. Unu Ioan spune: „V-am scris aceste lucruri pentru ca bucuria voastră să fie deplină”. Dar ideea este că ele sunt scrise pentru ca, ascultându-le, bucuria voastră să fie deplină. Fără ascultare, nu există bucurie.
Vă spun, motivul pentru care credincioșii sunt triști atât de des și motivul pentru care au tristețe în viața lor nu este pentru că au nevoie de consiliere psihologică, datorită faptului că au vreun fel de problemă relațională, ci este pur și simplu o lipsă de sfințenie personală. Cred cu tărie că aceasta este concluzia. Iar biserica de astăzi a ignorat destul de bine acest lucru, am înlocuit asta cu programe, seminarii și consiliere. Ascultă cu atenție, dacă ai probleme în viața ta, primul loc în care trebuie să te uiți este la propria ta sfințenie. Dacă ai probleme în căsnicia ta, acesta este primul loc în care trebuie să te uiți. Și îți garantez chiar acum că dacă nu duci o viață sfântă vei avea probleme, pentru că Dumnezeu nu îți dă binecuvântarea.
David știa asta. Când David era în păcat, el a zis Domnului: „Dă-mi iarăși bucuria mântuirii Tale”. Am parte de mântuire, doar că mi-am pierdut bucuria. Pur și simplu mi-am pierdut bucuria. Și asta este o chestiune de viață neprihănită. După cum văd eu în creștinism, noi alergăm de colo-colo punându-ne armuri de hârtie. Știți, când mergeți la restaurant și copiii voștri sunt mici, ei vin și le pun chestia aia în jurul gâtului? Eu văd asta ca fiind platoșa creștină modernă tipică. Absolut inutilă. Este alcătuită dintr-un sistem, sau dintr-o metodă, sau dintr-un program. Știți, viața mea are probleme, familia noastră are probleme. Ei bine, ai avea nevoie de vreo 10 sau 12 ședințe cu un consilier. Și așa se pune platoșa de hârtie. Nu de asta ai nevoie. Ceea ce ai nevoie este un timp de vreo 10 - 12 ore în prezența lui Dumnezeu până când îți vei rezolva caracteristicile ne sfinte din viața ta și te împaci cu El. De asta ai nevoie.
Și asta este ceea ce mă rog pentru Biserica Grace. Ascultați, oameni buni. Nu avem nevoie de mai multe programe pe aici. Nu avem nevoie de mai multe metode. Avem nevoie de sfințenie în viețile noastre. Asta e concluzia. Iar noi suntem o societate care se îneacă într-o mare de imoralitate, de materialism și umanism care ne înghite până la punctul în care suntem atât de mult victimizați de aceasta încât ocolim cu ușurință domeniul sfințeniei personale și chiar și în numele lui Isus Cristos, sub umbrela slujirii, luăm armura de hârtie: Programe, tehnici, metode. Eu le numesc „chestiuni creștine”, simple chestiuni care nu au niciun efect final asupra problemei reale.
Privește-ți propria viață. Ai probleme în familie? Verifică-ți propria sfințenie. Ești credincios în citirea Cuvântului lui Dumnezeu? Viața ta de rugăciune este ceea ce ar trebui să fie? Îți iubești familia așa cum ar trebui? Vorbești despre Isus Cristos fără rușine în societatea și cultura ta, oriunde te-ai afla? Îi dai Domnului ceea ce ar trebui să-I dai cu sacrificiu și te ocupi de administrarea tuturor celorlalte lucruri pe care le păstrezi? Trăiești o viață neprihănită în categoriile vieții tale, așa cum le-ai conturat și cum a făcut Dumnezeu în Cuvântul Său?
Pentru că dacă nu faci toate astea, de ce te-ai aștepta ca viața ta să meargă bine? Dacă ar fi așa, atunci Dumnezeu ar eşua în propriile scopuri, nu-i așa? Într-acolo trebuie să mergem. Dar, știți, oamenii vor să găsească un răspuns la limită. Ei preferă să poarte o platoșă de hârtie decât să se ocupe de problemele reale. Dacă există neascultare în viața ta, dacă există păcat în viața ta, dacă este nemărturisit și nerezolvat și continui să trăiești în felul acesta, dacă ai atitudini greșite, dacă nutrești resentimente, dacă există probleme și nu le îndrepți niciodată, dacă ai gânduri greșite pe care le cultivi, dacă ceea ce spui nu este ceea ce ar trebui să fie, dacă faptele tale nu sunt ceea ce ar trebui să fie și continui să trăiești așa, îți promit, garantat, că vei avea probleme. Îți vei pierde bucuria.
Un alt lucru care se va întâmpla este că îți vei pierde rodnicia. Vei deveni neproductiv. Te vei ofili ca și cum ai fi o ramură de viță. Și vă voi menționa și un al treilea lucru. Îți vei pierde și răsplata. Ioan spune: „Păziți-vă bine să nu pierdeți rodul muncii voastre, ci să primiți o răsplată deplină”. Unii dintre voi își vor diminua capacitatea de a sluji lui Dumnezeu pe toată durata veșniciei în cer.
Și aș mai adăuga un lucru. Veți aduce ocară asupra slavei lui Dumnezeu. De ce ați vrea să trăiți așa? Sunteți atât de nerecunoscători față de Dumnezeu încât, în primul rând, să trăiți o viață păcătoasă, o viață nedreaptă și să renunțați la bucuria pe care El vrea să v-o dea? Puteți spune „nu” darurilor Sale? Puteți fi atât de nerecunoscători față de potențialul lui Dumnezeu în voi încât să trăiți o viață nedreaptă și puteți spune „nu” lucrării pe care El vrea să o realizeze prin viața voastră? Ați putea să-I spuneți „nu” lui Dumnezeu în ceea ce privește ceea ce vrea ca voi să experimentați cu bucurie pentru toată veșnicia în împărăția Sa cerească, limitându-vă pe voi înșivă? I-ați putea spune „nu” lui Dumnezeu, care caută slava în mijlocul oamenilor, trăind o viață nelegiuită care Îi necinstește Numele?
Vedeți cât de neînțelept este? Și toate acestea sunt un afront la adresa Lui. Dumnezeu, ca să zic așa, stă la capătul cerului, la marginea cerului. Mâinile Lui sunt pline de binecuvântare. Aceste binecuvântări includ bucurie, rodnicie, răsplăți finale și slavă pentru El însuși. Și tu să-I întorci spatele și să-ți urmezi propria ta păcătoșenie? Ascultați, prieteni. Așa cum am sugerat mai devreme, nici măcar nu am început să vedem ce ar putea face Dumnezeu cu această biserică, în acest loc, în această țară și în întreaga lume, dacă vom începe să ne punem cu adevărat viețile în armonie cu principiile drepte ale Cuvântului lui Dumnezeu. Și vorbesc atât în dreptul meu, cât și în dreptul oricui altcuiva.
Aceasta este concluzia. Dacă ai probleme, acestea sunt probleme legate direct de acel domeniu al vieții tale. Și dă-mi voie să-ți spun că, dacă lucrurile sunt corecte în viața ta și ești neprihănit înaintea lui Dumnezeu, probabil că nici nu vei avea prea multe încercări, pentru că nu sunt prea multe de îndreptat. Așadar, Dumnezeu ne-a așezat simplitate în Cuvântul Său. Este uimitor pentru mine cum creștinii vor întotdeauna să ignore simplitatea de fond și să înlocuiască cu un răspuns superficial soluția biblică foarte clară.
Ei bine, ceea ce încerc să spun este să vă puneți armura, prieteni. Ăsta e război, și nu voi fi niciodată mulțumit. Când voi pleca şi îmi voi da ultima suflare spunând: „Doamne, vreau să câștig această ultimă bătălie”. Cred că Dumnezeu vrea ca noi să facem tot ce putem cu potențialul pe care ni l-a dat și cred că asta presupune ca fiecare dintre noi să-și ia acest angajament.
Ascultați, vă rog să vă gândiți cu mine încă un minut sau două. În 1 Petru 2:11, Petru spune următoarele. „Preaiubiților, vă sfătuiesc” - acum este în genunchi implorându-i – „ca pe niște străini și călători, să vă feriți de poftele firii pământești cari se războiesc cu sufletul”.
Acum, Petru spune că avem de înfruntat un război și doar dacă suntem dedicați pentru a avea o viață neprihănită>> - și prin asta nu vreau să spun că nu păcătuiești niciodată. Vreau să spun că există o frecvență din ce în ce mai mică a acestuia, iar atunci când păcătuiești, îl mărturisești, te pocăiești și te întorci de la el. Te ocupi de el în fața lui Dumnezeu. Și ești suficient de sincer pentru a-ți evalua viața. El spune: „vă rog să vă feriți de poftele firii pământești cari se războiesc cu sufletul”. Când cazi în fața poftelor, pierzi, și acolo se pierde bucuria, acolo se pierde rodnicia, acolo se pierde răsplata, și acolo dispare în cele din urmă onoarea lui Dumnezeu în fața lumii.
Asta e partea negativă. „Să vă feriți de poftele firii pământești cari se războiesc cu sufletul”. Partea pozitivă este în versetul 12. „Să aveți o purtare bună în mijlocul Neamurilor”. Fiți dedicați. Trăiți o viață neprihănită. Trăiți o viață mai presus de orice reproș. Și observați vă rog că, în Evrei 11:13 se spune că ei „au mărturisit că sunt străini și călători pe pământ”. Oameni buni, și noi suntem. Suntem străini și călători pe pământ și nu înțelegem asta suficient. Știți, ne-am legat atât de mult de acest pământ, încât suntem blocați ca într-un fel de beton aici. Am intrat în capriciile pământului și în lucrurile lumii și ne implicăm cu toții în a iubi lumea și lucrurile lumii, așa cum a spus Ioan. În schimb, oamenii din cartea Evrei, se spune că ei „erau în căutarea unei cetăți al cărei meșter și ziditor este Dumnezeu”. Iar Pavel le spune filipenilor că „cetățenia noastră este în ceruri”. Isus spune: „Locul nostru nu este în lume. Lumea ne urăște. Noi nu suntem din lume. Noi nu avem parte de lume”. Și totuși, ne înrădăcinăm și ne pierdem perspectiva. Nu ne vedem pe noi înșine trăind în locurile cerești, purtând un război spiritual și urmărind o viață neprihănită, cu toată energia noastră dependentă de resursele Sale.
Ascultați-mă, culmea prostiei pentru un creștin este de a fi înghițit în sistemul lumii. În 2 Timotei 2:3, Pavel spune: „Sufere împreună cu mine, ca un bun ostaș”. Mergi înainte și când e greu. Apoi, versetul 4 spune, ascultați asta: „Niciun ostaș nu se încurcă cu treburile vieții”. Ceea ce spune el este următorul lucru. Nu poți să fii în armată și să fii și civil. Nu poți să fii amândouă, iar dacă ai venit să lupți pentru comandant și să-L slujești pe Domnul, atunci trebuie să ieși din sistem.
Există suficiente resurse în această biserică din punct de vedere spiritual, intelectual, în ceea ce privește darurile spirituale, în ceea ce privește actele de părtășie și slujire, în ceea ce privește finanțele pentru a face mai mult decât putem gândi - mai mult decât am putea concepe - dacă am fi dedicați și dacă am fi neprihăniți. Nu vreau ca voi să faceți lucruri pentru că vă simțiți presați să le faceți. Vreau să le faceți pentru că ele rezultă dintr-o viață sfântă, înțelegeți? Știți ce vă spun eu? Dacă cei credincioși, în primul rând, au mijlocul încins cu adevărul și sunt credincioși indiferent de preț și, în al doilea rând, trăiesc o viață sfântă, nu trebuie să spui mare lucru, pentru că din această sfințenie vor ieși toate răspunsurile care sunt determinate de Duhul lui Dumnezeu. De aceea mă împotrivesc tuturor tacticilor de mare presiune folosite în creștinism. Ele ocolesc adevărata problemă, și anume dedicarea autentică și sfințenia adevărată.
Așa că trebuie să aducem trupurile noastre ca jertfe vii, sfinte și plăcute înaintea lui Dumnezeu. Aici e vorba de sfințenie. Ar trebui, așa cum a spus Pavel în Coloseni 3, să ne gândim la lucrurile de sus și nu la cele de pe pământ. Trebuie să avem platoșa pe noi, prieteni. Trebuie să facem ceea ce spune Pavel în 1 Corinteni 15:34. El spune: „Veniți-vă în fire și nu mai păcătuiți”.
Și știți, chiar și cel mai mic lucru poate face asta. Atunci când un comandant începe să lupte într-o bătălie cu o altă armată, primul lucru pe care îl face este să trimită un grup avansat și să găsească o breșă, iar apoi, prin acea breșă, are loc infiltrarea. Ceea ce Satan vrea să găsească în viața ta este doar o mică fisură în baraj, iar asta este tot ce-i trebuie pentru a sparge întregul baraj. Vulpile mici sunt cele care strică viile mari. Fiți conștienți și țineți minte și acest lucru: în cele din urmă, veți învinge. În cele din urmă, veți fi biruitori. Nu are sens să renunțați la toate lucrurile mărețe pe care Dumnezeu le are pentru voi acum.
Mă rog ca voi să fiți plini de bucurie. Mă rog ca această biserică să fie plină de bucurie. Mă rog ca această biserică să fie plină de rodnicie. Mă rog ca această biserică să fie plină de slujire productivă și răsplătită în slavă. Mă rog ca Dumnezeu să fie înălțat și știu că acest lucru se va întâmpla atunci când ne vom dedica neprihănirii reale. Pentru că resursa este acolo, în neprihănirea lui Isus Cristos.
În încheiere, vă aduc aminte de cuvintele lui John Newton. Iată ce a scris: „Chiar dacă mulți dușmani te pândesc de jur împrejur și brațul tău este slab, viața ta este ascunsă cu Cristos în Dumnezeu, dincolo de orice pericol. Oricât de slab ai fi, nu te vei stinge, sau leșinând nu vei muri. Isus, tăria oricărui sfânt, te va ajuta de sus. Deși neperceput de simțul muritor, credința Îl vede mereu aproape. E călăuză, e slavă, e scut, atunci de ce să te temi? E la fel de sigur precum a biruit și a triumfat o dată pentru tine. La fel de sigur veți triumfa prin El și voi, cei care iubiți numele Lui”. Să ne rugăm.
Tată, avem această încredere supremă că vom birui. Dar știm că nici măcar această încredere supremă nu ne poate proteja acum dacă nu suntem sfinți. Așa că îți cerem să ne încingi, și să ne acoperi cu platoșa neprihănirii care vine din inimile care sunt ascultătoare. O, Doamne, fă-ne ascultători față de Cuvântul Tău, ca să vedem că putem trăi în sfințenie, în neprihănire, și fără vină în mijlocul unui neam ticălos și pervers. Și Îți mulțumim pentru acest privilegiu în numele lui Cristos! Amin.
SFÂRȘIT
This article is also available and sold as a booklet.
