În această dimineață ne întoarcem din nou la studiul nostru din Efeseni capitolul 5. Ne va lua puțin timp să trecem prin versetele de la 18 la 21 pentru că sunt atât de încărcate de adevăr și nu vrem să ocolim niciunul dintre aceste lucruri extraordinare pe care Duhul lui Dumnezeu le are pentru noi în acest pasaj cheie. Dacă nu aveți Biblia cu voi, veți găsi un exemplar în bancă, în care puteți urmări pe măsură ce studiem versetele de la 18 la 21 din Efeseni 5. Puteți urmări textul pe care eu îl voi citi.

„Nu vă îmbătați de vin, aceasta este destrăbălare, dimpotrivă fiți plini de Duh, vorbiți între voi cu psalmi, cu cântări de laudă și cu cântări duhovnicești, și cântați și aduceți din toată inima laudă Domnului. Mulțumiți totdeauna lui Dumnezeu Tatăl, în numele Domnului nostru Isus Cristos; supuneți-vă unii altora în frica lui Cristos”.

Acum, în ultimul nostru studiu, am învățat că a fi umplut cu Duhul, așa cum este indicat în versetul 18, înseamnă a trăi fiecare moment ca și cum ai sta în prezența lui Isus Cristos. Când am comparat Efeseni 5:18 cu Coloseni 3:16, am remarcat că a lăsa Cuvântul lui Cristos să locuiască din belșug în voi este același lucru cu a fi umplut cu Duhul. Din ilustrarea vieții lui Petru am văzut că atunci când Petru stătea lângă Isus Cristos, putea să facă minuni, putea să rostească lucruri minunate și să aibă un curaj extraordinar. Același Petru, când este umplut cu Duhul lui Dumnezeu, este văzut făcând minuni, este auzit spunând lucruri minunate și se vede că are un curaj extraordinar. Cu alte cuvinte, paralela aceasta este interesantă. În momentul în care a fost lângă Isus Cristos, în prezența Sa și în momentul în care a fost umplut cu Duhul lui Dumnezeu, a obținut aceleași rezultate. Și observați, vă rog, că exact asta ne spune Efeseni 5:18 și Coloseni 3:16. A fi umplut cu Duhul nu înseamnă a avea o experiență extatică. Nu înseamnă a avea parte de un fel de curentat supranatural. Ci a fi umplut cu Duhul înseamnă pur și simplu să trăiești clipă de clipă fiind conștient de prezența lui Isus Cristos.

Aceasta este esența unei vieți umplute de Duhul Sfânt în întregime. Conștientizarea lui Cristos. Presupune să ai gândurile tale conduse de conștientizarea faptului că Isus Cristos este real și că El este alături de tine. Că El este prezent. Este o experiență reală clipă de clipă. Este un angajament pentru acum, nu pentru viitor. Dumnezeu nu este niciodată interesat de promisiunile viitoare. Cred că sunteți conștienți de asta, nu-i așa? De fapt, nici voi nu sunteți foarte interesați de astfel de promisiuni viitoare. De exemplu, dacă soția ta vine la tine și îți zice: „Dragul meu, mă iubești?” tu nu-i vei spune: „Păi o să vezi asta în câteva săptămâni”. Ea nu este interesată să vadă asta peste câteva săptămâni. Ea vrea să știe acum. Ei bine, Dumnezeu nu este interesat de ce spui că vei face tu în viitor; ci El este interesat de ce faci tu în prezent. Este vorba despre momentul prezent, despre ce faci acum. Problema este dacă viața ta este controlată de Duhul Sfânt acum.

Și, apropo, știai că trăiești în prezent și că niciodată nu vei trăi în viitor? Absolut niciodată. Privești înainte la viitor, dar nu ajungi niciodată acolo. Viitorul este întotdeauna înainte. Și niciodată nu trăiești în trecut. Unii oameni încearcă asta din greu, mai ales în societatea noastră de astăzi. Ceea ce e vechi e bun, știți. Oamenii vor să se întoarcă în trecut, dar nu ai cum să faci asta niciodată. Vei fi mereu aici și acesta este singurul moment care contează. Iar ceea ce spune apostolul Pavel este următorul lucru: Să vă păstrați pe voi în mod continuu, clipă de clipă umpluți, stăpâniți de Duhul Sfânt. Acesta este felul în care trebuie să trăiești viața de credință. Nu controlat de tine, ci de Duhul Sfânt al lui Dumnezeu. Cum? Umplându-ți viața cu Cuvântul lui Dumnezeu, astfel încât gândurile tale să fie gândurile lui Dumnezeu, căile tale să fie căile Lui cât de mult posibil. Astfel încât Cristos Însuși să îți stăpânească gândirea și în felul acesta ajungi să fii stăpânit de Duhul Său.

Descoperim un extraordinar rezultat secundar al acestei realități din 2 Corinteni capitolul 3 cu versetul 18. Acolo spune că, în timp ce privești la slava Domnului, în timp ce te concentrezi asupra cunoștinței lui Cristos, vei fi schimbat după chipul Său de către Duhul Sfânt. Cu alte cuvinte, cunoștința lui Cristos duce la asemănarea cu Cristos, vedeți. Aceasta este lucrarea Duhului. Pe măsură ce ești umplut cu Duhul, devii asemenea lui Cristos. Așa că putem afirma că angajamentul absolut de a fi umplut cu Duhul clipă de clipă duce la o posibilă maturitate. Devii ca și Cristos, pe măsură ce trăiești cu Duhul, pe măsură ce umbli în Duhul, pe măsură ce ești plin de Duhul.

Viața de credință te duce spre asemănarea cu Cristos. Și începi să mergi în direcția asta doar atunci când ești umplut cu Duhul. Când lucrați prin fire, vă plafonați și nu există niciun progres. Singurul progres din viața voastră este în acele momente în care sunteți plini de Duhul lui Dumnezeu – aceasta este mișcarea ascendentă. Și știți că cei mai mulți creștini, pur și simplu merg așa – se plafonează și încetinesc – Dumnezeu însă vrea ca noi să ne îndreptăm spre asemănarea cu Cristos. Așadar, pe măsură ce suntem umpluți cu Duhul, și privim la slava lui Cristos, devenim asemenea lui Isus Cristos. Aceasta este cheia vieții de credință. Acolo obții victoria, acolo cunoști bucuria. Acolo vine bucuria și rodnicia și posibilitatea de a fi folositor pentru Dumnezeu.

Acum, am remarcat că sunt trei lucruri în acest text pe care am vrut să le notăm. Mai întâi a fost contrastul din versetul 18. Vă aduceți aminte? Apostolul Pavel spune: „Nu vă îmbătați de vin, aceasta este destrăbălare” – sau asōtia, risipă, o boală fără speranță, incurabilă – „dimpotrivă fiți plini de Duh”. Și acesta este contrastul. Cu alte cuvinte, nu suntem ca păgânii care se îmbată și induc un fel de noțiune falsă prin care susțin că ei pot comunica cu zeii prin beție. Comuniunea noastră cu Dumnezeu este prin umplerea cu Duhul. Noi nu suntem ca păgânii care cred că ajung la un alt nivel de viață sau că obțin o putere mai mare sau o forță mai mare sau orice altceva prin beție, noi dobândim tot ce avem prin puterea lucrării de umplere a Duhului lui Dumnezeu. Deci acesta este contrastul. Nu mai suntem ca ei. Influența care ne controlează, resursa noastră, puterea noastră, resursa noastră care ne duce la conștientizarea prezenței lui Dumnezeu este umplerea cu Duhul, nu beția.

În urma contrastului, am observat porunca, nu-i așa? Și porunca se află la sfârșitul versetului 18: „Fiți plini de Duh”. Este un mod de viață. Nu este un simplu impuls electric pe care îl primești și care ține toată viața, înțelegeți? Nu este ca Right Guard, o singură lovitură și am rezolvat problema pentru toată ziua. Nu este deloc așa. Duhul Sfânt nu funcționează în felul acesta. Mai degrabă este să cedezi Duhului Sfânt controlul total clipă de clipă. De fapt, asta poate fi ilustrat cel mai bine prin metafora mersului. Este vorba de mersul pe jos, iar mersul presupune câte un pas. Avem pace pe măsură ce ne încredințăm pas cu pas Duhului lui Dumnezeu. Este la fel de simplu ca orice decizie din viață. Viața presupune luarea de decizii. Dis de dimineață sună alarma și trebuie să iei prima decizie: mă trezesc sau stau în pat? Mă prefac că sunt bolnav sau spun adevărul? Oare ce o să fac? Te duci la dulap și trebuie să iei o a doua decizie: port cămașa albastră sau cămașa maro? Și asta trebuie să faci toată viața. Te duci la bucătărie, și trebuie să iei altă decizie: ce o să mănânci? Fruit Loops sau Captain Crunch? Şi continui, voi ştiţi, adevărul este că viața este un proces de decizii. Una după alta.

Iar viața controlată de Duhul este aceea care se încredințează pas cu pas Duhului lui Dumnezeu. Este o chestiune ce ține de luarea deciziilor, câte un singur lucru odată. Iar atunci când te predai Duhului lui Dumnezeu, nu faci altceva decât să urmezi în mod constant urmele pașilor Lui. Și singurul mod în care se va întâmpla asta va fi atunci când vei fi stăpânit de Cuvântul lui Dumnezeu găsindu-ți plăcerea în el în fiecare zi. Puteți sări peste cerealele de dimineaţă (Captain Crunch) dacă v-ați asigurat că v-ați hrănit din Cuvânt. Atunci veți primi informațiile și datele necesare pentru ca Duhul lui Dumnezeu să vă stăpânească gândirea.

Acum, mersul pe jos este un mod bun pentru a înțelege acest concept pentru că în mersul pe jos faci pe rând câte un pas. Să ne uităm la Galateni, cu o epistolă mai în spate, în capitolul 5 și să observăm că, de fapt, aceasta este aceeași ilustrație pe care o folosește apostolul Pavel într-un alt context. Oamenii întreabă: „Păi cum este posibil să construim o întreagă teologie pe Efeseni 5:18? Cum am reușit să obținem toată învățătura asta bazată pe un singur verset?” Problema este că nu se bazează pe un singur verset; acesta este doar un mod de a privi. Același adevăr al unei vieți stăpânite de Duhul este prezentat peste tot în Noul Testament. Este prezentat peste tot în Noul Testament. Întâlnești acest adevăr pe tot parcursul cărții Faptele Apostolilor, te întâlnești cu el în Coloseni, te întâlnești cu el în Efeseni, îl găsești aici în epistola către Galateni, te întâlnești cu el în capitolul 8 din Romani. Este prezentat și în Evanghelia după Ioan când Cristos vorbește despre venirea Duhului. Este peste tot.

Dar vreau să observați ce zice în Galateni capitolul 5 cu versetul 16, deoarece aici el folosește termenul „umblare” pentru a vorbi despre această lucrare a Duhului. El spune: „Umblați cârmuiți de Duhul și nu împliniți poftele firii pământești”. Acum, iată cum arată viața stăpânită de Duhul. Este ca o umblare. Presupune un singur pas odată. Presupune a face doar un pas odată, în Duhul; adică sub stăpânirea Duhului. Continuați, dacă este să privim literal în greacă, continuați să umblați în Duhul. Nu vă abateți de la asta. Și dacă faceți asta, nu veți împlini poftele firii. Cu alte cuvinte, modalitatea de a trece peste păcătoșenia voastră și de a trece peste dorințele voastre rele, modalitatea de a birui ispitele lui Satan este pur și simplu să umblați în Duhul. Doar continuați să umblați în Duhul.

Vedeți voi, aspectul pozitiv are grijă de problema negativă. Știți, oamenii spun: „O, diavolul mă urmărește și demonii se țin după mine, mai bine mă duc să iau pe cineva care să scoată demonii din mine. Nu știu cum să lupt cu demonii – aș că trebuie să iau pe cineva care este expert în asta”. Nu e nevoie de altceva decât să umbli în Duhul și nu vei avea nicio problemă, nu-i aşa? Este aspectul pozitiv cel care îl rezolvă pe cel negativ. Deci, dacă umblați în Duhul, nu veți împlini poftele firii.

Acum, ar trebui să știți că în voi se desfășoară un război. Uitați-vă la versetul 17: „Firea poftește împotriva Duhului”. Însă, veți întreba: „Ce este firea?” Cel mai bun mod de a explica firea este acela că firea este terenul fertil al păcatului. Firea este locul unde Satan aterizează cu ispita lui. Este acea parte a umanității noastre care este expusă capacității de a păcătui. Chiar dacă sunt o făptură răscumpărată și în Cristos toate lucrurile au devenit noi și este un nou eu care trăiește în Cristos și Cristos trăiește în mine, chiar dacă sunt o făptură nouă și chiar dacă am o natură nouă, acolo mai este încă ceva despre mine, pentru că sunt om și sunt pământesc, există posibilitatea săvârșirii păcatului și există acel teren fertil pe care aterizează Satan când vrea să mă ispitească. Este acel element al omului care se opune bunătății. Este acel element al omului care vrea să facă rău. Este acel lucru dinăuntrul său despre care vorbește apostolul Pavel în Romani 7 care, chiar și atunci când a vrut să facă binele, tot l-a sufocat, astfel încât să nu facă ceea ce a vrut să facă ajungând să facă ceea ce nu a vrut să facă.

Și noi toți suntem puși în situația de a face față unei astfel de situații iar soluția nu este aceea în care ne angajăm în tot felul de lupte, ci pur și simplu este să trăim o viață în care să umblăm în Duhul. Dacă trăiești stăpânit de Duhul lui Dumnezeu în fiecare moment al fiecărei zile, umplut de Cristos pentru că te hrănești cu Cuvântul lui Dumnezeu, umplut de Cristos pentru că te gândești la El și te uiți la El și ești umplut de El, atunci tu nu vei avea probleme cu firea. Sunt două lucruri care nu pot să-ți ocupe mintea în același timp. Nu poți să te concentrezi pe Isus Cristos și în același timp să te concentrezi și pe ispită și pe pofta firii. Trebuie să elimini ori una ori alta pentru ca să poți trăi fie condus de una fie condus de cealaltă. Așadar, el spune: „Văd așadar o luptă între Duhul Sfânt și firea pământească care sunt lucruri potrivnice unul altuia. Ele sunt în conflict unul cu celălalt”.

Acum, dacă-ți hrănești firea, ce se va întâmpla? Dacă mergi doar pe calea împotrivirii ușoare, dacă nu studiezi Scriptura, nu petreci timp în rugăciune, nu umbli în Duhul, nu cedezi controlul asupra vieții tale, îți faci propria ta voie, asta va avea ca rezultat ceea ce este prezentat în versetul 19: faptele firii. Iar faptele firii sunt acestea: curvia – unele texte includ și adulterul, curvia ar cuprinde asta, păcatul sexual; necurăția, care este impuritatea generală a vieții; desfrânarea, care este vechiul cuvânt biblic destrăbălare – cu alte cuvinte, este o dorință lascivă care nu este niciodată satisfăcută, asta include tot felul de perversiuni sexuale; după care urmează idolatria; vrăjitoria, care ar avea de-a face cu religiile păgâne – uneori acel cuvânt este legat și de droguri; după care el adaugă la asta vrăjibile; certurile; zavistiile; mâniile; neînțelegerile; dezbinările – revoltele, certurile de partide; pizmele; uciderile; bețiile; îmbuibările; etc. Acestea sunt faptele firii.

Și apropo, el spune că acestea sunt lucruri care ar trebui să-i caracterizeze pe cei care nu vor moșteni Împărăția lui Dumnezeu”. Cu alte cuvinte, așa trăiește cel necredincios. Acesta este cel mai îndepărtat mod de viață de felul în care ar trebui să trăim. Dar dacă cedați firii, dacă nu umblați în Duhul, dacă nu lăsați Duhul să vă stăpânească viața, dacă nu umblați pas cu pas în puterea Lui, acestea sunt lucrurile care se vor întâmpla în viața voastră. Și, apropo, când se va întâmpla, veți cădea sub pedeapsa lui Dumnezeu. Versetul 18 spune: „Dacă sunteți conduși de Duhul, nu sunteți sub Lege”. Opusul ar suna în felul următor: dacă nu umblați în Duhul, veți cădea sub legea lui Dumnezeu. Ce înseamnă asta? Dacă faceți lucruri rele, legea lui Dumnezeu vă va da ceea ce meritați nu? Nu există altă variantă.

Așadar, dacă umblați în Duhul, veți scăpa de pedeapsa lui Dumnezeu. Dar dacă faceți lucrurile firii, veți cădea sub consecințele încălcării legii lui Dumnezeu. Așadar aveți de ales. Pe de-o parte sunt dorințele Duhului Sfânt iar pe de altă parte este firea care poftește împotriva Duhului, întrebarea este ce rezultă de aici? Dacă urmăriți lucrurile firii, veți vedea imediat astfel de lucruri înfăptuite în viața voastră, veți ajunge sub incidența legii lui Dumnezeu și veți suporta consecințele. Dar, pe de altă parte, versetul 22. Să zicem că umblați în Duhul. Să presupunem că vă încredințați viața sub această stăpânire a Duhului. Și în fiecare zi, aveți parte de Cuvântul lui Dumnezeu. În fiecare zi petreceți timp în rugăciune cu Domnul. În fiecare zi vă concentrați asupra prezenței lui Isus Cristos. În fiecare zi când trebuie să luați o decizie sau alta, de dimineață până seara, o încredințați în stăpânirea Duhului lui Dumnezeu. Ce se va întâmpla atunci când veți umbla în Duhul? Veți avea parte de roada Duhului și asta vă va caracteriza viața. Roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioșia, blândețea și înfrânarea poftelor, împotriva acestor lucruri nu este ce? Nu este lege. Dacă trăiți în felul acesta nu veți cădea niciodată sub consecințele sau condamnarea vreunei legi încălcate, vedeți. Nu există nicio pedeapsă pentru acest gen de viață.

Vreți să trăiți o viață fericită, vreți să trăiți o viață plină de sens, vrei să trăiți o viață împlinită, pașnică, atunci iată secretul, umblați în Duhul. Este atât de simplu. Versetul 25 rezumă totul: dacă trăim deja în Duhul ca statut, atunci să și umblăm în Duhul la nivel practic, nu? Ce logică are să trăim în Duhul și să umblăm în firea pământească? Nu are nicio logică. Dacă ați început cu Cristos, nu vreți să trăiți tot cu El acum? Dacă ați început în Duhul, vreți să sfârșiți în firea pământească? Adică dacă trăiți în Duhul, atunci să și umblați în Duhul, împlinind capacitatea și potențialul suprem al destinului vostru. Și într-adevăr, dragilor, este același lucru pe care Pavel îl spune și în Efeseni. El spune să trăiți în Duhul, să umblați în Duhul, să fiți umpluți cu Duhul, să fiți stăpâniți de Duhul, să lăsați Cuvântul lui Cristos să locuiască în voi. Ideea este că Dumnezeu vrea să fim stăpâniți de El, nu de noi. Înțelegeți asta?

Bun, să trecem la al treilea punct și despre asta vom vorbi astăzi și data viitoare: consecințele. Contrastul, comanda (porunca) și consecințele. Care sunt consecințele? Dacă ești plin de Duhul, ce se întâmplă în viața ta? Ei bine, într-adevăr, consecințele se întind evident până la sfârșitul epistolei către Efeseni. Tot ceea ce se întâmplă în această carte este o consecință. Dacă ești umplut cu Duhul, se vor întâmpla tot felul de lucruri. Dar sunt trei aspecte principale pe care vreau să le observați în această dimineață și le vom finaliza data viitoare, apoi le vom prezenta în mod specific mai târziu, în ianuarie, după Crăciun.

Trei lucruri se întâmplă atunci când ești plin de Duhul în general. Unu, cântați, versetul 19, cântați; doi, aduceți mulțumiri, versetul 20; trei, vă supuneți, versetul 21. Trei lucruri: cântarea, mulțumirea, supunerea. Acestea sunt cele trei lucruri. Acestea sunt categoriile generale. Apropo, cea de-a treia, supunerea, devine fundamentul pentru tot ceea ce este prezentat din capitolul 5 versetul 22 până în capitolul 6 versetul 9. Întreaga secțiune este o expunere a versetului 21. Întreaga secțiune explică versetul 21. Apoi, de la 6:10 în continuare, armura creștinului arată ce se întâmplă cu cineva care trăiește o viață în care umblă în Duhul. Satan face eforturi pentru a încerca să-l oprească, însă armura te ajută să te împotrivești celui rău. Așadar tot restul cărții, se ocupă într-adevăr de acest răspuns și anume ce înseamnă să fii umplut cu Duhul. Acesta este locus crucis, acesta este hoehepunkt, acesta este punctul culminant, acesta este cheia, acesta este vârful muntelui în epistola către Efeseni, aici se întâlnește totul. Voi trebuie să umblați în Duhul, să fiți stăpâniți de Duhul, și să trăiți în felul acesta.

Acum să luăm aceste trei lucruri. În primul rând este cântarea. Acuma mă refer la ceva personal, adică e ceva ce ține de mine. În primul rând, rezultatul unei vieți pline de Duhul Sfânt vine în urma unei lucrări care se întâmplă în mine și care produce cântare. Înțelegeți? Deci, primul lucru este foarte personal. Este foarte frumos felul în care Pavel face asta, felul în care Duhul Sfânt l-a inspirat să facă asta. Că a trăi umblând în Duhul, fiind umplut cu Duhul, în primul rând, are un rezultat în viața mea. Produce ceva în mine separat de oricine altcineva. În al doilea rând, aducerea de mulțumiri. Asta are de-a face cu Dumnezeu. În al treilea rând, supunerea. Asta are de-a face cu toți cei din jurul meu, astfel încât fiecare relație posibilă să fie corectată prin lucrarea de umplere a Duhului. Astfel sunt într-o relație bună cu mine, într-o relație bună cu Dumnezeu și într-o relație corectă cu voi, vedeți. Toate astea vin împreună.

Nu există alt mod de a trăi, nu-i așa? A fi curat înăuntru, a fi într-o relație corectă cu Dumnezeu și a fi într-o armonie cu toți ceilalți este modul corect de a trăi. Așa că atunci când sunt curat înlăuntrul meu, cânt. Când sunt într-o relație corectă cu Dumnezeu, aduc mulțumiri. Și când trăiesc în armonie cu cei din jur, mă supun. Este extraordinar felul în care Duhul lui Dumnezeu a pus toate aceste trei aspecte împreună. Toate relațiile posibile sunt cuprinse aici, în aceste trei adevăruri simple. Dar întotdeauna mă uimește că primul rezultat este ceva foarte personal. Cât de minunat este din partea lui Dumnezeu, din nou, să ne descopere felul în care trebuie să răspundem. Este exact ca atunci când Isus prezintă Fericirile care încep prin a spune binecuvântat, fericit, binecuvântat, fericit, binecuvântat, fericit este omul, fericit este omul, fericit este omul. Vedeți, aceasta este întotdeauna prima considerație a lui Dumnezeu pentru noi, atunci când El se apropie de noi, ne spune „Asta este pentru voi”. Ah, dar există un element care este pentru El și care îi atinge pe toți ceilalți și astfel merg toate împreună.

Să ne uităm însă la primul, nu vom avea timp să trecem la următorul în această dimineață, așa că nu vă faceți griji. Cântarea. Acum, aceasta este o problemă foarte personală. Și mă fascinează, pur și simplu mă fascinează, să tratez un adevăr teologic extraordinar de genul acesta, „Fiți plini de Duhul”, acuma veți zice: „O, dacă am fi umpluți cu Duhul, oare ce-am putea face?” Veți zice: „Oh, am putea să-i spunem acelui munte: „Mută-te de aici”, și s-ar muta”. Oameni buni, am putea face lucruri extraordinare. Am putea predica Cuvântul și sufletele ar fi mântuite și s-ar realiza lucrări mărețe. Știi însă ce scrie? Fiți plini de Duhul și cântați. Acuma veți zice: „Bine, asta pare puțin cam, nu știu – parcă lipsește ceva acolo”. Veți zice că “asta sună cam monoton, adică asta e ceea ce trebuie să fac eu?” Nu se precizează că trebuie să cânți pe melodie, e bine de știut asta. E liniștitor să știi asta. Nici măcar nu se precizează că cineva trebuie să te asculte. Vedeți?

Dar primul rezultat al vieții umplute de Duhul Sfânt este ceva ce transformă viața mea și rezultă în cântare. Vedeți? Cântarea este expresia emoției sufletești. Și săptămâna viitoare vă voi arăta câteva lucruri care sunt absolut fantastice. Știați că se poate chiar să fluieri în Duhul? Și asta este ceva extraordinar. Vom aborda asta săptămâna viitoare. Vom observa că rădăcina expresiei grecești vorbiți între voi implică idea de a ciripi ca o pasăre, dar vom aborda asta data viitoare. Sincer, unii dintre voi ar face mai bine să ciripească decât să cânte. Dar oricum, aceasta este o declarație extraordinară a faptului că atunci când un credincios umblă în Duhul, există o bucurie interioară care este manifestată prin muzica izvorâtă din suflet. Dumnezeu a pus muzică în sufletul omului și eliberează în cea mai frumoasă formă prin lucrare de umplere a Duhului Sfânt. Oameni buni, dați-mi voie să vă spun că atunci când cineva este plin de Duhul Sfânt și cântă, nici măcar nu contează – nici măcar nu contează cât de bine cântă. Nu contează și nici nu înseamnă neapărat că trebuie să cânte după notă.

Duminica trecută în cadrul serviciului de dimineața am avut un tânăr care a venit și s-a prezentat. Un tânăr pe care nu l-am întâlnit niciodată. El a zis: „Numele meu este Randy Mendenhall”, iar eu i-am zis: „Oh, da, știu numele tău, Randy, ți-am scris de multe ori”. Iar el mi-a răspuns: „Da”. Tocmai a ieșit din Soledad din Vacaville. A stat în închisoare aproximativ doi sau trei ani, doi ani și ceva. Și atunci când a intrat prima dată în închisoare, cineva i-a dat o casetă de-a noastră, după care ne-a scris, solicitând mai multe casete și a primit o mulțime de casete, s-a întors la Cristos, și-a dedicat viața lui Cristos și a devenit un învățător al Scripturii în închisoare. Este de-a dreptul extraordinar. El susține că aceste casete ale noastre sunt răspândite în toate închisorile, iar bărbații stau în celulele lor în fiecare zi și ascultă casetele, iar Domnul face o lucrare extraordinară, “însă” a spus el: „Aș vrea să-mi auziți mărturia”. Iată ce a spus: „Mi-ați scris și mi-ați trimis o grămadă de casete, așa că vreau să vă dau și eu o casetă pe care am făcut-o din mărturia mea”. Iar eu i-am răspuns: „Extraordinar, Randy, mi-ar face plăcere să-o primesc”. Așa că am luat-o și am pus-o în mașină, în casetofonul meu, și pe drum, am ascultat această casetă, iar el a început prin a spune: „Vreau să cânt mai întâi”.

El prezintă mărturia, mărturia sa de rămas bun tuturor prizonierilor, pe când se pregătea să iasă din închisoare în urmă cu două săptămâni. El zice: „Vreau să cânt mai întâi”. Apoi continuă: „Simt doar că trebuie să cânt în inima mea”. Și astfel a început să cânte. Vreau să vă spun că a acoperit cinci note diferite în prima măsură, silindu-se să găsească unde începe totul, știți, și încercând să găsească melodia. Și a cântat acea cântare – nu era nici pian, nici chitară, absolut nimic. El a fost în – trebuie să fi fost într-o clădire solidă de ciment, cu o podea solidă din beton, pentru că se auzea pur și simplu un ecou puternic, ​​iar el nu a făcut altceva decât – să cânte și să cânte și să cânte după care a terminat totul și a spus: „Vreau să cânt o altă cântare”, și a cântat – trebuie să fi cântat timp de zece sau cincisprezece minute. Și, știți, în momentul în care a terminat, râdeam în inima mea, eram atât de plin de bucurie și aveam lacrimi în ochi. Și, știți ceva, nu a contat că nu a existat o orchestră și nu a contat că nu a existat un pian extraordinar sau vreo orgă. Nu a avut nicio importanță asta, pentru că omul cânta din plinătatea Duhului lui Dumnezeu. Nici măcar nu conta că nu cânta în gamă. El cânta plin de prezența lui Cristos și asta era evident pentru toată lumea și pentru mine.

Pe de altă parte, am auzit cântări cântate de oameni talentați, care aveau toate instrumentele și tot fundalul și toată amplificarea și tot ceea ce era necesar si tot nu mi s-a părut că ar fi fost cu adevărat ceva generat de Duhul lui Dumnezeu. Despre asta vorbește Pavel. Vedeți voi, era ceva în inima lui Randy. Era ceva în inima lui datorită a ceea ce făcea Dumnezeu în viața lui. Și acum și-a dedicat viața să se întoarcă în acele închisori și să-l prezinte pe Isus Cristos oamenilor. Vedeți, era ceva în interiorul lui care l-a motivat să cânte. Era o cântare nouă. Cântarea pe care numai Cristos o poate dărui. Comparați asta cu muzica păgână și sălbatică a orgiilor care se desfășurau în orașul Efes, o muzică care era strâns legată de religia diabolică și rea. Ce diferență era între asta și cântarea dulce a Duhului Sfânt născută în inimile celor aflați sub stăpânirea Lui. Și observați vă rog că asta e diferența. Pavel spune: „Când ne adunăm în congregațiile noastre, cântăm unii altora și este cu totul diferit de cântările pe care le auzeam înainte”.

Preaiubiților, dacă există ceva care ar trebui să fie nou în viața creștină, ar trebui să fie muzica. Dacă – ascultați cu atenție – dacă muzica reflectă într-adevăr limbajul sufletului, atunci muzica noastră ar trebui să fie diferită de cea a lumii, nu-i așa? Pentru că suntem diferiți. Coloseni 3:16 spune același lucru. Se subliniază că atunci când suntem plini de Cuvântul lui Cristos, iată ce se va întâmpla: Veți vorbi între voi cu psalmi, cu cântări de laudă și cu cântări duhovnicești – iată menționată din nou această expresie – cântând lui Dumnezeu cu mulțumire în inimile voastre. Începe în inimă și merge întotdeauna către Dumnezeu, ați observat?

În Iacov capitolul 5, avem o declarație atât de frumoasă! Citim – în versetul 13 – „Este vreunul dintre voi în suferință, să se roage. Este vreunul cu inimă bună? Să cânte cântări de laudă”. Cântările sunt întotdeauna expresia bucuriei Duhului Sfânt. În Romani, citim că Împărăția lui Dumnezeu este neprihănire, bucurie și pace în Duhul Sfânt. Iar atunci când Duhul Sfânt produce acea pace și acea neprihănire și acea bucurie, ea izbucnește în cântare. Asta este de-a dreptul extraordinar. Duhul lui Dumnezeu ne-a oferit asta. Răscumpărarea produce în noi o cântare nouă, vedeți? Una nouă. Și nu este nouă, neos; adică recentă. Este nouă, kainos, adică o cântare nouă pentru că nu a mai existat niciodată o cântare ca aceasta. Nu este apărută de curând, este nouă în natură, este nouă în caracter, este nouă în calitate. Cântarea noastră ar trebui să fie o cântare diferită.

Am auzit câteva cântări care se presupune că sunt cântări creștine, însă îmi sună exact ca restul cântărilor din lume. Apoi aud cântări așa cum am auzit azi dimineață și nimic din lumea aceasta nu sună la fel. Este o cântare nouă. Și apropo, aveți toate mențiunile unei cântări noi și cred că sunt nouă ocazii diferite în care se vorbește despre asta în Scriptură și de fiecare dată când este menționat subiectul acesta, el este legat de răscumpărare. Este legat și de mântuire. Astfel încât mântuirea este cea care produce o cântare nouă.

Vă pot ilustra acest lucru într-un mod grafic punându-vă să vă uitați cu mine la Psalmi, foarte pe scurt. În Psalmul 33 cu versetul 1, citim; „Neprihăniților, bucurați-vă în Domnul” – ne bucurăm pentru că Dumnezeu ne-a făcut neprihăniți – „oamenilor fără prihană le șade bine cântarea de laudă. Lăudați pe Domnul cu harpa, lăudați-L cu alăuta cu zece coarde. Cântați-I o cântare nouă”. De ce? „Căci Cuvântul Domnului este adevărat și toate lucrările Lui se împlinesc cu credincioșie. El iubește dreptatea și neprihănirea, și bunătatea Domnului umple pământul”. Cu alte cuvinte, totul este din pricina a ceea ce a făcut Dumnezeu pentru noi, datorită faptului că ne-a făcut neprihăniți. Din cauza a ceea ce a făcut Dumnezeu pentru a ne mântui, cântăm o cântare nouă. În Psalmul 40 cu versetul 3, același lucru. În versetul 2 se spune: „El m-a scos din groapa pierii, din fundul mocirlei, mi-a pus picioarele pe stâncă, și mi-a întărit pașii și, ca urmare a unei mântuiri atât de glorioase, mi-a pus în gură o cântare nouă”. Vedeți? Dacă mergem mai departe în Psalmi, în Psalmul 96 cu versetul 1: „Cântați Domnului o cântare nouă, cântați Domnului toți locuitorii pământului, cântați Domnului, binecuvântați Numele Lui, vestiți din zi în zi mântuirea Lui”. Este din nou, cântarea mântuirii. În versetul 1 din capitolul 98, Psalmul 98, „Cântați Domnului o cântare nouă”. De ce? Versetul 2, „Domnul și-a arătat mântuirea”.

Acest subiect este prezentat și la sfârșitul Psalmilor. Psalmul 144 vorbește despre asta în versetul 9: „Îți voi cânta o cântare nouă”. Psalmul 149 versetul 1, „Cântați Domnului o cântare nouă”. Întotdeauna această cântare este legată de răscumpărare și aceasta este întreaga esență. Și, în cele din urmă, îmi place Apocalipsa 5:9, care spune: „Și cântau o cântare nouă”. Și care a fost cântarea nouă? „Vrednic este Mielul”, într-adevăr, „Pentru că El ne-a răscumpărat din orice seminție, neam, popor și limbă”. Este întotdeauna o cântare a mântuirii. Preaiubiților, ascultați-mă, dacă este ceva nou în viața creștină, aceasta este cântarea nouă. Este cântarea mântuirii născută din Duhul lui Dumnezeu care locuiește în lăuntru, care izbucnește în laudă din bucuria care este acolo când suntem stăpâniți de Duhul Său.

Am fost răscumpărați și asta a adus în viața noastră cântare, iar atunci când Duhul lui Dumnezeu ne stăpânește viața, face ca acea cântare să izbucnească. Cântarea lui Moise a fost o cântare a mântuirii. O puteți citi din Exodul 15. Dumnezeu scosese pe Israel din Egipt. Aceasta este o imagine a mântuirii într-un anumit sens, nu-i așa? I-a trecut prin marea aceea când s-a despărțit și apoi a înecat oastea lui Faraon, și primul lucru pe care l-au făcut când au ajuns de cealaltă parte – Exodul 15 – toată ceata lui Israel s-a adunat și au cântat cântarea lui Moise. Și apoi a fost vremea când Dumnezeu a eliberat pe Israel – în Judecătorii capitolul 5 – prin mâna acelor doi oameni extraordinari, Debora și Barac, aici avem primul duet menționat în Biblie. Debora și Barac – Judecătorii capitolul 5 – au cântat un duet. Un duet al răscumpărării, cu privire la felul în care Dumnezeu Își cruțase poporul. Și în felul aceste începe. Cântarea este o cântare a celor răscumpărați, cântarea celor pe care Dumnezeu i-a izbăvit în mod miraculos din robie, din păcat, din necaz.

Preaiubiților, știți că lui Dumnezeu Îi place muzica? Adică, pur și simplu Îi place. Îngerii au cântat înainte de cădere, și la un moment dat cerul se va umple de cântări. El iubește muzica. Știți, în Vechiul Testament – ​​doar ca să vă dau câteva informații despre asta, în Vechiul Testament erau 38.000 de persoane care slujeau în templu – 38.000. Patru mii dintre ei erau muzicieni. Este aproape unul din nouă. Dumnezeu iubea muzica. Știți că în Exodul capitolul 15 versetele 20 și 21 avem primul cor de femei? Ați auzit bine. Știți cine a fost dirijorul? Maria. Ea a început un cor de femei. Stiți ceva? Știți că primul cor de bărbați pe care l-am găsit este în 1 Samuel capitolul 10 cu versetul 5 și a fost alcătuit de profeți. Toți profeții s-au adunat și au format un cor bărbătesc. Mi-ar fi plăcut să aud asta. Sunt convins că teologia din cântecele lor a fost corectă. Vă puteți imagina toți profeții cântând?

Ascultați-mă, vă voi spune ceva interesant. Dacă vreți să auziți un grup de bărbați cântând ca nimeni alții, ascultați cântând câțiva predicatori. Mă duc la Conferința Păstorilor de la Moody și ascult 1200 de pastori cântând, oameni buni, este ceva înălțător! Au avut cor de bărbați. Și au avut cântări congregaționale. Unu Cronici 13 cu versetul 8 spune: „Tot poporul cânta cu gura și cu instrumentele”. Și îmi place expresia aceasta: „Și au cântat cu toată puterea lor”, așa citim. Ascultați-mă, Biblia ne spune că lui Dumnezeu Îi place cântarea cu voce tare. Lui Dumnezeu Îi place muzica tare. Uneori mai cânt acasă iar soția mea îmi spune: „Cântă mai încet”. Iar eu îi răspund: „Acum, dragă, nu fi nespirituală”. Lui Dumnezeu îi place să se audă tare, nu zgomotos, dar laudele se potrivesc pentru El și Lui Îi place să-I fie aduse în felul acesta.

În 1 Cronici 16:4 și 5, David a instituit un cor, iar David a fost un maestru muzician, nu-i așa? Vă puteți imagina ce fel de cor a fost. Știți că în Templul lui Solomon din 1 Cronici 23:5, ni se spune că Solomon avea un cor de 4.000 de voci? Ce cor trebuie să fi fost! Imaginați-vă că auziți 4.000 de oameni pregătiți, cântând. Când Ezra vorbește despre reconstruirea Templului, știți, atunci când s-a întors și Zorobabel care era unul mai mic, iar țara trecuse prin groaznica robie babiloniană, unul dintre primele lucruri pe care le-au făcut – Ezra capitolul 2 – au format un cor. Avea 200 de oameni, dar era cor.

Știți că leviții, și unii dintre preoți, au fost instruiți să fie muzicieni iscusiți? Ascultați, oameni buni, dacă aveți copii care au vreo înclinație spre asta, ajutați-i și provocați-i în acea direcție, creați-le mediu potrivit pentru a se dezvolta pentru că ne ajută pe noi ceilalți să ne exprimăm laudele. Înțelegeți?

În Neemia capitolul 12, se vorbește despre antifon, care se pare că este una dintre modalitățile preferate ale lui Dumnezeu, unde ai un cor într-o parte și un cor în cealaltă iar ei cântă unul altuia. Lui Dumnezeu Îi place asta și vă voi arăta de ce în câteva minute.

Ei foloseau instrumente. Nu sunt un expert în asta, dar am găsit aceste lucruri în Biblie: instrumente cu coarde și instrumente de suflat și chiar tobe. Unii dintre voi vor zice: „Oh, găsim așa ceva în Biblie?” Da, în Biblie se menționează tobele. Se pomenește despre ele cum că erau – cu membrană – membranofone le numesc ei, un fel de tobe cu membrană. Iar unele dintre ele erau de mână și erau bătute așa. Sunt pomenite timbrul și clopotele, și alte instrumente care se potrivesc în zona de percuție. Dar dintre instrumentele cu coarde, era asorul, care era ca o harpă, mai era dulcimerul care era bătut mai degrabă decât ciupit. Apoi era harpa în sine, şi un fel de liră, o chestie mare de mână. Erau instrumente de suflat așa cum am auzit în această dimineață, o trompetă, o coronetă, un flaut, era şi trombonul şi o orgă. Și pentru cei care nu erau prea buni cu notele, era un corn de berbec, doar îl puneai la gură și suflai, vedeți toate aceste lucruri erau folosite de popor. Pentru că lauda Domnului era potrivită, iar muzica era modalitatea prin care sufletul se putea exprima, ați înțeles?

Când ajungem la Noul Testament, este puțin diferit. Vom vedea data viitoare că Noul Testament subliniază folosirea muzicii instrumentale. În următorul nostru studiu, vom vedea asta. Dar știți ultimul lucru pe care l-au făcut, la Masa Domnului, înainte ca Isus să fie prins, dus să fie judecat și răstignit? Se menționează că ultimul lucru pe care l-au făcut după Cina Domnului, a fost să cânte un imn. Vedeți? Ucenicii s-au adunat și au cântat. În Faptele Apostolilor capitolul 4, este menționat unul dintre imnurile timpurii. Cred că aici este menționat unul dintre imnurile timpurii pe care biserica îl cânta. De fapt, cred că există unul, așa cum vom vedea probabil săptămâna viitoare, și în Filipeni și în alte locuri. Dar în Faptele apostolilor capitolul 4, se spune că toți acești credincioși s-au adunat și – versetul 24 – și-au ridicat glasul către Dumnezeu toți împreună și au zis – și apoi au rostit împreună acest lucru. Ei bine, cum ar putea un întreg grup de oameni să spună același lucru dacă nu cunosc cuvintele, nu? Toți au cântat: „Stăpâne Doamne, care ai făcut cerul, pământul, marea și tot ce este în ele”, și așa mai departe, au trecut prin toate aceasta. Așadar, avem fără niciun dubiu chiar în Noul Testament unele texte de imnuri care erau cântate atunci. Ce făceau Pavel și Sila în închisoare? Cântau, nu-i așa? Cântau.

În 1 Corinteni 14, apostolul Pavel încearcă să corecteze cântarea corintenilor și a spus: „Iată, voi cânta cu duhul, dar voi cânta și cu” – ce? – “cu mintea”. Tot el spune că atunci când vă adunați laolaltă, dacă fiecare dintre voi are un psalm (o cântare) - asta e prea mult. Nu vrei ca opt oameni să cânte solo-uri în același timp. E cam greu de gestionat. Deci trebuie ca toate să se facă în rânduială. Însă a existat întotdeauna muzică în poporul lui Dumnezeu.

Acum, știți ceva? Când Isus se va întoarce, El va instaura Împărăția de o mie de ani, nu? O domnie de 1.000 de ani pe pământ. Blestemul va fi înlăturat și atunci îngerii vor cânta din nou. Tot ce este în lume va fi într-o armonie iar El va domni ca Prinț al Păcii și știți că unul dintre primele lucruri pe care El le va face va fi să construiască un Templu în Împărăția Milenară. Acum, Ezechiel descrie detaliile acestui templu în Ezechiel în jurul capitolului 40 și capitolele următoare. El ne oferă o descriere a templului pe care Domnul îl va construi pentru a-I fi adusă slavă în perioada milenară. Și unul dintre cele mai fascinante lucruri despre el este că în acel templu, Dumnezeu va forma un cor uriaș. Știați asta? La unii dintre membrii corului văd un zâmbet mare pe față. Ei au acum o nouă bucurie de anticipare a venirii Domnului. Așadar în templul construit în perioada de o mie de ani va fi un cor. Se oferă dimensiunile, unul într-o parte, unul în cealaltă, pare să indice că va fi un cor antifonal. Va fi un element într-o parte și un element în cealaltă parte, în felul acesta este descris și este menționat că va fi atât de uriaș încât ar putea cuprinde cu ușurință mii de oameni în ambele camere, cântând în canon. Acum, cam asta e ceea ce simte Dumnezeu despre muzică.

Și am vrut să acord puțin timp pentru a intra în asta doar pentru a vă spune că lui Dumnezeu Îi place muzica. Dar El iubește muzica care reflectă cântarea nouă a mântuirii, muzica ieșită dintr-o viață umplută de Duhul. Asta e ceea ce iubește El.

Acum, în viitor, ni se spune tot ce trebuie să știm despre cântare. Dacă priviți la Apocalipsa capitolul 14 veți descoperi că se aud niște glasuri care formează ceva extraordinar și anume un cor și vreau să vedeți ce cor este. Versetul 1 spune: „Apoi m-am uitat, și iată că Mielul stătea pe muntele Sionului și împreună cu El stăteau o sută patruzeci și patru de mii, care aveau scris pe frunte numele Său și Numele Tatălui Său și am auzit venind din cer un glas ca un vuiet de ape mari ca vuietul unui tunet puternic, și glasul pe care l-am auzit era ca al celor ce cântă cu alăuta, și cântau din alăutele lor. Cântau o cântare nouă înaintea scaunului de domnie, înaintea celor patru făpturi vii și înaintea bătrânilor, și nimeni nu putea să învețe cântarea, afară de cei o sută patruzeci și patru de mii care fuseseră răscumpărați de pe pământ”.

Ascultați-mă, va fi un cor cu o sută patruzeci și patru de mii de voci, cu alăute cerești. Oameni buni, vă imaginați ce cântare! Ce cântare va fi! În capitolul 15 se precizează din nou – același lucru – capitolul 15 versetul 3 – din nou, aceeași idee. Acum, ce putem spune? Putem spune că lui Dumnezeu Îi place muzica. Dumnezeu iubește muzica care Îl reflectă pe El într-un mod corect, atât în ​​exprimare, cât și în conținut.

Acum, să ne întoarcem înapoi la Efeseni 5. Până aici totul a fost doar un fel de digresiune. Uitați-vă însă la Efeseni 5. O să pun câteva întrebări. Ne vom uita poate la două dintre ele în această dimineață și apoi vom termina întrebările data viitoare. Acum, când oamenii plini de Duhul se adună împreună, acesta este modul în care funcționează biserica. Când oamenii plini de Duhul se adună, în primul rând, ei trebuie să cânte. Aceasta este expresia a ceea ce este în noi. În tovărășia cui cântăm noi? Cu cine cântăm? Iată primul răspuns - nu vreau să insist foarte mult, vreau doar să-l prezint pe scurt. „Vorbiți între voi cu psalmi și cu cântări de laudă”. Pentru cine cântăm? Pentru noi înșine, între noi și în cele din urmă versetul 19 la sfârșit menționează că Îi aducem laudă Domnului. Deci cântarea noastră este îndreptată din mijlocul nostru către Domnul.

Acum, vreau să observați asta. Chiar simt că acest lucru este important și vreau să fac această mențiune, cântarea sfinților este întotdeauna de la ei către Dumnezeu. Acesta este adevărul prezentat în toată Scriptura. Nu găsim niciodată că muzica are vreun rol evanghelistic. Acum, cred că Dumnezeu poate folosi muzica pentru a aduce pe cineva la Cristos. Cred că Dumnezeu poate folosi muzica pentru a ajunge la o inimă blândă. Dar cred că pe parcurs trebuie să existe o prezentare a Evangheliei undeva și poate că muzica atinge coarda receptivă care aduce reacția. Există posibilitatea asta. Dar în primul rând, muzica nu este concepută de Dumnezeu ca un instrument de evanghelizare. Și totuși te întâlnești mereu cu oameni care spun: „Uite, noi avem un grup de muzică de evanghelizare” sau „Avem un grup de cântări care au acest rol” – ei bine, eu nu sunt sigur că asta este evanghelizare. Acum, s-ar putea să folosești muzica pentru a atrage mulțimea, dar mai devreme sau mai târziu ar fi bine să Îl predici pe Cristos dacă vrei să obții un răspuns. Pentru că muzica este în primul rând expresia unei vieți umplute de Duhul.

Și chiar nu cred, oameni buni, chiar nu cred că oamenii nemântuiți ar trebui să cânte cântările noastre. Nu cred că se cuvine pentru noi să folosim oameni care nu-L cunosc pe Duhul lui Dumnezeu, care nu-L cunosc pe Cristos, care este sursa muzicii noastre, care generează exprimarea muzicii noastre. Cred că asta este muzica noastră și ea vine din inimile noastre.

Așadar ea trebuie să fie între noi și îndreptată către Domnul. Acesta este scopul principal al muzicii. Aceasta trebuie folosită în închinarea noastră, în împărtășirea noastră în adunarea bisericii, în celebrarea vieții noastre împreună în Cristos și ca o laudă care să-I fie adusă Lui. Nu există muzică pentru lume. Ei sunt afară. Și este trist când vrem atât de mult să cântăm cântările noastre lumii, încât luăm cântările noastre și le punem în limbajul popular al lumii, și apoi ne gândim că vor avea un rol evanghelistic când, de fapt, nu acesta este scopul cântărilor în Scriptură. Așadar trebuie să cântăm între noi.

Știți, este un lucru trist atunci când o biserică nu cântă. Știți că Biserica Romano-Catolică a lipsit biserica de muzică timp de 15 secole? Au luat muzica de la oameni. De tot. Și abia după Reformă, muzica a revenit. Știți că reformatorii au fost unii dintre cei mai mari scriitori de imnuri care au trăit vreodată? Unul dintre primele lucruri pe care le-au făcut marii reformatori a fost să aducă muzica înapoi în biserică, au adus muzica înapoi pentru ca oamenii să cânte, pentru că au rămas fără asta. Atunci când ne adunăm la Grace Church, cântăm, nu-i așa? Pentru că asta fac oamenii plini de Duhul între ei, și anume cântă. Așadar noi trebuie să cântăm împreună. Să cântăm între noi.

A doua întrebare: De unde? De unde vine melodia? Ce o generează? Ei bine, uitați-vă din nou în versetul 19. La sfârșitul versului scrie: „Cântați și aduceți laudă”, iar apoi observați expresia „din toată inima voastră”. Acum, cuvântul „din” nu există în greacă. Este subînțeles de cazul în care apare substantivul. Dar există tot felul de posibilități. Am apelat la textul din limba greacă săptămâna aceasta și l-am urmărit puțin, și am aflat că ar putea fi o formă locativă, pentru voi, care sunteți studenți ai limbii grecești, ar putea fi un circumstanțial de scop sau ar putea fi un circumstanțial de cauză. De fapt, există o utilizare foarte similară care sugerează că ar fi un circumstanțial de cauză. Dacă este folosit în felul acesta, ar însemna a spune în felul următor: cântând și creând melodie cauzată de inimile noastre către Domnul. Și acesta este cu adevărat miezul problemei, nu-i așa? Cântarea noastră este din inima noastră. Preaiubiților, dacă nu este în inima voastră, nu o puteți cânta, nu-i așa? Nu puteți cânta așa cum vrea Dumnezeu să cântați.

Vă aduceți aminte de Israel, de Israelul prins și dus rob în Babilon, trist și cu inima frântă? Cum au răspuns la asta? Psalmul 137:1: „Pe malurile râurilor Babilonului, ședeam jos și plângeam, când ne aduceam aminte de Sion. În sălciile din ținutul acela ne atârnasem harpele, căci acolo biruitorii noștri ne cereau cântări și asupritorii noștri ne cereau bucurie zicând: „Cântați-ne câteva din cântările Sionului”. Iar ei au răspuns: “Cum să cântăm noi cântările Domnului pe un pământ străin?” Și-au atârnat harpele în sălcii. Vedeți, când nu era nicio cântare în inima lor, nu era cântare nici în glasul lor. Nu puteau să cânte. Ei n-au putut să-i distreze pe babilonieni; nu era nimic acolo. Oameni buni, trebuie să admirăm asta, nu-i așa? Nu voiau să fie fățarnici. Nu aveau de gând să facă spectacol. Nu aveau de gând să facă show. Dacă nu era nicio cântare în inimile lor, nu era nicio cântare nici pe buzele lor. Dacă nu era muzică de cântat, nu existau harpe. Le-au atârnat în sălcii.

Dacă nu ai o cântare în inimă, nu poți cânta cu multă credibilitate nici cu gura. Sunt oameni care vor cânta pentru bani. Sunt oameni care vor cânta pentru faimă. Sunt oameni care vor cânta din cauza mândriei. Dar vor cânta fără Duhul. Ei vor cânta fără să fie plini de Duh. Dar nu aceasta este cântarea pe care Domnul vrea s-o audă, știți asta? Dacă acesta este genul de cântare pe care o cântați, n-o mai cântați. Dacă veniți la biserica Grace în serviciul de dimineață și cântați pentru că toată lumea cântă și sunteți mânioși pe Dumnezeu și supărați pe Dumnezeu, vă rog să nu cântați. Dumnezeu nu vrea să audă cântarea voastră. Sau dacă aveți ocazia să vă ridicați și să cântați un solo sau să cântați o cântare însă inima voastră nu este plină de Duhul lui Dumnezeu, nu faceți asta. Pentru ca să nu fiți fățarnici deoarece o astfel de cântare nu este o cântare a celor răscumpărați și a celor umpluți cu Duhul lui Dumnezeu.

Aduceți-vă aminte de cuvântul prorocului Amos, care a acuzat poporul Israel pentru că au cântat, deși inimile lor nu erau în regulă. Și în Amos capitolul 5 versetul 21, Dumnezeu îi spune prorocului: „Eu urăsc, disprețuiesc sărbătorile voastre, și nu pot să vă sufăr adunările de sărbătoare, n-am nicio plăcere de ele, deși Îmi aduceți arderi de tot și daruri de mâncare, n-am nicio plăcere de ele. Și vițeii îngrășați pe care-i aduceți ca jertfă de mulțumire, nici nu Mă uit la ei. Depărtează de la Mine vuietul cântecelor tale, nu pot asculta sunetul alăutelor tale, ci dreptatea să curgă ca o apă curgătoare și neprihănirea ca un râu care nu seacă niciodată”. Cu alte cuvinte, „Până când nu obțineți dreptate și neprihănire nu sunt interesat de muzica voastră”. Dumnezeu vrea să audă cântarea celor răscumpărați și cântarea care vine dintr-o viață plină de Duh.

O, ce mare prioritate a dat Dumnezeu cântării. Pentru că este o eliberare a inimii. Și, preaiubiților, de aceea muzica noastră trebuie să fie diferită. Pentru că Duhul lui Dumnezeu este unic și nu poate fi ca restul lumii. Duhul nostru nu poate fi ca al lor. Nu poate fi. Pentru că Dumnezeu nu este ca sistemul acestei lumi.

Nu voi uita niciodată - și cu asta voi încheia - că ne plimbam printr-un orășel, sus, în Anzi, în America de Sud, în Ecuador. Am mers cu mașina cu tracțiune integrală cu familia Schubert și am văzut lame păscând pe toate zonele muntoase și indieni pe tot drumul, era un drum de pământ. Ken, care venea dintr-un mic sat, mi-a spus: „Vreau să-ți arăt satul”, iar eu i-am răspuns: „Bine”. Așa că am ieșit și ne-am plimbat printre căsuțele mici – toate căsuțele erau făcute din lut, erau niște locuințe mici de lut. Iar în mijloc, era o străduță îngustă – strada era plină de noroi și toată canalizarea curgea chiar pe mijloc. Era un fel de loc deprimant, foarte, foarte primitiv. Și nu aveau nimic în afară de animale și doar ce puteau crește în Anzi la acea altitudine mare de 4.572 m.

Așa că am mers prin acel mic sat uitându-mă la oamenii care locuiau acolo. Ei mănâncă găini pitice care mișună peste tot. Le apucă, le rup gâtul, le aruncă în oală și țin oala la fiert tot timpul, iar când ți-e foame, mănânci. Când am ajuns la capătul satului, nu era nimic altceva decât colibe din pământ, asta era tot ce am văzut, și deodată am auzit cântând. Și a fost uimitor pentru că am recunoscut că melodia era „Ce prieten și ce frate noi în Isus am aflat”. Dar nu am înțeles prea bine cuvintele. Dar ne-am apropiat din ce în ce mai mult și am ajuns la o colibă micuță, fără ferestre, făcută din lut, cu un acoperiș de paie, iar Ken a spus: „Vino în față”. Ne-am dus în față și era plin – nimeni nu stătea jos. Toată lumea stătea în picioare pentru că doar așa puteau intra toți.

Stăteau așa – exact ca într-o cutie de sardine. Erau unul lângă altul până la ușă și stăteau de jur împrejur și cântau, cât puteau de tare „Ce prieten și ce frate noi în Isus am aflat”, în limba lor. Și m-am gândit în sinea mea: „Ce interesant”. Pentru că asta este muzică occidentală, nu este muzică născută între indienii nativi din Munții Anzi, ei nu cunosc acea muzică. Dar știți, a fost uimitor pentru mine ceea ce s-a întâmplat acolo și anume că au fost unii oameni care au fost acolo de ani și ani și ani și nu s-a întâmplat nimic, nu au avut niciun rezultat, nu s-a întâmplat nimic și, în cele din urmă, Duhul lui Dumnezeu a pătruns și acei indieni au devenit dintr-o dată creștini, pur și simplu a izbucnit o trezire în masă, iar indienii din toată zona aceea au fost mântuiți așa că au construit o mică biserică și în cele din urmă au trebuit să stea în ea, exact așa, tot timpul. Așa că au stat acolo și au cântat un imn după altul, și altul, și altul. Și m-am gândit în sinea mea, știi, există un lucru pe care creștinii îl au în comun. Cu toții avem un cântare nouă când venim la Cristos, nu-i așa? Aceasta nu era cântarea pe care o cântau restul oamenilor din satul lor. Era o cântare nouă. Ea exprima o nouă dimensiune a vieții.

Ei bine, acesta este unul dintre primele lucruri care se întâmplă în viața unui creștin. Se întâmplă ceva în interiorul meu care îmi dă o cântare nouă. Sunt atât de bucuros că Dumnezeu ne-a dat această oportunitate de a ne exprima. Și sunt atât de recunoscător că Domnul a pus acel prim gând acolo, și anume că atunci când suntem umpluți cu Duhul, mai întâi ne afectează pe noi. Mă bucur pentru acest har de care avem parte. Și data viitoare, vom vedea cum ne afectează relația cu El și cu toți ceilalți. Să ne rugăm.

Îți mulțumesc, Părinte, din nou în această dimineață pentru bucuria de a fi împreună, bucuria de a cânta cântarea celor răscumpărați împreună cu cei răscumpărați. Vreau să-Ți mulțumesc în special astăzi pentru muzicienii talentați pe care ni i-ai dat, pentru Jack Coleman și pentru Reggie și atât de mulți alții, Mary Jane și Steve și mulți alții Tată, care cântă și ne slujesc. Părinte, cât de importanți sunt astfel de oameni în planul Tău, cât de importanți sunt, deoarece dau direcție și dau coordonate și sens cântării care este în inimile noastre. Îți mulțumesc pentru toți cei care au scris melodiile acestea frumoase atât în anii trecuți cât și în prezent. Mulțumesc, Doamne, pentru cântare. Mai presus de toate, pentru Duhul Tău Sfânt care locuiește în noi și care ne umple când ne supunem Lui. O, Doamne, ajută-ne să umblăm în Duhul Tău, astfel încât indiferent de ceea ce se întâmplă în viață, chiar dacă suntem prigoniți, chiar dacă totul se destramă, pe măsură ce umblăm în Duhul Tău, să existe întotdeauna o cântare pe care să o putem cânta. Îți mulțumim în numele lui Cristos. Amin.

SFÂRȘIT