Vrem să continuăm în această dimineață studiul nostru din 1 Corinteni capitolul 16, versetele de la 5 la 12, 1 Corinteni capitolul 16, versetele de la 5 la 12. Când eram mic, am petrecut o parte din copilăria mea în Eagle Rock, California, chiar peste deal. Și mai sus de strada unde suntem acum , am locuit o vreme pe Addison Way. Bunica și bunicul meu locuiau și ei acolo, iar mai sus pe strada noastră a locuit un om foarte faimos, Keith L. Brooks. Știu că Nan și-l amintește pe Keith, locuia în partea de sus a străzii. Și când eram mic, Keith L. Brooks era un om minunat. A fost scriitor, a scris multe, multe cărți printre care şi cărți de studiu biblic. De fapt, și astăzi, librăria noastră are cărți scrise de Keith L. Brooks, un om al lui Dumnezeu foarte talentat. Și cred că a fost întotdeauna un om fascinant pentru mine când eram mic. Ei bine, el a spus niște istorisiri minunate, dar o întâmplare pe care a spus-o și care mi s-a părut întotdeauna deosebit de frumoasă a fost această poveste. Și se leagă de ceea ce vrem să vă împărtășim în această dimineață.

Universitatea Northwestern, situată în Evanston, Illinois, la nord de Chicago, a avut timp de mulți ani un echipaj de salvare format din voluntari. Acest echipaj voluntar de salvare a fost folosit pentru a ajuta navele și oamenii care se aflau în pericol pe Lacul Michigan. Odată, Lady Elgin, care era o navă de pasageri, a fost spulberată de valurile mari și de furtuna care s-a abătut asupra lacului Michigan. Astfel, acest grup s-a reunit, acest echipaj de salvare, pentru a face tot ce se putea pentru a-i salva pe acești oameni. Unul dintre ei era un tânăr student care urma Institutul Biblic Garrett și se pregătea pentru o viață de slujire misionară. Numele lui era Edward W. Spencer. Și Keith Brooks a spus că a văzut o femeie agățată de niște fragmente departe, în largul valurilor, așa că s-a scufundat în apă și a înotat, a luat-o pe această doamnă și a adus-o în siguranță. Apoi, când s-a uitat înapoi, a văzut mai multe victime și mai multe victime, iar el a înotat după ei din nou și din nou până când, în cele din urmă, a salvat singur 17 persoane.

Apoi, s-a prăbușit epuizat şi delira și, în timp ce se zvârcolea în delirul său, întreba strigând: „Am făcut tot ce am putut, am făcut tot ce am putut?”. Iar fratele său, care se afla lângă el, i-a spus: „Ei bine, ai salvat 17 vieți”. Iar el a spus: „Oh, dacă aș fi putut salva mai multe! Am făcut tot ce am putut.” Mie îmi sună destul de bine, vouă nu? Acesta este singurul mod de a face lucrarea Domnului, nu-i așa? Să faci tot ce poți. Uitați-vă la versetul 58 din 1 Corinteni 15. „De aceea, preaiubiții mei frați, fiți tari, neclintiți, sporiți totdeauna în lucrul Domnului, căci știți că osteneala voastră în Domnul nu este zadarnică”. Ascultați-mă, aceasta este cheia, nu-i așa, pentru ceea ce am învățat în capitolul 16. Am învățat despre a spori în lucrarea Domnului. Și v-am arătat deja că lucrarea lui Dumnezeu merită tot ce e mai bun, tot ce e mai bun. Și că fiecare creștin ar trebui să se întrebe, epuizat, dacă a făcut tot ce am putut. Am făcut tot ce am putut?

În 2 Timotei 2:15, se spune: „Caută să te înfățișezi înaintea lui Dumnezeu ca un om încercat, ca un lucrător care n-are ce? N-are de ce să-i fie rușine”. Cu alte cuvinte, fă tot ce poți ca să nu existe un sentiment de rușine. Uitați-vă puțin la Marcu capitolul 13 și la versetul 32. Domnul vorbește aici despre a doua Sa venire și iată ce spune. „Cât despre ziua aceea sau ceasul acela, nu știe nimeni, nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl. Luați seama, vegheați și rugați-vă; căci nu știți când va veni vremea aceea”. Cu alte cuvinte, nu știi când va veni Domnul. Nu știi cât timp ai la dispoziție. În limbajul local din 1 Corinteni 15, nu știi când va avea loc ziua învierii. Nu știi când vei fi glorificat. Nu știi cât timp ţi-a mai rămas.

Astfel, el spune în 34: „Se va întâmpla ca și cu un om plecat în altă țară, care își lasă casa, dă robilor săi putere, arată fiecăruia care este datoria lui și poruncește portarului să vegheze”. Și apoi, în versetul 35: „Vegheați dar, pentru că nu știți când va veni Stăpânul casei”. Opriți-vă acolo. Ascultați, spune el, nu știți când va veni Domnul, dar Domnul este ca și cu un om care a plecat și a lăsat fiecăruia o lucrare de făcut. Și într-o zi se va întoarce și va evalua asta.

În Apocalipsa 22:12 se spune: „Iată, Eu vin curând și răsplata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia după fapta lui”. Cu alte cuvinte, modul în care faci acea lucrare pe care El ți-a încredințat-o va determina modul în care te va răsplăti în glorie. Acum, nu știm când va veni acea zi. Nu știm cât timp avem la dispoziție. Și suntem chemați să dăm tot ce avem mai bun. Iar Pavel, în 1 Corinteni, spune că vine învierea. Vine învierea, de aceea, pentru că nu știți cât timp aveți la dispoziție, ar trebui să fiți mereu implicați în lucrarea Domnului. Nu este timp de pierdut. În 2 Tesaloniceni, vreau să vă uitați la capitolul al treilea și vreau să vă arăt o afirmație interesantă a lui Pavel. În 2 Tesaloniceni, capitolul 3, versetul 11, el spune următoarele: „Auzim însă”, scriindu-le credincioșilor din Tesalonic, „auzim însă că unii dintre voi trăiesc în neorânduială”. Acum urmăriți următorul rând „care nu lucrează nimic, ci se țin de nimicuri”. Acum, acesta este cel mai interesant lucru, pentru că este un joc de cuvinte în greacă. Literalmente spune că nu sunt lucrători ocupați, ci se bagă în treburile altora. Pavel spune, am auzit de toate lucrurile oribile că unii dintre voi nu lucrează. Nu sunt acolo să dea tot ce au; sunt niște oameni interesaţi de treburile altora.

Acum, în acest caz, cei băgăcioși se învârteau în jurul speculațiilor despre povești fantastice despre revenirea lui Cristos. Ei nu reușiseră în slujirile lor să realizeze ceva semnificativ. În multe cazuri, își lăsaseră jos chiar uneltele meseriei lor și umblau doar vorbind, speculând despre revenirea lui Cristos. Așadar, în versetul 12, el spune: „Îndemnăm pe oamenii aceștia și-i sfătuim, în Domnul nostru Isus Cristos”. Cu alte cuvinte, aceasta este porunca Domnului. „Să-și mănânce pâinea lucrând în liniște”. Știți ce se întâmpla? Acești oameni alergau în jur speculând despre teologie şi trăind pe seama celorlalți pentru hrana lor pentru că nu munceau. Iar el spune, am două sugestii: tăceți și mergeți la muncă și mâncați-vă propria pâine. Și apoi, spune în versetul 13: „Voi, fraților, să nu osteniți în facerea binelui”. Cu alte cuvinte, pentru voi care lucrați, nu vă descurajați din cauza tuturor celor neserioși. Nu vă uitați în jur și să spuneți: hmm, abia dacă merită. Iată că fac tot ce pot, iar acești oameni nu fac față. Știți, s-ar putea să vă simțiți așa dacă sunteți la muncă pe linia de asamblare sau oriunde lucrați și știți că dați tot ce aveți, iar toți cei din jurul vostru doar plutesc luaţi de val și este foarte ușor să vă simțiți foarte, foarte obosiți de asta.

Așadar, el spune: „Uite, nu fi unul care își bagă nasul în treburile altora, ci fii un muncitor ocupat. Treci la treabă. Nu numai vorbe, ci implică-te. Și cred că este important pentru noi și încerc doar să vă arăt că Dumnezeu se așteaptă ca poporul Său să lucreze. Când Domnul, în 1 Timotei 5, a ales o listă de văduve, El a spus: „Acum, când veți obține o listă de văduve care vor lucra pentru Domnul în biserică, să fiți siguri că sunt oameni care au făcut fapte bune în trecut, care s-au dovedit credincioase, care și-au iubit soții, au avut grijă de copiii lor, au primit străini, au spălat picioarele sfinților și toate celelalte fapte bune”. Alegeți oameni muncitori. Dumnezeu vrea ca noi să fim sârguincioși, neîntrecuți și credincioși. Întotdeauna este așa.

Noi trebuie să ne implicăm. De fapt, capitolul 4 din Efeseni spune că slujba mea ca evanghelist și pastor învățător este de a desăvârși sfinții pentru ce? Pentru lucrare, pentru lucrarea, pentru lucrarea de slujire. Aceasta este treaba noastră, prieteni, să facem lucrarea de slujire. Cu toții suntem în ea. Cristos a scris bisericii din Efes în Apocalipsa 2. El spune: „Știu faptele tale și osteneala ta”. Asta este lăudabil. Noi trebuie să lucrăm. Trebuie să fim la treabă. Trebuie să fim implicați. Trebuie să ne angajăm și vom fi răsplătiți pe baza acestei munci.

2 Corinteni 5:10 spune că Domnul va veni și ne va răsplăti pentru faptele noastre, fie că sunt bune sau inutile. Fie că sunt de aur, argint, pietre scumpe, fie că sunt de lemn, fân sau trestie. Așadar, trebuie să lucrăm. Trebuie să facem lucrarea Domnului. „Trebuie să lucrăm cât este ziuă”, a spus Isus, „pentru că vine noaptea când ce? Când nimeni nu mai poate lucra”. Acum este momentul să ne apucăm de treabă. Acum este timpul să stăm în tranșee, și să ne consumăm spunând: fac tot ce pot, fac tot ce pot, vedeți. Nu știm cât timp avem. Coloseni 4:17 spune: „Ia seama să împlinești bine slujba pe care ai primit-o în Domnul”. Și cred că dacă vreți să o faceți cu adevărat, dacă vreți să lucrați, va trebui să răscumpărați vremea așa cum spune Efeseni 5:15. Va trebui să vă stabiliți prioritățile așa cum spune 1 Petru: „fiți cumpătați”. Asta înseamnă să vă stabiliți prioritățile. Va trebui să vă stabiliți prioritățile corect, să vă luați un angajament față de timp și să vă ocupați cu adevărat de el. Și atunci, poate că vom putea să ajungem la sfârșitul vieții noastre și să spunem ca Pavel: „Am isprăvit lucrarea pe care mi-ai dat-o s-o fac”. De fapt, Isus a spus: „Am isprăvit lucrarea pe care Mi-ai dat-o să o fac”. Și apoi, la fel, Pavel a spus: „Am isprăvit alergarea”.

Nu poate exista un sentiment de împlinire la final decât atunci când am dat tot ce am avut mai bun pentru munca noastră. Și veți zice, dacă dau tot ce am mai bun, ce se întâmplă? Ei bine, se va întâmpla un singur lucru: Domnul vă va răsplăti în glorie. Dar un alt lucru care se va întâmpla este că El îți va da probabil mai multă muncă de făcut. Așa este. Dacă te descurci foarte bine cu ceea ce ai, probabil că El îți va da mai mult, pentru că se dovedeşte că ai făcut lucrarea.

La Jocurile Olimpice, cu multe secole în urmă, s-a consemnat că un anumit individ a obținut o mare victorie. Și o persoană a venit la el și l-a întrebat: „Spartanule, ce vei câștiga din această victorie?”. La care el a răspuns: „Voi avea onoarea de a lupta în prima linie în rândurile regelui meu”. Îmi place asta. Dacă te descurci bine, știi tu, în spate, s-ar putea să ajungi chiar în față, unde e acţiunea. Așa se întâmplă și în lucrurile spirituale. Dacă îi ești credincios Domnului la un moment dat și te dovedești excelent, cu succes în munca ta la un moment dat, El te va promova la o responsabilitate mai mare, care cere eforturi mai mari, cu consecințe mai mari și persecuții mai mari. Și poate că asta nu te încurajează prea mult, dar pe mine mă încurajează. Cu cât este mai mare provocarea, cu atât este mai mare victoria, nu-i așa? Așadar, Domnul ne-a chemat la muncă. Așa trebuie să fie toată viața noastră, toată viața noastră.

Acum, în acest sens, există câteva principii în 1 Corinteni 16 pe care le-am analizat. În versetele de la 5 la 12, acest text scurt și foarte simplu, apostolul Pavel își descrie, în esență, lucrarea. El abundă mereu în lucrarea Domnului. Încheie capitolul 15 cu asta, iar în 16 descrie puțin despre cum face el lucrarea Domnului. Și văd implicit în această mică secțiune șapte principii pentru a face lucrarea Domnului în felul Domnului. Acum, am luat deja în considerare trei dintre ele și o parte din al patrulea, iar în această dimineață vom continua și le vom termina.

Există câteva principii. Și poate veți spune, eu trebuie să lucrez, dar cum? Care sunt directivele? Ei bine, uită-te aici la Pavel și vezi cum lucrează. Principiul numărul unu, cel care face lucrarea Domnului în felul Domnului trebuie să aibă o viziune pentru viitor. Vă amintiți asta de data trecută? O viziune pentru viitor, versetul 5. „La voi am să vin după ce voi trece prin Macedonia, căci prin Macedonia voi trece”. Acum, acesta este doar un mic itinerar al lui Pavel care își făcea mereu planuri de viitor. Era un om cu viziune. Era un om care anticipa lucrurile. Era un om care putea să vadă ceea ce nu se făcea încă. Un om care putea vedea câmpul deschis în față. Omul care putea fi provocat de ceea ce trebuia făcut sau de ceea ce nu fusese atins până atunci. Era un visător în acest sens. A cucerit în mintea lui lumi în care nu fusese niciodată cu picioarele. Avea planuri de viitor. Își făcea strategii. A dezvoltat mijloace și metode și planuri, prin care să realizeze obiectivele viitoare. Iar noi ne-am pus data trecută întrebarea: ce planuri avem? Ce strategie avem pentru viitor? Ce facem pentru a face o breșă în această lume incredibil de complexă în care Cristos încă nu a fost prezentat? Ce vedem în viitor pentru noi? Sau pur și simplu plutim fără scopuri, fără viziune, fără obiective? Pentru că, dacă da, nu facem lucrarea Domnului în felul Domnului.

În al doilea rând, am spus că cel care face lucrarea Domnului în felul Domnului nu trebuie doar să aibă viziune pentru viitor, ci trebuie să fie flexibil, pentru că Dumnezeu poate schimba acel viitor. De fapt, s-ar putea să nu existe niciodată un viitor. Atunci, trebuie să fii dispus să te schimbi. Acum, uitați-vă la versetele 6 și 7. El spune: „Poate mă voi opri pe la voi sau poate chiar voi ierna la voi, ca apoi să mă însoțiți acolo unde voi avea să mă duc. De data aceasta nu vreau să vă văd în treacăt, ci trag nădejde să mai rămân cu voi câtăva vreme” și aici este cheia „dacă ce? Dacă va îngădui Domnul”. Cu alte cuvinte, a existat această mică clauză de flexibilitate în viața lui Pavel, că toate viziunile și toate speranțele și toate visele și toate planurile au fost întotdeauna condiţionate de acel gând: „dacă va voi Domnul”.

Aceasta este flexibilitate, prieteni. Asta nu înseamnă că nu vă faceți planuri. Asta nu înseamnă că stați degeaba spunând: „Doamne, sunt disponibil”. Mi-aș dori să faci ceva. Trebuie să faci strategii, să planifici, să examinezi și să te pregătești, iar apoi să permiți flexibilitatea pe care Dumnezeu o aduce. Al treilea principiu, cel care face lucrarea Domnului în felul Domnului trebuie să fie temeinic, nu superficial. Veți observa în versetele 6 și 7 că el spune: „Nu vreau să vă văd în treacăt”, în versetul 7. Vreau să rămân cu voi, iar în versetul 6 spune, vreau să rămân cu voi, da, vreau chiar să iernez la voi. Acum, Pavel și-a dat seama că nivelul problemelor din Corint cerea timp. Iar el era o persoană care făcea lucrurile temeinic. Era o persoană care nu funcționa superficial. Nu așa se face lucrarea Domnului. Lucrarea Domnului, în felul Domnului, cere minuțiozitate, finalizarea lucrului, completarea lucrării, terminarea, facerea lucrului cum trebuie. Și astfel, aflăm atunci că a face lucrarea Domnului în felul Domnului implică o viziune pentru viitor, flexibilitate și rigurozitate.

Și apoi, în al patrulea rând, și aici ne-am oprit data trecută, cel care face lucrarea Domnului în felul Domnului trebuie să aibă un angajament de slujire în prezent. Un angajament față de slujirea prezentă. Și v-am spus săptămâna trecută că există o mulțime de visători care plănuiesc ceea ce vor face și mult mai puțini executanți care fac ceea ce pot face. E o mare diferență, dar credeți-mă că tipul cu adevărat eficient, cu un plan măreț pentru viitor, care va vedea că se va împlini, folosește prezentul ca pe un teren de probă. Se dezvoltă singur. Își dezvoltă strategia. Își dezvoltă mijloacele. Își pregătește inima pentru ceea ce Dumnezeu ar putea avea în viitor, dacă viitorul se va realiza vreodată.

Ascultați acest lucru din punctul de vedere al Domnului nostru în Matei 25:23, pilda talanților, stăpânul îi spune acestui slujitor credincios: „Bine, rob bun și credincios; ai fost credincios în puține lucruri, te voi pune peste multe lucruri”. Cu alte cuvinte, credincioșia la nivelul actual de responsabilitate este cea care îți dă dreptul de a fi folosit la un alt nivel în viitor. Acum, există o mulțime de oameni care vor doar să intre în slujire și să aibă un mare super succes, dar nu a existat niciodată un teren de încercare, nu a existat niciodată un teren de testare. Nu a existat niciodată un loc în care să își perfecționeze abilitățile și darurile. Nu a existat niciodată dovada că pot face lucrarea de slujire cu excelență și cu un angajament total. Așa că, cineva care face lucrarea Domnului în felul Domnului nu planifică doar pentru viitor, ci funcționează în prezent. El lucrează în prezent.

În Luca 12:42, avem un cuvânt asemănător: „Și Domnul a zis: ‘Cine este ispravnicul credincios și înțelept’” și acum ascultați „‘pe care-l va pune stăpânul său peste slugile sale‘” Nu-i așa că e frumos? Un slujitor credincios devine conducător. A fost un tip credincios în gestionarea afacerilor casei. El poate conduce casa. Acesta este terenul de încercare. Și înainte de a te aștepta vreodată ca Dumnezeu să te așeze într-o slujbă extraordinar de interesantă, care are o miză mare, va trebui să te dovedești credincios la nivelul la care te-a plasat Dumnezeu acum. Iar Pavel, în versetul 8, uitați-vă la el, a spus: „De data aceasta nu vreau să vă văd în treacăt, ci trag nădejde să mai rămân cu voi câtăva vreme, dacă va îngădui Domnul. Voi mai rămâne totuși în Efes până la Cincizecime, căci mi s-a deschis aici o ușă mare și largă”. Cu alte cuvinte, nu pot pleca acum, pentru că sunt total dedicat acestui lucru. Și până când Dumnezeu va închide această ușă, voi rămâne aici. Doamne, îmi place asta. Știți ceva despre Pavel? Pavel nu a fost niciodată nemulțumit de zona lui de slujire, niciodată. Și am să vă mai spun ceva: nu a folosit niciodată un lucru ca o treaptă spre altceva. În Efes, el și-a dat întreaga viață. Și când Dumnezeu a schimbat asta, a închis ușa și l-a împins în altă parte, el și-a dat întreaga viață pentru ce urma.

El s-a angajat în favoarea ușii deschise în prezent. Conceptul de ușă deschisă este unul foarte familiar pentru Pavel. În Faptele Apostolilor 14:27, el spune că Dumnezeu a deschis ușa pentru neamuri. În 2 Corinteni 2:12, el spune: „Dumnezeu a deschis o ușă în Troa”. În Coloseni 4:3, el spune: „Rugați-vă pentru mine ca Domnul să deschidă o ușă pentru Evanghelie”. Ușa deschisă a însemnat pur și simplu o oportunitate de a predica Evanghelia. Iar pentru Pavel, ori de câte ori se ivea o oportunitate, el intra pe ușă. Și știți, așa ar trebui să fim și noi. Sunt unii oameni care devin atât de pretențioși cu privire la ușa prin care trec încât pierd oportunitatea, iar apoi așteaptă să se întâmple un lucru spectaculos și acesta nu se întâmplă niciodată, pentru că nu și-au arătat niciodată disponibilitatea de a trece prin ușa pe care Dumnezeu a lăsat-o deschisă pentru ei. Uneori, oamenii vor spune: Ei bine, știți, poate că un student la seminar va spune: Ei bine, acum m-am pregătit pentru slujirea mea și acesta este genul de lucru pe care îl vreau. Vreau asta și asta, și aș vrea acest tip de climat, și cu siguranță ar fi frumos dacă biserica ar fi organizată în acest fel. Pur și simplu ar putea fi un fel de biserică perfectă. Ei bine, ascultă, dacă găsești una așa, nu va avea nevoie de tine. Și aici este o ușă deschisă cu tot felul de probleme și ușa este larg deschisă, dar nu se potrivește exact acolo unde cred eu că ar trebui să fiu. Ei bine, Domnul nu are de gând să te lase să stai degeaba. Dacă ușa este deschisă acum, iar oportunitatea prezentă este acolo, oriunde ar fi, atunci ar fi bine să lucrezi acolo unde poți.

Știți, mă gândeam la biserica din Filadelfia din Apocalipsa 3, versetele 7 și 8. El spune, și aici vorbește Domnul, chiar Domnul Isus spune: „Eu sunt Cel ce deschide, și nimeni nu va închide, Cel ce închide, și nimeni nu va deschide”. Iar El spune bisericii din Filadelfia: „Iată ți-am pus înainte o ușă deschisă, pe care nimeni nu o poate închide, (acum, apucă-te de treabă)”. Și știți ceva? Este destul de interesant că biserica care urmează bisericii din Filadelfia este biserica Laodicea, biserica moartă. Și cred că unul dintre lucrurile care pot transforma o biserică de tip Filadelfia într-o biserică de tip Laodiceea este atunci când ai ușile deschise, dar nu treci prin ele. Și atunci, vin apatia, și indiferența, și răceala. Și, în cele din urmă, ajungi la Laodiceea și El spune că nu ești nici în clocot, nu ești nici rece, așa că te voi vărsa din gura mea. Atunci când Dumnezeu face să se deschidă o uşă, de fapt, Dumnezeu este cel care a deschis-o. Și dacă Dumnezeu a deschis ușa și te împinge prin ea, atunci Dumnezeu îți va da putere să faci ceea ce vrea El să faci când intri pe ea, nu-i așa? Și acesta este terenul de încercare. Nu te mulțumi să nu faci nimic. Nu sta degeaba așteptând situația perfectă. Găsește ușa deschisă și intră pe ea.

Știți, din când în când, Paul Wright îmi spune: „John, avem mare nevoie de oameni care să lucreze în departamentul pentru copii”. Pur și simplu avem nevoie atât de mult de ei în departamentul pentru copii. Există o ușă deschisă. Există o ușă deschisă. Există o ușă deschisă, dar nu găsim oameni care să intre prin ea. Și presupun că sunt unii oameni care stau și așteaptă vreo ușă deschisă pe care cred că și-o doresc, iar adevărul este că s-ar putea ca Domnul să nu le-o dea niciodată cu adevărat, pentru că nu s-au dovedit credincioși în ușa deschisă pe care Domnul le-a pus-o în față. Nu fiți egoiști și nu fiți inflexibili. Lăsați-L pe Dumnezeu să deschidă ușa.

Acum, să trecem la versetul 8. El spune: Voi rămâne în Efes. Dumnezeu a deschis cu adevărat ușa către Efes într-un mod minunat. Orașul acela era un oraș incredibil. Era principalul oraș din Asia Mică, o provincie uriașă a Imperiului Roman. De fapt, acum este teritoriul Turciei. Dar Asia Mică era o provincie mare, iar Efes era al doilea oraș important care se găsea dinspre Roma spre est. Primul era Corintul, iar al doilea pe ruta aceea era cel mai probabil Efesul. Astfel că Efesul era un oraș vital. Era la cinci kilometri de mare, iar pe acolo trecea râul Cayster, așa că era navigabil și puteau ajunge la mare, iar aici era comerț și schimburi comerciale. Avea una dintre cele șapte minuni ale lumii, Templul Dianei, sau Artemis. Acolo era o bancă internațională. Acolo se întâlnea confederația statelor ioniene, așa că era plin de senatori. Era raiul infractorilor. Era centrul slujbelor preoțești. Dean Farrar spune că pământul era pur și simplu frumos. Atmosfera, spune el, era salubră, ceea ce înseamnă că era plăcută. Era ca sudul Californiei într-o zi senină. Era un loc pur și simplu fabulos. Totul era verde și luxuriant. De fapt, și comerțul se mutase acolo într-un ritm atât de incredibil încât era pur și simplu înfloritor. S-ar putea ca atunci când Ioan a scris Apocalipsa 18, versetele de la 12 la 13, am vorbit despre sistemul Babilonului de la sfârșitul vremurilor, să fi avut în vedere acel mare sistem comercial, modelul Efesului, unde trăia.

Și aici era acest oraș incredibil, o mare de oameni, şi schimburi comerciale și toate aceste lucruri care se întâmplau acolo. Iar Pavel a spus și Dumnezeu a deschis o ușă largă pentru o slujire eficientă, pentru energēs, o slujire energică, o slujire cu roade. Adică, acest loc era pur și simplu larg deschis. Adică, poate că era plin de vrăjitori, de magicieni, de prostituate, de impostori, de filozofi și de toate acestea, dar era larg deschis. Și știți, vă uitați la Efes și spuneți, ei bine, au idolatrie, au vrăjitorie, au prostituție și homosexualitate, și au toți acești infractori care au luat acest loc ca pe un refugiu. Nu prea cred că este un loc bun în care să te duci. Nu știu dacă soția mea s-ar adapta, vedeți, sau dacă ar fi bine pentru mine. Dar ușa era deschisă, Dumnezeu a deschis-o.

Și nu fusese întotdeauna deschisă. Pavel avea de mult timp gândul în inima lui să meargă în Efes. Când a ajuns în Faptele Apostolilor 16, mergând spre vest, el spune: „am vrut să vestim cuvântul dar am fost opriți de Duhul Sfânt să vestim Cuvântul în Asia”. Vă amintiți de Faptele 16:6? Nu puteam să mergem acolo. Așa că a mers mai departe. Iar în capitolul 18, venind din nou spre est, a trecut pe acolo și s-a dus în Efes pentru o zi și a spus: „Nădăjduiesc că mă voi întoarce”. Sper că mă voi întoarce. Și acum, Dumnezeu l-a lăsat să se întoarcă, dar trebuia să existe o sincronizare acolo. Dumnezeu a vrut să facă pregătirea orașului și l-a folosit pe Apolo pentru asta. În Faptele Apostolilor 18, Apolo a venit în oraș, a deschis calea, a vorbit cu putere din Cuvântul lui Dumnezeu și așa mai departe, s-a simțit foarte bine acolo, deschizând ușa. Era nevoie să fie un fel de încălzire pentru venirea lui Pavel. El era un pic prea mult pentru un oraș ca acela. Așa că a trebuit să îl aduci pe un fel de Apolo să vină și să curețe puțin murdăria. Iar Pavel nu era chiar pregătit pentru ce avea să suporte în Efes, așa că Pavel a trebuit să treacă prin Filipi, să intre în închisoare și în lanțuri, să fie bătut și toate lucrurile astea pentru a-l întări.

Așa că au trebuit să pregătească pământul la Efes, să-l întărească pe Pavel, iar când a venit timpul, Dumnezeu i-a pus împreună. Iar Pavel spune: „Atâta deranj pentru a mă aduce aici, rămân până când se termină lucrarea. Când Dumnezeu va închide ușa asta, voi pleca, dar nu înainte (ca ușa să se închidă)”. Și astfel, ușa nu fusese întotdeauna deschisă, dar acum era. Şi el a spus: „Voi rămâne. Nu ignorați ușa deschisă, prieteni.” Acolo unde Dumnezeu a deschis ușa, cineva trebuie să intre pe ea. O oportunitate extraordinară pentru slujire dacă ne angajăm în ea. Și chiar mă îngrijorează în inima mea oamenii care spun mereu că într-o zi, într-o zi voi intra în lucrare. O să o fac. Am acest plan. Într-o zi voi fi asta și într-o zi voi face asta. Și într-o zi o să am propria mea biserică sau într-o zi o să am o clasă sau un studiu biblic. Iar ei nu fac nimic acum și sunt niște visători fără un teren pe care să fie verificaţi, fără teren de testare. Fără niciun loc unde să-și încadreze slujirea, și metodele, și mijloacele, și strategia lor.

Și astfel, trebuie spus că cel care face lucrarea Domnului în felul Domnului are planuri pentru viitor, dar are și un mare simț al angajamentului actual de a-și turna viața în ceva din prezent, pentru că s-ar putea să nu existe nimic altceva decât prezentul. S-ar putea să fie acesta. Știți, întotdeauna mi-a plăcut pasajul acela din Fapte 13, trece pe lângă noi fără să ne facă să ne gândim la el. La prima lectură, se spune că în biserica din Antiohia avea cinci pastori și îi numește pe acești oameni, iar apoi spune: „Pe când slujeau Domnului și posteau, Duhul Sfânt a zis: ‘puneți-mi pe Pavel și pe Barnaba pentru lucrarea la care i-am chemat’”. Cu alte cuvinte, în timp ce păstoreau, în timp ce slujeau, în timp ce se dovedeau credincioși, Duhul Sfânt spune că îi voi duce la slujba pe care am avut-o tot timpul în minte pentru ei, dar am așteptat până când au putut demonstra. Vedeți? A fi în slujire nu este neapărat o chestiune de educație. Să-L slujești pe Domnul în mod eficient nu este o chestiune de a primi doar ce-ţi trebuie. Este o chestiune de a te dovedi credincios în ceea ce reuseşti să faci. Așadar, a face lucrarea Domnului în felul Domnului echilibrează viziunea de viitor, flexibilitatea, rigurozitatea, și angajamentul prezent.

În al cincilea rând, a face lucrarea Domnului în felul Domnului cere să accepți opoziția ca pe o provocare. Trebuie să acceptați opoziția ca pe o provocare. Așa cum am spus mai devreme, dacă găsești locul care nu are nicio problemă, nu au nevoie de tine. Acceptați opoziția ca pe o provocare. Pavel spune, uimitor, el spune, versetul 8: „Voi rămâne în Efes până la Cincizecime”. De ce? „căci mi s-a deschis aici o ușă mare și largă și sunt mulți potrivnici”. Veți zice, acum, stați puțin. Rămâi pentru că sunt mulți potrivnici? Bineînțeles că da. G. Campbell Morgan a spus: „Dacă nu ai opoziție în locul în care slujești, slujești în locul greșit”. Ar fi bine să găsești un loc unde există opoziție.

Pavel a avut un motiv extraordinar pentru a rămâne. El spune că trebuie să rămân pentru că nu pot lăsa trupele singure. Sunt prea mulţi aici. Prea multă opoziție. Și vreau să spun, a fost greu acolo. În Efes aveau un vast sistem de idolatrie organizată în Templul Dianei. Aveau perversiuni sexuale peste tot, orgii și preotese prostituate. Aveau o mulțime de evrei rătăcitori care se adăugau problemelor, care umblau pe acolo și care pretindeau că au puteri exorciste, încercând să scoată diavolii din toată lumea. Creau haos peste tot. Existau prejudecăți, superstiții, rasism, viciu sexual, exista o sinagogă de evrei care urau oamenii și care chiar încercaseră să comploteze pentru a-i ucide pe creștini. Vreau să spun că păgânismul, idolatria, superstiția, perversiunea sexuală, posesia demonică, prejudecățile religioase, rasismul, tot ceea ce există astăzi în orice oraș din lume exista chiar acolo. Era un focar pentru toate acestea chiar acolo.

Pavel a spus că acesta este un loc prea bun pentru a pleca. Și majoritatea oamenilor spun: „Ei bine, vedeți, eu caut un tip de loc puțin diferit de acesta”. Ce provocare! Ce provocare! El s-a dus în acel loc și a început să învețe Cuvântul lui Dumnezeu și a predat cuvântul lui Dumnezeu în fiecare zi în școala unuia numit Tiran timp de doi ani, iar în felul acesta oamenii au fost mântuiți, au fost ucenicizați și au plecat și au fondat toate celelalte șapte biserici din Asia Mică menționate în Apocalipsa. Și Cuvântul lui Dumnezeu s-a răspândit în toată Asia Mică. Și știți ce s-a întâmplat? Oamenii au început să-și ardă cărțile de vrăjitorie, nu mai cumpărau micii idoli, iar cei care vindeau idoli s-au înfierbântat atât de tare, încât au făcut o mare revoluție în tot orașul. Adică, Evanghelia a devenit o problemă. Și a fost fondată una dintre cele mai mari comunităţi din primii ani ai bisericii, biserica din Efes.

Ascultați, Pavel a văzut opoziția ca pe o provocare, o provocare extraordinară. Ei bine, atunci când cauți slujba pe care Dumnezeu o are pentru tine, găsește una care nu este așa cum ar trebui să fie și vezi dacă Dumnezeu nu o poate folosi pentru a o schimba spre gloria Sa. Aceia sunt oamenii care au cea mai mare nevoie de tine. Găsește un oraș în care nu se predică Evanghelia, ei au nevoie de ea. Găsește o biserică în care nu se învață Cuvântul lui Dumnezeu, ei au nevoie de asta. Găsește o structură în cadrul unei biserici care nu este biblică și du-te acolo și învață-i ce este biblic. Adică, mergi (stai) acolo unde Dumnezeu te poate folosi cu adevărat. Sunt mulți potrivnici și echipa are nevoie de tine. Pavel privește înapoi la bătălia din Efes în 2 Corinteni 1:8 și iată ce a scris citind din traducerea lui Filip. El a scris următoarele: „În adevăr, fraților, nu voim să vă lăsăm în necunoștință despre necazul care ne-a lovit în Asia”. Aici vorbește despre Efes. „De care am fost apăsați peste măsură de mult, mai presus de puterile noastre, așa că nici nu mai trăgeam nădejde de viață. Ba încă ne spunea gândul că trebuie să murim; pentru ca să ne punem încrederea nu în noi înșine, ci în Dumnezeu care învie morții”. Nu-i așa că e minunat? Știți, ei erau de fapt atât de siguri că vor muri în Efes, încât el spune că ne-am gândit că Dumnezeu poate învia morții, așa că, dacă vom muri, va trebui să ne învie din mormânt. Erau atât de siguri că vor muri.

Dar știi ce se întâmplă când ajungi într-o astfel de situație? Nu ai încredere în tine însuți. Știi asta? Nu te încrezi. Devii atât de disperat, încât te întorci la Dumnezeu și când te întorci la Dumnezeu, puterea începe să curgă și atunci dușmanii încep să cadă unul câte unul. Asta este interesant. În 2 Corinteni 4:9, el spune: „Purtăm întotdeauna cu noi, în trupul nostru, omorârea Domnului Isus, pentru ca și viața lui Isus să se arate în trupul nostru”. Cu alte cuvinte, ne confruntăm cu moartea în fiecare zi și tocmai în această confruntare cu moartea și în confruntarea cu acea opoziție în care nu avem resurse și depinzând de Dumnezeu vedem cum curge puterea lui Cristos. Doamne, ce emoție! Adică, asta este aventura slujirii, nu-i așa? Asta înseamnă, să mergem direct acolo în luptă și să confruntăm problemele cu Isus Cristos și să vedem cum Dumnezeu dă biruința.

Acceptă o provocare, găsește un loc dificil. Mă gândesc mereu la John Paton când mă gândesc la acest lucru, și v-am spus povestea lui, dar o voi reaminti. Paton era student la teologie, student la un colegiu biblic din Londra. Dumnezeu l-a chemat să meargă în Insulele Noile Hebride, unde erau canibali mâncători de oameni. Știți, ar fi un lucru greu pentru un tânăr student la un colegiu biblic să spună da, nu-i așa? Eu știu ce aș fi spus. Aș fi spus: „Doamne, ai greșit persoana. Ești sigur că darurile mele sunt potrivite pentru așa ceva? Sau aș fi spus uite am absolvit, Doamne. Pot să reușesc în lucrare. Nu are rost să fiu prânzul cuiva. Merită tot acest efort? Aș fi spus: „Uite, Doamne, am o idee grozavă”. Cunosc un om care a abandonat colegiul biblic și care nu va reuși niciodată în slujire. Trimite-l acolo; îl vor mânca, și cine va ști? El va fi un erou, nu-i așa? Și ajută-mă să trăiesc în pace, bine? Pot s-o tai. Dar John Paton nu s-a certat cu Dumnezeu. Domnul a spus să plece, așa că a plecat. Și-a luat soția, și un vapor i-a debarcat într-o bărcuță, au vâslit până la țărm într-o bărcuță cu vâsle. Se aflau pe o insulă locuită de canibali mâncători de oameni a căror limbă nu o vorbeau. Și nu aveau cum să ia legătura cu ei. Și-au amenajat o colibă mică pe plajă și Domnul i-a păstrat în mod minunat. Mai târziu, când șeful tribului din acea zonă s-a convertit la Cristos, l-a întrebat pe John cine era acea armată care îi înconjura coliba în fiecare noapte. Sfinții îngeri ai lui Dumnezeu îl protejau. După câteva săptămâni acolo, soția lui a născut un copil, iar copilul și soția au murit amândoi. El era singur și spune în biografia sa că a dormit pe morminte pentru a-i împiedica pe băștinași să dezgroape cadavrele și să le mănânce.

Și a decis că va rămâne. Provocarea era mare, adversarii erau mulți și acolo era locul unde Dumnezeu îl dorea, așa că a rămas. Cum poți face asta de unul singur? Faci asta depinzând în totalitate de Dumnezeu. Acceptă provocarea, pentru că în provocare este momentul în care resursele tale se epuizează și depinzi de Dumnezeu, iar acolo unde depinzi de Dumnezeu, puterea Lui curge spre victorii pe care nu le-ai fi visat posibile. Cel care lucrează cu adevărat pentru Domnul și face lucrarea Domnului în felul Domnului are o viziune pentru viitor, un simț al flexibilității, rigurozitate, nu superficialitate, are un angajament față de slujirea prezentă și acceptă opoziția ca pe o oportunitate sau o provocare.

Numărul șase, cel care face lucrarea Domnului în felul Domnului trebuie să aibă un spirit de echipă, un spirit de echipă. Îmi place acest lucru la Pavel. El era un om de echipă. Nu a fost vreun mare superstar de unul singur. El era foarte dependent de alți oameni. Foarte iubitor față de alți oameni. Uitați-vă la versetele 10 și 11, versetul 10, „dacă”, literal „când” ar fi mai bine, „când sosește Timotei”, pentru că Timotei urma să vină în capitolul 4, versetul 17, el a spus că îl trimitea împreună cu această scrisoare, și, probabil era însoțit de Erast. Dar el a spus: „Dacă sosește Timotei, aveți grijă să fie fără frică la voi”. Să nu-l intimidați pe acest tânăr, timid și sensibil. Unii dintre acești corinteni erau crânceni, plini de voință proprie, îngâmfați, încrezuți. Și el spune, acum nu-l intimidați pe acest om, „căci el este prins ca și mine la lucrul Domnului”. Cu alte cuvinte, vă puneți cu lucrătorul lui Dumnezeu. Nu vă bateți joc de el, nu din cauza educației sale mărețe sau a banilor sau a altora, ci nu-l atingeți, nu-l hărțuiți sau nu-l intimidați, pentru că este un lucrător al Domnului, la fel ca mine. Îmi place asta. Pavel nu se vedea pe sine însuși la un alt nivel decât cel al lui Timotei. Chiar dacă Timotei era fiul său în credință, Timotei era tânăr; Timotei nu avea tot ceea ce avea Pavel în ceea ce privește cunoștințele sau în ceea ce privește darurile. Cu toate acestea, ei erau egali. El este tovarășul meu de muncă.

Pavel nu a văzut nicio diferență. El nu se vedea pe sine ca un super-sfânt. Sigur, exista o diferență în slujirea lor. Sigur, Pavel era cel mai direct. Sigur, Pavel era un lider în multe feluri printre lideri. Dar totuși, în inima lui, era pur și simplu un colaborator ca toți ceilalți în lucrarea lui Dumnezeu. Și avea un mare simț al echipei. Demnitatea lucrării lui Timotei i-a dat onoare, așa cum i-a dat onoare și lui Pavel. Iar Pavel spune să-l tratați așa cum se cuvine.

Îmi place faptul că Pavel nu avea nicio ambiție personală. Chiar și în Filipeni 1, când era prizonier și apărea o nouă categorie de predicatori și un nou grup. Şi, dintr-odată, Pavel se cam stingea. Era prizonier acum, iar viața lui era cam în declin. El era la apus și veneau tipi noi, care spuneau: „Suntem noii predicatori”, iar biserica începea să se întoarcă spre ei. Și ei erau noua categorie, și erau cei mai tari, și erau cei pe care toată lumea voia să-i audă. Și spuneau, unii dintre ei spuneau, oh, Pavel este prizonier pentru că a falimentat în lucrare. Domnul a trebuit să îl pună deoparte. Ştiţi, metodele lui sunt vechi și la fel este şi el. Așa că Pavel spune, uite, el spune: „Unii îl predică pe Cristos din pizmă. Ei vor să mai adauge un necaz la lanțurile mele. Vor să mă rănească”. El spune: „Ce ne pasă? Cristos este propovăduit și în asta mă voi bucura”. Filipeni 1. El nu avea niciun simț al ambiției. Nu avea simțul de a se promova pe sine. Nu putea fi mai încântat decât să susțină pe oricine care este în lucrarea lui Dumnezeu şi făcea lucrarea Domnului în felul Domnului. Acum, dacă nu o făcea în felul Domnului, el îi spunea. Dar oricine făcea lucrarea Domnului în felul Domnului era în echipa lui. În capitolul 16 din Romani, vă dați seama că el scrie acea carte minunată, Romani? Îi ia un întreg capitol 16 pentru a menționa 24 de persoane individuale și două gospodării individuale, printre care șapte femei care l-au ajutat în lucrarea Domnului, care sunt în echipă. Nu poți niciodată să slujești pentru Dumnezeu în izolare. Trebuie să-ți dai seama că aduci o contribuție la echipă. Nu poți să ieși și să fii vedeta. Trebuie să te dăruiești echipei.

Întotdeauna au fost Pavel și Sila, Pavel și Barnaba, Pavel și Luca, Pavel și Aristarh, Pavel și Marcu, Pavel și Timotei, Pavel și altcineva. Cel care face lucrarea Domnului în felul Domnului își dă seama că este doar o parte din părtășie și că este datoria lui să-i zidească pe ceilalți, să-i încurajeze pe ceilalți, să-i sprijine pe ceilalți și să le spună: aveți grijă de Timotei la fel de mult cum aveți grijă de mine. El a spus, știți, Epafrodit a fost aproape de moarte, și mă bucur că nu a murit. A spus asta în Filipeni 2: „Pentru că aveam atâta nevoie de el”. Am avut atâta nevoie de el. Și când a îmbătrânit, a spus: „Vreau să-l trimiteți pe Marcu la mine”. Am nevoie ca Marcu să fie cu mine, Ioan Marcu. Avea un simț al echipei. Știți, cred că asta e foarte important. Cred că noi toți trebuie să învățăm asta.

În timp ce mă gândeam la asta, am avut un gând interesant. În 2 Timotei 4:5. Ascultați asta, doar ascultați. El îi spune lui Timotei: „Dar tu fii treaz în toate lucrurile, rabdă suferințele, fă lucrul unui evanghelist și împlinește-ți bine slujba”. Hei, Timotei, du-te acolo, prietene. Vrei să știți ceva? Acesta a fost un moment dramatic în viața lui Timotei. Știți ce făcuse Timotei până atunci? Timotei îl slujise pe Pavel, îl slujise pe Pavel, îl slujise pe Pavel. Apoi, într-o zi, Pavel a spus: „Timotei, la revedere. Du-te acum și fă-ți treaba ta”. Dar terenul de testare pentru Timotei a fost modul în care l-a slujit pe Pavel. Acum, Dumnezeu i-a chemat pe unii oameni la conducere, iar pe alții să-i slujească pe cei care conduc. Și, uneori, cei care îi slujesc pe cei care conduc vor face asta toată viața lor. Alteori, vor sluji pentru o perioadă de ucenicie și de învățare, iar apoi Domnul îi va chema să conducă pe cont propriu. Dar, asta vine întotdeauna cu un simț al echipei și Timotei a crescut în slujire slujind pe altcineva.

În Filimon, acea minunată povestioară despre un sclav, versetul 10: „Te rog pentru copilul meu pe care l-am născut în lanțurile mele: pentru Onisim, care altădată ți-a fost nefolositor, dar care acum îți va fi folositor și ție și mie. Ți-l trimit înapoi, pe el, inima mea”. Cu alte cuvinte, Pavel spune: „Îl iubesc pe acest om. Mi-a slujit bine. L-am folosit în slujba mea. Mi-a fost de folos, acum tratează-l și tu în același mod. Și aici era omul, Filimon, care s-a dăruit lui Pavel; și în schimb, Pavel s-a dăruit acelui om și i-a dus cazul lui Onisim, ar trebui să spun, că el era servitorul, iar Pavel i-a dus cazul lui Filimon, stăpânul, și i-a spus „să ai grijă de acest om drag.” Avea un simț al echipei. Îi susținea pe toți cei din slujbă.

Acum, poate că suntem chemați să sprijinim pe altcineva. Poate că suntem chemați să fim pe cont propriu. Poate un pic din amândouă. Poate una pentru o vreme, apoi alta. Dar trebuie să ne dăm seama că suntem într-o echipă. Și știți, când Isus a spus că este vorba de: „Să ne iubim unii pe alții, prin aceasta vor cunoaște toți că sunteți ucenicii Mei”, a vorbit serios. Când lumea vede echipa în dragoste lucrând ca o mare dovadă a validității noastre.

Un ultim principiu: a face lucrarea Domnului în felul Domnului presupune să fii sensibil la călăuzirea Duhului Sfânt în ceilalți. Aș fi vrut să avem timp să dezvoltăm acest lucru pe deplin, dar mi s-a părut că este ceea ce spune versetul 12. „Cât pentru fratele” mai bine zis, „Apolo, l-am rugat mult să vină la voi cu frații”. Opriți-vă un minut. Acum, Pavel spune că Timotei va veni. El vine să fie cu voi. Și spune în versetul 11: „Să nu-l disprețuiți, ci să-l petreceți în pace”. Adică, trimiteți-l înapoi la mine, pentru că îl voi căuta și vreau să aud un raport bun. Timotei va veni și va lua această scrisoare și va afla ce se întâmplă, iar apoi vreau să-l trimiteți pe drumul lui în pace, ca să se întoarcă la mine. Și apoi merge mai departe la Apolo și spune: „Cât pentru fratele Apolo, l-am rugat mult să vină la voi cu frații”. Acum, de ce a vrut Pavel ca Apolo să meargă împreună cu Timotei și Erast? Pentru că ceea ce se întâmplase în biserica din Corint, oamenii spuneau: eu sunt al lui Pavel, eu sunt al lui Apolo, nu-i așa? Aveau aceste mici facțiuni. Așa că a spus: „Apolo, ar fi grozav dacă te-ai duce și ai spune că este ridicol. Nu vreau admirația ta. Nu vreau această fanfaronadă. Suntem cu toții împreună în asta, slujitorii Domnului.

Pavel îi spunea lui Apolo: tu poți îndrepta toată această lucrare. Poți rezolva toată această lucrare. Așadar, el spune că dorește foarte mult ca el să meargă cu frații. Și, la urma urmei, Pavel este cel mai mare din biserică. Vreau să spun că era un tip autoritar. Dar îmi place, la mijlocul versetului 12 spune: „dar n-a voit nicidecum să vină acum”. Nu-i așa că e bine? Apolo a spus: „Nu, mulțumesc, Pavel, nu vreau să merg”. Sunt foarte ocupat cu o altă slujire. Voi spuneți, ei bine, ce a spus Pavel? El spune: „dar va veni când va avea înlesnire”. Nu-i așa că e bine? Pavel nu l-a călcat în picioare și nu i-a spus: „Îți dai seama cine este apostolul neamurilor?”. Știi cine vorbește cu tine? Eu sunt Pavel, știi, Pavel din experiența de pe Drumul Damascului. Nu a pus nimic din toate astea asupra lui. I-a spus doar, „i-am spus ce cred eu. I-am spus care era ideea mea. El a spus că nu este ideea mea, dar va veni când va fi pregătit”. Asta e foarte bine. Nu poți împinge niciodată oamenii în lucrarea Domnului. Trebuie să aștepți până când Duhul lui Dumnezeu lucrează în inima lor. Aici era un om care avea autoritate, care avea idei, care avea strategie, care avea planuri și care avea răbdare ca Duhul lui Dumnezeu să lucreze în inima oricui altcuiva din echipă. Și de aceea este atât de important pentru cineva care lucrează într-o slujbă să aibă un simț al echipei și să realizeze că Duhul lui Dumnezeu nu lucrează doar prin tine, când dai toate ordinele, ci în inima tuturor. Și trebuie să fii sensibil la ceea ce spune Dumnezeu. Nu impuneți, nu dominați; doar lăsați Duhul lui Dumnezeu să lucreze și fiți răbdători!

Ei bine, acestea sunt doar lucruri practice, prieteni. Cum faceți lucrarea Domnului în felul Domnului? Cu o viziune pentru viitor, flexibilitate, rigurozitate, angajament în prezent, acceptând opoziția ca pe o provocare, cu un spirit de echipă și fiind sensibili la călăuzirea Duhului Sfânt în viețile altora. Mi-aș dori să avem timp să le dezvoltăm mai mult, pentru că am putea într-adevăr să le dezvoltăm mai mult, dar suntem limitați de timp.

Îngăduiți-mi să închei cu câteva gânduri. Ascultați, bătrânul predicator Sydney Smith a fost un mare predicator în Anglia. Și a fost întrebat odată: „Domnule Smith, cum explicați marele succes pe care l-a avut renașterea metodistă în Anglia? Cum explicați acest lucru?” Iată ce a spus el, și îmi place asta. El a spus: „Răspunsul este simplu, domnule: toți se ocupă de asta, și toți se ocupă mereu de asta”. Îmi place ideea. Știți ce aș vrea să fi spus despre Biserica Grace? Știți, oamenii de la Biserica Grace sunt toți implicați în asta și sunt mereu gata de asta. Acum, în termenii din 1 Corinteni 15:58, asta ar fi: „Sporiți mereu în lucrul Domnului, pentru că știți că osteneala voastră în Domnul nu este zadarnică”. Fie ca noi toți să ne ocupăm de ea și să fim cu toții mereu la lucru, pentru ca atunci când Domnul Isus va veni să ne binecuvânteze, și să ne răsplătească cu: „Bine, rob bun și credincios. Ai împlinit lucrarea pe care ți-am dat să o faci”.

Doamne, Îți mulțumim în această dimineață, când încheiem timpul nostru, pentru natura practică a acestui pasaj și pentru modul în care ne confruntă din nou cu necesitatea de a ne stabili prioritățile, de a ne ordona viața în jurul slujirii pentru Tine.

Acesta este singurul lucru care contează cu adevărat. Ajută-ne să fim credincioși și sârguincioși. Ajută-ne să împlinim lucrarea Ta în felul Tău, pentru ca rezultatul să fie slava Ta. În Numele lui Isus. Amin.

SFÂRȘIT