Pentru studiul nostru din dimineața asta, ne întoarcem iarăși la cartea 1 Corinteni, la care suntem de multe, multe luni. Discutăm din nou despre aspectele perfecte ale dragostei prezentate în capitolul 13 din 1 Corinteni, și răspunsul pe care l-am primit de la mulți dintre voi a fost foarte, foarte îmbucurător, și știu că mulți dintre voi ați fost cu adevărat binecuvântați. Și Dumnezeu s-a atins de viețile voastre, și au fost foarte, foarte multe semnale de la voi privind înțelegerea dragostei pe care Duhul Sfânt ne-a împărtășit-o aici, așadar sunt încântat să împărtășesc acest lucru cu voi mai departe în această dimineață.

Acum, pe măsură ce ne uităm la secțiunea noastră de studiu, la capitolul 13, de la versetul 4 la 7, la aspectele desăvârșite ale dragostei, aș dori să vă prezint și să abordez asta în această dimineață dintr-o perspectivă negativă, dacă pot.

Păcatul are urmări. Mă îndoiesc că vreunul dintre noi s-ar deranja să spună că nu e așa. Știm că are. Știm că are efecte în virtutea înțelegerii noastre scripturale și datorită înțelegerii circumstanțelor în care ne găsim. Noi recunoaștem că atunci când păcatul este în viețile noastre, sunt anumite lucruri care au loc ca rezultat al acestuia. Recunoaștem că Biblia vorbește despre consecințele păcatului. Și presupun că putem împărți consecințele sale în cele mai evidente două categorii. Întâi de toate, păcatul are un efect deosebit asupra sufletului bărbatului sau al femeii. Afectează relația ta cu Dumnezeu. Într-adevăr, atunci când păcătuiești, sau când trăiești într-o stare de păcat nemărturisit, tu oprești binecuvântarea. Te scoți din postura de a fi binecuvântat de Dumnezeu și te pui în postura de a pierde bucuria astfel încât acolo apare o îmbolnăvire a sufletului. Are loc o lâncezire a sufletului atunci când un credincios păcătuiește. Însă în al doilea rând, păcatul are de asemenea un efect dramatic asupra trupului. Păcatul va avea rezultate în termenii durerii și ai bolii.

O bună ilustrare a acestui lucru poate fi David. În 2 Samuel capitolul 12, avem o relatare a unui păcat teribil. David a violat-o pe Bat-Șeba și apoi, faptul care a urmat a fost că s-a asigurat că soțul ei se afla într-o poziție în care să-și piardă viața, lucru care era cu adevărat echivalentul crimei. Așadar, el a fost implicat nu numai în imoralitate, ci și în crimă. Și ca rezultat, iată aici un copil al lui Dumnezeu care s-a complăcut într-o situație păcătoasă. El nu a suferit doar o boală sufletească care a venit peste el, acea molimă teribilă asupra sufletului său, simțământul de înstrăinare de Dumnezeu și de nelinişte privind acel păcat pe măsură ce a realizat că a ieşit din locul de binecuvântare, dar de asemenea a venit asupra lui și un impact dramatic în ce privește trupul fizic. Și dacă ne uităm doar pentru o clipă la Psalmul 32, putem vedea cum David a reacționat la boala fizică ce a venit asupra lui ca rezultat al păcatului său.

În Psalmul 32 în versetul 2 și următoarele - de fapt de la versetul 1 în continuare, el vorbește despre păcatul său și despre cât de minunat ar fi dacă el ar putea ieși de sub el. Și efectele păcatului său pe care le menționează în versetele 3 și 4 sunt în domeniul fizic. El spune: „câtă vreme am tăcut” – asta este„ – până să-mi recunosc păcatul, când am falimentat să-l recunosc, să-l rezolv înaintea lui Dumnezeu, oasele mele au îmbătrânit datorită suferinței mele de fiecare zi.” El avea o durere fizică, consecințele erau fizice, durere în oase, o durere adâncă. Și apoi în versetul 4: „Zi și noapte, mâna lui Dumnezeu apăsa greu asupra mea, vlaga s-a transformat în uscăciune” sau în „seceta verii.” Seva de viață s-a uscat. S-au întâmplat anumite lucruri în sângele lui. S-a întâmplat ceva cu secrețiile diferitelor glande. Lichidele care alimentează musculatura nu mai funcționau normal astfel că a avut loc o anumită tensiune în musculatura sa. Aceasta este semnificația ebraică a acelui concept de hidratare, de sevă a vieţii. Și astfel, aici este prezentat impactul uimitor asupra fizicului ca rezultat al păcatului lui David.

Acum, aceasta ne conduce la o concluzie evidentă. Pentru un creștin sau un copil al lui Dumnezeu, păcatul constituie o traumă din punct de vedere emoțional. Nu încape îndoială. Creează o anxietate emoțională. Creează o înstrăinare emoțională de ancora pe care o are creștinul. Și ca rezultat al acelei traume emoționale, poate rezulta o boală debilitantă și chiar o boală fatală. Centrul emoțional al creierului este un trunchi din care ies fibre, mănunchiuri nervoase, care ajung în toate organele trupului, și datorită unei astfel de legături complicate cu creierul, o criză în centrul emoțional al creierului poate crea impulsuri care pot cauza nenumărate probleme fiziologice. De fapt, medicii ne spun că de obicei aceste probleme sunt create pe trei paliere, din punct de vedere fizic. Unu, centrul emoțional produce o modificare în cantitatea de sânge care curge către un anumit organ, ceea ce poate deveni debilitant pentru acel organ. Doi, trauma emoțională poate crea un efect asupra secreției anumitor glande, care de asemenea pot afecta funcțiile trupului. Și în al treilea rând, are loc o modificare a tensiunii anumitor mușchi.

Așadar, ceea ce vedem este că păcatul are un efect dublu; atât spiritual, cât și fizic. Păcatul poate afecta trupul. Te îmbolnăvește. În Proverbe 15:17 spune: „este mai bine să mănânci verdețuri.” Aceasta este o concesie uimitoare. Adică, băiat fiind, n-am crezut niciodată că era bine să mănânci legume, nici acum nu sunt prea convins, dar oricum – David - sau mai bine zis Solomon spune că:„ este mai bine să mănânci un prânz de verdețuri cu dragoste decât un bou îngrășat cu ură. Cu alte cuvinte, un bou îngrășat reprezintă un vițel îngrășat. Ai un bou, îl pui în grajd, și-l îngrași pentru tăiere - filet mignon în engleza modernă. Mai bine mănânci conopidă cu dragoste, decât filet mignon cu ură. Cu alte cuvinte, boala care poate rezulta de la o inimă plină de anxietate pe care păcatul o creează, te îmbolnăvește, așa că nu te poți bucura de cele mai bune mese. Iarăși, este reiterat aici elementul fizic al păcatului.

Așadar, când Pavel le scrie corintenilor și le spune să iubească, le spune că dragostea este lucrul de care au nevoie. Nu este doar pentru vindecarea sufletului, ci fără îndoială are consecințe deosebite asupra trupului. Aș dori să vă arăt de ce afirm acest lucru. Uitați-vă la capitolul 11 din 1 Corinteni. În capitolul 11 la versetul 29, este o referire la modul în care ei participau la masa Domnului, într-o manieră care era cu totul păcătoasă, Pavel spune în 11:29 „Căci cine mănâncă şi bea” – într-un mod nevrednic – „își mănâncă şi bea judecata lui însuși” – sau pedeapsa – „dacă nu deosebește trupul Domnului.” Cu alte cuvinte, dacă mănânci în acest fel, vei fi pedepsit. „Din pricina aceasta Sunt între voi mulți neputincioși şi bolnavi, şi nu puțini dorm.” Aveau boli, boli severe și au avut parte de moarte.

Acum, aici nu este prea mult - nu cred - ideea că atunci când cineva a făcut asta, Dumnezeu S-a coborât și-n mod supranatural, miraculos i-a omorât sau le-a dat o boală supranaturală. Ci ceea ce se întâmplă aici în adunarea din Corint este că ai o mulțime de oameni care trăiesc în păcătoșenie. Și păcătoșenia are implicații fizice. Așadar, atunci când Pavel le spune în capitolul 13: „să vă iubiți unii pe alții” el nu spune pur și simplu: „aici este o chestiune ce ține de suflet, ci el spune: „Aceasta este o chestiune ce ține de trup de asemenea.” Pentru bunăstarea adunării voastre, pentru bunăstarea trupului vostru, pentru bunăstarea tuturor acestor lucruri, aveți nevoie de dragoste.

Acum, amintiți-vă - și acesta este punctul cheie pe care doresc să-l folosesc ca să leg lucrul pe care tocmai l-am spus cu lucrul pe care urmează să-l spun - amintiți-vă, tot păcatul este o încălcare a dragostei – tot - tot. Așadar el spune simplu: „Voi păcătuiți, așadar voi sunteți bolnavi din punct de vedere spiritual, sunteți bolnavi din punct de vedere fizic, și aici este răspunsul: dragostea, și toate aceste lucruri vor dispărea.” Poate spui: „John, la ce te referi când spui că dragostea va elimina tot păcatul?” Uitați-vă la Matei capitolul 22. Matei capitolul 22, versetul 34: „Când au auzit Fariseii că Isus a astupat gura Saducheilor, s-au strâns la un loc.” Ei întotdeauna au încercat să se dovedească mai buni decât Saducheii. S-au gândit că dacă Saducheii au fost reduși la tăcere de Isus, vor intra ei în scenă și Îl vor reduce la tăcere pe Isus, atunci vor câștiga superioritate în societatea lor, așa că vin și ei și rânduiesc un anume vorbitor care să-I pună lui Isus o întrebare: „Care este cea mai mare poruncă din Lege, cea mai semnificativă?”

Desigur, ei aveau concepția că trebuia să păzești toată legea ca să fii mântuit, însă au fost suficient de inteligenți să realizeze că nimeni nu va fi mântuit, pentru că nimeni nu poate să țină Legea. Așadar, au decis că – cel puțin unii dintre ei – că dacă afli care poruncă este bună și o vei ține pe aceea, atunci vei fi în regulă. Și astfel, ei pur și simplu au spus „Care este acea poruncă?” și Isus le-a spus „Iat-o. Să” – care este următorul cuvânt? – „să iubești.” Și aici este introdus conceptul dragostei în relație cu această lege. „Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu tot cugetul tău. Aceasta este cea dintâi și cea mai mare poruncă, iar cea de-a doua asemenea ei, să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuși. În aceste două porunci se cuprinde toată Legea şi prorocii.”

Acum ascultați. Dacă-L iubești pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul, mintea și puterea ta, dacă-l iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți, nu vei păcătui niciodată, pentru că nu vei face ceva care să încalce poruncile lui Dumnezeu, nu vei face niciodată ceva care să aducă un prejudiciu aproapelui tău. Dragostea are grijă de acestea. Dragostea așadar, le împlinește pe toate.

În Romani capitolul 13 – este cunoscut versetul 8. El spune: să vă iubiți unii pe alții; căci cine îi iubește pe alții, a împlinit Legea. De fapt: „Să nu preacurvești, să nu furi, să nu faci nicio mărturisire mincinoasă, să nu poftești” şi orice altă poruncă mai poate fi, se cuprind în porunca aceasta: „Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți.” Dragostea nu face rău aproapelui: dragostea este, deci, împlinirea Legii.” Nu ai nevoie de o poruncă care să spună: „Să nu ucizi pe aproapele tău,” dacă îl iubești. Nu ai nevoie de o poruncă: „să nu poftești,” dacă iubești persoana care are ceea ce nu ai tu. Așadar, vedeți, amândouă pasajele spun următoarele: ca să simplificăm toată trăirea, iubiți-L pe Dumnezeu, iubiți-l pe aproapele vostru și nu mai trebuie să vă îngrijiți de nimic.

Acum, corintenii erau la fel de lipsiți de iubire, precum David. Ei au ales să facă abuz unii de alții, erau fără dragoste. Și lipsa lor de dragoste era de fapt ingredientul comun în fiecare păcat. De exemplu, am început să vedem în cartea 1 Corinteni și am citit despre diviziunile și fracțiunile dintre ei. Și motivul pentru care ei se luptau unii cu alții era lipsa lor de dragoste. S-au împărțit în diferite partide pe seama filosofiei. S-au angrenat în mici grupuri spirituale în funcție de diferiți învățători umani. Erau frecușuri și anxietate, și fire pământească, și luptă, și diviziuni pentru că erau lipsiți de dragoste. Lipsa dragostei lor este văzută mai departe în faptul că au comis imoralitate și abuzau sexual unii de alții. Lipsa lor de dragoste este văzută în înfățișarea urâtă a mândriei și a îngâmfării despre care vorbește Pavel în capitolul 4, atunci când spune că nu sunteți altceva decât niște slujitori, iar voi credeți că sunteți ceva măreț. Ei se iubeau mai degrabă pe ei înșiși decât pe Dumnezeu și pe ceilalți.

Lipsa lor de dragoste este văzută în procesele lor. Ei se dădeau în judecată unii pe alții constant. Motivul pentru care au făcut asta era pentru că nu aveau dragoste. Motivul pentru care erau probleme în căminele lor, capitolul 7, era pentru că le lipsea dragostea. Motivul pentru care călcau peste gâtul creștinilor mai slabi în capitolele de la 8 la 12 era pur și simplu o lipsă de dragoste. Motivul pentru care ei abuzau de Masa Domnului, a fost pentru că erau indiferenți față de dragoste, erau indiferenți față de comuniune și de părtășia unii cu alții, erau indiferenți față de Dumnezeu și Fiul Său. Motivul pentru care se comportau ca niște porci la mesele de dragoste a fost pentru că nu se iubeau suficient unii pe alții ca să salveze niște mâncare pentru oamenii care nu aveau nimic.

Vedeți, absența dragostei a caracterizat în esență fiecare păcat pe care ei îl comiteau. Și așadar, când Pavel ajunge în acest loc, el spune că într-adevăr dragostea este răspunsul la toate. Vă va aduce împlinire spirituală și vă va aduce împlinire fizică. Și pot să vă promit, este un lucru încântător de afirmat, dar dacă viața ta este plină de dragoste, vei fi sănătos spiritual și șansele sunt, dacă Dumnezeu nu are vreun scop foarte, foarte specific pentru voi, promisiunea este că veți fi sănătoși din punct de vedere fizic. Și de aceea Biblia ne cheamă să iubim iarăși și iarăși și iarăși. Nu există creștinism fără dragoste, nu există biserică fără dragoste, nu există slujire fără dragoste.

1 Timotei 1:5 este un verset pe care trebuie să ni-l amintim. Spune așa: „Ținta poruncii” - cu alte cuvinte motivul, obiectivul, suma tuturor lucrurilor, ideea tuturor lucrurilor, scopul poruncii: „este dragostea, care vine dintr-o inimă curată.” 1 Timotei 1:5 „Ținta poruncii este dragostea, care vine dintr-o inimă curată.” Dumnezeu încearcă să ne facă să iubim.

În 1 Corinteni 16:14 - vom ajunge la acest verset în viitor în timp ce studiem – spune asta: „tot ce faceți, să fie făcut cu dragoste.” Tot ce faceți să fie făcut cu dragoste! O teologie corectă nu este un substitut pentru dragoste. Activismul și slujirea nu sunt un substitut pentru dragoste. Afecțiunea selectivă - adică atracția față de anumite persoane, nu este un substitut pentru o dragoste generală. Imaturitatea, ignoranța nu sunt un substitut pentru dragoste și o scuză pentru lipsa ei. 1 Tesaloniceni 4:9 spune că nu trebuie să fiți învățați cu privire la dragoste, pentru că Dumnezeu v-a învățat cum să iubiți. Romani 5:5 spune că El a turnat dragostea Lui în inimile voastre.

Creștinii să fie fericiți şi să fie sănătoși în sufletul lor este dorinţa lui Dumnezeu. Dumnezeu vrea să știți ce înseamnă să fiți binecuvântați și să nu aveți parte de pedeapsa Lui, chiar în domeniul bolii fizice, care vine din cauza unei traume, a unui păcat voit. Și cheia autentică la toate acestea este să învățăm să iubim. Aceasta este realitatea indispensabilă pentru creștin. Dumnezeu este dragoste și dacă Dumnezeu va fi văzut în noi, va fi atunci când și noi suntem dragoste.

Acum, este atât de important ca noi să iubim, încât Noul Testament pur și simplu continuă să insiste asupra acestui subiect. De exemplu, Coloseni 3:14 spune: „Îmbrăcați-vă cu dragoste.” 1 Corinteni 14:1 spune: „Urmăriți dragostea.” Filipeni 1:9 spune: „creșteți în dragoste.” Evrei 13:1 spune: „stăruiți în dragostea frățească.” 1 Tesaloniceni 3:12 spune: „creșteți în dragoste.” 1 Petru 4:8 spune: „să aveți o dragoste fierbinte.” Filipeni 2:2 spune: „să aveți aceeaşi dragoste.” Evrei 10:24 spune: „să ne îndemnăm la dragoste.” 2 Corinteni 8:8 spune: „să sporiți în dragoste.” Și continuă. Întotdeauna acest aspect a fost apogeul vieții. Este apogeul plinătății pentru un creștin. Iar un creștin sănătos, fericit, pozitiv, strălucitor și util este cel care iubește.

Poate spui: „Oh, este minunat John, însă cum funcționează asta? Cum funcționează dragostea?” Ei bine, uitați-vă iarăși la aceste versete, 1 Corinteni 13:4-7, și vom vedea. Am încercat să spun tot timpul că dragostea nu este o emoție și sper că înțelegeți asta, ci dragostea este acțiune. Și aici ne-a oferit dragoste în acțiune, exprimând comportamentul dragostei. Am studiat primele 11 aspecte. Ne vom uita la ultimele patru în dimineața asta, și aceasta este perfecțiunea dragostei.

Primele trei versete, am vorbit despre proeminența dragostei; versetele de la 4 la 7, calităţile perfecte ale dragostei; versetele 8 la 12, permanența dragostei; versetul 13, preeminența dragostei. Vom ajunge la ultimele două în viitor.

Acum, vă amintiți primele 11 aspecte care descriu dragostea? Dacă vrem să iubim, ar trebui să știm ce înseamnă să iubim. Permiteți-mi să vi le enumăr foarte pe scurt. Versetul 4: „dragostea este îndelung răbdătoare.” Am descoperit că dragostea este răbdătoare cu oamenii. „Dragostea este plină de bunătate.” Asta înseamnă că este utilă altora, cel mai mare privilegiu al ei este să slujească. Și poate că aceste două aspecte reprezintă titlul și restul 13 sunt subtitluri pentru dragoste. Numărul trei: „dragostea nu pizmuiește.” Nu este niciodată geloasă. Nu dorește decât să ofere. „Dragostea nu se laudă.” Adică nu este lăudăroasă. Nu-și dă niciodată drumul la gură ca să-i facă pe alții să se simtă inferiori. „Dragostea nu se umflă de mândrie.” Adică, în interiorul său nu are o opinie exagerată despre sine. Șase: „dragostea nu se poartă necuviincios.” Nu acționează niciodată egoist în comportament. Se gândește la ceea ce este esențial pentru fericirea altora.

„Dragostea nu caută folosul său.” Aceasta este cu adevărat cheia la toate. Dragostea este totalmente altruistă. Este chiar opusul centrării pe sine. Opt, „dragostea nu se mânie.” Și aceasta înseamnă că dragostea nu se supără, nu devine iritată și furioasă. Nouă, „dragostea nu se gândește la rău.” Am văzut că se referă la un termen din contabilitate. Dragostea nu ține dosare despre ofensele care i-au fost aduse, și iartă și uită. Nu păstrează amintiri ale greșelilor altora. Zece, versetul 6, „dragostea nu se bucură de nelegiuire.” Dragostea nu se bucură să audă sau să repete nelegiuirile. Nu se bucură niciodată de păcat, al său sau al altora, pentru că păcatul Îl rănește pe Dumnezeu și cu siguranță că-l rănește pe cel care-l comite și pe cei împotriva cărora este îndreptat. Unsprezece – finalul versetului 6 – „dragostea se bucură de adevăr.” Dragostea se bucură când adevărul este trăit, și dragostea se bucură când adevărul este învățat.

Bine, acestea sunt cele unsprezece despre care am vorbit. Acum, vine un crescendo în versetul 7 – uitați-vă la el. Acestea sunt cele patru elemente finale ale dragostei și este pur și simplu ca și cum Pavel se grăbește foarte tare când le dă pe acestea, și ele parcă le adună și pe unele din celelalte, pe măsură ce ajunge la un crescendo al definiției dragostei. „Acopere totul, crede totul, nădăjduiește totul, sufere totul.” Apoi le pune capac spunând: „Dragostea nu va pieri niciodată.”

Acum, haideți să ne uităm la aceste patru aspecte din versetul 7. Ele reprezintă o hiperbolă; adică, ele sunt niște afirmații exagerate. Dragostea suferă toate lucrurile – toate lucrurile - toate lucrurile - toate lucrurile, de patru ori. Trebuie să înțelegem că atunci când spune: „toate lucrurile” nu se referă la „toate lucrurile” într-un sens general. Dragostea cu siguranță că trebuie să facă și o anumită discriminare. Trebuie să cercetăm duhurile ca să vedem dacă sunt de la Dumnezeu. Noi nu-l credem pe diavol, nu-i așa? Nu se referă la toate lucrurile în sensul general, total și universal. Ceea ce vrea să spună este că se referă la toate lucrurile în limitele granițelor biblice adecvate, având o discriminare creștină potrivită și o sensibilitate creștină potrivită. Toate lucrurile care se încadrează în contextul divin.

Acum, aceste patru aspecte sunt puse crescător, și vom trece de la unul la celălalt și probabil că sunt mai în strânsă legătură între ele decât celelalte 11. Pur și simplu ele merg împreună. Acum, să ne uităm la ele pe măsură ce le parcurgem. Să ne uităm la primul. De la numărul 12 din 15. „Dragostea acoperă totul.” Acum, acesta este un cuvânt uimitor și doresc să vedeți profunzimea lui. Este un adevăr glorios. Cuvântul „acoperă”, cu toate că este folosit cu nuanțe diferite în Noul Testament, în special înseamnă „a acoperi cu tăcere.” A acoperi cu tăcere. Sau dacă doriți un alt cuvânt „a înăbuși.” Acesta este înțelesul de bază. Nu înseamnă că dragostea suportă orice și dragostea poate fi împinsă în toate părțile, pentru că nu are demnitate, ci ceea ce înseamnă este că dragostea, din considerație și din respect și dintr-o preocupare onestă pentru valoarea reală a altei persoane, dragostea va face totul ca să acopere şi să reducă păcatul acelei persoane. Dragostea adevărată este reținută în a produce un scandal înaintea oricui. Când spune: „toate lucrurile” nu se referă la faptul: „Oh, voi mai suporta încă ceva” sau „Voi îndura și această încercare”, ci înseamnă că este dispusă să acopere urâciunea din viața altcuiva.

Știți, puteți să ilustrați faptul că acesta este modul de comportament uman normal uitându-vă la voi și la copiii voștri. Este normal pentru depravare să dorească să descopere răul fiecăruia. Nu încape îndoială cu privire la asta. Mergeți la standul de ziare și verificați cele mai recente reviste. True Confessions. Secretele domnului Cutare, căsătoria în secret a lui Cutare și Cutare. Și toate cărțile. Vă spun, librăriile sunt ticsite cu aspecte care expun. Vedeți, stricăciunea întotdeauna va dori să găsească scheletul ascuns în dulapul altcuiva, pentru că îi oferă un simțământ de auto-neprihănire – întotdeauna.

Copiii voștri sunt o bună ilustrație – la fel sunt și ai mei, spun asta ca să știți că și eu sunt în aceeași barcă cu voi. Ei vin în lume depravați și una din primele manifestări ale depravării lor este dorința fierbinte cu care își pârăsc frații și surorile. Și acesta este unul din lucrurile pentru care trebuie să îi disciplinezi. Copiii noștri vin și spun: „Știi ce face Matt?” Eu răspund: „Nu știu ce face Matt și nici nu mă interesează.” Acesta este o modalitate de a te ocupa de asta. Și când au plecat, merg să aflu ce a făcut Matt.

Unul din ei vine pe trepte: „Cutare și cutare sar în pat.” Știți, acest lucru este tipic. De ce? Pentru că depravarea întotdeauna încearcă să descopere pe altcineva ca să obțină un sentiment de respect de sine și de neprihănire și pentru a arăta bine în ochii tăi. Știți, oarecum este trist, însă unii oameni nu vor crește niciodată din așa ceva. Unii oameni își petrec întreaga viață vorbindu-i de rău pe alții. Știți, întotdeauna îi întreb pe oamenii care sunt căsătoriți și tot ceea ce ei pot face este să vorbească despre greșelile, și defectele, și păcatele partenerului lor. Mă îndoiesc că ei cunosc care este însemnătatea dragostei, pentru că dragostea aruncă o pătură peste greșelile celuilalt. La aceasta se referă acest cuvânt.

Corintenii nu știau care este însemnătatea acestui cuvânt. Ei expuneau pe oricine. Capitolul 6, dacă cineva îl ofensa pe unul dintre ei, atunci îl târau la tribunal și-i dădeau în judecată public înaintea unui judecător păgân. Însă dragostea așază o manta plină de bunătate peste greșelile și slăbiciunile şi păcatele altora.

1 Petru 4:8, Petru spune asta astfel - este frumos – el a spus, „dragostea acoperă” – ce? – „o sumedenie de păcate.” Dragostea este o pătură mare, imensă care se revarsă peste toate greșelile oamenilor, fără să le lase expuse. Proverbe 10:12 spune: „Ura stârnește certuri, dar dragostea acoperă toate greșelile.” Ați observat cât de repede trecem peste greșelile celor pe care-i iubim? Gândiți-vă la persoana pe care o iubiți cel mai mult și aceasta face ceva greșit. „Oh, bine, dar cu privire la ea atât de multe lucruri sunt bune. De fapt, toți greșim.” Acum, gândiți-vă la persoana de care nu vă place - nu vă gândiți prea mult, a făcut un păcat. Sau imaginați-vă că nu vă place de cineva - mai bun exemplul - face ceva greșit și vă place asta, înțelegeţi? Pentru că într-adevăr vă doriţi asta. Deci dragostea uită păcatele celui pe care-l iubește, iar în dreptul celui pe care nu-l iubește, le va critica, înțelegeți? Dragostea va avertiza, da, dar va îndemna, și dragostea va mustra, și dragostea va disciplina, dar dragostea va acoperi, nu va expune lucrul acela.

Este o caracteristică frumoasă a dragostei – îți dau o bună ilustrație a sa, cea mai bună ilustrație la care m-am putut gândi este crucea lui Isus Cristos. Dragostea are o calitate răscumpărătoare. Știți, Dumnezeu ne-a iubit. Dumnezeu nu a stat în ceruri împreună cu restul Trinității și să fi spus: „Știți, aceste ființe umane sunt dezgustătoare. Voi, îngerilor, ce ziceți despre ei?” „Oh, da, în special acel MacArthur. Este rău.” Ei nu au o discuție eternă despre noi. Noi nu suntem subiectul bârfei cerești. Nu-i așa că este frumos să știi acest lucru? El este acoperitoarea pentru păcatele noastre. Vedeți, Dumnezeu nu Se ocupă de expunere, ci, până la urmă, Se ocupă de acoperire. Decât să stea într-o indignare neprihănită și să vorbească de rău în cadrul Trinității și cu îngerii despre păcatele oamenilor, Dumnezeu a coborât la o cruce, a aruncat o manta peste păcatul omului și a purtat păcatul lui în trupul Său.

Acum, aș mai dori să vă spun ceva despre dragoste. Dragostea aruncă o manta peste păcat pentru că dragostea are un element răscumpărător. Dragostea întotdeauna dorește răscumpărarea. Dragostea vrea să răscumpere, vrea să cumpere ca să ia înapoi. Dragostea nu este acuzatoare, dragostea nu condamnă, dragostea este răscumpărătoare.

Ascultați asta: „El a purtat mâhnirile noastre, a purtat durerile noastre. El a fost rănit pentru fărădelegile noastre. A fost lovit pentru nelegiuirile noastre. Pedeapsa care ne dă pacea a căzut peste El.” Isaia 53, așa arată dragostea. Acum, permiteți-mi să vă spun ceva. Dragostea va merge de fapt dincolo de faptul de a arunca o pătură peste. Dragostea este atât de empatică, încât dragostea va suferi. Dragostea de fapt va răbda agonia. Dragostea va acoperi. Dragostea va simți durerea atunci când un frate sau o soră păcătuiește. Şi eu iubesc acea persoană, şi mă doare. Nu vreau să o expun. Sunt dispus să rabd durerea și atunci dragostea va răscumpăra și va ierta. Caracterul răscumpărător al dragostei este că e dispusă să ia o pătură și să o arunce peste păcat, să simtă durere pentru acel păcat, și acum voi merge la cel de-al treilea pas, este dispusă să accepte consecințele pentru acel păcat. Adevărata dragoste. Pe cruce, Dumnezeu nu a aruncat doar cu o manta peste păcat, El nu a fost doar compătimitor față de asta. Ce a făcut? A purtat păcatele noastre în trupul Său. Adevărata dragoste nu este niciodată gata să exploateze sau să expună sau să se bucure sau să condamne. Aruncă o pătură peste păcat, şi îi duce povara, chiar ia vina pentru el, chiar va accepta pedeapsa.

În vremea lui Cromwell, un soldat a fost condamnat să fie omorât prin execuție. Urma să moară la sunetul clopotului. El era logodit și urma să se căsătorească cu o frumoasă tânără. Fata a pledat la judecător. Cu lacrimi, ea a pledat înaintea lui Cromwell ca să-i cruțe viața, dar totul era degeaba. Toate pregătirile au fost făcute pentru execuție. Cetatea aștepta semnalul care să vină de la clopot. Clopotarul, care era bătrân și surd, s-a lăsat pe sfoară, așa cum a făcut ani de zile, a tras și a tras și a tras și nu a știut, dar nu era niciun sunet. Tânăra se urcase în clopotniță, și s-a ținut de limba clopotului imens chiar cu riscul vieții ei, și pe măsură ce bătrânul clopotar trăgea, ea era zdrobită de interiorul clopotului, dar clopotul era tăcut. La final clopotul nu a mai fost acționat, și a reușit să coboare, era rănită și plină de sânge. Cromwell aștepta și toți de asemenea așteptau la locul de execuție, și a vrut să știe de ce nu a sunat clopotul.

Fata a venit și i-a spus ce s-a întâmplat, iar un poet a consemnat pentru toate vremurile, și iată ce a scris: „La picioarele lui și-a spus povestea ei, și-a arătat mâinile rănite și rupte, iar chipul ei dulce și tânăr încă slăbit de durerea pe care a purtat-o; i-a atins brusc inima cu milă, i-a aprins ochii cu o lumină cețoasă: „Du-te, iubitul tău trăiește”, a spus Cromwell. „Clopotnița nu va mai bate în seara asta.”

Iată aici pe cineva care era dispus să meargă acolo unde merge dragostea. Să arunce o manta peste păcat, să simtă durere pentru păcat, să ia pedeapsa pentru păcat, pentru păcatul altcuiva. Aceasta este dragostea răscumpărătoare. Întotdeauna, întotdeauna există această calitate a dragostei, ca dragostea să suprime păcatul altcuiva, să sprijine pe cineva care a păcătuit, dacă poate, să sufere pentru păcatul altcuiva.

Până în ce punct poți să porți durerea ca să acoperi păcatul cuiva? Este o întrebare dreaptă. Noi chiar acoperim răul altuia? Dragostea așa face. Dragostea acoperă toate lucrurile. Este un al doilea aspect, să pătrundem încă puțin. Numărul 13, versetul 7: „dragostea nu doar că acoperă toate lucrurile, „dragostea – ce face? – crede totul.” Este extraordinar. Dragostea acoperă totul și apoi dragostea crede totul. În loc să suspecteze, în loc să fie gata să-l denunțe pe ofensator, în loc să spună: „Oh, bine, probabil că a primit exact ceea ce el sau ea merita, aceasta este calea pe care trebuie să fie” și „ei bine, cred că a ajuns până aici, probabil că nu se va schimba niciodată,” dragostea crede în ce este mai bun în celălalt. Vede ce este greșit, vede slăbiciunea, aruncă o manta a tăcerii peste slăbiciune, suprimă păcatul, și apoi crede în ce este mai bun.

Dragostea nu trece prin viață plină de cinism. Dragostea nu trece prin viață suspectând, fiind plină de suspiciune față de toți și toate. Și mulţumită ori de câte ori cineva face ceva greșit - „Oh, asta o dovedește, a fost putred încă de la început.” Dragostea nu este cinică și suspicioasă. Dragostea întotdeauna se gândește la ce este mai bun. Știți, vedeți acest aspect în special, cred, în inima unei mame. Uneori un fiu, o fiică, se îndepărtează de Domnul. Eram în Ohio cu niște oameni dragi cu care ne-am împrietenit care ne-au luat la această conferință, și ne-au spus despre o fiică care s-a îndepărtat, care a fost sursa unei mari dureri sufletești. Și ei au recunoscut păcatele ei, au recunoscut greșelile lor, au recunoscut toate problemele, însă au aruncat o manta a dragostei peste ea pentru că le-a păsat atât de mult. Și ei au spus: „Se va întoarce. Credem cu toată inima că ea se va întoarce la Domnul.”

Știți de ce credeau asta? Pentru că o iubeau și dragostea trebuie să creadă asta. Dragostea trebuie să creadă asta pentru că dragostei îi pasă prea mult ca să nu creadă. Și ceea ce dorește dragostea atât de mult, este să se întoarcă la credință, înțelegeți? Acea mamă și acel tată au dorit atât de mult ca acea fată să se întoarcă și au iubit-o atât de mult, încât dorința lor a devenit credință. Atât de departe merge dragostea, înțelegeți? Dar când cineva face o greșeală și tu spui: „Ah, și-a dat la iveală adevăratul caracter,” acest lucru dovedește că tu de fapt nu-l iubești, pentru că dragostea nu lasă lucrurile așa. Este soția unui soț care de 25 de ani, de 30 de ani nu a venit la Cristos, și ea întotdeauna spune: „Într-o zi se va întoarce.” Și știți, când ea spune astfel, știți ce aflu eu? Că ea îl iubește și dragostea ei pentru el o face pe ea să dorească ca el să se întoarcă, iar dorința ei este atât de puternică, încât s-a transformat într-o credință că el se va întoarce.

Da, dragostea vede greșeala și dragostea vede slăbiciunea și dragostea mustră și dragostea rezolvă acest aspect, însă nu expune greșeala. Dragostea vine cu o manta ca să acopere. Și dacă vei face o greșeală în ce privește caracterul cuiva, fă o favoare față de tine și față de Domnul și față de toți ceilalți: greșește tu de partea dragostei. Fă o greșeală prin faptul că te încrezi prea mult în acea persoană, crezi în ea. Unul din lucrurile pe care am încercat să-l introducem în lucrarea noastră aici este faptul că tot personalul și toți cei ce lucrează și prezbiterii și cu toții, cu toții ne bazăm pe un singur lucru: Credem în tine. Credem că ești total dedicat lui Cristos. Credem că ești un om silitor. Credem că ești cea mai bună persoană și pe această bază, noi credem în tine. Și dacă cineva nu împlinește această încredere din când în când, este în regulă, ne-am înșelat de partea dragostei, și aceasta înseamnă să fii sănătos și fericit. Și în cea mai mare parte a timpului, îi pune pe oameni sub un fel de greutate care îi face să vrea să dea tot ce au ei mai bun.

Corintenii, erau nerăbdători să suspecteze, să fie cinici, să creadă ce este rău, să presupună că nimeni nu spunea adevărul. Sau prietenii lui Iov: „Știm care este problema ta, Iov. Ești rău. Eşti rău în sinea ta, Iov. Trebuie să recunoști, mărturisește. De aceea ai toate aceste probleme.” Și Iov a ascultat la toate acele pălăvrăgeli atât cât poate un om să asculte. El știa în inima lui că nu era așa, în cele din urmă este o afirmație în 21:27, cred, „Ştiu eu bine care sunt gândurile voastre, ce judecăți nedrepte rostiți asupra mea.” El spune „Știți ceva, m-am săturat de voi, fraților, tot ce faceți este să aveți gânduri negre despre mine.” Ce dovedește acest lucru? Ei nu l-au iubit, pentru că dacă l-ar fi iubit, atunci ar fi spus: „Dar el este un om bun. Sigur, poate că a greșit aici și acolo și poate că a păcătuit, dar este bun. Este ceva de recuperat în dreptul lui. Nu înțelegem de ce”. Însă ei nu au gândit așa.

Să ne uităm la asta, Matei 9. Vreți să știți ce credeau fariseii despre Isus? Aceasta este probabil cea mai clară indicație pe care o puteţi avea. Isus a întâlnit un om bolnav de paralizie, în Matei 9 și a văzut că avea o credință mare, și a spus: „Fiule, păcatele îți sunt iertate,” i-a dat mântuirea, și fără îndoială și vindecarea fizică. Și anumiți cărturari au spus în sinea lor: „Acest om hulește.” Acum, acest lucru este interesant. Isus îl vindecă pe om și spune: „Păcatele îți sunt iertate”, iar ei au spus în sinea lor, nu cu voce tare – „Acest om hulește.” Ei bine, de ce au spus asta? Pentru că aveau o preconcepție că El era rău. Poate spui: „Este un lucru rău să ierți păcatele?” Nu. „Este un lucru rău să vindeci pe cel bolnav?” Nu, însă ei aveau o preconcepție că indiferent ce ar fi făcut El trebuia să fie rău. Erau cinici și suspicioși. Și îmi place următorul verset: „Isus le-a cunoscut gândurile și a spus: ‘De ce gândiți rău împotriva Mea în inimile voastre? ‘” Oh, aceasta chiar a însemnat ceva. Ei nici măcar nu au spus asta. El le-a răspuns la lucrurile la care ei se gândeau. El spune: „De ce gândiți ‘rău‘ în inimile voastre?” Acesta a fost rechizitoriul cărturarilor.

Au avut o atitudine rea față de Isus, care a adeverit faptul că de fapt nici nu-L iubeau, pentru că dacă L-ar fi iubit, atunci ar fi gândit ce este mai bun despre El. Când iubești pe cineva, te gândești la ce este mai bun, și chiar dacă se întâmplă ceva rău, tot te gândești la ce este mai bun. Îi spun soției mele iarăși și iarăși: „Dragă, știu că copiii noștri vor ieși grozavi. Știu că vor fi minunați. Cred că ei vor fi cei mai buni copii când vor fi adulți.” Știți de ce gândesc așa? Pentru că trebuie să gândesc așa. Cred asta. Cred pentru că îmi doresc asta. Îmi doresc asta pentru că îi iubesc. Așa funcționează dragostea.

Însă vedeți, în cazul unei astfel de uri, chiar și atunci când nu au putut găsi nicio vină în El, tot au căutat-o pentru că L-au urât. Când începi să urăști pe cineva, începi să-i găsești greșeli. Când începi să iubești pe cineva, vei începe să i le acoperi. Aceasta este diferența. Dragostea este un port al încrederii pentru cei față de care toată lumea se îndoiește. Așadar, dragostea crede. Și cu cât vrea cineva să se îndrepte mai repede, oh, cu atât dragostea este Galateni 6:1, dragostea este lucrul potrivit ca să-l restaureze pe fratele căzut.

Să vă ofer o ilustrație a dragostei, să ne gândim la Isus și la ucenici. Nu erau staruri, la drept vorbind. Cei care sunt cei mai cunoscuți în Noul Testament, Petru, Iacov și Ioan - au fost păcătoși. Petru a fost un personaj notoriu fără credință care în mod repetat cădea la pământ. Iacov și Ioan au avut o problemă cu mândria, și o anumită formă de pseudo-spiritualitate. Și-au trimis mama ca să întrebe dacă pot avea niște funcţii de conducere în împărăție. Acum, restul ucenicilor, nu știm prea multe despre ei. Au fost și ei de asemenea păcătoși. Isus se putea scărpina în cap zicând: „Tată, nu știu ce să-Ți spun, dar nu cred că va funcționa toată treaba asta. Am 12 falimentari. Dacă Tu crezi că ar trebui să Mă întorc în ceruri și să le las lor toată treaba aceasta, o voi face, însă lucrurile sunt puțin înspăimântătoare.”

Însă știți, Isus a știut păcatele ucenicilor așa cum nu le-a știut nimeni și totuși a crezut ce era mai bun pentru fiecare dintre ei, nu-i așa? Și a spus: „Ei pot reuși.” Și le-a dat o slujbă, i-a trimis în lume să o ducă la bun sfârșit și ei au reușit. Știți la ce mă gândesc? Adesea mă gândesc că poți scoate ce este mai bun din om atunci când crezi cel mai mult în el. El a crezut ce a fost mai bun în ei și le-a dat întreg planul Său pe acest considerent și ei l-au dus la îndeplinire. Poate spui: „Oh, John, ce se întâmplă dacă arunci o manta peste păcatele lor și spui: „Însă eu cred că există lucruri bune și dragostea este răscumpărătoare și lucrurile se vor îndrepta și cred că te vei întoarce și cred aceasta, dar ei nu se întorc? Și te trezești că credința ta începe să scadă și spui, ’Am crezut că se vor întoarce.’” Te referi la acel fiu pierdut sau acea fiică: Oh, am crezut că se va întoarce, dar au trecut 15 ani. Sau acel soț: Am crezut că se va întoarce, dar, oh, nu știu ce să mai cred. Nu știu dacă mai pot să cred.” Atunci ce face dragostea?

Cel de-al treilea aspect enumerat în versetul 7: „dragostea” – ce face? – „nădăjduiește totul.” Speranța este funia lungă, cablul lung de la care ei nu vor fi niciodată deconectați. Este lung. Poate spui: „Atâta vreme cât harul lui Dumnezeu este operativ, falimentul uman nu este niciodată final.” Și lucrul la care întotdeauna mă întorc este promisiunea: „Este ceva prea greu pentru Dumnezeu?”

Mă gândesc că au fost niște frați disciplinați în biserică cu câțiva ani în urmă, au fost niște situații foarte păcătoase și au plecat. A fost o puternică dorință în inima mea, datorită dragostei, să arunc o manta peste păcatul lor și să nu vorbesc niciodată despre el sau să-l discut sau altceva, decât cu cei cu care mă rugam. Și apoi a fost puternică dorință în inima mea să cred că ceva se poate schimba, că se vor întoarce, că vor veni înapoi. Pur și simplu am crezut asta și am continuat să cred. Și cred că poate în câteva cazuri acum, credința mea s-a micșorat puțin, și știți ce fac acum ? Sper asta. Sper. Și este ca și cum ar fi la capătul unei funii lungi și câteodată acea funie trage de inima mea și mă rog pentru ei. Și sper. Și continui să sper.

Vedeți, dragostea este fără speranță optimistă, dacă putem face un joc de cuvinte. Nu se oprește niciodată din a spera. Poate spui „Dumnezeu este în continuare Dumnezeu și El poate să facă și în asta trebuie să sper.” Dragostea refuză să accepte eșecul ca fiind final. Dumnezeu nu a acceptat de la Israel, Isus nu a acceptat de la Petru, și Pavel nu a acceptat de la corinteni. „Nu voi tolera eșecul ca fiind final.” Și de multe ori o soție plină de iubire s-a ținut de un soț de care era legată doar cu o funie de speranță. Și mulți părinți s-au ținut de copiii lor și mulți prieteni de alți prieteni, s-au ținut prin speranță. Și când toată credința ta devine acoperită de nori, trebuie să te ții de speranță. Însă știți, este uimitor - uneori facem cele mai proaste judecăți în acel moment și credem că ei sunt cei mai buni. Nu renunțați la speranță. Dragostea nu renunță. Poate spui: „Oh, am pierdut credința în ei total, nu sunt în stare, nu se pot corecta, nu mai este speranță, renunț.” Dragostea nu renunță.

Este ca și cum te-ai duce într-un sat, sub muntele Matterhorn din Elveția și oamenii să spună: „Este cel mai frumos - trebuie să vezi satul Matterhorn într-o zi cu soare.” Și ajungi acolo și este ceață. Și stai jos pe pământ și spui „Mincinoșilor, nu există Matterhorn. Sunt chiar aici și nu este nicăieri Matterhorn.” Și tu te gândești că în momentul cel mai încețoșat ai făcut cea mai clară judecată. Însă dragostea nu face așa ceva. Când toată credința se blochează și este plină de ceață, dragostea tot continuă să se țină de speranță. Când îndoiala și disperarea fură credința, dragostea încă mai are speranță.

Este un câine într-un aeroport dintr-un mare oraș. Este acolo de cinci ani. Cineva mi-a spus despre acest caz săptămâna asta. Stăpânul lui pleca în călătorie undeva și stăpânul a urcat în avion fără el. Stă acolo de cinci ani. Așteaptă în același colț. Unii oameni din aeroport îi dau de mâncare și hrană în fiecare zi, iar el speră că se va întoarce. Dacă dragostea unui câine față de stăpânul lui – indiferent ce fel de dragoste ar fi aceasta – dacă atașamentul unui câine față de stăpân poate să realizeze o astfel de speranță plină de credincioșie, cu siguranță că dragostea poate să producă o astfel de speranță și în noi dacă iubim cu adevărat. Dragostea, vedeți, nu se termină, nu se epuizează, nu pleacă atunci când vede prima greșeală, când este comis primul păcat. Dragostea așteaptă și așteaptă. Și sunt suficiente promisiuni în Biblia care să facă speranța să funcționeze.

Poate spui: „Dar, John, dacă acoperi toate lucrurile și crezi toate lucrurile și nădăjduiești toate lucrurile, iar funia se duce mai departe și mai departe și mai departe și pur și simplu îți pierzi speranța, atunci ce mai rămâne?” Bine, avem pe ultima, versetul 7: „Dragostea suferă totul.” După ce a acoperit și a crezut și a sperat și este în continuare dezamăgită, ea rămâne acolo, pentru că următorul verset spune: „dragostea nu va pieri niciodată.” Aceasta le însumează pe toate. Nu moare niciodată, nu o poți omorî. Acum, termenul de aici „dragostea suferă” din versetul 7, al 15-lea lucru din lista noastră, este un termen militar, și are de-a face cu a fi în poziția din mijlocul bătăliei într-o situație foarte violentă. Nu este vorba că dragostea poate să facă față mâhnirilor minore. Nu, nu. Ci înseamnă că dragostea stă acolo împotriva opoziției incredibile și să continue să iubească.

Este cazul lui Ștefan care era întins la pământ și a cărui viață era zdrobită cu pietre, când a spus: „Tată, nu le ține în seamă păcatul acesta.” A vrut să arunce asupra lor o manta pentru păcatele poporului său. A crezut, a sperat, așadar, a predicat cu credința că unii vor asculta, și a sperat că vor veni la Cristos. Și când a rămas fără credință și fără speranță, tot ceea ce i-a mai rămas a fost să rabde, iar ei l-au zdrobit. Și pe măsură ce ei îi zdrobeau viața, el pur și simplu răbda, nu-i așa? Pentru că i-a iubit, astfel că a spus: „Tată, nu-i învinovăți pentru asta.”

Este cazul lui Isus, Isus când a fost pe cruce, suferind, aruncând o manta peste păcatele lor, crezând, știind că acolo erau cei care pot crede, și în cele din urmă răbdând, în timp ce ei scuipau asupra Lui, El a spus:” „Tată, iartă-i!” Vedeți, dragostea nu moare niciodată. Nu poți să o omori. Nu falimentează niciodată. Chiar și atunci când dragostea pentru acel copil care te respinge an după an după an și tot ce ai din partea lui este ură și amărăciune și respingere, tu nu te oprești niciodată din a iubi; tu continui să rabzi. Acesta este crescendoul dragostei. Dragostea acoperă toate rănile și durerile, - asta spune Pavel în acest verset - și păcatele şi dezamăgirile, și le acoperă cu o pătură a tăcerii. Și apoi e de partea ta și apoi are simțăminte de răscumpărare, ca apoi să poarte durerea, dacă poate. Și după ce a purtat-o, ea crede. Dragostea continuă să creadă ce este mai bun despre cineva, ce este mai bun. Nu a fost niciodată cinică și nu a fost niciodată suspicioasă, în ciuda modului în care a fost rănită.

Și când credința dragostei este trădată, atunci dragostea se îndreaptă spre a spera, pentru că Dumnezeu este în continuare Dumnezeu și El domnește în continuare și poate să facă orice. Și chiar atunci când speranța se micşorează și toată speranța pare pierdută, dragostea rabdă. Ea rabdă durerea adâncă ce pare imposibil de depășit, cu o încredere triumfătoare că Dumnezeul care dă copiilor Săi pacea este în continuare pe scaunul de domnie. Vedeți, dragostea nu este niciodată copleșită. Îi pasă prea mult ca să renunțe. Va muri păsându-i. Ea va muri cu gândul că va reuși. Va muri fiind scuipată și va spune: „Iartă-i.” Aceasta este dragostea.

Însă în mod tragic, în biserica din Corint nu era deloc dragoste. Ei erau ca biserica despre care Reinhold Niebuhr a vorbit când a spus că biserica este precum arca lui Noe. Dacă nu ar fi prăpăd afară, nu am putea suporta duhoarea dinăuntru. Așa erau cei din Corint, însă nu aşa a vrut Dumnezeu să fie lucrurile. El vrea ca noi să fim caracterizați de dragoste, El vrea ca biserica să fie o comunitate a dragostei. El vrea să vadă aceste lucruri în acțiune.

Ei bine, poate spui: „John, știu că dragostea este importantă. Este importantă pentru că aduce bunăstare spirituală și bunăstare fizică. Este importantă pentru că este caracteristică Domnului nostru Isus Cristos și noi trebuie să Îl arătăm pe El. Și văd acum ce este dragostea, văd ce face și cum se poartă, dar cum pot să o am în viața mea? Adică, cum pot să văd că se manifestă în viața mea? Aș dori să vă ofer cinci lucruri și voi încheia, doar le voi enumera. Acestea sunt cinci chei în a iubi. Acum, dacă ai aceste lucruri în continuare în viața ta, vei experimenta această dragoste.

Primul, să recunoști că este o poruncă. Recunoaște că este o poruncă. Recunoaște că a iubi este o poruncă, nu este ceva ce poți alege sau prefera, nu este o opțiune. Recunoaște că este o poruncă din partea lui Dumnezeu să iubești. Așadar nu avem de-a face cu ceva selectiv, avem de-a face cu ceva absolut. Romani 13:8-10. Este un absolut. Ți se poruncește să iubești.

În al doilea rând, să recunoști că deja ai puterea. Recunoaște că deja ai puterea. Romani 5:5 „Dragostea lui Cristos a fost turnată în inimile voastre.” Nu este doar o poruncă, ci este o poruncă posibil de îndeplinit pentru că deja ai puterea.

În al treilea rând, recunoaște că asta este normal. Recunoaște că asta este o activitate creștină normală, elementară, de bază, umană, o trăire creștină. 1 Ioan capitolul 4 versetele de la 7 la 10 ne spune că Dumnezeu este dragoste și așa ar trebui și noi să fim. Acesta este normalul. Așadar, trebuie să recunoști că este poruncită, este posibilă și este normală.

În al patrulea rând, să recunoști că este lucrarea Domnului. Asta pentru a nu încerca să o evoci ca venind din interiorul tău. Galateni 5:22: „Rodul Duhului este dragostea.” Așadar, recunoaște că este lucrarea Duhului.

Acum, când ai înțeles cu adevărat aspectele esenţiale și ai recunoscut că este o poruncă, ți-ai luat un angajament: „Bine, Doamne, este o poruncă, sunt dedicat ca să iubesc” – pune-te pe genunchi cândva în ziua de azi și spune – „Doamne, sunt hotărât să iubesc.” În al doilea rând: „Doamne, recunosc că am puterea să iubesc.” „Doamne, recunosc că este normal să iubesc” și „Doamne, recunosc că sunt în stare să iubesc în mod normal și să împlinesc porunca aceasta numai în puterea Duhului.”

Și al cincilea rând: pune în practică. Atât. Pune în practică. Ați știut că până și Isus a învățat ascultarea, așa ne spune Biblia. Pune în practică! Începe din casa ta, pune în acțiune toate aceste 15 caracteristici, și lumea se va uita la noi și va spune ce vrea Dumnezeu să spună: „Oh, cum se iubesc unii pe alții.” Și acest lucru Îl va înălța pe Cristos. Să ne rugăm.

Tată, Îți mulțumim iarăși în această dimineață pentru că ne iubești. Și ne rugăm pentru ca să ne iubim și noi unii pe alții în același mod în care Tu ne-ai iubit. Dacă este cineva aici care nu a experimentat dragostea Ta, pentru că nu-L cunoaşte pe Fiul, lasă ca această zi să fie ziua când să ajungă să-L cunoască. Dacă sunt creștini aici care nu iubesc așa cum ar trebui să iubească, lasă ca ei să aibă un moment de dedicare ca să iubească, pentru că sunt în stare, pentru că este normal în puterea Duhului. Lasă ca ei să înceapă azi să pună în practică dragostea și vrem ca și noi ceilalți să continuăm să o facem zi de zi, ca să cunoaștem plinătatea binecuvântării, ca să cunoaștem biruința asupra păcatului, pentru că dragostea trebuie să excludă păcatul, și astfel să trăim ca să-Ți aducem slavă. Și Îți mulțumim pentru timpul petrecut împreună azi, în Numele lui Cristos, pe care Îl iubim, care ne iubește și datorită Căruia și noi ne iubim unii pe alții. Amin.

SFÂRȘIT