Studiem 1 Corinteni capitolul 13 și alocăm mai mult timp acestui pasaj datorită faptului că este foarte, foarte vital. Și în versetul 13 din 1 Corinteni 13 spune: „cea mai mare este dragostea”, și în consecință asta cere o doză mare de atenție. Nu ar fi corect ca un subiect de o asemenea amploare să fie tratat cu nişte considerații limitate. Așadar, am alocat timp și ne-am uitat cu atenție la gândurile acestea. Și în special, ne uităm la versetele de la 4 la 7, la 1 Corinteni 13:4-7. Acest pasaj este parte a studiului nostru din 1 Corinteni și în acest minunat capitol, noi citim într-adevăr aici patru versete care ne oferă chiar definiția lui Dumnezeu privind dragostea. Dacă a fost vreodată ceva care să fie nevoie să fie definit, a fost dragostea.

În zilele și în vremea noastră, în lumea noastră, cuvântul este folosit și se abuzează de el, așa că iată definiția lui Dumnezeu cu privire la ceea ce este dragostea. Iar El o definește bazându-Se pe ceea ce face dragostea, cum acţionează ea. Am învățat despre multe fațete ale dragostei, pe măsură ce am trecut prin cele 15 calități ale dragostei care se află în versetele de la 4 la 7. Aș dori să vi le citesc, urmăriți pe măsură ce citesc: „Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate: dragostea nu pizmuiește; dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie, nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândește la rău, nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr, acopere totul, crede totul, nădăjduiește totul, sufere totul.” Acum, în acea listă simplă de 15 calități, avem ceea ce Dumnezeu însumează ca fiind definiția oferită de El – descrierea pe care o face Dumnezeu dragostei, mai bine zis.

Să spune că în curtea bisericii din bătrânul sat englezesc Lemington, Anglia, este o piatră funerară. Singurul lucru scris pe piatra funerară sunt aceste cuvinte: „Aici zace un mizerabil care a trăit pentru sine și căruia nu i-a păsat de nimic decât să adune bogăție; unde se află el acum sau cum se descurcă, nimeni nu știe și nimănui nu-i pasă.” În contrast, în catedrala Sf. Paul din Londra este o piatră funerară simplă pe care stă scris: „Ridicată în cinstea generalului Charles George Gordon, care întotdeauna și în tot locul și-a oferit puterea celui slab, averea celui sărac, mângâierea celui suferind și inima lui Dumnezeu.”

Două epitafuri distincte, în contrast. O viață a arătat lipsa de iubire, cealaltă viață a arătat dragostea. Și într-adevăr, cred, în cele din urmă, că singurii oameni care au un aport în lume sunt cei care sunt altruiști. Sau spus altfel, singura dată când cineva contribuie cu ceva este atunci când face ceva din altruism. Oamenii cu adevărat utili în lume sunt oamenii care și-au dat puterea celor slabi, bogăția lor celor săraci, compasiunea lor celor suferinzi și inimile lor lui Dumnezeu. Și asta face dragostea.

Nu știu ce comentarii vor fi cu privire la viața mea. Totdeauna m-am gândit că cel mai inteligent lucru care se poate face este ceea ce a făcut și Benjamin Franklin și anume să-ți scrii propriul epitaf, așa că ei vor trebui să îl pună pe piatra ta funerară. Însă cu siguranță ar fi tragic dacă la moartea noastră s-ar face public faptul că ne-am petrecut întreaga viață lăudându-ne cu egoismul nostru. Nimic nu este suficient în viața unui creștin în afară de dragoste - dragostea este totul. Și comportamentul cu dragoste este ceea ce urmărește Duhul Sfânt aici. În adunarea din Corint, pur și simplu nu se întâmpla și trebuia să se întâmple, așa că aici intervin câteva cuvinte puternice. Acești corinteni au primit de la Domnul tot ceea ce El putea să le ofere. Le-a dat mântuirea, Duhul Sfânt, nădejdea Cerului, siguranța, adevărul doctrinei sănătoase, daruri spirituale, lideri, abilități, învățători, binecuvântări pline de har și în ciuda tuturor acestora, ei erau egoiști și fără dragoste. Erau îngăduitori cu sine și centrați pe sine și se răneau unii pe alții cu manifestările lor pline de aroganță.

Chiar și în domeniul darurilor spirituale, care au fost concepute să fie ale unora pentru ceilalți, darurile lor care erau rânduite ca să fie folosite ca să slujească altora, au devenit o manifestare egoistă, arogantă, egocentrică. Și astfel, Duhul Sfânt scrie în mijlocul secțiunii darurilor spirituale acest măreț, măreț capitol despre dragoste și definește dragostea, pentru că fără dragoste, toată slujirea lor este zgomot, toată slujirea lor este nimic. Și astfel, ei trebuie să înțeleagă ce este dragostea și cum se comportă. Și așa cum am spus, aceasta este descrierea lui Dumnezeu despre dragoste. Și am menționat câteva aspecte în ultimele două săptămâni. Aș dori să le sintetizez pe scurt ca să înțelegeţi câteva chei ale acestor versete.

Prima, dragostea poate fi descrisă prin observarea ei în acțiune. Așadar, toți termenii de aici sunt verbe. Dragostea nu este doar ceva ce tu poți defini, este ceva ce tu poți face. Poate fi descrisă doar în acțiune. În al doilea rând, dragostea nu este un sentiment sau o atitudine. Este un comportament. Așadar, întâi, dragostea poate fi descrisă prin observarea ei în acțiune. În al doilea rând, dragostea nu este un sentiment sau o atitudine, ci o acțiune. Și în al treilea rând, întotdeauna dragostea este în legătură cu altcineva, niciodată cu mine - niciodată cu mine.

Acum, având aceste trei lucruri în minte, avem o înțelegere privind înțelesul acestor versete. Ele tratează ce face dragostea, asta nu are legătură cu cel ce face, ci are legătură cu cel care este obiectul dragostei. Și pe măsură ce vedem modul în care Pavel desface aici trăsăturile dragostei în toate componentele, în 15 calități, este ca și cum măreața lumină a dragostei lui Dumnezeu trece prin prisma Scripturii și se descompune în toate părțile sale componente, astfel că puteți vedea toate culorile dragostei. Și amintiți-vă, că portretul dragostei de aici este de asemenea portretul lui Isus, pentru că El este dragostea întrupată.

Acum, deja am studiat câteva din aceste calități. Aș dori să le recapitulez și apoi vom continua de unde am rămas data trecută. Însă haideți să ne uităm la toate foarte succint, începând cu versetul 4, 15 calități ale dragostei, toate descriind acțiunea dragostei.

Întâi, dragostea este îndelung răbdătoare. Am văzut ce înseamnă, și anume că dragostea este răbdătoare cu oamenii, nu se termină niciodată răbdarea ei. De exemplu, ea este inima tatălui fiului risipitor care așteaptă și așteaptă și așteaptă, și când toți ceilalți au renunțat și când alți oameni au început să se amărască, brațele sale sunt deschise ca să-şi primească fiul când el vine acasă, indiferent ce a făcut. Dragostea este răbdătoare cu oamenii.

În al doilea rând, dragostea este plină de bunătate. Am văzut că rădăcina cuvântului înseamnă „dragostea este utilă altor oameni.” Se cheltuie pe sine pentru alții.

În al treilea rând, dragostea nu invidiază. Dragostea nu e niciodată geloasă. Adunarea din Corint era geloasă. Era un duh de partidă, erau fracțiuni și lupte, însă dragostea nu devine niciodată geloasă, pentru că dragostea nu caută niciodată nimic pentru sine, așadar nu dorește niciodată ceea ce are altul și din moment ce iubește pe cineva atât de mult, este pe deplin mulțumită când acel altcineva are ceea ce are.

În al patrulea rând, am văzut că dragostea nu se laudă niciodată, și am văzut că rădăcina este „îngâmfare.” Dragostea nu este îngâmfată, nu-și deschide gura ca să se laude cu realizările sale. Din moment ce dragostea este cu mult mai mult preocupată ca altcineva să primească onorurile, dragostea nu are multe de spus despre sine. Arnold Bittlinger lovește exact în problema corintiană când spune „Dragostea nici măcar nu bârfește despre minunile senzaționale, despre viziuni și profeții, et cetera.” Și vedem asta chiar şi astăzi. Lauda are ca scop să-i facă pe alții să se simtă inferiori. Dragostea niciodată nu va face așa ceva.

În al cincilea rând, dragostea nu se umflă de mândrie. Și am văzut că aceasta vorbește despre atitudinea interioară care iese dintr-o gură lăudăroasă. Cuvântul phusioō înseamnă „a sufla,” și din acesta vine ceea ce este umflat. Și a sufla, știți, este când iei un balon sau orice altceva și îl umfli. Și cuvântul înseamnă pur și simplu a exagera. Și când o persoană este phusioō, când o persoană se umflă în pene, ea se umflă sau exagerează cu privire la imaginea sa de sine, e o persoană care exagerează în ce privește faptele sale şi are ca rezultat ca acel aer cald de balon format în interior să iasă afară prin laudă. Așadar, cineva care este umflat în pene pe interior va fi un lăudăros pe exterior. Acestea două merg împreună.

Bine, al șaselea lucru pe care l-am învățat, în versetul 5: dragostea nu se poartă necuviincios. Oamenii obraznici sunt centrați pe sine. Ei spun: „Eu fac ce vreau în felul în care vreau, fie că îți place sau nu,” aceasta este obrăznicia. Însă dragostea nu este niciodată obraznică. Dragostea întotdeauna ia în considerare modul în care altcineva se va simți, cum va reacţiona, așadar, nu se va purta niciodată obraznic. Nu va fi niciodată indiferentă față de sentimentele altora, nu va fi niciodată sfidătoare și disprețuitoare față de atitudinile și calitățile altora.

Șapte, și încă recapitulăm, aceasta este într-adevăr cheia întregii secțiuni „dragostea nu caută folosul său,” spune în versetul 5. „Dragostea nu caută folosul său.” Dragostea nu este egoistă. Corintenii, desigur, erau atât de egoiști, căutau doar edificarea personală, satisfacția personală. Dragostea caută satisfacția și edificarea altora. Este altruistă.

Apoi am încheiat studiul nostru data trecută prin faptul că am discutat a opta dintre aceste calități, din versetul 5: „dragostea nu se mânie.” Și am văzut că termenul a se mânia înseamnă literalmente a se irita sau supăra sau enerva. Dragostea nu este iritabilă. Dragostea nu se supără niciodată. Dragostea niciodată nu se mânie, niciodată. Acum, acest cuvânt poate fi folosit, într—un sens bun, de indignare neprihănită. De exemplu, în Fapte, capitolul 17, la versetul 16 spune: „Pe când îi aștepta Pavel în Atena, i se întărâta duhul la vederea acestei cetăți pline de idoli.” Este folosit același cuvânt aici când spune că inima i se întărâta. Era supărat, era iritat și era mâniat cu privire la idolatrie. Aceasta este indignarea neprihănirii. El era mânios pentru că ceva era un afront adus lui Dumnezeu.

Însă ceea ce spune Pavel aici nu se referă la acest lucru. El spune: „Dragostea nu se mânie niciodată când cineva te jignește.” Nu vorbește despre faptul că este defăimat caracterul lui Dumnezeu, nu vorbește despre apărarea naturii neprihănite a lui Dumnezeu, ci vorbește despre relațiile personale, și că dragostea nu se irită atunci când este ofensată de o altă persoană. Nu se supără, nu se mânie. Și am intrat în detalii atunci când am vorbit despre asta data trecută.

Și William Barclay spune „În această lume sunt două feluri de oameni: cei care se gândesc întotdeauna la drepturile lor și cei care se gândesc totdeauna la datoriile lor.” Și datoria ta este să iubești. Poți să reduci la asta - este simplu. Dacă ai o problemă și te iriți și te enervezi, dacă ai o problemă cu mânia, te enervezi, îți pierzi controlul, îți pierzi cumpătul, este pentru că ai un fel de gândire care este egoistă. Cu alte cuvinte, întreaga ta preocupare este centrată pe sine.

Conduci pe drum - o simplă ilustrație prin care toți am trecut - conduci pe drum și este, știți puțin spațiu între tine și cel din fața ta și dintr-o dată cineva se bagă în fața ta, înțelegeți? Și ce se întâmplă? Urcă temperatura în termometru. Știți: „Oh, nenorocitul!”. Ştiți. De ce? Care este motivul? Motivul este că tu ai vrut acel teritoriu. „Este al meu.” Vedeți? Aceasta este atitudinea. Și cineva ți-a luat dreptul. Și motivul pentru care te enervezi este pentru că aveai mintea presetată care determina faptul că tu ești cel care contează. Nu contează că și el trebuia să meargă undeva, și că asta era o opțiune pe care și el o avea. Sau când vezi că două benzi se reduc la una singură și îl vezi pe unul că merge călcând pedala de accelerație ca el să stea la câțiva centimetri de bara de protecție din față ca tu să nu poți intra. Cum te raportezi la așa ceva? Te deranjează? Sau începi să te mânii? Totul va depinde de felul tău de gândire, dacă este egoist sau altruist. Este chiar simplu.

Așadar, când oamenii se mânie și se supără și se irită și spun: „Ei bine, am un drept,” sau „Nu mă pot abține. Circumstanțele.” Nu, nu sunt circumstanțele, este preocuparea minții tale că tu ești cel care contează, că drepturile tale contează, că teritoriul tău este invincibil, și când cineva intră pe teritoriul tău sau îți încalcă drepturile, el declanșează acea mânie, pentru că deja ai preconcepția că ai acele drepturi. Însă atunci când consideri că nimic nu este dreptul tău, ci totul e datoria ta, niciodată nu vei avea o problemă. Pentru că oamenii pot să te ofenseze iarăși și iarăși și iarăși și singurul tău răspuns este: „din moment ce datoria mea este să-i iubesc, aceasta este pur și simplu o altă oportunitate minunată.”

Uitați-vă la apostolul Pavel, de exemplu, și vedeți un om care niciodată nu s-a răzbunat. De ce? Pentru că niciodată nu s-a văzut pe sine ca având vreun drept. Nu s-a răzbunat niciodată. Singurele lucruri care l-au enervat pe Pavel au fost cele care L-au mâniat și pe Dumnezeu. El a apărat neprihănirea lui Dumnezeu, însă niciodată nu i-a blestemat pe oamenii care dădeau în el. Nu s-a enervat niciodată pe cineva care i-a stat în cale când încerca să țină o predică. Nu a criticat niciodată pe nimeni care l-a aruncat în închisoare. Nu a spus niciodată lucruri urâte despre evreii care în cele din urmă l-au întemnițat. Nu i-a blestemat niciodată pe oamenii care l-au luat și l-au legat cu lanțuri în Roma. De ce? pentru că nu a văzut niciodată pe cineva ca încălcându-i drepturile, pentru că el niciodată nu a considerat nimic un drept, ci totul era doar o chestiune că totul este datorie și datoria era totdeauna să iubească.

Însă în biserica din Corint, dacă făceai ceva care îl ofensa pe un frate corintean, uitați-vă la capitolul 6, următorul lucru pe care îl știai era că te trezeai la tribunal - te dădea în judecată. Erau ocupați să-și apere drepturile. Vedeți, dragostea rabdă rănile suferite din cauza altora și nu are nicio iritare, pentru că dragostea este totalmente altruistă. Nu devine niciodată defensivă. Nu se apără niciodată pe sine.

Acum, eu nu spun că trebuie să fiți ridicol de insensibili. Și dacă este un comportament ofensator, îl veți simți și veți avea tot dreptul. Este normal să fii sensibil și să simți ceva durere. Însă ca acea sensibilitate să devină iritare, supărare, mânie, comportament necontrolat nu este să fii asemenea lui Cristos. Și cred cu adevărat, fraților, că una din cauzele bolilor mintale și a bolillor fizice în special în societatea noastră, este că toți îi înghesuie pe toți pentru drepturile lor. Și știți că acest lucru nu este bun pentru stomac sau pentru alte părți ale trupului. Este un lucru rău. Când toți se luptă pentru drepturile lor în loc ca toți să caute oportunitatea specială ca să-și împlinească datoria de a iubi.

Ei bine nu mă refer că nu trebuie să fii provocat de anumite lucruri. Așa cum am spus săptămâna trecută, unii creștini ar fi bine să fie provocați sau nu vor face niciodată nimic semnificativ împotriva diavolului. Însă în același timp, nu are sens să ne supărăm unii pe alții. Să fii nervos, să-ți pierzi controlul din cauza a ceea ce fac oamenii sau ce spun despre tine este a otrăvi dragostea.

Granville Walker a spus: „Dragostea este singurul leac pentru iritabilitate, pentru că iritabilitatea este doar o altă manifestare a centrării de sine, și faptul că dragostea îl ia pe om din el însuși și îi îndreaptă atenția asupra bunăstării altora este singurul remediu.” Cu cât înveți mai repede că cel care contează este celălalt, cu atât mai puține probleme vei avea cu ce se întâmplă cu drepturile tale. Așadar, dragostea nu se supără, nu devine iritată. Nu se mânie niciodată.

Să ne uităm la numărul 9 din 15 și vom începe chiar de unde ar trebui să începem în această dimineață.

Numărul 9 este în versetul 5, la finalul versetului: „Dragostea nu se gândește la rău.” Știți ceva despre dragoste? Iată ce înseamnă aici această expresie. Expresia luată literal „nu se gândește la rău” este cuvântul logizomai din limba greacă. Și acel cuvânt este un cuvânt de contabilitate, care înseamnă „a ţine socoteala calculând.” Este cuvântul care este folosit despre un registru contabil. Și motivul pentru care scrii lucruri într-un registru este ca să nu uiți vreunul, așa-i? pentru că acestea sunt lucruri esențiale. Și ceea ce spune aici este că dragostea niciodată nu ține registre cu răul care i s-a făcut. Dragostea nu are niciodată un registru al ofenselor tuturor celorlalți. Ideea este să nu tragi la răspundere pe cineva pentru o faptă rea sau o greșeală sau chiar o rană. Dragostea pur și simplu iartă și uită.

Crisostom, părintele bisericii primare, a avut un gând minunat despre asta, el a spus: „Dragostea este ca o scânteie care cade în mare și se stinge. Când o vătămare vine asupra unui creștin plin de dragoste, se îneacă la fel de repede.” Și așa ar trebui să fie - să se înece în marea dragostei.

Acum, ca să ilustrăm ideea de aici, trebuie să ne uităm la cuvântul logizomai. Am menționat acest cuvânt, pentru că unii din voi îl veți căuta, însă cuvântul este verbul care este folosit în Noul Testament ca să vorbească despre actul de iertare al lui Dumnezeu. Așadar, așa cum Dumnezeu nu ține minte păcatul nostru, tot așa nici noi nu trebuie să ținem minte păcatul altora. De fapt, cuvântul logizomai este tradus în Noul Testament cu cuvântul din limba engleză: a imputa. Așa cum este folosit în multe pasaje. În Romani capitolul 4 versetul 8 citim „Ferice de omul – desigur, asta este din Psalmul 32 – „Ferice de omul căruia Domnul nu-i impută păcatul.” Acum ascultați: „Ferice de omul” – în limbajul din 1 Corinteni 13 – „căruia Domnul nu-i ține socoteala răului făcut.”

Oamenii spun: „Ei bine, într-o zi când vom ajunge în ceruri vom vedea consemnările cu răul nostru.” Nu, nu mai este nicio consemnare. „Ferice de omul căruia Domnul nu-i ține niciun dosar al răului.” Nu este nimic scris în carte. În cartea care vorbește despre John MacArthur, o deschizi, și spune un singur lucru: „Neprihănit.” Dosarul este închis. Nu mai este nicio înregistrare. De ce? Domnul nu adaugă în mod matematic păcatul nostru. El nu mai păstrează o readucere aminte a păcatului. Acesta este un mare adevăr. Mă bucur să știu asta, voi nu?

2 Corinteni 5:19, ca răspuns la versetul 18: „Dumnezeu era în Hristos, împăcând lumea cu Sine” – acum fiți atenți – „neținându-le în socoteală păcatele lor.” Cu alte cuvinte, celor care au venit la Cristos, Dumnezeu nu le ține o evidență a răului. Dumnezeu nu mai are o evidență. Dumnezeu nu Se gândește la rău în dreptul lor. Oh, aceasta este o realitate fantastică! Dumnezeu nu ține minte răul unui credincios. Poate spui: „Bine, și atunci ce se află în registru?” Așa cum am spus, Romani capitolul 4 ne spune, la versetul 6: „Tot astfel, şi David îl numește fericit pe omul acela pe care Dumnezeu, fără fapte, îl socotește” – cum? – „neprihănit.” Neprihănire. În Iacov 2:23 este același lucru: „Avraam a crezut pe Dumnezeu și El i-a socotit asta ca neprihănire.” Cu alte cuvinte, Dumnezeu păstrează o aducere aminte a neprihănirii, niciodată a răului. Acum, acesta este un concept fantastic. Dumnezeu nu are niciun resentiment.

Ascultați, Dumnezeu a fost ofensat. L-ați ofensat vreodată pe Dumnezeu în calitate de creștini? Ați făcut-o? Eu am făcut-o. Tot timpul. Însă știți ceva? El nu spune: „Oh, sunt sătul de asta, MacArthur, și voi începe să notez tot ceea ce faci dacă nu progresezi.” Nu, nu spune așa. Nu păstrează nicio aducere aminte. O iertare absolută. Aceasta este pentru că ne iubește, așa-i? Dumnezeu ne-a iubit atât de mult că nu ne mai ține minte păcatele, doar le iartă și continuă să ierte, și continuă să ierte, și continuă să ierte. Însă resentimentul este cel care ține minte greșelile. Și atât de adesea facem asta, ținem registre și trecem peste dosar, și îl citim și îl recitim și luăm mușuroiul făcut de ofensa cuiva și-l transformăm într-un munte de ostilitate. Însă Dumnezeu este dragoste și Dumnezeu scrie un singur lucru în cartea Sa de contabilitate și anume neprihănit.

Un scriitor povestește că pe o insulă din Polinezia, a întâlnit câțiva localnici care își petreceau timpul luptându-se și războindu-se. Și era un obicei ca fiecare bărbat să păstreze aducerea aminte a urii sale, astfel că suspendat de acoperișul colibei și peste tot împrejurul colibei erau agăţate mici articole și fiecare dintre ele reprezenta ceva despre cineva care l-a făcut să-l urască pe acel cineva. Poate spui: „Oh, e incredibil” și totuși - puteți să vă imaginați așa ceva în societatea noastră? Casa fiecăruia să fie decorată cu astfel de lucruri? Și totuși, nu este neadevărat să spui că mințile celor mai mulți dintre noi au ceva asemănător care stă atârnat în ele. Aceasta nu este ceva ce ne place să recunoaștem, dar mă tem că este adevărat.

Dragostea nu păstrează amintiri ale răului. Dragostea iartă repede și vede dincolo de păcatul unei persoane potențialul său, faptul că Dumnezeu o iubește. Dragostea ezită să creadă orice zvon, dragostea întotdeauna iartă, dragostea niciodată nu ține minte greșeala, nu se irită niciodată, așa cum am văzut, și nu are niciodată resentimente. Aceasta este dragostea. Tu iubești astfel? Acesta este modul în care Isus a iubit, acesta este modul în care noi trebuie să iubim.

Apoi Pavel oferă ultima caracteristică dintre aspectele negative din lista de aici. Vă rog să observați „Dragostea nu se bucură” – de ce? – „de nelegiuire,” versetul 6. „Dragostea nu se bucură de nelegiuire.” Cuvântul nelegiuire înseamnă lipsă de neprihănire. Este cuvântul care vorbește despre păcat. Dragostea nu se bucură niciodată de păcat. Acum, am putea vorbi despre acest lucru în multe feluri, pentru că sunt multe moduri în care oamenii se bucură de păcat. Un mod ar fi: unii oameni se bucură în păcatul lor, gândind că ei vor scăpa cu el. „Oh, știi ce am făcut? Am făcut asta.” știți, ați auzit vreodată oameni care se laudă cu păcatul lor? Am fost la frizerie săptămâna aceasta și a venit un bărbat care s-a așezat, era un personaj cu un aspect mizerabil, însă oricum, a venit și s-a pus pe scaun. Și frizerul i-a spus: „De câte ori te văd mă gândesc la două lucruri”. I-a spus „Salut” mai întâi. De câte ori te văd – mă gândesc la două lucruri: la bere și țigări.” Și el a râs „Da, ăsta sunt eu, bere și țigări”. Însă ai mai uitat un lucru.” Și el a spus „Ce?” „Femei.” Înțelegeți?

Eram acolo în timp ce pălăvrăgea. Tipul a spus: „Asta este cel mai important.” Vedeți? Și și-a dat drumul. Pentru o jumătate de oră am auzit o conversație despre toate acele femei pe care le-a agățat prin baruri și toate aceste lucruri care au loc și eu stăteam în tăcere de mormânt, și, știți, cu cât mi se ridică părul în sus, cu atât mi se expun urechile. Nu eram sigur cât mai pot să rabd, înțelegeți? Și Mark, fiul meu de opt ani, stătea acolo gură-cască. Se tot uita la mine, să mă verifice, știți.

În cele din urmă, după o lungă perioadă în care l-am ascultat pe acest om bucurându-se de nelegiuirea lui, mi s-a făcut rău. Oamenii râdeau, dar eu nu puteam să râd, pentru că nu mă pot bucura de așa ceva. Singurul lucru pe care l-am simțit pentru acest om a fost durere, pentru că știu care vor fi consecințele. În cele din urmă, cel care mă tundea m-a întrebat: Cu ce te ocupi? Era evident după tăcerea mea de mormânt timp de 20 de minute, știți. Am spus: „Ei bine, unul din lucrurile pe care le fac este că nu vorbesc așa.” Și am spus: „Celălalt lucru pe care-l fac este că sunt preot.” Știți, și foarfeca a început: „Boing- oing- oing” așa. „Oh - oh” a spus el.

Știți, m-am întristat în inima mea pentru că nu mă pot bucura de nelegiuire, nici măcar de cea a acelui om. Însă aș dori să vă spun ceva interesant. Este un mod în care te poți bucura de nelegiuire, să te lauzi cu păcatul tău. Poate spui: „Ei bine, un creștin nu va face niciodată așa ceva.” Oh, ba da! Știți cine a făcut asta? Cei din Corint. Citiți capitolul 5. Oh da! Ei practicau curvia, incestul și erau mândri de asta, așa-i? 1 Corinteni 5:2, se lăudau cu privire la așa ceva, se lăudau cu acest lucru.

Întotdeauna îmi aduce aminte de povestea lui Ernest Hemingway. A fost un articol - revista Eternity a avut o serie de articole despre el și a fost un articol în care el a spus asta: „Puteți păcătui și să și scăpați cu asta”, și a spus „vechea idee de a fi pudic față de păcat, concepția fundamentalistă de victorian care spune că sunt consecințe sunt niște prostii. Hemingway este dovada vie că poți păcătui și să și scapi.” Și, oh, lui chiar i-a plăcut și a fost înconjurat de păcat. Zece ani mai târziu, chiar în ziua în care a fost scris articolul, a luat un pistol și și-a zburat creierii. Te bucuri de păcat doar atât. Însă sunt oameni care vor să facă asta, ei cred că ăsta este lucrul pe care trebuie să-l facă, care le dovedește bărbăția, le dă o oarecare invincibilitate. Ei sunt mai mari decât Dumnezeu, înțelegeți? Este precum complexul Dumnezeu. Aceasta este o modalitate.

Însă cealaltă modalitate este oarecum să te bucuri de nelegiuirea altcuiva pentru că tu nu o faci și cumva te face aproape sfânt, înțelegeți? Adică, adesea mă gândesc – ei bine, luați presa de exemplu. Modul în care se vând ziarele ține de modul în care este prezentată nelegiuirea, așa-i? Adică, este lipsa de neprihănire a Los Angeles-ului, este nelegiuirea trustului Herald, în esență. Adică, atât, deschizi ziarul și afli că cutare și-a lăsat nevasta, și un viol, și cutare a comis o infracțiune, și cutare a fost omorât, și sunt niște jonglerii la Casa Albă și apoi mai este şi asta, și cealaltă, și corupție aici, și corupție acolo. Și noi creștinii avem o tendință să spunem „Sst, linişte! Iată că încep ştirile.” Și știți, aici suntem noi în cochilia noastră de sfințenie. Ceea ce facem noi este să ne convingem pe noi înșine că noi suntem cu adevărat sfinți, pentru că noi nu facem aceste lucruri și cumva este plăcut când cineva le face, pentru că ne oferă un standard cu care să ne comparăm. Aceasta înseamnă să te bucuri de nelegiuire.

Am văzut că acest lucru are loc în cazurile de divorț. Doi oameni se îndreaptă către divorț - uneori doi creștini - și nu au niciun temei pentru asta. Adică, nu au niciun temei scriptural precum curvia. Ei doar vor divorțul. Și atunci un partener realizează într-un final – studiind Biblia - că singurul temei biblic ar fi curvia, însă nu s-a întâmplat. Așadar, ei sunt blocați. Nu se pot recăsători. Așadar, ei atunci încep să spere că cealaltă persoană va comite adulter. Oh, acest lucru a avut loc de mai multe ori decât aș vrea să vorbesc. Și aproape puteți să detectați o – știți – „Ei bine, nu știu, știți, nu știu că au făcut asta.” Și apoi știu, sau cred că știu, şi voi auzi pe cineva care mă sună la telefon: „Ascultă, tocmai am aflat că el - că el comite adulter.” Vedeți? „Sunt liber acum.” Înțelegeți? Este aproape ca și cum s-au rugat: „Doamne, ajută-l să comită adulter.”

Poate spui: „Chiar s-a întâmplat asta?” Da, se întâmplă. S-a întâmplat de multe ori, am văzut asta în slujirea mea, să ai acea dorință profundă ca adulterul să aibă loc, astfel ca să ai temeiul legitim să te recăsătorești. Aceasta este doar o un exemplu.

Te poți bucura de rău prin faptul că îți dorești ca cineva să păcătuiască sau când te bucuri că a păcătuit ca tu să arăți mai bine. Sau doar bucurându-te de faptul că simți o anumită invincibilitate când păcătuiești. Am auzit creștini care mi-au spus: „Ei bine, am făcut acel păcat de multă vreme și Dumnezeu nu a făcut nimic în privința lui.” Ei bine, moara lui Dumnezeu macină încet, dar macină extrem de fin, ne spune Biblia. Nu te poți bucura de nelegiuire, dacă iubești. Știți de ce? În primul rând pentru că nelegiuirea îl jignește pe Dumnezeu, și dacă Îl iubești pe Dumnezeu, nu vrei ca El să fie ofensat. Este adevărat?

Ce credeți că vrea să spună Psalmul 69:9 când David a spus: „ocările celor ce Te ocărăsc pe Tine cad asupra mea.” A vrut să spună, atunci când Tu ești dezonorat, eu sunt în agonie. Nu te poți bucura de păcatul care Îl jignește pe Dumnezeu - sub nicio formă. Te uiți în jurul tău azi la societatea noastră și la lucrurile pe care societatea noastră le face pentru amuzament, lucrurile care sunt tolerate de societatea noastră, păcatul etalat și prezentat în mod clar din societatea noastră, și un creștin care se bucură de asta sau care tolerează asta nu înțelege ce înseamnă să-L iubești pe Dumnezeu, pentru că acel lucru este foarte ofensator față de sfințenia și curăția lui Dumnezeu, și dacă Îl iubești cu adevărat pe Dumnezeu, acele lucruri te vor face să te simți rece pe interior, nu e loc pentru bucurie.

Așadar, nu este niciun gând să te bucuri de rău. În al doilea rând, nu doar în relație cu Dumnezeu, ci cum să te bucuri de păcat când cunoști consecințele? La acest lucru am continuat să mă gândesc referitor la omul acela din frizerie. În loc ca ei să râdă la glumele lui, ei pentru mine erau precum cuiele din sicriul lui. Singurul lucru la care mă puteam gândi era că acel om era neajutorat. Dacă Dumnezeu nu vine în viața lui și dacă nu se întâlnește cu Cristos este un om condamnat datorită păcatului lui. Așadar, un creștin nu poate să se bucure de păcat. Vedeți, de aceea credinciosul este atât de nerăbdător să corecteze păcatul. Oamenii spun: „Ei bine, dacă îi iubești pe toți, cum ai putea să îi disciplinezi pe oameni?” Pentru că atunci când îi iubești înseamnă să le urăști păcătoșenia.

Permiteți-mi să vă arăt o ilustrație: 2 Tesaloniceni capitolul 3 versetul 5. Și aș dori să vedeți care a fost contextul aici. Spune astfel: „Domnul să vă îndrepte inimile spre dragostea lui Dumnezeu.” Ce declarație frumoasă! „Domnul să vă îndrepte inimile spre dragostea lui Dumnezeu.” El spune: „Aș vrea să fiți caracterizați de dragoste.” Acum, haideți să vedem dragostea în acțiune, versetul 6: „În Numele Domnului nostru Isus Hristos, vă poruncim, fraților, să vă depărtați de orice frate care trăiește în neorânduială şi nu după învățăturile pe care le-aţi primit de la noi.” Versetul 14: „Şi dacă n-ascultă cineva ce spunem noi în această epistolă, însemnați-vi-l, şi să n-aveţi niciun fel de legături cu el, ca să-i fie rușine. Să nu-l socotiți ca pe un vrăjmaș, ci să-l mustrați ca pe un frate.”

Acum, el spune următorul lucru: „Întâlnești pe cineva care este un credincios, îl îndepărtezi, întrerupi părtășia cu el, nu mai ai nimic de-a face cu el.” De ce? Aceasta este partea de a lăsa dragostea lui Dumnezeu să vină în viața ta, pentru că dragostea urăște păcatul și dragostea merge până la păcătos și-i spune că nu este în regulă. Și dragostea curățește părtășia și înlătură păcatul care poate să-i păteze pe restul dintre ei.

Așadar, când cineva vine și spune: „Ei bine, biserica ta disciplinează. Nu crezi că aceasta înseamnă că este mai puțin iubitoare?” Eu spun: „Exact aceasta este dragostea.” Aceasta este dragostea. Dragostea nu tolerează răul. Dragostea nu se bucură de păcat. De ce? Este un afront adus lui Dumnezeu și aduce pedeapsa asupra păcătosului. Și este de asemenea adevărat faptul că acest verset atinge – și poți să treci pe lângă el dacă nu ești atent să te gândești suficient la asta – acest verset atinge ideea de bârfă, pentru că nu lasă loc ca nici măcar să povestești lucruri rele. Adesea m-am gândit că dacă nu am bârfi niciodată despre greșelile și păcatele altora, mă întreb cât de mult din conversația noastră ar fi redus la tăcere. Adică, ce am vorbi? Dacă nu am mai citi ziarul și nu am mai raporta tot răul care are loc peste tot, dacă nu am vorbi despre falimentele și greșelile și păcatele oamenilor din jurul nostru, atunci despre ce am mai putea vorbi? Și totuși, acest verset împreună cu Iacov 3, este probabil cea mai stringentă acuză din Noul Testament în legătură cu bârfa. Dragostea nu se bucură de nelegiuire. Și dacă nu se bucură de ea, atunci nu se bucură nici să o audă și nu se bucură nici să o dea mai departe.

Unii oameni spun: „Bine, dar acesta este adevărul. Este doar adevărul. Adică, știu că aceasta este o realitate. Asta- nu este o presupunere - este adevărul.” Ascultați, asta nu înseamnă că trebuie să-l și spui. Știți, astăzi auzim asta. „Spune tuturor adevărul. Trebuie să avem deschidere.” Antrenamentul sensibilităţii, tot acest lucru, spune ce simți, spune adevărul. Dragostea nu se bucură de răul cuiva și astfel, dragostea nu îl dă mai departe. De ce? De ce ai da mai departe ceva ce rănește și aduce prejudiciu și îl lovește pe păcătosul care a făcut asta? De ce? Dacă L-ai iubi pe Dumnezeu și l-ai iubi pe acel individ, nu ai da mai departe.

A fost un editor de la o publicație locală din Statele Unite care s-a săturat de oamenii care întotdeauna scriau la ziar și spuneau „Nu redai știrile cu suficientă onestitate, ești prea părtinitor, adesea ești prea blând.” Așadar, s-a decis să răspundă la aceste plângeri. A anunțat că de săptămâna următoare va spune tot adevărul despre toți și toate. Ei bine, oamenii erau așa de nerăbdători să cumpere ziarul, că s-a vândut imediat, și am aici o chestie care ne oferă articolele care au fost în acel ziar. Vă voi citi doar trei exemple.

„David Konkie a murit în casa lui vinerea trecută seara și duminică a avut loc o mare înmormântare. Pastorul a spus că moartea lui a reprezentat o mare pierdere pentru comunitate, însă mă îndoiesc de acest lucru. Comunitatea este mai bună fără el. Doctorul a spus că a murit de infarct. Nonsens – whiskey-ul l-a ucis.”

Un alt articol: „Clubul literar de Miercuri s-a întâlnit acasă la doamna cutare. Programul a anunțat că vor studia piesa lui Shakespeare Mult zgomot pentru nimic. Ei bine, nu au făcut-o. Doamna care era desemnată să prezinte lucrarea nu citise niciodată piesa, așadar, nu au făcut studiul din program. Însă s-au întâlnit ca să-l bârfească pe fiecare membru care nu era acolo și întreaga după-masă a fost precum piesa: mult zgomot pentru nimic.”

A mai fost un alt articol – îmi place acesta. „Winifred Jones și Jim Smith au fost căsătoriți sâmbătă la capela metodistă. Mireasa este o fată obișnuită care nu știe despre gătit mai mult decât știe un iepure sălbatic și niciodată nu a ajutat-o pe mama ei de trei ori în toată viața ei. După orice fel de standard, ea nu este o frumusețe și are un mers de rață.” Vrei onestitate, primești onestitate. „Mirele este un pierde-vară modern. Își petrece majoritatea timpului prin sala de biliard, a trăit pe seama părinților lui toată viața. Nu merită doi bani. Va fi o viață grea pentru amândoi.”

Cam atât cu ziarul. O altă scrisoare a fost trimisă de o femeie care a hotărât să nu mintă atunci când a fost rugată să dea o recomandare pentru cineva care a lucrat pentru ea. Aceasta a fost recomandarea ei: „Cea care aduce această scrisoare a fost angajata noastră pentru o lună. Am angajat-o să facă munci ușoare în casa noastră și nu a reușit să facă niciuna din aceste munci. Am realizat că este foarte atentă să spargă vesela și paharele cele mai scumpe pe care le avem. A fost foarte îndemânatică în modul cum a tratat casa, întotdeauna a ascuns sub covor mizeria, acolo unde nu putea fi văzută. În ce privește servirea meselor, ea a arătat o bună pregătire prin faptul că nu și-a băgat degetul în supă când era prea fierbinte și niciodată nu a vărsat-o decât în prezența oaspeților. Gătitul ei era excepțional. În sensul că în fiecare zi făceam excepție de la el. Întotdeauna vom fi recunoscători pentru șederea ei la noi, a fost atât de scurtă!”

Este ceva interesant de afirmat despre onestitatea voalată, nu-i așa? Vedeți, dragostea nu caută să afișeze răul tuturor. Dragostea nu râde și nu-și bate joc. Dragostea ascunde astfel de lucruri cu gentilețe. Dragostea nu se bucură de nelegiuire.

Îmi place definiția bârfei care spune: „Bârfa este viciul savurat indirect.” Însă dragostea nu face asta. Dragostea urăște păcatul. Dragostea urăște modul în care-L rănește pe Dumnezeu și-n care-l rănește pe păcătos.

Granville Walker a spus: „Sunt vremuri când tăcerea este gălbejită. Vremuri când ar trebui să ne ridicăm în picioare și, indiferent de consecințe, să confruntăm relele vădite ale vremii, sunt vremuri când dacă nu este procedat astfel, atunci este afișată cea mai vizibilă formă de lașitate. Însă sunt vremuri când tăcerea este de aur, când dacă spui adevărul faci inimi să sângereze inutil și când nimic nu este îndeplinit, iar totul este distrus de o limbă slobodă.” Walker are dreptate, desigur. Vedeți, dragostea niciodată nu se bucură de nelegiuire. Nu se bucură niciodată de ceea ce Îl ofensează pe Dumnezeu și Îi frânge inima lui Dumnezeu. Nu se bucură niciodată de ceea ce-l rănește pe păcătos. Și astfel, nu-i place nici să audă, ca să nu mai spunem să dea mai departe.

Poate spui: „Ei bine, atunci de ce se bucură dragostea?” Versetul 6 ne spune, a unsprezecea caracteristică a dragostei. Îmi place aceasta. „Dragostea se bucură cu adevărul.” „Cu adevărul” este cea mai bună traducere. Dragostea se bucură cu adevărul. Nu se bucură de nelegiuire, ci cu adevărul. Acum, aceasta este o comparație interesantă. De ce le compară pe acestea două? De ce nu spune „Dragostea se bucură cu neprihănire?” Pentru că este limpede că neprihănirea se bazează pe ce? Pe adevăr. Nu poți fi neprihănit până când nu te comporți în conformitate cu adevărul lui Dumnezeu.

Acum, ascultați. Două lucruri vreau să le vedeți: dragostea se bucură numai de adevăr așa cum este învățat și trăit. Țineți minte asta! Dragostea poate să se bucure numai cu adevărul învățat și trăit. Dragostea nu se poate bucura cu eroarea. Dragostea nu se poate bucura cu învățătura falsă. Dragostea nu poate tolera doctrina falsă. Și totuși îi auzi pe oameni spunând: „Ei bine, nu vrem să facem un caz pe marginea a ceea ce cred ei, vrem doar să îi iubim.” Vedeți, aceasta este ceea ce a stimulat ceea ce este cunoscut ca mișcarea ecumenică. Asta este ceea ce a stimulat pe tot felul de oameni să se adune împreună în numele dragostei, oamenii vin la mine și-mi spun: „Ei bine, vrem să iubim pe toată lumea.”

Am vorbit cu un lider creștin, bine-cunoscut, și am spus: „Cum poți să te compromiți cu oameni care nu cred Cuvântul lui Dumnezeu în felul în care noi îl cunoaștem ca fiind adevărat?” El a răspuns: „Ei bine, Cuvântul lui Dumnezeu ne învață să-i iubim.” Și răspunsul meu a fost: „Dragostea se bucură cu ce? Cu adevărul.” Și asta este baza pe care adevărul poate lucra. Și nu pot să iau în brațe și să iubesc pe cineva care învață alte lucruri decât cele pe care Biblia le învață. Nici nu pot să îmbrățișez și să iubesc în adevărul sens al cuvântului pe cineva care trăiește o viață în care nu se comportă în conformitate cu adevărul. Dragostea se va bucura atunci când adevărul este învățat. Se va bucura când adevărul este trăit. Nu se va bucura când acestea sunt absente. Și credeți-mă, cel mai mic compromis va fura bucuria din dragoste. Eu pot să vă iubesc, dar când voi învățați o învățătură greșită, nu mă voi bucura. Vă pot iubi, dar când voi trăiți greșit, nu mă voi bucura. Cel mai mic compromis fură această bucurie.

În 2 Ioan, acea epistolă importantă, avem o ilustrație interesantă și de ajutor cu privire la această chestiune. Iată ce spune. În versetul 6 - și iarăși, este aici în contextul potrivit de aici, „și aceasta este dragostea” - aici avem de-a face din nou cu dragostea. „Dragostea este să trăim după porunca Lui.” Acum ascultați: aceasta este dragostea, ea nu este un sentiment, nu este o atitudine, ci este ascultarea de adevăr, ceea ce ați auzit de la început, să și umblați. Aceasta este dragostea: ascultare, trăirea adevărului. Dragostea nu disprețuiește adevărul. Dragostea nu spune: „Oh, bine, nu contează ceea ce crezi” sau „Nu contează cum trăiești. Noi oricum îi iubim pe toți.” Nu. Dragostea merge după porunci.

Ei bine, poate spui: „Ei bine, dacă cineva are o mică abatere, cum rămâne cu aceea?” Versetul 7 trece direct acolo. „Căci în lume s-au răspândit mulţi amăgitori, care nu mărturisesc că Isus Cristos vine în trup.” Cu alte cuvinte, ei vin și aduc îndoieli cu privire la întrupare într-un fel sau altul. „Iată amăgitorul, iată Anticristul! Păziți-vă bine să nu pierdeți rodul muncii voastre, ci să primiți o răsplată deplină.” El spune că poți să-ți pierzi răsplata prin faptul că te prostești cu așa ceva. Sunt acești oameni care păcătuiesc și nu rămân în adevărata doctrină a lui Cristos, ei nu Îl au pe Dumnezeu, și versetul 10: „Dacă vine cineva la voi, şi nu vă aduce învăţătura aceasta, să nu-l primiți în casă, şi să nu-i ziceți: ‘Bun venit!’ Căci cine-i zice: ‘Bun venit! ‘ se face părtaș faptelor lui rele.”

Acum, el vorbește aici despre dragoste, dar el spune că dragostea nu este o scuză pentru un comportament nediscriminatoriu în ce privește adevărul. Înțelegeți? Dragostea lucrează în zona poruncilor, și dragostea răspunde oamenilor care învață adevărul. Așadar dragostea se bucură cu cei care învață adevărul și cu cei care trăiesc adevărul. Însă dragostea nu se bucură nediscriminatoriu de nimeni și de nimic care pur și simplu se întâmplă să pronunțe numele lui Dumnezeu sau al lui Isus. Și Biblia, vedeți, este foarte severă în a trata păcatul din comportament. Este foarte severă în a trata păcatul din doctrină.

Ei bine, să ne uităm la ea enunțată pozitiv: „Dragostea se bucură de adevăr.” Știți ce face dragostea? În loc să arate păcatul altuia, dragostea scoate în evidență lucrurile bune și vorbește despre ele. Îmi place să fiu în preajma unor astfel de oameni. Mă ajută atât de mult. Vreau ca în viața mea să fiu o persoană care aduce un plus, nu o persoană care aduce un minus. O persoană care aduce un minus oamenilor este cineva care merge și micşorează reputația altor oameni. Vreau să fiu unul care adaugă. Și întotdeauna mai este ceva de adăugat. Întotdeauna mai este ceva - adică, dacă Isus a putut să vadă în Petru ceva potențial bun, atunci cu siguranță a fost o persoană care a adus un plus. Știți, cei mai mulți dintre noi l-am fi concediat pe Petru cu mult înainte. Isus putea să vadă în viața unei desfrânate care îi spăla picioare cu lacrimile ei de pocăință, un plus, când fariseul nu putea vedea nimic. Isus a putut să vadă într-un samaritean un plus. Isus a fost o persoană care a adus un plus. El a adăugat ceva la oameni, El nu a luat de la oameni. Dragostea vede un plus. Dragostea dă un aspect pozitiv. Încurajează ce e bun. Găsește ce este mai bun și laudă asta.

Sper că îi învățați pe copiii voștri aşa. Sper că ai voștri copii cresc învățând să fie oameni care aduc un plus. Sper că ei cresc învățând că lucrurile pe care le spuneți despre cineva sunt lucrurile bune despre ei. Și știți, copiii vor înflori sub razele solare are duhului care îi încurajează și-i ajută, îi zidește.

A fost un minunat păstor scoțian care toată viața sa i-a iubit pe oamenii simpli din Scoția și într-o zi a murit, și cineva a spus despre el după ce a murit: „Nu a mai rămas nimeni în satul nostru care să aprecieze triumful oamenilor obișnuiți.”

Nădăjduiesc că în casa voastră este cineva care apreciază biruințele oamenilor obișnuiți. Dragostea face asta, știți. Ea se uită după adevăr și după adevăratul comportament. Și se bucură, și prin faptul că se bucură atunci când este comportament bun, ea încurajează acel comportament bun. Dacă tot ceea ce faci este să desconsideri, să desconsideri, să desconsideri, atunci acesta este răspunsul pe care-l vrei primi. Dacă tu îi încurajezi și ei află că tu îi ridici atunci când există adevăr, atunci ei vor dori asta și vor căuta asta. Dragostea întotdeauna se bucură de adevăr. Ei bine, nădăjduiesc că în viața voastră, ca și în viața mea, Duhul lui Dumnezeu a putut rodi dragostea și puteți să vedeți acea dragoste lucrând în aceste moduri.

Acum, sunt patru lucruri care au mai rămas în versetul 7 și ele rămân pentru săptămâna viitoare, pentru că nu vom încerca să le acoperim astăzi. Însă permiteți-mi să vă reamintesc următorul lucru, ceea ce am văzut în dimineața asta.

Dragostea este atât de altruistă, încât niciodată nu devine iritată sau supărată. Este preocupată de bunăstarea altcuiva și niciodată nu ține un registru cu răul făcut. Este atât de dornică după sfințenia lui Dumnezeu și după sănătatea unei persoane încât niciodată nu se bucură de nelegiuire. Și știe că standardul bucuriei este întotdeauna adevărul, așa că se bucură atunci când adevărul este învățat și când adevărul este trăit. Dragostei nu-i lipseşte entuziasmul, știți. Dragostea nu ține de aspectul sentimental. Dragostea este lucrul cel mai greu, cel mai dificil care există. Nu este pentru cei slabi, ci este pentru cei puternici. Este nevoie de cea mai puternică disciplină, de cea mai mare dedicare, și de credința cea mai profundă din tot ceea ce am descoperit vreodată în Biblie, să trăiești prin iubire.

Voi încheia cu o întâmplare. Dr. Sweeting, rectorul de la Moody, a spus o întâmplare din viața marelui prim-ministru al Angliei, William Gladstone. Iată ce a spus: „În timp ce se confrunta cu una din cele mai mari crize din viața lui politică, Gladstone stătea la birou și scria, la ora două dimineața, discursul cu care spera să câștige o mare victorie politică la Camera comunelor din următoarea zi. La ora două dimineața, a venit la ușa lui o mamă a unui copil sărman, paralizat, pe moarte, care locuia undeva în apropiere. L-a implorat pe servitor să o lase să vorbească cu Gladstone. Servitorul a transmis mesajul că ea voia ca el să vină la casa lor, să aducă un mesaj de speranță și de încurajare sărmanului ei băiat care era pe moarte. A auzit că Gladstone ar putea avea ceva care l-ar putea ajuta. Fără ezitare, marele Gladstone a lăsat pregătirea acestui discurs crucial, și a petrecut restul nopții cu acel băiat, pe care l-a dus la cunoașterea Domnului Isus Cristos. A rămas până în zori și a închis ochii copilului care a murit și a plecat acasă, spune el, cu inima plină de pacea lui Dumnezeu. Mai târziu în acea dimineață a spus unui prieten: ‘Sunt cel mai fericit om din lume astăzi.”

De ce a fost așa? Gladstone a sacrificat aspectul politic al Angliei și poate al lumii, și s-a oprit ca să arate dragostea lui Cristos unui copilaș pe moarte care se afla într-o suburbie a Londrei. Și câteva ore mai târziu, a avut ceea ce biografii lui au numit ca fiind cel mai măreț discurs al vieții sale. Și a obținut victoria. Acesta este altruism, fraților. Acesta este altruism. Și dragostea este altruistă. Sunteți voi altruiști?

Doamne, Îți mulțumim iarăși pentru un Cuvânt clar pentru noi despre dragoste.

Începem să vedem - eu încep să văd, și mă rog pentru restul familiei de aici de la Grace ca să înceapă să vadă, ceea ce urmărești. Ajută-ne să vedem modelul lui Cristos, desăvârșit, al dragostei. Ajută-ne să vedem toate aceste calități, chiar dacă sunt doar crâmpeie în viața noastră, cel puțin ca să vedem cum sunt ele și ajută-ne să dăm marama la o parte ca ele să se vadă. Ca să fim pe deplin născuți pentru a iubi, pentru slava Ta, așa cum Isus a iubit. Ne-am rugat în numele Lui. Amin.

SFÂRȘIT