1 Corinteni capitolul 13. Ne întoarcem la acest capitol minunat și vom studia calitățile dragostei. Cu toții am fost binecuvântați cu acest studiu, în special eu, și știu că mulți dintre voi mi-ați împărtășit binecuvântările voastre legate de acest capitol. Am încredere că asta va continua în dimineața aceasta, pe măsură ce intrăm din nou în versetele de la 4 la 7, nu le vom termina, însă vom face câțiva pași dincolo de unde am rămas data trecută.

Capitolul 13 din 1 Corinteni este un portret al dragostei și iese în evidență ca un portret al lui Isus Cristos, pentru că El este dragoste. Și m-am gândit la faptul că aici este un portret al lui Cristos, și singurul lucru pe care Isus Cristos îl vrea este ca Biserica Lui să fie o mulțime de copii ale Sale. El vrea să reproducă chipul Său în noi. Și astfel, pe măsură ce ne uităm la capitolul 13, în special la versetele de la 4 la 7, care prezintă calitățile dragostei, așa cum le vedem în portretul lui Cristos, El privește către noi să vadă dacă portretul acesta este cu adevărat reprodus şi regăsit în noi.

Acum, ceea ce face el aici, apostolul Pavel, este să arate celor din Corint ce este dragostea. Și așa cum am văzut data trecută, dragostea este ceva ce nu poți să definești filosofic, este ceva ce nu poți să descrii ideologic, este ceva despre care poți să descrii doar cum funcționează. Nu definești dragostea, o descrii în acțiune. Și astfel, toate acestea de la versetele 4 până la 7 sunt verbe care descriu modul în care acționează dragostea, ele nu sunt adjective care descriu dragostea în termenii unei definiții.

Și aici, Pavel ne oferă ceea ce trebuie să fie din punct de vedere biblic cea mai măreață, cea mai completă și cea mai amplă descriere a dragostei care a fost scrisă vreodată sub inspirația Duhului Sfânt. Este extraordinară și extrem de practică. Și chiar dacă este un portret al lui Isus Cristos, care îi oferă o caracteristică înălțătoare, în același timp este o prezentare de tipul carne tare a ceea ce vrea Cristos să reproducă în noi, în ce privește trăirea zilnică.

Acum, mergând mai departe am înțeles - un alt gând preliminar - am înțeles că Pavel prezintă un portret al dragostei în contrast cu comportamentul corintenilor din vremea lui. Ei sunt exact opusul acesteia. Ei au nevoie să audă cum este dragostea, pentru că ei nu o au, și toate acestea sunt prezentate în opoziție cu ceea ce sunt ei, și mă tem că sunt și în opoziție cu ceea ce adesea suntem noi. Ce spune Pavel este asta: „Dragostea este îndelung răbdătoare” - la începutul versetului 4 - el spune că ea suferă îndelung, însă ceea ce spune este că dragostea este foarte răbdătoare, dar noi în cea mai mare parte nu avem răbdare.

Apoi spune: „Dragostea este plină de bunătate”, însă adesea noi suntem fără bunătate. „Dragostea nu pizmuiește,” el afirmă asta împotriva contextului pe care-l avem și noi oarecum suntem foarte adesea invidioși. „Dragostea nu se laudă,” dar noi suntem mândri. „Dragostea nu se poartă necuviincios,” însă noi adesea ne purtăm necuviincios și fără bune maniere. „Dragostea nu caută folosul său,” însă adesea noi suntem concentrați pe noi înșine. „Dragostea nu se mânie,” însă noi adesea ne pierdem cumpătul. „Dragostea nu se gândește la rău,” însă se pare că noi căutăm jignirile și greșelile și le ținem minte. „Dragostea nu se bucură atunci când altcineva greșește”, dar noi adesea ne bucurăm în secret de eșecul altcuiva. „Dragostea se bucură de bunătate,” și este întotdeauna înceată la a expune pe cineva și dornică să creadă ce e mai bun”, însă noi adesea judecăm. Aceasta este abordarea despre care vorbește Pavel. El oferă toate aspectele pozitive ale dragostei împotriva celor negative din adunarea din Corint, și corintenii nu erau mai buni decât suntem noi în ce privește firea pământească, și astfel, noi putem vedea toate aspectele opuse ale acestor lucruri în viața noastră.

Când omul a fost creat, el a fost creat după chipul lui Dumnezeu și el a fost în posesia dragostei. Toate aceste caracteristici îi aparțineau lui. Însă când a venit căderea, toate s-au pierdut. Când chipul lui Dumnezeu a fost schimonosit, dragostea a fost deteriorată și astfel, omul este fără iubire. Omul neregenerat este fără dragoste și creștinul, care trăiește după firea pământească, este de asemenea fără dragoste. Și astfel, Pavel detaliază ce înseamnă dragostea. Așa cum am văzut în cea de-a doua secțiune a capitolului, pe care am numit-o perfecțiunile dragostei, versetele de la 4 la 7, am spus că sunt 15 calități ale dragostei în acțiune și am început să ne uităm la ele. Pavel a discutat în primele trei versete proeminența dragostei, iar acum discută perfecțiunile dragostei, și listează aceste 15 calități ale dragostei. Ele sunt foarte practice, sunt foarte simple, sunt clare, sunt foarte necesare pentru orice credincios.

Acum, ne-am uitat la primele trei data trecută. Vi le amintiți? Versetul 4: „Dragostea este îndelung răbdătoare.” Și am spus că literalmente înseamnă că dragostea este răbdătoare cu oamenii. Nu are un duh de răzbunare. Este iertătoare în mod absolut și total. În al doilea rând, ne-am amintit că dragostea este bună și cuvântul literal de acolo este utilă. Dragostea este de folos. Cu alte cuvinte, dragostea se cheltuie pe sine ca să-i ajute pe alții. Aceasta este bunătatea. În al treilea rând, am învățat că dragostea nu invidiază, dragostea nu invidiază. Invidia, am spus, este în două feluri. Superficială, care înseamnă să dorești ceea ce are altcineva, și invidia mai profundă, când îți dorești ca altcineva să nu fi avut ce are. Vine literalmente dintr-un cuvânt care înseamnă a fierbe și este o fierbere interioară care are loc atunci când vrei ceea ce au alții, până în punctul în care îți dorești ca aceștia să nu fi avut nimic.

Și acum, am ajuns la al patrulea lucru, la următoarea dintre calitățile dragostei. Şi e cea cu care vrem să începem în această dimineață: „dragostea nu se laudă.” Spune: „dragostea nu se laudă.” Dragostea nu este lăudăroasă, poate că este un mod mai simplu de a înțelege. Veți vedea că este urmată de o altă afirmație: „nu se umflă de mândrie.” Acum, acestea par a fi sinonime sau aspecte paralele, dar nu sunt. Există o diferență. Prima afirmație reprezintă verbalizarea mândriei, discursul propriu-zis al mândriei, chiar acțiunea mândriei. Cea de-a doua, atitudinea mândriei, este îngâmfarea care este înăuntru. Cuvântul care ne spune că dragostea nu este laudă, literalmente vine dintr-un cuvânt care arată către o rădăcină care înseamnă „fanfaronadă.” Acesta este cuvântul, este doar o verbalizare, o fanfaronadă. Asemenea unui balon înălțat, asemenea aerului cald care iese de pe buzele unei persoane mândre, încrezute.

În mod incidental, este un cuvânt unic aici și care este folosit doar în acest verset în tot Noul Testament. Dragostea nu este o fanfaronadă. Dragostea nu înseamnă să strigi cu buzele tale în mod continuu toate realizările tale. Dragostea nu are o vorbire arogantă, fără temei, care are ca scop să mă facă să arăt mai bine ca tine.

Știți, când ești lăudăros - toți suferim de asta. Adică, nu vorbesc strict doar dintr-un context biblic, am trăit asta în viața mea, iar mândria este o problemă pentru mine. Și acest tip de problemă, dorința de a mă lăuda este o ispită la fel de mare pentru mine, sunt sigur, sau poate mai mare decât este pentru alți oameni. Și deci ceea ce vă spun vine din interiorul meu precum și din Scriptură, însă lăudăroșia este un efort, într-adevăr, de a-i face pe alții să se simtă prost pentru ceea ce ești sau ai tu, astfel că este reversul invidiei. Observați că în versetul 4 spune: „dragostea nu pizmuiește,” apoi schimbă abordarea și spune dragostea nu se laudă. Invidia înseamnă să dorești ceva ce alți oameni au, iar lăudăroșia este să-i faci pe alții să dorească ceea ce ai tu.

Acum, știți cum funcționează. Cineva spune o întâmplare uimitoare despre o realizare și tu asculți și mori în tine și aștepți să termine ca să poți să spui: „Ei bine, dacă crezi că acest lucru este ceva, aș vrea să-ți spun ce am făcut eu,” și-ți dai drumul. Apoi intervine o a treia persoană, dar tu nu ești interesant de toată chestiunea. Însă ideea de mândrie este ca să faci pe altcineva să simtă că tu îi ești superior. Și credeți-mă, aceasta este opusul dragostei, pentru că dragostea spune: Vreau să te simți tu superior, voi lua rolul robului tău. Dragostea nu se laudă. Dragostea nu sună din trâmbiță. Haideți să fim sinceri, nimănui nu-i plac astfel de oameni, pentru că ei sunt oameni fără dragoste. Știți, când ești lângă astfel de oameni, nu vrei să fii în părtășie cu ei, vrei să pleci - sau îți dorești ca ei să plece.

Știți, problema celor din Corint în acel moment era că erau o adunătură de oameni care făceau spectacol spiritual. Este foarte adevărat. Ei nici măcar nu se gândeau la ceilalți. Ei în mod constant se luptau pentru atenția publică, toți se luptau ca să conducă. Nu este nicio - - din câte știm – nu există nici măcar o singură mențiune în întreaga scrisoare către Corinteni a vreunui bătrân. Ei nici măcar nu aveau vreun lider. Din câte știm, nimeni nu avea responsabilitate. Pavel spune în cele din urmă „Vreți să spuneți prorocilor să facă ceva în această privință?” Nu știm nici măcar ce fel de organizare au avut, însă era un haos absolut. Aș dori să vă arăt din 14:26 din 1 Corinteni. El spune: „Ce este de făcut atunci, fraților?” spune el: „Când vă adunați laolaltă aşa cum se face, când vă adunați împreună, toată lumea are un psalm, toată lumea are o doctrină, toată lumea are o vorbire în altă limbă, toată lumea are o descoperire, toată lumea are o tălmăcire?” Ce haos este acesta!

Dacă în această dimineață toți care aveţi darul învățării, dintr-o dată ați fi început să învățați, doar v-ați fi ridicat în picioare: „Am câteva lucruri de spus”, „Ei bine și eu am câteva lucruri de spus”, iar alții s-ar fi gândit să cânte un solo, să fi avut vreo patru sau cinci solo-uri, cineva să aibă niște bolboroseli extatice, iar alții să strige niște interpretări peste cei care bolboroseau extatic, și asta era ceva tipic pentru adunarea din Corint. Și dacă venea un necredincios, ar fi crezut că erau niște nebuni - și ar fi avut dreptate.

Știți, avem o problemă în biserică, pentru că sunt o mulțime de oameni cărora le place să facă o mulțime de lucruri. Dr. Criswell a avut o idee grozavă. El spunea că erau atât de mulți oameni care doreau să cânte solo şi că erau doar două moduri în care puteau să o facă: să-i pună pe toți să cânte în același timp sau, a spus el, au hotărât ca de două ori pe an să aibă loc o seară de mărturii, iar toți cei care vor să câte un solo se aliniază și pentru o întreagă duminică seară mărșăluiesc și fiecare cântă o strofă din orice cântare dorește și o țin tot aşa. Așa aveau loc lucrurile. Și el spunea că rezolva cu toate într-o singură duminică seara.

Însă în biserica din Corint, era situația în care toți doreau să se afișeze spiritual și fiecare dorea să-și facă reprezentația. Așadar, era această laudă, o luptă constantă după atenția publicului.

Ei bine, știți, lăudăroșia este menită ca să-i rănească pe ceilalți oameni. Nu știu dacă știți asta. Însă dacă vă gândiți, știți că așa e. Ea este menită să-i rănească pe alții. Este menită să te evidențieze pe tine și pe ei să-i facă să arate ca fiind inferiori. Este ușor de realizat. Știți, uneori sunt ispitit și trebuie să fiu atent cu privire la asta, pentru că este foarte ușor uneori când vorbești cu anumiți oameni, în special dacă sunt păstori, știți, oameni dragi ai lui Dumnezeu care sunt credincioși în a-L sluji pe Domnul, și vine cineva ca mine sau altcineva, căruia Dumnezeu i-a dat privilegiul neobișnuit să fie în stare să păstorească o biserică care este foarte mare și foarte complexă cu multe slujiri, iar acești oameni sărmani se simt ca niște ratați, pentru că este atât de multă propagandă în ziua de azi, că dacă nu e multă, nu e bună. Și nu există în lume o minciună mai mare ca aceasta. Adică, dacă este - știți ce dovedește succesul? Succes - punct. Nimic mai mult.

Sunt lucruri ne-duhovnicești care sunt mărețe. Știți, poate spui: „Oh, ai 4000 de oameni în biserică.” „Da, ei bine, am fost ieri la Colosseum și au fost 92000 care se uitau la oameni care alergau cu o bucată de porc.” A fi mare nu înseamnă nimic. Nu înseamnă absolut nimic.

Însă este foarte ușor uneori când ești într-o astfel de poziție, ai această ispită ca să-i faci pe alții să se simtă inferiori ție. Și toți avem un punct în viața noastră în care putem să facem asta, pentru că aproape toți avem cel puțin un lucru pe care îl facem foarte bine. Indiferent care ar fi, îl vei afla și vei lăsa și pe alții să-l afle. Și știți ce se întâmplă? Nu este nimic altceva decât o concentrare oarbă asupra sinelui. Este dorința de a face pe altcineva invidios. Este un păcat pentru că este un lucru greșit de făcut, este un păcat dublu pentru că face pe altcineva gelos și asta este un păcat. înseamnă păcat. L-ai făcut pe fratele tău să păcătuiască.

Lauda nu are loc nicăieri. Îmi aduc aminte când eram în primul an de seminar și încercam să dau o orientare vieții mele, am pus mâna pe o carte scrisă de Trumbull despre anumite principii de evanghelizare și el spunea – nu am uitat niciodată acest lucru. Am citit-o o singură dată și a rămas cu mine de-a lungul acestor ani, iar el spunea în acea carte: „I-am făcut lui Dumnezeu un jurământ care mi-a schimbat viața.” Așadar, am vrut să știu care era, așa că am continuat să citesc și el a spus „Acesta a fost jurământul.” El a spus: „Doamne, dacă-mi vei da putere de fiecare dată când voi avea oportunitatea de a aduce un subiect în conversație, întotdeauna să fie despre Isus Cristos.” „Doamne, dacă-mi vei da putere, de fiecare dată când voi avea oportunitatea de a aduce un subiect în conversație, întotdeauna să fie despre Isus Cristos.”

Ascultați, când tu și eu ne deschidem gura, despre cine ar trebui să vorbim? Despre Isus Cristos, nu despre noi. Înveți să faci asta, și te va îndepărta de la a vorbi mereu despre tine. Știți, îi auzi pe oameni - eu îi aud uneori chiar și pe pastori – și vorbitori de radio și personalități de televiziune și așa mai departe care sunt oameni creștini și care nu fac altceva decât să vorbească despre ei înșiși despre ce au făcut ei și ce au realizat ei. Acest lucru este foarte intimidant.

C.S. Lewis a spus, și cred că avea dreptate, a spus, „Acesta este răul suprem. Acesta este cel mai mare păcat, este viciul esențial. Este viciul care stă în însăși esența omului.” Nu este loc pentru asta. Și știți, dacă vă uitați la modelul lui Isus Cristos, dacă are cineva motiv să se laude, El a avut, dar nu a făcut-o. Nu a făcut-o niciodată. Este incredibil dacă studiezi Evanghelia după Ioan, în cartea care prezintă divinitatea Lui, de câte ori S-a dat înapoi ca și cum neagă aproape orice. Ascultați ce spune. În Ioan 12:49: „Eu nu vorbesc de la Mine.” Acum, ascultați asta. Câți dintre noi putem să spunem așa? Câți dintre noi pot să spună la finalul zilei „Doamne, nu am vorbit despre mine?” Așa ar trebui. Așa ar trebui să facem. Și sunt prea multe de vorbit, sincer. Doar dragostea ne poate salva de la a ne etala cunoștințele sau de la a ne etala abilitățile sau de la a ne etala educația sau de la a ne etala darurile noastre sau de a ne etala pe noi înșine astfel că ieșim ca niște proști. Când de fapt realitatea este cunoscută, nu suntem nimic. Nu suntem nimic.

Acum, în spatele lăudăroșiei - observați versetul 4 din nou, în spatele lăudăroșiei se află rădăcina sa. Dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie. Dragostea nu este îngâmfată. V-am spus data trecută că vă voi reaminti de Mascagni, marele compozitor care a scris o operă dedicată lui însuși. Ei bine, am notat care a fost dedicația sa. Este scrisă în operă, și spune astfel: „Dedicată mie, cu stimă deosebită și satisfacție nealterată.” Să vă spun ceva, acesta este un comentariu despre mizeria sufletului uman. Știți, aici lucrurile sunt mult mai profunde decât vorba rostită, avem lauda, avem ce spune gura și apoi avem îngâmfarea în profunzime. Și când Pavel le-a spus celor din Corint: „dragostea nu se umflă de mândrie,” el le spunea că ei de fapt nu aveau dragoste, deoarece, credeți-mă, erau îngâmfați. Oh, se vedeau ca niște experți spirituali. Au ajuns la destinație. Este așa de ușor să ai această atitudine. Au simțit astfel cu privire la doctrina lor că ei aveau toate răspunsurile. În capitolul 4 versetul - cred că este versetul 18, spune: „Unii s-au îngâmfat, şi şi-au închipuit că n-am să mai vin la voi.” „De ce, pentru ce să mai vină Pavel aici, avem de toate. Știm toate lucrurile. Nu e nimic ce să ne spună el. I-am avut pe Pavel, și pe Apolo, și pe Chifa și pe toți acești învățători și de ce mai avem nevoie? De ce? Nu va veni niciodată pe aici.”

Erau mândri cu privire la cunoștința lor și erau plini de mândrie în ce privește presupusul lor statut spiritual. Ascultați la capitolul 4 versetul 6: „Fraților, pentru voi am spus aceste lucruri, cu privire la mine şi la Apolo” - cu alte cuvinte „mă folosesc pe mine și pe Apolo ca o ilustrație” – „ca prin noi înșine, să învățați să nu treceți peste „ce este scris şi niciunul din voi să nu se fălească deloc unul împotriva celuilalt.” El spune „Ați face bine să vă faceți o evaluare proprie biblică și să nu mai continuați și să încetați să mai fiți îngâmfați.” Ei puteau fi îngâmfați în orice privință, superiori spiritual, superiori intelectual, superiori fizic, în orice. În versetul 7 spune: „Căci cine te face deosebit?” Cine? Dumnezeu? „Ce lucru ai pe care să nu-l fi primit? Şi dacă l-ai primit, de ce te lauzi ca şi cum nu l-ai fi primit?” „În ciuda faptului că nu aveți nimic cu ce să vă mândriți, în ciuda faptului că le-ați primit ca un dar de la Dumnezeu, în ciuda faptului că Dumnezeu este Cel care vă face deosebiți, voi încă vă gândiți că sunteți superiori, mai mult decât ar trebui să gândiți.” Și el devine sarcastic în versetul 8 și spune: „O, iată-vă sătui! Iată-vă ajunși bogați! Iată-vă împărățind fără noi!” Sunteți voi ceva? Sunteţi foarte buni.

Vedeți, el folosește sarcasmul. Și apoi spune: „Înaintea Domnului mi-aș fi dorit ca voi să domniți. Înaintea Domnului mi-aș fi dorit ca acest lucru să fie adevărat.” Apoi spune: „Dumnezeu a făcut din noi, apostolii, oamenii cei mai de pe urmă” și devine foarte sarcastic „noi suntem ultimii, iar voi sunteți oameni cu greutate.” Versetul 10, „Noi, slabi: voi, tari! Voi, puși în cinste, noi, disprețuiți!” Aici ei se lăudau cu presupusul lor statut spiritual și de fapt ei erau într-o carnalitate grosolană, grosolană.

Uitați-vă la capitolul 5 versetul 1. „Din toate părțile se spune că între voi este porneia” – de unde avem cuvântul pornografie, cuvântul pentru păcatul sexual – „şi încă o curvie de acelea, care nici chiar la păgâni nu se pomenesc, până acolo că unul din voi trăiește cu nevasta tatălui său” - incest. Și care a fost atitudinea voastră? Versetul 2, Și „voi v-ați” – ce? – „fălit.” „Voi chiar v-ați lăudat cu realizările voastre sexuale.” Corintenii macho.

Uitați-vă la capitolul 8 versetul 1. În ce privește lucrurile jertfite idolilor, avem - știm că toți avem cunoștință, cu toții înțelegem realitatea despre carnea jertfită idolilor. Dar cunoștința îngâmfă pe când dragostea zidește. Erau îngâmfați cu privire la cunoștințele lor biblice. Erau îngâmfați în ce privește realizările lor intelectuale. Erau făloși cu privire la statutul lor spiritual. Se făleau cu privire la anumiți învățători pe care îi urmau. Erau egoiști și îngâmfați cu privire la darurile spirituale pe care le aveau și le foloseau ca să domine și să stăpânească peste oameni, aveau o aroganță interioară care le-a ieșit pe gură, care erau vorbe goale. Și toată adunarea era așa. Dragostea nu se îngâmfă. Știți de ce? Pentru că lauda spune: „Sunt mai bun decât tine”, iar dragostea este opusul, nu-i așa? Lăudăroșia spune: „Vreau ca toți să știe totul despre mine”, dar dragostea spune „mi-aș dori să știu totul despre tine.”

William Carey a fost unul dintre cei mai mari misionari care a trăit vreodată. A fost unul din cei mai mari lingviști pe care i-a văzut lumea, atât cea creștină, cât și necreștină. William Carey a tradus părți din Biblie în nu mai puțin de 34 de limbi diferite. Și William Carey și-a început viața reparând pantofi, ca cizmar, repara pantofi. Când a venit în India ca misionar, a fost imediat disprețuit de toți, pentru că timp de secole India a fost închistată într-un sistem foarte, foarte riguros de caste. Și el nu avea parte de niciun respect. Odată la o cină, un snob care era acolo - am auzit că se întâmplă adesea la vreo cină – dar la această cină, un snob era acolo și i-a venit ideea să-l umilească pe Carey din cauza statutului său inferior. A spus cu voce tare ca să audă toți: „Cred că, domnule Carey, că odată ai lucrat ca pantofar?” „Oh, nu, domnia ta”, a spus William Carey, „nu am fost pantofar, ci doar un cârpaci.” Nici nu avea pretenția că el făcea pantofi, dacă numai îi repara. Cineva a spus: „Camioanele goale fac cel mai mare zgomot.”

Cartea Proverbe ne spune – și nu vreau să intrăm într-o discuție prea adâncă despre aceste lucruri – cartea Proverbe ne spune atât de multe despre mândrie și lăudăroșie și toate acestea. Permiteți-mi să vă citesc câteva lucruri pe care le spune. Nu e nevoie să încercați să urmăriți, însă Proverbe 8:13 spune: „Frica de Domnul este urârea răului, mândria și trufia.” Pentru că asta urăște Domnul. Proverbe 11:2: „Când vine mândria vine și rușinea.” Capitolul 13:10 „Prin mândrie se ațâță numai certuri.” Oh, este atât de adevărat. Tot ce face mândria este să aducă ceartă. Tot ce face este să înceapă luptele, asta este tot ceea ce realizează ea întotdeauna. Smerenia nu a început până acum niciodată o ceartă. Oamenii smeriți nu au de ce să se certe. Ei renunță. Oamenii mândri se luptă, încep luptele. Proverbe 16:18: „Mândria merge înaintea pierii și trufia înaintea căderii.” Și asta este doar ca să arăt că oamenii mândri sunt întotdeauna cei mai necunoscători, pentru că în mândria și îngâmfarea lor, ei nu știu ce îi așteaptă. În Proverbe 29:23 „mândria unui om îl coboară.” Mândria unui om îl coboară.

Știți, dragostea nu este cu capul mare, dragostea este cu inima mare, înțelegeți? Vine Ioan Botezătorul, el era în vogă, era un mare profet, era în pustiu și mulțimile veneau la el în fiecare zi, mulțimi mari de oameni și el se ridică într-o zi, se uită la Isus Cristos și spune „El trebuie să crească și eu” – ce trebuie? – „să mă micșorez.” „Cu cât uitați mai repede de Ioan Botezătorul, cu atât mai mult îmi va plăcea.”

Acum, ce vedeți voi în toate astea? Vedeți asta și anume că dragostea este singura speranță pentru corinteni. Și este singura speranță pentru noi. O dragoste care este superioară elocvenței, înțelegerii spirituale, cunoștinței, credinței, dărniciei și martirajului, dragostea care este îndelung răbdătoare și plină de bunătate. Dragostea care este singura putere din lume care ne poate salva de nebunia lăudăroșeniei și a mândriei și ne poate feri de disprețul invidiei. Dragostea nu se laudă, spune Pavel, nu vrea să se scoate pe sine în evidentă.

În al șaselea rând să trecem la un alt aspect: dragostea nu se poartă necuviincios. Dragostea nu se poartă necuviincios. Acesta este un lucru atât de practic. Verbul de aici înseamnă „a se purta într-o manieră nepotrivită.” Maniere nepotrivite, nepoliticos. Poate spui: „Oh, asta pare să fie o chestiune foarte simplă. Adică toate sunt în legătură cu agape, cel mai mare concept al dragostei divine?” Da. Ascultați: manierele nepotrivite și necuviincioase spun în felul următor: „Nu te iubesc pentru că îmi pasă prea puțin de ce te afectează pe tine. Voi face ce vreau eu, indiferent dacă-ți place sau nu.”

Când eram copil mama obișnuia să-mi spună - tot timpul obișnuia să-mi spună: „Nu sorbi supa.” Și mă gândeam adesea: „Ei bine, cui îi pasă dacă eu sorb supa?” Apoi, o dată, am mâncat cu cineva care și-a sorbit supa. Nu m-am bucurat de supa mea, pentru că el își sorbea supa lui. Și am realizat că sorbirea supei nu avea nimic de-a face cu a-mi păstra hainele mele curate, ci avea de-a face cu cât de mult se pot bucura alții de timpul lor la masă. Pentru că, vedeți, este un lucru mic care spune: „Uite, fericirea ta contează pentru mine, vreau să fac ceea ce te face pe tine fericit.”

Știți, am cunoscut un cuplu, s-au căsătorit, ca apoi să primească un document de anulare a căsătoriei pe baza faptului că a fost nepoliticos față de soția lui. Și este cel mai ciudat lucru despre care ați auzit vreodată. Și știți ceva? Ea s-a dus la tribunal și a susținut că – este oarecum nepoliticos să spun, însă trebuie să spun – el râgâia tot timpul. Poate spui: „E o glumă.” Nu e o glumă. I-am cunoscut pe oameni. Și judecătorul a spus, în esență, judecătorul chiar a oferit o anulare a căsătoriei pe motiv că era evident că bărbatul nu o iubea pe femeie altfel ar fi fost mai atent față de ea, decât să râgâie tot timpul. Și ea chiar a obținut anularea căsătoriei. Acum, pentru cei care vreți să găsiți o modalitate prin care să scăpați de căsătorie, iat-o. Începeți să râgâiți.

Și ideea este că omul are un comportament nedisciplinat. Acesta – aceasta este o persoană, un bărbat sau o femeie, care nu are abilitatea să-și disciplineze în minte comportamentul față de ceilalţi. Persoana este pur și simplu nepoliticoasă și deplasată, dominatoare și egocentrică. Nu putea fi o definiție mai bună pentru corinteni. Ei erau obraznici, de exemplu, ei veneau la mesele de dragoste și mâncau toată mâncarea înainte ca oamenii care nu aveau deloc de mâncare să ajungă acolo. Se îmbuibau. Erau ca niște porci atunci când venea vorba de a mânca la mesele dragoste. Comportamentul lor la Cina Domnului era așa de rău deoarece deși se îmbătau, tot continuau să bea alte pahare. Femeile și-au depășit limitele lăsate de Dumnezeu pentru femeie, acestea își scoteau marama și uzurpau rolul bărbatului în biserică și el le spune: „Nu vă comportați într-o manieră potrivită.” Și comportamentul nedisciplinat și obraznic al vorbirii în limbi din Corint a ajuns în punctul în care a devenit o antiteză a dragostei. Toți strigau, toți vorbeau, toți încercau să aibă prioritate și nimeni nu ținea cont de celălalt. Și când faci acest lucru, nu este deloc dragoste acolo. Dragostea nu este niciodată nepoliticoasă, pentru că dragostea este preocupată întotdeauna de modul în care afectează pe altcineva ceea ce face.

Domnul nostru drag a fost extraordinar în personificarea acestui lucru. Vreau doar să vă reamintesc despre un incident din viața Lui. Uitați-vă la Luca 7. Este o situație minunată atunci când Domnul protejează o femeie de necuviință. Luca 7:36 „Un Fariseu L-a rugat pe Isus să mănânce la el.” Un fariseu pe nume Simon L-a rugat pe Isus să cineze în casa lui, mai erau și alți oameni invitaţi, și astfel S-a dus și Isus. „Isus a intrat în casa Fariseului, şi a şezut la masă. Şi iată că o femeie păcătoasă din cetate” – fără îndoială că era o prostituată – „a aflat că El era la masă în casa Fariseului, a adus un vas de alabastru cu mir mirositor,” care era foarte scump. „Ea a venit în casa unde El mânca. Trebuie să fi fost o situație interesantă. „Stătea înapoi lângă picioarele lui Isus şi plângea. Apoi a început să-I stropească picioarele cu lacrămile ei, şi să le șteargă cu părul capului ei; le săruta mult, şi le ungea cu mir.”

Vă spun, acesta a fost un lucru frumos, nu-i așa? Uite o prostituată, care plânge și șterge picioarele lui Isus și pune mir pe ele. „Când a văzut lucrul acesta, Fariseul, care-L poftise” a avut o mică conversație în mintea lui, un mic monolog, „şi-a zis: Omul acesta, dacă ar fi un proroc,” – el încă nu a înțeles valoarea lui Cristos – ”dacă ar fi un proroc ar ști cine este şi ce fel de femeie este cea care se atinge de el: că este o păcătoasă.” Acum, dacă acest om era serios, acest lucru nu s-ar fi întâmplat. „Isus a luat cuvântul” – nu e interesant? Nici nu și-a deschis gura bine acest om și Isus i-a şi răspuns la gândul lui – „Simone, am să-ţi spun ceva.” - ‘Spune, Învățătorule‘ I-a răspuns el.” Fățarnicul. Nici nu se hotărâse în mintea lui dacă El este învățător sau nu.

„Un cămătar avea doi datornici: unul îi era dator cu cinci sute de lei, iar celălalt cu cinzeci. Fiindcă n-aveau cu ce plăti, i-a iertat pe amândoi. Spune-Mi, deci, care din ei îl va iubi mai mult?” Simon I-a răspuns: „Socotesc că acela căruia i-a iertat mai mult.” Isus i-a zis: „Drept ai judecat.” Apoi S-a întors spre femeie şi i-a zis lui Simon: „‘Vezi tu pe femeia aceasta? Am intrat în casa ta, şi nu Mi-ai dat apă pentru spălat picioarele; dar ea Mi-a stropit picioarele cu lacrimile ei, şi Mi le-a șters cu părul capului ei. Tu nu Mi-ai dat sărutare; dar ea, de când am intrat, n-a încetat să-Mi sărute picioarele. Capul nu Mi l-ai uns cu untdelemn; dar ea Mi-a uns picioarele cu mir. De aceea îți spun: Păcatele ei, care sunt multe, sunt iertate; căci a iubit mult. Dar cui i se iartă puțin, iubește puțin.‘”

Oh, este un lucru sarcastic în acea afirmație. „Apoi a zis femeii: ‘Iertate îți sunt păcatele! ‘” Cei ce ședeau cu El la masă, au început să zică între ei: ‘Cine este acesta de iartă chiar şi păcatele?” Dar Isus a zis femeii: „Credința ta te-a mântuit; du-te în pace. ‘”

Ce vrea să ne învețe această istorisire? Vrea să ne arate un lucru foarte simplu. A fost o femeie care a intrat în casa unui fariseu pe nume Simon. Primul răspuns al acelui fariseu ar fi fost foarte arogant, ar fi fost foarte nepoliticos, ar fi fost să o dojenească pe acea femeie. „Ce cauți tu aici, tu, femeie murdară, stricată și păcătoasă? Ieși afară!” Dar Isus a apărat-o pe femeie de dojană și de aroganța și de impolitețea și de indiferența fariseului, și Isus a arătat dragoste faţă de femeie și Isus a iertat-o pe femeie și Isus a răscumpărat-o pe femeie. Barclay are dreptate când traduce fraza în felul următor: „Dragostea nu se comportă fără har.” Dragostea este plină de har. Dragostea nu este niciodată nepoliticoasă. Și nu este doar o chestiune dacă tu ești nepoliticos față de un credincios, ci dragostea nu este niciodată nepoliticoasă față de un necredincios. Am văzut pe unii creștini care nu fumează, dar care erau așa de nepoliticoși față de un necreștin care făcea acest lucru, că ei niciodată nu pot avea oportunitatea să le spună ceva despre Cristos.

Știți, putem ajunge în punctul în care să avem toată doctrina și toate răspunsurile și devenim aceste capete tari din punct de vedere teologic și totuși să ne pierdem harul și să ne pierdem farmecul cu oamenii care nu sunt ca noi. Și acest lucru nu este corect. Putem să ne închidem față de toți ceilalți, restrângându-ne la cercul nostru mic de prieteni și la interesele noastre mărunte, sub sloganul „Să închidem ușa! Numai noi ne întâlnim, iar pe altul nu-l primim!” și nu există har și nu există bunătate, doar impolitețe. Știți, unul din lucrurile față de care cred că adesea creștinismul trebuie să plătească prețul este impolitețea crasă faţă de cei necredincioși. Adesea suntem foarte nepoliticoși și nepăsători cu oamenii.

Am auzit un predicator săptămâna trecută când am fost acasă, am urmărit toate programele de biserică de la TV săptămâna trecută. Acest om predica vehement împotriva celor necredincioși, și pe care i-a trecut de la una la alta într-o manieră care era totalmente nebiblică, care îi făcea să fie ceea ce nu erau de fapt. Și m-am gândit în mine însumi: „Nu am mai auzit vreodată un om care să fie mai nepoliticos față de necredincioși decât acesta.” Era un fariseu care era în stare să o ia pe femeia aceea din Luca și să o arunce afară pe ușă. Însă Isus nu a făcut așa ceva, nu-i așa? Știți, este - dragostea nu este nepoliticoasă. Și un loc bun în care să fii este acasă când începi să exersezi asta.

Ei bine, dragostea ne poate scăpa de acest dispreț amar al invidiei și al lăudăroșeniei ridicole. Dragostea ne poate salva de tendința interioară de a fi atât de umflați de propria noastră importanță astfel încât suntem obraznici cu toți ceilalți și de tendința de a ne comporta fără har, disprețuitori, față de alții și față de sentimentele altora.

Al șaptelea aspect, vi-l voi oferi și pe acesta. „Dragostea nu caută folosul său.” Probabil că aceasta este cheia tuturor lucrurilor. Dragostea nu caută folosul său. Este opusul propriului interes. Dragostea nu este interesată de propriile sale lucruri. Dragostea este interesată de lucrurile altuia. Lenski, marele comentator biblic a spus asta, el a spus: „Vindecă egoismul și vei replanta Grădina Edenului.” Are dreptate.

Aș spune faptul că în portretizarea dragostei expresia „dragostea nu caută folosul său” reprezintă ochii. Sunt ochi lipsiți de egoism. Ferestrele sufletului arată sufletul ca fiind lipsit de egoism. Dar corintenii erau egoiști. Oh, ei erau egoiști. Ei erau egoiști în ce privește darurile lor spirituale, ei – știți ce? De fapt, dacă vă uitați la capitolul 14 versetul 4, el le vorbește despre exercitarea darului vorbirii în limbi, el spune: „Cel care vorbește în altă limbă se zidește pe sine.” Și în versetul 12 el spune: „să căutați să le aveţi din belșug, în vederea zidirii sufletești a Bisericii” - nu a voastre. Chiar și în domeniul darurilor spirituale, un lucru care era bun, ei l-au transformat într-un lucru egoist. În loc să-și folosească darurile pentru alții, ei își foloseau darurile ca să se zidească pe ei înșiși. Însă dragostea este liberă de așa ceva. Dragostea nu trăiește niciodată pentru sine.

A fost o istorisire interesantă spusă de Fulton Oursler cu câțiva ani în urmă. El a spus că a existat un șofer în uniformă care conducea către un cimitir, iar acolo era un administrator care avea în grijă cimitirul, și șoferul a ieșit din mașină a mers și i-a spus: „Doamna este prea bolnavă pentru a merge. Te-ar deranja să vii cu mine?” În mașină era o femeie în vârstă, fragilă, a cărei ochi puteau ascunde o durere adâncă și veche. „Sunt doamna Cutare,” a spus ea slab. În fiecare săptămână în ultimii doi ani ți-am trimis prin poștă o bancnotă de 5 dolari.” „Oh, da, pentru flori,” și-a adus el aminte. „Da, ca să fie puse pe mormântul celui drag mie. Am venit azi,” a mărturisit ea plină de slăbiciune – „pentru că doctorii mi-au spus că mi-au mai rămas doar câteva săptămâni și nu voi trăi mai mult de atât. Oricum nu mai am pentru ce să trăiesc și astfel, am vrut să vin să mai văd o dată mormântul.”

Administratorul a clipit nehotărât la cererea ei, spune Oursler, și cu un zâmbet foarte crispat a spus: „Știți, doamnă, îmi pare foarte rău că ați continuat să trimiteți banii pentru flori.” „Îți pare rău?” „Da, pentru că florile rezistă atât de puțin și nimeni nu le-a văzut oricum.” „Realizezi ce spui?” a întrebat ea. „Oh, da. Realizez. Vedeți, eu aparțin unei sociețăți în cadrul căreia se efectuează vizite” a spus el. La spitalele de stat, la casele de nebuni, oamenilor din astfel de locuri, lor le plac atât de mult florile și ei le pot vedea și le pot mirosi, doamnă. Sunt oameni vii în astfel de locuri.” Femeia a stat în tăcere pentru o clipă și apoi fără un cuvânt, i-a făcut semn șoferului să pornească.

Câteva luni mai târziu administratorul a fost uimit să primească o altă vizită, era uimit fără îndoială deoarece de data aceasta femeia conducea mașina. „Am dus florile la oameni chiar eu”, a spus ea cu un zâmbet prietenesc, „la spitale. Ai avut dreptate. Într-adevăr îi face fericiți și mă face pe mine fericită și doctorii nu știu ce mă însănătoșește, dar eu știu. Acum am pe altcineva pentru care să trăiesc.”

Ei bine, cred că Isus a spus ceva în această privință când a zis: „Purtați-vă unii altora” – ce? – „sarcinile.” Să trăiești pentru altcineva. Isus a făcut-o. „Fiul omului nu a venit să I se slujească, ci” – de ce? – „ca să slujească și să-Și dea viața ca răscumpărare pentru mulți.”

Dragostea nu caută folosul său. Dragostea întotdeauna caută folosul altuia. Aceasta este cheia întregului concept de dragoste. Este altruistă. Ești răbdător cu oamenii. Ești bun cu oamenii. Nu ești gelos pe oameni. Nu ești mânios pe oameni. Nu ești supărat pe oameni. Nu ești provocat de oameni. Ești foarte tolerant cu oamenii. Ești foarte generos cu oamenii. Ești foarte binevoitor cu oamenii. Nu ești niciodată nepoliticos cu oamenii. Toate acestea înseamnă că ești altruist.

Aș vrea să vă mai dau un ultim aspect astăzi, numărul opt, și este ceva ce tocmai am menționat, „dragostea nu se mânie.” Dragostea nu se mânie. Din limba greacă avem cuvântul „paroxism” în limba engleză, care înseamnă o revărsare subită. Dragostea nu se supără niciodată. Tu te superi vreodată? Dragostea nu devine iritată niciodată. Dragostea nu este niciodată gata de luptă. Acum poate spui: „Dar stai puțin. Cum rămâne cu indignarea neprihănită?” Ei bine, aceasta este permisă. Adică, sunt sigur că Martin Luther a fost puțin mânios atunci când a pironit tezele sale pe ușa bisericii din Wittenberg. Sunt de acord. Și știți, nu poți să trăiești viața de creștin fără să ai puțină mânie. Adică, trebuie să fii supărat pe Satan, trebuie să fii supărat pe firea pământească și trebuie să fii supărat pe lucrurile care spurcă lumea lui Dumnezeu și adevărul lui Dumnezeu, nu-i așa? Și este în regulă, aceasta este indignarea neprihănită, și cred că fiecare om al lui Dumnezeu trebuie să aibă asta.

Știți, vorbeam despre asta când am fost la Dallas Seminary. Împărtășeam cu câțiva studenți faptul că Dr. Robinson mi-a spus - și sunt de acord cu el - că el niciodată nu a întâlnit un slujitor sau un predicator în viața lui care să fi fost bun și care să nu fi fost competitiv, care să nu fi fost întotdeauna angajat într-o luptă. Am spus: „Ei bine, la ce te referi?” am întrebat înainte ca să fiu de acord cu el. El a spus asta – și am vorbit despre acest aspect și sunt de acord – „mă voi folosi pe mine ca ilustrație. Sunt foarte competitiv. Îmi place să câștig, nu-mi place să pierd. Întotdeauna am fost așa. Multă parte din viață mi-am petrecut-o pierzând, dar nu mi-a plăcut niciodată. Îmi place să câștig. Sunt competitiv. El spunea: „Un predicator care nu este competitiv nu va fi un bun predicator al Cuvântului lui Dumnezeu săptămână după săptămână după săptămână.” Știți, un câine orb câteodată se va împiedica de un os. Și din când în când toți vor predica una sau două predici bune, pur și simplu prin legea probabilităţilor. Trebuie să găsești vreun adevăr bun din când în când. Dar ca să fii bun săptămână după săptămână după săptămână după săptămână, trebuie să fii un luptător.

Trebuie să fii competitiv. Adică, trebuie să te lupți cu ceasul, trebuie să te lupți cu propria-ți ignoranță, trebuie să te lupți cu dificultățile din text, trebuie să te lupți cu oamenii care vor să-ți schimbe prioritățile, trebuie să te lupți cu propria ta lenevie, trebuie să te lupți cu păcatul tău - adică este un război. Ascultați, ziua de biruință este duminica. Vreți să știți de ce sunt atât de entuziasmat? Lupta s-a terminat, dragilor, și mi-a luat o grămadă de timp să adun aceste lucruri împreună. Așadar, eu nu dispreţuiesc, eu nu dispreţuiesc faptul că în viața creștină este nevoie să fii iritat cu privire la unele lucruri și să taxezi puțin în termenii împlinirii voii lui Dumnezeu, însă despre ce vorbește aici este că dragostea nu se mânie pe alți oameni. Dragostea nu se mânie pe oameni, nu se supără.

Data viitoare când vă veți supăra acasă sau vă veți mânia, să vă amintiți: motivul pentru care ești supărat este pentru că nu iubești persoana pe care ești supărat. Pentru că atunci când te mânii, spui lucruri care nu ar trebui spuse și îi rănești și motivul pentru care îi rănești este pentru că vrei să-i rănești. Și știi ceva? Ai decis: „Îmi vreau calea mea și vreau să fie așa cum vreau eu și dacă nu faci așa cum vreau eu, te voi răni.” Vedeți, ajungi să spui lucruri care nu vor fi niciodată uitate. Ele lasă cicatrici. Faci lucruri care rănesc și care lasă urme. Dragostea rabdă toate rănile. Dragostea primește toate vătămările. Dragostea suferă toate fără iritare și fără exasperare – cu excepția cazului în care Îl apără pe Dumnezeu. Dar când vine vorba de sine, le acceptă.

Ce se întâmplă când un soț se dezlănțuie și o bate pe soția lui? O lovește? Se întâmplă. O iubește? Nu. Nu, nu o iubește. El este mai preocupat de lucrul lui și de sine mai mult decât orice, și dacă ea se intersectează cu lucrul care-i place lui, boom! Un copil face ceva, ție nu-ți place, ce se întâmplă cu acel copil fragil care este bătut? Ce se întâmplă cu acel copil care este aruncat prin cameră și izbit de perete pentru că a făcut ceva și a călcat peste ceva ce tu ai vrut pentru tine? Aceasta este mânie. Mânia este opusul dragostei pentru că mânia spune: „Eu contez atât de mult, dacă tu faci ceva ce mie nu-mi place, mă voi năpusti asupra ta.”

Nu este ușor să te ocupi de asta, însă vă spun, dacă un creștin nu învață să trateze acest lucru, atunci nu va experimenta niciodată dragostea. Poți să-i spui soțului tău tot timpul că-l iubești, însă dacă tot timpul te mânii pe el, va fi foarte greu pentru el să te creadă. Foarte greu. Poți să le spui copiilor tăi că-i iubești, însă dacă toată ziua țipi la ei, dacă ești supărat pe ei, dacă ești iritat de ei, se vor întreba cum se face că nu pot să te facă fericit și cum se face că uneori nu ești fericit când ei sunt fericiți și în schimb ești nefericit. Dragostea este singurul remediu pentru iritabilitate, pentru iritabilitate, în ultima analiză, este mai exact centrarea pe sine.

Jonathan Edwards – și voi încheia cu asta - al treilea rector de la Princeton University, unul din cei mai mari predicatori din istorie, a avut o fiică cu un temperament de necontrolat. Un tânăr s-a îndrăgostit de fiica lui, și desigur, nu știa de toate acestea, pentru că atunci când faci curte toate sunt inimi și flori. Însă tânărul s-a îndrăgostit și a vrut să se căsătorească cu ea. Așadar, a venit și a spus „Dr. Edwards, aș vrea să mă căsătoresc cu fiica ta.” „Nu poți să te căsătorești cu ea” – a fost răspunsul abrupt al lui Jonathan Edwards.” „Dar o iubesc”, a răspuns băiatul. „Tot nu o poți avea,” a repetat Edwards. „Dar ea mă iubește” – a răspuns tânărul. „Tot nu o poți avea” „De ce?” a întrebat el. „Pentru că nu este vrednică de tine. „Dar,” a spus el, ea este creștină, nu-i așa?” „Da” a răspuns Edwards „însă harul lui Dumnezeu poate trăi cu unii oameni cu care nimeni altcineva nu poate trăi vreodată.”

La fel ca femeia care a spus: „Îmi pierd cumpătul, dar totul se termină într-un minut.” La fel este și cu bomba atomică.

Am putea vorbi mai multe despre ce îți face temperamentul ca să te distrugă, însă ceea subliniază Pavel aici nu este asta, ci pur și simplu: nu este dragoste. Întreabă-te – ești creștin, dragostea lui Dumnezeu este turnată în inima ta, Isus este dragostea întruchipată, Pavel este un model de dragoste pentru tine? Tu urmezi aceste modele sau ești un creștin precum corintenii și te vezi pe tine ca fiind opusul tuturor acestor calități? Să ne rugăm.

Îți mulțumim, Tată, din nou pentru că în dimineața aceasta ne-ai slujit iarăşi pe noi și pe mine. Mai am drum lung de parcurs în unele din aceste lucruri. Vreau să mă ajuți să fiu omul pe care Tu vrei să fiu, să-mi tratez soția și familia și prietenii și lumea mea, pe vecinii mei nemântuiți, în modul în care trebuie să fie tratați, în modul în care Isus i-ar trata, cu iubire totală și altruism. Și mă rog pentru toți acești frați scumpi. Îți mulțumesc pentru toți care au venit în această dimineață. Te rog să le împlinești nevoile, Doamne, în acel fel special în care Tu poți să o faci. În numele lui Isus, amin.

SFÂRȘIT