Pentru studiul nostru din această dimineață, vreau să mă ocup de ultimul aspect din zona discuțiilor pe care le-am avut pe tema mișcării carismatice. Vom discuta acest ultim aspect astăzi și în Duminica viitoare în serviciul de dimineață, iar apoi vom intra direct în 1 Corinteni capitolul 14. Dar vrem să îndreptăm spre o concluzie ceea ce, personal, cred că a fost un studiu foarte folositor pe care l-am făcut pe această temă.

Și aș vrea doar să le spun celor care ar putea să ne viziteze, că unele dintre lucrurile pe care le spunem s-ar putea să nu le înțelegeți și îmi cer scuze pentru faptul că încă nu am reuşit să vă duc înapoi În studiu pe drumul pe care l-am parcurs până aici. Sper că veți înțelege că ceea ce spunem pentru astăzi are continuitate cu trecutul și vă invităm, dacă doriți, pentru a obține toate părțile seriei, să treceți pe la masa de casete de afară.

Am discutat despre ceea ce este greșit în mișcarea carismatică și aș vrea să vă împărtășesc astăzi un subiect care are legătură cu problema spiritualității adevărate. Am abordat multe probleme apărute în mișcarea carismatică: problema revelației, a interpretării, a unicității apostolice și așa mai departe. Iar astăzi şi data viitoare vrem să discutăm problema adevăratei spiritualități.

Prorocii lui Dumnezeu au vorbit întotdeauna despre problemele contemporane ale vremii lor, iar chemarea prorocilor lui Dumnezeu a fost îndreptată în special către proclamații legate de poporul lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte, proorocii, atât cei din Vechiul Testament, cât și cei din Noul Testament și toți cei care au exercitat, în orice mod, funcția profetică, au fost chemați în primul rând să vorbească poporului lui Dumnezeu, nu lumii.

Acum, au existat momente în care ei au vorbit lumii, oamenilor pierduți, celor neregenerați, celor care nu făceau parte din poporul lui Dumnezeu, dar în principal Biblia a fost scrisă, iar profeții lui Dumnezeu au vorbit întotdeauna poporului lui Dumnezeu, pentru că, pe măsură ce poporul lui Dumnezeu este neprihănit și susține o doctrină curată și trăiește o viață curată, Evanghelia lui Dumnezeu se va manifesta prin stilul lor de viață, precum și prin proclamarea lor, astfel încât oficiul profetic este îndreptat în primul rând către poporul lui Dumnezeu.

Și asta, într-o anumită măsură, a fost ceea ce am făcut în această serie, adică să chemăm poporul lui Dumnezeu înapoi la o poziție fermă pentru o doctrină curată și la o purtare evlavioasă bazată pe această doctrină curată. Iar atunci când citiți Vechiul Testament, veți descoperi că într-adevăr, așa stau lucrurile. Proorocii îi vorbeau poporului lui Dumnezeu despre credincioșia față de adevărul lui Dumnezeu.

A fost Isaia, de exemplu, care a strigat către Iuda și a spus: „Vai, neam păcătos, popor încărcat de fărădelegi, sămânță de nelegiuiți, copii stricați! Au părăsit pe Domnul, au disprețuit pe Sfântul lui Israel…” Și a fost un Ieremia, un tânăr preot care a avertizat poporul lui Dumnezeu că neascultarea lui continuă va avea ca rezultat o judecată groaznică, și i-a spus: „Întoarce-te de unde ai căzut, Israele!”

Și a fost Ezechiel, căruia i-a fost spus de Dumnezeu: “Fiul omului, du-te și spune casei lui Israel” - poporul lui Dumnezeu – „du-te și spune-le cuvintele Mele. Căci nu ești trimis la un popor cu o vorbire încurcată și cu o limbă greoaie, ci la casa lui Israel”.

Și fie că a fost Osea cel care a acuzat și a condamnat Israelul pentru că a jurat [strâmb], a mințit, a ucis, a furat, și a săvârșit preacurvie, fie că a fost Ioel care le-a spus copiilor lui Dumnezeu: „Vestiți un post, chemați o adunare de sărbătoare, strângeți pe bătrâni, pe toți locuitorii țării în casa Domnului Dumnezeului vostru și strigați către Domnul. Vai ce zi! Da, ziua Domnului este aproape, vine ca o pustiire de la Cel Atotputernic!”

Și a fost un păstor din Tecoa, al cărui nume era Amos, care a spus: „Așa vorbește Domnul: ‘Pentru trei nelegiuiri ale lui Iuda, ba pentru patru, nu-Mi schimb hotărârea, pentru că au disprețuit legea Domnului și n-au păzit poruncile Lui, și voi trimite astfel un foc’”.

Mai apoi a fost Mica, care L-a chemat pe Dumnezeu ca martor împotriva propriului său popor, și a fost un Habacuc care a raportat că Caldeenii vor judeca poporul lui Dumnezeu pentru că nu s-au judecat pe ei înșiși. Și a fost un Țefania, care a promis o jale în Israel și Iuda când Dumnezeu își va judeca poporul Său rătăcitor, și a fost un Maleahi, care a spus: „Dumnezeu vă va judeca pentru cele șapte păcate de moarte care au distrus națiunea voastră”. Și a fost un Ioan Botezătorul care a fost trimis la poporul Israel pentru a-l sfinți și pentru a-l pregăti prin pocăință pentru primirea lui Mesia.

Și, pe măsură ce treceți în Noul Testament, oficiul profetic este în continuare îndreptat către poporul lui Dumnezeu și descoperim că apostolul Pavel scrie scrisoare după scrisoare, chemând poporul lui Dumnezeu la credincioșie față de Cuvântul lui Dumnezeu, chemând poporul lui Dumnezeu la un mod de viață ascultător, pentru ca astfel să fie un exemplu pentru lume. Și mai este și Petru care scrie și cheamă biserica să se judece pe sine și să adere la doctrina curată, promovată de învățători adevărați, și să se silească să trăiască o viață sfântă.

Și mai este Iacov, care cere ascultare de Cuvânt, mai este și Ioan, care cere să testăm totul după Cuvântul adevărului. Și așa se face că, de la începutul Vechiului Testament până la sfârșitul Noului Testament, mesagerii lui Dumnezeu au vorbit în primul rând poporului lui Dumnezeu, iar vocea profetică nu poate fi oprită nici astăzi. Noi trebuie să vorbim bisericii. Trebuie să ne adresăm poporului lui Dumnezeu.

Iar în biserică nu sunt numai inimi, flori, dulceață și lumină. Nu sunt numai lucruri pozitive. Nu este tot timpul: „Oh, nu suntem cu toții fericiți? Nu-i așa că totul este minunat? Nu-i așa că totul este glorios?” Există lucruri foarte, foarte serioase în biserică, care trebuie aduse la lumina Cuvântului lui Dumnezeu, și asta am încercat să facem.

Întotdeauna au existat, în biserică oameni ca: Savonarola, Jan Huss, Calvin, Luther, Wesley, Billy Sunday și oricine altcineva. Întotdeauna au existat astfel de oameni care i-au chemat pe ceilalți la Dumnezeu și care au chemat biserica la o viață curată și la o doctrină curată, și nu poate să fie altfel nici astăzi.

Acuma oamenii vor întreba: „Bine, John, dar de ce faci asta? De ce nu vorbești doar despre Biblie? Și de ce nu ne înveți doar Biblia? De ce trebuie să te ocupi de problemele din biserică?” Pentru că aceasta este semnificația istorică a funcției profetice în cadrul economiei lui Dumnezeu. Dumnezeu a pus întotdeauna conducerea Sa să vorbească poporului Său despre puritatea doctrinei și puritatea vieții.

Știți, ar fi minunat dacă nu ar trebui să facem asta, nu-i așa? Dacă nu ar exista niciodată vreo eroare doctrinară și toată lumea ar trăi, în întregime, o viață sfântă, nu ar trebui să facem asta. De fapt, nu ar trebui să facem nimic, pentru că ar fi raiul și am putea pur și simplu să cântăm la harpă, știți? Dar nu este așa.

Știți, sunt multe lucruri în biserică care nu sunt corecte. Sunt multe lucruri în creștinism „care nu sunt corecte”, iar omul lui Dumnezeu trebuie să vorbească despre aceste lucruri. Nu putem să le ignorăm pur și simplu, și suntem cu toții conștienți de unele dintre problemele majore, cum ar fi liberalismul sau modernismul - neo-ortodoxia, biserica care împrumută spiritul epocii. Suntem conștienți de negarea autorității biblice. Oamenii nu vor să permită inspirația și inerența Cuvântului lui Dumnezeu, iar în acest punct există o adevărată luptă.

Și știm despre problemele de compromis ale Bisericii Romano-Catolice. Cunoaștem problemele ecumenismului - oameni care se adună fără o doctrină adevărată, iar una dintre celelalte probleme cu care se confruntă biserica astăzi și despre care trebuie să vorbim este problema mișcării carismatice, deoarece este o forță dominantă în creștinismul de astăzi.

Și, după cum am văzut în studiul nostru, nu spunem că întreaga mișcare este greșită. Spunem că sunt unele lucruri în ea care nu sunt corecte. Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru membrii ei care Îl cunosc pe Isus Cristos și care Îl proclamă pe Cristos și care propovăduiesc Cuvântul lui Dumnezeu și care se străduiesc să-i conducă pe oameni la Fiul Său, iar acest lucru este minunat, dar sunt unele lucruri acolo care trebuie aduse la testul Scripturii, iar noi am luat în considerare multe dintre ele.

Iar astăzi, vrem să luăm în considerare un altul: problema spiritualității, a spiritualității adevărate. Acum, dați-mi voie să spun că acest lucru despre care vorbesc acum s-ar putea să nu fie valabil pentru fiecare carismatic în parte, pentru că nu sunt sigur că toți au același punct de vedere, dar acesta este un punct de vedere dominant al mișcării carismatice în abordarea subiectului spiritualității.

Acum, haideți să vorbim puţin despre asta. Ce este adevărata spiritualitate? Acum, din nefericire, într-un sistem precum cel carismatic, în care preocuparea totală a individului este aceea de a atinge o experiență, este ușor să se concluzioneze că atingerea experienței este echivalentul spiritualității, că atunci când primești un anumit dar sau când vorbești în limbi religioase străine sau când atingi un anumit nivel sau când ai o anumită experiență extatică sau când ai „fiorul divin” - acesta este un termen pe care ei îl folosesc, am auzit carismatici spunând așa.

Și cineva a venit la mine în această dimineață, după primul serviciu, și mi-a spus că a avut pe cineva care i-a spus același lucru, că atunci când vorbeau despre asta, ei spuneau: „Ei bine, noi nu am avut niciodată această experiență”, și plecau spunând: „Fie ca Isus să vă facă parte de acel fior”. Aceasta este o expresie pe care ei o folosesc.

Deci, dacă sunteți în căutarea unui „fior” sau ceva de genul ăsta, și aceasta este întreaga voastră orientare, așa cum am văzut în Ziua Domnului trecută, și urmăriți genul de fior, atunci este ușor în mintea voastră să faceți din acel fior echivalentul spiritualității, astfel încât atunci când obțineți “fiorul” sau extazul sau vorbirea în limbi sau orice altă experiență, simțiți că ați ajuns [la starea dorită], și creați două niveluri de creștini: cel care a experimentat acel fior și cel care n-a experimentat acel fior. Iar cei ce au experimentat acel „fior” sunt mai spirituali decât cei ce n-au experimentat fiorul și mă tem că asta se întâmplă când ai acest tip de dihotomie și creezi un întreg sistem de super sfinți.

De fapt, este clar pentru mine că punctul de vedere carismatic spune, în esență, că dacă nu ai avut acea experiență - pe care ei o numesc botezul cu Duhul Sfânt, cu vorbire în limbi și așa mai departe - dacă nu ai avut o experiență extatică, dacă nu ai avut parte de o minune sau de un dar miraculos, nu ai ajuns în locul în care poți funcționa cu adevărat în modul în care Dumnezeu vrea să funcționezi. Ești ca motorul de opt cilindri care funcţionează pe patru și nu ajungi la locul potrivit.

Și ca să vă arăt de ce spun asta, într-o carte intitulată Darurile spirituale, scrisă de un carismatic penticostal pe nume Melvin Hodges, el spune următoarele: „În timp ce manifestarea deplină a darului unei persoane în slujire trebuie să aștepte plinătatea Duhului, poate exista o măsură parțială de slujire spirituală și o manifestare incompletă a darurilor sau înzestrărilor spirituale înainte ca punctul culminant al darului penticostal să fie experimentat”.

Cu alte cuvinte, nu-l poți avea niciodată în întregime până când nu obții asta, şi vom fi de acord că poți avea o slujire parțială și incompletă. Şi nu poți avea puterea deplină a Duhului pentru a funcționa cu adevărat până când nu ai ajuns la acea experiență penticostală. Hodges mai spune: „Nu trebuie să pierdem din vedere faptul că, în Noul Testament, botezul cu Duhul Sfânt este considerat o cerință esențială și primară” – și acum ascultați – „pentru o viață spirituală și o slujire pe deplin dezvoltate”.

Concluzia este că fără el nu poți avea niciodată o viață și o slujire pe deplin dezvoltate. Așadar, ai două niveluri de creștini, iar aceasta este problema. Pentru că, în gândirea carismaticilor, a ajunge la acel nivel înseamnă să fi atins un anumit tip de spiritualitate pe care ceilalți oameni nu o au, și se creează o diferență. Să fie adevărat lucrul acesta? Este oare adevărat, din punct de vedere biblic, că spiritualitatea poate fi definită prin experiența exterioară? Este adevărat lucrul acesta? Asta să fie într-adevăr spiritualitatea?

Știți, noi le spunem oamenilor că ar trebui să fie spirituali, iar când auzi cuvântul „spiritual”, ai un gust ciudat în gură - eh, spiritual - nu - pentru că știi de ce?

Timp de atâția ani, biserica obișnuia să folosească cuvântul „spiritual” ca un fel de expresie pe care o rostești despre oamenii care sunt excesiv de pioși: „Ei bine, știi, sunt cu mintea la cele de sus. Nu îi preocupă binele pământesc”, știți, genul de persoană despre care obișnuiam să spunem: „e cineva care caută un loc liber în Trinitate”, știți, genul de persoană care s-a înălțat atât de mult în propria gândire.

„Sfinte, Joe!” Vă aduceți aminte de fraza asta? „Oh, este un Joe cu adevărat Sfânt, vedeți?” Și astfel foloseam cuvântul „spiritual”. Ne refeream la genul de oameni care obișnuiau să poarte cu ei Biblia cea mare, și aveau 14 chestii atârnate în spatele ei și marcau toate versetele pe care le studiau și așa mai departe. Și aceștia erau genul de oameni care obișnuiau să fie „spirituali”, așa că acest cuvânt a căpătat un fel de conotație negativă. Aproape că a fost echivalat cu termenul fariseu, din păcate, pentru că acest cuvânt spiritual este de fapt un cuvânt mare, înțelegeți? O persoană spirituală este cineva care funcționează sub puterea Duhului. Este un cuvânt bun. Este un cuvânt bun.

Ce înseamnă să fii spiritual? Înseamnă să ai un fior? Înseamnă să atingi un anumit nivel? Înseamnă să ai o anumită experiență? Înseamnă că atunci când vorbești în limbi - bang - ești spiritual și gata? Acum sunt spiritual. Ei bine, trebuie să ne uităm în Biblie pentru a afla. Cred că veți fi fericiți cu ceea ce vă voi spune.

Să ne uităm la 1 Corinteni 2:15 - 1 Corinteni 2:15. Știți, este uimitor. Dacă prezint un mesaj aici și nu folosesc vreo 20 de versete din Biblie, oamenii vin la mine și mă întreabă: „Cum se face că nu ai folosit Biblia astăzi?” În plus oamenii vin și spun: „Când o să ne întoarcem la studiul Bibliei?” Iar eu spun: „Studiem Biblia”. „Da, dar nu ne citești toate versetele așa cum făceai înainte”.

Ei bine, peste două săptămâni, începând de astăzi, vom citi toate versetele, bine? Vom începe direct de la 1 Corinteni 14:1 și ne vom întoarce la studiul nostru din Corinteni pe care l-am început acum doi ani și îl vom termina - 1 Corinteni capitolul 2 versetul 15. Acum, însă, întoarceți la versetul 14 și vă voi arăta ceva interesant: „Dar omul firesc nu primește lucrurile Duhului lui Dumnezeu, căci pentru el sunt o nebunie, și nici nu le poate înțelege, pentru că trebuie judecate duhovnicește”.

Acum, observați, oameni buni, avem un anumit tip de om în versetul 14. Cum se numește el? Firesc. Un om firesc este un om care nu are nicio ajustare asupra stării sale naturale. El este pur și simplu uman. Termenul firesc ar fi echivalentul unei persoane neregenerate - persoană care nu-L cunoaște pe Dumnezeu, care nu s-a născut niciodată din nou, nu a fost mântuită niciodată, nu L-a întâlnit niciodată pe Cristos. Așa este omul firesc. El trăiește în felul omenesc, fără intervenția lui Dumnezeu. El este izolat în umanitatea sa – este firesc. Observați că el nu poate înțelege lucrurile Duhului.

Versetul 15, acum: „Dimpotrivă” - și aici este contrastul – „omul” - cum? – “duhovnicesc (spiritual) poate să judece totul…” În timp ce omul firesc nu înțelege nimic, omul spiritual, (duhovnicesc) înțelege totul. Acum, observați acest lucru - foarte interesant - diferența aici este următoarea: Omul firesc este omul neregenerat. Omul spiritual este omul regenerat, sau omul mântuit. Aceasta este diferența.

Ei bine, am să vă spun o veste bună în această dimineață:

Voi toți sunteți spirituali, conform 1 Corinteni 2:15. Îi văd pe unii soți cum își înțeapă soția și îi spun: „Vezi, de zece ani încerc să-ți spun acest lucru”, știți? Sunteți cu toții spirituali din punct de vedere pozițional. Așa este.

Sunteți cu toții spirituali în măsura în care aveți Duhul Sfânt. Sunteți conectați la viața cu Dumnezeu. Îl aveți rezident pe Învățătorul adevărului. Îl aveți pe Duhul care vă poate învăța toate lucrurile, lucrurile adânci ale lui Dumnezeu. Sunteți cu toții spirituali dacă Îl iubiți pe Cristos, dacă ați fost mântuiți. Sunteți cu toții spirituali. În sensul cel mai pur - acum rețineți acest lucru - nu există un „creștin normal” și un „creștin firesc”, dacă ne referim la aspectul pozițional, pentru că sunteți cu toții spirituali. A fi „spiritual” înseamnă pur și simplu a avea Duhul Sfânt.

Acum, pentru a susține acest gând, există un alt verset. O să vi-l citesc - două versete - Romani 8 versetul 6: „Și umblarea după lucrurile firii pământești, este moarte. Pe când umblarea după lucrurile spirituale este viață și pace. Fiindcă umblarea după lucrurile firii pământești (literal: gândirea firească)” - spune versetul 7 – „este vrăjmășie împotriva lui Dumnezeu...”

Acum, în Romani 8, aveți un alt contrast între cele firești și cele spirituale. Termenul firesc de acolo, îi reprezintă pe cei nemântuiți, iar cel spiritual pe cei mântuiți. Așadar, în 1 Corinteni 2 și în Romani 8, oamenii spirituali sunt oameni care au Duhul Sfânt și care sunt creștini. Asta este tot. Toți creștinii sunt spirituali.

Pe de altă parte, în 1 Corinteni 2, omul pământesc se referă la cei neregenerați, iar în Romani 8, omul firesc este cel neregenerat. Așadar, oamenii nemântuiți sunt fie pământești, fie firești. Cuvântul „pământesc” vorbește pur și simplu despre starea lor fără Dumnezeu. Cuvântul „firesc” vorbește despre faptul că ei funcționează în conformitate cu impulsurile lor umane.

Astfel că, așa cum am spus, din punct de vedere pozițional, în ceea ce privește ceea ce sunteți înaintea lui Dumnezeu, nu sunteți firești și nu sunteți pământești. Ci sunteți cum? Spirituali (duhovnicești). Pentru că aveți Duhul Sfânt. Nu trebuie să ai o Biblie imensă, cu 14 lucruri care atârnă de ea. Nu trebuie să fii absolvent al colegiului biblic. Nu trebuie să porți o cravată neagră și subțire. Nu trebuie să ai o expresie pioasă pe față pentru a fi spiritual. Dacă ești mântuit, ești spiritual. Vreau doar să știi asta.

Dacă nu ești mântuit, ești pământesc. Adică, ești într-o stare de umanitate fără nicio intervenție din partea lui Dumnezeu și exprimi asta prin funcționarea minții firești sau a carnalului.

Acum, însă, în timp ce suntem cu toții spirituali - sunteți pregătiți pentru asta? Și eu la fel - nu ne comportăm întotdeauna ca atare. Este adevărat? Adevărat. Vă mulțumesc, amândurora. Am de-a face cu un grup foarte sincer. Nu ne purtăm întotdeauna ca atare, nu-i așa?

Acum, uitați-vă la 1 Corinteni 3:1. Vă voi arăta cum funcționează - 1 Corinteni 3:1. Acum observați: „Cât despre mine, fraților, nu v-am putut vorbi” - acum fiți atenţi – „ca unor oameni spirituali…”

Cu alte cuvinte, „ar fi trebuit să vă pot vorbi ca unor oameni spirituali, duhovnicești”. De ce? „Pentru că voi sunteți spirituali, numai că eu am fost nevoit să vă vorbesc ca și cum ați fi cum? Firești”. „A trebuit să vă vorbesc ca și cum ați fi firești”. De ce? Din cauza a două lucruri - unu, nu ați primit Cuvântul adică, nu l-ați putut primi și, doi, în viața voastră era o lipsă de sfințenie.

Această idee este în versetul 2: „V-am hrănit cu lapte, nu cu bucate tari, căci nu le puteați suferi”, iar în versetul 3, sunt pomenite dezbinarea, zavistiile, cearta şi altele. Observați că toți creștinii sunt spirituali. Sunteți pregătiți pentru asta? Nu toți creștinii se comportă spiritual. Uneori ne comportăm foarte firește, nu-i așa? Foarte firește. Ne purtăm ca și cum am fi pământești.

Vă amintiți când Petru a fost convertit, și Isus i-a spus: „Simone, tu nu te vei mai chema Simon, ci de acum înainte numele tău va fi Petru. Îți voi schimba numele pentru că ești diferit. Noul tău sine este Petru”.

Și apoi, în Ioan 21, după ce Isus s-a întâlnit cu Petru, iar Petru tocmai ce nu-L ascultase pe Isus, Isus i-a zis: „Simone…” De ce l-a chemat Isus pe vechiul său nume? Pentru că se purta ca vechiul său eu. Vedeți?

Cu alte cuvinte, el era Petru, dar se purta ca Simon, așa că Isus l-a numit Simon doar pentru a întări ideea. Deși toți credincioșii sunt spirituali, Pavel spune: „Uneori, trebuie să vă vorbesc ca și cum ați fi firești sau ca și cum ați fi pământești din cauza a două lucruri - unu, nu primiți Cuvântul și, doi, vă purtați într-un mod păcătos”.

Ascultați! Cele două lucruri care garantează spiritualitatea sunt receptivitatea la Cuvânt și ascultarea de principiile sale. Asta înseamnă spiritualitate. Dacă corintenii ar fi ascultat Cuvântul lui Dumnezeu în cele mai profunde adevăruri ale sale și s-ar fi supus lui, atunci el ar fi putut spune: „Vă scriu ca unor frați spirituali, pentru că ați primit hrana și, pentru că nu există dezbinări între voi, deoarece trăiți o viață sfântă”.

Acum, observați, oameni buni, atunci adevărata spiritualitate este poziția în care se află fiecare credincios, dar practicarea efectivă a acestei spiritualități depinde de două lucruri - prezența Cuvântului și absența păcatului. Foarte simplu. Aceasta este adevărata spiritualitate și de acest gen de persoană are nevoie atât de disperată biserica. Vreau să spun că aceasta este esenţa tuturor lucrurilor.

Vă dați seama că biserica se va prăbuși literalmente în păcat dacă vor fi absenţi oamenii spirituali care primesc Cuvântul și îl trăiesc într-o viață sfântă? Dați-mi voie să vă arăt de ce. Uitați-vă în Galateni 6, nu aceasta era predica pe care trebuia să o țin, dar am încredere că Duhul lui Dumnezeu o va folosi.

Galateni 6: „Fraților” - Pavel le scrie din nou galatenilor – „chiar dacă un om ar cădea deodată în vreo paraptōma” – e vorba de o cădere, când cade în păcat, sau când cade în ispită – „dacă un om ar cădea deodată în vreo greșeală” – aici este vorba de un creștin care păcătuiește, nu-i așa? Priviți următorul lucru: „…voi care sunteți cum? Spirituali, să-l ridicați…”

Știți de ce Biserica îi spiritualizează pe oameni? Deoarece Biserica trebuie să aibă oameni spirituali care să-i susțină pe restul. Trebuie să îi ai. Pavel dorea o biserică întreagă plină de oameni care erau oameni spirituali, a căror viață era caracterizată de receptivitatea la Cuvânt și de trăirea ascultării de el. Dar corintenii nu au vrut să primească Cuvântul și, prin urmare, nu au putut trăi Cuvântul. Aceasta este spiritualitatea.

Spiritualitatea nu este ceva ce ți se întâmplă atunci când ai un fior. Ci pur și simplu ține de primirea Cuvântului și trăirea lui, și este un lucru care se întâmplă clipă de clipă, iar pentru a vă arăta acest lucru, îngăduiți-mi să vă arăt ceva care este fundamental, Galateni 5:16. Sunteți deja în Galateni 6. Haideți să ne uităm la 5:16: „Zic dar” – acum fiți atenți – Umblați cârmuiți de Duhul și nu împliniți poftele firii pământești”.

Știți cum să evitați să fiți firești? Știți cum să evitați să fiți pământești? Să umblați cum? Cârmuiți de Duhul. Apoi, observați cuvântul „umblați”. „Umblați” este un cuvânt foarte important în Noul Testament, deoarece vorbește despre comportamentul zilnic. Umblarea este o imagine a unui singur pas o dată. Așa funcționează spiritualitatea – pas cu pas.

Acum, spiritualitatea este un absolut care este sau nu este adevărat pentru tine la un moment dat. Ai putea să mă întrebi: „John, ești spiritual?” Și „neori aș spune: „Ei bine, cred că da”, iar alteori aș spune: „Nu, deoarece cred că mă comport puțin firește” la un moment dat, pentru că asta este o umblare pas cu pas. Este un angajament de la un moment la altul.

Acum, ascultați. Știți că apostolul Pavel, în toate scrierile pe care ni le-a dat, a spus doar patru lucruri despre relația noastră cu Duhul Sfânt care ne sunt cerute? Ne-a cerut doar patru lucruri în relația cu Duhul Sfânt. El nu a spus: „Căutați o experiență a Duhului”. Nu a spus: „Căutați un dar al Duhului”. El nu a spus: „Căutați ceva cu superputeri spirituale”.

El a spus pur și simplu patru lucruri în toate scrisorile sale: unu, „Umblați în Duhul”; doi, „Rugați-vă în Duhul”; trei, „Nu stingeți Duhul”; patru, „Nu întristați Duhul”. Două sunt pozitive; două sunt negative. Iar el a expus pur și simplu acest lucru și a spus: “Aceasta este cheia spiritualității. Duhul este acolo. Mergeți pas cu pas în puterea și voința Lui. Rugați-vă în concordanță cu voia Lui, nu-L stingeți și nu-L întristați, iar aceasta este esența spiritualității.

Nu are nimic de-a face cu vreun dar spiritual. Nu are nimic de-a face cu vreun fior divin. Nu are nimic de-a face cu vreo a doua lucrare a harului. Este pur și simplu o chestiune de a merge - de a merge pas cu pas. Acesta este singurul mod în care poți trăi viața creștină.

Nu poți să spui: „Ei bine, am ajuns unde am vrut din punct de vedere spiritual. Am avut experiența mea. De aici încolo, totul e doar bonus. De aici încolo e doar plutire. Doar navighez”, înțelegeți? Oh, nu. Știți ceva? Omul din Scriptură care își disprețuiește cel mai mult păcătoșenia este cel mai spiritual om. Ați înțeles asta? Spiritualitatea nu spune pur și simplu: „Uau, asta e grozav, omule! Gata cu păcatul. Gata cu…”

Ascultați. Pavel spune: „Eu sunt cel dintâi păcătos”. Isaia spune: „Vai de mine, căci sunt un om cu buze necurate și locuiesc în mijlocul unui popor tot cu buze necurate”, vedeți? Spiritualitatea este o umblare clipă de clipă și nu o poți proiecta pe parcursul întregii vieți.

Știți, sunt unii oameni care, în ceea ce numim „tradiția sfințeniei”, au învățat că, dacă atingi un anumit nivel, spiritualitatea este instantanee și rămâne cu tine pentru totdeauna, dar nu poți găsi asta în Biblie. Este o luptă. Pavel spune: „Mă port aspru cu trupul meu” - cât de des? – „zilnic”, și aceasta este baza.

Iar Pavel dorea ca cel credincios să umble în Duhul, pas cu pas, iar în versetul 25 spune: „Dacă trăim prin Duhul” - Galateni 5:25. „Dacă trăim prin Duhul, să și umblăm prin Duhul”. Omul spiritual umblă în Duhul. Acum observați asta: „…umblați cârmuiți de Duhul, și nu împliniți poftele firii pământești”. El nu cade.

Așa că, din moment ce umblă în Duhul și nu cade în păcat, îl poate ridica pe cel care o face, vedeți, și poate fi un sprijin pentru el. Așa trebuie să fie un om spiritual. Nu există un fior divin pentru asta.

Acum, priviți. Obiectivul final al spiritualității este ca noi să ne luăm după cine? După Cristos. Pavel spune: „Călcați pe urmele mele, întrucât și eu calc pe urmele lui Cristos”, 1 Corinteni 11:1. Pavel spune: „Căci pentru mine a trăi este Cristos…”, Filipeni 1:21. Tot Pavel spune: „…totuși, nu eu, ci Cristos trăiește în mine…”, Galateni 2:20. Pavel continuă: „Până vom ajunge toți la înălțimea staturii plinătății lui Cristos”, Efeseni 4:13.

Tot Pavel spune că ar trebui să privim la slava Domnului Isus Cristos și să fim schimbați din slavă în slavă, în chipul Său. În Filipeni 3, Pavel spune: „Și să-L cunosc pe El și puterea învierii Sale, și părtășia suferințelor Sale și să mă fac asemenea cu moartea Lui. Vreau să-L apuc pe Cristos, întrucât și eu am fost apucat de El”. Cu alte cuvinte, vreau să fiu ca Cristos.

Știm cu toții că spiritualitatea înseamnă să fii ca Isus așa că, preaiubiților, asta nu este ceva ce se obține o dată și rămâne așa pentru tot restul vieții. Ci este o umblare clipă de clipă și, la un moment dat în viața ta, fie ești asemenea lui Cristos, umblând în Duhul, fie nu ești, iar nivelul de maturitate poate fi diferit. Poți lua un creștin nou-nouț, care a fost mântuit de patru ore, și poate fi spiritual dacă ascultă de Duhul, nu-i așa? Umblarea în Duhul.

Acum, poți lua un om care este creștin de 50 de ani, care a învățat Biblia, care știe totul și care este foarte matur. Dar el poate acționa, uneori, în firea lui, nu-i așa? Așa că, vedeți, asta nu are nimic de-a face cu creșterea. Asta are de-a face cu orice moment din viața mea, așa că este neînțelept să cred că aș putea ajunge la o anumită experiență și atunci aș fi instantaneu spiritual pentru totdeauna. Pur și simplu nu se întâmplă așa. Nu funcționează așa.

Dar vin carismaticii, vedeți voi, și aici este locul unde ei încurcă problema. Ei spun că atunci când primești botezul, sau când primești acest anumit fior, obții spiritualitate odată cu el. Ei caută să obțină acea „experiență” și, în gândirea lor, o echivalează cu spiritualitatea, ca pe o a doua lucrare a harului.

În efortul lor de a căuta ceva mai mult, de a căuta această a doua lucrare, această spiritualitate instantanee, știți ce fac? Cred că, fără voia lor, subordonează Biblia, subordonează adevărata cale a spiritualității și încep să meargă pe un drum greșit al experienței.

Și știți ce se întâmplă? Obțin acea experiență, numai că nu ating spiritualitatea pe care credeau că o găsesc acolo, așa că ei continuă pe același drum pentru a urmări o experiență mai mare, o experiență mai mare și o experiență mai mare pentru a pune capăt înşelării. Acum, acest lucru este tragic, pentru că pur și simplu se îndepărtează din ce în ce mai mult și mai mult de standardul biblic al adevăratei spiritualități, care înseamnă a primi Cuvântul și a-l trăi în sfințenie în energia Duhului și, în consecință, de a fi asemenea lui Cristos.

Acum, atât de mulți carismatici caută această manifestare supranaturală care îi va „împinge” pur și simplu în spiritualitate, și veți auzi oameni spunând: “Ei bine, când am avut acea experiență, când am fost botezat în Duhul, când am vorbit în limbi, atunci am început să trăiesc mai mult o viață sfântă, și atunci am început să am mai multă putere și mai multă bucurie și mai multă părtășie intimă și mai multă dragoste și mai multă împlinire, și totul a fost legat de acea experiență”.

Dar vreți să știți ceva? În ciuda a ceea ce spun ei, Scriptura nu ne învață niciodată așa ceva. Pavel nu spune niciodată: „Să aveți această experiență și veți avea totul”. Pavel spune doar: „umblați cârmuiți de Duhul”. Este un lucru zilnic. Este ca orice altă relație din viață. Este o umblare zilnică. Numai că Dumnezeu vrea ca noi să ne plecăm în fața Duhului, zi de zi. Este singurul mod de a trăi.

Vreți să auziți ceva interesant? Lui Dumnezeu nici măcar nu-i pasă de viitorul vostru. Știați asta? Veți zice: „Oh, asta e o erezie. Va trebui să predici despre tine însuți săptămâna viitoare. Tu ești următorul eretic dacă spui asta - lui Dumnezeu nu-i pasă de viitor”.

Ei bine, nu mă refer la asta în sensul ultim, ci în următorul: Sunt atât de mulți oameni care îi promit mereu lui Dumnezeu ziua de mâine, nu-i așa? „O, Doamne…”, la fel ca dieta ta, știi? Începi întotdeauna mâine, vezi - sau săptămâna viitoare.

O să spui: „O, Doamne, mă duc imediat ce reușesc” – astfel că - știți, Domnul nu vrea viitorul vostru. El vrea prezentul, vedeți. Întotdeauna am spus că noi vorbim mereu despre „dulcele ce va veni”, iar El mereu imploră pentru „urâtul de acum”. Știți, acesta este momentul, vedeți. Acum. Nu mâine, nu săptămâna viitoare, nu luna viitoare. El nu vrea creștini din viitor. El vrea, acum, ca oamenii să umble în Duhul. Asta e tot. Pur și simplu este clipă de clipă.

Îmi aduc aminte când m-am căsătorit și, știți, nunta este ceva emoționant. Bineînțeles, vreau să spun că a fost minunată. Nu o regret. Vreau să înțelegeți asta. Întotdeauna spun despre soția mea că este un înger, și știu asta pentru că este mereu în aer, insistând pentru ceva anume. Nu, n-ar trebui să spun asta, dar, știți - ea nu are niciodată ceva pământesc de purtat, nu?

Oricum ar fi, soţia mea Patricia e minunată. Credeți-mă. Dar îmi amintesc când ne-am căsătorit și mă gândeam, în mintea mea, la aceste lucruri - știi, voi promite să te iubesc până când moartea ne va despărți; te voi iubi pentru totdeauna. Ei bine, de unde să știu asta, nu? Nu am trăit niciodată pentru totdeauna. Nu știu, nu știu. Trăiesc doar clipa, așa că m-am gândit să mai aștept câteva săptămâni și să văd ce se întâmplă, înțelegeți? Dar oricum, asta e tot ce poți face, nu?

Și o să vă mai spun ceva. Când Patricia vine la mine și mă întreabă: „Dragă, mă iubești?” și nu vrea să audă: „Ei bine, da, undeva, în viitor, văd asta. Văd asta. Da, dragostea este acolo. Trebuie să vină, dragă. Doar ai puțină răbdare”. Ea nu vrea să fie iubită în viitor. Ar vrea să fie iubită acum, nu?

La fel și în viața creștină. Duhul Sfânt nu vrea angajamentul tău mâine, săptămâna viitoare sau anul viitor. Ci îl vrea acum, pentru că doar acum vei trăi. Asta este tot. Într-o zi, când ajungi la sfârșitul vieții tale și te uiți în urmă și îți dai seama că ți-ai trăit întreaga viață la timpul prezent - nu ai trăit nimic din ea la timpul trecut și nu ai trăit nimic din ea la timpul viitor, iar umblarea Duhului este exact ceea ce Pavel vrea să știm. Că este o zi și un moment și un pas în primirea Cuvântului și trăirea lui în asemănarea cu Cristos. Asta este ceea ce urmărește el, și asta este adevărata spiritualitate.

Iar faptul că ai avut sau nu o anumită experiență sau oricare alta nu are nicio legătură cu asta, pentru că nu există un continuum garantat de spiritualitate - cu siguranță, nu pe baza unui dar sau a unei experiențe. Îngăduiți-mi să vă arăt de ce. Uitați-vă la 1 Corinteni 1:7 ca o ilustrație.

În 1 Corinteni 1:7, se spune în felul următor - iar Pavel, aici, așa cum era obiceiul său, îi laudă pe Corinteni și spune, așa cum făcea întotdeauna la începutul unei scrisori - cu câteva excepții - spune: „Așa că nu duceți lipsă de niciun dar…”. Cu alte cuvinte, el spune: „Vouă, Corintenilor, nu vă lipsește niciun dar. Ați avut toate darurile”.

Și știți, dacă citiți mai departe, în 12, 13 și 14, se poate observa că le-au avut, nu-i așa? Oameni buni, au avut profeții, vorbiri în limbi și minuni, iar lucrurile care se întâmplau acolo erau incredibile. Vreau să spun că nu le lipseau experiențele și nu le lipseau nici darurile.

Iar în capitolul 3, versetul 1, spune: „Nu v-am putut vorbi ca unor oameni” - cum? – „spirituali (duhovnicești)…”, așa că faceți legătură, o faceți? spiritualitatea nu este consecința niciunui dar. Nu are nicio legătură. Puteți avea darul limbilor, darul vindecării, darul profeției, darul învățăturii, darul de orice. Nu are absolut nicio legătură cu faptul că, la un moment dat, ești spiritual sau firesc. Niciuna.

Și eu pot dovedi asta în viața mea, pentru că am anumite daruri spirituale, iar asta nu-mi garantează o spiritualitate adevărată ca un continuum. Toți credincioșii primesc daruri spirituale. Când? În momentul în care sunt mântuiți, deși mai este de luptat - trupește, așa cum ne spune Romani 7.

Ascultați următorul lucru, Matei 7. Ei vin la Isus și spun: „Doamne, Doamne, am făcut atâtea minuni în Numele Tău, atâtea lucrări și am scos afară demoni” - și una și alta – „și n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?”, iar El le va spune: „Depărtați-vă de la Mine” - de ce? – „Niciodată nu v-am cunoscut”. Nu numai că nu dovedește spiritualitate faptul de a avea anumite abilități, dar nu dovedește nici măcar mântuirea, așa că nu trebuie să echivalezi niciodată spiritualitatea adevărată cu un fel de fior sau cu un fel de minune sau cu un fel de experiență.

Și mai departe, mai învățăm un alt lucru de la Corinteni, și anume că darurile lor nu aveau absolut nicio putere preventivă împotriva poftei firii, nu-i așa? Ascultați asta: Dacă a avea botezul și darul limbilor sau o altă experiență extatică era spiritualitate, atunci, imediat, dacă ai fi fost spiritual, ce nu ai fi împlinit? Poftele firii pământești. Nu-i așa? Pentru că, dacă umbli în Duhul, nu împlinești poftele firii.

Așadar, o persoană spirituală nu împlinește poftele firii. Nu cade în ispită. De aceea îl poate ajuta pe cel care va cădea. Oamenii spirituali nu împlinesc pofta firii. Vreți să auziți ceva? Există o mulțime de oameni carismatici care au avut daruri, experiențe, semne și minuni și care îndeplinesc pofta firii, la fel ca și noi ceilalți, vedeți, pentru că nu are nicio legătură.

Și dacă o persoană se gândește: „O, dacă aș putea obține asta, dacă aș putea ajunge la acel nivel, atunci îmi voi atinge scopul”, nu-i adevărat. Ascultați. Corintenii de exemplu, aveau toate darurile? Da. Au văzut toate minunile și lucrurile care se întâmplau, experiențele și extazurile? Da. Și au împlinit ei poftele firii? O, da. În cazul lor, darurile nu aveau nicio legătură cu spiritualitatea, altfel nu ar fi împlinit poftele firii. Dar au făcut-o, iar acest lucru este consemnat în capitolele 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12, 14. Da, au avut cel puțin 13 capitole de împlinire bună a poftelor firii. Nu avea nicio legătură faptul că aveau anumite daruri și aveau anumite experiențe extatice.

Deci asta e tot ce încerc să spun. Adevărata spiritualitate nu are legătură cu asta. De fapt, când te uiți într-adevăr în istorie, de exemplu, la mișcarea Cevenols, care vorbeau în limbi, și la Irvingiți, amândouă mișcările au fost foarte imorale.

Charles Smith, în cartea sa, Tongues in Biblical Perspective (Limbile în perspectivă biblică), spune: „Doctrinele iubirii libere și ale căsătoriilor spirituale au apărut prea des în asociere cu limbile. Pervertirea învățăturii biblice referitoare la sex și căsătorie poate fi văzută la mormoni și la shakers, de altfel ambele mișcări vorbeau în limbi. Amy Semple McPherson nu a fost singurul lider al limbilor care a primit o revelație că mariajul ei nu era în Domnul și că ar trebui să intre într-o altă uniune. O predicatoare penticostală bine cunoscută, o femeie văduvă de trei ani, a mărturisit, când a fost găsită însărcinată, că era însărcinată de la Duhul Sfânt. Charles Parham, părintele mișcării penticostale moderne, a fost arestat pentru cele mai grosolane imoralități”.

„Acum, ce vrei să spui, că toți carismaticii sunt imorali?” Nu. Nu, ei nu au mai multe probleme cu firea decât am eu și decât ai tu, dar ceea ce vreau să spun este următorul lucru: Asta dovedește că spiritualitatea nu are nimic de-a face cu experiența, pentru că toți au experiența, dar și ei au aceeași problemă veche cu firea. Iar dacă echivalezi experiența cu spiritualitatea, adevărata spiritualitate elimină firea. Prin urmare, vedeți, adevărata spiritualitate nu poate fi un fior care are loc o singură dată. Trebuie să fie o reuşită în fiecare moment.

Un tânăr care vorbea în limbi a mărturisit: „Spre surprinderea mea, am descoperit că acele emoții binecuvântate din sufletul meu păreau să fie însoțite de pasiune sexuală în trupul meu”. Când Paul Sailhamer și cu mine am fost la Seminarul din Dallas anul acesta, am avut un interviu destul de lung cu un tânăr care ieșise din mișcarea carismatică, care vorbise în limbi în foarte multe ocazii, care fusese în mod repetat omorât în Duhul Sfânt și trecuse printr-o serie de experiențe extatice, iar el ieșise de acolo și acum era student la Seminarul din Dallas. Ne-a spus că unul dintre lucrurile care l-au uimit a fost că i s-a spus, în esență, că atunci când ești omorât în Duhul și ajungi la nivelul acestor experiențe în limbi, acest lucru are un efect purificator, că este un lucru purificator, dar el a zis: „Am aflat că am avut la fel de multe probleme și la fel de multe eșecuri cu firea ca întotdeauna după toate acele experiențe”.

Vedeți, ideea este că adevărata spiritualitate nu are absolut nimic de-a face cu vreun dar sau cu vreo experiență și cred că acesta este unul dintre lucrurile triste din mișcarea carismatică, că oamenii cred că aceasta este calea spre adevărata spiritualitate. Și când ajung la o experiență și nu este acolo, ei continuă să o urmărească pe aceeași cale, căutând experiența care în cele din urmă va pune capăt iluziei referitoare la unde se află adevărata spiritualitate. Şi tot timpul ei fug de faptul că aceasta se află chiar aici, vedeți, în simplitatea umblării în Duhul. Primiți Cuvântul și trăiți-l!

Nu există nicio garanție că, pentru că ai avut această experiență, vei fi mai bun decât oricare alt creștin. De fapt, Walter Chantry, în cartea sa Signs of the Apostles (Semnele apostolilor), spune: „ Penticostalii sunt implicați în la fel de multă confuzie ca și alte ramuri ale creștinismului. Liderii lor spirituali sobri și înțelepți atrag atenția asupra aceleiași ignoranțe înspăimântătoare, imoralitate, răceală a inimii și neputință din rândurile lor, de care mulți au căutat să scape prin experiențele lor”.

Nu poți scăpa de aceste lucruri prin experiențe. Nu poți scăpa de aceste lucruri printr-un fior divin. Obținerea unui fel de experiență cu vorbire în limbi nu va avea absolut niciun efect asupra spiritualității tale, cu excepția faptului că poate te va conduce pe o pistă greșită departe de locul unde se află cu adevărat adevărata spiritualitate, iar asta este trist.

Așa că vă spun că Dumnezeu vrea ca noi să fim ceea ce suntem, iar noi suntem spirituali, nu-i așa? Așa stau lucrurile - din punct de vedere pozițional, iar Dumnezeu vrea să facă real acest lucru în noi. Așa că practicalitatea acestui lucru în noi presupune a umbla în Duhul, pas cu pas. Iar aspectul practic al acestui lucru este să auzim și să primim Cuvântul și să declanșăm voința de a acționa pozitiv față de Cuvânt în ascultare. Și, procedând astfel, devenim asemenea lui Isus Cristos, iar aceasta este adevărata spiritualitate, nu vă lăsați păcăliți de vreo învățătură falsă. Standardul lui Dumnezeu nu s-a schimbat. Acum, haideți să ne rugăm.

Tată, nu am intrat cu adevărat în lucrurile pe care le pregătisem în inimă să le spunem, dar avem încredere că Tu ai pregătit astăzi Cuvântul pe care ai vrut să-l subliniezi prin îndemnurile Duhului Tău în felul Său blând, așa că Îți mulțumesc, Tată, pentru bucuria de a fi sensibil la Tine și la modul în care lucrează Duhul Tău, și de a avea încredere că lucrul acesta este bun. Am o preocupare atât de adâncă, și de profundă în inima mea pentru acest popor și, dincolo de aceasta, pentru biserica Ta, pe care ai răscumpărat-o cu sângele Tău.

Și simt în inima mea bătăile și pulsațiile inimii apostolului Pavel, a cărui inimă a bătut la propriu pentru ca poporul lui Dumnezeu să aibă o minte spirituală, și pot auzi asta din Isaia, Ieremia, Ezechiel și toți ceilalți. O pot auzi de la Petru, Iacov, Ioan și Iuda. O pot simți chiar de la Isus Însuși care a dorit să umblăm în Duhul Sfânt.

Tată, știm cum ar vrea diavolul să ne amăgească, făcându-ne să credem că există ceva care ne va da spiritualitate instantanee și să ne împingă pe o cale greșită, astfel încât să ratăm tot ceea ce înseamnă să iubim clipă de clipă, să ne sprijinim pe Tine și să mergem pas cu pas, clipă de clipă, în ascultare de Duhul Sfânt, primind Cuvântul și acționând în ascultare de el. O, Tată, fă-ne oameni cu adevărat spirituali, trăind practic acest aspect pozițional al sfințirii noastre astfel încât lumea să vadă că suntem asemenea lui Cristos și, văzându-L în noi, să fie atrasă în familia celor răscumpărați. Îți mulțumim, Tată. Te slăvim în Numele lui Isus. Amin.

SFÂRȘIT