Am început o serie foarte dificilă din mai multe motive. În primul rând este dificil să încerci să evaluezi corect o mișcare prin abordarea unor indivizi care fac parte din ea. Şi apoi este foarte greu deoarece există atât de multe variații. Și, de asemenea, pentru că nu există nicio încercare sau dorință din partea noastră de a ne înstrăina în vreun fel frații și surorile noastre în Cristos; ci mai degrabă, de a-i chema înapoi la Cuvântul lui Dumnezeu și la ceea ce Dumnezeu a stabilit ca fiind principiile importante și de bază. Și, totodată, pentru că există nişte oameni care cred uneori că slujba aceasta este mai degrabă negativă decât pozitivă. Nu mi-ar plăcea ca vreunul dintre aceste aspecte negative să fie presupus ca urmare a acestui demers. Unul dintre motivele pentru care mă bucur că sunt pastor este acela că pot sta într-un loc suficient de mult timp pentru a avea accente diferite din când în când, iar voi să obțineți imaginea de ansamblu a ceea ce spune Dumnezeu. Iar asta este doar o mică parte. Nu este cea mai importantă parte, însă este o mică parte, și anume o încercare de a aduce mișcarea carismatică, așa cum o vedem în lumea de astăzi, sub testul Cuvântului lui Dumnezeu. Sunt multe lucruri bune care au ieșit din ea, așa cum am spus de-a lungul timpului, de vreme ce oamenii au fost mântuiți, iar Cristos a fost predicat și s-a pus accentul în mare parte pe dragostea Domnului. Dar, în același timp, există unele lucruri pe care trebuie să le privim cu onestitate și obiectivitate în legătură cu această mișcare, și asta încercăm să facem. Nu încercăm să le atribuim tuturor oamenilor rolul de eretici. Nu încercăm să aruncăm apa murdară din baie cu tot cu copil. Încercăm să menținem un echilibru și, totuși, să ne ocupăm de ceea ce trebuie să ne ocupăm.

Este ceva ce fac și eu în dreptul meu și sper că și voi în dreptul vostru, și anume să eliminăm acele lucruri care nu rezistă la testul Cuvântului lui Dumnezeu și să le dăm la o parte. Și astfel, asta încercăm să facem în timp ce studiem această mișcare. Acum, am analizat două domenii majore ale mișcării carismatice care, după părerea noastră, trebuie să iasă la lumina Cuvântului lui Dumnezeu. Unul este problema revelației, și am acoperit-o. Iar celălalt este problema interpretării, și suntem în curs de a o acoperi chiar acum. Problema interpretării este foarte importantă. În primul rând, am stabilit că aici este vorba despre Biblie; iar în al doilea rând, ne străduim acum să stabilim faptul că trebuie interpretată corect. Acum, am început prin studiul nostru de data trecută, și chiar simt în inima mea că mesajul pe care l-am prezentat săptămâna trecută a fost un mesaj absolut esențial. Şi legat cu cel de astăzi, ar alcătui o serie de mesaje pe care fiecare creștin ar trebui să le înțeleagă, pentru că ne străduim să vă arătăm importanța interpretării corecte a Bibliei. Așa că astăzi, vom face un pas mai departe și vă vom arăta care sunt principiile pentru a face acest lucru. Și un al treilea pas: cum să aplicăm aceste principii, astfel încât acesta să devină un studiu foarte important pentru a ne ajuta să interpretăm Scriptura.

Acum, este greu, așa cum am spus mai devreme, să vorbesc în numele tuturor celor din mișcarea carismatică, dintre care mulți îmi sunt prieteni foarte dragi, și pentru că există în desfășurare o mare variație în instruire. Dar există câteva puncte de bază pe care încercăm să le atingem. Acestea se referă la domeniul modului în care interpretează ei Biblia. Și în unele texte ale Scripturii, există o destul de mare unanimitate în cadrul mișcării. Există niște oameni deosebit de cunoscuți, Charles și Francis Hunter, care au scris mai multe cărți și care apar de multe ori la televiziune și la conferințe din întreaga țară, susținând mișcarea carismatică destul de energic. Ei au o carte intitulată „De ce ar trebui să vorbesc în limbi?”. Este o colecție de mărturii ale diferitelor persoane care au făcut-o, iar ei continuă să povestească despre asta. Dar introducerea cărții, pe care am citit-o săptămâna aceasta, mi s-a părut foarte interesantă. Și aș dori să vă citesc o parte din ea, iar apoi să o folosesc ca bază pentru ceea ce vreau să spun. O vom lua de la începutul introducerii lor.

Citez: „Isus, cel mai frumos dar care a fost dat vreodată lumii, a conținut, într-un mic trup uman, în momentul în care s-a născut, tot ce este Dumnezeu. Dumnezeu a iubit lumea îndeajuns de mult încât să lase ca acest copil să fie iubit atât de mult încât să moară pe cruce pentru noi. Dumnezeu a făcut mai mult pentru rasa umană prin faptul că ni L-a dat pe Isus decât tot ceea ce au realizat vreodată oamenii de știință, educatorii, învățătorii sau toţi la un loc. Fariseii l-au condamnat. Au spus că era de la Diavolul. Ei au atribuit Diavolului puterea Lui. Și au spus următoarele despre Mântuitorul lumii. Este greu de crezut că astăzi se spun aceleași lucruri despre frumosul dar al Duhului Sfânt, așa cum s-au spus despre Isus. Gordon Lindsay afirmă: „A spune că toate manifestările supranaturale ale vorbirii în limbi, în general, sunt lucrarea spiritelor rele înseamnă a lua o poziție îndrăzneață și periculoasă”. Fariseii erau fundamentaliștii din vremea lui Cristos și atribuiau lucrările Sale puterii diavolului. Isus nu numai că a respins astfel de acuzații, dar a spus că orice fel de păcat și hulă va fi iertată oamenilor, dar hula împotriva Duhului Sfânt nu va fi iertată oamenilor.

Frumosul dar al puterii pentru lumea creștină a fost atacat, condamnat, interzis, ridiculizat și criticat de fariseii secolului al XX-lea, care atribuie Diavolului lucrarea Duhului Sfânt al lui Dumnezeu, susținând că Isus s-a schimbat și nu mai este același ca acum 2.000 de ani. Unii încearcă să nege astăzi puterea de vindecare a Duhului Sfânt. Alții insistă că vorbirea în limbi este a Diavolului. Unii refuză să creadă că au loc minuni atunci când oamenii cad sub această putere. Alții nu acceptă profeția, mesajele în limbi și tălmăcirile.

Biblia va rezista întotdeauna testului, dacă noi credem că Biblia este adevărată. Nu există nimic în Biblie care să menționeze vreodată împreună Diavolul și limbile. Singura dată când limbile sunt menționate în Cuvântul lui Dumnezeu este atunci când sunt în legătură cu Duhul Sfânt. Nu trebuie să ne facem niciodată griji cu privire la critici atunci când ne bazăm pe Cuvântul lui Dumnezeu. Cea mai bună dovadă a botezului Duhului Sfânt este o viață de intimitate cu Dumnezeu și o umblare în puterea Duhului.

[Această lucrare] este autentică, este reală și este valabilă și astăzi. Cei mai interesanți oameni pe care îi cunoaștem sunt cei care au acceptat botezul Duhului Sfânt. Oameni al căror fiecare cuvânt, gând și faptă îl are în vedere pe Isus. Oameni ale căror vieți debordează de roadele Duhului. Mulți oameni se opun carismaticilor pentru că au impresia că s-a pus prea mult accent pe vorbirea în limbi. Acest lucru este interesant, deoarece singura dovadă din Biblie oferită cu privire la botezul Duhului Sfânt este vorbirea în limbi”. Am încheiat citatul.

Așadar, în felul acesta începe introducerea cărții. Acum, nu știu cum v-a afectat pe voi, și nu știu dacă ați putut să înțelegeți despre ce vorba, dar pe mine m-a afectat în multe feluri interesante. Există acolo o acumulare de afirmații care devin, în cele din urmă, foarte intimidante pentru oricine care nu acceptă ce spun ele. De exemplu, implicația faptului de a nega limbile înseamnă a lua rolul pe care l-au avut fariseii în condamnarea lui Isus Cristos. Cu alte cuvinte, condamni lucrarea Duhului Sfânt. A nega limbile înseamnă să te faci vinovat de comiterea păcatului de neiertat, pentru care nu există iertare. A nega limbile înseamnă a spune că nu există botezul Duhului Sfânt.

Acuma, sunt multe lucruri pe care aș vrea să le contest, dar dați-mi voie să subliniez câteva ca punct de plecare pentru ideile noastre. Și ne vom ocupa de problemă, nu de persoana implicată, ci doar de problemă. Câteva lucruri mă deranjează, am fost numit un om care nu are dragoste, însă nu sunt deloc un om lipsit de dragoste. Nu știu dacă pot comunica asta sau nu, dar nu voi insista asupra acestui aspect. Însă, încerc să mă ocup doar de adevărul din Cuvântul lui Dumnezeu. Așadar, am fost numit de către unii, un om lipsit de dragoste pentru că nu sunt de acord cu punctul lor de vedere legat de acest subiect. Și, în același timp, mi se pare nepotrivit să fiu numit un fariseu al secolului XX, vinovat de răstălmăcirea Scripturilor. Sau, că ar trebui să fiu repartizat [în aceeași categorie] cu fariseii care l-au stigmatizat pe dragul nostru Domn Isus Cristos, și să fiu considerat dintre aceia care condamnă ca fiind satanică toată lucrarea Duhului Sfânt. Nu voi accepta așa ceva. Eu nu fac așa ceva.

Dar vedeți, aceste tipuri de interpretări greșite și generalități ajung să fie intimidatorii, și atrag în mișcare oameni mai puțin înțelegători, făcându-i să se teamă că sunt alături de fariseii care L-au condamnat pe Cristos, stigmatizând lucrarea Duhului Sfânt; apoi, în al doilea rând, ei fac ceva total nebiblic, deoarece afirmația fraților Hunter este următoarea: nicăieri în Biblie nu este menționat Diavolul și limbile. Limbile sunt menționate doar în legătură cu Duhul Sfânt.

Ei bine, vedeți, asta nu este adevărat. Pentru că în 1 Corinteni 14, este foarte evident că întregul scop al capitolului este de a le arăta corintenilor că limbile nu trebuie să fie neapărat de la Duhul Sfânt, pentru că ei le falsificaseră în mod evident. Era atât de evident că le răstălmăciseră, le pervertiseră, încât trebuia să existe o testare a ceea ce se întâmpla pentru a vedea dacă era de la Dumnezeu sau nu. Și astfel, eu reacționez la aceste lucruri. Dar apoi să fim acuzați ca și cum am fi comis păcatul de neiertat, pentru mine este un lucru foarte grav.

Acum puteți vedea că, începând o astfel de carte, un creștin mai puțin cunoscător, poate un creștin mai tânăr în credință, este imediat amenințat cu faptul că este un fariseu, că neagă slujirea Duhului Sfânt și că a comis un păcat de neiertat, dacă nu acceptă ceea ce este scris în carte. Este un aranjament al ideilor suficient de bună, nu-i așa? Pentru cineva care este un creștin sensibil și care poate nu știe cum să se descurce cu adevărat cu aceste texte din Scriptură, nu-i aşa? De aceea spun că este atât de devastator. Este atât de devastator să atragi oamenii în aceste mișcări prin interpretarea greșită a Scripturii. Este același lucru pe care îl fac și sectele. Ei iau Scriptura și o răstălmăcesc. Și asta se găseşte de exemplu în Efeseni 4, unde copiii sunt aruncați încoace și încolo și purtați de orice vânt de învățătură și de viclenie. Pentru că ceea ce faci cu Scriptura are un mare impact asupra cuiva care nu se poate apăra în acel moment, care este prea nou pentru a înțelege sau prea tânăr din punct de vedere spiritual pentru a înțelege. Este un lucru trist.

Frații Hunter, mai departe în introducere, discută despre Marcu 16:18. Ei discutau despre Matei 12, despre păcatul impardonabil, apoi trec la Marcu 16 și iată ce spun. Știți, că Marcu 16:18 spune că “Toți cei ce cred vor lua în mână șerpi, dacă vor bea ceva de moarte, nu-i va vătăma, își vor pune mâinile peste bolnavi și bolnavii se vor însănătoși”. Așadar, ei vorbesc despre șerpi, despre otravă și despre tot ce este acolo în Marcu 16:18. Iată ce spun ei. Cine vrea să vină și să ia în mână șerpi? Noi cu siguranță nu vrem. Și suntem la fel de siguri că Dumnezeu nu intenționează ca tu să mergi și să-ți pui mâna într-un coș cu șerpi cu clopoței pentru a vedea dacă te vor mușca sau nu.

Ce înseamnă atunci acest verset? Ei bine, vă amintiți ce s-a întâmplat cu Pavel când a naufragiat în Fapte 28:3-5? A luat un șarpe din greșeală. Ei bine, voi adăuga doar o notă de subsol: nu se menționează că a luat un șarpe, dar nu vom discuta despre asta. El nu a alergat de colo-colo spunând tuturor: „Uitați-vă la mine, uitați-vă la mine. Pot să mă descurc cu șerpii cu siguranță”. Nu, pur și simplu l-a scuturat în foc și L-a lăudat pe Dumnezeu pentru că l-a protejat. Cu siguranță nu intenționăm să mergem să bem otravă doar pentru a dovedi că suntem imuni, pentru că suntem convinși că am afla curând că nu suntem. Dumnezeu nu intenționează ca noi să-L ispitim, dar acoperământul Său protector este acolo dacă avem nevoie de el. Ați observat că Biblia spune: dacă bem accidental ceva otrăvitor, nu ne va face rău? Aleluia, cea mai bună poliță de asigurare pe care o cunoaștem.

Acum, mă voi opri puţin aici. Biblia nu spune „dacă” accidental. Nu există „accidental” în Marcu 16:18. Nu veți găsi așa ceva. Dar, vedeți, este foarte greu de explicat altfel, pentru că niciunul dintre ei nu ar îndrăzni să apuce un coș plin de șerpi cu clopoței, și nici altcineva sănătos la cap nu ar îndrăzni. Ați citit recent despre unii care au făcut asta și au murit. Așa că, vedeți, trebuie explicat, este ceva accidental. Dar nici asta nu merge, pentru că îmi amintesc când eram copil și am băut accidental niște otravă, nu am putut să mă descurc și a trebuit să mi se facă o spălătură stomacală, cu sau fără Duhul Sfânt.

Și voi ați avut experiențe similare. Au murit oameni din cauza otrăvii, oameni credincioși. Au fost creștini care au murit pentru că au fost injectați cu medicamente greșite. Adică cu otravă. Vedeți, este foarte dificil să interpretăm aceste versete în acest fel. Să spui: asta se va întâmpla tuturor credincioșilor, spun ei. Toți credincioșii vor fi capabili să facă asta, dacă vor ajunge accidental în acea situație, dar au fost credincioși care au murit din cauza mușcăturii de șarpe și a otrăvii. Din punct de vedere istoric, nu are consistență.

Și astfel, pentru a liniști un pic puterea acestui lucru, ei spun acest lucru în următorul paragraf: „De la Geneza la Apocalipsa, care este cel mai mare șarpe dintre toți? Satana, bineînțeles, și ce realizează botezul Duhului Sfânt în viața ta? Îți dă puterea de a face față Satanei”. Am încheiat citatul.

Acum vedeți ce s-a întâmplat aici este că, pentru a încerca să explice acest lucru, ei l-au transformat într-o alegorie. Și acum se vorbește despre Satana, iar aceasta este, de altfel, interpretarea pe care Oral Roberts o dă pasajului, pe care l-am citit săptămâna aceasta. Însă, îl consideră o alegorie. Dar, vedeți, ei vor să includă partea cu vindecarea din versetul 18 și vor să includă partea cu limbile din versetul 17. Deci, totul este amestecat cu otrava și cu șerpii. Și sunt fie toate cinci, fie niciuna. Și astfel, ei vor să le accepte pe toate cinci, iar apoi, pentru a le explica pe toate cinci, sunt cu adevărat în apă fierbinte. Așadar (partea aceasta) este ceva accidental. Alții au spus: „Ei bine, de fapt, ceea ce înseamnă este că toate cele cinci nu sunt disponibile dacă le cauți”. Nu spune asta. Sau dacă le cereți, nu spune nici asta. Așadar, vedeți, dacă vă uitați cu adevărat la pasaj, ceea ce vom face în câteva minute, veți vedea că există câteva probleme acolo.

Un alt paragraf care mi s-a părut interesant, tot în cartea lor, spune următoarele: „În secolul XX, nu trebuie să ne mulțumim cu mai puțin decât au făcut-o ucenicii. Dumnezeu Își revarsă astăzi Duhul Sfânt în același mod în care a făcut-o atunci. Nu există nicio diferență. Probabil că versetul pe care l-am auzit citat mai mult decât oricare altul este Evrei 13:8: ,Isus Cristos este același ieri, azi și în veci’”. Și ați auzit asta de multe ori. „Dacă El a botezat ieri cu dovada vorbirii în limbi, atunci cu siguranță că face același lucru și astăzi și va continua să facă acest lucru și mâine. Noul Testament nu a fost rescris din zilele ucenicilor și am presupune că a fost, dacă am avea o dovadă diferită sau lipsa unei dovezi pozitive. Fiecare cuvânt din Noul Testament a fost scris de cei care au primit botezul Duhului Sfânt și de cei care vorbeau în limbi. Dumnezeu a considerat acest lucru vital, Isus a poruncit acest lucru. Noi îl acceptăm; funcționează”.

Acum, în primul rând, doar câteva gânduri. Vom reveni la acest text mai târziu. Toți cei care au scris Noul Testament au vorbit în limbi. Nu putem găsi asta în Biblie. Nu avem niciun indiciu că toți scriitorii Bibliei au făcut asta. Isus a poruncit acest lucru. Nu avem nicio dovadă în acest sens. Dar vedeți, aceste lucruri sunt interpretări greșite. Până acum, am văzut câteva probleme cu Matei 12, Evrei 13, și vom reveni la acestea imediat. Dar am vrut să vă arăt cum că, dacă ai fi un om abia convertit, ai putea să-ţi fie teamă, de exemplu, că ai negat caracterul constant și veșnic al lui Isus Cristos. Ai negat poruncile lui Isus din Matei 6. Te-ai făcut vinovat de hula împotriva Duhului Sfânt. Și ai ajuns să-I atribui Duhului Sfânt o lucrare diavolească. Ai ajuns să fii un fel de fariseu din zilele noastre care se aseamănă cu unul care L-a condamnat pe Isus Cristos. Vedeți, este un material foarte intimidant. Și vă întrebați ce îi atrage pe oameni în așa ceva. În multe cazuri, este acel tip de teamă pe care o generează această abordare. Și toate acestea se bazează pe o interpretare eronată.

O altă problemă pe care o văd și eu și care apare din nou și din nou în domeniul interpretării este ideea că vindecarea se află în ispășire. Că, dacă ești mântuit, Cristos a murit pentru bolile tale. Iar textul care spune asta este 1 Petru 2:24: „Prin rănile Lui ați fost vindecați”. Și astfel, pe baza acestei afirmații, avem vindecarea în ispășire, Isus a murit pentru bolile noastre, iar acestea au dispărut, iar tu trebuie doar să pretinzi că nu ești cu adevărat bolnav. Sau, că ești bolnav pur și simplu din cauză că nu ai afirmat faptul că El te-a vindecat. Asta este ceea ce spune acest verset? Asta vor ei să spună și asta îl fac să spună.

Vedeți, totul se întoarce la modul în care interpretăm Biblia. Iar eu nu susțin faptul că sunt infailibil sau inerant. Dimpotrivă. Sau că Biserica Grace este infailibilă sau inerantă. Sunt sigur că interpretăm greșit Scriptura în slăbiciunea umanității noastre, așa cum fac toți credincioșii de pretutindeni. Și eu nu spun că interpretează greșit toată Scriptura. Spun doar că acestea ar părea să fie elementele cardinale spre care ei se îndreaptă. Ei sunt vinovați de o interpretare greșită. Ei interpretează greșit în cartea Faptele Apostolilor, botezul Duhului, umplerea cu Duhul. Interpretează greșit capitolul 12 din Corinteni și capitoul 14. Și acestea sunt lucrurile de care ne vom ocupa în săptămânile următoare, pentru a încerca să vă arătăm ce spune de fapt Biblia, astfel încât să o putem înțelege. Și vom face tot ce ne stă în putință pentru a o susține. Astfel că nu voi prezenta interpretarea lui John MacArthur, ci mai degrabă pe cea istorică, care este interpretarea generală a credincioșilor de-a lungul anilor, care au avut o abordare interpretativă solidă a Scripturii.

Clark Pinnock spune în cartea sa „Revelația biblică”, o hermeneutică lejeră, iar hermeneutica se referă la: principii de interpretare a Bibliei. „O hermeneutică lejeră poate distruge cu totul sensul inspirației și poate fi o acoperire pentru o negare a învățăturilor biblice. Iar poziția ortodoxă față de profețiile Scripturii nu este deloc ortodoxă, dacă adevărul Scripturii este scurtcircuitat de interpretări pervertite”. Am încheiat citatul.

Bineînțeles, asta spuneam și săptămâna trecută. Ce folos să ai Biblia dacă o interpretezi greșit? Așa că, preaiubiților, trebuie să ne luăm un angajament în inimile noastre că vom interpreta Biblia în mod corect. Că o vom împărți drept, vă amintiți de 2 Timotei, de săptămâna trecută? Împarte Cuvântul drept.

Acum să ne uităm la problema interpretării. Dacă vrem să interpretăm Biblia corect, care sunt principiile pe care trebuie să le aplicăm? V-am arătat săptămâna trecută cât de important este. Acum vine punctul numărul doi, cum să o facem. Cum interpretăm corect Biblia?

Care sunt principiile pe care le folosim? Oare deschideți Biblia pur și simplu și spuneți: „O, cred că asta înseamnă asta?” Ca să nu fie aşa, aveți principii cu care lucrați.

Dați-mi voie să vi le prezint. Iată-le. Primul principiu. Acestea sunt principii de interpretare general acceptate. În primul rând, principiul literalității, principiul interpretării literale, și ar trebui să le notați, pentru că ar trebui să le aveți undeva lângă voi atunci când vă apropiați de orice pasaj. Un loc bun pentru a le scrie: chiar în partea din față a Bibliei voastre: principiul interpretării literale, dacă înțelegeţi ce înseamnă. Prin aceasta, vrem să spunem pur și simplu că Scriptura trebuie înțeleasă în sensul ei natural, normal. Scriptura trebuie să fie înțeleasă în sensul ei natural, normal. În sensul obișnuit, sensul de bază al cuvintelor. Vedeți, dacă Dumnezeu vrea să ne comunice cuvântul Său, atunci o va face în modul cel mai evident. Iar modul cel mai evident este cât mai simplu posibil, și cât mai simplu posibil este să îl rostească în cuvinte care sunt înțelese clar de oameni. Astfel încât să spunem că sensul literal este sensul pe care îl urmărește Dumnezeu, nu un sens mai profund, ascuns, secret, imaginativ, alegoric, spiritualizat.

Așa cum am văzut săptămâna trecută, când Dumnezeu vorbește despre Neemia care reconstruiește zidurile Ierusalimului, El nu spune că Duhul Sfânt reconstruiește zidurile personalității umane. El spune că Neemia a construit zidurile Ierusalimului. Punct, final de paragraf, sfârșit al poveștii. Iar când Biblia vorbește despre o vacă, este vorba despre o vacă. Când vorbește despre o casă, este vorba despre o casă. Și un bărbat este un bărbat, iar o femeie este o femeie. Acum, când intri în literatura apocaliptică care oferă viziuni viitoare, cum am văzut în Zaharia, sau cum am văzut în Daniel, sau Ezechiel, sau în cartea Apocalipsa, s-ar putea să ai un limbaj figurat și unele figuri de stil, dar și acestea sunt obișnuite și normale, pentru că vei ști ce sunt acele figuri de stil, iar abordarea normală a acestor figuri ar fi să le interpretezi. Așadar, nu ați încălcat aspectul literal al acesteia. Așadar, Biblia trebuie tratată în mod literal.

Și aș vrea să vă avertizez că, odată ce ați abandonat principiul literal, ați pierdut orice speranță de interpretare corectă. A dispărut, pentru că atunci avem o situație în care totul este liber și doar imaginația face legea. Și cine are imaginaţia mai bogată, câștigă cursa pentru interpretare. Și vedeți, când principiul literal este negat, atunci Biblia nu mai poate fi înțeleasă. Ajungi să faci din Biblie sclavul tău, modelând-o ca să spună ceea ce vrei tu să spună.

Este la fel ca în cazul vechilor rabini care foloseau faptul că în limba ebraică literele din alfabet au și echivalență numerică. Vedeți? Literele din alfabet au echivalență numerică. Ei luau literele numelui cuiva și le adunau, iar apoi le dădeau un înțeles. De exemplu, numele lui Avraam însumează 318, ceea ce înseamnă că Avraam avea 318 slujitori. Oare asta să însemne? Nu. Când se spune Avraam, nu se vorbește despre cei 318 servitori ai săi, ci despre el. Vedeți, acest lucru încalcă scopul de bază, simplu, al limbajului, care este acela de a comunica într-un mod normal și obișnuit. Așa că, trebuie să ne ocupăm de interpretarea literală.

Al doilea principiu, și ar trebui să faceți un curs de hermeneutică pentru a înțelege toată profunzimea acestui lucru, dar eu vă dau doar o mică idee de început. Al doilea este ceea ce eu numesc principiul istoric, principiul istoric. Unul dintre lucrurile pe care un student al Bibliei le învață foarte repede, atunci când începe să studieze Biblia, este cât de important este să recreeze cadrul istoric în care a fost scris și redactat pasajul respectiv. Știu că, dacă ați fost aici de-a lungul studiului nostru despre 1 Corinteni, ştiţi că am terminat capitolul 13. Și dacă ați parcurs acest capitol, știți că am petrecut mult timp pentru a reconstitui istoria. Duminică seara, dacă ați venit la studiul nostru cu adevărat captivant despre Zaharia, știți că, seară de seară, pe măsură ce am parcurs acest lucru, am reconstruit istoria: unde era Israel, ce făcea, cum se întorcea din captivitate, și iată-i aici, afară din ţară, dorind să construiască zidul. Apoi toate aceste lucruri încep să capete sens, iar eu susțin de ani de zile că, dacă un învățător sau un student la Bibliei va construi cu fidelitate cadrul istoric, aproape că poți interpreta Scriptura pur și simplu citind-o. Pentru că, dacă înțelegi cadrul, ea aproape că se interpretează singură în acest cadru.

Știți, atunci când cărțile Noului Testament, de exemplu, au fost trimise, nu au venit cu un ghid de interpretare. De ce? Pentru că în acea cultură, în acel moment al istoriei, având în vedere problemele care existau și situația care era, puteau să le citească și aveau un sens. Însă în cazul nostru, noi trebuie să reconstruim asta, ceea ce înseamnă că trebuie să studiem puțină geografie. Trebuie să aflăm câteva lucruri. Nu puteți înțelege niciodată cele șapte scrisori către bisericile din Apocalipsa fără să înțelegeți geografia fiecăreia dintre ele, pentru că ele sunt cu adevărat împletite în scrisoare. Trebuie să studiați istoria. Ce se întâmpla din punct de vedere istoric? Cine conducea? Cine era la putere? Ce se întâmpla? Ce se întâmpla? Care erau tensiunile din societate? Cum era cultura? Trebuie să înțelegeți ceva despre obiceiurile oamenilor. De aceea avem cărți precum „Schițe ale vieții sociale evreiești” de Edersheim, care ne ajută să înțelegem modelele de viață ale evreilor, astfel încât să putem interpreta ce se întâmplă. Așadar, aspectul istoric este de o importanță vitală și trebuie să avem informații în acest sens. Trebuie să putem intra în posesia acestora, iar un dicționar biblic va fi un mare avantaj în reconstituirea cadrelor istorice, ca şi o introducere în Vechiul Testament, sau o introducere în Noul Testament. Oricare dintre aceste cărți vă va ajuta să puteți reconstrui acel cadru, iar din acel cadru va decurge înțelesul. Acesta este motivul pentru care am făcut o specializare în facultate, în istorie, pentru că am simțit că acest lucru va fi extrem de important.

Un al treilea principiu este ceea ce eu am numit principiul gramaticii. Principiul gramaticii. Și, având în vedere că o veți interpreta literal și având în vedere că veți face ceea ce trebuie făcut din punct de vedere istoric, în al treilea rând trebuie să vă asigurați că o lăsați să spună ceea ce spune cu adevărat în ceea ce privește cuvintele și gramatica. Acum, unii oameni numesc acest lucru pentru studenți, lexicografie și sintaxă. Dar ceea ce înseamnă de fapt este că trebuie să vă ocupați doar de ceea ce spune cu adevărat. Adică, să vă luptați cu cuvintele. De câte ori am făcut asta? Am analizat un cuvânt și ce înseamnă acel cuvânt, și am văzut care sunt nuanțele înțelesului său și faptul că anumite prepoziții sunt foarte importante, că este important dacă se spune pe, în, prin sau cu. Sau dacă se spune din cauza sau prin, și ce se află înainte, și care este relația dintre această propoziție și acea frază, și așa mai departe. Vedeți, toate acestea sunt necesare pentru a interpreta Scriptura. Asta e cu gramatica. Nu poți pur și simplu să smulgi ceva de acolo și să faci să spună ceva; trebuie să spui: lucrurile sunt spuse în această ordine, iar aceasta are sens doar în această ordine, și lasă cuvintele tale să spună ceea ce spune Cuvântul.

Așadar, trebuie să luați întâi textul. Și oamenii mă întreabă deseori: ce faci mai întâi când pregătești un mesaj? Primul lucru pe care îl fac este să studiez textul pentru a afla exact care sunt substantivele proprii, ce înseamnă termenii în limba greacă, care este ordinea propozițiilor și care este structura, care este gramatica, astfel încât să știu care este complementul direct, care este complementul indirect, care este subiectul, care este predicatul, care este adverbul, care este adjectivul, care este locuţiunea adverbială, care este propoziția condițională. Toate acestea pentru ca tu să știi exact ce se spune. Aceasta este gramatica.

Al patrulea principiu. Unii dintre voi până la acest moment spun, vai, știți, mi-e teamă că nu voi putea să-mi studiez propria Biblie, dar nu vă faceți griji pentru asta. Vă dau doar principiile de bază. Sunteți capabili să le aplicați la diferite niveluri, în funcție de cât timp ați fost creștini, iar Duhul Sfânt vă va întâlni în punctul în care puteți face față. Vom vorbi despre asta imediat. Acum, numărul patru este ceea ce eu numesc principiul sintezei. Sinteza. Ceea ce vechii reformatori obișnuiau să numească analogia Scriptura, sau analogia Scripturii. Acesta este principiul sintezei și înseamnă următorul lucru: că nicio parte a Bibliei nu contrazice o altă parte. Cu alte cuvinte, dacă un singur autor a scris întreaga Biblie, atunci aceasta va avea o unitate extraordinară de ansamblu. Și dacă se găsește ceva în pasaj care nu se potrivește cu ceva din alt pasaj, atunci unul dintre cele două este interpretat greșit, pentru că Duhul Sfânt nu se contrazice pe Sine.

Așa că, foarte des când vă predic, vă explic din pasaj tot ceea ce se află acolo. Vă spun termenii, sensul, structura, iar apoi încep să vă duc la diferite pasaje din alte cărți din Biblie pentru a vă arăta că acesta se încadrează în analogia completă a Scripturii. Imaginea de ansamblu se leagă.

J.I. Packer, în cartea sa, „Dumnezeu a vorbit”, spune, și citez: „Biblia apare ca o orchestră simfonică avându-l ca Toscanini pe Duhul Sfânt. Fiecare instrumentist a fost adus de bunăvoie, spontan, creativ să cânte notele Sale, exact așa cum a dorit marele dirijor. Deși niciunul dintre ei nu a putut auzi vreodată muzica ca întreg, rostul fiecărei părți devine pe deplin clar doar atunci când este văzut în relație cu toate celelalte”. Am încheiat citatul. Este exact ceea ce a scris Petru când a spus în 1 Petru 1:10. Ei au privit în Scriptură pentru a vedea ce scriau, pentru că era dincolo de capacitatea lor de înțelegere. Nici măcar scriitorii Bibliei nu vedeau cum se leagă între ele. Așadar, Scriptura trebuie să se lege cu restul Scripturii.

Acum, în principiu, asta e tot. Vreți să știți cu ce îmi petrec timpul? Cu aceste patru lucruri. În primul rând, citesc Biblia și văd care este sensul ei literal. Apoi, reconstruiesc cadrul istoric, după care mă ocup de gramatică, iar mai apoi încerc să o încadrez în imaginea de ansamblu a Scripturii, în imaginea de ansamblu.

Și mai există un element. Încă unul, al cincilea. Și acesta este ceea ce eu numesc principiul practic. Ultimul lucru pe care îl faceți este: să faceți o aplicare a acestuia, este principiul practic. Adică pun întotdeauna întrebarea: Ei bine, și ce importanță are? Este extraordinar, dar ce legătură are asta cu mine? Și aici este locul în care obțineți o largă posibilitate de aplicare a principiilor Scripturii. 2 Timotei 3:16 spune: “Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu și este”, cum? “de folos”. Cât din ea este folositoare? Toată. Este folositoare pentru instruire. Așa că trebuie să o faci practică. Trebuie să o faci să spună ceva pentru bărbatul și femeia care trăiesc viața pe care Dumnezeu îi cheamă să o trăiască acum. Aici și acum. Deci, asta este vital. Nu poți pur și simplu să faci un fel de abordare de tip turn de fildeș, undeva în ceață. Trebuie să o aduci acolo unde sunt ei.

Asta e tot, oameni buni. Acestea sunt cele cinci elemente pentru a construi o lecție bună, cele cinci elemente pentru o predică bună, cele cinci elemente pentru orice studiu biblic.

Și mai există un alt element care este umbrela sub care se află toate celelalte. Iar eu îl numesc Duhul Sfânt iluminator, Duhul Sfânt iluminator. Știți, toate lucrurile pe care tocmai vi le-am spus vor ieși greșit fără Duhul Sfânt, știți asta? Toate acestea. De ce? Pentru că în 1 Corinteni 2:14 se spune: „Omul firesc nu primește lucrurile Duhului lui Dumnezeu, căci pentru el, sunt o nebunie, și nu le poate înțelege pentru că trebuie judecate duhovnicește”. Și, în același capitol se spune că numai Duhul Sfânt ne poate arăta adevărul. Numai Duhul Sfânt ne poate conduce spre el. Iar fără Duhul Sfânt, Biblia nu poate fi înțeleasă. Rămâne un mister. Dar când vine Duhul lui Dumnezeu, atunci are loc iluminarea. Iar iluminarea înseamnă pur și simplu că înțelegi ceea ce a fost scris. Și ascultați, singura persoană care poate înțelege Biblia este un credincios. Și voi face un pas mai departe: singura persoană care poate înțelege cu adevărat Biblia este un credincios care trăiește o viață curată.

Nu te poți apropia de Biblie pentru a încerca să o studiezi cu păcatul în viața ta. Am cunoscut creștini care pretind că studiau Biblia și trăiau în păcat şi acest lucru era cunoscut. Și ori de câte ori dădeam peste ei, îi întrebam dacă se așteaptă să învețe ceva? Adică, nu au un recipient adecvat pentru a primi informațiile. „Găleata ta este acoperită de păcatul tău, este plină de gunoi. Adevărul pur și simplu ricoșează”. Veți întreba: „De unde ai luat asta?”. 1 Petru, capitolul 2, versetul 1. „Lepădați dar orice răutate, orice vicleșug, orice fel de prefăcătorie, de pizmă și de clevetire, și ca niște prunci născuți de curând, să doriți laptele duhovnicesc și curat, pentru ca prin el să creșteți”. Și nu poți să-l dorești și să crești cu adevărat prin el, până când nu scapi de gunoi, înțelegeți? Versetul 1 vine înainte de versetul 2. Destul de simplu. Și astfel, numai un credincios îl va înțelege cu adevărat și numai un credincios care trăiește în curăție va înțelege cu adevărat profunzimea lui.

Dar vă spun eu, asta se datorează faptului că Duhul Sfânt este acolo. Știți, am citit o mulțime de cărți la vremea mea și sper să citesc mult mai multe, dar știți, de multe ori când citesc o carte, nu înțeleg ce citesc. Sunt ca omul acela care se îndrepta spre Gaza, știți, omul cu care s-a întâlnit Filip, nu înțeleg multe lucruri. Și, când citesc o carte scrisă de cineva, mă întreb: „Ce zice aici? Nu înțeleg asta”. Și de multe ori mi-am dorit. „Doamne, aș vrea să fie aici ca să-l pot întreba”. N-ar fi frumos dacă de fiecare dată când cumperi o carte ai avea parte de o săptămână cu autorul? Poți să-mi explici, te rog, ce ai scris? O, da, păi nu vedeți că e foarte clar, bla bla bla bla. Păi, vrei să știi ceva? În ziua în care această Carte a devenit a ta, autorul ei a devenit al tău, nu pentru o săptămână, ci pentru toată viața ta. Nu-i așa că e minunat? Nu numai că aveți cuvântul scris, dar îl aveți și pe Învățătorul adevărului, Cel care a scris-o, iar acesta este elementul iluminator. Acum, asta nu înseamnă că poți sta într-un colț și poți spune: de-acum sunt gata să primesc învățătură. Și îl pui să te învețe. Echilibrezi slujba de învățătură a Duhului Sfânt cu sârguința cerută în Timotei, nu-i așa? „Studiază ca să te arăți ca un lucrător încercat sau fii sârguincios”, împarte drept. El te va lumina doar în ceea ce ai studiat cu sârguință. Pinnock spune: „A face apel la Duhul în afară de Scriptură este un fanatism subcreștin”. Nu poți face apel la Duhul Sfânt, și să zici: El mă va învăța. În afară de Scriptură, acest lucru nu are nicio legătură cu creștinismul. Este un fel de fanatism.

Pe de altă parte, Pinnock spune: a face apel la Scriptură în afara unei dependențe totale de Duhul Sfânt este doar o presupunere. Să nu presupuneți că sunteți suficient de deștepți pentru a înțelege Scriptura fără Duhul Sfânt. Și mi-e teamă, din păcate, că mișcarea carismatică este adesea o formă de misticism subcreștin, pentru că ei par să echivaleze revelația cu inspirația şi cu iluminarea și fac ca totul să se întâmple într-un glob magic de sticlă, în timp ce deschid Biblia, iar Duhul Sfânt le spune ce înseamnă. Acestea sunt principiile.

Bun, acum, săptămâna trecută, am analizat primul punct: de ce este important să interpretăm corect. Acum v-am oferit punctul al doilea: care sunt principiile? Dar vreau să vă prezint și punctul al treilea: câteva exemple de ceea ce se întâmplă atunci când aplici sau nu principiile. Și am avut o mulțime de exemple și voi sări peste o grămadă, pentru că vreau să le ating doar pe cele pe care le-am menționat la început și vi le voi prezenta pe celelalte săptămâna viitoare.

Am menționat chiar de la început despre Matei capitolul 12. Așa că haideți să ne uităm la el. Primul lucru pe care l-am văzut în cartea pe care au scris-o frații Hunter este că, dacă denigrezi limbile în mișcarea carismatică din zilele noastre, ai putea fi vinovat de hula împotriva Duhului Sfânt (un păcat de neiertat). Asta este ceea ce spune textul respectiv? Spune acest text că, dacă încerci să evaluezi mișcarea carismatică din punct de vedere biblic, vei săvârși un păcat care nu se iartă? Spune oare că, dacă atribui vreodată vorbirea în limbi lui Satana, vei comite păcatul de neiertat? Să vedem ce spune.

Versetul 24 din Matei 12, și aici vom încerca să aplicăm câteva dintre principii pentru a vă arăta. „Când au auzit fariseii”, adică au auzit că Cristos a scos demoni în versetul 22, El a fost Cel care a scos, Cristos a scos acești demoni. „Când au auzit fariseii, au zis: ‘Omul acesta nu scoate dracii decât cu Beelzebul, domnul dracilor’”. Acesta este doar un alt termen pentru Satan. „El scoate demoni prin puterea lui Satan”. Asta au spus ei.

Acum, vreau să vedeți ceva. Primul lucru pe care trebuie să-l facem este să lucrăm cu sensul literal. Sensul literal este: El a scos afară dracii cu domnul dracilor, Satana. Oh, da, asta e simplu! Apoi trebuie să ne uităm în istorie. Ce se întâmplă aici din punct de vedere istoric? Haideți să luăm acest principiu istoric și să facem o scurtă aplicare a lui. Mai întâi de toate, ceea ce aflăm este că Isus a fost prezent timp de trei ani. Și în toți acești trei ani, El a arătat în mod explicit și în mod repetat, de zeci de ori, literalmente în mod repetat, evidențiindu-le fără să fie infirmat, că El este Dumnezeu. Minune după minune, după minune, de ce, nici măcar nu sunt numărate. Vreau să spun că sunt atât de multe încât la sfârșitul Evangheliei lui Ioan se spune: „Dacă s-ar fi scris cu de-amănuntul, cred că nici chiar în lumea aceasta nu ar fi putut încăpea cărțile care s-ar fi scris despre lucrurile pe care le-a făcut El”. Așa că nu există nici măcar o modalitate de a începe să descriem modurile în care acei farisei L-au văzut pe Isus dovedind că era Dumnezeu. Din nou, și din nou, și din nou. Iar un alt mod era prin puterea asupra lui Satan.

În timp ce ei ar fi trebuit să fie aici spunând că El este Dumnezeu, ei erau la 180 de grade spunând că o face prin puterea lui Satan. Observați, ei ajunseseră la concluzia opusă. Vedeți? Opusul. Aici nu e parțial, ci exact opusul. Ei nu au spus, oh, este un om destul de bun, cine știe? Nu. Au spus opusul că El este de la diavolul. Deci ei au ajuns atunci la concluzia că Cristos a făcut ceea ce a făcut sub puterea satanică.

Acum, dacă ar fi să folosim principiul sintezei, am afla, uitându-ne pur și simplu la botezul lui Isus Cristos, că Isus a făcut ceea ce a făcut prin puterea Duhului Sfânt, vă amintiți? Duhul Sfânt a coborât peste Cristos. Până în acel moment, El nu făcuse niciodată o minune. Știați asta? Da. În Ioan 2, după botezul Său, a mers la Cana și a transformat apa în vin, iar textul spune: „Acest început al semnelor Lui l-a făcut Isus”. Nu a mai făcut nicio minune înainte de asta. În ciuda a ceea ce au spus oamenii de-a lungul timpului, că Isus a reparat aripioare rupte la păsări când era copil, nu este adevărat. S-ar putea să le fi reparat aripa, dar a trebuit să folosească un băț. Abia când a început slujba Sa, când Tatăl L-a autentificat, când a venit Duhul Sfânt, a urmat acest început al semnelor Sale. Și de atunci a început să dovedească cine era El. Dar a fost prin puterea Duhului, cumva, într-o manieră extraordinară, Fiul conectat cu Duhul, conectat cu Tatăl, a făcut totul împreună. Și totuși, Fiul atribuie slujirea Sa Duhului.

De ce a venit Duhul Sfânt peste El, a spus Isaia, ca să propovăduiască și să facă minuni. De aceea a venit Duhul. Așadar, El a făcut ceea ce a făcut nu prin Satan, ci prin cine? Prin Duhul Sfânt. Dar în loc să concluzioneze că era Duhul Sfânt, ei au concluzionat contrariul. Ei bine, Isus le răspunde. Acum vedeți cum istoria și analogia Scripturii ajung să aibă sens? Acum mergem la versetul 25. „Isus care le cunoștea gândurile, le-a zis: ‘Orice împărăție dezbinată împotriva ei însăși este pustiită. Și orice cetate sau casă dezbinată împotriva ei însăși nu poate dăinui. Dacă Satana scoate afară pe Satana, este dezbinat (împotriva lui însuși), deci, cum va dăinui împărăția lui?’”. Vă puteți opri aici. El spune că este cel mai prost răspuns pe care l-am auzit vreodată. Dacă eu îl alung pe Satana cu Satana, ce credeți că își face Satana lui însuși? Își distruge propria împărăție. Dar vedeți, ideea este că ura lor față de Cristos avea un control total asupra logicii lor. Așa că ceea ce era rațional a dispărut. Așa că Isus le spune: Asta este ridicol.

Acum uitați-vă la versetul 31. „De aceea vă spun: orice păcat și orice hulă vor fi iertate oamenilor. Dar hula împotriva Duhului Sfânt nu le va fi iertată oamenilor”. Acum ascultați-mă, ce se spune aici? Zice că dacă spunem un cuvânt împotriva mișcării carismatice, înseamnă că am comis acest lucru? Nu. Trebuie să înțelegeți contextul. Trebuie să cunoașteți contextul istoric. „Orice păcat și orice hulă vor fi iertate oamenilor”. Omul neregenerat poate fi iertat de orice, de orice. Dar hula continuă împotriva Duhului Sfânt nu va fi iertată. Mai devreme sau mai târziu, pentru a fi iertat, ascultați acest lucru. Mai devreme sau mai târziu, pentru a fi iertată, fiecare persoană va trebui să înceteze să mai hulească împotriva Duhului Sfânt, nu-i așa? Pentru că tocmai Duhul Sfânt, vezi Ioan 16, este cel care convinge de păcat, de neprihănire și de judecată. Trebuie să fii născut din Duhul Sfânt. Duhul este agenția de regenerare din Trinitate. Și, cândva, omul trebuie să înceteze să mai hulească Duhul pentru a fi mântuit. Nu înțelegeți?

Așadar, dacă un om continuă să hulească Duhul Sfânt, nu are cum să fie creștin. Iertarea nu poate veni în viața cuiva care face asta. Dar aici este chiar mai mult decât atât. Aceasta este doar o posibilă interpretare. Îngăduiți-mi să vă prezint versetul 32. „Oricine va vorbi împotriva Fiului omului, (îi) va fi iertat. Dar oricine va vorbi împotriva Duhului Sfânt, nu i se va ierta, nici în veacul acesta, nici în veacul viitor”. Acum, observați, ați putea spune un cuvânt împotriva Fiului omului. Fiul omului este numele uman al lui Isus, nu-i așa? Care era numele Său divin? Fiul lui Dumnezeu. Numele Său uman, Fiul omului. Ați putea spune unele lucruri neplăcute despre umanitatea Lui. S-ar putea să aveți unele întrebări legate de felul în care arăta, de felul în care Se purta sau de manierele Sale, sau ceva de genul acesta. S-ar putea să vreți să spuneți ceva despre umanitatea Sa. Dar dacă atribuiți lucrările Sale, care sunt făcute de Duhul Sfânt, lui Satana, nu aveți cum să fiți mântuiți. Înțelegeți ce vreau să spun? Asta este tot ce spune El. Dacă, atunci când aveți toate dovezile, toate informațiile și toate revelațiile despre Cristos, minune după minune și miracol după miracol, El le spune acestor farisei, ați avut totul pentru a trage concluzia voastră și dacă ziceți că El este satanic, voi sunteți fără speranță.

Sunteți fără speranță, pentru că ați avut parte de apogeul revelației. Aceasta este cea mai mare revelație pe care Dumnezeu a putut-o oferi. Ce putea să facă mai mult decât să-L trimită pe Isus în lume ca Dumnezeu? Ce putea să facă mai mult decât să-L lase trei ani? Ce putea să facă mai mult decât să-L pună să facă minuni, după minuni, după minuni; să dea învățătură, după învățătură, după învățătură. Și dacă concluzia voastră este că El este satanic și că a făcut toate acestea prin Duhul Sfânt, ați negat lucrarea Duhului Sfânt. Și ați atribuit-o lui Satana. Astfel că sunteți fără speranță. Asta este ceea ce spune El. Așa că, vedeți, ideea de aici nu are nimic de-a face cu limbile, cu mișcarea carismatică sau cu ceea ce spuneți astăzi despre asta în încercarea de a o evalua din punct de vedere biblic. Acest lucru este total străin de toată chestiunea.

Aș adăuga o notă de subsol. Sfârșitul versetului 32. „Păcatul acesta (hula împotriva Duhului) nu va fi iertat, nici în veacul acesta, nici în veacul viitor”. Acum, la ce veac se referă? Ce spune Domnul? Ei bine, ce veac era când vorbea El? Ei bine, nu era epoca bisericii. Când a început biserica? La Cincizecime, în Fapte 2. Acesta este veacul în care Isus este pe pământ, nu-i așa? În această perioadă de timp. Deci, acesta este un păcat pentru acea perioadă de timp în care Cristos era pe pământ, când El era acolo făcând semne, făcând minuni, și făcând miracole. Acesta este apogeul. „Nici în veacul acesta, nici în cel viitor”. Acum, pentru fiecare evreu, care era veacul viitor? Împărăția, marea Împărăție. Evreul nu a văzut epoca bisericii. Evreul nu avea conceptul de taină a bisericii, așa că evreul privește în viitor la împărăție. Și ascultați, în timpul Împărăției, cine domnește pe pământ? Cristos. El se va întoarce din nou. Vedeți, acest păcat nu poate fi comis decât atunci când Cristos este pe pământ. El este pe pământ doar de două ori: o dată în timpul evangheliilor, și o dată în timpul Împărăției. Adică în veacul acesta și în cel viitor.

Acum, vedeți, ultimul principiu care tocmai a fost aplicat este cel gramatical. Am studiat ce înseamnă aceasta. Am analizat asta în ceea ce privește alte texte ale Scripturii care vorbesc despre veacul care va veni, cum ar fi Evrei 6, puterile veacului ce va veni, și știm că înseamnă împărăția. Acum, punând laolaltă principiile de interpretare, descoperiți că acesta este un păcat care putea fi comis doar atunci când Isus era aici. Putea fi comis doar atunci și în împărăție. Este irelevant pentru noi astăzi. Dar aș adăuga ceva. Voi spuneți: „John, cum rămâne cu aplicarea? Ce ne spune nouă?”. Ne spune atât de multe, ne spune că și astăzi, dacă cineva Îl respinge pe Isus Cristos și respinge cercetarea și chemarea Duhului Sfânt, nu va fi niciodată iertat, nu-i așa? Acesta este doar un adevăr general. Dar vedeți, dacă mergeți doar la acest verset și îl interpretați corect, nu puteți folosi acest verset pentru a apăra faptul că vorbirile în limbi sunt bune și că a nega limbile înseamnă a nega Duhul Sfânt.

Celălalt verset pe care l-au folosit a fost Evrei 13:8. Să ne uităm la el. Trebuie să ne uităm repede la el. Evrei 13:8, am avut un timp atât de împlinitor azi încât am uitat. „Isus Cristos, același ieri, astăzi și în veci”. Ei spun că tot ce a făcut atunci, face și acum, și că nu se poate schimba, că nimic nu se schimbă și că totul continuă. Revelația continuă, și limbile continuă, și vindecările continuă, și minunile continuă, și continuă, și continuă, și totul continuă. Așa că toate trebuie să se întâmple, iar ei spun că a nega acest lucru, înseamnă a nega caracterul Său. Ascultați cu atenție, nu are logică. În primul rând, spune: Isus Cristos, este același ieri. Și vorbește despre ziua de ieri. Ei bine, ascultați, a fost El, a fost Cristos Cel care să fi trăit într-un trup uman în Galileea în timpul Vechiului Testament? Nu, El este îngerul Domnului. Ei bine, ce a fost El chiar înainte de Vechiul Testament? El a fost a doua persoană a Trinității în ceruri.

Așadar, cum rămâne cu ieri? Cum rămâne cu ziua de mâine? Ei bine, ascultați, când a venit pe pământ prima dată, a venit în umilință. Când va veni a doua oară, nu va mai fi la fel. Va fi în glorie. Prima dată a venit ca un slujitor suferind. A doua oară vine ca un rege înălțat. Vedeți, nu se vorbește despre circumstanțe; se vorbește despre caracterul Său etern, care este neschimbător. Dar modul în care El îl manifestă este diferit. Noi nu mai oferim jertfe. Noi nu mai ucidem animale, dar ei o făceau înainte. Și dacă ei spun că toate darurile trebuie să continue pentru că Isus este același ieri, astăzi și în veci, atunci cum se face că limbile, profeția și cunoașterea vor înceta dacă El este același pentru totdeauna? Și asta este ceea ce se spune. Vedeți, pur și simplu nu se potrivește. Trebuie să împărțiți drept Cuvântul.

Înapoi la Marcu 16 pentru un minut. Marcu 16. În primul rând, nu vreau să intru într-o mare dezbatere pe această temă, dar există o mulțime de discuții legate de text cu privire la faptul dacă Marcu 16 este inclus sau nu [în Canon]. În toate manuscrisele antice de încredere pe care le avem, fără excepție, versetele 9-20 nu apar. Ele nu apar până în secolul al V-lea după Cristos. Sinaiticus și Vaticanus sunt cele mai importante două manuscrise antice, și niciunul dintre ele nu are acest lucru. Și există o multitudine de manuscrise grecești pe care le avem, literalmente sute. Mai devreme de secolul al V-lea, niciunul dintre ele nu are acest lucru. Așadar, există o anumită decizie cu privire la faptul că este probabil ceva adăugat de un scrib din secolul al V-lea, dintr-un anumit motiv, aceste versete: 9-20. Și, întâmplător, există, de asemenea, undeva între opt și o duzină de cuvinte care sunt folosite în acest final și pe care Marcu nu le folosește nicăieri altundeva, care sunt total străine de vocabularul său. Așa că se poate ca acest lucru să fi fost adăugat. Dar haideți să presupunem, pentru că într-adevăr nu avem dovezi pozitive, și nu vrem să punem deoparte ceva care nu ar trebui să fie. Să presupunem că aparține [Canonului], apoi să vedem ce ar spune ei despre asta. Înțelegeți? Versetul 15, le-a spus: „Duceți-vă în toată lumea și propovăduiți Evanghelia la orice făptură”. Acum, asta e bine. Avem asta în celelalte evanghelii, și acolo se termină întotdeauna în celelalte evanghelii. Nu avem altceva mai departe, dar aici avem altceva. „Cine va crede și se va boteza va fi mântuit, dar cine nu va crede va fi osândit. Iată semnele care vor însoți pe cei ce vor crede: în Numele Meu vor scoate draci, vor vorbi în limbi noi, vor lua în mână șerpi, dacă vor bea ce va de moarte nu-i va vătăma, își vor pune mâinile peste bolnavi și bolnavii se vor însănătoși”.

Acum, pentru cei care vor fi mântuiți, spune el, vor urma niște semne. Observați vă rog. Cinci lucruri extraordinare, uimitoare: scoaterea demonilor, vorbirea în limbi, mânuirea șerpilor, consumarea otravei, punerea mâinilor și vindecarea bolnavilor. Acum, carismaticii zic: „Vedeți? Astea [sunt lucrurile care] trebuie să-i însoțească pe cei ce cred”. Interpretarea lor este că cei ce cred se referă la toți creștinii, din toate timpurile, din toate veacurile, pentru că Isus este același ieri, azi și în veci. Astfel că asta trebuie să fie o realitate întotdeauna. Ei bine, prima mea întrebare este următoarea: mai întâi, toți creștinii din toate timpurile scot demoni? Oare toți vorbesc în limbi? Toți iau în mână șerpi, toți beau otravă și nu sunt vătămați? Și pot să pună mâinile pe bolnavi oricând și toți se însănătoșesc? Vedeți, iarăși este vorba de principiul istoric. Nu se potrivește, nu-i așa?

Știți, este trist să spun, dar sunt mulți oameni carismatici care au boli. O mulțime de oameni carismatici care au în familiile lor oameni care mor de cancer. Se pare că nu reușesc să facă acel verset să funcționeze. Și știți, au existat creștini de-a lungul timpului care au murit din cauza otrăvurilor și a mușcăturilor de șarpe. Așa este. Și știți ce se spune, problema este, iată ce spun frații Hunter, problema este că: trebuie să cedezi și trebuie să te supui Domniei lui Cristos, să te înclini înaintea Lui în supunere și să ceri aceste lucruri. Vreți să știți ceva? Unde se precizează asta? Unde se menționează așa ceva? Textul spune: „Iată semnele care vor însoți pe cei ce cred, bum, bum, bum, bum. Care sunt condițiile? Care sunt condițiile? Cei care? Cred, atât. Aceasta este singura condiție. Nu spune să cedezi, să te supui, să cauți, să ceri, să implori după aceste lucruri. Nu spune nimic despre asta.

Acuma veți zice, bine, dacă nu este adevărat pentru întreaga biserică, atunci ce înseamnă? Ei bine, dragii mei, asta a fost ceva real pentru un grup de oameni. Și știți pentru cine? Pentru comunitatea apostolică. Pentru ei a fost ceva real. Ei au făcut aceste lucruri. Singurul pe care nu știm sigur că l-au făcut a fost acela de a bea otravă de moarte. Avem incidente în acest sens, dar poate că s-a întâmplat și asta. Dar cu siguranță nu s-a întâmplat după epoca apostolică și cu siguranță nu este normativ astăzi, iar noi am citit nu demult despre niște oameni din Orient care credeau că încă mai pot lua în mână șerpi și sunt morți.

Dar vedeți, dacă o faceți să se aplice apostolilor, puteți arăta că, într-adevăr, s-au întâmplat aceste lucruri. Ei au scos demoni. Ei au vorbit în limbi noi. Au făcut-o. Pavel, aduceți-vă aminte, a fost mușcat și a aruncat șarpele în foc. Aceste lucruri pot fi justificate într-un anumit sens în comunitatea apostolică, dar nu de-a lungul întregii istorii a bisericii. Și este ridicol să îi faci pe oameni să creadă că pot, pentru că ce lucru frustrant este să realizezi că motivul pentru care cineva din familia ta nu se poate însănătoși este pentru că tu nu ești suficient de spiritual pentru a revendica ceea ce ai. Ce sentiment de vinovăție este acesta!

Și un ultim text din Scriptură, v-am spus la început că ei îl folosesc. 1 Petru 2:24, și vreau să spun ceva aici. Ei zic că 1 Petru 2:24 înseamnă că suntem vindecați prin ispășire, pentru că la sfârșitul versetului, ei bine, tot versetul spune: „El a purtat păcatele noastre în trupul Său, pe lemn, pentru ca noi, fiind morți față de păcate, să trăim pentru neprihănire, prin rănile Lui ați fost vindecați”. Ei spun, vedeți, există vindecare în ispășire.

Acum, preaiubiților, există doar un test simplu aici. Am putea să vă dăm mai multe, dar haideți să ne uităm la unul pentru început. Ce înseamnă a fi vindecat în acest verset? Este vorba de vindecare fizică? E spirituală. Vedeți vindecare fizică undeva aici? Nu este nicăieri aici. Când a murit pe cruce, El ce a purtat? Păcatele, în propriul Său trup. Pentru ca noi să trăim pentru neprihănire, nu pentru sănătate. Vreți să știți ceva? Sufletele noastre au fost răscumpărate, trupurile noastre nu. Romani 8:23 spune: “Suspinăm în noi și așteptăm înfierea, adică răscumpărarea trupului nostru”, nu-i așa? Iar al meu geme tot timpul, mai mult decât a gemut vreodată. Da, trupurile noastre nu sunt răscumpărate. Vedeți, în Isaia 53:5 se spune: prin rănile Lui suntem vindecați, dar nu despre asta vorbea Isaia. El vorbea despre vindecarea de care Israel avea nevoie. Și dacă citiți Isaia 1 este clar. Din nou, vă întoarceți la principiul sintezei. Isaia 1 spune: „Sunteți bolnavi de păcat”. Există putreziciune. Nu există sănătate în oasele voastre. Sunteți contaminați de păcat. Și apoi capitolul 53 revine și spune: „Dar prin rănile Lui, sunteți vindecați”. Și este vorba despre vindecarea păcatului. Nu vindecarea fizică.

Iar când se spune că a purtat bolile noastre, se vorbește despre bolile sufletelor noastre. În Matei 18 se face aluzie la faptul că, într-un anumit sens, El a purtat boala. Și ceea ce vrea să spună este că asta s-a realizat prin compătimirea inimii Sale. Iar acest lucru este clarificat în Evrei 4:15, unde se spune: El este Marele Preot care are milă de slăbiciunile noastre. El nu primește bolile noastre. El simpatizează cu durerea pe care o avem în ele.

Și veți observa încă un lucru în 1 Petru 2:24. Priviți asta. „Prin rănile Lui ați fost” ce? „Ați fost vindecați”. La timpul trecut, arătând înapoi la cruce. Acolo, pe cruce, ați fost vindecați, iar asta se referă la mântuire. Nu spune: “prin ale cărui răni veți fi mereu vindecați”. Și iată, ajungi direct la gramatică și la principiul timpului verbului. Vedeți, luați aceste principii, le aplicați și ceea ce rezultă pur și simplu nu poate susține unele dintre afirmații.

Bun, haideți să ne rugăm. Tată, tocmai am abordat astăzi câteva lucruri foarte importante. Nu atât de mult în ceea ce privește abordarea specifică a mișcării carismatice, ci în ceea ce privește modul în care tratăm Scriptura Ta - Cuvântul Tău. Fă-ne să studiem cu credincioșie Tată, în Numele lui Isus. Amin.

SFÂRȘIT