Am început săptămâna trecută, vom continua săptămâna aceasta și vom încheia această scurtă serie. Și potrivit este să înțelegem exact despre ce este vorba și care este forma sau modelul pe care Noul Testament îl stabilește pentru biserică. Acum, în lunile care au trecut, am vorbit despre relația credincioșilor unii cu alții în trupul lui Cristos.

Aceasta este biserica invizibilă și vreau să înțelegeți distincția. Am vorbit despre modul în care creștinii sunt legați unii de alții într-un mod invizibil. Dar acum vorbim, nu atât despre biserica invizibilă, nu atât despre trup și despre slujirea noastră prin daruri unii față de alții, cât despre modelul și forma pentru biserica vizibilă. Când ne adunăm în Ziua Domnului, când ne strângem în acest loc, adunându-ne în calitate de credincioși, ce formă ar trebui să urmăm? Ce modele oferă Noul Testament pentru biserica adunată în mod vizibil? În această serie vom aminti despre: biserica invizibilă, slujirea prin darurile spirituale, părtășia ca trup al lui Cristos și toate aceste domenii pe care le-am discutat în legătură cu această serie cu câteva luni în urmă.

Acum, știți cu toții că noi suntem biserica lui Cristos. Fiecare credincios face parte din biserică. Noi suntem biserica. Toți cei care Îl iubesc pe Isus Cristos sunt răscumpărații Lui, proprietatea Lui, copiii Lui adunați laolaltă. Noi suntem trupul lui Cristos. Suntem una din punct de vedere pozițional, în virtutea faptului că am fost botezați în trup prin Duhul lui Dumnezeu. Suntem un organism viu. Suntem o comunitate a celor răscumpărați de Isus Cristos. Suntem un trup tainic, spune Pavel, un grup invizibil. Adică lumea nu ne poate vedea. Nu ne arătăm întotdeauna în exterior. Nu suntem marcați de o etichetă care să ne identifice întotdeauna ca fiind adevărați credincioși. Și, așa cum am menționat data trecută, uneori nici măcar noi înșine nu știm cine este creştin autentic și cine nu. Și astfel, suntem foarte atenți să ne asigurăm că ne rugăm, studiem și analizăm viața cuiva cât de atent putem, înainte de a-l pune într-o poziție de conducere creștină pentru a determina dacă este autentic sau nu, pentru că știm că Satan sădește neghină printre grâne.

Prin urmare, Cristos a conceput biserica ca pe un trup invizibil al celor care îl iubesc. Însă El a conceput-o și astfel încât să fie vizibilă pentru lume. Ați auzit mărturia unui filozof păgân care a văzut în biserică ceva frumos și ceva unic. Acesta este proiectul lui Dumnezeu, ca biserica invizibilă să devină vizibilă și, prin vizibilitatea sa colectivă, să fie o mărturie vie în lume a puterii Evangheliei lui Isus Cristos. Tragedia este că biserica vizibilă nu este întotdeauna biserica invizibilă, iar biserica invizibilă nu este întotdeauna vizibilă.

Acum, dacă puteți descâlci asta, cred că veți înțelege ce vreau să spun. Noi, cei care suntem cu adevărat credincioși, nu ne arătăm întotdeauna așa, iar uneori oamenii care par a fi credincioși nu sunt. Și, astfel, imaginea pentru lume este amestecată și confuză, în mod diabolic. Acesta a fost planul lui Satan tot timpul. Dar, în ciuda efortului lui Satan de a încurca lucrurile, biserica trebuie să fie vizibilă. Sunt o mulțime de oameni astăzi care spun că nu avem nevoie de biserică, că nu avem nevoie de biserica locală. Nu avem nevoie de o clădire la colț de stradă. Și nu avem nevoie să ne adunăm împreună. Ar trebui să fie spontană, orientată spre casă, spre locuință, în ținuturile izolate. Însă eu cred că Dumnezeu a conceput biserica pentru a fi o mărturie vizibilă pentru lume atunci când se adună.

Așa cum am menționat duminica trecută, când v-ați trezit în această dimineață și ați venit în acest loc, ați fost o mărturie vie a lui Cristos cel viu. Aceasta este ziua învierii Domnului.

Și eu cred în planul lui Dumnezeu. El ne-a chemat împreună. Și cu confuzia și amestecul pe care Satan le-a adus, ne cere ca mărturia noastră să fie cu atât mai clară. Trebuie să fim clari în ceea ce privește mărturia noastră pentru a străluci înconjuraţi de confuzie.

Acum, care este forma corectă? Care este modelul pe care biserica trebuie să-l urmeze în ceea ce privește închinarea, părtășia și adunarea pentru studiu? Ei bine, am revăzut data trecută, în primul rând, istoria bisericii, analizând prima biserică, fundamentul bisericii, biserica din Ierusalim. Am văzut că prima adunare locală s-a format în ziua Cincizecimii. Am văzut că a fost o adunare foarte mare. Au fost 3.000 de oameni care s-au adăugat în prima zi. Aceștia, mulți dintre ei, au plecat, dar (biserica) a continuat să crească în fiecare zi, ne spune Fapte 2. Acea biserică era o biserică în creștere, o biserică înfloritoare, o biserică a Duhului Sfânt, o biserică productivă, o biserică binecuvântată de Dumnezeu, o biserică dinamică și o biserică care s-a răspândit.

Pe măsură ce o priveam cu atenție, am vrut să aflăm care sunt ingredientele care au făcut-o să fie o astfel de biserică. Și am descoperit că erau practic patru lucruri, plus încă unul, care o făceau să fie ceea ce trebuia să fie. Era implicată cu adevărat numai în patru lucruri: studierea învățăturii apostolilor, părtășia, frângerea pâinii în jurul mesei de comuniune, și rugăciunea. Aceste patru lucruri. Acesta a fost începutul și sfârșitul programului primei biserici. Iar al cincilea lucru era că toată lumea mergea peste tot vorbind despre Isus Cristos.

Iar când vorbim despre ceea ce este biserica astăzi, trebuie să realizăm că biserica de astăzi este mult diferită în multe privințe. Mulți oameni au decis că, pentru a avea o biserică eficientă, trebuie să ai un centru de divertisment, cu super-programe și trucuri. Trebuie să-i ignori pe cei neangajați și să programezi pentru ei, fără nicio obligație din partea lor. Dar nu așa a fost în biserica primară. Ei făceau patru lucruri. Studiau doctrina, aveau părtășie, se rugau și frângeau pâinea. Și, ca urmare, toată lumea mergea peste tot predicând Evanghelia. Și acestea sunt cu adevărat începutul și sfârșitul a ceea ce biserica este concepută să fie în timpul în care este împreună și în timp ce există împreună. Acea biserică a fost o biserică a învățăturii, a fost o biserică a părtășiei, a fost o biserică a rugăciunii și a fost o biserică care s-a întâlnit la masa Domnului pentru a participa la amintirea morții Sale. Și apoi, a fost o biserică care a ieșit în lume pentru a comunica ceea ce credea. Iar efectul a fost fantastic. Biblia ne spune în Faptele Apostolilor 2:47, că au fost apreciați de întregul popor. Și în fiecare zi, oamenii se adăugau la biserică.

Biserica vizibilă din Ierusalim a avut un impact. A avut un impact dinamic. Era o adunare locală de credincioși adunați împreună, care se întâlneau în prima zi a săptămânii pentru studierea Cuvântului lui Dumnezeu, pentru părtășie, frângerea pâinii și rugăciune. Și apoi, părăsind acel loc după prima zi a săptămânii, continuau să se întâlnească împreună după cum puteau în timpul săptămânii. Iar în momentele în care nu erau împreună, ieșeau acolo unde se aflau păcătoșii, vestindu-L pe Isus Cristos. Liderii acelei biserici primare, am văzut data trecută, erau apostolii. Dumnezeu le-a dat tot ce avea mai bun pentru acei primi ani, pentru ca ei să fie bine fundamentați și înrădăcinați. Apoi, în cele din urmă, a venit timpul să ordineze niște diaconi acolo, care să conducă biserica, iar apostolii să poată trece la alte slujiri. Și apoi, am văzut cum, în cele din urmă, după o perioadă de ani, biserica din Ierusalim a trimis pe cineva în Antiohia, pe nume Barnaba, și a început o altă (biserică) acolo. Și apoi, de acolo, bisericile au început să se nască în comunitățile locale de pretutindeni. Și, pe măsură ce citim scrisorile lui Pavel, îl găsim pe Pavel scriind scrisori către diferite adunări care se întâlnesc pentru aceleași patru scopuri: studierea Cuvântului, părtășia, frângerea pâinii în jurul mesei Domnului, rugăciunea și apoi al cincilea în plus, toată lumea merge peste tot pentru a-L împărtăși pe Cristos.

Și poate veți întreba: „Ei bine, care este diferența dintre ei și noi?”. Păi, eu cred că diferența este simplă, este angajamentul. Poate că ei au fost puțin mai aproape de foc, fiind mai aproape de perioada vieții lui Cristos (pe pământ) și de revelațiile foarte specifice ale puterii Duhului Sfânt prin lucrări, semne și minuni. Dar, cu toate acestea, diferența este cea a angajamentului personal. Și în felul acesta, am văzut istoria fondării bisericii.

Apoi, în al doilea rând, am început să ne uităm la slujirea bisericii. Și odată cu aceasta am ajuns la 1 și 2 Timotei și Tit, și aș dori să întoarceți acolo în Bibliile voastre și să rămâneți în jurul cărții 1 Timotei pentru câteva minute. Și le vom trece în revistă foarte repede, iar apoi vom merge mai departe. Biserica trebuie apoi să se angajeze în patru lucruri. Ele sunt de bază și sunt impulsul pentru acel al cincilea care e în plus, care este ca fiecare membru să-L propovăduiască pe Cristos. Dar, mai departe de asta, există, în 1 și 2 Timotei și Tit, multe informații despre cum trebuie să ne comportăm în biserică. Știm ce trebuie să fie biserica. Am văzut asta prin modelul Bisericii din Ierusalim și al celorlalte biserici. Iar acum, vrem să vedem cum se conturează forma bisericii. Ce anume stabilește Pavel ca model pe care trebuie să-l urmăm în biserică? Știți, este foarte interesant atunci când analizăm bisericile din punct de vedere biblic, cum acestea nu se încadrează niciodată în tipar. Când încerci să ajungi la o formă biblică pentru biserică, există doar o formă de bază, iar apoi există o mulțime de zone în care poți să mergi în orice direcție vrei. Și, din nefericire, majoritatea bisericilor au luat acea zonă în care Biblia nu este specifică și au creat tradiții mari, uriașe, care au devenit egale cu adevărul biblic, iar ei nu mai pot schimba nimic din ele. Așa că se regăsesc într-o matriță neadaptabilă la ziua în care există.

Așadar, vorbind despre slujirea bisericii, în primul rând, am spus că sarcina de bază a bisericii este învățarea unei doctrine sănătoase. Biserica trebuie să învețe doctrina sănătoasă. Despre asta este vorba. Nu suntem aici pentru a vă oferi banalități. Nu suntem aici pentru a vă oferi programe muzicale. Nu suntem aici pentru a vă oferi divertisment pentru copiii voștri, pentru a ține adolescenții departe de stradă. Nu suntem aici pentru a repara problemele familiei din punct de vedere psihologic, analitic. Nu suntem aici pentru a vă consilia din punct de vedere psihologic. Suntem aici pentru a vă învăța doctrina sănătoasă. Aceasta este slujirea bisericii, la început, la mijloc și la sfârșit. Despre asta este vorba. Și orice slujire care este mai puțin decât un efort concentrat de a învăța doctrina sănătoasă pornește de la o bază nebiblică. Prin urmare, noi, la Grace Church, ne angajăm să predăm doctrina sănătoasă a Cuvântului lui Dumnezeu. Și credem că acest lucru implică predarea lui în mod explicit.

Săptămâna trecută v-am prezentat un mic principiu și vreau să vi-l reamintiți.

Așadar, uitați-vă la 1 Timotei 4:13. Și iată modelul pe care apostolul Pavel i-l dă lui Timotei despre cum să predea doctrina sănătoasă. Și acesta este un mic verset care ne spune ce înseamnă predicarea expozitivă. „Până voi veni, ia seama bine”, și aici este modelul predicării expozitive „la citire, la îndemnare și la învățătura pe care o dai altora”. Acum, iată ce este implicat cu adevărat într-un mesaj expozitiv. Trebuie citit. Trebuie explicat. Asta înseamnă învățătura. Trebuie să conţină îndemnuri. Și trebuie aplicat. Acestea sunt cele trei puncte ale predicării expozitive: citiți textul, explicați textul și aplicați textul. Și asta este exact ceea ce îi spune lui Timotei să facă. Aceasta este cheia oricărui fel de slujire biblică. Biserica trebuie să se ocupe de învățarea unei doctrine sănătoase. Iar tragedia este că biserica face orice altceva în afară de asta. Este uimitor să mergi prin țară biserică după biserică după biserică, și se poate observa că în multe există o lipsă și un vid de doctrină sănătoasă.

2 Timotei 2:2: „Și, ce-ai auzit de la mine în fața multor martori, încredințează la oameni de încredere, care să fie în stare să învețe și pe alții”. Tit capitolul 2 versetul 1: „Tu însă vorbește lucruri care se potrivesc cu învățătura sănătoasă”. Noi trebuie să predicăm învățătura sănătoasă. Timotei trebuia să o facă, nu doar până la venirea lui Pavel, ci până la venirea lui Cristos. Acesta este modelul bisericii. Apoi, am văzut, nu doar slujirea de bază, ci am văzut și conducerea de bază, și încă o mai trecem în revistă. Conducerea de bază, se referă la cei care învață doctrina sănătoasă și o aplică. Biserica trebuie să o învețe. Conducerea de bază sunt cei care aduc învățătura și o aplică oamenilor.

Acum, există două tipuri de lideri, două clase sau ordine de conducători pentru biserică în Noul Testament. Mai întâi de toate, prezbiterii. Data trecută, am analizat pe larg slujirea prezbiterilor. Să trecem în revistă doar câteva puncte. Într-o biserică, există întotdeauna o pluralitate de prezbiteri. Adică, există o pluralitate a conducerii. Nu există un singur om care să fie prezbiterul principal. Nu există așa ceva, un prezbiter principal. Nu există niciunul. Nu există o astfel de persoană care să conducă singură biserica. Acest lucru este complet contrar principiului scriptural conform căruia Dumnezeu lucrează în colectiv folosind mințile prezbiterilor din biserică. Și în felul acesta, există o pluralitate de prezbiteri. Aceștia sunt calificați de Dumnezeu. Ei sunt responsabili în fața lui Dumnezeu. Ei nu sunt responsabili față de congregație. Ei nu sunt responsabili în fața unui comitet. Nu sunt responsabili în fața unui consiliu de administrație sau a unui consiliu sau orice altceva. Ei sunt direct responsabili în fața lui Dumnezeu pentru a conduce biserica. Nu poporul conduce biserica; prezbiterii conduc biserica. Oamenii îi selectează pe prezbiteri.

În Faptele Apostolilor, de exemplu, capitolul 14, versetul 21, citim următoarele. „După ce au propovăduit Evanghelia în cetatea aceasta”, aici vorbim de Pavel, „și au făcut mulți ucenici, s-au întors la Listra, la Iconia și la Antiohia, întărind sufletele ucenicilor. El îi îndemna să stăruie în credință și spunea că în Împărăția lui Dumnezeu trebuie să intrăm prin multe necazuri”. Acum, fiți atenți la următoarea afirmație: „Și după ce s-au rugat și au postit, au rânduit prezbiteri în fiecare biserică”. Așa i-au ordinat. Veți zice, cum descoperă Dumnezeu bisericii cine sunt prezbiterii, astfel încât biserica să-i poată ordina? „După ce s-au rugat și au postit, i-au încredințat în mâna Domnului, în care crezuseră”. Un prezbiter este încredințat Domnului, pentru că este răspunzător în fața Domnului. Biserica își alege prezbiterii prin rugăciune și post, determinând în inima lor peste cine Și-a pus mâna Dumnezeu pentru a conduce în acea biserică. Prezbiterii nu sunt aleși pe baza cunoștințelor lor din lumea afacerilor. Ei nu sunt aleși pe baza capacității lor financiare. Ei nu sunt aleși pentru că se întâmplă să fie vocali și să ocupe fel de fel de locuri principale. Ei nu sunt aleși pentru că au o capacitate înnăscută de a fi lideri. Ei sunt aleși pentru că Dumnezeu a privit spre ei și i-a proiectat pentru conducerea bisericii, și sunt aleși prin rugăciunea și postul poporului, și mai apoi sunt încredințați lui Dumnezeu, în fața căruia dau socoteală.

Acum, care sunt cerințele pentru un prezbiter? Data trecută le-am văzut așa cum i le-a prezentat Pavel lui Timotei. De data aceasta, vreau să le vedeți așa cum i le-a prezentat Pavel lui Tit. Tit 1:5. În Tit 1:5, Pavel i le prezintă lui Tit, care, se pare că a întemeiat și biserici, astfel că Timotei și Tit trebuiau să aibă toate aceste informații. Ei erau ocupați cu înființarea de biserici peste tot și trebuiau să cunoască ordinea pe care o dorea Dumnezeu. Acum, în Tit 1:5, avem calificările pentru un prezbiter: „te-am lăsat în Creta ca să pui în rânduială ce mai rămâne de rânduit”. El a fost pus acolo ca să stabilească forma pentru biserica din Creta. „Și să așezi prezbiteri în fiecare cetate, după cum ți-am poruncit”. Este interesant că, în Noul Testament, evanghelistul a ordinat prezbiterii.

În zilele noastre nu mai există evangheliști. Ei bine, aproape niciunul, care să fie evanghelist adevărat. Când auzim cuvântul „evanghelist”, ne gândim la cineva care este cu adevărat străin de un evanghelist biblic. Un evanghelist biblic era un plantator de biserici. Și astfel, acest evanghelist, Tit, trebuie să rânduiască prezbiteri în fiecare cetate pentru a conduce biserica de acolo. Acum, aceștia sunt cei care sunt responsabili de conducerea bisericii. Eu sunt un prezbiter. Unii oameni pe care noi îi numim, între ghilimele, „laici” sunt prezbiteri. Noi suntem egali. Eu nu sunt mai presus de nimeni altcineva. Nu sunt mai mult decât oricine altcineva. Nu sunt reverendul cuiva. Nu sunt părintele cuiva. Nu sunt o persoană deosebită. Nu sunt un sfânt. Sunt doar eu, și asta e tot. Simplu, John. Dumnezeu mi-a dat privilegiul de a fi unul dintre prezbiterii acestei biserici. Am responsabilitatea specială de a fi prezbiterul - învățător, dar în cadrul pluralităţii care există.

Acum, iată care sunt cerințele. Versetul 6, și, așa cum am spus săptămâna trecută, dacă simți înaintea lui Dumnezeu că aceasta este slujba la care te-a chemat Dumnezeu și că te califici sub călăuzirea Duhului Sfânt pentru aceasta, am vrea să știm că acesta este sentimentul tău și am vrea să știm dacă dorești acest lucru, pentru că este un lucru bun să îl dorești, a spus Pavel. Versetul șase: „Dacă este cineva fără prihană”, și asta nu înseamnă perfect, evident, altfel am fi descalificați cu toții. Asta înseamnă dacă vreunul este fără vreo pată în viața lui, care ar fi un punct de critică din partea tuturor. „Bărbat al unei singure neveste”, și am vorbit despre asta data trecută. „Având copii credincioși, care să nu fie învinuiți de destrăbălare sau neascultare”. Știți care este una dintre calificările unui prezbiter? Copiii lui trebuie să fie credincioși. Copiii lui trebuie să fie credincioși. El trebuie să dea dovadă că a fost eficient în comunicarea credinței sale către propria familie. Copiii unui prezbiter trebuie să fie credincioși. Și ei nu trebuie să fie indisciplinați. Sunt unii care au copii credincioși, dar care sunt mai degrabă indisciplinați. Sunt sigur că tatăl meu s-a luptat ani de zile cu această cerință specială. Un om cu copii păgâni nu poate fi numit prezbiter. Ei trebuie să urmeze credința tatălui lor cu o măsură de conduită evlavioasă. Cu siguranță, nu te aștepți să vezi, știți voi, o sfințenie totală la copil, dar trebuie să existe o măsură de conduită evlavioasă.

Apoi, spune în versetul 7, și aici folosește cuvântul „episcop”, care, din nou, este același lucru cu prezbiter. Aici descrie doar îndatoririle sale, nu funcția sa. El este un prezbiter. Slujba lui este de episcop. Un episcop înseamnă supraveghetor. „Căci episcopul, ca econom al lui Dumnezeu, trebuie să fie fără prihană”. Adică, el își dă seama că este un administrator. Adică nu este proprietarul a nimic. El gestionează lucrarea lui Dumnezeu pentru trupul lui Cristos. „Să nu fie încăpățânat”. El nu face asta pentru a se mulțumi pe sine. „Nici mânios”, nu se înfurie, „nici dedat la vin”. Țineți minte, v-am spus că asta înseamnă că nu zăbovește mult timp lângă vin. Singurul lucru pe care îl puteau bea în acele zile era vinul. Apa nu era pură. Când beai, pur și simplu beai și plecai. Dacă erai, știți voi, în regulă. Dacă stăteai mult timp pe lângă sticlă, asta era o dovadă că aveai o problemă. „Să nu fie nici dedat la vin, nici bătăuș, nici lacom de câștig mârșav”. Iar cuvântul „bătăuș” înseamnă că îi place să-și folosească pumnii. Nu e genul ăsta de om. „Nu este lacom de câștig mârșav”. Nu urmărește banii, totalmente. Versetul 8: „Ci să fie primitor de oaspeți”. Asta înseamnă că este un om căruia îi place să își deschidă casa și să lase străinii să intre. Dacă vrei să faci asta, dacă vrei să-ți deschizi casa, trebuie să ai casa ta în ordine, nu? Și de aceea se spune că ar trebui să aibă copii credincioși și că ar trebui să-și administreze propria casă. Dacă nu are grijă de casa lui, i-a spus Pavel lui Timotei, cum ar putea să aibă grijă de biserica lui Dumnezeu? El trebuie să aibă o casă care să poată fi deschisă astfel încât oricine să intre și să vadă pe viu ce înseamnă viața creștină. „Să fie primitor de oaspeți”. Asta înseamnă cuvântul „ospitalitate”. Iubește să-i lase pe străini să intre. „Să fie iubitor de bine", iar cuvântul „oameni” este subînțeles acolo. Ar putea însemna oameni buni; sau ar putea însemna doar buni. Apoi „Cumpătat”. El cunoaște prioritățile. Un astfel de om știe ce contează. „Drept, sfânt, cumpătat, stăpân pe sine”. Am vorbit despre toate acestea data trecută, dar iată-le din nou.

Acum, aș dori să adaug că acesta nu este un consiliu de administrație și nu este un comitet. Aceasta este o părtășie de bărbați numiți de Dumnezeu, calificați de Dumnezeu, dăruiți de Dumnezeu, plini de Duhul Sfânt, dați bisericii locale pentru a conduce și a învăța acea biserică. Și am văzut data trecută că în 1 Timotei 5:17 se spune: „Prezbiterii care cârmuiesc bine”, presupunând că prezbiterii conduc, „să fie învredniciți de îndoită cinste, mai ales cei ce se ostenesc cu propovăduirea și cu învățătura pe care o dau altora”, pentru că, bineînțeles, aceasta este sarcina de bază a bisericii. Acesta este cel mai greu lucru care trebuie făcut. Asta necesită cea mai multă disciplină, cea mai mare strădanie, și cea mai mare muncă, și e o luptă cu Satan pentru a fi un învățător credincios al Cuvântului lui Dumnezeu. Astfel că prezbiterii trebuie să fie onorați. Este o funcție cu onoare implicată în ea.

În capitolul 20 din Faptele Apostolilor, există două versete pe care vreau să vi le împărtășesc rapid, versetul 17, care vă dă o mică idee despre cum au fost numiți acești prezbiteri, cel puțin într-un oraș: în Efes. Pavel se va întâlni cu prezbiterii din Efes. În versetul 28 din Faptele Apostolilor 20, se spune acest lucru, iar aici le vorbește prezbiterilor. „Luați seama, dar, la voi înșivă”. Primul lucru pe care trebuie să îl facă un prezbiter, un lider în biserică, un învățător al Cuvântului lui Dumnezeu, unul care conduce părtășia credincioșilor într-o anumită zonă locală, trebuie să aibă grijă de el însuși. El trebuie să își evalueze în mod constant propria viață, „și la toată turma peste care v-a pus Duhul Sfânt episcopi”. Noi, ca prezbiteri, suntem responsabili să avem grijă de întreaga turmă. Este foarte ușor uneori să spunem că ne rugăm pentru toți cei din biserică. Ei bine, asta este ridicol. Trebuie să avem grijă în mod individual de turma pe care Dumnezeu ne-a dat-o, arătându-i și marcându-i, văzându-i pe cei care au o rană, pe cei care au o problemă, pe cei care au o nevoie, și rugându-ne în mod specific pentru aceștia. Iar prezbiterii noștri care împărtășesc împreună, s-au întâlnit chiar în această dimineață cu o oră și 15 minute înainte ca vreunul dintre voi să vină, și am făcut acest lucru. Ne-am rugat împreună în această dimineață pentru voi, pentru unii dintre voi în mod specific, ca Dumnezeu să lucreze în viețile voastre în conformitate cu nevoia voastră. Și nu numai atât, nu numai că trebuie să avem grijă de turmă, dar el spune: „Să păstoriți (să hrăniți) biserica Domnului”. Și cu ce trebuie să ne hrănim? Cu ce anume? Cu Cuvântul lui Dumnezeu.

Așadar, noi suntem responsabili să avem grijă de noi înșine ca prezbiteri, să avem grijă de turma lui Dumnezeu și să o păstorim. Să-i vedem pe cei care au nevoie de rugăciunile noastre, de grija noastră, de disciplina noastră, de mustrarea noastră, de reproșurile noastre, de dragostea noastră, de orice au nevoie, și să mergem și să le facem asta, iar noi suntem, de asemenea, responsabili, ca supraveghetori, să hrănim turma lui Dumnezeu. Așadar, prezbiterii controlau doctrina și disciplina în biserică.

Acum, este o responsabilitate serioasă. Este o responsabilitate profundă față de Dumnezeu, dar este una în care există o mare onoare și o mare răsplată pentru acei oameni care sunt aleși pentru această slujbă. În 1 Petru 5, Petru descrie un prezbiter în felul următor. „Sfătuiesc pe prezbiterii dintre voi, eu, care sunt un prezbiter ca și ei, un martor al patimilor lui Cristos și părtaș al slavei care va fi descoperită”. Iată ce le spune prezbiterilor. Ascultați-l. „Păstoriți turma lui Dumnezeu care este sub paza voastră”. Păstoriți turma și păziți-o. Urmăriți ce se întâmplă. Când o oaie era rănită, pastorul, așa cum într-adevăr era numit un păstor, se ducea și slujea acea oaie. „Păstoriți turma lui Dumnezeu care este sub paza voastră, nu de silă”. Nu pentru că: „Ei bine, trebuie să o fac. Este slujba mea și o să-mi bag nasul acolo. Numai că nu prea îmi place!”, și trebuie să o faci. „Ci de bunăvoie, după voia lui Dumnezeu; nu pentru un câștig mârșav”. Nu slujești doar oamenilor bogați care ar putea, știi tu, să-ți arunce un pic şi pe calea ta. Nu. „Ci cu lepădare de sine”. Pentru oricine are nevoie; și ești gata să te implici. „Nu ca și cum ați stăpâni peste cei ce v-au căzut la împărțire”, nu printr-o conducere cu un toiag de fier, „ci făcându-vă pilde turmei”. Știți care este cel mai bun mod de a conduce? Exemplul personal. Să fii o pildă. Stabilește modelul. Dacă încerci să conduci oamenii și nu ești un exemplu, știi ce se întâmplă? Ei reacționează la conducerea ta. Trebuie să le dai un exemplu.

Și apoi, a spus următoarele, este ceva extraordinar. Merită să faceți asta, prieteni. Dacă ești un prezbiter, merită să o faci din pricina acestui verset. „Și când Se va arăta Păstorul cel mare, veți căpăta cununa care nu se poate veșteji, a slavei”. Aceasta este o coroană promisă celor cărora li se dă supravegherea bisericii. Ce promisiune binecuvântată este aceasta! Și lucrul minunat în legătură cu primirea acestei cununi este că o vom putea pune la picioarele lui Isus Cristos, pentru că de drept, Îi aparține Lui.

Apoi, există o a doua slujire oficială, la care vom ajunge chiar acum. Faptele Apostolilor 6:1. Aduceți-vă aminte că, v-am spus că biserica din Ierusalim a fost condusă de apostoli, dar în cele din urmă a venit vremea ca ei să treacă mai departe. Și, după câțiva ani, au existat bărbați cu un caracter creștin suficient de matur pentru a prelua conducerea bisericii din Ierusalim, iar apostolii au putut apoi să meargă mai departe. Iar în capitolul 6 din Faptele Apostolilor, acel moment a sosit, iar ei erau pregătiți să ordineze niște bărbați chiar în acea biserică, care puteau să conducă, iar ei puteau trece la alte slujbe.

„În zilele acelea” versetul 1, „când s-a înmulțit numărul ucenicilor, evreii care vorbeau grecește cârteau împotriva evreilor, pentru că văduvele lor erau trecute cu vederea la împărțirea ajutoarelor de toate zilele”. Una dintre responsabilitățile bisericii era să aibă grijă de văduve. Așadar, a existat o mică problemă. Ei credeau că cele mai multe bunătăți mergeau la văduvele evreilor. Este doar unul dintre micile necazuri de genul ăsta cu care apostolii nu voiau să se ocupe. Așadar, aceasta a fost picătura care a umplut paharul. Iar în versetul 2, ei au decis: „Oameni buni, este timpul să scăpăm de aceste probleme minore. Și trebuie să trecem la ceea ce contează cu adevărat”. Așadar, versetul 2: „Cei doisprezece au adunat mulțimea ucenicilor și au zis: ‘Nu este potrivit pentru noi să lăsăm Cuvântul lui Dumnezeu ca să slujim la mese’”. Cu alte cuvinte, „încercăm să studiem pentru a vă comunica o doctrină. Studiem Cuvântul lui Dumnezeu pentru a vi-l împărtăși, şi tot noi trebuie să mergem aici și să vă servim masa, să fugim aici și să ne ocupăm de asta și să fugim aici și să facem asta. Și lăsăm la o parte Cuvântul lui Dumnezeu”. Ei au înțeles care era prioritatea lor.

Versetul 3: „De aceea, fraților, alegeți dintre voi șapte bărbați, vorbiți de bine, plini de Duhul Sfânt și înțelepciune, pe care îi vom pune la slujba aceasta”. Aceștia erau responsabili de distribuirea finanțelor către diferitele persoane care aveau nevoi, astfel încât prezbiterii să se poată dedica în întregime Cuvântului lui Dumnezeu și rugăciunii. Asta, vedem în versetul 4. „Iar noi vom stărui necurmat în rugăciune și în propovăduirea Cuvântului”. Și, astfel, ei au stabilit modelul pentru prezbiteri, o slujbă împlinită de apostoli.

Acum, dați-mi voie să vă prezint calificările pentru un diacon, din 1 Timotei capitolul 3. 1 Timotei 3:8: „Diaconii, de asemenea, trebuie să fie cinstiți”. Asta nu înseamnă o persoană posomorâtă sau plictisitoare; ci înseamnă să fie serioși. „Să nu fie cu două fețe”. Nu spune unei persoane un lucru și altei persoane altceva. Din nou, „să nu fie băutor de mult vin, să nu fie doritori de câștig mârșav”. Adică, nu umblă după bani. „Ci să păstreze taina credinței într-un cuget curat”. Adică să fie asemenea lui Cristos. La asta se referă această afirmație. Nu am de gând să iau din timp ca să o explic. Taina credinței ce este? Care este taina credinței noastre? Dumnezeu în Cristos, nu-i așa? Acesta este misterul. Că Dumnezeu și omul au fost una în Isus Cristos. „Ci să păstreze taina credinței într-un cuget curat”, înseamnă să trăim asemenea lui Cristos. Așadar, trebuie să fie asemenea lui Cristos.

Versetul 10: „Trebuie cercetați mai întâi”. Nu trebuie ca oricine să fie diacon. Te uiți și vezi cine s-a dovedit vrednic. „Și, numai dacă sunt fără prihană, să fie diaconi”. Apoi, versetul 12: „Diaconii să fie bărbați ai unei singure neveste și să știe să-și cârmuiască bine copiii și casele lor”. Versetul 13: „Pentru că cei ce slujesc bine ca diaconi dobândesc un loc de cinste și o mare îndrăzneală în credința care este în Cristos Isus”.

Acum, există standarde pentru a fi diacon. Dacă ești diacon, ar trebui să le analizezi, dacă te potrivești standardelor, dar dacă cineva de aici nu te-a numit diacon, ar trebui să fii numit diacon. Îl vom ruga pe Dumnezeu să ne descopere numele tău, pentru ca tu să poți sluji cu capacitatea pe care Dumnezeu ți-a dat-o în această adunare locală pentru a sluji. Dacă ești aici și ești un prezbiter biblic și un diacon biblic, atunci depinde de noi, prin rugăciune și post, să determinăm acest lucru, astfel încât să poți fi ridicat la locul de slujire pentru care Dumnezeu te-a conceput în această adunare locală, pentru că avem nevoie de conducerea ta.

Oh, există standarde. Să fie cumpătat, curat, să nu fie dedat la vin, să nu fie lacom de câștig mârșav, să fie asemănător lui Cristos, neprihănit, bărbat al unei singure soții, să-și țină copiii în supunere. Și așa mai departe, și așa mai departe. Nimic despre învățătură. Ați observat asta? Pentru că slujba diaconului nu este o slujbă de învățătură. Slujba diaconului este o slujbă de îndeplinire a slujbelor și a lucrărilor bisericii. Dar ați observat? Nu există nici măcar o singură cerință legată de afaceri acolo. Tipul ar putea fi un novice în matematică. Însă nu asta este problema. Problema este de ordin spiritual. Lui Dumnezeu îi este mult mai ușor să acționeze prin oameni plini de Duhul Sfânt decât prin oameni străluciți care nu sunt plini de Duhul Sfânt. Astfel că fiecare calificare este întotdeauna în această direcție.

De altfel, cred că și în Biblie au putut exista diaconițe. Versetul 11: „Femeile, de asemenea trebuie să fie”, iar femeile de acolo ar putea să se refere la diaconițe. Unii spun că se referă la soțiile diaconilor. Alții la diaconițe. Dar dacă citiți Romani 16, se pare că Fivi, Fivi acolo este numită slujitoare. Iar cuvântul este același cu „diacon”. Așadar, s-ar putea ca Fivi să fi fost diaconiță, pentru că era nevoie de niște femei care să le ajute pe femeile candidate la botez, să le ajute cu îmbrăcămintea și așa mai departe și așa mai departe. Era nevoie de femei care să se ocupe de o parte din gătit și de o parte din slujirea văduvelor. Și astfel, pare să indice că existau diaconițe care lucrau ca şi diaconii. Iar ele trebuiau să fie, versetul 11, „cinstite, neclevetitoare”. Fără diaconițe bârfitoare. „Cumpătate”, adică ele își cunoșteau prioritățile. „Credincioase în toate lucrurile”. Vedeți, dacă obțineți acest tip de conducere în biserică, prieteni, dați-i înainte și sunteți gata de acțiune.

Acum, asta e conducerea. Și țineți minte, fiecare lider din biserică nu este responsabil în fața congregației. Este responsabil față de Dumnezeu, față de Dumnezeu. Acum, aceasta este conducerea pe care Cristos a dat-o bisericii. Asta este. Diaconi, prezbiteri și, poate, diaconițe care să ajute alături de diaconi. Asta este tot. Și nu vedem nicio organigramă. Organigrama bisericii, oameni buni, este un cerc. Toată lumea este egală. Suntem cu toții împreună.

În regulă, acum ajungem la ultimul punct: congregația. În cele din urmă, vom ajunge la voi toți cei care ați spus: „Da, voi diaconilor, da, dați-i înainte, voi prezbiterilor”. Și acum, este rândul vostru. Vom ajunge la congregație în acest punct. Și, cred că, Duhul Sfânt vă va vorbi. Iar aici vreau să începeți să scrieți, dacă nu ați început încă.

Bun, sarcina de bază a bisericii este să învețe doctrina sănătoasă. Sarcina de bază a conducerii este de a fi învățătorii doctrinei și de a aplica oamenilor doctrina. Sarcina de bază a oamenilor, are în vedere acei oameni plini de Duhul Sfânt care învață doctrina și care merg și fac ceva în legătură cu ea. Voi sunteți obiectul întregii slujbe de conducere pe care Dumnezeu a conceput-o, pentru ca noi să putem comunica cu voi, cei care sunteți acolo, și într-o zi, poate, veți ajunge să fiți diaconi, prezbiteri, așa cum a conceput Dumnezeu, sau poate evangheliști, păstori, învățători. Dar atunci când sunteți credincioși în lucrurile mici, El vă va da mai mult.

Bun, așadar ajungem la ultimul nivel, cel al adunării, și la asta se reduce totul. Turma, care trebuie să facă lucrarea de slujire. Știți asta, dacă ați fost aici acum câteva duminici în serviciile de seara, că nu conducerea face lucrarea de slujire. Noi îi desăvârșim pe sfinți pentru ca ei să poată face lucrarea de slujire, Efeseni 4:11. Slujba este a voastră; a noastră este să ne rugăm și să învățăm doctrina sănătoasă. Voi trebuie să faceți lucrarea de slujire. Și noi vă vom arăta cum funcționează.

Acum, există un verset, îngăduiți-mi să vi-l prezint foarte repede. Evrei 13:17. Ascultați acest text. Aici este prima voastră datorie generală ca adunare. Iată ce spune. „Ascultați de mai marii voștri și fiți-le supuși”. Acum, aceasta nu trebuie să fie o povară. Presupunând că conducerea bisericii este plină de Duhul Sfânt și dirijată de Duhul. Noi trebuie să ne supunem, pentru că ei sunt în legătură directă cu Dumnezeu și slujesc în numele lui Cristos ca subordonaţi Lui, iar noi ne supunem slujbei lor, știind că este o slujbă dumnezeiască. S-ar putea să nu o înțelegem. S-ar putea să nu fim de acord cu ceea ce încearcă ei să facă, dar este datoria noastră să ne supunem. Asta este ceea ce face ca rânduiala bisericii să rămână o mărturie vie pentru lume.

Există o mulțime de lucruri care pot distruge o biserică și îi pot distruge cu adevărat mărturia. Unul dintre ele, cel mai important, este o conducere slabă. Învățătorii falși. Cei care nu reușesc să învețe doctrina. Bisericile construite pe alune și popcorn în loc să fie așezate pe Cuvântul lui Dumnezeu. Un alt lucru care strică o biserică este o congregație care nu urmează conducerea. Și astfel, se desparte, se fisurează, se crapă, se fracturează și tot ce mai e nevoie. Și totul iese la iveală în fața lumii. Toată lumea trebuie să se încadreze în categoria designului Duhului și să fie credincioasă și ascultătoare.

În regulă, deci în primul rând, datoria generală: „Ascultați de mai marii voștri și fiți-le supuși”. Iar datoria noastră este să vă prezentăm instrucțiuni în dragoste, iar noi răspundem în fața lui Dumnezeu dacă dăm greș. „Căci ei veghează asupra sufletelor voastre”. Vedeți, trebuie să vă dați seama că voi sunteți povara vieții noastre. Există o mulțime de lucruri mai ușor de făcut decât să conduci în biserica lui Cristos și să te ocupi de problemele spirituale. Dar nu poți să le lași. Știți, ești cu ei 24 de ore pe zi, 10 zile pe săptămână. Nu există sfârșit. Păstorii „priveghează asupra sufletelor voastre, ca unii care au să dea socoteală de ele; pentru ca să poată face lucrul acesta cu bucurie, nu suspinând, căci așa ceva nu v-ar fi de niciun folos”. Nu putem lucra ca lideri în întristare; trebuie să o facem cu bucurie. Trebuie să ne îngrijim de voi și să dăm socoteală lui Dumnezeu pentru aceasta, iar datoria voastră este să vă supuneți celor care conduc.

Bun, acum să ne uităm în mod specific la aceste îndatoriri pentru câteva minute. Datoria unui bărbat în biserică. Care este responsabilitatea bărbatului în cadrul comunităţii adunării locale? Unu Timotei 5:8, și am să vă citesc aceste rânduri și am să las Duhul lui Dumnezeu să vă învețe. Unu Timotei 5:8. Iată o indicație de bază pentru responsabilitatea unui bărbat în biserică. Omul este evident implicat, așa cum vom vedea asta prin pronume. „Dacă nu poartă cineva grijă de ai lui”, aici se vorbește despre părinții săi, despre mama sa văduvă sau despre soția și copiii săi, despre toți ai lui. „Dacă nu poartă cineva grijă de ai lui”, și aș putea adăuga și faptul că vorbește despre oricine pentru care ești responsabil, chiar dacă nu sunt rude, „şi mai ales de cei din casa lui, s-a lepădat de credință și este mai rău decât un necredincios”. De ce? Deoarece credința lui Cristos este clădită pe iubire. Este clădită pe a fi responsabil și pe a fi credincios în a-ți face datoria. Și dacă nu poți nici măcar să arăți lumii că ești credincios să-ți faci datoria și să arăți dragoste față de propria familie, păzind și asigurându-ți familia, înseamnă că negi însăși baza a ceea ce înseamnă credința. Acum, îmi dau seama că există momente în care bărbații nu au un loc de muncă și când sunt concediați au de-a face cu multe. Dar Dumnezeu se așteaptă ca un bărbat creștin din părtășia bisericii să muncească pentru a-și întreține familia. Nu să fie pe ajutor social, cu excepția cazului în care are un fel de incapacitate fizică, și atunci biserica ar trebui să aibă grijă de el. Nu să fie cu adevărat întreținut de soția care muncește, și vom ajunge la ea într-un minut, ci să își întrețină familia, altfel este unul care neagă însuși principiul credinței, care este dragostea și responsabilitatea, și faptul că îți faci datoria.

Apoi, în capitolul 6, versetul 1, se vorbește despre un alt unghi. Dacă aveți o slujbă, aceasta se referă la voi. „Toți cei ce sunt sub jugul robiei”, adică cei angajați, care lucrează pentru un angajator „să socotească pe stăpânii lor vrednici de toată cinstea”. Oricine ar fi angajatorul vostru, slujiți-l și onorați-l. Acum, observați următoarele. „Ca Numele lui Dumnezeu și învățătura să nu fie vorbite de rău”. Din nou, o mărturie slabă la locul de muncă este o neascultare a obligației pe care o ai față de biserica lui Isus Cristos. Trebuie să-ți slujești angajatorul dându-i cinste; dacă o merită sau nu, nu asta este problema. Este o chestiune de ascultare de dragul mărturiei tale și de dragul mărturiei lui Isus Cristos.

Apoi versetul 2, voi veți zice: „Oh, am reușit, eu am un șef creștin”. Dar observați versetul 2: „Iar cei ce au stăpâni credincioși”, șefi creștini, „să nu-i disprețuiască sub cuvânt că sunt frați”. Asta înseamnă că dacă ai un șef creștin, nu înseamnă că poți să te prostești. Asta nu înseamnă că poți să lenevești, pentru că el este creștin și este în biserică și, știți, nu poți face așa ceva. Dar fiți atenți la asta. „Ci să le slujească și mai bine, tocmai fiindcă cei ce se bucură de binefacerile slujbei lor sunt credincioși și preaiubiți”. Cu alte cuvinte, dacă ai un angajator creștin, asta nu înseamnă că trebuie să lenevești. Înseamnă că trebuie să lucrezi cu atât mai sârguincios, fără să profiți.

Acum, veți zice: „Este asta important?” Sigur, uitați-vă la sfârșitul versetului 2. „Învață pe oameni aceste lucruri și spune-le apăsat”. Și eu o fac. Trebuie să fim credincioși angajatorului nostru pentru a-l onora de dragul mărturiei noastre. Dacă lucrăm pentru un creștin, trebuie să-l onorăm cu atât mai mult cu cât el este credincios lui Cristos.

Bun, mai sunt câteva îndatoriri ale bărbaților. Tit 2:9, foarte repede. Vom termina cu bărbații într-un minut; și vom ajunge la femei, și vă va plăcea fiecare cuvânt. Tit 2:9, spune: „Sfătuiește pe robi să fie supuși stăpânilor lor, să le fie pe plac în toate lucrurile, să nu le întoarcă vorba”. Nu răspundeți înapoi angajatorului vostru. Niciodată, deloc. O mărturie evlavioasă este esențială. „Să nu fure nimic”. Asta înseamnă să nu ia pe ascuns, să nu sustragă bani din casierie. „Ci totdeauna să dea dovadă de o desăvârșită credincioșie, ca să facă în totul cinste învățăturii lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru”. Știți, atunci când trăiești o viață evlavioasă în fața angajatorului tău, de fapt adaugi virtute la virtute. Doctrina lui Dumnezeu arată frumos, dar când trăiești o viață frumoasă, de fapt atârni podoaba pe doctrina lui Dumnezeu. Poate că angajatorul tău crede în Dumnezeu, dar când vede viața ta evlavioasă, Dumnezeu devine chiar mai frumos pentru el, pentru că Îl poate vedea manifestat în viața ta. Și astfel, noi trebuie să împodobim doctrina lui Dumnezeu. Ce gând frumos este acesta! Apoi, bărbaților, din alt unghi, am văzut că trebuie să învățăm. Chiar acolo, în Tit 2:2, ne spune. „Cei bătrâni trebuie să fie treji, vrednici de cinste, cumpătați, sănătoși în credință, în dragoste, în răbdare”. În 2 Timotei 2:2, ni se spune să propovăduim învățătura sănătoasă, iar aici este o bună ocazie să recunoaștem că este vorba de bărbații în vârstă din biserică. Sunteți capabili să îi învățați pe bărbații mai tineri. Trebuie să fim vrednici de cinste, cumpătați, sănătoși în credință, în dragoste, în răbdare.

Iar aceste trei lucruri sunt foarte importante. Credința, dragostea, răbdarea. Credința este o atitudine față de Dumnezeu. Dragostea este o atitudine față de oameni, iar răbdarea este o atitudine față de necazuri. Și trebuie să fim sănătoși în toate acestea. Și astfel, trebuie să avem, într-adevăr, aproape aceleași caracteristici ca cele ale unui diacon.

Apoi, un alt lucru pe care îl spune despre tineri, în versetul 6, tinerii, aici este vorba de adolescenți, băieți, tineri: „Sfătuiește, de asemenea, pe tineri să fie cumpătați”. Asta înseamnă stăpânire de sine, suficient de serioși pentru a ști ce contează. Și versetul 7: „și dă-te pe tine însuți pildă de fapte bune, în toate privințele”. Și chiar și tinerii ar trebui să cunoască doctrina. El spune: „Iar în învățătură, dă dovadă de curăție, de vrednicie” adică demnitate. Apoi în versetul 8 „de vorbire sănătoasă”. Este ușor pentru tineri să vorbească vorbe care nu merită să fie spuse. Astfel că, el spune: „Vorbirea voastră ar trebui să fie analizată cu atenție. Ar trebui să fiți sinceri. Ar trebui să fiți demni. Doctrina voastră ar trebui să fie necoruptă. Ar trebui să fiți un model de fapte bune”. Tinerilor, noi trebuie să fim modele a ceea ce sunt standardele lui Dumnezeu. Pavel i-a spus lui Timotei să fie o pildă pentru credincioși.

Deci, iată care este datoria unui om. El trebuie să-și întrețină familia, altfel este mai rău decât unul care se leapădă de credință. El trebuie să-i învețe pe alții care îi pot învăța și pe alții. El trebuie să fie credincios în ceea ce privește ascultarea la locul de muncă față de angajatorul său; iar dacă angajatorul său este creștin, el trebuie să fie și mai credincios, dacă este posibil. De asemenea, el trebuie să fie serios, sănătos în credință, în dragoste și în răbdare. El trebuie să fie sănătos și tare. Tinerilor, noi trebuie să fim pilde pentru toată lumea. Noi trebuie să trăim o viață asemănătoare cu cea a lui Dumnezeu. Și trebuie să fim fără cusur în doctrina noastră, serioși, sinceri, iar vorbirea noastră trebuie să fie una care zidește.

Ei bine, am putea spune mai multe. Dar nu o vom face. Acum, rapid, datoria femeilor. Ce trebuie să facă o femeie în biserică? Unu Timotei 2:9, și aici ajungem la îmbrăcămintea și la înfăţişarea femeii. Veți întreba: „De ce este asta acolo?”. Pentru că Dumnezeu a vrut să o știți, în principiu. Nu a fost pusă acolo pentru a rezolva problema secolului XX. A fost pusă acolo pentru că acesta este modelul. Bun, 1 Timotei 2:9: „Vreau de asemenea”, coincidenţă, dați-mi voie să mă întorc. În versetul 8, spune încă un lucru despre bărbați. Spune: „Vreau, dar, ca bărbații să se roage în orice loc și să ridice spre cer mâini curate, fără mânie și fără îndoieli”. Bărbații trebuie să fie în rugăciune constantă. Apoi, spune în versetul 9, bărbații, modelul bărbaților: trebuie să se adune la rugăciune. La fel și femeile. Iată ce trebuie să aibă în vedere. Este ușor pentru bărbați să fie ocupați cu diverse frământări și așa mai departe și așa mai departe. Dar ei trebuie să se concentreze pe rugăciune. Femeile trebuie să se pregătească în mod fizic. „Vreau, de asemenea, ca femeile să se roage îmbrăcate în chip cuviincios”, Acum, aceasta este o afirmație destul de simplă. Cred că acesta este principiul de bază al Cuvântului lui Dumnezeu în ceea ce privește îmbrăcămintea credincioșilor. Atunci când ne adunăm pentru părtășie, trebuie să fim modești.

Deseori, oamenii mă întreabă: „Credeți în asta? Vă place asta, îmbrăcămintea lungă cu şliţ? Vă place chestia asta scurtă? Vă plac pantalonii cu chestia aia?” Nu mă întrebați asta; nu știu ce și cum. Și totul se schimbă atât de repede. Problema este modestia. Biblia nu spune: „Există o regulă de cinci centimetri sub genunchi”. Nu. Dar unele lucruri sunt destul de evidente. Unele sunt modeste. Altele sunt indecente. Pentru credincioși, și asta nu înseamnă că dacă îți aduci prietenul nemântuit la biserică și veniți să ascultați Evanghelia, să avem un mic grup de gardieni la intrare. „Îmi pare rău, doamnă, va trebui să stați în maşină până se termină slujba. Rochia dumneavoastră nu se potriveşte”. Nu, nu asta e ideea. Asta e pentru credincioși. Îmbrăcăminte modestă cu frică de Dumnezeu. Știți ce înseamnă literalmente în greacă? Cu un sentiment de rușine. Știți toată chestia asta modernă cu „Nu trebuie să ne fie rușine de trupurile noastre”. Îmi pare rău, prieteni, dar, de când a intrat păcatul în Grădină, avem dreptul să ne fie rușine pentru corupția trupului nostru. Este corupt de păcat. Carnea este sensibilă la păcat. Iar Pavel spune: „Trebuie chiar să avem, ca doamne, un simț de a spune nu”, nu este vorba de un fel de lucru extrem de traumatizant din punct de vedere psihologic, „ci doar un suficient simț al rușinii pentru a fi modeste”. Și asta este important. Ideea de sobrietate este aceea de a evita extremele. Adică, în biserică nu este loc ca îmbrăcămintea cuiva să fie concepută pentru a se etala. Nu acesta este scopul. Este o distragere a atenției de la ceea ce încercăm să facem și de la ceea ce vrea să facă Duhul lui Dumnezeu, atunci când suntem distrași de îmbrăcămintea cuiva. Trebuie să avem o îmbrăcăminte modestă, cu teamă de Dumnezeu și sobrietate. Să evităm extremele. Nu haine imorale sau haine care să atragă atenția. Nu. Asta e destul de interesant, nu cu părul împletit. Nu cu păr împletit, probabil că se spune împletit sau ceva de genul acesta, păr împletit, sau aur sau perle, sau vestimentație scumpă.

Acum, în vremea lui Pavel, existau stiluri populare de împletire a părului, din câte am înțeles, și de înfășurare a acestuia. Și înfășurau în el tot felul de perle și aur. Ei bine, vă puteți imagina un biet om care stătea împreună cu restul credincioșilor, iar o doamnă se așează în fața lui cu un întreg cufăr de comori pe cap. Și era fără speranță. Omul stătea acolo și se gândea: „O, doamne, perla aia valorează 89 de drahme. Aia de acolo, e o, uite e cât copilul ăla de acolo”. Și așa mai departe… Și întregul concept a ceea ce trebuia să facă el acolo s-a pierdut. Nu avea cum să înțeleagă mesajul stând în spatele acelui exponat și fiind preocupat de o femeie care venise acolo pentru a-și etala public cu vanitate toate gloriile. Și vreau să vă spun, cheltuiau averi. Se spune că unele persoane aveau pe cap lucruri în valoare de peste 10.000 de dolari. Ei bine, aceasta este situația extremă, desigur. Și despre asta vorbește. Nu cred că dacă vrei să porți, știi tu, un set de perle nimeni nu-şi va face mari probleme pentru asta. Dacă ai niște cercei de 2 dolari în urechi, nu e mare lucru. Adică să nu încercăm să fim ridicoli. Ceea ce vrem să spunem este: nu este loc pentru această etalare ostentativă, o etalare a comorilor în fața oamenilor care sunt aici pentru a se închina lui Dumnezeu și pentru a împărtăși Cuvântul lui Dumnezeu. Suntem aici îmbrăcați modest, pentru a nu emite vibrații care să distragă atenția de la ceea ce Dumnezeu vrea să facă prin Duhul Său Sfânt și prin Cuvânt.

Așadar, femeile trebuie să fie foarte atente la modul în care se îmbracă. Foarte modest. Aceasta este întrebarea și acesta este răspunsul. Și nu având părul aranjat ca să distragă atenția. Acum, este cea mai mare distragere a atenției dacă vii aici și capul tău arată ca și cum ar fi fost pieptănat cu un bătător de ouă. Asta distrage atenția foarte mult. E mai deranjant decât dacă ai face ceva cu el. Dar există un echilibru, evident, și este bine dacă vrei să arăți, dacă vrei să porți ceva modest în ceea ce privește bijuteriile. Nu asta este ideea. Ideea este: când treci la extravagant, devine deranjant.

În versetul 10, și aici este partea pozitivă. „Ci cu fapte bune, cum se cuvine femeilor care spun că sunt evlavioase”. Adică, dacă ești o femeie evlavioasă, cu siguranță vei arăta ca cineva care se preocupă de lucruri evlavioase, nu ca cineva care se preocupă să se dea mare. O persoană evlavioasă nu este preocupată să se afișeze. Și apoi, versetul 11 ne mai spune ceva despre femei atunci când se adună. „Femeia să învețe în tăcere, cu toată supunerea”. În serviciul public, femeile nu trebuie să vorbească. Acesta este standardul. Acum, femeile trebuie să învețe în particular și să instruiască. Vom vedea asta peste câteva momente. Dar nu în închinarea publică. Ele nu trebuie să învețe pe alții. Și poate veți întreba: „Credeți în femeile predicatoare?”. Nu, categoric nu. Exact despre asta vorbește acest verset. „Femeia să învețe în tăcere, cu toată supunerea”. Versetul doisprezece, mai precis: „Femeii nu-i dau voie să învețe pe alții, nici să se ridice mai presus de bărbat, ci să stea în tăcere”. Nu există, din punct de vedere biblic, așa ceva, și anume, femei care să predice. Nu există. Nu există așa ceva. Și astfel, vedem că datoria unei femei, în desfășurarea serviciului de închinare, este să fie modestă și tăcută.

Mai sunt și alte lucruri pe care trebuie să le facă femeile. Repede, Tit 2, și vom încheia cu asta. Tit 2 versetul 3. „Femeile în vârstă”, iar aici, bineînțeles, este vorba de doamnele mai în vârstă. În vârstă nu înseamnă neapărat că ești îmbătrânită. Înseamnă doar că ești matură. Și puteți să scrieți pe hârtie dacă acest lucru se aplică la voi sau nu. Și fără să te uiți în jur să vezi cine scrie. Versetul 3, „Femeile în vârstă trebuie să aibă o purtare cuviincioasă”, e atât de important „să nu fie nici clevetitoare”, și știți care este cuvântul din greacă? Scandalagioaice. Este foarte ușor uneori pentru persoanele în vârstă care nu au atât de multe preocupări chiar și în zilele noastre, de atunci aveau această problemă, iar telefonul nu fusese inventat. Este foarte ușor pentru persoanele în vârstă să se lase prinse în discuții despre toate lucrurile care se întâmplă. Și fără să își dea seama uneori, iar alteori dându-și seama, să înceapă ceva care devine o adevărată problemă și un adevărat scandal. Mai multe biserici au fost scindate din această cauză decât din orice alt lucru la care mă pot gândi, și este exact ceea ce încercăm să evităm în unitatea acestei adunări. Și astfel, „femeile trebuie să se îngrijească să nu fie clevetitoare, (sau scandalagioaice)”. Ci ele trebuie să aibă o purtare cuviincioasă. „Să nu se dea la vin”. Și acest lucru este bun.

Și poate veți întreba din nou: „Poate o femeie să învețe pe alții?” Care este următoarea frază? Care este aceasta? Versetul 3, ultima frază. „Să învețe pe alții ce este bine”. Bineînțeles că trebuie să fie învățătoare, dar nu în închinarea publică. Învățătoare de lucruri bune. Versetul 4: „Ca să învețe pe femeile mai tinere” Veți zice: „Oh, se pare că nu putem face nimic cu fetele de pe aici”. Uneori oamenii vin la mine și zic: „Ați văzut ce rochie are fata aceea?”. Ei bine, prietenii mei, știți, nu este domeniul meu. Voi face tot ce pot. Conducerea noastră va face tot ce poate. Ideea este următoarea: femeile mai în vârstă o învață pe cea tânără. Dacă vedeți o tânără care vi se pare că este impudică sau are nevoie de consiliere spirituală, aceasta este responsabilitatea voastră. Oamenii vin la mine neîncetat, prieteni, și vorbesc serios. Săptămână de săptămână, săptămână de săptămână: „Pastore, ce ai de gând să faci în legătură cu asta?”. Știți ce spun eu? „Dragă membru din biserică, nimic. Aceasta nu este slujba mea. Voi face tot ce pot în domeniile în care Dumnezeu mă convinge. Dacă văd nevoia unei persoane, mă voi duce la ea. Dar dacă Dumnezeu îți pune pe inimă pe cineva care are nevoie de ajutor, asta este responsabilitatea ta”. Nu te poți aștepta ca una sau două persoane să facă totul cu toată lumea. Dacă simțiți că există o tânără care are nevoie de ajutor și de dragoste, de încurajare și de instrucțiuni amabile, obligația voastră înaintea lui Dumnezeu este să mergeți la acea persoană. De ce crezi că Duhul lui Dumnezeu te-a lăsat să fii conștientă de asta? Despre asta este vorba în a sluji unii altora.

Și apreciez faptul că unele dintre voi fac acest lucru. Este ceva extraordinar. Aveți această responsabilitate în iubire de a le îndruma pe femeile mai tinere și de a stabili modelul, exemplul. Și iată ce ar trebui să le învățați. Acest lucru este bun. „Învățați-le să fie cumpătate”, și îmi place asta, „să-și iubească bărbații, și copiii”. Uitați-vă la asta, „să fie cumpătate, cu viața curată”, acum observați ce spune, „să-și vadă de treburile casei”. Și mă veți întreba: „Vreți să spuneți că femeile tinere trebuie să stea acasă?”. Așa scrie. Și apoi, următoarea afirmație este extraordinară. Oh, Doamne, e superbă. „să fie bune, supuse bărbaților lor”. Pastorul nu este responsabil să alerge și să îi învețe pe toți totul. Asta este responsabilitatea ta, așa cum îți spune Dumnezeu, dacă El îți pune pe inimă pe cineva.

Ce ai de gând să le înveți pe femeile tinere? Bun, haideți să recapitulăm. „să fie cumpătate, cu viața curată, să-și vadă de treburile casei, să fie bune, supuse bărbaților lor”, Oh, atât de multe femei tinere se întreabă de ce copiii lor sunt greu de disciplinat și de ce au probleme, iar problema este că ele nu sunt niciodată acasă cu ei. Nu sunt niciodată acasă cu ei pentru a-i învăța principii care sunt spirituale și de bază pentru propriile lor modele de viață. Și apoi: „Să fie bune”. Să fie bune. Asta se referă la bunătate. Asta e bunătatea binefăcătoare. „Să fie supuse bărbaților lor”. De ce? „Ca să nu se vorbească de rău Cuvântul lui Dumnezeu”. Prietene, comportamentul tău individual determină mărturia lui Isus Cristos în lume. Știi asta? Bun, și apoi continuă să vorbească despre unele îndatoriri generale, cum ar fi rugăciunea, învățătura, slujirea, dărnicia, împărtășirea și predicarea Evangheliei. Și le puteți studia singuri.

Tată, Îți mulțumim că ne-ai adus învățătură în această dimineață. Doamne, ajută-ne să facem ceva în legătură cu aceste principii. Pentru slava Ta, în numele lui Isus. Amin.

SFÂRȘIT